Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REŢELE DE TELECOMUNICAŢII
Primul termen este unda directă cum am mai spus; al doilea este o tensiune
provenită din C2, ajunsă la destinaţie atenuată pe distanţa l, reflectată cu
coeficientul ρ şi întoarsă în punctul x prin parcurgerea distanţei l-x, de unde
rezultă exponentul 2l-x ca lungime de atenuare. Este "unda reflectată".
90 Sorin Popescu -TD 4. REŢELE DE TELECOMUNICAŢII
Notând cu U0=U(0) tensiunea la intrare pentru x=0 avem, din (4.10) şi (4.14):
U0
U0 = C1+ C2 C2 = (4.16)
1 + ρ e 2l
Tensiunea la capul îndepărtat se află din (4.14) cu x=l, înlocuind C2 din (4.15):
1 + ρ e l
U1 = U0 (4.17)
1 + ρ e 2l
Pentru ρ = 0 dispare unda reflectată şi avem:
Zs = Z0 U1 U0 e l (4.18)
Se spune că linia lucrează în regim adaptat.
Atenuarea complexă se defineşte ca fiind măsura logaritmică a raportului
puterilor la intrare şi la ieşire:
1 P0 1
A ln = ln U0 I0 = ln U0 ; A = j l l (4.19)
2 P1 2 U1I1 U1
Mărimea γ=α+jβ, adică ceea ce am numit deja exponentul de transfer sau
constanta de propagare a liniei, este măsura atenuării liniei pe unitatea de
lungime, de obicei un kilometru. Scriind din nou (4.18) sub forma:
l j l
U0 / U1 = e e , (4.20)
găsim acum, prin logaritmare raportului, interpretarea lui α:
ln P0 = ln U0 I0 = l Re l (4.21)
P1 U1I1
care reprezintă atenuarea puterii active, măsurată logaritmic. Ea se numeşte
atenuare lineică şi se măsoară în Neperi/metru sau, mai adesea, în Np/km.
Din (4.19) şi din relaţia iniţială de definiţie (4.7) a tensiunilor complexe rezultă şi
interpretarea parametrului β = Im{γ}. El reprezintă defazajul între tensiuni pe
unitatea de lungime (m sau km) şi se măsoară în radiani/metru (km).
l = ln A0 ; l 0 1 (4.22)
A1
Pentru a separa părţile reală şi imaginară ale lui γ rescriem relaţia (4.9):
γ RG 2LC + j ω LG + RC = α j β (4.23)
Prin ridicare la pătrat şi identificarea părţilor reală şi imaginară se ajunge la un
sistem algebric de două ecuaţii, care se poate rezolva.
Este de interes un caz particular în care este îndeplinită condiţia lui Heaviside:
RC =LG:
2
= RG 2
+ j LC 2
+ 2 j LGRC ;
(4.24)
= + j = RG + j LC
de unde rezultă concluziile:
α ω = RG Np/m constanta;
(4.25)
ω LC Rad / m = liniara
d
t g = LC sec /m constant (4.25.a)
dω
Condiţia lui Heaviside este o condiţie de nedistorsionare, deoarece atenuarea
α şi timpul de propagare de grup tg sunt constante cu frecvenţa.
Condiţia lui Heaviside este bine aproximată de liniile aeriene de cupru cu
distanţa între fire D = 20 [cm] şi grosimea d = 3 [mm]. Rezultă atunci
4.1 Medii de transmisie 91
Z0 = 600 [Ω], valoare care constituie un standard general în telecomunicaţii.
Viteza de propagare de grup se defineşte ca fiind:
1 1 metri 1
v g ω = = ; (4.26)
t g ω LC secunda εμ
1 1 c m
v g ω = = 0 (4.26.a)
ε 0 μ0 ε r μr nr s
unde c0 este viteza luminii în vid, egală cu 3.10 8 [m/s], iar nr corespunde
indicelui de refracţie al mediului din optica geometrică.
Semnalul se propagă pe liniile metalice cu o viteză egală cu aceea a luminii în
mediul liber, dacă au aceleaşi constante electromagnetice ε şi μ.
Pentru circuitele în cablu, din cauza distanţei foarte mici între conductoare,
inductanţa L este mică (uneori poate fi neglijată). Capacitatea creşte la valori de
circa 50 [nF/km]. Cu L=0 şi G=0 exponentul de propagare γ devine de forma:
j
γ R j ωC= 2π f RC e 2 =
N p rad
(4.27)
1 + j π RC f α =k f
m m
Se observă că atenuarea (exprimată în Neperi/metru) creşte cu radicalul
frecvenţei, fiind numeric egală cu defazarea, exprimată în radiani pe metru.
Impedanţa caracteristică Z0 depinde puternic de frecvenţă. după cum se vede
în fig. 4.4. Adaptarea sursei şi a receptorului cu linia în cablu este dificilă.
Comunicaţiile optice prin fibre de sticlă reprezintă cea mai eficientă cale,
din toate punctele de vedere, de a transmite debite informaţionale foarte mari -
incomparabil de mari cu orice alte metode cunoscute.
Fibrele optice tind să devină singurul mediu de transmisie utilizat sau în orice caz
să preia toate legăturile magistrale, înlocuind cablurile intercontinentale şi
submarine, precum şi canalele prin sateliţi artificiali de telecomunicaţii.
În prezent fibra pătrunde până la telefonul de la domiciliul abonatului.
Avantajele fibrelor optice se pot rezuma astfel:
a) debit informaţional mare;
b) atenuare mică (până la 0,2 [dB/km]) şi distanţă mare între
amplificatoare;
c) greutate şi consum de material mici (2,5 kg/100 km);
d) prea de cost rezonabil;
e) substanţa de bază utilizată (Siliciul) nu este deficitară cum este cuprul;
f) imunitate totală la perturbaţii electromagnetice.
Elementele unui sistem de transmisie digitală prin fibre optice sunt:
1. sursa de radiaţie luminoasă;
2. cuplorul optic;
3. fibra optică de transmisie;
4. detectorul (traductorul) opto-electronic;
5. regeneratoarele de impulsuri luminoase.
În figura 4.6 este desenată schema-bloc a unei legături prin fibră optică.
94 Sorin Popescu -TD 4. REŢELE DE TELECOMUNICAŢII
Datele sub formă electrică trec spre un adaptor care furnizează impulsurile de
curent pentru sursa luminoasă. Aceasta este o Diodă cu Emisie Luminiscentă
(LED) sau, cel mai bine, o diodă laser.
Fluxul luminos este introdus în fibra optică (inclusă în emiţator) prin intermediul
unui sistem mecano-optic de aliniere şi de condensare a luminii.
La ieşire există un conector optic-optic prin care se leagă la emiţator prima
bucată de fibră optică pozată pe traseu. În continuare se fac îmbinări pe teren
între diferite tronsoane de fibră rezultate din procesul de fabricaţie.
La distanţe de (30 .. 100) km se plasează repetoare care pot fi: 1) simple
amplificatoare sau 2) regeneratoare. Acestea din urmă refac impulsul luminos
sub formă dreptunghiulară şi îi redau şi durata nominală de un interval
elementar. Aceste operaţii sunt necesare deoarece prin propagare impulsul
luminos se "rotunjeşte" şi se extinde în timp peste impulsurile următoare
(fenomen numit "dispersie").
a) Diode LED
Acestea sunt diode semiconductoare aflate în conducţie, care au
proprietatea de a emite un flux luminos în funcţie de intensitatea curentului - aşa
cum este prezentat în fig. 4.7. Aici se vede şi distribuţia spectrală a puterii
luminoase în funcţie de lungimea de undă.
4.1 Medii de transmisie 95
b) Diode Laser
Dacă dioda funcţionează polarizată pe curent zero, fără a apărea efectul laser,
banda este limitată de τsp; dacă dioda este polarizată la un curent peste Ith,
curentul de prag la care apare efectul laser, banda este limitată de apariţia
unor oscilaţii numite "de relaxare" pe frecvenţa fr dată de relaţia:
1 I
fr = -1 (4.30)
2π τ sp τ ph I th
O valoare pentru fr este de 3 [GHz]. În fig. 4.10 se trasează curba răspunsului în
frecvenţă (a) şi schema-bloc de control al funcţionării diodei laser din punct de
vedere termic.
Dacă i creşte până când r = 900 (sau mai mult) atunci raza se reflectă total şi
suprafaţa de separaţie se comportă ca o oglindă ideală. Lumina rămâne în fibră
şi se propagă prin reflexii succesive spre capăt.
Unghiul limită de incidenţă γ0 = 900 - i0 are valoarea:
n2
cos 0 = <1 (4.32)
n1
şi toate razele de lumină care vin sub unghiul γ < γ0 se propagă prin fibră.
Celelalte raze părăsesc fibra şi sunt pierdute pentru transmisie.
Razele trebuie să vină sub unghiuri θ < θ0, unde θ0 satisface relaţia:
sin 0 n1
= 0 = arcsin 2 2
n1 - n2 (4.33)
sin 0 n0
S-a luat n0 = 1, fiind vorba de aer. θ0 se numeşte unghi de acceptare. El este
important în problema puterii optice care se poate introduce în fibră.
Conform figurii 4.12, la o anumită intensitate a fluxului luminos furnizat de sursa
de lumină (LED), puterea luminoasă acceptată de fibră fără a fi pierdută este
proporţională cu suprafaţa conului sferic în care se încadrează lumina incidentă
pe suprafaţa transversală de secţiune a fibrei.
Se vede că aria de colectare a luminii şi deci puterea utilă depind de pătratul
unghiului de acceptare:
s =2π R h = 2π R (R-R cos θ 0 )=π R 2 sin2 θ 0 (4.34)
2
Mărimea AN = sinθ0 se numeşte apertură numerică. Valorile ei curente sunt
între (0,2 ... 0,3); unghiul θ0 corespunzător variază între 110 şi 200.
4.1 Medii de transmisie 99
Fibre monomod
Se poate arăta prin examinarea fig.4.16 că diferenţa de drum între două raze
care parcurg o fibră multimod cu indice de refracţie unic (negradat) este
calculabilă cu formula:
1
l l optic - l geometric = l 1 (4.36)
cos 0
ceea ce conduce la o diferenţă de timp la sosire de:
2l sin2 θ0
l 2 T 6,6 . - 11 secunde = 66 ns (4.37)
T = 10
c0 c0 l metru km
102 Sorin Popescu -TD 4. REŢELE DE TELECOMUNICAŢII
Singurele căi de a micşora dispersia modală sunt: scăderea diametrului fibrei şi a
unghiului de acceptare (care însă reduce puterea emisă).
Fibrele Monomod au diametrul cuprins între (8 ... 12) [μm], comparabil cu
lungimea de undă a luminii utilizate şi indicele de refracţie variabil în salt între n1
şi n2. Propagarea este practic numai longitudinală şi toate razele parcurg acelaşi
drum optic şi geometric.
Apertura numerică scade însă la AN = 0,1 ceea ce pune probleme de cuplare
precisă a sursei de lumină. Puterea fluxului optic ce se poate introduce în fibră
scade apreciabil. Rămâne dominantă dispersia cromatică.
Indicele de refracţie şi viteza depind de λ şi sunt legate prin relaţia:
v = c0 / n (4.38)
Unda ajunge la distanţa x după timpul t0. Expresia ei la destinaţie este:
x x
y , t, x = A sin t - t 0 ; t 0 = = n (4.39)
v n c0
unde t0/x este timpul de propagare de fază.
Scriind acum ecuaţia de undă (4.39) sub o formă utilă în continuare, avem:
x
y , t, = A sin t ; = t 0 = n , (4.40)
c0
Atunci timpul de propagare de grup este dat de relaţia (4.41):
d x x dn d
t g = n +
d c0 c 0 d d
(4.41)
2 x dn
= c T = c0 ; t g = n
n c0 d
În figura 4.16 se arată variaţia indicelui de refracţie n(λ), timpului de propagare
de grup tg(λ) şi al dispersiei cromatice σm(λ), cu lungimea de undă .
Dispersia este pozitivă. deoarece timpul de grup creşte cu frecvenţa. (În fig. 4.16
se poate urmări pentru fibra optică o dependenţă de un tip asemănător).
Această dispersie se numeşte "normală". Ca o consecinţă a relaţiei D > 0, lobii
posteriori ai răspunsului FTJ - deci partea din răspuns care soseşte mai târziu la
destinaţie - sunt rapid variabili în timp, adică ei corespund frecvenţelor mai mari
din spectrul semnalului.
Acest fenomen se poate vedea în fig. 4.17-c. În fig. 4.17-b şi 4.17-d este figurată
funcţia modul de transfer a unui FTB atipic, în sensul că frecvenţa de tăiere
inferioară este mult mai coborâtă decât frecvenţa centrală. Este în fapt un FTS.
Timpul de grup creşte spre frecvenţele de tăiere (el este maxim acolo unde
atenuare este de 3-4 dB) şi în consecinţă dispersia este negativă la frecvenţe
joase şi pozitivă la frecvenţe înalte.
Dominantă este caracteristica de la frecvenţa de tăiere inferioară şi, într-adevăr,
în răspunsul hs(t) din fig. 4.17-d lobii posteriori (întârziaţi) sunt corespunzători
unor frecvenţe joase2. Această dispersie se numeşte "ano(r)mală" 3.
Fibra optică prezintă şi ea o dispersie cu zone pozitive şi negative, adică
1
Teoria dispersiei se bazează pe teoria microscopică a polarizaţiei
104 Sorin Popescu -TD 4. REŢELE DE TELECOMUNICAŢII
dispersie "normală" şi "anomală", după cum se poate urmări în fig.4.18.
Conform figurii, timpul de întârziere este crescător pentru lungimile de undă mai
mici (spunem "spre violet" deşi în fapt este spre zona luminii vizibile) şi scade
spre lungimi de undă mai mari (spunem "spre roşu" deşi de fapt este spre zona
infraroşie extremă). Dispersia este deci pozitivă spre culoarea violet şi negativă
spre roşu. În zona dinspre stânga, mai "violetă", cu λ<1,3 [μm], razele de culoare
mai "roşie" (dinspre dreapta zonei) merg mai repede şi deci dispersia cromatică
este "normală", adică pozitivă.
2
Un fenomen mai puţin cunoscut, din acustică. are aceeaşi explicaţie: o piatră aruncată deasupra unui lac
îngheţat va produce un sune care se aude mai întâi ca o frecvenţă înaltă şi apoi îşi scade înălţimea devenind un
sunet "gros". Frecvenţele joase au deci un timp de întârziere mai mare, deci lacul este un "filtru trece-sus".
3
Se folosesc ambele forme: "anomalie" este creată pornind de la un etimon grecesc, iar "anormală" provine
din lat. "norma" şi prefixul gr. "a" = fără.
4
Experimentul clasic al lui Newton arată acest lucru, prin unghiurile de deviaţie (refracţie) diferite ale
componentelor de culoare ale luminii albe într-o prismă de sticlă. Roşul este într-adevăr cel mai puţin deviat.
4.1 Medii de transmisie 105
Efectul de soliton
Fig.4.19 - Un impuls luminos dreptunghiular îşi modifică forma în timpul călătoriei tinzând spre
forma care ii asigură cea mai sigură şi mai lungă traiectorie
Amplificarea Raman
Fig. 4.21 - Câştigul unui amplificator analogic realizat în interiorul unui tronson de fibră
dopată cu atomi de Erbiu, în funcţie de puterea sursei de pompaj optic; pompa lucrează pe
lungimea de undă λ=1,48[μm] iar semnalul de date are λ=1,53[μm]
6
La mărirea raportului putere de vârf/putere medie contribuie şi codarea de linie 4B/5B sau altele din
aceeaşi clasă de metode.
110 Sorin Popescu -TD 4. REŢELE DE TELECOMUNICAŢII
Fig. 4.22 - a) Marginile de distanţă impuse la transmisia prin solitoni de către efectul Gordon-
Hauss şi de efectul Raman; b) spectrul unui impuls şi banda unui filtru pasiv de acord utilizat
pentru a reduce limita G-H
Coduri de linie
Cuvânt 0 1 2 3 4 5 6 7
binar 000 001 010 011 100 101 110 111
3B Mod 1 0101 1001 1110 1101 0111 1011 0110 1010
4B Mod 2 0101 1001 0100 1000 0010 0001 0110 1010
CM Mod 1 01 11
I Mod 2 01 00
Bit\0:1 Mark Space
Istoricul problemei
Observaţii:
Concluzii generale8
Exemplu practic:
Un sistem de transmisie pe fibră optică transoceanic are probleme
specifice, dar cheltuielile se justifică prin faptul că se dă o alternativă la legăturile
prin sateliţi artificiali, cu limitările lor privind secretizarea, perturbaţiile cosmice,
vulnerabilitatea şi mai ales timpul de întârziere al semnalului.
4.1 Medii de transmisie 117
Sateliţii vor rămâne pentru aplicaţii ca de exemplu sisteme de comunicaţii
personale (PCS). Se preconizează astfel (în 1998) folosirea a 12-60 de sateliţi
nestaţionari, la 480 km înălţime, care să acoperă toată suprafaţa terestră.
indiferent de relief.
Un asemenea cablu submarin este telealimentat în înaltă tensiune (7000 V).
El are un miez de 2,5 [mm] cu 12 fibre optice dispuse pe un cilindru şi înfăşurate
pe un fir de oţel acoperit cu cupru.
Acest ansamblu este dispus într-un material elastic şi apoi învelit în nylon.
Acest grup este apoi armat în exterior cu mai multe fire de oţel şi introdus într-un
tub mai mare de cupru
Este iarăşi învelit, în plastic cum ar fi o polietilenă, bun izolant electric.
Rezultă un diametru total de cca. 20 [mm].
Fibrele sunt de tip monomod şi funcţionează pe lungimea de undă λ=1,312 [μm]
la un debit informaţional de 280 [Mb/s].
Aceasta corespunde la 35.000 canale vocale de 64 [kb/s] (vezi &4.2).
Repetoarele (de fapt regeneratoare) sunt poziţionate la 35 [km].
Ca surse de lumină se folosesc diode laser cu o putere de 1 [mW].
Având timp de funcţionare redus, se prevăd câte trei diode de rezervă.
La recepţie se folosesc diode P-I-N InGaAs şi amplificatoare electronice cu
tranzistoare bipolare.
Figura 4.25.b prezintă spectrul semnalului vocal (sau de altă natură) - limitat
dinainte sau ulterior, de către FTB - în care puterea spectrală este concentrată în
jurul frecvenţei de 800 [Hz]. Partea superioară a benzii conţine mai ales
armonicele semnalului vocal, necesare pentru a se asigura fidelitatea - utilă în
recunoaşterea timbrului vocal al persoanei care vorbeşte. Diagrama din figura
4.16.c arată dispunerea spectrelor fiecărui canal, distanţate la 4 [kHz] din care se
ocupă efectiv doar 3.100 [Hz]. Restul benzii este util pentru a se putea asigura
Panta de Creştere a atenuării filtrelor. Spre exemplu, FTB 2 trebuie să lase să
treacă frecvenţele de la 64,3 [kHz] până la 67,4 [kHz], dar trebuie să taie propria
bandă laterală inferioară dintre 63,7 şi 60,6 [kHz].
Aceasta s-ar suprapune benzii laterale superioare - cea utilizată - a canalului
anterior (canalul 1), care acoperă spectrul între 60,3 şi 63,4 [kHz].
Grupând un număr de 5 grupuri primare se obţine un grup secundar de 60 de
4.1 Medii de transmisie 119
căi, în banda (312 - 552) [kHz].
Grupul terţiar cuprinde 5 grupuri primare şi va avea 300 de căi, situate în banda
(812 - 2.044) [kHz].
Grupul cuaternar conţine 3 grupuri terţiare (900 de căi) şi ocupă banda (8,516 -
12,388) [MHz].
Grupul de ordin 5 (quinquinal) are 2.700 de căi.
Dacă se construieşte practic un sistem de curenţi purtători cu 60 de căi pe cablu
interurban simetric, atunci se translatează un grup secundar în banda mai joasă
(12 - 252) [kHz], folosind un singur purtător, de 564 [kHz] şi păstrând banda
laterală inferioară. Banda laterală superioară. situată între (876 - 1116) [kHz], se
elimină cu uşurinţă.
Sistemele cu (300 - 2.700) căi se transmit pe cablu coaxial şi au repetoare din ce
în ce mai apropiate (circa 2 Km), deoarece atenuarea creşte rapid cu frecvenţa.
Repetoarele pentru sistemele de curenţi purtători cuprind un amplificator
ultraliniar (evită diafoniile prin intermodulaţie), un egalizor de atenuare pentru
cablu şi filtre direcţionale pentru separarea sensurilor în cazul sistemelor pe două
fire prin decalare în frecvenţă.
9
Cuvântul provine din termenul grecesc "hybris" prin care unii filosofi se refereau la starea de
(dez)echilibru interior.
4.1 Medii de transmisie 121
Măsura logaritmică a semnalelor
La semnal mic diodele sunt blocate şi nu consumă puterea semnalului vocal util.
Grupul poate fi confundat cu un microfon suplimentar.
Soneria S primeşte apelul de la centrală sub forma unei tensiuni alternative de
75 [V] şi 17 [Hz] sau 50 [Hz].
Condensatorul CS = 1 [μF] împiedică închiderea unui circuit de curent continuu în
starea de repaus a aparatului telefonic.
La primirea unui apel de sonerie, se ridică microreceptorul (microfon + cască) şi
se închide contactul de furcă CF1 astfel că apare un curent continuu pentru
alimentarea microfonului de la bateria de - 48 [V] din centrală. care are borna de
Plus legată la pământ. Curentul este primit pe ambele fire prin cele două
înfăşurări ale Releului de Apel al abonatului RA.
Prin acest fel de cuplare în c.c. se păstrează echilibrarea liniei de abonat în c.a.
şi se evită captarea de zgomote induse pe traseu faţă de pământ.
Releul de apel se atrage la ridicarea microreceptorului din furcă şi centrala va
trimite Tonul de Disc adică "Invitaţia la Selecţie".
Discul de apel are două contacte de lucru:
- DA1 realizează întreruperea curentului în bucla de abonat conform cifrei
formate, realizând comanda selecţiei în CTA.
- DA2 scurtcircuitează microreceptorul pe durata armării şi revenirii
discului, realizând două funcţii:
1) creşterea curentului în buclă. mărind siguranţa acţionării releelor în
CTA;
2) protejarea căştii telefonice (şi a urechii) de impulsurile puternice de c.c.
cauzate de întreruperea de la zero la 48 V a tensiunii de alimentare.
Contactul de furcă CF2 se întrerupe pe durata selecţiei şi a convorbirii pentru a
evita acţionarea soneriei prin condensator de către impulsurile de disc.
În figura 4.28 se arată forma şi durata impulsurilor de selecţie de la disc în modul
de lucru standardizat la noi, prin impulsuri de curent continuu.
Discul generează aceste impulsuri în timpul revenirii sale în poziţia de repaus, cu
o viteză constantă asigurată de un Regulator Centrifugal de Turaţie.
Timpul de Selecţie este foarte mare: (10 ... 15) [s]. Centrala rămâne ocupată în
4.1 Medii de transmisie 123
mod inutil ceea ce contribuie substanţial la mărirea artificială a traficului.
Fig.4.29 - Grupul multiplex primar de 2,048 [Mb/s] cu MIC după norma europeană
cuprinde 32 canale MIC digitale, dintre care două sunt utilizate astfel: prima
pentru sincronizarea de cadru - adică pentru păstrarea ordini canalelor la
recepţie - iar a 17-a pentru comenzi şi semnalizări.
Debitul binar global rezultă de 32.64 = 2.048 [kb/s], conform fig.4.30.
Cadrele sunt grupate în "Multicadre" de câte 16 cadre. Durata unui cadru este
de 125 [μs] iar a unui cadru este de 2 [ms].
Cele 32 de căi pot fi privite ca nişte "Intervale de Timp (IT)" grupate în
două părţi, de la 0 la 15 şi de la 16 la 31, notate în figură IT-k şi IT-k+16. Pe căile
de voce se pot transmite şi date de 64 [kb/s].
Calea de sincronizare este realizată în IT-0 şi se mai numeşte şi "calea 0".
Utilizarea IT-0 este diferită pentru cadrele impare şi cele pare.
Octetul de biţi din IT-0 al cadrelor impare este efectiv utilizat pentru ajustarea
"sincronizării de cadru" şi cuprinde secvenţa de biţi (0011011) pe care receptorul
o cunoaşte dinainte şi trebuie să o recunoască în timpul funcţionţrii pentru a
ajusta faza receptorului şi a păstra ordinea corectă a cadrelor, fără "alunecări".
Octetul din IT-0 al cadrelor pare este dedicat unei "semnalizări de sistem" în
sensul că avertizează receptorul despre unele tipuri de avarie ale sistemului
MIC.
4.1 Medii de transmisie 125
Fig.4.30 - Organizarea cadrului primar E1 al sistemului MIC: sus, multicadru compus din 16
cadre; mijloc, un cadru de 32 de "Intervale de Timp" IT; jos, detalii pentru căile 0 şi 16
Bitul A este 0 sau 1 şi se notează cu RJA (Remote Jonction Alarm). Biţii y4, 5, 6,
7, 8 se alocă de către administraţia naţională şi se lasă în 1 dacă nu sînt utilizaţi.
Bitul x este unul de control de paritate CRC (vezi cap.10) pentru cuvântul de cod
al sincronizării de cadru. În mod asemănător bitul y este un bit de control ciclic
pentru "sincronizarea de multicadru".
Octetul IT-16 este folosit pentru operaţii din grupul numit "de semnalizare" de
cale, care se referă la transmisia: semnalelor de selecţie (formarea numărului de
apel la disc) şi diferite tonuri cum ar fi: ton de disc, ton de revers-apel, de ocupat,
de linie neechipată ş.c.l.
Acest tip de semnalizare, pe canale separate de cele de convorbire, se numeşte
"semnalizare în afara benzii".
Cuvântul "bandă" este folosit în sens figurat, sugerând o situaţie anterioară când
impulsurile de disc se transmiteau prin tonuri supra-acustice, dar aflate încă în
intervalul de 4 [kHz].
Primii patru biţi se alocă semnalizărilor pentru primele 15 căi vocale, din
intervalele temporale IT-1, ... IT-15 iar ceilalţi patru sunt dedicaţi căilor 16-30 (IT-
17, ... IT-31).
Debitul de date este de (4[b])*(500[Hz]=2000 [b/s]. 500 [Hz] este frecvenţa de
succesiune a multicadrelor.
Aceste norme se aplică la cadrele 1-15 dintr-un Multi-Cadru.
Cadrul 0 din acelaşi multicadru are un rol specific. Primii săi patru biţi sunt biţi de
"sincronizare de multicadru" iar ceilalţi sunt biţi de alarmă. mai precis bitul y,
ceilalţi trei notaţi cu x fiind în rezervă pentru utilizare pe plan naţional.
O utilizare tipică a sistemului MIC a fost realizarea legăturii între centralele
telefonice urbane sau între acestea şi cele interurbane. În aceste cazuri intrările
şi ieşirile sistemului sunt de la Trunchiurile de intercomunicaţie ale centralelor.
126 Sorin Popescu -TD 4. REŢELE DE TELECOMUNICAŢII
Căile sistemului vor fi deci folosite în mod foarte eficient, având un trafic mare
(sunt permanent ocupate).
Spre deosebire de aceste aplicaţii, o cale utilizată de un singur abonat este
foarte puţin (şi deci în mod neeconomic) folosită.
Dacă centrala automată este digitală şi cu comutaţie temporală a
circuitelor, atunci sistemul MIC face parte integrantă din ea şi căile sunt comutate
între ele în procesul de selecţie (a rutelor de comunicaţie şi a numerelor de apel).
Uneori sistemele MIC sunt folosite pentru concentrarea abonaţilor dintr-un cartier
fără CTA, economisind astfel cablurile urbane, care sunt deficitare.
Grupurile multiplex cu MIC de ordin superior sunt următoarele:
- Grupul secundar (E2) de 4.30 = 120 căi, D = 8,448 [Mb/s];
- Grupul terţiar (E3) de 4.120 = 480 căi, D = 34,368 [Mb/s];
- Grupul cuaternar (E4) de 4.480 = 1920 căi, D = 139,264 [Mb/s];
- Grupul de ordin 5 (E5) de 4.1920 = 7680 căi, D = 565 [Mb/s].
Debitul maxim atins în prezent este de circa 5 [Gigabiţi/secundă] şi funcţionează,
evident, pe fibră optică. În fapt, de la grupul E4 se merge pe FO.
Sistemele analogice cu MRF vor coexista un timp (greu de spus cât timp) cu
sistemele cu MIC, având însă un rol tot mai redus.
Această organizare de mai sus a căpătat denumirea de "(H)Ierarhie Digitală
Plesiocronă" sau PDH, pentru a se diferenţia de SDH (Ierarhie Digitală
Sincronă), în curs de introducere.
Dacă în cadrul PDH fiecare terminal de 32 sau 120 de căi îşi are propriul ceas,
sincronizarea cu altele făcându-se prin introducerea unor biţi de "dopare"
(stuffing), ierarhia sincronă foloseşte un singur ceas în toată reţeaua.
Prezentarea acestei strategii de transmisie iese din cadrul acestei lucrări.
Sistemul MIC prezentat respectă Avizul CCITT G-732 şi este folosit în Europa.
În linia de abonat apar în ultimul deceniu noile servicii: ISDN, ADSL şi HDSL.
În acest context zona servită este numită CSA (Carrier Serving Area=Aria
acoperită cu mesagerie) iar serviciul telefonic standard este numit POTS (Plain
Old Telephone Service=Serviciul telefonic vechi simplu).
ISDN (Integrated Services Digital Network) sau Reţea Numerică cu Servicii
Integrate (RNSI) furnizeaza două fluxuri vocale de 64 kb/s şi două fluxuri de date
cu 16 kb/s, toate în duplex integral pe două fire.
ADSL (Asymmetrical Digital Subscriber Line) este un serviciu cu debit asimetric,
spre Centrală (în amonte, uploud) mai mic iar de la Centrală (în aval, downloud)
mai mare, pâna la 2-6 Mb/s, în funcţie de distanţă. Sistemul de transmisie este
paralel, cu MAQ, numit şi DMT (Discrete MultiTonale) sau, în Radio, OFDM
128 Sorin Popescu -TD 4. REŢELE DE TELECOMUNICAŢII
(Orthogonal Frequency Divizion Multiplexing). Subcanalele au debite de 4 kb/s.
HDSL (Heigh bit rate Digital Subscriber Line) este o transmisie simetrică, de
2,048 Mb/s în b.b. cu 4 niveluri (2B-1Q=2 binari /1 cuaternar) la 1024 kBds. Se
foloseşte mai ales pentru a lega Centrala cu o PABX (Private Automate Branch
Exchange=Centrală-Ramificaţie Automată Particulară (de Instituţie). Faţă de un
sistem MIC (binar, cu RZ) are avantajul că nu cere repetoare subterane.
Centrala interurbană are ieşiri spre staţia de frecvenţă unde sunt instalate
sistemele de multiplexare cu MDF sau cu MIC.
Mediul de transmisie la mare distanţă este cablul simetric (pt. 60-120 căi) sau,
pentru sistemele de mare capacitate (300-2700 căi), cablul coaxial. Adesea
cablurile sunt dublate cu linii de radioreleu. În situaţii meteorologice nefavorabile
ca: ploi intense, ninsori abundente, furtuni solare legăturile pe radioreleu se
întrerup. Chiar în condiţii normale, căile pe radioreleu sunt mai zgomotoase
decât cele în cablu.
Există şi un sistem de difuzare si de acces la baze de date prin canale radio-
releu de distanţe mici în banda de 28 GHz, numit LMDS (Local Multipoint
Distribution System=Sistem de distribuţie multi-punct pe arie locală). Debitele la
abonat sînt de pâna la 2 Mb/s la cerere negociată. Între noduri se folosesc fibre
optice.
În actuala perioadă de evoluţie a tehnicii transmisiunilor se instalează practic
numai magistrale pe fibre optice, care asigură legături digitale fără zgomote şi cu
atenuare neglijabilă. de capacităţi practic oricât de mari.
O problemă suplimentară care apare pentru transmisiunilor de date pe circuite
foarte lungi o constituie ecoul (reflexiile) la capetele circuitelor, în punctele de
trecere de la două fire la patru fire şi invers.
Timpul de întoarcere al ecoului împiedică uneori lucrul în timp real între
calculatoare. Devine practic imposibil controlul erorilor prin detecţie şi repetare a
blocurilor de date eronate.
Se impune metoda corecţiei erorilor, ceea ce conduce la redundanţe mari şi la
scăderea în consecinţă a debitului efectiv al datelor.
Fenomenul de ecou produce şi efecte de natura unei interferenţe a simbolurilor
sporită. după cum se va vedea în capitolele 5 şi 6, ceea ce îngreunează
funcţionarea egalizoarelor automate şi adaptive.