Sunteți pe pagina 1din 5

Comentariu literar al romanului “Enigma Otiliei” de George Călinescu

George Călinescu a fost un scriitor, publicist, critic şi istoric literar, academician român. Acesta este
considerat drept unul dintre cei mai importanţi critici literari români din toate timpurile alături de Titu
Maiorescu şi Eugen Lovinescu. El a scris “Enigma Otiliei” -un roman de tip balzacian, modernist, obiectiv şi
clasic și l-a publicat pentru prima data în anul 1938.
Titlul inițial al operei a fost “Părinții Otiliei”. El reprezinta motivul balzacian al paternității, făcând aluzie la
felul în care fiecare personaj determină soarta acesteia. Dar la propunerea editorului, autorul l-a schimbat în
“Enigma Otiliei”. Acest nou titlu pune accent pe misterul din viața și comportamentul proragonistei “Otilia”,
căci în acest caz cuvântul “Enigma” are sensul de
Tema operei este prezetarea vieții burgheziei bucureștene la începutul secolului XX, ceea ce face ca romanul
să primească un caracter citadin și social, adică care reflect viața urbană, dar totodată opera are alte mici teme
care apar pe parcursul romanului ca cea a moștenirii, iubirii, înavuțirii. Opera însă manifestă și trasaturile unui
bildungsroman căci pe parcursul ei are loc evoluția și maturizarea lui Felix Sima, de la un puști de optsprezece
ani la un doctor strălucit.
Romanul “Enigma Otiliei” este un roman balzacian, căci în primul rând este inspirat din societatea
contemporană, adică acțiunea începe în anul 1909, iar romanul este scris în 1938, dar totodată observăm
descrierea detaliată a arhitecturii care are rolul de a oferi romanului o culoare locală a acelui epoci. Observăm
apartenența la tipul balzacian și din tipul naratorului care este unul obiectiv, adică nareaza întotdeauna la
persoana a III-a, este doar un martor al actiunii, este obiectiv deoarece nu interferează în actiune ci doar prezinta
faptele, adică este omniscient. Acțiunile sunt verosimile, adică aparțin adevărului posibil. Romanul balzacian
adoptează aspecte ale societății prin temele sale, de exemplu tema zgârceniei. În romanul “Enigma Otiliei”
personajele Felix și Otilia suferă din cauza determinismului social, adică au conflicte din cauza societății ce îi
conduce evoluția, dar la fel ca și celelate personaje ale acestui roman pot fi ușor încadrați într-o tipologie.
Există, de asemenea, elemente romantice: imaginea Baraganului, motivul orfanului (Felix), constructia
antitetica a personajelor - Felix-Titi, Otilia-Aurica, Giurgiu-veanu-Pascalopol
Personajele acestui roman sunt tipice acelei perioade. Au un limbaj specific, un comportament și o
vestimentație aparte. Ele sunt descrise prin tehnica balzaciană, adică de la exterior spre interior, iar descrierea e
atât de precisă că ți se pare că privești o poză.
Otilia este protagonista a cărui nume este prezent și în titlul operei. Ea este fiica adoptivă a lui Costache
Giurgiuveanu din a doua căsătorie. Otilia reprezintă tipul femeii moderne, adică îi plăcea luxul, bijuteriile și
viața ușoară, iar datorită acestui motiv aparține și tipului coghetei, căci flirta cu Pascalopol pentru că acesta era
înstărit și îi oferea tot ceea ce tatăl ei, din cauza zgârceniei nu i-ar fi oferit. Ea era o fată frumosă, iar descrierea
directă ne confirmă asta “Fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștri arată și mai copilaroasă între multele
bucle și gulerul de dantelă. Însă în trupul subțiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect…”. Din
descrierea indirectă ne dăm seama ca ea era o fire jucăușă, plină de viață, dar care lua totul prea neserios, căci și
declarația de dragoste pe care i-o făcu Felix o făcu să râdă.
Felix este profagonistul operei. Este un personaj coplex și dinamic. “Un tânăr de vreo optsprezece ani”
rămas orfan după ce își pierdu mama la o vârstă foarte fragedă, iar apoi tatăl, care era doctor. După moartea
tatălui, moș Costaghe devine tutorele lui și este nevoit să aibă grijă de el și de averea sa până la majorat. Felix
reprezintă tipul tînarului în devenire, iar apoi al intelectualului, căci după ce parcurge un drum lung în care se
dezvoltă, evoluează și devine doctor, acesta scrie o serie de cărți și articole medicale care aujungeau să fie
traduse și în franceză.
Moș Costache Giurgiuveanu reprezintă tipul avarului, căci încerca să economisească pentru orice. Din
descrierea direct a acestui personaj ne dăm seama că era “un omuleț subțire și nițel încovoiat, cu fața spână și
buze mari”. Din descriera indirecă putem observa că el era o persoană zgârcită, căci chiar din prima zi de ședere
a lui Felix în casă se împrumută pentru masa și nu îi restitui desi promisese. El încerca mereu să câștige bani, ba
chiar se bucura atunci când din greșeala altcuiva câștiga bani, ca atunci când Pascalopol îi dădu din greșeală,
pentru comisioane, cu 100 de lei mai mult. Fuga și dragostea pentru bani îi și aduce moartea.
Leonida Pasclopol era un prieten de familie pentru Giurgiuveanu, adică o cunoscuse pe mama Otiliei și după
moartea ei îl ajută pe Costache să o crească și întrețină pe fica lui vitregă. El reprezintă tipul burghezului
aristocrat, căci era un om bogat și cunoscut, la fel ca Otilia el iubea luxul. Într-o discuție cu Felix acesta de
autodescrie “fiindcă un dezamăgit ca mine e un om fără pretenții”. Din descrierea indirectă ne putem da seama
că acesta o placea pe Otilia și îi făcea poftele ca și ea să-l placă.
Aglae Tulea este sora lui Giurgiuveanu și era una din persoanele care își doreau averea lui. Ea reprezintă tipul
babei absolute pentru că era mediocră și despotică, încerca mereu să îl depărteze pe Costache de Otilia, ba chiar
îi spune să nu facă documentele pentru înfiere, Ea aparține concomitent și tipului parvenitului, căci încerca să
pună mâna mișelește și prin minciună pe banii fratelui său Costache.
Simion Tulea este soțul Aglaei Tulea și cumnatul lui Costache. Datorită problemelor sale psihice el reprezintă
tipul degradatului, adică credea în duhuri rele și avea momemte în care se comporta indecent. După ce a căzut
cu totul în senilitate Aglae împreună cu ginerele ei îl internează într-un spital de nebuni.
Aglae și Simion Tulea aveau împreună trei copii: Aurica, Titi și Olimpia. În viziunea criticilor Aurica este
prototipul mamei sale, pentru că gândea la fel ca ea. Dar totodată aparține și tipului fetei bătrâne căci “era o fată
de vreo treizeci de ani” și încă nu era căsătorită. Titi reprezintă tipul retardatului, căci deși avea “peste douăzeci
de ani” nu reușea să învețe nimic. Olimpia era unica fică a Aglaei care era “pusă la casa ei”. Potrivit lui
Călinescu ea reprezintă tipul femeii placide, adică era foarte calmă și prezenta adesea indiferență și nepăsare
față de lumea din jurul ei, poate că de aceasta nici nu a observat că Stănică umbla după banii și zestrea ei.
Stănică Rațiu era soțul Olimpiei și ginerele Aglaei Tulea. El reprezintă tipul parvenitului, la fel ca și soacra
lui el căuta să pună mâna pe averea lui Costache Giurgiuveanu, iar spre sfărșitul operei, prin minciună reușește
să își pună planul în acțiune, fură banii și o părăsește pe Olimpia și se căsătorește cu Georgeta- femeia în brațele
căreia se refugiază Felix după ce Otilia pleacă cu Pascalopol în Paris.
Romanul este unul complicat de citit datorită împletirii modurilor de expunere. Narațiunea este mereu
întreruptă de descrierile complexe, în tip balzacian, care te fac să pierzi firul.
Ion Negoitescu constată că romanul induce cititorului un anumit sentiment, considerat, poate, de mulți, firesc:
„În tot timpul lecturii persistă impresia de joc epic, de mecanic și nu de organic, de mașinarie perfectă, uluitoare
în precizie, imitand viața până la iluzia formală.” Acest aspect contribuie la delimitarea celor două planuri
narative ale operei: lupta pentru moștenire și, respectiv, evoluția lui Felix.
„Enigma Otiliei” a obţinut in epocă o aprobare unanimă şi s-a spus că romanul reprezintă pentru literaturaă
citadină ceea ce „Ion” al lui Rebreanu reprezenta pentru literatura rurală.
Caracterizarea unui personaj din romanul “Enigma Otiliei”
Otilia Mărculescu
Otilia Mărculescu este personajul femenin principal al romanului “Enigma Otiliei” de George Călinescu. Ea
este un personaj eponim, adică dă titlul operei. În viziunea multor critici, dar și a lui Călinescu, ea reprezintă
tipul femeii mondene, căci îi plăcea luxul,bijuteriile “da ce inel frumos ai…”, viața ușoară, “să se plimbe cu
trăsura lui Pascalopol” și “să colecteze reviste de modă”. Dar totodată ea aparține și tipului uman al cochetei,
pentru că o altă prefeință de a ei era să flirteze cu bărbații și să se afle în mijlocul atenției, iar fizicul și
frumusețea ei îi permiteau aceasta
La începutul romanului Otilia este prezentată prin intermediul lui Felix Sima, care, abia sosit in casa lui moş
Costache, şi neprimit cum s-ar fi aşteptat, dă să plece pentru a doua oară. Inainte de a-i vedea chipul, Felix ii
aude vocea „cristalină”: „Dar, papa, e Felix! Felix privi spre capătul scării ca spre cer deschis”. Apoi i se
desenează inaintea ochilor „fata, subţirică, imbrăcată într-o rochie foarte largă la poale, dar strînsă tare la mijloc
şi cu o mare coleretă de dantelă pe umeri”. Din primele momente ale întâlnirii, dar și pe parcursul operei, Otilia
are mai mult sau mai puțin grijă de Felix. Ea îi oferă ceva de mâncat, dar și un loc unde să se odihnească, după
ce uită câteva ore de el.
Cu ajutorul caracterizării directe de către narator aflăm că Otilia “părea să aibă 18-19 ani. Faţa măslinie, cu
nasul mic şi ochii foarte albaştri arată şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă.” Frumusețea ei era
însă completată și de feminilitatea pe care o avea și de figura ei perfecta “Însă în trupul subţiratic, cu oase delicate de
ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătată a Aureliei, era o mare libertate de mişcări, o stăpânire
desăvirşită de femeie”.. Naratorul ne mai spune că ea “nu era o agresivă sau arogantă, gesturile și cuvintele ei erau
pline de grație, însă totul respire prea multă inteligență”. Nu se poate spune că era inteligentă, dar “părea că
cunoaște multe și intimida pe orice bărbat”. Femeile erau “iritate” și o “dușmăneau” pentru că “era o femeie
independentă față de bărbați”.
Felix o iubea foarte tare pe Otilia și observăm aceasta pe tot parcursul operei. Era o dragoste neîmplinită, căci
Otiliei el îi era mai mult ca un frate
Otilia era o fată orfană. Mama ei murise încă când ea era mică și ea rămăsese în grija lui Costache Giurgiuveanu,
tatăl ei vitreg. El însă nu era oficial tatăl ei adopriv, încă nu întocmise actele, iar Aglae Tulea încerca mereu să îl
convingă nici să nu le facă.  Otilia era admirată de băieţii de la Universitate, căci atunci când ei au văzut-o cu
feliz la brat l-au întrebat “Hoţule, cum ai pus mâna? Este cea mai elegantă conservatoristă şi mai mindră. Nu s-
atinge nimeni de ea”., invidiată de rude, curtată vulgar de Stănică, agasată de Titi, Otilia stârneşte oricui dorinţa
de a o stăpâni. Insă nimeni nu va reuşi cu adevărat. Fiecare va cunoaşte mai mult sau mau puţin din ea, dar
Otilia rămine, cu toată evoluţia ei „o enigmă”.
Descrierea indirectă ne permite să observăm voioșia și energia fetei, Marina o numea chiar “nebunie”,
“începu să alerge prin curte”. Din găndirile lui Felix putem deduce că ea avea talent “cânta o partitură
complicată” și “trăia cum cânta la pian, zguduitor și delicat, într-un tumult de pasiune”. Otilia era o femeie
șireată, misterioasă și imprevizibilă. Făcea tot ce îi venea în cap și era sigură pe sine.
În final  prin ochii lui Felix o reîntalnim pe Otilia, într-o caracterizare directa: „Femeia era frumoasa, cu linii
fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica. Un aer de platitudine feminina stingea totul … Ce deosebire!
Unde era Otilia de altadata? Nu numai Otilia era o enigma, ci si destinul insusi.". Aceasta descriere ne
demonstrează că ea s-a maturizat și a devenit o femeie adevărată.