MĂDUVA SPINĂRII

Localizarea, morfologia şi particularităţi structurale ale măduvei spinării

Localizarea
- MS este localizată în canalul vertebral (***format prin suprapunerea orificiilor vertebrale),
pe care nu îl ocupă în întregime;
- ea se întinde de la gaura occipitală – C1 – până la vertebra L2 (***faptul că măduva îşi are
limita inferioară în dreptul vertebrei L2 se explică prin ritmulde creştere a coloanei vertebrale, mai
rapid decât cel de creştere a măduvei) ;
- măduva se termină cu conul medular, prelungindu-se cu filum terminale (***până în dreptul
vertebrei coccigiene 2), aceasta, împreună cu rădăcinile oblice şi alungite ale nervilor spinali (lombari
şi sacrali) formează coada de cal.

Morfologia
Are formă cilindrică puţin turtită antero-posterior, lungimea între 43-45 cm. Prezintă două umflături
(cervicală şi lombară), responsabile de inervaţia membrelor (superioare şi, respectiv, inferioare).

Particularităţile structurale
- substanţa cenuşie este dispusă în interior, iar cea albă în exterior. Substanţa cenuşie conţine
corpuri neuronale şi fibre amielinice, iar substanţa albă fibre mielinice grupate în fascicule;
- substanţa cenuşie are forma literei H şi prezintă: două coarne posterioare (lungi şi subţiri, cu
rol senzitiv), două coarne anterioare 1(scurte şi groase, cu rol motor), două coarne laterale, la nivel
toracic şi lombar (cu rol vegetativ). Bara transversală a H-ului poartă numele de substanţă
intermediară (*** comisura cenuşie), fiind străbătută de canalul ependimar care conţine lichid
cefalorahidian (LCR) (***şi care în sus se dilată şi la nivelul trunchiului cerebral formează
ventriculul IV). În substanţa intermediară se află neuroni visceromotori şi viscerosenzitivi.
- substanţa reticulată este dispusă sub formă de insule de celule aşezate în jurul canalului
ependimar, între cornul lateral şi baza cornului posterior.
- substanţa albă este dispusă la exteriorul măduvei, fiind formată din trei perechi de cordoane:
două posterioare, două anterioare şi două laterale. Ele sunt formate din fascicule ascendente,
descendente şi de asociaţie.

Meningele
- organele SNC-ului sunt acoperite de sistemul meningian, format din trei membrane, care se
succed de la interior spre exterior, astfel: piamater, arahnoida2 şi duramater.
- spaţiul cuprins între arahnoidă şi piamater conţine lichid cefalorahidian, care amortizează
şocurile produse asupra SNC-ului în timpul activităţilor motorii.

Lichidul cefalorahidian îndeplineşte rol de protecţie a ţesutului nervos; constituie o barieră în calea
pătrunderii în ţesutul nervos a unor substanţe dăunătoare din sângele circulant.

*** faţa anterioară prezintă fisura mediană anterioară. Lateral, se află şanţurile antero-laterale pe
unde ies rădăcinile anterioare ale nervilor spinali. Faţa posterioară prezintă şanţul median posterior,
şanţurile intermediare, care delimitează fasciculele Goll şi Burdach, şi şanţurile postero-laterale pe unde
pătrund rădăcinile posterioare ale nervilor spinali.

1
Conţin două tipuri de neuroni somatomotori: neuroni alfa şi neuroni gamma, a căror axoni formează rădăcina ventrală a nervilor
spinali. Axonul neuronului alfa ajunge la muşchiul striat cu care formează o sinapsă specială neuroefectorie, numită placă motorie,
în timp ce axonul neuronului gamma ajunge la porţiunea periferică a fibrelor musculare din structura fusului neuromuscular.
2
Ţesut conjunctiv, avsacular.
 NERVII SPINALI

Nervii spinali aparţin sistemului nervos somatic periferic. El constituie căile de conducere a impulsurilor
nervoase (receptori – centrii nervoşi medulari – organul efector).
Nervii spinali sunt MICŞTI, în număr de 31 de perechi:
- 8 cervicali;
- 12 toracali;
- 5 lombari;
- 5 sacrali;
- 1 coccigian.

Ei sunt dispuşi simetric de o parte şi de alta a măduvei şi metameric.

Nervul spinal este format din două rădăcini, trunchi şi ramuri.

Rădăcina posterioară, senzitivă, are pe traiectul ei un ganglion spinal, în care se găsesc neuronii (***
neuroni pseudounipolari) de origine pentru fibrele senzitive – neuroni somatosenzitivi şi viscerosenzitivi.
Prelungirile periferice ale neuronilor menţionaţi ajung la structurile receptoare, iar cele centrale intră în
măduva spinării.

Rădăcina anterioară, motorie, conţine fibre motorii, axoni ai neuronilor din coarnele medulare (anterior
şi lateral). – conţine axonii neuronilor somatomotori din cornul anterior al măduvei şi axonii neuronilor
visceromotori din cornul lateral.

Trunchiul nervului spinal rezultă din unirea celor două rădăcini, înainte de a părăsi canalul vertebral.
Conţine fibre: senzitive, motorii (somatice şi vegetative) – este mixt. După ieşirea din canalul vertebral,
trunchiul se divide în patru ramuri: ventrală, dorsală, comunicantă albă şi meningiană, care sunt mixte.
***Prin a cincea ramură, comunicanta cenuşie, fibra vegetativă simpatică postganglionară intră în nervul
spinal

Ramura dorsală se distribuie tegumentului şi muşchilor din regiunea posterioară a trunchiului.

Ramura ventrală conţine fibre nervoase: somatosenzitive şi somatomotorii, care se distribuie la

tegumentul şi muşchii din partea anterolaterală a trunchiului şi a membrelor şi visceromotorii
(postganglionare simpatice). Aceste ramuri sunt mixte şi se distribuie metameric la nivelul regiunii toracice,
formând cele 11 perechi de nervi intercostali somatici, iar în rest, participă la formarea plexurilor nervoase
somatice (cervical, brahial, lombar, sacral şi coccigian).

Ramura comunicantă albă conţine fibre nervoase: viscerosenzitive şi preganglionare simpatice

mielinice, cu originea în neuronii visceromotori dintr-un centru vegetativ, din cornul lateral medular. Ele
ajung la ganglionul paravertebral simpatic, unde majoritatea fibrelor fac sinapsă. Un număr redus de fibre
trec prin ganglion fără sa facă sinapsă, fiind cele care alcătuiesc nervii splanhnici, formaţi din fibre
preganglionare simpatice.

Ramura meningiană conţine fibre viscerosenzitive (care se desprind din trunchiul nervului spinal) şi
vasomotorii, care provin din ramura comunicantă cenuşie. Ele inervează meningele spinal şi vasele de sânge
de la acest nivel.

Ramura comunicantă cenuşie realizează legătura dintre ganglionul paravertebral şi trunchiul nervului
spinal. Ea conţine fibre postganglionare simpatice amielinice, cu originea în ganglionul amintit. Acestea
inervează muşchii netezi ai firului de păr, ai glandelor sudoripare şi sebacee, precum şi ai peretelui vascular.
 FUNCŢIILE MĂDUVEI SPINĂRII

Măduva spinării îndeplineşte două funcţii: reflexă şi de conducere a impulsurilor nervoase.

Funcţia reflexă.
La baza activităţii sistemului nervos stau actele reflexe.

Actul reflex este răspunsul fiziologic la stimulii care acţionează asupra unui câmp receptor.
Substratul anatomic al actului reflex îl constituie arcul reflex care cuprinde:
- calea aferentă, constituită din prelungirile periferice (ajung la receptori) şi centrale (spre
centrii nervoşi medulari) ale neuronilor senzitivi, cu originea în ganglionul spinal;
- centrii reflecşi primesc informaţii de la receptori, le prelucrează şi generează impulsuri
nervoase;
- calea eferentă este formată din axonii neuronilor somato- sau visceromotori cu originea în
coarnele (anterior şi lateral) măduvei spinării. Fibrele eferente se îndreaptă spre organul efector,
somatic sau vegetativ.

În centrii nervoşi din măduva spinării se închid arcurile reflexe somatice şi vegetative.

Reflexele somatice medulare se clasifică după numărul de sinapse din arcul reflex în:
- monosinaptice (reflex bicipital, tricpital, rotulian, ahilian);
- polisinaptice (reflex de flexie).

În concluzie: arcul reflex monosinaptic este format din doi neuroni; perioada de latenţă este foarte
scurtă, deci arcul reflex se realizează pe căi rapide de conducere şi nu iradiază.

Reflexele polisinaptice. Reflexul de flexie este un reflex de apărare, provocat de un agent nociv
(atingerea de un obiect fierbinte, înţepătură, curent electric), care stimulează receptorii durerii (terminaţiile
nervoase libere din tegumentul mâinii, spre exemplu). El constă într-o contracţie musculară bruscă, ce
permite îndepărtarea mâinii de agentul nociv.
În concluzie: arcul reflex polisinaptic include un număr variabil de neuroni intercalari, situaţi între
neuronul somatosenzitiv şi cel somatomotor; perioada de latenţă este mai lungă şi se supune legii iradierii.

REFLEXE SOMATICE
Tipuri Reflexe MONOSINAPTICE Reflexe POLISINAPTICE
(de întindere) (de flexie)
Număr de neuroni 2 Cel puţin 3
Tipuri de neuroni Senzitiv şi motor Senzitiv, intercalari, motor
Timp de latenţă Foarte scurt Lung
Grad de iradiere Strict limitate – nu iradiază Iradiază diferit, în funcţie de
intensitatea excitantului
Receptori specifici proprioceptori Exteroceptori, proprioceptori
Exemple Rotulian, ahilean, bicipital, De apărare, executate prin flexie.
tricipital, Babinski, abdominal
 *** principalele reflexe spinale somatice sunt reflexe miotatice şi nociceptive, dar şi reflexul de mers.
Reflexele miotatice – contracţia bruscă a unui muşchi ca răspuns la întinderea tendonului său. Reflexul
se pune în evidenţă lovind cu un ciocan de cauciuc tendonul muşchiului. În mod curent, aceste reflexe se
cercetează la nivelul tendonului lui Achile (reflex achilean) şi la tendonul de inserţie a muşchiului
cvadriceps pe gambă (reflexul rotulian). Reflexe miotatice sunt monosinaptice. Receptorii sunt reprezentaţi
de proprioceptorii musculari – fusurile neuromusculare. Reflexele miotatice au rol în menţinerea tonusului
muscular şi a poziţiei corpului.
Reflexele nociceptive constau în retragerea unui membru ca răspuns la stimularea dureroasă a
acestuia. Acestea sunt reflexe de apărare – reflexe polisinaptice.
Reflexul de mers. Mişcările ritmice de păşire, caracteristice unui membru, constau în flexia către
anterior a acestuia, urmată de extensia către posterior. Flexia apare din nou şi ciclul se reia. Aceste
alternanţe se realizează prin activitatea circuitelor neuronale de inhibiţie reciprocă, create între neuronii
spinali ce contractă muşchii agonişti şi cei ce contractă muşchii antagonişti.

Reflexele vegetative sau autonome sunt simpatice şi parasimpatice.

Neuronii visceromotori simpatici din substanţa intermediară a măduvei spinării sunt grupaţi într-un
nucleu în formă de coloană lungă, el fiind cel care determină formarea cornului lateral. Neuronii
viscerosenzitivi se află tot în substanţa intermediară, între canalul ependimar şi nucleul amintit, de asemenea
într-o coloană, dar mai scurtă decât prima.

Neuronii visceromotori ai parasimpaticului sacral sunt mai puţin numeroşi; ei se află în nucleul
parasimpatic, cuprins în măduva sacrală, între segmentele S2 şi S4.

Nr. Denumirea reflexului Centrul Tipul reflexului

crt.
1. Pupilodilatator Măduva cervicotoracală Reflex simpatic
2. Cardioaccelerator Măduva cervicotoracală Reflex simpatic
3. Vasoconstrictor Măduva cervicotoracolombară Reflex simpatic
4. Sudoral Măduva cervicotoracolombară Reflex simpatic
5. Motilitatea gastrointestinală Măduva toracolombară Reflex simpatic
6. Micţiune Măduva lombară Reflex simpatic
7. Defecaţie Măduva lombară Reflex simpatic
8. Sexual Măduva lombară Reflex simpatic
9. Micţiune Măduva sacrală Reflex parasimpatic
10. Defecaţie Măduva sacrală Reflex parasimpatic
11. Sexual Măduva sacrală Reflex parasimpatic
 SISTEMUL NERVOS

A. SISTEMUL NERVOS CENTRAL (ax cerebrospinal sau nevrax)

MĂDUVA SPINĂRII

ENCEFAL

Trunchi cerebral
 bulb rahidian
 puntea lui Varolio
 mezencefal

Cerebel

Diencefal
 talamus
 hipotalamus
 metatalamus
 subtalamus
 epitalamus

Emisfere Cerebrale

B. SISTEMUL NERVOS PERIFERIC

NERVI

Cranieni
 senzitivi
 motori
 micşti

Spinali
 micşti

GANGLIONI

Spinali şi omologii lor cranieni

Vegetativi
 laterovertebrali
 previscerali
 intramurali
Receptorul – structură excitabilă care răspunde la stimuli prin variaţii de potenţial gradate proporţional cu
intensitatea stimulului; la nivelul receptorului are loc transformarea energiei stimulului în impuls nervos.

- celule epiteliale diferenţiate şi specializate în celule senzoriale;

- corpusculi senzitivi – mici organe pluricelulare alcătuite din celule, fibre conjunctive şi terminaţii
nervoase dendritice (proprioceptorii, receptorii tegumentari);
- terminaţiile butonate ale dendritelor (neuronul receptorului olfactiv, receptorii dureroşi).

În funcţie de tipul excitantului:

- mecanoreceptori – detectează deformările mecanice ale receptorului sau ale celulelor vecine acestuia;
- termoreceptori – sesizează schimbările de temperatură;
- nociceptori (receptori ai durerii) – detectează leziuni tisulare;
- receptori electromagnetici – detectează lumina de la nivelul retinei;
- chemoreceptori – detectează gustul/mirosul/nivelul oxigenului în sângele arterial/concentraţia
dioxidului de carbon şi a altor substanţe;

În funcţie de provenienţa stimulului:

- exteroceptori – primesc stimuli din afara organsimului;
- interoceptori (visceroceptori) – primesc stimuli din interiorul organismului (baroreceptori,
chemoreceptori).

În funcţie de tipul de senzaţie:

- proprioreceptori – informează despre poziţia corpului şi permit controlul mişcării;
- receptorii cutanaţi – includ receptorii pentru presiune, tact, vibraţii, cald, rece, durere;
- receptorii simţurilor speciale – văz, auz, echilibru.

În funcţie de tipul de energie pe care o prelucrează:

- chemoreceptori (nociceptorii sunt consideraţi ca făcând parte din această categorie, deoarece sunt
stimulaţi de substanţe chimice eliberate de celulele distruse);
- fotoreceptori ex. celulele cu con şi bastonaş;
- termoreceptori;:
- mecanoreceptori.