Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINS :
1. Termoterapie
2. Crioterapie
3. Electroterapie
4. Ultrasonoterapie
5. Radioterapie
6. Fototerapie
Termoterapie
Incalzirea locala sau generala a organismului produce efecte terapeutice, legate indeosebi de
vasodilatatie si de cresterea debitului sanguin, precum si de faptul ca dezvoltarea tumorilor canceroase
este inhibata prin cresterea temperaturii acestor tumori.
- conductie, situatie in care zona ce trebuie incalzita este pusa in contact cu obiecte calde (perna
electrica, pilota cu apa calda, bai calde etc.);
- radiatie, prin expunere la soare sau la raze infrarosii generate de lampi de infrarosii (lampi cu
filament incandescent si cu filtru de infrarosii ce lasa sa treaca radiatii cu lungimi de unda cuprinse intre
0,8 si 40 mm, radiatii ce patrund la adancimi de pana la 3 mm in piele);
1
a) diatermie cu unde lungi sau D'Arsonvalizare, care utilizeaza curenti electrici alternativi cu
frecventa de 10 kHz, aplicati prin intermediul unor electrozi aflati in contact cu pielea;
b) diatermie cu unde scurte, care utilizeaza unde electromagnetice cu frecventa de 30 MHz,
aplicate tesutului prin placi metalice situate la o oarecare distanta (capacitiv) sau inductiv prin bobine
(magnetodiaflux), adica prin dispozitive care nu intra in contact cu pielea;
Crioterapie
Obtinerea unor temperaturi scazute cu ajutorul bioxidului de carbon solid (zapada carbonica) la
- 79sC sau a azotului lichid (-196sC), a permis utilizarea frigului in scopuri medicale, atat pentru
conservarea unor tesuturi sau organe (sperma, maduva osoasa etc. sau chiar a unor persoane decedate
sau a capetelor acestora) in vederea revitalizarii si/sau utilizarii lor ulterioare cat si pentru executarea
unor manevre chirurgicale (criochirurgie). Avantajele criochirurgiei constau in lipsa durerii, sangerari
putin importante si distrugeri bine localizate ale tesuturilor (tumori, nevi sau chiar nuclee din talamus, ca
in cazul tratamentului maladiei Parkinson).
Electroterapie
2
- curent electric in impulsuri
Curentul continuu de joasa tensiune, generat de baterii, acumulatori sau redresori de curent
alternativ, se aplica tesuturilor prin intermediul a doi electrozi, numiti anod si catod. Curentul circula
prin tesuturi nu numai de-a lungul liniei drepte ce uneste electrozii ci si prin regiuni aflate in afara
acestei linii, dispersandu-se sub forma de curenti din ce in ce mai slabi, pe masura ce se departeaza de
aceasta linie. Acesti curenti poarta numele de curenti electrotonici (figura). In vecinatatea anodului
circula curenti anelectrotonici iar in apropierea catodului, curenti catelectrotonici. Primii au
proprietatea de a micsora excitabilitatea tesuturilor iar ceilalti de a o mari; aceste efecte justifica
utilizarea lor medicala.
Deoarece tesuturile sunt conductori ionici, curentul continuu da nastere in ele unor fenomene
de electroliza, soldate cu aparitia la catod a hidroxidului de sodiu si la anod a acidului clorhidric. Asa se
explica de ce, la intensitati mari ale curentului electric continuu, pot aparea escare negative cenusii in
zona de contact a tegumentului cu catodul si escare pozitive brune la anod. Asemenea efecte sunt
folosite pentru distrugerea pe cale galvanocaustica a unor tumori.
Curentul continuu de mica intensitate poate fi folosit pentru introducerea in organism, prin piele
si prin mucoase, a unor ioni medicamentosi (iod, salicilat etc.) prin fenomenul numit ionoforeza in
cadrul ionoterapiei.
Curentii alternativi de joasa frecventa (50-100 Hz) produc modificari circulatorii locale, senzatii
dureroase, contractii musculare precum si o incalzire locala.
Curentii alternativi de inalta frecventa nu produc excitatii. Efectele lor principale sunt cele
termice iar aplicarea lor in medicina poarta numele de diatermie.
Efectul curentilor de inalta frecventa poate fi folosit si pentru distrugerea unor tumori prin
diatermocoagulare, ca si pentru taierea tesuturilor (bisturiu electric), precum si in electrofiziologia
interventionala.
Curentul electric poate fi aplicat si sub forma de impulsuri. In functie de forma, durata,
amplitudinea si frecventa lor, impulsurile pot produce efecte biologice dintre cele mai diverse (de la
stimulare, contractii musculare, durere si pana la sedare, anestezie sau somn). Impulsurile de durata
mare se supun legilor lui Pflüger conform carora, la inchiderea circuitului electric, excitarea nervilor si a
3
muschilor se produce la catod iar la deschiderea circuitului, excitarea se produce la anod. Aplicate la
nivelul capului, impulsurile pot produce sedare, electrosomn, electronarcoza sau electrosoc (in aceleasi
scopuri se folosesc si curentii alternativi de joasa frecventa).
In anumite conditii, curentul electric poate deveni primejdios, provocand electrocutarea. Cel mai
periculos, in acest sens, este curentul alternativ de joasa frecventa, care poate produce moartea prin
electrocutare la o intensitate de patru ori mai mica decat cea la care produce electrocutarea mortala un
curent continuu, in conditii identice. Curentii alternativi de frecvente inalte nu produc electrocutare.
Procedeele electroterapeutice sunt extrem de numeroase si variate, un loc deosebit in randul lor fiind
ocupat de stimulatoarele electrice, cu intrebuintari multiple (defibrilatoare, stimulatoare cardiace,
aparate de electroanestezie, aparate pentru electrosocuri etc.).
Ultrasonoterapia
Producerea ultrasunetelor
Undele acustice cu frecvente mai mari de 20.000 Hz, produse prin vibratiile mecanice ale unui
mediu elastic, se numesc ultrasunete. Printre organismele vii, cea mai mare parte a insectelor si unele
vertebrate (delfini, lilieci) pot produce si receptiona ultrasunete (pana la 200 kHz), pe care le folosesc
pentru orientare spatiala. In tehnica, ultrasunetele se obtin cu ajutorul unor traductoare aero-, hidro-,
electro- sau magnetomecanice. Cel mai frecvent utilizate sunt traductoarele
electro- sau magnetomecanice. Dintre acestea, traductoarele piezoelectrice se bazeaza pe proprietatea
unor cristale (cuart, tartrat dublu de sodiu si potasiu – numit sare Seignette-, fosfat de amoniu etc.),
taiate dupa anumite plane geometrice, de a se comprima si dilata succesiv atunci cand sunt supuse unei
tensiuni alternative de mare frecventa. Amplitudinea vibratiilor produse in cristal este maxima pentru o
frecventa egala cu frecventa proprie de rezonanta a cristalului.
Traductoarele electrostrictive folosesc dielectrici (ex. titanat de Ba) in loc de
cristale. Traductoarele magnetostrictive sunt reprezentate de materiale feromagnetice plasate in
interiorul unui solenoid alimentat cu curent alternativ de inalta frecventa. Miezul solenoidului se
comprima atunci cand curentul alternativ instantaneu trece prin valorile maxime si revine la starea
initiala atunci cand acesta trece prin valoarea de zero.
4
Proprietatile fizice ale ultrasunetelor
I = I0 e-mx
Energia absorbita este disipata sub forma de caldura. Deci, in acelasi mediu, ultrasunetele vor
disipa cu atat mai multa caldura cu cat frecventa lor este mai mare. Deoarece ultrasunetele sunt folosite
in medicina, atat in explorari functionale, cat si in terapie, trebuie sa se tina seama de acest efect
important.
Reflexia la suprafata de separare a doua medii este caracterizata prin coeficientul de reflexie R:
R = Er/Ei, unde Er este energia undei reflectate, iar E i energia undei incidente. In functie de impedanta
acustica caracteristica, Zc = rv (r - densitatea mediului, v – viteza undei), coeficientul de reflexie va fi:
Efectele ultrasunetelor
5
1. Efecte fizice
3. Efecte biologice
Cavitatia
Unul dintre efectele fizice de mare interes este cavitatia. In anumite conditii, ultrasunetele
produc intr-un lichid ruperi locale ale acestuia, cu aparitia unor bule care contin vapori de lichid sau gaze
rarefiate. Acest fenomen se produce datorita faptului ca lichidul este supus unor dilatari si comprimari
succesive cu o frecventa identica cu aceea a ultrasunetelor. De exemplu, la 2 MHz ( l = 0,75 mm) doua
puncte situate la d = l/2 sunt unul comprimat, altul decomprimat, atingand o diferenta de presiune de
zeci de atmosfere. Un calcul simplu arata ca pentru o unda cu I = 30 W/cm 2:
Se formeaza cavitati, cu durata de viata foarte mica (10 -6 s), dar in care se pot produce o serie de
fenomene cum ar fi: excitarea si ionizarea unor molecule, aparitia unor diferente de potential electric
intre peretii cavitatii, care pot duce la descarcari electrice in gazele rarefiate din cavitate, emisii de
radiatii luminoase (ultrasonoluminescenta), formare de radicali liberi foarte activi si nocivi. Disparitia
cavitatii se face printr-o decompresie violenta (implozie) in cazul in care frecventa ultrasunetelor este
egala cu frecventa proprie de rezonanta a cavitatii. Presiunea in cavitate poate ajunge la mii de
atmosfere, iar temperatura la mii de grade. Acestea pot avea ca efect ruperea unor structuri sau a unor
macromolecule aflate in apropiere.
6
a. Ultrasunetele de intensitate mica, < 0,5 W/cm 2, produc modificari functionale.
b. Ultrasunetele de intensitate medie, 0,5 < I < 5 W/cm 2, produc modificari structurale
reversibile.
c. Ultrasunetele de intensitate mare, > 5 W/cm 2, produc modificari structurale ireversibile. Pot fi
utilizate la distrugerea bacteriilor, prepararea vaccinurilor si distrugerea tumorilor.
Ultrasunetele se pot utiliza atat in terapie cat si in diagnostic. Frecventele optime de utilizare sunt
cuprinse intre 800-1200 kHz, iar adancimea de patrundere in tesuturi este de 5-7 cm. Ultrasunetele de
inalta frecventa sunt puternic absorbite si produc efecte locale. Ultrasunetele de joasa frecventa produc
efecte generale. La doze moderate pielea are o permeabilitate marita pentru substantele
medicamentoase. Dozele mijlocii produc vasodilatatie, cele mari vasoconstrictie. Ultrasunetele din
categoriile a si b pot fi folosite in tratamentul starilor reumatismale, afectiunilor sistemului nervos
periferic, nevralgiilor, nevritelor (diatermie cu ultrasunete). Sunt spasmolitice, antialgice,
antiinflamatorii. Se pot folosi, de asemenea, in afectiuni ale aparatului locomotor, nervilor periferici,
aparatului circulator, in tratamentul bolii ulceroase, spasme pilorice, intestinale etc.
Personalul care lucreaza cu ultrasunete (16-25 kHz, 100 dB) pot sa prezinte anumite manifestari
neurovegetative cum ar fi perturbarea functiilor de termoreglare si a functiei suprarenalei, tulburari
psihice (halucinatii), tulburari de echilibru, bulimie.
Radioterapie
- iradierea tumorii cu fascicule de radiatii proiectate pe mai multe directii, care converg in centrul
tumorii,sau prin iradiere locala strict delimitata;
7
- cunoasterea cat mai precisa a dozelor de radiatie absorbite de tumora si de tesuturile
sanatoase, in scopul optimizarii dozelor administrate (in acest scop se utilizeaza microdozimetre si se fac
calcule teoretice cu ajutorul computerelor).
- surse de raze X sub forma de tuburi Coolidge, alimentate cu tensiuni cuprinse intre 250 kV si 1
MV;
- surse de electroni accelerati (betatronul mentionat mai sus si acceleratori liniari in care
electronii sunt accelerati sub o tensiune de 4 MV; acesti din urma acceleratori au dimensiuni relativ mici,
comparabile cu cele ale unitatilor de cobaltoterapie);
- surse de protoni, deuteroni, nuclee de heliu accelerate la peste 100 MeV in ciclotroane sau
acceleratoare liniare;
8
numai 0,54 MeV ale strontiului). Un radioizotop special este 252Cf (californium), care emite neutroni
rapizi.
Pacientii supusi brahiradioterapiei devin surse de iradiere pentru ceilalti bolnavi si pentru
personalul medical, astfel incat acestia trebuie sa ia masurile de protectie impotriva radiatiilor ionizante
(vezi cursul de radiobiologie).
Fototerapie
Punerea la punct a amplificarii luminii prin emisie stimulata (LASER) a permis dezvoltarea
rapida a terapiei bazata pe iradierea cu raze laser a organismului.
Pentru a putea emite, acesti laseri au nevoie de un pompaj optic cu lumina de la o lampa cu
descarcare in gaz, care realizeaza inversia de populatie a nivelelor energetice ale centrilor activi (in cazul
de fata, centrii activi sunt ionii de neodim si ionii de crom).
9
de heliu si cu electronii liberi ce apar in cursul pompajului optic realizat prin descarcari electrice chiar in
amestecul gazos) si laserul cu amestec de bioxid de carbon si azot care emite radiatii infrarosii cu
lungimi de unda de 9,6 si 10,6 mm (in acest laser, centrii activi sunt moleculele de CO2).
Un laser cu CO2 cu o putere de cativa wati si care emite in regim continuu poate fi folosit pentru
realizarea unui bisturiu cu laser; radiatia emisa, condusa printr-un ghid optic (un fascicul de fibre
optice) fiindfocalizata pe tesutul ce urmeaza a fi taiat, tesut pe care il incalzeste rapid si extrem de
localizat pana la vaporizare. Chirurgia cu laser este foarte precisa, nu solicita efort mecanic si nu este
insotita de sangerari importante, deoarece peretii plagii se coaguleaza termic iar vasele mai mici se
inchid.
Terapia laser este foarte indicata in dezlipirile de retina, deoarece fasciculul laser poate strabate
mediile transparente ale ochiului fara a fi absorbit de acestea, intreaga lui energie fiind cedata
retinei, care se lipeste de sclerotica prin fotocoagulare (figura). Laserul este utilizat si in
tratamentul glaucomului, permitand refacerea sistemului de drenaj al lichidului intraocular si scazand,
astfel, presiunea intraoculara.
In multe cazuri, laserul este utilizat in endoscopie, atat pentru iluminare cat si pentru eventuale
microinterventii chirurgicale. Un exemplu este utilizarea laserului in chirurgia cardiaca: prin perforari
punctiforme ale peretelui ventricular este stimulata geneza unor noi vase si, in final, o mai buna
vascularizare a miocardului.
In literatura de specialitate se fac referiri la capacitatea radiatiei laser de a stimula unele procese
biologice, de a grabi vindecarea ranilor si a fracturilor, de a produce efecte terapeutice prin lasero-
punctura(echivalent al acupuncturii) etc.
10