cercetarea particulară dintr-o ramură sau alta a dreptului.
Ajungând la un înalt grad de
Tema 1: Sistemul științei dreptului și statului. Rolul și locul
1.Considerații privind rolul științei sistemului științe sociale
Aşa cum se consemnează în toate dicţionarele de referinţă ale lumii, ştiinţa este un ansamblu
sistematic de cunoştinţe veridice despre realitatea obiectivă (natură şi societate) şi despre
realitatea subiectivă (psihic şi gândire).
a.Ca instituţie - este o organizaţie de oameni care efectuează cercetări şi examinează căile
promovării lor în practică.
b.Ca metodă - este un ansamblu de procedee şi mijloace, care ne dezvăluie realitatea
înconjurătoare.
G.W.F. Hegel definea ştiinţa ca fiind "ceea ce mintea omului a reuşit să sintetizeze din
contactul cu realitatea trăită", iar Charles Montesquieu o definea ca "Un summum de idei
despre ceea ce ne înconjoară". Andrei Rădulescu observa că ştiinţa reprezintă "un sistem de
valori, de generalizări ştiinţifice dobândite prin metode de cercetare".
Ştiinţa este un sistem de cunoştinţe despre natură, societate şi gîndire, cunoştinţe obţinute
prin metode corespunzătoare şi exprimate în concepte, categorii, principii şi noţiuni.
Ca fenomen social aparte şi ca formă specifică de activitate umană, ştiinţa nu poate fi privită
doar ca un sistem de idei, reprezentări, teorii (imagine statică), ci ca un sistem care se dezvoltă,
produce continuu noi cunoştinţe, ca un sistem de valori spirituale (imagine dinamică).
în general, se poate accepta din numeroase analize şi clasificări făcute de-a lungul timpului
pentru sistemul ştiinţei, clasificarea trihotomică în: ştiinţe ale naturii, ştiinţe sociale şi ştiinţe
despre gîndire .
Scopul ştiinţelor sociale este acela de a cunoaşte legile generale ale existenţei şi dezvoltării
societăţii, de a studia formele istorice de organizare socială şi modalităţile specifice de
manifestare a diverselor componenţe ale realităţii social-umane (politice, etice, juridice etc.).
Ştiinţele sociale prezintă următorul tablou:
a) Ştiinţa de tip nomotetic, care are ca obiect activităţile umane şi îşi propune să stabilească
legile şi relaţiile funcţionale corespunzătoare, în cadrul lor se utilizează observaţiile sistematice,
experimentele, studiile statistice etc. La ele se referă: economia politică, psihologia, sociologia,
demografia, lingvistica etc.
b) Ştiinţele care-şi propun reconstituirea şi interpretarea trecutului -ştiinţele istorice.
c) Ştiinţele juridice - ştiinţe care delimitează lumea dominată de norme, obligaţii şi atribuţii;
studiază aspectele normative ale activităţii umane.Obiectul stiintei juridice il constituie
studierea dreptului a fenomenului juridic in toata complexitatea sa :dreptul ca ansamble de
normed r subiective ,relatiile juridice si ordinea de drept din societate constiinta juridical si
corelatia stat-drept.Ansamblul cunostintelor juridice se constituie dintr-un system al stiintelor
juridice in care se disting 3 grupe:1.stiinte juridice teoretice globale –tgd avind ca obiect de
studiu abordarea teoretica generala a dreptului cu functiile si formele sale de manifestare.
2.stiinte juridice istorice –studiaza dr in evolutia lui istorica concreta in mod cronologic 3
stiinte juridice de ramura- reglementeaza diferite cat. De relatii sociale in forme specific
Stiintele juridice auxiliare-rolul lor este de a ajuta activitatea juridical desfasurata de unele
organe jurisdictionale de ex medicina legala psih. Judiciara etc.
2.TGSD ca sistem al cunoștințelor generalizate despre statul și dreptul
Teoria dreptului este desigur, înainte de toate, o ştiinţă juridică cu caracter general, având
menirea să înfăţişeze o sinteză cât mai complexă, şi, pe cât posibil, mai ordonată a întregii
ştiinţe despre drept. Ea se prezintă astfel şi ca o încoronare a rezultatelor dobândite în
generalitate, teoria generală a dreptului operează cu categorii, pe care le defineşte, le stabileşte
coordonatele, precizând locul şi însemnătatea fiecăreia în cadrul ştiinţelor juridice. Delimitând
sfera de cuprindere şi stabilind elementele de diferenţiere specifice categoriiler, instituţiilor
juridice, teoria generală a dreptului ajută ştiinţele de ramură în explicarea sensului şi rolului lor,
în teoria şi practica dreptului.
Având preocupări de generalizare a rezultatelor ştiinţelor juridice particulare, de definire şi
explicare a unor categorii şi instituţii, întâlnite în toate ramurile dreptului, teoria generală a
dreptului este denumită uneori filozofie generală a dreptului sau enciclopedie juridică. Desigur
că, pot fi luate în considerare argumentele enunţate în definirea cursului ca o enciclopedie
juridică sau ca o disciplină filozofică. Totuşi, socotim că nu ar fi riguros exact să definim cursul
nici într-un fel, nici în celălalt, deoarece o enciclopedie juridică are, în mod necesar, drept
obiect o totalitate de cunoştinţe juridice, o explicare exhaustivă a întregii terminologii juridice,
ceea ce cursul nu poate face, iar filozofia dreptului ar presupune o îndepărtare sensibilă de
ştiinţele de ramură, ceea ce n-ar ajuta la atingerea obiectivelor majore ale cursului.
Teoria generală a dreptului se opreşte - în explicitarea elementelor componente ale dreptului -
asupra a ceea ce este esenţial, asupra a ceea ce constituie legătura interioară a relaţiei juridice şi,
explicând procesul logic al apariţiei şi dezvoltării ei, delimitează şi precizează ce este statul şi
dreptul, care sunt raporturile dintre ele, care este locul şi rolul lor în sistemul raporturilor
sociale, care este trecutul, în ce constă prezentul şi prin ce se caracterizează perspectivele
evoluţiei lor. în felul acesta, teoria generală a dreptului nu are propriu-zis drept obiect
prezentarea cunoştinţelor parţiale ale diferitelor ştiinţe juridice de ramură, ci este chemată să
extragă din materialul bogat oferit de celelalte ştinţe juridice ce este esenţial, arătând şi
explicând, pe această cale, ce este dreptul, care sunt originea şi formele lor concrete de
manifestare.
lată de ce, teoria generală a dreptului este o ştiinţă generală despre stat şi drept, al cărei obiect îl
constituie studiul problemelor complexe ale apariţiei şi dezvoltării în diferite etape istorice a
dreptului ca fenomen social, care joacă un rol important în reglementarea relaţiilor sociale.
3.noțiuni generale a teoriei statului și dreptului
Romanii dădeau cuvântului jus nu numai sensul de drept, ci şi pe cel de dreptate, de norme
legale, de lege. Un sens similar întâlnim în sistemul francez, unde se foloseşte cuvântul droit.
Englezii folosesc cuvântul right, iar germanii recht.
Jean Jacques Rousseau, stăruind asupra rolului dreptului "în ordonarea relaţiilor sociale",
constata că putem vorbi despre legi, în sensul de legi fundamentale prin care se urmăreşte să se
asigure "cea mai bună formă posibilă treburilor publice"; legi care se referă la relaţia membrilor
societăţii între ei şi a acestora cu întregul corp social. Aceste legi "asigură independenţa unui
individ faţă de ceilalţi şi în acelaşi timp dependenţa sa faţă de stat"; o dependenţă care - după
opinia marelui gânditor - "asigură libertatea, dat fiind că ea este aceeaşi pentru toţi particulariie
succesul tuturor celorlalte".
Montesquieu sintetiza într-o formă concisă semnificaţia dimensiunii istorice în definirea
dreptului, sugerând că "trebuie să lămurim istoria cu ajutorul legilor, iar legile cu ajutorul
istoriei".
Pe baza acestor trăsături distinctive, putem conclude că dreptul este ansamblul normelor de
conduită instituite sau sancţionate de către stat, care exprimă voinţa şi interesele comune,
generale, asigurate, în aplicarea lor, de forţa coercitivă a statului.
Dreptul, ca întreaga componenţă juridică a vieţii sociale, este un fenomen deosebit de
complex, a cărui cunoaştere presupune o cercetare aprofundată a legităţilor obiective a
existenţei sale, a dinamicii sale, a factorilor care-1 configurează şi valorilor pe care le
promovează .
Statul este principala instituţie politică a societăţii. Apărut cu aproape şase mii de ani în urmă
în Orientul Antic (Egipt, Babilon, China, India), Statul continuă să fie şi astăzi instrumentul
conducerii sociale, iar discuţiile privind natura, funcţiile, mecanismul şi formele sale continuă
să polarizeze şi astăzi atenţia unor cercuri largi de specialişti în domeniul politologici,
sociologiei, dreptului.
Diferite curente şi teorii filozofice explică de pe poziţii diferite importanţa sa, rolul său în
apărarea unor interese sociale de grup sau al societăţii în întregime.
Ca şi în cazul dreptului, abordarea analitică a locului şi rolului statului a scos la iveală natura
istorică a statului, dependenţa formelor sale de transformările social-istorice.
Apariţia statului este determinată de schimbările petrecute în orînduirea comunei primitive,
schimbări care au făcut ca vechile forme de organizare şi conducere (ginta, tribul) să nu mai fie
suficiente impunîndu-se o formă nouă - cea politică, statală.
Odată cu apariţia statului relaţiile sociale se dezvoltă la adăpostul unei forţe speciale de
constrîngere, pe care o deţine şi o poate utiliza împotriva celor care i se opun.
Statul apare astfel ca o modalitate (o variantă) social - istorică de organizare socială prin care
grupurile sociale i-au promovat interesele comune şi în care şi-a găsit expresia concetrată
întreaga societate.
Apariţia statului este rezultatul unor prefaceri social-politice, organizarea statală a societăţii
pe o anumită treaptă de dezvoltare a istoriei este o necesitate.
O caracteristică esenţială a statului constă în existenţa puterii publice, denumită şi putere de
stat sau putere de constrîngere (forţă coercitivă), în ultima sa esenţă statul înseamnă forţă.
4.locul și rolul TGSD și sistemului științelor juridice
Fiind o ştiinţă generală despre drept, teoria generală a dreptului este strâns legată de ştiinţele
juridice de ramură. Aceste ştiinţe oferă datele concrete necesare pentru argumentarea tezelor
generale cuprinse în sfera de analiză a teoriei generale a dreptului. La rândul ei, teoria generală
a dreptului aefîneşte în mod ştiinţific categoriile şi instituţiile cu care operează, "necesarmente,
toate ştiinţele juridice de ramură. Obiectul teoriei generale a dreptului nu se confundă cu
obiectul celorlalte discipline juridice de ramură. Urmărind să dea o vedere de ansamblu asupra
statului şi dreptului, teoria generală a dreptului stabileşte ceea ce leagă elementele parţiale între
ele, explicând componentele esenţiale ale relaţiunii juridice şi precizând, în felul acesta, ce este
fundamental pe planul dreptului şi care, drept urmare, se "egăseşte în toate ramurile ştiinţei
juridice.
Desigur între toate ramurile ştiinţei juridice s-au statornicit legături foarte strânse, formaţiunea
completă a fiecărui jurist presupunând o cunoaştere de ansamblu a tuturor ştiinţelor privitoare la
drept. Numai astfel el va putea să-şi explice diversele fenomene juridice, ce apar în viaţa reală şi
va da soluţiile care se impun în acele speţe ce-i sunt date spre soluţionare. Interacţiunea
diferitelor ramuri ale ştiinţei juridice este - în felul acesta - nu numai o necesitate subiectivă, ci,
în primul rând, una de natură obiectivă.
Ştiinţele juridice auxiliare oferă importante date statistice şi argumente ştiinţifice cu privire la
evoluţia fenomenului infracţional, cu privire la conţinutul şi formele de manifestare ale unor
raporturi sociale date, pe care teoria generală a dreptului le utilizează în scopul extragerii
concluziilor de sinteză ce se impun, care constituie un ajutor preţios în cercetarea efectuată în
ştiinţele juridice auxiliare, mai ales pentru orientarea luptei împotriva cauzelor care generează
fapte antisociale, încălcări ale dreptului. Succesiunea etapelor dezvoltării sociale - prin
determinări de natură, în primul rând obiectivă - apariţia unor elemente de diferenţiere, care pot
fi chiar importante, impune luarea lor în considerare de către teoria generală a dreptului, pentru
ca generalizările pe care le efectuează să fie, întotdeauna, riguros ştiinţifice.
Cursul de teorie generală a dreptului cuprinde, în afara unei părţi introductive, în care sunt
examinate obiectul, metoda, categoriile principale ale suprastructurii politico-juridice, originea
şi esenţa statului şi dreptului, o analiză amplă asupra normei juridice, realizării şi interpretării
acesteia, precum şi asupra raporturilor juridice şi a formelor de încălcarea dreptului,
demonstrând că dreptul este un fenomen social, cu caracter normativ, care îmbracă forme
specifice de exprimare şi orientare a raporturilor sociale cu caracter juridic. Caracterul politic-
al tgd este generat de studierea statului si dr ca fenomene politice.Politica se afla intr-o strinsa
legatura cu fenomenul juridic si statal.
Caracterul juridic-este determinat de cercetarea dr in ansamblu aflat in strinsa legatura cu
conditiile care ii determina esenta si continutul structura interna si formele exterioare de
manifestare.
5.istoricul apariției și constituirii TGSD
în opera sa cu privire la "Filozofia dreptului", G. W. F. Hegel (1770-1831) subliniază că
filozofia dreptului îşi are rădăcinile în operele lui Platon şi Aristotel, şi că nici unul din marii
filozofi ai omenirii "n-au ocolit filozofia dreptului". Argumentând necesitatea dezvoltării acestei
ştiinţe, Hegel dă numeroase exemple din viaţa socială, care pun în lumină înţelesuri şi sensuri
bogate ale diferitelor concepte juridice şi etice, făcând unele consideraţii cu privire la rădăcinile
istorice ale adevărului despre ele. "Asupra dreptului, eticului, statului, adevărul este tot atât de
vechi, pe cât el este înfăţişat şi cunoscut în legile publice, în morala publică şi în religie".
Contribuţii cu totul remarcabile la dezvoltarea concepţiilor despre drept, aduce Charles Louis
de Secondat Montesquieu (1689-1755) în "Spiritul legilor", elaborând teoria separaţiei puterilor
în stat şi argumentând necesitatea "respectării legilor" şi "instituirii unui sistem în care să se
asigure prioritatea legii" în ansamblul normelor care reglementează relaţiile sociale.
Jean Jaques Rousseau (1712-1778) în "Contractul social" abordează mai multe categorii cu care
operează Teoria generală a dreptului. Astfel, dânsul se opreşte asupra modului în care se
formează "voinţa generală"13şi se reflectă în lege14,se opreşte asupra rolului legislatorului15 şi
enunţă consideraţii substanţiale asupra diferitelor "sisteme de legislaţie" 16 şi cu privire la
"diviziunea legilor"17.J. J. Rousseau suprinde şi examinează relaţia dintre drept şi morală, dând
expresie concluziei - reluată şi repetată de mai mulţi specialişti în domeniul teoriei dreptului
-potrivit căreia legile "nu sunt decât bolta a cărei cheie o formează moravurile" născute încetul
cu încetul19.
Contribuţii la elaborarea şi dezvoltarea Teoriei generale a dreptului aduc Wilhelm Durantis în
lucrarea sa "Speculum juris"; E. R. Bierling în lucrarea "Juristiche Prinzipienlehre"; Edmond
Picard în lucrarea "La droit pur", precum şi Jean Dabin în lucrarea "La philosophie de l'ordre
juridique"; Leon Duguit în lucrarea "Trăite de droit constitutionnel"; Hans Kelsen, în lucrarea
"Teorie pure du droit" etc.
După Revoluţia Română din 1989, a fost aduse contribuţii remarcabile în elaborarea unor
sinteze de referinţă în domeniul Teoriei Generale a Dreptului. Astfel, profesorii loan Ceterchi şi
Ion Craiovan au elaborat lucrarea "Introducere în Teoria Generală a Dreptului" (1992);
profesorul Nicolae Popa29 a elaborat lucrarea "Teoria Generală a Dreptului" (1996); profesorul
Gheorghe Boboş a elaborat lucrarea "Teoria generală a Dreptului" (1994).
6.obiectul de studiu a TGSD
TGD e o ştinţă socială, politică şi juridică care studiază, în baza unui ansamblu de teorii, concepţii, cadru organizat, normat, reglementat.
noţiuni cu privire la drept şi într-o oarecare măsură la stat, legităţile generale şi speciale referitoare la Funcţia normativă a dreptului exprimă poziţia specifică a dreptului în viaţa socială, calitatea
apariţia, evoluţia şi funcţionarea dreptului, în general.Ca orice altă ştinţă TGD îşi are obiectul său de sa de a fi un mijloc eficace de organizare şi conducere socială, îmbrăţişînd cele mai importante
studiu. Dreptul nu este o parte a naturii ci e un produs al vieţii sociale, al inteligenţei şi voinţei relaţii sociale, dreptul are o poziţie specifică în ansamblul celorlalte forme normative
umane. Dreptul ca ştiinţă juridică se deosebeşte de ştiinţele naturii şi cele exacte prin aceia că el nu bucurîndu-se de un tratament social specific.
se ocupă de descoperirea realităţilor materiale, ci de aprecieri despre caracterul drept sau nedrept al B. Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii
unui fapt. Alekseev menţionează că obiectul TGD nu e altceva decît legităţile de bază şi generale ale O altă funcţie a dreptului este aceea de conservare, apărare şi garantare a valorilor
statului şi dreptului, ale întregului fenomen juridico-statal. Prin obiectul său de preocupare şi studiu, fundamentale ale societăţii. Ocrotind şi garantînd ordinea constituţională, proprietatea, statul şi
TGD e o ştiinţă generală despre stat şi drept. TGD studiază dreptul în ansamblul său, în generalitatea rolul individului, dreptul apare ca un factor implicat în procesul dezvoltării sociale.
şi integritatea sa, ordinea juridică în globalitatea sa. De aici şi provine denumirea de TGD. TGD Fiind instrument al controlului social, dreptul previne dezorganizarea, asigură coeziunea
tinde spre o cunoaştere aprofundată care să permită formularea conceptelor, categoriilor şi noţiunilor internă a colectivităţilor prin programarea şi tipizarea unor conduite socialmente utile, defineşte
fundamentale. Obiectul specific îl constituie observarea şi cercetarea fenomenului juridic a legilor cadrul general de desfăşurare a proceselor sociale şi sancţionează conduitele ilicite.
generale ale vieţii juridice, a categoriilor şi noţiunilor generale valabile pentru întreaga ştinţă C. Funcţia de institutionalizare sau formalizarea juridică a organizării social-politice.
juridică. O funcţie de bază a dreptului o constituie instituţionalizarea sau formalizarea juridică a
TGD studiază şi cercetează cele mai importante aspecte ale statului. Statul şi dreptul sînt fenomene relaţiilor social-politice ale societăţii .
sociale speciale ce nu pot fi studiate şi înţelese unul fără de celîlalt. Dreptul e un instrument al Dreptul - în special Constituţia şi legile organice - asigură cadrul de funcţionare legală a
statului, iar statul e o organizare politică ale cărei principii sînt fixate în normele juridice. Prin întregului sistem de organizare socială.
urmare ştinţa dreptului studiază legile existenţei şi dezvoltării statului şi a dreptului, instituţile Organizarea şi funcţionarea puterilor publice precum şi a instituţiilor politice fundamentale
politice şi juridice, formele lor concret istorice, corelaţia cu celelalte componente ale sistemului sînt concepute în manieră juridică, iar mecanismul raporturilor ce se nasc în procesul conducerii
social, modul în care instituţiile politico-juridice influienţează societatea şi în care suportă influienţa politice este reglat prin intermediul dreptului.
socială. Dreptul cuprinde în sfera sa un domeniu vast - domeniul organizării sociale. El are în vedere
Ca disciplina de invatamint TGD are si un caracter de introducere in studiilor materiei juridice acest domeniu în ansamblul său o funcţie a sistemului social global.
7.funcțiile și structura logică a TGSD D. Funcţia de conducere a societăţii
Funcţiile dreptului sînt acele direcţii (orientări fundamentale) ale acţiunii mecanismului Fiind mijlocul cel mai eficace pentru realizarea scopurilor social - politice dreptul exercită un
juridic, la realizarea cărora participa întregul sistem al dreptului (ramurile, instituţiile, normele rol important în conducerea societăţii.
dreptului) precum şi instanţele sociale cu atribuţii în domeniul realizării dreptului . Actul juridic normativ este un act de conducere socială, în forma ei cea mai generală, legea
Functia teoretica –consta in elaborarea ipotezelor teoriilor conceptelor principiilor prin care este forma universală de exprimare a năzuinţelor sociale majore, îmbrăţişmd domeniul
sint interpretate domeniile cercetate. organizării sociale, dreptul se circumscrie conceptului de practică socială.
Functia practica-consta in cunoasterea modalitatilor de manifestare a fenomenelor juridice in
viata sociala de reformare a realitatii juridice pentru ca stiinta nu se limiteaza numai la teorie
dar si la functii practice 8.Rolul si importanta juristului in societate. Importanța studierii dreptului TGSD
Functia cognitive-cunoasterea stiintifica a realitatii sociale a dreptului. Fenomenul dreptului reprezinta, a, ansamblul regulilor
Functia explicativa-ofera explicatia cauzelor si evenimentelor ce au generat unele fenomene obligatorii de conduita, reguli care consacra drepturi, libertati si obligatii determinate,
sociale. decurgând din relatiile interumane si a caror respectare este garantata, la nevoie, de catre forta
Functia critica-CONSTATAREA DEFECTELOR, ERORILOR LACUNELOR publica1.
FENOMENELOR JURIDICE EVIDENTIEREA CAILOR DE DEPASIRE A SITUATIILOR Dreptul se deschide spre valorile sociale, in esenta a aspiratiilor comunitatii; promovarea si
RESPECTIVE apararea lor este vitala pentru fiintarea societatii civile si a statului de drept. O buna parte a
Functia didactica-IMPUNEREA VALENTELOR stiintifice in procesul de pregatire a noilor valorilor sociale este consfintita juridic, dobândind astfel forma dreptului, a normelor juridice.
juristi. Pentru statul autentic democratic, modelarea juridica a relatiilor dintre oameni înseamna, în
A. Funcţia normativă. ultima instanta, rationalizarea sui-generis a necesitatii sociale, care devine, în acest mod, o
Funcţia normativă a dreptului derivă din scopul superior al dreptului, din faptul că nefîind necessitate constientizata si asumata. Dreptul este o expresie normativa specifica a acestui
scop în sine, dreptul este destinat să asigure subordonarea acţiunilor individuale faţă de o proces continuu de raportare activa la necesitatea nuda, de cunoastere si modelare sistematica a
conduită-tip. contextului istoric si a relatiilor interumane în acord cu interesul general al comunitatii. Dreptul,
Această funcţie ne apare ca o funcţie de sinteză, care implică toate celelalte funcţii ale prin valorile pe care le promoveaza, este un mod de umanizare a Fiintei istoriei si deci de
dreptului. Ea este strîns legată de caracterul normativ al dreptului, de normativitatea juridică. afirmare a libertatii. El instituie, în ordinea sa, prin amintitul efort de rationalizare juridica a
Alături de alte forme de reglementare normativă, dreptul prin ansamblul său, este un factor necesitatii, acele elemente de normativitate în masura sa exprime ontosul socio-uman. Lumea
de programare a libertăţii de acţiune a omului. normelor juridice este o ipostaza, complementara celorlalte, a existentei umane.
Orice proces care apare în societate nu se poate desfăşura anarhic, la întвmplare, ci într-un Dreptul deriva din esenta omului ca zoon politikon (fiinta sociala), care îsi subsumeaza natura
biopsihica conditiei sale sociale, în raport cu care, numai, libertatea sa dobândeste întemeiere
axiologica (valorica) si sens constructiv, exprimându-se juridic prin drepturi, libertati si
obligatii.Dreptul si juristul sint intrumente ale ordiniii sociale fara drept evolutia umanitatii pana
la actuala etapa de dezvoltare nu ar fi fost posibila pentru ca el este cel care ii permite omului sa
traiasca sis a munceasca in pace generatie dpa generatie .Juristul trebuie sa vada dincolo de
frontierele dreptului in sensul strict al termenului sis a inteleaga societatea in care traieste pentru
a putrea contribui la avansarea acestuia .Inspiratia juristilor din lumea intreaga ar putea juca un
rol important in modelarea societatii libere ale viitorului .In cee ace priveste tarile in curs de
dezvoltare precum RM juristul are datoria morala si imperioasa de a sustine si de a face sa
progreseze principiile dreptului in cadrul sferei sale de actiune sau influenta oricare ar fi ea si
trebuie sa-si indeplineasca aceasta obligatie .Pentru mentinerea primordialitatii dreptului este
necesar ca juristul sa fie la dispozitia tuturor indivizilor in apararea dr civile private sau publice
fiind gata sa actionize cu curaj si hotarire care il oblige sa joace un rol active in elaborarea si
punerea in practica a unui system eficace de asistenta juridical pentru cei saraci si neajutorati.
Juristul trebuie sa intreprinda masuri vizind examinarea proiectelor de lege si hotariri
asigurinduse ca acestea sint compatibile cu principiile primordialitatii dreptului.
Promovarea legislatiei destinate crearii cadrului legal in care o societate in curs de dezvoltare ar
putea sa progreseze si membrii sa acceseze la deplina demnitate umana.
Juristul trebuie sa sprijine administratia in exercitarea functiilor sale .
Cunoasterea normelor de drept si, pe un plan mai cuprinzator, a fenomenului juridic este si
trebuie sa fie mai mult decât reflectarea ca atare a fenomenalitatii juridice în constiinta insului,
apropierea ei pur gnoseologica; poti astfel cunoaste dreptul si totusi sa înfaptuiesti nondreptul!