FLAUTUL FERMECAT – WOLFGANG AMADEUS MOZART

https://www.youtube.com/watch?v=02u4Jf_aNPI

Opera în două acte „Flautul fermecat” a avut premiera la Viena în anul 1791.
Libretul lui Emanuel Schikaneder a fost inspirat de povestea „Lulu” de Liebeskind,
publicată în colecţia de poveşti orientale în 1786. Lucrarea este considerată cea mai
bună creaţie a genului de singspiel, operă comică de origine germană care în loc de
recitativ (dialog cântat) foloseşte dialogul vorbit. „Flautul fermecat” este una dintre
cele mai apreciate şi cântate opere din lume. Prima montare a fost regizată şi dirijată
de compozitorul însuşi şi a avut un succes răsunător. Autorul libretului a fost interpretul
rolului Papageno. În anul 1792, la un an de la premiera absolută, dar şi de la moartea
lui Mozart, se sărbătoreau deja 100 de reprezentaţii.

Sinopsis
A fost odată ca niciodată un ţinut îndepărtat, care se numea Regatul Întunecat al
Reginei Nopţii. În acest regat a ajuns prinţul Tamino. Un dragon s-a repezit asupra
lui. Doamnele Reginei Nopţii l-au salvat pe frumosul prinţ. Papageno, un ciudat
vânător de păsări, îi spune că el este cel care l-a salvat. Cele trei doamne, supărate că
Papageno a minţit, îl pedepsesc pe acesta, punându-i un lacăt la gură. Ele îi arată lui
Tamino un portret al frumoasei Pamina, fiica Reginei Nopţii, care a fost răpită. Tamino
se îndrăgosteşte de Pamina şi jură să o salveze. Soseşte Regina Nopţii, care îi spune că
Pamina a fost răpită de Sarastro, duşmanul ei, pe care îl descrie ca fiind un tiran şi
vrăjitor rău. Tamino şi Papageno, însoţiţi de trei copii, pleacă în misiune. Tamino
primeşte un flaut fermecat, iar Papageno clopoţei fermecaţi, aceste două obiecte fiind
sortite să-i protejeze.
Ajunşi în ţara înţeleptului Sarastro, Tamino şi Papageno încearcă să o găsească
pe Pamina, care este păzită de Monostatos, un maur ciudat şi rău. Papageno îi spune
Paminei că un tânăr fermecător, care s-a îndrăgostit de chipul ei, va veni s-o salveze.
1
Pornesc amândoi în căutarea lui Tamino, dar sunt prinşi de Monostatos. Clopoţeii
fermecaţi pe care îi are Papageno, îl alungă pe urâtul paznic. Se anunţă sosirea lui
Sarastro, iar Pamina este nevoită să îi spună adevărul: a dorit să plece din Ţara
Înţelepciunii, pentru a se reîntoarce la mama sa, Regina Nopţii, de care îi este dor.
Apare Tamino îndrumat de Monostatos.
Tamino și Pamina se întâlnesc pentru prima oară. Sarastro îl îndrumă pe Tamino
în Templul Înţelepciunii, pentru a se convinge, trecând prin proba tăcerii, a focului şi a
apei, dacă este demn de Pamina, pe care o iubește. În timp ce Pamina se odihneşte,
Monostatos vrea să se apropie de ea. El este întrerupt de Regina Nopţii, care vine să
distrugă ţinutul lui Sarastro. Ea îi dă Paminei un pumnal, ordonându-i să îl ucidă pe
Sarastro şi să-i aducă Discul Soarelui pe care Sarastro îl poartă pe piept. Pamina este
îngrozită de ceea ce trebuie să facă. Înţeleptul Sarastro surprinde frământarea Paminei
şi o iartă, pentru că în Țara Înţelepciunii nu există răzbunare şi ură. Tamino este
convins să facă jurământul tăcerii. Însoţit de Papageno, se întâlneşte cu Pamina, dar nu
îi vorbeşte, spre mirarea şi întristarea frumoasei prinţese. Papageno e vorbăreţ şi este
fericit că poate vorbi cu o bătrânică simpatică. După două întâlniri, bătrânica îi cere să
devină soţia lui. Papageno, mirat şi amuzat acceptă, nedorind să rămână toată viaţa
singur.
După promisiunea pe care o face bătrânei, aceasta se transformă în soţia visată,
în Papagena. Tamino şi Pamina trec cu bine prin proba focului şi apei, fiind demni să
trăiască în Lumea Dreptăţii şi Înţelepciunii ce aparţine lui Sarastro. Regina Nopţii,
însoţitoarele sale şi Monostatos fac ultima încercare de a-l distruge pe Sarastro, dar
sunt întâmpinaţi de tunete şi fulgere. Sarastro îi primeşte pe Tamino şi Pamina în ţara
sa, dragostea adevărată şi profundă triumfă asupra răului, iar curajul, virtutea şi
înţelepciunea înving puterile întunericului.
Referințe:
 Grigore Constantinescu, Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971
 Ana Buga, Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999
 Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, București, 2002