Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Informația
Noțiunea de informație face parte din viața cotidiană; peste tot este informație. Cuvântul
informație este folosit cu mai multe semnificații, adesea complet diferite, uneori contradictorii, în
funcție de domeniile și contextele în care este utilizat. Față de limbajul cotidian, în care informația
vizează în principal aspectul comunicativ, cuvântul are și alte sensuri atribuite prin definirea sa ca
termen tehnic sau științific, ori ca și concept în interiorul unor științe și tehnologii sau ramuri
filosofice, al căror obiect de studiu este.
• faptele și opiniile percepute sau obținute în cursul vieții de zi cu zi direct de la o altă ființă
vie, din mass-media, din baze de date electronice și din toate tipurile de fenomene
observabile din mediul înconjurător.
• lămurire asupra unei persoane, lucru sau domeniu; totalitatea materialului de informare și
de documentare; izvoare, surse;
• cunoștințe comunicate de alții sau obținute prin investigații proprii ori cercetări
personale; cunoștințe acumulate din lectură, rapoarte despre evenimente recente sau
necunoscute anterior, materiale din ziare, din periodice sau din buletine de știri; cunoștințe
dobândite prin studiu sau instruire; cunoștințe deduse din observații directe și experiența
proprie.
În ultimul timp, au intrat și în limba română sensuri mai noi ori s-au adăugat la cele vechi precizări
noi:
1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Informaţie
• fiecare dintre elementele noi, necunoscute anterior, ale experienței (fizice sau mentale)
sau ale unui concept, în raport cu cunoștințele prealabile, ce sunt cuprinse în semnificația
unui simbol sau unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație
a unui instrument, date experimentale, partitură muzicală etc.) care produc schimbări într-
un concept (cum ar fi un plan sau o teorie).
• acțiunea cuiva de a (se) informa sau de a comunica cunoștințe, noutăți, lămuriri, vești,
știri, îndrumări, precizări etc., unei persoane (sau unui grup de persoane) și rezultatul ei
(faptul de a ști că mesajul este recepționat și înțeles de către destinatar);
• comunicare, veste, știre, mesaj care pune pe cineva la curent cu o situație nouă sau mai
veche, dar de care acesta nu avea știință înainte de a fi informat”.
Aceeași sursă arată că informația poate fi considerată ca fiind „o reprezentare a realității printr-
un set de simboluri accesibile simțurilor și rațiunii umane”.
Prin date se înțeleg numere, litere, simboluri sau fapte care au o anumită semnificație, care
descriu un obiect, un conținut, o situație sau un alt factor; ele constituie elementele de bază ale
informației, care pot fi procesate sau produse de un procesor – uman sau electronic (calculator).
Datele în sens informatic sunt informații structurate pentru prelucrare automată. După opinia
exprimată în Dicționar de calculatoare & Internet3, prin informație se înțelege „date (sub formă
2
Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1999, p. 207
3
B. Pfaffenberger, D. Wall, Dicţionar calculatoare & Internet, Ed. Teora, Bucureşti, 1999, p. 281
de numere, grafice sau cuvinte) organizate, sistematizate și prezentate astfel încât să aibă o
semnificație”.
Potrivit unei alte lucrări de referință4, informația „este semnificația pe care o au datele pentru
oameni, iar datele reprezintă fapte care se transformă în informații atunci când sunt încadrate
într-un context și interpretate de oameni”.
Informația poate fi definită într-o manieră obiectivă: mulțimea datelor capabile să îmbrace un sens
particular pentru utilizator, aici subliniindu-se generalitatea informației considerate; un articol de
jurnal care prezintă evenimentele din actualitatea cotidiană este o informație (o bucată din ceea ce
se cheamă generic informație), așa cum în terminologia anglo-saxonă se utilizează news pentru
noutăți, informații, știri în general, dar și piece of news pentru o bucată de informație, o informație.
Din punctul de vedere al teoriei comunicațiilor, informația este un mesaj, un semnal ce reflectă
starea unui sistem sau a mediului în care acesta funcționează, și care aduce receptorului un spor
de cunoaștere.
Informația trebuie să aibă, astfel, o sursă (S) și un receptor (R). Între sursă și receptor circulă un
mesaj care dă măsura în bună parte a sursei, dar mai ales a receptorului. Mesajul nerecepționat e
mesaj nefinalizat, nu neterminat; e nefinalizat deoarece nu și-a atins scopul. Sursa poate fi directă
(D), dar și indirectă (în cartea X scrie că Justinian a hotărât că …); pentru judecător martorul este
sursă directă, când a fost de față la producerea evenimentului, sau indirectă (mi-a spus X că…).
Sursa poate fi credibilă sau nu, dar trebuie să fie și adevărată (A), verosimilă cel puțin; de
asemenea, trebuie să aibă intensitate (I), atât încât să ajungă la receptor pentru a deveni inteligibilă
(i) și să aibă sens. Sursa poate fi intenționată (un cadru didactic pentru auditoriul său), dar și
neintenționată (vorbește tare în amfiteatru, se aude pe hol de către cineva care era în trecere). Sunt
4
Dicţionar de calculatoare - Microsoft, ediţia a II-a, Ed. Teora, Bucureşti, 2002 p. 309
posibile situații în care apare fenomenul de parazit; un tunet apare, de multe ori, ca un mesaj
neintenționat care se impune față de ceea ce spunea cineva într-o cuvântare. Un mesaj complet are
trebui să aibă caracteristicile: D, A, I, i.
Receptarea trebuie să fie directă, adevărată (adevăratul inițial + adevăruri de pe parcurs – alterări
la puncte de releu care să asigure intensitate), cu intensitate și inteligibilă.
Mesajul mai depinde și de alți factori: distanta (d), constituția mediului (fir de aramă, alte
tipuri de fire, aer pentru unde radio – hertziene), noduri (relee) etc.
Agențiile de știri emit și transmit date care devin, cel mai probabil, cunoștințe noi pentru receptorul
uman, deci informații. Parcursul nu e simplu, poate fi ocolit, deturnat. Se cunoaște faptul că din
punct de vedere tehnic se poate interveni cu relee pentru întărirea semnalului sau se poate devia
pentru a nu fi obturat. Există nenumărate categorii de condiționări ale sursei, ale receptorului, dar
chiar și ale fluxului. La emițător poate fi prezent un stimul, în timp ce receptorul își poate selecta
stimulul, se poate adecva la acesta.
Informația s-a născut cu omenirea. În grote, când apărea un mamut, striga cineva, aduna
ceata; într-un amfiteatru, un student cu capul în jos dă o informație profesorului, se schimbă astfel
un mesaj. Citirea unei cărți, a unui dosar pe principiul tomografiei (în straturi, din afară spre
interior), ascultarea unei melodii etc. sunt momente în care se primește informație, astfel că totul
poate fi reductibil la conceptul de informație; aproape peste tot în viață este informație.
Din punct de vedere informatic S (sursa) emite date către R (receptorul) care devin informații la
acesta din urmă [R este obligat să le recepționeze (se impun datele!) sau R e interesat să le
recepționeze (sunt așteptate!)].
Orice decizie, în orice domeniu, are la bază informații ce se obțin din prelucrarea unor date culese
despre obiectul activității respective. Pentru a deveni informații, datele trebuie prelucrate în
concordanță cu cerințele informaționale, situație ce presupune culegerea datelor de la diverse
surse, prelucrarea propriu-zisă și distribuirea rezultatelor prelucrării – informațiile – la locul în
care sunt solicitate. Obiectul prelucrării datelor constă în convertirea acestora în informații
pertinente care să stea la baza deciziilor. Creșterea gradului de informatizare a societății și,
implicit, creșterea gradului de utilizare a informațiilor în rezolvarea problemelor omenirii conduc
la aprecierea că informația trebuie considerată și ca o resursă economică, alături de muncă, materii
prime și capital. Posesia, gestionarea, manipularea și utilizarea informației pot îmbunătăți raportul
cost-eficientă în multe procese fizice sau cognitive; este și motivul exploziei constatate în ultimii
zeci de ani în apelarea la serviciile mijloacelor de prelucrare electronică a datelor – ca suport pentru
informațiile decizionale, dar nu numai – oriunde în lume și în orice domeniu, omenirea
conștientizând că în acest stadiu de dezvoltare socială, producerea și consumul de informație este
activitatea cu cea mai mare importantă.
Informația este recunoscută – într-o societate, impropriu denumită informațională - drept resursă
principală, tehnologiile informației și comunicațiilor sunt tehnologii de bază, în timp ce mediul
informaţional, alături de cel social și cel ecologic, este considerat mediu de bază pentru existenţa
omului. Termenul informație este strâns legat cu un proces informaţional – succesiunea acţiunilor
prin care se informează -, dar și cu rezultatul acestui proces – volum, varietate, veridicitate etc.
Datele, indiferent de natura purtătorului material pe care se află, constituie pentru receptorul uman
suportul informațiilor, forma concretă de exprimare a acestora din urmă.
- oportunitatea;
- frecvența de elaborare;
- conținutul adecvat;
- utilitatea;
- starea;
2. după natură: numere, texte, imagini fixe, secvențe audio, secvențe video;
După introducere, datele sunt memorate și supuse, ulterior, unor prelucrări, cum ar fi:
d) rezumarea datelor, ce constă în prezentarea sub formă concisă a anumitor rezultate ale
prelucrării;
În urma prelucrării datelor, ele devin informații care se vor distribui (transmite) la locul
unde au fost solicitate, într-o formă utilă pentru a servi la fundamentarea unei decizii.
I. regăsirea rezultatelor;
II. conversia (decodificarea) rezultatelor din forma sub care au fost prelucrate într-o formă
accesibilă utilizatorului;
Prelucrarea informațiilor se referă, deci, la orice operație sau combinație de operații asupra
datelor în acord cu un set de reguli, specificat sau implicit, cum ar fi: stochează, sortează, scrie,
citește, imprimă, șterge etc. Procesarea datelor duce, de regulă, la soluționarea problemelor (sau a
unei anumite probleme).
Managementul modern solicită informații: exacte, obținute în timp util, în legătură cu sistemul
condus și în legătură cu mediul în care acesta se desfășoară.
Societatea umană aflată într-o schimbare accelerată păstrează un element constant:
cantitatea uriașă de informații ce se acumulează în ritm exponențial. Soluțiile de business
intelligence realizează transformarea întregii informații existente într-o entitate (companie) dintr-
un conglomerat amorf într-o resursă strategică. Aceste soluții constituie instrumente specializate
care pot oferi modele sofisticate de analiză a informațiilor pentru suportul decizional (stabilirea
tendințelor, previzionările politicilor viitoare pe baza analizei și corelării datelor disponibile
relevante), cât și o platformă robustă și flexibilă de raportare, având modele de raportare
predefinite, cât și modele de raportare ad-hoc (una din teoriile economice fundamentale spune că
specializarea este premisa de bază pentru eficientă).
Informație există oriunde, dar nu tot ce vine din afară recepționează omul; receptorul poate să nu
reacționeze la o informație, omul „nu o bagă în seamă” și de aici apare noțiunea de informație
latentă. Latența, în spațiul informațiilor, se referă la întârzierea dintre capturarea datelor și
momentul în care acestea pot atrage acțiuni imediate din partea factorilor de decizie, devin utile
pentru entitate (timpul care trece înainte ca informațiile primite să ajungă să aibă efect în
infrastructura informațională a entității primitoare). Latența zero înseamnă că datele sunt obținute
și entitatea poate obține imediat beneficii din acestea. Entitatea de latență zero își folosește
resursele pentru a menține datele actualizate și disponibile în mod continuu pentru toți utilizatorii
și toate situațiile. Informatic, latența zero înseamnă că imediat ce datele apar, ele sunt propagate
de-a lungul sistemelor informatice ale entității în aceeași tranzacție. Latența pozitivă presupune un
timp necesar pentru ca datele să apară în diferite sisteme; acesta este rezultatul colectării datelor
de către o aplicație, extragerii lor apoi și folosirii pentru actualizarea altor sisteme în etape
periodice, timpul dintre capturarea inițială a datelor și disponibilitatea lor pe alte sisteme fiind o
măsură a latenței. Latența negativă înseamnă că datele există în sistem înainte de a avea efect real
asupra entității; după capturarea datelor este nevoie de timp și de procese ulterioare pentru ca ele
să aibă efect.
Unii autori5 apreciază că, în general, se identifică următoarele niveluri la care poate fi considerată
informația: sintactic, semantic și pragmatic. Primul nivel arată sistemul de semne și regulile de
reunire a acestora în construcții sintactice utilizate pentru reprezentarea informației în procesul
culegerii, transmiterii și prelucrării acesteia; acestui nivel îi corespunde conceptul de dată, concept
de bază în informatică, al cărui model de definire poate fi exprimat în notația clasică BNF (Backus-
Naur Form) astfel: <dată>::= <identificator> <atribute> <valoare>. Se constată că noțiunea de dată
cuprinde și noțiunea de valoare și, în plus, elementul de reprezentare și manipulare, adică o
modalitate simbolică de exprimare și un sistem de reguli de transformare a acesteia prin care se
pot obține date noi. Apare și de aici deosebirea dintre dată și valoare, dar și dintre informație și
dată, ca deosebirea dintre obiect și modelul său.
Sensul informației la nivel semantic este corespondența dintre o dată și obiectul real sau situația
pe care o reprezintă această dată.
Nivelul cel mai concret de considerare a informației este însă cel pragmatic, singurul care
raportează informația la scopurile observatorului, care, în raport cu necesitățile poate defini
5
Gh. Dodescu, C. Apostol, C. Baron ş.a., Informatica, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987
caracteristici ca importanta și utilitatea informației; abordarea pragmatică reflectă cel mai fidel
mecanismul procesului de cunoaștere, a cărui înțelegere impune utilizarea noțiunii de cunoștință.
Chiar dacă informațiile se obțin în general din prelucrarea datelor, ele nu se confundă însă cu
acestea; după cum se cunoaște, terminologic, există nenumărate situațiile în care cei doi termeni
se folosesc unul în locul celuilalt. În ce ne privește considerăm că datele – mai ales în perspectiva
prelucrării cu mijloace informatice – constituie suport pentru semnalul pe care-l poate primi omul
când le recepționează, iar dacă ele aduc ceva nou în bagajul său de cunoștințe atunci constituie
informație. Cunoștințele apar astfel ca informație înțeleasă. În ultimii zeci de ani societatea de
consum a luat un aspect clar informațional (intelectual); orice prestare de servicii intelectuale nu
manipulează decât obiecte de ordin informațional: un bon de comandă, o factură, un virament
bancar etc. sunt operații asupra informației cu valoare contabilă. Totul se dematerializează, se
virtualizează. Informația este, fără îndoială, cel mai de seamă lucru oferit de Internet. Astăzi, ca o
consecință a tehnologiilor dezvoltate pentru acest mediu de comunicare, există posibilitatea de a
percepe informația în multiplele ei forme de exprimare. Avantajele utilizării Internetului nu sunt
legate numai de răspândirea acestei tehnologii și privesc mai cu seamă posibilitățile de interacțiune
cu cetățenii prin intermediul acestui mijloc de comunicare. În acest sens, Internetul și tehnologiile
digitale oferă un nivel ridicat de interactivitate a sistemelor informatice, comunicarea putându-se
realiza bidirecțional; utilizatorul poate fi informat prin intermediul siturilor Web și poate transmite
informații și date pentru derularea unei tranzacții, de exemplu. Internetul a condus la globalizarea
proceselor de afaceri, el constituind și unul dintre elementele de bază ale noii societăți; prin
mijloacele oferite de acest mediu de comunicare sunt simplificate modalitățile de transmitere a
informațiilor și de colaborare. Se apreciază că omenirea a depășit stadiul unei societăți
informaționale clasice și a trecut, în aceste decenii, într-o societate de consum în care se consumă
din ce în ce mai multă informație (volumul de cunoștințe se dublează la fiecare cinci ani), într-o
societate a cunoașterii (societate informatizată, societate bazată pe informație, societate a
informației).
Odată ce informația a fost creată, ea primește vocația de a circula liber. Informația este,
probabil, singurul bun care poate fi dat cuiva fără să existe posibilitatea deposedării. Informația
este astfel un bun de natură pur intelectuală care se multiplică la infinit și îmbogățește toate ființele
la care ajunge. În toate sistemele de drept de autor cunoscute în lume există un principiu esențial:
libera circulație a ideilor; ideile nu aparțin nimănui, fiind de liber curs. Primele încercări de a
acredita ideea noțiunii de libertate a informației au apărut la 1894 în timpul Congresului
internațional al presei de la Anvers - Belgia, dar abia în 1946 Adunarea Generală a Națiunilor
Unite a cerut Consiliului Economic și Social convocarea unei conferințe asupra drepturilor,
obligațiilor și practicilor care vor creiona conceptul. Conferința de la Geneva din martie 1948 a
elaborat trei proiecte de convenții: prima se referă la accesul la informații și transmiterea acestora
de la o tară la alta, a doua, la instituția dreptului de rectificare la nivel internațional, iar a treia, la
principiile generale ale libertăţii informației. În acelaşi an s-a proclamat Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului în cuprinsul căreia (art. 19) este prevăzut dreptul la libertatea opiniilor și
exprimării. „Societatea universală a informației” a devenit conceptul în jurul căruia UNESCO și
diversele comisii internaţionale ale sale și ale ONU au studiat de-a lungul timpului problemele
internaţionale ale comunicațiilor și informației și au concluzionat asupra diverselor modalităţi de
adaptare a legislaţiilor tradiționale la exigenţele noilor tehnologii ale informației. Summit-ul
Mondial al Societăţii Informaţiei desfăşurat în anul 2005 la Tunis a încununat o perioadă de câţiva
ani de eforturi și încercări ale specialiştilor de a răspunde chestiunii principiale legate de
reglementarea „cyberspace-ului”, adică dacă mijloacele de informare pot fi gestionate prin
reglementările clasice (prin art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului) sau trebuie
găsite alte soluții pentru reglementarea societății bazate pe tehnologiile informației și
comunicațiilor electronice.
După cum este cunoscut, obiectivul fiecărei reglementări este în general asigurarea
funcționării corecte a unui sistem complex; reglementarea juridică a „cyberspace-ului” este o
chestiune delicată pentru că presupune o încadrare, o limitare a libertății de comunicare care este,
în toate statele democratice, o libertate fundamentală. Concilierea între reglementare și libertate
nu poate să opereze decât în raport cu valorile superioare din care se inspiră societatea; datele
acestei concilieri evoluează în funcție de mutațiile pe care le cunosc noile tehnologii ale
comunicațiilor și diferă, după tipul ideologiei sau/și școlii care o promovează.
Un guvern global sau o „Cyber police” vor conduce la reducerea libertății cuvântului și a
presei și vor fi un pericol real împotriva fluxului de informații pe mapamond. Liberalii poartă un
război asiduu contra tentației de a aplica legea națională contra rețelelor internaționale.
Ca urmare a eforturilor și dezbaterilor la nivel internațional, în vara anului 2006 s-a creat
Grupul Națiunilor Unite pentru Societatea Informației (UNGIS) având drept scop crearea
sinergiilor în căutarea soluțiilor la problemele de fond ale societății informației și pentru
sensibilizarea publicului privind obiectivele societății mondiale a cunoașterii (fondate, potrivit
viziunii UNESCO, pe patru principii: libertatea de exprimare, educație de calitate pentru toți, acces
universal la informație și la cunoștințe, respect pentru diversitatea culturală și lingvistică), pentru
conectivitate mondială și punerea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) în serviciul
dezvoltării. În fiecare an ziua de 17 mai va fi serbată ca fiind Ziua mondială a societății informației
pentru a contribui la sensibilizarea opiniei publice privind perspectivele dezvoltării societăților
cunoașterii solidare, în care fiecare individ poate participa fără restricții de frontiere, pe baza
utilizării Internetului și a celorlalte tehnologii ale informației și comunicațiilor6.
6
www.unesco.org
cuprinde, printre altele: „dreptul persoanei de a fi informată prompt, corect și clar cu privire la
măsurile preconizate și mai ales luate de autoritățile publice; accesul liber la sursele de informare
publică, științifică și tehnică, culturală, socială, sportivă etc.; obligația autorităților de a crea
condițiile materiale și juridice pentru difuzarea liberă și amplă a informației de orice natură;
posibilitatea persoanei de a recepționa direct și în mod normal emisiunile de radio și televiziune”.7
În țara noastră, principiul libertății informației este enunțat la cel mai înalt nivel legislativ.
Astfel, actul normativ fundamental al statului de drept, Constituția, enunță:
„Dreptul la informație
Art. 31. – (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu
poate fi îngrădit.
iar o serie de acte normative de cel mai înalt nivel detaliază aceste aspecte, precum:
- Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care definește
informația de interes public ca fiind orice informație care privește activitățile sau
rezultă din activitățile unei autorități sau instituții publice și care își desfășoară
activitatea pe teritoriul României, conform Constituției, indiferent de suportul, forma
sau modul de exprimare; orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la
autoritățile și instituțiile publice, în condițiile legii, informații de interes public și,
corelativ, autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la
cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal. Dacă sunt
întrunite condițiile tehnice, solicitarea și obținerea informațiilor de interes public se pot
realiza și în format electronic, progresiv trebuind ca aceste date publice să devină
disponibile prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile publicului la
nivel național.
7
I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia 12, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005,
p. 183
- Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, care
stabilește regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenței
decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, alese sau
numite, precum și al altor instituții publice care utilizează resurse financiare publice;
obligația de transparență este definită ca fiind obligația autorităților administrației
publice de a informa și de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative,
precum și de a permite accesul la luarea deciziilor administrative și la minutele
ședințelor publice. Aici apare o prevedere deosebită, ultramodernă, șocantă pentru
mulți dintre români la data adoptării, aceea privitoare la obligativitatea utilizării sitului
propriu pentru afișarea/publicarea anunțului, a proiectului actului normativ și a
minutelor ședințelor.
Mai multe acte normative stabilesc, pentru situații bine delimitate, anumite limite,
restricții în aplicarea principiului libertății informației, precum:
Ca o adevărată lege a informatizării în România, Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul
de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției statuează obligativitatea utilizării de către
autoritățile administrației publice, centrale și locale, a aplicațiilor bazate pe tehnologiile
informațiilor, în scopul îmbunătățirii accesului la informațiile și serviciile publice ale
administrației publice, eliminării procedurilor birocratice, simplificării metodologiilor de lucru,
îmbunătățirii schimbului de informații și servicii între autoritățile administrației publice,
îmbunătățirii eficacității, eficienței și calității serviciilor publice, în special la nivelul autorităților
administrației publice locale. Aceste elemente creionează noțiunile de guvernare electronică (la
nivel central) și administrație electronică (la nivel local), punând în prim plan principiul potrivit
căruia trebuie să circule datele și nu oamenii, dar și transparența în administrarea
informațiilor și serviciilor publice prin mijloace electronice. Dintre serviciile publice de bază
pe care legea le anunță că vor fi furnizate prin intermediul mijloacelor electronice se numără și cel
privind consultarea Monitorului Oficial al României, fapt ce ne îndreptățește să sperăm că în
viitorul apropiat orice persoană să poată consulta gratuit banca de date juridice a Sistemului
Informatic Juridic Românesc. Se va elimina astfel embargoul impus în prezent de o anume editură
(Regia Autonomă „Monitorul Oficial”) la consultarea on-line a imaginilor foii oficiale a statului –
obținută, mai mult ca sigur, și din bani publici.
II. Informația și informatica juridică
Universul de informații de zi cu zi, universul pipăibil, cu care omul intră în contact include
și un univers de unde, oriunde se plasează receptorul uman; captarea undelor are loc mai ales cu
aparate de specialitate (suplimentar față de simțuri – de exemplu, aparat radioreceptor sau orice alt
aparat opta-electronic).
Realitatea umană dovedește că omul trăiește într-un univers de relații cu simțuri, în care simte
drepturi și datorii, trăind așadar într-un univers juridic; viața umană este juridicizată. Regulile de
drept sunt singurele cu forță obligatorie într-un stat laic, morala, religia și altele ocupând un loc
secundar în setul de reguli de viață în societate. Dreptul este universul situațiilor juridice și nu
există în afara omului social, care, vrând-nevrând, este și om juridic. Majoritatea momentelor din
viața omului sunt juridice, în unele societatea considerând că nu trebuie să edicteze norme juridice,
să lase la libera alegere a omului (liberul arbitru); dacă legiuitorul nu a reglementat ceva înseamnă
că a lăsat legea părților. Suntem în fata unui univers pe care nu apucăm să-l vedem, fiecare normă
are relații cu altele numeroase din rest, astfel că fiecare dintre noi este supus unei mulțimi de
norme. Nu sunt legi pentru unii și „facultăți” pentru alții! Cum cunoaștem acest univers juridic?
Citim legea, cursul, cartea sau mergem la instanță unde apelăm la instrumente specifice pentru a
afla jurisprudența. Există și alte instrumente? Unde? În conștiința noastră (interiorul meu – element
de conștiință transformată într-o boltă în care înșirăm toate normele, jurisprudența, doctrine, ce
formează dreptul ca un sistem – de exemplu, sistemul juridic românesc).
Dreptul își făurește propriile legi (norme), pe care le poate schimba. Tot ce privește dreptul, în
afară de ce e în conștiința noastră, totul este în instrumentul informației, astfel că avem de-a face
cu două universuri: universul informației și universul juridic. Universul informației conține
informații care duc la cunoașterea universului juridic, adică a regulilor care reglementează viața și
activitatea noastră; se cer, de exemplu, toate normele care reglementează, la un moment dat, un
anume aspect al vieții sociale, de unde apare necesitatea conceptului de fond normativ global
conținând normele văzute ca un sistem (de exemplu, sistemul juridic românesc). Unele sunt
abrogate, dar rămân cele ce ni se aplică, și de aici întrebarea: de unde le știm? Desigur că intervine
universul informației. Nu toate informațiile sunt juridice; informația juridică este inclusă în
categoria mai cuprinzătoare a informației sociale, dar informația juridică poate fi plasată și inclusă
și în conceptul de informație privită ca noțiune generală.
Omul primitiv, ieșit din peșteră, a constatat că pe cer sunt stele ce formează o boltă, elemente cu
conexiuni (sistem). În timp, omul a devenit conștient de dimensiunea spațială, de prezenta
constelațiilor, pe care, pentru demersul nostru, le-am redus la un singur plan. Putem proceda la fel,
de exemplu, cu normele juridice; constelațiile pot fi considerate că sunt disciplinele juridice.
Este de notorietate că elementele de pe boltă sunt interveniente cronologic, iar între elementele de
pe boltă sunt prezente relații, cele cunoscute între normele juridice ale unui sistem de drept. A fost
redus totul la un plan, aplicându-se un principiu recunoscut în cercetare, cel al reducționismului.
Se poate continua absolut la fel când apare un proiect de act normativ. O normă nouă (Nn) își face
loc în fondul global de norme și, de principiu, are relații cu niște norme, care suferă influențe, noua
stare a acestora din urmă putând influenta, prin ricoșeu, alte norme (cu care erau în relații anterior
apariției perturbației impuse de norma Nn). Se constată că Fondul Normativ Global este într-o
continuă evoluție, o adevărată „fierbere”.
Actele normative „trăiesc” în principiu prin efectele lor, recunoscute de societate. Pentru a
răspunde la întrebarea „Care este legea în vigoare?” se apelează la repertorii legislative sau, în
funcție de evoluția mijloacelor de prelucrare a datelor, chiar la așa-numitele agende legislative
electronice de încredere, dar și la alte instrumente cu aceleași calități. Trebuie aflată legea
neabrogată (în litera și spiritul ei), dar, de multe ori, și legile abrogate dar care-și produc efecte în
speță, întrucât se discută valabilitatea efectelor; apare necesitatea cunoașterii literei și spiritului
legii abrogate. Întrebarea trebuie astfel reformulată: care este legea aplicabilă, care-și produce
efecte? Suntem obligați să cunoaștem legea în vigoare și legea abrogată care mai produce efecte.
Se introduce astfel noțiunea de legislație activă referindu-ne la legislația în vigoare plus legislația
abrogată care mai produce efecte. Prin consecință, legislație neactivă devine legislația abrogată și
fără efecte.
În mod obișnuit, omul a cunoscut teoria și practica. Elementul specific dreptului, care nu
intră nici în teorie, nici în practică, este legea (norma). Informația juridică se găsește, așadar, în
una din cele trei componente: teoria (T), practica juridică (P) și legea, norma (L). Legea este
specifică omului juridic, acela care are sentimentul de a avea o datorie. Toată lumea vorbește de
teorie și practică, în agricultură, în fizică, chimie, în științele sociale (în general). Există discipline
sociale care au în plus legea. La facultatea de drept se învață doctrină (teorie); se termină facultatea
și apoi se face, în cele mai multe cazuri, practică, se aplică cunoștințele însușite (teoria) la cazuri
concrete din viață. Dar și când se învață și când se aplică ce a fost învățat, apare, invariabil, al
treilea domeniu, legea. Legea nu e teorie (trimitem la pușcărie nu în numele teoriei, ci în numele
legii, deci nu în numele dreptului roman, al dreptului civil etc.!). Există legi și în alte domenii,
cunoscute ca Legea Boyle-Mariot, legile agricole etc. care sunt legi ale naturii; savanții au
descoperit legile, nu le-au făcut! N-au adunat materia și i-au zis: de azi încolo faci așa!
„În general, toate tipurile de activitate umană sunt supuse - într-un fel sau altul – acțiunii de
normare socială, în sensul că ele nu se pot desfășura neorganizat, fără să se subordoneze unor
scopuri sau criterii care-și găsesc prefigurarea într-un sistem de principii și de norme.”1
Informația juridică este prezentă ca bază a societății, juridicul apărând ca factor comun și
obligatoriu pentru toate celelalte capitole ale activităților sociale (economice, tehnice, științifice,
estetice etc.); în toate acestea se disting reguli, interese și competente, latitudini și obligații
("drepturi și îndatoriri") determinând laolaltă ceea ce denumim fenomenul juridic, deci o
componentă esențială a socialului. „Prin fenomenul juridic societatea realizează partea esențială a
organizării și lasă, în același timp, câmp liber manifestării comportamentului social. Modul în care
evoluează societatea precum și modalitățile de manifestare a fenomenului juridic vor constitui
pentru drept indicațiile principale ale eficienței sale.”2
Este un obicei clasic de a plasa categoria de informații juridice în aria denumită informații
sectoriale, precum cele științifice, medicale, de presă etc. Dacă dintr-un anumit punct de vedere
este adevărat că primii consumatori ai acestui tip de informație sunt juriștii și documentariștii
juridici, trebuie evidențiat faptul că informația juridică oficială nu numai că este prezentă, dar se
impune tuturor sectoarelor de activitate fără excepție, dreptul reglementând toate relațiile în
societate, astfel că, și în opinia noastră, informația juridică este o falsă informație sectorială. Orice
sector de activitate se alimentează parțial din reglementările dreptului, generale sau specifice
sectorului respectiv. Orice nouă reglementare agresându-se oamenilor, trebuie cunoscută de către
aceștia, principiul Nemo censetur ignorare legem (ius) – nimeni nu se poate scuza invocând
1
N. Popa, Prelegeri de sociologie juridică, Tip. Univ. din Bucureşti, 1983, p. 101
2
N. Popa, I. Mihăilescu, M. Eremia,Sociologie juridică, Ed. Univ. din Bucureşti, 2003, p. 7
necunoașterea legii – fiind deja bine cunoscut în societatea modernă, rolul informației și
documentării juridice fiind și el recunoscut ca esențial în problemă.
Informația juridică se adaugă permanent celei existente, prin noi norme juridice și noi
soluții aplicative, fenomen ce reprezintă nu numai o extindere cantitativă a fondului esențial de
date, ci și o continuă reevaluare și revalidare sau modificare/abrogare implicită a principiilor,
normelor și practicii juridice, adică în fiecare moment și cu fiecare nouă achiziție de date sistemul
juridic poate fi revizuit, fapt ce impune și continua actualizare a bazelor de date (așa-zisele
"conflict al legilor în timp" și "conflict al normelor în spațiu"). Când se afirmă că trebuie analizat
ecoul direct sau prin ricoșeu ("efectul de biliard") pe care-l au sau pot să-l aibă noile date, se
presupune că nu trebuie limitat demersul numai la cele strict juridice, ci trebuie extins și la cele
din domeniile ne-juridice care poartă în ele forme, consecințe sau norme juridice. De exemplu,
raporturile juridice în economia agrară nu au efect numai în sine și în domeniul strict la care se
referă, ci pot modifica și teoria generală a contractelor și chiar regimul juridic al proprietății.
„Dreptul este o știință eminamente deductivă. Atât în construcțiile sale teoretice – obținute
din aproape în aproape – cât și din practica juridică, necesitatea argumentării se prezintă ca o
cerință sine qua non. Cunoașterea pe cale deductivă pleacă și în drept de la premisa că nu se poate
dovedi nimic decât pornind de la principii anterioare”3. Experiența, invocată de utilizarea metodei
logice ca metodă de cercetare științifică juridică, dar și expresia „În condițiile c este:…” din
schema concepută de G.H. von Wright presupun informație, în cazul nostru, de principiu,
informație juridică; de altfel, toate metodele cercetării științifice juridice presupun existenta
informației juridice ca materie primă a demersurilor efectuate în scopul cercetării fenomenului
juridic. Nu se pot efectua comparații între diferitele sisteme de drept dacă nu există date care să
poată fi comparate, informații despre elementele supuse analizei comparative; similar,
documentările solicitate de organele cu competente normative, investigațiile cu caracter de
expertiză legală, investigațiile privind modul de administrare a justiției, cunoașterea legii și altele
întâlnite în cercetarea sociologică juridică sunt bazate tot pe date analizate în context, deci pe
informații. Este inutil să mai insistăm asupra faptului că fără date specifice, informații juridice, o
metodă din ce în ce mai prezentă în cercetarea juridică – metoda cantitativă – n-ar putea să existe.
3
N. Popa, M.C. Eremia, S. Cristea, Teoria generală a dreptului, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005, p. 16
Informația juridică, de dimensiuni aproape incomensurabile, pe care o presupune o viață
socială extrem de complexă implică, în mod strict necesar și obligatoriu, existenta unor mijloace
performante, adecvate și suficiente pentru recunoașterea, identificarea, culegerea, prelucrarea,
păstrarea, regăsirea, distribuirea și prezentarea datelor aferente sub formele și formatele cele mai
obișnuite sau cele mai speciale, după cerințele legii sau cutumei locului sau utilizatorului.
„Folosirea calculatoarelor ajută deciziei; această folosire nu îngustează posibilitățile de decizie, ci
dimpotrivă, le optimizează. Timpul economisit este folosit la fundamentarea temeinică a
deciziei.”4
Informatica juridică
Într-un articol publicat în Minnesota Law Review (1949), Lee Loevinger a preconizat o
nouă știință numită jurimetrie (jurimetrics), termen prin care se desemna utilizarea „științelor
exacte” și în special a informaticii în domeniul dreptului, iar la începutul anilor 1960 Hans Baade,
G. Schubert și alți juriști au definit obiectul acestei noi discipline: utilizarea calculatorului în
reperarea datelor și informațiilor, aplicarea logicii la norme și alte activități juridice, previziunea
deciziilor în justiție; ultima funcțiune era considerată la acea epocă ca fiind foarte importantă în
sistemele juridice de tip Common Law, în care precedentele au o valoare de principiu, hotărârile
pronunțate de instanțe judecătorești devenind obligatorii pentru instanțele inferioare în cazuri
similare. Experimentele americane efectuate începând din 1964 (Law Research Service) au
dovedit că, în ciuda avantajelor enorme demonstrate prin interogarea la distanta a unei baze de
date cu hotărâri judecătorești, afirmația potrivit căreia cu calculatorul se pot prevedea rezultatele
proceselor a fost o banală iluzie, astăzi utilizarea calculatorului în chip de horoscop automat
judiciar este interzisă de complexitatea sistemului juridic ca și de varietatea de fapte aduse în
atenția judecătorilor; nimeni nu poate spune că mijloacele informatice nu sunt de mare utilitate
juristului și, în mod special, magistratului, ceea ce conduce la necesitatea încercării de a cunoaște
de către toți lucrătorii din sfera juridică a întregului evantai de posibilități ale informaticii în
domeniul dreptului. Astăzi, se apreciază că „În general, metodele cantitative aplicate în drept au
4
N. Popa, M.C. Eremia, S. Cristea, idem,p. 28
meritul incontestabil de a contribui efectiv la perfecționarea reglementărilor juridice, la sporirea
eficienței lor sociale, precum și la îmbunătățirea activității practice de realizare a dreptului. De
aceea, orice rezervă, orice prejudecată, cu privire la utilitatea acestor metode trebuie statornic
înlăturate” 5.
Începând din 1968, mari filozofi ai dreptului din Italia, precum Viitorio Frosini și Mario
G. Losano au denumit, în studiile și cărțile lor, întâlnirea dintre informatică (calculatorul) și drept
mai întâi giuscibernetica și apoi informatica giuridica.
În anii ’80, Enciclopedia Dalloz prezenta informatica drept știința tratamentului rațional
și automat al informației. Acest tratament se face cu ajutorul mașinilor numite <<calculatoare>>
(„ordinateurs”) și grație programelor numite <<software>> („logiciels”), iar informatica
juridică era definită „ca mulțimea aplicațiilor informaticii la domeniul dreptului și administrării
justiției”. Se distingeau atunci 4 tipuri de aplicații ale informaticii în viața juridică:
Profesorul român Vl. Hanga, analizând rolul calculatorului în deciziile cu caracter repetitiv,
subliniază deschiderea lumii juridice către domeniul unei științe cu impact imediat – informatica,
îndeosebi în domeniul deciziilor administrative, caracterizate prin faptul că în conținutul lor se
face aplicarea mecanică și identică (pentru aceleași categorii de fapte) a unor norme juridice la
situații reductibile la formule matematice6, dar și pentru elaborarea normelor juridice, pentru
documentare, pentru învățământ și pentru gestiunea instanțelor7, iar M. Ionescu-Voicana, un
eminent jurist și un împătimit până la sfârșitul vieții al promovării utilizării tehnicilor moderne și
în viața juridică, considera că „informatica juridică este disciplina și activitatea care, atât în
planul teoretic cât și în cel aplicativ, se ocupă de stăpânirea informației juridice prin intermediul
5
N. Popa, M.C. Eremia, S. Cristea, idem, p. 29
6
Vl. Hanga, Calculatorul în ajutorul deciziei, Studii şi cercetări juridice, I, 1989, pag. 73-78.
7
Vl. Hanga, Calculatoarele în serviciul dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996
mașinilor electronice de prelucrare a datelor.”8
Configurată pe domeniu, atât în plan teoretic cât și în cel aplicativ, informatica juridică se ocupă
de toate aspectele specifice datelor ce constituie suport al informației juridice, gestionate prin
intermediul mașinilor electronice de prelucrare a datelor, calculatorul devenind o unealtă și în
treburile juridice; informatica juridică poate fi definită ca știința tratării logice, cu mijloace
informatice, a informației juridice.
Informatica juridică are o amplă deschidere nu numai spre toate formele de manifestare a
informației juridice propriu-zise, ci și spre celelalte domenii de activitate cu oarecare grad de
juridicizate. Astfel, se au în vedere activitățile administrative care cuprind sectoare cu informație
juridică: starea civilă, evidenta populației, cazierul judiciar, împărțirea administrativ-teritorială etc.
Aceeași deschidere se impune și spre toate datele cu caracter sau efecte juridice din dreptul
internațional sau comunitar, precum și, cel puțin în scop de comparare, din legislațiile interne
străine ("dreptul comparat").
. să se evite paralelismele;
8
M. Voicana, Sistemul Informatic Juridic Românesc, Probleme de Informare şi Documentare, vol. 25, nr. 4, oct.-
dec. 1991.
Calitatea informatică a unui sistem este determinată în egală măsură de calitatea
informațiilor respective, dar și de cantitatea lor. Sistemele care fac excesivă economie la numărul
datelor stocate nu se îndepărtează mult de servitutea sistemelor clasice manual-mentale în care am
trăit, situându-se ca performante, vrând-nevrând, sub semnul incompletului și, deci, deficienței
fundamentului pe care îl constituie, la intrare, aria de cunoaștere, ceea ce influențează pe cale de
consecință, însăși calitatea prelucrării și ieșirilor, chiar în condițiile unor programe deosebit de
satisfăcătoare.
b) într-un sistem informatic juridic adecvat, atenția principală să se acorde datelor care
constituie punct de relaționare și de referință pentru absolut toate celelalte categorii de informații
și anume datele cu privire la normele juridice, la legi – utilizând termenul în sensul său cel mai
larg, acela de acte juridice normative de orice natură și de orice nivel;
c) dar, odată abordate cu acest rol, datele legislative trebuie să fie integral pertinente – și
deci complete – obligând
. iar pe de altă parte asigurând că aceste acte normative să fie preluate în cuprinsul lor întreg
și exact, chiar în litera legii, cum se spune. Se știe că orice deviere (abatere) de literă sau chiar de
semn de punctuație poate altera sensul – și deci puritatea și completitudinea informației. Cerința
este, deci, de a proceda după metoda textului integral al actelor normative, care vine să încoroneze
cerința tratării integrale a actelor constituente ale fondului normativ global.
Aceasta echivalează cu a conchide că obiect al informaticii legislative ca sistem informatic
reprezentând principalul subsistem al informaticii juridice, nu este cutare sau cutare lege sau grup
de legi în parte, ci întregul complex de legi cuprinzând întregul complex de norme – pentru care
cea mai bună terminologie ni se pare a fi aceea de fond legislativ global sau fond normativ global.
Preocuparea pentru funcționarea eficientă și nu numai formală a celui de-al doilea aspect
duce la necesitatea de a cuprinde în informație, ca un factor obligatoriu, starea exactă a formei și
conținutului fiecărui act normativ și a fiecărei structuri a acestuia, mergând analitic până la
articolul de lege, la alineat și chiar la norma (sau normele) cuprinse în acesta. Astfel se poate
evidenția pentru fiecare element structural de bază conținutul său normativ exact la data consultării
sistemului, și totodată: pe de o parte corelarea cu celelalte norme existente în fondul normativ
global (pe care totodată îl și modifică, eventual), iar pe de altă parte întregul istoric al normării în
ce privește instituția juridică respectivă, prin reținerea diverselor faze parcurse și a valabilității în
timp a diverselor versiuni intervenite. Cum versiunile și valabilitatea lor depind de natura și
categoria normelor ca și de setul de evenimente (cu efect legislativ) pe care le cunoaște respectiva
normă (adoptare, repetare, modificări ori abrogări totale ori parțiale, suspendare, extindere sau
restrângere, re-numerotare, republicare etc. etc.), și de presupusul lor efect logic obligatoriu în
cadrul ordinii succesiunii lor, sistemul trebuie însărcinat să propună diagrama acestor efecte logice
de natură să rezolve problema stării sistemului normativ respectiv la un moment dat, chiar dacă
legiuitorul nu a procedat explicit ci a lăsat ca evenimentul - și de aici efectul său - să rezulte doar
implicit din jocul tipurilor de norme și al ordinii în care ele s-au succedat.
Într-adevăr, profilul fiecărui act normativ și aportul său de informație, deci de cunoaștere,
se poate afla din structurarea datelor care-l privesc, în
A. date de identitate (identificare) și valabilitate
C. date privind efectele pe care actul respectiv le-a produs, la adoptarea lui, asupra
celorlalte acte normative – fie expres, fie implicit -, dar și influențele pe care le-a înregistrat între
timp după adoptarea sa în formă inițială, prin efectele pe care le-a suportat ca urmare a adoptării
ulterioare a altor acte normative care (tot fie expres, fie implicit) îl pot modifica, condiționa sau
chiar stinge. Este vorba deci de raporturile denumite active și pasive față de celelalte acte
normative, componente ale fondului normativ sau legislativ global. Aceasta înseamnă a putea să
se determine starea actului respectiv, la diversele momente ale vieții (valabilității) sale; înseamnă,
totodată, ca despre fiecare act normativ în parte sistemul să nu rețină o imagine unică, cea de la
adoptare, ci un set de imagini succesive, la cea inițială adăugându-se diversele versiuni care
exprimă „starea” documentului respectiv în timp – fiecare cu trăsăturile sale de valabilitate.
9
Raport asupra necesităţii, posibilităţilor şi conceptului unui sistem românesc de informatică juridică, București,
Consiliul Legislativ, decembrie 1972
2) – eliminarea inadvertențelor și dublelor reglementări, a lacunelor în reglementare, prin
determinarea tuturor corelațiilor explicite și implicite, identificarea legăturilor exprese între actele
normative descompuse în dispozițiile componente, în sens activ și pasiv;
În consecință, SIJUR este constituit din trei subsisteme principale, corespunzătoare tipului
preponderent de informație cuprinsă:
c) teoria, doctrina juridică, materialele publicate în cărți și reviste (SITEO) care se tratează
ca un sistem bibliografic tipic, cu modalitățile cuvenite pentru trecerea pe calculator.
Dintre aceste subsisteme, cel principal este SILEG (Sistemul Informatic Legislativ) și
mai cu seamă, în cadrul său, compartimentul privind legislația denumită activă, întrunind atât
legislația în vigoare, cât și cea abrogată dar care își mai produce efecte. Legislația istorică (cea
abrogată, care a încetat să-și producă efectele) și cea viitoare (proiectele actelor normative)
constituie celelalte compartimente ale acestui subsistem, care mai cuprinde (cu justificarea
analogiei de metodologie) un compartiment destinat informației de drept comparat și un altul în
care este stocată informația de drept internațional și comunitar.
SILEG a fost abordat cu text integral, analizat și prelucrat conform unei metodologii
specifice (îmbunătățit prin analize adecvate de ordin lingvistic, logic și juridic, integratoare ale
relațiilor exprese și implicite ale normelor); această ultimă modalitate face posibilă abordarea
regăsirii informației cu ajutorul indexării automate, metodă care în afară de obiectivitate, celeritate
și siguranță oferă și posibilitatea unei largi aplicații ale diverselor aspecte de inter-relaționare
normativă. Caracterul global al obligației de legalitate ne impune, în același timp, să recunoaștem
și să afirmăm că obiectul final al cunoașterii – consonantistă, deci cibernetică – în SILEG nu se
limitează la lista actelor normative, cu datele lor primare, ci adaugă întreaga problematică a
relațiilor și a stării lor, înmănunchind astfel întreg fondul normativ global. De altfel, fiecare dintre
noi, ca cetățean este supus nu uneia sau alteia dintre legi, ci întregului ansamblu de legi în vigoare,
așa cum acționează și interacționează ele, sprijinindu-se și completându-se, condiționând-se și,
eventual limitându-se reciproc.
SILEG care se construiește pe aceste relații nu se rezumă însă numai la acest aspect, ci
trebuie să acorde o atenție asemănătoare și relațiilor dintre informațiile inter-normative și celelalte
categorii de informații juridice, privind respectarea și îndeplinirea legii, aplicarea ei, executarea
prescripțiilor normative, precum și reflectarea juridicului în teoria dreptului, în doctrinele juridice,
în critica vieții judiciare și juridice în general, în întreaga bibliografie a domeniului.
În fine, SITEO (Sistemul Informatic al Teoriei juridice) este constituit din fișiere
organizate după principiile catalogării bibliografice curente, adecvate însă clasificării și indexării
juridice corespunzătoare; datele sunt diferențiate după gradul lor de complexitate:
d) idem cu rezumate;
e) idem cu citate;
Printre beneficiarii sistemului se pot distinge patru categorii, cărora le corespunde câte o
latură a informaticii juridice. Astfel sunt: activitățile de informatică juridică în serviciul statului;
cele în serviciul agenților economici și sociali; informatica în serviciul cercetării și învățământului
juridic; informatica în serviciul direct al cetățenilor.
Informatica juridică în sens larg este considerată a fi disciplina care studiază aplicarea în drept a
tuturor aplicațiilor și activităților informatice, în timp ce informatica juridică în sens strict pare a
fi informatica juridică documentară.
. informatica juridică meta documentară, adică acea ramură a informaticii juridice care se ocupă
de sistemele expert, deci de programe care să ofere utilizatorului soluții la problemele specifice
dreptului;
. dreptul informatic, studiind protecția juridică a programelor, protecția vieții private și a băncilor
de date personale, semnătura electronică, contractele informatice, Internetul și dreptul, crime și
delicte comise prin intermediul mijloacelor informatice sau împotriva informaticii etc.;
Alte tendințe de structurare conduc la trasarea a trei categorii (ramuri) ale informaticii juridice:
„Dacă cineva ar fi invitat să numească cinci idei cardinale ale gândirii moderne, ar trebui
să includă printre ele, și încă la loc de frunte, conceptul de sistem. Abordarea sistemică, căci este
mai degrabă vorba de o metodologie decât de o teorie unitară, proclamă prioritatea totului asupra
părților.
Sistemul nu este altceva, într-o definiție simplă, decât totalitatea elementelor aflate în
interacțiune și formând o entitate distinctă1.” L. Von Bertalanffy, savantul-biolog care a pus bazele
teoriei sistemelor și a inițiat multiple și variate cercetări în domeniu, considera că sistemul este
„un complex de elemente aflate în interacțiune” (1956) cu precizarea că sistemul se numește închis
când el nu primește și nu cedează substanță (se admite doar un posibil schimb de energie), sistem
deschis dacă prin el intră și iese continuu nu numai energie, ci și substanță.
1
M. Maliţa, Sisteme în ştiinţele sociale, Ed. Academiei, Bucureşti, 1977, prefaţă
2
Izomorfism este un termen matematic care denotă corespondenţa biunivocă a elementelor cu păstrarea relaţiilor din
două sisteme – când două fenomene, nu neapărat înrudite din punct de vedere al naturii lor fizice, sunt descrise de
aceleaşi ecuaţii sau a căror legi au aceeaşi expresie matematică.
capacitatea unui sistem de a fi în același timp suprasistem pentru părțile sale și subsistem în
componenta altor sisteme.
3
P. Constantinescu, Sisteme ierarhizate. Rolul informaţiei în geneză şi dezvoltare, Ed. Academiei, Bucureşti, 1986
1. manuale: mașini de dactilografiat, mașini de calcul manual, mașini de contabilizat și de
facturat;
3. automate: calculatoare.
Dacă așa cum se apreciază în știința conducerii că sistemul decizional reprezintă „sistemul
nervos” al unei organizații, tot așa sistemul informațional este considerat „sistemul circulator”. El
oferă materia primă (informația) necesară în stabilirea și îndeplinirea obiectivelor manageriale, a
sarcinilor, competențelor și responsabilităților atât manageriale, cât și de execuție din cadrul
organizațiilor socio-economice.
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției, o adevărată lege a informatizării instituțiilor statului, pentru a putea opera cu noțiuni din
domeniul informatic, definește în art. 35 sistemul informatic ca fiind orice dispozitiv sau
ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai
multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic; prin prelucrare
automată a datelor se înțelege procesul prin care datele dintr-un sistem informatic sunt prelucrate
prin intermediul unui program informatic, iar prin program informatic se înțelege un ansamblu de
instrucțiuni care pot fi executate de un sistem informatic în vederea obținerii unui rezultat
determinat. Prin date informatice se înțelege orice reprezentare a unor fapte, informații sau
concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic. În această categorie se
include și orice program informatic care poate determina realizarea unei funcții de către un sistem
informatic.
După rolul pe care îl au în cadrul sistemului informatic, resursele pot fi grupate în:
7. Flexibilitatea;
8. Eficacitatea și eficienta.
Organizarea sistemului informațional (SI) se face în lumina unor principii, respectarea lor
condiționând funcționalitatea și eficienta acestuia:
2.4. Revederea obiectivelor stabilite în faza 2.2, dacă acest lucru apare ca necesar în urma
efectuării studiului preliminar
SI este compus din proceduri de prelucrare și datele ce trebuie prelucrate; procedurile se schimbă
mai repede decât structura datelor; datele comune (direct sau indirect) sunt folosite de către toate
nivelurile ierarhice (rezultă din agregarea corespunzătoare a datelor folosite la nivelurile inferioare
lui). Sunt evidente: date primare (fapte, evenimente) care nu pot fi divizate, și date secundare –
obținute în urma unui proces de „sumarizare” sau alte calcule, date interne și externe, date curente,
procese (cu frecvență mare de utilizare, de regulă comune la mai mulți utilizatori) și date de istoric
(arhivă).
Baza de date este considerată ca fiind o colecție structurată de date și informații necesare și
suficiente pentru a satisface o listă de decizii dată. Caracteristica de structurare înseamnă existenta
relațiilor logice între date la nivelul organizării lor, iar lista de decizii înseamnă satisfacerea
cerințelor informaționale ale sistemului pe care îl servește baza de date.
- structura datelor în bază să satisfacă cerințele de informații ale sistemului, respectiv ale
tuturor modelelor de prelucrare, cât și cerințele potențiale de informare asupra stării
sistemului.
Apare și situația în care datele trebuie gestionate independent – redundanța poate fi identificată și
rezolvată cu ușurință astfel că devine posibilă înregistrarea lor unică și memorarea (on-line, pe cât
posibil), fapt ce conduce la creșterea eficienței utilizării spațiului de memorare, reducerea timpului
de calcul, evitarea cheltuielilor suplimentare legate de întreținere.
. independentă datelor față de programele de aplicație (și evident, față de suportul fizic);
- la fișierele clasice selectarea este posibilă după un singur criteriu (la nivel de
înregistrare logică – articol), după alte criterii se impune o sortare corespunzătoare;
- informația în baza de date este accesibilă direct după o mulțime de criterii de clasificare
fără sortări suplimentare;
- între fișierele bazei de date există corelări logice, la fișierele clasice, nu;
- baza de date conține, în principiu, numai date primare, înregistrate o singură dată, fapt
ce conduce la micșorarea capacității de memorare și ușurarea actualizării, lucru
nerealizabil la fișierele clasice;
a. Structura datelor: fizică (volum, cilindru, pistă, bloc, sector, octet, bit) și logică
(arborescența datelor pentru programele de aplicații)
În anii 1950, cibernetica a furnizat un prim model de funcționare a sistemului juridic descris ca un
proces de decizie bazat pe informație. Administrația este atunci analizată ca o mulțime de entități,
coordonate în interiorul unui sistem finalizat, maturizat printr-o energie informațională, normele.
Din punctul de vedere al prelucrării informației juridice, dreptul a putut fi recunoscut ca o altă
tehnologie a informației, precedând informatica. Totdeauna a fost remarcat rolul fundamental al
informației în sistemul supus analizei, fie din punctul de vedere al lucrătorului („actorului”) din
domeniu, fie din punctul de vedere al guvernantului și instituției. Sistematica nu și-a propus numai
modele pentru îmbunătățirea acțiunii (ameliorarea eficacității administrației și mai general
activitatea de comandă și de control a organizațiilor); ea este un instrument conceptual pentru
analiza funcționării procesului normativ și decizional, un fel de nouă apropiere teoretică de drept.
Se poate pune atunci întrebarea despre modul cum se poate explora dreptul-sistem:
. din punctul de vedere al producerii sale și din cel al auto-reproducerii lui: este sistemul juridic
auto-reproductibil? Cum se conectează el la alte sisteme sociale (politice, economice …) și cum
retroactivează el asupra sistemului global?
. din punctul de vedere al evoluției sale: este dreptul un sistem dinamic? Întrebarea este utilă când
este vorba de reperarea punctelor de ruptură, sau de emergență în lege sau jurisprudență;
. din punctul de vedere al complexității sale: ce zice judecătorul când califică complexe anumite
decizii sau anumite contracte, unde se încâlcesc acte și evenimente? Este această complexitate
relevată și de științele complexității? Răspunsul este pozitiv dacă decizia observată se înscrie într-
un sistem complex unde determinarea izolată a unei ilegalități sau unei responsabilități devine
imposibilă (precum marile afaceri ale ultimilor ani ca cele cu vaca nebună, sângele contaminat
etc.);
. din punctul de vedere al echilibrelor sale „paradoxale”: cum poate face referire un decident la
noțiunea de ordine publică fără să definească pe cea de libertate? Lărgirea utilității publice fără
garantarea proprietății private? Întărirea descentralizării fără o regândire a centralizării?
. din punctul de vedere al predictibilității sale: legea nu poate prevedea totul. Informația juridică
este imperfectă, incompletă față de mediu. Cum umplu „actorii” lacunele? Cum poate sistemul de
informații să administreze întâmplarea, șiretenia, interpretarea?
În toate temele, utilizarea tehnologiilor nu poate decât să reactiveze întrebarea frontierelor între
sistemele umane și cele artificiale și cea a efectelor deciziilor administrative.
Analiza mișcării de raționalizare a proceselor de edictare a dreptului, care arată că norma juridică
nu este mai asigurată de o legitimitate de principiu, dar că este ținută de cucerirea prin rigoare
științifică în modurile sale de elaborare (legitimitate „procedurală”). Politica de codificare a
dreptului sau sistematizarea consultării publice pre legislative, cel mai adesea prin Internet, sunt
principalele ilustrări.
Sistemul Informatic Juridic Românesc (SIJUR) a fost studiat la începutul anilor ’70 și proiectat în
anul 1972 de o echipă mixtă de informaticieni și juriști.
m) gestiunea informatică a tuturor unităților din sistemul justiției, din punct de vedere operativ,
economic-administrativ.
Pentru realizarea acestor obiective, SIJUR a fost structurat pe trei subsisteme principale:
Fiecare dintre acestea se subdivid, la rândul lor, în alte și alte subsisteme, module și
compartimente, după caracteristicile activităților și informațiilor pe care le comportă.
Dintre subsistemele principale, cel mai complex și exigent și - de aici – cel mai aprofundat și
cuprinzător este cel ce se ocupă de legislație (SILEG), unde se pornește dintru început de la cerința
stocării și regăsirii textului integral și exact al actelor normative respective. Cum în asemenea
texte orice alterare trebuie evitată, sunt semnificative nu numai fiecare literă, dar și fiecare semn
de punctuație al legiuitorului. În consecință, SILEG recurge hotărât la evitarea tratării informației
prin rezumare, procedeu afectat vrând-nevrând de o anume doză de subiectivitate și, în orice caz,
de incertitudine asupra drepturilor și obligațiilor stabilite de lege. De altfel, opțiunea pentru textul
integral, deși mai complicată și mai fastidioasă ca metodă, ne oferă imediat în compensare
posibilitatea de a folosi indexarea automată, eliminând astfel într-o proporție deosebit de
însemnată subiectivismul indexării clasice manuale.
SILEG cuprinde, desigur, informația asupra legislației – dar în acest sens sunt necesare unele
precizări, care profilează de altfel și modulele sale. Informațiile care interesează în primul rând
sunt cele ale „legislației în vigoare”. Dar nu este suficient. Practica ne arată că, de cele mai multe
ori nevoia de informație se referă la „legislația care se aplică” (sau care „s-a aplicat”): deci, este
necesară nu numai legislația în vigoare, ci și cea abrogată dar care mai este activă prin efectele pe
care le-a produs sau le mai produce încă. De aceea, SILEG cunoaște ca prim modul constituent
„legislația activă”, SILEGAC, cuprinzând la rândul său două capitole: cel al legislației în vigoare
(SILEGAVIG) și cel al legislației active prin efectele sale (SILEGAEF), rămânând alături de acest
modul „legislația istorică” (SILEGIST) reprezentată prin legislația abrogată care nu mai produce
efecte (nu mai este activă). În același timp, în echilibru cu acest modul „istoric”, un alt modul este
rezervat legii în devenire, adică proiectelor de acte normative și informațiilor cu privire la evoluția
acestora de la inițiere până la adoptare: este SILEGPR, cu date ce informează asupra studiilor
preliminare, asupra primelor redactări, asupra stadiilor de anteproiecte și proiecte de acte
normative, asupra demersurilor și documentelor de avizare și procedurilor de adoptare – inclusiv
rapoartele moțiunile, opiniile separate etc., cuprinzând de asemenea, actele și informațiile de
promulgare și publicare, inclusiv mențiunile necesare cu privire la intrarea în vigoare.
Separat, pentru o informație juridică completă și pertinentă sunt constituite alte două module, care
sunt luate în considerare după aceleași principii ca actele legislației interne propriu-zise dar în
cazul cărora se permite, după caz, și recurgerea la rezumat și indexări clasice-manuale cu
descriptori tematici organizați într-o corespunzătoare clasificare specifică (compatibilă, de
exemplu, cu clasificarea zecimală universală adaptată la drept, care se va practica la SITEO, sau
utilizând metode moderne de trimitere la un document – legături de tip hypertext).
Este vorba de SILEGC, cu informații de drept comparat, din legislația altor state, necesare juriștilor
români fie în procesul propriu de legiferare (ca termen de comparație și optimizare), fie în
activitatea practică a statului, a agenților economici și sociali sau a cetățenilor în raporturile cu
străinii sau în activitățile lor în străinătate.
În fine, este vorba de SILEGT, modulul cuprinzând tratatele, convențiile, acordurile etc. din plan
internațional sau comunitar, și anume în chip obligatoriu cele la care România este parte, dar și,
facultativ și în completare, celelalte tratate (mai ales generale, multilaterale) care ar putea prezenta
interes la un moment dat.
În felul acesta, SILEG ajunge să înglobeze întreaga informație despre ceea ce reprezintă sfera
normelor, a normativului, a prescriptivului în cadrul fenomenului juridic. SILEG a fost abordat
cu text integral, analizat și prelucrat conform unei metodologii specifice (îmbunătățit prin analize
adecvate de ordin lingvistic, logic și juridic, integratoare ale relațiilor exprese și implicite ale
normelor); această ultimă modalitate face posibilă abordarea regăsirii informației cu ajutorul
indexării automate, metodă care în afară de obiectivitate, celeritate și siguranță oferă și
posibilitatea unei largi aplicații ale diverselor aspecte de inter-relaționare normativă. Caracterul
global al obligației de legalitate ne impune, în același timp, să recunoaștem și să afirmăm că
obiectul final al cunoașterii – consonantistă, deci cibernetică – în SILEG nu se limitează la lista
actelor normative, cu datele lor primare, ci adaugă întreaga problematică a relațiilor și a stării lor,
înmănunchind astfel întreg fondul normativ global. De altfel, fiecare dintre noi, ca cetățean este
supus nu uneia sau alteia dintre legi, ci întregului ansamblu de legi în vigoare, așa cum acționează
și interacționează ele, sprijinindu-se și completându-se, condiționând-se și, eventual, limitându-se
reciproc.
SILEG care se construiește pe aceste relații nu se rezumă însă numai la acest aspect, ci trebuie să
acorde o atenție asemănătoare și relațiilor dintre informațiile inter-normative și celelalte categorii
de informații juridice, privind respectarea și îndeplinirea legii, aplicarea ei, executarea
prescripțiilor normative, precum și reflectarea juridicului în teoria dreptului, în doctrinele juridice,
în critica vieții judiciare și juridice în general, în întreaga bibliografie a domeniului.
În general, subsistemul SIPRA se dispensează de textul integral. Mai mult, el este în bună parte
modelat informatic pe cartoteci și registre tipizate, în care însăși dispunerea elementelor variabile
de menționat corespunde unei anumite concepții informaționale asupra bazei de date respective.
SIPRA procedează prin rezumate, completate sau nu cu citate și opinii atunci când informația este
de natură jurisprudențială; îndeobște, însă, subsistemul SIPRA este un sistem al fișelor și al
prelucrării lor și se completează cu informații corespunzătoare de ordin statistic sau de tipul
desfășurării calendaristice a activităților ca, de pildă, agenda informatică etc. Această caracteristică
generală nu exclude posibilitatea memorării în text integral a unor informații ca de exemplu unele
hotărâri, iar în imediata perspectivă generalizarea realizării cu calculatorul, în text integral, a unor
asemenea hotărâri. Odată cu creșterea gradului de dotare cu resurse materiale și umane
(calculatoare și personal calificat), se preconizează obținerea, prin mijloace informatico-birotice,
la locul producerii a textului integral al hotărârilor, deciziilor și al celorlalte documente care,
împreună cu documentele originale (pe suport hârtie) scanate să constituie „dosare electronice” și
punerea acestora, împreună cu datele de îmbunătățire și adăugire impuse de metodologia
sistemului informatic, la dispoziția celor care le-au produs, dar și la îndemâna celor interesați.
Cel de-al treilea subsistem general al SIJUR este cel al teoriei, doctrinei, literaturii juridice.
Denumit fiind ca sistemul informatic al teoriei juridice – SITEO, el este un sistem bibliografic
dezvoltat, în care datele sunt organizate în fișiere, diferențiat după gradul lor de complexitate: a)
fișe cu datele bibliografice standard; b) idem a), plus indexări și trimiteri ; c) idem b), cu regeste;
d) idem c), cu rezumate; e) idem d), cu citate; f) idem e), cu comentarii informative sau critice.
SITEO se subdivide în module destinate cărților și periodicelor ca atare, sau articolelor din
periodice, la rândul lor fiecare din acestea tratând separat originalele (în limba română sau în alte
limbi), și traducerile (în limba română sau în alte limbi), de fiecare dată adăugându-se locul de
păstrare (depozitare) și cota.
Informațiile SIJUR se obțin, la alegere, numai pentru una (sau unele) din categoriile modulare și
fișierele constituite, sau pentru toate, secvențial, în temeiul unei singure apelări cu mențiunile
adecvate.
SIJUR este un sistem global și articulat, capabil să ofere o multitudine de tipuri de servicii, după
nevoile de informare ale celor pentru care a fost conceput și care apelează la el. Aceste servicii
sunt fie de ordin general, fie specializate.
Fără a avea pretenția că enumerăm aici toate aceste tipuri de servicii, putem arăta că ele pot fi
simple sau complexe: de tip bibliografic, simplu sau compus în sensul indexării încrucișate; de tip
informativ, prin fișe sintetice legislative sau jurisprudențiale ori prin repertorii de legislație sau
jurisprudență; de tip prelucrător, în sensul completării informației prin rezumate realizate de
sistem, citate, opinii; de tip reproductiv, în sensul că se oferă, eventual alături de datele
bibliografice și de istoria documentului în cauză, și textul său integral, devenind inutilă recurgerea
la sursele primare; de tipul consultației juridice, în sensul că se precizează ce texte legislative sunt
aplicabile în speță și ce modificări sau abrogări exprese – dar și implicite – au suferit aceste texte,
de când și în ce ordine, precum și în legătură cu care alte acte normative; de tip auxiliar soluționării,
în care scop sistemul oferă calculatoare și fișiere adecvate (calculatoare de timbrare și impozitare,
calculatoare pentru cuantumul sancțiunilor cu amendă sau privative de libertate, luând în calcul
atât ipotezele de bază cât și cele afectate de circumstanțe atenuante sau agravante, calculatoare de
termene, calculatoare ale încărcării instanțelor și completelor cu dosare, fișiere dactiloscopice,
criminalistice, de autori necunoscuţi, de deţinuţi, de corpuri delicte, de pârți și alți participanţi în
procesele judiciare etc.); de tipul soluționării juridice propriu-zise, ori de câte ori problema se
reduce la constatarea întrunirii unor elemente faptice sau îndeplinirii unei metodologii sau
proceduri determinate de lege, cum este cazul succesiunilor sau partajelor legale în general; de tip
organizatoric, prin constituirea fișierelor de unităţi (instanțe, organe), de personal juridic, de
experți, de inventare specifice (inclusiv de corpuri delicte), de venituri din taxe de timbru și servicii
juridice, de biblioteci juridice, de unităţi și instituții de învățământ juridic etc. Desigur, enumerarea
serviciilor în cadrul fiecărui tip poate continua, după cum poate fi completată lista acestor tipuri,
cum ar fi constituirea dicţionarelor, enciclopediilor juridice pe bază lexicală și semantică,
incluzând ideea de tezaur informativ sau lăsate să se profileze liber. Menționăm de asemenea și o
altă categorie de servicii posibile, cea a editării de volume de texte juridice (cărți, studii, cercetări
etc.), de materiale legislative, jurisprudențiale, statistice etc.
Este de la sine înțeles că unele dintre tipurile de servicii la care ne-am referit privesc doar unul
(sau unele) dintre subsistemele și modulele expuse mai sus sau se referă precumpănitor la ele.
Din punct de vedere al efortului informatic, unele dintre aceste servicii sunt de pură regăsire
(retrieval), dar altele presupun prelucrări interne prealabile realizate de specialiști juriști calificați
în problemele lingvisticii juridice și, mai cu seamă, ale logicii juridice. De menționat că unele
dintre prelucrările necesare sunt efectuate chiar în cadrul căutării informației, pe temeiul unor
programe speciale de soluționare logică a diferitelor subtilități juridice ale legislației în acțiune.
Utilizarea SIJUR este concepută a se desfășura coordonat, astfel încât, cu privire la o anumită
problemă, noțiune sau instituție juridică diversele subsisteme și module – compatibile între ele –
să conveargă întru obținerea unor informații complete, în care să fie cuprinse deopotrivă datele
legislative, cele ale jurisprudenței și doctrinei corespunzătoare, ca și alte elemente pertinente cu
privire la aspectele de practică juridică în general. Este o altă idee și înfăptuire prioritară a SIJUR,
a ceea ce în anumite sectoare de activitate se numește astăzi principiul „ghișeului unic”.
Datorită metodologiei aprofundate de analiză de ordin juridic, lexical, morfologic și sintactic, ori
de ordin logic, programele în cadrul SILEG trebuie să dea posibilitatea soluționării cu calculatorul
a unor foarte subtile probleme cu privire la textele ce au cunoscut modificări sau abrogări implicite,
punând în evidentă aceste evenimente și determinând perioadele de valabilitate a unor asemenea
implicații. Din acest punct de vedere, SILEG se manifestă ca un adevărat „sistem expert”, ce
depășește cu mult ideea simplei regăsiri a unui set de informații structurat și stocat în prealabil.
Deși SIJUR provine dintr-un concept unitar și promovează o corespunzătoare unitate de concepție,
el permite prin diversele sale subsisteme și module constitutive o varietate de abordări și soluții
tehnice, de la memorarea și prelucrarea de texte, la constituirea de evidente statistice și fișiere
adecvate informațiilor corespunzătoare. Astfel, legislației în vigoare îi corespunde desigur
necesitatea textului exact al acesteia și a accesului liber la ea; de aici, menționata opțiune pentru
text integral și indexare automată, la care, pentru atingerea performanțelor sistemului, se adaugă
analize și prelucrări de ordin juridic, lexical, semantic, gramatical și logic. În schimb, în ceea ce
privește jurisprudența, soluțiile pronunțate de instanțe, este suficientă rezumarea lor judicioasă și
la un nivel profesional superior, chiar dacă pe alocuri în rezumatul respectiv pot fi inserate și
anumite citate din motivația (argumentația) sau dispozitivul hotărârii; lor li se pot adăuga și
comentarii informative sau critice.
Este de asemenea firesc că informațiile cu privire la activitățile juridice din toate cele trei
subsisteme mari și din diversele lor module pot fi tratate ca atare, în stare naturală, să zicem, dar
și sub unghi statistic – statistica juridică și în cadrul ei cea a stării infracționale, cea judiciară sau
cea legislativă având un cuvânt greu de spus în realizarea adecvării, a supleței și a eficienței
sistemului juridic și a corespondentului acestuia în planul informației, sistemul informațional
juridic.
- alte sisteme care lucrează cu date semnificative din punct de vedere juridic;
Este evident că SIJUR prezintă un anumit grad de centralizare, ceea ce este firesc, impunându-se
prin atâtea activități juridice cu caracter centralizator (legiferarea, jurisprudența, cazierul judiciar
– ca exemple imediate). Dar aceasta nu înseamnă că exclude sau că stânjenește și activitățile
informatice desfășurate în plan local și chiar individual (de către avocați, de pildă): dimpotrivă,
chiar le presupune și încearcă a fi o invitație la promovarea lor. Esențială este, din acest punct de
vedere, satisfacerea cerințelor SIJUR ca sistem major informatic pentru toți juriștii și cetățenii ale
căror activități se intersectează cu informația juridică; în cadrul principiilor și modulelor sale –
pentru care sunt destinate pachete de programe și metodologii corespunzătoare – libera inițiativă
a oricărui utilizator se poate manifesta pe măsura nevoilor și fără îngrădiri, în afară de aceea ca
prin accesul obținut la sistem să nu îl deregleze sau perturbe.
Această cerință este cu atât mai valabilă pentru acțiunile de compatibilizare cu sistemele
informatice ale altor domenii de activitate cu centre și rețele proprii, precum și pentru raporturile
cu administrațiile, parchetele, notariatele, barourile și avocații lor etc. din teritoriu;
c) un sistem capabil să regăsească textul normativ prin indexare automată, asigurând de asemenea
analize logice pentru prelucrarea implicațiilor dintre norme, precum și, după caz, comentarii
adecvate acestor texte;
- Parlamentul României;
- Președinția României;
- Guvernul României, ministerele și celelalte organe și structuri subordonate acestuia,
având atribuții normative și executive;
Acestei unități organizatorice îi revine atât obligația de a studia, concepe și realiza programele
informatice cuvenite, cea a asigurării funcționării propriu-zise a sistemului, prin servicii adecvate
prestate în favoarea organelor centrale și de justiție mai sus amintite, cea a extinderii serviciilor la
alte ministere și organe executive, precum prefecturile sau primăriile, ori la agenți economici și
sociali, ajungându-se până la cetățenii care, activ sau pasiv, trăiesc și activează sub imperiul legii,
deci în sistemul juridic constituit.
Datele urmează să fie preluate în SIJUR la locul lor de producere și vor fi păstrate de producătorul
respectiv, care poartă răspunderea pentru fidelitatea, integralitatea și actualitatea – respectiv
actualizarea – lor. Astfel, bunăoară, SILEG va dispune de o bază de date unică, centrală, care va
fi ținută la zi de sau cu organul răspunzător desemnat să ia în evidentă oficială legislația în vigoare,
cea activă prin efectele ce le (mai) produce, cea istorică sau aflată în stadiul de proiecte, relațiile
dintre norme, dreptul comparat și actele internaționale și comunitare. Tot centralizat vor fi
informatizate în sistem jurisprudența de relevanță națională, precum și cea de peste hotare etc. Pe
de altă parte, o instanță de judecată va gestiona segmentul de date produse de ea în cadrul SIPRA,
fie ca informații privind unitatea structurală respectivă, fie ca date ale managementului instanței,
gestiunea și soluționarea dosarelor, diversele faze și demersuri procedurale, redactarea și
executarea hotărârilor etc. Organele abilitate să trieze, să centralizeze și să analizeze datele
sistemului vor asigura și gestiunea rezultatelor obținute.
Sintetizând experiența de valoare a unor segmente ale sistemelor noastre informaționale de tip
tradițional (în privința evidenței legislative, a consemnării jurisprudenței, a sistemului nostru de
grefă și arhive judiciare și notariale etc.), învățând din rezultatele obținute și eșuate într-un
domeniu juridic sau altul peste hotare, selecționând și optând pentru tot ce era mai valoros în
condițiile date și adăugând propria noastră concepție analitică, integratoare și sintetizatoare
totodată, reflectată apoi în metodologii și programe proprii ori adaptate creator, precum și
recurgând la echipamentele corespunzătoare funcțiilor preconizate pentru un sistem românesc
(având deci posibilitatea de a lucra, atât la intrare cât și la ieșire, cu literele alfabetului românesc),
trebuie reproiectat, realizat și pus în exploatare un sistem unitar, amplu disociabil în module
caracteristice fiecărei funcțiuni pe care trebuie să o satisfacă, suplu și deosebit de performant sub
raportul volumului de informații, vitezei de prelucrare, a calității răspunsului sau serviciului
prestat.
. sigur,
. economic,
. discret,
. compatibil cu alte sisteme din domeniul dreptului și din domeniile învecinate acestuia, constituind
o verigă
.. credibilă
.. și ieftină
Avantaje:
. maximizarea nivelului de încredere în date (citite de la sursă), fără a mai exista date
redundante la alte niveluri și nici posibilitatea alterării involuntare sau voluntare a acestora prin
diferite procese de transcriere și transmitere;
. asigurarea cadrului tehnic în care factorii de decizie își pot elabora și justifica analizele și
deciziile;
. eliminarea într-o bună măsură a aspectelor birocratice, autoreproductive, privind accesul la
informație și utilizarea datelor;
a. SURSE
. în text integral, fapt care înseamnă că, de la sursă se iau textele spețelor așa cum au fost
ele redactate și semnate de completul de judecată („în litera lor”), ceea ce din punct de vedere
informatic se dovedește a fi extrem de slab structurate, și, din acest motiv, se impune o puternică
acțiune de analiză și caracterizare, de completare a textului cu valori în multiple câmpuri care să
permită regăsiri pertinente, prin contribuția esențială a specialistului în informatică juridică;
Baza de date se constituie astfel într-un text îmbogățit (cu valoare adăugată fiecărei entități).
Experiența proprie autorului pe structurarea bazei de date de profil pentru acest subsistem
(SIPRAJUR), aplicație folosită peste 10 ani la obținerea a ceea ce se chema „Seturi cu
jurisprudența Curții Supreme de Justiție”, distribuite pentru fiecare lucrător din sistemul justiției
prin Ministerul Justiției, dovedește în mod elocvent cele afirmate mai sus.
. actuale, – disponibile direct de la instanță, dacă este permis accesul manual și controlat la
dosarele proaspăt încheiate ale acesteia, sau pe Internet, dacă pe situl respectivei instituții sunt
depozitate toate „dosarele electronice” de interes în domeniu, de unde se poate face selecție,
analiză și pregătire conform standardelor SIJUR pentru preluarea în sistem;
. istorice – disponibile prin acces manual în arhive de dosare, dar și în culegeri realizate
anterior; cum interesul celor care au participat la realizarea acestora din urmă a putut să difere de
cel al căror obiectiv este crearea unei baze de date cu o structură ideală (peste așteptările curente!),
se impune un tratament diferențiat al fiecărei surse și, de aici, un efort remarcabil pentru a le plasa
într-o bază de date.
. REGEST
. REZUMAT
. SURSA PRIMARĂ
. SURSA SISTEMULUI
. INSTANŢA
. SECŢIA
. NUMĂR DOSAR
. ANUL DOSARULUI
. NUMĂRUL HOTĂRÂRII
. ISTORICITATE
. NOTA REDACŢIEI
. NOTA AFIRMATIVĂ
. NOTA NEGATIVĂ
. VALIDAT DE:
. VERIFICAT DE:
D O C U M E N T A R Ă, DE C I T A R E ŞI R E D A C T A R E
A TRIMITERILOR
1. Redactarea trimiterilor bibliografice se face după regulile SIJUR, care constituie o aplicație
particulară și localizată a regulilor general valabile de trimitere bibliografică.
2.3 Reguli pentru trimitere la articole, studii și alte materiale apărute în periodice și alte publicații,
sau în volume colective
3. Toate trimiterile trebuie să fie suficiente pentru a face posibilă identificarea și regăsirea
informațiilor spre care se trimite.
4. Respectarea întocmai a elementelor de informație și ordinii lor, în cadrul regulilor de la pct. 2,
este o condiție esențială a încadrării în structura bazei (băncii) de date respective a SIJUR - și deci
a participării la fluxul informatic corespunzător.
5. Prevederile cuprinse în cele cinci capitole ale regulilor SIJUR privind trimiterile bibliografice
sunt cele ce urmează:
1) atât pentru structurarea documentelor primare bibliografice pentru fiecare document în parte
(fișa cărții, volumului, periodicului, articolului etc.)
3) sau pentru întocmirea unor liste bibliografice constituite, pe diverse criterii, din aceste
documente bibliografice.
II. În redactarea fișei bibliografice sau trimiterilor la documentul bibliografic se completează toate
elementele obligatorii, în ordinea stabilită și luând ca bază forma în care ele sunt tipărite pe
documentul respectiv. Supliniri, completări sau corectări ale acestei forme se pot face numai între
paranteze drepte, spre a indica astfel că ceea ce se găsește în interiorul parantezei este contribuția
prelucrătorului.
Elemente suplimentare, explicative sau de corelare se pot introduce la sfârșitul fișei sau trimiterii,
între paranteze unghiulare.
Dacă lucrarea este anonimă, numele și prenumele autorului (autorilor) se înlocuiesc cu xxx .
Dacă numărul autorilor este foarte mare, se menționează "colectiv". În toate cazurile când lucrarea
are un coordonator, la sfârșitul sau în locul câmpului "autor” se va menționa: "coord.: NUME
prenume".
În ipoteza, foarte rară, că lucrarea este tipărită fără titlu, se folosește mențiunea [f.t.] între paranteze
drepte.
5) Locul editării: localitatea sau localitățile indicate pe lucrare. Dacă aceste mențiuni lipsesc, se
scrie între paranteze drepte [f.l.] sau locul reconstituit de prelucrător [Brașov].
6) Editorul sau editorii. Dacă pe carte mențiunea lipsește se utilizează paranteze drepte, care includ
numele editorului reconstituit de prelucrător, sau mențiunea [f.edit.].
7) Anul editării. În cazul lipsei acestei mențiuni, între paranteze drepte se trece anul reconstituit de
prelucrător, sau precizarea [f.a.].
9) Numărul de pagini (p.), planșe hors-texte (pl.), hărți (h), tabele (tab.) în această ordine.
Dacă paginile sunt numerotate separat cu cifre romane și arabe, se redau ca atare; "XVIII + 226p."
10) Între paranteze obișnuite: a) instituția sub auspiciile căreia apare lucrarea; b) colecția sau seria
din care face parte; c) numărul ce poartă lucrarea în cadrul colecției sau seriei.
II. Regulile de la I se aplică pentru orice fișă bibliografică întocmită documentului bibliografic
respectiv.
În cazul trimiterilor (referințelor) bibliografice introduse în texte sau în subsolul textelor, datele
complete vor fi date numai la prima citare, iar la următoarele vor fi menționate numai:
NUMELE prenumele - Titlul, subtitlul, Locul, Anul și numărul paginii sau paginilor unde se află
textul la care se face trimitere, introdus prin litera "p." înaintea acestui număr. De exemplu
(imaginar):
POPESCU Nicolae - Falimentul, Contribuții juridice, București, 1937, p. 25-29. (sau p. 25 și urm.).
Dacă trimiterea se face la mai multe pagini, indicația anticipativă rămâne cu un singur "p." (iar nu
"pp.").
I. Elementele bibliografice pentru fișarea periodicelor și a altor publicații, sau citarea lor, sunt:
3) Locul de editare
4) Anul de apariție. De exemplu: anul IV (se indică cu cifre romane și se socotește de la primul an
în care a apărut periodicul respectiv).
5) Numărul
7) Numărul de pagini
8) Între paranteze obișnuite, date suplimentare: instituția editoare, redactorul șef etc.
II. Dacă în apariția periodicului au intervenit întreruperi, aceasta se va marca într-un subcâmp la
4, astfel:
ultima mențiune de an urmat de săgeată spre dreapta indicând că de la acel an apariția se urmează
necurmat.
D. (corespunzător lui 2.3) Reguli pentru trimitere la articole, studii și alte materiale apărute în
periodice și alte publicații, sau în volume colective
2) Titlu. Subtitlu
A) Pentru periodice:
3) Denumirea periodicului
4) Anul și numărul
5) Indicarea paginilor pe care le ocupă articolul sau studiul sau contribuția respectivă în cadrul
acelui număr al periodicului;
II. Pentru trimiterile - referințele - bibliografice la texte din aceste categorii, indicarea paginilor pe
care contribuția la care se face trimitere le ocupă în numărul respectiv al periodicului sau în
volumul colectiv, se înlocuiesc cu indicarea numărului paginii sau paginilor unde se află textul la
care se face trimitere, precedat de litera p urmată de punct (un singur p., chiar dacă sunt mai multe
pagini!).
2) Numărul
3) Data
Observații finale
Relațiile dintre diversele categorii de documente sau dintre diversele categorii de informații
cuprinse în documentele respective se evidențiază prin operatorii relaționali:
"vezi și"
"vezi contra" sau "contra"
2) Data hotărârii;
3) Instanța;
5) Fundamentarea legală;
6) Operatorul "in';
IV. Și pentru relațiile dintre documentele jurisprudențiale între ele sau cu alte date ale SIJUR, ori
dintre soluțiile și argumentarea (motivarea) din diversele documente jurisprudențiale, se utilizează
operatorii relaționali:
"vezi și";
a. SURSE
❖ ACTE NORMATIVE
–Românești
•Centrale
•Locale
–ale UE
❖ ACTE INDIVIDUALE
o Numire în funcție
o Înaintare în grad
o Numire/rechemare ambasador
o alte
b. CADRU METODOLOGIC
LEGEA nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
modificată prin Legea nr. 189/2004.
Analizând varietatea de surse, se constată că, pentru a se putea efectua corelații juridice
cu asistenta informatică folosind termeni din text, apare necesitatea de a folosi aceeași limbă
pentru toate componentele bazei de date.
– sunt stabilite de CONSTITUŢIE și de alte ACTE NORMATIVE, și din această cauză se impun
codificări informatice;
C (Constituția) L Lege
O Ordin O Ordin
I Instrucțiune I Instrucțiune
R Regulament R Regulament
Cr Circulară Cr Circulară
Pr Precizări Pr Precizări
N Norme N Norme
–1 Articol
–10 Paragraf I. ….
–20 Capitol
- 25 Titlu
–30 Carte
»Anexă
»Tabel
»Listă
»Desen
»Figură
»…
- alineat
- fraza
- teza
- liniuța
- punctul
- etc.
Este cert că până la stabilizarea unei structuri standard și a unor reguli precise de trimitere, valabile
pentru întregul fond normativ și pentru oricare generație de legiuitori, acest tip de adresare la
subdiviziuni trebuie interpretat informatic ca fiind aplicat la articolul care conține respectiva
subdiviziune.
e. STRUCTURA INTERNĂ (a bazei de date)
•Cod nivel ES
•Data nivelului ES
•Data identificatorului ES
•Titlul ES (eventual)
•Condiții de aplicare a ES
•Cod emitent 1
•Număr AN la emitent 1
•Data AN la emitent 1
– Publicare
• Totală
• Parțială
– Comunicare
. total . data
•Republicare:
•Cod ES “fost”
•Identificator ES “fost”
•Categoria AN inclus
•Cod ES AN inclus
•Identificator ES AN inclus
•Publicare oficioasă
•RELAŢII EXPRESE:
–Cod eveniment
–Data evenimentului
–Cod ES “ACTIV/PASIV”
•RELAŢII IMPLICITE
–Cod eveniment
–Data evenimentului
–Cod ES “ACTIV/PASIV”
–Descoperitorul (cine își asumă răspunderea !)
•Trimiteri în SIPRAJUR
•Trimiteri în SITEO
Această structură este perfectibilă, la ea putându-se adăuga câmpuri impuse de nevoile curente ale
centrului de date care o exploatează, devenind o adevărată componentă reprezentativă de gen
MODUL ZERO, o agendă cu date structurate adăugate sau extrase din elementul de fond: actul
normativ cu „text îmbogățit”. Astfel, mai pot fi avute în vedere date despre inițiator, data depunerii
originalului la depozitarul legal (Consiliul Legislativ, în cazul legilor), lista instituțiilor către care
s-a efectuat comunicarea, totală sau parțială, cu toate elementele legate de această operație (data
intrării în vigoare la destinatar, temeiul acesteia, data ieșirii din vigoare la destinatar și temeiul
acesteia), elemente de fundamentare, determinare, relaționare în SIJUR, dar și cu elemente din
SIPRAJ și SITEO, precum și legături cu alte sisteme informatice românești sau străine, aprecieri
și condiționări privind integrarea (armonizarea) cu legislația comunitară, dar și cu cea
internațională, inserția socială vizând oportunitatea, fundamentarea, evaluarea mijloacelor,
evaluarea efectelor, toate sub aspect politic, social-economic și cultural, dar, și mai ales, juridic.
Ar fi interesant de adăugat, direct sau prin legătură la altă bază de date, pe drumul de la idee la
materializarea în forma definitivă a unui act normativ românesc, toate acțiunile suferite, variantele
de text ale preproiectului, anteproiectului sau altor stadii intermediare, însoțite de date privind
autorii intervențiilor, momentele când acestea s-au produs, traseele și locurile parcurse etc., oferind
astfel posibilitatea de a se studia argumente pentru alegerea uneia sau alteia dintre soluțiile posibile
etc.
VII. MANAGEMENTUL INSTANŢEI
- prin lege;
- conform experienței;
- etc.
Modificarea procedurii locale se poate produce numai în părțile care „nu dau în afara instituției”;
la nivelul sistemului de instituții ale justiției, modificarea procedurii se poate obține doar prin lege
sau de către un conducător „revoluționar”, dar numai după simulări amănunțite, prin colaborare cu
cei mai destoinici lucrători din sistem, experiența acestora fiind determinantă la validarea noului
sistem, dar și pentru preluarea noutăților atât la nivel conceptual și cu atât mai mult la nivel de
detaliu, precum și pentru transmiterea acestora în sistem, mai ales prin efectul de convingere oferit
de prezenta și implicarea în sistem a profesioniștilor recunoscuți și pentru instruirea „actorilor” din
sistem. Sistemul informațional fiind foarte complex, adaptarea la cerințele informaticii este
greoaie. Dacă datele generate la nivel local (în interiorul instituției) pot fi stăpânite cu oarecare
lejeritate, cele exterioare utilizate local pot solicita eforturi materiale, tehnice și umane
considerabile. Este evident că Sistemul Informatic elimină mișcări de hârtii, acțiuni inutile,
înregistrări multiple (opise, registre de termene etc.).
o GLOBALITATE
o UNIVERSALITATE
o COMPLETITUDINE
o PERIODICITATE
pentru un flux NAŢIONAL de captare și prelucrare a datelor (Traseul cauzei: POLIŢIE ->
PARCHET -> INSTANŢĂ)
În activitatea instituțiilor din justiție (ca și în activitatea juridică, în general), numai unele dintre
aspecte pot fi incluse într-un sistem de indicatori cu valori măsurabile. În principiu, acele elemente
cu valori care sunt ușor măsurabile au și fost utilizate în această calitate prin investirea ca
INDICATORI STATISTICI.
- rapoarte de activitate;
- rapoarte de inspecție;
- audiențe;
- registre;
- documente și planuri;
- arhive;
- fișe de personal
- .........
a) de gestiune, și
b) de decizie.
➢ PRINCIPII:
a. unități de justiție;
b. județe;
c. grupe de vârstă;
e. funcție juridică;
f. funcții de conducere;
a. funcții;
c. județe;
a. funcții;
c. grupe de vârstă;
d. vechime;
7. bilanțul contabil;
8. număr de controale:
a. pe fond;
b. pe probleme;
c. sinteze;
a. dreptul muncii;
c. dreptul patrimonial;
d. contenciosul administrativ;
a. admise;
b. respinse;
c. retrase;
d. de expedient;
e. alte soluții;
f. rămase de soluționat;
12. volumul activității pe unități de justiție (cauze intrate, creanțe ale statului etc.)
…….
1. Activitatea de recurs/apel în materie civilă pe: cauze intrate, cauze restante, cauze
soluționate
8. Număr cereri de amânare sau întrerupere a executării pedepsei, din care: soluționate,
admise
9. Număr arestați preventiv -> legătură cu sisteme ale Poliției și altor organisme care arestează
(DNA, Parchete etc.)
10. Activitatea de recurs în materie penală pe: cauze intrate, cauze restante, cauze soluționate
11. Număr inculpați în privința cărora s-a admis recurs/apel: achitați după condamnare,
condamnați după achitare, încetat procesul penal, agravarea pedepsei, ușurarea pedepsei,
menținerea pedepsei, trimiterea la prima instanță de judecată pentru rejudecare, restituirea
cauzei la procuror etc.
12. Număr condamnați definitiv, pe tipuri de infracțiuni, din care pe categorii de vârstă
b. indice de criminalitate
d. structura pedepselor (aici se resimte cel mai vizibil implicațiile modificării legii!)
33. Registrul sindicatelor, federațiilor, confederațiilor etc. pe: județe, perioade, ramuri de
activitate
2. Număr cauze în care s-a declarat apelul, numai pentru latura civilă
3. Numărul cauzelor soluționate
3.1.2.2.Nefondat
3.1.3.1.Total
3.1.3.2.Declinări, conexări
4. Durata soluționării
cu:
I Infracțiuni contra persoanei, cu excepția celor prevăzute la art. 279 alin. 2 c.p.pen.
II Infracțiuni contra patrimoniului, cu excepția celor la art. 279 alin. 2 lit. a c.p.pen
V Infracțiuni de fals
VII Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială
Total infracțiuni
IX Cereri ulterioare
Total general
2. Cauze soluționate
3. Durata de soluționare
4.4. Suspendate
6.3.2. Nefondat
cu:
Natura cauzei
a) Plângeri împotriva hotărârilor comisiilor județene constituite în baza Legii nr. 18/1991
- termen de judecată
Fiecare loc de muncă din sistemul justiției trebuie dotat corespunzător pentru a permite
menționarea fiecărui eveniment în TIMP REAL; președintele instanței nu trebuie să mai fie un
funcționar care să distribuie hârtii cu rezoluții, ci să ia măsuri când Sistemul Informatic, în tabloul
de bord zilnic (sau pentru un interval de timp previzional) al conducătorului, „bipăie” pentru că,
de exemplu, un act de procedură nu s-a îndeplinit, un judecător nu a trecut prin fata aparatului
pentru recunoașterea persoanelor fizice și, fiind programat într-un complet, trebuie înlocuit sau
trebuie găsită ad-hoc în situația de fapt o soluție viabilă etc.
Documentele (actele) pe suport clasic (hârtie) trebuie să ajungă din registratură direct la arhivă,
unde se atașează fizic dosarului (se numerotează în continuarea filelor prezente, se cos etc.) după
ce s-au scanat și s-au atașat DOSARULUI ELECTRONIC. Sistemul electronic trebuie să ofere
transparența acțiunilor întreprinse de instanță și, astfel, transparența justiției; orice mențiune în
legătură cu dosarul trebuie să fie vizibilă „zi și noapte” pentru participanți, lucrători din domeniu
(ierarhici etc.) etc.
a. documentare juridică;
d. statistici;
d. agendă electronică;
f. poștă electronică;
a. personal;
b. contabilitate;
c. salarizare;
d. aprovizionare;
e. administrativ.
Aceste elemente rezultă toate din analiza sistemului existent (informațional sau cu elemente din
ce în ce mai numeroase de informatică); diagrama fluxului de date (DFD) oferă: principalele
trasee ale datelor, punctele de acțiune și formularele (pe suport hârtie sau în format electronic).
Presupunând, tot cu titlu de exemplu, că la un moment dat, punctele de acțiune într-o instanță sunt:
1. Registratura
2. Președintele
3. Arhiva
4. Biroul de citații
5. Grefierul de ședință
6. Ședința de judecată
7. Judecătorul
8. Biroul de executări
analiza sistemului informațional existent (mai mult clasic!) ar trebui să se pornească cu DFD 0 –
CIRCULAŢIA DOSARULUI care să sugereze o prezentare sinoptică a tuturor punctelor de
acțiune în amploarea relațiilor funcționale dintre ele, precizând formularele și traseele acestora.
Realizarea unei asemenea analize de detaliu, corectă și completă, care să surprindă toate aspectele
prezente și să anticipeze posibile variante viitoare, este indicată a fi efectuată de către specialiști
în domeniul analizei și proiectării sistemelor informaționale/informatice, în echipă cu reprezentanți
„cu greutate” ai sistemului justiției, cu disponibilități în înțelegerea și aplicarea teoriei sistemelor
și a tehnologiilor informatice la domeniul justiției. Actualii studenți ai facultăților de drept sunt
invitați să șfăruiască în înțelegerea capitolelor de bază ale proiectării unui sistem informatic, lucrul
în echipe mixte oferindu-le ulterior, la locul de muncă, satisfacția obținerii unor
aplicații/subsisteme/sisteme dedicate cu performante mulțumitoare.
Pentru a nu încărca inutil această prezentare cu o schemă destul de stufoasă, s-a renunțat la schema
generală și se prezintă elementele componente (DFD - Diagramele Fluxurilor de Date) specifice
fiecărui punct de acțiune – mai ales în scop didactic, fără pretenția de completitudine a materialului
în consonanță cu situația concretă a momentului în care acesta se citește - care reunite conduc la
obținerea DFD 0.
JUDECĂTOR DE
SERVICIU
corespondența
cereri
RGD
cerere de apel
PREŞEDINTE
dosar
ARHIVĂ COMPLETARE
REGISTRE
1.4
R.I.
O.A.
R.T.A.
DFD 1. - REGISTRATURĂ
PREŞEDINTEE
ÎNTOCMIRE
CONCEPT
STABILIRE CITARE
COMPLET
REGISTRATURĂ
act de sesizare act de sesizare 2.2 dosar
2.1
completat
Personal de
specialitate
ÎMPĂRŢIRE PE
acte solicitate de instanță DOSARE
ARHIVĂ
2.3
DFD 2. - PREŞEDINTE
cerere de apel
INSTANŢA DE
APEL
ARHIVAR
dosar
soluționat
acte de procedură
ÎMPĂRŢIRE LA „OCHI DE
DOSARE
acte sosite prin poștă acte TERMEN”
3.1 3.2
cerere de apel
dosar
dosar amânat
dosar suspendat
CITAŢII
dosar
GREFIER DE ŞEDINŢĂ
DFD 3. – ARHIVĂ
ARHIVAR
GREFIER DE
ŞEDINŢĂ
concept
COMPLETARE COMPLETARE
CITAŢIE dosar BORDEROU
4.1 4.2
citație
dosar
DFD 4. – CITAŢII
GREFIER DE
ŞEDINŢĂ
concept
acte
VERIFICARE
VERIFICARE
dosar PROCEDURĂ
dosar ACTE SOLICITATE dosar
DE INSTANŢĂ
5.1
5.2 Ş
EDINŢĂ
dosar
CONDICA DE
LISTA DE ŞEDINŢĂ
ŞEDINŢĂ
JUDECĂTOR
DFD 5. – PREGĂTIRE DOSAR PENTRU ŞEDINŢĂ
(GREFIER DE ŞEDINŢĂ)
declarații
acte
dosar amânat
DEZBATERI
6.1.
GREFIER
dosar
DE
dosar suspendat
ŞEDINŢĂ
GREFIER DE
NOTIŢE JUDECĂTOR
ŞEDINŢĂ
soluție
PRONUNŢARE
6.2
dosar soluționat
JUDECĂTO
R
cerere de apel
CITAŢII
NOTIŢE
MANDAT DE
ADUCERE
ÎNTOCMIT ÎNTOCMIRE ÎNTOCMIRE
ÎNCHEIERE CONCEPT ADRESE LA ACTE
DE CITARE
dosar amânat dosar SOLICITATE DE
AMÂNARE INSTANŢĂ
7.3
7.1 7.4
MANDAT DE
ARESTARE
ÎNCHEIERE DE
AMÂNARE
ADRESE
dosar
GREFIER DE ŞEDINŢĂ
ÎNTOCMIT COMPLETARE
ÎNCHEIERE DE CONDICĂ DE
SUSPENDARE ŞEDINŢĂ
dosar suspendat
7.2 7.5
ÎNCHEIERE DE CONDICA DE
SUSPENDARE ARHIVĂ ŞEDINŢĂ
(DUPĂ ŞEDINŢĂ)
HOTĂRÂRE
COMPLETARE
REDACTARE
dosar soluționat CONDICĂ DE
ŞEDINŢĂ
dosar HOTĂRÂRE R.H.
8.2
8.1
soluția PERIMARE
JUDECĂTOR
CONDICA DE
ŞEDINŢĂ
DFD 8. – JUDECĂTOR
(DUPĂ ŞEDINŢĂ)
GREFIER DE ŞEDINŢĂ
dosar
COMUNICARE
ÎNTOCMIT HOTĂRÂRE/EXTRAS
PRACTICAUA dosar DECIZIE
hotărâre
9.1 POŞTĂ 9.2
hotărâre extras
decizie
penală
dosar dosar
soluționat
soluționat
penal civil
NOTIŢE
EXECUTĂRI
ARHIVĂ
PENALE
(DOSAR SOLUŢIONAT)
EXECUTOR
HOTĂRÂRE
ÎNTOCMIRE
cerere de apel SCRISOARE DE
ELIBERARE DEBITARE
dosar penal dosar MANDAT DE
ÎNREGISTRARE ARESTARE 10.3
DOSAR/ACTE
confirmarea 10.2
10.1
punerii în executare
dovada de comunicare
Privind pe Internet și analizând informații oferite de cei care astăzi gestionează date din domeniu
se constată că principiile SIJUR sunt recunoscute și respectate, chiar dacă avem senzația că,
specific unor categorii de români, s-a încercat „reinventarea roții” - este adevărat că adaptând
metodologia la noile coordonate ale dezvoltării tehnologice în informatică. Astfel, poate mai mult
din nevoi de operativitate a justiției decât rezultând dintr-o prioritate impusă de o concepție unitară
a unui sistem național, ignorând ce s-a realizat conceptual până la ei, oamenii noi ai domeniului
au făcut să apară sistemul ECRIS (Electronic Court Register Informational Systems) centrat pe
managementul instanței, având ca principal scop declarat „acela de a gestiona informațiile despre
dosarele și documentele referitoare la dosare din cadrul unei instituții juridice de pe teritoriul
României”1. Sistemul este prevăzut și cu facilități pentru planificarea diverselor activități din
cadrul instituțiilor sistemului juridic (ICCJ, Ministerul Justiției, instanțe, parchete), asigurând și
urmărirea și controlul circuitului dosarelor între unitățile din sistemul justiției. Este declarat, de
altfel, că are în structura sa mai multe module: sistem de gestiune a dosarelor pentru instanțe,
sistem de gestiune a dosarelor pentru parchete, sistem de documentare. Fiind un sistem conceput
pe arhitectură client-server, ECRIS oferă posibilitatea accesului simultan la informație, iar
înregistrarea operațiilor asupra dosarelor se face „în timp real”. Astfel, are loc „în direct”:
1
http://www.scj.ro
. înregistrarea documentelor incluse în dosar;
. generare a citațiilor;
Dintre facilitățile de planificare a diverselor activități oferite de sistemul ECRIS se pot enumera:
. planificarea judecătorilor de serviciu desemnați să primească spre rezolvare petiții, plângeri și sesizări.
Activitățile de înregistrare a informației în sistem sunt efectuate într-o manieră cooperantă; datele
se introduc o singură dată, la locul producerii lor, evitându-se astfel redundanța. De informațiile
introduse de către o persoană beneficiază toți ceilalți utilizatori ai sistemului care posedă dreptul
de acces la acea informație.
ECRIS este capabil să genereze rapoarte statistice standard, să extragă din baza de date și să
prezinte într-o formă comprehensibilă, diverse informații statistice despre dosarele, documentele,
persoanele, infracțiunile sau cauzele civile ce au legătură cu cauzele aflate pe rol.
Termenul de "document" în accepțiunea ECRIS desemnează un text ce se poate întinde pe una sau mai
multe pagini de hârtie, care poate fi sau nu atașat la un dosar și care poate avea un caracter intern sau
extern, în funcție de locul generării acestuia: în interiorul instituției sau în exteriorul acesteia. Câteva
exemple de documente:
. adresele;
. cererile;
. citațiile;
. petițiile;
. încheierile de ședință;
. hotărârile;
. cazierul;
. rechizitoriul, etc.
Pentru anumite tipuri de documente, pe lângă datele de identificare, este posibilă și înregistrarea
conținutului acestora. Acest lucru este valabil numai pentru acele documente al căror conținut poate fi
organizat pe baza unui model/tipizat (adresele par să fie cel mai bun exemplu). Sistemul ECRIS este capabil
să reproducă oricând un asemenea document pe baza informațiilor stocate despre conținutul și modelul
lui. Trebuie menționat faptul că setul de asemenea documente nu este unul fix. El poate fi extins de către
personalul ce administrează sistemul ECRIS din fiecare unitate. Dacă la acest set de date s-ar adăuga și
conținutul tuturor documentelor pe suport hârtie depuse de pârți sau obținute de la instituții, împreună
cu alte elemente s-ar obține ceea ce în concepția SIJUR se denumește cu termenul „dosar electronic”; se
anticipa la momentul proiectării SIJUR ceea ce se presupune și acum și anume reducerea până la eliminare
a sustragerilor pieselor din dosare, dosarul hârtie trebuind să fie manipulat – până când va fi înlocuit cu
cel compus complet din documente electronice - numai de către arhivar, toți ceilalți care au dreptul să
acceseze elemente din dosar vor trebui să „pipăie dosarul” numai cu ochii pe ecran (desigur, dacă nu se
impun analize grafologice sau de altă natură).
Stadiul tehnologic actual permite ECRIS să efectueze automat transferul informațiilor despre dosare între
instanțele de judecată și către Portalul Instanțelor de Judecată (http://portal.just.ro). Cei interesați au
astfel acces la datele despre dosare, dar și la cele relative la rezultatul judecății, materializat în ceea ce
numim îndeobște cu termenul jurisprudență.
2
http://www.indaco.ro/produseECRIS.html
. înregistrarea noilor dosare;
. generare a citațiilor;
Dintre facilitățile de planificare a diverselor activități oferite de sistemul ECRIS se pot enumera:
. planificarea judecătorilor de serviciu desemnați să primească spre rezolvare petiții, plângeri și sesizări.
Activitățile de înregistrare a informației în sistem sunt efectuate într-o manieră cooperantă; datele
se introduc o singură dată, la locul producerii lor, evitându-se astfel redundanța. De informațiile
introduse de către o persoană beneficiază toți ceilalți utilizatori ai sistemului care posedă dreptul
de acces la acea informație.
ECRIS este capabil să genereze rapoarte statistice standard, să extragă din baza de date și să
prezinte într-o formă comprehensibilă, diverse informații statistice despre dosarele, documentele,
persoanele, infracțiunile sau cauzele civile ce au legătură cu cauzele aflate pe rol.
Termenul de "document" în accepțiunea ECRIS desemnează un text ce se poate întinde pe una sau mai
multe pagini de hârtie, care poate fi sau nu atașat la un dosar și care poate avea un caracter intern sau
extern, în funcție de locul generării acestuia: în interiorul instituției sau în exteriorul acesteia. Câteva
exemple de documente:
. adresele;
. cererile;
. petițiile;
. încheierile de ședință;
. hotărârile;
. cazierul;
. rechizitoriul, etc.
Pentru anumite tipuri de documente, pe lângă datele de identificare, este posibilă și înregistrarea
conținutului acestora. Acest lucru este valabil numai pentru acele documente al căror conținut poate fi
organizat pe baza unui model/tipizat (adresele par să fie cel mai bun exemplu). Sistemul ECRIS este capabil
să reproducă oricând un asemenea document pe baza informațiilor stocate despre conținutul și modelul
lui. Trebuie menționat faptul că setul de asemenea documente nu este unul fix. El poate fi extins de către
personalul ce administrează sistemul ECRIS din fiecare unitate. Dacă la acest set de date s-ar adăuga și
conținutul tuturor documentelor pe suport hârtie depuse de pârți sau obținute de la instituții, împreună
cu alte elemente s-ar obține ceea ce în concepția SIJUR se denumește cu termenul „dosar electronic”; se
anticipa la momentul proiectării SIJUR ceea ce se presupune și acum și anume reducerea până la eliminare
a sustragerilor pieselor din dosare, dosarul hârtie trebuind să fie manipulat – până când va fi înlocuit cu
cel compus complet din documente electronice -, numai de către arhivar, toți ceilalți care au dreptul să
acceseze elemente din dosar vor trebui să „pipăie dosarul” numai cu ochii pe ecran (desigur, dacă nu se
impun analize grafologice sau de altă natură).
3
http://www.indaco.ro/produseECRIS.html
Stadiul tehnologic actual permite ECRIS să efectueze automat transferul informațiilor despre dosare între
instanțele de judecată și către Portalul Instanțelor de Judecată (http://portal.just.ro). Cei interesați au
astfel acces la datele despre dosare, dar și la cele relative la rezultatul judecății, materializat în ceea ce
numim îndeobște cu termenul jurisprudență.