Grigore Ureche

Unul dintre cei mai mari cărturari români din prima jumătate a secolului XVII este cronicarul
Grigore Ureche. Istoricul şi scriitorul Grigore Ureche ne-a lăsat moştenire cronica originală în
limba română "Letopiseţul Ţării Moldovei". Această cronică se deosebeşte în mai multe privinţe
de cele scrise în secolele XV-XVI. În primul rînd "Letopiseţul Ţării Moldovei" este scris nu în
limba slavonă, ci în limba română, pentru prima dată în istoria cronografiei ţării. În al doilea
rînd, spre deosebire de letopiseţele slavo-moldoveneşti din secolele XV-XVI, cronica lui Grigore
Ureche nu a fost scrisă la comandă, ci din proprie iniţiativă. În al treilea rînd, "Letopiseţul Ţării
Moldovei" nu mai era scris de un prelat bisericesc, cum se făcuse de atîtea ori pînă atunci, ci de o
persoană laică, reprezentantă a marii boierimi, cu înaltă funcţie în aparatul de stat al Moldovei.
Grigore Ureche se trăgea dintr-o veche familie boierească. Nu întîmplător unii istorici încearcă,
nu fără temeiuri documentare, să-i urmăreacă arborele genealogic pînă la un "Ureache"
contemporan cu Ştefan cel Mare şi Sfînt. Tatăl cărturarului, Nestor Ureche, era un mare boier
moldovean, care pe parcursul vieţii sale a ocupat în repetate rînduri înalte dregătorii în sfatul
domnesc al Ţării Moldovei, acumulînd de-a lungul anilor moşii întinse. La începutul anilor 90 ai
secolului XVI, în anumite împrejurări politice nefavorabile, Nestor Ureche, împreună cu familia
sa a fost nevoit să se refugieze în Ţara Leşească, cum era numită pe atunci Polonia, unde s-a aflat
cu treruperi mai multă vreme. În această ţară cu bogate tradiţii culturale şi cărturăreşti şi-a făcut
studiile la şcoala Frăţiei ortodoxe din Lvov, al cărei membru devenise ceva mai tîrziu (1612)
tatăl său, iar după alţi cercetători, poate chiar la unul din colegiile iezuite din Polonia, cum a
procedat mai tîrziu Miron Costin, urmaşul său direct în ale scrierii istoriei naţionale.
Ajuns la maturitate, Grigore Ureche a devenit o personalitate cu o rară cultură umanitară, cu un
vast orizont cărturăresc pentru timpul său, cunoscînd în afară de limba maternă, limbile latină,
poloneză, slavă veche. După mai mulţi ani de studii şi şedere în Polonia, tînărul Grigore Ureche
se întoarce în patrie către 1617, unde se află mai mulţi ani în umbră. Abia în 1627 Grigore
Ureche devine al treilea logofăt, pomenindu-se astfel în anturajul apropiat al domnilor Moldovei.
Ajunge apoi în cele mai înalte dregătorii de stat, între care şi în cea de mare vornic al Ţării de Jos
pe timpul domniei lui Vasile Lupu (cu începere din 1643), funcţie pe care o deţine pînă la
sfîrşitul vieţii.
Grigore Ureche a lăsat posterităţii o singură dar deosebit de valoroasă operă istoriografică:
"Letopiseţul Ţării Moldovei, ce cînd s-au descălicat ţara şi cursul anilor şi de viaţa domnilor
care scrie de la Dragoş vodă pînă la Aron vodă ", numit mai frecvent "Letopiseţul Ţării
Moldovei". Cronica cuprinde perioade de la întemeierea Statului Moldovenesc în 1359 pînă la
domnia lui Aron vodă (1594), cînd se întrerupe brusc, probabil din cauza morţii cărturarului, deşi
acesta avea intenţia de a ajunge cu descrierea evenimentelor pînă în timpul domniei
contemporanului său Vasile Lupu. Din nefericire, letopiseţul lui Grigore Ureche nu s-a păstrat în
original, ajungînd pînă la noi prin cîteva copii mai tîrzii, care au fost destul de mult refăcute prin
diferite adaosuri, numite interpolaţii ale copiştilor de mai tîrziu - Simion Dascălul, Misail
Călugărul şi Axinte Uricarul.