Determinarea acidului uric în ser

 Informații generale

Acidul uric este produsul final al catabolismului nucleotidelor purinice, care sunt
componente ale acizilor nucleici (ADN, ARN) și ale altor compuși cu roluri importante (ATP și
GTP, AMPc și GMPc, unele coenzime – NAD + și NADP+, FAD, etc.). Sursele de nucleotide
purinice pentru organism sunt: alimentația, degradarea acizilor nucleici celulari și sinteza de
novo.
Catabolismul nucleotidelor purinice implică următoarele etape:
 Nucleotidele sunt hidrolizate de către 5’-nucleotidază la nucleozide și fosfat anorganic.
 Sub acțiunea nucleozid fosforilazelor, nucleozidele sunt scindate în baze azotate și
riboză-1-fosfat.
 Transformările care au loc la nivelul nucleului de purină constau în înlocuirea grupărilor
amino cu grupări oxo.
 În cursul procesului de degradare al purinelor, adenina din AMP este transformată în
hipoxantină, iar guanina din GMP este convertită în xantină.

1
  Sub acțiunea xantin oxidazei, hipoxantina este oxidată la xantină, iar xantina este
oxidată la acid uric. Xantin oxidaza este abundentă în ficat (unde este implicată în catabolismul
purinelor de origine endogenă) și în intestin (unde intervine în catabolismul purinelor de
proveniență alimentară).
Acidul uric este eliberat în sânge, unde circulă sub formă de urat de sodiu (în proporție de
aprox. 95%) și este eliminat pe cale renală: filtrare glomerulară, urmată de reabsorbție în tubul
contort proximal și secreție în tubul contort distal. Eliminările de acid uric în urină sunt de 400-
800 mg/24 ore.

 Principiul dozării

Acidul uric este oxidat sub acțiunea uricazei, cu formare de alantoină și peroxid de
hidrogen. Peroxidul de hidrogen este descompus cu ajutorul unui agent reducător (diclorofenol
sulfonat + aminofenazonă), sub acțiunea peroxidazei, cu formarea unui compus chinoniminic de
culoare roșie, care are maximum de absorbție la 500 nm. Absorbanța compusului format este
direct proporțională cu concentrația acidului uric în proba de ser.
Acid uric + O2 + 2 H2O → (Uricaza) → Alantoină + CO2 + H2O2
H2O2 + agent reducător → (Peroxidaza) → Chinonimină + 2 H2O

 Mod de lucru

Reactivi Probă (μl) Standard (μl) Martor (μl)

Reactiv de lucru 1000 1000 1000
Ser 20 - -
Soluție standard - 20 -
Apă distilată - - 20

Se agită, se incubează 10 min la 20-25 oC sau 5 min la 37oC, apoi se măsoară absorbanța
probei (AP) și a standardului (AS) față de martor la 500 nm.

 Calculul rezultatelor
Uricemia (mg/dl) = (AP/AS) x CS

 Valori de referință
3,5-7 mg/dl (bărbați)
2,5-6 mg/dl (femei)

 Semnificația clinică a valorilor patologice ale uricemiei

I. Hiperuricemii

Creșterea concentrației plasmatice a acidului uric poate apărea prin următoarele

mecanisme:

2
 1. Creșterea producției de acid uric
a) Regim alimentar bogat în purine (viscere) – poate determina creșterea ușoară a
uricemiei.
b) Creșterea sintezei de nucleotide purinice ca urmare a unor anomalii enzimatice cu
caracter genetic (hiperuricemii primare); nucleotidele purinice sintetizate în exces vor duce, în
urma degradării, la o producție crescută de acid uric:
- anomalii în calea de sinteză de novo a purinelor – activitate crescută a PRPP sintetazei
(ca urmare a unor mutații ce duc la sinteza unor variante anormale de enzimă, având o valoare
scăzută a Km, deci o afinitate crescută pentru substrat) sau activitate crescută a PRPP glutamin
amido-transferazei (variante anormale de enzimă care nu sunt sensibile la inhibiția feedback de
către produșii finali ai căii de sinteză);
- anomalii în calea de reutilizare a purinelor – sindromul Lesch-Nyhan, cauzat de un
deficit al HGPRT (hipoxantin-guanin fosforibozil transferaza); în acest caz, hipoxantina și
guanina nemaiputând fi reutilizate pentru sinteza nucleotidelor corespunzătoare, se acumulează
și vor fi degradate la acid uric.
c) Degradare accelerată a acizilor nucleici celulari, ca urmare a unor distrugeri celulare
excesive (hiperuricemii secundare), care apar în caz de: leucemii, radioterapie sau
chimioterapie pentru diverse tipuri de tumori maligne.

2. Scăderea eliminării renale a acidului uric

a) Insuficiența renală – duce la acumularea în plasmă a produșilor reziduali de
metabolism care, în mod normal, sunt excretați prin urină: acid uric, uree, creatinină.
b) Scăderea secreției tubulare a acidului uric → hiperuricemie familială sau idiopatică
(reprezintă peste 90% din hiperuricemiile primare).
c) Inhibiția competitivă a secreției tubulare a acidului uric, de către: acidul lactic (în
acidoza lactică, cum ar fi cea din alcoolismul cronic), beta-hidoxibutirat (în cetoacidoza
diabetică), unele medicamente (diureticele tiazidice, etc.).

Hiperuricemia duce la apariția gutei: acidul uric are o hidrosolubilitate redusă, astfel încât
creșterea concentrației sale plasmatice determină precipitarea în țesuturi:
- depunerea în articulații – cristalele de acid uric antrenează fenomene inflamatorii, cu
dezvoltarea artritei gutoase (depunerile cronice de acid uric duc la formarea tofilor gutoși);
- precipitarea în țesuturile moi;
- precipitarea în căile urinare, ducând la formarea de calculi urinari (litiază renală urică);
urinile acide (cu pH < 5,75, cât este valoarea pKa a acidului uric) favorizează formarea calculilor,
întrucât determină predominanța formei de acid uric (față de cea de urat de sodiu), care este mai
puțin hidrosolubilă.

3
 Tratamentul hiperuricemiilor se realizează cu Allopurinol, care este un analog structural
al hipoxantinei și inhibă xantin oxidaza (este oxidat la oxipurinol, care rămâne ferm legat în
centrul activ al enzimei și nu mai permite fixarea substratelor sale naturale, hipoxantina și
xantina).

II. Hipouricemii

Au semnificație clinică mai redusă și pot apărea prin următoarele mecanisme:

1. Scăderea producției de acid uric
- insuficența hepatică;
- deficitul genetic de xantin oxidază: în acest caz, hipoxantina și xantina se elimină în
urină ca produși finali ai catabolismului purinelor (afecțiunea poartă numele de xantinurie
ereditară).
2. Creșterea excreției renale a acidului uric
- administrarea de medicamente uricozurice, care scad reabsorbția tubulară a acidului uric
(ex. probenicid, salicilați, fenilbutazonă).