CONCLUZII LICENŢĂ

In această perioadă, când violenţa atinge cote alarmante, când infractorii au nenumărate
surse de informare şi posibilităţi de disimulare a actului criminal, se impune ca cei însărcinaţi cu
identificarea autorilor de infracţiuni să îşi adapteze metodele din mers şi, pe lângă ultimele
descoperiri ştiinţifice în materie de criminalistică, să adopte şi metodele moderne din ţările
occidentale, metode ce şi-au demonstrat pe deplin viabilitatea.
O astfel de metodă este şi elaborarea profilului psihologic al autorului. Chiar dacă în
România o astfel de expertiză nu are valoare probantă din punct de vedere procesual-penal, având
exact acelaşi regim juridic ca şi biodetecţia comportamentului simulat, este de neconceput în
prezent o investigaţie majoră fără a se aplica şi acest criminal personality profiling. Cu toate
acestea, la noi în ţară această metodă a fost aplicată sporadic, fără substanţă, neexistând criterii
stricte de evaluare a specialiştilor pe această linie, specialişti practic inexistenţi.
Cu inovaţii de tehnică judiciară de necontestat, cu propuneri de standardizare a protocoalelor
operaţionale în domeniul cercetării infracţiunilor şi cu multe alte noutăţi în materie, sperăm ca
această lucrare să fie un punct de plecare solid în dezvoltarea ulterioară a subiectului ales.

Cercetarea personalităţii infractorului presupune o analiză complexă, care trebuie axată pe

ramurile normative ale problemei infracţionalităţii. Studiile efectuate reflectă destul de vag existenţa
stărilor latente sau pre-infracţionale ale infractorului precum: alcoolismul, narcomania,
huliganismul, vagabondajul, etc., care favorizează apariţia criminalității. Pentru a combate aceste
stări, considerăm că este necesară reglementarea penală și, în același timp, abordarea lor din
perspectiva individualizării pedepsei, a stabilirii liberării de răspundere şi pedeapsă penală ce ar
permite analiza personalității infractorului în dinamică, până la comiterea infracţiunii şi ulterior în
timpul suportării răspunderii penale. . Cauzele ce duc la motivaţia criminală sunt strict individuale,
ele reprezintă un generator de decizii şi fapte infracţionale constituind un mecanism al forului
intrinsec ce se formează din scopuri, motive, necesităţi, metode de realizare, adoptare de decizii, din
corectarea, dinamică a activităţii infracţionale. . Abordările propriu-zise expuse în teză fac unele
pronosticuri în dependenţă de tipul de personalitate a infractorului şi modelarea lui în dependență de
profilaxia respectivă. Putem în mod cert observa atât personalitatea criminală a infractorului, cât şi
evoluţia restructurării şi resocializării sale. Reprezentarea grafică a fenomenului personalităţii
infractorului trebuie scoasă în relief prin adaptarea în mod individual a unor serii de caracteristici
unice şi generice pentru examinarea iniţială, care presupune asistență, nu doar constrângere, un
lucru meticulos şi amplu ce ar fi de o competenţă organică a structurilor de stat, dar, totodată, și ale
societăţii civile. Tipologia personalității infractorului ocupă un rol esenţial atât în criminologie cât
şi în alte științe juridice ca criminalistica, ştiinţa penitenciară, dreptul procesul. În dependență de ea
se poate crea un sistem de măsuri de prevenire individuală și de readaptare şi resocializare adecvată
a infractorului. Criteriile de delimitare a infractorilor în tipologii, trebuie efectuate reieșind din doi
factori: a) gradul prejudiciabil al infractorilor; și, b) caracterul infracţiunilor comise. Ele trebuie să
devină fundamentul clasificării și tipologiilor propuse de dreptul penal și execuţional penal, de
psihologia judiciară. Examinând problema clasificărilor categoriilor de infractori şi a tipologiilor
acestora constatăm că doctrina este foarte controversă şi neunivocă în aprecierea personalităţii
infractorului. În opinia noastră, clasificarea ce împarte infractorii în: minori, femei, din cadrul
penitenciarului, recidivişti şi criminali în serie, implică prin sine câteva criterii necesare unei
tipologii unde, de fiecare dată, coexistă trei criterii: subiectiv, obiectiv, legal, categorie socială
(genul, vârsta) şi starea psiho-psihiatrică. În privinţa infractorilor din penitenciare este necesar de a
marca acele criterii ce au scopul readaptării, resocializării lor după ispășirea pedepselor în
instituţiile penitenciare. Am stabilit o serie de condiţii şi aprecieri care relevă problema
personalității infractorului și am scos la iveală patru condiţii forte ce stau la baza studiul nostru: a)
criterii de identificare şi individualizare la nivelul fiecărui tip de personalitate criminală; b)
descoperirea nucleului individual care să denote într-un mod univoc caracterele individuale; c)
personalitatea trebuie observată într-un context de factori intrinseci şi extrinseci, precum şi prin
natura sa generică, biologică, socială şi psihologică, într-un context micro şi macro-social; d)
personalitatea posedă un aspect statornic de rezistenţă, dar şi de schimbare în dinamică în rezultatul
confruntărilor cu diferite situaţii sociale. Infracțiunile imprudente pot fi săvârşite atât de infractorii
profesionişti cât şi de recidivişti. Compromisul ce ține de aprecierea noţiunilor rezidă din evaluarea
personalităţii infractorului în general, iar tipul de criminal, în mod special. De aceea, gradul de
pericol social ca un criteriu de categorisire a infractorilor nu trebuie sa fie privit în mod univoc şi
unilateral. Infracţiunile întâmplătoare au un anumit grad de conştientizare a ilegalităţii penale ce
stau la baza unor aspecte legate de orientarea, de predispoziţia din partea infractorului Modalitățile
propuse pentru prevenirea criminalităţii, pun în raport problema drepturilor, libertăţilor şi
responsabilităților individuale ale omului cu necesitatea de a proteja populaţia în general, mai ales,
minorii. Pentru aceasta sunt necesare reglementări juridice riguroase şi prezentarea distinctă a
principiilor care favorizează acţiunile prioritare. Specialiştii în domeniu pot interveni de fiecare dată
când este necesar cu soluții în prevenirea delicvenţei bazându-se pe rezultatele cercetărilor
ştiinţifice. In această perioadă, când violenţa atinge cote alarmante, când infractorii au nenumărate
surse de informare şi posibilităţi de disimulare a actului criminal, se impune ca cei însărcinaţi cu
identificarea autorilor de infracţiuni să îşi adapteze metodele din mers şi, pe lângă ultimele
descoperiri ştiinţifice în materie de criminalistică, să adopte şi metodele moderne din ţările
occidentale, metode ce şi-au demonstrat pe deplin viabilitatea.

Prevenirea si combaterea fenomenului infractional a preocupat si preocupa

omenirea. Aceasta preocupare este pe deplin justificata daca se are in vedere faptul ca prin
fenomenul infractional se aduce o atingere grava intereselor umane de maxima generalitate si
importanta, se pun in pericol valorile fundamentale afectandu-i astfel buna sa functionalitate.

Orice societate apreciaza comportamentul membrilor sai din punctul de vedere al conformarii
acestora la normele morale si la cele juridice. Nerespectarea acestor norme atrage dupa sine masuri
coercitive sau punitive. Datorita acestui fapt, fenomenul infractional capata caracteristicele unei
probleme sociale de importanta majora pentru intreaga societate, ale carui consecinte si moduri de
solutionare se resimt la toate nivelurile ei.
Cei implicati in studierea fenomenului infractional sunt interesati in primul rand de explicarea
cauzala a acestuia, de evidentierea factorilor determinanti, deoarece conceptiile si teoriile elaborate
au un puternic rol reglator asupra diferitelor componente ale sistemului legal si asupra tipurilor de
activitati corectionale si profilactice.
In incercarile de conturare a unor teorii, tipologii se lovesc de marea variabilitate a manifestarilor
comportamentale implicate in conturarea unor infractiuni. Ca urmare a unor asemenea demersuri,
au aparut de-a lungul timpului o serie de teorii care trateaza in maniere particulare comportamentul
infractional.
Analiza complexă a fenomenului infracţional deschide perspective largi pentru explicaţia
mecanismelor, precum şi a factorilor care intervin, ceea ce permite adoptarea unor măsuri adecvate
generale şi speciale, orientate preponderent către prevenirea şi combaterea manifestărilor
antisociale. Studiul complex al actului infracţional antrenează cercetări pluridisciplinare. Factorii
psihologici principali implicaţi în actul infracţional constă în analiza modului în care structurile de
personalitate (motivaţie activitate, potenţial intelectual, creativitate etc.) se manifestă în etapele de
comitere a infracţiunilor (pregătirea, trecerea la acţiune, atitudinea de regret, indiferenţă, lipsă de
implicare sau satisfacţie post sau antiinfracţională). Personalitatea infractorului este fondul pe care
trebuie să se încrucişeze, în cadrul duelului judiciar, funcţiile acuzării şi apărării pentru că, în ultimă
instanţă, pedeapsa este impusă infractorului, iar efectele sale sunt condiţionate de această
personalitate. Elementele pozitive ale personalităţii vor putea conduce spre o pedeapsă mai uşoară,
pe când cele negative vor trebui înfrânte printr-o pedeapsă mai aspră. Există şi situaţii în care
pedepsele sunt insuficiente, acestea generând, de obicei, fenomenul recidivei sau al obişnuinţei
infracţionale, cărora societatea nu le-a găsit remedii adecvate. Conceptul de personalitate este
esenţial pentru o justiţie ce se fundamentează pe adevăr, ştiinţă şi dreptate, în care primează ideea
de recuperare socială a infractorului. De aceea justiţia îşi racordează activitatea la serviciile
psihologiei judiciare. Factorii psihologici nu acţionează direct, nemijlocit şi univoc asupra
individului, ci prin filtrul particularităţilor sale individuale, particularităţi ale căror rădăcini se află
în mică măsură în elementele înnăscute ale personalităţii şi în cea mai mare măsură în antece
dentele sale, în istoria personală. Toate acestea îi determină un anumit tip de comportament
disfuncţional, un anumit mod de a acţiona şi reacţiona în spaţiul psihologic, în modul de a rezolva
situaţiile conflictuale care apar mereu în acest spaţiu. Infractorul se prezintă ca o personalitate
deformată, ceea ce îi permite comiterea unor acţiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial.
Totodată, infractorul apare şi ca un individ cu o insuficientă maturizare socială, cu deficienţe de
integrare socială, care intră în conflict cu cerinţele sistemului valorico-normativ şi cultural al
societăţii în care trăieşte. Pe această bază se încearcă să fie puse în evidenţă atât personalitatea
infractorului, cât şi mecanismele interne (mobiluri, motivaţii, scopuri) care declanşează trecerea la
actul infracţional ca atare. În lumina celor descrise în conţinutul articolului respectiv, putem să
menţionăm cu certitudine că însăşi determinarea profilului de personalitate al infractorului de către
reprezentanţii organelor de drept asigură succesul intervenţiei acestor organe, ferindu-i pe
reprezentanţii lor de abuzuri şi de greşeli în intervenţie, mai mult ca atât, asigurându-le reuşita şi
succesul în acţiunile lor. [3, p. 34] Marele psiholog şi umanist român Mihai Ralea (1896-1964)
considera că obiectivul final al oricărei cercetări a unui domeniu este întotdeauna înţelegerea
omului integral. În timpurile noastre, în diverse mari centre universitare ale lumii, se constituie
institute complexe consacrate studiului omului de către diverşi specialişti, astfel încât să nu fie
prezentată numai o faţetă a fiinţei umane, ci omul în plenitudinea tuturor însuşirilor şi
dependenţelor sale. Personalitatea integrează în sine organismul individual, structurile psihice
umane şi, totodată, relaţiile sociale în care omul este prins.
Infractionalitatea desi este un fenomen social, trebuie cercetata ca act individual, ca act comis de o
persoana concreta intr-o situatie concreta. O viziune coerenta asupra dinamicii și interactiunii
elementelor intregului ansamblu de factori care concureaza la producerea actului infractional nu o
poate oferi decat o conceptie sistemica integratoare asupra conduitei si a manifestarilor
psihocomportamentale.
Motivatia, care sta la baza comiterii infractiunii, poate fi constientizata (total, partial) sau nu de
catre subiectul respectiv.
In situatia in care este constientizata de catre infractor, apare problema modului in care se
raporteaza la aceasta si, in general, la comportamentul infractional (justificari, rationamente,
conceptia sa in legatura cu sine, cu viata, cu societatea, atitudinile sale in raport cu diferite valori
sociale, morale, etice, juridice etc.). Daca motivele comportamentului sunt in acord si in limitele de
acceptanta si toleranta sociala, avem garantia recuperarii sociale a unui infractor. De asemenea, daca
infractorii care comit acte antisociale, sunt motivati preponderent extrinsec, ei pot fi recuperati
social mult, mai usor si cu mai mari garantii in ceea ce priveste abtinerea ulterioara de la comiterea
unor noi infractiuni. Desigur, ei necesita atat ajutor psihologic, care sa le intareasca atitudinea de
rejectare rationala si afectiva a diferitelor acte antisociale, cat si ajutor social exterior, in sensul ca
trebuie ajutati sa-si gaseasca un loc de munca, conditii de locuit etc. In cazul infractorilor motivati
predominant intrinsec, situatia este mult mai complexa, fiind necesara o ampla investigatie, pentru a
se evidentia, pe de alta parte, care este ponderea diferitilor factori motivationali si, pe de alta parte,
care sunt tipurile de programe corectionale necesare (diferite forme de psihoterapie).
Evidentierea cat mai exacta a cauzelor care determina comportamentul antisocial si diagnosticarea
cat mai corecta a profilului psihocomportamental al infractorilor sunt cerinte esentiale pentru
conturarea programelor terapeutic-recuperatorii in cadrul institutiilor corectionale. Eficienta acestor
programe va fi validata de gradul recuperarii, reinsertiei si reintegrarii sociale a celor care au
incalcat legea si au primit pedeapsa juridica corespunzatoare.

Bibliografie

1. Lydia Voight, William E. Thornton, Jr. Leo Barrile, Jerrol M. Seaman,Criminology and
Justice ,New York Copyright 1994 by McGraw-Hill,Inc. USA
2. http://www.psiho-crime.ro/opera.html
3. Personality Attributes of the Criminal: An Analysis of research Studies, 1950-1965 by
G.P.Waldo and S. Dinitz, Journal of Research in Crime & Delinquency , Copyright USA 1967.
Reprinted by Sage Publications , Inc.,p.185
4. http://www.scribd.com/doc/17719226/Psihologia-Actului-In-Fractional
5. Butoi T., Victimologie, Curs universitar, Ed. Pinguin Book, Bucuresti, 2004
6. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi, „Tratat universitar de psihologie judiciară” - teorie şi
practică, Editura Phobos, Bucureşti 2004
7. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi, Psihanaliza crimei, Editura Ştiinţifică si Tehnica,
Bucureşti, 2002
8. Butoi T. Criminali în serie - psihologia crimei, Ed. Phobos, Bucuresti, 2003
9. Ioana-Teodora Butoi, Tudorel Butoi, Psihologia judiciară, Editura Fundaţiei „România de
Mâine”, Bucureşti, 2003
10. Emilio Mira y Lopez, Manual de psihologie juridică, Oscar Print, Bucureşti 2005
11. Tudorel Butoi, Criminali în serie, Editura Photos, Bucureşti, 2003
12. Mitrofan N., Zdrenghea V., Butoi T, Psihologie judiciară, Casa de editură şi presă "Şansa"
SRL, Bucureşti, 1994.
13. Alexandrescu Ioan, Personalitate şi vocaţie, Ed. Junimea, Iaşi, 1981.
14. Allport George, Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1981.
15. Colectiv, Teorie şi tactică poliţienească, Ed. Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti,
2002.
16. Golu Mihai şi Dicu Aurel, Introducere în psihologie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972.
17. Hălăşan Georgeta, Personalitatea umană, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976.
Junga Constantin, Despre formarea personalităţii, Ed. Anima, Bucureşti, 1994.
18. Pavelcu Petru, Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1969.
19. Pitariu Haralambie, Psihologia selecţiei şi formării profesionale, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983.
20. Tiberiu Bogdan , Ion Santea, Psihologie judiciară, Ed. Themis cart, Bucureşti, 2010
21. Bogdan T, Probleme de psihologie judiciara, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1973

22. Stanoiu R., Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 2003

23. P. Popescu -Neveanu, Dictionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucuresti, 1978

24. Maris Florin Mihăilă, Interogaţia investigativă, Editura Sitech, Craiova, 2016

25. Noul Cod Penal