Sunteți pe pagina 1din 120

I.

Informația

Dinamismul societății contemporane, tendința evidentă a acesteia de a se transforma cu


pași uriași într-o societate a informației, având ca motor și principal fundament datele prelucrate
și agregate preponderent cu mijloace informatice, date suport pentru informațiile sociale și
juridice, pentru întreaga activitate umană, constituie caracteristica definitorie a timpurilor pe care
le trăim.

Noțiunea de informație face parte din viața cotidiană; peste tot este informație. Cuvântul
informație este folosit cu mai multe semnificații, adesea complet diferite, uneori contradictorii, în
funcție de domeniile și contextele în care este utilizat. Față de limbajul cotidian, în care informația
vizează în principal aspectul comunicativ, cuvântul are și alte sensuri atribuite prin definirea sa ca
termen tehnic sau științific, ori ca și concept în interiorul unor științe și tehnologii sau ramuri
filosofice, al căror obiect de studiu este.

Potrivit Wikipedia1, în sens larg, în limbajul comun, „prin informație se înțelege:

• faptele și opiniile percepute sau obținute în cursul vieții de zi cu zi direct de la o altă ființă
vie, din mass-media, din baze de date electronice și din toate tipurile de fenomene
observabile din mediul înconjurător.

• lămurire asupra unei persoane, lucru sau domeniu; totalitatea materialului de informare și
de documentare; izvoare, surse;

• cunoștințe comunicate de alții sau obținute prin investigații proprii ori cercetări
personale; cunoștințe acumulate din lectură, rapoarte despre evenimente recente sau
necunoscute anterior, materiale din ziare, din periodice sau din buletine de știri; cunoștințe
dobândite prin studiu sau instruire; cunoștințe deduse din observații directe și experiența
proprie.

În ultimul timp, au intrat și în limba română sensuri mai noi ori s-au adăugat la cele vechi precizări
noi:

1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Informaţie
• fiecare dintre elementele noi, necunoscute anterior, ale experienței (fizice sau mentale)
sau ale unui concept, în raport cu cunoștințele prealabile, ce sunt cuprinse în semnificația
unui simbol sau unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație
a unui instrument, date experimentale, partitură muzicală etc.) care produc schimbări într-
un concept (cum ar fi un plan sau o teorie).

• acțiunea cuiva de a (se) informa sau de a comunica cunoștințe, noutăți, lămuriri, vești,
știri, îndrumări, precizări etc., unei persoane (sau unui grup de persoane) și rezultatul ei
(faptul de a ști că mesajul este recepționat și înțeles de către destinatar);

• comunicare, veste, știre, mesaj care pune pe cineva la curent cu o situație nouă sau mai
veche, dar de care acesta nu avea știință înainte de a fi informat”.

Aceeași sursă arată că informația poate fi considerată ca fiind „o reprezentare a realității printr-
un set de simboluri accesibile simțurilor și rațiunii umane”.

Norbert Wiener, considerat de unii părintele ciberneticii, spunea că „informația este


informație, nici materie, nici energie”. Pornind de la ideea că informația este unul dintre factorii
ontologici primordiali, ce stă, alături de materie și energie, la originea universului, încercarea de a
o defini este un nonsens. Totuși, Dicționarul Enciclopedic2 și Dexonline.ro, consideră că
informația (din fr. Information, lat. informatio) este „1. Comunicare, veste, știre care pune pe
cineva la curent cu o situație. 2. Lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitate
a materialului de informare și de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi,
în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de
simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc.)”.

Prin date se înțeleg numere, litere, simboluri sau fapte care au o anumită semnificație, care
descriu un obiect, un conținut, o situație sau un alt factor; ele constituie elementele de bază ale
informației, care pot fi procesate sau produse de un procesor – uman sau electronic (calculator).
Datele în sens informatic sunt informații structurate pentru prelucrare automată. După opinia
exprimată în Dicționar de calculatoare & Internet3, prin informație se înțelege „date (sub formă

2
Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1999, p. 207
3
B. Pfaffenberger, D. Wall, Dicţionar calculatoare & Internet, Ed. Teora, Bucureşti, 1999, p. 281
de numere, grafice sau cuvinte) organizate, sistematizate și prezentate astfel încât să aibă o
semnificație”.

Potrivit unei alte lucrări de referință4, informația „este semnificația pe care o au datele pentru
oameni, iar datele reprezintă fapte care se transformă în informații atunci când sunt încadrate
într-un context și interpretate de oameni”.

Informația poate fi definită într-o manieră obiectivă: mulțimea datelor capabile să îmbrace un sens
particular pentru utilizator, aici subliniindu-se generalitatea informației considerate; un articol de
jurnal care prezintă evenimentele din actualitatea cotidiană este o informație (o bucată din ceea ce
se cheamă generic informație), așa cum în terminologia anglo-saxonă se utilizează news pentru
noutăți, informații, știri în general, dar și piece of news pentru o bucată de informație, o informație.

Alături de definiția obiectivă a informației, o alta apropiată, subiectivă, constă în a considera că


orice poate fi informație, dar este esențială interpretarea pe care privirea ființei umane o poartă
asupra unui obiect purtător de informație: „este informație pentru mine numai ceea ce mă
interesează”. Această concepție este eminamente subiectivă pentru că nu articolul de jurnal,
invocat mai sus, este purtătorul și obiectul informației, ci privirea care este creatorul informației,
sau mai curând de sens.

Din punctul de vedere al teoriei comunicațiilor, informația este un mesaj, un semnal ce reflectă
starea unui sistem sau a mediului în care acesta funcționează, și care aduce receptorului un spor
de cunoaștere.

Informația trebuie să aibă, astfel, o sursă (S) și un receptor (R). Între sursă și receptor circulă un
mesaj care dă măsura în bună parte a sursei, dar mai ales a receptorului. Mesajul nerecepționat e
mesaj nefinalizat, nu neterminat; e nefinalizat deoarece nu și-a atins scopul. Sursa poate fi directă
(D), dar și indirectă (în cartea X scrie că Justinian a hotărât că …); pentru judecător martorul este
sursă directă, când a fost de față la producerea evenimentului, sau indirectă (mi-a spus X că…).
Sursa poate fi credibilă sau nu, dar trebuie să fie și adevărată (A), verosimilă cel puțin; de
asemenea, trebuie să aibă intensitate (I), atât încât să ajungă la receptor pentru a deveni inteligibilă
(i) și să aibă sens. Sursa poate fi intenționată (un cadru didactic pentru auditoriul său), dar și
neintenționată (vorbește tare în amfiteatru, se aude pe hol de către cineva care era în trecere). Sunt

4
Dicţionar de calculatoare - Microsoft, ediţia a II-a, Ed. Teora, Bucureşti, 2002 p. 309
posibile situații în care apare fenomenul de parazit; un tunet apare, de multe ori, ca un mesaj
neintenționat care se impune față de ceea ce spunea cineva într-o cuvântare. Un mesaj complet are
trebui să aibă caracteristicile: D, A, I, i.

Receptarea trebuie să fie directă, adevărată (adevăratul inițial + adevăruri de pe parcurs – alterări
la puncte de releu care să asigure intensitate), cu intensitate și inteligibilă.

Mesajul mai depinde și de alți factori: distanta (d), constituția mediului (fir de aramă, alte
tipuri de fire, aer pentru unde radio – hertziene), noduri (relee) etc.

Mesajele pot fi, printre altele:

. concentrate spre satelit (pot fi recepționate de oricine – erga omnes);

. direcționate pe cablu (controlat).

Agențiile de știri emit și transmit date care devin, cel mai probabil, cunoștințe noi pentru receptorul
uman, deci informații. Parcursul nu e simplu, poate fi ocolit, deturnat. Se cunoaște faptul că din
punct de vedere tehnic se poate interveni cu relee pentru întărirea semnalului sau se poate devia
pentru a nu fi obturat. Există nenumărate categorii de condiționări ale sursei, ale receptorului, dar
chiar și ale fluxului. La emițător poate fi prezent un stimul, în timp ce receptorul își poate selecta
stimulul, se poate adecva la acesta.

Informația s-a născut cu omenirea. În grote, când apărea un mamut, striga cineva, aduna
ceata; într-un amfiteatru, un student cu capul în jos dă o informație profesorului, se schimbă astfel
un mesaj. Citirea unei cărți, a unui dosar pe principiul tomografiei (în straturi, din afară spre
interior), ascultarea unei melodii etc. sunt momente în care se primește informație, astfel că totul
poate fi reductibil la conceptul de informație; aproape peste tot în viață este informație.

Din punct de vedere informatic S (sursa) emite date către R (receptorul) care devin informații la
acesta din urmă [R este obligat să le recepționeze (se impun datele!) sau R e interesat să le
recepționeze (sunt așteptate!)].

Orice decizie, în orice domeniu, are la bază informații ce se obțin din prelucrarea unor date culese
despre obiectul activității respective. Pentru a deveni informații, datele trebuie prelucrate în
concordanță cu cerințele informaționale, situație ce presupune culegerea datelor de la diverse
surse, prelucrarea propriu-zisă și distribuirea rezultatelor prelucrării – informațiile – la locul în
care sunt solicitate. Obiectul prelucrării datelor constă în convertirea acestora în informații
pertinente care să stea la baza deciziilor. Creșterea gradului de informatizare a societății și,
implicit, creșterea gradului de utilizare a informațiilor în rezolvarea problemelor omenirii conduc
la aprecierea că informația trebuie considerată și ca o resursă economică, alături de muncă, materii
prime și capital. Posesia, gestionarea, manipularea și utilizarea informației pot îmbunătăți raportul
cost-eficientă în multe procese fizice sau cognitive; este și motivul exploziei constatate în ultimii
zeci de ani în apelarea la serviciile mijloacelor de prelucrare electronică a datelor – ca suport pentru
informațiile decizionale, dar nu numai – oriunde în lume și în orice domeniu, omenirea
conștientizând că în acest stadiu de dezvoltare socială, producerea și consumul de informație este
activitatea cu cea mai mare importantă.

Informația este recunoscută – într-o societate, impropriu denumită informațională - drept resursă
principală, tehnologiile informației și comunicațiilor sunt tehnologii de bază, în timp ce mediul
informaţional, alături de cel social și cel ecologic, este considerat mediu de bază pentru existenţa
omului. Termenul informație este strâns legat cu un proces informaţional – succesiunea acţiunilor
prin care se informează -, dar și cu rezultatul acestui proces – volum, varietate, veridicitate etc.

Datele, indiferent de natura purtătorului material pe care se află, constituie pentru receptorul uman
suportul informațiilor, forma concretă de exprimare a acestora din urmă.

În sens managerial, informația este înştiinţare în scopul de a determina reacţii ce declanşează


acţiuni. Datele reprezintă elementele brute la intrarea în sistemul de prelucrare, constituind
suportul simbolic al informațiilor.

În acest domeniu se apreciază că sunt caracteristici ale informației:

- frecvenţa (ritmul în care informația parcurge traseul compus din subsistemele


operaţional – informaţional – decizional), care depinde de:

. timpul de elaborare a informației (deci durata parcursului subsistem operaţional –


subsistem decizional)

. timpul de reacţie, adică durata parcursului subsistem decizional – subsistem


operaţional

- vârsta, adică intervalul de timp dintre momentul înregistrării informației și cel al


utilizării ei;

- exactitatea apreciată prin:


. raportul dintre numărul de răspunsuri juste și numărul total de răspunsuri date la
întrebările cu privire la evenimentul respectiv;

. precizia datelor de care se dispune;

- completitudinea, semnificând calitatea de a conţine elemente de cunoaștere care permit


conturarea unei imagini cât mai complete asupra evenimentului

Gradul de completitudine poate fi afectat de „bariere informaționale” cum ar fi cele:

. istorice: accesibilitatea informației este proporţională cu vârsta ei;

. geografice: accesibilitatea informației este invers proporţională cu distanţa până


la sursa ei;

. economice: accesibilitatea informației depinde de potenţialul economic al


beneficiarului;

. de rezonanţă: accesibilitatea informației depinde de măsura în care beneficiarul


este pregătit să o preia;

. tehnologice: schimbul de informații este mai uşor de realizat într-un domeniu


specializat decât între mai multe domenii diferite;

. lingvistice: accesibilitatea informației depinde de aria de răspândire a limbii în


care este redactată;

. de regim: priveşte informațiile clasificate.

- oportunitatea;

- frecvența de elaborare;

- conținutul adecvat;

- forma de prezentare adecvată;

- capacitatea de integrare în sistemul informațional;

- utilitatea;

- starea;

- entropia, adică măsura gradului de nedeterminare a unui câmp de probabilitate dat;


- cantitatea de informație, noțiune invers proporțională cu nedeterminarea unui
eveniment;

- energia informațională, semnificând gradul de nedeterminare a unui rezultat.

Dintre criteriile de clasificare a informațiilor utilizate în procesele manageriale pentru


fundamentarea deciziilor pot fi enumerate următoarele, împreună cu clasele de informații:

1. modul de exprimare: orale, scrise, audio-vizuale;

2. gradul de prelucrare: primare, intermediare, finale;

3. direcția: descendente, ascendente, orizontale;

4. proveniența: exogene, endogene;

5. destinația: interne, externe;

6. obligativitatea: imperative, non imperative;

7. natura proceselor reflectate: cercetare-dezvoltare, comerciale, producție, financiar-


contabile, personal etc.

Alte criterii de clasificare pot fi:

1. după formă: analogică, digitală;

2. după natură: numere, texte, imagini fixe, secvențe audio, secvențe video;

3. după suport: magnetice, optice, opace, transparente.

Sistemul informațional al unei organizații, considerat ca sistem cibernetic, vehiculează


informațiile între subsistemele condus și conducător, reprezentând latura dinamică a sistemului de
conducere, legată de funcționarea acestuia, respectiv de desfășurarea acțiunilor complexe și
multiple pe care le comportă procesul de conducere. Suprapus peste structura organizatorică,
sistemul informațional asigură, alături de aceasta, coeziunea sistemului de conducere pe care îl
modelează în întregime.

Datele și informațiile reprezintă componentele primare ale sistemului informațional.


Pentru a deveni informații, datele trebuie să parcurgă fluxul: introducere, prelucrare, extragere
rezultate.
Introducerea datelor reprezintă procesul de culegere și transformare a datelor într-o formă
accesibilă operatorului uman care va efectua prelucrarea, pentru informatică situația adaptându-se
corespunzător cerințelor echipamentelor electronice de calcul care vor efectua prelucrarea.
Calculatoarele doar procesează și administrează datele, fără să înțeleagă ce reprezintă acestea,
interpretarea lor fiind apanajul omului, asistat sau nu de componente informatice.

După introducere, datele sunt memorate și supuse, ulterior, unor prelucrări, cum ar fi:

a) clasificarea în concordanță cu anumite caracteristici;

b) sortarea crescătoare sau descrescătoare;

c) calcule aritmetice sau logice;

d) rezumarea datelor, ce constă în prezentarea sub formă concisă a anumitor rezultate ale
prelucrării;

e) arhivarea selectivă a datelor și/sau rezultatelor prelucrării, în vederea regăsirii și


prelucrării ulterioare a acestora.

În urma prelucrării datelor, ele devin informații care se vor distribui (transmite) la locul
unde au fost solicitate, într-o formă utilă pentru a servi la fundamentarea unei decizii.

Pentru extragerea rezultatelor prelucrării, trebuie parcurse, așadar, trei etape:

I. regăsirea rezultatelor;

II. conversia (decodificarea) rezultatelor din forma sub care au fost prelucrate într-o formă
accesibilă utilizatorului;

III. transmiterea informațiilor la locul solicitat de utilizator (distribuirea).

Prelucrarea informațiilor se referă, deci, la orice operație sau combinație de operații asupra
datelor în acord cu un set de reguli, specificat sau implicit, cum ar fi: stochează, sortează, scrie,
citește, imprimă, șterge etc. Procesarea datelor duce, de regulă, la soluționarea problemelor (sau a
unei anumite probleme).

Managementul modern solicită informații: exacte, obținute în timp util, în legătură cu sistemul
condus și în legătură cu mediul în care acesta se desfășoară.
Societatea umană aflată într-o schimbare accelerată păstrează un element constant:
cantitatea uriașă de informații ce se acumulează în ritm exponențial. Soluțiile de business
intelligence realizează transformarea întregii informații existente într-o entitate (companie) dintr-
un conglomerat amorf într-o resursă strategică. Aceste soluții constituie instrumente specializate
care pot oferi modele sofisticate de analiză a informațiilor pentru suportul decizional (stabilirea
tendințelor, previzionările politicilor viitoare pe baza analizei și corelării datelor disponibile
relevante), cât și o platformă robustă și flexibilă de raportare, având modele de raportare
predefinite, cât și modele de raportare ad-hoc (una din teoriile economice fundamentale spune că
specializarea este premisa de bază pentru eficientă).

Relativ la parametrii calitativi se poate afirma că informația, ca noțiune generală, constituie


materia primă a sistemului informațional. În consecință, pentru a asigura o percepere realistă a
proceselor la care se referă, informațiile trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să fie reale,
multilaterale, sintetice și concise, precise și sigure, să ajungă la beneficiar în timp util, să aibă un
caracter dinamic, orientare prospectivă și să fie adaptate nivelului de înțelegere a personalului
implicat etc.

În mediile academice se apreciază că sistemele de asistare a luării deciziei, învățământul


asistat sau sistemele expert vor apela la date elaborate și complexe – „date” – care trebuie
localizate, colectate, verificate înainte de a le introduce în ciclul clasic de informatică (preluare –
înregistrare – prelucrare - interpretare – difuzare). Aceste date vor constitui „materia primă” a
industriei, comerțului, societății și culturii viitorului imediat, ce se va organiza în jurul rețelelor
informatice. Spre deosebire de materiile prime tradiționale, „datele” nu sunt localizate geografic.
Ele nu sunt proprietatea unui particular sau a unui stat. Aceste „date” sunt difuzate prin „literatura
mondială” științifică, economică, tehnică, socială, culturală, profesională. Ele vor aparține celor
care vor ști să le colecteze și să le utilizeze.

Compilarea datelor, verificarea lor presupune o muncă modestă, metodică, foarte


organizată, greu de conceput în structurile administrative ale cercetării, de unde rezultă necesitatea
constituirii unor centre de date de strictă specialitate și de profundă detaliere, situație care devine
tot mai evidentă, mai ales în unele state superdezvoltate economic și tehnologic.

Informație există oriunde, dar nu tot ce vine din afară recepționează omul; receptorul poate să nu
reacționeze la o informație, omul „nu o bagă în seamă” și de aici apare noțiunea de informație
latentă. Latența, în spațiul informațiilor, se referă la întârzierea dintre capturarea datelor și
momentul în care acestea pot atrage acțiuni imediate din partea factorilor de decizie, devin utile
pentru entitate (timpul care trece înainte ca informațiile primite să ajungă să aibă efect în
infrastructura informațională a entității primitoare). Latența zero înseamnă că datele sunt obținute
și entitatea poate obține imediat beneficii din acestea. Entitatea de latență zero își folosește
resursele pentru a menține datele actualizate și disponibile în mod continuu pentru toți utilizatorii
și toate situațiile. Informatic, latența zero înseamnă că imediat ce datele apar, ele sunt propagate
de-a lungul sistemelor informatice ale entității în aceeași tranzacție. Latența pozitivă presupune un
timp necesar pentru ca datele să apară în diferite sisteme; acesta este rezultatul colectării datelor
de către o aplicație, extragerii lor apoi și folosirii pentru actualizarea altor sisteme în etape
periodice, timpul dintre capturarea inițială a datelor și disponibilitatea lor pe alte sisteme fiind o
măsură a latenței. Latența negativă înseamnă că datele există în sistem înainte de a avea efect real
asupra entității; după capturarea datelor este nevoie de timp și de procese ulterioare pentru ca ele
să aibă efect.

Unii autori5 apreciază că, în general, se identifică următoarele niveluri la care poate fi considerată
informația: sintactic, semantic și pragmatic. Primul nivel arată sistemul de semne și regulile de
reunire a acestora în construcții sintactice utilizate pentru reprezentarea informației în procesul
culegerii, transmiterii și prelucrării acesteia; acestui nivel îi corespunde conceptul de dată, concept
de bază în informatică, al cărui model de definire poate fi exprimat în notația clasică BNF (Backus-
Naur Form) astfel: <dată>::= <identificator> <atribute> <valoare>. Se constată că noțiunea de dată
cuprinde și noțiunea de valoare și, în plus, elementul de reprezentare și manipulare, adică o
modalitate simbolică de exprimare și un sistem de reguli de transformare a acesteia prin care se
pot obține date noi. Apare și de aici deosebirea dintre dată și valoare, dar și dintre informație și
dată, ca deosebirea dintre obiect și modelul său.

Sensul informației la nivel semantic este corespondența dintre o dată și obiectul real sau situația
pe care o reprezintă această dată.

Nivelul cel mai concret de considerare a informației este însă cel pragmatic, singurul care
raportează informația la scopurile observatorului, care, în raport cu necesitățile poate defini

5
Gh. Dodescu, C. Apostol, C. Baron ş.a., Informatica, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987
caracteristici ca importanta și utilitatea informației; abordarea pragmatică reflectă cel mai fidel
mecanismul procesului de cunoaștere, a cărui înțelegere impune utilizarea noțiunii de cunoștință.

Chiar dacă informațiile se obțin în general din prelucrarea datelor, ele nu se confundă însă cu
acestea; după cum se cunoaște, terminologic, există nenumărate situațiile în care cei doi termeni
se folosesc unul în locul celuilalt. În ce ne privește considerăm că datele – mai ales în perspectiva
prelucrării cu mijloace informatice – constituie suport pentru semnalul pe care-l poate primi omul
când le recepționează, iar dacă ele aduc ceva nou în bagajul său de cunoștințe atunci constituie
informație. Cunoștințele apar astfel ca informație înțeleasă. În ultimii zeci de ani societatea de
consum a luat un aspect clar informațional (intelectual); orice prestare de servicii intelectuale nu
manipulează decât obiecte de ordin informațional: un bon de comandă, o factură, un virament
bancar etc. sunt operații asupra informației cu valoare contabilă. Totul se dematerializează, se
virtualizează. Informația este, fără îndoială, cel mai de seamă lucru oferit de Internet. Astăzi, ca o
consecință a tehnologiilor dezvoltate pentru acest mediu de comunicare, există posibilitatea de a
percepe informația în multiplele ei forme de exprimare. Avantajele utilizării Internetului nu sunt
legate numai de răspândirea acestei tehnologii și privesc mai cu seamă posibilitățile de interacțiune
cu cetățenii prin intermediul acestui mijloc de comunicare. În acest sens, Internetul și tehnologiile
digitale oferă un nivel ridicat de interactivitate a sistemelor informatice, comunicarea putându-se
realiza bidirecțional; utilizatorul poate fi informat prin intermediul siturilor Web și poate transmite
informații și date pentru derularea unei tranzacții, de exemplu. Internetul a condus la globalizarea
proceselor de afaceri, el constituind și unul dintre elementele de bază ale noii societăți; prin
mijloacele oferite de acest mediu de comunicare sunt simplificate modalitățile de transmitere a
informațiilor și de colaborare. Se apreciază că omenirea a depășit stadiul unei societăți
informaționale clasice și a trecut, în aceste decenii, într-o societate de consum în care se consumă
din ce în ce mai multă informație (volumul de cunoștințe se dublează la fiecare cinci ani), într-o
societate a cunoașterii (societate informatizată, societate bazată pe informație, societate a
informației).

Evoluția tehnologiilor informației și comunicațiilor constituie unul din fenomenele caracteristice


secolului XXI. Asociate celui de mondializare, aceste tehnologii produc un impact revoluționar
asupra comportamentelor, manierelor de a trăi, de a învăța și a munci, dar și asupra raporturilor
dintre puterile publice și cetățeni.
Libertatea informației

Odată ce informația a fost creată, ea primește vocația de a circula liber. Informația este,
probabil, singurul bun care poate fi dat cuiva fără să existe posibilitatea deposedării. Informația
este astfel un bun de natură pur intelectuală care se multiplică la infinit și îmbogățește toate ființele
la care ajunge. În toate sistemele de drept de autor cunoscute în lume există un principiu esențial:
libera circulație a ideilor; ideile nu aparțin nimănui, fiind de liber curs. Primele încercări de a
acredita ideea noțiunii de libertate a informației au apărut la 1894 în timpul Congresului
internațional al presei de la Anvers - Belgia, dar abia în 1946 Adunarea Generală a Națiunilor
Unite a cerut Consiliului Economic și Social convocarea unei conferințe asupra drepturilor,
obligațiilor și practicilor care vor creiona conceptul. Conferința de la Geneva din martie 1948 a
elaborat trei proiecte de convenții: prima se referă la accesul la informații și transmiterea acestora
de la o tară la alta, a doua, la instituția dreptului de rectificare la nivel internațional, iar a treia, la
principiile generale ale libertăţii informației. În acelaşi an s-a proclamat Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului în cuprinsul căreia (art. 19) este prevăzut dreptul la libertatea opiniilor și
exprimării. „Societatea universală a informației” a devenit conceptul în jurul căruia UNESCO și
diversele comisii internaţionale ale sale și ale ONU au studiat de-a lungul timpului problemele
internaţionale ale comunicațiilor și informației și au concluzionat asupra diverselor modalităţi de
adaptare a legislaţiilor tradiționale la exigenţele noilor tehnologii ale informației. Summit-ul
Mondial al Societăţii Informaţiei desfăşurat în anul 2005 la Tunis a încununat o perioadă de câţiva
ani de eforturi și încercări ale specialiştilor de a răspunde chestiunii principiale legate de
reglementarea „cyberspace-ului”, adică dacă mijloacele de informare pot fi gestionate prin
reglementările clasice (prin art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului) sau trebuie
găsite alte soluții pentru reglementarea societății bazate pe tehnologiile informației și
comunicațiilor electronice.

După cum este cunoscut, obiectivul fiecărei reglementări este în general asigurarea
funcționării corecte a unui sistem complex; reglementarea juridică a „cyberspace-ului” este o
chestiune delicată pentru că presupune o încadrare, o limitare a libertății de comunicare care este,
în toate statele democratice, o libertate fundamentală. Concilierea între reglementare și libertate
nu poate să opereze decât în raport cu valorile superioare din care se inspiră societatea; datele
acestei concilieri evoluează în funcție de mutațiile pe care le cunosc noile tehnologii ale
comunicațiilor și diferă, după tipul ideologiei sau/și școlii care o promovează.

Problema legitimității intervenției legiuitorului, a puterii reglementatoare generale sau a


puterii reglementatoare specializate continuă să agite dezbaterile între liberali și intervenționiști.
Pentru unii singura reglementare posibilă este cea a pieței, în timp ce pentru ceilalți libertatea
trebuie să fie limitată, pentru a permite respectarea valorilor superioare ale societății și asigurarea
unui minimum de echitate între bogați și săraci (diminuarea fenomenului de divizare a societății –
Digital Divide: prăpastia digitală). Sunt excluse pozițiile regimurilor autoritare care protejează
monopolul la toate nivelurile și refuză dispozițiile art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor
Omului privind libertatea presei, dar și pe cele ale articolelor următoare privitoare la crearea
asociațiilor sau la dreptul la reuniuni publice.

„Ultraliberalii” susțin că nu există nici o motivație pentru ca mijloacele de informare în


masă în spațiul cibernetic să fie tratate diferit față de trecut, circulația informației pe Internet fiind
supusă acelorași reglementări ca și presa scrisă; experiența aplicării prevederilor art. 19 asupra
televiziunii și transmisiilor directe prin satelit, a confirmat dreptul fiecăruia la libertatea de opinie
și de exprimare, inclusiv libertatea susținerii opiniilor fără îngrădiri și libertatea de a comunica
ideile prin orice mijloace de informare și fără condiții de frontiere. Atâta timp cât adevăratul drept
internațional al comunicării este asigurat de art. 19, în noua lume cibernetică nimic nu trebuie
schimbat din moment ce nu producătorul impune emisiunea sa ori situl său, ci „internautul” este
cel care alege programul sau „linkul”, exact ca la chioșc când se cumpără o revistă. Reglementările
generale privind defăimarea, frauda, pedofilia, instigarea la violenta și altele joacă rolul lor și dacă
legile existente în statele moderne sunt aplicate rezonabil nu este necesară prezența regulilor
speciale pentru a reglementa conținutul presei electronice.

Un guvern global sau o „Cyber police” vor conduce la reducerea libertății cuvântului și a
presei și vor fi un pericol real împotriva fluxului de informații pe mapamond. Liberalii poartă un
război asiduu contra tentației de a aplica legea națională contra rețelelor internaționale.

„Intervenționiștii”, cu toate că recunosc caracterul sacrosant al libertății presei, consideră


că reglementarea liberei circulații a informației pe Internet nu se oprește la frontierele jurnalismului
și nu trebuie să ignore câmpul larg de aplicații ale Internetului în domeniile culturale ale
schimbului de informații (comerțului electronic), rezultatele spectaculoase obținute invită la
modificarea reglementărilor și la elaborarea unui nou set de norme în scopul dezvoltării și
promovării diferitelor aplicații. Spațiul cibernetic transcende frontierele naționale și permite
existenta legăturilor unde se plămădesc rețele de abuzuri și delicte virtuale la nivel planetar prin
circulația materialelor pornografice, propagandă dușmănoasă, pirateria operelor protejate și
distribuirea informațiilor relative la viața privată. Apare deci ca necesară o protecție a individului
contra utilizărilor defectuoase ale noilor tehnologii și, prin consecință, reglementări viitoare pentru
noua criminalitate informatică, care utilizează rețelele deschise pentru procurarea frauduloasă a
codurilor cărților de credit, pentru furtul secretelor industriale și pentru accesul la datele
confidențiale ale agenților guvernamentali. Este vorba despre dezvoltarea încrederii între
operatorii pe Internet, asigurarea protecției consumatorilor, favorizarea concurenței, garantarea
valorii probante a documentelor electronice (folosind mecanismul semnăturii electronice),
protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, asigurarea securității tranzacțiilor, prevenirea
activităților criminale și a tuturor tipurilor de manipulări de informații care vizează destabilizări
sociale.

Ca soluție, această tendință intervenționistă preconizează un compromis între libertatea de


exprimare și concurența, pe de o parte, și responsabilitățile morale și etice, pe de altă parte. Este
scos în evidentă rolul statelor care trebuie să acționeze în mod fundamental în acest scop și să
respecte marile principii etice, făcând loc tot mai mult organizațiilor internaționale și organizațiilor
non-guvernamentale, subordonând într-o manieră strictă, politicile acestor organizații, unui cod de
conduită morală și unei etici universale.

Privitor la reglementarea cyberspace-ului, la nivel mondial se constată că preocuparea


esențială a dreptului este cea cunoscută: de a prohibi anumite comportamente și de a menține
anumite valori. Printre drepturile și libertățile garantate de către aceste reguli, care pot avea
incidență asupra reglementărilor tehnologiei informației, pot fi scoase în evidentă: libertatea de
exprimare, libertatea reuniunilor și a asocierii, protecția vieții private, dreptul la egalitate în fața
legii, dreptul la educație, dreptul proprietății intelectuale, drepturile consumatorilor etc.

Pe plan internațional, se observă că dreptul intern folosește maniera de reglementare


cunoscută: principii constituționale pe culmea ierarhiei normelor statale, apoi regulile de drept
privat sau public care organizează drepturile persoanelor și garantează respectarea lor; se constată
o internaționalizare și o uniformizare a acestui tip de drept. Anumite activități sau utilizarea
tehnologiilor informației au amploare internațională și, în consecință, impun cu necesitate
elaborarea de reguli și norme la nivel universal care să permită garantarea drepturilor și libertăților
persoanei oriunde ar fi sau s-ar manifesta ea. Se întrevede că normele și entitățile auto
reglementatoare vor fi regimul juridic cel mai susceptibil de a se dezvolta în domeniul tehnologiei
informației; aceste reguli vor trebui să aibă ca referințe principiile societății informației: libera
circulație a informației și cunoștințelor, respectul diversității culturale, religioase etc., efortul de a
atenua decalajul între bogați și săraci. Internetul a devenit un instrument de difuzare în timp real a
informației în lumea întreagă, indiferent de forma în care se găsesc datele suport: texte, sunete sau
imagini; rețelele electronice aduc o contribuție enormă la progresul cunoașterii, al cercetării,
comerțului, afacerilor și activităților de comunicare, conducând însă și la apariția a numeroase
probleme juridice precum responsabilitatea diferiților intervenienți, protecția consumatorului și
protecția vieții private. Cyberspace-ul este o nouă lume fără limite, fără reguli și fără autorități,
este un continent universal unde toate culturile și limbile trebuie să coexiste pentru a găsi un
mecanism necesar administrării acestui mediu informatic. Statele, în parteneriat cu societatea
civilă, trebuie să sensibilizeze cetățenii lor față de riscurile în materie de Cyber security și să
militeze pentru cooperarea internațională de manieră să inspire încredere în societatea informației.

Ca urmare a eforturilor și dezbaterilor la nivel internațional, în vara anului 2006 s-a creat
Grupul Națiunilor Unite pentru Societatea Informației (UNGIS) având drept scop crearea
sinergiilor în căutarea soluțiilor la problemele de fond ale societății informației și pentru
sensibilizarea publicului privind obiectivele societății mondiale a cunoașterii (fondate, potrivit
viziunii UNESCO, pe patru principii: libertatea de exprimare, educație de calitate pentru toți, acces
universal la informație și la cunoștințe, respect pentru diversitatea culturală și lingvistică), pentru
conectivitate mondială și punerea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) în serviciul
dezvoltării. În fiecare an ziua de 17 mai va fi serbată ca fiind Ziua mondială a societății informației
pentru a contribui la sensibilizarea opiniei publice privind perspectivele dezvoltării societăților
cunoașterii solidare, în care fiecare individ poate participa fără restricții de frontiere, pe baza
utilizării Internetului și a celorlalte tehnologii ale informației și comunicațiilor6.

Dreptul la informație nu numai că a devenit, de fapt și este, un drept distinct de libertatea de


exprimare, dar și-a îmbogățit conținutul. Privit în general, conținutul dreptului la informație

6
www.unesco.org
cuprinde, printre altele: „dreptul persoanei de a fi informată prompt, corect și clar cu privire la
măsurile preconizate și mai ales luate de autoritățile publice; accesul liber la sursele de informare
publică, științifică și tehnică, culturală, socială, sportivă etc.; obligația autorităților de a crea
condițiile materiale și juridice pentru difuzarea liberă și amplă a informației de orice natură;
posibilitatea persoanei de a recepționa direct și în mod normal emisiunile de radio și televiziune”.7

În țara noastră, principiul libertății informației este enunțat la cel mai înalt nivel legislativ.
Astfel, actul normativ fundamental al statului de drept, Constituția, enunță:

„Dreptul la informație

Art. 31. – (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu
poate fi îngrădit.

(2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure


informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes
personal.”,

iar o serie de acte normative de cel mai înalt nivel detaliază aceste aspecte, precum:

- Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care definește
informația de interes public ca fiind orice informație care privește activitățile sau
rezultă din activitățile unei autorități sau instituții publice și care își desfășoară
activitatea pe teritoriul României, conform Constituției, indiferent de suportul, forma
sau modul de exprimare; orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la
autoritățile și instituțiile publice, în condițiile legii, informații de interes public și,
corelativ, autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la
cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal. Dacă sunt
întrunite condițiile tehnice, solicitarea și obținerea informațiilor de interes public se pot
realiza și în format electronic, progresiv trebuind ca aceste date publice să devină
disponibile prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile publicului la
nivel național.

7
I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia 12, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005,
p. 183
- Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, care
stabilește regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenței
decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, alese sau
numite, precum și al altor instituții publice care utilizează resurse financiare publice;
obligația de transparență este definită ca fiind obligația autorităților administrației
publice de a informa și de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative,
precum și de a permite accesul la luarea deciziilor administrative și la minutele
ședințelor publice. Aici apare o prevedere deosebită, ultramodernă, șocantă pentru
mulți dintre români la data adoptării, aceea privitoare la obligativitatea utilizării sitului
propriu pentru afișarea/publicarea anunțului, a proiectului actului normativ și a
minutelor ședințelor.

Mai multe acte normative stabilesc, pentru situații bine delimitate, anumite limite,
restricții în aplicarea principiului libertății informației, precum:

- REGULAMENTUL (UE) 2016/679 pentru protecția persoanelor cu privire la


prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora;

- Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate;

Ca o adevărată lege a informatizării în România, Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul
de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției statuează obligativitatea utilizării de către
autoritățile administrației publice, centrale și locale, a aplicațiilor bazate pe tehnologiile
informațiilor, în scopul îmbunătățirii accesului la informațiile și serviciile publice ale
administrației publice, eliminării procedurilor birocratice, simplificării metodologiilor de lucru,
îmbunătățirii schimbului de informații și servicii între autoritățile administrației publice,
îmbunătățirii eficacității, eficienței și calității serviciilor publice, în special la nivelul autorităților
administrației publice locale. Aceste elemente creionează noțiunile de guvernare electronică (la
nivel central) și administrație electronică (la nivel local), punând în prim plan principiul potrivit
căruia trebuie să circule datele și nu oamenii, dar și transparența în administrarea
informațiilor și serviciilor publice prin mijloace electronice. Dintre serviciile publice de bază
pe care legea le anunță că vor fi furnizate prin intermediul mijloacelor electronice se numără și cel
privind consultarea Monitorului Oficial al României, fapt ce ne îndreptățește să sperăm că în
viitorul apropiat orice persoană să poată consulta gratuit banca de date juridice a Sistemului
Informatic Juridic Românesc. Se va elimina astfel embargoul impus în prezent de o anume editură
(Regia Autonomă „Monitorul Oficial”) la consultarea on-line a imaginilor foii oficiale a statului –
obținută, mai mult ca sigur, și din bani publici.
II. Informația și informatica juridică

Universul de informații de zi cu zi, universul pipăibil, cu care omul intră în contact include
și un univers de unde, oriunde se plasează receptorul uman; captarea undelor are loc mai ales cu
aparate de specialitate (suplimentar față de simțuri – de exemplu, aparat radioreceptor sau orice alt
aparat opta-electronic).

Realitatea umană dovedește că omul trăiește într-un univers de relații cu simțuri, în care simte
drepturi și datorii, trăind așadar într-un univers juridic; viața umană este juridicizată. Regulile de
drept sunt singurele cu forță obligatorie într-un stat laic, morala, religia și altele ocupând un loc
secundar în setul de reguli de viață în societate. Dreptul este universul situațiilor juridice și nu
există în afara omului social, care, vrând-nevrând, este și om juridic. Majoritatea momentelor din
viața omului sunt juridice, în unele societatea considerând că nu trebuie să edicteze norme juridice,
să lase la libera alegere a omului (liberul arbitru); dacă legiuitorul nu a reglementat ceva înseamnă
că a lăsat legea părților. Suntem în fata unui univers pe care nu apucăm să-l vedem, fiecare normă
are relații cu altele numeroase din rest, astfel că fiecare dintre noi este supus unei mulțimi de
norme. Nu sunt legi pentru unii și „facultăți” pentru alții! Cum cunoaștem acest univers juridic?
Citim legea, cursul, cartea sau mergem la instanță unde apelăm la instrumente specifice pentru a
afla jurisprudența. Există și alte instrumente? Unde? În conștiința noastră (interiorul meu – element
de conștiință transformată într-o boltă în care înșirăm toate normele, jurisprudența, doctrine, ce
formează dreptul ca un sistem – de exemplu, sistemul juridic românesc).

Dreptul își făurește propriile legi (norme), pe care le poate schimba. Tot ce privește dreptul, în
afară de ce e în conștiința noastră, totul este în instrumentul informației, astfel că avem de-a face
cu două universuri: universul informației și universul juridic. Universul informației conține
informații care duc la cunoașterea universului juridic, adică a regulilor care reglementează viața și
activitatea noastră; se cer, de exemplu, toate normele care reglementează, la un moment dat, un
anume aspect al vieții sociale, de unde apare necesitatea conceptului de fond normativ global
conținând normele văzute ca un sistem (de exemplu, sistemul juridic românesc). Unele sunt
abrogate, dar rămân cele ce ni se aplică, și de aici întrebarea: de unde le știm? Desigur că intervine
universul informației. Nu toate informațiile sunt juridice; informația juridică este inclusă în
categoria mai cuprinzătoare a informației sociale, dar informația juridică poate fi plasată și inclusă
și în conceptul de informație privită ca noțiune generală.

Omul primitiv, ieșit din peșteră, a constatat că pe cer sunt stele ce formează o boltă, elemente cu
conexiuni (sistem). În timp, omul a devenit conștient de dimensiunea spațială, de prezenta
constelațiilor, pe care, pentru demersul nostru, le-am redus la un singur plan. Putem proceda la fel,
de exemplu, cu normele juridice; constelațiile pot fi considerate că sunt disciplinele juridice.

Este de notorietate că elementele de pe boltă sunt interveniente cronologic, iar între elementele de
pe boltă sunt prezente relații, cele cunoscute între normele juridice ale unui sistem de drept. A fost
redus totul la un plan, aplicându-se un principiu recunoscut în cercetare, cel al reducționismului.

Se poate continua absolut la fel când apare un proiect de act normativ. O normă nouă (Nn) își face
loc în fondul global de norme și, de principiu, are relații cu niște norme, care suferă influențe, noua
stare a acestora din urmă putând influenta, prin ricoșeu, alte norme (cu care erau în relații anterior
apariției perturbației impuse de norma Nn). Se constată că Fondul Normativ Global este într-o
continuă evoluție, o adevărată „fierbere”.

Actele normative „trăiesc” în principiu prin efectele lor, recunoscute de societate. Pentru a
răspunde la întrebarea „Care este legea în vigoare?” se apelează la repertorii legislative sau, în
funcție de evoluția mijloacelor de prelucrare a datelor, chiar la așa-numitele agende legislative
electronice de încredere, dar și la alte instrumente cu aceleași calități. Trebuie aflată legea
neabrogată (în litera și spiritul ei), dar, de multe ori, și legile abrogate dar care-și produc efecte în
speță, întrucât se discută valabilitatea efectelor; apare necesitatea cunoașterii literei și spiritului
legii abrogate. Întrebarea trebuie astfel reformulată: care este legea aplicabilă, care-și produce
efecte? Suntem obligați să cunoaștem legea în vigoare și legea abrogată care mai produce efecte.
Se introduce astfel noțiunea de legislație activă referindu-ne la legislația în vigoare plus legislația
abrogată care mai produce efecte. Prin consecință, legislație neactivă devine legislația abrogată și
fără efecte.

În mod obișnuit, omul a cunoscut teoria și practica. Elementul specific dreptului, care nu
intră nici în teorie, nici în practică, este legea (norma). Informația juridică se găsește, așadar, în
una din cele trei componente: teoria (T), practica juridică (P) și legea, norma (L). Legea este
specifică omului juridic, acela care are sentimentul de a avea o datorie. Toată lumea vorbește de
teorie și practică, în agricultură, în fizică, chimie, în științele sociale (în general). Există discipline
sociale care au în plus legea. La facultatea de drept se învață doctrină (teorie); se termină facultatea
și apoi se face, în cele mai multe cazuri, practică, se aplică cunoștințele însușite (teoria) la cazuri
concrete din viață. Dar și când se învață și când se aplică ce a fost învățat, apare, invariabil, al
treilea domeniu, legea. Legea nu e teorie (trimitem la pușcărie nu în numele teoriei, ci în numele
legii, deci nu în numele dreptului roman, al dreptului civil etc.!). Există legi și în alte domenii,
cunoscute ca Legea Boyle-Mariot, legile agricole etc. care sunt legi ale naturii; savanții au
descoperit legile, nu le-au făcut! N-au adunat materia și i-au zis: de azi încolo faci așa!

„În general, toate tipurile de activitate umană sunt supuse - într-un fel sau altul – acțiunii de
normare socială, în sensul că ele nu se pot desfășura neorganizat, fără să se subordoneze unor
scopuri sau criterii care-și găsesc prefigurarea într-un sistem de principii și de norme.”1

Informația juridică este prezentă ca bază a societății, juridicul apărând ca factor comun și
obligatoriu pentru toate celelalte capitole ale activităților sociale (economice, tehnice, științifice,
estetice etc.); în toate acestea se disting reguli, interese și competente, latitudini și obligații
("drepturi și îndatoriri") determinând laolaltă ceea ce denumim fenomenul juridic, deci o
componentă esențială a socialului. „Prin fenomenul juridic societatea realizează partea esențială a
organizării și lasă, în același timp, câmp liber manifestării comportamentului social. Modul în care
evoluează societatea precum și modalitățile de manifestare a fenomenului juridic vor constitui
pentru drept indicațiile principale ale eficienței sale.”2

Este un obicei clasic de a plasa categoria de informații juridice în aria denumită informații
sectoriale, precum cele științifice, medicale, de presă etc. Dacă dintr-un anumit punct de vedere
este adevărat că primii consumatori ai acestui tip de informație sunt juriștii și documentariștii
juridici, trebuie evidențiat faptul că informația juridică oficială nu numai că este prezentă, dar se
impune tuturor sectoarelor de activitate fără excepție, dreptul reglementând toate relațiile în
societate, astfel că, și în opinia noastră, informația juridică este o falsă informație sectorială. Orice
sector de activitate se alimentează parțial din reglementările dreptului, generale sau specifice
sectorului respectiv. Orice nouă reglementare agresându-se oamenilor, trebuie cunoscută de către
aceștia, principiul Nemo censetur ignorare legem (ius) – nimeni nu se poate scuza invocând

1
N. Popa, Prelegeri de sociologie juridică, Tip. Univ. din Bucureşti, 1983, p. 101
2
N. Popa, I. Mihăilescu, M. Eremia,Sociologie juridică, Ed. Univ. din Bucureşti, 2003, p. 7
necunoașterea legii – fiind deja bine cunoscut în societatea modernă, rolul informației și
documentării juridice fiind și el recunoscut ca esențial în problemă.

Informația juridică se adaugă permanent celei existente, prin noi norme juridice și noi
soluții aplicative, fenomen ce reprezintă nu numai o extindere cantitativă a fondului esențial de
date, ci și o continuă reevaluare și revalidare sau modificare/abrogare implicită a principiilor,
normelor și practicii juridice, adică în fiecare moment și cu fiecare nouă achiziție de date sistemul
juridic poate fi revizuit, fapt ce impune și continua actualizare a bazelor de date (așa-zisele
"conflict al legilor în timp" și "conflict al normelor în spațiu"). Când se afirmă că trebuie analizat
ecoul direct sau prin ricoșeu ("efectul de biliard") pe care-l au sau pot să-l aibă noile date, se
presupune că nu trebuie limitat demersul numai la cele strict juridice, ci trebuie extins și la cele
din domeniile ne-juridice care poartă în ele forme, consecințe sau norme juridice. De exemplu,
raporturile juridice în economia agrară nu au efect numai în sine și în domeniul strict la care se
referă, ci pot modifica și teoria generală a contractelor și chiar regimul juridic al proprietății.

„Dreptul este o știință eminamente deductivă. Atât în construcțiile sale teoretice – obținute
din aproape în aproape – cât și din practica juridică, necesitatea argumentării se prezintă ca o
cerință sine qua non. Cunoașterea pe cale deductivă pleacă și în drept de la premisa că nu se poate
dovedi nimic decât pornind de la principii anterioare”3. Experiența, invocată de utilizarea metodei
logice ca metodă de cercetare științifică juridică, dar și expresia „În condițiile c este:…” din
schema concepută de G.H. von Wright presupun informație, în cazul nostru, de principiu,
informație juridică; de altfel, toate metodele cercetării științifice juridice presupun existenta
informației juridice ca materie primă a demersurilor efectuate în scopul cercetării fenomenului
juridic. Nu se pot efectua comparații între diferitele sisteme de drept dacă nu există date care să
poată fi comparate, informații despre elementele supuse analizei comparative; similar,
documentările solicitate de organele cu competente normative, investigațiile cu caracter de
expertiză legală, investigațiile privind modul de administrare a justiției, cunoașterea legii și altele
întâlnite în cercetarea sociologică juridică sunt bazate tot pe date analizate în context, deci pe
informații. Este inutil să mai insistăm asupra faptului că fără date specifice, informații juridice, o
metodă din ce în ce mai prezentă în cercetarea juridică – metoda cantitativă – n-ar putea să existe.

3
N. Popa, M.C. Eremia, S. Cristea, Teoria generală a dreptului, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005, p. 16
Informația juridică, de dimensiuni aproape incomensurabile, pe care o presupune o viață
socială extrem de complexă implică, în mod strict necesar și obligatoriu, existenta unor mijloace
performante, adecvate și suficiente pentru recunoașterea, identificarea, culegerea, prelucrarea,
păstrarea, regăsirea, distribuirea și prezentarea datelor aferente sub formele și formatele cele mai
obișnuite sau cele mai speciale, după cerințele legii sau cutumei locului sau utilizatorului.
„Folosirea calculatoarelor ajută deciziei; această folosire nu îngustează posibilitățile de decizie, ci
dimpotrivă, le optimizează. Timpul economisit este folosit la fundamentarea temeinică a
deciziei.”4

Informatica juridică

Într-un articol publicat în Minnesota Law Review (1949), Lee Loevinger a preconizat o
nouă știință numită jurimetrie (jurimetrics), termen prin care se desemna utilizarea „științelor
exacte” și în special a informaticii în domeniul dreptului, iar la începutul anilor 1960 Hans Baade,
G. Schubert și alți juriști au definit obiectul acestei noi discipline: utilizarea calculatorului în
reperarea datelor și informațiilor, aplicarea logicii la norme și alte activități juridice, previziunea
deciziilor în justiție; ultima funcțiune era considerată la acea epocă ca fiind foarte importantă în
sistemele juridice de tip Common Law, în care precedentele au o valoare de principiu, hotărârile
pronunțate de instanțe judecătorești devenind obligatorii pentru instanțele inferioare în cazuri
similare. Experimentele americane efectuate începând din 1964 (Law Research Service) au
dovedit că, în ciuda avantajelor enorme demonstrate prin interogarea la distanta a unei baze de
date cu hotărâri judecătorești, afirmația potrivit căreia cu calculatorul se pot prevedea rezultatele
proceselor a fost o banală iluzie, astăzi utilizarea calculatorului în chip de horoscop automat
judiciar este interzisă de complexitatea sistemului juridic ca și de varietatea de fapte aduse în
atenția judecătorilor; nimeni nu poate spune că mijloacele informatice nu sunt de mare utilitate
juristului și, în mod special, magistratului, ceea ce conduce la necesitatea încercării de a cunoaște
de către toți lucrătorii din sfera juridică a întregului evantai de posibilități ale informaticii în
domeniul dreptului. Astăzi, se apreciază că „În general, metodele cantitative aplicate în drept au

4
N. Popa, M.C. Eremia, S. Cristea, idem,p. 28
meritul incontestabil de a contribui efectiv la perfecționarea reglementărilor juridice, la sporirea
eficienței lor sociale, precum și la îmbunătățirea activității practice de realizare a dreptului. De
aceea, orice rezervă, orice prejudecată, cu privire la utilitatea acestor metode trebuie statornic
înlăturate” 5.

Începând din 1968, mari filozofi ai dreptului din Italia, precum Viitorio Frosini și Mario
G. Losano au denumit, în studiile și cărțile lor, întâlnirea dintre informatică (calculatorul) și drept
mai întâi giuscibernetica și apoi informatica giuridica.

În anii ’80, Enciclopedia Dalloz prezenta informatica drept știința tratamentului rațional
și automat al informației. Acest tratament se face cu ajutorul mașinilor numite <<calculatoare>>
(„ordinateurs”) și grație programelor numite <<software>> („logiciels”), iar informatica
juridică era definită „ca mulțimea aplicațiilor informaticii la domeniul dreptului și administrării
justiției”. Se distingeau atunci 4 tipuri de aplicații ale informaticii în viața juridică:

- automatizarea documentării juridice;

- automatizarea gestiunii sistemului judiciar;

- ajutor la decizia din justiție;

- ameliorarea cercetării juridice.

Profesorul român Vl. Hanga, analizând rolul calculatorului în deciziile cu caracter repetitiv,
subliniază deschiderea lumii juridice către domeniul unei științe cu impact imediat – informatica,
îndeosebi în domeniul deciziilor administrative, caracterizate prin faptul că în conținutul lor se
face aplicarea mecanică și identică (pentru aceleași categorii de fapte) a unor norme juridice la
situații reductibile la formule matematice6, dar și pentru elaborarea normelor juridice, pentru
documentare, pentru învățământ și pentru gestiunea instanțelor7, iar M. Ionescu-Voicana, un
eminent jurist și un împătimit până la sfârșitul vieții al promovării utilizării tehnicilor moderne și
în viața juridică, considera că „informatica juridică este disciplina și activitatea care, atât în
planul teoretic cât și în cel aplicativ, se ocupă de stăpânirea informației juridice prin intermediul

5
N. Popa, M.C. Eremia, S. Cristea, idem, p. 29
6
Vl. Hanga, Calculatorul în ajutorul deciziei, Studii şi cercetări juridice, I, 1989, pag. 73-78.
7
Vl. Hanga, Calculatoarele în serviciul dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996
mașinilor electronice de prelucrare a datelor.”8

Configurată pe domeniu, atât în plan teoretic cât și în cel aplicativ, informatica juridică se ocupă
de toate aspectele specifice datelor ce constituie suport al informației juridice, gestionate prin
intermediul mașinilor electronice de prelucrare a datelor, calculatorul devenind o unealtă și în
treburile juridice; informatica juridică poate fi definită ca știința tratării logice, cu mijloace
informatice, a informației juridice.

Pentru a defini aria de cuprindere a obiectului de studiu al informaticii juridice trebuie să se


clarifice care este informația juridică din domeniul de specialitate, dar și care sunt informațiile
juridice ori cu efecte juridice din celelalte domenii de activitate; de asemenea trebuie stabilit cum
trebuie sesizate și adunate, stocate, prelucrate și recuperate datele suport pentru aceste informații,
de unde rezultă genul și categoriile de servicii pe care informatica juridică trebuie să le ofere,
respectiv să le obțină, cu consecințe evidente asupra sistemului de informatică juridică. Se cere
aprofundarea analizei pentru determinarea celor câteva zone de interes, în primul rând pentru
utilizatori.

Informatica juridică are o amplă deschidere nu numai spre toate formele de manifestare a
informației juridice propriu-zise, ci și spre celelalte domenii de activitate cu oarecare grad de
juridicizate. Astfel, se au în vedere activitățile administrative care cuprind sectoare cu informație
juridică: starea civilă, evidenta populației, cazierul judiciar, împărțirea administrativ-teritorială etc.

Aceeași deschidere se impune și spre toate datele cu caracter sau efecte juridice din dreptul
internațional sau comunitar, precum și, cel puțin în scop de comparare, din legislațiile interne
străine ("dreptul comparat").

Principiile de bază ale unui sistem de informatică juridică trebuie să fie:

. să circule datele, iar nu oamenii;

. să se evite paralelismele;

. să se asigure compatibilitatea (reciprocă) cu celelalte sisteme;

8
M. Voicana, Sistemul Informatic Juridic Românesc, Probleme de Informare şi Documentare, vol. 25, nr. 4, oct.-
dec. 1991.
Calitatea informatică a unui sistem este determinată în egală măsură de calitatea
informațiilor respective, dar și de cantitatea lor. Sistemele care fac excesivă economie la numărul
datelor stocate nu se îndepărtează mult de servitutea sistemelor clasice manual-mentale în care am
trăit, situându-se ca performante, vrând-nevrând, sub semnul incompletului și, deci, deficienței
fundamentului pe care îl constituie, la intrare, aria de cunoaștere, ceea ce influențează pe cale de
consecință, însăși calitatea prelucrării și ieșirilor, chiar în condițiile unor programe deosebit de
satisfăcătoare.

În același timp, calitatea informatică a sistemului este dependentă de concepția pe care


acesta se fundamentează. Toți știm că programele sunt esențiale în această privință. Dar înseși
programele sunt determinate de concepția de sistem, de cuprinderea și obiectivele lui, de relațiile
infra și inter sistemice ce sunt puse în evidentă și de funcțiile pe care le asigură în raport cu
obiectivele urmărite. Din acest punct de vedere nu este nici o noutate în a afirma constatarea că
orice sistem informatic este în esență un sistem cibernetic.

Cele două observații de mai sus converg prin a postula ca:

a) un sistem informatic juridic să cuprindă toate categoriile caracteristice de informații,


iar în cadrul lor, toate informațiile pertinente;

b) într-un sistem informatic juridic adecvat, atenția principală să se acorde datelor care
constituie punct de relaționare și de referință pentru absolut toate celelalte categorii de informații
și anume datele cu privire la normele juridice, la legi – utilizând termenul în sensul său cel mai
larg, acela de acte juridice normative de orice natură și de orice nivel;

c) dar, odată abordate cu acest rol, datele legislative trebuie să fie integral pertinente – și
deci complete – obligând

. pe de o parte la înregistrarea și prelucrarea tuturor actelor normative;

. iar pe de altă parte asigurând că aceste acte normative să fie preluate în cuprinsul lor întreg
și exact, chiar în litera legii, cum se spune. Se știe că orice deviere (abatere) de literă sau chiar de
semn de punctuație poate altera sensul – și deci puritatea și completitudinea informației. Cerința
este, deci, de a proceda după metoda textului integral al actelor normative, care vine să încoroneze
cerința tratării integrale a actelor constituente ale fondului normativ global.
Aceasta echivalează cu a conchide că obiect al informaticii legislative ca sistem informatic
reprezentând principalul subsistem al informaticii juridice, nu este cutare sau cutare lege sau grup
de legi în parte, ci întregul complex de legi cuprinzând întregul complex de norme – pentru care
cea mai bună terminologie ni se pare a fi aceea de fond legislativ global sau fond normativ global.

În concret, strădaniile cercetării în domeniu trebuie să constea din justificarea faptului că


una din trăsăturile fundamentale ale informaticii legislative este aceea a îmbinării obligatorii a
celor două categorii de relații ce se constituie pe de o parte între sistemul de bază (realitatea socială)
și sistemul de norme, iar pe de altă parte chiar între acestea în sânul sistemului global de norme.

Spre a beneficia de metode și tratamente informatice, prima categorie presupune drept


condiție informatizarea pe scară largă a corespunzătorului domeniu specific din realitatea socială;
în momentul actual, referindu-ne doar la realitățile noastre, se poate afirma că demersul este încă
în faze de consolidare.

Preocuparea pentru funcționarea eficientă și nu numai formală a celui de-al doilea aspect
duce la necesitatea de a cuprinde în informație, ca un factor obligatoriu, starea exactă a formei și
conținutului fiecărui act normativ și a fiecărei structuri a acestuia, mergând analitic până la
articolul de lege, la alineat și chiar la norma (sau normele) cuprinse în acesta. Astfel se poate
evidenția pentru fiecare element structural de bază conținutul său normativ exact la data consultării
sistemului, și totodată: pe de o parte corelarea cu celelalte norme existente în fondul normativ
global (pe care totodată îl și modifică, eventual), iar pe de altă parte întregul istoric al normării în
ce privește instituția juridică respectivă, prin reținerea diverselor faze parcurse și a valabilității în
timp a diverselor versiuni intervenite. Cum versiunile și valabilitatea lor depind de natura și
categoria normelor ca și de setul de evenimente (cu efect legislativ) pe care le cunoaște respectiva
normă (adoptare, repetare, modificări ori abrogări totale ori parțiale, suspendare, extindere sau
restrângere, re-numerotare, republicare etc. etc.), și de presupusul lor efect logic obligatoriu în
cadrul ordinii succesiunii lor, sistemul trebuie însărcinat să propună diagrama acestor efecte logice
de natură să rezolve problema stării sistemului normativ respectiv la un moment dat, chiar dacă
legiuitorul nu a procedat explicit ci a lăsat ca evenimentul - și de aici efectul său - să rezulte doar
implicit din jocul tipurilor de norme și al ordinii în care ele s-au succedat.

Într-adevăr, profilul fiecărui act normativ și aportul său de informație, deci de cunoaștere,
se poate afla din structurarea datelor care-l privesc, în
A. date de identitate (identificare) și valabilitate

B. date privind publicarea sa, precum și în sfârșit și în special,

C. date privind efectele pe care actul respectiv le-a produs, la adoptarea lui, asupra
celorlalte acte normative – fie expres, fie implicit -, dar și influențele pe care le-a înregistrat între
timp după adoptarea sa în formă inițială, prin efectele pe care le-a suportat ca urmare a adoptării
ulterioare a altor acte normative care (tot fie expres, fie implicit) îl pot modifica, condiționa sau
chiar stinge. Este vorba deci de raporturile denumite active și pasive față de celelalte acte
normative, componente ale fondului normativ sau legislativ global. Aceasta înseamnă a putea să
se determine starea actului respectiv, la diversele momente ale vieții (valabilității) sale; înseamnă,
totodată, ca despre fiecare act normativ în parte sistemul să nu rețină o imagine unică, cea de la
adoptare, ci un set de imagini succesive, la cea inițială adăugându-se diversele versiuni care
exprimă „starea” documentului respectiv în timp – fiecare cu trăsăturile sale de valabilitate.

Sistemul Informatic Juridic Românesc (SIJUR)9 a fost gândit de la început ca un sistem


global la scară națională, menit să adune cu deplină compatibilitate și după aceeași metodologie,
întreaga informație juridică, indiferent de sectorul din care provine, de modalitățile sale formale
concrete și de beneficiarii ei, de la structurile și agenții profesionali, la marea masă a populației,
ca simpli cetățeni.

Conceput modular, corelat și comparabil (reciproc) cu celelalte sisteme la nivel național,


SIJUR apare ca un sistem central într-o rețea națională având o structură precisă pe orizontală și
pe verticală, cu particularități specifice: în general conține text integral, eventual îmbunătățit, în
grafia originală („litera legii”), prelucrat prin indexare automată, care să asigure analize logice prin
tratamentul implicațiilor între norme; preia datele la locul producerii lor, transportându-le spre
solicitant, în formă brută sau prelucrat-agregată, eliminând operațiile care se repetă sau sunt
paralele.

Obiectivele generale ale SIJUR au fost formulate astfel:

1) – constituirea fondului centralizat de acte normative (în vigoare, dar și abrogate);

9
Raport asupra necesităţii, posibilităţilor şi conceptului unui sistem românesc de informatică juridică, București,
Consiliul Legislativ, decembrie 1972
2) – eliminarea inadvertențelor și dublelor reglementări, a lacunelor în reglementare, prin
determinarea tuturor corelațiilor explicite și implicite, identificarea legăturilor exprese între actele
normative descompuse în dispozițiile componente, în sens activ și pasiv;

3) – istoricul modificărilor fiecărui act normativ, incluzând textele corespunzătoare


diferitelor faze ce s-au succedat în evoluția aceluiași text;

4) – consultanta juridică pe principiul determinării stării sistemului normativ în litera și


spiritul său, cu toate actualizările și implicațiile sale;

5) – asistarea avizării proiectelor de acte normative, cu păstrarea istoricului fazelor de


elaborare, inclusiv textele corespunzătoare fiecărei faze;

6) - stocarea jurisprudenței de referință a instanțelor judiciare și unităților notariale, a


practicii parchetelor și a datelor corespunzătoare din practica administrativă cu caracter juridic;

7) – perfecționarea activităților unităților de justiție prin aportul facilităților tehnicii de


calcul, inclusiv birotica;

8) – stocarea tuturor informațiilor bibliografice de referință;

9) – stocarea tuturor informațiilor cu caracter juridic provenind din străinătate, necesare


societății românești.

În consecință, SIJUR este constituit din trei subsisteme principale, corespunzătoare tipului
preponderent de informație cuprinsă:

a) legislația (SILEG) incluzând actele normative ce se aplică, dar și proiectele de acte


normative și legislația istorică (abrogată), precum și – prin analogie – actele internaționale și ale
dreptului comunitar, sau cele din dreptul comparat;

b) practica juridică și administrativă, inclusiv cea judiciară (SIPRA), cu compartimente


distincte pentru informația din activitatea instanțelor și parchetelor, avocaturii și jurisconsulților,
notarilor sau chiar ale unor administrații publice centrale sau locale cu activități juridice evidente
– prin fișiere speciale printre care cele privind jurisprudența;

c) teoria, doctrina juridică, materialele publicate în cărți și reviste (SITEO) care se tratează
ca un sistem bibliografic tipic, cu modalitățile cuvenite pentru trecerea pe calculator.
Dintre aceste subsisteme, cel principal este SILEG (Sistemul Informatic Legislativ) și
mai cu seamă, în cadrul său, compartimentul privind legislația denumită activă, întrunind atât
legislația în vigoare, cât și cea abrogată dar care își mai produce efecte. Legislația istorică (cea
abrogată, care a încetat să-și producă efectele) și cea viitoare (proiectele actelor normative)
constituie celelalte compartimente ale acestui subsistem, care mai cuprinde (cu justificarea
analogiei de metodologie) un compartiment destinat informației de drept comparat și un altul în
care este stocată informația de drept internațional și comunitar.

SILEG a fost abordat cu text integral, analizat și prelucrat conform unei metodologii
specifice (îmbunătățit prin analize adecvate de ordin lingvistic, logic și juridic, integratoare ale
relațiilor exprese și implicite ale normelor); această ultimă modalitate face posibilă abordarea
regăsirii informației cu ajutorul indexării automate, metodă care în afară de obiectivitate, celeritate
și siguranță oferă și posibilitatea unei largi aplicații ale diverselor aspecte de inter-relaționare
normativă. Caracterul global al obligației de legalitate ne impune, în același timp, să recunoaștem
și să afirmăm că obiectul final al cunoașterii – consonantistă, deci cibernetică – în SILEG nu se
limitează la lista actelor normative, cu datele lor primare, ci adaugă întreaga problematică a
relațiilor și a stării lor, înmănunchind astfel întreg fondul normativ global. De altfel, fiecare dintre
noi, ca cetățean este supus nu uneia sau alteia dintre legi, ci întregului ansamblu de legi în vigoare,
așa cum acționează și interacționează ele, sprijinindu-se și completându-se, condiționând-se și,
eventual limitându-se reciproc.

SILEG care se construiește pe aceste relații nu se rezumă însă numai la acest aspect, ci
trebuie să acorde o atenție asemănătoare și relațiilor dintre informațiile inter-normative și celelalte
categorii de informații juridice, privind respectarea și îndeplinirea legii, aplicarea ei, executarea
prescripțiilor normative, precum și reflectarea juridicului în teoria dreptului, în doctrinele juridice,
în critica vieții judiciare și juridice în general, în întreaga bibliografie a domeniului.

SIPRA (Sistemul Informatic al Practicii juridice) cuprinde, la rândul său, informații de


tip textual: jurisprudența, hotărârile judecătorești și arbitrale. Acestea pot fi tratate în principal ca
rezumate indexate manual (metoda textului integral fiind rezervată pentru deciziile Curții
Constituționale și unele dintre hotărârile de principiu ale Înaltei Curți de Casație și Justiție),
celelalte compartimente ale acestui subsistem putând fi constituite din fișiere având ca obiect
evidenta și activitatea instanțelor și celorlalte organisme analoage, evidenta și activitatea
notariatelor, barourilor de avocați, ale jurisconsulților, ale diverșilor agenți economici și sociali
etc., inclusiv activitățile care se realizează în sfera administrației publice dar au caracter, sunt de
natură ori produc efecte juridice (starea civilă, evidenta populației, cazierul judiciar ori cadastrul
funciar). Profitând tot mai intens de cuceririle la zi ale tehnologiei informației și comunicațiilor,
odată cu creșterea gradului de dotare (cu echipamente și personal calificat), se preconizează
obținerea locală (la locul producerii) a textului integral al hotărârilor, deciziilor și celorlalte
documente („dosare electronice”) prin mijloace informatico-birotice și punerea acestora, împreună
cu informațiile de îmbunătățire și adăugire impuse de metodologia sistemului informatic, la
dispoziția celor care le-au produs, dar și la îndemâna celor interesați, din tara sau străinătate.

În fine, SITEO (Sistemul Informatic al Teoriei juridice) este constituit din fișiere
organizate după principiile catalogării bibliografice curente, adecvate însă clasificării și indexării
juridice corespunzătoare; datele sunt diferențiate după gradul lor de complexitate:

a) fișe cu datele bibliografice standard;

b) idem cu indexări și trimiteri;

c) idem cu regeste, cuvinte cheie;

d) idem cu rezumate;

e) idem cu citate;

f) idem cu comentarii afirmative sau critice.

SITEO se subdivide, de asemenea, în module destinate cărților și periodicelor ca atare, sau


articolelor din periodice, la rândul lor fiecare din acestea tratând separat originalele (în limba
română sau în alte limbi) și traducerile (în limba română sau în alte limbi). Ca și la SIPRA, se
întrevede utilizarea în viitorul imediat a bibliotecii electronice, valorificând situațiile în care, tot
mai multe edituri, după ce realizează prin mijloace informatice operațiile de culegere și editare a
cărților/revistelor, pun la dispoziția celor interesați formatul electronic în text integral al
realizărilor lor folosindu-se de binefacerile Internetului. Pe data de 11 august 2006, presa a anunțat
că „firma Google a încheiat un acord cu Universitatea din California pentru a face disponibil on-
line conținutul bibliotecilor acestei instituții (peste 100). Este primul pas în realizarea celei mai
mari biblioteci virtuale, inițiat de Google, care intenționează să transfere în format digital toate
operele scrise în lume”. Și alte companii (Yahoo) au anunțat intenții asemănătoare, marele
impediment fiind bariera de protecție a unor opere prin dreptul de autor care trebuie învinsă prin
stăruință și mulți bani. Și inițiativa Uniunii Europene de a crea, după modelul S.U.A., o memorie
colectivă întâmpină aproximativ aceleași greutăți, dar, pentru interesul general, este foarte probabil
să se găsească soluții însoțite și de compromisuri. Pentru regăsiri tematice sau după alte criterii, la
aceste documente integrale se vor adăuga, cu siguranță, și unele dintre elementele enumerate mai
sus, ca informație îmbunătățită.

Trebuie precizat că diversele subsisteme și compartimente trebuie astfel concepute încât să


asigure schimbul și completarea între informații, inclusiv cele determinate de evoluția în timp a
diverselor date: de pildă, diversele versiuni ale unor acte normative, determinate de abrogările și
modificările exprese ori implicite, dar determinând la rândul lor – în afara implicațiilor inter-
relaționale – și modificări (uneori semnificative) ale jurisprudenței și ale literaturii de specialitate.

Legislația fiind în principiu, întocmai ca și jurisprudența, statistica juridică și ce a stării


infracționale etc., unice pe tara, sfera de acțiune a SIJUR se extinde, prin natura lucrurilor, la
întreaga activitate socială, indiferent de subordonări, domenii, sectoare sau clasificări tematice.
Numai în această concepție se poate înțelege rolul unificator și integrator al legii și al factorului
juridic în general. Fiecare persoană și fiecare structură este supusă de fapt nu numai legislației sale
specifice, ci și fondului normativ global, care funcționează și trebuie cunoscut în întreaga
intercondiționare a tuturor actelor și normelor juridice pe care acesta le cuprinde.

SIJUR a fost gândit să poată servi nu numai în planul informării și documentării, ci și ca


un consultant de specialitate, ca un partener de dialog și asistent la soluționarea problemelor
juridice și judiciare (bunăoară în activitatea parlamentară și de elaborare și avizare a proiectelor
de lege; în publicarea proiectelor și a actelor normative adoptate; în publicarea jurisprudenței; în
consultațiile notariale și avocațiale; în urmărirea și evaluarea activităților instanțelor, parchetelor
etc.;), manifestându-se adesea ca un sistem expert întemeiat pe programe de inteligenta artificială.

Printre beneficiarii sistemului se pot distinge patru categorii, cărora le corespunde câte o
latură a informaticii juridice. Astfel sunt: activitățile de informatică juridică în serviciul statului;
cele în serviciul agenților economici și sociali; informatica în serviciul cercetării și învățământului
juridic; informatica în serviciul direct al cetățenilor.

Pe plan internațional, pornind de la faptul că se consideră că informatica juridică cuprinde


stocarea și extragerea datelor juridice, analiza funcțională și utilizarea logicii simbolice, se
încearcă o distincție între informatica juridică în sens larg și informatica juridică în sens restrâns
(strict).

Informatica juridică în sens larg este considerată a fi disciplina care studiază aplicarea în drept a
tuturor aplicațiilor și activităților informatice, în timp ce informatica juridică în sens strict pare a
fi informatica juridică documentară.

Prima din cele două categorii conține, așadar:

. informatica juridică documentară;

. informatica juridică meta documentară, adică acea ramură a informaticii juridice care se ocupă
de sistemele expert, deci de programe care să ofere utilizatorului soluții la problemele specifice
dreptului;

. informatica judiciară care se ocupă de informatizarea registrelor și tuturor activităților instanțelor


de judecată și a celorlalte aspecte specifice ale parchetelor, executarea pedepselor etc.;

. dreptul informatic, studiind protecția juridică a programelor, protecția vieții private și a băncilor
de date personale, semnătura electronică, contractele informatice, Internetul și dreptul, crime și
delicte comise prin intermediul mijloacelor informatice sau împotriva informaticii etc.;

. informatica juridică „personală”, adică aplicarea mijloacelor informatice pentru formarea –


inițială și continuă – a juriștilor, pentru organizarea cabinetelor de avocați sau de notari etc.

Alte tendințe de structurare conduc la trasarea a trei categorii (ramuri) ale informaticii juridice:

. informatica juridică documentară (aplicații informatice în serviciul documentării juridice) pentru


conceperea și dezvoltarea tehnologiilor pentru căutarea textelor, clasificări, redactarea rezumatelor
(sumarelor), elaborarea tezaurelor juridice, extragerea informațiilor și a tuturor celorlalte
instrumente lingvistice;

. informatica juridică administrativă (aplicații informatice în serviciul practicii juridice), care


conține programe pentru automatizarea procedurilor judiciare, redactarea hotărârilor judecătorești
și a legislației, utilizarea calculatorului în toate aspectele aplicării dreptului;

. informatica juridică în sprijinul deciziei (aplicații informatice în serviciul științei juridice),


orientată spre elaborarea și utilizarea sistemelor expert juridice, a instrumentelor în sprijinul luării
deciziilor și a sistemelor inteligente pentru consiliere (asistenta) juridică.
Actualmente, informatica juridică apare ca fiind o disciplină interesată de repercusiunile sociale și
economice ale utilizării informaticii, precum și de aspectele tehnice ale aplicării tehnologiilor în
domeniul juridic. Într-un sens mai larg, informatica juridică poate fi concepută să includă alte
chestiuni având aspect de informație juridică, din care se pot cita, cu titlu de exemplu, securitatea
și pacea, dreptul internațional, comerțul electronic, democrația și drepturile omului; „Cyberlaw”
interesându-se de crimele comise în lumea calculatoarelor și al comunicațiilor pe Internet, apare
direct legată la informatica juridică. Se întrevede că informatica juridică va servi nu numai pentru
a furniza instrumentele necesare care să facă larg disponibile și accesibile informația juridică și
cunoștințele, ci va ajuta, de asemenea, la măsurarea efectelor de ameliorare a condițiilor de acces
la drept și a repercusiunilor distribuirii foarte largi a informației juridice, precum și la studierea
efectelor aplicării „cyberlaw” în societate.

În contextul societății informației, în care datele se prelucrează preponderent cu mijloace


informatice, se pun întrebări și se adaptează răspunsuri ale căror forme urmăresc evoluțiile
tehnologiilor informației și comunicațiilor, precum: Ce tipuri de informație se difuzează? Poate fi
propusă în forma sa brută sau îmbogățită? Trebuie să fie diferențiată după utilizator? Cum se
asigură fiabilitatea și actualitatea (probleme de flux și de anterioritate)? Care este piața de
informație juridică? Cum este organizată difuzarea (suporturi, producători, servere)? Care sunt
costurile? Cum se asigură perenitatea difuzării? Este informația accesibilă financiar și tehnic
întregii piețe? Noile tehnologii antrenează modificări în difuzare? Care sunt consecințele
circulației fără frontiere? Cum se asigură protecția persoanelor? Cum se respectă drepturile private:
responsabilități, garanția securității și autenticității informației, executarea contractelor,
sancțiuni… ? Cum se garantează drepturile de proprietate intelectuală? Care sunt diferitele politici
ca și obiectivele lor și mijloacele de punere în lucru pentru a asigura difuzarea? Care sunt actorii
și care este rolul lor? Noile tehnologii și circulația transfrontieră trebuie să antreneze schimbări ale
politicilor?
III. SISTEM. SISTEM INFORMAŢIONAL. SISTEM INFORMATIC

„Dacă cineva ar fi invitat să numească cinci idei cardinale ale gândirii moderne, ar trebui
să includă printre ele, și încă la loc de frunte, conceptul de sistem. Abordarea sistemică, căci este
mai degrabă vorba de o metodologie decât de o teorie unitară, proclamă prioritatea totului asupra
părților.

Sistemul nu este altceva, într-o definiție simplă, decât totalitatea elementelor aflate în
interacțiune și formând o entitate distinctă1.” L. Von Bertalanffy, savantul-biolog care a pus bazele
teoriei sistemelor și a inițiat multiple și variate cercetări în domeniu, considera că sistemul este
„un complex de elemente aflate în interacțiune” (1956) cu precizarea că sistemul se numește închis
când el nu primește și nu cedează substanță (se admite doar un posibil schimb de energie), sistem
deschis dacă prin el intră și iese continuu nu numai energie, ci și substanță.

Elanul cercetătorilor de tip sistemic are la bază principiul izomorfismului2 conceptelor,


legilor și modelelor din diferite domenii, deschizând calea transferului de metode de la un domeniu
la altul. Izomorfismul este un principiu unificator al științei, prin noul criteriu de ordonare pe care
îl oferă, numeroase enunțuri din teoria sistemelor fiind valabile într-o mare varietate de cazuri, a
căror natură nu sugera nici o apropiere; stabilirea izomorfismului modelelor continuă și dezvoltă
ideea de similitudine și de analogie între sisteme.

În metodologia sistemică, integritatea și autocorectarea (autostabilizarea, homeostaza) nu


sunt decât primii pași în abordarea celorlalte două atribute proprii sistemelor, care sunt
autoorganizarea și ierarhia. Așa cum autostabilizarea asigură o configurație stabilă pentru un
sistem într-un mediu schimbător, prin compensarea fluctuațiilor exterioare și păstrarea unor
parametri proprii ai sistemului, autoorganizarea reprezintă crearea de noi stări stabile, menite să
asigure supraviețuirea sistemului în schimbările și solicitările mediului; acest tip superior de
adaptare presupune reorganizări interne. Prin proprietatea de ierarhizare se poate înțelege

1
M. Maliţa, Sisteme în ştiinţele sociale, Ed. Academiei, Bucureşti, 1977, prefaţă
2
Izomorfism este un termen matematic care denotă corespondenţa biunivocă a elementelor cu păstrarea relaţiilor din
două sisteme – când două fenomene, nu neapărat înrudite din punct de vedere al naturii lor fizice, sunt descrise de
aceleaşi ecuaţii sau a căror legi au aceeaşi expresie matematică.
capacitatea unui sistem de a fi în același timp suprasistem pentru părțile sale și subsistem în
componenta altor sisteme.

Însușirile sistemului, calitățile sale sunt determinate atât de subsisteme și relațiile


(interacțiunile) interne și externe, cât și de relația globală, sinergică (de cooperare a subsistemelor),
dintre sistem și subsisteme, deci de relația de supradeterminare a sistemului față de subsisteme,
asociată cu finalitatea sistemului. Finalitatea, pe palierele unde nu participă omul (nivelul fizic,
chimic etc.) este dată de jocul legilor naturale3.

Circuitele informaționale sunt itinerariile parcurse de date și informații de la locul


culegerii datelor până la destinatarii informațiilor; acestea trebuie să fie scurte, raționale și
economicoase. Dacă un circuit informațional reprezintă drumul pe care îl parcurge informația între
emițător și receptor (destinatar), o secțiune prin acest circuit informațional formează un flux
informațional.

Fluxul informațional reprezintă cantitatea de informații care circulă între emițător și


beneficiar, între două elemente ale unui sistem informațional indiferent de natura purtătorilor
materiali de informație și de procedurile folosite. Fluxul este caracterizat prin: conținut, sens,
frecvență, lungime, viteză, fiabilitate, cost.

Circuitele și fluxurile informaționale pot fi clasificate după mai multe criterii:

1. după direcție: verticale, orizontale, oblice;

2. după frecvență: periodice, ocazionale;

3. după locul unde iau naștere: interne, externe.

O procedură informațională reprezintă ansamblul elementelor prin care se stabilesc


modalitățile de culegere, de înregistrare, de transmitere și de prelucrare a informațiilor, cu
precizarea operațiilor de efectuat și succesiunea lor, a suporturilor, modelelor și mijloacelor de
tratare.

Mijloacele tradiționale de tratare a informațiilor au fost clasificate în:

3
P. Constantinescu, Sisteme ierarhizate. Rolul informaţiei în geneză şi dezvoltare, Ed. Academiei, Bucureşti, 1986
1. manuale: mașini de dactilografiat, mașini de calcul manual, mașini de contabilizat și de
facturat;

2. mecanizate: echipamente metalografice (mașini cu cartele perforate);

3. automate: calculatoare.

Dacă așa cum se apreciază în știința conducerii că sistemul decizional reprezintă „sistemul
nervos” al unei organizații, tot așa sistemul informațional este considerat „sistemul circulator”. El
oferă materia primă (informația) necesară în stabilirea și îndeplinirea obiectivelor manageriale, a
sarcinilor, competențelor și responsabilităților atât manageriale, cât și de execuție din cadrul
organizațiilor socio-economice.

Sistemul informațional al unui organism este considerat de către specialiști ca fiind


ansamblul datelor, informațiilor, circuitelor informaționale, purtătorilor de informații, procedurilor
și mijloacelor de tratare a informațiilor menite să contribuie la stabilirea și îndeplinirea obiectivelor
respectivului organism; așadar sistemul informațional este totalitatea datelor, metodelor,
procedurilor și mijloacelor folosite în procesul informațional. Procesul informațional apare,
astfel, ca fiind ansamblul integrat al operațiilor de colectare, pregătire, stocare, conversie,
selectare, interogare, prelucrare, transmitere a datelor, ce se execută cu anumite metode, tehnici,
proceduri și mijloace și au o anumită finalitate – listă, raport, fișier, documentație, informații
punctuale afișate pe ecran, sau orice alt tip de difuzare și valorificare a informațiilor.

Sistemul informațional al unei entități are ca principal obiectiv furnizarea informațiilor


necesare realizării în condiții de maximă eficientă a sarcinilor respectivei organizații; funcțiile de
bază ale sistemului informațional sunt date de situarea acestuia în structura standard tip a unității:
a) realizarea conexiunilor informaționale dintre sistemul conducător și sistemul condus pe niveluri
organizatorice; b) execuția proceselor informaționale în cadrul ciclului de planificare-programare,
pregătire-lansare, control-reglare și evaluare-raportare a proceselor operatorii și activităților.

Deoarece sistemul informatic are aceleași obiective și îndeplinește aceleași funcții ca și


sistemul informațional, se afirmă în literatura de specialitate că sistemul informatic al unei
organizații este de fapt sistemul informațional al acesteia în care pentru execuția proceselor
informaționale sunt utilizate cu preponderență mijloace informatice (electronice, automatizate),
precum și metode și tehnici oferite de știința conducerii, teoria sistemelor, cercetarea operațională
etc. Denumirea de sistem informațional sau sistem informatic depinde atât de gradul de
automatizare a proceselor informaționale, cât și de nivelul științific al metodelor și tehnicilor
utilizate în execuția acestor procese. Ca ansamblu organizat de procese informaționale,
performanțele tehnico-economice ale unui sistem informatic sunt condiționate, pe de o parte, de
concepția și structura sa funcțională, iar pe de altă parte, de nivelul cantitativ și calitativ al
resurselor utilizate la realizarea sistemului și execuția proceselor informaționale.

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției, o adevărată lege a informatizării instituțiilor statului, pentru a putea opera cu noțiuni din
domeniul informatic, definește în art. 35 sistemul informatic ca fiind orice dispozitiv sau
ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai
multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic; prin prelucrare
automată a datelor se înțelege procesul prin care datele dintr-un sistem informatic sunt prelucrate
prin intermediul unui program informatic, iar prin program informatic se înțelege un ansamblu de
instrucțiuni care pot fi executate de un sistem informatic în vederea obținerii unui rezultat
determinat. Prin date informatice se înțelege orice reprezentare a unor fapte, informații sau
concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic. În această categorie se
include și orice program informatic care poate determina realizarea unei funcții de către un sistem
informatic.

După rolul pe care îl au în cadrul sistemului informatic, resursele pot fi grupate în:

a) informațiile, datele și suporturile purtătoare de informații, prin intermediul cărora se


asigură conducerea și funcționarea unității;

b) metodele, tehnicile și procedurile utilizate în analiza, proiectarea, programarea,


implementarea, întreținerea și dezvoltarea sistemului informatic, precum și la execuția
proceselor informaționale;

c) echipamentele, instalațiile auxiliare și obiectele de inventar, utilizate la execuția


proceselor informaționale;
d) personalul de conducere și de execuție, care participă direct sau indirect la analiza,
proiectarea, programarea, implementarea, întreținerea și dezvoltarea sistemului
informatic, precum și la execuția proceselor informaționale.

Informația, ca „produs” al proceselor informaționale, reprezintă elementul de cunoaștere, definit


prin semnificația, utilitatea și funcțiile sale, în cadrul mecanismului de conducere și funcționare a
entității. Realizarea și introducerea unui sistem informatic presupun în primul rând o clasificare și
sistematizare a mulțimii informațiilor vehiculate în organizație. Chiar dacă această clasificare se
poate face după diferite criterii (conținut, natură și destinație, conexiuni pe care le realizează etc.),
utilitatea și funcția informațiilor pot fi suficiente pentru o clasificare rațională, de la care să se
pornească la formularea adevăratelor cerințe informaționale în vederea introducerii și utilizării
tehnicilor electronice de calcul.

Din punct de vedere „funcțional”, informațiile utilizate în conducerea și funcționarea unei


organizații pot fi clasificate în:

. informații de intrare ce caracterizează cantitativ și calitativ nivelul sarcinilor și resurselor alocate,


activităților și entităților funcționale ale organizației;

. informații de stare ce caracterizează cantitativ și calitativ potențialul (tehnic, de producție,


economic și social) al unității, al activităților și entităților sale funcționale;

. informații de ieșire ce caracterizează cantitativ și calitativ nivelul rezultatelor și nivelul


consumurilor de resurse ale unității, unităților și entităților sale funcționale;

. informații de cooperare ce caracterizează cantitativ și calitativ relațiile și legăturile dintre unitatea


respectivă și sistemul economico-social, dintre activitățile unității, precum și dintre entitățile sale
funcționale;

. informații de execuție ce sunt utilizate în procesele informaționale pentru execuția lucrărilor


informaționale și care conțin atât informațiile menționate cât și alte informații operative pentru
conducerea și funcționarea unității, activităților și entităților funcționale.

Din punct de vedere al utilității lor, de principiu, pot exista:

. informații de planificare pe anumite perioade, activități, entități;

. informații de planificare operativă și/sau programare a activităților;


. informații de pregătire, lansare a lucrărilor ce urmează a fi executate și de alocare a resurselor
necesare;

. informații de control și reglare rezultate din urmărirea operativă a avansului lucrărilor și


activităților utilizate în procesele operatorii pentru reglarea operativă a abaterilor, dar și pentru
actualizarea programelor;

. informații de execuție, respectiv datele ce sunt utilizate în execuția proceselor informaționale ce


furnizează categoriile de informații menționate.

În activitatea de conducere, informațiile reprezintă principala resursă cu care operează


conducătorii, indiferent de domeniul pe care îl coordonează și nivelul pe care îl au în cadrul unității,
constituind totodată, produsul final al proceselor informaționale ce se întrepătrund cu cele de
conducere, intercondiţionându-se reciproc. Considerând informațiile ca resursă a activității de
conducere, dar în același timp și ca produs al proceselor informaționale, rezultă pe de o parte
utilitatea socială a sistemelor informatice în conducerea și funcționarea organizațiilor, iar pe de
altă parte caracterul productiv al activităților ce concură la realizarea și funcționarea acestor
sisteme.

Dintre principiile sistemului informațional pot fi reținute următoarele:

1. Subordonarea conceperii și funcționării sistemului informațional cerințelor


managementului organizației;

2. Corelarea subsistemului informațional cu cel decizional și organizatoric;

3. Unitatea metodologică în tratarea informațiilor;

4. Concentrarea asupra abaterilor esențiale;

5. Asigurarea unui timp corespunzător de reacție sistemului decizional;

6. Asigurarea de maximum de informații finale din fondul de informații primare;

7. Flexibilitatea;

8. Eficacitatea și eficienta.

Sistemul informațional este marcat, pe de o parte, de o continuă tendință de raționalizare,


simplificare și perfecționare a acestuia sub aspectul creșterii exactității prelucrării datelor, a sporirii
operativității în procesul de culegere, transmitere și prelucrare a datelor, iar pe de altă parte și de
preocuparea în direcția creșterii eficienței economice a sistemului informațional în ansamblul său.
În general, aspectele privind perfecționarea sistemului informațional poartă amprenta succeselor
dobândite de tehnica electronică, de informatică, în general. De aici se impune și noțiunea de
sistem informatic, sistemul informațional în care preponderente sunt mijloacele automate pentru
prelucrarea datelor, intervenția manual-mentală a omului fiind din ce în ce mai redusă.

Organizarea sistemului informațional (SI) se face în lumina unor principii, respectarea lor
condiționând funcționalitatea și eficienta acestuia:

. unitatea dintre activități („procesul de producție”) și SI;

. unitatea dintre SI și structura organizatorică;

. corelarea informațiilor cu nivelurile ierarhice cărora le sunt destinate;

. dependența deciziei de informare;

. proporționalitatea dintre nivelul de prelucrare a datelor și eficienta informațiilor disponibile;

. dependența nivelului informației de calitatea evidențelor;

. concordanța dintre informațiile transmise și cele recepționate.

Potrivit acestor principii, criteriile de raționalitate a organizării și funcționării SI sunt:

- calitatea informațiilor: acestea trebuie să fie semnificative, corecte, precise, oportune,


actuale, complete;

- circulația rațională a informațiilor, care semnifică continuitatea informațiilor și


existenta conexiunii inverse;

- circulația economicoasă a informațiilor, care se asigură prin evitarea paralelismelor, a


transcrierilor de date și informații, respectarea principiului excepțiilor;

- construcția rațională a purtătorilor, care presupune înșiruirea în succesiune logică a


datelor și informațiilor înscrise, în ordinea înscrierii sau citirii lor, precum și gruparea
lor în date primare, informații intermediare, informații de ieșire;

- finalizarea rațională a fluxului de informații;

- caracterul unitar al SI.


Cerințele organizării raționale a SI sunt:

1. determinarea corectă și completă a caracteristicilor și modului de funcționare a organizației;

2. precizarea principalelor legături în cadrul și în afara sistemului de conducere al organizației;

3. definirea centrelor de decizie, a naturii deciziilor și a informațiilor necesare luării acestora;

4. stabilirea unor mecanisme corespunzătoare de desfășurare a „proceselor de producție” și de


birou (administrative);

5. asigurarea cantitativă și calitativă a personalului necesar;

6. asigurarea concordanței între metodele de conducere practicate și sistemul informațional;

7. asigurarea interdependenței dintre organizarea structurală a datelor ce se prelucrează și


organizarea structurală a procedurilor de prelucrare;

8. asigurarea siguranței în funcționare, a stabilității și modificabilității SI.

Procesul de analiză și proiectare a SI cuprinde etape și faze, precum:

1. Definirea ariei studiului

1.1. Sesizarea necesității de efectuare a studiului

1.2. Stabilirea temei

1.3. Delimitarea ariei de cuprindere a studiului

2. Definirea cerințelor căror trebuie să le răspundă studiul

2.1. Identificarea problemelor

2.2. Stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse prin îmbunătățirea SI

2.3. Studiul preliminar de pregătire a cadrului general de desfășurare a proiectului

2.4. Revederea obiectivelor stabilite în faza 2.2, dacă acest lucru apare ca necesar în urma
efectuării studiului preliminar

3. Cunoașterea și analiza critică a sistemului actual

3.1. Culegerea datelor privind sistemul existent

3.2. Analiza critică a funcționării sistemului actual


3.3. Determinarea schimbărilor necesare în sistemul existent

4. Proiectarea noului sistem

4.1. Elaborarea conceptului general

4.2. Proiectarea de detaliu a noului sistem

5. Implementarea și urmărirea funcționării noului sistem

Stocarea datelor nu e un scop în sine ci reprezintă singura posibilitate de a asigura prelucrarea


sincronă a datelor apărute asincron.

SI este compus din proceduri de prelucrare și datele ce trebuie prelucrate; procedurile se schimbă
mai repede decât structura datelor; datele comune (direct sau indirect) sunt folosite de către toate
nivelurile ierarhice (rezultă din agregarea corespunzătoare a datelor folosite la nivelurile inferioare
lui). Sunt evidente: date primare (fapte, evenimente) care nu pot fi divizate, și date secundare –
obținute în urma unui proces de „sumarizare” sau alte calcule, date interne și externe, date curente,
procese (cu frecvență mare de utilizare, de regulă comune la mai mulți utilizatori) și date de istoric
(arhivă).

Baza de date este considerată ca fiind o colecție structurată de date și informații necesare și
suficiente pentru a satisface o listă de decizii dată. Caracteristica de structurare înseamnă existenta
relațiilor logice între date la nivelul organizării lor, iar lista de decizii înseamnă satisfacerea
cerințelor informaționale ale sistemului pe care îl servește baza de date.

Principiile bazei de date în sistemul informatic pot fi exprimate astfel:

- baza de date este considerată ca o entitate ce poate fi administrată și controlată, datele


ca resurse informaționale ale organizației sunt separate de programele de utilizare în
subsisteme; sistem de administrare a datelor este un ansamblu de mijloace umane,
proceduri și echipamente care au drept scop gestionarea datelor și informațiilor;

- structura datelor în bază să satisfacă cerințele de informații ale sistemului, respectiv ale
tuturor modelelor de prelucrare, cât și cerințele potențiale de informare asupra stării
sistemului.

Apare și situația în care datele trebuie gestionate independent – redundanța poate fi identificată și
rezolvată cu ușurință astfel că devine posibilă înregistrarea lor unică și memorarea (on-line, pe cât
posibil), fapt ce conduce la creșterea eficienței utilizării spațiului de memorare, reducerea timpului
de calcul, evitarea cheltuielilor suplimentare legate de întreținere.

Existenta sistemului unitar de gestiune face ca intrările/ieșirile să nu se refere la fișiere specifice,


ci la structura de date, ceea ce permite:

. controlul și securitatea datelor;

. independentă datelor față de programele de aplicație (și evident, față de suportul fizic);

. accesul tuturor utilizatorilor la datele conținute.

Sunt evidente deosebirile față de fișierele clasice:

- la fișierele clasice selectarea este posibilă după un singur criteriu (la nivel de
înregistrare logică – articol), după alte criterii se impune o sortare corespunzătoare;

- informația în baza de date este accesibilă direct după o mulțime de criterii de clasificare
fără sortări suplimentare;

- între fișierele bazei de date există corelări logice, la fișierele clasice, nu;

- baza de date conține, în principiu, numai date primare, înregistrate o singură dată, fapt
ce conduce la micșorarea capacității de memorare și ușurarea actualizării, lucru
nerealizabil la fișierele clasice;

- descrierea și organizarea datelor în baza de date este în general independentă de


utilizarea lor – baza de date este flexibilă și susceptibilă de a fi continuu îmbunătățită.

Funcțiile Sistemului de Gestiune a Bazelor de Date (SGBD):

1) Descrierea datelor, a relațiilor între ele, controale ce trebuie efectuate


înainte de a avea acces la ele

a. Structura datelor: fizică (volum, cilindru, pistă, bloc, sector, octet, bit) și logică
(arborescența datelor pentru programele de aplicații)

b. Descrierea datelor: constituenți; atribute și ierarhizare; înregistrare: structură


ierarhică și în rețea; relații între înregistrări de același nivel; relații între niveluri
diferite; controale posibile

c. Limbaj de descriere, metode de descriere formală a datelor și relațiilor


2) Manipularea datelor

a. Obiecte de manipulat, respectiv niveluri de acces: înregistrări, grupări de date,


date elementare

b. Operații posibile asupra obiectelor (selectare), acces prin identificatori primari,


secundari, inversiunea fișierelor logice

c. Metode de acces și organizare fizică: metode de acces (secvențial, index,


adrese, liste), organizarea lanțurilor (arbori, rețele, tabele)

d. Operații de manipulare logică (adăugare, suprimare etc.)

e. Limbaj de manipulare, metode de descriere formală a operațiilor de manipulare


IV. SISTEMUL ŞI DREPTUL

În anii 1950, cibernetica a furnizat un prim model de funcționare a sistemului juridic descris ca un
proces de decizie bazat pe informație. Administrația este atunci analizată ca o mulțime de entități,
coordonate în interiorul unui sistem finalizat, maturizat printr-o energie informațională, normele.
Din punctul de vedere al prelucrării informației juridice, dreptul a putut fi recunoscut ca o altă
tehnologie a informației, precedând informatica. Totdeauna a fost remarcat rolul fundamental al
informației în sistemul supus analizei, fie din punctul de vedere al lucrătorului („actorului”) din
domeniu, fie din punctul de vedere al guvernantului și instituției. Sistematica nu și-a propus numai
modele pentru îmbunătățirea acțiunii (ameliorarea eficacității administrației și mai general
activitatea de comandă și de control a organizațiilor); ea este un instrument conceptual pentru
analiza funcționării procesului normativ și decizional, un fel de nouă apropiere teoretică de drept.

Se poate pune atunci întrebarea despre modul cum se poate explora dreptul-sistem:

. din punctul de vedere al producerii sale și din cel al auto-reproducerii lui: este sistemul juridic
auto-reproductibil? Cum se conectează el la alte sisteme sociale (politice, economice …) și cum
retroactivează el asupra sistemului global?

. din punctul de vedere al evoluției sale: este dreptul un sistem dinamic? Întrebarea este utilă când
este vorba de reperarea punctelor de ruptură, sau de emergență în lege sau jurisprudență;

. din punctul de vedere al complexității sale: ce zice judecătorul când califică complexe anumite
decizii sau anumite contracte, unde se încâlcesc acte și evenimente? Este această complexitate
relevată și de științele complexității? Răspunsul este pozitiv dacă decizia observată se înscrie într-
un sistem complex unde determinarea izolată a unei ilegalități sau unei responsabilități devine
imposibilă (precum marile afaceri ale ultimilor ani ca cele cu vaca nebună, sângele contaminat
etc.);

. din punctul de vedere al echilibrelor sale „paradoxale”: cum poate face referire un decident la
noțiunea de ordine publică fără să definească pe cea de libertate? Lărgirea utilității publice fără
garantarea proprietății private? Întărirea descentralizării fără o regândire a centralizării?
. din punctul de vedere al predictibilității sale: legea nu poate prevedea totul. Informația juridică
este imperfectă, incompletă față de mediu. Cum umplu „actorii” lacunele? Cum poate sistemul de
informații să administreze întâmplarea, șiretenia, interpretarea?

Temele de studiu ce apar drept consecințe:

.. ierarhia sistemelor și întrepătrunderea rețelelor;

.. dinamica evoluției, adaptării, instabilității și schimbărilor în sisteme;

.. noțiunile de autonomie, responsabilitate, marjă discreționară la distincția între persoane și


sisteme;

.. procesele de interacțiune sistem – mediu;

.. luarea deciziei în situații de risc și incertitudine;

.. „factorii umani” în organizații și mecanisme;

.. reglarea, hetero-reglarea și autoreglarea.

În toate temele, utilizarea tehnologiilor nu poate decât să reactiveze întrebarea frontierelor între
sistemele umane și cele artificiale și cea a efectelor deciziilor administrative.

Analiza mișcării de raționalizare a proceselor de edictare a dreptului, care arată că norma juridică
nu este mai asigurată de o legitimitate de principiu, dar că este ținută de cucerirea prin rigoare
științifică în modurile sale de elaborare (legitimitate „procedurală”). Politica de codificare a
dreptului sau sistematizarea consultării publice pre legislative, cel mai adesea prin Internet, sunt
principalele ilustrări.

Cu sosirea Internetului, problema reglementării a devenit un subiect la modă. Internet nu este o


lume care se autoreglează, refractară la hetero-reglare? Politicile au găsit o alternativă care
salvează rolul Statului, cel puțin ca „partener”: co-reglarea. Acești termeni trebuie analizați mai
riguros în dimensiunea lor conceptuală, istorică și politică. Trebuie și o precauție științifică dar și
atitudine civică pentru că cele două aspecte sunt legate de discursul privind pseudodemocrația
electronică.
SISTEMUL INFORMATIC JURIDIC ROMÂNESC (SIJUR)

Sistemul Informatic Juridic Românesc (SIJUR) a fost studiat la începutul anilor ’70 și proiectat în
anul 1972 de o echipă mixtă de informaticieni și juriști.

El urmărește ca obiective principale:

a) constituirea fondului centralizat de acte normative ce reprezintă legislația activă (actele în


vigoare, precum și actele normative abrogate dar care își mai produc efecte) sau legislația
istorică (actele abrogate care nu mai au efecte);

b) înmagazinarea textului integral al acestor acte normative și indexarea automată a bazei de


date corespunzătoare, obținând astfel posibilitatea căutării informației după orice cuvânt
sau combinații de cuvinte folosite de legiuitor;

c) completarea bazei de date conținând fondul de acte normative românești cu date


corespunzătoare din dreptul comparat și din dreptul internațional și comunitar;

d) oferirea de informații legislative eficiente, ca:

• prezentarea stării generale a actelor normative (elemente de identificare, structură și


valabilitate-vigoare);

• identificarea legăturilor exprese și implicite dintre actele normative, descompuse în norme


care intră în relații active și pasive cu alte norme, respectiv acte;

• identificarea materiilor (juridice) reglementate prin legislația românească;

• istoricul modificărilor fiecărui act normativ, cu memorarea textelor corespunzătoare


diferitelor faze care s-au succedat în evoluția aceleași norme sau instituții juridice;

e) semnalarea inadvertențelor și paralelismelor de reglementare, precum și a lacunelor


acesteia prin determinarea tuturor corelărilor explicite și implicite;

f) servicii de consultație juridică, pe baza determinării stării reale de la un moment dat a


sistemului normativ, în litera și spiritul său, cu toate actualizările și implicații pe care le
cunoaște;
g) analiza normelor și în general a fenomenelor juridice în contextul efectelor lor sociale (în
cadrul și pe măsura informatizării paralele a altor domenii de activitate);

h) pregătirea informatică a proiectelor de acte normative, asistenta de tip expert la elaborarea,


avizarea și adoptarea lor, păstrând istoricul fazelor de elaborare și avizare ale fiecărui
proiect, inclusiv textele referitoare la aceste faze și amendamentele și interpelările
corespunzătoare;

i) stocarea jurisprudenței judiciare și notariale (în perspectivă și a celei arbitrale) de referință,


precum și a celei administrative cu caracter juridic;

j) perfecționarea activităților desfășurate de instanțe și de unitățile asimilate acestora, prin


aportul facilităților pe care le oferă tehnica de calcul și birotica, creându-se și
concentrându-se pe cale automată diversele evidente, registre, condici, tabele și fișiere
necesare;

k) stocarea tuturor informațiilor bibliografice de referință;

l) informatizarea treptată a statisticii legislative, judiciare și notariale, precum și a celei


privind executarea penitenciară a hotărârilor judecătorești;

m) gestiunea informatică a tuturor unităților din sistemul justiției, din punct de vedere operativ,
economic-administrativ.

Pentru realizarea acestor obiective, SIJUR a fost structurat pe trei subsisteme principale:

1. SILEG – Sistemul Informatic al Legislației;

2. SIPRA – Sistemul Informatic al Practicii Juridice;

3. SITEO – Sistemul Informatic al Teoriei Juridice.

Fiecare dintre acestea se subdivid, la rândul lor, în alte și alte subsisteme, module și
compartimente, după caracteristicile activităților și informațiilor pe care le comportă.

Dintre subsistemele principale, cel mai complex și exigent și - de aici – cel mai aprofundat și
cuprinzător este cel ce se ocupă de legislație (SILEG), unde se pornește dintru început de la cerința
stocării și regăsirii textului integral și exact al actelor normative respective. Cum în asemenea
texte orice alterare trebuie evitată, sunt semnificative nu numai fiecare literă, dar și fiecare semn
de punctuație al legiuitorului. În consecință, SILEG recurge hotărât la evitarea tratării informației
prin rezumare, procedeu afectat vrând-nevrând de o anume doză de subiectivitate și, în orice caz,
de incertitudine asupra drepturilor și obligațiilor stabilite de lege. De altfel, opțiunea pentru textul
integral, deși mai complicată și mai fastidioasă ca metodă, ne oferă imediat în compensare
posibilitatea de a folosi indexarea automată, eliminând astfel într-o proporție deosebit de
însemnată subiectivismul indexării clasice manuale.

SILEG cuprinde, desigur, informația asupra legislației – dar în acest sens sunt necesare unele
precizări, care profilează de altfel și modulele sale. Informațiile care interesează în primul rând
sunt cele ale „legislației în vigoare”. Dar nu este suficient. Practica ne arată că, de cele mai multe
ori nevoia de informație se referă la „legislația care se aplică” (sau care „s-a aplicat”): deci, este
necesară nu numai legislația în vigoare, ci și cea abrogată dar care mai este activă prin efectele pe
care le-a produs sau le mai produce încă. De aceea, SILEG cunoaște ca prim modul constituent
„legislația activă”, SILEGAC, cuprinzând la rândul său două capitole: cel al legislației în vigoare
(SILEGAVIG) și cel al legislației active prin efectele sale (SILEGAEF), rămânând alături de acest
modul „legislația istorică” (SILEGIST) reprezentată prin legislația abrogată care nu mai produce
efecte (nu mai este activă). În același timp, în echilibru cu acest modul „istoric”, un alt modul este
rezervat legii în devenire, adică proiectelor de acte normative și informațiilor cu privire la evoluția
acestora de la inițiere până la adoptare: este SILEGPR, cu date ce informează asupra studiilor
preliminare, asupra primelor redactări, asupra stadiilor de anteproiecte și proiecte de acte
normative, asupra demersurilor și documentelor de avizare și procedurilor de adoptare – inclusiv
rapoartele moțiunile, opiniile separate etc., cuprinzând de asemenea, actele și informațiile de
promulgare și publicare, inclusiv mențiunile necesare cu privire la intrarea în vigoare.

Separat, pentru o informație juridică completă și pertinentă sunt constituite alte două module, care
sunt luate în considerare după aceleași principii ca actele legislației interne propriu-zise dar în
cazul cărora se permite, după caz, și recurgerea la rezumat și indexări clasice-manuale cu
descriptori tematici organizați într-o corespunzătoare clasificare specifică (compatibilă, de
exemplu, cu clasificarea zecimală universală adaptată la drept, care se va practica la SITEO, sau
utilizând metode moderne de trimitere la un document – legături de tip hypertext).

Este vorba de SILEGC, cu informații de drept comparat, din legislația altor state, necesare juriștilor
români fie în procesul propriu de legiferare (ca termen de comparație și optimizare), fie în
activitatea practică a statului, a agenților economici și sociali sau a cetățenilor în raporturile cu
străinii sau în activitățile lor în străinătate.

În fine, este vorba de SILEGT, modulul cuprinzând tratatele, convențiile, acordurile etc. din plan
internațional sau comunitar, și anume în chip obligatoriu cele la care România este parte, dar și,
facultativ și în completare, celelalte tratate (mai ales generale, multilaterale) care ar putea prezenta
interes la un moment dat.

În felul acesta, SILEG ajunge să înglobeze întreaga informație despre ceea ce reprezintă sfera
normelor, a normativului, a prescriptivului în cadrul fenomenului juridic. SILEG a fost abordat
cu text integral, analizat și prelucrat conform unei metodologii specifice (îmbunătățit prin analize
adecvate de ordin lingvistic, logic și juridic, integratoare ale relațiilor exprese și implicite ale
normelor); această ultimă modalitate face posibilă abordarea regăsirii informației cu ajutorul
indexării automate, metodă care în afară de obiectivitate, celeritate și siguranță oferă și
posibilitatea unei largi aplicații ale diverselor aspecte de inter-relaționare normativă. Caracterul
global al obligației de legalitate ne impune, în același timp, să recunoaștem și să afirmăm că
obiectul final al cunoașterii – consonantistă, deci cibernetică – în SILEG nu se limitează la lista
actelor normative, cu datele lor primare, ci adaugă întreaga problematică a relațiilor și a stării lor,
înmănunchind astfel întreg fondul normativ global. De altfel, fiecare dintre noi, ca cetățean este
supus nu uneia sau alteia dintre legi, ci întregului ansamblu de legi în vigoare, așa cum acționează
și interacționează ele, sprijinindu-se și completându-se, condiționând-se și, eventual, limitându-se
reciproc.

SILEG care se construiește pe aceste relații nu se rezumă însă numai la acest aspect, ci trebuie să
acorde o atenție asemănătoare și relațiilor dintre informațiile inter-normative și celelalte categorii
de informații juridice, privind respectarea și îndeplinirea legii, aplicarea ei, executarea
prescripțiilor normative, precum și reflectarea juridicului în teoria dreptului, în doctrinele juridice,
în critica vieții judiciare și juridice în general, în întreaga bibliografie a domeniului.

Sfera aplicativului, a realizării practice a prescripțiilor legislative, a organizării și funcționării


personalului și structurilor organizatorice menite să exercite activități de ordin juridic, revine celui
de-al doilea subsistem al SIJUR, sistemul informatic al practicii juridice – SIPRA. Menționăm că
în concepția SIJUR, practica juridică înseamnă nu numai ceea ce se denumea cu această expresie
(dar pe care noi o desemnăm cu termenul clasic de „jurisprudență”), ci toate aspectele de
transpunere în viață a prescripțiilor legislative și de soluționare a drepturilor și intereselor legitime
ale cetățenilor și ale structurilor la care aceștia participă. SIPRA se compune, deci, dintr-un număr
de module constituite pe criteriul activităților practice corespunzătoare: instanțele judecătorești
(SIPRAJ), eventuale instanțe arbitrale (SIPRAARB), notariat (SIPRANOT), procuratură-parchete
(SIPRAP), avocatură (SIPRAAV), consilieri juridici – jurisconsulți (SIPRACJ), ori diversele
activități administrative cu conținut juridic, de natură juridică sau cu efecte juridice (SIPRAADM),
ca de exemplu: starea civilă, evidenta populației, cazierul judiciar, evidenta funciară, diverse
jurisdicții administrative etc. La rândul lor, aceste module sunt servite de instrumente informatice
constituite prin fișiere și registre, dintre care unele cu caracter general iar altele specifice. Din
categoria acestor instrumente fac parte: fișierul unităților structurale din sfera justiției (instanțe,
parchete, laboratoare, penitenciare, barouri, notariate etc.), fișierul personalului, fișierul dosarelor
(proceselor, activităților, lucrărilor), fișierul participanților la procese (pârți, solicitanți, experți,
martori etc.), fișierul soluțiilor (hotărâri – jurisprudență, decizii și rezoluții), fișierul executării
hotărârilor, fișierul cazierului judiciar etc. etc.

În general, subsistemul SIPRA se dispensează de textul integral. Mai mult, el este în bună parte
modelat informatic pe cartoteci și registre tipizate, în care însăși dispunerea elementelor variabile
de menționat corespunde unei anumite concepții informaționale asupra bazei de date respective.
SIPRA procedează prin rezumate, completate sau nu cu citate și opinii atunci când informația este
de natură jurisprudențială; îndeobște, însă, subsistemul SIPRA este un sistem al fișelor și al
prelucrării lor și se completează cu informații corespunzătoare de ordin statistic sau de tipul
desfășurării calendaristice a activităților ca, de pildă, agenda informatică etc. Această caracteristică
generală nu exclude posibilitatea memorării în text integral a unor informații ca de exemplu unele
hotărâri, iar în imediata perspectivă generalizarea realizării cu calculatorul, în text integral, a unor
asemenea hotărâri. Odată cu creșterea gradului de dotare cu resurse materiale și umane
(calculatoare și personal calificat), se preconizează obținerea, prin mijloace informatico-birotice,
la locul producerii a textului integral al hotărârilor, deciziilor și al celorlalte documente care,
împreună cu documentele originale (pe suport hârtie) scanate să constituie „dosare electronice” și
punerea acestora, împreună cu datele de îmbunătățire și adăugire impuse de metodologia
sistemului informatic, la dispoziția celor care le-au produs, dar și la îndemâna celor interesați.

Cel de-al treilea subsistem general al SIJUR este cel al teoriei, doctrinei, literaturii juridice.
Denumit fiind ca sistemul informatic al teoriei juridice – SITEO, el este un sistem bibliografic
dezvoltat, în care datele sunt organizate în fișiere, diferențiat după gradul lor de complexitate: a)
fișe cu datele bibliografice standard; b) idem a), plus indexări și trimiteri ; c) idem b), cu regeste;
d) idem c), cu rezumate; e) idem d), cu citate; f) idem e), cu comentarii informative sau critice.
SITEO se subdivide în module destinate cărților și periodicelor ca atare, sau articolelor din
periodice, la rândul lor fiecare din acestea tratând separat originalele (în limba română sau în alte
limbi), și traducerile (în limba română sau în alte limbi), de fiecare dată adăugându-se locul de
păstrare (depozitare) și cota.

Ca și la SIPRA, se întrevede utilizarea în viitorul imediat a bibliotecii electronice, valorificând


progresul tehnologic în domeniul informatic și al comunicațiilor, dar și rezultatele inițiativelor și
eforturilor unor edituri, firme sau entități internaționale care tehnoredactează computerizat noile
materiale livrești sau se preocupă de memoria colectivă a omenirii și transpun în mediul electronic
operele de pe alte suporturi.

Informațiile SIJUR se obțin, la alegere, numai pentru una (sau unele) din categoriile modulare și
fișierele constituite, sau pentru toate, secvențial, în temeiul unei singure apelări cu mențiunile
adecvate.

SIJUR este un sistem global și articulat, capabil să ofere o multitudine de tipuri de servicii, după
nevoile de informare ale celor pentru care a fost conceput și care apelează la el. Aceste servicii
sunt fie de ordin general, fie specializate.

Fără a avea pretenția că enumerăm aici toate aceste tipuri de servicii, putem arăta că ele pot fi
simple sau complexe: de tip bibliografic, simplu sau compus în sensul indexării încrucișate; de tip
informativ, prin fișe sintetice legislative sau jurisprudențiale ori prin repertorii de legislație sau
jurisprudență; de tip prelucrător, în sensul completării informației prin rezumate realizate de
sistem, citate, opinii; de tip reproductiv, în sensul că se oferă, eventual alături de datele
bibliografice și de istoria documentului în cauză, și textul său integral, devenind inutilă recurgerea
la sursele primare; de tipul consultației juridice, în sensul că se precizează ce texte legislative sunt
aplicabile în speță și ce modificări sau abrogări exprese – dar și implicite – au suferit aceste texte,
de când și în ce ordine, precum și în legătură cu care alte acte normative; de tip auxiliar soluționării,
în care scop sistemul oferă calculatoare și fișiere adecvate (calculatoare de timbrare și impozitare,
calculatoare pentru cuantumul sancțiunilor cu amendă sau privative de libertate, luând în calcul
atât ipotezele de bază cât și cele afectate de circumstanțe atenuante sau agravante, calculatoare de
termene, calculatoare ale încărcării instanțelor și completelor cu dosare, fișiere dactiloscopice,
criminalistice, de autori necunoscuţi, de deţinuţi, de corpuri delicte, de pârți și alți participanţi în
procesele judiciare etc.); de tipul soluționării juridice propriu-zise, ori de câte ori problema se
reduce la constatarea întrunirii unor elemente faptice sau îndeplinirii unei metodologii sau
proceduri determinate de lege, cum este cazul succesiunilor sau partajelor legale în general; de tip
organizatoric, prin constituirea fișierelor de unităţi (instanțe, organe), de personal juridic, de
experți, de inventare specifice (inclusiv de corpuri delicte), de venituri din taxe de timbru și servicii
juridice, de biblioteci juridice, de unităţi și instituții de învățământ juridic etc. Desigur, enumerarea
serviciilor în cadrul fiecărui tip poate continua, după cum poate fi completată lista acestor tipuri,
cum ar fi constituirea dicţionarelor, enciclopediilor juridice pe bază lexicală și semantică,
incluzând ideea de tezaur informativ sau lăsate să se profileze liber. Menționăm de asemenea și o
altă categorie de servicii posibile, cea a editării de volume de texte juridice (cărți, studii, cercetări
etc.), de materiale legislative, jurisprudențiale, statistice etc.

Este de la sine înțeles că unele dintre tipurile de servicii la care ne-am referit privesc doar unul
(sau unele) dintre subsistemele și modulele expuse mai sus sau se referă precumpănitor la ele.

Din punct de vedere al efortului informatic, unele dintre aceste servicii sunt de pură regăsire
(retrieval), dar altele presupun prelucrări interne prealabile realizate de specialiști juriști calificați
în problemele lingvisticii juridice și, mai cu seamă, ale logicii juridice. De menționat că unele
dintre prelucrările necesare sunt efectuate chiar în cadrul căutării informației, pe temeiul unor
programe speciale de soluționare logică a diferitelor subtilități juridice ale legislației în acțiune.

Utilizarea SIJUR este concepută a se desfășura coordonat, astfel încât, cu privire la o anumită
problemă, noțiune sau instituție juridică diversele subsisteme și module – compatibile între ele –
să conveargă întru obținerea unor informații complete, în care să fie cuprinse deopotrivă datele
legislative, cele ale jurisprudenței și doctrinei corespunzătoare, ca și alte elemente pertinente cu
privire la aspectele de practică juridică în general. Este o altă idee și înfăptuire prioritară a SIJUR,
a ceea ce în anumite sectoare de activitate se numește astăzi principiul „ghișeului unic”.

Datorită metodologiei aprofundate de analiză de ordin juridic, lexical, morfologic și sintactic, ori
de ordin logic, programele în cadrul SILEG trebuie să dea posibilitatea soluționării cu calculatorul
a unor foarte subtile probleme cu privire la textele ce au cunoscut modificări sau abrogări implicite,
punând în evidentă aceste evenimente și determinând perioadele de valabilitate a unor asemenea
implicații. Din acest punct de vedere, SILEG se manifestă ca un adevărat „sistem expert”, ce
depășește cu mult ideea simplei regăsiri a unui set de informații structurat și stocat în prealabil.

Deși SIJUR provine dintr-un concept unitar și promovează o corespunzătoare unitate de concepție,
el permite prin diversele sale subsisteme și module constitutive o varietate de abordări și soluții
tehnice, de la memorarea și prelucrarea de texte, la constituirea de evidente statistice și fișiere
adecvate informațiilor corespunzătoare. Astfel, legislației în vigoare îi corespunde desigur
necesitatea textului exact al acesteia și a accesului liber la ea; de aici, menționata opțiune pentru
text integral și indexare automată, la care, pentru atingerea performanțelor sistemului, se adaugă
analize și prelucrări de ordin juridic, lexical, semantic, gramatical și logic. În schimb, în ceea ce
privește jurisprudența, soluțiile pronunțate de instanțe, este suficientă rezumarea lor judicioasă și
la un nivel profesional superior, chiar dacă pe alocuri în rezumatul respectiv pot fi inserate și
anumite citate din motivația (argumentația) sau dispozitivul hotărârii; lor li se pot adăuga și
comentarii informative sau critice.

Este de asemenea firesc că informațiile cu privire la activitățile juridice din toate cele trei
subsisteme mari și din diversele lor module pot fi tratate ca atare, în stare naturală, să zicem, dar
și sub unghi statistic – statistica juridică și în cadrul ei cea a stării infracționale, cea judiciară sau
cea legislativă având un cuvânt greu de spus în realizarea adecvării, a supleței și a eficienței
sistemului juridic și a corespondentului acestuia în planul informației, sistemul informațional
juridic.

SIJUR a fost proiectat a fi:

a) un sistem unitar național, compatibil cu alte sisteme informatice ce funcționează la nivel


național, cum sunt:

- sistemul evidenței populației și al stării civile;

- sistemul împărțirii teritorial-administrative;

- sistemul evidenței funciare și al producției agricole;

- sistemul evidenței forțelor de muncă;

- sistemul evidenței persoanelor juridice;

- sistemul evidențelor financiar-economice și prețurilor;


- sistemul resurselor și industriei;

- sistemul statistic național;

- sistemul informatic al apărării naționale;

- alte sisteme care lucrează cu date semnificative din punct de vedere juridic;

b) un sistem central în cadrul unei rețele naționale cu structurare pe orizontală și pe verticală.

Este evident că SIJUR prezintă un anumit grad de centralizare, ceea ce este firesc, impunându-se
prin atâtea activități juridice cu caracter centralizator (legiferarea, jurisprudența, cazierul judiciar
– ca exemple imediate). Dar aceasta nu înseamnă că exclude sau că stânjenește și activitățile
informatice desfășurate în plan local și chiar individual (de către avocați, de pildă): dimpotrivă,
chiar le presupune și încearcă a fi o invitație la promovarea lor. Esențială este, din acest punct de
vedere, satisfacerea cerințelor SIJUR ca sistem major informatic pentru toți juriștii și cetățenii ale
căror activități se intersectează cu informația juridică; în cadrul principiilor și modulelor sale –
pentru care sunt destinate pachete de programe și metodologii corespunzătoare – libera inițiativă
a oricărui utilizator se poate manifesta pe măsura nevoilor și fără îngrădiri, în afară de aceea ca
prin accesul obținut la sistem să nu îl deregleze sau perturbe.

Această cerință este cu atât mai valabilă pentru acțiunile de compatibilizare cu sistemele
informatice ale altor domenii de activitate cu centre și rețele proprii, precum și pentru raporturile
cu administrațiile, parchetele, notariatele, barourile și avocații lor etc. din teritoriu;

c) un sistem capabil să regăsească textul normativ prin indexare automată, asigurând de asemenea
analize logice pentru prelucrarea implicațiilor dintre norme, precum și, după caz, comentarii
adecvate acestor texte;

d) un sistem economicos, care să contribuie la diminuarea redundanțelor în date, dar și la


eliminarea operațiilor repetitive sau paralele și să permită dotări succesive, pe măsura necesităților
și acumulării realizărilor.

Potrivit obiectivelor, caracteristicilor și ariei sale de cuprindere, în funcționarea SIJUR sunt


implicate direct:

- Parlamentul României;

- Președinția României;
- Guvernul României, ministerele și celelalte organe și structuri subordonate acestuia,
având atribuții normative și executive;

- Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și unitățile structurale din


sistemul justiției (instanțe judecătorești, parchete, penitenciare, laboratoare etc.).

Aceste organe au nu numai interesul imediat și de perspectivă ci și posibilitatea de a asigura


funcționarea SIJUR potrivit obiectivelor și caracteristicilor sale. În acest scop SIJUR trebuie să fie
organizat, gestionat, menținut în funcție și dezvoltat printr-un organism de stat cu atribuții
corespunzătoare unui centru informatic juridic al țării.

Acestei unități organizatorice îi revine atât obligația de a studia, concepe și realiza programele
informatice cuvenite, cea a asigurării funcționării propriu-zise a sistemului, prin servicii adecvate
prestate în favoarea organelor centrale și de justiție mai sus amintite, cea a extinderii serviciilor la
alte ministere și organe executive, precum prefecturile sau primăriile, ori la agenți economici și
sociali, ajungându-se până la cetățenii care, activ sau pasiv, trăiesc și activează sub imperiul legii,
deci în sistemul juridic constituit.

Datele urmează să fie preluate în SIJUR la locul lor de producere și vor fi păstrate de producătorul
respectiv, care poartă răspunderea pentru fidelitatea, integralitatea și actualitatea – respectiv
actualizarea – lor. Astfel, bunăoară, SILEG va dispune de o bază de date unică, centrală, care va
fi ținută la zi de sau cu organul răspunzător desemnat să ia în evidentă oficială legislația în vigoare,
cea activă prin efectele ce le (mai) produce, cea istorică sau aflată în stadiul de proiecte, relațiile
dintre norme, dreptul comparat și actele internaționale și comunitare. Tot centralizat vor fi
informatizate în sistem jurisprudența de relevanță națională, precum și cea de peste hotare etc. Pe
de altă parte, o instanță de judecată va gestiona segmentul de date produse de ea în cadrul SIPRA,
fie ca informații privind unitatea structurală respectivă, fie ca date ale managementului instanței,
gestiunea și soluționarea dosarelor, diversele faze și demersuri procedurale, redactarea și
executarea hotărârilor etc. Organele abilitate să trieze, să centralizeze și să analizeze datele
sistemului vor asigura și gestiunea rezultatelor obținute.

Sintetizând experiența de valoare a unor segmente ale sistemelor noastre informaționale de tip
tradițional (în privința evidenței legislative, a consemnării jurisprudenței, a sistemului nostru de
grefă și arhive judiciare și notariale etc.), învățând din rezultatele obținute și eșuate într-un
domeniu juridic sau altul peste hotare, selecționând și optând pentru tot ce era mai valoros în
condițiile date și adăugând propria noastră concepție analitică, integratoare și sintetizatoare
totodată, reflectată apoi în metodologii și programe proprii ori adaptate creator, precum și
recurgând la echipamentele corespunzătoare funcțiilor preconizate pentru un sistem românesc
(având deci posibilitatea de a lucra, atât la intrare cât și la ieșire, cu literele alfabetului românesc),
trebuie reproiectat, realizat și pus în exploatare un sistem unitar, amplu disociabil în module
caracteristice fiecărei funcțiuni pe care trebuie să o satisfacă, suplu și deosebit de performant sub
raportul volumului de informații, vitezei de prelucrare, a calității răspunsului sau serviciului
prestat.

El trebuie să fie totodată:

. performant la cea mai exigentă cotă astăzi atinsă,

. sigur,

. economic,

. discret,

. compatibil cu alte sisteme din domeniul dreptului și din domeniile învecinate acestuia, constituind
o verigă

.. credibilă

.. și ieftină

pe piața serviciilor informatice și în constituirea unor rețele informatice interne și transfrontiere.

Avantaje:

. maximizarea nivelului de încredere în date (citite de la sursă), fără a mai exista date
redundante la alte niveluri și nici posibilitatea alterării involuntare sau voluntare a acestora prin
diferite procese de transcriere și transmitere;

. automatizarea lucrărilor de birou și secretariat, prin posibilitatea arhivării pe suport


electronic a normelor, documentelor, registrelor etc.;

. asigurarea cadrului tehnic în care factorii de decizie își pot elabora și justifica analizele și
deciziile;
. eliminarea într-o bună măsură a aspectelor birocratice, autoreproductive, privind accesul la
informație și utilizarea datelor;

. transferul rapid al informațiilor între organismele administrației și justiției (poștă electronică, de


exemplu) în vederea obținerii rapide a unor situații și condiționări necesare deciziei la diversele
niveluri de decizie (CSM, minister, instanțe și parchete, organe legiuitoare și organe centrale ale
funcției executiv-administrative, agenți economici și sociali etc.).

O variantă de reprezentare a structurii arhitectonice a SIJUR, la care autorul a contribuit în mod


fundamental, credem foarte valabilă și astăzi, este cea cuprinsă într-un studiu privind
informatizarea Justiției, realizat conform metodologiei de realizare a sistemelor informatice la
nivel central, valabilă la momentul respectiv, studiu supus aprobării conducerii Ministerului
Justiției în anul 1992 și netranspus în practică din lipsă de fonduri, dar mai ales din lipsă de voință
și înțelegere din partea factorilor de decizie.
V. BAZA DE DATE PENTRU SIPRAJUR (jurisprudență) si SITEO (teorie)

a. SURSE

Documentele aparținând SIPRAJUR pot fi cuprinse în acesta:

. în text integral, fapt care înseamnă că, de la sursă se iau textele spețelor așa cum au fost
ele redactate și semnate de completul de judecată („în litera lor”), ceea ce din punct de vedere
informatic se dovedește a fi extrem de slab structurate, și, din acest motiv, se impune o puternică
acțiune de analiză și caracterizare, de completare a textului cu valori în multiple câmpuri care să
permită regăsiri pertinente, prin contribuția esențială a specialistului în informatică juridică;

. în machete de tip fișă (formular) cu câmpuri structurate după exigențele


prelucrării/căutării, rubrici completate de același specialist, pe hârtie sau direct în baza de date de
profil, din sursă pe suport hârtie sau informatic.

Oricare ar fi modalitatea sau combinația de modalități aleasă, se constată exigența de a fi


prezent specialistul care să-și pună amprenta pe calitatea datelor.

Baza de date se constituie astfel într-un text îmbogățit (cu valoare adăugată fiecărei entități).
Experiența proprie autorului pe structurarea bazei de date de profil pentru acest subsistem
(SIPRAJUR), aplicație folosită peste 10 ani la obținerea a ceea ce se chema „Seturi cu
jurisprudența Curții Supreme de Justiție”, distribuite pentru fiecare lucrător din sistemul justiției
prin Ministerul Justiției, dovedește în mod elocvent cele afirmate mai sus.

Sursele pot aparține următoarelor categorii:

. actuale, – disponibile direct de la instanță, dacă este permis accesul manual și controlat la
dosarele proaspăt încheiate ale acesteia, sau pe Internet, dacă pe situl respectivei instituții sunt
depozitate toate „dosarele electronice” de interes în domeniu, de unde se poate face selecție,
analiză și pregătire conform standardelor SIJUR pentru preluarea în sistem;

. istorice – disponibile prin acces manual în arhive de dosare, dar și în culegeri realizate
anterior; cum interesul celor care au participat la realizarea acestora din urmă a putut să difere de
cel al căror obiectiv este crearea unei baze de date cu o structură ideală (peste așteptările curente!),
se impune un tratament diferențiat al fiecărei surse și, de aici, un efort remarcabil pentru a le plasa
într-o bază de date.

Structura bazei de date proiectată corespunzător etapei de dezvoltare informatică specifică


mijlocului ultimului deceniu al secolului trecut pentru SIPRAJUR și pe care actualmente o folosim
la cursurile universitare de specialitate este următoarea:

b. STRUCTURA INTERNĂ (a bazei de date)

. Cod tematic + NR. SPEŢĂ

. MATERII (PROPUSE, EVENTUAL, DE CĂTRE EMITENT)

. DESCRIPTORI (MATERII) SIJUR

. REGEST

. REZUMAT

. SURSA PRIMARĂ

. SURSA SISTEMULUI

. INSTANŢA

. SECŢIA

. NUMĂR DOSAR

. ANUL DOSARULUI

. TIP HOTĂRÂRE (SENTINŢĂ, DECIZIE, ÎNCHEIERE ...)

. NUMĂRUL HOTĂRÂRII

. ANUL EMITERII HOTĂRÂRII (4 CARACTERE)

. LUNA EMITERII HOTĂRÂRII (NUMERIC)

. ZIUA EMITERII HOTĂRÂRII

. TEMEIUL LEGAL (CODIFICAT, CONFORM REGULILOR SILEG)

. TRIMITERI LA ALTE JURISPRUDENŢE


. TRIMITERI LA DOCTRINĂ

. EVOLUŢIE JURISPRUDENŢIALĂ (SUPORT MONOGRAFIE)

. ISTORICITATE

. NOTA REDACŢIEI

. NOTA AFIRMATIVĂ

. NOTA NEGATIVĂ

. TEXTUL INTEGRAL AL SPEŢEI

. OPERATOR CARE INTRODUCE:

. PREGĂTIT LA DATA DE (AAAA/LL/ZZ)

. VALIDAT DE:

. VALIDAT LA DATA DE (AAAA/LL/ZZ)

. VERIFICAT DE:

. VERIFICAT LA DATA DE (AAAA/LL/ZZ)


S T A N D A R D E SIJUR DE F I Ş A R E

D O C U M E N T A R Ă, DE C I T A R E ŞI R E D A C T A R E

A TRIMITERILOR

S1. Standard SIJUR de redactare a trimiterilor bibliografice

1. Redactarea trimiterilor bibliografice se face după regulile SIJUR, care constituie o aplicație
particulară și localizată a regulilor general valabile de trimitere bibliografică.

2. În cadrul acestor reguli, se evidențiază cinci capitole distincte:

2.0 Reguli generale și comune

2.1 Reguli pentru trimitere la cărți, albume și altele asemenea

2.2 Reguli pentru trimitere la periodice și alte publicații

2.3 Reguli pentru trimitere la articole, studii și alte materiale apărute în periodice și alte publicații,
sau în volume colective

2.4 Reguli pentru trimitere la legislație sau jurisprudență.

3. Toate trimiterile trebuie să fie suficiente pentru a face posibilă identificarea și regăsirea
informațiilor spre care se trimite.
4. Respectarea întocmai a elementelor de informație și ordinii lor, în cadrul regulilor de la pct. 2,
este o condiție esențială a încadrării în structura bazei (băncii) de date respective a SIJUR - și deci
a participării la fluxul informatic corespunzător.

5. Prevederile cuprinse în cele cinci capitole ale regulilor SIJUR privind trimiterile bibliografice
sunt cele ce urmează:

A (corespunzător lui 2.0) Reguli generale și comune

I. Regulile de trimitere bibliografice se respectă adecvat

1) atât pentru structurarea documentelor primare bibliografice pentru fiecare document în parte
(fișa cărții, volumului, periodicului, articolului etc.)

2) cât și pentru indicarea acestor documente ca surse ale unor texte

3) sau pentru întocmirea unor liste bibliografice constituite, pe diverse criterii, din aceste
documente bibliografice.

II. În redactarea fișei bibliografice sau trimiterilor la documentul bibliografic se completează toate
elementele obligatorii, în ordinea stabilită și luând ca bază forma în care ele sunt tipărite pe
documentul respectiv. Supliniri, completări sau corectări ale acestei forme se pot face numai între
paranteze drepte, spre a indica astfel că ceea ce se găsește în interiorul parantezei este contribuția
prelucrătorului.

Elemente suplimentare, explicative sau de corelare se pot introduce la sfârșitul fișei sau trimiterii,
între paranteze unghiulare.

B (corespunzător lui 2.1) Reguli pentru trimitere la cărți și albume

I. Elementele fișei sau trimiterii la cărți și albume sunt:

1) Autor: NUME prenume.


Dacă sunt mai mulți autori, se enumeră în ordinea în care sunt tipăriți pe documentul respectiv,
respectându-se obligația ca numele să fie scris cu majuscule, spre deosebire de prenume care se
scrie cu litere obișnuite. În această ipoteză, diverșii autori sunt separați prin virgulă.

Dacă lucrarea este anonimă, numele și prenumele autorului (autorilor) se înlocuiesc cu xxx .

Dacă numărul autorilor este foarte mare, se menționează "colectiv". În toate cazurile când lucrarea
are un coordonator, la sfârșitul sau în locul câmpului "autor” se va menționa: "coord.: NUME
prenume".

2) Titlu. Subtitlu - astfel cum apar tipărite pe documentul respectiv.

În ipoteza, foarte rară, că lucrarea este tipărită fără titlu, se folosește mențiunea [f.t.] între paranteze
drepte.

Câmpurile "autor" și "titlu" se despart prin semnul – (linie/cratimă).

3) Numărul volumului, tomului, fasciculului etc.

4) Numărul ediției. De exemplu: ediția III.

5) Locul editării: localitatea sau localitățile indicate pe lucrare. Dacă aceste mențiuni lipsesc, se
scrie între paranteze drepte [f.l.] sau locul reconstituit de prelucrător [Brașov].

6) Editorul sau editorii. Dacă pe carte mențiunea lipsește se utilizează paranteze drepte, care includ
numele editorului reconstituit de prelucrător, sau mențiunea [f.edit.].

7) Anul editării. În cazul lipsei acestei mențiuni, între paranteze drepte se trece anul reconstituit de
prelucrător, sau precizarea [f.a.].

N. B. Lipsa elementelor de la 5, 6 și 7 poate fi concentrată într-o singură paranteză cumulativă


referitoare la toate elementele lipsă.

8) Formatul - eventual în cm.

9) Numărul de pagini (p.), planșe hors-texte (pl.), hărți (h), tabele (tab.) în această ordine.

Dacă paginile sunt numerotate separat cu cifre romane și arabe, se redau ca atare; "XVIII + 226p."
10) Între paranteze obișnuite: a) instituția sub auspiciile căreia apare lucrarea; b) colecția sau seria
din care face parte; c) numărul ce poartă lucrarea în cadrul colecției sau seriei.

11) Câmpurile 2-11 se despart prin virgule.

II. Regulile de la I se aplică pentru orice fișă bibliografică întocmită documentului bibliografic
respectiv.

În cazul trimiterilor (referințelor) bibliografice introduse în texte sau în subsolul textelor, datele
complete vor fi date numai la prima citare, iar la următoarele vor fi menționate numai:

NUMELE prenumele - Titlul, subtitlul, Locul, Anul și numărul paginii sau paginilor unde se află
textul la care se face trimitere, introdus prin litera "p." înaintea acestui număr. De exemplu
(imaginar):

POPESCU Nicolae - Falimentul, Contribuții juridice, București, 1937, p. 25-29. (sau p. 25 și urm.).

Dacă trimiterea se face la mai multe pagini, indicația anticipativă rămâne cu un singur "p." (iar nu
"pp.").

C. (corespunzător lui 2.2) Reguli pentru trimitere la periodice și alte publicații

I. Elementele bibliografice pentru fișarea periodicelor și a altor publicații, sau citarea lor, sunt:

1) "Denumirea", între ghilimele; eventual "Denumirea. Subtitlul" între ghilimele

2) Periodicitatea (dacă nu apare din denumire și subtitlu)

3) Locul de editare

4) Anul de apariție. De exemplu: anul IV (se indică cu cifre romane și se socotește de la primul an
în care a apărut periodicul respectiv).

5) Numărul

6) Anul calendaristic, luna, ziua

7) Numărul de pagini

8) Între paranteze obișnuite, date suplimentare: instituția editoare, redactorul șef etc.
II. Dacă în apariția periodicului au intervenit întreruperi, aceasta se va marca într-un subcâmp la
4, astfel:

1946-1949, 1952-1964, 1990->

ultima mențiune de an urmat de săgeată spre dreapta indicând că de la acel an apariția se urmează
necurmat.

D. (corespunzător lui 2.3) Reguli pentru trimitere la articole, studii și alte materiale apărute în
periodice și alte publicații, sau în volume colective

I. În fișarea conținutului periodicelor sau lucrărilor ori volumelor colective se utilizează o


combinare a regulilor de la B și C.

În consecință, se procedează prin indicarea următoarelor elemente:

1) Autor: NUME prenume

2) Titlu. Subtitlu

- urmând expresia "in" și

A) Pentru periodice:

3) Denumirea periodicului

4) Anul și numărul

5) Indicarea paginilor pe care le ocupă articolul sau studiul sau contribuția respectivă în cadrul
acelui număr al periodicului;

B). Pentru volume colective:

3) Titlul volumului colectiv

4) Numele și prenumele coordonatorului

5) Indicarea paginilor ocupate în volum de studiul sau contribuția respectivă


6) Între paranteze obișnuite, eventuale informații suplimentare

II. Pentru trimiterile - referințele - bibliografice la texte din aceste categorii, indicarea paginilor pe
care contribuția la care se face trimitere le ocupă în numărul respectiv al periodicului sau în
volumul colectiv, se înlocuiesc cu indicarea numărului paginii sau paginilor unde se află textul la
care se face trimitere, precedat de litera p urmată de punct (un singur p., chiar dacă sunt mai multe
pagini!).

E. (corespunzător lui 2.4) Reguli pentru trimitere la legislație

Pentru trimiteri la legislație se indică:

1) Categoria actului normativ și eventual nivelul său (organul emitent)

2) Numărul

3) Data

- după care, pentru fișa documentului urmează indicația de publicare

4) M. Of. - numărul și data

- iar dacă este o trimitere la textul actului normativ:

4) articolul și eventual alineatul, sub forma "art. x, al. y".

Observații finale

Relațiile dintre diversele categorii de documente sau dintre diversele categorii de informații
cuprinse în documentele respective se evidențiază prin operatorii relaționali:

"cf" (confer sau compară)

"v" (vide) sau "vezi"

"vezi și"
"vezi contra" sau "contra"

S2. Standard SIJUR de redactare a trimiterilor jurisprudențiale

I. Indicarea jurisprudențelor, sau trimiterilor la ele, respectă în principiu regulile bibliografice


generale de indicare și trimitere, aplicate cu adaptările corespunzătoare.

II. Jurisprudența publicată se indică prin:

1) Tipul și numărul hotărârii;

2) Data hotărârii;

3) Instanța;

4) Eventual Secția (sau completul);

5) Fundamentarea legală;

6) Operatorul "in';

7) Datele bibliografice ale volumului sau periodicului în care a apărut;

III. Jurisprudența nepublicată se indică numai prin elementele de la II 1-5.

IV. Și pentru relațiile dintre documentele jurisprudențiale între ele sau cu alte date ale SIJUR, ori
dintre soluțiile și argumentarea (motivarea) din diversele documente jurisprudențiale, se utilizează
operatorii relaționali:

"cf" (confer sau compară);

"v" (vide) sau "vezi";

"vezi și";

"vezi contra" sau "contra".


VI. BAZA DE DATE PENTRU SILEG (legislație)

a. SURSE

❖ ACTE NORMATIVE

–Românești

•Centrale

•Locale

–ale UE

–din alte țări/structuri statale

❖ ACTE INDIVIDUALE

o Numire în funcție

o Înaintare în grad

o Numire/rechemare ambasador

o HG/Ordin pentru aprobarea studiului de fezabilitate

o alte

❖ ALTE ACTE EMISE DE PARLAMENT (R.O.F. Senat/Camera


Deputaților/ședințelor comune ale camerelor reunite, dacă acesta se consideră că este act normativ
etc.)

b. CADRU METODOLOGIC

LEGEA nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
modificată prin Legea nr. 189/2004.

Analizând varietatea de surse, se constată că, pentru a se putea efectua corelații juridice
cu asistenta informatică folosind termeni din text, apare necesitatea de a folosi aceeași limbă
pentru toate componentele bazei de date.

c. CATEGORII DE ACTE NORMATIVE

– sunt stabilite de CONSTITUŢIE și de alte ACTE NORMATIVE, și din această cauză se impun
codificări informatice;

- NIVELURILE ACTELOR NORMATIVE rezultă din clasificarea în categorii, ierarhie necesară


relațiilor între norme.
IERARHIA ACTELOR CU CARACTER NORMATIV

În prezent Din trecut

A LC Lege constituțională AB C Constituția

C (Constituția) L Lege

Log Lege organică HAC Hotărâre a Adunării Constituante

Lod Lege ordinară HMAN Hotărâre a Marii Adunări Naţionale

RFMAN Regulament (de funcționare) al Marii


Adunări Naționale
HP Hotărâre a Parlamentului
Decret al Prezidiului Marii Adunări
DPzMAN
Naționale
HD Hotărâre a Camerei
Hotărâre a Prezidiului Marii Adunări
Deputaților HPzMAN
Naționale

Hotărâre a Consiliului de Stat


Hotărâre a Senatului
HS HCS
Decret-Lege
DL
Decret al Consiliului de Stat
Moțiune
M DCS
Decret Prezidențial
DPr
Decret
DPr Decret <al Președintelui D
României>
B
Hotărâre < a Președintelui
HPr
României>

C OUG Ordonanță de urgenta <în C


vigoare după depunere la
Parlament>
OG Ordonanță <cu abilitare și DCM Dispoziție a Consiliului de Miniștri
aprobare> JCM Jurnal al Consiliului de Miniștri
Ordonanță <cu abilitare,
OFG HCM Hotărâre a Consiliului de Miniștri
fără aprobare>
Dz Decizie
Hotărâre a Guvernului
HG

D D DzM Decizie ministerială

O Ordin O Ordin

I Instrucțiune I Instrucțiune

R Regulament R Regulament

Cr Circulară Cr Circulară

Pr Precizări Pr Precizări

N Norme N Norme

Nm Norme metodologice Nm Norme metodologice


Norme tehnice
Nt Nt Norme tehnice
Normative
Nv Nv Normative
Îndrumări metodologice
Im Im Îndrumări metodologice
Decizie
Dz Dz Decizie
Procedură
P
Comunicat
Cm
Completare
Cp
d. NOMENCLATORUL Elementelor de Structură juridică (ES)

. COD nivel ES . Denumire ES

–1 Articol

–5 Subparagraf (în Noul Cod civil § ….

–10 Paragraf I. ….

–15 Secțiune II. …. )

–20 Capitol

- 25 Titlu

–27 Parte (în Codul Penal, Vechiul Cod civil)

–30 Carte

–35 Preambul + formulă introductivă

–40 Nota de fundamentare

–45 Expunerea de motive

–47 Referatul de aprobare

–0 Titlul actului normativ

–70 Anexă propriu-zisă, numită ca atare în act, de genul:

»Anexă

»Tabel

»Listă

»Desen

»Figură
»…

–80 Anexă de nivel act normativ – asimilat (AN)

Încercând să se interpreteze și să se aplice normele de modificare asupra actelor normative, se


poate constata că legiuitorul utilizează pentru trimiteri la elemente de structură și alte subdiviziuni
(numite, notate sau marcate în cuprinsul actului de modificat), dar și multe nenumite, precum:

- alineat

- fraza

- teza

- liniuța

- punctul

- etc.

Este cert că până la stabilizarea unei structuri standard și a unor reguli precise de trimitere, valabile
pentru întregul fond normativ și pentru oricare generație de legiuitori, acest tip de adresare la
subdiviziuni trebuie interpretat informatic ca fiind aplicat la articolul care conține respectiva
subdiviziune.
e. STRUCTURA INTERNĂ (a bazei de date)

•Cod nivel ES

•Data nivelului ES

•Identificatorul (numărul) intern al ES: U(nic), I->1, II->2, A(nexă)…

•Data identificatorului ES

•TEXTUL ES (NUMAI TEXT EFECTIV!)

•Data intrării în vigoare a ES (DIV)

•Data ieșirii din vigoare a ES (DES)

•Text “marginală” (eventual)

•Data textului “marginalei” (eventual)

•Titlul ES (eventual)

•Data titlului ES (eventual)

•COD ES PĂRINTE (eventual)

•Data apartenenței la ES părinte (eventual)

•Data de aplicare a ES (eventual)

•Condiții de aplicare a ES

•Versiunea textului ES (implicit 0)

•Data versiunii textului ES

•Nivel de secret (implicit 0)

•Secvența de publicare a textului ES (implicit 0)

•Tip înregistrare (0=AN, 1=proiect, …)

•Cod emitent 1

•Cod emitent 2 (eventual)


•Cod emitent n (eventual)

•Număr AN la emitent 1

•Număr AN la emitent 2 (eventual)

•Număr AN la emitent n (eventual)

•Data AN la emitent 1

•Data AN la emitent 2 (eventual)

•Data AN la emitent n (eventual)

•Data adoptării în Senat (eventual)

•Data adoptării în CD (eventual)

•Data adoptării în ședință comună (eventual)

•Data actului (data numărului, data semnării, adoptării, aprobării)

•Codul publicației oficiale (0=M.Of., 1=B.Of.,2=sit, 3=colecția…, ….)

•Numărul (identificatorul) publicației oficiale

•Data publicației oficiale

•Tipul aducerii la cunoștință:

– Publicare

• Totală

• Parțială

. pârți publicate ulterior -> conexare

– Comunicare

. total . data

. parțial . codul destinatarului

. cota în arhiva emitentului


•Temeiul nr. 1 al adoptării

•Temeiul nr. 2 al adoptării

•Temeiul nr. n al adoptării

•Republicare:

–Oficială - totală - 0=simplă

–Neoficială - parțială - 1=cu renumerotare

.Temeiul republicării (identificator „activ”)


•Temeiul intrării în vigoare

•Temeiul ieșirii din vigoare

•Cod ES “fost”

•Identificator ES “fost”

•Secvența de publicare ES “fost”

•Versiunea textului ES “fost”

•Categoria AN inclus

•Cod ES AN inclus

•Identificator ES AN inclus

•Număr AN inclus la emitent 1

•Număr AN inclus la emitent 2

•Număr AN inclus la emitent n

•Data AN inclus la emitent 1

•Data AN inclus la emitent 2

•Data AN inclus la emitent n

•Publicare oficioasă

•RELAŢII EXPRESE:

–Cod eveniment

–Data evenimentului

–Cod ES “ACTIV/PASIV”

•RELAŢII IMPLICITE

–Cod eveniment

–Data evenimentului

–Cod ES “ACTIV/PASIV”
–Descoperitorul (cine își asumă răspunderea !)

•Trimiteri în SIPRAJUR

•Trimiteri în SITEO

•MATERII (corelație cu SITEO ŞI SIPRAJUR)

•RELAŢII ÎNTRE NORME

•Armonizare cu legislația UE (1-n, n-n, n-1)

Această structură este perfectibilă, la ea putându-se adăuga câmpuri impuse de nevoile curente ale
centrului de date care o exploatează, devenind o adevărată componentă reprezentativă de gen
MODUL ZERO, o agendă cu date structurate adăugate sau extrase din elementul de fond: actul
normativ cu „text îmbogățit”. Astfel, mai pot fi avute în vedere date despre inițiator, data depunerii
originalului la depozitarul legal (Consiliul Legislativ, în cazul legilor), lista instituțiilor către care
s-a efectuat comunicarea, totală sau parțială, cu toate elementele legate de această operație (data
intrării în vigoare la destinatar, temeiul acesteia, data ieșirii din vigoare la destinatar și temeiul
acesteia), elemente de fundamentare, determinare, relaționare în SIJUR, dar și cu elemente din
SIPRAJ și SITEO, precum și legături cu alte sisteme informatice românești sau străine, aprecieri
și condiționări privind integrarea (armonizarea) cu legislația comunitară, dar și cu cea
internațională, inserția socială vizând oportunitatea, fundamentarea, evaluarea mijloacelor,
evaluarea efectelor, toate sub aspect politic, social-economic și cultural, dar, și mai ales, juridic.
Ar fi interesant de adăugat, direct sau prin legătură la altă bază de date, pe drumul de la idee la
materializarea în forma definitivă a unui act normativ românesc, toate acțiunile suferite, variantele
de text ale preproiectului, anteproiectului sau altor stadii intermediare, însoțite de date privind
autorii intervențiilor, momentele când acestea s-au produs, traseele și locurile parcurse etc., oferind
astfel posibilitatea de a se studia argumente pentru alegerea uneia sau alteia dintre soluțiile posibile
etc.
VII. MANAGEMENTUL INSTANŢEI

➢ PROCEDURILE din instituțiile justiției sunt stabilite:

- prin lege;

- conform experienței;

- de „omul sfințește locul”;

- etc.

Modificarea procedurii locale se poate produce numai în părțile care „nu dau în afara instituției”;
la nivelul sistemului de instituții ale justiției, modificarea procedurii se poate obține doar prin lege
sau de către un conducător „revoluționar”, dar numai după simulări amănunțite, prin colaborare cu
cei mai destoinici lucrători din sistem, experiența acestora fiind determinantă la validarea noului
sistem, dar și pentru preluarea noutăților atât la nivel conceptual și cu atât mai mult la nivel de
detaliu, precum și pentru transmiterea acestora în sistem, mai ales prin efectul de convingere oferit
de prezenta și implicarea în sistem a profesioniștilor recunoscuți și pentru instruirea „actorilor” din
sistem. Sistemul informațional fiind foarte complex, adaptarea la cerințele informaticii este
greoaie. Dacă datele generate la nivel local (în interiorul instituției) pot fi stăpânite cu oarecare
lejeritate, cele exterioare utilizate local pot solicita eforturi materiale, tehnice și umane
considerabile. Este evident că Sistemul Informatic elimină mișcări de hârtii, acțiuni inutile,
înregistrări multiple (opise, registre de termene etc.).

➢ TREBUIE stabilite ŢINTELE DE ATINS, OBIECTIVELE PE PALIERE:


ORGANIZATORICE și de CONDUCERE (indicatori principali, actuali și
propuși).

➢ În TOT SISTEMUL JUSTIŢIEI TREBUIE efectuată o ANALIZĂ


DESĂVÂRŞITĂ pentru un SISTEM COERENT de DATE și PRELUCRĂRI,
potrivit principiilor de:

o GLOBALITATE

o UNIVERSALITATE
o COMPLETITUDINE

o PERIODICITATE

pentru un flux NAŢIONAL de captare și prelucrare a datelor (Traseul cauzei: POLIŢIE ->
PARCHET -> INSTANŢĂ)

În activitatea instituțiilor din justiție (ca și în activitatea juridică, în general), numai unele dintre
aspecte pot fi incluse într-un sistem de indicatori cu valori măsurabile. În principiu, acele elemente
cu valori care sunt ușor măsurabile au și fost utilizate în această calitate prin investirea ca
INDICATORI STATISTICI.

Se au în vedere DATELE care CARACTERIZEAZĂ MAI MULTE UNITĂŢI DE


STRUCTURĂ; ELE devin DATE INFORMATICE, se PREIAU LA LOCUL PRODUCERII
LOR ŞI TREBUIE PĂSTRATE de PRODUCĂTORUL respectiv care poartă RĂSPUNDEREA
pentru FIDELITATEA, INTEGRALITATEA ŞI ACTUALITATEA LOR (responsabilitatea
lucrătorilor).

➢ Tipologia datelor ar putea fi:

- analize, sinteze, concluzii;

- informări ale unităților sau compartimentelor;

- rapoarte de activitate;

- rapoarte de inspecție;

- date, rapoarte, sinteze statistice;

- petiții, sesizări și memorii;

- audiențe;

- studii și proiecte de lege ferenda;

- proiecte de acte normative;

- hotărâri și altele asemenea;

- legislația în dinamica sa evolutivă;

- jurisprudența în dinamica sa evolutivă;


- dosare, acte procedurale și alte acte;

- cărți, reviste și alte materiale bibliografice;

- registre;

- documente și planuri;

- arhive;

- fișe de personal

- .........

DATELE TREBUIE TRATATE CONCOMITENT privind aspectele:

a) de gestiune, și

b) de decizie.

➢ PRINCIPII:

- asigurarea coerenței și consistenței fluxului de informații și ierarhizarea


funcționării de sus în jos;

- reducerea la minimum a redundanțelor;

- asigurarea confidențialității și securității datelor;

- respectarea standardelor referitoare la sistemele deschise (interconectare,


interoperabilitate și portabilitate).

➢ INDICATORI clasici la nivel de sistem care ar putea fi la un moment dat


considerați relevanți:

1. numărul magistraților pe:

a. unități de justiție;

b. județe;

c. grupe de vârstă;

d. grupe de vechime în muncă;

e. funcție juridică;
f. funcții de conducere;

2. situația ocupării posturilor pe:

a. funcții;

b. tipuri de unități de justiție;

c. județe;

3. ponderea bărbați/femei în totalul funcțiilor în justiție;

4. situația personalului auxiliar pe:

a. funcții;

b. tipuri de unități de justiție;

c. grupe de vârstă;

d. vechime;

5. bugetul de venituri și cheltuieli;

6. programe de investiții și reparații capitale;

7. bilanțul contabil;

8. număr de controale:

a. pe fond;

b. pe probleme;

c. sinteze;

9. număr de acțiuni privind:

a. dreptul muncii;

b. dreptul persoanei și familiei;

c. dreptul patrimonial;

d. contenciosul administrativ;

10. acțiuni civile soluționate de judecătorul unic;


11. acțiuni civile (pe tipuri):

a. admise;

b. respinse;

c. retrase;

d. de expedient;

e. alte soluții;

f. rămase de soluționat;

12. volumul activității pe unități de justiție (cauze intrate, creanțe ale statului etc.)

…….

dar și următorii, uneori chiar și la nivel de unitate a justiției (după caz):

1. Activitatea de recurs/apel în materie civilă pe: cauze intrate, cauze restante, cauze
soluționate

2. Numărul recursurilor admise

3. Numărul recursurilor extraordinare introduse de Procurorul General, din care: soluționate,


admise, respinse

4. Infracțiuni prevăzute de Codul Penal și legile speciale; cauze: de soluționat, soluționate, cu


participarea procurorului, pe grupe de infracțiuni etc.

5. Număr inculpați din cauze: intrate, soluționate, condamnați, achitați, pe grupe de


infracțiuni

6. Număr cauze penale soluționate la judecătorii de către judecătorul unic

7. Număr cereri și propuneri de liberare condiționată, din care: soluționate, admise

8. Număr cereri de amânare sau întrerupere a executării pedepsei, din care: soluționate,
admise

9. Număr arestați preventiv -> legătură cu sisteme ale Poliției și altor organisme care arestează
(DNA, Parchete etc.)
10. Activitatea de recurs în materie penală pe: cauze intrate, cauze restante, cauze soluționate

11. Număr inculpați în privința cărora s-a admis recurs/apel: achitați după condamnare,
condamnați după achitare, încetat procesul penal, agravarea pedepsei, ușurarea pedepsei,
menținerea pedepsei, trimiterea la prima instanță de judecată pentru rejudecare, restituirea
cauzei la procuror etc.

12. Număr condamnați definitiv, pe tipuri de infracțiuni, din care pe categorii de vârstă

13. Număr condamnați definitiv minori, pe genuri de sancțiuni aplicate

14. Număr inculpați eliberați: provizoriu (sub control judiciar), pe cauțiune

15. Cuantum cauțiune

16. Valoarea prejudiciilor pe categorii de infracțiuni și sectoare economice

17. Dinamica fenomenului social:

a. număr persoane condamnate definitiv

b. indice de criminalitate

c. valoarea prejudiciilor aduse avutului public/privat

d. structura pedepselor (aici se resimte cel mai vizibil implicațiile modificării legii!)

e. număr minori judecați

f. număr condamnați recidiviști

g. număr procese civile

18. Indicele de casare în materie penală și civilă

19. Operativitatea de soluționare a cauzelor

20. Succesiuni, valoarea bunurilor: mobiliare, imobiliare

21. Număr acte legalizate, traduse, certificate de publicitate

22. Număr acțiuni în instanță pentru anularea actelor notariale

23. Taxe încasate

24. Efective de condamnați și minori


25. Grad de acoperire a capacității de cazare în penitenciare

26. Costurile detenției

27. Necesar cazarmament în penitenciare

28. Inculpați străini

29. Comisii rogatorii internaționale

30. Activitatea de exequatur

31. Comunicarea în străinătate de acte, date la cerere

32. Registrul ONG-urilor pe județe, perioade, domenii de activitate

33. Registrul sindicatelor, federațiilor, confederațiilor etc. pe: județe, perioade, ramuri de
activitate

34. Registrul partidelor

35. Registrul firmelor

Se învederează necesitatea prezentei unor seturi de FIŞE/FORMULARE în UNITĂŢI care să


permită corelarea valorilor în indicatori, pentru un SISTEM COMPLET FLEXIBIL, care să poată
susține orice cerere de informare/raportare la schimbarea echipei manageriale pe oricare nivel sau
la modificarea legislației.

În continuare se dau, cu titlu de exemplu, rubrici posibile la un moment dat în formulare de


statistică (primele din fiecare capitol – A - putând fi coloane, combinate cu cele care urmează pe
categorii – B-).

ACTIVITATEA DE APEL ÎN MATERIE PENALĂ LA TRIBUNALE

1. Numărul cauzelor de soluționat

1.1. Stoc la începutul perioadei

1.2. Număr cauze intrate

2. Număr cauze în care s-a declarat apelul, numai pentru latura civilă
3. Numărul cauzelor soluționate

3.1. Total cauze soluționate, din care:

3.1.1. Admite apelul

3.1.1.1.Total, din care:

3.1.1.2.Pronunță o nouă hotărâre

3.1.1.3.Dispune rejudecarea la prima instanță sau la instanța competentă

3.1.1.4.Restituie cauza la parchet

3.1.2. Respinge apelul

3.1.2.1.Total, din care:

3.1.2.2.Nefondat

3.1.2.3.Tardiv sau inadmisibil

3.1.3. Alte soluții

3.1.3.1.Total

3.1.3.2.Declinări, conexări

3.2. Retras apel

4. Durata soluționării

4.1. Între 0-6 luni

4.2. Între 6-12 luni

4.3. Între 1-2 ani

4.4. Între 2-3 ani

4.5. Peste 3 ani

5. Număr cauze rămase nesoluționate

5.1. Total, din care:

5.2. Între 6-12 luni


5.3. Peste 1 an

6. Inculpați din apeluri judecate

7. Numărul inculpaților în privința cărora s-a admis apelul

7.1. Achitați după condamnare

7.1.1. Total, din care:

7.1.2. Judecați în stare de libertate

7.1.3. Judecați în stare de arest

7.2. Încetat procesul penal

7.3. Condamnați după achitare

7.4. Agravarea pedepsei

7.5. Reducerea pedepsei

7.6. Menținerea pedepsei

7.7. Trimitere cu rejudecare

7.8. Restituit la parchet

7.9. Circumstanțe atenuante

7.10. Amnistie, împăcare, grațiere

7.11. Alte soluții

cu:

Nr. capitol Denumire infracțiune

I Infracțiuni contra persoanei, cu excepția celor prevăzute la art. 279 alin. 2 c.p.pen.

II Infracțiuni contra patrimoniului, cu excepția celor la art. 279 alin. 2 lit. a c.p.pen

III Infracțiuni contra autorității


IV Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități
reglementate de lege

V Infracțiuni de fals

VI Infracțiuni la regimul stabilit de lege pentru anumite activități economice

VII Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială

VIII Alte infracțiuni prevăzute în codul penal și legi speciale

Total infracțiuni

IX Cereri ulterioare

Total general

ACTIVITATEA DE JUDECATĂ ÎN RECURS, ÎN MATERIE CIVILĂ, LA TRIBUNALE

1. Numărul cauzelor de soluționat

1.1. Stoc la începutul perioadei

1.2. Cauze intrate

2. Cauze soluționate

2.1. Total, din care:

2.2. Admis recursul

3. Durata de soluționare

3.1. Între 0-6 luni

3.2. Între 6-12 luni

3.3. Între 1-2 ani

3.4. Între 2-3 ani


3.5. Peste 3 ani

4. Stoc la sfârșitul perioadei (nesoluționate)

4.1. Total, din care:

4.2. Între 6-12 luni

4.3. Peste 12 luni

4.4. Suspendate

5. Număr recursuri declarate

6. Număr recursuri soluționate

6.1. Total, din care:

6.2. Admis recursul

6.2.1. Total, din care:

6.2.2. Rejudecă în fond

6.2.3. Rejudecă prima instanță sau instanța competentă

6.3. Respins recursul

6.3.1. Total, din care:

6.3.2. Nefondat

6.3.3. Tardiv sau inadmisibil

6.4. Retras recursul

6.5. Alte soluții, din care:

6.6. Declinări, conexări

cu:

Natura cauzei
a) Plângeri împotriva hotărârilor comisiilor județene constituite în baza Legii nr. 18/1991

b) Plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor prevăzute în D


61/1991 cu privire la sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială
a ordinii și liniștii publice

c) Plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor în domeniul silvic

d) Plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor în materie vamală

e) Plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor prevăzute în D


328/1966 modificat prin HG 890/1998 privind siguranța circulației pe drumurile publice

f) Plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor potrivit HG 203/1994


pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transportul pe C.F.R.

g) Plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor în materie comercială

h) Plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor în materie bancară și


fiscală

i) Plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor prevăzute de OG


60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor

j) Plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor prevăzute de OG


21/1992 privind protecția consumatorilor

k) Plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor în domeniul sanitar


și veterinar

l) Plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor în materie de


construcții

m) Plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor prevăzute de Legea


nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României

Printre datele informatice cu importantă covârșitoare în instanță ar putea fi considerate:

- nr. dosar, atribuit automat:

o prin scanare și emitere etichetă + nr. dosar + data + termen + obiect


o prin dialog, în urma căruia se obține nr. de dosar care se scrie manual, sau etichetă,
sau cod de bare etc.

- data primirii, și atunci apare numărul de dosar în forma N.D./AAAA

- termen de judecată

Fiecare loc de muncă din sistemul justiției trebuie dotat corespunzător pentru a permite
menționarea fiecărui eveniment în TIMP REAL; președintele instanței nu trebuie să mai fie un
funcționar care să distribuie hârtii cu rezoluții, ci să ia măsuri când Sistemul Informatic, în tabloul
de bord zilnic (sau pentru un interval de timp previzional) al conducătorului, „bipăie” pentru că,
de exemplu, un act de procedură nu s-a îndeplinit, un judecător nu a trecut prin fata aparatului
pentru recunoașterea persoanelor fizice și, fiind programat într-un complet, trebuie înlocuit sau
trebuie găsită ad-hoc în situația de fapt o soluție viabilă etc.

Documentele (actele) pe suport clasic (hârtie) trebuie să ajungă din registratură direct la arhivă,
unde se atașează fizic dosarului (se numerotează în continuarea filelor prezente, se cos etc.) după
ce s-au scanat și s-au atașat DOSARULUI ELECTRONIC. Sistemul electronic trebuie să ofere
transparența acțiunilor întreprinse de instanță și, astfel, transparența justiției; orice mențiune în
legătură cu dosarul trebuie să fie vizibilă „zi și noapte” pentru participanți, lucrători din domeniu
(ierarhici etc.) etc.

➢ APLICAŢII specifice unei unități din justiție ar putea fi:

a) – pentru ACTIVITĂŢI SPECIFICE:

a. documentare juridică;

b. evidențierea datelor în timpul judecății;

c. executarea hotărârilor judecătorești;

d. statistici;

e. evidenta persoanelor juridice;

b) – pentru BIROTICĂ (automatizarea lucrărilor de birou) care asigură:

a. asamblarea dinamică a documentelor componente ale unui dosar

b. gestiunea ședințelor, sarcinilor, termenelor;


c. activitatea de grefă, arhivă -> copii, copii legalizate;

d. agendă electronică;

e. citare și comunicare a actelor de procedură;

f. poștă electronică;

g. index general de timbrare a activității judiciare;

c) – pentru ACTIVITĂŢI FUNCŢIONALE:

a. personal;

b. contabilitate;

c. salarizare;

d. aprovizionare;

e. administrativ.

Aceste elemente rezultă toate din analiza sistemului existent (informațional sau cu elemente din
ce în ce mai numeroase de informatică); diagrama fluxului de date (DFD) oferă: principalele
trasee ale datelor, punctele de acțiune și formularele (pe suport hârtie sau în format electronic).

Presupunând, tot cu titlu de exemplu, că la un moment dat, punctele de acțiune într-o instanță sunt:

1. Registratura

2. Președintele

3. Arhiva

4. Biroul de citații

5. Grefierul de ședință

6. Ședința de judecată

7. Judecătorul

8. Biroul de executări
analiza sistemului informațional existent (mai mult clasic!) ar trebui să se pornească cu DFD 0 –
CIRCULAŢIA DOSARULUI care să sugereze o prezentare sinoptică a tuturor punctelor de
acțiune în amploarea relațiilor funcționale dintre ele, precizând formularele și traseele acestora.
Realizarea unei asemenea analize de detaliu, corectă și completă, care să surprindă toate aspectele
prezente și să anticipeze posibile variante viitoare, este indicată a fi efectuată de către specialiști
în domeniul analizei și proiectării sistemelor informaționale/informatice, în echipă cu reprezentanți
„cu greutate” ai sistemului justiției, cu disponibilități în înțelegerea și aplicarea teoriei sistemelor
și a tehnologiilor informatice la domeniul justiției. Actualii studenți ai facultăților de drept sunt
invitați să șfăruiască în înțelegerea capitolelor de bază ale proiectării unui sistem informatic, lucrul
în echipe mixte oferindu-le ulterior, la locul de muncă, satisfacția obținerii unor
aplicații/subsisteme/sisteme dedicate cu performante mulțumitoare.

Pentru a nu încărca inutil această prezentare cu o schemă destul de stufoasă, s-a renunțat la schema
generală și se prezintă elementele componente (DFD - Diagramele Fluxurilor de Date) specifice
fiecărui punct de acțiune – mai ales în scop didactic, fără pretenția de completitudine a materialului
în consonanță cu situația concretă a momentului în care acesta se citește - care reunite conduc la
obținerea DFD 0.
JUDECĂTOR DE
SERVICIU

termen, indice statistic

POŞTĂ NOMEN. NOMEN.


data certă CAUZE
OBIECT

corespondența

ÎNREGISTRARE STABILIRE CAUZĂ, STABILIRE


act de sesizare ACTE act de OBIECT
act de
TERMEN
1.1 1.2
1.3

cerere de apel sesizare sesizare

cereri

incorecte corespondența act de


POŞTĂ
sesizare

RGD

cerere de apel
PREŞEDINTE
dosar

ARHIVĂ COMPLETARE
REGISTRE

1.4

R.I.

O.A.

R.T.A.

DFD 1. - REGISTRATURĂ
PREŞEDINTEE

ÎNTOCMIRE
CONCEPT
STABILIRE CITARE
COMPLET
REGISTRATURĂ
act de sesizare act de sesizare 2.2 dosar
2.1
completat

Personal de
specialitate
ÎMPĂRŢIRE PE
acte solicitate de instanță DOSARE
ARHIVĂ
2.3

DFD 2. - PREŞEDINTE
cerere de apel

INSTANŢA DE
APEL
ARHIVAR

dosar
soluționat

acte de procedură

ÎMPĂRŢIRE LA „OCHI DE
DOSARE
acte sosite prin poștă acte TERMEN”
3.1 3.2

cerere de apel

dosar

dosar complet nou dosar

dosar amânat

dosar suspendat

CITAŢII
dosar
GREFIER DE ŞEDINŢĂ

DFD 3. – ARHIVĂ
ARHIVAR

GREFIER DE
ŞEDINŢĂ
concept

COMPLETARE COMPLETARE
CITAŢIE dosar BORDEROU

4.1 4.2
citație

dosar

CITAŢIE MANDAT DE BORDEROU


ADUCERE
POŞTĂ

DFD 4. – CITAŢII
GREFIER DE
ŞEDINŢĂ

concept

acte

VERIFICARE
VERIFICARE
dosar PROCEDURĂ
dosar ACTE SOLICITATE dosar
DE INSTANŢĂ
5.1
5.2 Ş
EDINŢĂ

dosar
CONDICA DE
LISTA DE ŞEDINŢĂ
ŞEDINŢĂ

JUDECĂTOR
DFD 5. – PREGĂTIRE DOSAR PENTRU ŞEDINŢĂ

(GREFIER DE ŞEDINŢĂ)
declarații

acte

dosar amânat
DEZBATERI

6.1.
GREFIER

dosar
DE

dosar suspendat
ŞEDINŢĂ

termen cerință acte

GREFIER DE
NOTIŢE JUDECĂTOR
ŞEDINŢĂ

soluție

PRONUNŢARE

6.2
dosar soluționat

JUDECĂTO
R
cerere de apel

DFD 6. – ŞEDINŢA DE JUDECATĂ


ŞEDINŢĂ

CITAŢII
NOTIŢE

MANDAT DE
ADUCERE
ÎNTOCMIT ÎNTOCMIRE ÎNTOCMIRE
ÎNCHEIERE CONCEPT ADRESE LA ACTE
DE CITARE
dosar amânat dosar SOLICITATE DE
AMÂNARE INSTANŢĂ
7.3
7.1 7.4
MANDAT DE
ARESTARE

ÎNCHEIERE DE
AMÂNARE
ADRESE

dosar

GREFIER DE ŞEDINŢĂ

ÎNTOCMIT COMPLETARE
ÎNCHEIERE DE CONDICĂ DE
SUSPENDARE ŞEDINŢĂ
dosar suspendat
7.2 7.5
ÎNCHEIERE DE CONDICA DE
SUSPENDARE ARHIVĂ ŞEDINŢĂ

DFD 7. – GREFIER DE ŞEDINŢĂ

(DUPĂ ŞEDINŢĂ)
HOTĂRÂRE

COMPLETARE
REDACTARE
dosar soluționat CONDICĂ DE
ŞEDINŢĂ
dosar HOTĂRÂRE R.H.

8.2
8.1

soluția PERIMARE

JUDECĂTOR
CONDICA DE
ŞEDINŢĂ
DFD 8. – JUDECĂTOR

(DUPĂ ŞEDINŢĂ)
GREFIER DE ŞEDINŢĂ

dosar

COMUNICARE
ÎNTOCMIT HOTĂRÂRE/EXTRAS
PRACTICAUA dosar DECIZIE
hotărâre
9.1 POŞTĂ 9.2

hotărâre extras
decizie

penală

dosar dosar

soluționat
soluționat

penal civil
NOTIŢE
EXECUTĂRI
ARHIVĂ

PENALE

DFD 9. – GREFIER DE ŞEDINŢĂ

(DOSAR SOLUŢIONAT)
EXECUTOR

HOTĂRÂRE

ÎNTOCMIRE
cerere de apel SCRISOARE DE
ELIBERARE DEBITARE
dosar penal dosar MANDAT DE
ÎNREGISTRARE ARESTARE 10.3
DOSAR/ACTE
confirmarea 10.2
10.1
punerii în executare

dovada de comunicare

a extrasului deciziei penale


MANDAT DE SCRISOARE DE
ARESTARE DEBITARE

dosar + cerere de apel


INSTANŢA DE APEL POŞTĂ

Privind pe Internet și analizând informații oferite de cei care astăzi gestionează date din domeniu
se constată că principiile SIJUR sunt recunoscute și respectate, chiar dacă avem senzația că,
specific unor categorii de români, s-a încercat „reinventarea roții” - este adevărat că adaptând
metodologia la noile coordonate ale dezvoltării tehnologice în informatică. Astfel, poate mai mult
din nevoi de operativitate a justiției decât rezultând dintr-o prioritate impusă de o concepție unitară
a unui sistem național, ignorând ce s-a realizat conceptual până la ei, oamenii noi ai domeniului
au făcut să apară sistemul ECRIS (Electronic Court Register Informational Systems) centrat pe
managementul instanței, având ca principal scop declarat „acela de a gestiona informațiile despre
dosarele și documentele referitoare la dosare din cadrul unei instituții juridice de pe teritoriul
României”1. Sistemul este prevăzut și cu facilități pentru planificarea diverselor activități din
cadrul instituțiilor sistemului juridic (ICCJ, Ministerul Justiției, instanțe, parchete), asigurând și
urmărirea și controlul circuitului dosarelor între unitățile din sistemul justiției. Este declarat, de
altfel, că are în structura sa mai multe module: sistem de gestiune a dosarelor pentru instanțe,
sistem de gestiune a dosarelor pentru parchete, sistem de documentare. Fiind un sistem conceput
pe arhitectură client-server, ECRIS oferă posibilitatea accesului simultan la informație, iar
înregistrarea operațiilor asupra dosarelor se face „în timp real”. Astfel, are loc „în direct”:

. înregistrarea noilor dosare;

. înregistrarea părților contestatare din cadrul dosarelor;

. înregistrarea dosarelor componente ale fiecărui dosar;

1
http://www.scj.ro
. înregistrarea documentelor incluse în dosar;

. stabilirea termenelor de judecată.

Tot la capitolul operații cu dosare pot fi trecute și operațiile de:

. generare a citațiilor;

. generare a listelor de ședință;

. editare a încheierilor de ședință.

Dintre facilitățile de planificare a diverselor activități oferite de sistemul ECRIS se pot enumera:

. alocarea judecătorilor și a grefierilor/magistraților asistenți pe complete de judecată;

. planificarea judecătorilor de serviciu desemnați să primească spre rezolvare petiții, plângeri și sesizări.

Activitățile de înregistrare a informației în sistem sunt efectuate într-o manieră cooperantă; datele
se introduc o singură dată, la locul producerii lor, evitându-se astfel redundanța. De informațiile
introduse de către o persoană beneficiază toți ceilalți utilizatori ai sistemului care posedă dreptul
de acces la acea informație.

ECRIS este capabil să genereze rapoarte statistice standard, să extragă din baza de date și să
prezinte într-o formă comprehensibilă, diverse informații statistice despre dosarele, documentele,
persoanele, infracțiunile sau cauzele civile ce au legătură cu cauzele aflate pe rol.

Termenul de "document" în accepțiunea ECRIS desemnează un text ce se poate întinde pe una sau mai
multe pagini de hârtie, care poate fi sau nu atașat la un dosar și care poate avea un caracter intern sau
extern, în funcție de locul generării acestuia: în interiorul instituției sau în exteriorul acesteia. Câteva
exemple de documente:

. adresele;

. cererile;

. certificatele solicitate de către pârți;

. citațiile;

. petițiile;

. încheierile de ședință;
. hotărârile;

. cazierul;

. rechizitoriul, etc.

Pentru anumite tipuri de documente, pe lângă datele de identificare, este posibilă și înregistrarea
conținutului acestora. Acest lucru este valabil numai pentru acele documente al căror conținut poate fi
organizat pe baza unui model/tipizat (adresele par să fie cel mai bun exemplu). Sistemul ECRIS este capabil
să reproducă oricând un asemenea document pe baza informațiilor stocate despre conținutul și modelul
lui. Trebuie menționat faptul că setul de asemenea documente nu este unul fix. El poate fi extins de către
personalul ce administrează sistemul ECRIS din fiecare unitate. Dacă la acest set de date s-ar adăuga și
conținutul tuturor documentelor pe suport hârtie depuse de pârți sau obținute de la instituții, împreună
cu alte elemente s-ar obține ceea ce în concepția SIJUR se denumește cu termenul „dosar electronic”; se
anticipa la momentul proiectării SIJUR ceea ce se presupune și acum și anume reducerea până la eliminare
a sustragerilor pieselor din dosare, dosarul hârtie trebuind să fie manipulat – până când va fi înlocuit cu
cel compus complet din documente electronice - numai de către arhivar, toți ceilalți care au dreptul să
acceseze elemente din dosar vor trebui să „pipăie dosarul” numai cu ochii pe ecran (desigur, dacă nu se
impun analize grafologice sau de altă natură).

ECRIS2 este un sistem informatic la nivel național de GESTIUNE INFORMATICĂ A DOSARELOR,


DOCUMENTELOR și a tuturor informațiilor legate de cazuri în instanțe, parchete și Ministerul Justiției, fiind
dedicat susținerii informatice a activităților din sistemul justiției în contextul noii societăți a informației.
Utilizarea ECRIS la scară națională, în toate unitățile din sistemul justiției, permite standardizarea
activităților și procedurilor (prin utilizarea modelelor de documente, a nomenclatoarelor și a numărului
unic de dosar la nivel național), creându-se totodată posibilitatea unei administrări eficiente a acestora.
Impunerea unui număr unic la nivel național pentru un dosar trebuie salutată ca un mare succes, cerința
fiind formulată încă din anul 1992 în proiectul de program director pentru informatizarea justiției, în
vederea utilizării facile a codurilor din SIJUR.

Stadiul tehnologic actual permite ECRIS să efectueze automat transferul informațiilor despre dosare între
instanțele de judecată și către Portalul Instanțelor de Judecată (http://portal.just.ro). Cei interesați au
astfel acces la datele despre dosare, dar și la cele relative la rezultatul judecății, materializat în ceea ce
numim îndeobște cu termenul jurisprudență.

2
http://www.indaco.ro/produseECRIS.html
. înregistrarea noilor dosare;

. înregistrarea părților contestatare din cadrul dosarelor;

. înregistrarea dosarelor componente ale fiecărui dosar;

. înregistrarea documentelor incluse în dosar;

. stabilirea termenelor de judecată.

Tot la capitolul operații cu dosare pot fi trecute și operațiile de:

. generare a citațiilor;

. generare a listelor de ședință;

. editare a încheierilor de ședință.

Dintre facilitățile de planificare a diverselor activități oferite de sistemul ECRIS se pot enumera:

. alocarea judecătorilor și a grefierilor/magistraților asistenți pe complete de judecată;

. planificarea judecătorilor de serviciu desemnați să primească spre rezolvare petiții, plângeri și sesizări.

Activitățile de înregistrare a informației în sistem sunt efectuate într-o manieră cooperantă; datele
se introduc o singură dată, la locul producerii lor, evitându-se astfel redundanța. De informațiile
introduse de către o persoană beneficiază toți ceilalți utilizatori ai sistemului care posedă dreptul
de acces la acea informație.

ECRIS este capabil să genereze rapoarte statistice standard, să extragă din baza de date și să
prezinte într-o formă comprehensibilă, diverse informații statistice despre dosarele, documentele,
persoanele, infracțiunile sau cauzele civile ce au legătură cu cauzele aflate pe rol.

Termenul de "document" în accepțiunea ECRIS desemnează un text ce se poate întinde pe una sau mai
multe pagini de hârtie, care poate fi sau nu atașat la un dosar și care poate avea un caracter intern sau
extern, în funcție de locul generării acestuia: în interiorul instituției sau în exteriorul acesteia. Câteva
exemple de documente:

. adresele;

. cererile;

. certificatele solicitate de către pârți;


. citațiile;

. petițiile;

. încheierile de ședință;

. hotărârile;

. cazierul;

. rechizitoriul, etc.

Pentru anumite tipuri de documente, pe lângă datele de identificare, este posibilă și înregistrarea
conținutului acestora. Acest lucru este valabil numai pentru acele documente al căror conținut poate fi
organizat pe baza unui model/tipizat (adresele par să fie cel mai bun exemplu). Sistemul ECRIS este capabil
să reproducă oricând un asemenea document pe baza informațiilor stocate despre conținutul și modelul
lui. Trebuie menționat faptul că setul de asemenea documente nu este unul fix. El poate fi extins de către
personalul ce administrează sistemul ECRIS din fiecare unitate. Dacă la acest set de date s-ar adăuga și
conținutul tuturor documentelor pe suport hârtie depuse de pârți sau obținute de la instituții, împreună
cu alte elemente s-ar obține ceea ce în concepția SIJUR se denumește cu termenul „dosar electronic”; se
anticipa la momentul proiectării SIJUR ceea ce se presupune și acum și anume reducerea până la eliminare
a sustragerilor pieselor din dosare, dosarul hârtie trebuind să fie manipulat – până când va fi înlocuit cu
cel compus complet din documente electronice -, numai de către arhivar, toți ceilalți care au dreptul să
acceseze elemente din dosar vor trebui să „pipăie dosarul” numai cu ochii pe ecran (desigur, dacă nu se
impun analize grafologice sau de altă natură).

ECRIS3 este un sistem informatic la nivel național de GESTIUNE INFORMATICĂ A DOSARELOR,


DOCUMENTELOR și a tuturor informațiilor legate de cazuri în instanțe, parchete și Ministerul Justiției, fiind
dedicat susținerii informatice a activităților din sistemul justiției în contextul noii societăți a informației.
Utilizarea ECRIS la scară națională, în toate unitățile din sistemul justiției, permite standardizarea
activităților și procedurilor (prin utilizarea modelelor de documente, a nomenclatoarelor și a numărului
unic de dosar la nivel național), creându-se totodată posibilitatea unei administrări eficiente a acestora.
Impunerea unui număr unic la nivel național pentru un dosar trebuie salutată ca un mare succes, cerința
fiind formulată încă din anul 1992 în proiectul de program director pentru informatizarea justiției, în
vederea utilizării facile a codurilor din SIJUR.

3
http://www.indaco.ro/produseECRIS.html
Stadiul tehnologic actual permite ECRIS să efectueze automat transferul informațiilor despre dosare între
instanțele de judecată și către Portalul Instanțelor de Judecată (http://portal.just.ro). Cei interesați au
astfel acces la datele despre dosare, dar și la cele relative la rezultatul judecății, materializat în ceea ce
numim îndeobște cu termenul jurisprudență.

S-ar putea să vă placă și