EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

Unitatea de învăţare 5.
PROIECTAREA INTERDISCIPLINARĂ / INTEGRATĂ A EDUCAŢIEI MUZICALE

1. DESCHIDEREA SPRE INTERDISCIPLINARITATE A ACTIVITĂŢILOR MUZICALE

Etapa noţională trebuie să fie anticipată de o perioadă “preabecedară”

denumită în educaţia muzicală “prenotaţie”. Există mai multe orientări privind
etapizarea acesteia. Astfel Maria Montessori, Edgar Willems, Maurice Martenot,
Shinichi Suzuki, Dimitrie Kabalevski, Ion Şerfezi, susţin ideea că educaţia muzicală
trebuie parcursă în două etape, având denumiri variabile (prima – prenotaţie,
pregătire senzorial – auditivă, preiniţiere instrumentală, iar a doua - iniţiere
instrumentală, citirea repertoriului, notaţie muzicală şi explicaţie). Adepţii educaţiei
muzicale în trei etape sunt: Maurice Chevais, Jacques Dalcroze, Carl Orff, Zoltan Kodaly, George
Breazul, Manya Botez, Ana–Motora Ionescu. Aceştia au stabilit prima etapă ca: prenotaţie, iniţiere
ritmică, muzicală sau însuşirea după auz a repertoriului; a doua etapă ca: notaţie, solfegiu, iniţiere
instrumentală şi scris–citit muzical; a treia etapă ca: explicaţie, iniţiere instrumentală, formarea culturii
muzicale.
Parcurgerea educaţiei muzicale în trei etape corespunde finalităţilor învăţământului, ţinând cont
de particularităţile psihomotorii şi aptitudinale ale copiilor şi concordă cu cele trei cicluri curriculare:
1 – etapa achiziţiilor senzorial-fundamentale (grădiniţă şi clasele pregătitoare – II);
2 - etapa achiziţiilor instrumentale - de dezvoltare (clasele III – VI);
3 – etapa achiziţiilor valoric – atitudinale, de observare şi orientare (clasele VII – XII).
Prima etapă a procesului educativ muzical numită a prenotaţiei începe în jurul vârstei de 3 ani şi
cuprinde vârsta preşcolară (grupa mică – la 3 ani, grupa mijlocie – la 4 ani, grupa mare – la 5 ani) şi
şcolară mică (clasa pregătitoare – la 6 ani, clasa I – la 7 ani, clasa II – la 8 ani). Copilul are posibilitatea
să intre în contact direct cu muzica prin exerciţii, cântec, joc, audiţii, fiind pregătit apoi să o practice şi să
o recepteze conştient. În etapa a doua elevul ajunge să opereze cu elementele limbajului muzical,
experienţa sa fiind subordonată reflecţiei conştiente, iar în etapa a treia are posibilitatea să abordeze
domeniul muzical – istoric, teoretic, estetic – dobândind treptat criterii de apreciere a valorilor. A doua
etapă a educaţiei muzicale este cea a notaţiei muzicale începe cu clasa a III-a.
În clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a, disciplina Muzică şi mişcare vizează un parcurs
specific etapei intuitive, ca primă etapă în realizarea educaţiei muzicale. Asocierea muzicii şi a mişcării
la nivelul curriculumului oficial prezintă câteva avantaje: stimulează manifestarea expresivă a elevului,
deoarece de la cea mai fragedă vârstă, reacţia spontană şi naturală a copilului este mişcarea.
Respectând acest specific, combinarea audiţiei şi a cântecului cu mişcarea este pe deplin motivată,
asigurându-se prin aceasta o practică muzicală tip joc, consonantă cu caracterul sincretic al activităţii
şcolarului mic. Poate fi aplicată și la disciplina Joc și mișcare, de la Aria curriculară Educație fizică.
Școala devine astfel un spațiu mai cald, mai prietenos, care îi valorifică exprimarea personală şi
creativă. Studiul disciplinei Muzică şi mişcare, început în clasa pregătitoare, se va continua până în
clasa a IV-a, urmărind o dezvoltare progresivă a competenţelor specifice vârstei elevilor şi prin
accentuarea dimensiunilor afectiv-atitudinale şi acţionale ale formării personalităţii elevilor.
Competențele generale urmărite sunt:receptarea unor cântece pentru copii şi a unor elemente simple
de limbaj muzical; interpretarea de cântece pentru copii, cu mijloace specifice vârstei; exprimarea unor
idei, sentimente şi experienţe prin intermediul muzicii şi mișcării , individual sau în grup. Considerăm că
obiectivele cadru indicate a fi realizate în perioada de tranziție pentru clasele III-IV, trebuie să
sintetizeze direcţiile ce trebuie urmărite pe parcursul acestora şi anume:dezvoltarea capacităţii de
receptare a mesajului muzical;dezvoltarea capacităţilor interpretative (vocale şi instrumentale);
cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj muzical în interpretarea şi audierea muzicii;cultivarea
sensibilităţii, a imaginaţiei şi a creativităţii muzicale. Competenţele ce pot fi dobândite sunt stabilite prin

51
EUGENIA-MARIA PAŞCA

competențe specifice/obiectivele de referinţă pentru fiecare grupă de vârstă. Astfel, vor fi urmărite:
interpretarea vocală (în grup sau individual) şi instrumentală (cu acompaniament), audierea cu atenţie a
lucrărilor muzicale, diferenţierea ritmului de melodie, recunoaşterea modalităţii de interpretare,
improvizarea ritmică şi melodică, reprezentarea prin mişcare, vers, culoare, desen, a conţinutului
sugerat de muzică. Mijloacele prin care pot fi realizate sunt: exerciţiile, cântecul, jocul muzical, şi audiţia
în care sunt cuprinse conţinuturile referitoare la practica muzicală, elementele de limbaj şi de cultură
muzicală. Trebuie reţinut faptul că prin cântarea vocală şi instrumentală realizată la activităţile muzicale,
copiii se echilibrează şi se relaxează în acelaşi timp, acestea având şi efect terapeutic.
Conceptul de interdisciplinaritate în sensul de „circuit” între discipline s-a format încă din
antichitate, atât în şcoala greacă cât şi în cea romană. S-a transmis în învăţământul medieval sub forma
grupurilor de discipline înrudite care dau libertate în gândire (dar studiată separat). Ansamblul „Trivium”
era alcătuit din gramatică, retorică şi dialectică, iar „Qvadrivium” era alcătuit din aritmetică, geometrie,
astronomie şi muzică. Ideea a fost continuată de Francis Bacon şi Comenius, apoi preluată până în
secolul al XIX-lea, utilizată fiind în stabilirea grupurilor de domenii propuse a fi studiate în şcoli şi
universităţi: ştiinţifice – astronomia, geografia, fizica, aritmetica, geometria; moral-religioase – religia,
economia casnică, teoria morală, maniere civilizate; umaniste – gramatica, scrisul, retorica, poezia;
artistice – muzica şi pictura. În secolul al XX-lea delimitările sunt clare, în sensul că „disciplina”
înseamnă un spaţiu specializat, iar „interdisciplina” sugerează o circulaţie accesibilă între discipline,
înrudite sau diferite, prin intermediul noţiunilor şi deprinderilor comune. Deci, evoluţia planurilor de
învăţământ a urmat drumul de la monodisciplinaritate (dominantă până în Renaştere), la
multidisciplinaritate, prin diferenţieri ale cunoştinţelor însuşite şi începând cu secolul al XIX-lea la
pluridisciplinaritate prin sinteza teoretică a disciplinelor diferite. În acest sens Gavriil Galinescu şi
George Breazul au stabilit câteva coordonate ale abordării interdisciplinare a fenomenului muzical
susţinând că forma cântată serveşte la memorizarea cunoştinţelor diferite şi la pronunţia corectă în orice
limbă.
Specialiştii de la sfârşitul secolului al XX-lea au stabilit relaţiile posibile dintre diferitele domenii şi
le-au definit astfel: interdisciplinaritatea se referă la interacţiunea existentă între două sau mai multe
discipline prin comunicarea unor idei până la integrare completă, multidisciplinaritatea constă în
suprapunerea de mai multe discipline, diferite, care se completează, iar transdisciplinaritatea
reprezintă un centru ce reuneşte domenii diferite printr-un limbaj cu elemente comune. Din punctul
nostru de vedere, abordarea interdisciplinară a procesului de învăţământ prezintă trei forme:
a) multidisciplinaritatea, în care legăturile dintre disciplinele înrudite pun în valoare aspecte comune -
în cadrul „ariei curriculare” (muzică – desen, limba română – limbi străine, matematică – fizică,
biologie – chimie) şi aplicarea se poate face în cadrul orelor;
b) pluridisciplinaritatea, care dezvoltă o integrare bazată pe comunicare simetrică între domenii
aparţinând unor „arii curriculare” diferite (muzică – limba română sau limbi străine, educaţie fizică şi
muzică), cu realizare în cadrul anumitor ore, eventual săptămânal;
c) transdisciplinaritatea, prin care se realizează întrepătrunderi din domenii diverse, fuzionând spre o
nouă disciplină sincretică (teatru, folclor, coregrafie) sau contribuind la formarea unei imagini
complete a unui „aspect-temă”; pot fi reunite mai multe discipline – matematică, cunoaşterea
mediului, limba română, desen, muzică, religie, educaţie fizică, necesitând un timp mai mare de
pregătire (mai ales pe grupe sau individual) şi se poate desfăşura lunar, ocupând un spaţiu orar mai
mare (chiar 2-3 ore.)
În perioada actuală se observă o structurare a planurilor de învăţământ pe „arii curriculare”
stabilite pe principiul disciplinelor înrudite, în ideea de amplificare a conexiunilor dintre acestea.
Promovarea interdisciplinarităţii la nivelul proceselor didactice şi extradidactice trebuie să ţină cont de
obiectivele comune mai multor discipline, finalităţilor educaţionale, asimilarea celor trei tipuri de învăţare
(formală, nonformală şi informală) presupunând o multiplicare a conexiunilor disciplinare, realizate cu
metode şi mijloace comune. Încă din perioada preşcolară este bine ca instruirea să se efectueze din
perspectiva recunoaşterii faptului că nici o disciplină nu constituie un domeniu închis, precum şi a

52
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

cerinţei de a extinde şi adânci legăturile dintre discipline. Acest lucru se poate realiza prin corelarea
interdisciplinară a activităţilor desfăşurate în grădiniţă şi în şcoală, conferindu-le un plus de eficienţă.
Corelarea cunoştinţelor dobândite la diferite discipline de învăţământ, constituie o legătură a
cunoştinţelor specifice diferitelor domenii, al căror scop conduce la un sistem unitar de cunoaştere, la
concepţia generală asupra lumii. Selectarea conţinutului învăţământului este o problemă de mare
responsabilitate didactică. Trebuie să se opereze în aşa fel încât să acopere în întregime volumul,
structura şi natura valorilor ştiinţifice, morale, estetice şi fizice care fac obiectul informării şi formării
copiilor în funcţie de posibilităţile lor psihofizice. Aceasta se realizează la nivel preprimar prin: activităţi
comune (dirijate), jocuri şi activităţi alese (la grădiniţele cu program normal) precum şi activităţi
recreative, de relaxare, de dezvoltare şi exersare a aptitudinilor individuale şi activităţi recuperatorii
(pentru grădiniţele cu program prelungit).
Formele fundamentale de organizare a programului în grădiniţă sunt jocul, învăţarea şi munca.
Jocul este predominant, favorizând dezvoltarea posibilităţilor de învăţare sistematică şi a celor de
muncă. Activităţile alese preced programul comun şi se desfăşoară pe grupuri mici sau individual, pe
centre de interes. Acestea pot îmbrăca şi forma jocului. Specifice sunt jocurile spontane (de construcţie,
de exersare, de creaţie sau simbolice) şi sunt organizate în spaţii specifice distribuite în sala de clasă
(colţul “Arte”, “Construcţii”, “Casa”, “Biblioteca”) ca şi activităţile alese. Sunt supravegheate de
educatoare şi se desfăşoară în linişte. Programul comun cuprinde activităţi cu toată grupa, acoperind
următoarele domenii: educarea limbajului, matematica şi cunoaşterea mediului, educaţie pentru
societate, activităţi practice şi casnice, educaţie muzicală şi plastică, educaţie fizică. În cadrul acestui
segment de activitate se realizează învăţarea prin însuşirea cunoştinţelor, operaţiilor de prelucrare a
acestora, deprinderea şi priceperea de aplicare în practică. Activităţile dirijate sunt predominant
rezolvate prin jocuri cu reguli, desfăşurate cu toţi copiii, ce pot relua jocuri învăţate la activităţile
comune. La grădiniţele cu program prelungit, în programul de după-amiază sunt recomandate activităţi
comune (cu scop recreativ-distractiv) şi de dezvoltare a aptitudinilor individuale, în cadrul cărora pot fi
reluate activităţi parcurse anterior sau introduse activităţi complementare acestora (vizionări, vizite,
plimbări, jocuri în aer liber). Orarul zilnic include o activitate liberă, activităţi comune (1-2 la grupa mică,
2 la grupa mijlocie şi 3 la grupa mare şi pregătitoare) şi activităţi complementare prin jocuri. Copiii au
cadrul necesar formării unor deprinderi elementare de muncă prin pregătirea locului de joacă sau
activitate, a materialelor necesare desfăşurării programului. La nivel primar activităţile se desfăşoară
prin program obligatoriu, comun sub forma lecţiilor, unde elevii au de parcurs un program obligatoriu,
comun, alcătuit din următoarele „arii curriculare”: limbă şi comunicare, matematica şi ştiinţele naturii, om
şi societate, arte, educaţie fizică şi tehnologie. Referindu-ne la clasele pregătitoare -IV, detaliind aceste
domenii precizăm că disciplinele de studiu sunt: citire şi scriere, matematică, cunoaşterea mediului,
religie, educaţie muzicală, plastică şi fizică, abilităţi practice. Orarul zilnic la clasele pregătitoare, I-a, a II-
a, este de 3-4 ore la clasa a III-a de 4 ore, iar la clasa a IV-a 4-5 ore.
La ambele etape există posibilitatea parcurgerii programelor formale-obligatorii dar şi a celor
informale – extracurriculare (opţionale) alese în funcţie de pregătirea cadrului didactic, interesul familiei
şi aptitudinile copiilor. Pentru categoria de vârstă 3-4 ani activităţile sunt orientate spre socializarea
copilului prin integrarea în grup, pentru categoria 5-6 ani sunt orientate din perspectiva pregătirii și
adaptării pentru activitatea şcolară, iar pentru categoria 7-8 ani vizează adaptarea copilului pentru efort
intelectual şi activităţile specifice învăţării. Un aspect deosebit îl prezintă desfăşurarea învăţământului
simultan, atât la nivel preşcolar cât şi la nivel primar. Activităţile de educaţie muzicală oferă o alternativă
specială, aceea de a fi desfăşurate cu toţi copii, dar cu diferenţierile specifice fiecărei grupe sau clase. A
doua posibilitate este aceea de a fi combinate cu activităţi ce implică muncă independentă, şi anume:
abilităţi practice, educaţie plastică, scriere. Această alegere trebuie să ofere posibilitatea de alternare a
muncii independente (în scris, în gând, practic) cu cea colectivă, orală. Structura fiecăruia dintre cele
două tipuri de activităţi constă în faptul că, educatoarea sau învăţătorul trebuind să detecteze eficient
momentele de muncă independentă. Lucrul alternativ cu două grupe distincte ca vârstă şi obiect oferă şi
posibilităţi interdisciplinare de abordare, introducând sarcini ca: desenarea unor scene sugerate de

53
EUGENIA-MARIA PAŞCA

muzică, copierea textului (la clasele pregătitoare-II), reprezentarea grafică, prin diferite simboluri ale
melodiei, ritmului (la clasele III-IV).
Activităţile obligatorii de educaţie muzicală, dat fiind numărul lor restrâns săptămânal (doar una),
nu pot asigura întotdeauna însuşirea temeinică a repertoriului învăţat de cântece şi jocuri, nu ajută
suficient la dezvoltarea aptitudinilor muzicale. De aceea, la grădiniţă, pentru a fi consolidate, pot fi
repetate în programul jocurilor şi activităţilor liber alese, la jocurile complementare, cu prilejul plimbărilor
şi jocurilor în aer liber. Se pot realiza audiţii muzicale în pauze sau în programul de după-amiază al
grădiniţelor cu program prelungit. La clasele pregătitoare–IV, prin specificul programului, nu pot fi
utilizate decât pauzele pentru a repeta un cântec, joc muzical, pentru a executa câteva exerciţii
muzicale. Valabil, pentru ambele etape educaţionale, este alegerea unei activităţi opţionale disciplinare
(muzicală – muzică instrumentală) sau interdisciplinare (teatru, folclorul copiilor, euritmie, dans,
gimnastică ritmică), cu o programă distinctă. Pentru activitatea muzicală cele mai indicate sunt cele
axate pe formarea deprinderilor instrumentale, oferind posibilitatea lucrului individual, diferenţiat sau pe
subgrupe. Dar, dacă este introdusă ca principiu didactic, interdisciplinaritatea, prin modalitatea de
gândire şi acţiune, vizând eficienţa şi direcţiile prin care acţionează, ca fiind dependentă de conţinutul şi
caracteristicile fiecărui obiect de studiu, va oferi posibilităţi concrete, în direcţia corelării şi integrării
cunoştinţelor dobândite la diferite discipline de învăţământ. Această corelaţie poate fi gândită în două
sensuri.
a) Utilizarea unor informaţii din alte domenii în beneficiul unui subiect - problemă dintr-o disciplină
particulară reprezintă interdisciplinaritate asociată; Această abordare constă în derularea unei
activităţi (muzica) prin folosirea unor cunoştinţe obţinute la limba română – poezii, poveşti, cuvinte şi
expresii, matematică – cifre, numărători, educaţie fizică – paşi de marş, alergare, mers lateral, mişcări
de braţe, cunoaşterea mediului – comportamentul animalelor şi păsărilor, aspecte ale anotimpurilor,
care ajută la conştientizarea şi memorarea unor texte ale cântecelor, adăugarea elementelor de mişcare
la jocurile muzicale.
b) Cultivarea unor obiective interdisciplinare prin intermediul specificităţii unor obiecte de
învăţământ intracurriculare sau intercurriculare reprezintă interdisciplinaritate integrată. Ea se
realizează prin conceperea şi desfăşurarea activităţilor cu participarea mai multor discipline: în prima
parte are loc activitatea de comunicare, ştiinţe, abilităţi practice sau desen, după care se continuă cu alt
domeniu – muzică, prin învăţarea unui cântec sau repetarea unui repertoriu însuşit în prealabil, dar cu
un conţinut în concordanţă cu tema însuşită în prima etapă a lecţiei. În acest context ne propunem să
determinăm obiective şi conţinuturi comune între disciplinele ce se studiază în învăţământul preşcolar şi
primar, din această perspectivă interdisciplinară.
Activităţile din domeniul limbă şi comunicare (povestire, memorizare, dramatizare, citire, scriere,
învăţarea unei limbi străine) necesită exersarea dicţiei, silabisirea ritmică a versurilor unei poezii,
imitarea glasului personajelor întâlnite în poveşti, exerciţii pentru corectarea deficienţelor de vorbire (s,
ş, r, z, l), exprimarea cursivă, îmbogăţirea vocabularului. Acestea pot fi realizate cu intonaţie muzicală şi
prin repetarea unor cântece cu text sau conţinut comun (poveşti, poezii, sau lectură după imagini).
Limbile străine beneficiază de un repertoriu muzical tematic bogat, predominant folcloric, ce poate fi
abordat în ajutorul îmbogăţirii vocabularului şi a pronunţiei specifice limbii studiate. Modelul comunicativ
– funcţional presupune dezvoltarea integrată a capacităţilor de receptare şi de exprimare orală dar şi a
capacităţilor de receptare şi exprimare a mesajului scris, iar perioada prealfabetară poate fi stimulată şi
prin audiţii.
Disciplinele din aria curriculară ştiinţe urmăresc stimularea şi dezvoltarea proceselor psihice de
cunoaştere (analiza, sinteza, abstractizarea, atenţia voluntară), educarea unor calităţi ale gândirii
(independenţa, rapiditatea, flexibilitatea, originalitatea, observarea), folosirea adecvată a limbajului
specific. Activităţile matematice trebuie concepute integrator şi interactiv, individualizate pe grupe de
copii, să dezvolte capacităţile de calcul matematic, de reprezentare a unor experienţe sau idei, să ducă
la dezvoltarea unor raţionamente logice de înţelegere a timpului şi a spaţiului, să mărească interesul şi
motivaţia pentru studiul şi aplicarea acestei discipline în contexte variate. Multe cântece au în textul lor

54
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

noţiuni matematice (mulţime, grupă, cifre, numărători crescătoare sau descrescătoare) sau elemente de
cunoaşterea mediului (plante, animale, insecte, fenomene meteorologice, anotimpuri, corpuri
cosmice). Intonate la aceste lecţii cu un conţinut abstract, relaxează atmosfera şi dau bună dispoziţie şi
contribuie la nevoia de informare a copilului, de dezvoltare a capacităţilor de observare, elaborare,
înţelegere a mediului înconjurător şi de formare a unei atitudini pozitive faţă de mediu.
Pentru activităţile specifice educaţiei pentru societate (moral-civice şi religioase) există un
repertoriu de cântece şi jocuri ce conţin în text elemente de istorie, religie, geografie, comportament
social, grija pentru sănătate şi igienă. Prin specificul acestora se urmăreşte formarea unor
comportamente pozitive, cunoaşterea trecutului istoric, să preţuiască şi să respecte poporul român,
familia, comunitatea, bunurile personale şi colective, religia şi sărbătorile.
Abilităţile practice şi casnice pregătesc copilul pentru muncă prin formarea unui întreg complex
de deprinderi manuale de lucru. Prin acestea se dezvoltă simţul tactil-kinestezic, se însuşesc tehnici
diferite de lucru utilizabile şi la alte activităţi, se realizează cu materiale diverse colaje, ornamente, cu
teme comune preluate de la celelalte discipline, se formează spiritul de cooperare, se însuşesc norme
de muncă, simţul practic, gospodăresc, estetic. Muzica poate influenţa pozitiv, prin crearea unei
atmosfere plăcute, stimulative, în vederea educării voinţei de a finaliza lucrul început; se recomandă ca
la finele activităţii să se repete un cântec învăţat anterior, legat de activitatea desfăşurată, sau când
trebuie realizată o activitate de muncă independentă, audiţiile pot stimula stări de spirit pozitive.
Educaţia artistico-plastică ajută copiii să găsească relaţia dintre imagine şi sunet. Pentru
stimularea imaginaţiei, pentru o temă dată, pot fi intonate cântece cu acel conţinut, sau se poate lucra
pe un fond muzical adecvat (desen pictură, modelaj). Audiţia măreşte gradul de impresionabilitate şi
motivează conceperea lucrărilor. Conexiunea inversă poate fi realizată la orele de educaţie muzicală, în
care copiii sunt solicitaţi să imagineze prin forme şi culori ceea ce audiază. La această disciplină se
dezvoltă percepţia vizuală concomitent cu însuşirea noţiunilor specifice despre forma plană, spaţială,
culoare–nonculoare şi rezolvarea practică în desen, pictură, modelaj. Compoziţiile plastice, imaginative,
vor dezvolta comunicarea prin limbajul artistic stimulând sensibilitatea, gustul pentru frumos.
Educaţia fizică este necesară pentru dezvoltarea fizică armonioasă, formând autocontrolul
asupra ţinutei corpului, forţei, voinţei, caracterului, vigorii şi rezistenţei organismului la efort. Prin
informaţiile sportive copiii vor fi motivaţi spre activităţi practice–sportive după propriile posibilităţi fizice.
Jocurile muzicale cu mişcare pot fi valorificate din plin, ca suport pentru realizarea: elementelor de
gimnastică, orientarea corectă în spaţiu, conştientizarea schemei corporale proprii, exerciţiilor de
respiraţie. Astfel de elemente le regăsim şi în cântece, dar putem recurge şi la audiţii muzicale (marşuri,
dansuri populare, valsuri).
Jocurile şi activităţile libere au rezervate un număr destul de mare de ore în programul zilnic al
preşcolarilor (la începutul şi la sfârşitul acestuia). La aceste activităţi există posibilitatea de a lucra cu
copiii mai puţin dotaţi muzical, cu probleme de: auz, voce, simţ ritmic, respectând repertoriul învăţat, sau
făcând diverse exerciţii. Există posibilitatea de a repeta şi cu cei talentaţi jocuri şi cântece bine
cunoscute, în timp ce desfăşoară diferite activităţi. Un moment potrivit îl oferă aceste lecţii şi pentru
audiţii, care pot crea o atmosferă plăcută şi stimulativă. Dacă în prima parte a programului zilnic există
posibilitatea organizării interdisciplinare, în ultima parte se pot organiza activităţi de jocuri cu suport
muzical sau pregătirea unui repertoriu special pentru diferite manifestări artistice (cor, grup vocal,
formaţie vocal-instrumentală de jocuri muzicale, recitări, scenete, dansuri), în cadrul unor activităţi
opţionale.
Teatrul contribuie la dezvoltarea simţului artistic, a memoriei, a plasticităţii intonaţionale,
gestuale. Dramatizările poveştilor şi basmelor solicită implicarea afectivă a copiilor în interpretarea
personajelor. Recitarea poeziilor antrenează memoria prin rima şi ritmul versurilor. Concretizate prin
scenete sau scurte colaje muzical-poetice, acestea se pot desfăşura pe fond muzical sau pot avea
intercalate fragmente cântate creând legătura dintre cuvânt şi sunet.
Dansurile populare sau moderne, euritmia, impun calităţi fizice, muzical-ritmice şi au nevoie de
suport muzical. Acestea necesită transpunerea în mişcare a muzicii, o plasticitate inspirată de aceasta,

55
EUGENIA-MARIA PAŞCA

mimarea personajelor, acţiunilor, reprezentând imagini din domenii diferite. De asemenea, gimnastica
artistică se bazează pe ritmul muzicii, care organizează mişcarea şi solicită calităţile muzicale pentru
exprimarea corporală. Aceste activităţi ce demonstrează legătura dintre mişcare, sunet şi ritm,
contribuie la creşterea acuităţii vizuale, auditive, tactile şi kinestezice, perfecţionează percepţia spaţio-
temporală şi senzorio-motrică, dezvoltă memoria motrică, spiritul de observare, orientare, concentrare,
cooperare, atenţia distributivă.
Folclorul copiilor este un fenomen accentuat sincretic deoarece îmbină în grade diferite textul
poetic cu melodia, gestul, mişcarea şi jocul, are un puternic caracter colectiv şi se manifestă în mediul
unei anumite categorii de vârstă. Are la bază o serie de norme tradiţionale existente în formă latentă în
memoria pasivă a copilului, care se concretizează cu fiecare interpretare; aceasta nu exclude procesul
legat de evoluţie, deşi elementele fundamentale proprii genului prezintă o mare stabilitate.
Prin conţinutul şi funcţia sa, folclorul copiilor are un rol deosebit de important în educaţie. Viaţa în
colectivitate, stimulentul continuu de dezvoltare a aptitudinilor sale, de pregătire pentru viaţa de mai
târziu, constituie şi un bun mijloc de integrare a copilului în spiritualitatea poporului din care face parte.
Copiii sunt creativi atât în plan muzical, cât şi în plan lexical sau verbal. Unele mijloace de expresie
preferate de copii se întâlnesc şi în repertoriul adulţilor, dar cu o frecvenţă redusă, aceste elemente
reprezentând într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, o parte din zestrea artistică a maturilor.
Libertatea de acţiune şi iniţiativă din cadrul programelor prezentate în serbări, spectacole, concursuri,
oferă copiilor posibilitatea de a-şi pune în valoare aptitudinile, găsind teren favorabil de afirmare şi
realizare a aspiraţiilor. De aceea trebuie acordată o mare atenţie alegerii repertoriului şi implicării tuturor
copiilor în aceste programe. Într-un sens mai larg, interdisciplinaritatea aplicată domeniului muzical,
oferă colaborarea cu toate disciplinele pentru rezolvarea unor probleme de interes comun. Deci raportul
dintre discipline se modifică în aşa fel încât, în jurul uneia gravitează celelalte cu care se află în
corelaţie. Arta are rol deosebit în formarea proceselor de cunoaştere şi a perfecţionării funcţionale a
analizatorilor, contribuie la dezvoltarea percepţiilor, la lărgirea orizontului de cunoaştere, la perceperea
mai completă a realităţii. Emoţiile şi sentimentele faţă de frumosul din jur ajută la cunoaşterea mai largă
şi completă a realităţii.

TEME RECAPITULATIVE
1. Prezentaţi modele de conexiuni interdisciplinar-integrate în perioada prenotaţiei
2. Prezentaţi modele de conexiuni interdisciplinar- asociate în perioada notaţiei
3. Concepeţi o programă pentru C.D.Ş. interdisciplinar artistică
4. Realizaţi un scenariu pentru o serbare în perioada prenotaţiei
5. Realizaţi un scenariu pentru o serbare în perioada notaţiei

2. ABORDAREA PROIECTIV – INTERDISCIPLINARĂ A EDUCAŢIEI MUZICALE

Împotriva „Şcolii tradiţionaliste” la sfârşitul secolului al XIX-lea, s-a conturat o mişcare pedagogică –
la început destul de eterogenă – care căuta un nou sistem de instruire, mai adecvat ritmului propriu de
dezvoltare a societăţii nord-americane. Adepţii acestei tendinţe îşi spuneau „progresivişti”, iar cel care a
lansat acest concept a fost John Dewey. Pe fondul unei puternice reacţii faţă de Şcoala tradiţională şi sub
influenţa spiritului novator promovat, după primul război mondial, au avut loc numeroase încercări de
înnoire în domeniul învăţământului din Statele Unite. Dintre toate acestea, câteva au avut ecou şi au
depăşit hotarele acestei ţări, fiind adoptate şi în Europa. Deceniile trei şi patru au însemnat o continuă
lărgire şi aprofundare a bazei teoretice a noii mişcări pedagogice, ce lansează conceptul de „şcoală
activă”, prin contribuţia lui John L. Childs, Boyd Henry Bode, William Heart Kilpatrick. Acesta din urmă este
iniţiatorul aşa-numitei metode a proiectelor, prin care se pune în aplicare una dintre ideile fundamentale

56
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

a lui John Dewey, aceea de învăţare prin rezolvarea de probleme. Astfel, potrivit acestei metode, fiecare
obiect de studiu este înlocuit cu probleme puse de realităţile vieţii înconjurătoare. Kilpatrick a stabilit patru
tipuri de proiect: de construcţie, care presupune realizarea unui plan, al consumatorului, de cultivare a
gustului pentru frumos prin artă, de rezolvare a problemelor propuse şi exerciţiu, prin intermediul căruia se
formează priceperile şi deprinderile. Această metodă este apropiată de metoda centrelor de interes, dar
grupează în jurul unei idei centrale toate activităţile pe care le desfăşoară copiii, în grup, impunând ca
strategie o combinare a lucrărilor practice, precum şi descoperirea de noi cunoştinţe, existând o corelare
între acţiune şi cunoaştere.
Noul curriculum pentru învăţământul preșcolar, este gândit în spiritul aplicării metodei proiectelor,
deci, planificării pe teme. O temă este o idee în jurul căreia se structurează întreaga activitate cu copiii, pe
o perioadă de timp. Ea este altceva decât un subiect abordat în cadrul unui domeniu de cunoaştere şi de
aceea, se poate spune, în esenţă, că asigură parcurgerea secvenţială a programei, folosindu-se de o idee
în care toate obiectele tind să o clarifice, conducând la stimularea manifestării comportamentelor dorite.
Planificarea activităţii prin metoda proiectelor oferă o viziune interdisciplinară, argumentată prin faptul că:
poate fi încorporată în curriculumul pentru vârstele mici, oriunde în lume, având o structură temporală ce
ajută la organizarea progresivă a activităţii şi stimulează lucrul în echipă, este interactivă, furnizează
contexte în care copiii pot aplica o mare varietate de cunoştinţe şi deprinderi în afara celor vizate,
respectând traseul individual al învăţării, în ritmul propriu fiecărui copil. Există discipline care focalizează şi
facilitează derularea activităţilor, devenind prin specificul lor mijlocitoare, rezonatoare, în cadrul proiectului
precum: muzica, desenul, poezia, mişcarea. Necesitatea integrării elementului muzical în tot acest
conglomerat educativ este evidentă, soluţii existând şi nu necesită o pregătire materială specială, în orice
moment util putând fi introduse cântece, jocuri sau audiţii, în spaţiul temporal rezervat celorlalte activităţi.
Educatoarea şi învăţătorul au posibilitatea de a aborda interdisciplinar activităţile zilnice, respectând orarul
impus de planul de învăţământ (desfăşurare orizontală), împrumuturile între discipline devenind fructuoase
prin integrarea mutuală a conceptelor (desfăşurare verticală). La începutul mileniului III, şcoala
pedagogică românească îşi propune iniţierea unui program reformator în care să îmbine experienţa şcolii
americane cu aceleia europene, adaptând-o specificului autohton. Conceperea traseului didactic în viziune
proiectivă dă unitatea strategiilor didactice prin dezvoltarea unor acţiuni cu unitate tematică, desfăşurate
pe principiul ludic, pentru vârstele mici. Astfel organizarea planurilor de învăţământ pe arii curriculare oferă
următoarele avantaje: posibilitatea integrării monodisciplinare într-un cadru interdisciplinar, echilibrarea
proporţiilor acordate diferitelor obiecte de studiu, concordanţa dintre procesul, stilul şi ritmul învăţării,
continuitatea şi integralitatea demersului didactic pe parcursul şcolarizării fiecărui copil. Principiile care au
stat la baza elaborării acestor planuri au fost: cel al funcţionalităţii, coerenţei, egalităţii şanselor, flexibilităţii
şi al parcursului individual, al racordării la mediul social, iar conţinuturile propuse a fi însuşite au o
organizare: logică, lineară, concentrică, explicativă, modulară, integrată şi interdisciplinară.
Considerăm că această metodă a proiectelor, reprezintă un concept echivalent celui de
transdisciplinaritate, inclus şi în strategiile educaţionale pentru clasele pregătitoare -II, începând cu anul
şcolar 2004, în care se recomandă stabilirea corelaţiilor între cunoştinţele obţinute la diferite discipline, în
contexte neconvenţionale (parcuri, terenuri de joacă) şi aplicarea lor în situaţii noi – jocuri, observări
spontane. În clasă activităţile se pot desfăşura cu diverse materiale didactice (jucării şi alte suporturi
creative), pentru dezvoltarea perspicacităţii, rapidităţii gândirii, imaginaţiei, cooperării. Activităţile
transdisciplinare se desfăşoară pe baza unei teme generale, din perspectiva mai multor arii curriculare,
pentru a construi o imagine cât mai completă a temei, prin atingerea obiectivelor tuturor ariilor, în context
integrat. Realitatea se formează printr-un demers global, graniţele dintre discipline fiind eliminate,
activitatea fiind centrată pe grup sau individ, cu posibilităţi de transfer a informaţiilor în mod interactiv (de
exemplu realizarea unei teme poate combina desenul, muzica, dansul, scrierea, citirea, matematica,
abilităţile practice şi cunoaşterea mediului).
Dacă la clasele pregătitoare-II temele din repertoriul muzical trebuie să fie în concordanţă cu
conţinuturile celorlalte discipline, impuse de programă şi manuale, şi în etapa preşcolară întâlnim acelaşi
aspect, când temele trebuie să fie apropiate de mediul în care se dezvoltă copiii, de nivelul de cunoştinţe

57
EUGENIA-MARIA PAŞCA

şi interese al lor; vor avea ca surse de inspiraţie aspecte din domeniile: literatură, ştiinţă, viaţa socială,
natură, evenimente (sărbători religioase şi laice), viaţa şi opera personalităţilor culturii sau vieţii social–
policite. Temele pot avea o planificare lunară, pe fiecare săptămână putând fi proiectate subteme.
Gândirea unitară a programului şi conţinuturilor din grădiniţă impune realizarea unui orar care să permită
abordarea interdisciplinară. Domeniile care vehiculează ideile fundamentale ale unei teme sunt: educarea
limbajului, cunoaşterea mediului şi educaţia muzicală; este recomandabil ca în prima zi a săptămânii să fie
programate aceste activităţi, pentru ca mai apoi, în zilele următoare să poată fi reluată concentric,
achiziţiile senzoriale şi cognitive, să fie consolidate şi dezvoltate prin celelalte discipline şi activităţi. Pentru
lunile septembrie, octombrie, noiembrie, pot fi propuse teme ca: Toamna, Prietenia, Alfabetul, Corpul
omenesc, Păsări sălbatice. Animale sălbatice, Mijloace de transport, Forme de relief, Casa şi Familia.
Pentru lunile decembrie, ianuarie, februarie, indicate sunt temele: Strămoşii noştri, Anul şi lunile anului,
Timpul, Culori, Hrana, Numerotaţia şi număratul, Poveşti, Iarna, Sărbătorile de iarnă, Personalităţi române
(Ion Creangă, Mihai Eminescu, Alexandru Ioan Cuza), Igiena zilnică. Lunile martie, aprilie, mai, iunie, pot
avea următoarele teme: Primăvara, Vara, Păsări domestice, Animale domestice, Universul, Ziua mamei,
Ziua copilului, Jocurile şi grădiniţa, Şcoala, Plante, Insecte, Fenomene ale naturii, Sărbătoarea Paştelui,
Oraşul meu.
Din perspectivă interdisciplinar-asociată, pentru activităţile muzicale, conexiunile cu exemplele
studiate la limbaj (proverbe, ghicitori, poezii, poveşti)pot constitui element pregătitor – stimulator pentru
activitatea propriu-zisă. La acelaşi moment al lecţiei putem introduce cunoştinţe însuşite la matematică,
cunoaşterea mediului, educaţie moral – civică sau educaţie plastică. Amplificarea bagajului de noţiuni se
poate realiza prin textele cântecelor şi jocurilor muzicale. Etapa învăţării se sprijină pe aceste cunoştinţe
pentru conştientizarea textului şi memorare corectă, logică. Aprofundarea repertoriului poate cuprinde
elemente de mişcare însuşite la orele de educaţie fizică. Pentru celelalte discipline, în aceleaşi etape ale
activităţilor, putem integra elementul muzical învăţat. Materialul stimul-pregătitor pentru predarea propriu-
zisă poate fi constituit dintr-un exemplu muzical (intonat de propunător sau de către copii) ce conţine în
text noţiuni învăţate sau anticipative pentru domeniul respectiv. Etapa de consolidare poate fi completată
printr-o audiţie adecvată temei sau prin repetarea unui cântec sau joc muzical. Activităţile de educaţie
fizică includ realizarea unor complexe de exerciţii ce pot avea suport muzical (prin audiţie sau cântarea
copiilor). Activităţile liber-alese, pe centre de interes, de abilităţi practice sau educaţie plastică au şansa de
a se desfăşura pe fond muzical; recomandabil este ca audiţia să fie din repertoriul instrumental, cu
caracter liric, liniştit, pentru a întreţine atmosfera de concentrare şi lucru. La clasele mici, adaptarea
copilului în primul an de şcoală, se face cu dificultate. De aceea este necesară crearea de momente
relaxante prin cântece şi jocuri cu mişcări, interpretate de copii, adăugate la conţinuturile diferitelor
discipline, iar activităţile de muncă independentă vor fi mult mai uşor şi eficient de realizat dacă
beneficiază de un suport muzical-auditiv.
Din perspectivă interdisciplinar-integrată precizăm că abordarea conţine două componente:
audiţie şi interpretarea de cântece şi jocuri muzicale.
a) Menţionăm că audiţia înseamnă receptare şi exteriorizare a trăirilor, ideilor, sentimentelor,
înţelegerea mesajului muzical, aspect neinclus în obiectivele-cadru. Importanţa audiţiei devine şi mai
mare, întrucât se recomandă ca activităţile pe discipline să dureze 30 de minute, iar 15-20 minute să fie
completate cu jocuri. Prin alternarea tipurilor de activitate se realizează un echilibru între activităţile
centrate pe sarcini instructive cu cele de relaxare, mişcare, joc de rol, pentru crearea condiţiilor continuării
activităţilor de învăţare. Se va recurge la vizualizarea impresiilor sonore, copiii fiind puşi în situaţia de a
desena imagini sugerate de muzică; la clasa a II-a, elevii pot descrie în cuvinte muzica audiată, fiind
alfabetizaţi; elementele de mişcare reprezintă un alt mod de exteriorizare a gradului în care este perceput
mesajul sonor. Considerăm a fi necesar pentru susţinerea didactică a prezentării acestui aspect să oferim
exemple de creaţii muzicale destinate copiilor, pentru a fi folosite ca fond auditiv. Astfel pentru orele de
Educaţie muzicală combinate cu activităţi creative (limbă şi comunicare, educaţia artistico-plastică, abilităţi
practice şi casnice, jocuri şi activităţi libere), în cadrul audiţiilor recomandăm piesele cu text, compuse
pentru copii şi interpretate de ei Din repertoriul muzicii culte, expresive şi eficiente sunt lucrări instrumental

58
 
EDUCAŢIE MUZICALĂ ŞI DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE

– simfonice. În acelaşi scop, recomandate sunt şi creaţiile cu caracter liric din sfera muzicii de
divertisment. Pentru activităţile dinamice, cu mişcare (educaţie fizică, gimnastică artistică, dans, euritmie)
cele mai indicate exemple sunt valsuri, marșuri, muzică de divertisment ritmată. (vezi anexa).
b) Prin repertoriul de cântece şi jocuri, sunt vehiculate foarte multe noţiuni, idei şi aspecte ce
aparţin altor domenii. Vom recomanda pentru educarea limbajului şi teatru, creaţiile: Alfabetul cântat de
Sofica Matei, Iscoada de Dan Voiculescu, versuri Tudor Arghezi, Cloşca de Alexandru Stanciu, versuri
Elena Farago, Brotăcelul de Dan Voiculescu, versuri Tudor Arghezi, Oaspeţii fagului – scenetă muzicală,
de Nicolae Saxu, Carnaval versuri şi muzică de Doina Rotaru, Ursul prins la peşte, melodie populară,
versuri de Ioan D. Vicol, precum şi alte lucrări. (vezi anexa).

TEME RECAPITULATIVE
1. Prezentaţi modele de activităţi interdisciplinar-integrate în perioada prenotaţiei
2. Prezentaţi modele de activităţi interdisciplinar-asociate în perioada prenotaţiei
3. Prezentaţi modele de activităţi interdisciplinar-integrate în perioada notaţiei
4. Prezentaţi modele de activităţi interdisciplinar-asociate în perioada notaţiei
5. Concepeţi o activitate de educaţie muzicală extracurriculară pentru perioada prenotaţiei

Bibliografie obligatorie:
Referințe principale:
 Pașca, E. (2013). Educație plastică și educație muzicală. Elemente de didactică, în Manualul
programului de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar ID, Editura Universității
Alexandru Ioan Cuza din Iași. Disponibil on-line pe platforma Moodle:
http://da.psih.uaic.ro/login/index.php
Referințe suplimentare:
 Aldea Georgeta, Munteanu Gabriela - 2006, Didactica educaţiei muzicale în învăţământul primar,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
 Culea Laurenția, Sesovici Angela, Grama Filofteia, Pletea Mioara, Ionescu Daniela, Anghel Nicoleta,
Activitatea integrată din grădiniță, București: Editura Didactica Publishing House, 2008,
 Pașca Eugenia Maria, Gherghescu Jenica, Gherghescu Lucian, Dimensiuni ale educației artistice,
vol. IV, Strategii de abordare disciplinară și interdisciplinară a educației muzicale în
învățământulprimar simultan, Iași: Editura Artes, 2009,
 Paşca Eugenia Maria – 2006, Un posibil traseu al educaţiei muzicale în perioada prenotaţiei din
perspectivă interdisciplinară, Editura „Artes” Iaşi

IMPORTANT
Materiale didactice:
1. xxx 2008 Programa pentru învăţământul preşcolar, MEN, Bucureşti
2. xxx - 2004, 2005, 2013, Programele pentru învăţământul primar clasele pregătitoare -II şi III-IV, MEN,
Bucuresti,
3. xxx– 2005 - 2006 Manualele alternative de educaţie muzicala – clasele III, IV,
4. Paşca Eugenia Maria – 2001, Educaţie muzicală pentru preşcolari, caiet I şi II, Editura „Sfera”,
Bârlad,
5. Pașca Eugenia Maria, Dimensiuni ale educației artistice, vol. I, Fiecare copil are nevoie de educație
muzicală, Iași: Editura Artes, 2008, cu CD,
6. Truse muzicale, Iași: Editura Artes, 2008, cu CD, 6. Truse muzicale

59