1

Cap.8. PREGĂTIREA, PROGRAMAREA, LANSAREA ŞI

URMĂRIREA PRODUCŢIEI

8.1. Pregătirea producţiei

Pregătirea producţiei este o activitate sistematică şi continuă, desfăşurată la nivelul

societăţilor comerciale, având un caracter complex, referindu-se atât la organizarea asimilării
de produse noi cât şi la modernizarea produselor fabricate curent, la intoducerea celor mai
moderne tehnologii de fabricaţie, la perfecţionarea sistemelor de organizare a producţiei şi a
muncii.
Pregătirea producţiei cuprinde două etape:
1. pregătirea tehnică;
2. pregătirea materială şi organizatorică.

8.1.1. Pregătirea tehnică

Pregătirea tehnică cuprinde următoarele activităţi: proiectarea produsului; proiectarea

tehnologiilor de fabricaţie; executarea, încercarea şi omologarea prototipului; realizarea şi
omologarea seriei zero.
În activitatea de proiectare a produselor se vor avea în vedere următoarele aspecte:
caracteristicile tehnice şi constructive ale acestora; criteriile de performanţă impuse;
caracteristicile necesare pentru satisfacerea utilizatorilor; cererea existentă sau potenţială a
pieţei produsului respectiv.
Proiectarea produselor noi cuprinde următoarele etape:
a) elaborarea temei de proiectare;
b) studiul tehnico-economic şi analiza eficienţei economice a realizării produsului
respectiv;
c) elaborarea proiectului tehnic;
d) elaborarea desenelor de execuţie.

8.1.2. Pregatirea fabricatiei

 Descrierea tehnologica a produselor finite, subansamblelor, reperelor etc., sub forma

unei structuri arborescente, pe nivele.
 Fiecarei componente procesate (reper, subansamblu, produs finit etc.) ii este asociata
o Fisa tehnologica (pe baza cataloagelor predefinite de locuri de munca, operatii,
categorii de tarife, caracteristici tehnologice, catalogul de materii prime, materiale
etc.) in care se precizeaza:
 Nomenclatorul de produs = lista de materii prime, materiale, componente
procesate (semifabricate/ repere/ subansamble), impreuna cu normele de consum si
lista de componente alternative
 Tehnologia de fabricatie = lista de operatii, in ordine tehnologica, pentru fiecare
operatie precizandu-se:
 Normele de timp pe operaţii (timpi de pregatire operator, respectiv
maşina şi timpi execuţie operator respectiv maşina);
 Categoria de tarifare a operaţiei pe unitatea de timp (minute, ore, etc.)
in care se face normarea operaţiilor;
 Locul de munca (utilaj, echipa, sectia, atelierul sau sectorul);
 Necesarul de SDV-uri;
 Setul de caracteristici tehnologice.

Documentatia tehnologica conţine o serie de rapoarte dintre care:

 2

 Nomenclator produs
 Fişa tehnologica centralizatoare
 Lista SDV
 Extras de manopera
 Lista de materiale
 Grafic de prelucrari
 Fişa de urmarire
 Specificaţie componente pe clasă operaţii
 Specificaţie componente pe clasa de locuri de munca.

8.2..Programarea si lansarea productiei

 Progrograme informatice pentru programarea producţiei trebuie să permită

planificarea/ lansarea în producţie a fiecarei comenzi client sau a comenzilor pe stoc;
 Comenzile client pentru acelasi produs finit se pot cumula intr-o singura comanda
daca nu intereseaza urmarirea in productie distinct pe fiecare comanda client in parte;
 La fiecare comanda se poate asocia o sectie (atelier/ sector) răspunzatoare de predarea
produsului finit (chiar daca produsul finit şi componentele acestuia pe parcursul
fluxului de fabricatie trec prin mai multe secţii, ateliere sau sectoare);
 Toate documentele din cadrul Documentaţiei de lansare trebuie să fie generate la
nivelul secţiilor (atelierelor/ sectoarelor) locurilor de munca (utilaje) pentru care au
fost definite operaţiile în fiţa tehnologică.
 Se poate urmări pe flux atât la nivel de componente (semifabricate, repere,
subansamble) prin evidenţierea notelor de predare a componentelor pe flux la trecerea
de la un atelier/ sector la altul, cât şi la nivel de produs finit, întocmindu-se în acest
caz nota de predare doar pentru produsul finit.
 Se poate evidenţia stadiului producţiei pe flux şi prin raportarea realizărilor la nivelul
operaţiilor din cadrul fişei tehnologice, iar în acest caz se poate urmării prin modulul
de salarizare, realizările în cazul formaţiilor de lucru în acord individual sau colectiv.
 Pe masura ce sunt incarcate comenzile de sectie se recomanda urmarirea unor
indicatori ai programului de fabricaţie din perioada curentă, cum sunt: valoarea
producţiei lansate, gradul de încarcare a capacitaţilor de producţie pe grupe de utilaje,
indicatori care pot ajuta la stabilirea structurii programului de fabricaţie (producţie)
din perioada curenta
 Documentele legat de comenzile din programul de fabricaţie sunt:
 Program de pregatire
 Program de fabricaţie
 Program de producţie cantitativ/ valoric
 Producţia contractată
 Centralizator timpi şi manoperă/ operaţii
 Centralizator timpi şi manoperă/ comanda
 Centralizator manoperă lansată/ clase de locuri de muncă
 Centralizator manopera lansată/ ateliere
 Program de producţie la nivel de secţie
 Raportare timpi şi manoperă la nivel de secţie
 In functie de specificul de producţie, documentaţia de lansare cuprinde:
 Bon de consum
 Bonuri de consum generate din comenzile de secţie
 Fisa limită detaliata pe componente
 Fisa limită de consum centralizată pe produs
 Fisa limită de consum colectivă centralizată pe comenzi
 Bon de lucru
 3

 Dispozitie de lucru
 Centralizator dispoziţii lucru/ categorii tarife
 Necesar materii prime si materiale
 Necesar SDV-uri
 Necesar utilaje
 Necesar colaborari
 Fişa de însoţire a producţiei.

8.3. Planificarea productiei

 Planificarea productiei ţine cont de capacitatea locurilor de muncă (planificarea în

unele situaţii poate fi o planificare cu supraîncărcarea locurilor de munca);
 Planificarea comenzilor impune cunoaşterea datei de start;
 La planificare se va ţine seama de numărul maxim de utilaje prevăzut în fişa
tehnologică pentru fiecare operaţie, precum şi raportul de deservire a locului de
muncă (număr de operatori/ număr de utilaje) pentru fiecare operaţie din fişa
tehnologică; se analizează posibilitatea referitoare la numarul de componente ce se
pot prelucra simultan la o operatie şi la nivel de loc de munca (utilaj).
 Operaţia se planifică pe un interval compact (fără intreruperi datorate altor comenzi)
 Timpul de pregătire al unei operaţii se adaugă o singură dată la începutul ei pe toate
utilajele disponibile;
 Se consideră că necesarul de materii prime şi materiale este asigurat, astfel încât
dependentele între operaţii şi materii prime sunt satisfacute implicit şi nu influenţează
planificarea.

Scenarii de planificare

Pentru realizarea unui scenariu de planificare se porneşte de la informaţiile existente

la nivelul următoarelor elemente:

1. Calendarul de întreprindere;
2. Planul de lucru;
3. Locuri de muncă, cu informaţii legate de:
 numar de utilaje disponibile;
 planul de lucru asociat;
 echipa care deserveste locul de muncă;
 numarul de operatori alocaţi din cadrul echipei şi numărul de utilaje pe care aceştia
pot lucra;
 numarul de ore de funcţionare al unui utilaj în cadrul schimbului;
 numarul maxim de oameni care se pot aloca locului de munca;
 excepţii de la comportamentul normal (variaza numarul de oameni sau numarul de
utilaje).
4. Operatii
5. Fisa tehnologica, cu informatii legate de:
 modul de deservire a locului de munca aferent fiecarei operaţii (câte utilaje poate
deservi simultan un om sau câţi oameni lucrează simultan la o operaţie pe un utilaj)
 faptul că o operaţie poate fi divizată pe unitatea de produs (planificarea respectivei
operaţii se poate face intercalată cu întreruperi)
 numărul maxim de utilaje care se pot aloca unei operaţii în funcţie de echipamentele
auxiliare pe care le pot achiziţiona sau fabrica (SDV-uri), adică numarul de utilaje
de pe locul de munca care îndeplinesc condiţiile de execuţie a operaţiei pentru
produsul curent.
 4

8.4.Urmarirea productiei

 Pe masura inregistrării producţiei realizate, a consumurilor aferente şi a realizărilor de

manoperă se poate urmări stadiul pe flux al producţiei;
 Urmarire poate fi detaliată la nivel de repere/ subansamble/ produs finit sau strict
doar la nivel de produs finit;
 Urmarirea detaliata poate fi realizată în două moduri, fie prin operarea de documente
de predare (nota de predare) a componentelor respective, fie prin operarea realizărilor
pe operaţiile din fluxul tehnologic la nivelul acestor componente.
 Pe parcursul procesului de producţie se pot evidenţia atât realizările conforme cât si
cele neconforme (cazul rebuturilor), putându-se suplimenta comenzile din punctul în
care a rezultat rebutul.
 Inregistrarea unui consum se poate face fie pe materia prima/ materialul specificat in
fişa tehnologică, fie pe materialul specificat în derogarea aferentă materiei prime/
materialului prevăzut în fişa tehnologică.
 Se vor urmării depăşiriile pe fiecare comandă lansată a cantităţilor de materii prime,
materiale prevazute conform fişei tehnologice
 Se va urmări, acolo unde este cazul şi specificul producţiei permite, stabilirea la
nivelul fişei tehnologice a restituirilor obligatorii de materii prime, materiale,
comanda nefiind finalizată până când aceste cantităţi nu au fost restituite.
 Documentele care se întocmesc pentru urmărirea realizării producţiei sunt:
 Urmărire comenzi secţie;
 Urmarire comenzi intern;
 Consumuri efective pe comanda;
 Realizări efective pe comandă;
 Manopera pe comandă;
 Producţia marfă realizată;
 Centralizator timpi şi manoperă/operaţii;
 Centralizator timpi şi manoperă/ comandă;
 Program de producţie la nivel de secţie;
 Raport timpi şi manoperă la nivel de secţie;
 Urmarire comenzi de prelucrare la terţi;
 Producţia neterminată.