Sunteți pe pagina 1din 5

Dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor prin ora de religie

Lect. Univ.dr. Oros Mihaela


Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
Introducere
Modul în care se desfăşoară viaţa cotidiană astăzi, evoluţia şi dezvoltarea rapidă a
inteligenţei artificiale (internetul, reţele de socializare), precum şi influenţa media asupra noastră,
ne face pe noi educatori şi părinţi deopotrivă să ne gândim la unele soluţii salvatoare a vieţii
noastre sociale dar şi lăuntrice. Toate aceste lucruri ne atrag tot mai mult atenţia asupra
necesităţii înţelegerii şi abordării stărilor emoţionale în persoana umană, mai cu seamă la copii şi
tineri. În ultimii ani, în domeniul educației, se vorbeşte despre „inteligența emoţională”, concept
destul de nou dezvoltat în jurul anilor ’90, de către mai mulţi psihologi printre care Daniel
Goleman. Capacitatea de a a-şi percepe emoţiile, de a le decodifica, de a depăşi o stare de spirit
negativă are o influenţă foarte mare asupra sănătăţii mentale a copilului, echilibrul psihic
influenţând în mod decisiv rezultatele şi performanţele şcolare. Cercetările şi studiile de
specialitate au demonstrat că dezvoltarea inteligenţei intelectuale, cognitive nu este suficientă
pentru a răzbi în viaţă sau pentru a trăi frumos şi în armonie cu cel de lângă noi. Copilăria şi
adolescenţa sunt etape de vârstă foarte importante pentru a forma obiceiuri emoţionale sănătoase
care vor domina întreaga viaţă a adultului de mai târziu.
Familia este prima şcoală a emoţiilor. Copiii au nevoie de un cămin în care preocuparea
şi respectul faţă de sentimentele celorlalţi să fie preţuite şi susţinute constant. (M.J. Elias, S.E.
Tobias, B.S. Friedlander, 2012, p.25). Părinţii sunt modele pentru copiii lor, de aceea este util ca
şi ei să-şi dezvolte la rândul lor o imagine de sine pozitivă şi puternică, echilibru emoţional,
aptitudini sociale şi simţul responsabilităţii.( Ibidem). Un copil empatic va deveni un adult
altruist, capabil să înţeleagă suferinţa celui de lângă el şi să-i acorde ajutor la nevoie.
Sentimentele de empatie, compasiune, cooperare, întrajutorare sunt cea mai mare sursă de unitate
a umanităţii. ( M. Roco, 2011, p.138.)
Deşi conceptul de „inteligenţă emoţională” este unul destul de nou pentru societatea şi
şcoala românească, familiile creştine au ştiut întotdeauna cum să îşi educe copiii din punct de
vedere emoţional pentru că au avut modelul suprem de iubire, de empatie, de întrajutorare al
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Problemele cu care se confruntă societatea actuală au existat
întotdeauna şi în trecut. Dacă ne aplecăm cu atenţie asupra învăţăturii lui Hristos vom observa
exemple de toleranţă, de întrajutorare, de iubire, compasiune, sentimente pe care încercăm să le
semănăm în sufletele copiilor nostri şi astăzi. (vezi Pilde, vindecări minunate, etc).
Analiza permanentă a emoţiilor şi stărilor noastre interioare ne ajută să transmitem corect
sentimentele şi să fim exemple bune pentru ceea ce îi ănvăţăm pe copiii noştri. Uneori părinţii,
neînţelegând sau necunoscând importanţa dezvoltării emoţionale ale copiilor lor, le ignoră
sentimentele şi perturbă viaţa lor emoţională poziţionându-se greşit faţă de trăirile lor sufleteşti.
(C.Voicilă, 2017, p.25) Toate acţiunile nostre ca părinţi trebuie să pună accent pe sentimentele
copiilor, pe controlul emoţiilor negative şi stimularea sentimentelor pozitive. (D.Goleman
numeşte această teorie „suprastimularea emoţională”; vezi în M.J. Elias, S.E. Tobias,...2012,

1
p.43) Copiii au nevoie în permanenţă de un mediu pozitiv, calm, atât acasă cât şi la şcoală, unde
să îşi găsească liniştea şi speranţa.Un astfel de mediu ne permite să creăm un echilibru sănătos în
familie, în relaţiile cu copiii.
Dezvoltarea inteligenţei emoţionale în şcoală prin ora de religie.
Apariţia conceptulu de „inteligenţă emoţională”, a fost salutată şi de profesorii din
învăţământul românesc prin unele iniţiative de preluare în practica educaţională, mai ales în
rezolvarea unor probleme legate de comportamente violente, dar şi prin programe de dezvoltare
în sălile de clasă. Inteligenţa şi sănătatea emoţională ar trebui să fie privite ca abilităţi importante
formate în şcoală pentru succesul în viaţă a generaţiilor viitoare. Diferite cercetări de specialitate
au scos în evidenţă faptul că elevii cu o inteligenţă emoţională ridicată se implică activ în toate
activităţile didactice, au o imaginaţie şi creativitate ridicate, făcând faţă cerinţelor complexe dar
şi stresului zilnic. (M.Roco,2011,pp.138-139). Ei îşi pot regla mult mai bine emoţiile şi
sentimentele, reuşind, cu timpul, să îşi tempereze stările de mânie, tristeţe, depresie sau
îngrijorare majoră. De asemenea, profesorii cu o inteligenţă emoţională bine dezvoltată sunt
interesaţi de procesul educativ, ştiu să predea activ şi interesant, să îşi motiveze elevii, să
folosească eficient resursele materiale şi de timp, reuşind să obţină rezultate bune la învăţătură.
(A.Cury, 2005, p.137). Cel mai important lucru pentru un profesor este învăţarea şi exersarea
abilităţilor emoţionale ale elevilor lui. Fiecare profesor, prin predarea propriei discipline şi prin
umanizarea cunoşterii, poate să dezvolte abilităţile emoţionale ale elevilor săi. Este important să
se vorbească în sala de clasă despre istoria ştiinţei, despre viaţa şi preocupările oamenilor de
ştiinţă, despre emoţiile şi zbuciumul lor sufletesc, despre greutăţile şi poticnirile lor. (Ibidem).
Completând educaţia morală, intelectuală, artistică , tehnică, educaţia religioasă din
şcoală vine să întregească educaţia elevilor prin adăugarea laturii spirituale. Într-o perioadă în
care copiii se simt adesea izolaţi, ignoraţi atât de prieteni cât şi de familie, profesorul de religie,
prin misiunea cu care este încredinţat, trebuie să vină în întâmpinarea nevoii de relaţionare
emoţională şi socială. Educaţia religioasă desfăşurată în şcoli, prin specificul pe care îl are, îşi
propune formarea unor competenţe, atitudini şi aptitudini care stau la baza dezvoltării
inteligenţei emoţionale ale elevilor: încrederea în iubirea şi ajutorul lui Dumnezeu, puterea de a
se pune în locul semenilor săi (empatia), compasiunea faţă de cei aflaţi la nevoie, acceptarea
celorlalţi, răbdarea şi înţelegerea în relaţiile cu ceilalţi,etc. Comportamentul religios al omului se
naşte dintr-o căutare permanentă a perfecţiunii originare. Această orientare spre Absolut îi crează
omului un sentiment de confort, de bine şi echilibru emoţional. (C.Cucoş, 1999, p.156).
Dezvoltarea inteligenţei emoţionale prin ora de religie are la bază o serie de principii:
conştientizarea sentimentelor proprii dar şi ale semenilor, empatia, controlul emoţiilor negative şi
dobândirea echilibrulu emoţional , stabililea unui scop în viaţă şi conceperea unui plan de urmat
pentru atingerea scopului, modul sănătos de relaţionare cu semenii.
a) Conştientizarea sentimentelor proprii presupune un proces complex, de analiză a viţii
noastre interioare, o întoarcere în sine şi spre sine. Pentru acest demers profesorul de religie
trebuie să îi înveţe, mai întâi, pe copii să îşi identifice corect sentimentele. Ei nu fac diferenţa
între supărat şi furios, între nemulţumit şi trist, mulţumit sau bucuros.(M.J. Elias,...2012,p.29)
Odată cu identificarea corectă a sentimentelor proprii vor fi capabili să le şi controleze. De
preferat, ar fi ca la începutul fiecărei ore de religie, copiii să fie învăţaţi să îşi analizeze
sentimentele ajutaţi de profesorul lor prin discuţii, analize şi exerciţii. Totodată copiii trebuie

2
învăţaţi să cunoască şi sentimentele celorlalţi, să îşi explice stările de disconfort pe care le simt
colegii lor, să îi înţeleagă şi să îi ajute în acest sens. Ei trebuie stimulaţi să gândească înainte de a
reacţiona, trebuiesc învăţaţi să îşi exprime emoţiile şi trăirile fără teamă. În momentul când ei
conştientizează faptul că Dumnezeu prin pronia Sa cea cerească ne poartă de grijă fiecăruia
dintre noi, sentimentele de frică şi furie dispar. Textele scripturistice sunt binevenite în ajutorul
profesorului: „Priviţi la păsările cerului, ele nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în
jitniţele lor, dar Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte.Oare nu sunteţi voi mai presus decât ele?”
(Matei 6,26 şi Luca 12,12). A educa emoţia, mai înseamă a-i învăţa pe copii să observe
frumuseţea şi perfecţiunea naturii, a-i învăţa să mulţumească lui Dumnezeu pentru sănătatea lor
şi a părinţilor lor, a-i învăţa să se bucure şi să aprecieze tot ce le-a dăruit Dumnezeu. Fără
educarea emoţiei riscăm să avem generaţii de copii şi tineri insensibili, care îî rănesc şi îi supără
mereu pe ceilalţi, care nu sunt capabili să simtă durerea. Alţii se înstrăinează, nu au vise, scopuri,
lăsându-se în voia sorţii. Aşadar, educaţia religioasă vine să încurajeze şi să susţină formarea
afectivă a copiilor şi tinerilor noştri, implicându-se activ în formarea unei generaţii echilibrate şi
sănătoase din punct de vedere emoţional.
b) Empatia este cea care stă la baza dezvoltării inteligenţei emoţionale.(vezi D.Goleman,
2001, p.126). Cunoşterea sentimentelor semenilor ne oferă posibilitatea de a-i înţelege mai bine
şi de a veni în întâmpinarea problemelor lor cu soluţii. A trăi în armonie cu aproapele nostru nu
înseamnă doar a-l înţelege ci a-l şi ajuta când acesta are nevoie, a-l ierta când acesta greşeşte.
După modelul bunului samarinean, care şi-a ajutat aproapele căzut între tâlhari, suntem şi noi
datori să-i ajutăm pe cei în suferinţă. Conform principiilor scripturistice şi patristice iertarea este
cea care ne aduce un sentiment nobil de pace, de linişte sufletescă. Copiii trebuie învăţaţi că
Însuşi Mântuitorul I-a iertat pe cei care i-au greşit, îndemnându-ne să iertăm şi noi „de şaptezeci
de ori câte şapte” adică infinit. Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe fraţii lui „De-ţi va greşi
fratele tău iartă-l între tine şi el; şi de l-ai câştigat pe fratele tău lucru bun ai făcut”( Matei
18,15).Iertarea vine din iubire. Iubirea şi capacitatea omului de a iubi este o taină pe care
Dumnezeu a pus-o în sufletul omului încă de la naşterea sa pe pământ şi pe care se clădesc toate
celelalte sentimente: speranţa, bunătatea, răbdarea, credinţă. De aceea acest sentiment nobil
trebuie cultivat şi dezvoltat în copil de la cea mai fragedă vârstă. Profesorul de religie îl va învăţa
pe copil că a iubi pe cineva mai înseamnăa-l respecta, a-l ajuta, a-l aprecia, a-l mângâia, a-i da
un sfat bun. Iată deci că adevărata iubire este una jertfelnică care „toate le suferă, toate le rabdă,
toate le poate. Adevărata iubire nu moare niciodată” ( 1 Corinteni 13,5-8). Un copil iubitor va
deveni un adult altruist, bun, drept, responsabil şi echilibrat emoţional.
c) Un alt principul al dezvoltării inteligenţei emoţionale este capacitatea de a face faţă
emoţiilor negative, impulsurilor emoţionale şi comportamentale. Stăpânirea de sine şi capacitatea
de a rezista primului impuls al tentaţiilor vizează dobândirea autocontrolului.(D.Goleman,2001,
p.104).Copiii furioşi îşi pierd uşor stăpânirea de sine, devin irascibili, le este greu să se
liniştească. A practica stăpânirea de sine şi a-i învăţa pe copiii despre aceasta poate fi un lucru
dificil chiar şi pentru un adult. Profesorul de religie va vorbi copiilor despre răbdarea dobândită
de sfinţi pri rugăciune, prin exerciţiu, prin străduinţă şi iubire. Tot la religie, morala creştină ne
învaţă să ne deprindem cu postul ca un exerciţiu de renunţare. Postul creştin, trebuie privit ca un
exerciţiu de voinţă, ca o şcoală a vieţii în care învăţăm să ne controlăm impulsurile. Postul nu se
referă doar la renunţarea la anumite alimente, pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, ci
se referă şi la renunţarea la anumite fapte rele, la renunţarea la jigniri faţă de aproapele, la
vorbirea d rău, la renunţarea la comportamente neadecvate ce provin din impulsuri necontrolate.

3
Cu toate că auzim mereu astăzi despre post că este ceva desuet şi lipsit de sens, iată că Biserica a
stabilit anumite perioade de post, exerciţiu spiritual care ne ajută la formarea caracterului
religios-moral, dar şi la devenirea noastră, fiind un exerciţiu renunţare, autostăpânire şi
autocontrol excelent.
d) Devenirea noastră, ca oameni maturi şi responsabili, se realizează în urma stabilirii unor
planuri pentru atingerea unor scopuri. În familie, cât şi la şcoală, pe baza unor discuţii serioase
elevii pot fi ajutaţi să îşi stabilească scopuri în viaţă. Odată stabilit, acest scop îl va face pe tânăr
să îşi ordoneze gândurile, să îşi stabilească priorităţile, să îşi cronceapă planuri pentru a reuşi. În
acest sens, o stare emoţională pozitivă însoţită de optimism, entuziasm şi bucurie nu poate să-i
conducă pe tineri decât spre realizarea viselor lor.(M.J. Elias,..2012, p.36). Adeseori însă pe
parcursul acestui drum apar şi piedici, momente în care vor fi dezamăgiţi şi se gândesc să
abandoneze. Educaţia bazată pe o inteligenţă emoţională bine dezvoltată, presupune
recunoaşterea acestor greutăţi şi găsirea de soluţii pentru depăşirea lor. Religia îi învaţă, pe tineri
să considere aceste greutăţi ca pe nişte trepte, care trebuiesc urcate cu calm şi nădejde într-un
urcuş constant, pentru a ajunge acolo unde şi-au propus. Deznădejdea şi îngrijorarea sunt cei mai
mari duşmani ai realizării scopurilor propuse. De aceea rugăciunea şi nădejdea în ajutorul lui
Dumnezeu sunt de o importanţă majoră pentru împlinirea scopurilor noastre.(A.Cury,
2005,p.101). La religie, tinerii vor învăţa, că oricât de mari sunt obstacolele din calea lor, nu le
vor parcurge singuri. Ei trebuie învăţaţi să ceară ajutor familiei, prietenilor, dar mai ales lui
Dumnezeu. Un tânăr care îl are pe Hristos alături pe calea devenirii lui va fi un tânăr activ, plin
de voinţă şi îndrăzneală, entuziasm, creativitate şi curaj, care va avea mereu în suflet cuvintele
Mântuitorului: „ În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi.Eu am biruit lumea” ( Ioan, 16, 33).
e) Pe lângă fatul de a-i învăţa pe copii să fie conştienţi de propriile sentimente, de
autocontrol, de empatie şi iubire faţă de cei de lângă noi, este important să îi învăţăm pe copii
cum să îşi folosească toate aceste deprinderi şi abilităţi în relaţiile cu ceilalţi.(D.Goleman, 2001,
p.150). Asta presupune învăţarea sau formarea unor atitudini şi aptitudini sociale cum ar fi
comunicarea, interrelaţionarea şi capacitatea de a trece cu bine peste unele provocări. Rezolvarea
unor probleme se bazează şi pe ascultarea activă din partea profesorului. Ascultarea activă,
oferirea de răspunsuri constructive, precum şi o comunicare potrivită plină de optimism din
partea profesorului îi încurajează pe elevi şi tineri spre rezolvarea împreună a unor situaţii
complexe. Alte aptitudini sociale care stau la baza dezvoltării inteligenţei emoţionale sunt:
capacitatea de a discuta şi a face alegeri bune, temeinice şi responsabile precum şi capacitatea de
a reveni pe drumul cel drept prin depăşirea tuturor obstacolelor şi blocajelor atunci când acestea
apar în relaţiile cu ceilalţi. (M.J. Elias,..2012, p.39). Toate aceste capacităţi constituie
ingredientele necesare dezvoltării relaţiilor interpersonale, ele aducând farmec şi reuşită şcolară
şi socială. Cei care dau dovadă de o dezvoltare emoţionlală şi socială ridicată pot stabili mai uşor
legături cu ceilalţi, fiind mai perspicace în interpretarea reacţiilor şi sentimentelor semenilor, în
conducerea şi rezolvarea disputelor ce pot izbucni la şcoală şi în societate.
Respectarea acestor principii, care stau la baza dezvoltării inteligenţei emoţionale, are o mare
influenţă asupra sănătăţii mentale şi spirituale a elevului, echilibrul său emoţional infuenţând în
mod decisiv rezultatele şcolare dar şi calitatea vieţii sale.

4
Bibliografie:
Biblia sau Sfânta Scriptură, redactată şi adnotată de IPS.Bartolomeu Anania, IBMBOR,
2012
Cucoş, C., (1999), Educaţia religioasă,repere teoretice şi metodice, Editura Polirom, Iaşi.
Cury, A., (2005), Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi, Editura For You, Bucureşti.
M. J.Elias, S.E.Tobias, B.S.Friedlander, (2012), Inteligenţa emoţională în educatia copiilor,
tred. Andreea Rosemarie Lutic, Editura Curtea Veche, Bucureşti.
Goleman, D. (2001), Inteligenţei emoţională, Editura Carte Veche Publishing, Bucureşti.
Lantieri, L., (2017), Dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor, trad.Mihaela G.Deniz,
Editura Curtea Veche, Bucureşti.
Opriş, D., (2012), Dimensiuni creştine ale pedagogiei moderne, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
Roco, M., (2011), Creativitatea şi inteligenţa emoţională, Editura Polirom, Iaşi.
Vergote, A., (1987), Religion, foi, incroyance, Editura Pierre Mardaga, Bruxelles.
Voicilă, C., (2017), Importanţa inteligenţei emoţionale în educaţia copiilor,
http://ziarullumina.ro/importanta-inteligentei-emotionale-in-educatia-copiilor.