978-606-751-740-8 Drept Comercial Roman

Dan Alexandru Sitaru
DREPT COMERCIAL ROMÂN

- suport de curs -
EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

BUCUREŞTI
2019
Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi

transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al
Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.
Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ
Dan Alexandru Sitaru
Drept comercial român

Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”
Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

Tel./fax: 0213309032/0213308606
Email: editura@univnt.ro
ISBN: 978-606-751-740-8
Introducere
Dreptul comercial constituie o ramură autonomă de drept, care face parte din subsistemul
dreptului privat şi are ca ansamblu de reglementări de drept comun – Dreptul civil. În esenţă, în
cadrul disciplinei Dreptul comercial (care se studiază în ambele semestre ale anului al III-lea), sunt
analizate aspectele care vizează naşterea, executare, modificarea, suspendarea şi încetarea
raporturilor juridice de comerț. Din acest motiv, precum şi din raţiuni de ordin didactic, am împărţit
materia prin raportare la elementele raportului juridic, astfel cum sunt stăpânite de la materia
Dreptului civil – Teoria generală.
Astfel, primul semestru este dedicat studiului elementelor fundamentale ale dreptului comercial
și a noțiunilor care fundamentează domeniul. Apoi, se va aprofunda studiul părților raportului juridic
comercial, persoanele fizice – profesioniștii și persoanele juridice – societățile comerciale. Materia
este presărată cu trimiteri la legislația în vigoare precum și la jurisprudența esențială pentru
cunoașterea acestei ramuri de drept.
Obiectivele cursului
Prezentul suport de curs se adresează studenţilor din învăţământul universitar la

distanţă, având ca finalitate explicarea principalelor instituţii ale dreptului comercial.
Lucrarea tratează aspectele fundamentale ale dreptului comercial, astfel încât
studenţii să-şi însuşească noţiunile şi termenii din domeniul comercial.
La elaborarea cursului, s-au avut în vedere actele normative în vigoare până la data
de 1 octombrie 2017.
Cursul de faţă îşi propune:

1. să analizeze instituţiile fundamentale ale dreptului comercial şi conexiunile
existente între ele;
2. să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi aplicarea
corectă a legii comerciale;
3. să transmită studenţilor cunoştinţele de drept comercial, necesare înţelegerii
dreptului comerţului internaţional şi a altor discipline înrudite, în vederea formării
unor buni specialişti în domeniu.
Potrivit programei analitice, competenţele specifice acesteia sunt:

1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a conţinutului
normelor comerciale, precum şi a jurisprudenţei referitoare la aplicarea acestora;
înţelegerea instituţiilor specifice Dreptului comercial cuprinse în Codul Civil şi legile
speciale comerciale; înţelegerea corelaţiilor existente între normele dreptului
comercial cu normele din dreptul privat, în special cu cele din dreptul civil şi cele din
Dreptul comerţului internaţional);
2. Explicare şi interpretare (explicarea instituţiilor şi normelor cuprinse în Codul
comercial; explicarea şi interpretarea normelor comerciale cuprinse în reglementări
speciale; explicarea corelaţiilor între normele Dreptului comercial cu cele din dreptul
civil şi corelaţia lor cu normele Dreptului comerţului internaţional; explicarea şi
înţelegerea soluţiilor pentru problemele apărute în practică; interpretarea corectă a
–5–
normelor comerciale cuprinse în legi comerciale speciale);
3. Instrumental-aplicative (analiza evoluţiei legislaţiei şi a jurisprudenţei în materie,
inclusiv a jurisprudenţei, Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
a Curţilor internaţionale de arbitraj comercial; aspecte de drept comparat; soluţionarea
unor speţe prin folosirea cunoştinţelor acumulate);
4. Atitudinale (formarea unei atitudini pozitive faţă de ştiinţa dreptului comercial;
dezvoltarea abilităţilor de gândire juridică din perspectivă comercială; incitarea pentru
o abordare multidisciplinară a instituţiilor Dreptului comercial; obişnuinţa de a
interpreta corect normele comerciale şi aplicarea sistematică a acestora).
Însuşirea temeinică a disciplinei Drept comercial presupune, pe lângă activităţile
didactice programate, un efort consistent din partea studenţilor în ceea ce priveşte
studiul individual pe baza bibliografiei minime obligatorii recomandate în prezenta
lucrare.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs studentul va fi capabil să explice conceptele şi

principiile dreptului comercial, să aplice coerent normele juridice incidente, să
analizeze critic practica autorităţilor administrative relevante şi a instanţelor
judecătoreşti în materie, să explice corelaţiile dintre normele dreptului comercial şi
cele ale altor ramuri de drept, să analizeze reglementarea legală incidentă , să
analizeze și înțelegaă gradul de aplicare și punere în executare a aspectelor teoretice
detaliate, să analizeze evoluţia reglementării legale.
Resurse şi mijloace de lucru
Principala resursă materială pe care studentul este obligat să o aibă în vedere pe

întreaga durată a studiului materiei o reprezintă reglementarea materiei, întâlnită și
explicată, în principal, în:
- Codul Civil;
- Legea nr. 31/1990 a societăților;
- Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului;
- OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
La aceasta se adaugă:
- suportul de curs;
- bibliografia indicată;
- site-urile de jurisprudenţă.
Structura cursului
Cursul este structurat în 12 unităţi de învăţare şi conţine trei teme de control, după
unităţile de învăţare 5, 10 şi 12. Rezolvarea temelor de control se transmite fie
electronic prin intermediul platformei eLis fie prin predare pe suport hărtie titularului
se curs.
–6–
Cerinţe preliminare
Pentru a fi în măsură să asimileze în mod optim materia, studentul trebuie să

stăpânească în mod corespunzător conţinutul următoarelor discipline: Teoria Generală
a Dreptului, Drept Constituţional, Drept Civil (Teoria generală; Prescripţia extinctivă;
Persoanele; Teoria generală a obligaţiilor; Contractele speciale), Drept financiar,
Economie.
Durata medie de studiu individual
Se va estimeză că o UI ar trebui parcursă în 2-3 ore de studiu individual.
Evaluarea
Nota finală va fi alcătuită din rezultatul la examinarea finală prin examen (70%) şi
evaluarea celor trei teme de control (câte 10% fiecare).
Examinarea finală va consta în 8-20 de grile din materia indicată și/sau 2-3 subiecte
teoretice, care trebuie tratate analitic;
De asemenea, fiecare student are obligaţia întocmirii unei prezentări scrise sau
orale, care să aibă ca obiect tratarea unei instituţii sau teme din cadrul disciplinei.
Referatul scris nu poate avea mai puţin de 10 pagini şi nici mai mult de 25 de pagini şi
trebuie să aibă elemente de originalitate. Pentru a nu exista încălcări ale legislaţiei
drepturilor de autor, studenţii vor prezenta odată cu lucrarea şi o declaraţie pe proprie
răspundere că nu au adus atingere dreptului de autor.
Promovarea examenului presupune obţinerea unei note mai mari sau egale cu 5, în
care să aibă o pondere de cel puţin 50% nota de la examenul propriu-zis. Studenţii
care nu au obţinut cel puţin nota 5 (50%) la examenul propriu-zis, nu pot promova
examenul pe baza notării făcute la evaluarea temelor de control.
–7–
Cuprins
Introducere ........................................................................................................................................... 5
Cuprins ................................................................................................................................................. 8
Unitatea de învăţare nr. 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL ..... 11

Introducere ......................................................................................................................................... 11
Obiectivele unităţii de învăţare .......................................................................................................... 11
Conţinutul unităţii de învăţare............................................................................................................ 11
1.1. Noţiunea, obiectul şi definiţia dreptului comercial ..................................................................... 11
1.2. Izvoarele dreptului comercial...................................................................................................... 12
Rezumat ............................................................................................................................................. 13
Test de autoevaluare a cunoştinţelor .................................................................................................. 13
Bibliografie ........................................................................................................................................ 13
Unitatea de învăţare nr. 2. ÎNTREPRINDEREA COMERCIALĂ – ............................................... 14

forma juridică de desfășurare a activității comerciale ....................................................................... 14
Introducere ......................................................................................................................................... 14
2.1. Concepțiile privind întreprinderea .............................................................................................. 14
2.2. Întreprinderea comercială ........................................................................................................... 15
2.3. Întreprinderea civilă. ................................................................................................................... 15
Rezumat ............................................................................................................................................. 16
Test de autoevaluare a cunoștințelor .................................................................................................. 16
Bibliografie ........................................................................................................................................ 16
Unitatea de învățare nr. 3. COMERCIANŢII – profesioniștii, titulari ai întreprinderilor comerciale17

Introducere ......................................................................................................................................... 17
3.1. Noţiunea și concepțiile privind comerciantul ............................................................................. 17
3.2. Categoriile de comercianţi .......................................................................................................... 18
3.3. Calitatea de comerciant ............................................................................................................... 19
3.4. Condiţiile de exercitare a activităţii comerciale .......................................................................... 20
3.5. Obligaţiile comercianţilor ........................................................................................................... 22
Rezumat ............................................................................................................................................. 24
Bibliografie ........................................................................................................................................ 25
Unitatea de învățare nr. 4. FONDUL DE COMERŢ ........................................................................ 26

Introducere ......................................................................................................................................... 26
4.1. Definiţie şi natură juridică........................................................................................................... 26
4.2. Elementele fondului de comerţ ................................................................................................... 27
4.3. Actele juridice privind fondul de comerţ .................................................................................... 29
Rezumat ............................................................................................................................................. 30
Bibliografie ........................................................................................................................................ 30
Unitatea de învățare nr. 5. AUXILIARII COMERCIANŢILOR ..................................................... 31
–8–
Introducere ......................................................................................................................................... 31
5.1. Definiția și categoriile de auxiliari. ............................................................................................. 31
5.2. Intermediarii comerciali .............................................................................................................. 31
Tema de control nr. 1 ......................................................................................................................... 32
Bibliografie ........................................................................................................................................ 33
Unitatea de învățare nr. 6. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – reglementarea generală .................. 34

Introducere ......................................................................................................................................... 34
6.1. Reglementarea juridică a societăţilor comerciale în România .................................................... 34
6.2. Noţiunea, elementele specifice şi clasificarea societăţilor comerciale ....................................... 34
6.3. Formele societăţii comerciale ..................................................................................................... 37
Rezumat ............................................................................................................................................. 38
Bibliografie ........................................................................................................................................ 39
Unitatea de învățare nr. 7. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – constituirea societăților .................. 40

Introducere ......................................................................................................................................... 40
7.1. Actele constitutive ale societăţii comerciale ............................................................................... 40
7.2. Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale .......................................................... 42
7.3. Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societăţii comerciale ........................... 44
7.4. Consecinţele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii comerciale .......................... 44
7.5. Înfiinţarea sucursalelor şi filialelor societăţilor comerciale ........................................................ 44
7.6. Personalitatea juridică a societăţii comerciale ............................................................................ 45
Rezumat ............................................................................................................................................. 47
Bibliografie ........................................................................................................................................ 48
Unitatea de învățare nr. 8. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – funcționarea societăților ................. 49

Introducere ......................................................................................................................................... 49
8.1. Adunarea generală....................................................................................................................... 49
8.2. Administratorii societăţii............................................................................................................. 52
8.3. Controlul gestiunii societăţii comerciale..................................................................................... 55
Rezumat ............................................................................................................................................. 56
Bibliografie ........................................................................................................................................ 57
Unitatea de învățare nr. 9. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – modificarea societăților .................. 58

Introducere ......................................................................................................................................... 58
9.1. Condiţiile generale ale modificării actului constitutiv ................................................................ 58
9.2. Mărirea capitalului social ............................................................................................................ 59
9.3. Reducerea capitalului social........................................................................................................ 60
–9–
9.4. Prelungirea duratei societăţii ....................................................................................................... 60
9.5. Fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale ............................................................................. 61
9.6. Schimbarea formei societăţii comerciale .................................................................................... 63
Rezumat ............................................................................................................................................. 63
Bibliografie ........................................................................................................................................ 64
Unitatea de învățare nr. 10. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – dizolvarea și lichidarea societăților65

Introducere ......................................................................................................................................... 65
10.1. Aspecte generale privind Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale .............................. 65
10.2. Dizolvarea societăţilor comerciale ............................................................................................ 65
10.3. Lichidarea societăţilor comerciale ............................................................................................ 68
Rezumat ............................................................................................................................................. 70
Bibliografie ........................................................................................................................................ 71
Unitatea de învățare nr. 11. SOCIETĂŢILE COMERCIALE - Societatea pe acţiuni ..................... 72

Introducere ......................................................................................................................................... 72
11.1. Noţiunea societăţii pe acţiuni .................................................................................................... 72
11.2. Constituirea societăţii pe acţiuni ............................................................................................... 72
11.3. Funcţionarea societăţii pe acţiuni .............................................................................................. 75
11.4. Dizolvarea şi lichidarea societăţii pe acţiuni............................................................................. 78
Rezumat ............................................................................................................................................. 78
Bibliografie ........................................................................................................................................ 79
Unitatea de învățare nr. 12. SOCIETĂŢILE COMERCIALE - Societatea cu răspundere limitată . 80

Introducere ......................................................................................................................................... 80
12.1. Noţiunea societăţii cu răspundere limitată ................................................................................ 80
12.2. Constituirea societăţii cu răspundere limitată .......................................................................... 81
12.3. Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată .......................................................................... 81
12.4. Dizolvarea şi lichidarea societăţii cu răspundere limitată ....................................................... 82
Rezumat ............................................................................................................................................. 82
Bibliografie ........................................................................................................................................ 84
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ: ........................................................................................................ 84
–10–
Unitatea de învăţare nr. 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop fundamentarea noțiunilor de comerț, drept
comercial, raport comercial, izvoarele dreptului comercial, precum și analiza acestora.
Definiția dreptului comercial este indicată și explicată în prealabil.
Obiectivele unităţii de învăţare

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
a) Înţelegeţi şi explicaţi noţiunea dreptului comercial;
b) Înţelegeţi şi explicaţi obiectul dreptului comercial;
c) Să definiţi dreptul comercial
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.
Conţinutul unităţii de învăţare

1.1. Noţiunea, obiectul şi definiţia dreptului comercial
Denumirea drept comercial sugerează ideea că dreptul comercial constituie un
ansamblu de norme juridice care reglementează comerţul.
Noţiunea de comerţ este folosită în mai multe sensuri: etimologic, economic şi
juridic.
În sens etimologic, expresia de comerţ provine din cuvântul latinesc commercium,
care la rându-i reprezintă o juxtapunere a cuvintelor „cum” şi „merx”, ceea ce
înseamnă „cu marfă”. Deci, comerţul ar consta în operaţiuni cu mărfuri.
În sens economic, comerţul este definit ca o activitate al cărei scop este schimbul şi
circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori.
În sens juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât cel al noţiunii
definite în sens economic. Ea cuprinde nu numai operaţiunile de interpunere şi
circulaţie a mărfurilor, pe care le realizează negustorii, ci şi operaţiunile de producere a
mărfurilor, pe care le efectuează fabricanţii, precum şi executarea de lucrări şi
prestarea de servicii, pe care le realizează antreprenorii, respectiv prestatorii de servicii
sau, în general, întreprinzătorii.
Având în vedere accepţiunea juridică a noţiunii de comerţ, care trebuie reţinută,
dreptul comercial are o sferă mai cuprinzătoare; el reglementează activităţile de
producere şi circulaţie (distribuţie) a mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de
servicii.
Dreptul comercial cuprinde normele juridice care reglementează activitatea
comercială, adică producerea şi circulaţia (distribuţia)mărfurilor, executarea de
lucrări şi prestarea de servicii.
–11–
Determinarea obiectului dreptului comercial, a sferei sale de aplicare, este legată de
opţiunea legiuitorului pentru un anumit sistem.
Noul Cod Civil al României consacra sistemul subiectiv al dreptului comercial.
Conform art. 3 C.Civ. dispozițiile Codului Civil se aplică si raporturilor dintre
profesioniști, precum și raporturilor dintre profesioniști și alte subiecte de drept civil.
Prin profesioniști, Codul înțelege orice persoană fizică sau juridică care
exploatează o întreprindere.
Profesioniștii activității comerciale au calitatea de comerciant.
Cu titlu retrospectiv amintim că vechea reglementare, Codul comercial român avea
la bază, ca principiu, sistemul obiectiv. Art.3 C.com. stabilea că actele juridice, faptele
şi operaţiunile sunt considerate fapte de comerţ, cărora li se aplica Codul comercial,
indiferent dacă persoana care le săvârşeşte avea sau nu calitatea de comerciant.
Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt
aplicabile raporturilor juridice la care participă comercianții, în calitate de
profesioniști ai activității comerciale.
1.2. Izvoarele dreptului comercial

Constituţia. Ca lege fundamentală a ţării, Constituţia reglementează principiile de
organizare a activităţii economice.
Potrivit art.135 din Constituţie, economia României este o economie de piaţă. Statul
trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Având în vedere că raporturile juridice, în general, şi raporturile comerciale, în
special, se bazează pe raporturile de proprietate, Constituţia prevede că statul ocroteşte
proprietatea în cele două forme ale sale, proprietatea publică şi proprietatea privată
(art.136). Totodată, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt
garantate, în condiţiile legii [art.4 alin.(1)].
Codul Civil. Noul Cod Civil a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009 privind Codul
civil.
Acesta reglementează relațiile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane fizice
și juridice, ca subiecte de drept civil.
Conform art. 2 C.civ. acesta reprezintă dreptul comun pentru toate domeniile la care
se referă litera și spiritul dispozițiilor sale.
Art. 3 C.civ. stabilește că dispozițiile C.civ. se aplică și raporturilor dintre
profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și oricare alte subiecte de drept civil.
Pentru raporturile comerciale prezintă interes, in special, dispozițiile Codului Civil
privind statutul juridic al persoanelor (Cartea I despre persoane), cele privitoare la
obligații (Cartea a V-a Despre obligații) respectiv cele referitoare la prescripție (Cartea
a VI-a Despre prescripția extinctivă, decădere și calculul termenelor).
De arătat este și art. 5 C.civ. care dispune că în materiile reglementate de Codul
Civil normele Dreptului Uniunii Europene se aplica în mod prioritar, indiferent de
calitatea sau statutul părților.
Legile speciale. Anumite aspecte ale activității comerciale sunt reglementate prin
legi speciale. Sunt de menționat, cu titlu de exemplu: Legea nr. 31/1990 privind
societățile comerciale; Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului; Legea nr.
–12–
85/2014 privind procedura insolvenței.
Uzanțele. În sensul Codului Civil, prin uzanțe, se înțelege obiceiul (cutuma) și
uzurile profesionale.
Obiceiul (cutuma) este o regulă de conduită născută din practica socială, folosită
vreme îndelungată și respectată ca o normă juridică obligatorie.
Uzurile profesionale reprezintă reguli de conduită statornicite în exercitarea unei
anumite profesii, care sunt respectate ca și când ar fi stabilite prin norme legale.
Ca regulă, uzanțele au un caracter subsidiar, se aplică numai atunci când legea nu
prevede altceva.
Rezumat
Codul Civil ne oferă în art. 3 definiția activității profesionale și profesionale
coemrciale respectiv a profesionistului. Aceste noțiuni trebuie coroborate cu toate
celelalte care urmează a le studia.
Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt
aplicabile raporturilor juridice la care participă comercianții, în calitate de profesioniști
ai activității comerciale.
Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Comerțul presupune:
a) interpunere şi circulaţie a mărfurilor;
b) numai schimb
c) numai producție
Izvoarele dreptului comercial pot fi:

a) toate legile organice
b) codul civil
c) codul penal
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, editia
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 9-29;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 1-15.
–13–
Unitatea de învăţare nr. 2. ÎNTREPRINDEREA COMERCIALĂ – forma juridică de
desfășurare a activității comerciale
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop definirea noțiunilor de întreprindere și
diferența dintre o întreprindere lucrativă comercială și una civilă.

În urma studiul unităţii de învăţare veţi reuşi să:
a) înţelegeţi semnificaţia juridică a noţiunii de întreprindere;
b) înţelegeţi regimul juridic al întreprinderii comerciale;
c) înţelegeţi regimul juridic al întreprinderii civile;
Durata medie de parcurgere a prezentei unități de învățare este de 2 ore.

2.1. Concepțiile privind întreprinderea
Noul Cod Civil a schimbat radical concepția privind întreprinderea.
Art. 3 alin. 3 C.civ. stabilește ca exploatarea unei întreprinderi reprezintă forma
juridică universală de desfășurare a oricărei activități cu caracter profesional.
2.1.1. Definiție: (Art. 3 alin. 3 C.civ.) Constituie exploatarea unei întreprinderi

exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi
organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în
prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
2.1.2. Caracteristicile întreprinderii comerciale.

a) noțiunea de întreprindere desemnează o activ sistematic organizată;
b) organizarea activității are un caracter autonom;
c) activitatea este realizată de una sau mai multe persoane, pe riscul lor. Aceste
persoane au calitatea de profesioniști;
d) obiectul activității profesioniștilor îl reprezintă: producerea de bunuri, executarea
de lucrări, prestarea de servicii;
e) scopul activității profesioniștilor poate fi obținerea unui profit (lucrativ) sau
realizarea uni scop non-profit (nonlucrativ).
2.1.3. Formele întreprinderii.

În funcție de obiectul de activitate (economic sau non economic) și de scopul
acesteia (lucrativ sau nonlucrativ) întreprinderile pot fi pot fi economice (comerciale),
daca se urmărește un profit sau civile, dacă are un scop non-profit.
–14–
2.2. Întreprinderea comercială
2.2.1. Definiția întreprinderii comerciale.
Întreprinderea, ca si instituție generală, este definită în cadrul art. 2 lit. f) O.U.G. nr.
44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. Din acest text se
poate extrage și definiția întreprinderii economice (comerciale).
Întreprinderea comercială este o activitate economică desfăşurată în mod organizat,
permanent şi sistematic, realizată de una sau mai multe persoane (comercianți) pe
riscul lor, constând în producerea și circulația mărfurilor, executarea de lucrări și
prestarea de servicii, în scopul obținerii de profit.
2.2.2. Caractere întreprinderii comerciale.

a) activitatea întreprinderii comerciale este o activ economică. Potrivit: art. 2 lit.a)
din O.U.G. nr. 44/2008: activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru
obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt
destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi
ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.
b) activitatea este realizată permanent, sistematic și organizat (îmbină factori de
producție);
c) activitatea este realizată de una sau mai multe persoane;
d) activitatea este realizată pe riscul profesionistului (pers fizică sau juridică);
e) obiect activității economice constă în producerea, comerțul, prestarea de servicii
(art. 8 al. 2 Lg. 71/2011);
f) scopul activității întreprinderii comerciale este numai obținerea de profit
(lucrativ).
2.2.3. Actele juridice comerciale – aferente exploatării unei întreprinderi.

Pot fi definite ca acte, fapte și operațiuni juridice pe care le întreprind profesioniști
în exercitarea activității lor în exercițiul activității unei întreprinderii comerciale.
Părțile acestor acte juridice sunt numai profesioniștii.
În ce privește obiectul acestor acte comerciale, constă în producerea și circulația
mărfurilor, executarea de lucrări precum și prestarea de servicii.
Scop actelor comerciale este numai obținerea de profit.
În final, regimul juridic al actelor comerciale este același cu cel al actelor și faptelor
civile, conform noului Cod Civil. Acesta cuprinde totuși și anumite derogări de la
principiul unității de reglementare a raporturilor juridice civile și comerciale, cum ar fi:
dispozițiile privind reprezentarea (art. 1297 C.civ.), solidaritatea codebitorilor (art.
1446 C.civ.), punerea în întârziere a debitorului (art. 1523 C.civ.) etc.
2.3. Întreprinderea civilă.

2.3.1. Definiția întreprinderii civile.
În scopul unei corecte definiri a noțiunii trebuie avute în vedere dispozițiile art. 3
alin 3 C.civ.
Întreprinderea civilă reprezintă o activitate sistematic organizată, executată de una
sau mai multe persoane, pe riscul lor, având ca obiect acte sau fapte juridice civile, fără
–15–
a avea ca scop obținerea de profit.
2.3.2. Caracteristicile întreprinderii civile.

a) activitățile care formează obiectul întreprinderii civile sunt activități desfășurate
în cadrul profesiilor liberale;
b) persoanele care desfășoară aceste activități sunt profesioniști iar aceștia își
desfășoară activitatea conform legii organice care reglementează activitatea lor și se
înscriu într-un registru special pentru fiecare categorie;
c) profesioniștii civili pun la dispoziție cunoștințele și competențele lor
profesionale;
d) scopul întreprinderii civile consta în obținerea de venituri (onorarii) niciodată
profit.
Actele juridice încheiate în cadrul întreprinderii civile sunt acte juridice cu caracter
civil.
Rezumat
Noul Cod Civil a schimbat radical concepția privind întreprinderea în art. 3 alin. 3
C.civ.
Scopul activității întreprinderii comerciale este numai obținerea de profit (lucrativ).
Scopul întreprinderii civile consta în obținerea de venituri (onorarii) niciodată profit.
Test de autoevaluare a cunoștințelor
Daca o faptă este comercială numai pentru una din părţi, se aplică:
a) legea civilă pentru necomerciant şi legea comercială pentru comerciant;
b) Codul Civil;
c)legea comercială cea mai apropiată de natura raportului juridic
Întreprinzători civili pot fi:

a) funcționarii publici
b) profesioniștii liberali
c) magistrații
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, editia
–16–
Unitatea de învățare nr. 3. COMERCIANŢII – profesioniștii, titulari ai întreprinderilor
comerciale
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop definirea noțiunii de profesionist precum
și analiza felurilor profesoniștilor persoane fizice. Aceștia se înmatriculează,
desfășoară activități și îți încetează activitatea. Toate aceste aspecte precum și
drepturile, obligațiile, limitele și studiile sau actele necesare dobândirii acestei calități
trebuie analizate separat.

În urma studiului unităţii de învăţare veţi reuşi să:
a) înţelegeţi semnificaţia juridică a noţiunii de comerciant;
b) cunoaşteţi diferitele categorii de comercianţi ce acţionează pe piaţa
românească;
c) vă însuşiţi aspectele legate de dobândirea, dovada şi încetarea calităţii de
comerciant;
d) cunoaşteţi condiţiile de exercitare a activităţii de comerciant;
e) reţineţi principalele obligaţii ale comercianţilor;

3.1. Noţiunea și concepțiile privind comerciantul
Codul Civil, deși consacră o reglementare unitară a raporturilor juridice
patrimoniale, totuși, în privința participanților la aceste raporturi juridice distinge între
simpli particulari și profesioniști.
Pentru a defini conceptul de profesionist, Codul Civil apelează la noțiunea de
întreprindere, așadar profesionistul este orice persoană care exploatează o întreprindere
(art. 3).
Profesionistul care exploatează o întreprindere economică are calitatea de
comerciant.
Așadar, este comerciant profesionistul, persoană fizică sau juridică, care
exploatează, în condițiile legii, o întreprindere economică (comercială).
Această definiție prezintă un interes practic incontestabil, deoarece statutul
profesionistul comerciant este complet diferit de cel al necomerciantului. Comerciantul
are o serie de obligații specifice, astfel cum vom arăta, apoi, actele sale sunt supuse
unor dispoziții derogatorii de la dreptul comun, iar din punct de vedere fiscal este
supus unui regim separat față de simplii particulari.
–17–
3.2. Categoriile de comercianţi
3.2.1. Comercianții persoane fizice
Temeiul juridic în baza căruia persoanele fizice pot realiza activități economice este
O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţii economice de către persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
Potrivit Ordonanței, pot desfăşura activităţi economice în toate domeniile, meseriile,
ocupaţiile sau profesiile pe care legea nu le interzice expres pentru liberă iniţiativă,
prevăzute în CAEN, orice persoană fizică, cetăţean român, al unui stat membru al U.E.
sau al Spaţiului Economic European (SEE = Norvegia, Liechtenstein, Islanda).
Ca excepție, nu pot fi comercianți, persoanele care întreprind activități specifice
profesiilor liberale.
Prin activitate economică se înțelege activitatea agricolă, industrială, comercială,
desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată
în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor
beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.
Așa cum rezultă din Ordonanță, formele în care persoanele fizice pot desfășura
activitatea comercială sunt: persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală,
întreprinderea familială.
A. Persoana fizică autorizată (P.F.A.)
Persoana fizică poate desfășura activități economice, individual și independent,
folosind, în principiu, forța sa de muncă și aptitudinile sale profesionale.
Pentru desfășurarea activității își poate constitui un patrimoniu de afectațiune,
destinat realizării activității autorizate.
Pentru obligațiile asumate, persoana fizică răspunde cu patrimoniul de afectațiune,
și, în completare, cu întreg patrimoniul său.
B. Întreprinderea individuală
Persoana fizică poate desfășura activități economice, în calitate de întreprinzător,
adică prin organizarea unei întreprinderi individuale.
Întreprinderea este lipsită de personalitate juridică, iar întreprinzătorul are calitatea
de comerciant persoană fizică.
Întreprinzătorul îți poate constitui un patrimoniu de afectațiune și va răspunde
pentru obligațiile asumate în același mod ca și persoana fizică autorizată.
C. Întreprinderea familială
Întreprinderea familială este o întreprindere economică organizată de un
întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa. Întreprinderea familială trebuie
să cuprindă minimum 2 membrii ai unei familii.
Prin noțiunea de familie, Ordonanța înțelege soțul, soția, copiii acestora care au
împlinit vârsta de 16 ani, precum și rudele și afinii până la gradul IV inclusiv.
Întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, în formă scrisă,
cu respectarea condițiilor Ordonanței. Nu beneficiază de personalitate juridică, iar
membrii acesteia sunt comercianți persoane fizice. Interesele acesteia respectiv actele
juridice ce emană sunt gestionate de un reprezentant, numit de către membrii.
Toți membrii întreprinderii familiale, afară de stipulație contrară, răspund solidar și
indivizibil, întâi cu patrimoniul de afectațiune și apoi cu întreg patrimoniul,
corespunzător cotelor de participare stabilite în acordul de constituire.
–18–
3.2.2. Comercianții persoane juridice
Societăţile comerciale. Sunt forme asociative în care se desfășoară activitate
comercială, fiind subiecte de drept distincte.
Pprin societăţi comerciale trebuie să înţelegem atât societăţile comerciale constituite
în condiţiile Legii nr.31/1990, cât şi societăţile comerciale cu capital de stat înfiinţate
în temeiul Legii nr.15/1990.
Regiile autonome. Aceste entităţi au luat fiinţă prin reorganizarea unităţilor
economice de stat în temeiul Legii nr.15/1990, în ramurile strategice ale economiei
naţionale.
Regiile autonome desfăşoară o activitate comparabilă cu cea a societăţilor
comerciale. Ele sunt persoane juridice şi funcţionează pe bază de gestiune economică
şi autonomie financiară.
Societățile cooperative și Organizaţiile cooperatiste. Sunt forme asociative prin
care se realizează cooperația. Potrivit legilor lor organice, ambele desfăşoară o
activitate de producere şi desfacere de mărfuri şi prestări de servicii. De asemenea, îşi
desfăşoară activitatea pe baza principiilor gestiunii economice şi beneficiază de
personalitate juridică.
Grupurile de interes economic (GIE). Sunt entităţi juridice reglementate prin
Legea nr.161/2003. Operează și la nivel european, cu participarea unor membrii din
țările U.E.
Societățile europene (SE). Sunt forme asociative cu participare internațională.
3.3. Calitatea de comerciant

Condiţiile legale necesare pentru dobândirea calității de comerciant și pentru
desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice sunt următoarele (art.
8):
a) să aibă vârsta de 18 ani; iar în cazul unor membrii ai întreprinderii familiale pe
cea de 16 ani;
b) nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare;
c) să deţină sediu social pe teritoriul României;
d) să parcurgă procedurile de înregistrare şi autorizare în cadrul Registrul
Comerțului;
e) să îndeplinească condițiile de pregătire profesională și/sau atestare a pregătirii
profesionale, pentru una sau multe dintre activitățile economice pe care doresc a le
întreprinde.
f) să țină contabilitatea și registrul contabil în partidă simplă (art. 15).
În condițiile O.U.G. nr. 44/2008 meseriașii și agricultorii pot desfășura activități
economice în condițiile stabilite pentru persoana fizică.
Profesiile liberale sunt exceptate de la prevederile Ordonanței și supuși
reglementărilor din legile speciale.
Exercitarea activităţii comerciale este raţiunea de a fi a societăţii comerciale. În
consecinţă, pentru a dobândi calitatea de comerciant, societatea comercială trebuie să
se constituie cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.
Prin urmare, persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant prin exercitarea
activităților cu caracter profesional, pe când societatea comercială dobândeşte această
–19–
calitate ab origine, prin însăşi constituirea ei.
Cu toate că nu are calitatea de profesionist, statul poate săvârşi anumite activități
economice şi, ca urmare, raporturile juridice care iau naştere sunt supuse legilor
comerciale. Concluzia este deopotrivă valabilă şi pentru unităţile administrativ –
teritoriale.
Potrivit Legii nr.15/1990, regiile autonome se organizează şi funcţionează în
ramurile strategice ale economiei naţionale: industria de armament, energetică,
exploatarea minelor şi a gazelor naturale, poştă şi transporturi feroviare (art.2). Ele
sunt persoane juridice şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie
financiară (art.3). Prin activitatea desfăşurată, regiile autonome trebuie să-şi acopere
cheltuielile din veniturile realizate şi să obţină profit (art.6).
Având în vedere aceste caracteristici, concluzia care se impune este aceea că regiile
autonome au calitatea de comerciant.
Potrivit legii, organizaţiile cooperatiste desfăşoară o activitate de producere şi
desfacere de mărfuri, de prestări de servicii, etc. Întrucât prin desfăşurarea acestei
activităţi se urmăreşte obţinerea de profit, ea are un caracter comercial. În consecinţă,
organizaţiile cooperatiste au calitatea de comerciant.
Potrivit legii, scopul înfiinţării asociaţiilor şi fundaţiilor este desfăşurarea unei
activităţi dezinteresate (activitate culturală, sportivă, caritabilă, etc.), iar nu obţinerea
unui profit. Deci, asociaţiile şi fundaţiile nu au calitatea de comercianţi.
Cu toate că nu au calitatea de comerciant, asociaţiile şi fundaţiile pot săvârşi
anumite activități economice. Mai mult, art. 47 din O.G. nr. 26/2000 recunoaşte
asociaţiilor dreptul de a înfiinţa societăţi comerciale; de exemplu, o asociaţie
organizează un restaurant pentru membrii săi, sau participă la constituirea unei
societăţi comerciale.
3.4. Condiţiile de exercitare a activităţii comerciale

3.4.1. Principiul libertăţii comerţului
Constituţia stabileşte că economia României este o economie de piaţă. Deci,
economia ţării se bazează pe proprietatea privată şi se dezvoltă prin acţiunea legii
cererii şi a ofertei. În aceste condiţii de organizare a economiei, statul este obligat să
asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil
pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie (art.135).
Statornicind că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, Constituţia dispune că
alegerea profesiei este liberă (art.41), iar exerciţiul acestei libertăţi poate fi restrâns
"numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranţei
naţionale, a ordinii, a sănătăţii, ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor…" (art.53).
Dacă alegerea profesiei este liberă, înseamnă că orice persoană are libertatea să
exercite o profesie comercială, în funcţie de dorinţele şi interesele sale.
Accesul liber la profesiunile comerciale cunoaşte anumite limite, stabilite de lege,
care au un fundament diferit.
Astfel, legea stabileşte anumite condiţii speciale privind capacitatea persoanei fizice
de a desfăşura o activitate comercială. Prin lege sunt instituite unele incapacităţi, care
sunt menite să protejeze anumite persoane, punându-le la adăpost de consecinţele
–20–
grave ale unei profesiuni comerciale.
Apoi, legea stabileşte anumite incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii din dreptul de
a face comerţ, precum şi anumite autorizaţii, pentru a putea desfăşura o activitate
comercială. Ele au ca scop protecţia interesului general, adică respectarea ordinii
publice şi a bunelor moravuri.
3.4.2. Capacitatea persoanei fizice cerută pentru a fi comerciant

Potrivit Codului Civil, o persoană fizică are capacitatea de a fi profesionist dacă are
capacitate deplină de exerciţiu. Având o asemenea capacitate, persoana fizică poate să-
şi exercite drepturile şi să-şi asume obligaţii săvârşind acte juridice în exercițiul unei
activități economice.
Având în vedere aceleaşi dispoziţii ale Codului Civil, nu au capacitatea de a fi
comerciant: minorul şi persoana pusă sub curatelă.-
Întrucât aceste persoane sunt lovite de incapacitate, ele nu pot dobândi calitatea de
comerciant, chiar dacă săvârşesc activități economice, cu unele nuanțări.
a) Minorul. Nu are capacitatea de a fi profesionist (comerciant) persoana care are
condiţia juridică de minor.
Incapacitatea de a fi comerciant priveşte pe orice minor.
În condițiile Codului Civil, pentru motive temeinice, instanța de tutelă poate
recunoaște minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitate deplină de exercițiu
(art. 40 C.civ.). De asemenea, minorul, de 16 ani, dobândește capacitate deplină de
exercițiu în cazul în care se căsătorește.
Prin raportare la normele Codului Civil privind capacitatea persoanelor, precum și
exigențele desfășurării activităților economice, dar mai ales prin interpretarea
dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 44/2008, persoana dobândește calitatea de a fi
comerciant numai după împlinirea vârstei de 18 ani.
În concepţia Codului Civil, incapacitatea minorului priveşte începerea unui comerţ.
Minorul nu are capacitatea de a începe o activitate economică. Legea permite însă
continuarea comerţului în numele minorului. Se au în vedere acele cazuri în care s-ar
afla minorul de a fi titularul unui fond de comerţ dobândit pe cale succesorală.
b) Persoana pusă sub curatelă. O persoană fizică poate fi pusă sub curatelă în
condițiile art.178 C.civ. Prin raportare la art. 181 C.civ., instituirea curatelei nu aduce
nicio atingere capacităţii celui pe care curatorul îl reprezintă. Se poate desprinde de aici
ideea că instituirea curatelei nu aduce atingere calității de comerciant.
3.4.3. Restricţiile privind exercitarea activităţii comerciale

a) Incompatibilităţile. Activitatea comercială are, prin definiţie, un caracter
speculativ, în sensul că ea urmăreşte obţinerea unui profit. Acest caracter face ca
activitatea comercială să nu poată fi exercitată de persoanele care au anumite funcţii
sau profesii legate de interesele generale ale societăţii. Existând o incompatibilitate de
interese, legea interzice persoanelor care au asemenea funcţii sau profesii să exercite
comerţul cu caracter profesional. Scopul urmărit prin instituirea acestor
incompatibilităţi este să asigure demnitatea şi prestigiul funcţiei sau profesiei în cauză.
Prin Constituţia României se prevede că funcţia de judecător este incompatibilă cu
orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul
–21–
superior (art.125). O prevedere identică există şi în privinţa procurorilor (art.132) şi
judecătorilor Curţii Constituţionale (art.144). Din generalitatea dispoziţiilor
constituţionale rezultă că persoanele care au funcţiile de judecător, procuror sau
judecător al Curţii Constituţionale nu pot exercita profesiunea de comerciant.
Prin Legea nr.188/1999 sunt stabilite anumite incompatibilităţi pentru funcţionarii
publici, iar prin Legea nr.161/2003 incompatibilităţii în exercitarea demnităţii publice.
Persoana care nu respectă dispoziţiile legale privind incompatibilitatea şi exercită o
profesiune comercială, urmează să fie destituită din funcţia ce deţine ori, după caz, să
fie exclusă din organizaţia profesională din care face parte.
b) Decăderile. Desfăşurarea activităţii comerciale impune respectarea de către
comercianţi a dispoziţiilor legale care privesc ordinea publică şi bunele moravuri. În
cazurile încălcării acestor dispoziţii legale, comercianţii trebuie să suporte rigorile
legii.
Prin Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi
comerciale ilicite s-au prevăzut faptele care constituie activităţi comerciale ilicite,
precum şi sancţiunile contravenţionale sau penale care se aplică pentru săvârşirea
acestor fapte.
c) Interdicţiile. În anumite cazuri, exercitarea activităţii comerciale este supusă unor
interdicţii. Prin H.G. nr.1323/1990 au fost stabilite, în temeiul art.287 din Legea
nr.31/1990, activităţile care nu pot face obiectul unei societăţi comerciale: activităţile
care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni sau sunt contrare unor alte dispoziţii
legale cu caracter imperativ; activităţile care constituie, în condiţiile stabilite de lege,
monopol de stat; fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice în alt scop
decât de medicament; imprimarea hărţilor cu caracter militar etc.
Încălcarea dispoziţiilor legale menţionate atrage după sine nulitatea contractului de
societate.
d) Autorizaţiile. Desfăşurarea de către persoanele fizice, în mod independent ori în
cadrul unei întreprinderi familiale, a unor activităţi comerciale, este condiţionată de
existenţa unei autorizaţii administrative.
Autorizaţia se eliberează de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor,
respectiv ai sectoarelor municipiului Bucureşti în a căror rază teritorială solicitanţii îşi
au domiciliul (reşedinţa) sau vor desfăşura activitatea, în condiţiile OUG nr.44/2008.
3.5. Obligaţiile comercianţilor

3.5.1. Publicitatea prin registrul comerţului
Publicitatea prin registrul comerţului este reglementată prin Legea nr. 26/1990
privind registrul comerţului.
Registrul comerţului se ţine de Oficiul Registrului Comerţului, care este organizat la
nivel central, în fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti.
Registrul central al registrului comerţului este ţinut de Oficiul Naţional al
Registrului Comerţului, care este instituţie publică, cu personalitate juridică, organizată
în subordinea Ministerului Justiţiei.
La nivel teritorial, registrul comerţului este ţinut de oficiile registrului comerţului,
organizate în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi care
funcţionează pe lângă tribunale.
–22–
Fiecare oficiu teritorial este condus administrativ de un director general care asigură
controlul de legalitate a înregistrărilor în registrul comerţului.
Registrul comerţului este public. Deci, orice persoană interesată poate lua cunoştinţă
de înregistrările cuprinse în registrul comerţului. În acest sens, legea prevede că oficiul
registrului comerţului este obligat să elibereze, pe cheltuiala solicitantului, copii
certificate de pe înregistrările efectuate în registrul comerţului, ca şi de pe actele
prezentate la efectuarea înregistrărilor. De asemenea, oficiul registrului comerţului are
obligaţia să elibereze certificate care să ateste că un anumit act sau fapt este sau nu
înregistrat.
Comercianţii au obligaţia ca, înainte de începerea comerţului, să ceară
înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea
comerţului, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele
a căror înregistrare este prevăzută de lege. Aceste obligaţii revin şi persoanelor fizice şi
juridice prevăzute de lege (de ex., grupurile de interes economic).
Înmatricularea în registrul comerţului se realizează în baza unei cereri tip adresate
Biroului unic din cadrul oficiului registrului comerţului, însoţită de actele prevăzute de
lege.
Odată cu cererea se depune şi declaraţia-tip pe proprie răspundere, care, în cazul
persoanei juridice, trebuie semnată de asociaţi sau de administratori, din care să rezulte
că persoana fizică sau juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de lege
(prevenirea şi stingerea incendiilor, protecţia mediului, sanitar, sanitar-veterinar etc.).
Înmatricularea se dispune prin încheiere, de către directorul general al oficiul
registrului comerţului.
La înmatriculare se eliberează solicitantului certificatul de înregistrare conţinând
numărul de ordine din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare, precum şi
certificatul constatator al înregistrării declaraţiei-tip pe proprie răspundere privind
îndeplinirea condiţiilor de funcţionare. Ele atestă îndeplinirea condiţiilor legale privind
luarea în evidenţă şi începerea activităţii.
Înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului priveşte modificările intervenite
după înmatricularea în registrul comerţului. Se înscriu în registrul comerţului menţiuni
numai în legătură cu actele şi faptele prevăzute de lege (modificarea actului constitutiv
al societăţii comerciale, deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului,
etc.).
Înmatricularea şi înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului au rol de
publicitate, pentru a le face opozabile terţilor.
Cei păgubiţi prin înregistrările efectuate pot cere radierea lor, în condiţiile art.25 din
Legea nr.26/1990.
3.5.2. Organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale

Potrivit legii, fiecare comerciant este obligat să ţină anumite registre de
contabilitate, în care să consemneze operaţiunile cu caracter patrimonial efectuate în
cursul exercitării comerţului şi să facă recapitularea lor periodică prin întocmirea
inventarului şi a situaţiei financiare anuale. Obligaţia este prevăzută de Legea
contabilităţii nr. 82/1991.
Potrivit legii, registrele de contabilitate obligatorii sunt:
–23–
a) Registrul - jurnal. În acest registru, comerciantul este obligat să înregistreze
zilnic toate operaţiunile comerţului său, adică "ce are să ia şi ce are să dea… şi în
general tot ce primeşte şi plăteşte sub orice titlu".
Prin înregistrările pe care le cuprinde, registrul – jurnal constituie o oglindă a actelor
juridice pe care comerciantul le-a săvârşit în activitatea sa, în ordinea succesiunii lor.
b) Registrul – inventar. În acest registru, comerciantul copiază inventarul
patrimoniului său. Comerciantul este obligat să efectueze inventarierea generală a
patrimoniului la termenele stabilite de lege. Inventarul priveşte averea sa mobilă şi
imobilă, datoriile şi creanţele comerciantului.
c) Registrul cartea mare. Un asemenea registru se ţine de comercianţii care au o
activitate cu volum mare şi cu o complexitate ridicată. Cartea mare este un registru de
conturi personificate, iar contabilitatea se face în partidă dublă, în sensul că fiecare
operaţiune comercială dă naştere unei duble înregistrări.
Pentru a putea stabili rezultatele activităţii desfăşurate, comerciantul este obligat ca,
pe baza înregistrărilor din registrele de contabilitate, să întocmească situaţia financiară
anuală.
Situaţia financiară anuală se compune din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia
modificării capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note
explicative.
3.5.3. Exercitarea comerţului în limitele concurenţei licite

O componentă intrinsecă a economiei de piaţă o constituie libera competiţie,
concurenţa dintre agenţii economici.
Prin legi speciale sunt stabilite limitele în care trebuie să se manifeste libera
concurenţă, precum şi consecinţele pe care le au încălcările acestor limite legale.
Concurenţa este protejată de lege sub dublu aspect.
Pe de o parte, legea reprimă înţelegerile şi practicile anticoncurenţiale, monopoliste,
care periclitează existenţa concurenţei. Această protecţie este asigurată prin Legea nr.
21/1996 asupra concurenţei.
Pe de altă parte, legea are în vedere sancţionarea folosirii unor mijloace nelicite de
atragere a clientelei (concurenţa neloială). Această protecţie face obiectul Legii nr.
11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.
Rezumat
Codul Civil apelează la noțiunea de întreprindere, așadar profesionistul este orice
persoană care exploatează o întreprindere (art. 3).
Prin activitate economică se înțelege activitatea agricolă, industrială, comercială,
desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată
în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor
beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.
Persoana fizică poate desfășura activități economice, individual și independent,
folosind, în principiu, forța sa de muncă și aptitudinile sale profesionale.
Persoana fizică poate desfășura activități economice, în calitate de întreprinzător,
adică prin organizarea unei întreprinderi individuale.
–24–
Întreprinderea familială este o întreprindere economică organizată de un
întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa. Întreprinderea familială trebuie
să cuprindă minimum 2 membrii ai unei familii.
PFA și întreprinderea sunt lipsite de personalitate juridică, iar întreprinzătorul are
calitatea de comerciant persoană fizică.
Accesul liber la profesiunile comerciale cunoaşte anumite limite, stabilite de
lege, care au un fundament diferit.
Comercianţii au obligaţia ca, înainte de începerea comerţului, să ceară
înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea
comerţului, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele
a căror înregistrare este prevăzută de lege.
Fiecare comerciant este obligat să ţină anumite registre de contabilitate iar în
exercitarea comerțului să se supună normelor concurenței loiale.
Activitatile specifice intreprinderilor liberale

a) au caracter economic si scop lucrativ
b) nu au caracter economic
c) urmaresc obtinerea unui profit
Intreprinderea familiala
a) nu are personalitate juridica
b) dobandeste personalitate juridica prin inregistrarea in registrul comertului
c) dobandeste personalitate juridica numai dupa constituirea patrimoniului de
afectatiune
Notiunea de profesionist
a) include categoriile de comerciant, intreprinzator, operator economic
b) include categoriile de comerciant si intreprinzator dar nu include categoria
operatorilor economici
c) include categoriile de comerciant si operator economic dar nu include
categoria de intreprinzator
Are calitatea de comerciant

a) profesionistul care exploateaza o intreprindere economica
b) profesionistul care exploateaza o intreprindere civila
c) profesionistul intreprinzator titular al unei intreprinderi liberale
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
–25–
Unitatea de învățare nr. 4. FONDUL DE COMERŢ
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop înțelegerea noțiunilor de fond de comerț
și de patrimoniu de afectațiune.

a) înţelegeţi noţiunea şi particularităţile fondului de comerţ;
b) cunoaşteţi principalele elemente ale fondului de comerţ;
a) să reţineţi aspectele legate de auxiliarii comerciantului;

4.1. Definiţie şi natură juridică
Desfăşurarea unei activităţi comerciale impune existenţa şi folosirea unor
instrumente de lucru adecvate. Acestea pot fi, în funcţie de obiectul comerţului, bunuri
precum: local, mobilier, mărfuri, instalaţii, brevete de invenţii etc. Toate aceste bunuri
destinate realizării activităţii comerciale formează fondul de comerţ.
Fondul de comerţ poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile şi imobile,
corporale şi incorporale, pe care un comerciant le afectează desfăşurării unei activităţi
comerciale, în scopul atragerii clientelei şi, implicit, obţinerii de profit.
Noţiunea de fond de comerţ este distinctă faţă de noţiunea de patrimoniu. Spre
deosebire de fondul de comerţ, care este un ansamblu de bunuri mobile şi imobile,
corporale sau incorporale, afectate de comerciant desfăşurării unei activităţi
comerciale, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor comerciantului,
care au o valoare economică. Aceasta înseamnă că fondul de comerţ nu cuprinde
creanţele şi datoriile comerciantului, cu toate că ele fac parte din patrimoniul acestuia.
Întrucât în ansamblul elementelor cuprinse în fondul de comerţ prevalează bunurile
mobile, corporale sau incorporale, fondul de comerţ este un bun mobil. Fiind un bun
care îngemănează elementele care îl compun, iar în cadrul acestora preponderente ca
valoare sunt bunurile incorporale, fondul de comerţ este un bun mobil incorporal
căruia i se aplică regulile privind bunurile mobile incorporale.
Codul Civil a adoptat o concepție nouă privind patrimoniul persoanelor fizice și
juridice. Potrivit acesteia, patrimoniul unei persoane nu mai este un tot unitar ci poate
face obiectul unei diviziuni sau unei afectațiuni. Patrimoniile de afectațiune sunt
masele patrimoniale, printre altele, cele afectate exercitării unei profesii autorizate (art.
31 C.civ.).
O.U.G. nr. 44/2008 permite persoanei fizice care desfășoară o activitate economică
–26–
să rezerve o parte din patrimoniul său, pentru realizarea unei activități economice.
Această parte din patrimoniu destinată desfășurării activității economice constituie
patrimoniul de afectațiune. Acesta include fondul de comerț al persoanei fizice sau
juridice dar și drepturile și obligațiile corelative acestuia.
4.2. Elementele fondului de comerţ

Fondul de comerţ cuprinde acele bunuri pe care le reclamă desfăşurarea activităţii
comerciale avute în vedere de către comerciant. Deci, fondul de comerţ nu are o
compoziţie unitară, ci una variată, în funcţie de specificul activităţii comerciantului.
Totodată, compoziţia fondului de comerţ nu este fixă, ci variabilă; elementele
fondului de comerţ se pot modifica, în funcţie de nevoile comerţului, însă fondul de
comerţ continuă să subziste.
Oricare ar fi obiectul activităţii comerciale, în general, fondul de comerţ cuprinde
două categorii de bunuri: incorporale şi corporale.
4.2.1. Elementele incorporale ale fondului de comerţ

Firma. Firma sau firma comercială este un element de individualizare a
comerciantului în câmpul activităţii comerciale. Ea constă în numele sau, după caz,
denumirea sub care un comerciant este înmatriculat în registrul comerţului, îşi exercită
comerţul şi sub care semnează (art.30 din Legea nr.26/1990).
În cazul comerciantului persoană fizică, firma se compune din numele
comerciantului, scris în întregime, adică numele şi prenumele, sau din numele şi
iniţiala prenumelui. Deci, firma comerciantului persoană fizică coincide, în principiu,
cu numele civil al comerciantului.
În cazul unei societăţi comerciale, firma are un conţinut diferit, în funcţie de forma
juridică a societăţii comerciale.
Firma unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune dintr-o
denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altei societăţi, şi va fi însoţită de
menţiunea scrisă în întregime "societate pe acţiuni", sau prescurtat "S.A.", ori, după
caz, "societate în comandită pe acţiuni".
Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie, la
care se poate adăuga numele unuia sau mai multor asociaţi, însoţită de menţiunea
scrisă în întregime "societate cu răspundere limitată" sau prescurtat "S.R.L.".
Fiind un atribut de individualizare a unui comerciant în activitatea comercială, firma
trebuie să se caracterizeze prin noutate.
Prin înregistrarea unei firme, care se realizează prin înmatricularea comerciantului
în registrul comerţului, comerciantul dobândeşte dreptul de folosinţă exclusivă asupra
ei [art.30 alin.(4) din Legea nr.26/1990].
Emblema. Ca şi firma, emblema este un atribut de identificare în activitatea
comercială.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de
acelaşi gen.
Emblema îşi justifică recunoaşterea ca element de identificare în măsura în care
asigură un supliment de individualizare, printr-un semn sau o denumire, între
comercianţii care exercită activitatea comercială în acelaşi domeniu.
–27–
Spre deosebire de firmă care este un element obligatoriu pentru individualizarea
comerciantului, emblema are caracter facultativ. Conţinutul emblemei poate fi un semn
sau o denumire.
Pentru a fi recunoscută şi ocrotită ca atare, emblema trebuie să aibă caracter de
noutate, în sensul că trebuie să se deosebească de emblemele înscrise în acelaşi registru
al comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi
de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea.
Clientela şi vadul comercial. Clientela are un rol important pentru activitatea unui
comerciant. Aceasta este definită ca totalitatea persoanelor fizice şi juridice care
apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia,
pentru procurarea unor mărfuri şi servicii.
Deşi este o masă de persoane neorganizată şi variabilă, clientela constituie o valoare
economică, datorită relaţiilor ce se stabilesc între titularul fondului de comerţ şi aceste
persoane care îşi procură mărfurile şi serviciile de la comerciantul respectiv.
Clientela se află într-o strânsă legătură cu vadul comercial, care este definit ca o
aptitudine a fondului de comerţ de a atrage publicul. Această potenţialitate a fondului
de comerţ este rezultatul unor factori multipli care se particularizează în activitatea
fiecărui comerciant. Asemenea factori sunt: locul unde se află amplasat localul,
calitatea mărfurilor şi serviciilor oferite clienţilor, preţurile practicate de comerciant,
comportarea personalului comerciantului în raporturile cu clienţii, abilitatea în
realizarea reclamei comerciale, influenţa modei etc.
Drepturile de proprietate intelectuală. Fondul de comerţ poate cuprinde şi anumite
drepturi de proprietate intelectuală (invenţii, mărci etc.).
Drepturile de proprietate intelectuală sunt recunoscute şi ocrotite în condiţiile
stabilite de lege. În scopul asigurării protecţiei prevăzute de lege, comercianţii au
obligaţia să ceară înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor privind brevetele de
invenţii, mărcile şi indicaţiile de provenienţă.
Fondul de comerţ poate să cuprindă şi anumite drepturi de autor rezultate din creaţia
ştiinţifică, literară şi artistică.
Regimul creanţelor şi datoriilor. Creanţele şi datoriile comerciantului nu fac parte
din fondul de comerţ, dar sunt incluse în patrimoniul de afectațiune. Concluzia se
bazează pe faptul că fondul de comerţ, deşi cuprinde un ansamblu de elemente
corporale şi incorporale, totuşi, el nu constituie o universalitate juridică, un patrimoniu
în sens juridic.
Întrucât creanţele şi datoriile nu sunt cuprinse în fondul de comerţ, ele nu se
transmit dobânditorului în cazul înstrăinării fondului de comerţ. Se admite, totuşi, ca
anumite drepturi şi obligaţii izvorâte din contractele de muncă, contractele de furnitură
(apă, gaz, electricitate, telefon etc.) se transmit dobânditorului în condiţiile codului
civil.
Creanțele și datoriile fac însă parte din patrimoniul de afectațiune, care include
drepturile și obligațiile corelative fondului de comerț și activității întreprinse de
persoane fizice sau juridice. Regimul juridic al transferului datoriilor este reglementat
de art. 1599 C.civ.
–28–
4.2.2. Elementele corporale ale fondului de comerţ. Din categoria elementelor
corporale sau materiale fac parte bunurile imobile şi bunurile mobile corporale.
Bunurile imobile. În activitatea sa, comerciantul se serveşte şi de anumite bunuri
imobile. Acestea pot fi imobile prin natura lor (de exemplu, clădirea în care se
desfăşoară comerţul) sau imobile prin destinaţie (de exemplu, instalaţii, utilaje, maşini
etc.).
În prezent, actele juridice privind bunurile imobile au același regim juridic,
reglementat de Codul Civil, indiferent dacă fac parte sau nu din fondul de comerț.
Transmiterea dreptului de proprietate, executarea silită, grevarea și orice altă
operațiune juridică asupra bunurilor imobile urmează numai dreptul comun.
Bunurile mobile corporale. Fondul de comerţ cuprinde şi bunurile mobile corporale
cum sunt: materiile prime, materialele, etc., destinate a fi prelucrate, precum şi
produsele (mărfurile) rezultate din activitatea comercială.
4.3. Actele juridice privind fondul de comerţ

Vânzarea – cumpărarea fondului de comerţ. Contractul de vânzare – cumpărare
poate avea ca obiect fondul de comerţ, ca bun unitar sau elemente componente ale
acestuia.
Contractul este supus regulilor generale privind contractul de vânzare – cumpărare.
Vânzarea fondului de comerţ dă naştere unei obligaţii speciale în sarcina
vânzătorului. Este vorba de obligaţia de a nu face concurenţă cumpărătorului.
Vânzarea fondului de comerţ constituie un act care trebuie înregistrat în registrul
comerţului (art.21 lit.a din Legea 26/1990).
Locaţiunea fondului de comerţ. Fondul de comerţ poate face obiectul unui contract
de locaţiune, în condiţiile Codului civil.
În temeiul contractului de locaţiune, în schimbul unui preţ, proprietarul fondului, în
calitate de locator, transmite locatarului folosinţa asupra fondului de comerţ.
În lipsa unei stipulaţii contrare, dreptul de folosinţă priveşte, ca şi în cazul vânzării,
toate elementele fondului de comerţ.
Ca şi în cazul vânzării, locatorul are obligaţia să nu facă locatarului concurenţă, prin
desfăşurarea unui comerţ de acelaşi gen, la mică distanţă de locatar.
Locaţiunea fondului de comerţ constituie un act despre care comerciantul are
obligaţia să facă menţiune în registrul comerţului [art.21 lit.a) din Legea nr.26/1990].
O aplicaţie actuală a locaţiunii fondului de comerţ o reprezintă locaţia gestiunii,
reglementată prin acte normative speciale.
Garanţia reală mobiliară asupra fondului de comerţ. Fondul de comerţ poate face
şi el obiectul unei garanţii reale mobiliare, în condiţiile Codului Civil.
Garanţia se constituie pe baza unui contract de garanţie. Ea se poate constitui cu sau
fără deposedarea de bunul care face obiectul garanţiei.
Pentru protejarea dreptului real de garanţie dobândit de creditor, legea cere
îndeplinirea unei formalităţi de publicitate. Această condiţie este îndeplinită din
momentul înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare.
Legea nr.26/1990 prevede obligaţia comerciantului de a cere înscrierea în registrul
comerţului a menţiunii privind constituirea garanţiei reale mobiliare asupra fondului de
–29–
comerţ [art.21 lit.a) din lege]. Această menţiune este opozabilă terţilor de la data
efectuării ei în registrul comerţului.
Rezumat
Fondul de comerţ poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile şi imobile,
corporale şi incorporale, pe care un comerciant le afectează desfăşurării unei activităţi
comerciale, în scopul atragerii clientelei şi, implicit, obţinerii de profit.
Fondul de comerţ nu cuprinde creanţele şi datoriile comerciantului, cu toate că ele
fac parte din patrimoniul acestuia.
Fondul de comerţ este un bun mobil incorporal căruia i se aplică regulile privind
bunurile mobile incorporale.
Oricare ar fi obiectul activităţii comerciale, în general, fondul de comerţ cuprinde
două categorii de bunuri: incorporale şi corporale.
Firma comercială este un element de individualizare a comerciantului în câmpul
activităţii comerciale.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de
acelaşi gen.
Clientela este totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează în mod obişnuit
la acelaşi comerciant.
Fondul de comerț este supus regulilor generale privind contractul de vânzare –
cumpărare.

Constituie elemente incorporale ale fondului de comerţ
a.firma, emblema, clientela şi vadul comercial
b.firma, emblema, bunurile imobile şi vadul comercial
c.bunurile mobile corporale, firma, emblema, clientela şi vadul comercial
Firma reprezintă
a.numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul
şi sub care semnează
b. aptitudinea fondului de comerţ de a atrage clientela
c.un atribut facultativ de identificare a comerciantului
Bibliografie
–30–
Unitatea de învățare nr. 5. AUXILIARII COMERCIANŢILOR
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop stabilirea dinstincției între auxiliarii
dependenți și cei independenți, la care comercianții apelează. De asemnea, se va stabili
care sunt categoriile de intermediari comerciali.

a) să reţineţi aspectele legate de auxiliarii comerciantului dependenți și
independenți;
b) cunoaşteţi categoriile de intermediari în comerț;

5.1. Definiția și categoriile de auxiliari.
În realizarea activităţii lor, comercianţii cooperează cu anumite persoane care, fie le
reprezintă interesele, fie le facilitează efectuarea unor operaţiuni comerciale. Aceste
persoane sunt denumite auxiliari ai comercianţilor și sunt două categorii, clasificați în
funcție de raportul juridic pe care îl au cu principalul:
a) auxiliari dependenţi – pers care depind direct sau se află în raport de muncă
cu comercianţii şi care sunt retribuite de aceştia. Întra în această categorie, de regulă,
salariații unui comerciant.
b) auxiliarii autonomi – sunt comercianţi independenţi, care numai ajută pe alți
comercianţi în activitatea lor. Intră în această categorie: mijlocitorii, care nu au
calitatea de reprezentanţi ai principalului, şi agenţii comerciali, care pot fi reprezentanţi
sau nu ai principalului.
5.2. Intermediarii comerciali

Auxiliarii comercianților sunt persoane care acționează în calitate de intermediari. Au
un statut juridic distinct de cel al comerciantului cu care colaborează și acționează în
cadrul unor raporturi juridice reglementate de Codul Civil.
a) Mandatarii. Sunt persoane care în temeiul unei împuterniciri date de un
comerciant încheie acte juridice în numele și pe seama comerciantului (art. 2009
C.civ).
Separat, raporturile de mandat cu reprezentare se pot grefa pe contractele individuale
de muncă (vânzătoare, muncitor, șofer etc).
b) Comisionarii. Sunt persoane care în temeiul unei împuterniciri date de un
comerciant încheie acte juridice în nume propriu și pe seama comerciantului (art. 2039
–31–
C.civ.)
În cadrul rap de mandat fără reprez putem avea:
Consignatarul care este persoana care, în baza împuternicirii comerciantului, încheie
acte juridice de vânzare a unor bunuri mobile ale comerciantului, în nume propriu, dar
pe seama comerciantului (art. 2054 C.civ.), sau
Expeditorul care este persoana care se obligă față de comerciant să încheie în nume
propriu, dar pe seama comerciantului contracte de transport și să îndeplinească
operațiunile accesorii (art.2064 C.civ.).
c) Agenții comerciali. Sunt persoane împuternicite de un comerciant, în mod
statornic, fie să negocieze, fie să negocieze și să încheie contracte, în numele și pe
seama comerciantului, în schimbul unei remunerații, în una sau mai multe regiuni
determinate (art. 2072 C.civ.).
d) Agenții speciali care acționează pe piețele reglementate:
- în cadrul piaței de capital operează societățile de servicii de investiții
financiare autorizate de C.N.V.M. și instituțiile de credit autorizate de B.N.R.; separat,
operează și traderi (Lg 297/2004 privind piața de capital).
- în cadrul piaței burselor de mărfuri operează societățile de brokeraj și
brokeri (Lg. 357/2005);
- în cadrul pieței asigurărilor și reasigurărilor operează agenții de
asigurare și brokerii de asigurare (Lg. 32/2000)
e) intermediarii ocazionali. Sunt persoanele care pun în legătură un comerciant
cu altul în vederea încheierii unui act juridic (art. 2096 C.civ.).

Salariații unui coemerciant sunt:
a) auxiliari dependenți
b) auxiliari independenți
c) subiecte fiscale independente de comerț și supuse dreptului muncii
Tema de control nr. 1

Realizați o prezentare orală sau scrisă a uneia dintre următoarele teme sau o alta
aleasă de către dvs din materie.
Exemple de subiecte :
1. Dobândirea calităţii de comerciant.
2. Dovada calităţii de comerciant.
3. Încetarea calităţii de comerciant.
4. Definiţia şi natura juridică a fondului de comerţ.
5. Firma.
6. Emblema.
7. Clientela şi vadul comercial.
8. Actele juridice privind fondul de comerţ.
9. Condiţiile reprezentării.
10. Prepuşii comercianţilor.
–32–
Bibliografie
–33–
Unitatea de învățare nr. 6. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – reglementarea generală
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop prezentarea reglementării și a noțiunilor
de bază privitoare la societatea comercială, definiția, clasificarea și elementele care
compun personalitatea juridică spre deosebire de personele fizice ca o compun.

a) înţelegeţi semnificaţia noţiunii de societate comercială;
b) observați clasificarea și tipurile de societăți comerciale regelementate de lege;
c) întelegeți personalitatea juridică;

6.1. Reglementarea juridică a societăţilor comerciale în România
Reglementarea generală, dreptul comun, în materia societăţilor comerciale este
cuprinsă în Legea nr.31/1990 privind societăţile, în forma republicată în 2004,
modificată și compeltată ulterior.
Legea nr.31/1990 cuprinde reguli generale aplicabile oricărei societăţi comerciale,
precum şi reguli speciale privind fiecare formă juridică de societate comercială.
Unele societăţi comerciale sunt guvernate de reglementări speciale (societăţile
bancare, societăţile de asigurări).
6.2. Noţiunea, elementele specifice şi clasificarea societăţilor comerciale

6.2.1. Definiţie
Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza
unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii se
înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în
scopul realizării şi împărţirii profitului rezultat.
6.2.2. Elementele specifice ale contractului de societate care stă la baza

societăţii comerciale
Elementele specifice contractului de societate care stă la baza societăţii comerciale:
aporturile asociaţilor, intenţia de a exercita în comun o activitate comercială, precum şi
împărţirea profitului.
a) Aporturile asociaţilor
Prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în
societate un anumit bun, o valoare patrimonială.
Sub aspect etimologic, noţiunea de aport desemnează bunul adus în societate de
către asociat.
Aportul în numerar. Acest aport are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se
obligă să o transmită societăţii.
Întrucât sumele de bani sunt indispensabile începerii activităţii comerciale,
aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii comerciale, indiferent de
forma ei (art.16 din Legea 31/1990).
Aportul în natură. Acest aport are ca obiect anumite bunuri, care pot fi: bunuri
imobile (clădiri, instalaţii, etc.) şi bunuri mobile corporale (materiale, mărfuri, etc.) sau
incorporale (creanţe, fond de comerţ, etc.).
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Aceste
aporturi se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă
a bunurilor către societate (art.16 alin.2 din Legea 31/1990).
Aportul poate consta în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra
bunului ori a dreptului de folosinţă. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile devin
proprietatea societăţii (art.65 din Legea 31/1990).
Bunul care face obiectul aportului în natură trebuie evaluat în bani, pentru a se
putea stabili valoarea părţilor de interes, părţilor sociale sau a acţiunilor cuvenite
asociatului în schimbul aportului. Această evaluare se face de către asociaţi sau, când
este necesar, de către experţi.
Aportul în industrie. În terminologia legii, aportul în industrie constă în munca sau
activitatea pe care asociatul promite să o efectueze în societate, având în vedere
competenţa şi calificarea sa.
Aportul în prestaţii în muncă este permis numai asociaţilor din societatea în nume
colectiv şi asociaţilor comanditaţi din societatea în comandită.
În actul constitutiv, trebuie să se arate aportul fiecărui asociat.
Legea nu cere ca aporturile asociaţilor să fie egale ca valoare sau ca ele să aibă
acelaşi obiect şi nici ca aportul unui asociat să aibă un obiect unitar.
Asumarea obligaţiei de aport este denumită subscriere la capitalul societăţii. Ea se
naşte prin semnarea contractului de societate sau, după caz, prin participarea la
subscripţia publică.
Efectuarea aportului poartă denumirea de vărsare a capitalului (vărsământ).
Asociaţii sunt obligaţi să efectueze aporturile potrivit stipulaţiilor din contractul de
societate şi cu respectarea dispoziţiilor legii.
Dacă asociatul nu a respectat termenele de efectuare a aportului şi, prin aceasta, a
cauzat societăţii anumite prejudicii, el este obligat la plata de despăgubiri, în condiţiile
dreptului comun.
Pentru cazul când aportul a fost stipulat în numerar, legea prevede că asociatul "este
obligat şi la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să se facă vărsământul".
Aporturile asociaţilor trebuie privite nu numai în individualitatea lor, ci şi în
totalitatea acestora. Aceste aporturi reunite formează capitalul social al societăţii şi,
totodată, ele constituie elemente ale patrimoniului societăţii.
Capitalul social şi patrimoniul societăţii sunt două concepte strâns legate între ele,
dar nu trebuie confundate.
Capitalul social. Prin capitalul social al unei societăţi comerciale se înţelege
expresia valorică a totalităţii aporturilor în numerar şi în natură ale asociaţilor care
–35–
participă la constituirea societăţii. Capitalul social mai este denumit şi capital nominal.
Capitalul social are o semnificaţie contabilă; el nu are o existenţă reală, concretă, ci
reprezintă o cifră convenită de asociaţi.
În bilanţul societăţii, capitalul social apare evidenţiat la pasiv, deoarece el reprezintă
aporturile asociaţilor, care, la dizolvarea societăţii, trebuie restituite. În schimb,
bunurile efective care constituie aporturile asociaţilor figurează în activul bilanţului,
întrucât ele aparţin societăţii.
Capitalul social are însă şi o semnificaţie juridică; el constituie limita gajului
general al creditorilor societăţii, în sensul că în patrimoniul societăţii trebuie să existe
bunuri a căror valoare să fie cel puţin în limita capitalului social.
În scopul asigurării intereselor creditorilor societăţii, pentru anumite forme de
societate, legea stabileşte un plafon minim al capitalului social: 90.000. lei, în cazul
societăţii pe acţiuni sau comandită pe acţiuni; 200 lei, în cazul societăţii cu răspundere
limitată.
În privinţa capitalului social, legea distinge între capitalul subscris şi capitalul
vărsat.
Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor pentru care asociaţii s-au
obligat să contribuie la constituirea societăţii. Capitalul subscris coincide cu capitalul
social.
Capitalul vărsat este valoarea totală a aporturilor efectuate şi care au intrat în
patrimoniul societăţii.
Capitalul social al societăţii este divizat în anumite fracţiuni, denumite diferit după
forma juridică a societăţii: părţi de interes, în cazul societăţii în nume colectiv şi
societăţii în comandită simplă; părţi sociale, în cazul societăţii cu răspundere limitată;
acţiuni, în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni.
Asociaţii dobândesc în schimbul aportului un număr de părţi de interes, părţi sociale
sau acţiuni corespunzător valorii aportului fiecăruia.
Patrimoniul societăţii. Patrimoniul societăţii îl constituie totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor cu valoare economică aparţinând societăţii.
Patrimoniul social cuprinde: activul social şi pasivul social, care se evidenţiază în
bilanţul societăţii cu respectarea dispoziţiilor legale contabile.
Între capitalul social şi patrimoniul societăţii există unele deosebiri.
Astfel, în timp ce capitalul social este expresia valorică a aporturilor asociaţilor,
patrimoniul societăţii este o universalitate juridică, în care sunt cuprinse toate
drepturile şi obligaţiile, precum şi bunurile societăţii.
Apoi, spre deosebire de capitalul social care nu are o existenţă reală, patrimoniul
cuprinde elemente concrete, adică totalitatea bunurilor societăţii.
În sfârşit, pe când capitalul social este fix, patrimoniul societăţii are o compoziţie şi
o valoare care variază, în funcţie de rezultatele activităţii societăţii.
b) Intenţia asociaţilor de a colabora în desfăşurarea activităţii comerciale
(affectio societatis)
Un alt element esenţial al contractului de societate îl reprezintă elementul
psihologic, adică intenţia asociaţilor de a colabora în desfăşurarea activităţii comerciale
(affectio societatis).
Affectio societatis presupune intenţia de colaborare voluntară a asociaţilor, de a
–36–
lucra în comun, suportând toate riscurile activităţii comerciale.
Elementul psihologic affectio societatis constituie un criteriu de distincţie între
societatea comercială şi anumite grupări economice sau contracte.
c) Împărţirea profitului
Scopul societăţii este acela de a realiza profit din activitatea comercială desfăşurată
şi de a-l împărţi între asociaţi.
Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecăruia dintre asociaţi poartă denumirea de
dividend.
Întrucât activitatea comercială ar putea să înregistreze pierderi în loc de profit,
datorită legăturii sociale care îi uneşte, asociaţii trebuie să participe şi la pierderi.
Deci, desfăşurând activitatea comercială în comun, asociaţii participă împreună, atât
la profit, cât şi la pierderile societăţii.
Prin profit se înţelege un câştig evaluabil în bani.
Realizarea ori nerealizarea de profit poate fi stabilită numai la sfârşitul exerciţiului
financiar, prin întocmirea situaţiei financiare anuale.
Pentru a putea fi repartizat, profitul trebuie să fie real. Aceasta înseamnă că trebuie
să se fi realizat un excedent, adică o sumă care să fie mai mare decât capitalul social.
Totodată, profitul trebuie să fie util, adică să reprezinte profitul rămas după
întregirea capitalului social, când acesta s-a micşorat în cursul exerciţiului financiar şi
după constituirea rezervelor.
Dacă potrivit situaţiei financiare anuale, nu există profit, nu pot fi distribuite
dividende asociaţilor. În caz contrar, dividendele sunt fictive; ele sunt luate din activul
patrimoniului în limita capitalului social, cu prejudicierea drepturilor creditorilor.
Distribuirea de dividende, în absenţa unor beneficii reale şi utile, reprezintă o faptă
ilicită, care are consecinţe sub aspect civil şi penal.
În privinţa împărţirii profitului între asociaţi, legea consacră libertatea asociaţilor de
a decide prin actul constitutiv al societăţii.
În cazul în care în actul constitutiv, asociaţii nu au stabilit modul de împărţire a
profitului şi de suportare a pierderilor, îşi găsesc aplicarea dispoziţiile legale:
"dividendele se vor plăti asociaţilor în proporţie cu cota de participare la capitalul
social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel" (art.67 alin.2 din Legea
nr.31/1990).
În cazul în care societatea a realizat profit, acesta va fi repartizat de către adunarea
asociaţilor pe destinaţiile legale: reîntregirea capitalului social, formarea fondului de
rezervă, reinvestire prin majorarea capitalului social, distribuire de dividende către
asociaţi etc.
Dividendele se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală, dar nu mai târziu
de 8 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar.
Dacă societatea nu îşi execută obligaţia de plată a dividendelor, ea va plăti o
penalitate aferentă perioadei de întârziere la nivelul dobânzii legale.
6.3. Formele societăţii comerciale

Potrivit art.2 din Legea nr.31/1990, societatea comercială îmbracă una din
următoarele forme juridice: societatea în nume colectiv; societatea în comandită
simplă; societatea pe acţiuni; societatea în comandită pe acţiuni; societatea cu
–37–
răspundere limitată.
Deosebirile dintre diferitele forme ale societăţii comerciale au drept criteriu
întinderea răspunderii asociaţilor faţă de terţi pentru obligaţiile societăţii (art.3 din
Legea nr.31/1990)
a) Societatea în nume colectiv este acea societate ale cărei obligaţii sociale sunt
garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor
asociaţilor.
b) Societatea în comandită simplă este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt
garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor
comanditaţi; asociaţii comanditari răspund numai până la concurenţa aportului lor.
c) Societatea pe acţiuni este societatea al cărei capital social este împărţit în acţiuni,
iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii răspund numai în
limita aportului lor.
d) Societatea în comandită pe acţiuni este societatea al cărei capital social este
împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu
răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; asociaţii comanditari
răspund numai până la concurenţa aportului lor.
e) Societatea cu răspundere limitată este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt
garantate cu patrimoniul social; asociaţii răspund numai în limita aportului lor.
Enumerarea formelor juridice ale societăţii comerciale are un caracter limitativ.
Persoanele care doresc să constituie o societate comercială sunt libere să aleagă
oricare formă de societate prevăzută de lege.
În mod excepţional, forma de societate este impusă de lege (societăţile din domeniul
bancar şi al asigurărilor).
Rezumat
Reglementarea generală, dreptul comun, în materia societăţilor comerciale este
cuprinsă în Legea nr.31/1990 privind societăţile.
Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane reunite pentru
exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii profitului rezultat.
Prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în
societate un anumit bun, o valoare patrimonială.
Prin capitalul social al unei societăţi comerciale se înţelege expresia valorică a
totalităţii aporturilor în numerar şi în natură ale asociaţilor .
Patrimoniul societăţii îl constituie totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare
economică aparţinând societăţii.
Scopul societăţii este acela de a realiza profit din activitatea comercială
desfăşurată şi de a-l împărţi între asociaţi.
Societatea comercială îmbracă una din următoarele forme juridice: societatea în
nume colectiv; societatea în comandită simplă; societatea pe acţiuni; societatea în
comandită pe acţiuni; societatea cu răspundere limitată.
–38–
Aporturile in numerar la capitalul social

a) sunt obligatorii la constituirea oricarei forme de societate
b) sunt purtatoare de dobanzi
c) nu sunt obligatorii la constituirea societatii
Obligatia de constituire a aportului la formarea capitalului social

a) ia nastere la incheierea actului constitutiv al societatii si poarta denumirea de
subscriere
b) ia nastere ulterior constituirii societatii comerciale la termenele stabilite prin
actul constitutiv
c) ia nastere la momentul in care societatea dobandeste personalitate juridica prin
inregistrarea in registrul comertului
Capitalul social al societatii cu raspundere limitata

a) nu poate fi mai mic de 200 lei si se divide in parti de interes egale care nu pot
fi mai mici de 0,10 lei
b) nu poate fi mai mic de 200 lei si se divide in parti sociale egale care nu pot fi
mai mici de 0,10 lei
c) nu poate fi mai mic de 200 lei si se divide in parti sociale egale care nu pot fi
mai mici de 10 lei
Bibliografie
–39–
Unitatea de învățare nr. 7. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – constituirea societăților
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop prezentarea reglementărilor ce privesc
constituirea societăților comerciale, înmatricularea acestora precum și a incidentelor ce
pot surveni în timpul înmatriculării sau ulterior. De asemenea, unitatea de învățământ
cuprinde prezentarea elementelor ce pot conduce la anularea societății sau la
neînmatricularea acesteia.

a) va însuşiţi aspectele ce privesc de înmatricularea societăţilor comerciale;
b) va însuşiţi aspectele ce privesc de condițiile de fond și de formă ale actelor
constitutive ale societăților;
c) va însuşiţi aspectele ce privesc de rectificarea unei înmatriculări,
înmatricularea unor mențiuni și anularea societăților.
d) va însuşiţi aspectele ce privesc de elementele personalității juridice.
Societatea comercială este, în esenţă, un contract şi, totodată, o persoană juridică.

Fundamentul societăţii comerciale îl reprezintă actul constitutiv sau, în anumite cazuri,
actele constitutive.
Societatea comercială dobândeşte personalitate juridică prin îndeplinirea unor
formalităţi cerute de lege. Aceste formalităţi se întemeiază pe actul constitutiv sau,
după caz, pe actele constitutive.
7.1. Actele constitutive ale societăţii comerciale

Potrivit art. 5 din Legea nr.31/1990, societatea în nume colectiv sau în comandită
simplă se constituie prin contract de societate, iar societatea pe acţiuni sau cu
răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut.
În cazul societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată,
legea permite ca cele două acte – contractul de societate şi statutul – să se încheie sub
forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei
singure persoane (societatea cu răspundere limitată cu asociat unic). În acest caz se
întocmeşte numai statutul.
Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi
denumite, de asemenea, act constitutiv.
–40–
A. Contractul de societate
Condiţiile pentru validitatea contractului de societate sunt următoarele:
consimţământul valabil al părţilor care se obligă, capacitatea de a contracta, un obiect
determinat şi o cauză licită.
a) Consimţământul părţilor. Încheierea contractului de societate presupune
manifestarea de voinţă a părţilor, în sensul încheierii contractului (art.984 C.civ.).
Potrivit legii, societatea comercială va avea cel puţin doi asociaţi, în afară de cazul
când legea prevede altfel (art.4 din Legea nr.31/1990).
Voinţa fiecăreia dintre părţile contractante trebuie să fie animată de intenţia de a
desfăşura în comun o activitate comercială (affectio societatis).
Persoanele care încheie contractul de societate şi, deci, îl semnează, au calitatea de
fondatori. Mai au această calitate şi persoanele care au un rol determinant în
constituirea societăţii.
Nu pot fi fondatori şi, deci, nu pot încheia contractul de societate, persoanele care,
potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă,
abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare
sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de lege.
b) Capacitatea părţilor. O persoană fizică poate fi parte în contractul de societate
dacă are capacitatea pentru a încheia acest act juridic.
c) Obiectul contractului. Noţiunea de obiect al contractului de societate
desemnează activitatea societăţii.
Obiectul societăţii este convenit de către asociaţi şi trebuie arătat în contractul de
societate.
Activităţile comerciale care formează obiectul societăţii pot consta în producerea şi
comercializarea mărfurilor, executarea de lucrări ori prestarea de servicii.
d) Cauza contractului. În contractul de societate, cauza este participarea fiecărui
asociat la rezultatele activităţii comerciale desfăşurate în comun, adică împărţirea
profitului.
În cazul nerespectării condiţiilor de fond, prevăzute de art.948 C.civ., contractul de
societate este lovit de nulitate.
e) Forma scrisă a contractului. Contractul de societate se încheie în formă scrisă.
Contractul poate fi încheiat sub forma înscrisului sub semnătură privată.
În mod excepţional, contractul trebuie încheiat sub formă autentică în următoarele
cazuri: printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren; se
constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă; societatea pe acţiuni se
constituie prin subscripţie publică.
Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea societăţii.
f) Consecinţele nerespectării condiţiilor de formă ale actului constitutiv. În
privinţa nerespectării condiţiilor de formă ale actului constitutiv trebuie făcută o
distincţie.
În cazurile când legea permite încheierea actului constitutiv în forma înscrisului sub
semnătură privată, condiţia de formă este cerută ad probationem. În consecinţă, dovada
actului constitutiv se poate face numai prin înscris.
În cazurile când legea impune forma autentică a actului constitutiv, condiţia de
formă este cerută ad validitatem. Nerespectarea formei autentice a actului constitutiv
–41–
atrage nulitatea societăţii, în condiţiile art. 56 din Legea nr. 31/1990.
g) Cuprinsul contractului de societate. Contractul de societate trebuie să cuprindă
anumite clauze (elemente) care să stabilească relaţiile dintre asociaţi. Aceste clauze
sunt prevăzute de Legea nr. 31/1990, diferenţiat în funcţie de forma juridică a
societăţii; art. 7 stabileşte cuprinsul actului constitutiv al societăţii în nume colectiv, în
comandită simplă şi cu răspundere limitată, iar art.8 priveşte actul constitutiv al
societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni.
Majoritatea clauzelor sunt comune tuturor formelor juridice de societate comercială.
Ele privesc identificarea părţilor, individualizarea viitoarei societăţi, caracteristicile
societăţii, conducerea şi gestiunea societăţii, drepturile şi obligaţiile asociaţilor,
dizolvarea şi lichidarea societăţii.
Pe lângă clauzele comune, contractul de societate poate să cuprindă şi anumite
clauze specifice unei anumite forme juridice de societate comercială.
Clauzele expres prevăzute de lege trebuie, în mod obligatoriu, să fie cuprinse în
contractul de societate.
Trebuie arătat că părţile nu pot deroga de la dispoziţiile legale prin care se
reglementează cuprinsul contractului de societate decât în cazurile expres prevăzute de
lege.
B. Statutul societăţii
În cazul societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi cu răspundere limitată,
constituirea societăţii are ca fundament, pe lângă contractul de societate, statutul
societăţii.
Statutul, ca act constitutiv distinct, cuprinde datele de identificare a asociaţilor şi
clauze care reglementează organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea activităţii societăţii
7.2. Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale

Procesul constituirii unei societăţi comerciale implică îndeplinirea a două
formalităţi: întocmirea actului sau actelor constitutive în forma cerută de lege şi
înmatricularea societăţii.
a) Întocmirea actelor constitutive
Prin întocmirea actelor constitutive înţelegem redactarea şi, după caz, autentificarea
înscrisurilor actelor respective. Înscrisul este redactat de asociaţi, avocat, notar.
În cazurile în care legea impune forma autentică, înscrisul actului constitutiv este
prezentat notarului public, pentru autentificare.
b) Înmatricularea societăţii comerciale
În scopul simplificării formalităţilor de constituire a societăţilor comerciale s-a
instituit o procedură de înregistrare şi autorizare a funcţionării societăţilor comerciale.
Prin îndeplinirea acestei proceduri, societatea comercială devine persoană juridică şi,
totodată, este autorizată să funcţioneze, adică să desfăşoare activitatea comercială
stabilită prin actul constitutiv.
Înmatricularea societăţii se solicită Biroului Unic din cadrul oficiului registrului
comerţului în a cărei rază teritorială îşi va avea sediul societatea comercială.
Înmatricularea se realizează în baza unei cereri tip al cărei conţinut este stabilit prin
hotărâre a guvernului. Cererea trebuie însoţită de următoarele documente:
a) actul sau actele constitutive, în forma cerută de lege;
–42–
b) dovada efectuării vărsămintelor, în condiţiile stabilite prin actul constitutiv.
Dovada atestă liberarea aporturilor de către asociaţi şi, implicit, existenţa capitalului
social vărsat. O atare dovadă se face prin înscrisuri emise de bancă sau C.E.C.;
c) actele care probează dreptul de proprietate asupra bunurilor care fac
obiectul aportului în natură. Aceste acte pot fi contracte de vânzare – cumpărare,
contracte de concesiune, brevete de invenţii etc. În cazul bunurilor imobile, trebuie
anexat şi certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;
d) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi
aprobate de asociaţi;
e) declaraţia pe proprie răspundere a fondatorilor, administratorilor şi a
cenzorilor, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.31/1990. Declaraţia atestă
faptul că aceste persoane nu cad sub interdicţiile stabilite de art. 6 alin. 2, art. 15314 din
Legea nr. 31/1990.
Împreună cu cererea de înmatriculare se depune şi declaraţia-tip pe proprie
răspundere, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile pentru funcţionarea
societăţii (protecţia mediului, protecţia muncii, condiţiile sanitare, sanitar-veterinare
etc.).
Cererea de înmatriculare se soluţionează de judecătorul delegat, care dispune prin
încheiere înmatricularea societăţii în registrul comerţului.
Pe data înmatriculării, societatea dobândeşte personalitate juridică (art.41 din Legea
nr.31/1990).
După efectuarea înmatriculării se eliberează certificatul de înregistrare, care
cuprinde codul unic de înregistrare precum şi certificatul constatator al înregistrării
declaraţiei-tip pe proprie răspundere, privind îndeplinirea condiţiilor de funcţionare a
societăţii.
După înmatriculare, un extras după încheierea judecătorului delegat privind
înmatricularea societăţii, se trimite Monitorului Oficial, spre publicare.
Legea prevede că, în cazul unei societăţi pe acţiuni, dacă există aporturi în natură,
avantaje rezervate fondatorilor, operaţiuni încheiate de fondatori în contul societăţii ce
se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, judecătorul delegat numeşte,
în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi experţi, cu respectarea
dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 31/1990.
Experţii desemnaţi vor întocmi un raport care va cuprinde răspunsurile lor privind
elementele indicate de judecătorul delegat. În privinţa aporturilor în natură, raportul
trebuie să cuprindă descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi va preciza
dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii acordate în schimb asociatului.
Pentru bunurile mobile noi va fi luată în considerare factura.
Raportul întocmit de experţi trebuie depus în 15 zile la oficiul registrului comerţului
(art. 38 din Legea nr. 31/1990).
În cazul când, în urma examinării cererii, constată că sunt îndeplinite condiţiile
privind înregistrarea societăţii, judecătorul delegat va da o încheiere, prin care va
autoriza constituirea societăţii şi va dispune înregistrarea ei în registrul comerţului (art.
40 din Legea nr. 31/1990).
Judecătorul delegat trebuie să pronunţe încheierea în termen de 5 zile de la data
îndeplinirii cerinţelor legale pentru înregistrarea societăţii.
–43–
Încheierea de înregistrare va cuprinde menţiunile actului constitutiv prevăzute, după
caz, de art. 7 sau 8 din Legea nr. 31/1990.
În cazul când cerinţele legale privind constituirea societăţii nu sunt îndeplinite,
judecătorul delegat va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înregistrare, afară
de cazul în care neregularităţile sunt înlăturate, în condiţiile art. 46 din Legea nr.
31/1990.
Încheierea judecătorului delegat privind înregistrarea societăţii este supusă numai
recursului, care poate fi exercitat în termen de 15 zile de la data pronunţării încheierii
(art. 60 din Legea nr. 31/1990).
Recursul se depune şi se menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut
înregistrarea cererii. Oficiul registrului comerţului are obligaţia ca, în termen de 3 zile
de la depunerea recursului, să îl înainteze tribunalului în a cărui rază teritorială se află
sediul societăţii. Motivele recursului pot fi depuse cu cel puţin 2 zile înaintea
termenului de judecată (art. 60 alin.3 din Legea nr. 31/1990).
Înregistrarea dispusă prin încheierea judecătorului delegat se efectuează în termen
de 24 ore de la data la care încheierea judecătorului delegat a devenit irevocabilă (art.
41 alin.2 din Legea nr. 31/1990). Încheierea devine irevocabilă la data expirării
termenului pentru exercitarea recursului sau de la data respingerii recursului de către
tribunal.
Odată înregistrată în registrul comerţului, societatea se consideră constituită. Pe data
înregistrării, societatea devine persoană juridică.
7.3. Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societăţii comerciale

Fondatorii, reprezentanţii şi alte persoane, care au lucrat în numele unei societăţi în
curs de constituire, răspund solidar şi nelimitat faţă de terţ pentru actele juridice
încheiate cu aceştia în contul societăţii, în afară de cazul în care societatea, după ce a
dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt
considerate a fi fost ale societăţii încă de la data încheierii lor (art.53 din Legea
nr.31/1990).
7.4. Consecinţele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii comerciale

Nerespectarea cerinţelor legale privind constituirea societăţii produce anumite
consecinţe.
Anumite încălcări ale legii pot fi constatate înainte de înmatricularea societăţii în
registrul comerţului. În aceste cazuri, legea oferă mijloace pentru regularizarea
societăţii (art. 46 şi 47 din Legea nr. 31/1990). Prin regularizare, societatea intră în
normalitate şi produce toate efectele.
Alte încălcări pot fi constatate după înmatricularea societăţii în registrul comerţului.
În asemenea cazuri, societatea poate fi regularizată, dar prin intermediul instanţei
judecătoreşti, printr-o acţiune în regularizare (art. 48 din Legea nr. 31/1990).
În cazul unor neregularităţi grave, legea prevede posibilitatea anulării societăţii (art.
56 din Legea nr. 31/1990).
7.5. Înfiinţarea sucursalelor şi filialelor societăţilor comerciale

La constituirea societăţii comerciale asociaţii pot avea în vedere, încă din acest
–44–
moment, perspectivele dezvoltării activităţii societăţii. Este vorba de posibilitatea
extinderii activităţii societăţii în alte localităţi sau în chiar localitatea unde îşi are sediul
societatea. O atare extindere se poate realiza prin înfiinţarea unor sucursale şi filiale.
Sucursala. Potrivit art.43 din Legea nr.31/1990, sucursala este un dezmembrământ
fără personalitate juridică al societăţii comerciale. Această subunitate este dotată de
societate cu anumite fonduri, cu scopul de a desfăşura o activitate economică, care
intră în obiectul de activitate al societăţii. Sucursala dispune de o anumită autonomie,
în limitele stabilite de societate.
Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de
denumirea lui (agenţie, reprezentanţă etc.), căruia societatea care îl înfiinţează îi
atribuie statut de sucursală.
Filiala. Filiala este o societate comercială cu personalitate juridică. Această
societate, filiala, este constituită de societatea primară (societatea mamă), care deţine
majoritatea capitalului său. Din această cauză, deşi este subiect de drept distinct, totuşi,
filiala este dependentă şi se află sub controlul societăţii primare.
În privinţa sucursalelor sau altor sedii secundare, Legea nr. 31/1990 prevede că
actul constitutiv trebuie să cuprindă sediile secundare – sucursale, agenţii,
reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică – atunci când se
înfiinţează odată cu societatea sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterior, dacă se are
în vedere o atare înfiinţare.
Sucursala se înregistrează înainte de începerea activităţii ei în registrul comerţului
din judeţul unde va funcţiona.
7.6. Personalitatea juridică a societăţii comerciale

Societatea comercială se constituie prin iniţiativa asociaţilor prin îndeplinirea
formalităţilor prevăzute de lege. Din moment ce s-a constituit cu respectarea condiţiilor
stabilite de lege, societatea comercială dobândeşte personalitate juridică.
a) Atributele de identificare a societăţii
Firma societăţii. Pentru identificarea ei în activitatea comercială, societatea trebuie
să aibă un nume. Acest nume poartă denumirea de firmă.
Potrivit legii, firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi
exercită comerţul şi sub care se semnează (art. 30 din Legea nr. 26/1990).
Firma trebuie precizată în mod obligatoriu în contractul de societate.
Sediul societăţii. Acest atribut este menit să situeze societatea în spaţiu, în cadrul
raporturilor juridice la care participă. Pentru a-l distinge mai bine de domiciliul
asociaţilor, sediul societăţilor este denumit sediu social.
Potrivit legii, asociaţii sunt obligaţi să arate sediul societăţii în contractul de
societate.
Naţionalitatea societăţii. Societatea comercială se identifică şi prin naţionalitatea
sa.
Noţiunea de naţionalitate nu este folosită în înţelesul ei tehnic, de apartenenţă a unui
individ la un anumit stat, ci în sensul de statut juridic, adică de lege aplicabilă
constituirii, funcţionării, dizolvării şi lichidării societăţii. Deci, naţionalitatea societăţii
determină legea aplicabilă persoanei juridice.
Legea nr.31/1990 prevede: "Societăţile comerciale cu sediul în România sunt
–45–
persoane juridice române" (art.1 alin.2).
Prin urmare, orice societate comercială, dacă şi-a stabilit sediul pe teritoriul
României, are naţionalitate română şi, în consecinţă, este supusă regimului Legii nr.
31/1990.
b) Voinţa societăţii comerciale
Ca persoană juridică, societatea comercială are o voinţă de sine stătătoare, care nu
se confundă cu voinţele asociaţilor.
Neavând o existenţă organică, legea atribuie persoanei juridice voinţa persoanelor
fizice care o compun, în măsura în care acestea acţionează pentru realizarea scopului
persoanei juridice. Voinţele individuale ale asociaţilor, prin manifestarea lor în
adunarea generală, devin o voinţă colectivă, care constituie voinţa socială, adică voinţa
societăţii, ca o persoană juridică.
La baza formării voinţei sociale stă principiul majorităţii în capital.
c) Capacitatea juridică a societăţii
Capacitatea juridică a societăţii cuprinde capacitatea de folosinţă şi capacitatea de
exerciţiu.
Capacitatea de folosinţă. Societatea comercială are capacitate de folosinţă, adică
aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii.
Capacitatea de folosinţă se dobândeşte din ziua înmatriculării societăţii în registrul
comerţului.
Capacitatea de folosinţă a societăţii comerciale este circumscrisă de scopul pentru
care societatea a fost constituită. Ea este o capacitate de folosinţă specializată. Aşa cum
prevede art. 34 din Decretul nr. 31/1954, "persoana juridică nu poate avea decât acele
drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut".
Specialitatea capacităţii de folosinţă a societăţii este determinată prin precizarea
obiectului de activitate al societăţii în contractul de societate.
Capacitatea de exerciţiu. Având calitatea de persoană juridică, societatea
comercială beneficiază şi de capacitate de exerciţiu; ea are aptitudinea de a-şi exercita
drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, săvârşind acte juridice.
Actele juridice prin care societatea dobândeşte drepturi şi îşi asumă obligaţii se
încheie de către administratorii societăţii cărora li s-a conferit puterea de reprezentanţi
ai societăţii.
d) Patrimoniul societăţii
Patrimoniul societăţii este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter
patrimonial care aparţin societăţii.
Întrucât patrimoniul societăţii are drept titular societatea, ca persoană juridică,
înseamnă că acest patrimoniu are un caracter autonom; patrimoniul societăţii este
distinct de patrimoniile asociaţilor care au constituit societatea. Pentru a evidenţia
caracterul său autonom, patrimoniul societăţii mai este denumit şi patrimoniu social.
e) Consecinţele juridice ale calităţii de persoană juridică a societăţii comerciale
Dreptul societăţii de a participa în nume propriu la raporturile juridice. Calitatea
de persoană juridică dă dreptul societăţii comerciale de a participa în nume propriu la
raporturile juridice.
Ca subiect de drept, societatea va putea să dobândească drepturi şi să îşi asume
obligaţii săvârşind acte juridice prin organele sale.
–46–
Răspunderea societăţii pentru obligaţiile sociale. Având dreptul să participe la
raporturile juridice, societatea comercială îşi poate asuma anumite obligaţii. Fiind
obligaţii ale societăţii (obligaţii sociale), societatea va răspunde pentru nerespectarea
lor.
Răspunderea societăţii pentru obligaţiile sale este asigurată graţie patrimoniului
propriu, asupra căruia creditorii societăţii (creditorii sociali) au un drept de gaj general.
Potrivit Legii nr.31/1990, în cazul societăţii în nume colectiv şi societăţii în
comandită, obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea
nelimitată şi solidară a asociaţilor, respectiv a asociaţilor comanditaţi (art.3). Deci, în
aceste cazuri, răspunderea pentru nerespectarea obligaţiilor sociale revine nu numai
societăţii, ci şi asociaţilor în nume colectiv şi comanditaţilor.
Dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă.
Ca un efect al personalităţii juridice, societatea are dreptul de a sta în justiţie, fie în
calitate de reclamantă, fie în calitate de pârâtă.
Societatea comercială poate acţiona, ca reclamantă, sau poate fi acţionată, ca pârâtă,
prin reprezentanţii săi legali.
Rezumat
Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract

de societate, iar societatea pe acţiuni sau cu răspundere limitată se constituie prin
contract de societate şi statut.
În cazul societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată,
legea permite ca cele două acte – contractul de societate şi statutul – să se încheie sub
forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
Condiţiile pentru validitatea contractului de societate sunt următoarele:
consimţământul valabil al părţilor care se obligă, capacitatea de a contracta, un obiect
determinat şi o cauză licită.
În mod excepţional, contractul trebuie încheiat sub formă autentică în cazurile
prevăzute de art. 5 din Legea nr. 31/1990.
Contractul de societate trebuie să cuprindă anumite clauze (elemente) specifice
prevăzute de art. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990.
Nerespectarea cerinţelor legale privind constituirea societăţii produce anumite
consecinţe.
Sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii
comerciale.
Filiala este o societate comercială cu personalitate juridică.
Din moment ce s-a constituit cu respectarea condiţiilor stabilite de lege,
societatea comercială dobândeşte personalitate juridică.
Ca persoană juridică, societatea comercială are o voinţă de sine stătătoare, care
nu se confundă cu voinţele asociaţilor.
Societatea comercială are capacitate de folosinţă, adică aptitudinea de a avea
drepturi şi obligaţii; ea are aptitudinea de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma
obligaţii, săvârşind acte juridice.
–47–
Patrimoniul societăţii are drept titular societatea, ca persoană juridică.
Nulitatea unei societati inmatriculate in registrul comertului poate fi declarata de

tribunal numai atunci cand
a) s-au incalcat dispozitiile legale privind capitalul social minim, subscris și
varsat
b) actul constitutiv al societatii nu prevede clauze privind dizolvarea si lichidarea
c) unul dintre fondatorii societatii pe actiuni a fost, potrivit legii, incapabil la data
constituirii societatii
Forma autentica a actului constitutiv este obligatorie atunci cand

a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla un imobil
b) se constituie o societate cu raspundere limitata cu asociat unic
c) numarul asociatilor in societatea cu raspundere limitata este mai mare de 50
Bibliografie
–48–
Unitatea de învățare nr. 8. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – funcționarea societăților
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop analiza organelor care asigură organizarea
și desfăurarea activităților în cadrul unei societăți comerciale, anume adunările
generale, administratorii și cenzorii/auditorii.

a) va însuşiţi aspectele ce privesc adunările generale ale societăţilor comerciale;
b) va însuşiţi aspectele ce privesc organizarea și conducerea societăţilor
comerciale;
c) va însuşiţi aspectele ce privesc controlul gestiunii societăţilor comerciale;
Societatea comercială funcţionează graţie organelor sale: adunarea generală,

administratorii şi cenzorii societăţii.
8.1. Adunarea generală

Adunarea generală este organul de deliberare şi decizie al societăţii comerciale. Ea
este formată din totalitatea asociaţilor societăţii. Potrivit legii, adunarea generală
exprimă voinţa socială, care decide în toate problemele esenţiale ale activităţii
societăţii, inclusiv numirea celorlalte organe ale societăţii (administratorii şi cenzorii
societăţii). Adunarea generală apare ca organul suprem de conducere a societăţii.
Legea nr. 31/1990 reglementează adunarea generală, ca atare, numai în cazul
societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni şi societăţii cu răspundere limitată.
a) Felurile adunării generale
Adunarea ordinară. Această adunare se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel
mult 4 luni de la încheierea exerciţiului financiar. Ea se va ţine la sediul societăţii şi în
localul indicat în convocare.
Adunarea ordinară poate să discute şi să decidă asupra oricărei probleme înscrisă în
ordinea de zi. Potrivit legii, adunarea generală este obligată să discute, să aprobe sau să
modifice situaţia financiară anuală, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de
administraţi, respectiv de directorat şi de consiliul de supraveghere, de cenzori sau,
după caz, de auditorul financiar şi să fixeze dividendul cuvenit asociaţilor
(acţionarilor); să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai
consiliului de supraveghere, şi cenzori; să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de
administraţie, respectiv a directoratului; să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli
–49–
şi, după caz, programul de activitate pe exerciţiul financiar următor etc. (art.111 din
Legea nr.31/1990).
În societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, pentru validitatea deliberărilor
adunării ordinare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin o
pătrime din numărul total de drepturi de vot; hotărârile se iau cu majoritatea voturilor
exprimate, dacă în actul constitutiv sau în lege nu se prevăd cerinţe mai ridicate de
cvorum majoritate (art. 112 din Legea nr. 31/1990). Dacă nu se realizează prezenţa
cerută sau majoritatea necesară luării hotărârilor, adunarea ce se va întruni, după o a
doua convocare, poate să delibereze asupra aceloraşi probleme indiferent de cvorumul
întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate.
În societatea cu răspundere limitată, asupra problemelor obişnuite, adunarea decide
prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale (art. 192
din Legea nr. 31/1990).
În cazul societăţii în nume colectiv şi societăţii în comandită simplă, hotărârile se
iau prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.
Adunarea extraordinară. Această adunare se întruneşte ori de câte ori este nevoie
a se lua o hotărâre în probleme care reclamă modificarea actelor constitutive ale
societăţii. Asemenea probleme sunt: prelungirea duratei societăţii; mărirea sau
reducerea capitalului social; schimbarea obiectului ori a formei societăţii; mutarea
sediului; fuziunea cu alte societăţi; dizolvarea anticipată a societăţii etc. (art. 113 din
Legea 31/1990).
Întrucât vizează probleme grave pentru viaţa societăţii, condiţiile de cvorum şi
majoritate sunt mai riguroase.
În societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, pentru validitatea deliberărilor
adunării extraordinare, când actul constitutiv nu prevede altfel, este necesară prezenţa
acţionarilor deţinând cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar
hotărârile se iau cu majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi
(art. 115 din Legea nr. 31/1990). Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, la
convocările următoare, pentru validitatea deliberării este necesară prezenţa acţionarilor
reprezentând cel puţin o cincime din numărul total de drepturi de vot, hotărârile fiind
luate de majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.
Potrivit dispoziţiilor legale adunarea generală extraordinară poate delega consiliului
de administraţie sau, după caz, administratorului unic, în condiţiile stabilite de actul
constitutiv sau de hotărârea adunării generale, exerciţiul unora dintre atribuţiile sale
(mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate al societăţii, majorarea
capitalului social, reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiunea de noi
acţiuni şi conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă (art. 114 din Legea nr.
31/1990)).
Cu toate că nu este consacrată de lege, soluţia unanimităţii asociaţilor se impune şi
în cazul modificărilor aduse actului constitutiv, în cazul societăţii în nume colectiv şi
societăţii în comandită simplă.
b) Convocarea adunării generale
Adunarea generală se convoacă de consiliul de administraţie, respectiv de directorat
în cazul societăţilor pe acţiuni, de administratori şi de către asociaţi.
Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea generală cel puţin o dată pe an
–50–
sau ori de câte ori este necesară (art. 117 şi 190 din Legea nr. 31/1990). Soluţia este
aplicabilă oricărei societăţi comerciale, indiferent de forma sa.
Convocarea trebuie adusă la cunoştinţa asociaţilor. Modalitatea de încunoştinţare a
asociaţilor este diferită ţinând seama de forma societăţii, în special de numărul
asociaţilor .
În cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, care au un număr mare
de acţionari, înştiinţarea se face prin publicarea convocării în Monitorul Oficial,
precum şi într-unul dintre ziarele răspândite din localitatea în care se află sediul
societăţii sau din cea mai apropiată localitate ( art. 117 alin.3 din Legea nr. 31/1990).
c) Şedinţa adunării generale
Calitatea de asociat conferă dreptul asociatului de a participa la adunarea generală.
Acest drept se exercită personal de către fiecare asociat. Legea permite şi reprezentarea
asociaţilor la adunarea generală, dar în condiţii speciale.
Acţionarii nu vor putea fi reprezentaţi în adunarea generală decât prin alţi acţionari,
în baza unei procuri speciale, în afară de cazul când prin actul constitutiv s-a prevăzut
altfel.
Şedinţa adunării generale se va ţine în ziua, ora şi locul arătate în convocare.
Dreptul de vot este strâns legat de participarea la capitalul social.
Potrivit legii, orice acţiune achitată dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă
prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel (art. 101 din Legea nr. 31/1990).
Exerciţiul dreptului de vot este suspendat pentru acţionarii care nu au achitat
vărsămintele ajunse la scadenţă.
În cazul societăţii cu răspundere limitată, dreptul de vot al asociaţilor se bazează pe
acelaşi principiu, ca şi în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni; fiecare
parte socială dă dreptul la un vot (art. 193 din Legea nr. 31/1990).
Pentru a-şi exercita dreptul de vot în adunarea generală, asociaţii trebuie să facă
dovada calităţii lor, în condiţiile legii.
În sfârşit, legea interzice acţionarilor care au calitatea membri ai consiliului de
administraţie, directoratului sau consiliului de supraveghere să voteze, chiar în baza
acţiunilor pe care le posedă, descărcarea gestiunilor sau o problemă în care persoana
sau administraţia lor ar fi în discuţie. Ei pot vota însă situaţia financiară anuală dacă nu
se poate forma majoritatea prevăzută de lege sau de actul constitutiv (art. 126 din
Legea nr. 31/1990).
Hotărârile adunării generale se iau prin vot deschis. În mod excepţional, votul secret
este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie, respectiv
membrii consiliului de supraveghere şi a cenzorilor/auditorilor interni, pentru
revocarea lor şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor
organelor de administrare, de conducere şi de control ale societăţii (art. 130 din Legea
nr. 31/1990).
Lucrările adunării trebuie consemnate într-un proces verbal semnat de preşedinte şi
secretar.
d) Hotărârile adunării generale
Hotărârile luate de adunarea generală cu respectarea legii şi actului constitutiv sunt
obligatorii pentru toţi asociaţii.
Cu privire la societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, legea prevede expres
–51–
că hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar şi pentru acţionarii care nu au luat
parte la adunare ori au votat contra (art.132 din Legea nr. 31/1990).
Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale trebuie publicate în
condiţiile legii.
Hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea legii ori a actelor constitutive
pot fi anulate pe cale judecătorească.
În cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, legea prevede că hotărârile
adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de
oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra şi
au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al şedinţei (art. 132 alin.2 din Legea
nr. 31/1990).
Dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, în ce priveşte dreptul de a ataca
hotărârile adunărilor generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată (art. 196
Cererea de anulare a hotărârii adunării generale se poate face în termen de 15 zile de
la data publicării ei în Monitorul Oficial.
Odată cu intentarea acţiunii în anulare, reclamantul poate cere instanţei suspendarea
executării hotărârii atacate (art.133 din Legea nr.31/1990).
8.2. Administratorii societăţii

Voinţa socială a oricărei societăţi comerciale exprimată de adunarea generală este
adusă la îndeplinire prin actele de executare ale persoanelor anume învestite, care
realizează administrarea societăţii.
Societatea comercială este administrată de unul sau mai mulţi administratori.
În cazul societăţii pe acţiuni administratorii, dacă sunt mai mulţi, formează consiliul
de administraţie.
Prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acţiuni este administrată
de un directorat şi de un consiliu de supraveghere(art. 137).
Consiliul de administraţie poate delega o parte din atribuţii unuia sau mai multor
directori, numind pe unul din ei director general.
În societatea în comandită pe acţiuni, administrarea societăţii este încredinţată unuia
sau mai multor asociaţi comanditaţi (art.188).
În societatea cu răspundere limitată, administrarea societăţii este realizată de unul
sau mai mulţi administratori (art.197).
Din dispoziţiile citate rezultă că o societate comercială, indiferent de forma ei
juridică, este administrată de un administrator ori de mai mulţi administratori.
În cazul unei pluralităţi de administratori, legea face o distincţie; în cazul societăţii
în nume colectiv, societăţii în comandită simplă şi societăţii cu răspundere limitată,
pluralitatea de administratori nu este organizată; în cazul societăţii pe acţiuni sau în
comandită pe acţiuni, pluralitatea de administratori este organizată sub forma unor
organe colegiale de administrare (consiliul de administraţie şi directorii societăţii). În
cât priveşte societatea pe acţiuni, administrarea şi conducerea societăţii se poate
realiza, la alegerea asociaţilor, prin consiliul de administraţie şi directorii societăţii
(sistemul unitar) sau prin directorat şi consiliul de supraveghere ( sistemul dualist).
În cele ce urmează, vom examina, mai întâi, aspectele generale privitoare la
–52–
administrarea societăţii prin administratori indiferent că este singur sau sunt mai mulţi
şi formează un consiliu de administraţie, iar administrarea societăţii pe acţiuni în
sistem unitar sau dualist va fi examinată în cadrul secţiunii consacrate acestei forme de
societate.
a) Statutul administratorilor
În calitate de administrator este numită, în mod obişnuit, o persoană fizică. S-a
admis posibilitatea ca funcţia de administrator să fie îndeplinită şi de o persoană
juridică.
Având în vedere rolul care revine administratorului în gestiunea societăţii, persoana
care este desemnată în această calitate trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de
lege.
Întrucât administratorul încheie acte juridice pentru realizarea scopului societăţii,
persoana fizică desemnată ca administrator trebuie să aibă capacitate de exerciţiu
deplină.
Persoana desemnată ca administrator trebuie să aibă o moralitate neştirbită.
Calitatea de administrator nu poate fi îndeplinită de o persoană care a fost condamnată
pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare,
mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni pedepsite
de legea societăţilor comerciale.
Administratorul poate avea calitatea de asociat ori poate fi neasociat.
Administratorii sunt desemnaţi la constituirea societăţii sau, ulterior, de către
adunarea generală.
În scopul cunoaşterii de către terţi a persoanelor care administrează şi reprezintă
societatea, legea instituie anumite formalităţi de publicitate.
Activitatea administratorului este, în principiu, o activitate remunerată. Organul
competent să decidă asupra remunerării administratorilor este adunarea asociaţilor.
Art.72 din Legea nr.31/1990 dispune: "Obligaţiile şi răspunderea administratorilor
sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi cele special prevăzute în
această lege".
Reglementarea mandatului administratorului este contractuală şi legală. Această
dublă natură – contractuală şi legală – a obligaţiilor şi răspunderii defineşte funcţia de
administrator al societăţii comerciale şi, în acelaşi timp, o deosebeşte de alte funcţii
juridice.
Administratorul societăţii poate face toate operaţiile cerute pentru aducerea la
îndeplinire a obiectului societăţii, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv
(art.70). În condiţiile prevăzute de lege, administratorul este îndreptăţit să reprezinte
societatea în raporturile juridice ale societăţii (art.7 şi art.8).
Administratorul este în drept să încheie actele de administrare şi actele de dispoziţie
pe care le impune gestiunea societăţii.
În privinţa actelor de dispoziţie de o anumită gravitate, legea cuprinde dispoziţii
speciale (art.441).
Puterea de a reprezenta societatea este distinctă de puterea de administrare a
societăţii. Puterea de reprezentare există numai dacă ea a fost conferită
administratorului. Excepţional, în cazul societăţilor în nume colectiv, în comandită
simplă şi cu răspundere limitată, dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui
–53–
administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv.
Funcţia de administrator al societăţii încetează prin: revocare, renunţarea
administratorului, moartea, incapacitatea administratorului.
Revocarea este de competenţa adunării generale, în condiţiile legii.
Întrucât calitatea de administrator are caracter intuitu personae, revocarea
administratorilor este o revocare ad nutum, adică revocarea poate interveni oricând şi
independent de vreo culpă contractuală a administratorului.
Administratorul revocat se poate plânge instanţei judecătoreşti, dar instanţa nu poate
să îl reintegreze în funcţie, chiar dacă ar constata că revocarea este fără o justă cauză.
Acţiunea administratorului nu poate fi decât o acţiune în daune. Dacă se constată că
revocarea este fără o justă cauză, ea dă naştere unei răspunderi.
b) Răspunderea administratorilor
Administratorii răspund faţă de societate pentru nerespectarea obligaţiilor izvorâte
din contractul de mandat. Această răspundere este o răspundere civilă contractuală.
Administratorii răspund şi pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute în sarcina lor
de legea privind societăţile comerciale. Întrucât nerespectarea unei obligaţii legale
poate fi o faptă ilicită civilă (delict civil) ori o infracţiune, răspunderea
administratorilor va fi, după caz, o răspundere civilă delictuală sau o răspundere
penală.
Răspunderea civilă a administratorilor este supusă dispoziţiilor Legii nr.31/1990 şi
principiilor generale ale răspunderii civile.
Administratorii răspund faţă de societate pentru nerespectarea obligaţiilor care le-au
revenit în baza mandatului încredinţat.
În cazul pluralităţii de administratori, fără a distinge după forma juridică a societăţii,
legea prevede răspunderea solidară a administratorilor pentru nerespectarea unor
obligaţii (art.73).
În afară de răspunderea obişnuită pentru faptele proprii, administratorii răspund, în
anumite cazuri, şi pentru faptele prejudiciabile ale altor persoane. Potrivit art.1442
alin.2 din Legea nr.31/1990 administratorii răspund faţă de societate pentru actele
îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei
ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor.
Administratorii societăţii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediaţi,
dacă, având cunoştinţă de neregularităţile săvârşite de aceştia, nu le denunţă cenzorilor
(art.1442 alin.4 din Legea nr.31/1990).
Răspunderea administratorilor faţă de societate pentru prejudiciile suferite de
aceasta se angajează în condiţiile dreptului comun al răspunderii civile.
Cu privire la exonerarea de răspundere a administratorului sunt aplicabile regulile
generale ale dreptului comun (art.1083 C.civ.). Legea nr.31/1990 cuprinde însă
anumite dispoziţii specifice pluralităţii administratorilor.
Cu referire la consiliul de administraţie, art.148 alin.5 din lege prevede că
răspunderea pentru actele săvârşite sau pentru omisiuni nu priveşte şi pe
administratorii care au făcut să se constate, în registrul deciziilor consiliului,
împotrivirea lor şi au înştiinţat despre aceasta pe cenzori sau auditorii interni şi
auditorul financiar.
Principiul avut în vedere în cazul analizat este deopotrivă aplicabil şi în cazul în
–54–
care administratorul a absentat de la şedinţa consiliului de administraţie care a luat
decizia păgubitoare.
În concepţia legii, acţiunea în răspundere împotriva administratorilor este o acţiune
socială; ea aparţine societăţii, iar nu asociaţilor.
În mod excepţional, acţiunea în răspundere poate fi introdusă şi de acţionarii
societății.
Potrivit Legii nr. 31/1990, unele fapte săvârşite de administratorii societăţii sunt
incriminate şi pedepsite ca infracţiuni. În Titlul VIII al legii (art. 271-282) sunt
prevăzute infracţiunile, precum şi sancţiunile corespunzătoare.
8.3. Controlul gestiunii societăţii comerciale

Buna funcţionare a unei societăţi comerciale implică necesitatea asigurării unui
control asupra actelor şi operaţiunilor administratorilor. Un atare control se exercită în
mod diferit.
În societăţile de persoane, care, în general, au un număr mic de asociaţi şi se
bazează pe încredere între asociaţi, controlul se exercită de toţi asociaţii, cu excepţia
celor care au calitatea de administrator.
În societăţile de capitaluri şi societatea cu răspundere limitată, datorită complexităţii
lor, controlul privind gestiunea societăţii este încredinţat unor persoane anume
învestite, care sunt auditorii financiari şi cenzorii societăţii.
Situaţiile financiare ale societăţilor comerciale, care intră sub incidenţa
reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene şi standardele
internaţionale de contabilitate, vor fi auditate de către auditori financiari, persoane
fizice sau persoane juridice, în condiţiile prevăzute de lege.
Societăţile comerciale ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse, potrivit legii,
auditului financiar vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera
Auditorilor Financiari din România.
În cazul societăţilor comerciale ale căror situaţii financiare anuale nu sunt supuse,
potrivit legii, auditului financiar, adunarea generală ordinară a acţionarilor va hotărî
contactarea auditului financiar sau numirea cenzorilor după caz.
Societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni va avea trei cenzori şi tot atâţia
supleanţi, dacă în actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile
însă, numărul cenzorilor trebuie să fie impar (art. 159 şi art. 187 din Legea nr.
31/1990).
În privinţa societăţii cu răspundere limitată, ale căror situaţii financiare anuale nu
sunt supuse obligaţiei legale de auditare poate avea unul sau mai mulţi cenzori. Dacă
numărul asociaţilor trece de cincisprezece, numirea cenzorilor este obligatorie (art. 199
Regulile privind desemnarea cenzorilor, drepturile, obligaţiile şi răspunderile
acestora sunt reglementate unitar prin lege.
Cenzorii societăţii sunt desemnaţi în mod diferit. În societatea pe acţiuni sau în
comandită pe acţiuni, cenzorii sunt stabiliţi prin actele constitutive, care trebuie să
prevadă datele de identificare ale cenzorilor (art. 8 din Legea nr.31/1990). Ulterior,
cenzorii sunt aleşi de către adunarea generală ordinară (art. 111 din Legea nr. 31/1990).
În societatea cu răspundere limitată, cenzorii se aleg de adunarea asociaţilor (art.
–55–
199 din Legea nr. 31/1990).
În toate cazurile, durata mandatului cenzorilor este de trei ani, putând fi realeşi.
Legea cere ca unul dintre cenzori să fie contabil autorizat sau expert contabil.
Cenzorii pot fi acţionari, cu excepţia cenzorului expert contabil sau contabil
autorizat, care poate fi un terţ ce exercită profesia individual ori în forme asociative
reglementate de lege.
Cenzorii îşi pot îndeplini mandatul lor privind controlul gestiunii societăţii graţie
drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege.
Drepturile cenzorilor sunt menite să asigure informarea cenzorilor privind
activitatea societăţii.
Cenzorii au dreptul să participe la adunările administratorilor, fără să aibă drept de
vot. Ei au dreptul să obţină în fiecare lună de la administratori o situaţie despre mersul
operaţiunilor comerciale.
Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice situaţia
financiară anuală dacă este legal întocmită şi în concordanţă cu registrele. Ei trebuie să
verifice dacă registrele sunt regulat ţinute şi dacă evaluarea patrimoniului societăţii s-a
făcut potrivit regulilor stabilite pentru întocmirea bilanţului.
Cenzorii vor întocmi împreună raportul privind situaţia financiară anuală destinată
adunării generale. Tot împreună vor delibera şi asupra propunerilor asupra repartizării
beneficiilor.
Pentru celelalte obligaţii impuse de lege, cenzorii vor putea lucra separat.
Potrivit legii, cenzorii vor trece într-un registru special deliberările lor, precum şi
constatările făcute în timpul exercitării mandatului lor (art. 165 din Legea nr. 31/1990).
Obligaţiile şi răspunderea cenzorilor sunt guvernate de regulile mandatului şi de
dispoziţiile legii societăţilor comerciale (art. 166 din Legea nr. 31/1990).
Rezumat
Adunarea generală este organul de deliberare şi decizie al societăţii comerciale.
Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an.
Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este nevoie.
Adunarările generală se convoacă de administratori și excepțional de către
asociați/acționari.
Hotărârile luate de adunarea generală cu respectarea legii şi actului constitutiv
sunt obligatorii pentru toţi asociaţii/acționarii.
Societatea comercială este administrată de unul sau mai mulţi administratori.
În cazul societăţilor comerciale ale căror situaţii financiare anuale nu sunt
supuse, potrivit legii, auditului financiar, adunarea generală ordinară a acţionarilor va
hotărî contactarea auditului financiar sau numirea cenzorilor după caz.
Adunarea general ordinara are ca atributii

a) alegerea si revocarea membrilor consiliului de administratie
b) schimbarea obiectului de activitate al societatii si a formei juridice a acesteia
–56–
c) dizolvarea anticipata a societatii
Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este necesar a se

lua o hotarare pentru
a) alegerea si revocarea membrilor consiliului de administratie
b) schimbarea obiectului de activitate al societatii
c) stabilirea bugetului de venituri si cheltuieli al societatii
Hotararile adunarii generale pot fi atacate in justitie

a) in termen de un an de la data adunarii generale de oricare dintre actionarii
care au luat parte la aceasta
b) de membrii consiliului de supraveghere daca hotararea priveste revocarea lor
din functie
c) de oricare dintre actionarii prezenti la adunarea generala care au votat contra si
au cerut sa se insereze aceasta in procesul verbal al sedintei
Bibliografie
–57–
Unitatea de învățare nr. 9. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – modificarea societăților
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop analiza cauzelor de modificare ale
societăților comercial și cum pot acestea a se transforma, extinde ori restrânge.

a) cunoaşteţi cazurile modificării societăţilor comerciale;
b) cunoaşteţi condiţiile modificării societăţilor comerciale;
c) cunoașteți mecanismul fuziunii și al divizării.
În anumite cazuri, condiţiile economice pot determina necesitatea modificării

societăţii comerciale constituită potrivit legii, pentru a fi adaptată noilor cerinţe.
Asociaţii pot fi interesaţi în mărirea sau reducerea capitalului social, schimbarea
obiectului societăţii sau formei juridice a societăţii, prelungirea duratei societăţii, etc.
Întrucât elementele care reclamă schimbarea au fost stabilite prin actul constitutiv
al societăţii, modificarea societăţii impune modificarea actului constitutiv.
9.1. Condiţiile generale ale modificării actului constitutiv

Actul constitutiv se poate modifica în condiţiile stabilite de art. 204 din Legea nr.
31/1990.
a) Actul de modificare a actului constitutiv
Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale,adoptată în
condiţiile legii sau prin hotărârea judecătorească.
Actul constitutiv se poate modifica prin hotărârea adunării generale extraordinare.
În cazul retragerii din societate ori a excluderii asociatului din societate, prin
hotărârea judecătorească privind retragerea ori excluderea asociatului, instanţa va
modifica actul constitutiv al societăţii cu privire la participarea la capitalul social a
celorlalţi asociaţi.
b) Forma actului de modificare a actului constitutiv
Actul modificator trebuie să îmbrace forma scrisă. Este obligatorie forma
autentică când modificarea priveşte: majorarea capitalului social prin subscrierea ca
aport în natură a unui teren; modificarea formei societăţii într-o societate în nume
colectiv sau societate în comandită simplă; majorarea capitalului social prin subscripţie
publică.
–58–
c) Înregistrarea şi publicarea actului modificator
potrivit legii, administratorii, respectiv directoratul va depune la registrul
comerţului, în termen de 15 zile, actul modificator şi textul complet al actului
constitutiv actualizat cu toate modificările.
Ca orice înregistrare în registrul comerţului, modificarea actului constitutiv este
supusă controlului de legalitate, care se exercită de judecătorul delegat.
După efectuarea menţiunii în registrul comerţului a modificării actului constitutiv,
actul modificator se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial al României spre
publicare, pe cheltuiala societăţii.
Prin modificarea actului constitutiv pot fi afectate interesele creditorilor societăţii.
De aceea, hotărârea adunării asociaţilor sau a organelor statutare, după caz, privind
modificarea actului constitutiv poate fi atacată cu opoziţie de către creditorii sociali şi
de către orice persoană prejudiciată.
Modificarea actului constitutiv poate afecta interesele asociaţiilor. De aceea, legea
recunoaşte asociaţilor dreptul de a se retrage din societate.
9.2. Mărirea capitalului social

Anumite nevoi ale societăţii comerciale pot impune necesitatea măririi capitalului
social al acesteia. Aceste nevoi pot consta în dorinţa asociaţilor de a dezvolta
activitatea societăţii sau de a înlătura unele dificultăţi financiare.
Mărirea capitalului social se realizează în condiţiile art.210 din Legea nr. 31/1990.
În mod obişnuit, mărirea capitalului social se realizează prin noi aporturi. Potrivit
art. 210 din Legea nr. 31/1990, capitalul social se poate mări prin emisiunea de acţiuni
noi sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi
aporturi în numerar şi/sau în natură.
Acţiunile emise de societate pentru mărirea capitalului social vor fi oferite spre
subscriere în primul rând acţionarilor societăţii, proporţional cu numărul acţiunilor pe
care le posedă.
Dacă a expirat termenul de exercitare a dreptului de preferinţă, acţiunile vor putea
fi subscrise public.
Adunarea generală va putea, pentru motive temeinice, să ridice acţionarilor dreptul
de subscriere a noilor acţiuni, în total sau în parte.
Dreptul de preferinţă încetează dacă noile acţiuni reprezintă aporturi în natură.
Dacă majorarea capitalului social al societăţii se face prin ofertă publică de valori
mobiliare, trebuie respectată Legea nr. 297/2004.
Trebuie arătat că în cazul măririi capitalului social prin majorarea valorii nominale
a acţiunilor, hotărârea adunării generale trebuie luată cu votul tuturor acţionarilor, afară
de când se realizează prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de
emisiune (art. 210 alin.4 din Legea nr. 31/1990).
În sfârşit, în toate cazurile, hotărârea adunării generale privind mărirea capitalului
social are efect numai în măsura în care a fost adusă la îndeplinire în termen de un an
de la data ei ( art. 219 din Legea nr. 31/1990).
Capitalul social al unei societăţi comerciale poate fi mărit şi pe alte căi decât prin
noi aporturi.
Acţiunile noi pot fi liberate prin încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor
–59–
legale (art. 210 alin.2 din Legea nr. 31/1990).
Rezervele constau în anumite sume de bani prelevate din profitul societăţii şi au
destinaţiile prevăzute de lege.
Acţiunile noi ale societăţii pot fi liberate şi prin încorporarea profitului sau a
primelor de emisiune (art. 210 alin.2 din Legea nr. 31/1990).
Acţiunile noi pot fi liberate prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile
asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia.
9.3. Reducerea capitalului social

În anumite cazuri, datorită unei activităţi deficitare a societăţii sau a unei
conjuncturi nefavorabile, se poate ajunge la pierderea unei părţi din activul net al
patrimoniului societăţii sub limita capitalului social. Într-un asemenea caz, capitalul
social va trebui reîntregit ori redus, deoarece altfel nu se poate face vreo repartizare sau
distribuire de beneficii (art.69 din Legea nr. 31/1990).
În alte cazuri, capitalul social avut în vedere la constituirea societăţii se poate
dovedi prea mare faţă de nevoile activităţii societăţii. Într-o asemenea situaţie, pentru a
asigura echilibrul între activul şi pasivul patrimoniului societăţii, asociaţii pot reduce
capitalul social al societăţii.
Dacă reducerea activului net este determinată de pierderi ale capitalului social,
reducerea capitalului social se poate realiza, potrivit art. 207 alin.1 din Legea nr.
31/1990, prin: micşorarea numărului de acţiuni sau de părţi sociale; reducerea valorii
nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale; dobândirea propriilor acţiuni urmată de
anularea lor.
Potrivit art. 207 alin.2 din Legea nr. 31/1990, dacă reducerea capitalului social nu
este determinată de pierderi, capitalul social se poate reduce prin: scutirea totală sau
parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate; restituirea de către asociaţi a unei
cote părţi din aportul, proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal
pentru fiecare acţiune sau parte socială; alte procedee prevăzute de lege.
Reducerea capitalului social se poate realiza în condiţiile art. 204 din Legea
nr.31/1990.
Hotărârea privind reducerea capitalului social trebuie să respecte plafonul minim
al capitalului social, atunci când legea fixează un asemenea plafon, să arate motivele
pentru care se face reducerea şi procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
Reducerea capitalului social va putea fi realizată numai după trecerea a două luni
de la data publicării hotărârii adunării asociaţilor în Monitorul Oficial al României
(art.208 din Legea nr.31/1990).
9.4. Prelungirea duratei societăţii

Societatea comercială va avea durata de existenţă stabilită de asociaţi prin actul
constitutiv. La expirarea acestei durate, societatea comercială se dizolvă.
Constatând că societatea desfăşoară o activitate profitabilă, asociaţii pot fi
interesaţi în prelungirea duratei prevăzută de actul constitutiv. Acest lucru este posibil
prin modificarea actului constitutiv, în sensul stabilirii altei durate sau a unei durate
nedeterminate.
Prelungirea duratei societăţii trebuie realizată înainte de expirarea duratei
–60–
prevăzute în actul constitutiv.
Prelungirea duratei societăţii se realizează prin modificarea actului constitutiv în
condiţiile art.204 din Legea nr.31/1990.
Prin prelungirea duratei societăţii, în condiţiile legii, se asigură continuarea
existenţei societăţii şi după expirarea duratei prevăzute în actul constitutiv.
9.5. Fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale

Fuziunea şi divizarea sunt procedee tehnico–juridice prin care se realizează
restructurarea societăţilor comerciale.
Fuziunea este operaţiunea prin care:
a) una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă
totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi, în schimbul repartizării către acţionarii
societăţii sau societăţilor absorbite de acţiuni la societatea absorbantă şi, eventual, al
unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel
repartizate; sau
b) mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă
totalitatea patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării
de acţiuni la societatea nou constituită şi, eventual al unei plăţi în numerar de
maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate.
Divizarea este o operaţiune prin care:
a) O societate, după ce este dizolvată, fără a intra în lichidare, transferă mai multor
societăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii
divizate de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de
maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate;
b) O societate, după ce este dizolvată, fără a intra în lichidare, transferă totalitatea
patrimoniului său mai multor societăţi nou constituite, în schimbul repartizării către
acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile nou constituite şi, eventual, al unei
plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel
repartizate.
Divizarea poate avea loc şi prin transferul simultan al patrimoniului societăţii
divizate către una sau mai multe societăţi existente şi una sau mai multe societăţi nou
constituite (art.238 din Legea nr.31/1990).
În procesul fuziunii sau divizării pot fi implicate numai societăţile comerciale.
Acestea pot avea aceeaşi formă juridică sau forme diferite.
Potrivit art.239 din Legea nr.31/1990, fuziunea sau divizarea se hotărăşte de
fiecare societate participantă, în condiţiile stabilite pentru modificarea actului
constitutiv al societăţii. Aceasta înseamnă că fiecare societate în parte trebuie să
îndeplinească cerinţele prevăzute de art.204 din Legea nr.31/1990.
În cazul în care prin fuziune sau divizare se constituie o nouă societate comercială,
trebuie îndeplinite şi cerinţele prevăzute de lege pentru forma de societate convenită
(art.239 alin.3 din Legea nr.31/1990).
Realizarea fuziunii sau divizării implică anumite operaţiuni, care trebuie
îndeplinite în condiţiile stabilite de lege.
În baza adunării generale a asociaţilor a fiecăreia dintre societăţile care participă la
fuziune sau divizare, administratorii, respectiv membrii directoratului sunt
–61–
împuterniciţi să întocmească un proiect de fuziune sau divizare.
Proiectul de fuziune sau divizare trebuie să cuprindă: forma, denumirea şi sediul
social al societăţilor participante la operaţiune; condiţiile alocării de acţiuni la
societatea absorbantă sau la societăţile beneficiare; data la care acţiunile sau părţile
sociale dau deţinătorilor dreptul de a participa la beneficii şi orice condiţii speciale care
afectează acest drept; rata de schimb a acţiunilor sau părţilor sociale şi cuantumul
eventualelor plăţi în numerar; cuantumul primei de fuziune sau divizare; drepturile
conferite de către societatea absorbantă sau beneficiară deţinătorilor de acţiuni care
conferă drepturi speciale; orice avantaj special acordat experţilor; data la care au fost
aprobate situaţiile financiare ale societăţilor participante şi data la care tranzacţiile
societăţii absorbite sau dizolvate sunt considerate, din punct de vedere contabil, ca
aparţinând uneia dintre societăţile participante.
În plus, în cazul divizării, planul trebuie să cuprindă descrierea şi repartizarea
exactă a activelor şi pasivelor care urmează a fi transferate fiecăreia dintre societăţile
beneficiare, precum şi repartizarea către acţionarii sau asociaţii societăţii divizate de
acţiuni, respectiv părţi sociale, la societăţile beneficiare şi criteriile pe baza cărora se
face repartizarea.
Proiectul de fuziune sau divizare, semnat de reprezentanţii societăţilor participante
la operaţiune, se depune la oficiul registrului comerţului la care este înmatriculată
fiecare societate.
Întrucât prin fuziune sau divizare pot fi afectate interesele creditorilor societăţilor
participante la operaţiune, legea recunoaşte dreptul acestora de a face opoziţie.
Beneficiază de acest drept oricare creditor al societăţii care fuzionează sau se divide,
având o creanţă anterioară publicării proiectului de fuziune sau divizare.
Pentru a putea hotărî în adunarea generală asupra fuziunii sau divizării, asociaţii
trebuie să fie informaţi asupra condiţiilor şi consecinţelor operaţiunii. În acest scop,
administratorii societăţilor care participă la fuziune sau divizare au obligaţia să pună la
dispoziţia asociaţilor documentelor operaţiunii.
Hotărârea privind fuziunea sau divizarea este luată, pe baza proiectului de fuziune
sau de divizare, de către adunarea generală a fiecăreia dintre societăţile participante la
operaţiune.
Hotărârea trebuie luată în termen de cel mult două luni de la expirarea termenului
stabilit de lege pentru exercitarea opoziţiei sau, după caz, de la data la care hotărârea
judecătorească a devenit irevocabilă.
Condiţiile de cvorum şi majoritate pentru adoptarea hotărârii privind fuziunea sau
divizarea sunt cele prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară.
În mod excepţional, hotărârea se ia cu unanimitate de voturi, în cazul când
fuziunea sau divizarea are ca efect mărirea obligaţiilor asociaţilor uneia dintre
societăţile participante la operaţiune.
Prin fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale se produc anumite efecte.
Fuziunea sau divizarea are ca principal efect dizolvarea, fără lichidare, a societăţii
care îşi încetează existenţa şi transmiterea universală sau cu titlu universal a
patrimoniului său către societatea sau societăţile beneficiare (existente sau care iau
fiinţă).
În schimbul patrimoniului primit, societatea sau societăţile beneficiare vor primi
–62–
acţiuni sau părţi sociale ale lor către asociaţii societăţii care îşi încetează existenţa.
În cazul fuziunii prin absorbţie, societatea absorbantă dobândeşte drepturile şi este
ţinută de obligaţiile societăţii absorbite; în cazul fuziunii prin contopire, drepturile şi
obligaţiile societăţilor, care îşi încetează existenţa, vor trece asupra noii societăţi care a
luat fiinţă (art.250 din Legea nr.31/1990).
În cazul divizării, societăţile care dobândesc bunuri ca efect al divizării răspund
faţă de creditori pentru obligaţiile societăţii care şi-a încetat existenţa prin divizare,
proporţional cu valoarea bunurilor dobândite, afară de cazul când prin actul de divizare
s-au stabilit alte proporţii. În cazul când nu se poate stabili societatea răspunzătoare
pentru o anumită obligaţie, societăţile care au dobândit bunul prin divizare vor
răspunde solidar.
Dispoziţiile legale privind divizarea se aplică şi în cazul desprinderii unei părţi din
patrimoniul unei societăţi şi transmiterii ei către una sau mai multe societăţi existente
sau care iau astfel fiinţă.
9.6. Schimbarea formei societăţii comerciale

În cursul existenţei unei societăţi comerciale, anumite interese ale asociaţilor pot
determina necesitatea schimbării formei juridice a societăţii; de exemplu, din
societatea cu răspundere limitată în societate pe acţiuni.
Schimbarea formei juridice a societăţii se realizează în condiţiile stabilite de lege
pentru modificarea actului constitutiv al societăţii.
Pentru realizarea operaţiunii trebuie îndeplinite şi condiţiile prevăzute de lege
pentru forma de societate pe care o va lua societatea existentă (capital social, număr
minim de asociaţi etc.).
Prin această modificare a actului constitutiv se schimbă forma juridică a societăţii
fără a-i afecta personalitatea juridică. Societatea iniţială îşi continuă existenţa, dar într-
un cadru juridic nou. În acest sens, art. 205 din Legea nr.31/1990 prevede că
schimbarea formei societăţii nu atrage crearea unei persoane juridice noi.
Rezumat
Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale,adoptată în
condiţiile legii sau prin hotărârea judecătorească.
Actul modificator trebuie să îmbrace forma scrisă și uneori autentică.
Mărirea capitalului social se realizează în condiţiile art.210 din Legea nr.
31/1990.
Reducerea activului net poate fi determinată de pierderi ale capitalului social sau
realizată prin voința asociaților atunci când nu este determinată de pierderi.
Fuziunea şi divizarea sunt procedee tehnico–juridice prin care se realizează
restructurarea societăţilor comerciale.
Actul modificator adoptat de asociati imbraca forma autentica atunci cand are ca
obiect
–63–
a) majorarea capitalului social prin majorarea valorii nominale a actiunilor
existente
b) modificarea formei juridice a societatii intr-o societate in comandita pe actiuni
c) majorarea capitalului social prin subscriptie publica
Majorarea capitalului social se realizeaza fara noi aporturi, prin folosirea

resurselor interne ale societatii
a) in situatia majorarii valorii nominale a actiunilor existente
b) in situatia majorarii capitalului social prin incorporarea profitului sau a
primelor de emisiune
c) in situatia actiunilor emise de societate pentru marirea capitalului social oferite
spre subscriere actionarilor existenti
Reducerea capitalului social determinata de pierderi din activul social se poate

realiza prin
a)micsorarea numarului de actiuni sau de parti sociale, cu pastrarea valorii
nominale a acestora
b)scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate
c)restituirea catre asociati a unei cote parti din aporturi , proportionala cu
reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune sau parte sociala
Bibliografie
–64–
Unitatea de învățare nr. 10. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – dizolvarea și lichidarea
societăților
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop analiza încetării persoanei juridice prin
dizolvarea urmată de lichidarea acesteia, indiferent că se realizează o singurp etapă
(procedură simplificată) ori în două etape (procedură generală).

a) înţelegeţi dizolvarea societăţilor comerciale;
b) înţelegeţi lichidarea societăţilor comerciale;
10.1. Aspecte generale privind Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale

Încetarea existenţei societăţii comerciale impune parcurgerea a două faze:
dizolvarea societăţii şi lichidarea societăţii.
Faza dizolvării societăţii cuprinde anumite operaţii care declanşează şi pregătesc
încetarea existenţei societăţii. În această fază, personalitatea juridică nu este afectată,
însă dizolvarea pune capăt activităţii normale a societăţii.
Faza lichidării societăţii cuprinde acele operaţii de lichidare a patrimoniului
societăţii, plata creditorilor şi împărţirea soldului între asociaţi. În această fază,
societatea continuă să îşi păstreze personalitatea juridică, dar ea este subordonată
cerinţelor lichidării.
Cele două faze sunt distincte şi în consecinţă ele trebuie parcurse în mod succesiv,
cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege pentru fiecare. Aceasta înseamnă că
numai după parcurgerea fazei dizolvării se poate trece la faza lichidării. Excepţional, în
societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată, asociaţii pot
hotărî, odată cu dizolvarea, şi modul de lichidare a societăţii.
O atare hotărâre poate fi luată numai dacă asociaţii sunt de acord cu privire la
repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii, şi când asigură stingerea pasivului
sau regularizarea lui în acord cu creditorii.
10.2. Dizolvarea societăţilor comerciale

Cauzele generale de dizolvare a societăţilor comerciale sunt prevăzute de art. 227
din Legea nr. 31/1990.
Trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii. De vreme ce însuşi actul
constitutiv stabileşte durata existenţei societăţii, înseamnă că la expirarea termenului
–65–
contractual, societatea se dizolvă. În acest caz, dizolvarea societăţii operează în temeiul
legii, fără a fi necesară vreo formalitate.
Ca o măsură preventivă, art. 227 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, dispune că asociaţii
trebuie consultaţi cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea duratei societăţii cu privire la
eventuala prelungire a acesteia. Dacă administratorii societăţii sau directoratul nu
organizează consultarea, la cererea oricărui asociat, tribunalul va putea dispune prin
încheiere efectuarea consultării. Neefectuarea consultării nu împiedică dizolvarea
societăţii la expirarea duratei prevăzute în actul constitutiv.
Imposibilitatea realizării obiectului de activitate sau realizarea acestuia. Dacă
obiectul de activitate nu se poate realiza, societatea se dizolvă. Dacă obiectul societăţii
s-a realizat, şi deci scopul asociaţilor a fost atins, societatea se dizolvă (de exemplu,
obiectul societăţii a fost construirea unei şosele, care s-a realizat).
Imposibilitatea realizării obiectului societăţii şi realizarea obiectului sunt chestiuni
de fapt, care trebuie dovedite, pentru a justifica dizolvarea societăţii.
Declararea nulităţii societăţii. Nerespectarea cerinţelor legale privind constituirea
societăţii, atrage nulitatea societăţii. Pe data la care hotărârea judecătorească de
declarare a nulităţii a devenit irevocabilă, societatea încetează fără efect retroactiv şi
intră în lichidare. O atare încetare a existenţei societăţii echivalează cu dizolvarea
societăţii.
Hotărârea adunării asociaţilor. Întrucât constituirea societăţii comerciale se
bazează pe voinţa asociaţilor, manifestată prin actul constitutiv, asociaţii pot decide şi
dizolvarea societăţii. Voinţa asociaţilor privind dizolvarea societăţii se manifestă în
cadrul adunării asociaţilor.
Hotărârea tribunalului. Dizolvarea societăţii prin hotărârea tribunalului are loc
atunci când dizolvarea nu se poate realiza prin hotărârea adunării generale.
Potrivit legii, tribunalul poate hotărî dizolvarea societăţii pentru "motive
temeinice". Un asemenea motiv îl reprezintă neînţelegerile grave dintre asociaţi, care
împiedică funcţionarea societăţii.
Falimentul societăţii. Dacă societatea face obiectul procedurii insolvenţei,
patrimoniul societăţii este lichidat, în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor, şi, în
consecinţă, societatea se dizolvă.
Art. 237 din Legea nr. 31/1990 prevede anumite cazuri de dizolvare-sancţiune:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni situaţia financiară anuală sau alte
acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului;
c) societatea şi-a încetat activitatea sau nu are sediu cunoscut ori asociaţii au
dispărut sau nu au domiciliul ori reşedinţă cunoscută;
d) societatea nu şi-a completat capitalul social în condiţiile legii.
Inactivitatea temporară nu duce la dizolvarea societăţii. Ea trebuie însă anunţată
organului fiscal şi înscrisă în registrul comerţului. Durata inactivităţii nu poate depăşi
trei ani (art.237 alin.2 din Legea nr.31/1990).
b) Căile dizolvării societăţii comerciale
Dizolvarea societăţii comerciale se realizează pe trei căi: de drept, prin voinţa
asociaţilor şi pe cale judecătorească.
Fiecare dintre aceste căi de dizolvare impune respectarea unor condiţii prevăzute
–66–
de lege.
Dizolvarea de drept a societăţii. În cazul dizolvării de drept a societăţii, dizolvarea
se produce de plin drept (ope legis), dacă ipoteza legii este satisfăcută. În consecinţă,
pentru dizolvarea societăţii nu este necesară îndeplinirea nici unei formalităţi.
Legea nr. 31/1990 reglementează dizolvarea de drept a societăţii în cazul expirării
termenului stabilit pentru durata societăţii.
Din moment ce asociaţii au stabilit, prin actul constitutiv, durata societăţii, iar
termenul fixat a expirat, societatea se dizolvă, de plin drept, la data expirării
termenului.
Întrucât dizolvarea se produce de drept, nu este necesară nici o manifestare de
voinţă a asociaţilor şi nici o formalitate de publicitate.
Dizolvarea societăţii prin voinţa asociaţiilor. Societatea comercială se poate
dizolva prin voinţa asociaţilor, manifestată în cadrul adunării generale.
Pentru dizolvarea societăţii prin voinţa asociaţilor trebuie respectate condiţiile
stabilite de lege pentru modificarea actului constitutiv.
Actul care constată hotărârea adunării generale privind dizolvarea, în forma cerută
de lege, se depune la oficiul registrului comerţului, pentru a se menţiona în registru,
după care se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial, spre publicare.
Pentru a proteja pe asociaţi, legea permite revenirea supra hotărârii privind
dizolvarea societăţii.
Dizolvarea societăţii pe cale judecătorească. Societatea comercială poate fi
dizolvată prin hotărârea tribunalului.
Potrivit legii, orice asociat poate cere, tribunalului, pentru motive temeinice,
dizolvarea societăţii. Legea prezumă drept motive temeinice neînţelegerile grave dintre
asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.
Hotărârea judecătorească privind dizolvarea societăţii trebuie înscrisă în registrul
comerţului şi publicată în Monitorul Oficial.
Trebuie arătat că dizolvarea societăţii în condiţiile art.237 din Legea nr.31/1990 se
poate cere de orice persoană interesată, precum şi de Oficiul Naţional al Registrului
Comerţului.
Hotărârea tribunalului privind dizolvarea societăţii se publică în Monitorul Oficial.
Pe data rămânerii definitive a hotărârii tribunalului, societatea va fi radiată din
registrul comerţului, din oficiu.
c) Efectele dizolvării societăţii comerciale
Indiferent de modul în care se realizează, dizolvarea societăţii produce anumite
efecte. Aceste efecte privesc deschiderea procedurii lichidării şi interdicţia unor
operaţiuni comerciale noi.
Trebuie arătat că dizolvarea nu are nici o consecinţă asupra personalităţii juridice a
societăţii. Prin dizolvare, societatea nu se desfiinţează, ci ea îşi continuă existenţa
juridică, însă numai pentru operaţiunile de lichidare.
Deschiderea procedurii lichidării. Potrivit art.233 din Legea nr.31/1990,
dizolvarea societăţii are ca afect deschiderea procedurii lichidării.
În anumite cazuri, dizolvarea are loc fără lichidare. Art.233 din lege menţionează
cazul fuziunii şi al divizării societăţilor comerciale.
Interdicţia unor operaţiuni comerciale noi. Potrivit art.233 alin.(2) din Legea
–67–
nr.31/1990, din momentul dizolvării, „ directorii, administratorii, respectiv directorii
nu mai pot întreprinde noi operaţiuni”.
Din moment ce a fost dizolvată, societatea nu poate decât să continue realizarea
operaţiunilor comerciale aflate în curs, fără să mai poată începe alte operaţii noi.
Încălcarea interdicţiei legale are drept consecinţă răspunderea personală şi solidară
a administratorilor pentru operaţiunile întreprinse.
10.3. Lichidarea societăţilor comerciale

Lichidarea societăţii comerciale constă într-un ansamblu de operaţiuni care au ca
scop terminarea operaţiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societăţii,
încasarea creanţelor societăţii, transformarea bunurilor societăţii în bani, plata
datoriilor societăţii şi împărţirea activului net între asociaţi.
a) Principiile generale ale lichidării societăţilor comerciale
Lichidarea societăţii, ca o fază subsecventă a dizolvării societăţii comerciale, este
guvernată de anumite principii.
Personalitatea juridică a societăţii subzistă pentru nevoile lichidării. Legea
nr.31/1990 consacră expres acest principiu în următorii termeni: „societatea îşi
păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea
acesteia” (art.233).
Menţinerea personalităţii juridice a societăţii are anumite consecinţe.
Societatea comercială îşi conservă atributele de identificare; ea îşi păstrează firma,
sediul social şi naţionalitatea.
Patrimoniul societăţii continuă să aparţină societăţii, ca subiect de drept distinct.
Patrimoniul social constituie, şi după dizolvarea societăţii, gajul general al creditorilor
sociali. Într-adevăr, lichidarea societăţii nu aduce modificări raporturilor juridice dintre
societate şi creditorii săi. Aceştia îşi pot valorifica drepturile lor împotriva societăţii,
care va răspunde cu patrimoniul său.
În faza lichidării, organele societăţii nu îşi încetează activitatea.
Lichidarea societăţii se face în interesul asociaţilor. Lichidarea societăţii, ca
urmare a dizolvării ei, se face în principal, în interesul asociaţilor. Desigur, prin
reglementarea lichidării, sunt avute în vedere şi interesele creditorilor societăţii, dar
numai în mod secundar. Într-adevăr, asociaţii nu pot primi nici o sumă de bani în
contul părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creanţelor creditorilor
societăţii.
Interesul asociaţilor imprimă specificitatea acestei lichidări şi o deosebeşte de
procedura insolvenţei, care este menită să ocrotească, în mod exclusiv, interesele
creditorilor.
Lichidarea societăţii este obligatorie, iar nu facultativă. Lichidarea este
obligatorie, deoarece societatea nu poate rămâne în faza de dizolvare; după dizolvare
urmează, de regulă, lichidarea, iar excepţional, transmiterea universală a patrimoniului,
prin fuziune sau divizare.
b) Modificările produse de trecerea la faza de lichidare a societăţii comerciale
Trecerea societăţii comerciale în faza lichidării produce anumite consecinţe asupra
societăţii.
Astfel, obiectul şi scopul societăţii se modifică în concordanţă cu finalitatea
–68–
lichidării.
Apoi, administratorii societăţii vor fi înlocuiţi cu lichidatorii, care devin organul
de administrare a societăţii în lichidare.
În sfârşit, gestiunea societăţii este predată lichidatorilor, care vor administra
societatea aflată în lichidare.
c) Statutul lichidatorilor
Lichidatorii sunt persoanele însărcinate să organizeze şi să conducă operaţiunile de
lichidare a societăţii comerciale.
Lichidator poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică. Lichidatorul persoană
fizică, ca şi persoana fizică desemnată ca reprezentant permanent de către lichidatorul
persoană juridică, trebuie să fie lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii (O.G.
nr.79/1999).
Lichidatorii sunt numiţi prin hotărârea adunării asociaţilor, cu majoritatea
prevăzută de lege pentru modificarea actului constitutiv.
În toate cazurile în care nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate, lichidatorii sunt
numiţi de către instanţa judecătorească, la cererea oricăruia dintre administratori sau
asociaţi.
Puterile lichidatorilor sunt cele conferite de asociaţi şi cele prevăzute de lege.
d) Lichidarea activului şi pasivului societăţii comerciale
Lichidarea activului societăţii. Operaţiunile de lichidare a activului societăţii
cuprind transformarea bunurilor societăţii în bani şi încasarea creanţelor pe care
societatea le are faţă de terţi.
Transformarea bunurilor societăţii în bani se realizează pe calea licitaţiei publice.
Ca măsură de protecţie, legea interzice vânzare în bloc a bunurilor societăţii, adică
vânzarea bunurilor societăţii pe un preţ forfetar (global).
Încasarea creanţelor se face la scadenţă, potrivit obligaţiilor asumate.
Pentru complinirea fondurilor necesare pot fi urmăriţi asociaţii care răspund
nelimitat pentru obligaţiile sociale şi asociaţii care datorează societăţii anumite sume
de bani cu titlu de aport.
Lichidarea pasivului societăţii. Prin lichidarea pasivului societăţii se înţelege
plata datoriilor societăţii către creditorii săi.
Plata datoriilor faţă de creditorii sociali se face cu sumele de bani rezultate din
lichidarea activului societăţii.
Pentru a proteja interesele creditorilor societăţii, legea consacră anumite acţiuni
prin care aceştia îşi pot valorifica drepturile lor (art.259).
e) Drepturile asociaţilor cuvenite din lichidarea societăţii comerciale
La încetarea existenţei societăţii ca urmare a dizolvării şi lichidării, asociaţii sunt
îndreptăţiţi să li se restituie valoarea aporturilor efectuate la constituirea societăţii sau
cu ocazia majorării capitalului social, precum şi să primească partea ce li se cuvine din
eventualul profit rămas nedistribuit.
Asemenea drepturi pot fi valorificate numai după ce au fost achitate toate datoriile
faţă de creditorii societăţii şi numai dacă a mai rămas un sold activ.
După terminarea operaţiunilor de lichidare a activului şi pasivului societăţii,
lichidatorii sunt obligaţi să întocmească situaţia finală pentru a constata rezultatele
lichidării, precum şi proiectul de repartizare a activului net între asociaţi.
–69–
Activul net constituie sursa din care sunt satisfăcute drepturile asociaţilor rezultate
din lichidare.
În mod normal, activul net ar trebui să servească pentru rambursarea valorii
aporturilor asociaţilor, iar restul care reprezintă profitul net să fie repartizat între
asociaţi proporţional cu participarea la capitalul social.
Pentru simplificare, cele două operaţiuni sunt contopite şi întregul activ net este
repartizat asociaţilor. În acest scop, legea prevede că lichidatorii trebuie să propună
„repartizarea activului între asociaţi”, în cazul societăţilor în nume colectiv, în
comandită simplă şi cu răspundere limitată, respectiv „partea ce se cuvine fiecărei
acţiuni din repartizarea activului societăţii”, în cazul societăţii pe acţiuni sau în
comandită pe acţiuni (art.263 şi art.268 din Legea nr. 31/1990).
Situaţia financiară finală de lichidare şi proiectul de repartizare a activului net
întocmite şi semnate de lichidatori, trebuie aduse la cunoştinţa asociaţilor, prin
formalităţile prevăzute de lege.
Asociaţii nemulţumiţi pot face opoziţie împotriva situaţiei finale de lichidare şi a
proiectului de repartizare.
Pe baza propunerilor de repartizare aprobate, asociaţii vor încasa sumele de bani
care li se cuvin.
f) Închiderea lichidării societăţii comerciale
După terminarea operaţiunilor de repartizare a activului net între asociaţi,
procedura lichidării societăţii comerciale este încheiată.
Potrivit art.260 alin.2 din Legea nr.31/1990, după terminarea lichidării, lichidatorii
trebuie să ceară radierea societăţii din registrul comerţului.
De la data raderii încetează personalitatea juridică a societăţii comerciale, cu toate
consecinţele care decurg din acest fapt.
Rezumat
Încetarea existenţei societăţii comerciale impune parcurgerea a două faze:
dizolvarea societăţii şi lichidarea societăţii.
Cele două faze sunt distincte şi în consecinţă ele trebuie parcurse în mod
succesiv. Excepţional, în societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi cu
răspundere limitată, asociaţii pot hotărî, odată cu dizolvarea, şi modul de lichidare a
societăţii.
Cauzele generale de dizolvare a societăţilor comerciale sunt prevăzute de art. 227
din Legea nr. 31/1990.
Lichidarea societăţii comerciale constă într-un ansamblu de operaţiuni care au ca
scop terminarea operaţiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societăţii,
încasarea creanţelor societăţii, transformarea bunurilor societăţii în bani, plata
datoriilor societăţii şi împărţirea activului net între asociaţi.
Este o cauză a dizolvării societății comerciale:

a) realizarea unui profit așteptat de către asociați
b) realizarea obiectului de activitate prestabilit
–70–
c) rămânerea a cel putin 2 acționari într-o societate pe acțiuni
Imposibilitatea plății datoriilor către creditori, în timpul procedurii de lichidare,

atrage după sine:
a) radierea societății;
b) obligarea personală a asociaților la suportarea datoriilor societății
c) deschiderea procedurii insolvenței și încetarea imediată a dizolvării sau
lichidării

1. Actul constitutiv al societății
2. Statutul societății
3. Condițiile și procedura de înmatriculare a societăților
4. Adunările generale ale societăților
5. Acțiunea în anularea hotărârilor adunărilor asociaților/acționarilor
6. Statutul administratorului societăților
7. Puterile administratorilor
8. Răspunderea juridică a administratorilor
9. Cenzorii și auditorii financiari
10. Fuziunea și divizarea societăților
11. Lichidarea societăților
Bibliografie
–71–
Unitatea de învățare nr. 11. SOCIETĂŢILE COMERCIALE - Societatea pe acţiuni
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop prezentarea regimului juridic special al
societăților pe acțiuni. Unitatea de învațământ tratează suplimentar regelementarea
aplicabilă numai societăților pe acțiuni care completează regulile generale de
constituire, funcționare, modificare și lichidare tratate anterior. Aceste reguli speciale
sunt aplicabile numai societății pe acțiuni, afară de excepție stabilită expres de lege.

a) observați regulile speciale aplicabile societății pe acțiuni;
b) analizați regimul unitar de administrare a unei societăți pe acțiuni;
c) analizați regimul dualist de administrare a unei societăți pe acțiuni;
d) întețeelgeți notiunile de acțiuni și de obligațiuni emise de o societate pe acțiuni
11.1. Noţiunea societăţii pe acţiuni

Societatea pe acţiuni este forma cea mai complexă şi, totodată, cea mai evoluată a
societăţii comerciale.
Societatea pe acţiuni poate fi definită ca acea societate constituită prin asocierea
mai multor persoane, care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote
de participare reprezentate prin titluri, numite acţiuni, pentru desfăşurarea unei
activităţi comerciale, în scopul împărţirii profitului, şi care răspund pentru obligaţiile
sociale numai în limita aporturilor lor.
Din definiţia dată rezultă caracterele societăţii pe acţiuni:
a) societatea se constituie dintr-un număr minim de asociaţi, denumiţi acţionari;
b) capitalul social este divizat în acţiuni, care sunt titluri negociabile şi
transmisibile;
c) răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este limitată; ei răspund
numai până la concurenţa capitalului social subscris.
11.2. Constituirea societăţii pe acţiuni

Constituirea societăţii pe acţiuni este reglementată de dispoziţiile Legii
nr.31/1990, care privesc constituirea oricărei societăţi comerciale, precum şi anumite
dispoziţii speciale privind această formă de societate.
a) Actele constitutive ale societăţii
–72–
Potrivit art.5 din Legea nr.31/1990, societatea pe acţiuni se constituie prin contract
de societate şi statut. Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate şi sub forma
unui înscris unic, numit act constitutiv.
Contractul de societate. Acesta trebuie să se încheie în formă scrisă prevăzută de
lege şi să cuprindă elementele prevăzute de art.8 din Legea nr.31/1990.
Asociaţii. Ca în orice societate comercială, asociaţii societăţii pe acţiuni, denumiţi
acţionari pot fi persoane fizice sau juridice.
Pentru această formă de societate, legea impune un număr minim al acţionarilor;
aceste societăţi se pot constitui dacă au cel puţin 2 acţionari.
Firma societăţii. În cazul societăţii pe acţiuni, firma se compune dintr-o denumire
proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi şi va fi însoţită de menţiunea
scrisă în întregime „societate pe acţiuni”, sau scrisă prescurtat „S.A.” (art.34 din Legea
nr.26/1990).
Capitalul social. În contractul de societate trebuie să se prevadă capitalul social
subscris şi cel vărsat.
Capitalul societăţii pe acţiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei cu posibilitatea
Guvernului de a dispune majorarea capitalului social astfel încât să nu fie sub
echivalentul sumei de 25.000 euro. Deci, capitalul social subscris nu poate fi sub
plafonul minim prevăzut de lege.
La constituirea societăţii, capitalul social subscris, vărsat de fiecare acţionar, nu va
putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel. Restul de
capital social, va trebui vărsat, pentru aportul în numerar, în termen de 12 luni de la
înmatricularea societăţii, iar pentru acţiunile emise pentru aport în natură, în termen de
cel mult 2 ani de la data înmatriculării (art.9 din Legea nr.31/1990).
Aporturile asociaţilor. În contractul de societate trebuie arătat aportul fiecărui
asociat. Aportul poate fi în numerar, în natură sau în creanţe. În societatea pe acţiuni,
aportul constând în prestaţii în muncă nu este permis.
Acţiunile. Contractul de societate trebuie să arate numărul şi valoarea nominală a
acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător. Dacă sunt mai multe
categorii de acţiuni, se va arăta numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite
fiecărei categorii de acţiuni.
Valoarea nominală a unei acţiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei (art.93 din Legea
nr.31/1990).
Administratorii societăţii. În contractul de societate, asociaţii trebuie să
menţioneze datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie,
respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere. De asemenea trebuie
prevăzute puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei
urmează să le exercite împreună sau separat.
Cenzorii societăţii. În contractul de societate trebuie să se prevadă datele de
identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar.
Clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii şi funcţionarea
societăţii. În contractul de societate se pot prevedea clauze speciale privind luarea
hotărârilor în adunarea generală şi modul de lucru al administratorilor.
Tot astfel, în contract trebuie să se prevadă clauze privind conducerea,
administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare.
–73–
Avantajele rezervate fondatorilor. Contractul de societate trebuie să prevadă
eventualele avantaje conferite fondatorilor pentru activitatea lor legată de constituirea
societăţii.
Operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii. Constituirea societăţii pe
acţiuni implică anumite operaţiuni şi cheltuieli. Întrucât acestea se realizează în contul
societăţii, legea prevede că în contractul de societate trebuie să se prevadă operaţiunile
încheiate de asociaţi în contul societăţii ce se constituie şi pe care societatea urmează
să le preia, precum şi sumele ce trebuie plătite pentru acele operaţiuni.
Statutul societăţii. Statutul societăţii pe acţiuni se încheie în formă scrisă
prevăzută de lege.
Aşa cum am arătat, statutul societăţii cuprinde datele de identificare ale asociaţilor
şi clauze privind organizarea şi funcţionarea societăţii.
b) Modalităţi de constituire a societăţii
Legea consacră două modalităţi de formare a capitalului social, care sunt
considerate şi ca modalităţi de constituire a societăţii pe acţiuni.
Constituirea simultană. Constituirea simultană sau concomitentă constă într-o
procedură simplă de constituire a societăţii pe acţiuni, care este cea folosită şi în cazul
constituirii societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată.
În cazul în care există cel puţin cinci asociaţi, care acoperă prin aporturile lor
(subscriu) întregul capital social şi fiecare efectuează vărsăminte de minimum 30% din
capitalul social subscris, aceştia vor putea trece la constituirea societăţii pe acţiuni, prin
încheierea actelor constitutive şi îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege.
Constituirea societăţii este simultană sau concomitentă, deoarece formarea
capitalului social are loc în acelaşi timp cu încheierea actelor constitutive ale societăţii.
Constituirea continuată sau prin subscripţie publică. Dacă asociaţii care iniţiază
constituirea societăţii pe acţiuni nu au resursele financiare necesare pentru a subscrie
întregul capital social al societăţii şi să verse minimul cerut de lege, ei pot apela la
subscripţia publică, adică pot face o ofertă de subscriere, adresată oricărei persoane
care dispune de bani şi doreşte să îi investească prin cumpărarea de acţiuni.
În acest caz, constituirea societăţii presupune o fază premergătoare, necesară
formării capitalului social pe calea subscripţiei publice.
Întrucât constituirea societăţii se realizează în timp, în mai multe faze, ea este
denumită constituire continuată sau succesivă.
Constituirea societăţii prin subscripţie publică implică următoarele operaţiuni:
întocmirea şi lansarea prospectului de emisiune a acţiunilor; subscrierea acţiunilor;
validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutive ale societăţii de către adunarea
constitutivă a subscriitorilor.
Operaţiunile menţionate sunt realizate de fondatorii societăţii. Având un rol
determinant la constituirea societăţii, fondatorii sunt cei care semnează actele
constitutive ori au un rol important în constituirea societăţii pe acţiuni. Ei au drepturile,
obligaţiile şi răspunderile prevăzute de lege.
Societăţile constituite prin oferta publică de valori mobiliare intră sub incidenţa
Legii nr.297/2004 privind piaţa de capital.
c) Formalităţile necesare constituirii societăţii
Formalităţile necesare constituirii societăţii sunt cele prevăzute de Legea
–74–
nr.31/1990 pentru constituirea oricărei societăţi comerciale: întocmirea actelor
constitutive şi înmatricularea societăţii.
Formalităţile menţionate sunt aceleaşi, atât în cazul constituirii simultane, cât şi în
cazul constituirii continuate sau prin subscripţie publică.
Societatea pe acţiuni devine persoană juridică din ziua înregistrării sale în registrul
comerţului.
11.3. Funcţionarea societăţii pe acţiuni

a) Acţiunile emise de societate
Acţiunea este un titlu reprezentativ al contribuţiei asociatului, constituind o
fracţiune a capitalului social, care conferă posesorului calitatea de acţionar.
Acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală.
Valoarea nominală a unei acţiuni nu va putea fi mai mică de 0, 1 lei.
Acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului social. Toate acţiunile trebuie să
încorporeze aceeaşi valoare.
Având o valoare egală, acţiunile conferă posesorilor drepturi egale.
Acţiunile sunt titluri negociabile. Acţiunile emise de societate sunt titluri care
încorporează anumite valori patrimoniale.
După modul lor de transmitere, acţiunile ordinare sunt de două feluri: acţiuni
nominative şi acţiuni la purtător.
Caracteristica unei acţiuni nominative este aceea că identifică titularul acţiunii. În
titlu se menţionează numele, prenumele şi domiciliul acţionarului, sau, după caz,
denumirea şi sediul acestuia.
Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie sau în
formă dematerializată, prin înscriere în cont.
În cazul acţiunii la purtător, elementele de identificare a titularului acţiunii nu se
menţionează în titlu. În consecinţă, titular al acţiunii este posesorul ei.
Prin actul constitutiv trebuie să se prevadă numărul şi valoarea nominală a
acţiunii, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător, şi numărul lor pe
categorii.
Acţionarii au anumite drepturi. Acestea sunt drepturi nepatrimoniale şi drepturi
patrimoniale:
- dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor;
- dreptul de vot. Orice acţiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală,
dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel;
- dreptul de informare. Acţionarii au dreptul să fie informaţi asupra desfăşurării
activităţii societăţii;
- dreptul la dividende. Dividendele se plătesc asociaţilor în proporţie cu cota de
participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel;
- dreptul asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii. La încetarea existenţei
societăţii, acţionarii au dreptul să primească partea ce li se cuvine în urma lichidării
societăţii.
Acţiunile se transmit în mod diferit, după cum sunt acţiuni nominative sau acţiuni
la purtător.
Legea stabileşte unele reguli speciale pentru vânzarea acţiunilor de către acţionari
–75–
prin ofertă publică.
b) Adunarea generală a acţionarilor
Adunările generale ale acţionarilor sunt ordinare, extraordinare şi speciale.
Adunarea generală ordinară. Această adunare se întruneşte cel puţin o dată pe an,
în cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului financiar.
Adunarea generală are ca atribuţii şi este obligată: să discute, să aprobe sau să
modifice situaţia financiară anuală şi să fixeze dividendul; să aleagă şi să revoce
membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, şi
cenzorii, şi să fixeze, în condiţiile legii, remuneraţia acestora; să se pronunţe asupra
gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a directoratului.
Adunarea generală extraordinară. Această adunare se întruneşte, în mod
excepţional, când trebuie să ia o hotărâre de importanţă deosebită, care, de regulă,
reclamă modificarea actului constitutiv al societăţii.
Adunarea specială. Această adunare este formată din titularii unei anumite
categorii de acţiuni; de exemplu, dacă societatea a emis acţiuni preferenţiale, cu
dividend prioritar fără drept de vot, titularii acestor acţiuni se pot întruni într-o adunare
specială.
c) Administrarea societăţii
Prin Legea nr. 31/1990 în forma actuală modificată şi completată prin Legea nr.
441/2006 şi prin O.U.G. nr. 82/2007, a fost consacrată o nouă concepţie privind
administrarea şi conducerea societăţii pe acţiuni. Noua reglementare materializează
principiile guvernării corporative şi asigură armonizarea cu reglementările din ţările
Uniunii Europene.
Potrivit dispoziţiilor actuale ale Legii nr. 31/1990, administrarea şi conducerea
societăţii pe acţiuni se realizează, fie prin consiliul de administraţie ţi directorii
societăţii (sistemul unitar), fie prin directori şi consiliul de supraveghere(sistemul
dualist)
c1 Sistemul unitar de administrare şi conducere a societăţii

Consiliul de administraţie este format dintr-un număr impar de administratori
desemnaţi în condiţiile legii.
Pentru cazul societăţilor comerciale pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale
fac obiectul obligaţiei legale de auditare, legea prevede un număr minim de 3
administratori. Consiliul de administraţie poate delega o parte din atribuţiile sale
directorilor societăţii. Consiliul de administraţie este condus de un preşedinte.
Principalele atribuţii ale consiliului de administraţie sunt: stabilirea direcţiilor
principale de activitate şi dezvoltare ale societăţii; stabilirea sistemului contabil şi de
control financiar şi aprobarea planificării financiare; numirea şi revocarea directorilor
şi remunerarea lor; supravegherea activităţii directorilor; pregătirea raportului anual,
organizarea adunării generale a acţionarilor şi implementarea hotărârilor acestora;
introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
Consiliul de administraţie se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni.
Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administraţie, legea cere prezenţa cel
puţin a jumătate din numărul membrilor consiliului, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede altfel, iar deciziile se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
–76–
Potrivit actualei reglementări consiliul de administraţie poate crea comitete
consultative, însărcinate cu desfăşurarea de investigaţii şi cu elaborarea de recomandări
pentru consiliul .
Activitatea comitetelor consultative este specializată pe domenii precum auditul,
remunerarea administratorilor, directorilor, cenzorilor şi personalului, nominalizarea de
candidaţi pentru diferite posturi de conducere.
În cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare a anuale sunt supuse
obligaţiei legale de auditare financiară, crearea unui comitet de audit este obligatorie.
Directorii societăţii sunt cei care exercită conducerea societăţii. În acest scop art.
143 din lege dispune” consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii
unuia sau mai multor directori, numind pe unul din ei director general”.
Director al unei societăţi pe acţiuni poate numai o persoană fizică.
Potrivit legii, directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente
conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea
competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de
administraţie şi adunării generale a acţionarilor.
c2 Sistemul dualist de administrare şi conducere a societăţii

În sistemul dualist conducerea şi administrarea societăţii se realizează prin
directorat şi consiliul de supraveghere.
Directoratul este format din unul sau mai mulţi membri.
În cazul societăţii pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse
obligaţiei legale de auditare, directoratul ester format din cel puţin 3 membri.
Membrii directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului de
supraveghere şi nu pot încheia cu societatea un contract de muncă.
Membrii directoratului sunt desemnaţi de consiliul de supraveghere, care poate
atribui unuia dintre directori preşedinte al directoratului.
Pentru ca numirea unui membru al directoratului să fie valabilă, din punct de
vedere juridic, trebuie ca persoana în cauză să accepte numirea în mod expres.
Durata mandatului membrilor directoratului nu poate depăşi 4 ani, cu posibilitatea
de a fi realeşi.
Directoratul asigură conducerea societăţii. El îndeplineşte actele necesare şi utile
pentru realizarea obiectului de activitate al societăţi, cu excepţia celor prevăzute de
lege în sarcina consiliului de supraveghere şi a adunării generale a acţionarilor.
Potrivit legii directoratul reprezintă societatea în raporturile cu terţii şi în justiţie.
Pentru validitatea deciziilor directoratului este necesară prezenţa a cel puţin
jumătate din numărul membrilor directoratului, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede un număr mai mare.
Deciziile în cadrul directoratului se iau cu votul majorităţii celor prezenţi.
Consiliul de supraveghere este format din cel puţin 3 şi cel mult 11 membri
numiţi de adunarea generală a acţionarilor cu excepţia primilor membri care sunt
desemnaţi prin actul constitutiv.
Calitatea de membru al consiliului de supraveghere o poate avea o persoană fizică
sau o persoană juridică. persoanele care potrivit legii nu pot fi fondatori nu pot fi nici
membrii ai consiliului de supraveghere.
–77–
Membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membrii ai
directoratului şi nici nu pot încheia un contract de muncă cu societate.
Durata funcţiei este stabilită prin actul constitutiv , dar ea nu poate depăşi 4 ani cu
posibilitatea de a fi realeşi.
Raporturile dintre membrii consiliului de supraveghere şi societate sunt cele
referitoare la mandat şi prevăzute de Legea nr. 31/1990.
Principalele atribuţii ale consiliului de supraveghere sunt: exercitarea controlului
permanent asupra conducerii societăţii de către directorat; numeşte şi revocă membrii
directoratului; verifică conformitatea cu legea, actul constitutiv şi hotărârile adunării
generale a operaţiunilor de conducere a societăţii.
Consiliul de supraveghere se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni şi este convocat
de preşedintele său.
Pentru validitatea deciziilor consiliului de supraveghere este necesară prezenţa cel
puţin a jumătate din numărul membrilor consiliului, iar deciziile se iau cu votul
majorităţii celor prezenţi.
Consiliul de supraveghere poate crea comitete consultative, formate din cel puţin 2
membri.
d) Cenzorii societăţii
În societatea pe acţiuni, controlul asupra actelor şi operaţiunilor administratorilor
se exercită de către auditorii financiari sau cenzori, în condiţiile legii.
La societăţile pe acţiuni ale căror situaţii financiare sunt supuse obligaţiei legale de
auditare alegerea auditorilor financiari este obligatorie.
În celelalte cazuri, adunarea generală ordinară va hotărî contractarea auditului
financiar sau numirea de cenzori, după caz.
e) Obligaţiunile emise de societate
Obligaţiunile sunt titluri de valoare (de credit) emise de societate în schimbul
sumelor de bani împrumutate, care încorporează îndatorirea societăţii de a rambursa
aceste sume şi de a plăti dobânzile aferente.
Obligaţiunile emise de societate sunt fracţiuni ale unui împrumut unic contractat
de societate. Totodată, obligaţiunile sunt titluri de valoare; ele încorporează dreptul la
suma de bani prevăzută în titlu.
Obligaţiunile se rambursează la scadenţă sau anticipat. Rambursarea obligaţiunilor
se face de către societatea emitentă, cu plata dobânzii aferente.
11.4. Dizolvarea şi lichidarea societăţii pe acţiuni

Societatea pe acţiuni se dizolvă şi se lichidează potrivit regulilor generale
referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale şi regulilor speciale
prevăzute de lege pentru această formă de societate.
Rezumat
Societatea pe acţiuni este forma cea mai complexă şi, totodată, cea mai evoluată
a societăţii comerciale.
Capitalul social este divizat în acţiuni, care sunt titluri negociabile şi
transmisibile;
–78–
Legea consacră două modalităţi de formare a capitalului social: constituirea
simultană și constituirea continuată sau prin subscripţie publică.
Acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală.
Consiliul de administraţie este format dintr-un număr impar de administratori
desemnaţi în condiţiile legii.
Directorii societăţii sunt cei care exercită conducerea societăţii.
Directoratul este desemnat de consiliul de supraveghere și asigură conducerea
societăţii.
Consiliul de supraveghere exercită controlul permanent asupra conducerii
societăţii de către directorat.
Obligaţiunile sunt titluri de valoare (de credit) care încorporează îndatorirea
societăţii.
Membrii consiliului de supraveghere

a) nu pot fi concomitent membrii ai directoratului
b) pot cumula calitatea de membru al consiliului de supraveghere cu calitatea de
salariat al societatii
c) pot fi concomitent membrii ai directoratului caz in care nu pot avea si calitatea
de salariat al societatii
În cazul obligatiunilor rambursate la scadenta

a) societatea ramburseaza valoarea nominala a obligatiunii si dobanda aferenta
b) societatea ramburseaza valoarea nominala a obligatiunii
c) societatea ramburseaza o suma superioara valorii nominale a obligatiunii, prin
tragere la sorti
Bibliografie
–79–
Unitatea de învățare nr. 12. SOCIETĂŢILE COMERCIALE - Societatea cu răspundere
limitată
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop prezentarea regimului juridic special al
societăților cu răspundere limitată. Unitatea de învațământ tratează suplimentar
regelementarea aplicabilă numai societăților cu răspundere limitată care completează
regulile generale de constituire, funcționare, modificare și lichidare tratate anterior.
Aceste reguli speciale sunt aplicabile numai societății cu răspundere limitată, afară de
excepție stabilită expres de lege.

a) observați regulile speciale aplicabile societății
b) constataţi principiile organizării şi funcţionării societăţilor cu răspundere
limitată.
12.1. Noţiunea societăţii cu răspundere limitată

Societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o societate constituită, pe
baza deplinei încrederi, de două sau mai multe persoane care pun în comun anumite
bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială, în vederea împărţirii beneficiilor şi
care răspund pentru obligaţiile sociale în limita aportului lor.
Din definiţia dată rezultă caracterele societăţii cu răspundere limitată:
a) asocierea se bazează pe încrederea asociaţilor. Societatea are deci un caracter
intuitu personae, ca şi societăţile de persoane;
b) capitalul social este divizat în anumite fracţiuni denumite părţi sociale. Aceste
părţi sociale nu sunt reprezentate prin titluri negociabile;
c) asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale numai în limita aportului lor.
Distinct de societatea cu răspundere limitată de tip clasic, constituită din doi sau
mai mulţi asociaţi, Legea nr. 31/1990 reglementează şi o varietate a acesteia -
societatea cu răspundere limitată cu asociat unic.
Societatea cu răspundere limitată se poate constitui prin aportul unui singur
asociat, care va fi deţinătorul tuturor părţilor sociale.
O persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi însă asociat unic decât într-o
singură societate cu răspundere limitată cu asociat unic.
Societatea cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu
răspundere limitată alcătuită dintr-o singură persoană.
–80–
12.2. Constituirea societăţii cu răspundere limitată
La baza constituirii societăţii se află actele constitutive ale societăţii.
Pentru constituirea societăţii cu răspundere limitată trebuie îndeplinite
formalităţile cerute de lege.
a) Actele constitutive ale societăţii
Societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut
sau, după caz printr-un înscris unic.
În cazul societăţilor cu răspundere limitată cu asociat unic, actul constitutiv este
statutul.
Contractul de societate trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute de art.7 din
Legea nr.31/1990.
Pentru a asigura caracterul intuitu personae al societăţii, legea limitează numărul
asociaţilor la cel mult 50 (art.12 din Legea nr.31/1990).
Contractul de societate trebuie să cuprindă capitalul social subscris şi capitalul
social vărsat. Capitalul social nu poate fi mai mic de 200 lei.
Capitalul social se divide în fracţiuni denumite părţi sociale. Ele au o valoare
nominală egală, care nu poate fi mai mică de 10 lei.
Potrivit legii, părţile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.
Statutul societăţii cuprinde datele de identificare ale asociaţilor şi clauze privind
organizarea şi funcţionarea societăţii.
b) Formalităţile necesare constituirii societăţii
Formalităţile necesare constituirii societăţii cu răspundere limită sunt cele
prevăzute de Legea nr.31/1990, pentru orice formă de societate comercială.
12.3. Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată

a) Adunarea asociaţilor
Adunarea generală a asociaţilor este organul de deliberare şi decizie al societăţii.
Ea exprimă voinţa socială şi, în consecinţă, decide în toate problemele esenţiale ale
activităţii societăţii.
În cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, atribuţiile prevăzute de
lege pentru societatea cu răspundere limitată aparţin asociatului unic.
Hotărârile adunării asociaţilor se iau cu votul reprezentând majoritatea absolută a
asociaţilor şi a părţilor sociale, dacă legea nu prevede altfel.
Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul
tuturor asociaţilor, afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.
b) Administratorii societăţii
Societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulţi
administratori.
Administratorii pot fi asociaţi sau neasociaţi şi sunt desemnaţi prin actul
constitutiv şi aleşi de adunarea asociaţilor.
Când, prin actul constitutiv, sunt numiţi mai mulţi administratori, asociaţii pot
prevedea ca ei să lucreze împreună sau individual.
Administratorii societăţii pot face toate operaţiile cerute pentru aducerea la
îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, afară de restricţiile stabilite de actul
constitutiv sau de lege.
–81–
Dreptul de a reprezenta societatea aparţine administratorului care a fost
împuternicit prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării asociaţilor, în calitate de
reprezentant al societăţii. Dacă prin actul constitutiv nu s-a stabilit care administrator
are puterea de reprezentare a societăţii, legea prezumă că dreptul de a reprezenta
societatea aparţine fiecărui administrator.
În cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, atribuţiile
administratorilor sunt exercitate de către asociatul unic, dacă el are şi calitatea de
administrator.
c) Controlul gestiunii societăţii
În societatea cu răspundere limitată, controlul asupra gestiunii societăţii se
realizează de auditorii financiari sau cenzorii societăţii.
d) Transmiterea părţilor sociale
Părţile sociale încorporează anumite valori patrimoniale şi, deci, ele pot fi
transmise, în condiţiile legii.
Cel mai adesea, transmiterea părţilor sociale se face sub forma contractului de
cesiune.
Cesiunea între asociaţii aceleiaşi societăţi se face în mod liber, fără a fi necesar
consimţământul celorlalţi asociaţi.
Dacă cesiunea are loc între un asociat şi o persoană din afara societăţii, legea cere
ca cesiunea să fie aprobată de asociaţii care reprezintă cel puţin trei pătrimi din
capitalul social al societăţii.
În ambele cazuri, cesiunea trebuie să îmbrace forma autentică şi înscrisă în
registrul comerţului.
Părţile sociale se transmit şi pe cale succesorală. În contractul de societate se poate
prevedea continuarea sau necontinuarea cu moştenitorii asociatului decedat.
e) Retragerea asociatului din societate
Retragerea asociatului din societatea cu răspundere limitată se poate realiza: în
condiţiile stabilite în actul constitutiv, prin hotărârea tuturor celorlalţi asociaţi şi prin
hotărâre judecătorească (art.226 din Legea nr. 31/1990)
f) Excluderea asociatului din societate
Excluderea asociatului din societatea cu răspundere limitată se realizează în
condiţiile art.222-225 din Legea nr.31/1990.
12.4. Dizolvarea şi lichidarea societăţii cu răspundere limitată

Societatea cu răspundere limitată se dizolvă şi se lichidează potrivit regulilor
generale referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale şi regulilor
speciale prevăzute de lege pentru această formă de societate.
Rezumat
Asocierea în cadrul unei societăți cu răspundere limitată se bazează pe încrederea
asociaţilor.
Capitalul social este divizat în anumite fracţiuni denumite părţi sociale.
Societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut
sau, după caz printr-un înscris unic.
Adunarea generală a asociaţilor este organul de deliberare şi decizie al societăţii.
–82–
Părţile sociale încorporează anumite valori patrimoniale şi, deci, ele pot fi
transmise, în condiţiile legii.
Transmiterea partilor sociale pe cale succesorala și continuarea societatii cu

mostenitorii asociatului decedat, daca actul constitutiv contine o clauza in acest
sens, are efect fata de terti
a) din momentul inscrierii ei in registrul asociatilor societatii
b) de la decesul asociatului
c) din momentul inscrierii ei in registrul comertului
Asociatul exclus din societatea cu raspundere limitata

a) are dreptul la o suma de bani corespunzatoare cotei pe care o detine in
patrimoniul societatii
b) are dreptul la o parte proportionala din patrimoniul social
c) ramane obligat fata de terti pentru operatiunile facute de societate pana in ziua
depunerii de catre societate, la instanta judecatoreasca, a cererii de excludere
Se pot retrage din societate numai actionarii care au votat impotriva unei
hotarari care a avut ca obiect
a) prelungirea duratei societatii
b) dizolvarea societatii
c) fuziunea sau divizarea societatii
Transmiterea părţilor sociale între vii se poate face:

a) liber, fără acordul celorlalţi asociaţi;
b) numai cu acordul tuturor asociaţilor,
c) cu votul majorităţii asociaţilor prezenţi la adunarea generală.

1. Acțiunile emise de o societate pe acțiuni
2. Oligațiunile emise de o societate pe acțiuni
3. Sistemul unitar de administrare al unei societăți pe acțiuni
4. Sistemul dualist de administrare al unei societăți pe acțiuni
5. Regimul administrării unei societăți cu răspundere limitată
6. Transmiterea părților sociale la o societate cu răspundere limitată
7. Retragerea asociatului dintr-o societate cu răspundere limitată
8. Excluderea asociatului dintr-o societate cu răspundere limitată
–83–
Bibliografie
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ:
STANCIU D. CĂRPENARU – Tratat de Drept comercial român, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2016;
VASILE NEMEȘ – Drept Comercial, Editura Hamangiu, București, 2016;
SMARANDA ANGHENI, MAGDA VOLONCIU, CAMELIA STOICA, Drept comercial, ediţia
4, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2008;
GHEORGHE PIPEREA, Drept comercial, vol. I și vol. II, Editura C.H.Beck, București, 2008;
I.L. GEORGESCU – Drept comercial român, Editura SOCEC, Bucureşti 1946, vol.I
I.N. FINŢESCU – Curs de drept comercial, vol.I, Bucureşti 1929
STANCIU D. CĂRPENARU, GHEORGHE PIPEREA, SORIN DAVID – Legea nr. 31/1990
comentată și adnotată, Editura CH Beck, 2016
–84–

978-606-751-740-8 Drept Comercial Roman

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

978-606-751-740-8 Drept Comercial Roman

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dan Alexandru Sitaru

DREPT COMERCIAL ROMÂN

EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi

Dan Alexandru Sitaru

Drept comercial român

Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

Prezentul suport de curs se adresează studenţilor din învăţământul universitar la

Cursul de faţă îşi propune:

Potrivit programei analitice, competenţele specifice acesteia sunt:

După parcurgerea acestui curs studentul va fi capabil să explice conceptele şi

Resurse şi mijloace de lucru

Principala resursă materială pe care studentul este obligat să o aibă în vedere pe

Pentru a fi în măsură să asimileze în mod optim materia, studentul trebuie să

Durata medie de studiu individual

Se va estimeză că o UI ar trebui parcursă în 2-3 ore de studiu individual.

Unitatea de învăţare nr. 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL ..... 11

Unitatea de învăţare nr. 2. ÎNTREPRINDEREA COMERCIALĂ – ............................................... 14

Unitatea de învățare nr. 3. COMERCIANŢII – profesioniștii, titulari ai întreprinderilor comerciale17

Unitatea de învățare nr. 4. FONDUL DE COMERŢ ........................................................................ 26

Unitatea de învățare nr. 5. AUXILIARII COMERCIANŢILOR ..................................................... 31

Unitatea de învățare nr. 6. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – reglementarea generală .................. 34

Unitatea de învățare nr. 7. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – constituirea societăților .................. 40

Unitatea de învățare nr. 8. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – funcționarea societăților ................. 49

Unitatea de învățare nr. 9. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – modificarea societăților .................. 58

Unitatea de învățare nr. 10. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – dizolvarea și lichidarea societăților65

Unitatea de învățare nr. 11. SOCIETĂŢILE COMERCIALE - Societatea pe acţiuni ..................... 72

Unitatea de învățare nr. 12. SOCIETĂŢILE COMERCIALE - Societatea cu răspundere limitată . 80

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ: ........................................................................................................ 84

Obiectivele unităţii de învăţare

Conţinutul unităţii de învăţare

1.2. Izvoarele dreptului comercial

Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Izvoarele dreptului comercial pot fi:

Obiectivele unităţii de învăţare

Conţinutul unităţii de învăţare

2.1.1. Definiție: (Art. 3 alin. 3 C.civ.) Constituie exploatarea unei întreprinderi

2.1.2. Caracteristicile întreprinderii comerciale.

2.1.3. Formele întreprinderii.

2.2.2. Caractere întreprinderii comerciale.

2.2.3. Actele juridice comerciale – aferente exploatării unei întreprinderi.

2.3. Întreprinderea civilă.

2.3.2. Caracteristicile întreprinderii civile.

Test de autoevaluare a cunoștințelor

Întreprinzători civili pot fi:

Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a prezentei unități de învățare este de 3 ore.

Conţinutul unităţii de învăţare

3.3. Calitatea de comerciant

3.4. Condiţiile de exercitare a activităţii comerciale

3.4.2. Capacitatea persoanei fizice cerută pentru a fi comerciant

3.4.3. Restricţiile privind exercitarea activităţii comerciale

3.5. Obligaţiile comercianţilor

3.5.2. Organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale

3.5.3. Exercitarea comerţului în limitele concurenţei licite

Test de autoevaluare a cunoștințelor

Activitatile specifice intreprinderilor liberale

Are calitatea de comerciant

Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a prezentei unități de învățare este de 2 ore.

Conţinutul unităţii de învăţare

4.2. Elementele fondului de comerţ

4.2.1. Elementele incorporale ale fondului de comerţ