Capitolul VI: Calcul diferenţial in Rk Lector dr.

Simona Romaniuc

Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia mediului

Elemente de algebră liniară şi analiză matematică, Semestrul I
Lector. dr. Simona Romaniuc

CURS VIII

Elemente de teoria câmpului

O aplicaţie f : D ⊂ R3 → R se numeşte câmp scalar, iar o aplicaţie F~ : D ⊂ R3 → R3 se numeşte
câmp vectorial. Evident putem scrie câmpul vectorial

F~ (x, y, z) = P (x, y, z)~i + Q (x, y, z) ~j + R (x, y, z) ~k ,

unde {~i, ~j, ~k} reprezintă un reper cartezian, ortonormat, pozitiv orientat, iar P , Q, R sunt câmpuri scalare.

Definiţia 1 Fie f : D ⊂ R3 → R un câmp scalar de clasă C 1 . Gradientul lui f ı̂n punctul a este
vectorul
def ∂f ∂f ∂f
gradf (a) = (a) · ~i + (a) · ~j + (a) · ~k.
∂x ∂y ∂z

Remarca 2 Gradientul unui câmp scalar este un câmp vectorial ai cărui vectori sunt ı̂ndreptaţi ı̂n fiecare
punct, ı̂n direcţia ı̂n care câmpul scalar creşte cel mai rapid.

Exemplul 3 Dată fiind o cameră ı̂n care temperatura este dată de un câmp scalar Φ, astfel ı̂ncât ı̂n
fiercare punct (x, y, z) temperatura este Φ(x, y, z) (vom presupune că temperatura nu variază ı̂n timp),
atunci ı̂n fiecare punct din cameră, gradientul va arăta direcţia ı̂n care temperatura creşte cel mai repede.

Exemplul 4 Fie f (x, y, z) = x2 yz + xyz 3 un câmp scalar şi a = (1, −1, 2). Atunci

∂f
0
0
0
0 0
(x, y, z) = x2 yz + xyz 3 x
= x2 yz x
+ xyz 3 x
= yz x2 x
+ yz 3 (x)x = 2xyz + yz 3
∂x
∂f
0
0
0 0 0
(x, y, z) = x2 yz + xyz 3 y
= x2 yz y
+ xyz 3 y
= x2 z (y)y + xz 3 (y)y = x2 z + xz 3
∂y
∂f
0
0
0 0
0
(x, y, z) = x2 yz + xyz 3 z
= x2 yz z
+ xyz 3 z
= x2 y (z)z + xy z 3 z
= x2 y + 3xyz 2
∂z
şi respectiv
gradf (x, y, z) = 2xyz + yz 3 · ~i + x2 z + xz 3 · ~j + x2 y + 3xyz 2 · ~k

În particular

gradf (1, −1, 2) = (−4 − 8) · ~i + (2 + 8) · ~j + (−1 − 12) · ~k = −12~i + 10~j − 13~k

Definiţia 5 Fie F~ : D ⊂ R3 → R3 un câmp vectorial de clasă C 1 dat de

F~ (x, y, z) = P (x, y, z)~i + Q (x, y, z) ~j + R (x, y, z) ~k.
Numim divergenţa lui F~ ı̂n punctul a scalarul definit de

def ∂P ∂Q ∂R
divF~ (a) = (a) + (a) + (a)
∂x ∂y ∂z

şi rotorul lui F~ ı̂n punctul a vectorul definit de

     
def ∂R ∂Q ∂P ∂R ∂Q ∂P
rotF~ (a) = (a) − (a) ~i + (a) − (a) ~j + (a) − (a) ~k (1)
∂y ∂z ∂z ∂x ∂x ∂y

1
Capitolul VI: Calcul diferenţial in Rk Lector dr. Simona Romaniuc

Observăm că formal putem scrie rotorul ca un determinant (dezvoltat după prima linie)
 
 ~i
 ~j ~k 
 
 ∂ ∂ ∂ 
~
rotF = 

 ∂x ∂y ∂z 

 
 P Q R 

Remarca 6 Divergenţa este un operator scalar care măsoară cât de mult un câmp vectorial iese din sau
intră ı̂ntr-un punct, iar rotorul este un operator vectorial care scoate ı̂n evidenţă viteza de rotaţie a unui
câmp vectorial.

Exerciţiul 7 Să calculăm divergenţa şi rotorul câmpului vectorial ~r(x, y, z) = x~i + y~j + z~k.
Avem:
0 0 0
div ~r = (x)x + (y)y + (z)z = 3,
iar  

 ~i ~j ~k 
       
 ∂ ∂ ∂  ∂z ∂y ~ ∂x ∂z ~ ∂y ∂x ~ ~
rot~r =  = − i+ − j+ − k = 0.
 ∂x ∂y ∂z  ∂y ∂z ∂z ∂x ∂x ∂y
 
 x y z 

Definiţia 8 Un câmp vectorial F~ : D ⊂ R3 → R3 de clasă C 1 se numeşte irotaţional dacă

rotF~ (a) = ~0, ∀a ∈ D.

Exemplul 9 Câmpul vectorial care asociază fiecărui punct din spaţiu vectorul său de poziţie este un câmp
irotaţional (vezi exerciţiul 7).

Definiţia 10 Un câmp vectorial F~ : D ⊂ R3 → R3 de clasă C 1 se numeşte solenoidal dacă

divF~ (a) = 0, ∀a ∈ D.

Exemplul 11 Câmpul vectorial

F~ : D ⊂ R2 → R2 , F~ (x, y) = (y, −x),

care roteşte axa OY a sistemului de coordonate peste axa OX este un câmp solenoidal, având ca linii de
câmp cercuri din planul XOY , cu centrul ı̂n origine. Prin calcul obţinem rotF~ = −2~k, divF~ = 0.

Exemplul 12 Câmpul magnetic este un câmp solenoidal. Câmpul magnetic generat de un conductor
electric are ca traiectorii cercuri cu centrul pe conductor, iar vectorii câmpului sunt tangenţi la liniile de
câmp şi au modulul egal cu inducţia magnetică, care este invers proporţională cu raza cercului respectiv.

Proprietăţi ale câmpurilor vectoriale

Dacă f : D ⊂ R3 → R câmp scalar şi F~ : D ⊂ R3 → R3 câmp vectorial de clasă C 1 , atunci au loc
proprietăţile:
 
div rotF~ = 0, rot (gradf ) = ~0,

∂2f ∂2f ∂2f

div (gradf ) = + + = ∆f (Laplacianul lui f ).
∂x2 ∂y 2 ∂z 2

Remarca 13 Laplacianul, numit şi operatorul Laplace este un operator diferenţial cu multe aplicaţii. În
fizică este folosit ı̂n electrostatică şi mecanica fluidelor, mecanica cuantică, ı̂n modelarea propagării undelor
şi a propagării căldurii. În matematică funcţiile al căror laplacian este nul se numesc funcţii armonice.

2
Capitolul VI: Calcul diferenţial in Rk Lector dr. Simona Romaniuc

Puncte de extrem pentru funcţii de mai multe variabile cu valori

reale

Fie spaţiile vectoriale normate Rn , R, dotate cu norma euclidiană şi D ⊂ Rn .

o
Definiţia 14 Un punct a ∈ D (interiorul lui D) se numeşte punct critic (sau punct staţionar) al
funcţiei f : D ⊂ Rn → R, diferenţiabilă ı̂n punctul a, dacă
∂f
(a) = 0, ∀i = 1, n,
∂xi
sau echivalent
df (a) = 0.
o
Definiţia 15 1. Un punct a ∈ D se numeşte punct de minim local al funcţiei f : D ⊂ Rn → R, dacă
există V ∈ V (a) (vecinătate a lui a), astfel ı̂ncât

f (x) ≥ f (a) , x ∈ V ∩ D.
o
2. Un punct a ∈ D se numeşte punct de maxim local al funcţiei f : D ⊂ Rn → R, dacă există
V ∈ V (a), astfel ı̂ncât
f (x) ≤ f (a) , x ∈ V ∩ D.
Punctele de minim şi maxim local se numesc puncte de extrem local.
Dacă inegalităţile de mai sus au loc nu doar pe o vecinătate a punctului a, ci pentru orice x ∈ D, atunci
punctul a se numeşte punct de minim (respectiv punct de maxim) global, sau generic, puncte de
extrem global.
o
Teorema 16 Dacă punctul a ∈ D este punct de extrem local al funcţiei f : D ⊂ Rn → R şi f este
diferenţiabilă ı̂n punctul a, atunci a este punct critic (sau punct staţionar) al lui f .

Remarca 17 Teorema lui Fermat afirmă că punctele de extrem local ale unei funcţii ce admite
derivate parţiale (sau care este diferenţiabilă) se găsesc printre punctele sale critice. Deci
condiţia ca diferenţiala să se anuleze ı̂ntr-un punct este necesară dar nu este şi suficientă pentru ca punctul
să fie de extrem local.
În acest sens să analizăm următorul exemplu.

Exemplul 18 Fie f : R2 → R, f (x, y) = xy. Pentru a determina punctele critice rezolvăm sistemul
∂f


 (x, y) = 0 (
y=0
∂x

⇒
 ∂f x = 0,

 (x, y) = 0
∂y
adică obţinem punctul staţionar a = (0, 0). Pe de altă parte observăm că funcţia f (x, y) = xy nu păstrează
semn constant ı̂n nici o vecinătate a lui a = (0, 0) deci a nu este punct de extrem.
În acelaşi sens considerăm şi

Exemplul 19 Fie f : R2 → R, f (x, y) = x2 − y 2 . Pentru a determina punctele critice rezolvăm sistemul

∂f


 (x, y) = 0 (
2x = 0
∂x

⇒
 ∂f 2y = 0,

 (x, y) = 0
∂y
adică obţinem punctul staţionar a = (0, 0). Pe de altă parte observăm că funcţia f (x, y) = x2 − y 2 nu
păstrează semn constant ı̂n nici o vecinătate a lui a = (0, 0) deci a nu este punct de extrem.

3
Capitolul VI: Calcul diferenţial in Rk Lector dr. Simona Romaniuc

Definiţia 20 Un punct critic care nu este de extrem se numeşte punct şa.

Aplicând formula lui Taylor obţinem următoarea

o o
Teorema 21 Fie f : D ⊂ Rn → R de clasă C 2 pe deschisul D, şi a ∈ D un punct critic al lui f . Atunci,
1) dacă forma pătratică d2 f (a) este pozitiv definită atunci a este punct de minim local,
2) dacă forma pătratică d2 f (a) este negativ definită (adică forma pătratică −d2 f (a) este pozitiv defi-
nită ) atunci a este punct de maxim local,
3) dacă forma pătratică d2 f (a) este nedefinită (adică d2 f (a) nu păstrează semn constant) atunci a nu
este punct de extrem (este punct şa).

O consecinţă practică, ı̂n cazul n = 2, a teoremei anterioare este următoarea:

o o
Teorema 22 Fie f : D ⊂ R2 → R de clasă C 2 pe deschisul D, şi a ∈ D un punct critic al lui f . Să
notăm prin
∂2f ∂2f ∂2f
A= (a) , B = (a) , C = (a) .
∂x2 ∂x∂y ∂y 2
Atunci,
2
1) dacă B − AC < 0 şi A > 0, punctul a este punct de minim local (forma pătratică d2 f (a) este po-
zitiv definită),
2
2) dacă B − AC < 0 şi A < 0, punctul a este punct de maxim local (forma pătratică d2 f (a) este ne-
gativ definită),
2
3) dacă B − AC > 0, punctul a nu este punct de extrem local (forma pătratică d2 f (a) este nedefinită).

Demonstraţie. Fie a = (a1 , a2 ) şi (x, y) un punct din D. Aplicând definiţia diferenţialei de ordinul doi
obţinem
def P 2 ∂2f
d2 f (a) (h) = (a) · hi · hj = (scris dezvoltat) =
i,j=1 ∂xi ∂xj

∂2f 2 ∂2f ∂2f ∂2f

= (a) · h1 + (a) · h1 h2 + (a) · h2 h1 + (a) · h22 =
∂x2 ∂x∂y ∂y∂x ∂y 2
∂2f ∂2f ∂2f
= 2
(a) · h21 + 2 (a) · h1 h2 + 2 (a) · h22 =
∂x ∂x∂y ∂y
= Ah21 + 2Bh1 h2 + Ch22 ,
unde h = (h1 , h2 ). Considerând h2 6= 0 obţinem
"   #
2
2 2 h1 h1
d f (a) (h) = h2 A + 2B +C ,
h2 h2

h1
şi notând cu u = , avem că semnul formei pătratice d2 f (a) (h) este dat de semnul funcţiei de gradul
h2
doi A u2 + 2B u + C. Astfel un trinom de gradul al doilea are
semn constant dacă şi numai dacă nu are
rădăcini reale (ci doar complexe), echivalent ∆ = 4 B 2 − AC < 0.
Dacă B 2 − AC < 0 şi A > 0, atunci expresia A u2 + 2B u + C este pozitivă pentru orice u ∈ R, deci
2
d f (a) este formă pătratică pozitiv definită, deci a este punct de minim local.
Dacă B 2 − AC < 0 şi A < 0, atunci expresia A u2 + 2B u + C este negativă pentru orice u ∈ R, deci
2
d f (a) este formă pătratică negativ definită, deci a este punct de maxim local.
Dacă B 2 − AC > 0, atunci expresia A u2 + 2B u + C nu are semn constant şi deci d2 f (a) este formă
pătratică nedefinită. Prin urmare a nu este punct de maxim local (este punct şa).

Exemplul 23 Să se determine puntele de extrem ale funcţiei f : R2 → R, definită de

f (x, y) = x4 + y 4 + 2x2 y 2 − 8x + 8y.

4
Capitolul VI: Calcul diferenţial in Rk Lector dr. Simona Romaniuc

Determinăm mai ı̂ntâi punctele critice (deoarece punctele de extrem se găsesc printre puntele critice).
Pentru a determina punctele critice rezolvăm sistemul (vezi Definiţia 1)

∂f


 (x, y) = 0
∂x

 ∂f

 (x, y) = 0.
∂y
Obţinem

 x4 + y 4 + 2x2 y 2 − 8x + 8y 0 = 0



4x3 + 0 + 4xy 2 − 8 + 0 = 0 x x2 + y 2 = 2
( (
x
⇔ ⇔
 x4 + y 4 + 2x2 y 2 − 8x + 8y
0 = 0 0 + 4y 3 + 4x2 y − 0 + 8 = 0


y
y x2 + y 2 = −2.


Deci x2 + y 2 =6 0 şi

2 2
x2 + y 2 = = ⇒ x = −y
x −y
adică sistemul devine
x x2 + x2 = 2 ⇔ 2x3 = 2 ⇔ x3 = 1 ⇔ x = 1.

Deci singurul punct staţionar este P (1, −1). Studiem ı̂n continuare dacă acest punct critic este punt de
extrem sau este punct şa. Pentru aceasta calculăm mai ı̂ntâi

∂2f ∂2f ∂2f

= 12x2 + 4y 2 , = 12y 2 + 4x2


2
= 8xy,
∂x ∂x∂y ∂y 2
şi apoi
∂2f ∂2f ∂2f
A= (1, −1) = 16, B= (1, −1) = −8, C= (1, −1) = 16.
∂x2 ∂x∂y ∂y 2
Obţinem
B 2 − AC = 64 − 162 < 0, A > 0,
adică punctul staţionar P (1, −1) este punct de minim.