Sunteți pe pagina 1din 3

Eseu Dacia literara

Eseu Dacia literara

Prima jumătate a secolului al XIX-lea este, poate, cea mai agitată şi bogată perioadă de transformări
social-culturale, culminând cu revoluţia de la 1848, prin care lupta pentru emancipare socială şi
naţională a antrenat toate cele trei provincii româneşti. Etapa cuprinsă între anii 1830 şi 1860, în care
a avut loc o riguroasă activitate culturală şi o intensificare a ideii de unire a ţărilor române, este
cunoscută în literatură sub denumirea de perioada paşoptistă.

În această epocă de avânt al culturii, literatura română a cunoscut o dezvoltare deosebită prin
contribuţia unor scriitori pătrunşi de idealul eliberării şi unităţii naţionale, care au preţuit frumuseţile
patriei şi folclorul,satirizând totodată viciile orânduirii feudale şi participând activ la lupta socială, la
evenimentele politice ale vremii. În operele lor au împletit romantismul cu clasicismul, în spiritul
marilor valori ale literaturii universale.

Perioada paşoptistă a fost reprezentată în literatură prin scriitori aparţinând celor trei provincii
româneşti: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo în Moldova; Ion
Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Nicoale Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac,
Dimitrie Bolintineanu în Ţara Românească; Timotei Cipariu, George Bariţiu, Andrei Mureşanu în
Transilvania.

Presa, aflată la începuturi, s-a manifestat printr-o amplă activitate publicistică. Primele ziare au fost:
la Bucureşti – „Curierul românesc” (1829), sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu; la Iaşi – „Albina
românească” (1829), din iniţiativa lui Gheorghe Asachi; la Braşov – „Gazeta de Transilvania” (1838),
având în frunte pe marele cărturar ardelean George Bariţiu.

La 30 ianuarie 1840 ia fiinţă la Iaşi revista „Dacia literară”, din iniţiativa şi sub conducerea lui Mihail
Kogălniceanu (1817-1891), fiind „întâia revistă de literatură organizată” (G. Călinescu). „Dacia
literară” este aşadar prima revistă literară, în jurul căreia s-a manifestat un curent naţional-popular şi
prin care s-au afirmat primii noştri scriitori moderni.

În primul număr al revistei, Mihail Kogălniceanu, în vârstă de numai 23 de ani, publică articolul-
program sub titlul „Introducţie”, în care evidenţiază principalele idei care vor sta la baza creării şi
orientării literaturii româneşti şi care este considerat primul manifest al romantismului românesc. (Pe
plan european, programul romantismului a fost trasat în Franţa, de Victor Hugo, în „Prefaţa” de la
drama „Cromwell” – 1827).
Structura revistei.

– prima parte va cuprinde „compuneri originale” ale scriitorilor colaboratori;

– a doua parte va reproduce articole din alte publicaţii;

– a treia parte se va ocupa de critica operelor nou apărute;

– partea a patra, având un titlu special – „Telegraful Daciei” – va conţine informaţii despre cărţile în
curs de apariţie, despre evenimente culturale sau despre scriitori, adică „tot ce poate fi vrednic de
însemnat pentru publicul român”.

Articolul-program intitulat „Introducţie” începe cu succinte referiri la publicaţiile vremii, care, în afară
de politică, de ştiri administrative şi de câteva informaţii locale, acestea nu conţin nimic despre
literatură. De aceea, Kogălniceanu s-a gândit că este momentul să iniţieze „o foaie” care să se
îndeletnicească „numai cu literatura naţională” şi în care să poată fi publicate „cele mai bune scrieri
originale”. Pune la dispoziţie paginile revistei „Dacia literară” tuturor scriitorilor din cele trei provincii
româneşti, „fieştecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său”, ambiţia sa fiind să apară
„producţiile româneşti, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune”.

Mihail Kogălniceanu trasează principalele direcţii pe care să le urmeze scriitorii pentru a putea crea o
literatură naţională, ţelul mărturisit al marelui om de cultură fiind acela ca „românii să aibă o limbă şi
o literatură comună pentru toţi”, asigurând scriitorii că operele originale vor beneficia de o critică
obiectivă, „vom critica cartea, iar nu persoana”.

Kogălniceanu condamnă deprinderea de a imita literaturi străine, fără nici o legătură spirituală cu
specificul românesc, de aceea el consideră că „dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă,
pentru că omoară în noi duhul naţional”, iar traducerile unei opere de valoare din literatura
universală „nu fac o literatură”. El militează cu avânt pentru crearea de opere autohtone, deoarece
operele literare trebuie să păstreze spiritul original şi simţirea românească, ca fiind „însuşirea cea mai
preţioasă a unei literaturi”. Argumentele lui Kogălniceanu se referă la subiecte inspirate din istoria
zbuciumată a neamului românesc, din folclorul nepreţuit şi din frumuseţile patriei, care pot constitui
oricând cele mai originale izvoare de inspiraţie pentru scriitori.

Numele revistei este ales semnificativ, pentru a exprima unitatea de neam şi ţară, Dacia, idealul de
unire al românilor fiind sugerat destul de transparent.

Mihail Kogălniceanu are concepţii iluministe, rămânând, de altfel, celebră faza prin care îndeamnă pe
toţi românii să-şi cunoască originile şi identitatea spirituală prin întoarcerea către trecutul istoric al
neamului din care provin: „Întrebaţi dar istoria, şi veţi şti ce suntem, de unde venim şi unde
mergem”. El nu se rezumă însă numai la îndemnuri teoretice, ci, pentru a pune la dispoziţia
scriitorilor material documentar şi tipăreşte „Letopiseţele Ţării Moldovei” ale cronicarilor Grigore
Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce. Acestea au constituit principalele surse de inspiraţie pentru
scriitorii epocii, ca Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu, Al. Odobescu etc.
Cu o apariţie scurtă în timp, ianuarie-iunie 1840, revista „Dacia literară” a fost suprimată de către
domnitorul Mihail Sturdza, după numai trei numere. Cu toate acestea, în paginile sale au apărut
scrieri valoroase şi au publicat scriitori ce vor intra în patrimoniul literaturii române. În numărul I al
revistei a apărut prima nuvelă istorică, „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi. Alţi scriitori
au găsit aici găzduire pentru operele lor, cum ar fi pagini de proză sub semnăturile lui Vasile
Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu, poezii de Grigore Alexandrescu (printre care „Anul 1840”), şi C.
Stamati, fabule de Alex. Donici, precum şi articole despre frumuseţea poeziei populare şi a
obiceurilor folclorice româneşti.

Articolul-program „Introducţie” al reviste „Dacia literară” ar putea fi sintetizat prin câteva direcţii
principale trasate de Mihail Kogălnicenanu:

– Creşterea interesului pentru crearea unei literaturi române, prin realizarea de „compuneri
originale”, de producţii româneşti „fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune”;

– Înlesnirea colaborării scriitorilor din toate ţinuturile româneşti în paginile revistei, „fieştecarelea cu
ideile sale, cu limba sa, cu chipul său”;

– Realizarea unei limbi şi literaturi unice, deoarece este foarte important ca „românii să aibă o limbă
şi o literatură comună penrtu toţi”;

– Combaterea imitaţiei altor literaturi, deoarece „dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie
primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional”;

– Traducerile operelor din alte literaturi să fie ale celor de valoare, deşi „traducţiile însă nu fac o
literatură”, ba, mai mult, sunt „ucigătoare a gustului original”;

– Păstrarea specificului naţional în opera literară, a originalităţii creaţiei, care constituie „însuşirea
cea mai preţioasă a unei literaturi”;

– Folosirea surselor de inspiraţie din istoria poporului român – „istoria noastră are dstule fapte
eroice” – , din frumuseţile patriei – „frumoasele noastre ţări sunt destul de mari” – şi din folcor –
„obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem găsi la noi sujeturi de
scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii”;

– Afirmarea criticii literare obiective, „critica noastră va fi nepărtinitoare, vom critica cartea, iar nu
persoana”, precum şi a unei critici de direcţie;

– Scriitorii sunt datori să contribuie prin operele lor la împlinirea idealului tuturor românilor, Unirea
Principatelor.

Curentul naţional-popular „Dacia literară” reuneşte cele mai strălucite personalităţi literare ale
epocii, care vor determina dezvoltarea ulterioară a literaturii române.