Sunteți pe pagina 1din 23

TEHNICI PENTRU PREVENIREA UNOR COMPLICAȚII LEGATE DE

DECUBITUL PRELUNGIT:

• Observarea poziției bolnavului în pat (active, pasive, forțate/ patognomonice),


• Așezarea bolnavului în pozițiile indicate pentru examinare, tratament și îngrijire,
• Schimbarea poziției bolnavului în funcție de boală și indicația medicului,
• Prevenirea complicațiilor de decubit,
• Mobilizarea
• Transportul bolnavului.

OBSERVAREA POZITIEI BOLNAVULUI IN PAT

ortostatism=in picioare
clinostatism=decubit=culcat

În funcţie de starea generală şi de boala sa, bolnavul ocupă în pat o poziţie activă, pasivă sau forţată.
Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor;
Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a pierdut forţa fizică, are
nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi gravi, adinamici;
Poziţia forţată – pacientul are o postură inadecvată; poziţia poate fi:
 determinată de afecţiunea de bază -în tetanos(opistotonus-bolnavul se gaseste in
hiperextensie avand forma unui arc cu concavitate dorsal,corpul sprijinit pe ceafa si
calcaie) ;meningită(“cocos de pusca “-capul in hiperextensie,membrele iferioare
flectate,atat in articulatia coxo-femurala,cat sic ea a genunchiului);pleurostotonus-
bolnavul descrie un arc cu concavitate laterala

 ca o reacţie de apărare a organismului (bolnavul cauta sa-si menajeze dureare) -în


crizele de dureroase de ulcer sau duodenita-bolnavul sta in decubit ventral sau in decubit
lateral stang;pozitie ghemuita,bolnavul exercitand si o presiune cu pumnul asupra
regiunii dureroase in ulcerul gastric penetrant.

1
 ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii (prevenirea emboliei în cazul
tromboflebitei)ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie – condiţie esenţială
a tratamentului)
Asistentele trebuie să cunoască poziţiile pe care le iau pacienţii în pat, poziţia în care aceştia
trebuie aduşi cu ocazia unor îngrijiri şi examinări speciale şi manoperele prin care se asigură
schimbările de poziţie.

Poziţia Cum se realizează Afecţiunile/situaţiile Observaţii


care o impun
Decubit dorsal Culcat pe spate cu faţa în sus -după puncţie lombară -menţinută timp
-fără pernă -unele afecţiuni ale coloanei îndelungat=dureri lombare : se
-cu o pernă subţire vertebrale (suprafaţă tare) introduce un sul subţire la nivelul
-cu 2 perne (poziţie obişnuită şi -anemii post-hemoragice coloanei lombare
comodă) -unele afecţiuni cerebrale
-pacienţi slăbiţi
-adinamici
Poziţia Fowler -operaţi
Previne contractura muşchilor
abdominali
Este mai confortabilă cu
genunchii îndoiţi-pozitia Fowler
Zone explorate: capul, gâtul,
toracele anterior, plămânii, sânii,
inima, abdomenul,extremităţile,
zonele de palpare a pulsului.
Semişezând -culcat pe spate,toracele -afecţiuni cardiace şi -menţinerea îndelungată necesită
formează cu linia orizontală un pulmonare măsuri de prevenire a escarelor
unghi de 30-45º -perioada de convalescenţă (colaci de cauciuc sub regiunea
Se realizează: unele categorii de operaţii fesieră) şi a altor complicaţii.
-cu un numar mai mare de perne -vârstnici
-cu rezemător mobil -primul ajutor dat pacienţilor
-cu somieră articulată cu afecţiuni cardiorespiratorii
Ca pacientul să nu alunece, se
aşează sub regiunea poplitee o
pernă îndoită sau un sul din
pătură învelit într-un cearşaf
răsucit la extremităţi şi introdus
sub saltea . Sub tălpi se pune un
sprijinitor.
Şezând În pat: -în stare gravă -În vederea examinării
-trunchiul formează cu -dispneici, în caz de pacientului, poziţia şezând
membrele inferioare un unghi pneumonii întinse realizează expansiunea completă
drept -insuficienţă cardiacă a plămânilor şi permite o mai
-pacientul are coapsele flectate -în perioada acceselor de bună examinare a părţii
pe bazin şi gambele sunt în astm bronşic superioare a corpului.
semiflexie pe coapse -vârstnici -Pacienţii slăbiţi d.p.d.v.fizic s-ar
-genunchii sunt astfel ridicaţi -după anumite intervenţii putea să nu poată sta în această
2
Poziţia se realizează: chirurgicale (glanda tiroidă) poziţie ; ei vor fi aşezaţi în
-prin ridicarea părţii cefalice a decubit dorsal cu extremitatea
somierei articulate cefalică a somierei ridicată.
-cu sprijinitorul de perne -Pacienţii cu insuficienţă cardiacă
-sau se vor pune 4-5 perne în cursul acceselor de dispnee
aşezate în trepte ; capul se va nocturnă, se aşează de mai multe
sprijini cu o pernă mică ori la marginea patului cu
-sub braţele pacientului se poate picioarele atârnate; sub tălpi se
aşeza câte o pernă ; pentru a aşează un taburet.
împiedica alunecarea se aşează Zone explorate: capul, gâtul,
sub regiunea poplitee o pernă spatele, toracele posterior,
îndoită sau un sul din pătură plămânii, sânii, axila, inima,
învelit într-un cearşaf răsucit la extremităţile superioare.
extremităţi şi introdus sub saltea .
Sub tălpi se pune un sprijinitor.
În fotoliu: este aşezat
confortabil, bine îmbrăcat şi
acoperit cu pătură.
Decubit lateral Poate fi drept sau stang -în pleurezii -pt.a împiedica apariţia escarelor
-culcat pe o parte -meningite între genunchi şi maleole se
-capul sprijinit pe o singură -după intervenţii intratoracice introduc inele de vată
pernă -după intervenţii renale -sub trohanterul mare, un colac de
-membrele inferioare flectate -în cazul drenajului cavităţii cauciuc îmbrăcat
uşor pleurale -vârstnicii, adinamicii vor fi
-sau membrul inferior ce este în Se mai impune: întorşi la intervale regulate de 1-
contact cu suprafaţa patului -în cursul efectuării toaletei 2ore pentru prevenirea
întins, iar celălat îndoit -schimbării lenjeriei complicaţiilor
-spatele sprijinit cu o pernă sau -administrării clismelor şi -dacă pacientul are un membru
un sul sau cu rezemătoare supozitoarelor inferior
speciale -măsurării temperaturii pe paralizat,fracturat,dureros,operat
cale rectală acesta va fi menţinut în cursul
-pentru puncţia lombară manoperei de întoarcere de către
-în cursul sondajului asistentă şi aşezat pe un suport
duodenal pregătit în prealabil.
-drenajului postural Zonele ce pot fi explorate : inima
(decubit lateral stg) ; poziţia este
ideală, pentru. a auzi murmurul cu
sonor redus.

Poziţie (declivă) Decubit dorsal, eventual lateral, -pe masa de operaţie în cazul -favorizează o bună circulaţie
Trendelenburg cu capul mai jos decât restul sincopelor din cursul pentru centrii vitali
corpului anesteziei generale -în decubit lateral se aşează atunci
Se realizează prin: -în anemii acute când este pericol de aspirare a
-ridicarea etremităţii distale a -pentru autotransfuzii secreţiilor
patului -pentru oprirea hemoragiilor
-diferenţa între cele 2 extremităţi membrelor inf.şi organelor
ale patului poate varia de la 10 la genitale feminine după
60cm intervenţii ginecologice

3
-sub capul pacientului se poate -după rahianestezie
pune o pernă subţire -pentru a favoriza drenajul
-se protejează capul pacientului secreţiilor din căile
cu o pernă aşezată vertical la respiratorii superioare
căpătâiul patului
-pentru evitarea alunecării de pe
masa de operaţie, pacientul este
fixat în chingi sau rezemătoare
speciale de umăr
Poziţie proclivă - oblică cu capul mai sus - pentru extensia coloanei
(Trendelenburg cervicale (tratament
inversat) ortopedic)

Decubit ventral - culcat pe abdomen - în paralizia unor grupuri - este poziţia de noapte pentru
- capul într-o parte pe o pernă musculare; hemiplegie sugari şi copii mici
subţire - în escare extinse - nu este posibilă fără pernă
- membrele superioare aşezate - drenarea unor colecţii pt.anumite boli cardiace şi
la stga şi la dr.capului purulente pulmonare
- cu faţa palmară pe suprafaţa - inconştienţi
patului
- cu degetele în extensie
Sub glezne:
- o pernă cilindrică
Sub torace şi abdomen se pot
aşeza perne subţiri, moi
Poziţie ginecologică - decubit dorsal - pentru examene - Examinarea se face după golirea
- cu genunchii îndoiţi ginecologice şi vezicii urinare şi a rectului
- coapsele îndepărtate obstetricale - poziţie jenantă şi inconfortabilă
Se poate realiza: - facilitează introducerea - nu se prelungeşte prea mult
- în pat speculului vaginal- examinarea
- pe masa de examinare valvelor
- pe masa ginecologică care are - pentru examinări rectale
sprijinitor pentru membrele (rectoscopie, tuşeu rectal)
inferioare, iar sub placa de şezut
are o tăviţă mobilă

Poziţia genupectorală - pacientul aşezat pe genunchi, - pentru explorarea zonei - este o poziţie jenantă,
aceştia fiind uşor îndepărtaţi rectale inconfortabilă
- aplecat înainte pieptul atinge
planul orizontal (masa de
examinat)

4
SCHIMBAREA POZITIEI BOLNAVULUI

Pot fi : active (le execută pacientul singur) şi pasive (pacientul necesită ajutor).
Schimbările pasive se efectuează la pacienţi : adinamici, imobilizaţi,
inconştienţi, paralizaţi, cu aparate gipsate etc.
Principii de respectat:
- sunt necesare doua personae
- persoana trebuie să adopte o poziţie potrivită pentru a putea ridica pacientul cu mai multă
uşurinţă şi cu un efort fizic mai mic
- prinderea pacientului se face precis şi sigur cu toată mâna , aşezând palma pe suprafaţa corpului
pacientului astfel incat suprafaţa de contact să fie cât mai mare
- aşezarea persoanei cât mai aproape de pat (de pacient)cu picioarele depărtate pentru a avea o
bază de susţinere cât mai mare
- genunchii flectaţi, coloana vertebrală uşor aplecată
Aceasta pozitie asigură protejarea coloanei vertebrale persoanei respective prin diminuarea compresiunii
asupra discurilor intravertebrale şi asupra corpului vertebrei, permiţând asistentei să utilizeze forţa
coapsei şi a gambei, impulsionând toată energia ei spre picioare;
Prin flectarea genunchilor, automat centrul de greutate coboară, asa încat poziţia este mult mai
convenabilă pentru a efectua mai uşor un efort cu membrele superioare şi inferioare.
Scop
- asigurarea confortului pacientului;
- prevenirea complicaţiilor favorizate de imobilizare (escare, tromboze, încetinirea tranzitului).
Miscari pasive mai frecvente
-întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi
-aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
-readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat jos de pe pernă
Pregătirea pacientului
- se informează pacientul;
- se evaluează resursele pacientului şi capacitatea acestuia de a participa la procedură.
Efectuarea procedurii
Se realizează de 1 - 2 persoane, una având rol de coordonator
a. Întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi
Persoana care face schimbarea,se aşează la marginea patului spre care va fi întors bolnavul:
-îndoaie braţul bolnavului din partea opusă peste toracele acestuia,apoi aseaza membrul inferior
din partea opusa peste celalalt
-persoana se aşează cu faţa în dreptul toracelui bolnavului având piciorul dinspre căpătâiul
patului aşezat mai înaintea celuilalt

5
-îşi flectează uşor genunchii, se apleacă şi prinde cu mâna umărul din partea opusă, iar cu
cealaltă mână prinde şoldul bolnavului
-trece greutatea corpului ei dinspre membrul inferior plasat mai în faţă înspre membrul aflat mai
în spate şi întoarce bolnavul spre ea
-in timpul acestei mişcări persoana îşi flectează bine genunchii.
b)Readucerea în decubit dorsal se face de către 2persoane:
-ambele persoane aşează de aceeaşi parte a patului în spatele pacientului
-asistenta aşezată la capul pacientului prinde pacientul sub axilă, cea mai apropiată de suprafaţa
patului şi ii sprijină capul pe antebraţ
-cealaltă persoana introduce o mână sub bazinul pacientului
-cu mâinile rămase libere ele întorc pacientul
Aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
1.Persoana care efectueaza schimbarea pozitiei, se aşează la marginea
patului cu faţa spre pacient:
-plasează piciorul care se află lângă pat mai în urma celuilalt
braţul dinspre pat al persoanei rămâne liber până în momentul ridicării pacientului
-celălalt braţ, îl trece peste umărul pacientului şi plasează mâna (palma) între
omoplaţii acestuia
-pentru a ridica pacientul ,asistenta îşi basculează greutatea corpului dinspre
piciorul aflat în faţă spre piciorul plasat mai în spate, flectând genunchii în acelaşi timp
-cu braţul liber îşi fixează ca punct de sprijin marginea patului.
Astfel centrul de greutate al asistenta contrabalansează greutatea pacientului.
2. Persoana care efectueaza schimbarea pozitiei, se aşează la marginea patului:
-cu mâna dinspre extremitatea distală a patului prinde regiunea axilară a pacientului, iar cu cealaltă
mână îl îmbrăţişează din spate, sprijinindu-i capul pe antebraţ
-dacă starea pacientului îi permite se poate sprijini de braţul asistentei sau de gâtul acesteia,
îmbrăţişând-o
3.pacient în stare gravă
-asistentele se aşează de o parte şi de alta a patului
-ele încrucişează antebraţele în regiunea dorsală a pacientului, aşezând palmele pe omoplaţii
pacientului
-cu cealaltă mână prind pacientul sub axilă
-la comanda uneia dintre ele ridică pacientul în poziţie şezând, cu o singură
mişcare.

Ridicarea pacientului pe pernă


-se execută de către 2 persoane aşezate de o parte şi de alta a patului, cu faţa uşor
întoarsă spre capul patului:

6
-îşi lărgesc baza de susţinere prin depărtarea picioarelor şi plasarea
acestora unul în faţa celuilalt (cel dinspre extremitatea distală a patului
fiind plasat mai în spate)
-braţele pacientului flectate pe abdomen
-introduc mâna dinspre capul patului sub omoplaţii pacientului
cu palma în sus
-cealaltă mână o introduc sub regiunea fesieră a pacientului,
unde mâinile celor două persoane se unesc
-îşi flectează genunchii
-la comanda uneia dintre ele se ridică pacientul, folosind forta
memrelor inferioare prin trecerea greutatii de pe un picior pe
altul
-pentru a uşura efortul de ridicare cele 2persoane se pot sprijini cap în cap
-readucerea pacientului pe pernă se poate face şi de către o singură persoana dacă pacientul poate
să se ajute flectându-şi genunchii şi împingând cu picioarele sprijinite pe suprafaţa patului
-pentru uşurarea mişcării pacientului este importantă balansarea corpului asistentei de pe un
picior spre celălalt în direcţia mobilizării pacientului (transferând greutatea prin împingere)
-explicăm întotdeauna pacientului clar ce se face cu el şi ce colaborare aşteptăm de la el
urmărim atent pacientul în tot timpul manoperei, asigurându-ne că se află în poziţie confortabilă

MOBILIZAREA BOLNAVULUI

Scop
- pentru a preveni complicaţiile ce pot apărea din cauza imobilizării
-recâştigarea independenţei
Obiective
-normalizarea tonusului muscular
-menţinerea mobilităţii articulare
-asigurarea stării de bine şi de independenţă a pacientului
-stimularea metabolismului
-favorizarea eliminărilor de urină şi fecale
-stimularea circulaţiei sanguine pentru profilaxia trombozelor,
pneumoniilor, escarelor, contracturilor.
Principii de respectat

7
Mobilizarea se face în funcţie de:
-natura bolii
-starea generală
-tipul de reactivitate a pacientului
-perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei musculare şi
anvergura de mişcare trebuie începută încet, mărindu-se treptat, în funcţie de
răspunsul fiziologic al pacientului (creşterea frecvenţei pulsului, semne de
slăbiciune musculară, diaforeză)
-exerciţiile se fac înainte de mese
-pacientul trebuie învăţat să intercaleze exercitiile de mişcare cu exercitii de repiratie
-momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat, precum şi ritmul vor fi hotărâte de
medic
Pregatirea materialelor
În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc:halat , papuci, fotoliu,
cârje,placa de transfer
Pregatirea pacientului
-se informeaza pacientul despre procedeu, scop etc;
-se măsoara pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei (coloraţia tegumentelor,
respiraţia).
-se poate determina gradul de flexie a articulaţiei cu goniometrul.
Tipuri de miscari si modalitati de mobilizare
Mobilizarea bolnavului se face progresiv,crescand treptat gama de miscari;se
incepe cu:
-mişcarea capului,
-degetelor, articulatiilor(mainii,gleznei
-mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi inferioare,miscari de
flexie si extensie,pacientul păstrând poziţia de decubit.
Tipuri de miscari
-abductie-miscari de indepartare fata de axul median al corpului
-adductie-miscare de apropiere fata de axul median al corpului
-flexie/extensie-miscari de apropiere sau indepartare a doua segmente apropiate
-rotatie-miscare realizata in jurul axului care trece prin lungul segmentului
care se deplaseaza
-pronatie-miscarea de rotatie a mainii,prin care palma priveste in jos;la
picior marginea externa a plantei ridicata
supinatie-miscare de rotatie a mainii prin care palma priveste in sus;la
picior-marginea interna ridicata

8
-crcumductie-miscare complexa care totalizeaza flexia,extensia,abductia si le
asociaza cu rotatia
Urmează :
-aşezarea în pozitie şezând, în mod pasiv la început;
-aşezarea în pozitie şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi - crescându-se
numarul de minute;
-aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi active;
-aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi
1.Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
- persoana care efectueaza mobilizarea , se aşează la marginea patului cu picioarele
depărtate şi cu genunchii flectaţi
-introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub
regiunea poplitee
-bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând gâtul asistentei
-odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistenta va roti picioarele bolnavului
într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei acestuia
2. În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:
-se aşează braţele pacientului peste abdomen
-membrul inferior dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă
-asistenta aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub
genunchii acestuia
-ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un unghi
de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia
-bolnavul nu trebuie menţinut mult timp în această poziţie; prima aşezare pe
marginea patului să fie numai câteva minute
-dacă el devine palid sau cianotic sau se plânge că are ameţeli va fi imediat aşezat
înapoi în pat, controlându-i-se pulsul
-durata şederii la marginea patului în ziua următoare se poate prelungi cu câteva
minute.
Aşezarea în fotoliu
-asistenta aşează fotoliul cu marginea laterală lipită de marginea patului
-pune un pled pe fotoliu
-îmbracă pacientul cu halat şi ciorapi
-aduce pacientul în poziţie şezând la marginea patului
-se aşează în faţa pacientului şi introduce mâinile sub axilele acestuia
-pacientul se sprijină cu mâinile pe braţele sau umerii asistentei
-asistenta ridică pacientul în picioare şi, întorcându-l cu spatele către fotoliu, îl
aşează încet în fotoliu

9
-îl acoperă cu pledul
-sub picioare se poate aşeza un scăunel
Când aşezarea în fotoliu se face de către 2 persoane, acestea se aşează de o parte şi
de alta a pacientului care stă în poziţie şezând la marginea patului, introduc mâna
de lângă pacient sub axila acestuia şi-l ridică în picioare, apoi, rotindu-l îl aşează în
fotoliu şi-l acoperă
Ridicarea în poziţie ortostatică
1. După ce pacientul este aşezat în poziţie şezând, pe marginea patului,
asistenta de lângă pacient stă cu spatele la pat, sprijină pacientul de sub ambele
axile şi-l ridică.
Se poate menţine , la prima ridicare , câteva minute.
2. Asistenta se aşează în faţa pacientului care stă în poziţie şezând la marginea
patului
-fixează cu genunchii ei genunchii pacientului, iar cu mâinile îl ţine de sub
axile
-pacientul se prinde de umerii asistentei sau de gâtul acesteia
-prin împingere în genunchii pacientului, centrul de greutate al asistentei
coboară, crescănd astfel forţa de ridicare a pacientului
Mutarea unei persoane de pe scaun sau pat pe scaunul rulant:
Acest transfer este numit si transferul in picioare. Acest transfer poate fi
utilizat pentru persoanele care sunt slabite pe o parte a corpului, precum
persoanele care au suferit un atac cerebral.
Material necesare:
-Cureaua.
-Scaunul rulant.
-Pregatiti scaunul rulant si persoana pentru transfer.
-Ajustati-va cureaua in siguranta in jurul taliei persoanei. Rugati persoana sa se
tina de dumneavoastra daca poate. Indoiti-va de talie si indoiti genunchii.
Prindeti cureaua sau manerele de la spatele persoanei.
-Leganati-va incet inainte si inapoi cam de trei ori cu persoana. A treia oara,
ajutati persoana sa se ridice in picioare.
-Cu pasi mici intoarceti-va pana cand spatele persoanei este in fata scaunului
rulant. Rugati persoana sa va ajute punand mana pe scaunul rulant din spatele
acesteia. Astfel poate fi mai usor pentru persona respectiva sa stea in scaunul
rulant.
-Inclinati-va inainte in timp ce indoiti genunchii si coborati persoana pana ce se
aseaza in scaunul rulant.
-Verificati daca scaunul rulant este sigur, si persoana sta confortabil.
Pentru a muta o persoana din scaunul rulant utilizand cureaua, urmati aceiasi pasi
ca atunci cand il mutati pe scaunul rulant.

10
Transferul bolnavului de pe pat pe scaunul rulant utilizand o placa
O placa este o suprafata plana care este utilizata ca o punte intre doua suprafete. Este utilizata
cand persoana se poate misca, dar este prea slabita pentru a
se transfera singura. Poate fi utilizata si daca persoana este
grea. O placa poate fi utilizata cu o curea.
Obiecte necesare:
Curea (1).
Placa de alunecare (2).
Scaunul rulant.
Mutarea unei persoane in scaunul rulant:
-Se plaseaza cureaua in jurul coapselor
si feselor persoanei, apoi se plaseaza
un capat al placii sub fesele acesteia.
Placa de alunecare trebuie sa faca o punte
intre locul din care este
transferata (de exemplu patul) si scaunul
rulant.
-Se pune unul dintre genunchi intre genunchii persoanei.
Se face ca pacientul sa alunece usor de-a lungul placii catre scaunul
rulant.
Se roaga pacientul sa ne ajute impingandu-se in palme pe placa si
miscandu-se catre scaunul rulant.
Se scoate placa odata ce persoana este asezata in scaunul rulant.
Pentru a muta o persoana din scaunul rulant utilizand o placa,
urmati aceiasi pasi ca atunci cand il mutati din scaunul rulant.

PREVENIREA ESCARELOR

Escarele. Sunt leziuni prifunde ale ţesuturilor prin irigarea insuficientă datorită comprimării lor
mai îndelungat între proeminenţele osoase şi un plan mai dur.
Apariția escarelor de decubit este favorizată de numeroși factori, unii de ordin general, alții cu caracter
local.
Factorii favorizanți locali sunt:
-umezeala (transpirații abundente, incontinența de urină și fecale),
-menținerea bolnavului în aceeași poziție,
-neregularități ale lenjeriei de pat și de corp.
Cauze generale sau determinante: 
-paralizii ale membrelor, s
-tari de denutritie, subnutritie, malnutritie,
-obezitate,
-varsta,
-bolnavi adinamici sau cu arteroscleroza;
11
Regiunile predispuse escarelor sunt:
Decubit dorsal.
–Regiunea occipital
–Omoplaţi
–Coate
–Regiunea sacrococcigiană
–Călcâie
Decubit lateral.
– Umăr
– Regiunea trohanteriană
– Feţele laterale ale genunchilor
– Maleole
Decubit ventral
–Tâmple
–Umeri
–Creasta iliacă
–Genunchi
–Degetele picioarelor
Evaluarea riscului la escare se face la internarea bolnavului în spital şi la
fiecare 8-10 zile, în funcţie de evoluţie.
Escarele pot să apară în câteva ore sau în câteva zile, formarea lor
fiind variabilă, depinzând de factorul de risc şi de toleranţa pielii la presiune îndelungată.
Riscul escarelor este determinat de:
• Starea generală
• Starea nutriţională
• Starea psihică
• Capacitatea de mobilizare
• Incontinenţa
• Starea pielii
GRILA NORTON DE EVALUARE A ESCARELOR DE DECUBIT
Stare fizică Stare mentală Mobilitate Activitatea Incontinență Scor
1 foarte rea 1 stupoare 1 imobil 1 dependent 1 da < 12 Risc foarte înalt
2 medicocră 2 confuzie 2 limitată 2 ajutor des 2 des 14 – 12 Risc înalt
3 medie 3 apatic 3 ușor 3 ajutor rar 3 ocazional 16 – 14 Risc scăzut
4 bună 4 alert afectată 4 independent 4 nu
4 completă
Scor: Scor: Scor: Scor: Scor: Scor total:
Data: Data: Data: Data: Data: Data:

Stadiile escarelor.
Grad 1. Apare prurit şi eritem (mâncărime).
Grad 2. Apare usturime şi flictene (băşici).
Grad 3. Apare durerea, plaga, ulceraţii la nivelul pielii, la nivelul muschilor,
12
Grad 4 - leziuni profunde care ating inclusiv mușchiul și osul. 
Mijloace de prevenire. Escarele pot apărea în câteva ore sau zile. La copii mai repede decât la
adulţi.
Evaluarea pielii
Semnele indicatoare de leziuni prin presiune sunt: eritem, căldură localizată, edem, indurație și
deteriorare a pielii. Nuanțele mai obscure de piele pot fi mai dificil de evaluat vizual, motiv
pentru care trebuie acordată atenție deosebită căldurii localizate, edemului și indurației în aceste
cazuri. Sunt necesare: inspecționarea pielii tuturor pacienților la internarea în spital;
-inspecționarea pielii cel puțin la fiecare 24 de ore pentru detectarea semnelor de înroșire la
pacienții cu risc;
-acordarea unei speciale atenții proeminențelor osoase, călcâielor, tuberozităților ischiatice,
regiunii sacrale și tuturor zonelor cu leziuni anterioare;
-observarea zonelor pielii pe care sunt amplasate dispozitive terapeutice care produc presiune
asupra acesteia(ex. aparate ortopedice, atele, catetere, sonda nasogastrică, dispozitive de
oxigenoterapie, etc.) și întotdeauna când este posibil, retragerea sau mobilizarea acestor
dispozitive pentru a permite o evaluare cât mai completă a pielii;
-înregistrarea tuturor evaluărilor pielii cât mai repede posibil, după internare și într-un minim de
8 ore.
Îngrijirea pielii
-utilizarea unui săpun cu pH adecvat și evitarea folosirii apei fierbinți;
- limpezirea și uscarea completă a pielii pentru a o proteja de excesul de umiditate acordând o
specială atenție pliurilor cutanate;
-menținerea unei hidratări adecvate pentru protejarea pielii, știut fiind faptul că dacă este uscată
riscul de apariție a leziunilor este mai elevat;
-evitarea frecării viguroase a pielii pacientului;
-cremele hidratante trebuiesc aplicate suav, fără a freca proeminențele osoase, pentru a nu
produce rupture capilare și provoca involuntar pacientului escare;
-utilizarea acizilor grași hiperoxigenați doar în zonele cu mare risc de presiune deoarece, pe
lângă faptul că provoacă hidratarea, evită uscăciunea și descuamarea pe care le produc cremele
hidratante, crescând în același timp rezistența pielii;
-evitarea utilizării agenților iritanți cum ar fi produsele care conțin alcool.
Managementul umidității
Umiditatea aflată în relație cu incontinența poate constitui un factor de risc pentru dezvoltarea
UDP. Este necesară spălarea și uscarea pielii cât mai repede posibil după fiecare episod de
incontinență, eliminând produsele rezultate cum ar fi urina, scursurile și transpirația pentru a
preveni iritarea chimică care se produce. În plus, dacă pielea este umedă, în același timp este mai
fragilă și mai susceptibilă la fricțiune.
Sunt necesare:
-schimbarea frecventă a absorbanților;
-schimbarea lenjeriei de pat atunci când este umedă;

13
-întotdeauna când este posibil, evitarea produselor din plastic pentru că acestea aumentează
căldura și rețin umiditatea în piele;
-protejarea pielii față de excesul de umiditate utilizând agenți topici care creează bariere de
protecție;
Managementul presiunii
Managementul adecvat al presiunii contribuie la reducerea riscului de dezvoltare a UDP. Acest
management cuprinde mobilizarea, schimbările posturale sau de poziție, suprafețele speciale
pentru managementul presiunii și protecția locală a zonelor vulnerabile.
Mobilizarea planificarea îngrijirilor încurajând/favorizând mobilizarea pacientului, educând și
implicând întotdeauna când este posibil pacientul, aparținătorii, îngrijitorii personali;
proporționarea dispozitivelor care facilitează mișcarea independentă (fotolii rulante, balustradă la
pat, scară mobilă, pat electric, etc.) pentru ușurarea mobilizării.
Schimbarea poziţiei în pat.
Schimbările posturale sau de poziție reduc durata și magnitudinea presiunii exercitate asupra
zonelor vulnerabile. se realizează întotdeauna când nu există contraindicații, pentru a evita sau
minimiza presiunea la pacienții cu activitate și mobilitate reduse; trebuie să mențină comoditatea
pacientului și capacitatea sa funcțională;frecvența lor vine determinată de starea pielii,
necesitățile pacientului și redistribuirea presiunii suprafeței de sprijin. Este necesară realizarea cu
mai mare frecvență atunci când suprafața de sprijin nu redistribuie corespunzător presiunea; ca
normă generală se realizează la fiecare 2-3 ore notare in FO/plan de ingrijire
Recomandări pentru realizarea schimbărilor posturale:
-urmărirea unei rotiri programate și individualizate, alternând decubitul supin cu decubitul lateral
drept și lateral stâng; includerea în rotire a decubitului înclinat dacă situația hemodinamică a
pacientului permite și este tolerat. Menținerea alinierii corporale și fiziologice, distribuția
greutății și echilibrul pacientului;
-evitarea expunerii pielii la presiune și frecare utilizând aparate auxiliare pentru deplasarea
pacienților; ridicarea și nu târârea pacientului atunci când se realizează schimbarea de poziție;
-nu se așează pacientul deasupra proeminențelor osoase ce prezintă eritem care nu dispare la
eliminarea presiunii;
-în decubit lateral este recomandat să nu se depășească 30 grade pentru a nu se sprijini direct pe
trochanter, elevând zona picioarelor cel mult 20grade ;
-utilizarea pernelor sau distanțierelor din spumă pentru evitarea contactului direct între
proeminențele osoase;
-evitarea așezării pacientului deasupra cateterelor, drenajelor sau altor dispozitive terapeutice;
Recomandări pentru postura șezând:
-faceți în așa fel încât poziția să permită pacientului realizarea tuturor activităților posibile;
-așezarea, dacă e posibil, a picioarelor deasupra unui dispozitiv de sprijin atunci când piciorele
nu ating solul pentru evitarea alunecării din scaunul cu rotile;
- pentru poziția șezând mobilizarea pacientului se va face la interval de o oră, și dacă pacientul
este autonom, trebuie instruit să se mobilizeze la fiecare 15 minute; expunerea la presiunea care

14
se face asupra tuberozităților ischiatice la pacientul așezat este foarte ridicată, din această cauză
se poate produce o UDP în timp scurt și pentru aceasta este necesară limitarea timpului petrecut
în poziția șezând.
Suprafețe speciale pentru managementul presiunii
Obiectivul utilizării suprafețelor pentru managementul presiunii îl constituie reducerea
magnitudinii, a duratei sau a presiunii ori a ambelor (incluzând frecarea) între pacient și
suprafața de sprijin (se mai numește și presiune a punctului de contact).
- pentru selectarea unei suprafețe de sprijin potrivite trebuie luat în considerare nivelul individual
de mobilitate a pacientului în pat;
-ca normă generală și întotdeauna când există disponibilitate, trebuiesc utilizate saltele de
spumă de înaltă specificitate (spumă viscoelastică) la pacienții care prezintă risc de dezvoltare a
UDP; la pacienții șezând, cu mobilitate redusă pot fi utilizate perne care redistribuie presiunea;
-întotdeauna când există disponibilitate, trebuiesc utilizate suprafețe de sprijin active (saltea cu
aer alternant –sau pompă alternantă) în cazul pacienților cu risc elevat de a dezvolta UDP și unde
nu este posibilă efectuarea schimbărilor posturale frecvente; chiar dacă se utilizează o suprafață
specială pentru managementul presiunii continuă să fie necesară
-efectuarea schimbărilor posturale, întotdeauna când situația pacientului permite;
-evitarea utilizării blănițelor sintetice, a dispozitivelor în formă de inel și a mănușilor umplute cu
apă.
Protecția locală a zonelor vulnerabile
În zonele cu risc special de dezvoltare a UDP cum ar fi taloanele este necesară utilizarea
dispozitivelor care să reducă total presiunea exercitată asupra acestora.
-utilizarea unei pături/pernițe sau altui dispozitiv așezat sub gambe pentru ca taloanele să rămână
elevate complet în așa fel încât greutatea să se distribuie complet pe lungimea gambelor,
menținând în același timp genunchiul ușor flexionat;
-inspecționarea pielii taloanelor cel puțin o dată la 24 de ore.
În zonele de sprijin al dispozitivelor terapeutice cum ar fi măști de oxigen, sonde, drenaje,
ochelari, etc.:
-supravegherea zonei și mobilizarea dispozitivelor dacă este posibil;
-utilizarea protecțiilor atunci când există risc de fricțiune.
Controlul și îngrijirile pacienților cu durere
Durerea este un factor care poate afecta mobilitatea și activitatea; orice diminuare a acestora
poate incrementa riscul de dezvoltare a UDP. În același timp, utilizarea analgezicelor și
sedantelor poate deprima sistemul nervos central, alterând starea mentală, activitatea și
mobilitatea, reducând capacitatea de răspuns eficace la durerea ischemică locală. Unele studii au
identificat durerea ca un factor important la pacienții cu UDP. Deasemenea studiile au indicat că
durerea, în locul respectiv, este un precursor al degenerării țesuturilor.
Sunt necesare:
-evaluarea impactului durerii asupra pacientului;
- identificarea oricărei arii de deranj sau durere ce poate fi atribuită daunelor datorate presiunii;

15
-evaluarea riscului pacientului de deteriorare a pielii legată de pierderea senzației de protecție sau
abilității de a răspunde într-un mod eficace la durere (efectele analgezicelor, sedantelor,
neuropatiilor, etc.);
-utilizarea pentru evaluarea durerii a unei scale validate și monitorizarea continuă a nivelului
durerii;
-tratarea durerii în mod anticipat și controlul acesteia cu măsuri farmacologice și
nefarmacologice eficace precum pozițiile terapeutice, suprafețele de sprijin, etc;
-înregistrarea precisă a datelor pentru a putea controla progresele pacientului și favorizarea
comunicării între profesioniști.
Supravegherea și îngrijirile referitoare la nutriție
Dat fiind faptul că denutriția este un factor de risc reversibil pentru dezvoltarea UDP, detectarea
ei timpurie și tratamentul adecvat al acesteia sunt foarte importante.
-evaluarea nutrițională trebuie realizată la internare în funcție de sistematica fiecărei
secții/compartiment și de fiecare dată când există o schimbare în situația pacientului care poate
crește riscul de denutriție;
-în această evaluare se recomandă includerea: greutății actuale și celei obișnuite, istoriei
creșterii/pierderii involuntare în greutate și ingestiei de nutrienți raportată la nevoile pacientului.
La pacienții cu risc de UDP și denutriți sau în risc de denutriție:
- realizarea consultației la serviciul/compartimentul responsabil cu nutriția în funcție de
procedura din fiecare secție/compartiment;
-pacienții care au greutate scăzută sau au pierdut greutate ar trebui să primească un supliment
dietetic mai mare în calorii și proteine, această intervenție fiind asociată unei diminuări a riscului
de incidență a UDP;
-recomandările de tratament trebuiesc individualizate pentru fiecare persoană;
-alimentarea pe calea orală (alimentarea normală și/sau alimentarea adițională pe bază de lichide)
este calea preferată pentru nutriție și trebuie favorizată întotdeauna când este posibil;
- nutriția enterală și parenterală pot rezulta necesare în cazul în care nutriția orală rezultă
inadecvată sau nu este posibilă; suplimentele nutriționale orale sunt valide pentru acei pacienți
de risc care nu pot satisface nevoile lor nutriționale prin intermediul unei ingestii normale de
hrană pe calea orală. Administrarea acestora trebuie realizată în intervalul dintre mese pentru a
evita reducerea ingestiei normale de hrană și lichide pe timpul meselor regulare;
- nutriția și hidratarea trebuie să fie compatibile cu condițiile și dorințele pacienților
Educația sanitară
Educația sanitară a pacientului este o parte importantă a prevenirii riscului de dezvoltare a UDP.
Pacientul, familia și îngrijitorii personali sunt elemente cheie în prevenirea acestora.
Educarea trebuie să urmărească dobândirea competențelor care permit pacientului și îngrijitorului
personal colaborarea în prevenirea UDP.
Infiormația trebuie transmisă cu un nivel de dificultate adaptat la posibilitățile pacientului și îngrijitorului.
Formarea va fi în legătură cu: informația bazică despre UDP, factorii de risc, zonele corporale care
trebuiesc supravegheate, etc; ceea ce trebuie dominat tehnic (supravegherea practică în îngrijirea pielii,

16
adecvarea articolelor de îmbrăcăminte, poziționarea cateterelor); comportamentul în cazul schimbărilor
de situație (cum se acționează în caz de erupție sau înroșire, când
trebuie apelat la un profesionist sanitar, etc.).
Următoarele aspecte este recomandat să fie înregistrate:
-evaluarea riscului la internare cu o scală validată;
-starea pielii și prezența UDP la internare;
- reevaluările de risc;
-ingrijirile preventive planificate;
-schimbările produse în starea pielii.
Ingrijirea escarelor
Materiale necesare:
· leucoplast hipoalergic sau plasa elastica
· sistem de irigare
· doua perechi de manusi
· ser fiziologic
· comprese sterile
· tampoane sterile
· pansamentul pentru aplicare locala
· recipient pentru colectarea deseurilor
· scala de masurare a leziunilor
· aleze
· optional: foarfeci sterile, seringa cu ac, tampoane cu alcool
Pregatirea echipamentului:
· se va asambla echipamentul langa pacient
· se va taia leucoplastul pentru fixarea pansamentului
· se va pregati sacul de plastic
Implementarea :
Se vor spala mainile si se vor revizui precautiunile standard de protectie
Curatarea ulcerului de presiune:
- se va asigura intimitatatea pacientului
- se va explica tehnica pacientului pentru indepartarea fricii si promovarea cooperarii
- pozitionare astfel incat sa se poata avea acces usor la nivelul ranii
- se va acoperi marginea patului cu o aleza pentru prevenirea murdaririi
- se va deschide recipientul cu solutie salina si seringa cu piston. Se va pune solutia salina intr-un
recipient curat sau steril, in functie de politica, si seringa alaturi
- se vor pune manusile
- se va indeparta pansamentul vechi si se va arunca pentru a preveni contaminarea campului
steril
- se va inspecta leziunea si se va nota culoarea, marimea, mirosul si daca prezinta debridari
necrotice

17
- se va masura rana (cu o scala speciala)
- se va folosi seringa cu piston si se va iriga cu presiune, Se va
indeparta tesutului necrotic si bacteriile din rana. Pentru leziunile
fara necroza, se va aplica o presiune usoara pentru a preveni
distrugerea tesutului nou
- se vor inlocuiti manusile
- cu degetul de la manusa sau cu betisoarele cu vata se vor verifica
tunelele ranii. Acestea reprezinta extensiile leziunii pana in zona
faciala. Se va determina adancimea
- se va revizui conditia pielii si a ulcerului. Se va nota aspectul patului
ranii si a tesutului inconjurator
- daca se va observa tesut necrotic aderent se va chema un medic
specialist pentru a efectua debridarea
- se va aplica pansamentul indicat

TRANSPORTUL BOLNAVULUI

Printr-un transport efectuat în condiţii bune, cu mult menajament


şi atenţie faţă de pacient, ţinând cont de afecţiunea de care suferă
acesta, se evită agravarea durerilor şi apariţia altor complicaţii,
cum ar fi: înrăutăţirea stării, producerea unui şoc traumatic, transformarea unei fracturi închise
într-una deschisă, provocarea de hemoragii etc.
Transportul poate fi necesar în următoarele situaţii:
-evacuarea traumatizaţilor de la locul accidentului
-transportul de la un spital la altul, de la domiciliu la spital sau la domiciliu după externare etc.
-transportul de la o secţie la alta; la servicii de diagnostic şi tratament; la sala de operaţii şi
de la sala de operaţii; dintr-un salon în altul; dintr-un pat în altul etc.
Categorii de pacienţi care trebuie transportaţi
-accidentaţii, în stare de şoc, cu leziuni ale membrelor
inferioare
-inconştienţi, somnolenţi, obnubilaţi
-astenici, adinamici, cu tulburări de echilibru
-febrili, operaţi
-cu insuficienţă cardiopulmonară gravă
-psihici
Mijloacele de transport
În funcţie de gravitatea afecţiunii, de scopul transportului, de distanţă, transportul se face cu:
-brancarda (targa);
-cărucior;
18
-fotoliu şi pat rulant;
-cu mijloace improvizate în caz de urgenţă;
-cu vehicule speciale: autosalvări, avioane sanitare (aviasan)
Transportul cu targa
Pregătirea tărgii
-targa se acoperă cu o pătură şi cu un cearşaf; la nevoie se acoperă cu
muşama şi aleză; pernă subţire
Pregătirea pacientului
-se informează atât pacientul cât şi aparţinătorii asupra scopului
transportului şi locului unde va fi transportat
-se explică procedeul aşezării pe targă şi eventual se instruieşte
pacientul cum poate colabora
-în cazul în care pacientul are instalat o perfuzie, sonda, dren etc.sevor
lua măsuri de siguranţă: sprijinirea- eventual pe un suport - a aparatului de perfuzie; fixarea sau
pensarea sondelo retc in funcţie de durata şi condiţiile de transport
-nu se pensează drenul toracic la pacienţii ventilaţi
-în caz de vărsături – tăviţă renală
-se pregăteşte documentaţia pacientului
Aşezarea pacientului pe targă
-pacientul va fi aşezat cu privirea în direcţia mersului (trebuie să
vadă unde merge)
-la urcatul scărilor, brancardierul din urmă va ridica targa până la
nivelul orizontal; dacă panta este prea accentuată, se poate duce
pacientul, la urcuş, cu capul înainte.
-când pacientul trebuie supravegheat tot timpul, este mai bine ca
acesta să fie dus cu capul înainte, pentru ca, stând faţă în faţă cu
brancardierul, să poată fi supravegheat.

Efectuare
-targa este ţinută la cele două extremităţi de către doi brancardieri, doar de câte un singur mâner
astfel încât targa să atârne de-a lungul marginii patului ;
-aşezarea pacientului pe targă necesită trei persoane: acestea se vor aşeza
de-a lungul patului de partea tărgii atârnate ;
-îşi introduc mâinile, cu palma şi degetele întinse, sub pacient ;
-prima: susţine capul şi toracele, sprijinind ceafa pacientului pe antebraţ;
-a doua: sprijină pacientul în regiunea lombară şi sub şezut ;
-a treia: susţine membrele inferioare

19
prima persoană comandă mişcările:
-ridică deodată pacientul;
-după ce acesta a fost ridicat, face un pas înapoi;
-brancardierii ridică şi cealaltă margine a tărgii, aducând-o în poziţie orizontală sub pacient;
-se aşază pacientul pe targă, se acoperă;
-descărcarea se face după aceeaşi metodă, dar cu mişcările inverse.

Poziţiile pacientului pe targă în funcţie de afecţiune

în decubit dorsal:
-pacienţii cu traumatisme abdominale, cu genunchi flectaţi(Fowler)
-accidentaţii constienţi, suspecţi de fractură a coloanei vertebrale sau a bazinului: se asigură
suprafaţa rigidă
-leziuni ale membrelor inferioare: sub membrul lezat, se aşază o pernă
-leziuni ale membrelor superioare: membrul superior lezat se aşază peste toracele pacientului;
eventual se fixează cu o eşarfă
-accidentaţii în stare de şoc cu hemoragie: cu membrele inferioare ridicate
în poziţie şezând
-pacienţii cu traumatisme craniene, constienţi şi fără semne de şoc: menţinuţi cu ajutorul
pernelor;
-leziuni ale gâtului: capul va fi flectat, astfel incat regiunea mentoniera să atingă toracele
în poziţie semişezând:
-accidentaţii toraco-pulmonar;
-pacienţii cu insuficienţă cardiorespiratorie;
-accidentaţii cu leziuni abdominale cu genunchii flectaţi
în decubit lateral
-pacienţii în stare de comă
în decubit ventral:
-pacienţii cu leziuni ale feţei (craniofaciale): sub fruntea lor se aşază un sul improvizat din
cearşafuri, sau antebraţul flectat al traumatizatului;
-cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere

20
în decubit semiventral
-pacienţii inconştienţi, iar în caz de tulburări de deglutiţie sau hipersecreţie salivară, în
poziţieTrendelenburg, pentru a preveni acumularea şi aspirarea secreţiilor
în poziţia Trendelenburg, cu înclinare maximă de 10-15°:
-accidentaţii în stare de şoc;
-in colaps periferic, pentru a asigura un aport mai mare de sânge în organele vitale
în poziţie Trendelenburg inversat, cu înclinare de maximum 10-15º:
-accidentaţii cu fracturi ale bazei craniulu
-bolnavii psihici agitaţi se calmează medicamentos şi se transportă imobilizaţi.
-în leziuni ale coloanei vertebrale, pacienţii vor fi transportaţi pe o suprafaţă dură; se recomandă
ca pacienţii să fie transportaţi în poziţia în care au fost găsiţi
-în cazuri cu totul excepţionale, când este imposibil să se asigure o targă tare, chiar improvizată
(uşă, scândură lată), transportul este admis pe patură, culcat cu faţa în jos, cu excepţia celor
suspecţi de fractură a coloanei cervicale.

TRANSPORTUL CU CĂRUCIORUL
Cărucioarele utilizate pentru transportul pacientului au în general înălţimea meselor de operaţie,
pentru a se putea transporta uşor pacientul de pe cărucior pe masă şi invers.
Aşezarea pe cărucior
Căruciorul se aşază cu partea cefalică perpendicular pe capătul distal al patului (la picioarele
patului) roţile căruciorului trebuie blocate
Pentru ridicarea pacientului, este nevoie de trei persoane care execută tehnica în următorii timpi:
cele trei persoane se aşază lângă marginea patului; fiecare îşi plasează piciorul dinspre targă mai
în faţă
toate trei îşi flectează genunchii introducând braţele sub pacient:
- prima, sub ceafă şi umeri
- a doua, sub regiunea lombară şi şezut
- a treia, sub coapse şi gambe
apoi, cele trei persoane întorc pacientul înspre ele, îl apropie cât mai mult ca să-l poată strange
îşi îndreaptă corpul, făcând un pas înapoi (cu piciorul aflat în faţă) şi se îndreaptă spre targă
lângă cărucior îşi flexează uşor genunchii şi aşază pacientul pe cărucior, întind braţele ca
pacientul să fie aşezat în decubit dorsal
cele trei persoane îşi retrag braţele
Ridicând pacientul, persoanele trebuie sa-l ţină strâns către ele şi să-şi folosească cât mai mult
forţa membrelor inferioare pentru a-şi proteja propria lor coloană vertebrală.
Transportul cu patul rulant este forma ideală de transport; la cele patru picioare, paturile sunt
prevăzute cu roţi sau pot fi racordate la un dispozitiv cu roţi, oricare pat poate deveni astfel
rulant.

21
Prin utilizarea acestui sistem de transport, pacientul nu trebuie transpus mereu din pat în
cărucior, de aici pe masa de operaţie sau la alte examinări, ci va fi transportat direct cu patul.
Patul cu dispozitiv rulant aşteaptă pacientul chiar la serviciul de primire. Această metodă nu
poate fi aplicată la toate spitalele, căci ea necesită o dimensionare corespunzătoare a
coridoarelor, uşilor, să nu existe praguri, iar deplasarea între etaje să se poată face cu ascensorul.

TRANSPORTUL ÎN AFARA SPITALULUI

Pregătirea pacientului
-pacientul va fi pregătit din timp pentru transport
-i se comunică mijlocul de transport
-va fi îmbrăcat în mod corespunzător anotimpului, duratei drumului şi mijloacelor de transport
-i se oferă bazinetul şi urinarul în vederea evacuării scaunului şi urinei
-i se asigură maximum de confort, poziţia pacientului va fi cât mai comodă
-pacientul transportat la alte servicii sau instituţii sanitare va fi însoţit de asistentă, cu
documentaţia necesară
-asistenta trebuie să fie înzestrată cu tot ceea ce i-ar trebui pe drum în acordarea primului ajutor.
Ea supraveghează pacientul îndeaproape, pe tot timpul transportului
-predarea pacientului se face de către asistentă la medicul de gardă al instituţiei unde a fost
transportat
Mijlocul de transport va fi dezinfectat după transportul pacienţilor infecţioşi
Targa tip lopata  se foloseste in cazul ranitilor grav, cu fracturi diverse.
Avantajul oferit de targa tip lopata: se poate desface si se poate inchide in jurul pacientului,
ridicarea ranitului se face fara a fi nevoie ca acesta sa fie miscat sau mutat.

Targa vacuum cu curele pentru imobilizare


22
Targa vacuum fara curele de imobilizare

    Targa mobila

23