A fost odată un împărat foarte înțelept care la bătrânețe a fost binecuvântat cu un

băiat. Băiatul creștea și învăța într-o săptămână cât alții într-un an, astfel că
împăratul chemase filosofi de seamă să-l mediteze.
Între timp, băiatul a deprins și meșteșugul vânătorii, dar ajuns în pădure nu se îndură
să ucidă turturica ce-i ieșise în cale, îi atinge doar aripa, făcând-o să sângereze.

Turturica, însă, se dovedește a fi Zâna Munților și se îndrăgostește de fiul

împăratului.

Peste câteva zile, la curtea împăratului apare o femeie săracă ce căuta de muncă.
Ea este făcută găinăreasă și toți o laudă pentru cât de curate sunt cotețele găinilor.
La scurt timp împăratul împreună cu familia este invitat la o nuntă. Aici, prințul
întâlnește o fată foarte frumoasă, însă se întristează când aceasta dispare ca o
nălucă.

După ceva timp sunt invitați la o altă nuntă, a unui împărat vecin. Fiul împăratului are
din nou ocazia să se întâlnească cu frumoasa fată. Istoria însă se repetă și aceasta
dispare fără urmă.

Văzând tristețea fiului său, împăratul poruncește să se pună smoală pe drumul ce

duce la următoarea nuntă.

Astfel, după ce fata dispare din nou, fiul împăratului îi găsește condurul rămas în
smoală. Cutreieră toată împărăția căutând aparținătoarea condurului, dar fără
succes.
Într-una din zile, însă, împărăteasa îi spune că a mai rămas o fată care nu a probat
condurul, găinăreasa.

Mare le-a fost mirarea să constate că i se potrivea condurul, dar inima prințului știa
deja că ea e.

Atunci, aceasta și-a spus povestea. Era cu adevărat Zâna Munților și s-a îndrăgostit
de prinț, dar pentru a putea se căsători cu un muritor trebuia să renunțe la puterile ei.
Ceea ce și făcu și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.