Ex Recuperare Hemiplegici

ŞTIINŢA Şl TEHNICA PENTRU TOŢI
SERIA MEDICALĂ
EXERCIŢII DE GIMNASTICĂ
RECUPERATORIE LA
HEMIPLEGICI
ELENA CRISTEA
EDITURA MEDICALA
BUCUREŞTI 1 984
rr~
<3
^
>
x
CUPRINS
Pag.
1. Rolul familiei în recuperarea hemiplegicului . . . 13
2. (,'um se instalează o hemiplegie............................................... 16
3. Reguli de bază în activitatea de recuperare . . . 19
4. Indicaţii tehnico-metodice în aplicarea exerciţiilor de re
cuperare . . . . . . . . . . . 20
5. Patul pacientului...................................................................... 24
h. Po/iţiile pacientului în pat...................................................... 25
6.1. Po/iţia clecubit dorsal (culcat pe spate) — poziţia co-
rectivă................................................................................ 26
f>.2. Poziţia de repaus . . . . . . . . 26
6.3. Poziţia culcat pe o parte . . . . . . 28
6.4. Poziţia în decubit ventral............................................... 28
7. Membrul superior . . . . . . . . . 29
7.1. Scheletul membrului superior . . . . . . 29
7.2. Muşchii membrului superior şi acţiunea lor . . . 30
7.2.1. Muşchii umărului..................................................... ">2
7.2.2. Muşchii braţului...................................................... 33
7.2.3. Muşchii antebraţului . . . . . . 33
7.2.4. Muşchii mîinii.............................................................. 34
7.3. Exerciţii pentru recuperarea membrului superior . . 35
7.3.1. Exerciţii pasive............................................................... 35
7.3.1.1. Exerciţii din poziţia culcat pe spate . 36
7.3.1.1. Exerciţii pe care pacientul poate să le
execute singur cu ajutorul membrului să
nătos ........................................................ 51
7.3.1.2. Exerciţii cu bastonul de gimnastică din
poziţia culcat pe spate . . . . 56
7.3.2. Exerciţii active....................................................... 60
Pag.
S. Membrul inferior . . . . . . . . . 65
8.1. Scheletul membrului inferior . . . . . 6 5
8.2. Muşchii membrului inlerii-r şi acţiunea lor . . . 66
8.2.1. Muşchii bazinului.......................................................... 69
8.2.2. Muşchii coapsei . . . . . . . 69
8.2.3. Muşchii gambei............................................................. 70
8.2.4. Muşchii piciorului......................................................... 70
8.3. Exerciţii pentru recuperarea membrului inierior . . 71
8.3.1. Exerciţii pasive ...................................................... 72
8.3.1.1. Exerciţii pe care pacientul poate să k
execute cu ajutorul membrului sănătos 77
8.3.2. Exerciţii active............................................................. 81
9. Redobîndirea autonomiei....................................................., i 82
9.1. întoarcerea în pat pe partea paralizată , . ' /<f ' 82
9.2. întoarcerea în pat pe partea sănătoasă ... . i ,,., 83
9.3. Aşezarea la marginea patului ., . .:.;:'.' . ;,. i.i 83
9.4. Culcarea în pat.............................................................M.ryi 83
9.5. Ridicarea în picioare . . . . • i- :i !<:;</ 84
9.6. Aşezarea pe scaun . . . . . '"'',:• "• ! ..'•'''.'/'.' 84
10. Mersul normal..................................................................... ; . 8.">
1
10.1 Biomecanica mersului . . . . . ' ." . 80
10.1.1. Debutul dublului sprijin . : . - . K' ; . 86
f
10.1.2. Dublul sprijin . . . . . - i' . i . 86
10.1.3. Sprijinul unilateral......................................................... 87
10.1.4. Debutul dublului sprijin anterior .!' . . 88
10.2. Mersul hemiplegicului.............................................. . , ' , . 88
' 10.3. Exerciţii premergătoare mersului . . ', ; ','.,'". . S9
9
10.4. Reeducarea mersului . . . ,' ; . . ' . ' ' ' . , , .. . '
' 10.S. Urcarea şi coborîrea scărilor "'("' '.'. '", ', . . 9™
105.1. Urcarea scărilor . . ;' 1J^ , . . 'J7
105.2. Ooborîrea scărilor . . _..' ^''.'-' / ^. . 'J7
11. Pare/a facială . . . . ' • ' • • : ' 'v'-•~1'!-î°! l
. . 100
. J.. i ! i i '"
12. Tehnica îmbrăcatului şi dezbrăcatului ;•..• ' ,''. : .' . . 101

13. Dotarea sălii pentru baie . . ..,, ,, . . . . 104
14. Recuperarea vorbirii . . . ..' . . . . 105
15. Reintegrarea în anturaj.................................................................. lf'6
4
P r e f a ţ ă
Oamenii sînt obişnuiţi să privească boala, drept o alte-

rare ii Mr'u sănăt"i(ii care cu anumite mijloace terapeutice,
)i in anumite cazuri poate fi înlăturată. Un progres extrem
dt fructuos îl constituie luarea în considerare a conceptului
il# profilaxie, potrivit căruia există o serie de măsuri,
de procedee, chiar de medicamente, care folosite ştiinţific
hat preveni starea de boală. Medicina modernă a formu-
Utt chiar aforismul: e mai uşor şi mai eficace să previi
o boală decît să o vindeci.
Kxhtâ Insă o serie de boli, care produc leziuni se -
lective în organism, leziuni ce persistă şi după ce procesul
/Miologie respectiv a încetat. Aceste distrucţii persistente
numite sechele, nu mai sînt boli propriu-zise ci defecte care
nu mai pot fi înlăturate. Astfel o anumită leziune a sis -
temului nervos produsă de un traumatism sau de astupare
(iroi/i/'oză, embolie) a unui vas poate lăsa în urma ei o
/Htrttli'/.ic, o alterare a vorbirii, o tulburare a echilibrului
ţ,it.m.d. care au semnificaţia unor defecte sechelare.
l hicon tulburările trecătoare ce survin în cursul unei boli
pat determina în mod secundar o serie de alteraţii persis-
tente. De exemplu paralizia unui membru, prin însăşi
ncnufcarea pe care o antrenează, poate determina înţepeniri
ii mult sau mai puţin dureroase ale încheieturilor, înţe-
peniri ce pot persista şi infirmiza bolnavul chiar şi dacă
paralizia proprin-zisă a încetat.
Aceste defecte reziduale, persistente trebuie şi ele co-
rectate. De astă dată este vorba de o terapie ce urmăreşte
înlăturarea fenomenelor secbelare, sau reeducarea infirmu-
lui (handicapatului) astfel incit cu toate deficienţele sale
să se poată adapta la exigenţele vieţii. In felul acesta s-a
născut terapia de reeducare.
Astăzi strategia medicală folosită în multe boli se ba -
zează pe trepiedul: profilaxie, terapie propriu-zisă şi re-
cuperare. Recuperarea şi readaptarea sînt componente
fundamentale ale tratamentului în special dar nu exclusiv
în bolile aparatului locomor (neurologie, reumatologie sau
ortopedie).
Ceea. ce este important e faptul că metodele folosite să
fie corecte din punct de vedere ştiinţific şi eficiente. De
aceea ele nu trebuie elaborate şi aplicate la înthnplarc ci
pe baza unor programe judicios întocmite.
Aspectul esenţial al recuperării şi readaptării este faptul
că durează mult (luni chiar ani). Ele nu pot şi nu tre buie
să fie aplicate numai în instituţii de profil şi de către
specialişti. De cele mai multe ori ele devin o sarcină a
familiei şi chiar a handicapatului însuşi. Acest lucru este
evident mai ales în cazul hemiplegiilor şi hemiparezelor.
Pentru realizarea procedeelor utile de recuperare şi
readaptare este necesar ca atît sechelarul cit şi cei ce au
grijă de el să aibe un număr de cunoştinţe scrise competent
si accesibile.
Cartea de faţă a lui E. Cristea satisface aceste dezi-
derate. Competenţa autoarei care efectuează terapia de
recuperare şi readaptare motorie în Secţia clinică Oto-,4;
peni a Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie îi ,.,
garantează nivelul ştimţific. Valoarea metodelor propuse
este asigurată de faptul că toate au fost amplu experimen-
r tn itcţic. Stilul clar şi accesibil face ca lucrarea să
marelui public, ceea ce îi conferă o utilitate nitii iile*
că o astfel de publicaţie nu există la, contribuie în mod
fericit la comprehensiunea »</«/. f n ansamblu cartea
de faţă umple un gol. Ea va i multor infirmi să-şi
recîstige o autonomie care să le nitit i!î-fi continue
existenţa în mod activ. De asemenea Ifl mulţi specialişti
vor găsi în ea elemente care să le cunoştinţele.
Dr. C. Bălăceanu-Stolnici
.... •• illlllllll
Introducer
Omul acestui sfîrşit de secol, solicitat tot mai mult de

viteza circulaţiei informaţiilor, de impactul exploziilor in-
formaţionale, de creativitate în sarcinile profesionale, supus
ritmului trepidant al vieţii, este determinat să trăiască în
permanenţă într-o stare de tensiune deosebita, de agresiune
fizică şi psihică, fapt ce determină modificări morbide
în organismul acestuia, dintre care locul primordial îl ocupă
hipertensiunea arterială, cea mai frecventă cauză a ac-
cidentelor cerebrale.
în ultimul timp tot mai mulţi oameni, şi oameni tineri,
cad victime leziunilor cerebrale, aserţiune susţinută de sta-
tisticile medicale ale ultimilor ani, din care se desprinde
concluzia că numărul celor cu accidente cerebrale a crescut.
Accidentul vascular cerebral constituie cea mai frecventă
cauză a hemiplegiei şi în cele mai multe dintre cazuri ea
este determinată de hipertensiunea arterială. Dar hemiple-
gia poate apare şi ca rezultat al unei tumori cerebrale sau
al unui traumatism.
Hemiplegia este definită ca paralizie flască sau spastică
care interesează membrul superior şi inferior şi jumătatea
leţei de aceeaşi, parte, la care se pot adăuga uneori şi alte
manifestări neurologice cum ar fi tulburări afazice, tul -
burări de sensibilitate etc.
Odată cu apariţia hemiplegiei, pacientul devine un
handicapat îşi pierde autonomia datorită imposibilităţii
efectuării mişcărilor uzuale, fiind astfel scos atît din cir-
cuitul productiv cît şi din cel social, fapt ce are influenţă
nefasta şi asupra psihicului acestuia.
Lucrarea de faţă îşi propune să stea la îndemîna tu -
turor celor direct interesaţi în recuperarea şi reeducarea
hemiplegicilor cît şi a hemip legicului însuşi. Din acest motiv
vom căuta să fim pe înţelesul oricui doreşte sau este inte -
resat să contribuie la recuperarea handicapatului hemi -
plegie.
în „Dicţionarul limbii române" în dreptul cuvîntului
„recuperare" se dă explicaţia : „a do îndi din nou, a recîşti-
ga". Prin reeducarea în cazul de faţă se înţelege corectarea
deprinderilor motorii ce se execută incorect datorită lezi -
unii suferite.
N. Robănescu în lucrarea sa „Readaptarea copilului
handicapat fizic", include termenii de recuperare funcţio-
nală şi reeducare în cadrul noţiunii de readaptare care re-
prezintă un domeniu mai larg. Autorul sus citat defineşte
readaptarea ca un complex de măsuri medicale, educaţionale
şi sociale cu ajutorul cărora handicaparea este redusă la
minim din punct de vedere fizic, psihic şi social, în aşa
fel, încît handicapatul este redat unei vieţi potrivite po -
sibilităţilor sale şi utile pentru societate.
Complexul de măsuri se traduce prin activitatea com-
binată a medicului curant, a profesorului de gimnastică
medicală, a rudelor, la care se adaugă cooperarea pacientu-
lui, şi trebuie să aibă ca ţel redobîndirea autonomiei, finali-
zată prin posibilitatea autoservirii, şi a ambulaţiei. Toate
acestea se pot obţine numai pe baza unui program indivi -
dual stabilit cu rigurozitate de specialişti.
Subliniem că în această muncă de recuperare, după ce
pacientul a părăsit spitalul, un rol deosebit îl au membrii
familiei şi prietenii. Ei vor fi cei care prin comportamen-
10
l tul lor, prin putere de înţelegere şi ataşament, asociate cu
voinţa de a depune eforturi pentru continuarea
programului zilnic de gimnastică medicală cît şi
tratamentului medicamentos, vor contribui substanţial la
revenirea bolnavului printre semenii săi.
Scopul lucrării este acela de a oferi celor interesaţi po-
sibilitatea de a cunoaşte terapia prin mişcare în tratarea
hemiplegiei, această „terapie naturală" cum o
denumeşte Ion Drăgan în lucrarea „Cultură fizică
medicală", „care reprezintă un act medical, dacă este
aplicat conform tuturor indicaţiilor specialistului" cu
ajutorul căruia, s-au obţinut rezultate relevante.
Kinetoterapia (terapia prin mişcare) constituie trata-
mentul de bază în recuperarea handicapaţilor fizici şi
deci şi a hemiplegicilor, în timp ce tratamentul medica-
mentos al infirmităţii este doar un adjuvant folosit pentru
reducerea durerilor sau spasticităţii. Kinetoterapia va fi
folosită şi ca un tratament psihiatric. Bineînţeles că nu dis-
cutăm aici tratamentul afecţiunii de baza (fie curativ, fie
profilactic).
Nu avem pretenţia că prin lucrarea de faţă am epuizat
toate metodele prin care se poate realiza ja recuperare în
cazul hemiplegiilor, ea se vrea o modestă contribuţie la
literatura de specialitate şi un îndreptar la îndemîna
oricui este interesat în acest domeniu.
1
1
1. Rolul familiei în recuperarea
hemiplegicului
în cazul instalării unei hemiplegii este bine ca bol -

navul să fie transportat la spital în cel mai scurt timp.
Aici se va aplica tratamentul necesar şi numai la recoman -
darea medicului se va putea începe munca de recuperare.
Cercetările moderne au precizat că este necesar ca recu-
perarea să înceapă cît mai devreme.
C. Bălăceanu susţine că „ideea imobilizării totale a
bolnavilor hemiplegiei sau hemipareiici, în primele zile
trebuie părăsită. Mobilizarea pasivă a acestora este indi-
cată chiar în cazul în care aceştia se afla internaţi în sec-
ţii'e de terapie intensivă".
în perioada spitalizării bolnavul va depinde în tota -
litate de ajutorul personalului medical. După externare
însă, începe un drum mai lung şi mai anevoios, de-a lungul
căruia, treptat, bolnavul trebuie îndrumat tot timpul cu
pricepere şi răbdare să se ajute singur, deoarece este domi-
nantă tendinţa de a crede că nu poate executa mişcarea
care este necesară. Un ajutor exagerat din partea membri-
lor familiei duce la instalarea obişnuinţei de a se lăsa ser-
vit, fapt ce frînează desfăşurarea procesului de recuperare
prin amplificarea ideii de neputinţa.
Este adevărat că unii bolnavi la început realizează
foarte anevoios unele acţiuni, dar le pot realiza, şi numai
13
repetarea lor va duce cu timpul la putinţa de a le efectua
cu uşurinţă. Grija pe care trebuie să o manifeste mem -
brii familiei faţă de bolnavi este de a-1 încuraja, în rea -
lizarea acestor activităţi şi nu în a se substitui lor. Mo -
mentul din timpul unei acţiuni în care se impune cu ade -
vărat ca bolnavul să fie ajutat, trebuie foarte corect se -
sizat deoarece, o exagerare în a-1 lăsa pradă efortului, poate
avea repercusiuni nefaste asupra psihicului acestuia.
Iată de ce răbdarea celor ce-1 înconjoară trebuie să fie
inepuizabilă.
De obicei, în urma leziunilor cerebrale (vasculare, tra-
umatice, tumorale) apar la bolnavi şi modificări ale
personalităţii, stare de spirit proastă, plîng uşor şi sînt
foarte pesimişti, uneori sînt agresivi şi necooperatori. In
aceste situaţii cei ce se află în preajma bolnavului, membrii
familiei, rudele, prietenii, trebuie să se comporte cu mult
tact şi căldură, să creeze atmosferă plăcută, deconectantă,
să antreneze bolnavul în discuţii care să nu aibă nimic
comun cu starea în care se află, dar care să-i facă plăcere,
toate acestea contribuind favorabil la îmbunătăţirea stării
psihice care are un rol primordial în recuperarea lui. Numai
menţinîndu-i un psihic adecvat, încrederea în sine şi în
recuperarea lui se vor putea obţine rezultate concrete în
ceea ce se urmăreşte de fapt. Uneori poate fi necesară
chiar folosirea unei terapii psihiatrice.
Nu trebuie uitat nici o clipă că în final munca de re -
cuperare are ca scop reînvăţarea unor mişcări, activităţi,
recăpătarea unor deprinderi motrice pe care bolnavul le-a
uitat în urma afecţiunii cerebrale şi acum, cel mai mic
progres trebuie remarcat deoarece astfel îl stimulăm de-
terminîndu-1 să privească cu optimism posibilitatea de re-
venire la o viaţă normală.
Tendinţa dominantă la toţi hemiplegicii este de a se
folosi în exclusivitate de membrul superior sănătos, uitînd
14
de ajutorul pe care poate să şi-1 dea cu membrul afectat,
în astfel de situaţii se impune sa se atragă atenţia bolna -
vului asupra posibilităţii pe care o are de a folosi şi celălalt
membru încurajîndu-1 astfel, reamintindu-i mişcarea. Tre-
buie evitate cu stricteţe observaţiile făcute pe un ton al-
terat, trecute cu vederea eventualele insuccese şi formată
convingerea că tot ce i se cere poate să îndeplinească. Pa -
cienţii care în familie s-au bucurat de un climat favorabil
şi care au continuat şi acasă programul pe care 1-au avut
în spital, au înregistrat succese deosebite, spre deosebire de
cei care întrerupînd acest program nu numai că nu au
progresat, dar chiar au regresat.
Este recomandat ca un membru al familiei care se va
ocupa în mod deosebit de bolnav după perioada de spi-
talizare, să participe la lecţiile de gimnastică şi să ţină cont
de toate indicaţiile date de specialist deoarece, aceste
lecţii trebuie repetate zilnic chiar de două trei ori. Volumul
de muncă, durata lecţiilor şi numărul de repetări, vor fi
stabilite de specialist deoarece acestea diferă de la pacient
la pacient. Este bine de ştiut că nu există o metodă univer -
sal valabilă de kinetoterapie care sa se poată aplica tu -
turor hemiplegicilor, deoarece exerciţiile precum şi dozarea
lor trebuie alese în funcţie de vîrsta pacientului, de va -
lorile tensiunii arteriale şi ale frecvenţei respiratorii, de
adaptarea organismului la efort şi desigur de gravitatea
bolii.
Ţinem să subliniem că deşi munca de recuperare începe
în spital, desavîrşirea şi consolidarea acestui proces se
face acasă în mijlocul familiei, prietenilor şi aceştia trebuie
să înţeleagă cît de important este aportul lor pe acest
drum lung de revenire a handicapatului la o viaţă activă.
15
2. Cum se instalează o hemiplegie
Pentru a înţelege mai bine acest fenomen să ne amin-

tim întîi cum este alcătuit creierul uman.
Suprafaţa creierului în formă de emisferă formată din
două jumătăţi separate de fisura interemisferică: este cutată
în numeroase circumvoluţiuni separate prin şanţuri. Emi-
sferele sînt legate prin comisuri, datorita cărora ele coope-
rează. Substanţa albă a creierului este traversată de căile
nervoase, care duc informaţii de la suprafaţa emisferelor
(scoarţa cerebrală) prin trunchiul cerebral în măduva spi -
nării şi de aici prin diferiţi nervi motori din dreapta şi din
stînga care se ramifică spre diferiţi muşchi. Circumvoluţiile
cerebrale conţin centrii funcţionali. De la unele din ele
pornesc impulsuri de mişcare a membrelor (circumvoluţiile
frontale ascendente).
Toţi centrii motori sînt dispuşi simetric pe cele două
emisfere cerebrale potrivit unei adevărate hărţi.
Centrii vorbirii, scrisului, cititului şi calculatului sînt
dispuşi într-o anumită zonă a jumătăţii stîngi a creieru -
lui la dreptaci şi în jumătatea dreaptă la stîngaci. Deoa -
rece traiectele nervoase ce transmit impulsuri pentru miş-
cările voite ale membrelor în drumul lor de la scoarţă la
măduvă se încrucişează în bulb, rezultă că o leziune într-o
jumătate emisferică determina totdeauna o hemiplegie în
partea opusă. Pentru că, aşa cum am arătat, centrul vor -
birii, scrisului, calculatului şi cititului nu sînt dispuşi în
perechi, tulburarea lor apare numai în cazul unei leziuni
a circumvoluţiilor din partea stingă (la dreptaci) (fig. 1).
O hemiplegie rezultă în urma unei leziuni a neuronu -
lui motor central şi se caracterizează prin pierderea moti-
lităţii voluntare a unei jumătăţi a corpului. Fenomenul
care se produce este de distrugere a unor celule cerebrale.
16
Fig. 1. — Suprafaţa stîrt-
gă a scoarţei cerebrale. Mină
Mimica Văz
fetei Vorbire
Ameliorarea stării pacientului este condiţionată de
l preluarea funcţiilor acestor celule de către alte celule

sau de revenire a celulelor lezate prin îndepărtarea
tumorii ce exercită presiune asupra lor.
Gradul paraliziei cît şi al celorlalte tulburări care
fac parte din simptomatica bolii, depind de localizarea
şi întinderea zonei cerebrale lezate, în funcţie de
aceasta, hemiplegia poate avea o formă uşoară, în care
recuperarea este posibilă într-un timp foarte scurt,
sau în unele cazuri are loc o revenire spontană, poate
îmbrăca o formă intermediară în care recuperarea
durează o perioadă de timp mai mare fără ca pacientul
să-şi revină în totalitate dar reuşeşte să-şi recapete
autonomia şi uneori se poate integra în viaţa
socială, şi poate fi gravă, caz în care recuperarea
se realizează într-un procent foarte mic, numărul
mişcărilor pe care bolnavul reuşeşte să le execute
fiind redus.
Hemiplegia poate să se instaleze în mod brusc,
sau în mod lent şi progresiv. Debutul brusc este
caracteristic pentru leziunile vasculare, debutul lent,
pentru leziunile
1
7
tumorale. Sînt însă cazuri în care şi hemiplegia de ori -
gine vasculară se poate instala în mod progresiv. Hemiple -
gia instalată în mod brusc evoluează în două stadii — sta -
diul de hemiplegie flască şi stadiul de hemiplegie spastică.
în hemiplegia flască tonusul muscular este scăzut în
toţi muşchii părţii paralizate. La membrul superior muş -
chii extensori sînt totdeauna mai prinşi decît flexorii iar
la membrul inferior muşchii planului anterior al coapsei
sînt mai puţin atinşi decît cei ai planului posterior.
Hemiplegia spastică se caracterizează prin contractură
musculară. Această hemiplegie se traduce prin rezistenţa
la mişcările pasive şi prin atitudini speciale.
Spasticitatea nu interesează în mod egal toată masa
musculară a unui membru, ci are o repartiţie inegală ; la
membrul superior ea predomină asupra grupului flexor iar
la membrul inferior asupra grupului extensor. La ambele
membre însă, contractură predomină asupra musculaturii
distale. Rezistenţa întîmpinată în mobilizarea pasivă a seg-
mentelor creşte pe măsură ce muşchiul este întins dar, daca
se continuă mişcarea, la un moment dat se produce o
bruscă cedare a contracturi! (fenomenul lamei de briceag).
în unele hemiplegii se pierde imaginea mişcărilor învă-
ţate. Deşi paralizia nu este completă, bolnavul este în j
imposibilitatea de a executa o serie de mişcări în vederea '
unui scop, să realizeze toate fazele unei mişcări sau să
coordoneze diverse mişcări în vederea unei acţiuni com -
plexe.
Odată cu paralizia poate apărea o dereglare a ima -
ginii corporale deci a poziţiei diferitelor segmente. Lipsa,
de integrare a membrelor paralizate în imaginea corporală
poate merge pînă acolo încît bolnavul nici nu realizează'
paralizia lui (aşa numita anosagnozie) ce se întîlneşte îri
special în hemiplegiile stîngi la dreptaci. în funcţie de si -
tuaţia anatomică a leziunii, hemiplegia poate fi însoţită de
tulburări de coordonare de tip cerebelos (tremurături, ne-
18 >.;*.
siguranţă etc.) care, cînd apar ridică probleme deosebit
de grele în recuperare, în alte cazuri pot apărea tulburări
de sensibilitate (senzaţii de frig, înţepături, dureri) care şi
ele constituie obstacole ce trebuie învinse. Cu toate aceste
neajunsuri hemiplegicul trebuie determinat să trăiască cît
mai normal posibil şi să-şi reia rolul obişnuit în familie
cît mai repede.
în 5% din cazuri are loc o ameliorare spontană, iar
80% din bolnavi pot obţine în cîteva săptămîni de recu-
perare sub îndrumarea corespunzătoare, progrese evidente
care pot ajunge pînă la redobîndirea autonomiei.
3. Reguli de bază în activitatea

de recuperare
— înainte de a se începe munca de recuperare paci

entul trebuie supus unui riguros control medical şi în spe
cial se va acorda deosebită atenţie examenului cardio
vascular.
— Se impune o pregătire psihologică adecvată a pa
cientului împotriva bolii.
— Trebuie realizată o bună cooperare între pacient şi
persoana care lucrează cu acesta.
— Necesitatea învăţării pacientului de a se relaxa
înainte de a începe lecţia de gimnastică este obligatorie.
— Aşezarea pacientului în poziţie corectă înaintea
fiecărui exerciţiu.
•— Temperatura camerei să fie de 22—24 grade.
— Să se lucreze cu sensibilitate pentru a nu provoca
dureri.
— Explicarea exerciţiilrr să se facă pe un ton calm şi
în termeni simpli.
19
— Să se demonstreze exerciţiul ce urmează să fie exe
cutat pentru o mai bună înţelegere.
— Se va indica şi se va pune mîna pe muşchiul prin
cipal care trebuie să execute mişcarea respectivă.
— Bolnavul va fi ajutat numai atunci cînd este cazul.
—• Dozarea se va face cu muhă atenţie pentru a se
evita suprasolicitarea.
— Se recomandă să se lucreze în faţa oglinzii pentru
ca astfel să se realizeze autocontrolul.
— Exerciţiile vor fi repetate de acelaşi număr de ori
şi cu partea sănătoasă.
— Lucraţi fără grabă şi încurajaţi permanent bolnavul.
— Cereţi pacientului să repete mintal exerciţiile.
— Menţineţi în permanenţă trează atenţia pacientu
lui şi cereţi participarea activă a acestuia.
— îmbrăcămintea pacientului sa fie comodă.
4. Indicaţii tehnico-metedice în aplicarea

exerciţiilor de recuperare
Pentru a obţine recuperarea într-un timp cît mai scurt,

în primul rînd trebuie ţinut seama de următoarea suc -
cesiune a felurilor de exerciţii ce se vor desfăşura, după
cum urmează :
— exerciţii pasive
— exerciţii pasivo-active (asistate)
— exerciţii active
La rîndul lor exerciţiile active trebuie să fie efec -
tuate în următoarea ordine :
* exerciţii în sensul gravitaţiei
exerciţii contra gravitaţiei
20
* exerciţii cu rezistenţa
* exerciţii cu obiecte portative.
Exerciţiile pasive vor fi executate cu ajutorul unei alte
persoane sau a profesorului de gimnastică. Scopul acestor
exerciţii este de a menţine sau, acolo unde este cazul, de
a mări mobilitatea articulară, de a împiedica atrofia
musculară, de a evita instalarea proceselor degenerative,
a deformaţiilor articulare şi a retracţiei musculo-tendinoa-
se. Acest gen de exerciţii trebuie să fie efectuat lent, fără
a brusca segmentul şi să fie oprită deplasarea acestuia la
apariţia durerii.
Exerciţiile pasivo-active — sînt acelea pe care încearcă
să le efectueze pacientul şi va fi ajutat numai în momentul
în care acesta nu mai poate să continue mişcarea pentru
a o duce pînă la capăt. Acest gen de exerciţii bolnavul
poate să-1 realizeze şi ajutîndu-se de membrul sănătos.
Aici se cere multă atenţie pentru a putea fi sesizat momen -
tul în care trebuie să se intervină. Prin ajutorul dat nu
trebuie să se elimine participarea pacientului ci, dimpo -
trivă se va insista ca acesta să-şi continue efortul pînă la
capăt.
Exerciţiile active •—• sînt cele pe care pacientul le
realizează singur. Pentru adeasta se cere din partea lui
o participare conştientă şi concentrarea atenţiei. Este bine
ca acest gen de exerciţii să se realizeze în faţa oglinzii
deoarece în acest fel creşte capacitatea de a se autocontrola.
Selectarea acestor exerciţii trebuie făcuta iudicins deoa -
rece ele nu trebuie să depăşească posibilităţile bolnavului.
Mişcările active rămîn elementul principal al recuperării,
în grupa exerciţiilor active se vor folosi mişcări anali -
tice pentru contractarea şi decontractarea fiecărui muş -
chi, pentru agonişti şi antagonişti. De adeea se impune ca
mişcările într-un sens să fie urmate de mişcări în sens opus.
Toate aceste exerciţii trebuie supravegheate pentru a
urmări reinstalarea corectă a unor reflexe şi a corecta
21
coordonarea lor. Bolnavul trebuie să ajungă să realizeze
mişcări uzuale coordonate. Repetarea mişcărilor se face
în scopul reinstalării stereotipurilor dinamice care sînt
de fapt lanţuri automatizate de acţiuni reflexe în acti -
vitatea xilnică (mersul, spălatul, îmbrăcatul).
Exerciţii în sensul gravitaţiei — sînt cele în care bol-
navul îşi deplasează segmentele fără a întîmpina rezis -
tenţa forţei gravitaţionale şi deci nu are de învins nici
o rezistenţă din afară, în mare parte aceste exerciţii se
execută din poziţia culcat şi sînt mişcări de lateralitate.
Exerciţiile contra gravitaţiei cer din partea pacientului

un efort mai mare deoarece, pentru realizarea lor se im -
pune învingerea greutăţii propriului segment. Ajunşi
însă la acest moment puteţi fi mulţumiţi pentru efortul
depus şi totodată convinşi că dacă veţi continua cu aceeaşi
perseverenţă, rezultatele foarte bune nu vor întîrzia să
apară, în acest stadiu muşchii au o valoare medie şi prin
exerciţii repetate pot atinge valori bune şi chiar foarte
bune.
Exerciţiile cu rezistenţa — La început profesorul de
gimnastică sau o altă persoană va aplica o rezistenţă ma-
nuală uşoară în executarea unei mişcări. Cu timpul această
rezistenţă va creşte şi treptat se va ajunge chiar să în -
vingă forţa pacientului. Rezistenţa manuală după o peri-
oadă de timp va fi înlocuită cu rezistenţa diferitelor apa -
rate ce se pot folosi în acest scop : helgometru, bicicleta
crgometrică, saci cu nisip.
Exerciţiile cu obiecte portative au ca scop dezvoltarea
îndemînării şi a forţei musculare în vederea desfăşurării
unei vieţi normale. Se va pleca de la obiecte cu greu -
tate mai mica şi treptat greutatea lor va creşte. Se va
pleca de la obiecte cu volum mai mare cum ar fi buretele
de baie, para de cauciuc şi se va ajunge la obiecte cu
volum mic cum ar fi monezile de 25 bani, beţele de chi-
22
brit, andrele, ac de cusut. Se va lucra pe număr de re -
prize şi fiecare repriză va cuprinde un număr de repetări
în funcţie de posibilităţile pacientului.
în munca de recuperare totdeauna se va începe lucrul
cu membrul superior, cu extremitatea distală adică cu mîna.
^%3^
\ ~^ \
M
Fig. 2. —• Proiectarea corticală a funcţiilor motorii şi senzo-
riale ale mîinii, în comparaţie cu a nltor organe sau segmente.
Mîna ocupă o treime din suprafaţa totală (Penfield).
23
Aceasta se impune ca o cerinţă obligatorie deoarece în
hemiplegii se pierde coordonarea mişcărilor şi posibili -
tatea de disociere a lor. Se poate observa cu uşurinţă în -
cordarea membrului superior cînd se solicită membrul
inferior.
în 90% din cazuri membrul superior îşi revine mult
mai greu decît membrul inferior, datorită faptului că în
proiecţia sa pe scoarţa cerebrală numai mîna ocupă o treime
din totalul proiecţiilor motorii şi deci, mecanismele neu-
rofiziologice care trebuie să se refacă sînt mult mai com -
plexe decît la membrul inferior (fig. 2).
Recuperarea membrului inferior se realizează mult mai
uşor şi mai repede deoarece motilitatea este mult mai bine
conservată, el fiind totdeauna mai puţin afectat decît
membrul superior, astfel că hemiplegicul reuşeşte să mear-
gă chiar atunci cînd braţul şi mîna nu pot fi folosite.
în cadrul unei lecţii de gimnastică atunci cînd este
posibil trebuie încercate toate felurile de exerciţii pe care
vi le-am prezentat.
5. Patul pacientului
Din momentul instalării hemiplegiei o perioadă de

timp bolnavul nu are voie să părăsească patul.
Pentru a putea fi îngrijit mai uşor şi atunci cînd
medicul îi va permite, să-i fie mai lesne să se ridice din
pat, se recomandă ca patul să aibă o înălţime corespunză -
toare înălţimii bolnavului, astfel calculată încît atunci
cînd acesta stă pe marginea patului gambele să formeze
unghi de 90 grade cu coapsele în timp ce tălpile sînt
lipite de podea cu toată suprafaţa (fig. 3).
24
F/g. 3. — P,uul pacientului.
Deoarece în mod obişnuit paturile sînt mai joase

înălţimea lor se poate modifica aşezînd sub colţuri cuburi
de lemn. Este bine ca patul să fie accesibil pe ambele părţi,
iar salteaua să fie dreaptă şi tare. Pentru a obţine acest
lucru puteţi aşeza între saltea şi pat o scîndură.
Cearşaful trebuie să fie în permanenţă bine întins
pentru a nu favoriza apariţia escarelor. Pentru a se putea
menţine astfel se introduc marginile cearşafului sub saltea.
Dacă este posibil se recomanda să se monteze pe margi -
nea patului un mîner ce-1 va ajuta pe bolnav să-şi schimbe
poziţia în pat şi cînd va fi posibil să se ridice la mar -
ginea patului.
6. Poziţiile pacientului în pat
Faptul că rămînerea unui timp îndelungat în aceeaşi

poziţie determina apariţia escarelor şi uneori a durerilor
ce au drept consecinţă modificări inconştiente ale pozi -
ţiei corpului se recomandă schim' area poziţiei bolnavului la
2—3 ore. Pentru a preveni instalarea unor poziţii vicioase
la segmentele paralizate, se recomandă ca bolnavul să
fie aşezat în poziţii corective care să alterneze cu pozi -
ţiile de repaus. Faza pregătitoare muncii de recuperare o
constituie poziţia corectă a pacientului în pat, care de
altfel face parte din tratamentul postural.
6.1. Poziţia decubit dorsal (culcat pe spate) —
poziţia corectivă
Bolnavul va avea în permanenţă o pernă mică sub cap

indiferent în ce poziţie stă. Braţul paralizat este întins pe
lîngă corp sau uşor depărtat cu mîna pe o atelă care
să o determine să aibe degetele întinse sau
este aşezată cu palma în jos şi deasupra se
pune un săculeţ cu nisip (fig. 4). Membrul
inferior este întins dar nu lipit de
celălalt. Tălpile sînt sprijinite cu toată
suprafaţa pe un suport uşor înclinat a
cărui înălţime trebuie sa depăşească
degetele. Pentru ca piciorul paralizat să nu
se încline lateral este bine să fie
sprijinit de un prosop de baie bine rulat
(fig. 5).
6.2. Poziţia de repaus
Poziţia de repaus trebuie să fie comodă şi să-i ppr-

mită pacientului chiar să doarmă. Braţul paralizat este
aşezat pe o pernă cu cotul îndoit iar mîna se sprijină
26
Fig. 5. — Poziţia corectiva in decubit dorsal.
pe piept sau pe abdomen. Pentru ca degetele să nu for -

meze pumnul se recomandă sa se aşeze în mîna bolna -
vului un prosop mic rulat. Pe partea externă a picioru -
lui paralizat rămîne în continuare prosopul pe care 1-a
avut şi în poziţia corectiva (fig 6).
Fig. 6. — Poziţia de'repaus în decubit dors.il.
27
6.3. Poziţia culcat pe o parte
Poziţia culcat pe o parte se foloseşte ca poziţie de

repaus. Cînd bolnavul este culcat pe o parte, este bine
ca aceea să fie partea sănătoasă. Partea paralizată este
sprijinită pe o pernă mai groasă cu coapsa în unghi drept
faţă de bazin şi gamba în unghi drept faţă de coapsă. Bra -
ţul este în uşoara anteducţie cu cotul îndoit iar în mîna
se afla prosopul mic făcut sul. (fig 7).
Fig. 7 — Poziţia culcat pe o parte.
6.4. Poziţia în decubit ventral
în această poziţie veţi avea grijă ca picioarele să

fie peste marginea saltelei astfel făcînd unghi drept
cu gambele menţinîndu-se poziţia funcţională şi în această
situaţie. Braţul este întins sus iar în mînă se va pune
prosopul rulat (fig. 8). Este bine ca această poziţie să nu
fie menţinută prea mult timp deoarece respiraţia este în -
greuiată.
Fig. S. — Poziţia decubit ventral.
7. Membrul superior
7.1. Scheletul membrului superior
Membrul superior este articulat cu toracele prin

in-' ermediul articulaţiei scapulohumeralle. Scheletul
membrului superior este alcătuit din oasele centurii scapulare
şi din segmentele osoase ce alcătuiesc extremitatea liberă a
membrului superior. Oasele centurii scapularfc sînt: clavicula
şi scnpula (omoplatul).
Oasele extremităţii libere a membrului superior sînt:
— osul humerus — formează braţul
— radius şi cubitus — formează antebraţul
— carpienele, metacarpienele şi falangele — formează
mîna (fig. 9).
Toate aceste oase sînt articulate într£ ele prin diferite
lipuri de articulaţii ce permit mişcarea lor.
29
Mms Fig. 9. — Scheletul membrului
superior.
Braţul
A/ifebraft//
7.2. Muşchii membrului superior şi acţiunea lor
întreg scheletul este acoperit de muşchi, care prin
capetele lor de inserţie se fixează pe oase iar prin con -
tracţie determină deplasarea acestora. Contracţia muscu-
lară deci este cea care generează mişcarea. Pentru ca
mişcarea să fie dirijată, precisă, este nevoie ca muşchii să
aibă valori normale de funcţionalitate şi între agonişti
şi antagonist! să existe o perfectă coordonare.
Muşchii membrului superior sînt grupaţi în 4 mari
grupe: (fig.^10). ^
— muşchii umărului
— muşchii braţului
— muşchii antebraţului
— muşchii mîinii.
30
tf
supnspinos
M. micul
rofurid
M /rareig
rofun*.
M.c/e/foid
ceps
Fig. 10. — a — Muşchii umărului şi braţului.
3
1
Vsslul infim
tricipifal
M 'i'3/ettt:n
MCD/teu .
propriu .
ffebef mie
M.exfsfisor
— c&fpovfnjf H eufiasar
cum un ai
aijtfe/sr
M extensor
—
__ M. /i/nf aijerfor
po/tce
M s cur f
uff/tss po m i
M. Iqnq
ti/tosor ps//n
32 F/g. 10. — b, c — Muşchii antebraţului (anterior şi
posterior).
7.2.1. Muşchii umărului :

Deltoidul — alcătuit din trei fascicole de fibre
musculare
— fascicolul anterior realizează anteducţia
— fascicolul mijlociu realizează abducţia
— fascicolul posterior realizează
retvoduqia
Supraspinosul — ajută deltoidul în
abducţie.
Subspinosul — adducţie si rotaţie în
afară.
Micul rotund — adducţie şi rotaţie în
afară.
Marele rotund — adductor şi rotator
înăuntru.
Subscapularul — adductor şi rotator
înăuntru.
7.2.2. Muşchii braţului
Regiunea aaterioară :
Bicepsul brahial — flexia antebraţului pe braţ, uşoară
rotaţie înăuntru.
Coracobrahialul — flexia braţului şi adducţie.
Brahialul — flexia antebraţului pe braţ. Regiunea
posterioară : Tricepsul branhial — extensia
antebraţului pe braţ.
7.2.3. Muşchii antebraţului:

Regiunea anterioară :
Rotundul pronator — flexia antebraţului pe braţ.
Flexorul radia! al carpului — flexia mîinii pe ante -
braţ şi a antebraţului pe braţ.
Flexorul cubital al carpului — flexia mîinii pe ante -
braţ în sens cubital şi antebraţul pe braţ.
Lungul palmar — flexia mîinii pe antebraţ.
Flexorul comun superficial al degetelor — flexia fa-
langc'or II pe I şi secundar degetele pe palmă, palma pe
antebraţ şi antebraţul pe braţ.
Flexorul comun profund al degetelor flectează falanga
I pe II, mîna pe antebraţ.
Flexorul propriu al policelui — flectează ultima fa -
langă a policelui la adducţie şi abducţie pe mînă.
Pătratul pronator — pronaţîa.
Regiunea externă :
Lungul supinator — flexia antebraţului pe braţ, pro-
naţie, supinaţie.
Lungul extensor radial al carpului — extinde metacar-
pul II pe carp şi carpul pe antebraţ.
Scurtul extensor radial al carpului — la fel ca lungul
extensor.
31
C — Exercit" de gimnastica recuperatorte la !icrnip!es!ci !îl
Muşchiul supinator — supinaţie.
Regiunea posterioară : muşchii superficiali
Extensorul comun al degetelor
Extensorul propriu al degetului mic
Extensorul cubital al carpului
Anconeul
Muşchii profunzi :
Lungul adductor al policelui
Scurtul extensor al policelui
Lungul extensor al policelui
Extensorul propriu al indexului
7.2.4. Muşchii miinii
Regiunea palmară externă :
Scurtul abductor al policelui
Scurtul flcxor al policelui
Opozantul policelui
Adductorul policelui
Regiunea palmară internă :
Palmar cutanat
Adductorul degetului mic
Scurtul flexor al degetului mic
Opozantul degetului mic
Regiunea palmară mijlocie
Lomblicali
Imerosoşi — 3 palmari
— 4 dorsali Principalele
mişcări ale membrelor smt:
— Flexia — apropierea unui segment de segmentul cu
care este articu'at (flexia antebraţului pe braţ).
— Extensia — îndepărtarea unui segment de segmen
tul cu care este articulat (antebraţul se îndepărtează de
braţ).
— Pronaţia — rotarea spre deg"ul marc (palma
în jos).
34
— Supinaţia — rotarea spre degetul mic (palma în
sus).
— Abducţia — ducerea membrului lateral (depăr
tare de corp).
— Adducţia — aducerea membrului lîngă corp.
— Anteducţia <— ducerea braţului înainte.
— Retroducţia — ducerea braţului înapoi.
7.3. Exerciţii pentru recuperarea membrului superior
Ţinînd cont de faptul că segmentele membrelor ac-

ţionează dependent unul de celălalt formînd ansamblul
funcţional al mîinii şi respectiv al piciorului în munca
de recuperare trebuie acordată atenţie tuturor grupelor de
muşchi ce contribuie la mobilizarea lor.
Hemiplegia S£ caracterizează prin pierderea mişcă-
rilor fine selective şi realizarea unor mişcări grosolane,
nefinisate care în general nu-şi ating obiectivul. Ele sînt
globale cu predominenţă la membrul superior fără a ex-
clude de cele mai multe ori şi membrul inferior, în mo-
bilizarea membrului superior în cazul hemiplegiilor de
obicei musculatura scapulohumerală este cea care in -
tervine în deplasarea acestuia, deoarece această muscula-
lură este ajutătoare pentru muşchii principali ai braţului.
Se impune deci ca mişcările să fie învăţate corect, să nu
se permită substituţia musculară şi repetarea să se facă
pîna la instalarea stereotipurilor dinamice. După cum am
arătat în paginile anterioare la membrul superior domi-
nantă este musculatura flexorilor, deci trebuie insistat în
mod deosebit pe activitatea extensorilor.
7.3.1. Exerciţii pasive

La exerciţiile pentru membrul superior ne aşezăm de
partea afectată. Pentru simplificare precizez că exerciţiile
35
i
se aplica unui pacient cu o leziunie, de partea stînga ce are.
afectată deci partea dreaptă. La cei cu partea stînga afec -
tată se efectuează acelaşi lucru de partea opusă.
7.3.1.1. Exerciţii din poziţia culcat pe spate
Dacă mîna pacientului este cu pumnul strîns şi dege-

tele contractate executînd exerciţiile l şi 2 se obţine re -
laxarea mîinii.
Exerciţiul l.
întindeţi braţul pacientului pe lîngă corp cu pumnul
în jos. Mîna stînga o aşezaţi pe încheietura pumnului iar
cu mîna dreaptă efectuaţi hiperextensia fiecărui deget în
parte începînd cu degetul mic (fig.ll). După ce, în acest
fel aţi reuşit să desfaceţi pumnul şi deci acum pacientul
are palma în jos continuaţi să repetaţi de cîteva ori acest
exerciţiu pînă ce degetele sînt relaxate complet.
f/g. //. — Exerciţiul 1.

36
Exerciţiul 2
Mîna stingă cuprinde antebraţul deasupra articulaţiei
pumnului. Intercalaţi degetele dvs. între degetele pacien-
tului şi printr-o mişcare de extensie şi alunecare trageţi
mina (fig.12).
Fig. 12. — Exerciţiul 2.
Exerciţiul 3
Poziţia de plecare — antebraţul îndoit din cot la
90 grade pe verticală. Mîna dreaptă ţine întinse cele patru
degete de la mîna dreaptă a pacientului iar cu mîna stîngă
mobilizaţi degetul mare astfel :
Flexia degetului mare
Extensia
Mişcări circulare în ambele sensuri (fig.13).
37
/ 2 3
Fig. 13. — Exerciţiul 3 (1—2—3).
Exerciţiul 4
Poziţia de plecare — antebraţul îndoit din cot la
90 de grade pe verticală. Mîna stîngă cuprinde ante -
braţul deasupra articulaţiei pumnului. Mîna dreptă cu -
prinde din interior degetele pacientului (fig. 14).
— Flexia mîinii pj; antebraţ
— Extensia mîinii pe antebraţ
— Mişcări circulare din articulaţia pumnului.
38 Fig. 14. — Exerciţiul 4 (1—2—3).
Indicaţii — după cîteva repetări solicităm pacientului
să execute mişcarea. Dacă nu răspunde solicitărilor noas -
tre aplicăm uşoare tapotari la capătul celălalt al antebra -
ţului pe suprafaţa anterioară (muşchiul brahio-radial).
Exerciţiul 5
Poziţia de plecare — antebraţul flexat din cot în
poziţie verticală, mma stingă cuprinde antebraţul, mîna
dreaptă cu degetul mare în palma pacientului celelalte 4
deghte pe dosul palmei. Flexaţi mîna pacientului pe an -
tebraţ şi solicitaţi acestuia extensia degetelor (fig. 15).
Fig. !5. — Exerciţiul 5.
Indicaţii: Acest exerciţiu se va repeta la început numai

de 2—3 ori deoarece muşchii ce sînt solicitaţi sînt mici
şi obosesc foarte repede.
Exerciţiul 6
Poziţia de plecare — degetul mare pe dosul palmei
pacientului, celelalte 4 degere în 'palma pacientului
(fig. 16).
39
Fig. 16. — Exerciţiul 6 (1—2).
40
Pronaţîa (rotarea spre interior a mîinii)
Supinaţia (rotarea spre exterior a manii)
Exerciţiul 7
Poziţia de plecare — priza Kabat — pentru mîna
dreaptă (fig. 17). Mîna dreaptă a kineto terapeutului
prinde mîna bolnavului astfel : degetele III, IV, V a!e
pacientului sînt prinse întră degetul mare şi arafărorul
mîinii kiny°toterapeutu'ui. Mijlociul şi inelarul kinetotera-
peutului se găsesc între arătătorul şi degetul mare al
pacientului, în timp ce degetul mic al kinetoterapeutului
cuprinde degetul mare al pacientului.
Fig. 17 — „Priza" mîinii după Kabat.
Exerciţiul 7
Mîna stingă cuprinde braţul deasupra cotului
— Flexia antebraţului pe braţ
— Extensia ante'braţu'ui (fig. 18)
Indicaţii — în timpul acestui exerciţiu braţul pacientu-
lui trebuie să fie lipit de corp. Se va insista ca flexia să
se nealizeze pînă cînd mîna atinge umărul. După ce se
execută în mod pasiv de cîteva ori, cereţi pacientului să
41
t'ig. ÎS — Exerciţiul 7 (1—2).
participe. Dacă nu primiţi nici un răspuns din partea aces-
tuia încercaţi să executaţi acest exerciţiu cu mişcări sa -
cadate punînd mîna pe muşchiul triceps şi solicitînd pa -
cientului încordarea acestui muşchi.
42
Exerciţiul 8
Poziţia de plecare — mîna dreaptă priza Kabat, mîna
stingă cuprinde de sus braţul pacientului (fig.19).
— Flexia la 90 grade a antebraţului
— Extensia pe verticală cu ridicarea braţului în
unghi drept cu trunchiul.
— Co' orîrea braţului concomitent cu fiexia antebra
ţului.
— Extensia antebraţului pe lingă corp.
Fig. 19 — Exerciţiul 8 (1—2—3—4).
Indicaţii : după ce pacientul execută acest exerciţiu singur

începeţi să-i opuneţi rezistenţă Ia timpul II, III.
Exerciţiul 9
Poziţia de plecare — la fel ca la exerciţiul 8 (fig. 20).
— Ridicaţi braţul întins pe lîngă cap.
— Flexia antebraţului deasupra capului urmată de
pronaţie şi flexia mîinii cu extensia degetelor.
45
— Rotarea mîinii pînă ce palma este îndreptată în
jos, urmată de extensia antebraţului.
— Coborîrea braţului lîngă corp.
Fig. 20 — Exerciţiul 9 (1—2—3).
Indicaţii — ridicarea braţului se face cu cotul întins.

La timpul II schimbaţi priza aşezînd degetul mare în
palma pacientului, celelalte patru degete pe dosul pal -
mei, ajutînd astfel realizarea flexiei mîinii pe antebraţ.
Se repetă în întregime de cîteva ori exerciţiul după care
repetaţi numai timpul 2 şi 3 aplicînd rezistenţă manuală.
Exerciţiul 10
Poziţia de plecare — între degetul mare al pacientului
şi celelalte 4 degete aşezaţi cele 4 degete ale mîinii. De -
getul mare îl aşezaţi p/e dosul palmei. Mîna stîngă cu -
prinde antebraţul deasupra cotului (fig. 21).
46
Duceţi lateral braţul pacientului (abducţie) pîna for -

mează cu corpul un unghi de 90 de grade.
Flexia antebraţului pe braţ.
Extensia antebraţului pe braţ.
Revenire la poziţie iniţială (adducţie).
Indicaţii : în timpul abducţiei şi adducţiei, cotul tre -
buie să fie întins. Cînd executaţi flexia, mîna pacientului
trebuie să atingă umărul. După qe exerciţiul îl poate realiza
pacientul în mod activ veţi opune rezistenţă mişcărilor aşe-
zînd mîna cu palma în sens opus direcţiei de deplasare a
segmentului pacientului.
Exerciţiul 11
Poziţia de plecare — mîna dreaptă cuprinde din ex -
terior mîna pacientului, degetul mare fiind pe dosul palmei,
cealaltă mîna cuprinde braţul deasupra cotului pe partea
interioară (fig. 22).
Ridicaţi braţul la 90 grade faţă de trunchi. Flexia
antebraţului peste pieptul pacientului spre umărul stîng.
Extensia antebraţului.
Revenire.
49
Indicaţii: Braţul să rămînă în tot acest timp la 90

grade faţa de trunchi. Rezistenţa se aplică cînd pacientul
execută activ mişcarea.
Exerciţiul 12.
Poziţia de plecare — mîna dreaptă priza Kabat, mîna
stingă cuprinde braţul pacientului deasupra cotului (fig. 23).
Circumducţia braţului înainte.
Circumducţia braţului înapoi.
Indicaţii : cotul este bine întins, mişcarea se realizează
din articu'aţia umărului cu amplitudine cît mai mare.
fig. 2j — Exerciţiul 12.
50
7.3.1.2. Exerciţii pe care pacientul poate să le execute
singur cu ajutorul membrului sănătos
Multe din exerciţiile pe care le-aţi făcut cu ajutorul

altcuiva le puteţi repeta singur, contribuind astfel în mare
măsură la scurtarea timpului pentru recuperarea dv.
Pentru început s-ar putea să vi se pară o activitate
anevoioasă, plictisitoare, dar asta va fi numai la început.
Este posibil ca primele încercări să nu constituie şi o
reuşită, dar, categoric, acesta nu va fi un motiv de descura-
jare şi de renunţare ci dimpotrivă, ţinînd cont că „repe -
tiţia este mama învăţăturii" cu atenţia concentrată, cu
forţa mobilizată, mai încercaţi o dată şi încă o dată pînă
cînd, mişcarea propusă o veţi realiza cu uşurinţă. Dorinţa
de a progresa, la care se vor alătura rezultatele pe care le
veţi înregistra vor constitui stimul permanent în această
activitate nu lipsita de satisfacţii. La exerciţiile pe care
noi vi le-am propus puteţi să mai adăugaţi şi altele, pen tru
că e bine să ştiţi, o parte din acestea ne-au fost su gerate
chiar de pacienţi ca dv., care, în dorinţa de a în vinge
handicapul, munceau foarte mult singuri ajungînd să
descopere exerciţii care să-i ajute să realizeze cît mai
repede mişcări corecte şi activităţi necesare, încercaţi de
la început să trăiţi cît mai independent şi mai ales nu
uitaţi să vă ajutaţi de membrul afectat în tot ce aveţi de
făcut. Este bine să evitaţi, şi de ce nu, chiar să refuzaţi
ajutorul celor ce vă înconjoară, pentru realizarea unor
servicii pe care le puteţi face şi singuri. Toate acestea vă
vor ajuta să vă menţineţi autonomia şi viaţa dv. să se
desfăşoare aproape la fel ca înainte. Voinţa, perseverenţa
şi conştiinciozitatea constituie factori de bază de care de-
pinde în mare parte reînceperea vieţii normale în mijlo -
cul familiei, prietenilor şi chiar în mijlocul colegilor de
serviciu,
51
Exerciţii din poliţia, culcat pe spate
Exerciţiul 13.
Poziţia de plecare — mîna sănătoasă cuprinde cele
4 degete ale mîinii paralizate, degetul mare pe dosul pa!-
mei (fig. 24V
Flexia mîinii
Extensia mîinii şi a degetelor
Fig. 24 — Exerciţiul 13 (1—2).
Exerciţiul 14.
Poziţia de plecare — degetul mare al mîinii paralizate
este cuprins de primele 3 degete (fig. 25).
Circumducţii ale degetului mare în ambele sensuri.
Exerciţiul 15.
Poziţia de plecare — apucaţi de sus articulaţia mîinii
membrului paralizat (fig. 26).
52
Fig. 25 — Exerciţiul 14.
Fig. 26 — Exerciţiul 15 (1—2—3—4).
Ridicaţi braţul spre spate cît este posibil

îndoiţi cotul deasupra capului
întindeţi cotul şi reveniţi la poziţia iniţială
Exerciţiul 16
Poziţia de plecare — apucaţi de sus articulaţia rrrîinii
membrului paralizat.
54
Flexia antebraţului pe braţ

Extensia braţului pe verticală
Reveniţi la poziţia de plecare trecînd prin timpul 2.
Exerciţiul 1,7.
Poziţia de plecare — încrucişaţi degetele ambelor mîini
— palmele orbntate în jos (fig. 28).
fig. 28 — Exerciţiul 17 (1—2—3).
Extensia braţelor cu orientarea palmelor în sus

Flexia braţelor cu orientarea palmelor în jos.
7.3.1.3. Exerciţii cu bastonul de gimnastică din poziţia culcat

pe spate
Exerciţiul 18
Poziţki de plecare mîinile cuprind bastonul la
capete (fig. 29).
56
Cu braţele întinse duceţi bastonul deasupra capului
Cu braţele întinse coborîţi bastonul.
n s . 29 — Exerciţiul 18 (1—2).
Exerciţiul 19.
Poziţia de plecare — aceeaşi cala exerciţiul 18 (fig. 30).
Flexia antebraţului la 90 grade
Extensia pe verticală
Flexia antebraţelor pe braţe
Revenire
57
lig. 30 — Exerciţiul 19 (1—2).
Exerciţiul 20.
Poziţia de plecare — aceeaşi ca la exerciţiul 18 (fig. 31)
Ridicaţi braţele la 90 grade faţă de trunchi
Duceţi bastonul spre dreapta cu întinderea braţului
drept şi îndoirea braţului stîng
Duceţi braţele sus Aceeaşi spre
stînga.
58
Indicaţii : în acest gen de exerciţii este bine să activaţi

cît mai mult posibil membrul paralizat şi nicidecum aceste
exerciţii să constituie exerciţii cu încărcătură pentru mem-
brul sănătos. Trebuie să înţelegeţi foarte bine că mem -
brul sănătos trebuie numai să ajute şi nicidecum să efec -
tueze el mişcările cu încărcătura membrului afectat.
59
7.3.2. Exerciţii active
Exerciţii active — din poziţia şezut pe scaun.
Vă aşezaţi în aşa fel încît spatele să fie drept lipit
de spătarul scaunului, iar picioarele să stea cu tălpile
paralele lipite de podea.
Exerciţiul 21.
îndoiţi şi întindeţi degetele sau strângeţi şi desfaceţi
pumnul (fig. 32).
l
2
Exerciţiul 22.
Apropiaţi degetul mare de fiecare deget al mîinii
ig. 33).
60
P
l 2
Exerciţiul 23.
Palmele faţă în faţă executaţi presiuni pe degete (fig.34).
34 — Exerciţiul 23.
61
Exerciţiul 24 (fig. 35)
Duceţi braţeb întinse sus. Coborîţi braţele
pe lingă corp. Duceţi braţele spre înapoi
(retroducţie). Reveniţi cu braţele lîngă
corp.
i%. 35 — Exerciţiul 24 (1—2—3).
Indicaţii : în această mişcare cotul trebuie să fie întins,

iar articulaţia mîinii să fie liberă cu degetele relaxate. Evi-
taţi să strîngeţi pumnul. Nu efectuaţi mişcarea prin ridi -
carea umărului.
62
Flexia antebraţului pe braţ.
l Extensia antebraţului pe braţ
/ 2
Indicaţii : Braţul să fie lipit de corp, mîna să atingă
umărul. Exerciţiul 26 (fig. 37)
Duceţi braţele lateral
Revenire
63
Exerciţiul 27 (fig. 38) Duceţi braţele înainte. Duceţi
braţele lateral, încrucişaţi braţele cu apucarea
umerilor. Reveniţi cu braţele pe lingă corp trecînd prin
timpul 2.
Fig. .îS — Exerciţiul 27 (1—2—3).
64
Ridicaţi şi coborîţi alternativ braţele — deci în timp
ce braţul drept coboară, stîngti! se ridică şi invers.
Fig. 39 — Exerci- '

ţiul 28.
Exerciţiile pasive trebuie intercalate cu exerciţii pa-sivo-

active şi active. Treptat încercaţi să folosiţi mîna
sănătoasă (în cazul în care aceasta este stînga), să faceţi
exerciţii de scriere, de mînuirsa diferitelor obiecte pentru
igiena personală, a tacîmurilor etc. pentru a fi cît mai
puţin dependenţi de cei ce vă înconjoară.
8. Membrul inferior
8.1. Scheletul memlrului inferior
Scheletul membrului inferior este alcătuit din oasele
centurii pelviene şi oasele extremităţii libere a membrului
inferior. Centura pelviană este formată de ce'e două
3 — Exerciţii de gimnastică rec-.iperatorie la hemiplegiei 6
210 5
oase corale. Extremitatea liberă a membrului inferior este
alcătuită din trei segmente :
— osul femur care formează coapsa ;
— tibia si peroneul care formează gamba ;
— oasele tarsiene, metatarsiene şi falangele care for
mează piciorul (fig. 40).
Cfffff»
Femur
Fig. 40 — Scheletul mem-
brului inferior.
hbn f f ar â/
peroneu
rarsiene
picior
— falange j
Ca şi la membrul superior şi la membrul inferior

toate segmentele sînt articulate între ele.
8.2. Muşchii membrului inferior şi acţiunea lor
Muşchii bazinului. Muşchii
coapsei (fig. HI).
66
M/7/ffc M ts ( fssier)
lcît
U.cruto
r
M fensor
a/ftsc/s
i
iff-e
M. drept infim
psoas
Fig. 41 — Muşchii coapsei (anterior-posterior).
6
7
Muşchii gambei
Muşchii piciorului (fig. 42).
fig. 42 — Muşchii gambei şi
68 plantei.
8.2.1. Muşchii bazinului
Muşchii bazinului, marele fesier şi micul fesier execută

extensia coapsei pe bazin şi rotaţia în afară, flexia ba -
zinului pe coapsă.
— mijlociul fesier şi piramidalul realizează abducţia şi
în afară ;
opturatorii, gemenii şi pătratul crural execută ro-
taţia coapsei în afară.
8.2.2. Muşchii coapsei
Regiunea anteroexternă
— tensorul fasciei lata — abducţie şi uşoară rotaţie
a coapsei, păstrează echilibrul într-un picior ;
— croitorul flexia coapsei pe bazin a gambei pe coap
să, abductor şi rotator în afara ;
— cvadricepsul, crura! — extensia gambei pe coapsă,
flexia coapsei pe bazin.
Regiunea poster ointerna
— dreptul intern al coapsei — flexia gambei pe coapsă
şi a coapsei pe bazin.
— pectineul — adductor al coapsei.
— trei adductori : mijlociu, scurt, mare — adducţia
coapsei.
— bicepsul femural — extensia coapsei, flexia gambei.
— semitendinosul — flexia gambei pe coapsă, exten
sia coapsei pe bazin.
— semimembranosul — flexia gambei pe coapsă, ex
tensia coapsei pe bazin.
69
8.2.3. Muşchii gambei
Regiunea anterioară
— tibialul anterior — flexia adducţia şi rotaţia înă
untru a piciorului.
— jextensorul lung al degetelor.
— exitensorul lung al halucelui.
— peronierul anterior — flexia adducţia şi rotaţia
în afară a piciorului pe gambă.
Regiunea externă
— lungul peronier — extensia piciorului pe gambă,
abducţie, rotaţia în afara piciorului.
— scurtul peronier
Regiunea posţerioară
— gemenul extern
— tricepsul sural — gemenul intern — extensia
piciorului pe gamlă, flexia
gambei pe coapsă
— solearul
— popliteu — flexia gambei pe coapsă.
— lungul flexor al degetelor — flexia degetelor 2,
3, 4, 5, pe picior.
~
— tibialul posterior — triplă acţiune ; extensia pi
ciorului pe gambă, adducţia piciorului, rotaţia înăuntru.
— lungul flexor al haluceAii — flexia degetului f pe
picior.
i
r
8.2.4. Muşchii piciorului
Regiunea dorsală
— scurtul extensor a! degetelor — extensia primelor
4 degete.
70
Regiunea plantară internă
— abductor al halucelui
•— scurtul flexor al halucelui
— adductor al halucelui
Regiunea plantară externă
— abductor al degetului mic
— scurtul flexor a! degetului mic
— opozant al degetului mic
Regiunea plantară mijlocie
— scurtul flexor plantar al degetelor
— accesorul lungului flexor
— interosoşi plantari dorsali
8.3. Exerciţii pentru recuperarea

membrului inferior
Deoarece şi segmentele ce alcătuiesc membrul inferior

acţionează dependent unul de celălalt este suficientă o
afecţiune la unul din muşchii urui segment pentru a
determina modificări în ceea ce priveşte buna funcţi-
onalitate a întregului membru.
In cazul hemiplegiilor, la rmombrul inferior sînt afectaţi
mai mult muşchii fiexori şi în mod deosebit este afectat
piciorul. Datorită acestor considerente, în deplasarea lor,
hemip'egicii ridica şoldul şi-] proiectează înainte putînd
astfel să realizeze pasul cu membrul paralizat eliminînd
flexia genunchiului. Obligaţia celor ce se ocupă de recupe-
rarea unui hemiplegie este de a insista pe rea'izarea fle-
xiei genunchiului şi eliminarea mişcării de ridicare a
bazinului încă de la primii paşi pentru a nu lăsa să se
71
instaleze obişnuinţa asupra căreia va fi mai greu să se '«
intervină. Pentru efectuarea exerciţiilor cu membrul in- [
ferior vă aşezaţi pe partea afectată. ;':
8.3.1. Exerciţii pasive '"
Exerciţiul 29 :
Poziţia de plecare — o mînă cuprinde piciorul din
lateral între degetul mare şi celelalte patru degete, cealaltă
mînă apucă de sus degetele piciorului (fig. 43) :
— îndoiţi degetele piciorului spre talpa piciorului
— întindeţi degetele piciorului
Exerciţiul 30.
Poziţia de plecare - o mînă cuprinde gamba deasupra
articulaţiei piciorului, cealaltă mînă o aşezaţi pe talpa spre
partea externă (fig. 44).
72
— executaţi presiuni pe talpa piciorului

Exerciţiul 31.
Poziţia de plecare — o mîna stă sub genunchi, cealaltă
cuprind? gamba, deasupra gleznei (fig. 45)
— flexia gambei pe coapsă
— flexia coapsei pe bazin
— extensia genunchiului
73
Fig. 45 — Exerciţiul 31 (1—2—3—4)
Indicaţii : cînd se realizează
timpul l cereţi pacienm'ui să
alunece cu toată talpa p 1 ;
suprafaţa cearşafului.
Exerciţiul 32.
Poziţia de plecare — o mină
pe genunchi cealaltă mînă sub
gleznă (fig. 46).
7
i 4
Fig. 46 — Exerciţiul 32 (l—2,\
— ridicaţi piciorul spre verticală
— aşezaţi piciorul pe pat.

Fig. 47 — Exerciţiul 33. 7
5
f"
Exerciţiul 33.
Poziţia de plecare — pacientul cu genunchii îndoiţi,
tălpile lipite de cearşaf ; aşezaţi o mînă pe genunchiul
piciorului afectat, cealaltă pe suprafaţa superioară a pi-
cioru'ui (fig. 47).
— aplecarea genunchiului spre exterior
— revenire
Indicaţii : mînă de pe picior trebuie să apese pe su -
prafaţa acestuia astfel ca partea internă a piciorului să
nu părăsească patul.
Exerciţiul 34.
Poziţia de plecare — o mînă cuprinde gamba sub
gleznă, cealaltă mînă apucă genunchiul din lateral (fig. 48).
— duceţi membrul inferior spre lateral
— duceţi membrul inferior în sens invers aşezîndu-1
pe celălalt membru.
-r//
1:] •«ţ-w
^
-r \ e
II
/
2
76
8.3.1.1. Exercifii pe care pacientul poate să Ie execute cu
ajutorul membrului sănătos
Din poziţia culcat pe spate

Exerciţiul 35.
Poziţia de plecare — piciorul sănătos aşezat sub pi -
ciorul paralizat (fig. 49).
— presiuni pe talpă cu piciorul sănătos astfel ca pi
ciorul afectat să ajungă la 90 grade faţă de gambă
— acelaşi lucru cu gamba sănătoasa peste gamba para
lizată — piciorul sănătos cu partea superioară pe talpa
piciorului paralizat.
/ 2
Indicaţii : cînd solicitaţi executarea activă a acestei

mişcări, pentru a stimula muşchii, plimbaţi degetele de
la mînă pe talpa pacientului (fig. 50).
Exerciţiul 36
Poziţia de plecare — gambele încrucişate — cea să-
nătoasă sub cea paralizată (fig. 51).
— ridicaţi cît mai sus posibil membrul inferior
— revenire
77
Fig. 50 — Stimularea flexiei dorsale a plantei.
78
Exerciţiul 37.
Poziţia de plecare — ca la exerciţiul 36 (fig. 52)
— abducţia membrului inferior
— adducţia membrului inferior
79
f/g. 52 — Exerciţiul 37 (1—2).
Exerciţiul 38
Poziţia de plecare — culcat decubit dorsal, piciorul
sănătos sub piciorul paralizat (fig. 53).
— revenire
30
Fig. 5J — Exerciţiul 38 (1—2).
8.3.2. Exerciţii active
După cîteva repetări încercaţi toate aceste mişcări

separat cu fiecare picior, deci, fără ajutor. Nu după rnult
timp le veţi putea executa în mod cursiv şi apoi chiar
cu rezistenţă din partea unei alte persoane sau aplicînd
în jurul gleznei manşoane umplute cu nisip. Cu timpul
veţi putea exersa la bicicleta ergometrică sau veţi face
exerciţii cu gheata ortopedică şi cordon elastic de cauciuc.
Se recomandă ca toate exerciţiile, atît pentru membrul supe-
rior cît şi pentru cel inferior să fie însoţite de exerciţii
de respiraţie, deoarece se ştie că un creier bine oxigenat
funcţionează la parametri superiori.
Complexele de exerciţii oferite cuprind o îmbinare de
mişcări analitice şi globale în vederea obţinerii recupe -
rării funcţionale şi deci a formării deprinderilor motrice.
O mişcare coordonată, precisă, corectă se poate realiza
numai prin acţiunea sincronizată a muşchilor agonişti
şi antagonistă, prin participarea conştientă şi activă a
bolnavului şi pe baza multiplelor repetări.
Dealtfel şi antrenamentele sportive de performanţă
ce urmăresc formarea şi perfecţionarea deprinderilor mo-
trice se bazează pe îmbinarea metodei lucrului analitic
81
cu metoda globală, deoarece numai aşa se poate obţine
randament maxim.
9. Redobîndirea autonomiei
Dacă în primele zile depindenţi în totalitate de cei ce

vă înconjoară, treptat puteţi să realizaţi unele acţiuni fără
ajutor din afară şi asta chiar în perioada în care nu puteţi
încă părăsi patul, cum ar fi : schimbarea poziţiei corpului
prin întoarcere în pat pe partea bolnavă şi pe cea sănătoasă,
aşezarea la marginea patului, culcarea în pat, ridicarea în
picioare şi aşezarea pe pat sau pe scaun.
Cînd medicul hotărăşte că puteţi părăsi patul, veţi în-
văţa să mergeţi, să urcaţi şi să coborîţi scările, să vă
îmbrăcaţi şi să vă dezbrăcaţi precum şi să vă spălaţi.
Cum să realizaţi toate acestea cît mai repede şi cît mai
uşor veţi afla din paginile ce urmează.
9.1. întoarcerea în pat pe partea paralizată
Deoarece în realizarea unei mişcări în care este angre-

nat tot corpul, capul are rol conducător şi în acest caz
prima mişcare va fi de întoarcerea capului spre partea
bolnava. Cu mîna sănătoasă apucaţi marginea saltelei în
dreptul şoldului de partea paralizată. Piciorul sănătos este
îndoit din genunchi cu talpa pe saltea. Pentru a realiza în-
toarcerea vă ridicaţi uşor şezutul şi vă răsuciţi printr-o
mişcare de împingere în piciorul sănătos, umărul para-
lizat şi capul.
82
9.2. întoarcerea în pat pe partea sănătoasă
Din poziţia culcat pe spate întoarceţi capul pe partea

sănătoasă. Cu mî'na sănătoasă trageţi braţul paralizat spre
partea sănătoasă pînă ce umărul părăseşte contactul cu
patul. Piciorul sănătos cu genunchiul îndoit este sub ge-
nunchiul piciorului paralizat, întoarcerea se efectuează
prin împingerea în călcîiul piciorului sănătos (vîrful pi-
ciorului trage genunchiul membrului paralizat), în umăr şi
cap prin ridicarea şezutului şi împingerea acestuia uşor
spre spate.
9.3. Aşezarea la marginea patului
Pentru a vă fi mai uşor veniţi cît mai aproape de mar -

ginea patului, de partea sănătoasă. Piciorul sănătos sub
piciorul bolnav — ambele coboară la marginea patului cu
genunchii îndoiţi. Prin împingerea în antebraţ şi apoi în
mînă ridicaţi trunchiul. Dacă aşa vă este greu .apucaţi mar -
ginea saltelei.
9.4. Culcarea în pat
Cu sprijinul pe marginea patului duceţi picioarele sus

ajutîndu-vă de piciorul sănătos la ridicarea piciorului
bolnav. Uşor vă lăsaţi greutatea de pe mînă pe antebraţ
după care vă întindeţi la orizontală. Dacă capul este mai
jos, adică nu este pe pernă, îndoiţi piciorul sănătos şi
prin apăsare pe ta'pa degajaţi şezutul şi împingeţi în sus
corpul.
83
9.5. Ridicarea în picioare f
s
Aşa cum aţi învăţat, vă aşezaţi la marginea pa'ului.

Pentru început est;: nevoie de acordarea unui ajutor din
partea unei alte persoane pentru a vă putea ridica în
picioare. Cînd este nevoie numai de puţin ;ajutor, persoana
care vi-1 acordă se aşază de partea paralizată şi cu mîna
stingă apucă braţul drept sub axilă. La comanda dată
pentru ridicare, aplecaţi uşor trunchiul în faţă şi concomi-
tent cu ducerea umerilor spre înainte executaţi împingerea
în picioare în timp ce ajutorul D-stră vă susţine de sub
braţ şi trage puţin în sus.
Dacă se impune acordarea unui ajutor mai mare atunci,
cel ce-1 acordă se aşază în faţa pacientului fixînd genun-
chiul drept în faţa genunchiului sănătos al acestuia.
Apucă pacientul cu ambele braţe în jurul taliei şi îl
trage înainte şi în sus în timp ce, cu genunchiul exe -
cută o presiune asupra genunchiului pacientului. Pacien -
tul se sprijină cu mîna sănătoasă de umărul celui cc-i
acordă ajutorul. Cu timpul ridicarea în picioare se poate
realiza fără ajutor şi asta la un interval foarte scurt.
Staţi cu picioarele uşor depărtate şi tălpile paralele
lipite de podea. Mîna paralizată stă pe lîngă corp sau
pe genunchi, mîna sănătoasă se fixează pe genunchiul
sănătos. Aplecarea trunchiului în faţă, concomitent cu
împingerea în picioare şi ducerea umerilor înainte sînt
mişcările pe care trebuie fă le executaţi pentru a reuşi
să vă ridicaţi singur.
9.6. Aşezarea pe scaun
Vă aşezaţi în faţa scaunului cu picioarele depărtate

la nivelul umerilor. Aplecaţi mult trunchiul înainte,
84
l
să ajungă aproape paralel cu podeaua, mîna
sănătoasa o fixaţi pe genunchi şi prin îndoirea lentă a
genunchilor vă aşezaţi uşor pe scaun. Treptat
încercaţi să vă aşezaţi pe obiecte mai joase cum ar fi
fotoliul şi scaune de diferite înălţimi sau dacă aveţi
posibilitatea procuraţi suporturi de diferite înălţimi.
Ridicarea în picioare şi aşezarea pe scaun sînt exerciţii
foarte bune pentru tonificarea musculaturii membrelor
inferioare, aşa că ele pot fi executate de cîteva ori pe zi.
10. Mersul normal
Mersul constituie una din cele mai obişnuite mişcări

executate de om în scopul deplasării care, deşi este de
o deosebită complexitate, se realizează cu un consum
relativ mic de energie, bazat însă pe o coordonare ner -
voasă perfectă a mişcărilor membrelor superioare şi
inferioare, precum şi ale corpului. El se compune de
fapt din alternarea perioadelor de sprijin unilateral cu
perioadele de sprijin bilateral. La prima vedere s-ar pă -
rea că totul este foarte simplu, că punem un picior îna -
intea calui'alt şi astfel facem pas după pas. Dar, pentru
că de fapt această mişcare pe care o executăm cu atîta
uşurinţă, devenită automatism, nu ne solicită concentrarea
atenţiei pentru realizarea ei, constituind în fond o înşiruire
de faze care se succed cu precizie şi, pentru că numai exe -
cutarea lor corectă duce la un mers normal, am considerat
necesar să vă prezentăm biomecanica mersului, adică de-
scrierea descompusă a pasu'ui, pentru a vă da seama pe ce
trebuie insistat cînd sînteţi puşi în situaţia de a reeduca
mersul.
85
10.1. Biomecanica mersului
Din punct de vedere biomecanic A. Ilicscu defineşte

mersul ca „o mişcare ciclică ce se realizează prin ducerea
succesivă a unui picior înaintea celuilalt. Caracteristic la
mers este sprijinul permanent al corpului pe sol fie cu un
picior (perioada sprijinului unilateral), fie cu ambele
picioare (perioada sprijinului bilateral)".
Mai mulţi autori cum ar fi Littre, Marey, Demenei şi alţii
au studiat pasul. Clement C. Baciu în lucrarea „Aparatul
locomotor" s-a oprit asupra studiului făcut de Gros- siord
care a analizat pasul cu ajutorul înregistrărilor ci-
nematografice de mare viteză (100 imagini/secundă) şi
care împarte pasul în următorii timpi : 1) Debutul dublu -
lui sprijin ; 2) Dublul sprijin ; 3) Sprijinul unilateral cu :
a) semipasul posterior ; b) momentul verticalei ; c) se-
mipasu! anterior şi 4) Debutul dub'ului sprijin anterior.
Pe scurt vom descrie fiecare timp
10.1.1. Debutul dublului sprijin

Debutul dublului sprijin se face cu membrul inferior
anterior, avînd piciorul la unghi drept pe gambă, ge -
nunchiul extins şi coapsa la 30 grade faţă de verticală,
în timp ce membrul inferior posterior are călcîiul ridicat
de pe sol, genunchiul în uşoară flexie şi şoldul în hiper-
extensie de 15 grade.
10.1.2. Dublul sprijin

Dublul sprijin ocupă 1/4 din durata unui se.nipos. în
timp ce membru! inferior anterior îşi aşterne piciorul pe
sol, gamba face 10 grade cu vertical?, apoi se verticaH-
zează, genunchiul se flectează uşor, apoi re extinde şi
86
şoldul îşi reduce lent fle^ria. în acelaşi timp, la membrul
inferior posterior, de la 15 grade flexie dorsală, piciorul
trece la unghi drept şi ajunge la flexie plantară de 30
grade cu primele falange în hiperextensie ; genunchiul se
flecteaza pînă la 50 grade, hiperextensia şoldului descreşte
şi piciorul părăseşte şoldul.
10.1.3. Sprijinul unilateral
Sprijinul unilateral urmează perioadei de sprijin du-

blu. Membrul inferior părăseşte solul şi devine pendu -
lam (semipasul posterior) trece pe lîngă membrul de spri -
jin dirijat la verticală, realizînd astfel momentu' vertica -
lei şi devine anterior (semipasul anterior).
în perioada de sprijin unilateral, membrul de sprijin
este blocat de şoldul şi genunchiul în hiperextensie datorită
muşchilor fesieri, ischiogambieri şi cvadricepsului, în timp
ce tricepsul sural şi gambierul anterior controlează miş -
carea de reluare a plantei (tălpii) pe sol. Planta atinge
solul întîi cu călcîiul, apoi cu marginea externă, pentru
ca în final întreaga greutate a corpului să se transmită
spre capul primului metatarsian.
în timp ce faza posterioară a perioadei de sprijin
unilateral este o fază exlusiv de sprijin, faza anterioară,
care urmează după momentul verticalei, este o fază
atît de sprijin, cît şi de propulsie a corpului înainte şi
în sus. Propulsia se realizează prin extensia şoldului, a
genunchiului şi a piciorului, deci prin intrarea în acţiune
a lanţului triplei extensii. Cunoaşterea acestui mecanism
explică de ce la bolnavii cu paralizii la care sprijinul se
realizează prin blocarea pasivă a şoldului şi a genunchiului
în hipere-ttensie, propulsia este foarte greu de realizat, hi-
perextensia necesară acesteia fiind utilizată pentru sprijin.
87
Concomitent cu toate aceste acţiuni pe care le suferă
membrul inferior de sprijin, membrul inferior pendulant
prezintă şi el o serie de acţiuni importante.
înainte de a deveni pendulant (la sfîrşitul perioadei
de sprijin dublu) el se extinde din şold şi se flectează din
genunchi, datorită acţiunii ischiogambierilor. Chiar în
momentul în care halucele (degetul mare), pierde con -
tactul cu solul, flexia genunchiului, care atinge în acest
moment aproximativ 60 grade, este frînată de contrac -
ţia cvadricepsului. în mod normal, în această poziţie, în -
tregul membru poate să penduleze înainte fără să atingă
solul, prin uşoara fiexie a coapsei pe bazin.
10.1.4. Debutul dublului sprijin anterior

După ce trece de momentul verticalei, gamba se ex-
tinde şi continuă să penduleze înainte nu atît prin ac -
ţiune musculară, cît prin inerţie. Muşchii ischiogambieri
intervin blocînd această extensie atunci cînd gamba a
ajuns în poziţie optimă pentru a ataca solul, în acest
moment, călcîiul atacă solul şi se intră în perioada de
sprijin bilateral, care se efectuează cînd laba piciorului
a rulat şi se sprijină numai prin antepicior, iar căicîiul
piciorului anterior ia contact cu solul. Treptat, în timp
ce ambele picioare rulează greutatea corpului se transmite
de pe piciorul posterior pe cel anterior şi în cele din urma
halucele piciorului posterior părăseşte solul.
10.2. Mersul hemiplegicului

Pentru a se putea deplasa, hemiplegicul foloseşte la
maximum forţele musculare restante ceea ce însă atrage
după sine modificarea în totalitate a structurii pasului, în
general hemiplegicul are o atitudine particulară caracteri-
88
zată prin poziţia capului uşor aplecat înainte, privirea în-
dreptată în jos, umărul căzut, braţul afectat lipit de corp,
cotul tlexat cu mîna în uşoară pronaţie şi degetele flexate.
Membrul inferior are genunchiul în extensie cu piciorul în
varus (supinaţie). în timpul mersului, membrul inferior
paralizat este proiectat înainte printr-o mişcare de ba -
lans a bazinului, se menţine rigid şi descrie o mişcare de
circumducţie (mersul cosit). Piciorul sănătos este dus
pînă la nivelul piciorului paralizat. S-ar putea spune că
membrul paralizat execută numai semipasul anterior iar
membrul sănătos numai semipasul, posterior, înainte de
a cere pacientului să meargă se impune executarea unor
exerciţii din poziţia ortostatică (în picioare) pentru a-1
obişnui să-şi mobilizeze membrul paralizat şi în aceste
condiţii, şi în plus pentru a redobîndi echilibrul care de
obicei este afectat în urma leziunii.
10.3. Exerciţii premergătoare mersului

Toate exerciţiile premergătoare mersului (figurile 54
—61) se vor efectua cu mîna sănătoasă sprijinită la bară
fixă (spalier), ca în fig. 58.
Din lateral — sprijin la bară fixă cu mîna sănătoasă,
picioarele uşor depărtate (fig. 54).
Exerciţiul 39
— ridicare pe vîrfuri (1) şi revenire (2)
Exerciţiul 40
_— ridicarea alternativă a vîrfurilor ûn picior se
sprijină pe toată talpa, celăJalt se sprijină pe calcîi) (fig. 55).
Exerciţiul 41.
— ridicarea alternativă pe vîrful unui picior (fig. 56).
Exerciţiul 42.
— mutarea greutăţii de pe un picior pe celălalt (fig. 57).
Exerciţiul 43.
— îndoirea genunchilor (genoflexiuni) (fig. 58)
89
; . 54 _ Exerciţiul 39 (1—2).
f g
_ 55 _ Exerciţiul 40. Fig. 56 — Exerciţiul 41
90
;
2
f;g. 57 — Exerciţiul 42 (1—2).
Fig. 5S — Exerciţiul 43.
91
Exerciţiul 44.
— balansarea unui picior înainte şi înapoi (fig. 59).
Exerciţiul 45.
— balansări laterale (fig. 60).
ig. 59 — Exerciţiul 44 (1—2).
-..- :-?
2s
&s
$3
iF
3s
*.
1
.Fig. 60 — Exerciţiul 45 (1—2).
92
Exerciţiul 46.
— cu sprijin pe piciorul sănătos, membrul paralizat
executa flexia genunchiului (1), flexia coapsei pe bazin
(2), extensia gambei înainte cu aşezarea piciorului pe căl-
cîi (3) şi revenire lîngă celalalt picior (4) (fig. 61).
9
3
3 4
Fig. 61 — Exerciţiul 46 (1—2—3—4).
Indicaţii : tendinţa este ca flexia genunchiului să se
execute concomitent cu flexia coapsei pe bazin deoarece
intervine automatismul cunoscut sub numele de triplafle-
xie a membrului inferior. Trebuie explicat bolnavului că
acestea sînt două faze ale unei mişcări ce se execută suc -
cesiv. Prin flexia genunchiului, gamba trebuie să fie pa -
ralelă sau aproape paralelă cu solul în timp ce coapsa
este perpendiculară sau chiar oblică pe sol adică în uşoară
extensie pe bazin. Aceasta este mişcarea exagerată, dar
la început pentru a putea fi simţită şi înţeleasă trebuie
ececutată în acest fel. Cînd se execută flexia coapsei pe
bazin să nu se permită ridicarea şoldului. Pentru aceasta
este bine să vă aşezaţi în spatele pacientului să puneţi
mîinile pe şoldurile acestuia şi să executaţi, uşoară presiune
în jos.
10.4. Reeducarea mersului
Pentru a uşura mersul hemiplegicului este bine ca

acesta să fie încălţat cu o gheată care să-i fixeze bine
glezna deoarece piciorul are tendinţa să se răsucească
spre interior. La primele încercări de mers pacientul este
dominat de teamă fapt ce-1 determină să fie crispat. El
trebuie încurajat şi sprijinit să poată păşi. înaintea pri-
mu'ui pas nu uitaţi să-i corectaţi poziţia corpului care
trebuie să fie cu capul sus, privirea înainte, spatele drept
şi membrul superior paralizat cît mai relaxat pe lîngă
corp. Pentru a obţine această relaxare puteţi aplica uşoare
tapotări deasupra cotului pe partea posterioară. Totdea -
una primul pas să fie executat cu mpmbrul paralizat. Foarte
multă atenţie trebuie acordată timpului de sprijin unilateral
pe membrul sănătos, cînd membrul paralizat devine pen-
du'ant. în mersul normal membrul pendulawt se ex-
94
tinde din şold şi se flectează din genunchi, după care
urmează flexia coapsei pe bazin, extensia cu pendularea
gambei înainte.
Hemiplegicul însă, duce membrul inferior înainte prin
ridicarea şoldului şi tîrîrea picioru'ui, alteori prin flexia
coaprei pe baxin şi prin ridicarea şoldului concomitent cu
flexia genunchiului. Se cere bolnavului să realizeze succesiv
aceste mişcări, adică flexia genunchiului să fie urmată
de flexia coapsei pe bazin fără ridicarea şoldului.
In următorul moment în mersul normal după ce mem-
brul pendulam trece de momentul verticalei, gamba se
extinde şi pendulează înainte, călcîiul atacă solul şi
se intră în perioada de sprijin bilateral. Hemiplegicul nu
execută extensia gambei înainte ci, aşază de sus picio -
rul pe sol întîi cu partea externă şi apoi toată talpa, sau
contactul cu solul este luat pe partea anterioară a plan -
tei după care coboară călcîiul ce|?a ce dă aşa-zisul mers
stepat.
Aici trebuie insistat pe extensia şi pendularea gambei
înainte iar contactul cu solul să s° ia pe toc. Am de -
scris în paralel aceste faz: ale mersului pentru a fi mai
uşor de observat în ce constă diferenţa dintre mersul
normal şi mersul hemiplegicului şi pe ce trebui^ insistat
pentru a se obţine un mprs normal sau cît mai aproape
de normal. Deşi, în cele mai mu'te cazuri pacientul poate
executa corect, separat fiecare fază din care este alcătu -
ită mişcarea membrului pendulant în timpul mersului,
această mişcare este însă denaturată. Pentru a putea
urmări şi corecta mai lesne greşelile am împărţit miş -
carea membrului pendulant în patru faze :
— flexia genunchiului (cu coapsa în extensie)
— flexia coapsei pe bazin (fără ridicarea şoldului)
— extensia gambei înainte
solului cu tocul.
95
în timpul mersului vom insista pe corectarea fie-,
cărei faze în parte în ordinea în care au fost enunţate.:
După ce s-a luat contactul cu solul şi insistăm în p°r-;
manenţă ca aceasta să se realizeze pr. toc, membrul pa-;
ralizat devine membrul de sprijin, moment în care acesta?
trebuie să efectueze impulsia.
-
Membrul sănătos devenit membrul pendulam are obli-^
gaţia să execute toate fazele acestuia, adică semipasu'f
posterior, momentul verticalei şi semipasul anterior. Se -
va insista în mod deosebit ca semipasul anterior să fie-
egal cu sîmipasul posterior fapt ce implicit duce la efec-
tuarea s~mipasului posterior cu rnpmbrul paralizat cînd*
accsra devine membru pendu'ant. Se va solicita pacientului'
să execute mersul cu paşi egali prin ducerea alternativă a
unui picior înaintea celuilalt.
Cînd hemiplegia este de formă uşoară sau intermediară
mersul se poate realiza fără baston. Deşi se susţine că re
cuperarea mersului la hemiplegiei trebuie făcută fără-
baston, sînt cazuri în care acest lucru nu este posibil. Se
face abatere de la regulă în cazul în care hemiplegia este dq.,
formă gravă sau este însoţită şi de tulbu-ări cerebeloase,
folosirea bastonului sau chiar a cîrjei canadiene devenind
o necesitate.
i
în concluzie, pentru reeducarea mersului la hemiplegiei
trebuie avut în vedere :
— poziţia corectă a trunchiului şi alinierea membr^los
înaintea primului pas şi în timpul mersului ;
— înaintarea să se realizeze prin ducerea alternativă'
a unui picior înaintea celuilalt ;
— paşui să fie egali ;
— contactul cu solul să se ia pe toc ;
— flexia coapsei pe bazin să se efectueze fără ridicata
şoldului.
10.5. Urcarea şi coborîrea scărilor
Scările constituie pentru hemiplegiei adevărate obsta-

cole, care odată învinse generează bolnavului sentimen -
tul independenţei în ceea ce priveşte deplasarea. Acum
poate face plimbări de unu 1 singur, bordura trotuarului
nemaiconstituind o problemă, se poate deplasa cu mijloa-
cele de transport în comun şi poate merge chiar după
mici cumpărături.
10.5.1. Urcarea scărilor

La primele încercări, pe prima treaptă se aşază picio
rul sănătos lîngă care se aduce piciorul paralizat pe
aceeaşi treaptă şi se continuă urcarea scărilor în aceeaşi
ordine. Cu timpul se poate pune piciorul paralizat pe
prima treaptă după care piciorul sănătos să fie aşezat
pe următoarea. Dacă balustrada este de partea sănătoasă,
pacientul se prinde cu mîna de ea (fig. 62). Dacă balus
trada este de partea paralizată, urcarea se va realiza cu
ajutorul bastonului, acesta fiind totdeauna la nivelul picio
rului din faţă. Folosirea bastonului se va face numai la
început pînă cînd urcarea şi coborîrea se face cu uşu
rinţă. !
Se va insista pe flexia gambei pe coapsă urmată de
flexia coapsei pe bazin. Mare atenţie trebuie acordată
vîrfului piciorului care trebuie să execute flexia dor -
sală pentru a nu se lovi de marginea treptei fapt ce
ar putea avea ca urmare un accident. Trunchiul trebuie
să aibă o uşoară înclinare înainte.
10.5.2. Coborîrea scărilor

Dacă urcarea este bine să se înceapă cu piciorul să -
nătos, în coborîre corpul rămîne în sprijin pe piciorul
4 — Exerciţii de gimnastică recuperatorie la hemiplegiei 210 9
7
f.'g. 62 — Urcarea scărilor. Fig. 63 — Coborîrea scărilor.
sănătos şi treptat se coborîrea treptelor se realizează cu piciorul sănătos. Mai
coboară cu piciorul .atos (îg. D -> J . vû inului tîrziu se trece la coborîrea scărilor în mod normal alter -
paralizat lîngă jja-pe piciorul paralizat şi nativ cu un picior şi cu celălalt. Dacă balustrada nu
care se alătura piciorul deci
sănătos (fig. 63). Cu timpul pa
cientul rămîne în sprijin ' ' ' ~' J":
98 9
9
este de partea sănătoasă, primele încercări de coborîre
să nu fie făcute cu sprijin pe baston ci cu sprijin pe bra -
ţul însoţitorului, acesta coborînd treptele concomitent cu
bolnavul. Cînd se poate folosi bastonul se va face men-
ţiunea că acesta trebuie să rămînă tot timpul pe treapta
piciorului de sprijin. La coborîre trunchiul trebuie să aibă
o uşoară înclinare spre spate.
După cum se poate observa, urcarea şi coborîrea se
execută la început treaptă cu treaptă după care se trece
la efectuarea normală a acestei lucrări, adică treaptă
după treaptă. Urcarea şi în mod deosebit coborîrea
scărilor constituie unul din cele mai dificile exerciţii
pentru hemiplegiei dar şi unul din cele mai bune pentru
tonificarea musculaturii membrelor inferioare.
11. Pareza facială
Hemiplegia este însoţită de obicei şi de o pareză

facială pe care trebuie să o corectăm prin exerciţii spe -
ciale pentru muşchii feţei, în hemiplegie fiind vorba de
o pareză facială de tip central sînt afectaţi numai muşchii
jumătăţii inferioare a feţei. Este obligatoriu ca gim -
nastica facială să se desfăşoare în faţa oglinzii deoa -
rece se compune din exerciţii de mimică şi numai în
aceste condiţii pacientul îşi poate da seama dacă intră
în acţiune şi muşchii de partea paralizată. Cereţi pacien -
tului să strîngă buzele, chiar să fluiere, să zîmbească, sa
strîmbe gura dintr-o parte în alta, să împingă în sus buza
superioară cu buza inferioară, să umfle obrajii, după care
să plimbe aerul dintr-o parte în alta; să închidă şi sa:
100
deschidă ochii simultan şi apoi alternativ, să ridice sprîn-
cenele cerîndu-i să se mire, după care să coboare sprîn-
cenele şi să le apropie încruntîndu-se.
12. Tehnica îmbrăcatului şi dezbrăcatului
Este destul de incomod să te îmbraci şi să te dezbraci

cu o singură mîna dar nu este de nerealizat atunci cînd
doreşti să devii independent, să soliciţi cît mai puţin
ajutorul celor din jur. Pentru a îmbrăca o cămaşă sau
o jachetă se introduce prima dată pe mînecă membrul
paralizat, se trage mult pe umăr şi spre spate, după care
membrul sănătos se duce la spate şi se introduce pe cea -
laltă mînecă (fig. 64). Dacă doriţi să îmbrăcaţi un pu -
lover se introduc mîinile în aceeaşi ordine după care
printr-o mişcare de ridicare a braţelor se trage pulovărul
pe cap. La dezbrăcare se fac aceleaşi operaţii în succe -
siune inversă — se scoate prima dată membrul sănătos
Fig. 64 — Imbrăcarea unei cămăşi sau a unei jachete.
10
1
după care se scoate şi cel paralizat. Pantalonii se îmbracă
din poziţia şezînd picior peste picior (fig. 65). Piciorul
102 Fig. 65 — a—b — îmbrăcarea şi dezbrăcarea
pantalonilor.
paralizat se aşază peste piciorul sănătos pentru că acesta
va fi introdus primul. Cu mîna sănătoasa duceţi panta -
lonul la picior şi-1 trageţi pînă ce piciorul iese pe partea
cealaltă a pantalonului după care îl aşezaţi lîngă picio -
rul celălalt pe care urmează să-1 introduceţi în pantalon.
După ce aţi introdus ambele picioare vă ridicaţi în pozi -
ţia stînd şi închideţi pantalonul care este bine să fie pre -
văzut la şliţ cu fermoar şi sistemul de închidere în talie
să fie cu copcă. Pantalonii se dezbracă pînă la nivelul
coapselor din poziţia stînd în picioare, după care va aşe -
zaţi pe scaun şi scoateţi întîi piciorul sănătos şi apoi pi -
ciorul paralizat.
Şosetele se pun în aceeaşi poziţie, şezînd picior peste
picior (fig. 66). Pantofii, este bine să fie gen papuc, deci
fără şireturi şi se vor încălţa cu ajutorul unui încălţător
cu coadă lungă.
Fig. 66 — Punerea şosetelor.
10
3
13. Dotarea sălii pentru baie
Cada sau cabina pentru duş trebuie înzestrată cu

un scăunel de lemn cu o foarte bună stabilitate a cărui
înălţare să-i permită pacientului să se ridice cu uşurinţă
şi să se aşeze (fig. 67). în cazul în care spălatul are loc în
67 — Scaun pentru baie.
cadă, se recomandă să se instaleze pe peretele lung al băii
la nivelul potrivit un mîner de siguranţă care-i va
permite pacientului să se sprijine la intrarea şi ieşirea din
cadă precum şi la ridicarea în cazul în care nu a folo -
sit scăunelul. Pe fundul căzii precum şi în sala de baie
se vor aşeza covoare din material plastic (cele mai bune
sînt cele folosite la autoturisme) pentru a se evita alune -
carea la intrarea şi ieşirea din cadă. Săpunul este bine să fie
pus într-o plasă subţire din material plastic, prevăzută cu
un şnur prin care să se poată introduce mîna şi care
foloseşte şi ca burete. Astfel este evitată posibilitatea de a
scăpa săpunul. Duşul de mînă este cel mai indicat în ase -
menea cazuri. Pentru orice eventualitate sala de baie tre-
104
buie să fie prevăzută cu o sonerie montată la îndemîna
pacientului. Este bine să se evite folosirea oricărui sis -
tem de încuiere a uşii de la sala de baie.
14, Recuperarea vorbirii
După cum am relatat în paginile anterioare o lezi -

une în emisfera stingă a scoarţei cerebrale determină o
hemiplegie în partea dreaptă însoţită de afazie (afectarea
vorbirii), care nu trebuie să constituie un motiv în plus
de îngrijorare, dar care solicită o muncă în plus. Şi vor -
birea poate fi recuperată, dar numai cu ajutorul unui spe-
cialist (logoped) care pe baza metodelor aplicate îl va
ajuta pe pacient să înceapă să pronunţe cuvinte, să formu -
leze propoziţii şi în paralel îl va învăţa să scrie.
Antrenarea bolnavului în vorbire nu trebuie să se li -
miteze la lecţiile de logopedic ci trebuie să fie perma -
nentă, sarcina ce revine membrilor familiei şi prietenilor.
Sînt pacienţi care de obicei reuşesc să pronunţe unele
cuvinte simple cum ar fi „mamă, papă, da, nu" sau să
l repete cuvinte pe care le aud, dar asta nu înseamnă că
ei vorbesc. De obicei aceste cuvinte sînt pronunţate disparat
şi de cele mai multe ori nu au nici o legătură cu ce
vor de fapt să exprime. Logopedului îi revine sarcina
l să îmbogăţească vocabularul pacientului şi să-1 înveţe să
l folosească cuvintele legate în propoziţii pentru a reuşi
|să se facă înţeles şi deci să realizeze comunicarea cu cei
Idin jur. Membrii famiîiei trebuie să antreneze afazicul în
(discuţii simple, de scurtă durată să-1 determine pe pacient
jsa participe la emisiunile de rădic 1 şi televizor care-i fac
105
plăcere deoarece toate acestea contribuie în mare măsura
la grăbirea procesului de recuperare a vorbirii. S-au văzut
cazuri de pacienţi care urmărind un meci de fot':al (bi-
neînţeles după multe lecţii de logopedic) au reuşit să co-
menteze meciul în mod cursiv, fără dificultăţi prea mari
şi chiar să folosească cuvinte pe care, de la instalarea
bolii şi pînă la momentul respectiv nu le pronunţa nici
cu logopedul. Alţi pacienţi antrenaţi în a povesti întîm-
plări plăcute din viaţa lor au dovedit multă uşurinţă în
exprimare.
Toate acestea dovedesc încă o dată în plus influenţa
favorabilă a factorului psihic care însă trebuie folosit
cu multă pricepere. Atunci cînd doriţi să daţi explicaţii
unui afazic captaţi-i întîi atenţia şi apoi faceţi acest lucru
pe un ton liniştit în termeni simpli, cît mai clar şi mai
concis. Dacă se întîmplă să nu înţelegeţi ce vrea să vă
spună nu-1 întrerupeţi şi nu-1 determinaţi să renunţe, ci
dimpotrivă încercaţi să-1 ajutaţi să-şi termine ideia, deoa-
rece asta îl încurajează şi-i măreşte dorinţa de a comunica.
15. Reintegrarea în anturaj
I. P. Pavlov a afirmat ca „bucuria, indiferent dacă

este fizică sau morală, dezvoltă şi întăreşte organismul".
Desigur, revederea unui prieten bun trezeşte emoţii p!ă-
106
cute în toate împrejurările şi constituie un mijloc de de -
conectare, în cazul de faţă pentru ca acest eveniment să
se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi să aibă efectul
scontat, se impune o pregătire prealabilă atît a bolnavului
eît şi a prietenilor acestuia, pregătire ce trebuie făcută de
unul din membrii familiei. Bolnavul trebuie anunţat din
timp de această vizită şi trebuie sa i se comunice nu -
mele persoanei ce şi-a exprimat dorinţa de a-1 revedea.
Dacă din partea bolnavului există o reţinere sau chiar
refuză această întîlnire este bine să se renunţe pentru
moment.
Prietenii ce doresc să viziteze un hemiplegie trebuie
să cunoască înainte adevărata stare fizică şi psihică a
acestuia. Vizita nu trebuie să se prelungească prea mult
pentru a nu-1 obosi pe bolnav, iar discuţiile ce se vor
purta să conţină subiecte plăcute, amuzante şi tonice, cu
influenţe favorabile asupra psihicului acestuia.
Cu timpul, cînd bolnavul reuşeşte să se deplaseze este
bine să nu pregete a răspunde invitaţiilor prietenilor
în mijlocul cărora este antrenat în discuţii şi activităţi
recreative. Prietenii sînt cei care îl pot determina pe
hemiplegie să-şi reia obligaţiile avute, fapt ce va duce
la obţinerea unei bune stări de spirit şi la petrecerea tim -
pului în mod plăcut. Jocul de remi, şahul, unele jocuri de
cărţi solicită bolnavului concentrarea atenţiei şi dezvol -
tarea vorbirii, ambele fiind deficitare ca urmare a lezi -
unii suferite. Dacă unul din prieteni este posesorul unui
107
autoturism, o invitaţie la o plimbare în împrejurimile
localităţii va constitui un divertisment pen|tru bolnav.
Nenumărate sînt posibilităţile prin care puteţi să vă
ajutaţi prietenii în această situaţie, să suporte mai uşor
infirmitatea cu condiţia ca niciodată să nu vă enervaţi
în prezenţa acestuia datorită impedimentelor generate
de boală sau să purtaţi discuţii contradictorii pe ton alte -
rat. Fără prea multe eforturi aportul Dv. poate fi substan -
ţial din multe puncte de vedere în restabilirea stării sănă -
tăţii, reintegrării în viaţa normală şi recăpătarea perso-
nalităţii bolnavului.
l IUESCU A.
BIBLIOGRAFIE
— Biomecanica exerciţiilor, Edit. C.N.E.F.S.,

Bucureşti, 1968.
ANNE MĂRIE WAGNER FISCHER — Arztlicher Rât fur Halbseiten-
gelahmte, Stuttgart, 1973.
11OBATH BERTA — Die Hemiplegie der Erwachsener,
Stuttgart, 1973.
IlACIU C. — Aparatul locomotor, Ed. medicală, Bucureşti, 1981.
KOBANESCU N. — Readaptarea copilului handicapat fizic, Ed.
medicala, Bucureşti, 1976.
RANGA V., TEODORESCU EXARCU I. — Anatomia şi
fiziologia omului, Ed. medicală, Bucureşti, 1970.
l

Ex Recuperare Hemiplegici

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ex Recuperare Hemiplegici

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ŞTIINŢA Şl TEHNICA PENTRU TOŢI

12. Tehnica îmbrăcatului şi dezbrăcatului ;•..• ' ,''. : .' . . 101

Oamenii sînt obişnuiţi să privească boala, drept o alte-

Omul acestui sfîrşit de secol, solicitat tot mai mult de

în cazul instalării unei hemiplegii este bine ca bol -

Pentru a înţelege mai bine acest fenomen să ne amin-

l preluarea funcţiilor acestor celule de către alte celule

3. Reguli de bază în activitatea

— înainte de a se începe munca de recuperare paci

4. Indicaţii tehnico-metedice în aplicarea

Pentru a obţine recuperarea într-un timp cît mai scurt,

Exerciţiile contra gravitaţiei cer din partea pacientului

Din momentul instalării hemiplegiei o perioadă de

Deoarece în mod obişnuit paturile sînt mai joase

6. Poziţiile pacientului în pat

Faptul că rămînerea unui timp îndelungat în aceeaşi

Bolnavul va avea în permanenţă o pernă mică sub cap

6.2. Poziţia de repaus

Poziţia de repaus trebuie să fie comodă şi să-i ppr-

pe piept sau pe abdomen. Pentru ca degetele să nu for -

Fig. 6. — Poziţia de'repaus în decubit dors.il.

Poziţia culcat pe o parte se foloseşte ca poziţie de

Fig. 7 — Poziţia culcat pe o parte.

6.4. Poziţia în decubit ventral

în această poziţie veţi avea grijă ca picioarele să

7.1. Scheletul membrului superior

Membrul superior este articulat cu toracele prin

7.2.1. Muşchii umărului :

7.2.3. Muşchii antebraţului:

7.3. Exerciţii pentru recuperarea membrului superior

Ţinînd cont de faptul că segmentele membrelor ac-

7.3.1. Exerciţii pasive

7.3.1.1. Exerciţii din poziţia culcat pe spate

Dacă mîna pacientului este cu pumnul strîns şi dege-

f/g. //. — Exerciţiul 1.

Fig. 12. — Exerciţiul 2.

Fig. !5. — Exerciţiul 5.

Indicaţii: Acest exerciţiu se va repeta la început numai

Fig. 17 — „Priza" mîinii după Kabat.

Indicaţii : după ce pacientul execută acest exerciţiu singur

Fig. 20 — Exerciţiul 9 (1—2—3).

Indicaţii — ridicarea braţului se face cu cotul întins.

Duceţi lateral braţul pacientului (abducţie) pîna for -

Indicaţii: Braţul să rămînă în tot acest timp la 90

fig. 2j — Exerciţiul 12.

Multe din exerciţiile pe care le-aţi făcut cu ajutorul

Fig. 24 — Exerciţiul 13 (1—2).

Ridicaţi braţul spre spate cît este posibil

Flexia antebraţului pe braţ

Extensia braţelor cu orientarea palmelor în sus

7.3.1.3. Exerciţii cu bastonul de gimnastică din poziţia culcat

Indicaţii : în acest gen de exerciţii este bine să activaţi

i%. 35 — Exerciţiul 24 (1—2—3).

Indicaţii : în această mişcare cotul trebuie să fie întins,

Fig. 37 — Exerciţiul 26.

Fig. 39 — Exerci- '

Exerciţiile pasive trebuie intercalate cu exerciţii pa-sivo-

Ca şi la membrul superior şi la membrul inferior

Muşchii bazinului, marele fesier şi micul fesier execută

8.2.2. Muşchii coapsei

8.3. Exerciţii pentru recuperarea

Deoarece şi segmentele ce alcătuiesc membrul inferior

8.3.1. Exerciţii pasive '"