Jocul si jucariile copilului meu

Jocul este viata copilului. Copilul se dezvolta prin joc, acesta fiind primul stadiu de invatare si
activitate creatoare. Copilul dobandeste prin joc capacitati si experiente noi, isi cultiva spiritul de
observatie, memoria, atentia, fantezia, gandirea si spiritul artistic. 

Pe langa aceste calitati, jocul este considerat principala activitate cu rol in dezvoltarea si
educarea copilului si are de asemenea si un rol pozitiv in relaxarea acestuia.
Jocul copilului satisface necesitatile principale ale acestuia si anume: necesitatea de a se misca,
de a crea, de a fi acceptat, de a-si satisface curiozitatile si nu in ultimul rand de a distruge. 

Ultima necesitate este greu de inteles, mai ales de parinti, insa aceasta exprima spiritul de
cercetare a copilului.

Esenta jocului este explorarea, iar pentru inceput acesta incepe prin simpla observatie si
analizarea obiectelor din jur, ca apoi sa fie explorate celelalte posibilitati: cataratul, mersul,
ansamblarea si distrugerea diferitelor obiecte, etc.

Odata cu inaintarea in varsta se schimba si stilul de joaca. Acesta devine mult mai complex si
imaginativ. Copii isi exerseaza prin joc diferitele abilitati si calitati
precum independenta, creativitatea, curiozitatea si capacitatea de a rezolva unele probleme.
Jocul poate fi considerat de asemenea si o metoda foarte buna de explorare a sentimentelor si
valorilor personale. De multe ori impartirea jucariilor cu alti copii sau cu fratii este precedata de
oferirea acestora unei papusi sau primul "multumesc" sau "te rog" poate sa fie exprimat
accidental in timpul unui joc imaginar cu prietenii sau jucariile acestuia.

Tipuri de jocuri si jucarii

Tipul jocului recomandat pentru un copil difera de la o varsta la alta si tine cont si de alti factori
precum, personalitatea copilului, sexul copilului si preferintele acestuia. Datorita impactului
major pe care jocul il are asupra dezvoltarii psihosomatice a copilului, alegerea jocului potrivit
este o responsabilitate destul de mare pentru parinti.
 Cum sa devii un parinte competent?

De-a lungul timpului, cercetătorii au analizat relaţia părinţi-copii şi au încercat să găsească

răspunsuri la întrebarea: ,,care ar fi calităţile părintelui competent?”; ca urmare, constituirea
unui tablou psihocomportamental al părintelui-model a fost în centrul preocupărilor de
specialitate încă din 1900, când Borgovanu considera că „părintele competent este acela care
recurge la metode educative centrate pe pilde”, deoarece acestea fac, în educaţia copilului, mai
mult decât toate vorbele şi îndemnurile părinţilor (Borgovanu, 1900, p. 277). Trăsăturile
psihocomportamentale ale părintelui competent corespund modelului „umanist” descris de J.M.
Bouchard, 1988 (apudStănciulescu, 1997), ce este considerat a reflecta sistemele de valori, de
atitudini şi de credinţe care susţin comportamentele educative şi care plasează părintele mai
degrabă pe o poziţie de „ghid” al copilului, lăsându-l să aibă propriile opţiuni şi să decidă
autonom. Relaţia părinţi-copii este centrată pe respect reciproc, empatie, schimb de opinii,
persuasivitate şi valorificare complementară, îmbinate cu stimularea autonomiei şi având la bază
exemplul pozitiv al părinţilor (Ciofu, 2004; Boroş, 1992) şi pe un stil parental „autorizat”,
caracterizat printr-o îmbinare a controlului exercitat sistematic cu un nivel corespunzător al
sprijinului din partea părinţilor (Baumrind, 1972).
Ei utilizează o metodă optimă de disciplinare ce constă în încurajarea comportamentelor
pozitive, cooperarea cu copilul, promovarea acelor comportamente care sunt acceptate social
prin intermediul disciplinei pozitive (Della Torre, 1980; Schneider, 1997; Botiş şi Tărău, 2004;
Ciofu, 2004). Studiile au demonstrat că părintele competent este acela care dispune de aptitudini
parentale ca şi componente instrumental-operaţionale ale personalităţii părinţilor ce favorizează
creşterea eficienţei influenţelor exercitate în relaţiile cu copiii (Bettlheim, 1987, apudMitrofan,
1991; Benito, 2003) şi care reuşeşte să răspundă adecvat nevoilor copilului sau să dezvolte nu
obedienţa, ci respectful individualităţii şi autonomia de la vârstele cele mai fragede.
Modelul factorial al competenţei parentale
Preluând aceste idei în demersul propriu de cercetare şi cu scopul de a avea o imagine cât mai
autentică asupra relaţionării părinţi-copii în societatea actuală din România, am elaborat un
studiu pornind de la cercetarea şi descrierea strategiilor educative utilizate de părinţi; ulterior,
aceste date au fost structurate în baza unui „model factorial al competenţei parentale”. Din
perspectiva cercetării noastre, „competenţa parentală” reprezintă un sistem de cunoştinţe,
priceperi, capacităţi, deprinderi şi abilităţi susţinute de trăsături de personalitate specifice, care
îi permite părintelui să îndeplinească cu succes responsabilităţile parentale, să prevină şi să
depăşească situaţiile de criză în favoarea dezvoltării copilului. Datele cercetării au relevat
următorii factori ai competenţei parentale:
1. factorul „cunoaştere” – vizează abilitatea părintelui de a cunoaşte, în funcţie de etapele de
vârstă ale copilului, nivelul de dezvoltare; pe baza acesteia de a-şi explica reacţiile copilului; de a
înţelege nevoile copilului şi a formula răspunsuri adecvate acestora;
2. factorul „disciplinare” – reflectă abilitatea părintelui de a comunica asertiv, gestionarea
adecvată a regimului de recompensă şi pedeapsă permiţând, totodată, dezvoltarea tuturor
potenţialităţilor unei personalităţi armonioase;
3. factorul „managementul timpului” – relevă, pe de-o parte, abilitatea părintelui de a determina
calitatea şi cantitatea timpului petrecut cu propriul copil şi, pe de altă parte, capacitatea sa de a
coordona/dirija timpul copilului, de a crea context care să contribuie la stimularea gândirii critice
şi creatoare şi la dezvoltarea simţului estetic şi, de asemenea, care să susţină inserţia socială a
copilului;
4. factorul „suport afectiv” – implică abilitatea părintelui de a cunoaşte şi a utiliza modalităţi
eficiente atât de prevenire, cât şi de coping al stresului din familie; presupune gestionarea
situaţiilor tensionale şi oferirea unui suport afectiv ce ajută copilul în a-şi gestiona emoţiile
negative;
5. factorul „managementul crizelor” – reflectă abilitatea părintelui de a fi un bun leader, de a găsi
soluţii la problemele copilului împreună cu acesta, astfel depăşind situaţiile critice de natură
educaţională sau personală şi determinând dezvoltarea gândirii critice şi raţionale a copilului,
precum şi perseverenţa în rezolvarea de probleme (Glăveanu, 2009).
În consecinţă, activitatea educativă a părinţilor competenţi facilitează formarea şi dezvoltarea
unor viitori adulţi siguri de propria persoană, încrezători în ceilalţi oameni şi care vor dispune de
independenţă, competenţă, iniţiativă şi creativitate (Spock, 2000; Osterrich, 1973; Fischbein,
1970).
 10 sfaturi pentru parinti

Indiferent de varsta pe care o au, si parintii au nevoie de sfaturi pentru educarea copiilor lor. Si
pentru ca metodele de crestere si educare a unui copil sunt multe, noi va prezentam 10 sfaturi
simple, esentiale pentru educatia unui copil. Sfaturile noastre va vor ajuta sa-i oferiti copilului
dvs. o educatie sanatoasa. 
1. Trateaza-ti copilul cu maturitate. Daca ii vorbesti ca unui adult, el se va comporta matur.
Daca il vei trata ca pe un bebelus pana la 18 ani, acesta se va comporta ca un bebelus.

2. Nu lua tu hotararile pentru copilul tau. Copilul tau are dreptul sa decida, in anumite
privinte, singur. Invata-l sa gandeasca si sa decida singur aspecte de genul: cu ce tricou se
imbraca astazi, ce poveste vrea sa citeasca, ce jucarie vrea sa-i cumperi etc.

3. Nu-ti minti copilul. Daca iti vei minti copilul, si acesta te va minti pe tine. Spune-i adevarul si
invata-l sa-ti spuna adevarul.

4. Asculta-ti copilul. Indiferent cat de greu se exprima sau cat de banal ti se pare subiectul,
trebuie sa-ti asculti copilul. Daca nu-l vei asculta, acesta va inceta sa-ti mai povesteasca ceva.

5. Respecta-ti copilul. Un copil ofera respect daca este respectat. Chiar daca are o varsta mica,
respecta-i intimitatea, nu intra peste el fara sa ciocani, saluta-l in fiecare dimineata etc. Va creste
in aceasta atmosfera si te va respecta si el, la randul lui.

6. Nu-ti umili niciodata copilul. Parintii obisnuiesc, deseori, sa-si umileasca copiii cu scopul de
a le oferi anumite lectii. Dintr-o jignire copilul tau nu va invata nimic ci se va simti doar umilit.

7. Lasa-ti copilul sa greseasca. Greseala este un lucru firesc si face parte din dezvoltarea
copiilor nostri. Un lucru facut gresit astazi, sigur va fi facut corect maine.

8. Ai rabdare cu copilul tau. Stiu, copiii se misca mai incet. Fac curatenie in reluare, isi strang
masa mai greu, se schimba in pijamale intr-un timp mai lung. Dar, doar asa vor invata! Ai
rabdare si incurajeaza-l atunci cand vrea sa faca ceva, chiar daca nu face foarte bine sau foarte
repede.

9. Joaca-te cu copilul. Legatura intre parinte si copil se creeaza cu ajutorul jocului. Inca de la

varste fragede, trebuie sa-i canti copilului tau, sa te joci cu el, sa dansezi alaturi de el. Joaca face
parte din dezvoltarea fizica si psihica a unui copil.

10. Spune-i cat mai des copilului ca il iubesti. Aminteste-i zi de zi ca el este cel mai important
lucru pentru tine si ca, desi il mai certi, dragostea ta nu se schimba.
 Prevenirea agresivitatii

Agresivitatea la copii este din pacate o problema din ce in ce mai des intalnita in zilele noastre.
Daca ai identificat la copilul tau mai multe caracteristici ale copilului violent, este momentul sa
afli mai multe despre masurile pe care le poti lua pentru a depasi aceasta situatie. Afla cum sa
ajuti un copil agresiv, aplicand cateva principii simple recomandate de specialistii in educatie.

Cum combati agresivitatea la copii?

1. Stabileste un set clar de reguli in familie. Asigura-te ca fiul sau fiica ta au inteles corect
comportamentele care sunt permise. De asemenea, nu ezita sa le ceri parerea in privinta regulilor
pe care le stabilesti.
    
2. Invata-l sa isi ceara scuze. Este important ca atunci cand greseste fata de cineva, copilul sa stie
cum sa reactioneze. Ii poti fi chiar tu model, aratandu-i ca toti oamenii, chiar si parintii, sunt
nevoiti sa isi ceara scuze in anumite situatii. Asadar, nu ezita sa iti ceri scuze fata de copilul
tau atunci cand este nevoie.

3. Invata-l sa faca fata dezamagirii. De multe ori, agresivitatea la copii apare datorita faptului ca
nu au invatat sa faca fata dezamagirii si tristetii.  

4. Invata-l ca nu este bine sa fie razbunator.

 
5. Sanctioneaza comportamentul, nu persoana. “Esti un copil rau si meriti sa fii pedepsit” este un
mesaj prin care parintii sanctioneaza persoana, nu comportamentul.  Copilul se poate simti
respins, neiubit sau nedorit, emotii care duc la cresterea agresivitatii si la acte violente.  Un mesaj
prin care parintii arata ca fac diferenta intre copil si comportamantul sau ar fi: “Gestul tau a fost
unul gresit si din aceasta cauza nu ai voie la televizor trei zile”. Toti copiii fac greseli, iar acest
lucru nu inseamna ca toti copiii sunt “rai”. Este important sa ii explici copilului ce anume a
gresit, pentru ce este pedepsit si, mai ales, faptul ca desi a gresit tu il iubesti si ii vei fi mereu
aproape. 

6. Invata-l ca are voie sa simta orice, dar nu sa faca orice. Furia, ura, dispretul si alte emotii
negative sunt perfect normale si apar in multe situatii din viata fiecaruia dintre noi. Felul in care
ii invatam pe copii sa exprime aceste emotii este esential in prevenirea sau combaterea
agresivitatii in randul copiilor. Este bine sa il inveti pe copil inca de la cele mai mici varste
diferenta dintre emotia pe care o simte si actiunea pe care decide sa o realizeze. Atunci cand este
furios, poate ca prima tendinta este sa faca rau cuiva. Invata-l sa foloseasca aceasta energie intr-
un alt fel (de ex. : sa loveasca o perna, sa depuna un efort fizic) si sa isi exprime emotiile intr-un
mod constructiv. 

7. Acorda atentie comportamentelor pozitive. Multi parinti acorda atentie mai multa copiilor
atunci cand acestia au un comportament nedorit. Lectia pe care o invata copiii in acest caz este
aceea ca este nevoie sa faca ceva gresit pentru ca parintii sa le acorde atentie. Pe de alta parte,
parintii se obisnuiesc sa observe doar comportamentele nedorite ale copiilor si sa le sanctioneze.
De aceea, este important sa recompensezi actiunile pozitive ale copilului inca de la cele mai mici
varste si sa te asiguri ca petreci suficient timp impreuna cu el. 

8. Chiar daca exista neintelegeri intre parinti, incearca sa nu-l faci martor pe copil martor la
aceste conflicte. Chiar daca va aude ridicand tonul unul la celalalt, discuta ulterior cu el. Evita sa
ii formezi o imagine a unei familii extrem de fericite daca nu sunteti asa. Poti sa-l asiguri ca,
indiferent de problemele existente intre adulti, dragostea ta pentru copil ramane la fel de mare. 

9. Ajuta-l sa isi foloseasca energia intr-un mod pozitiv. Daca fiul sau fiica ta dispune de energie
in exces, incurajeaza-l sa practice un sport. 

10. Incearca sa descoperi impreuna cu psihologul sau consilierul care sunt evenimentele si
traumele care au contribuit la aparitia agresivitatii. Astfel, vei putea elimina situatia care l-a
determinat pe copil sa se comporte violent.

Tu ce solutii ai gasit pentru a combate agresivitatea la copii? Impartaseste-ne din ideile si

experienta ta!
 Hiperactivitatea la copilul prescolar

Hiperactivitatea este un element foarte important in dezvoltarea copilului prescolar. Ea pune in

evidenta un proces interior de cautare a limitelor si a reglajelor proprii in relatie cu mediul
exterior si cu cerintele acestuia. Mai mult, ea permite copilului sa-si exprime curiozitatea si sa
incerce sa-si satisfaca simultan mai multe dorinte sau nevoi. Este firesc sa spunem despre un
copil, mai ales intre 3-5 ani, ca nu sta locului sau ca n-are stare. Acest lucru se intampla deoarece
afectul este predominant si coplesitor pe alocuri, iar gandirea inca nu poate impune un anumit
control sau anumite cenzuri, care vor aparea mai tarziu, si vor fi foarte necesare in scoala.

Ma voi referi in randurile de mai jos la cateva semnificatii ale hiperactivitatii, la contextele in

care ea apare, precum si la situatiile in care va pune copilul in dificultate.

•    O modalitate de a construi relatii cu alti copii – grupul de copii este un loc destul de
angoasant si pe alocuri inspaimantator la inceput. Copilul se simte coplesit de tot ceea ce este
nou si necunoscut, de varietatea de trairi contradictorii pe care le are fata de ceilalti copii si de
dorintele diverse pe care le simte. Hiperactivitatea (tendinta de a face gesturi foarte rapide si
diferite fata de ceilalti copii, de a alerga, de a nu reusi sa ramana foarte mult in relatie cu ei, de a
se lua la tranta sau de a alerga la nesfarsit printre ei sau impreuna cu ei) este o modalitate de a-i
cunoaste, de a observa cum sunt ei, ce se intampla cu ei, ce i se poate intampla lui, care sunt
limitele si pericolele acestor relatii. Este foarte important ca educatoarea sa poata semnifica
aceasta stare a copilului, sa ii poata gasi sensul si sa le poata vorbi copiilor despre ceea ce se
intampla in interiorul lor, mai degraba decat de a pedepsi sau de a transmite copilului ca este rau
sau obraznic si ca deranjeaza clasa. Daca aceasta stare se va prelungi si copilul va ajunge sa fie
cel care deranjeaza clasa, va fi incet, incet exclus si se va identifica cu cel rau si obraznic,
existand posibilitatea sa ramana pentru multa vreme in acest rol, care ii va aduce insa multa
suferinta. Este nevoie ca parintii sa-si aplece atentia asupra a ceea ce se intampla cu copilul si sa-
l ajute si pe el sa inteleaga si sa poata iesi din aceasta stare. 
  O modalitate de a construi experiente diferite ale activitatilor exterioare – la varsta
prescolara tendinta copilului este de a schimba rapid activitatile pentru a-si satsiface afectul pe
care il simte. Nu este vorba de faptul ca el nu intelege ce i se cere sau ca nu stie sa faca, ci ca pur
si simplu este mai important pentru el sa dea curs la ceea ce simte decat la ceea ce i se cere. Asa
apar cerintele frecvente ale copiilor precum vreau apa, fac pipi, m-am plictisit, vreau afara, vrea
sa desenez, vreau sa ma joc acum. Asa apare nevoia de a se ridica de la masa, de a se misca, de a
alerga, de a rupe foaia, de a varsa jucariile, de a-l impinge pe celalalt. Este nevoie ca educatoarea
sa propuna activitati care sa tina cont de faptul ca, in functie de nivelul de varsta si dezvoltare,
exista anumite intervale de timp in care copii pot ramane atenti si interesati si mai ales, sa
inteleaga faptul ca este nevoie de acompanierea ei verbala. A vorbi cu copiii, in timp ce ei fac
ceva sau se uita la ceva, a pune in cuvinte cate ceva din ceea ce vad ei sau din ceea ce se
intampla cu ei, ii va ajuta sa poata ramane pana la finalul activitatii implicati. Un parinte caruia i
se spune ca copilul lui nu este atent, nu sta locului in timpul activitatii nu poate face mare lucru
pentru copil, deoarece el nu este acolo cand copilul face aceste activitati. De aceea, este
important sa aflam motivul pentru care un copil are aceste manifestari. Doua dintre motive le
regasim in randurile de mai jos.
•    O modalitate de a face fata anxietatii si nelinistii – nelinistea este foarte greu de suportat
pentru copil si apare cu usurinta pornind de la anumite detalii pe care copiii le culeg din realitate,
care celorlalti li se pot parea chiar nesemnificative (vocea mai autoritara a educatoarei, plansul
unui copil, primirea unei observatii cum ca a gresit sau ca a facut urat, neintelegerea unei cerinte
etc). Hiperactivitatea este una din reactiile cele mai frecvente fata de aceasta neliniste, pentr a o
acoperi, pentru a-l ajuta pe copil sa uite de ea. Este foarte important ca o educatoare sa poata
intelege starea copilului si motivul care a condus la ea. A intelege ne ajuta sa-l linistim pe copil
si sa-l asiguram ca este in siguranta si ca nu i se intampla nimic si poate conduce la disparitia
starii sale de agitatie. A-l certa cand el este deja intr-o stare de disconfort contribuie la cresterea
spaimei sale si la aparitia neincrederii ca poate primi ajutor de la adultul in grija caruia este lasat.

•    O modalitate de a face fata excitatiei – la aceasta varsta copilul este expus unei multitudini
de stimuli care il bombardeaza si produc in el trairi de o maxima intensitate. Vorbim in special
de stimuli care actioneaza la nivel senzorial si care adesea obliga copilul la un raspuns corporal.
Copiilor le place sa isi foloseasca corpul in cea  mai mare parte din timp, mainile, picioarele, sa
intre in contact cu alti copii sau chiar cu obiectele (sa se intinda pe covor, sa intre sub masa etc).
Este o modalitate de a-si stabili anumite repere spatiale si de a stabili diferenta dintre el si ceea ce
il inconjoara. 

Este de asteptat insa ca pe masura ce copilul creste, hiperactivitatea sa scada treptat si sa creasca
capacitatea copilului de a folosi cuvintele in defavoarea actelor. Daca acest lucru nu se intampla,
este foarte posibil ca el sa nu-si fi construit reperele interioare necesare, filtrul emotional de care
are nevoie, un invelis psihic suficient de securizant si pentru o buna integrare in scoala va fi
nevoie ca parintii sa solicite pentru copil un ajutor psihologic de natura terapeutica care sa-l ajute
sa-si construiasca ceea ce ii lispeste. 
 Influente ale lumii moderne

Specialisti in psihologia copilului au studiat efectele calculatorului asupra copiilor si au ajuns la

concluzia ca utilizarea excesiva a acestuia, fara vreun control din partea adultilor, poate fi
deosebit de periculoasa. 
 Statul la calculator afecteaza coloana si vederea
Copiii care sunt lasati sa petreaca mai mult de doua ore pe zi in fata aparatului minune risca sa
devina supraponderali. O pozitie incorecta in fata tastaturii, mentinuta ore bune in fiecare zi,
poate afecta coloana vertebrala a copilului, iar privitul indelungat la ecranul monitorului are
consecinte nefaste asupra ochilor. 
  
Jocurile violente de pe calculator induc agresivitate
Adolescentii care au intrat pe Internet in legatura cu necunoscuti au trecut prin etape de
deprimare si singuratate, nemaivorbind de marele risc de a divulga prea multe informatii unor
eventuali raufacatori. Jocurile de calculator violente atat de cautate induc tinerilor manifestari de
agresivitate la varste fragede. Cu toate acestea, este unanim recunoscut ca prin intermediul
jocurilor de tot felul copii invata sa stapaneasca o masina nepretuita, fara de care vietile lor de
viitori adulti vor fi de neconceput.
Calculatorul perfectioneaza coordonarea mana-ochi
Manevrarea tastaturii perfectioneaza coordonarea mana-ochi si perfectioneaza viteza de reactie a
copilului. Programele educative ii confera celui mic posibilitatea sa cunoasca lumea, ba chiar sa
si creeze. Copiii cu dificultati de invatare isi imbunatatesc cu mult performantele scolare cu
ajutorul calculatorului.
Solidifica relatiile interpersonale
Folosirea e-mail-ului si a programelor de messenger maresc abilitatile comunicationale ale
copilului. Jocurile pe calculator atat de hulite ajung subiecte principale de conversatie intre copii,
contribuind astfel la stabilirea si solidificarea unor relatii interpersonale.
Ce este de facut?
Incearca sa stabilesti un echilibru pentru copilul tau intre lumea sa reala si cea virtuala. Poarta o
discutie cu el in care sa ii explici cat mai pe intelesul sau atat avantajele, dar mai ales
dezavantajele calculatorului. Stabileste de comun acord (foloseste-ti abilitatile de negociator) un
anumit numar de ore de stat la calculator pe zi. Promite-i ca vei verifica si verifica daca acest
program este respectat. Specifica-i pedeapsa pe care o va primi in cazul incalcarii intelegerii.
Ofera-i intotdeauna copilului alternative placute de petrecere a timpului liber, alternative pe care
un calculator nu le poate oferi: un meci de fotbal in aer liber cu prietenii, o carte deosebita, o
plimbare la parcul de distractii.
 Televizorul si deficitul de atentie
Catre sfarsitul anilor 80, televizorul la romani era in primul rand un obiect de mobilier,
daca ne gandim la cele doua-trei ore de emisie zilnica. Pentru copii, desenele animate erau
un rasfat de week-end si atat, daca nu prindeai televiziunea bulgara. In lumina
descoperirilor facute de pediatrii americani, abordarea televiziunii in comunism pare sa fi
fost involuntar corecta: copiii mici nu au ce cauta in fata televizorului. Ca parinte, sigur stii
ca singura activitate prin care un copil poate fi linistit (a se citi imobilizat) pentru o
perioada lunga de timp este privitul la tv. “Il conving sa manance numai in fata
televizorului / Se uita la desene si asa am si eu timp sa mai respir un pic / sa fac curatenie / sa
fumez o tigara / sa gatesc / sa vorbesc la telefon”– sunt texte pe care le aud frecvent, spuse de
parinti, bunici sau bone. Cutia cu imagini este prezenta chiar si in gradinite, cu scop
declarat de “calmare a copiilor inainte de somnul de pranz”.
“Televizorul este pentru creier ceea ce reprezinta o mancare gata mestecata pentru stomac:
nu mai simti savoarea” – dr. Sanda Gancevici, medic pediatru.
Creierul se dezvolta pe masura ce il folosesti. Televizorul e ca o mancare gata mestecata: nu-i
mai simti savoarea, spune medicul pediatru Sanda Gancevici pentru MedLive.ro. Rezulta ca, in
dezvoltarea cognitiva a copilului, vizionarea programelor tv face mai mult rau decat bine. Un
amplu studiu publicat anul trecut in revista americana Acta Paediatrica, realizat de prof.
Dimitri Christakis, pediatru la Seattle Children’s Research Institute si Universitatea din
Washington, releva ca, cel putin pana la varsta de doi ani (ideal trei), un copil nu ar trebui
sa se uite deloc la televizor.
In primii doi ani de existenta, creierul isi tripleaza dimensiunea, de la o medie de 333 grame
pana la 1 kg. Cresterea in dimensiune are legatura directa cu stimularea externa si primele
experiente de viata. Imaginile luminoase cu succesiune rapida obosesc creierul copilului,
agitandu-l, nelinistindu-l. Secvente audio stridente, montaje rapide, flash-uri puternice, toate
acestea supra-stimuleaza un creier in plina dezvoltare, indica prof. Christakis.
Trei concluzii ale studiului:
 Programele educationale pentru televiziune destinate celor mici intarzie dezvoltarea
limbajului.
Telespectatorul-copil priveste, asculta, dar nu interactioneaza cu alti vorbitori, nu vorbeste,
nu isi exerseaza limbajul propriu, sau o face gresit.
(O cercetare citata de Christakis: un grup de copii cu varste cuprinse intre sapte si 16 luni care au
urmarit DVD-uri speciale pentru bebelusi. Ei cunosteau mai putine cuvinte decat copiii care nu
urmarisera astfel de programe.)
 Copiii de varsta scolara care au urmarit frecvent programe tv in primii doi-trei ani
de viata dau randament mai slab in testele de memorie si citire; se constata de asemenea un
deficit de atentie si o mai slaba concentrare.
Cititul presupune un efort mai mare, un efort de imaginatie, in timp ce privitul unor imagini este
mult mai comod. Exprimarea unui copil de varsta scolara poate fi mai saraca, iar receptarea unor
informatii poate deveni dependenta de existenta imaginii. Sunt in derulare studii privind legatura
cu ADHD.
 Un copil de circa 14 luni poate imita ceea ce vede intr-un material filmat, insa invata
mult mai multe dintr-o experienta reala.
 (Studiul dat ca exemplu: copii care au invatat chineza mandarina de la un vorbitor nativ, mai
eficient decat grupul comparativ de copii care a urmarit doar imagini filmate ale aceluiasi
vorbitor).
Studiul profesorului Christakis cuprinde date publicate in alte 78 de studii realizate intre 1983 si
2008.
Cateva sfaturi pentru parintii responsabili
 Copilul nu are nevoie de televizor in camera. Sunt mari sanse ca el sa se uite la
televizor in timp ce ar trebui sa se odihneasca (sau sa isi faca temele). In plus, poate fi expus unui
continut neadecvat, mai ales daca nu ai control parental asupra grilei de programe.
 Utilizarea televizorului in timpul meselor ca instrument de distragere a atentiei este
total contraindicata (in cazul bebelusilor). In cazul copiilor sau adultilor, rontaitul in fata “cutiei
cu imagini” este cel mai scurt drum catre kilogramele in plus.
 Dincolo de efectele psihice, privitul la tv este o activitate statica. Incurajand
sedentarismul, poate duce inclusiv la obezitate infantila. Intarzie dezvoltarea motorie a
copilului, care la aceasta varsta isi construieste musculatura, indemanarea etc.
 Daca totusi copilul tau se uita la tv, cel mai indicat este sa fii langa el si sa il ajuti sa
inteleaga ceea ce priveste.
 Miscare pentru sanatate

Sportul este esenţial pentru creşterea rapidă şi armonioasă a copiilor, iar aptitudinile pe
care ei le dobândesc în acest timp contribuie la dezvoltarea lor ca adulţi, este concluzia mai
multor studii din SUA. Potrivit oamenilor de ştiinţă, participarea la diverse activităţi fizice
de la vârste fragede are consecinţe psihologice benefice asupra copiilor.
Astfel, la vârsta copilăriei şi adolescenţei sunt necesare 60 de minute de sport pe zi pentru o viaţă
sănătoasă, de două ori mai mult decât în cazul adulţilor, recomandă specialiştii.

Potrivit cercetărilor, exerciţiile fizice practicate în echipe organizate au importante efecte

benefice asupra stării mentale a copiilor. În primul rând, adolescenţii care participă la sporturi de
echipă în mod frecvent se vor dezvolta armonios, fără a avea probleme cu greutatea. De
asemenea, sportul contribuie la reducerea stărilor de insomnie sau lipsă de încredere şi le oferă
adolescenţilor posibilitatea de a socializa cu cât mai multe persoane şi de a avea încredere în
ceilalţi, fiind recomandat adolescenţilor timizi.

O cercetare realizată de Women Sport Foundation din SUA a arătat că adolescentele care
practicau sporturi de echipă în mod regulat erau mult mai implicate şi în activităţile şcolare,
obţinând rezultate foarte bune la învăţătură. Studiul a demonstrat puternica legătura dintre sport
şi menţinerea sănătaţii fizice şi mentale pe termen lung.
 Si eu imi cresc copilul sanatos

10 principii care te vor ajuta să creşti un copil sănătos, fericit, încrezător şi competent:

Cercetările în domeniul dezvoltării creierului şi pregătirea pentru şcoală sugerează urmatoarele

zece principii care pot să-i ajute pe părinţi şi alţi îngrijitori să crească copii sănătoşi, fericiţi,
încrezători şi competenţi:
Promovarea Dezvoltării Sănătoase a Copiilor şi a Pregătirii pentru Şcoală:
Zece Principii:
• Fiţi calzi, iubitori, sensibili şi receptivi
• Răspundeţi la indiciile oferite de copil
• Vorbiţi-i, citiţi-i şi cântaţi-i copilului dumneavoastră
• Stabiliţi rutine şi ritualuri
• Încurajaţi explorarea şi joaca în condiţii sigure
• Selectaţi ceea ce vizionaţi la televizor
• Folosiţi disciplina drept ocazie de a transmite învăţături
• Recunoaşteţi faptul că fiecare copil este unic
• Alegeţi îngrijire de calitate şi rămâneţi implicat
• Aveţi grijă de dumneavoastră înşivă
1. Fiţi calzi, iubitori, sensibili şi receptivi. Copiii sunt mai înclinaţi să se simtă în siguranţă cu
adulţii care îi îngrijesc atunci când ei primesc o îngrijire caldă, sensibilă. Cercetătorii numesc
aceste relaţii strânse „ataşament sigur”, şi acestea reprezintă baza tuturor relaţiilor viitoare ale
copiilor.
Noi am ştiut întotdeauna că copiii se dezvoltă cel mai bine când se simt în siguranţă; acum ştim
că ataşamentul timpuriu al copiilor afectează efectiv modul în care creierul lor lucrează şi se
dezvoltă.
Dacă doar îmi iubesc copilul, aceasta îi va schimba creierul? Nu chiar. Exprimarea iubirii
dumneavoastră – atingerea, legănatul, vorbitul, zâmbetul, cântatul – este cea care influentează
modul în care se dezvoltă creierul copilului dumneavoastră şi ajută mai târziu la modelarea
învăţării şi a comportamentului.
Copiii experimentează relaţiile prin intermediul simţurilor.Bebeluşii observă modul în care
vă uitaţi în ochii lor; ei văd expresiile de pe faţa dumneavoastră; ei vă aud cum gânguriţi, cântaţi
şi citiţi; ei simt cum îi ţineţi în braţe sau îi legănaţi, şi reţin mirosurile familiare. Atingerea este
importantă în mod special; ţinutul în braţe şi mângâiatul stimulează creierul să elibereze hormoni
importanţi care sunt necesari pentru creştere.
Cercetările pe Tema Ataşamentului
• L.Alan Sroufe, Doctor în Filozofie, şi colegii săi de la Universitatea din Minnesota au
descoperit că copiii care se bucură de o îngrijire caldă şi sensibilă şi sunt ataşaţi de îngrijitorii lor
rezistă mai uşor în perioadele dificile când vor fi mai mari. Ei sunt mai curioşi, se înţeleg mai
bine cu ceilalţi copii, şi au rezultate mai bune la învăţătură decât copiii care sunt mai puţin
ataşaţi.
2. Răspundeţi la indiciile oferite de copil. Bebeluşii nu pot folosi cuvinte pentru a-şi comunica
stările emoţionale, preferinţele sau nevoile, dar ei transmit multe semnale adulţilor care îi
îngrijesc. Printre aceste semnale trimise de ei se numără şi sunetele pe care le fac, modul în care
se mişcă, expresiile lor faciale, şi modul în care stabilesc (sau evită) contactul vizual. Copiii
devin ataşaţi când părinţii şi alţi îngrijitori încearcă să descifreze aceste semnale şi răspund cu
sensibilitate. Ei încep să aibă încredere că atunci când zâmbesc, cineva le va răspunde cu un
zâmbet; când sunt supăraţi, cineva le va alina supărarea; când le este foame, cineva îi va hrăni.
Părinţii care sunt foarte atenţi la nevoia copiilor lor de stimulare precum şi de momente de linişte
îi ajută să-şi formeze deprinderi de ataşament.
Dar oare bebeluşul meu nu va deveni un răsfăţat dacă primeşte atât de multă
atenţie? Puteţi crede aşa ceva, dar studiile arată că bebeluşii faţă de care părinţii reacţionează
mai rapid şi cu caldură când plâng învaţă mai repede să plângă mai puţin şi să doarmă mai mult
noaptea. În definitiv, bebeluşii tocmai au venit dintr-un loc cald, confortabil, unde puteau să audă
şi să simtă bataia ritmică a inimii mamei lor, şi unde nu le era niciodată foame sau frig.
Înainte de naştere, totul avea un caracter regulat. După naştere, când bebeluşului îi este foame,
nu se simte în largul lui, sau supărat în noul său mediu, sistemele de răspuns faţă de stres pornesc
şi eliberează hormonii de stres. Bebeluşul îşi exprimă disconfortul prin plâns. Când îngrijitorul
răspunde şi oferă hrană şi caldură sau confort, bebeluşul se calmează.
Sistemele creierului de reacţie în faţa stresului sunt oprite şi creierul bebeluşului începe să creeze
reţele ale celulelor cerebrale care îl ajută să înveţe să se liniştească singur.
Faptul că răspundeţi la nevoile bebeluşului nu înseamnă că îl răsfăţaţi.
3. Vorbiţi-i, citiţi-i şi cântaţi-i copilului dumneavoastră.Inventarea unor poveşti legate de
evenimentele zilnice, cântarea unor cântece despre oamenii şi locurile pe care le cunoaşteţi,
descrierea rutinei zilnice – toate aceste „conversaţii” îi furnizează copilului dumneavoastră o
bază solidă pentru învăţarea de mai târziu. De ce să vorbim sau să le citim bebeluşilor înainte ca
ei să poată vorbi? Putem să credem că bebeluşii nu înţeleg ceea ce le spuneţi, dar ei înţeleg ceea
ce este important. Bebeluşii nu înţeleg deocamdată înţelesul cuvintelor, dar capacitatea lor
verbală sporeşte tocmai prin intermediul acestor „conversaţii” timpurii. Când bebeluşii aud că
repetaţi aceleaşi cuvinte mereu, părţile creierului care se ocupă de vorbire şi limbaj se dezvoltă.
Cu cât Îngrijirea şi Reacţia în Faţa Stresului (Megan Gunnar, Doctor în Filozofie, de la
Universitatea din Minnesota), a arătat că, până la sfârşitul primului an de viaţă, copiii care s-au
bucurat de o îngrijire consecventă, caldă, şi grijulie, produc mai puţini hormoni de hidrocortizon
contra stresului, şi îşi întrerup mai rapid reacţia faţă de stres atunci când se supără. Aceasta
sugerează că ei sunt mai bine echipaţi pentru a reacţiona în faţa provocărilor vieţii.
Bruce Perry, Doctor în Medicină, şi colegii lui de la Colegiul de Medicina Baylor, au arătat că
bebeluşii şi copiii mici care sunt expuşi maltratărilor şi neglijării sunt mai predispuşi să producă
o reacţie puternică faţă de stres, chiar dacă sunt expuşi unui stres minim. Aud mai mult limbaj în
aceste conversaţii, cu atât mai mult aceste părţi ale creierului cresc şi se dezvoltă.
Vorbirea, cântatul, şi cititul pentru copil nu este important doar pentru dezvoltarea
creierului, ci reprezintă şi o ocazie importantă pentru apropierea de copilul
dumneavoastră. Copiilor mici, şi chiar şi bebeluşilor, puteţi să le citiţi din cărţile cu poze şi
poveşti. Aproximativ în jurul vârstei de şase luni, bebeluşii îşi manifestă bucuria deschizând
ochii mari şi mişcându-şi braţele şi picioarele când se uită la o carte cu poze de bebeluşi sau alte
obiecte familiare. Studiile arată că modul în care le citiţi copiilor are o mare importanţă. Citiţi
poveştile într-o manieră care să încurajeze bebeluşii şi copiii de până la doi ani să participe –
răspunzând la întrebările dumneavoastră, subliniind ce anume văd într-o carte cu poze,
spunându-vă ce cred ei că se va întâmpla în continuarea poveştii, şi repetând rimele şi refrenele.
Spunerea aceloraşi poveşti şi cântatul aceloraşi cântece mereu şi mereu vi se poate părea
plictisitor, dar nu şi copiilor. Ei învaţă prin repetiţie. Iar aceasta nu este valabil doar pentru
limbaj.
4. Stabiliţi rutine şi ritualuri. Un copil de doi ani ştie că este timpul să doarmă după amiază
pentru că mama lui îi cântă un cântec şi trage perdelele, aşa cum face întotdeauna. Un alt copil de
doi ani ştie că este aproape ora când tatăl ei vine să-şi ia fetiţa deoarece îngrijitoarea ei îi dă suc
şi biscuiţi. Rutinele şi ritualurile zilnice asociate cu sentimentele plăcute îi încurajează pe copii,
după cum bine ştiu îngrijitorii.
Experienţele pozitive repetate, care formează legături puternice între neuronii din creier, oferă
copiilor sentimentul securităţii. Ele ajută deasemenea copilul să înveţe la ce să se aştepte din
partea mediului său înconjurător şi cum să înţeleagă lumea din jurul lui.
Copiii care au interacţiuni sigure şi previzibile cu ceilalţi sunt consideraţi a avea rezultate mai
bune la şcoală mai târziu.
5. Încurajaţi explorarea şi joaca în condiţii sigure. În cursul primei luni de viaţă, părinţii vor fi
întreaga lume pentru copil. Interacţiunile dintre părinte şi copil formează baza tuturor
învăţăturilor ulterioare. Pe măsură ce bebeluşii cresc şi pot să meargă în patru labe sau în
picioare, ei încep să exploreze lumea. Părinţii ar trebui să încurajeze această explorare, şi să fie
receptivi când copilul trebuie să revină înapoi la ei în siguranţă. Joaca este la fel de importantă ca
şi experienţa câştigată prin învăţare. Deşi mulţi dintre noi consideră că procesul de învăţare
reprezintă doar reţinerea unor fapte, copiii învaţă efectiv prin joacă. Priviţi un bebeluş care se
joacă, şi va fi uşor să vedeţi cât de mult învaţă.
6. Selectaţi ceea ce vizionaţi la televizor. Televiziunea prin ea însăşi nu poate să-l înveţe
limbajul pe un bebeluş, şi nu poate să-l înveţe cum să comunice. Studiile arată că acei copii care
învaţă cel mai bine la şcoală au familii care limitează timpul petrecut în faţa televizorului şi
selectează emisiunile pe care le vizionează. Copiii foarte mici încă învaţă despre deosebirea
dintre ceea ce este real şi ceea ce este închipuire. Unele imagini TV îi încântă, dar multe alte
imagini pot fi derutante sau chiar înfricoşătoare.
Fiţi selectivi şi implicaţi-vă în vizionarea emisiunilor TV de către copii. Nu folosiţi
televizorul pe post de baby-sitter. Ori de câte ori este posibil, staţi şi vizionaţi programele
împreună cu copilul, şi discutaţi despre ceea ce vizionaţi. 
 7. Folosiţi disciplina drept ocazie pentru a transmite învăţături. Pe măsură ce copiii cresc, ei
devin capabili de mai multă explorare, descoperiri şi experimentare. În cursul acestui proces, ei
experimentează deseori confuzia şi frustrarea. Uneori, sentimentele lor pot fi foarte intense.
Pe măsură ce copiii îşi explorează lumea care se măreşte continuu, ei au nevoie de limite şi
supervizare consecventă şi iubitoare din partea adultului. Studiile arată că modul în care adulţii
aplică disciplinarea – care înseamnă de fapt a transmite învăţături – este crucial pentru
dezvoltarea ulterioară a copiilor lor.
Cum pot să-mi disciplinez copilul? Nu vă aşteptaţi ca copiii mici să facă tot timpul ceea ce le
spuneţi. Copiii mici sunt impulsivi şi lovesc, ţipă sau se prăbuşesc uneori pentru că sentimentele
lor de frustrare şi furie le depăşesc capacitatea de auto-control. Învăţarea auto-controlului este un
proces îndelungat. Pentru copii este deasemenea normal să „testeze” o regulă călcând-o. Când
reacţionaţi într-o manieră consecventă, care denotă sprijin, vă ajutaţi copilul să se simtă în
siguranţă în lume.
• Comunicaţi-i copilului ce trebuie făcut în momentul respectiv: „Ştiu că te simţi bine în
parc, dar este timpul să ne pregătim de plecare.”
• Redirecţionaţi atenţia sau activitatea copilului folosind limbajul neutru sau pozitiv: „Nu
este bine să desenezi pe perete, poftim hârtie pe care poţi să desenezi.”
• Spuneţi „nu” în timp ce păstraţi tonul iubitor: „Te iubesc, dar nu-mi place ceea ce faci
acum.”
• Enunţaţi motivul pentru regula: „Nu alerga cu foarfeca în mână – s-ar putea să cazi şi să te
răneşti.”
• Repartizaţi sarcini limitate şi faceţi solicitări concrete:„Te rog să aduni jucăriile” (în loc de
„Te rog să faci curat în cameră”).
• Recunoaşteţi sentimentele copilului, dar fixaţi limite:„Ştiu că eşti supărat, dar nu muşca.”
•Ajutaţi copiii să înţeleagă modul în care acţiunile lor îi afectează pe ceilalţi: „Sora ta este
suparătă pentru că ai ciupit-o. Tu cum te-ai simţi dacă ea te-ar lovi?” 
• Ajutaţi copiii să înţeleagă cum pot să-şi folosească cuvintele pentru a-şi comunica
sentimentele: „Spune-i fratelui tău că nu-ţi place când te loveşte.”
• Recunoaşteţi comportamentul pozitiv: „Ai făcut treabă bună şi ai adunat jucăriile de pluş. Îţi
mulţumesc.”

NICIODATĂ SĂ NU VĂ LOVIŢI ŞI SĂ NU VĂ ZGĂLŢÂIŢI COPILUL.

Cercetările în domeniul creierului arată că aceste forme de „disciplinare” pot să aibă efecte
negative pe termen lung. Disciplina se referă la învăţare, iar singurele lucruri pe care le poate
învăţa un copil din acest tip de interacţiune sunt frica, umilinţa şi furia. În plus copiii vor simţi
că violenţa este acceptabilă ca reacţie.
Luaţi o pauză. Număraţi până la zece, sau sunaţi un prieten sau rudă pentru a vă sprijini. Nu
criticaţi copilul cu duritate şi nu faceţi copilul să se simtă ruşinat. Direcţionaţi-vă comentariile
asupra comportamentului copiilor, nu asupra a cine sunt ei ca oameni. Disciplinarea copiilor va
cauza inevitabil momente de întrerupere, în care ei sunt supăraţi pe dezaprobarea dumneavoastră.
Pentru părinţi este important să repare această legătură întreruptă pentru ca copilul să continue să
se simtă iubit şi sprijinit. Dacă simţiţi că aţi reacţionat exagerat sau v-aţi disciplinat copilul într-o
manieră pe care o regretaţi, puteţi să-i spuneţi că aţi greşit şi că vă pare rău.
8. Recunoaşteţi faptul că fiecare copil este unic.
Copiii au temperamente diferite: un copil este comunicativ, în timp ce altul este mai sfios şi se
încălzeşte mai greu.
Copiii cresc în ritmuri diferite. Ideile şi sentimentele lor despre ei înşişi reflectă, în mare
măsură, atitudinea dumneavoastră faţă de ei. Cum pot să-mi ajut copiii să se placă pe ei înşişi?
Când copiii fac faţă solicitărilor zilnice, ei au o părere bună despre ei înşişi, în special când le
recunoaşteţi realizările şi îi lăudaţi concret: „Ai urcat atâtea trepte de unul singur.”
Când copiii primesc laude concrete, ei încep să vadă legăturile dintre acţiunile lor şi reacţia
dumneavoastră.
Părinţii care sunt sensibili  faţă de indiciile oferite de copil vor avea copii care au o autopreţuire
pozitivă.
9. Alegeţi îngrijire de calitate şi rămâneţi implicat. Alegerea unui îngrijitor pentru copil este
una dintre cele mai importante decizii luate de familie. Cercetările arată că îngrijirea de calitate a
copiilor şi educaţia timpurie pot să sporească abilităţile de învăţare şi sociale ale copiilor când
încep şcoala. Este, totuşi, dificil să decizi care programe sunt bune.
Ce ar trebui să căutam într-un centru de îngrijire? Pentru a face o alegere bună, vizitaţi
centrul şi observaţi cum reacţionează şi interacţionează îngrijitorii cu bebeluşii şi copiii pe care îi
au în grijă. Căutaţi un îngrijitor care răspunde cu căldură şi sensibilitate la nevoile bebeluşului.
Alegeţi pe cineva care are grijă de copii, este nerabdător să înveţe despre dezvoltarea lor, le
acordă copiilor atenţie individuală şi îi angajează în joacă creativă şi explorare.
Găsiţi un centru care este curat şi sigur. Asiguraţi-vă că există suficienţi îngrijitori pentru ca
copilul dumneavoastră să primească atenţie individualizată. Verificaţi cu atenţie scrisorile de
recomandare ale îngrijitorului. După ce aţi ales un îngrijitor pentru copil, rămâneţi implicat.
Veniţi neanunţat din când în când pentru a vedea cum arată lumea copilului în timpul zilei.
Solicitaţi „rapoarte de progres” frecvente. Şi nu vă temeţi să oferiţi sugestii constructive pentru a
îmbunătăţi experienta copilului.
Studiile arată că acei copii care au rezultate bune la şcoală au familii care rămân implicate în
îngrijirea şi educaţia lor.
10. Aveţi grijă de dumneavoastră înşivă. În final, şi părinţii şi îngrijitorii au nevoie de îngrijire.
Îngrijirea copiilor este cea mai importantă, minunată, şi deseori cea mai solicitantă meserie care
există în societatea noastră.
Sănătatea şi bunăstarea dumneavoastră sunt extrem de importante pentru că oferiţi îngrijire
pentru bebeluşi şi copii mici. Când sunteţi extenuaţi, preocupaţi, iritabili, deprimaţi sau copleşiţi,
probabil că veţi îndeplini mai greu nevoile copiilor mici. Când vă simţiţi copleşiţi, îngrijiţi-vă.
Solicitaţi ajutor. Familia, prietenii, vecinii, pediatrii, îngrijitorii şi alte persoane – toţi pot să vă
ajute pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului şi pregătirea lui pentru şcoală. Reţineţi faptul că
există multe metode de a atinge acest ţel.
Când faceţi o greşeală, aşa cum fac toţi părinţii şi îngrijitorii, aveţi multe posibilităţi de a o
îndrepta. Cele mai recente cercetări asupra creierului ne dezvăluie importanţa vitală a relaţiei
dintre îngrijitor şi copil în cursul primilor ani de viaţă, şi ne furnizează ocazia minunată de a
îmbogăţi viaţa copiilor noştri şi a-i ajuta să atingă potenţialul lor maxim de dezvoltare.
Primii ani sunt cei mai importanţi. Copiii sunt beneficiarii când mamele şi îngrijitorii primesc
ajutor contra depresiei
• Îngrijirea copiilor mici poate fi extenuantă fizic şi emoţional. În plus, multe mame suferă de
diferite grade de depresie post-natală. Copiii nu sunt afectaţi în general dacă depresia scade în
cursul primelor şase luni, dar Geraldine Dawson, Doctor în Filozofie, şi colegii ei de la
Universitatea din Washington, au descoperit că mamele care au depresii semnificative în cursul
primului an şi jumătate de viaţă a copilului sunt mai puţin predispuse să reacţioneze cu
sensibilitate faţă de indiciile oferite de copil. Aceasta poate genera efecte pe termen lung asupra
dezvoltării bebeluşilor.
 Relatia copil – parinte – educator

Noi, parintii, dorim ca in relatia cu copilul, educatoarea sau invatatoarea sa existe armonie si o
comunicare eficienta, astfel incat sa fie satisfacute nevoile cognitive si nevoile emotionale ale
copilului.Sunt insa situatii in care exista divergente intre viziunea noastra, a parintilor si cea a
educatorului, astfel, apar problemele de comunicare din cauza carora copilul are de suferit.

A: Cum putem avea o relatie perfecta intre copil, parinte si profesor sau educator?

I: Ar fi ideal sa avem o astfel de relatie. In acest trio formidabil trebuie sa stim ca nevoile
copilului sunt importante. In aceasta relatie, copilul ramane actorul si beneficiarul numarul unu
al lucrurilor care se intampla in acest sistem. Este important ca parintele si educatorul sa faca tot
posibilul pentru a ajunge la un punct de intalnire intre nevoile copilului si resursele sale.
Educatorul devine foarte important pentru copil, atat din cauza perioadei pe care o petrec
impreuna la gradinita, cat si din cauza lucrurilor care se intampla acolo. Mama si tata sunt repere
fundamentale, primele figuri din viata copilului si de multe ori raman asa pe parcursul intregii
vieti, insa intervine si reperul educational, ”doamna” cum spun copiii, pe care de cele mai multe
ori o indragesc si al carui cuvant devine litera de lege, inclusiv cand sunt in clasele primare.
Orice spune “doamna” este sfant si parintii ar face bine sa se alinieze oricum, pentru ca, plecand
de la premisa ca nevoile copilului sunt fundamentale, ar fi de dorit sa avem coerenta intre
viziunea educatorului si cea a parintelui, in ceea ce il priveste pe copil. Daca vom avea
divergente, cel care va plati va fi tot copilul: fie va primi acasa mesaje negative despre
educatoare, ceea ce il va debusola foarte tare si nu va sti ce sa creada, fie va fi mutat la o alta
gradinita. Lucrurile se pot complica destul de mult. E destul de important ca parintii sa-si
cunoasca bine copilul, sa-i cunoasca potentialul, nevoile, sa dea credit profesionistului, care este
educatorul, sa-i lase mana libera pentru ceea ce se intampla la gradinita si atata vreme cat nevoile
copilului sunt satisfacute, nu vor fi situatii de abuz sau de refuz.Cand imi inscriu copilul la
gradinita, mi se pare corect si de bun simt sa cer informatii cu privire la gradinita respectiva. Este
important sa ma informez, sa stiu care va fi programul copilului meu, sa-i cunosc educatoarea.
Trebuie sa ii spun cum este copilul meu, sa-i cunosc colegii, sa spun ce cred eu ca ar fi bine
pentru copilul meu. Este foarte important sa cunoastem si psihologul gradinitei. Spun asta pentru
ca educatoarea, impreuna cu psihologul trebuie sa faca un raport de dezvoltare a copilului,
indiferent daca acesta are sau nu o problema de comportament, emotionala sau de sanatate.
Fiecare copil care a intrat in gradinita si va iesi dupa 2- 3 ani, inainte de inceperea scolii, va
trebui sa aiba un portofoliu cu achizitiile personale, progresul facut, resursele lui, punctele sale
slabe si punctele forte. Parintele va avea acces oricand la acest dosar al copilului; sunt scoli care
cer si acest dosar.Din pacate, nu intotdeauna parintele si educatorul vor binele copilului. Pot fi
diferente de la cum aleg sa transmit afectiune, cum laud copilul, si cum aleg sa il pedepsesc.
Poate eu, ca parinte nu sunt multumit din punct de vedere educational si pe baza a ceea ce imi
povesteste copilul cand vine acasa, am dreptul sa intru in gradinita si sa verific informatia, iar
daca acest lucru se intampla, sa solicit conceperea altor activitati educationale la grupa. Din
pacate, foarte putini parinti se intereseaza de ceea ce se intampla cu adevarat la gradinita.
Gradinita este locul unde imi duc copilul si il las pentru cateva ore, apoi merg la serviciu, stau de
la 9:00 la 18:00 si stiu ca in aceasta perioada copilul meu este intr-un loc unde este hranit,
ingrijit, doarme, invata lucruri noi, se joaca si este in siguranta.
 Pedepsele

Pedepsele pot fi benefice, dar pot fi si neproductive pentru copilul tau. Totul sta in arta de a
dezvolta un sistem de pedepse si recompense.
 
Recompensele sunt menite sa incurajeze un anumit tip de comportament. Cand ii oferi copilului
un lucru pe care el si-l doreste sau pe care il va aprecia este un mod general valabil de incurajare.
 
Copiii mici vor aprecia lucruri de genul: abtibilduri colorate, ceva bun,jucarii si complimente.
Alt lucru care poate constitui o recompensa poate fi pur si simplu faptul ca ii acorzi timp pentru a
petrece activitati impreuna -  aventuri si activitati care sa ii faca ziua minunata.
 
Este important ca cel mic sa fie mai des apreciat si recompensat, decat pedepsit.
 
Altfel, exista riscul ca psihicul copilului sa fie afectat de sentimentul de vinovatie si ca cel mic sa
se simta "o greseala".
Ce inseamna pedeapsa pentru copil

O definitie a pedepsei este restrictionarea libertatii de miscare unui copil pentru o perioada
anume de timp sau pana ce copilul indeplineste o anumita conditie.
 
Autorul unei carti despre regulile familiei spune ca pedepsele ar trebui folosite ca o consecinta
logica a problemelor comportamentale manifestate de catre copil si ca ar trebui aplicate pentru
unul sau mai multe dintre aceste motive:
 
 Sa demonstreze copilului ca nu isi foloseste libertatea intr-un mod responsabil;
 
 Sa presupuna mai multa supraveghere, pentru a indemna copilul sa isi imbunatateasca
purtarea;
 
 Sa ajute copilul sa realizeze ca isi asuma anumite comportamente care nu sunt acceptate
ca parte a familiei;
 
 Sa indeparteze copilul de anumiti prieteni sau anumite evenimente cu care parintii nu
sunt de acord.
Cand pedeapsa nu este potrivita

Exista si cazuri in care nu este indicat sa iti pedepsesti copilul, cum ar fi:
 
 Atunci cand copilului ii place sa petreaca timp singur, in camera sa. In acest caz,
pedeapsa isi pierde valoarea si devine o recompensa. Incearca in schimb sa o privezi de un
privilegiu sau cere-i sa petreaca timp in afara camerei sale.
 
 Cand copilul tau are antecedente violente sau s-a purtat urat cu voi, parintii sai.
 
Cand copilul se afla in perioada pre-adolescenta si nu se pune problema mersului la petreceri,
ideal ar fi ca pedeapsa sa nu constea in izolarea in camera sa, fapt care l-ar indeparta mai mult de
familie.
 
Atentie! Critica, sarcasmul si umilirea sunt cele mai rele si mai putin productive forme de
pedeapsa. Desi acestea duc la o supunere imediata a copilului, pe termen lung duc la un
comportament opozit, sfidator, abuziv si anti-social.
Impactul si folosirea violentei in pedepsele pentru copii

Fara violenta
 
Pedepsele fizice nu au efectul intentionat de parinti si de obicei ii invata pe copii ca violenta este
o solutie si un mod de a obtine ce doresti. In plus, ii va face pe cei mici sa se loveasca unul pe
altul atunci cand tu nu esti prin preajma.
 
Orice tip de bataie (bataia la fundulet, palmuirea peste cap sau peste fata) este considerat o forma
de abuz. Se pare ca majoritatea parintilor care au fost batuti la fund cand erau mici  il considera
ca un lucru benefic pentru ei si, drept urmare, benefic si pentru copiii lor. Studiile arata insa ca
acest tip de pedeapsa fizica nu este necesara si apare in cazurile in care parintii sunt frustrati, nu
stiu ce sa mai faca si nu au timp sa descopere alte optiuni.
 
Pe langa vanatai si semne, violenta duce la traume emotionale si la afectarea psihicului copilului.
 
Violenta fata de copiii atrage ura acestora si duce la denaturarea relatiilor cu parintii. Ca si
pedepsirea in exces, violenta ii fac pe copiii sa nu le mai pese de pedepse si de persoanele care ii
pedepsesc, gandind "N-ai decat. Nu ai cum sa ma ranesti, cum sa imi faci rau!".
 
Cum facem ca pedeapsa sa functioneze
 
Ideea este ca pedeapsa inseamna sa ii rapesti ceva care chiar conteaza pentru el, cum ar fi sa ii
interzici accesul la Nintendo, Wii, Ipod, la pisicina vara, la telefon, la jucariile preferate sau alte
lucruri pe care el le considera extrem de importante. Insa luarea privilegiilor nu este la fel de
utila ca adaugarea de noi responsabilitati sau obligatia de a face anumite activitati impreuna cu
familia.
 
Atentie insa ca cel mic sa nu se concentreze acum asupra interdictiei in sine, in loc de faptele
sale care au condus la asta. In acest sens, fa-i clar faptul ca printr-o buna purtare poate castiga
inapoi ce a pierdut prin pedeapsa.
 
Copiilor nu le place deloc sa curete sau sa faca curatenie in vreun fel. Foloseste-te de acest lucru
pentru a face una dintre pedepse sa fie spalatul vasului de toaleta pentru o saptamana. Cel mic va
intelege cu siguranta cum functioneaza toata treaba asta cu pedepsitul si se va corecta.
 
 Scopul pedepselor este nu numai trezirea remuscarilor si constientizarea ca ceea ce a facut este
gresit, ci si intelegerea motivului pentru care este gresit. Rezultatul final presupune un
comportament pozitiv, asadar nu iti exterioriza furia atunci cand pedepsesti.
 
Cel mai important este insa ca, inainte sa te apuci de pedepsit, sa ai deja o baza de discutii,
clarificari, suport, intelegere si dragoste in relatie cu cel mic. Altfel, pedepsele vor fi primite cu
furie, dezamagire si devin ineficiente.
 
Aplicarea eficienta a pedepselor
 
Exista cateva lucruri de care parintii ar trebui sa tina cont pentru ca pedepsele sa nu fie in van:
 
 Pedepsirea trebuie sa se faca in masuri mici de timp:  minute, ore sau zile. Daca cei mici
sfideaza pedeapsa, aceasta creste tot cu mici masuri temporale. Cu cat perioada de timp pe care
se intinde pedeapsa este mai mare, cu atat cresc sansele ca cel mic sa o sfideze;
 
De exemplu: copilul vorbeste mult la telefon in loc sa isi faca temele.
 
Consecinta normala - li se ia accesul la telefon pentru o zi.
 
La prima incalcare a pedepsei - li se interzice accesul la telefon pentru inca o zi.
 
La a doua incalcare a pedepsei - trei zile.
 
La a treia incalcare - patru zile.
 
 Asigura-te ca activitatea de care il privezi este una de care chiar ii pasa. De exemplu,
amana restrictionarea pentru o zi in care ar trebui sa se vada cu prietenii lui sau in care are
antrenament.
 
 Fii pregatita sa treci peste rutina pentru a pastra pedeapsa in vigoare. De exemplu, daca sa
aplici pedeapsa pentru fiica ta inseamna sa ratezi iesirea de vineri seara in oras a familiei, atunci
asta vei face.
 
 Fii pregatita sa iei masuri in plus pentru a pastra pedeapsa activa, daca este cazul. De
exemplu, in momentul in care copilul pleaca la ziua de nastere a colegului sau oricum, du-te
dupa el si adu-l acasa. Acest lucru ii arata copilului ca nu te joci. Nu te gandi ca il vei face de
rusine pe fiul tau, ci gandeste-te ca prietenii lui probabil stiau deja ca el este pedepsit.
 
Ai in vedere ca cel mic poate la un moment dat sa aprecieze - invatand sistemul de pedepse si
recompense - daca isi doreste si isi poate asuma pedeapsa, pentru un anumit lucru pe care doreste
sa il faca nespus de mult. De exemplu, sa faca un lucru interzis stiind ce pedeapsa urmeaza, dar
considera ca pedeapsa e mai putin importanta si ca e mai castigat incalcand regula.
 Cand si cum recompensam?

de Psiholog Eva Pirosca

Recompensele il stimuleaza pe copil sau il inhiba? Recompensele emotionale pe care le
folosim in cresterea copiilor ii ajuta pe micutii nostri sa progreseze si sa fie linistiti? Daca nu,
de ce si cu ce le putem inlocui? Daca da, atunci cand, cat si cum sa recurgem la recompense
in educatia copilului?
» Copilul: il stimulam sau il recompensam?
» Cu ce inlocuim recompensele in cresterea copilului?
» Recompensarea copiilor versus sacrificul parintilor
» Cum, cat si cand sunt recompensele nocive?
» Cum poate iubirea parintilor sa fie o recompensa sanatoasa?
» Cum, cat si cand il recompensam pe copil, intr-un mod sanatos?
In cartea ei, Mintea absorbanta (The Absorbent Mind), Maria Montessori reda o anecdota, reala
de altfel, care pune in evidenta satisfactia si motivatia intrinseca a copilului: acele recompense
care nu il dezamagesc niciodata. Ea povesteste ca, intr-o scoala Montessori, a venit in vizita o
doamna, tributara modului de gandire standard in ceea ce priveste educatia: copiii isi indeplinesc
atributiile, cata vreme sunt stimulati de o pedeapsa / lauda / recompensa din partea pedagogului.
Observandu-i si admirandu-i la lucru, doamna ii intreaba: "Vad ca faceti ce va place, nu-i asa,
copii?" Iar ei au raspuns: "Nu facem ce ne place: pur si simplu ne place ceea ce facem."

Copilul: il stimulam sau il recompensam?

Acesta este un exemplu foarte bun pentru ilustrarea diferentei dintre recompensa si stimulare.
Atunci cand il recompensam pe copil, ii oferim ceva care ii face placere. Imi apare in minte
imaginea unui om care intinde calului sau un cubulet de zahar. Suntem generosi si ne dovedim
satisfactia personala, conditionandu-l pe copil. "Pentru ca mi-a placut cum te-ai descurcat /
pentru ca eu consider ca meriti / pentru ca eu vreau sa iti provoc o emotie placuta etc. - iti voi
face o bucurie, iti voi da sa faci ceva care iti place." Bucuria copilului este la dispozitia noastra si
noi decidem daca o merita din mana noastra sau nu. Sau stim sa ii "aruncam momeala" care ii
face placere, ca sa ne asiguram ca il vedem lucrand / citind / multumind / bucurandu-se...

Iar atunci cand il stimulam, intentionam sa "agatam" in el un strat mai profund, un nucleu mai
personal si individualizat. Ii dam lucruri (de facut), cautand ocazia si asteptand momentul cel mai
optim in care motivatia launtrica a copilului se va "coace". Avem incredere ca, mai devreme sau
mai tarziu, copilul va gasi in el insusi dorinta de a face anumite lucruri benefice pentru el. Ca va
gasi placere in ceea ce face, fara sa astepte interventia noastra externa, cu stimuli de orice fel:
bani, dulciuri, complimente, laude, promisiuni... Motivatia instriseca este o resursa pe care orice
om o poate "agata" in el insusi si o poate dezvolta, atata vreme cat ii dam spatiu si timp. Aceasta
presupune ca ne abtinem de la a-l trata pe copil ca pe un calut care asteapta zaharelul.
 Bataia e rupta din rai?

Bataie reprezinta cea mai controversata metoda disciplinara. Exista parinti care cred ca 'bataia
este rupta din rai'. Exista parinti pentru care bataia este inadmisibila in cazul copiilor. Undeva la
mijloc se afla parintii care cred ca bataia poate fi folosita numai in anumite cazuri.

Unul din motivele acestei controverse o constituie faptul ca atat parintii cat si expertii definesc
bataia in moduri diferite. Pentru unii, bataia reprezinta numai bataia la fund, pe cand altii
considera bataia un termen generic pentru orice pedeapsa corporala care nu cauzeaza rani, cum
ar fi lovirea mainii copilului daca a atins ceva periculos sau primejdios.

Scopul acestui articol este de a explora motivele bataii (folosind definitia generala: orice
pedeapsa corporala ce nu produce rani), de a examina eficienta bataii si de a sugera metode
disciplinare alternative.

Motive de bataie

Cu toate ca multi adulti nu sunt de acord cu lovirea altor persoane, bataia la copii continua sa fie
privita ca o forma acceptabila de disciplinare si aceasta deoarece multi parinti cred ca bataia ii va
invata pe copii sa nu faca lucruri interzise, ii va opri repede daca devin iritanti si ii va incuraja sa
faca ceea ce trebuie sa faca. Unii parinti au chiar impresia ca alte forme de disciplinare, in afara
de pedepsele corporale, nici nu dau rezultate. Conceptia asupra bataii difera de o zona la alta, de
la o cultura la alta.

Eficienta bataii

Cu toate ca bataia elibereaza frustrarea parintilor si pune capat foarte repede unui comportament
gresit, cercetatorii sugereaza ca bataia ar fi cea mai putin eficienta metoda disciplinara. Pentru a
testa ipoteza, cercetarii au supravegheat parinti, facand presupunerea ca daca bataia da rezultate
pozitive atunci copiii care sunt batuti vor invata in timp sa se comporte mai bine si astfel vor fi
pedepsiti din ce in ce mai putin. Totusi, rezultatele au aratat ca acele familii care au inceput sa-si
bata copilul inainte ca acesta sa implineasca 1 an, isi vor bate copilul in varsta de 4 ani la fel de
des ca si familiile care au inceput bataia mult mai tarziu. Se pare ca copiii nu invata lectiile pe
care parintii incearca sa le predea folosind bataia.

Bataia poate fi inefectiva si deoarece nu releva copilului un comportament alternativ. Dupa ce

sunt batuti, copiii se simt nemultumiti, umiliti si neajutorati. Lectia principala pe o invata este ca
data viitoare sa aiba mai mare grija sa nu fie prinsi.

De asemenea, bataia trasmite un mesaj gresit catre copii. Educatia prin bataie comunica faptul ca
lovirea unei alte persoane este o metoda acceptabila de rezolvare a problemelor si ca nu este nici
o problema daca o persoana mai mare loveste alta persoana, mai mica. In plus, cu toate ca uneori
stiu ca au facut ceva rau si de aceea sunt batuti, multi copii sunt prea mici pentru a intelege
lectia. Chiar si pentru un adult este greu de inteles mesajul: 'Te ranesc deoarece nu vreau sa te
ranesti'.

In cazul in care bataia este metoda principala de disciplinare, pot aparea efecte daunatoare si de
durata cum ar fi cresterea sanselor unui comportament gresit, agresiv, violent sau chiar criminal,
probleme cu invatatul, deprimare.

Alternative la bataie

Un motiv pentru care parintii isi bat copiii este faptul ca ei nu cunosc alte strategii efective
pentru schimbarea comportamentului nedorit al copiilor. Pentru a fi eficienta,disciplinarea
trebuie aplicata in conformitate cu varsta copilului. Metodele disciplinare care nu dau rezultatele
dorite au de obicei la baza asteptarile nerealiste ale parintilor referitor la capacitatea de invatare a
copilului. Urmatoarele sugestii, in conformitate cu varsta copilului, referitoare la disciplina ar
putea fi folosite cu succes ca alternative la bataie.

Sugestii pentru parintii bebelusilor

Bebelusii raspund in mod impulsiv in multe situatii insa fara o reala intelegere a mediului
inconjurator si a posibilitatilor pe care le au. In cazul copiilor care nu pot intelege pericolul sau
conceptul de consecinta, bataia va cauza numai frica si neliniste.

1. Daca este in pericol, apuca mana bebelusului in loc de a o lovi.

2. Daca bebelusul tine in mana un obiect pe care tu nu doresti sa il aiba, incerca mai bine sa
il faci sa il schimbe cu o jucarie decat sa il iei cu forta. El va tine din ce in ce mai tare de
obiect daca vei incerca sa i-l iei.
3. Asigura spatiul in care are acces bebelusul pentru a nu exista nimic periculos sau casant
la indemana.
4. Paraseste camera daca simti ca iti pierzi cumpatul, asigurandu-te in prealabil ca bebelusul
se afla intr-un loc sigur, cum ar fi tarcul.

Sugestii pentru parintii copiilor in varsta de 1-3 ani

Diciplinarea copiilor in varsta de 1-3 ani cere din partea parintilor un consum foarte mare de
timp, energie si rabdare, de aceea este necesar sa se gaseasca tehnici potrivite si eficiente. De
exemplu, nu este eficient sa spui copilului sa nu se joace cu lucruri periculoase, cum ar fi
aragazul, deoarece ei nu pot intelege consecintele. Nici bataia nu va clarifica consecintele. Chiar
din contra, in urma bataii, copilul ar putea invata ca 'Sunt rau', mai repede decat 'Am facut un
lucru rau'. Metodele disciplinare aplicate trebuie sa fie consistente, altfel copilul va realiza ca nu
esti serios.

1. Asigura mediul ambiant al copilului, inlaturand obiectele periculoase. Este foarte natural
ca el sa doreasca sa exploreze mediul inconjurator. Intotdeauna supravegheaza copilul; un
 copil de aceasta varsta nu se poate juca in siguranta, fara supravegherea unui adult, mai
mult de cateva minute.
2. Evita confruntarile directe cu copilul, ele vor provoca suparare si frustare atat tie cat si
copilului. Incearca in schimb diversiuni si distrageri. Multe situatii problematice se pot
rezolva facand ceva distractiv sau neasteptat, cum ar fi gadilatul unui copil usor suparat.
3. Foloseste-ti marimea si puterea pentru a elimina situatiile problematice. Ridica pur si
simplu copilul din cada sau du pe sus copilul ce refuza sa mearga.
4. Daca totusi iti vine sa dai o palma, directioneaz-o catre genunchiul tau sau catre o masa.
Sunetul va intrerupe comportamentul copilului, fara ca acesta sa fie lovit.

Sugestii pentru parintii copiilor mai mari

1. Daca simti ca iti pierzi cumpatul, bate puternic din palme. Sunetul va intrerupe
comportamentul copilului.
2. In cazul in care copilul refuza sa te asculte, apleaca-te pana la nivelul lui, prinde-i ferm
mainile astfel incat sa nu iti poata evita privirea si vorbeste-i calm.
3. Deoarece bataia nu are loc in momentele tale calme si rationale, este foarte important sa
iti controlezi cumpatul pentru a nu ti-l 'pierde'. Incearca sa iesi din camera, sa lovesti o
perna, sa suni un prieten sau sa scrii ceva. Dupa ce te-ai calmat, este foarte probabil ca
bataia sa nu iti mai para cea mai buna solutie.
4. Daca simti ca trebuie sa iti pedepsesti copilul, ai grija ca pedeapsa sa fie sa fie logic
legata de incident, astfel incat copilul sa invete lectia pe care vrei sa i-o dai. De exemplu,
daca el merge cu bicicleta pe un drum interzis, ai grija sa nu mai primeasca bicicleta si
dupa-masa. Aceasta pedeapsa il va invata ca drumul respectiv este periculos, ca pe tine te
preocupa siguranta lui si ca vei impune reguli de siguranta atata timp cat este nevoie.
Interzicerea televizorului, a desertului sau bataia nu il vor invata cum sa circule in
siguranta cu bicicleta.
5. Foloseste, atunci cand este cazul, 'time-out'-ul. Desi controversat ca metoda de pedeapsa,
el poate fi eficient in oprirea unei serii de comportamente gresite, permitand copilului - si
parintelui - cateva minute pentru a-si recapata controlul.

Sugestii generale

1. Incurajeaza comportamentul pozitiv. Imbratisarile si laudele vor fi valabile mult timp.

2. Incearca, pe cat posibil, sa previi. O disciplina efectiva inseamna reguli familiale simple
si clare (cu cat mai putine, cu atat mai bine). Comunica-le copilului cand acesta este calm
si dispus sa le asculte.
3. Incearca sa intelegi sentimentele ce au provocat actiunile copilului. Copiii mai mari pot fi
intrebati de ce sunt suparati. Daca un bebelus plange, intreaba-te: Oare vrea in brate?
Trebuie schimbat scutecul? Ii e foame?
 4. Daca te razgandesti, comunica si celorlalti. Daca in trecut ti-ai batut copilul, dar te-ai
decis sa nu mai continui cu bataia, vorbeste cu copilul despre decizia ta. Aceasta lectie
poate folosi intregii familii.

Concluzie

Raspunsul la intrebarea daca parintii ar trebui sau nu ar trebui sa isi bata copiii nu este deloc usor
de dat. Orisicum, bataia este numai unul din multimea de factori ce trebuie considerati in
procesul de disciplinare. Inainte de a se decide cum sa isi disciplineze copiii, parintii ar trebui sa
se intrebe: 'Ce doresc de fapt sa realizez?' Daca raspunsul este 'Sa invat copilul sa ia decizii bune
de unul singur', bataia nu este o solutie. 
 Sa intelegem mai bine educatia timpurie

Educatia timpurie , ca prima treapta de pregatire pentru educatia formala, se ocupa de formarea
copilului de la nastere pana la intrarea in sistemul de invatamant obligatoriu si tine cont de
caracteristicile dezvoltarii fiecarui copil. Educatia timpurie porneste de la ideea ca varstele mici
constituie baza dezvoltarii personalitatii si ca, pentru reusita educationala a copilului, familia,
institutiile educationale si comunitatea sunt raspunzatoare de realizarea obiectivelor
educationale.

Educatia timpurie are ca referinte principii si valori : 

 Fiecare copil este unic, cu nevoile lui specifice si particulare. Nevoile copilului sunt
cerintele importante pentru educatie , sunt diferite de la un copil la altul si de la o
perioada la alta, deci abordarea lui nu poate fi generala, ci specifica fiecarui copil in
parte; 
 Educatia este continua , ea incepe in primele momente ale vietii si dureaza cat aceasta;
 Fiecare act de ingrijire este un demers educativ, iar interactiunea activa cu adultul este
definitorie;
 Dezvoltarea copilului este dependenta de ocaziile pe care i le ofera rutina zilnica,
interactiunea cu ceilalti, organizarea mediului si activitatilor de invatare;
 Invatarea copilului mic se realizeaza prin exploatari si experiente in situatii de joc; 
 Dreptul la sanse egale presupune accesul la servicii de calitate, iar universalitatea
accesului la serviciile de educatie timpurie trebuie garantate de politicile nationale.

In dezvoltarea copiilor mici , dragostea si atentia este primordiala.

Parintii sunt primii si cei mai importanti educatori si au o influenta covarsitoare asupra
dezvoltarii copiilor lor. Parteneriatul intre educatori si parinti este benefic pentru dezvoltarea
sanatoasa a copilului. Adultii sunt cei mai importanti profesori din viata copilului, la sugari si la
copiii mici. In acest interval, toti adultii, in special parintii si educatoarele influenteaza viata
copiilor. 

Copiii mici sunt capabili de acte de invatare complexe si variate. Invatarea la copiii mici se
realizeaza holistic pentru ca implica toate celelalte domenii de dezvoltare a copilului: fizic,
emotional, social si intelectual. Aceste domenii de dezvoltare se modifica rapid si uneori se
suprapun pe masura ce copilul creste. Pentru educatoare aceasta inseamna ca o activitate poate sa
serveasca mai multor arii de dezvoltare. 

Copilul intre 2 si 3 ani exploateaza totul, se misca repede si constant, incepe sa isi stabileasca
sentimentele, corpul invata sa fie independent, vrea sa invete sa se joace cu cei de o varsta cu el,
dar are nevoie de mult sprijin din partea adultului ca sa faca acest lucru. 
Copilul se naste pregatit sa invete, invata interactionand cu lumea si utilizand toate simturile.
Toti copiii au un impuls innascut de a cunoaste, toate achizitiile copilului din primii ani de viata
dau in grad de autonomie si independenta.

Piaget afirma "jocul este acel mecanism de asimilare -acomodare prin care copilul isi
incorporeaza lumea (o face a lui) , dar se si integreaza acestei lumi". Jocul reprezinta atat un
rezultat, cat si o conditie a dezvoltarii . 

Data fiind importanta jocului pentru dezvoltarea copilului, adultul foloseste jocul pentru a-l
forma pe copil. La aceasta varsta, copilul prin joc invata cu atat mai mult cu cat sarcinile de joc
sunt gandite intr-o structura unitara si cu cat incercam sa solicitam prin aceste sarcini de joc mai
mult copilul.

Invatarea este un fenomen pe care il regasim atat in lumea umana, cat si in lumea animala, a
invata reprezinta modificarea constanta, stabila a posibilitatilor de a reactiona in raport cu diferite
conditii ale mediului, diferite solicitari.

Fiecare moment trait de copil este o ocazie de a invata ceva: ritualul primirii zilnice, masa,  jocul
liber sau dirijat, toate acestea il pot pune pe copil in fata unor situatii noi, din toate isi poate
imbogatii bagajul de trairi si de cunostinte. 

In timpul activitatilor de invatare, educatorii vor crea situatii numeroase si variate prin care
copilul sa invete, asigurandu-i-se, toata libertatea de actiune, de a alege. Pentru desfasurarea cu
succes a activitatilor de invatare se vor respecta cateva principii foarte importante: 

 Educatoarea sa stea cat mai des si indelung la acelasi nivel cu copiii, schimbandu-si locul
din cand in cand, ceea ce ii stimuleaza pe copii s-o urmeze. Comunicarea verbala si mai
ales cea nonverbala cu copiii se realizeaza mult mai bine astfel, decat daca copilul este
obligat sa priveasca in sus. 
 Sa verbalizeze fiecare gest pe care-l face, in  felul acesta, copilul va invata cum se
folosesc materialele, jucariile, si alte obiecte puse la dispozitia lor. Povestirea si
comentarea unor evenimente din timpul zilei la care copilul a participat, povestiri, poezii,
cantece legate de viata lui, sunt situatii de invatare, daca se vorbeste copiilor pronuntand
cuvintele clar. 
 Sa inlesneasca posibilitatile copiilor de a interactiona. 
 Sa-i ajute pe copii sa exploreze lumea din jur, sa-i lase sa analizeze si sa descopere, dar
cu multa atentie la prevenirea accidentelor si a imbolnavirilor. 
 Sa cedeze copiilor rolul de conducator al jocului pe masura ce ei au deprins regulile. 

 
 Educam asa!

1. ACORDATI ATENTIE COPILULUI

A da atentie.
Copiii sunt energici si ocupati toata ziua. Ei fac totul pentru a va atrage atentia cu lucruri
frumoase sau mai putin frumoase.
Copilului ii place sa atraga atentia. Iar dv. va place cand copilul va atrage atentia intr-o maniera
draguta.
Dand atentie la lucrurile frumoase pe care copilul le realizeaza, subliniati ceea ce el face bine.
Copilul primeste tot mai multa incredere in sine. Daca veti da multa atentie la lucrurile bune pe
care copilul le face, el va continua sa faca aceasta mai des.Cateodata, copiii fac ceva bun, dar
parintii nu acorda atentie. Atunci, nici copiii nu se mai bucura de ceea ce fac.Cateodata, copiilor
li se da atentie doar atunci cand fac lucruri rele. Este pacat, caci astfel vor face mai des acele
lucruri rele. Pentru ca ei au nevoie de atentie!
PE SCURT:
- Acordati, pe cat posibil, atentie lucrurilor frumoase pe care copilul le face.
- Mangaindu-l, clipind din ochi sau aratandu-va interesul.
- Spuneti copilului ceea ce face bine. Astfel, copilul devine mai increzator in sine.
- Nu dati atentie prea mare la lucrurile rele pe care le face.

2. RECOMPENSE
O maniera frumoasa de a acorda atentie este recompensa sau complimentul.
Copiii fac in fiecare zi o multime de lucruri pe care le puteti recompensa.
Daca recompensati copilul, fiti atent la ceea ce face bine. Spuneti copilului ceva laudabil
despre ceea ce a facut bine.
Urmariti atent comportamentul copiilor si spuneti ceva dragut despre aceasta.
 Daca vrei sa faci un compliment, fa-l direct! Altfel, copilul nu va mai sti pentru ce l-a
primit. Copiii isi dau seama imediat daca vorbiti serios sau nu.

Cateodata, copii fac ceva dragut pe care dv. , probabil, il gasiti normal. Si lucrurile
obisnuite merita un compliment.
PE SCURT:
- In fiecare zi urmariti lucrurile bune si dragute pe care copilul le face.
- Recompensati-l imediat ce a facut un lucru bun.
- Spuneti ceva dragut despre comportamentul bun.
- Faceti-o direct.
3. A SPUNE NU SI A INTERZIC
A FIXA LIMITE
Copiii sunt activi toata ziua. Cateodata fac lucruri care nu sunt placute, ca: a se plange ca
vrea o bomboana sau ca nu vrea sa isi stranga jucariile. Daca parintii gasesc plictisitoare aceste
lucruri, atunci trebuiesc fixate limite. Acestea sunt greu de stabilit. Copiii nu le respecta. De
aceea, parintii trebuie sa fie foarte clari si precisi cand spun copiilor care comportament il gasesc
obositor.
A SPUNE NU SI A INTERZICE
O maniera clara de a fixa limite este aceea de a spune NU. Spuneti nu in situatia in care
copilul face sau intreaba ceva ce nu va place. Explicati copilului de ce nu are voie sa faca ceea ce
a facut. Atunci copilul va intelege mai bine interdictia
Cateodata, copiii verifica daca vorbiti serios sau nu. De aceea, cand pronuntati cuvantul
NU, acesta trebuie sa fie cat mai convingator: NU este NU!
Nu folositi prea des nu, deoarece copiii nu vor mai asculta.
PE SCURT:
- Spuneti clar CE nu are voie sa faca.
- Explicati DE CE nu are voie.
- NU este NU.
- Nu spuneti prea des NU.
- Faceti complimente pentru lucrurile frumoase pe care copilul le face. Copiilor le place sa
fie laudati.
4. A IGNORA
A FIXA LIMITE
Copiii sunt activi toata ziua.Cateodata mai fac si neplaceri, ca : a se plange, a se enerva.
Daca parintii sunt nemultumiti, atunci trebuie sa stabileasca niste limite.
 Acestea se pun in diferite feluri. Spunand ceva. Dar a spune ceva inseamna A DA
ATENTIE.
A IGNORA:
Cateodata, copiii fac ceva ce nu au voie, doar ca sa va atraga atentia. Daca dv. le-o acordati,
atunci ei continua. Cea mai buna solutie este aceea de a nu raspunde. Deci, a ignora.
Ignorarea are efect doar daca ati spus copilului ce are voie si ce nu are voie. Dup ace ati spus
deja NU, ati interzis.
A ignora este dificil. Copiii vor incerca sa va atraga atentia. Pentru a va mentine aceasta
pozitie, puteti face altceva: cititi ziarul sau iesiti din camera.
Daca observati ca face ceva periculos – se joaca cu foarfeca sau cu chibriturile –atunci
bineinteles ca trebuie sa reactionati! Ignoratul ajuta in special copiii care se plang sau au o
atitudine mai nervoasa.
PE SCURT:
- Spuneti mai intai copilului ce are voie sa faca si ce nu.
- Nu reactionati daca incearca sa va atraga atentia.
- Incercati sa va mentineti pozitia facand altceva.
- Reactionati intotdeauna fata de un comportament periculos.
- Acordati atentia cuvenita pentru lucrurile frumoase.Astfel, vor continua sa faca lucruri
frumoase.
5. A IZOLA
A FIXA LIMITE
Copiii sunt activi in fiecare zi. Cateodata fac lucruri urate, ca: o sacaie pe sora cea mica sau
distrug lucruri dinadins. Daca parintii nu sunt de acord, trebuie sa fixeze niste reguli.
A IZOLA
Cateodata, copiii scapa de sub control. De indata ce isi vad sora sau fratele, incep sa se certe. De
parca altfel nu se poate!
Intr-un astfel de moment,ignorarea nu isi are sens. A ignora copilul nu va da rezultate. In
astfel de situatii, singurul lucru care da rezultate este acela de a pune copilul separat. Nu timp
indelungat: cinci minute, intr-un loc neplacut. De exemplu, pe hol.
Explicati intotdeauna de ce faceti asta. Dar nu intrati in discutie cu copilul.
Luati-l inapoi dupa cinci minute. I-a trecut. Nu este nevoie sa ii dati alta pedeapsa. Este
mult mai bine daca dati atentie lucrurilor frumoase pe care le face. Daca nu mai puteti stapani
copilul, atunci singura metoda este sa-l izolati.
PE SCURT:
 - Puneti copilul sa stea separate.
- Explicati de ce faceti aceasta.
- Cautati un loc mai neplacut pentru el, unde sa nu se poata distra.
- Nu o faceti prea des.
- Acordati mai multa atentie lucrurilor frumoase.
6. PEDEPSELE
A FIXA LIMITE
Copiii sunt in fiecare zi activi. Cateodata va fac si neplaceri, ca: joaca fotbal in camera
sau arunca cu mancare la masa.
Daca parintilor nu le place, atunci trebuie sa stabileasca niste limite.
Fixarea limitelor se poate face sub diverse forme.
PEDEPSELE
Daca interzici, ignori sau pui sa stea separat si toate acestea nu dau rezultate, atunci
trebuie sa incerci cu pedeapsa.
Il puteti pedepsi luandu-i jocul preferat .
“Iti bati joc de mancare? Atunci nu mai primesti nicio prajitura!”
“Te mai joci fotbal in camera? Atunci mingea de fotbal o inchid in debara!”
Explicati clar de ce il pedepsiti si faceti-o direct!
Pedepsele nu sunt placute. Deci nu exagerati cu pedepsele. Nu amenintati cu ceva ce nu
puteti face, deoarece nu are sens. Exemplu: veti da bicicleta gunoierilor daca copilul nu o aseaza
in boxa.
Nu pedepsiti prea des. Altfel, pentru copil devine o obisnuinta si nu il mai impresioneaza
cu nimic.
Mai bine acordati atentie lucrurilor frumoase pe care le face. Astfel, preintampinati
maniera negativa prin care copilul incearca sa va atraga atentia.
Daca il pedepsiti des, atunci devine insensibil.
PE SCURT:
- explicati de ce il pedepsiti
- faceti-o direct
- nu exagerati cu pedeapsa
- nu pedepsiti prea des
- dati-i copilului atentie si laudati-l pentru lucrurile frumoase pe care le face.
 Copilaria

Copilaria este cea mai frumoasaperioada  din viata fiecaruia, reprezentand varsta inocentei si a

candorii. Jocul si joaca sunt elemente caracteristice copilariei, ele ii dau farmec, reprezentand o
modalitate prin care copii pot descoperi lumea inconjuratoare si totodata minunatele lucruri pe
care copilaria le poate oferi. Aceste elemente se afla intr-o legatura foarte stansa: prin joc, copii
descopera lumea, iar adultii se intorc la perioada copilariei, redescoperind acea
varsta a inocentei. Datorita acestui lucru jocul a devenit adiacent unei alte teme si anume
copilaria.

Motivul jocului se regaseste in numeroase opere ale unor mari scriitori dar fiecare dintre
acestia ne prezinta propria sa viziune asupra copilariei: unii scriitori ca Ion Creanga, Mihai
Eminescu, Tudor Arghezi, Mark Twain creioneaza in operele lor o copilarie fericita, lipsita de
griji, in care preocuparile principale sunt jocul si joaca pe cand alti scriitori, precum Ionel
Teodoreanu, George Cosbuc, George Toparceanu, ne prezinta o copilarie trista in care copiilor le
sunt aratate greutatile si responsabilitatile vietii prea devreme, acest lucru devenind traumatizant
pentru acestia.

Cel mai cunoscut monument romanesc ridicat copilariei, „Amintiri din copilarie”,
ilustreaza foarte bine relatia de complementaritate dintre joc si copilarie. Copilul Nica se joaca
mereu. Fie ca este vorba de furtul cireselor sau de inscenarea unei slujbe bisericesti ori de jocul
cu batul, atitudinea copilului este de nepasare puerila. Frumusetea operei sta in dezinvoltura cu
care omul matur povesteste propria-i copilarie, identificandu-se pana la un punct cu mentalitatea
varstei respective, dar privind-o cu nemarginita simpatie si umor. In fond, scriitorul isi joaca
rolul sau de copil astfel invitandu-ne in lumea sa pentru a ne putea arata farmecul varstei de aur a
omului dintotdeauna si de pretutindeni. Ca si in povestirile lui Mark Twain, cu care prozatorul
roman are cateva puncte in comun, ne sunt povestite ispravile unui copil de 13-14 ani, trecute de
mult si devenite de neuitat prin ceata amintirii. In acest sens amintesc binecunoscutul roman
“Aventurile lui Tom Sawyer”, al faimosului scriitor american Mark Twain. In acest roman ne
sunt relatate nazbatiile lui Tom, personajul principal, care impreuna cu Huckleberry Finn,cel mai
bun prieten al sau, se joaca de-a detectivii. Aventura este tema romanelui si jocul devine un
motiv adiacent ei. 

Un simulacru reprezentativ creat de Mark Twain ramane „Print si cersetor”.Doi copii

apartinand unor paturi sociale diferite isi schimba identitatile si de aici se naste o adevarata
aventura. Jocul ia o intorsatura putin dramatica atunci cand cei doi descopera ca nu-si mai pot
capata inapoi identitatea adevarata. Ei sunt aruncati in medii diferite si realizeaza ca stilul de
viata cu care fusesera obisnuiti este cel care li se potriveste. Cu greu vor reusi sa redevina ceea ce
fusesera, caci aventura cunoasterii se transforma intr-o capcana din care vor iesi abia dupa mai
multe incercari, ca intr-un joc periculos.
          Poezia “Copii eram noi amandoi” reprezinta un simbol al temei abordate, reliefandu-se
in aceasta creatie copilaria, jocul si joaca: “Din loji de nuca car cu boi/ Faceam”(fragment ce ne
indica prezenta jocului), “Adesea la scaldat mergeam/In ochiul de padure”(fragment ce descrie o
secventa specifica copilariei). Intre cei doi frati, mai probabil de cruce decat de sange, se infiripa
o legatura puternica avandu-si originea in jocurile copilaresti.Imaginatia lor nestavilita
transforma in turnul Vavilon un castel din carti de joc si niste sarmane broaste in inamici de
temut. Omul matur vede cat de nesemnificative erau jocurile lor, dar realizeaza ce pretioasa era
tovarasia prietenului sau. Sfarsitul poeziei reprezinta un suspin dureros al poetului cu privire la
despartirea lor fizica, intrucat intre ei exista o legatura pe care nici moartea nu o poate distruge:
„Ah!     V-ati dus, visuri, v-ati dus!/ Mort e al meu frate./ Nimeni ochii-i n-a inchis/  In
strainatate - / Poate-s deschisi si-n groapa!║ Dar ades intr-al meu vis/ Ochii mari albastri/
Lumineaza - un suras./ Din doi vineti astri/ Sufletu-mi trezeste.”

         O alta legatura infiripata tot prin joc este prietenia dintre Danut, Olguta si Monica. Cei trei
copii devin un singur suflet, un singur destin, pe mosia Medeleni, primele lor activitati fiind
jocurile. Daca Monica, maturizata inainte de vreme, estein stare sa renunte la lupta in micile lor
intreceri sportive, Danut si Olguta au din plin spiritul competitiei. Curiozitatea copilareasca si
imaginatia lui Danut o transforma pe Monica in Ileana Cosanzeana si, crezandu-se el insusi Fat-
Frumos, o saruta pentru prima oara. Mai tarziu, indepartat si insingurat, el va gasi refugiu in
sufletul ei bun si iubitor. Povestea celor doi se sfarseste cu o casatorie reusita.Astfel, putem
afirma ca si iubirea, sentimentul cel mai cantat in versuri, se poate naste din joc.

         Un alt joc, dureros de data aceasta, il joaca Olguta. Ea isi ascunde durerea, sentimentele,
gandurile fata de familie si de prieteni, pare mai fericita decat este. Desi pe fata ei se observa
anumite semne - simulacrul ei nu este perfect - Olguta isi insuseste fara ca altii sa-si dea seama, o
viata care nu este a ei, de om fericit, de om linistit, caci in realitate zbuciumul interior nu-i da
pace. Logodna fratelui sau cu Monica distrage atentia celorlalti astfel incat jocul ei se desfasoara
fara vreo interventie din exterior. Motivele ei sunt intemeiate – stia ca ceilalti vor suferi afland de
boala ei si ca vor incerca s-o impiedice sa faca gestul disperat, as spune eu- si Olguta si-a jucat
atat de bine rolul incat vestea sinuciderii ei a cazut ca un traznet peste cunoscuti.

Aceasta subiectivitate cu care este tratata copilaria desluseste un univers specific, in care

un obiect are o imagine aparte si fiece conceptie este filtrata prin prisma proprie, devenind
specifica poetului. Aparand in mai multe opere literare, jocul a luat diferite forme de-a lungul
timpului. Sensul lui s-a schimbat de la unscriitor la altul, de la cel prim de activitate distractiva
pana la cel mai profund. Unul din meritele sale cele mai mari este ca bogatia aceasta a sensurilor
sale a sporit frumusetea si varietatea literaturii insasi.
 Violenta fizica si verbala

Violenta verbala este tot o forma de violenta!

Ai folosit, vreodata, santajul emotional ca sa obtii o reactie dorita din partea copilului tau?
Desigur, poate nu te-ai gandit niciodata ca asa se numeste si se interpreteaza o fraza pe care si
parintii tai au folosit-o cu tine, si nu pare sa te fi afectat atat de mult. Fraze ce au devenit o
traditie printre familiile din Romania, ca „nici un copil nu o sa se joace cu tine daca te
murdaresti”, „te pedepsesc daca nu inveti”, „vine Bau Bau si te ia daca nu esti cuminte” si multe
altele sunt, in fapt, forme de santaj emotional, ce creeaza o stare de tensiune in psihicul copilului,
ce va avea repercursiuni in viata sa ca adult.

Mai mult, santajul emotional este o forma de violenta, de care foarte putini dintre noi sunt
constienti. Nu doar tipetele si reprosurile fac parte din aceasta categorie, asa cum ar crede
majoritatea dintre noi, ci si cuvintele spuse cu cea mai buna intentie sau care par, la o prima
vedere, inofensive. Adevarul este ca, putem compara fiecare copil cu un burete, ce absoarbe
informatiile din jurul sau, acestea jucand, la un moment dat, un rol important in viata sa. De
aceea, in randurile care urmeaza, veti afla despre formele violentei verbale si consecintele sale
asupra psihicului copilului tau, dar si ce putem face pentru a le preveni.

Ce este violenta verbala?

Violenta verbala este o forma de comportament abuziv, folosind limbajul. Definim prin aceasta
sintagma orice cuvant spus intentionat sau neintentionat, care are drept rezultat afectarea
emotiilor pozitive ale celui care il aude. O alta definitie a acestei forme de violenta ne da o
explicatie si mai concreta, explicandu-ne atat starea emitatorului, cat si pe cea a
receptorului: violenta verbala este definita ca o forma de manifestare emotionala prin care
cel ce abuzeaza doreste sa controleze o persoana.

Asadar, chiar daca nu folosesti un ton ridicat in discutiile pe care le porti cu familia ta, dorinta de
a ii manipula, de a ii rani prin vorbe sau de a le impune ideile tale este o manifestare violenta.

Traim formele de manifestare ale violentei verbale din ce in ce mai mult, fara sa realizam ca
suntem abuzati sau ca abuzam, la randul nostru. Acest lucru este cauzat, in mare parte, de stresul
cotidian, ariile si delimitarile emotiilor si diferitelor planuri din viata noastra nemaifiind atat de
bine conturate, de multe ori, acest lucru rasfrangandu-se asupra copiilor nostri in mod
inconstient. Statisticile arata ca au crescut sinuciderile in randul adolescentilor, din cauza unor
confruntari verbale cu parintii, si, de aceea, ar trebui sa acordati o atentie deosebita acestui
aspect.

Cauzele violentei verbale

Pentru a preveni manifestarea violentei verbale, ar trebui, in primul rand, sa stim ce o cauzeaza.
In aceasta idee, ar trebui sa aruncam o privire in interiorul nostru, facand o introspectie obiectiva,
menite sa descopere adevarata problema ce sta in spatele acestui comportament.

Violenta verbala este cauzata de trairea unor sentimente negative, a unor frustrari si
resentimente, ce asteapta sa-si scoata capul la lumina pentru a fi rezolvate. Totusi, asa cum
intuiti, nu manifestarea lor agresiva este raspunsul, indiferent daca sunt indreptate spre o
persoana adulta sau un copil.

Atunci cand te surprinzi avand o iesire violenta verbal (nu ma refer, aici, doar la un ton ridicat
sau insulte, ci la mai multe forme de manifestare, asa cum am subliniat in randurile de mai sus)
opreste-te o secunda din descarcarea emotionala, retrage-te intr-un loc linistit si mediteaza asupra
furiei pe care o simti. De ce simti nevoia sa te manifesti in acest fel? Este problema care a
declansat acest episod chiar atat de importanta incat sa ia o asemenea amploare? Nu, cumva,
exista un alt motiv pentru care esti irascibil/a? Atentie! Majoritatea frustrarilor si resentimentelor
se manifesta in episoade care nu au nici o legatura cu acestea. Un exemplu concret si des intalnit
este cel al frustrarilor cauzate de locul de munca, descarcate pe membrii apropiati ai familiei, de
multe ori pe copii. Acest lucru se intampla deoarece, in sinea ta, stii ca acestia te iubesc
neconditionat si vor ramane alaturi indiferent de ce s-ar intampla, spre deosebire de seful tau,
caruia daca i-ai spune nemultumirile tale ar putea avea o reactie negativa. Insa chiar merita copiii
tai sa fie asa-zisul „cal de bataie” al tau, doar pentru ca situatia de la munca sau din alte medii
este una stresanta?

Printre cauzele principale ale violentei verbale se numara:

 O lipsa acuta de comunicare sau o comunicare deficienta cu membrii familiei.

 Stresul cotidian, cu care se confrunta fiecare dintre noi.
 Lipsa unei delimitari clare a planului profesional de cel familiar, a problemelor personale
de cele care tin de toti membrii familei.
 Neintelegerile intre membrii familiei.
 O personalitate egocentrista, egoista sau perfectionista.
 Depresia sau o alta tulburare a celui care abuzeaza de ceilalti membri.

Asadar, dupa cum bine vezi, atunci cand apare o forma de manifestare a violentei verbale,
principala cauza este in cel care o foloseste si nu in randul celor din jur, cu atat mai putin a
copiilor.

Forme de manifestare ale violentei verbale si solutii

Formele de manifestare ale violentei verbale sunt dintre cele mai variate, intinzandu-se pe o arie
larga, de la iritabilitate si pana la jigniri. Foarte frecvente in randul parintilor sunt criticile
excesive sau, asa cum spuneam la inceputul acestui articol, santajul emotional, iar, ceea ce este si
mai grav, este faptul ca acestia nici nu realizeaza ca sunt abuzivi prin cuvintele lor.

Voi enumera, mai jos, cateva dintre cele mai des intalnite forme de violenta verbala, precum,
cateva dintre exemplele de fraze adresate copiilor ce ii pot afecta grav, pe termen lung, cum ii va
afecta dar si solutii prin care puteti rezolva situatiile care le cauzeaza:

1. Amenintari

„Daca nu stai cuminte, iei bataie” ; „Daca nu iti faci curat in camera, nu iesi afara”; „Daca nu
iei nota mare, poti sa nu mai vii acasa”;

Efecte: Desi pare una dintre solutiile cele mai scurte, pentru o situatie, amenintarile nu fac decat
sa induca o stare de stres si teama in mintea copilului. Gandeste-te cat de mult te simti presat/a tu
de termenele limita impuse de seful tau si amplifica aceasta stare cu 4. Asa se simte si copilul
tau, atunci cand tu alegi solutia scurta.

Pe termen lung, efectele amenintarilor asupra copiilor sunt si mai devastatoare din punct de
vedere emotional. Amenintandu-ti copilul, doar pentru ca esti prea comod/a sa ii explici, cu
argumente, de ce nu ar trebui sa faca un lucru, il va tansforma intr-un adult nesigur, ce traieste
intr-o permanenta frica de ceea ce s-ar putea intampla daca isi va manifesta dorintele, nevoile si
personalitatea.

Solutii:Incearca sa-ti dai seama care este adevaratul motiv pentru care copilul tau se manifesta in
acest fel. Face parte din personalitatea lui sau este doar o stare de moment? Daca este o stare de
moment, ce o cauzeaza? Daca face parte din personalitatea lui, de ce nu il lasi sa si-o manifeste?
Nu cumva reactia ta este una ce porneste din egoismul propriu?.

2. Intimidari

„Faci asta pentru ca asa spun eu”; „Eu ca tine am fost, tu ca mine inca nu”; „Eu stiu mai bine
ce e pentru tine”;

Efecte: Parintii dominatori apeleaza deseori la fraze intimidante pentru a oferi educatie copiilor
lor. Totusi, studiile au aratat ca acesta este tipul de comportament ce da cele mai slabe rezultate
in cazul performantelor copiilor, din punctul de vedere al viitorului adult. La fel ca si in cazul
amenintarilor, efectul pe termen lung al intimidarilor este acela ca cel pentru care vrei binele,
copilul tau, va deveni o persoana nesigura, timida, ce va sta mereu in umbra celorlalti, datorita
unui respect de sine scazut. Chiar daca va obtine rezultate remarcabile la scoala sau in domeniul
profesional, va fi doar rezultatul incercarii sale de a iti demonstra ca este la fel de bun ca si tine.
Si chiar daca acest lucru pare bun, la o prima vedere, in fapt, fiecare dintre noi ar trebui sa
exceleze intr-un domeniu dintr-o motivatie mult mai sanatoasa, cum ar fi un real talent pentru
acesta.

Pe termen scurt, folosind intimidarea, vei obtine un copil confuz, ce nu poate deosebi intre bine
si rau, si care raspunde pozitiv cererii tale doar din cauza fricii, si nu pentru ca a inteles de ce.

Solutii: Acorda timpul necesar pentru a ii explica de ce consideri ca parerea ta este cea mai buna.
Nu-l pune intr-o pozitie inferioara tie si lasa-l sa isi ia singur deciziile. Daca ai stiut sa ii explici
pe intelesul sau, cu siguranta o va lua pe cea buna, ce te va multumi si pe tine. Un parinte nu este
un comandant de pluton ci un prieten ce te ajuta sa intelegi viata si sa fii pregatit pentru aceasta.
Chiar daca va face alegeri gresite, datoria ta este sa il sustii si sa il ajuti sa se ridice, pe viitor, nu
sa ii impui o idee.

3. Invinuiri si reprosuri repetate

„Ti-am spus eu!”; „Din cauza ta se intampla asta”; „Tot ce fac, fac pentru tine”; „Muncesc de
dimineata pana seara ca sa ... si asa ma rasplatesti?”

Efecte: Dintre toate formele de abuz verbal, reprosurile sunt cele mai grave. Un om caruia i s-au
adus reprosuri de-a lungul copilariei este, acum, o persoana ce traieste o vina intensa, are o stima
de sine extrem de scazuta si performante reduse in domeniile in care activeaza. Este o persoana
ce cu greu ia o decizie proprie, din frica de a nu afecta pe ceilalti, ce, probabil, inca nu s-a
maturizat complet si care, in cele mai multe cazuri, este dependenta de alte persoane. Iti doresti
asta pentru copilul tau?

Solutii: Parintii care isi invinuiesc copilul deseori si ii aduc reprosuri repetate acestuia sunt, in
fapt, persoane pline de frustrari. Un termen des folosit pentru acest tip de oameni este acela de
„parinte impostor”. Acestia isi proiecteaza propriile probleme asupra copiilor, apeland la un
santaj emotional. Printre aceste probleme se numara frustrarile, propria stima de sine scazuta,
dorinta de control, teama de abandon, sentimentul de inutilitate. Daca folosesti des reprosuri
asupra copiilor tai, iti recomand sa apelezi la ajutorul unui psiholog, deoarece ai propriile
probleme nerezolvate si, se pare, intampini dificultati in a le identifica. Nu lasa ca o problema
personala sa iti afecteze relatia parinte – copil si solutioneaz-o, inainte sa fie prea tarziu.

4. Diminuarea meritelor acestuia

„Se putea si mai bine”; „Nu ma asculti niciodata”; „Nu poti sa faci nimic ca lumea?”; „Ma
faci de rusine”; „Tu chiar nu intelegi?”

Efecte: Extrapoland, copilul va incepe sa creada ca nu primeste aprobarea ta, ca orice face este
gresit si ca nimeni nu il place. Acest fapt il va impinge spre izolare si chiar depresie, o tulburare
ce poate avea consecinte foarte grave, ca suicidul. Vei obtine un adult cu grave probleme de
adaptare sociala, introvertit, timid si nesigur, ce, foarte probabil, nu va excela in nici un domeniu.

Solutii: Daca vrei sa iti apostrofezi copilul pentru o reactie pe care tu o consideri gresita, a
acestuia, explica-i acest lucru fara a generaliza. Inlocuieste acel „niciodata” cu „in acest
moment”, folosind asertivitatea: „In acest moment, simt ca nu vrei sa intelegi”. Adauga acestei
fraze si argumente care sa iti sustina punctul de vedere si vei vedea cum comportamentul
copilului tau se va ajusta pentru a te face pe tine fericit/a.

Efecte ale violentei verbale

Alte efecte ale violentei verbale asupra copiilor, pe langa cele enumerate mai sus, sunt:
comportamente auto-distructive, anxietate, inadaptare, probleme de inter-relationare, boli fizice
(la fel ca si in cazul adultilor, bolile fizice au o stransa corelatie cu starile psihice: de exemplu, un
om care sufera de dureri de spate, este foarte probabil sa traiasca intr-un mediu care nu il
apreciaza sau intr-unul tensionat, astfel incat pozitia umerilor sai – printr-o mainfestare
inconstienta – este una nesanatoasa.), tendinte de agresivitate fizica sau verbala.

Foarte multe studii arata ca abuzurile verbale suferite in copilarie cresc sansa de a deveni
delicvent. De asemeni, alte studii arata ca un copil abuzat verbal va avea o dezvoltare fizica,
emotionala, sociala si educationala mult mai scazuta decat a celor care nu sunt supusi acestui
tratament.

Asadar, inainte de a iti abuza copilul verbal, chiar si dintr-o intentie buna, asigura-te ca problema
nu este, in fapt, la tine. Solutia problemelor nu sta in reprosuri si intimidari, ci intr-o comunicare
eficienta si o privire de ansamblu corecta asupra situatiei. Felul cum va creste copilul tau si ce va
deveni el, ca adult, depinde intr-o foarte mare masura de ce decizii iei tu, in acest moment, si de
felul cum vei sti sa gestionezi situatiile critice. Desi este foarte usor sa ne lasam prinsi in
avalansele emotionale cauzate de problemele de zi cu zi, adu-ti aminte ca rolul tau, ca parinte,
este sa iti protejezi copilul si sa il pregatesti eficient pentru o viata de unul singur.