Sunteți pe pagina 1din 3

Eutanasia și moartea sistată

Legalizarea eutanasiei pune în balanță libertățile fundamentale ale omului și limitele


lor, religia și liberul arbitru, tradiția și concepțiile omului modern, individul și societatea, dar
mai ales viață și moartea.
Primul stat din lume care a legalizat eutanasia este Olanda. Acolo, ”Jurământul lui
Hipocrate” a trecut prin anumite modificări deoarece în 2002 “Țara lalelor” a devenit prima
țară din lume care a legalizat eutanasia umană.
”Cazul Postma” este declanșatorul procedurii de legalizare a eutanasiei. Totul începe
în anul 1971, într-un orășel din provincia Frizia. După ce ani de-a rândul a luptat pentru
dreptul fiecărui individ la un sfârșit demn, Andries Postma se vede în situația de a-și sprijini
soția, Truus Postma, ambii medici generaliști, în eutanasierea mamei acesteia, grav afectată
de o hemoragie cerebrală care a lăsat-o paralizată, surdă și cu grave dificultăți de vorbire.
Implorată în repetate rânduri să îi pună capăt vieții, Truus îi administrează 200 miligrame de
morfină mamei ei, provocându-i astfel decesul. Conform Codului Penal, Truus Postma ar fi
trebuit să execute o pedeapsă de 12 ani de închisoare. Cu toate că este declarată vinovată de
Curtea din Lewaarden în 1973, ea primește doar o pedeapsă simbolică de o săptămâna de
închisoare cu suspendare și un an de supraveghere. (Rietjens JA, van der Maas PJ,
Onwuteaka-Philipsen BD, van Delden JJ, van der Heide A (September 2009). "Two Decades
of Research on Euthanasia from the Netherlands. What Have We Learnt and What Questions
Remain?")
”Cazul Postma” a reprezentat un punct de pornire a Societății Olandeze pentru
eutanasia voluntară și a declanșat ample discuții care, 30 de ani mai târziu, s-au materializat
prin adoptarea unei legi pentru apărarea medicilor practicanți ai eutanasiei. În noiembrie 2000
este publicată o propunere legislativă denumită “Actul pentru terminarea vieții la cerere și
suicid asistat- proceduri revizuite”, iar în aprilie 2001, Legea practicării eutanasiei și a
suicidului asistat este adoptată de Parlamentul Olandei, dar intră în vigoare doar printr-un
Decret al Reginei Beatrix spre finele anului.
Chiar și așa, sunt prevăzute anumite condiții ca unei persoane să îi fie acceptată
eutanasierea. Pacienții trebuie să prezinte o boală extrem de gravă, fără speranță de
ameliorare sau de vindecare, aflată în stadiu terminal, prezentând suferinţă certă şi teribilă
pentru a primi avizul pozitiv medicului. Ei trebuie să primească și opinia unui al doilea medic
și doar în aceste condiții pot primi acceptul eutanasierii.
În prezent, eutanasia este legală în Belgia, Olanda, Luxemburg, Columbia, Canada și
India, iar suicidul asistat în Elveția, Coreea de Sud, Japonia și în mai multă state din SUA.
Trebuie făcută distincție între aceste două practici întrucât suicidul asistat presupune ca
pacientului să îi fie puse la dispoziție substanțele prin care el să își pună capăt vieții pe când
eutanasia se realizează prin administrarea de către medic a respectivelor substanțe.

Pentru a justifica această practică, susţinătorii eutanasiei aduc drept argumente:


a) argumentul compasiunii - se susţine că atunci când un pacient este confruntat cu o situaţie
de mizerie intolerabilă şi suferinţă provocate de o boală incurabilă, ar fi mai blând să-l ajuţi
să-şi sfârşească viaţa decât să-l laşi să trăiască şi să sufere în continuare. Astfel, se propune
eutanasia ca o compasiune pentru persoana a cărei viaţă a devenit de nesuportat;

b) argumentul dreptului de a muri - conform acestuia, o persoană cu o boală incurabilă, care îi


cauzează durere şi suferinţă ce nu pot fi îndepărtate prin vreun mijloc disponibil, are dreptul
de a cere sfârşirea chinurilor. Acest drept de a-ţi calma moartea este adeseori privit ca parte a
dreptului la autonomie;

c) argumentul progresului social - se pretinde că societatea ar avea o obligaţie de a-i elimina


din cadrul ei pe cei care nu fac faţă din punct de vedere fizic şi mintal. Punctele de vedere se
bazează pe teoria cunoscută sub numele de ”Darwinism social”
(https://evolutionnews.org/2016/06/the_darwinian_o/).Teoria se mai utilizează totuşi pentru a
justifica eutanasia copiilor sever handicapaţi şi a adulţilor cu demenţă severă sau stare
vegetativă persistentă;

d) argumentul necesităţii economice - în ultimi ani au fost tot mai numeroase cazurile de stare
vegetativă persistentă. Într-adevăr, costul îngrijirii acestui tip de pacienţi poate fi foarte mare,
iar motivaţiile susţin că legalizarea şi trecerea la efectuarea eutanasiei ar putea permite ca
unele sume să fie redistribuite în folosul îmbunătăţirii în alte sectoare a serviciilor medicale
pentru populaţie.

Argumentele împotriva sinuciderii asistate și eutanasiei se bazează, de obicei, pe principiile


etice și religioase cu privire la sacralitatea vieții. Oponenţii eutanasiei susțin faptul că aceasta
nu are justificare etică întrucât în primul rând, datoria unui medic este ”de a nu face rău”.
Astfel, avem:

a) eutanasia este prea radicală - ea distruge o problemă în loc să o rezolve. Sfârşind viaţa
pacientului, îl privează pe acesta de speranţă şi de orice posibilitate de a regreta sau de a se
răzgândi. În cazul durerilor intolerabile, ea distruge întregul sistem nervos în loc să distrugă
doar locul de percepţie a durerii;

b) eutanasia nu are justificare etică - există un principiu etic al totalităţii care îngăduie
sacrificarea unei părţi de dragul întregului. Nu există un principiu invers - de a sacrifica
întregul de dragul unei părţi;

c) eutanasia este inadmisibilă legal - datorită posibilităţilor de abuz, majoritatea ţărilor nu au


legalizat-o până în prezent. Acest pericol a fost dedus prin extrapolarea situaţiei din Anglia
unde, după legalizarea avortului s-au făcut abuzurilor de avort. Este de aşteptat ca să nu se
poată ţine în frâu explozia de cazuri de eutanasie pe principiul ”pantei alunecoase”(Slippery
Slope, http://debatepedia.idebate.org/ro/index.php/Slippery_Slope_(Panta_alunecoasa));

d) eutanasia este greu de pus în practică - diferitele scheme de eutanasie, inclusiv cele
britanice, sugerau că eutanasia va fi dusă la îndeplinire de medici. Totuşi medicii au o
formaţie în scopul păstrării vieţii şi nu a distrugerii ei. Probabil că nu se vor găsi prea mulţi
doctori care să dorească să fie cunoscuţi drept călăii pacienţilor lor, deoarece aceasta ar
submina relaţia lor medic pacient;

e) euthanasia devine tot mai puţin necesară - când s-au avansat ideile ce susţineau eutanasia
în anii ’30(https://euthanasia.procon.org/historical-timeline/), nu erau cunoscute conceptul şi
practica medicinei paliative. Medicii nu aveau îndrumătoare practice şi nu aveau experienţă
în îndepărtarea simptomelor neplăcute date de bolile incurabile. Nu era încă înţeles
mecanismul acţiunii opiaceelor în controlul durerii, iar alte metode şi medicamente nu se
cunoşteau.

Eutanasia va fi un subiect actual atâta timp cât vor predomina acei factori care au
adus‐o în actualitate, atâta timp cât viața va da o luptă cu moartea şi durerea. Însă, până va
mai înceta să mai fie de actualitate, va zdruncina sistemele religioase, practicile morale,
gândirea filozofic, într‐un cuvânt morala şi conştiința umană.(V. Astărăstoaie, O. Stoica,
Impactul învățământului bioetic asupra modului de percepție asupra unor noțiuni
controversate: eutanasia, în Revista Română de Bioetică, vol. 1, nr. 3/2003, p. 101)
În concluzie, nimeni și nimic nu poate lua dreptul la viață nimănui, nici măcar propria
persoană asupra sa. Cu toate că medicina a evoluat drastic în ultimele decenii nimeni nu poate
prezice cu exactitate din punct de vedere medical cât mai are de trăit o persoană aflată în
pragul morții. Eutanasia și sinuciderea asistată sunt în continuare subiecte delicate, riscante,
care contravin dreptului fundamental al omului și anume: Dreptul la viață.

-Simona Ratea-
JURNALISM, ANUL I