Gastronomie în Europa - o istorie savuroasă

Multă vreme, până la apariţia olăritului, în urmă cu 10.000 - 12.000 de ani, oamenii s-au
mulţumit cu tehnici primitive de gătit: frigerea pe pietre încinse (când nu de-a dreptul pe jar), poate
un fel de coacere înăbuşită a unor alimente înfăşurate în frunze ude, încălzirea lichidelor în recipiente
improvizate din cranii, cochilii sau pietre scobite.

Revoluţia neolitică a reprezentat un salt fantastic. Odată cu apariţia primelor comunităţi stabile,
lumea a început să gătească, nu glumă! Domesticirea animalelor şi cultivarea plantelor au însemnat şi
apariţia unor noi alimente, cum ar fi produsele lactate. Odată cu ivirea vaselor de pământ, se putea
vorbi, în sfârşit, despre fierbere, iar în cuptoarele din ce în ce mai perfecţionate se putea, în sfârşit,
coace ca lumea ceea ce era de copt. Mulţi specialişti cred că oamenii neolitici descoperiseră şi
practicau diverse tehnici de conservare a alimentelor - sărarea, afumarea, uscarea - pe care le-am
păstrat până în ziua de azi. Sursa noastră majoră de informaţii o constituie descoperirile arheologice.
Astfel, ştim că au fost găsite boabe de linte într-o aşezare datând din Epoca Bronzului, de pe teritoriul
actualei Elveţii, şi că în Creta au fost descoperite migdale, datând din aceeaşi perioadă. Cunoştinţele
în domeniu avansează pe măsura ce noi situri arheologice sunt descoperite şi cercetate, iar
informaţiile, deşi cu multe "goluri", reconstituie încet, dar sigur, modul de viaţă al oamenilor
preistoriei, cu tot cu felul lor de a se hrăni.