SUBIECT : FUNCTIILE

LIMBAJULUI – IN SPIRITUL
PSIHOLOGIEI TRANSVERSALE –
IN COMUNICARE

Psihologia transversală este o ştiinţă de graniţă între psihologie şi filosofie care încearcă să
explice atât stările elementare cât şi pe cele complexe privind justificarea dispoziţiei şi a
comportamentului. Explicaţie: Dispoziţia reprezintă unitatea elementară de comportament, clişeul static
al unui „film în mişcare”, iar comportamentul suma dispoziţiilor unui timp oarecare „filmul propriu-zis”,
( in conceptia lui Gheorghe Schwartz care a abordat limbajul în spiritul psihologiei transversal )

Psihologia transversală se ocupă doar de individul om, liber şi sănătos pentru care limbajul
trebuie considerat drept un mod de exprimare al gândurilor şi al sentimentelor, al personalităţii, al
sinelui în ultimă instanţă. Ea explică în aceeaşi măsură motivaţii, priorităţi şi modalităţi de exprimare atât
ale emiţătorului cât şi ale receptorului.

Condiţia umană defineşte această interconexiune dintre structura psihologică cu infrastructura

biologică, pe care ea se clădeşte, şi cu suprastructura socială, în care ea se integrează.

LIMBAJUL

Limbajul este procesul psihic de utilizare a limbii în vederea realizării funcţiei de comunicare,
cunoaştere sau reglare.
 Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit in
comunicarea interumană.

Limbajul mai poate fi definit ca un vehicul ce transporta intenţii, atitudini, un mijloc de

transmisie ă informaţiilor, care circula fără rezistenta de la un sistem cognitiv la altul.

Comunicarea verbală a fost asimilată noţiunii de limbaj. „Limbajul constituie expresia

conduitelor verbale exprimate prin perceperea limbajului, înţelegerea discursului, memorizarea frazelor
sau a textelor, achiziţia şi producerea limbajului în sine şi se alătură unei familii extinse de conduite
umane, şi anume, conduitelor simbolice ce includ desenul, gesturile, scrierea şi alte coduri de expresie”.

FUNCŢIILE LIMBAJULUI

Psihologia contemporană consideră că limbajul îndeplineşte o multitudine de funcţii, dintre care

cele mai importante sunt trei: funcţia de comunicare, funcţia cognitivă şi funcţia reglatoare.

Prima şi cea mai importantă este funcţia de comunicare.

Limbajul în această funcţie constituie un proces de stabilire şi gestionare a relaţiilor dintre

oameni cu ajutorul limbii.

Gheorghe Schwartz distinge trei categorii de funcţii ale limbajului:

– ontogenetice,

– generale,

– motivaţionale.

Funcţiile ontogenetice (sau în dezvoltare) ale limbajului sunt:

– funcţia fiziologică,

– funcţia afectivă,

– funcţia ludică,

– activitatea practică (de confirmare),

– utilizarea reprezentativă,

– utilizarea didactică.

Ele devin active pe măsură ce sunt impregnate de conştiinţa de sine tot mai puternică a
subiectului.

Funcţia fiziologică este una nemijlocită şi după apogeul ei, odată cu creşterea percepţiei
chinestezice şi a orientării în spaţiu, a conştiinţei de sine, individul copil începe să diferenţieze la început,
aceste diferenţieri sunt mai mult fiziologice, cu timpul începând să se conştientizeze procesul mergând
de la difuz la punctual. Relaţiile timpurii ale unui copil sunt adesea denumite ataşamente, adică legături
emoţionale relativ solide cu o persoană anume (figura ataşării), iar comunicarea cu figura ataşării trece
de la stadiul pur fiziologic la unul în care satisfacţia devine mai complexă afectivă, deşi comunicarea e
încă non-verbală ţinând de căldura şi inflexiunea vocii, în lipsa înţelegerii cuvintelor, căci n-a fost atins
încă nivelul de dezvoltare neurologică. Prezenţa elementului afectiv este predominantă în dezvoltarea
vorbirii şi se află în stadiul naşterii conştiinţei de sine şi alături de satisfacerea nevoii de securitate.

Funcţia afectivă a limbajului constă în exprimarea spontană a emoţiilor şi impulsurilor, sub

forma intonaţiilor, modificărilor de timbru, mimică, gesticulaţie sau chiar strigăt şi interjecţie, ca în
stările de mare încărcătură emoţională. Este o dimensiune a limbajului care se leagă de formele mai
primitive de expresie, dar la care limbajul evoluat a adăugat nuanţe şi modulări specifice, prin care
putem citi aspectele implicite ale comunicării. La acestea adăugăm că orice comunicare implică, pe lângă
mesajul principal (cel mai adesea informaţional-cognitiv) un conţinut afectiv, căci vrem să influenţăm
conduita cuiva, să obţinem ceva, să declanşăm o schimbare de conduită, adică să determine o rezonanţă
între noi şi interlocutor.

Funcţia ludică apare de timpuriu în jocul copilului, care dezvoltă plăcerea de a fi cauză operând
nu numai asupra obiectelor, ci şi asupra cuvintelor. Funcţia ludică exprimă, pe de o parte, contribuţia
acumulărilor inconştiente în auto-generarea limbajului la copil, pe de altă parte rolul elementelor
implicite ale cuvintelor (rima, aliteraţia, asonanţele, reduplicările, unificările prin contiguitate). La adult
jocurile de cuvinte, plăcerile savante legate de rezolvarea integramelor, imaginile poetice vor prelua de
la copil cele două caracteristici fundamentale: ideea de joc cu cuvintele (prin care istoric este
transformat în … isteric), şi contribuţia sensurilor conotative, secundare, depozitate în inconştient, care
oferă de multe ori o combinatorică la distanţă, surprinzătoare, neobişnuită.

Funcţia ludică transformă limbajul în paralimbaj unde impactul afectiv al rostirii este decisiv prin
ansamblul afectiv al rostirii este decisiv prin ansamblul unor trăsături muzicale (prin melodia vorbirii). Şi
la profesioniştii jocului – sportivi de performanţă, artişti, profesori etc. – emoţiile nu-s eliminate, acestea
îi oferă o mai bună încadrare în atmosfera de realitate / irealitate a jocului, căci respectiva emoţie
creativă se impregnează şi în expresia limbajului.

Prin activitatea practică de confirmare se face trecerea de la limbajul lipsit de conotaţii

cerebrale, la cel capabil să preia funcţiile generale. Formele ei de manifestare sunt determinate de
tipurile de personalitate şi bineînţeles de parametrii dispoziţiei şi ai comportamentului.

Funcţia persuasivă a limbajului, care presupune deliberat convingerea, influenţarea, modificarea

celuilalt. În psihoterapie deseori sugestia foloseşte această pătrundere afectivă, creată prin limbaj,
pentru a genera o schimbare de optică, de convingere sau de atitudine.

Functia didactica implica activităţile didactice când învăţătorul sau profesorul cu ajutorul
limbajului le formează elevilor şi studenţilor cunoştinţe. Jinkin, cunoscut psiholog rus, numea limbajul în
funcţia cognitivă transmiţător de informaţii. Într-adevăr, profesorul transmite cunoştinţe studenţilor prin
prelegere, comunicare, discuţie, pe scurt, prin cuvânt.
 Funcţiile generale ale limbajului sunt deci:

– funcţia ludică,

– râsul şi gluma,

– comunicarea interumană,

– de suport al gândirii,

– de conformare,

– cathartică,

– de luare în posesie,

– persuasivă, – emoţional-afectivă,

– evaluativă (orientativă).

Funcţiile motivaţionale sunt:

– emoţională,

– de afirmare a sinelui,

– reacţiile vegetative.

Procesele psihice care privesc limbajul sunt: senzaţiile de percepţie, memoria, atenţia, gândirea,
afectivitatea, deprinderile, aptitudinile, activitatea voluntară, activitatea nervoasă, dispoziţia,
comportamentul.

Categoriile de limbaj sunt următoarele: limbaj activ versus limbaj pasiv, limbajul pluripolar, limbajul
jurnalistic, limbajul muzical, metalimbajul, paralimbajul, extralimbajul, limbajul etic, limbajul
distorsionat, limbajul justiţional, limbajul educaţional.

Pentru toate aceste noţiuni Gheorghe Schwartz care le-a explicat în cartea sa „Limbajul
individului om, liber şi sănătos. În spiritul psihologiei transversale”, volum blindat ştiinţific cu o
bibliografie solidă şi bogată şi cu un aparat de note seducător pe care le recomand drept model de
redactare a unui referat, în termenii unei hermeneutici transversale.

Pot fi identificate trei avantaje pe care limbajul si comunicarea le aduc omului:

a) Îi permite să trăiască alâturi şi împreună cu alţii, să ia poziţie faţă de alţii, să se adapteze situaţiilor noi,
să ţină seama de experienţa altora, să o asimileze, dacă e cazul şi e necesar.

b) Prin comunicare, individul se face cunoscut altora, dar şi sieşi, îşi corijează o serie de percepţii şi
atitudini eronate, se introspectează şi se poate înţelege mai bine pe sine.
c) Comunicarea răspunde nevoii omului de a fi apreciat, prin intermediul ei el atrage atenţia altora
asupra sa, implicit, afirmându-se şi punându-se în valoare.