Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GERIATRIE
A. Teorii genetice :
Teoria genelor sugereaza ca in organism exista una sau mai multe gene ale
imbatranirii care devin activa sper sfarsitul vietii si care scad capacitatea de
supravietuire a organismului.
Exista 2 feluri de gene, unele raspunzatoare de perioada tineretii, iar altele care
determina declinul functional si degradarea structurala a anumitor gene ale senectutii .
1. Teoria erorilor sugereaza ca in timp pot apare proteine modificate care duc la aparitia
celulelor disfunctionale, cu timpul in sinteza ADN-ului apar erori ce pot afecta functia
biologica.
2. Teoria programata teoria ceasului biologic prin care se presupune ca ar exista
stocarea unei anumite informatii genetice privitoare la durata de viata a celulelor organismului
sau a integului organism .
B.Teorii nongenetice
Exista 3 feluri de teorii nongenetice :
1. Teoria imunologica
Sugereaza ca in organism exista celule care au proprietatea de a deosebi selful de
nonself. Prin aparitia celulelor modificate celulele proprii ale organismului lupta impotriva
celulelor modificate.
La batrani creste frecventa bolilor autoimune :lupus eritematos, poliartrita reumatoida,
tiroidita.
Cresc infectiile prin scaderea rezistentei organismului.
2 Teoria tesutului conjunctiv
SCOALA POSTLIACELà SANITARà „SÃNATATE ŞI TEMPERANŢÔ
-NURSING GERIATRIE SI GEROPATOLOGIE , ANUL III -SEM II -
(2019-2020)
1. OSTEOPOROZA DE INVOLUŢIE.
Face parte dintre bolile care afectează în grade diferite cu mult mai mult oamenii în
vârstă. La vârstele foarte înaintate ea devine mai severă şi mai frecventă (în special la femei).
Când apar fracturi şi tulburări posturale (deformaţii invalidante), se vorbeşte despre
osteoporoza boală. Femeile sunt afectate mai precoce, mai frecvent şi mai sever. Cazurile de
osteoporoză cresc cu vârsta. Contribuie şi alţi factori etiologici. Un factor important este cel
hormonal (la femei scăderea nivelului estrogenic, postmenopauză, la bărbaţi scăderea funcţiei
testiculare). Alt factor este restrângerea activităţii fizice, firească la bătrâni. Contribuie şi
SCOALA POSTLIACELà SANITARà „SÃNATATE ŞI TEMPERANŢÔ
-NURSING GERIATRIE SI GEROPATOLOGIE , ANUL III -SEM II -
(2019-2020)
factorii nutriţionali: carenţe proteice, calorice, vitaminice. în sfârşit un rol important îl deţin
tulburările circulatorii. Osteoporoza este o atrofie osoasă, afectând egal cele două componente
ale osului (substanţa organică şi cea minerală). Diagnosticul este întotdeauna tardiv.
Complicaţiile cele mai grave sunt fracturile între 50 şi 60 de ani, predomină fractura
încheieturii mâinii, în jurul vârstei de 70 de ani, fractura vertebrelor, iar după 70 de ani,
fractura de col femural. Dacă factorul vârstă nu poate fi influenţat se poate acţiona asupra
activităţii fizice, asupra funcţiei hormonale (hormon estrogeni - progestativi), asupra
tulburărilor de nutriţie şi a celor circulatorii. Se poate conchide că limitarea osteoporozei se
poate realiza prin exerciţii fizice, calciu, vitamine, lactate. Evitarea imobilizării prelungite
după fracturi şi mobilizarea precoce reprezintă un act terapeutic important. Se administrează
şi vitamina D.
2. Fracturi
Cauze favorizante
Se recunosc:
- structura fragila a tesutului conjunctiv-ligamentar si osteoporoza.
La nivelul membrelor inferioare caderile determina cedarea osului in zona cea mai
spongioasa – colul femural. Fracturile de col femural apar cel mai frecvent la batranul cu
osteoporoza.
Intre 50-60 de ani apare o frecventa crescuta a fracturilor la femei datorita
osteoporozei postmenopauza.
Peste 75 de ani apare a importanta crestere a numarului fracturilor, astfel incat 75%
din totalul fracturilor de col femural sunt la aceasta varsta. Fracturile de col femural la
varstinici au o importanta deosebita. Daca la adult in urma fracturilor este in joc prognosticul
functional, la batrani in joc este prognosticul vital.
Fractura la batran are drept consecinta in mod frecvent pseudartroza.
Mortalitatea crescuta apare din cauza imobilizarii prelungite, cu toate consecintele ei
in principal tromboflebita cu embolie.
Fractrile dau frecvent necroza aseptica a capului femural.
Fractura poate decompensa si alte afectiuni ale batranului.
Diagnosticul de fractura se pune pe :
- contextul de cadere ;
- impotenta functionala ;
SCOALA POSTLIACELà SANITARà „SÃNATATE ŞI TEMPERANŢÔ
-NURSING GERIATRIE SI GEROPATOLOGIE , ANUL III -SEM II -
(2019-2020)
3. Sindromul de imobilizare
Intervin şi alţi factori favorizanţi: imobilizări prelungite prin boli grave mai ales
neurologice; imobilizări prin terapii cu neuroleptice şi tranchilizante; aparate ghipsate,
anestezice; factori care diminua presiunea arterială şi împiedică aportul de oxigen
(hipotensiune, hipovolumie, colaps), stări hipoxemice, şocul, anemia, febra, insuficienţa
cardiacă gravă etc. Nu se poate ignora factorul vârstă care scade regenerarea tisulară.
Simptomatologie, semnalul este "placa eritematoasă" care evoluează rapid către leziune
dermoepidermică, leziuni cutanate, pentru ca în final să cuprindă toate ţesuturile inclusiv
periostul.
1. Tulburarile de somn :
Somnul reprezinta una din functiile fiziologice cele mai modificate la varstnic in
raport cu adultul.
Daca la adult durata normala a somnului este de 7-8 ore/zi, la batran durata normala
este de aproximativ 6 ore/zi. Aceasta durata poate fi subiectiva, fie ca batranii mai dorm si
ziua, fie ca trezirile din cursul noptii sunt de durata mai scurta.
Particularitati ale somnului labatrani:
- tratament etiologic al adenomului de prostata, a reflexului gastro-eso-faringian, al
bronsitei;
- tratament medicamentos;
- masuri de igiena a somnului constand in:
- culcarea la aceeasi ora, daca este posibil dupa o scurta plimbare in aer liber
sau efectuarea unor exercitii fizice;
- masa de seara va preceda cu minim 2 ore ora de culcare;
- masa de seara nu va contine alimente greu digerabile, bauturi iritante sau
excitante, substante sau medicamente care pot da insomnie;
- nu se va fuma inaintea de culcare; fumatul stimuland secretia de adrenalina ;
- se vor evita emotiile puternice sau starile conflictuale inaintea culcarii;
- aerisirea camerei in care se doarme;
SCOALA POSTLIACELà SANITARà „SÃNATATE ŞI TEMPERANŢÔ
-NURSING GERIATRIE SI GEROPATOLOGIE , ANUL III -SEM II -
(2019-2020)
2. Depresia
Depresia este considerata ca cea mai frecventa afectiune psihica, mergand pana la 15%
in cadrul populatiei varstnice.
Cauze:
- Factori genetici:
Se considera ca s-ar putea transmite genetic semnele depresiei.
- Factori patologici: in principal intoxicatiile
- Constientizarea procesului de imbatranire evidentiata prin:
- caderea parului;
- pierderea dentitiei;
- aparitia ridurilor;
- scaderea capacitatii fizice si psihice.
Tratament:
- tratamentul prin mijloace psiho-sociale consta in principal in tratament
etiopatogenetic;
- tratamentul bolilor cerebrale tratabile (afectiuni vasculare, infectii);
- tratament medicamentos cu antidepresive;
- tratament prin mijloace fizicale:
- exercitii cu miscari active;
- ergoterapie (gradinaritul, tamplarie);
SCOALA POSTLIACELà SANITARà „SÃNATATE ŞI TEMPERANŢÔ
-NURSING GERIATRIE SI GEROPATOLOGIE , ANUL III -SEM II -
(2019-2020)
- mers terapeutic;
- practicarea unor sporturi care sa-i ocupe timpul si sa stimuleze atat psihicul cat
si statea fizica.
3. Dementele
Semne:
- tulburari si lentoare in gandire;
- simtomatologie modificata;
- iritabilitate si nervozitate;
- tulburari de echilibru si coordonare;
- tulburari de deglutitie;
- refuzul de mancare.
Tratament :
- tratament medicamentos- vitamine;
- tratament kinetic constand in: reeducarea mersului, recupararea echilibrului,
recupererea coordonarii, mers terapeutic;
- ergoterapie.
4. Sinuciderile
Ca expresie a depresiei, sinuciderile la vârstnici sunt frecvente (25 - 35% din totalul
sinuciderilor la toate vârstele).
Grupele cu risc crescut sunt: persoane vârstnice cu boli cronice trăind în izolare şi
lipsuri, depresivii, cei cu crize emoţionale (moartea partenerului, pierderea legăturilor afective,
internarea în unităţi de asistenţă), refuzul de adaptare. O formă particulară o reprezintă
bătrânii care pierd dorinţa de a trăi (sinuciderea tăcută). O.M.S. a stabilit în 1969, cauzele
suicidului în ordine: izolarea socială, pierderea unui rol social, încetarea activităţii
profesionale, întreruperea unui mod de viaţă obişnuit (prin spitalizare de exemplu), moartea
partenerului conjugal, stări de sănătate fizică şi mentală deficitară, lipsuri materiale. Mai
frecvent sinuciderile se întâlnesc la bărbaţi.
Se instalează mai mult sau mai puţin brutal şi alterează global conştiinţa,
comportamentul mental şi relaţional. Este o reacţie acută, durează ore sau zile, este reversibilă
spontan sau terapeutic. Apar de obicei seara sau noaptea. în apariţia lor intervin:
Semnalul de alarmă este schimbarea bruscă de comportament, apărută în ore sau în zile.
Astfel apare obnubilarea conştiinţei (deplasare, concentrare, atenţie), iluzii, halucinaţii,
dezorientare etc.
Cauze:
La barbati:
- afectiunile prostatei - adenomul de prostate;
- afectiunile uretrei- manifestate sub forma de stricturi sau infectii;
- complicatii dupa hernia inghinala.
La femei :
- nasteri repetate;
- graviditatea;
- boli infectioase genitale;
- infectii si malformatii uretrale.
Obiectivele recuperarii :
1. reeducarea respiratiei;
SCOALA POSTLIACELà SANITARà „SÃNATATE ŞI TEMPERANŢÔ
-NURSING GERIATRIE SI GEROPATOLOGIE , ANUL III -SEM II -
(2019-2020)
Metode de recuperare
Indicatii
- tulburari ale staticii pelvine – retroversia uterina;
- sterilitate ovariana;
- incontenenta urinara;
Reeducarea pelvi-perineala se adreseaza muschilor fesieri, adductori ai coapsei, m.
piramidali si opturatori.
Gimnastica abdominala se bazeaza pe antagonismul dintre musculatura abdominala si
cea pelvi-perineala.
- contractia muschilor abdominali cresc presiunea intraabdominala si impinge
viscerele spre planseul pelvin care se contracta reflex opunandu-se acestor
impingeri.
- Gimnastica ritmica;
- Gimnastica cu taburet;
- Gimnastica in apa;
- Masajul;
- Gimnastica respiratorie este importanta prin efectele de relaxare fizica si psihica
generala, dar si prin intermediul presiunii intraabdominale, actionand asupra
afectiunilor genito-urinare.
Masajul are la baza legaturi existente intre organele profunde si tegument. Se pun in
actiune reflexele viscero-cutanate si cutaneo-viscerale. Se poate folosi fie masajul regional, fie
masajul direct sau local avand ca efect activarea circulatiei sistemice, cresterea tonusului
musculaturii abdominale, cresterea elasticitatii pielii si prin efectul masajului reflex activitatea
organelor pelvine.
2. Infecţiile urinare
Sunt bolile cele mai frecvent întâlnite la persoanele vârstnice (20% dintre femei şi 10%
dintre bărbaţi, după 65 ani). Adeseori sunt latente, asimptomatice. Golirea incompletă a
vezicii se poate datora unei vezici neurologice, unui prolaps vezical la femeie, unei hipertrofii
de prostată la bărbat. Imobilizarea la pat, deteriorarea psihică şi incontinenţa urinară
contribuie la apariţia acestei boli. Escherichia coli este cel mai des germen întâlnit în infecţiile
urinare la vârstnici. Dintre ceilalţi germeni proteus, Klebsiella, Enterobacter, Pseudomonas şi
Enterococul. Ca simptome apar rareori arsuri vezicale, de obicei apare febră, dureri lombare,
SCOALA POSTLIACELà SANITARà „SÃNATATE ŞI TEMPERANŢÔ
-NURSING GERIATRIE SI GEROPATOLOGIE , ANUL III -SEM II -
(2019-2020)
alterarea stării generale. Urocultura, cu prezenţa a peste 100 000 germeni pe mm, în urina
matinală, certifică infecţia urinară. Purtătorii de sonde, prezintă aproape obligatoriu infecţie
urinară, de obicei polimicrobiană. Tratamentul se bazează pe antibioterapie cu spectru larg şi
cu difuziune la toate nivelele aparatului urinar expuse infecţiei: vezică, prostată, rinichi.
Antibioticele se administrează obligatoriu după antibiogramă.
3. Incontinenţa urinară
Este una din marele probleme ale asistenţei geriatrice, alături de incontinenţa anală, de
imobilizare, escare şi demenţă. Este foarte frecvent întâlnită şi creşte cu înaintarea în vârstă.
De obicei la bolnavii aflaţi la domiciliu, incontinenţa urinară se întâlneşte în 10 - 15% din
cazuri, în timp ce la bolnavii spitalizaţi se întâlneşte în 30 - 40% din cazuri. La domiciliu este
şi mai greu de stabilit deoarece bătrânul sau familia, ascund această suferinţă din pudoare.
Examenul prostatei la bărbat şi examenul ginecologic la femei este obligatoriu. Incontinenţa
de urină poate fi:
- de stress, sau de efort, prin pierderea involuntară, după un efort de tuse, râs, strănut etc. Este
mai frecventă la femei şi prognosticul este benign.
- tranzitorie, apare ca reacţie fie la o afecţiune acută (infecţie urmară, pneumonie, febră, stări
confuzionale, accidente vasculare cerebrale), fie la o schimbare psihologică (spitalizare,
pierderea independenţei etc). Repausul prelungit la pat o favorizează. Alteori apare datorită
faptului că unii bătrâni, nu reuşesc să amâne declanşarea voluntară a mic-ţiunii până ce ajung
la toaletă.
4. Prostata la bătrâni.
Bolile cardîovasculare
SCOALA POSTLIACELà SANITARà „SÃNATATE ŞI TEMPERANŢÔ
-NURSING GERIATRIE SI GEROPATOLOGIE , ANUL III -SEM II -
(2019-2020)
Inima unui vârstnic, nu se mai poate adapta la efort. Apare frecvent dispneea la
eforturi minime. De aceea la bătrâni simptomul principal nu este durerea precordială ci
dispneea. Hipertensiunea arterială este cel mai frecvent factor de risc la bătrâni. Urmează
diabetul zaharat. în concluzie, la bolnavul vârstnic, scade numărul factorilor de risc, frecvenţa
acestora fiind în ordine hipertensiunea arterială, diabetul zahart şi angorul, spre deosebire de
bolnavii nevârstnici unde pe primul plan se situează obezitatea, fumatul şi hiperlipidemia. O
altă caracteristică este frecvenţa infarctelor miocardice mute, descoperite întâmplător, pe
traseele ECG, şi la examenele necroptice.
2. Hipertensiunea arterială
- apar frecvent simtome nespecifice (cefalee, vertije, palpitaţii, tulburări de vedere, nicturie)
- apar adeseori simptome de suferinţă cardiacă: dispnee de efort, disconfort toracic, palpitaţii,
galop.
Semnificative sunt: arterele periferice dure şi sinuase, examenul fundului de ochi, cal-
cificările cârjei aortice etc.
Terapeutica. Spre deosebire de trecut, astăzi această formă de hipertensiune este tratată corect
şi continuu. Se urmăreşte scăderea valorilor tensionale în limite normale. Tratamentul corect
reduce proporţia apariţiei infarctului miocardic a insuficienţei cardiace şi accidentelor
vasculare cerebrale. Nu se prescrie abuziv calmante şi repaus. Nu se prescrie un regim
desodat strict, sever. Se urmăreşte scăderea progresivă ponderată. Tratamentul trebuie să fie
blând şi continuu, urmărind scăderea treptată a valorilor tensionale. Se începe tratamentul cu
diuretice, în doze mici şi blânde (furosemidul se prescrie numai în situaţii particulare).
Ulterior se poate asocia, tot în doze mici, clonidina, alfa-metil-dopa (bine tolerată dar cu
riscuri de depresii), şi hidralazina în formele rezistente. Rezerpina se va evita, datorită riscului
de depresie, dar se poate prescrie în asociaţie cu hidralazina (Hipazin, Adelfan).
Betablocantele, dacă nu sunt contraindicate (BPOC, insuficienţă cardiacă, diabet zaharat), pot
fi utile. Blocanţii calciului (Nifedipinul) şi vazodilatatoarele dau rezultate superioare.
3. Hipotensiunea arterială
Sindroamele pseudobulbare, sunt mai frecvente. Apare o dublă hemipareză şi ictusuri repetate.
Evoluţia este constant progresivă. Tulburările de vorbire (monotonă, tărăgănată), de deglutiţie
(refularea pe nas a alimentelor), faciesul imobil cu gura întredeschisă, cu scurgerea salivei,
mersul rigid, lent cu paşi mici, râsul şi plânsul spasmodic apar în mod obişnuit. Deteriorarea
psihică este progresivă, apar tulburări sfmcteriene, escare de decu-bit şi marasm. Bolnavul
devine egocentric, rău şi prezintă delir de persecuţie. Viaţa acestor bătrâni în sânul familiei
este ideală dar este foarte dificilă.
- În varianta vertebro bazilară, apare vertij, instabilitate în ortastatism sau mers, tulburări de
vedere, de vorbire, de deglutiţie şi chiar tulburări motorii şi senzitive. Pot apare crize de
cădere, ictus amnezic tranzitor, agitaţie, dezorientare. Totul revine la normal în câteva ore.
2. Incontinenţa anală
Este o infirmitate frecventă, cu repercursiuni grave psihosociale, fiind alături de
incontinenţa de urină, escarele de decubit şi de demenţă, una din marile probleme ale
îngrijirilor şi asistenţei vârstnicului. Ea constă în pierdere involuntară a materiilor fecale şi a
gazelor prin orificiul anal. Se asociază de obicei cu incontinenţa de urină şi cu deteriorarea
psihică avansată. Apare în demenţe, accidente vasculare cerebrale, afecţiuni ale măduvei,
polinevrite, diabet, abcese rectale, hemoroizi, fisuri anale, cancere recto sicmoidiene şi
constipaţia cronică. Cea mai importantă incontinenţă anală este cea neurogenă, în geriatrie.
Aceasta duce la pierderea controlului sfincterian. Tratamentul este descurajant şi se reduce la
încercări de reeducare şi la îngrijiri generale. Se pot practica clisme, administra purgative etc.
Este o boală metabolică cronică, care are drept cauză principală deficitul absolut sau
relativ de insulina şi se caracterizează prin perturbarea predominantă a metabolismului
glucidic, cu hiperglicemie, glicemii pe nemâncate ce depăşesc 120 mg%, prezenţa de glucoza
în urină, alături de afectarea şi a celorlalte metabolisme (lipidic şi protidic). Clinic se
deosebeşte:
- Diabetul zaharat de tip II, insulino-independent, care apare în genere după 40 de ani, la
persoanele obeze. Din această categorie face parte şi diabetul care apare după 65 - 70 de ani,
care se datoreşte aterosclerozei vaselor pancreatice. Este cel mai frecvent întâlnit.
SCOALA POSTLIACELà SANITARà „SÃNATATE ŞI TEMPERANŢÔ
-NURSING GERIATRIE SI GEROPATOLOGIE , ANUL III -SEM II -
(2019-2020)
La vârstnici, diabetul zaharat este relativ frecvent (4 - 10% din populaţia de peste 65 de ani),
apare în special la femei. Lipseşte caracterul ereditar, domină ateroscleroza pancreatică,
debutul este insidios, este descoperit cu prilejul unui episod infecţios intercurent, evoluţia este
lentă şi se manifestă prin triada clasică: poliurie, polifagie, polidipsie. Cu înaintare în vârstă,
scade toleranţa la glucide, şi se reduc numeric celulele betasecretoare de insulina. Glicemia
are valori de peste 130 mg%. Mai recent se admit limite superioare de 150 mg% pe
nemâncate şi 200 mg% postprandial.
Complicaţiile diabetului zaharat, cea mai severă este coma hiperosmolară, retinopatia
diabetică, arteriopatia diabetică, polineuropatia diabetic.
- Coma hipoglicemică, este frecventă la vârstnic. Hipoglicemia este un pericol real pentru
bătrâni, în condiţiile abuzului de sulfamide hipoglicemiante.
- Complicaţii infecţioase, mai frecvent urinare (de obicei la femei), cutanate şi pulmonare.
Tratamentul diabetului zaharat senil, include dieta şi medicaţia hipoglicemiantă. Dieta trebuie
să asigure glucide 30 - 35% din raţia calorică (150 - 200 g/zi), proteine 15 -20% (1,25 - 1,50
g/kg greutate/zi), şi grăsimi 30 - 35% din raţia calorică, (40 - 60 g/zi). Aportul de lichide
trebuie să fie suficient, mai ales vara, iar sărurile minerale şi vitaminele administrate în
cantitate normală. Mesele mai frecvente şi la ore regulate. După I.Mincu 40% beneficiază
numai de dietă, iar restul de insulina şi tratament oral. Combaterea obezităţii este obligatorie,
iar exerciţiul fizic, în şedinţe mici, necesar.
Stările terminale
Corticoizii vor fi administraţi cu multă grijă, în doze de preferat mai mici şi dacă este posibil
sub protecţie (alcaline). Se va acorda atenţie şi diureticelor deoarece scad tensiunea arterială şi
produc tulburări electrolitice. Laxativele în exces pot conduce la caşexie, edem, hipocalcemie
şi carenţe vitamino-minerale.
În concluzie trebuie bine cunoscute la vârstnici reacţiile adverse. Dozele vor fi reduse la
jumătate faţă de adult, vor fi administrate pe perioade scurte şi se va controla respectarea
indicaţiilor întotdeauna.
Terapia ocupaţională, deşi pare mai puţin obişnuită, îşi găseşte locul între terapeuticele
nemedicamentoase acordate bolnavului vârstnic. Justificarea sa o dau stresurile psihosociale
ale bătrânului: însingurarea sociofamilială, dezinserţia socială, şocul pensionării, crizele de
adaptare, regresia psihomotorie, pierderea autonomiei, etc. (C. Bogdan).
SCOALA POSTLIACELà SANITARà „SÃNATATE ŞI TEMPERANŢÔ
-NURSING GERIATRIE SI GEROPATOLOGIE , ANUL III -SEM II -
(2019-2020)
Educaţia sanitara
Patologia pensionării
Persoanele care au avut preocupări extraprofesionale, îşi menţin un echilibru mai bun.
La fel şi persoanele cărora li se permite prin profesie, activitate şi dincolo de vârsta de
pensionare (creatorii din cultură, artă, ştiinţă). La bărbaţi stressul pensionării este mai mare,
mai grav decât la femei, acestea având şi preocupări casnice. Bărbaţii fac adeseori o nevroză a
pensionării, care poate merge până la moartea psihică, moartea profesională. Atitudinea faţă
de cei care urmează a fi pensionaţi, trebuie să fie individuală. Există la aceştia reacţii
echilibrate, optimiste şi pesimiste, chiar catastrofice. Pensionarea însemnează pierderea
statuturilor, rolurilor şi a demnităţii personale. La femei apar probleme mai deosebite, înainte
de pensionare, legate de înaintarea în vârstă, conincizând cu perioada climacterică.
SCOALA POSTLIACELà SANITARà „SÃNATATE ŞI TEMPERANŢÔ
-NURSING GERIATRIE SI GEROPATOLOGIE , ANUL III -SEM II -
(2019-2020)
Un factor important este profesia şi mediul. De aceea în mediul rural, şocul nu este grav,
deoarece încetarea activităţii nu este completă şi bruscă. Persoanele foarte active, mai ales
cele din mediul urban, dacă nu-şi găsesc alte preocupări şi activităţi, suportă foarte greu
pensionarea. Iată de ce prevenirea patologiei pensionării, trebuie făcută din timp, prin cursuri
de preretragere, integrarea în colectivităţi de muncă etc. Pregătirea psihologică este esenţială.
Este indispensabilă combaterea sentimentului de inutilitate. Se va cultiva mişcarea fizică şi
exerciţiul intelectual, se va organiza timpul liber, se vor organiza posibilităţi de integrare în
activităţi de comunitare, culturale, sportive, gospodăreşti, artizanale etc.
Pentru bătrâni familia constituie factorul vital fundamental. De aceea resursele familiei
trebuiesc valorificate întotdeauna. Conflictul dintre generaţii există, dar nu este o regulă.
Fenomenele de respingere şi violenţele faţă de vârstnic trebuiesc cunoscute, combătute în
măsura posibilităţilor. Spitalizarea, în multe cazuri este nefavorabilă vârstnicului. Stressul de
mutare este o realitate. în general, din partea familiei se pot delimita comportamente variate:
cooperare, hiperprotecţie, culpabilitate, angoasă, dar uneori şi abandon şi respingere.
Când nu mai există altă posibilitate, când bolnavul este singur, când viaţa în familie este
imposibilă, medicul şi echipa pe care o conduce trebuie să preia toate funcţiile familiei
normale: răbdare, afecţiune şi susţinere morală.
SCOALA POSTLIACELà SANITARà „SÃNATATE ŞI TEMPERANŢÔ
-NURSING GERIATRIE SI GEROPATOLOGIE , ANUL III -SEM II -
(2019-2020)