Sunteți pe pagina 1din 1

1.

Lipsa locurilor de muncă din zona rurală, în agricultură

Agricultura este cel mai vulnerabil sector al economiei româneşti, aproape 30% din
populaţie lucrând în acest domeniu. Parcelele mici de pământ şi eşecul în adoptarea
tehnicilor moderne în agricultură determină ca producţia din fiecare an să fie
dependenţă de capriciile vremii. Nu au fost comasate proprietăţile pentru realizarea
fermelor rentabile, ce ar putea crea locuri de muncă, proprietăţile sunt încă mult
fărâmiţate. Nu au fost lansate programe de sprijin a producătorilor agricoli, credite
pentru achiziţia de utilaje, pentru dezvoltarea spaţiilor de depozitare (silozuri, depozite
frigorifice pentru legume-fructe), pentru înfiinţarea-reînfiinţarea sistemului de irigaţii, etc.
La toate acestea se mai adaugă şi un sistem al asigurărilor producţiilor foarte greoi,
chiar nesatisfăcător. O ţară cu o suprafaţă agricolă de invidiat (14,8 milioane de
hectare), cu o dispersie hidrografică la fel, nu reuşeşte decât în anii cu precipitaţii bune
producţii comparabile cu ţările dezvoltate. Se pare că încă Bunul Dumnezeu este
singurul investitor în agricultură. În anul 2013, agricultura a adus 18,5 miliarde de euro
în economie, acesta fiind cel mai bun rezultat din istoria postdecembristă, contribuţia să
la PIB fiind de 6-7%, media fiind de 5%.

Lipsa de industrializare din agricultură se vede în structura exporturilor şi a importurilor


de produse agroalimentare. Dacă circa jumătate din exporturi sunt acoperite de marfă
brută tranzacţionată bursier, precum grâul, porumbul sau seminţele de floarea soarelui,
în structura importurilor o greutate mai mare o au produsele finite.

În condiţiile în care mai întâlnim ceva forţă de muncă tânără în mediul rural, fie este
necalificată şi prin urmare şi foarte puţin motivată de oferta financiară făcută de
angajatori. Satele vor fi în continuare depopulate de tineri, fără şcoli în domeniu, fără
locuri de muncă cu salarii decente, fără sprijin în formarea antreprenorilor-fermieri, fără
infrastructură locală (străzi cu asfalt, apă potabilă, canalizare, mijloace de transport) nu
putem reda speranţa unui viitor. În Austria s-au găsit tot felul de soluţii pentru a atrage
diverşi investitori în mediul rural (mai puţin atractiv), tocmai pentru a păstra întregi
aceste comunităţi mici. Oraşele continuă să absoarbă în continuare populaţia din mediul
rural, modelul va continuă multă vreme, observăm în fiecare zi cum se dezvoltă zonele
metropolitane şi cum oraşele determina progresul .

2. Politizarea excesivă a structurilor de stat


Un alt factor ce determină încurajarea migraţiei îl constituie politizarea excesivă a structurilor de
stat. Pe fondul lipsei locurilor de muncă, lupta pentru un loc de muncă la stat a condus la
politizarea excesivă. Ocupare posturilor de la cel mai înalt nivel până la portar şi îngrijitoare fără
competenţe profesionale, dar şi fără calităţi morale au condus instituţiile în colaps funcţional.
Aşa ne explicăm incapacitatea de absorbţie a fondurilor de dezvoltare de la UE, fie prin lipsa
proiectelor, fie prin sistemul fraudulos de gestionare a acestora. O administraţie fie ea locală
sau centrală, cu asemenea personal