Sunteți pe pagina 1din 10

Un ziar care nu tace, nu minte, nu iartă şi spune lucrurilor pe nume

COTIDIAN INDEPENDENT Anul XIX, serie nouă, nr. 3447, Joi 28 Mai 2020, preţ 0,75 lei
Ziarul tuturor teleormănenilor care au ceva de spus
E-mail: ziarulmara@email.com www.ziarulmara.ro
4
Ideo Ideis se ”reinventează”
Bani de la Guvern,
pe timp de pandemie! pentru actualizarea
A 15-a ediție a festivalului de teatru tânăr Ideo Ideis va din România dedicat procesului de educație alternativă
avea lor între 5 și 9 august. Anul acesta IDEO IDEIS va pentru tinerii liceeni. Timp de 14 ediții, orașul Alexandria Planurilor Urbanistice
lua o formă nouă, adaptată măsurilor de siguranță în le-a fost o a doua casă pentru o săptămână din august,
vigoare, și se va desfășura într-un format concentrat, în atât lor cât și celor 6000 de spectatori prezenți an de an. în șase localități
Alexandria și în celelalte orașe ale trupelor selectate, Din 2006 și până acum IDEO IDEIS a adus în
teleormănene

2
Tineri
înarmați, prinși cu
arme albe prin parc

putând astfel să asigure în continuare calitatea Alexandria, orașul care nu a avut niciodată un teatru,
experienței, dar într-un mediu care să poată respecta peste 220 spectacole de teatrutânăr și profesionist și mai
măsurile de distanțare socială și restricțiile de călătorie mult de 150 de ateliere de măiestrie și dezvoltare
impuse. personală, festivalul demonstrând cu succes importanța
Mai mult de 3000 de adolescenți au participat în ultimii proiectelor culturale în comunitățile locale.
14 ani la fenomenul IDEO IDEIS, cel mai mare eveniment (Continuare în pagina 2)

Lege nouă
Sistem de supraveghere video urbană
în municipiul Turnu Măgurele Fermierii, scutiți de taxe, la utilizarea
În vederea reducerii
f e n o m e n u l u i
apei pentru irigații!
infracționalitătii, a Camera Deputaţilor a
protejării cetățenilor și a adoptat la începutul lunii mai, în
patrimoniului acestora, calitate de for decizional, actul
p r e c u m ș i a normativ care prevede ca
îmbunătățirii siguranței fermierii care utilizează pentru
rutiere a fost realizat cu irigații apă provenită din surse
fonduri de la bugetul subterane, din râuri, lacuri și
local Turnu Măgurele lacuri de acumulare să fie
un sistem de scutiţi de la plata contribuţiei
supraveghere video specifice de gospodărire a
urbană format din 24 de apelor. Noile prevederi sunt
camere video (12 valabile pe perioada stării de
camere fixe și 12 camere mobile). Acestea au fost montate în apropierea urgenţă şi pentru încă şase luni
unităților de învățământ și în principalele intersecții din municipiu. de la încetarea acesteia.
(Continuare în pagina 4) (Continuare în pagina 4)

(€) 1 EUR ($) 1 USD (£) 1 GBP 1 XAU (Gramul


de aur)
4.8432 lei 4.4053 lei 5.4302 lei 241.7272 lei
2 EVENIMENT - ACTUALITATE
Ideo Ideis se ”reinventează” pe timp Trei miliarde de copaci vor
de pandemie! fi plantați în statele membre
(urmare din pagina 1)
IDEO IDEIS nu a propus
organizare. Anul acesta IDEO
IDEIS va lua o formă nouă,
mentorii și masterclass-urile
planificate, în perioada 5 – 9 UE până în 2030
niciodată rețete tinerilor care adaptată măsurilor de august.
Comisia Europeană a anunțat că va lansa anul viitor o
i-au trecut pragul, ci puncte de siguranță în vigoare, și se va Astfel, IDEO IDEIS spune
strategie a pădurilor, care va fi în concordanță cu obiectivele
plecare pentru propriile desfășura într-un format START înscrierilor la cea de-a
anunțate recent. Ca parte din această strategie, până în 2030
întrebări și idei de unde pot concentrat, în Alexandria și în 15-a ediție! Opt trupe din cele
vor fi plantați trei miliarde de copaci, în cele 27 de state membre.
porni în căutarea celelalte orașe ale trupelor înscrise, împreună cu o trupă
răspunsurilor. selectate, putând astfel să din Alexandria, vor putea
Ediția a 15-a festivalului se asigure în continuare participa la toate activitățile
va desfășura în perioada 5 - 9 calitatea experienței, dar într- din festival, adaptate pentru
august și va avea în centru un mediu care să poată comunitatea lor. Elementul de
SCHIMBAREA și procesele respecta măsurile de noutate de anul acesta este
prin care dai sens indignării și distanțare socială și restricțiile faptul că organizatorii vor
o transformi în acțiuni. În de călătorie impuse. trimite o caravana IDEO
cartier sau în curtea școlii. În În cazul în care evoluția IDEIS în orașul fiecărei trupe
banca din spate sau în fața situației va face imposibilă selectate, cu o capsulă a
blocului. această formulă, organizatorii festivalului în care se vor afla
Festivalul crede în IDEO IDEIS sunt pregătiți să un mentor și 2 traineri.
educația făcută cu grijă la desfășoare activitățile Trupele se pot înscrie până pe
nevoile participanților, iar exclusiv în mediul online, 8 iunie.
siguranța și sănătatea lor a garantând astfel întâlnirea
ghidat tot timpul deciziile de adolescenților cu trainerii, Claudiu DUMITRACHE
Acum două zile, Comisia Europeană a adoptat noua

Tineri înarmați, prinși cu arme albe prin parc strategie privind biodiversitatea, dar și strategia agricolă „De la
fermă la consumator”, pentru a asigura un sistem alimentar
echitabil, sănătos și ecologic.
În ultimele 24 de ore, polițiștii fost întocmit dosar penal sub aspectul
Noua strategie privind biodiversitatea abordează factorii-
teleormăneni au fost în teren în vederea săvârșirii infracțiunii de portul fără drept de
cheie ai declinului biodiversității, cum ar fi utilizarea
asigurării climatului de ordine și siguranță obiecte periculoase, cuțitele fiind ridicate în
nesustenabilă a uscatului și a mărilor, supraexploatarea
publică, protejării patrimoniului și drepturilor vederea cercetărilor.
resurselor naturale, poluarea și speciile alogene invazive.
și libertăților persoanelor, raspunzând Față de șapte persoane, femei și bărbați
Adoptată în plină pandemie de COVID-19, strategia este un
nevoilor cetățenilor. cu vârste cuprinse între 24 și 44 de ani, toate
element central al planului de redresare al UE, fundamental
Astfel, polițiștii au intervenit la peste 70 de domiciliate în comuna Mereni, județul
pentru prevenirea apariției unor epidemii viitoare și
evenimente, dintre care aproximativ 60 au Teleorman, cercetate într-un dosar penal consolidarea rezilienței la acestea, precum și pentru oferirea
fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri întocmit de către polițiștii Secției nr. 9 Poliție unor oportunități imediate de afaceri și de investiții pentru
de urgență 112. Rurală Videle sub aspectul săvârșirii, la data relansarea economiei UE. Aceasta urmărește, de asemenea,
Totodată, pentru neregulile constatate de 19.05.2020,a infracțiunilor de lovirea sau să integreze considerațiile legate de biodiversitate în strategia
polițiștii au aplicat peste 100 de sancțiuni alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și globală de creștere economică a UE.
contravenționale în valoare de peste 40.000 liniștii publice, a fost dispusă măsura reținerii, Strategia propune, printre altele, stabilirea unor obiective
de lei (dintre care aproximativ 30 pentru acestea fiind introduse în Centrul de Reținere obligatorii pentru refacerea ecosistemelor și a râurilor
nerespectarea regimului legal de viteză), au și Arestare Preventivă Teleorman. deteriorate, îmbunătățirea sănătății habitatelor și a speciilor
reținut șapte permise de conducere și au Totodată, în cursul zilei de ieri, fiind în protejate din UE, readucerea polenizatorilor pe terenurile
retras trei certificate de înmatriculare pentru continuarea cercetărilor, polițiștii au efectuat agricole, reducerea poluării, „înverzirea” orașelor noastre,
diferite abateri de la normele privind circulația cinci percheziții domiciliare la locuințele consolidarea agriculturii ecologice și a altor practici agricole
pe drumurile publice. suspecților, fiind ridicate în vederea favorabile biodiversității și îmbunătățirea sănătății pădurilor
De asemenea, în cursul nopții, în jurul orei cercetărilor mai multe obiecte contondente europene.
00:00, polițiștii din Turnu Măgurele au care au fost folosite la săvârșirea Pentru a face ca acest lucru să se întâmple, Comisia
depistat în zona parcului de pe strada infracțiunilor. Cercetările continuă sub Europeană va propune, în 2021, o strategie dedicată pădurilor
Independenței doi tineri din localitate care coordonarea Parchetului de pe lângă din UE, în acord cu ambițiile legate de biodiversitatea și climat.
purtau asupra lor cuțite cu lama rabatabilă în Judecătoria Videle. Obiectivul principal va fi plantarea a cel puțin trei miliarde de
lungime de 10, respectiv 8,5 cm. În cauză a C.D. copaci în Uniunea Europeană, până în 2030, respectând
principiile ecologice.
Ecologiştii au avertizat că ţinta principală a planului, de a
Nelu Tătaru: Putem spune destul de sigur planta cel puţin 3 miliarde de arbori până în 2030, „respectând
deplin principiile ecologice” ar putea fi doar o mică parte a
că se redeschid terasele soluţiei, potrivit The Guardian.

Ministrul Sănătăţii, Nelu B1TV, potrivit Agerpres. rămâne un principiu de bază,


Tătaru, spune că este „destul El a adăugat că în spaţiile spaţiile comune, suprafeţele Anunţuri
de sigur” că terasele vor fi deschise, cum sunt terasele, comune, igiena rămân SC Mara Prod Com SRL angajează personal
redeschise de la 1 iunie, în nu există obligativitatea principii de bază. Dacă supermarket. Relații la sediul societății din Alexandria, Str.
condițiile distanţării fizice. măsurării temperaturii respectăm aceste precauţii, Abatorului, Nr. 1 Bis. Telefon: 0247/314.575
„La sfârşitul acestei clienţilor. ne putem permite în timp şi ***
săptămâni vom avea şi SC Mara Prod Com SRL angajează escavatoriști și
evaluarea acestei prime buldoescavatoriști. Relații la telefon 0766.279.773.
perioade de 14 zile de ***
relaxare şi vom putea spune şi SC ATAC GUARD&PROTECT SRL angajează agenți de
măsurile de relaxare care vin pază. Telefon: 0247/312.854.
după 1 iunie. Deocamdată ***
putem spune destul de sigur Angajăm șoferi categoria C. Relații la telefon
că vom redeschide terasele. 0766.279.773.
Păstrăm aceeaşi distanţare ***
socială, de un metru şi SC MARA PROD COM SRL angajează muncitori
jumătate, şi precauţii pentru necalificați. Relații la telefon 0766.279.773.
locurile comune, cum sunt ***
toaletele. Pot fi mai multe Angajăm șef firmă de pază și paznici. Relații la telefon:
măsuri, dar evaluarea o vom 0766.279773.
face la sfârşitul acestei ***
săptămâni. Vor apărea ordine SC MARA PROD COM SRL angajează economist și
de ministru comune în care contabil, de preferat cu experiență în muncă. Relații la
vom relata şi zonele care se telefon: 0247/314.575.
vor deschide, dar vom avea şi ***
acele măsuri care dau modul „Dacă lucrurile decurg alte relaxări”, astfel încât din Complexul turistic MARA angajează ospătari pentru
de desfăşurare şi funcţionare normal, din 15 iunie ne iulie-august, românii să aibă restaurantul RIVIERA și personal de serviciu pentru motel
a acestor activităţi care vor fi gândim să deschidem şi "o viaţă cvasi-normală”, a mai și spălătorie. Relații la tel. 0723.148.613 sau direct la sediul
relaxate”, a spus Tătaru, la plajele. Distanţarea fizică spus ministrul. complexului.
POLITIC - ADMINISTRATIV 3
Orban solicită miniștrilor urgentarea Nemulțumirile lui Dragnea
proiectelor cu impact după data de 1 iunie Liviu Nicolae Dragnea a fost audiat prin videoconferință
de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție; avocații
Premierul Ludovic Orban a cunoscut sub numele de IMM ajuns mai multe proiecte lui Dragnea au reclamat faptul că din cauza unor probleme
anunţat, la inceputul sedintei Invest. "Sunt două bariere pe menite sa sprijine firmele tehnice ”nu prea s-a înțeles mare lucru” din ce a spus fostul
de Guvern de ieri, că care le eliminăm astăzi în afectate de pandemia de președinte al PSD-ului.
Ordonanta de Urgenta privind urma discuţiilor cu sistemul coronavirus. Astfel, au fost ”Din păcate, ceea ce a spus domnul Dragnea s-a auzit
masurile active pentru financiar bancar. (...) Se discutate si masuri proactive, foarte prost, și urmează să facă o adresă către Înalta Curte de
mentinerea somajului tehnic in propune renunţarea la cerinţa masuri de stimulare a fortei de Casație și Justiție pentru a remedia acest aspect. Din păcate
cazul companiilor care vor de instituire a ipotecii legale munca. Pentru firmele care isi nu am înțeles mare lucru. În esență acesta a spus că se află
ramane inchise si dupa data într-o detenție nelegală”, a declarat avocatul lui Dragnea.
de 1 iunie va intra intr-o prima Audierea a avut loc în cadrul unui proces în care Liviu Nicolae
lectura, urmand ca zilele Dragnea a solicitat să fie eliberat, pe motiv că este ținut
urmatoare sa aiba loc o noua nelegal în penitenciar. Dragnea nu a fost adus de la
sedinta a Executivului in penitenciar, fiind reprezentat de avocați în sala de judecată.
cadrul caruia sa fie adoptat Liviu Dragnea a depus la începutul anului o contestație la
acest act normativ. Totodata, execuție, respinsă de instanță în 30 ianuarie, decizie care a
Orban le-a solicitat ministrilor fost atacată de fostul lider social-democrat la completul de
Cabinetului sau sa grabeasca cinci judecători de la Instanța supremă. În cererea depusă,
procedurile de aprobare a avocații lui Dragnea susțin că este deținut ilegal în
programului IMM Invest, dar si penitenciar, deoarece completul de trei judecători de la Înalta
sa depuna cat mai urgenta Curte de Casație și Justiție nu era specializat în faptele de
rapoartele legate de modul in corupție.
care a actionat Guvernul in Pe 27 mai 2019, în urmă cu un an, Liviu Nicolae Dragnea a
perioada de urgenta, raport ce asupra universalităţii de bunuri reangajeaza personalul, statul fost condamnat definitiv la trei ani și șase luni de închisoare
va fi prezentat Parlamentului. mobile şi imobile aparţinând va trebui sa suporte pana la cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul
"Am solicitarea către toţi debitorului", a anunţat 41,5% din salariul angajatilor angajărilor fictive făcute la DGASPC Teleorman. În urma
miniştri să depuneţi rapoartele ministrul Finanţelor, Florin pentru o perioada de trei luni. încercărilor repetate făcute de Dragnea de a ieși din
solicitate de doamna Cîţu, înainte începerii şedinţei Totodata, in sedinta trecuta închisoare, acesta rămâne după gratii.
vicepremier Turcan. Deci, noi de Guvern. a fost discutata o schema de Și nu acesta este singurul motiv al lui Dragnea de a fi
trebuie să pregătim raportul Premierul a subliniat că nu sprijin pentru marile companii nemulțumit; Dragnea este nemulțumit și fiindcă acum insula
către Parlament privind modul are sens să soliciţi companiei care urmeaza sa fie aprobata Belina a fost retrocedată statului, după ce în perioada sa de
în care a acţionat Guvernul în garanţii asupra bunurilor atâta in sedinta de astazi. Practic, glorie, insula Belina și brațul Pavel fuseseră trecute din
cele două luni de zile în care vreme cât statul garantează Guvernul a stabilit un plafon de domeniul statului, de la Apele Române la Consiliul Județean
am fost în starea de urgenţă. creditul obţinut de firmă prin 8 miliarde de lei pentru Teleorman iar mai apoi la societatea Teldrum.
Ca atare, miniştrii care mai au programul IMM Invest. companiile care au o cifra de Ioan DUMITRESCU
de trimis completări, A doua modificare afaceri de peste 20.0000 de
solicitarea mea este să o facă importantă ţine de certificatele euro. Prin urmare, aceste
cât se poate de repede, astfel
încât, până la sfârşitul
pentru situaţii de urgenţă. "Era
un element de ambiguitate în
companii vor putea obtine
garantii fie de investitii, fie de PSD propune un fost ministru
ceea ce priveşte modul de lucru, credite ce vor fi
săptămânii, doamna viceprim-
ministru, ne-am fixat ca aprobare, dacă firma a fost garantate de stat in proportie la șefia Comisiei parlamentare
obiectiv să finalizăm raportul", afectată sau nu, acel certificat de 80%.
a declarat Orban, în debutul COVID - am eliminat această
cerinţă de a fi aprobat de la caz
In plus, si dobanda va fi
subventionata in proportie de
de control al activității SRI
şedinţei de Guvern de la
Palatul Victoria. la caz", a mai spus ministrul 50%. PSD îl propune pe deputatul Eugen Bejinariu pentru
Tot în ședința de ieri Finanţelor, menționând că La nivelul Executivului se funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare pentru
Guvernul a discutat și câteva programul nu este destinat fac si analize si asta pentru ca, controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii. Acesta
modificări pe care le-ar putea doar companiilor afectate de de la data de 1 iunie, noi urmează să îl înlocuiască pe Claudiu Manda, ales
aduce la programul de pandemie, ci tuturor firmelor. masuri de relaxare vor intra in europarlamentar în urmă cu un an.
finanţare pentru firme, Pe masa Guvernului au vigoare. După plecarea lui Manda la Bruxelles, conducerea
Comisiei a fost asigurată, interimar, de vicepreședintele
Marian Cucșa. Deputatul a devenit membru PSD după ce a
Florin Cîțu: pensiile vor crește în acest an. plecat din partidul Forta Națională al lui Teodor Meleșcanu,
unde a ajuns dupa ce a părăsit ALDE.

După șase luni vom ști cu cât se vor majora


Ministrul Finantelor, Florin Cîțu, a anunțat că creeaza probleme de sustenabilitate României
pensiile vor crește în toamnă, în exclusivitate, la în următorii ani”, a mai avertizat Cîțu.
„Legile puterii”, de la Realitatea PLUS. Ministrul a „Eu sunt un ministru responsabil și precaut,
atras atenția că maririle trebuie să țină cont de voi prezenta scenariile pe care cred ca noi le
riscurile pe care le produce legea pensiilor putem finanta cu situatia in care ne aflam astazi,
adoptată de fosta guvernare PSD. Procentul in cea mai mare criza economica din ultima suta
majorării pensiilor nu a fost anunțat acum, acesta de ani.
va fi știut la sfârșitul lunii iunie, a mai explicat Vom putea face o crestere de pensii dar vom
ministrul. vedea care este aceea, in functie de aceste
„Deja am platit salarii marite in sectorul scenarii. Acest lucru se va putea face dupa ce
bugetar de la inceputul anului, dar una era la vom avea primele sase luni de executie
inceputul anului cand am facut bugetul, cu deficit bugetara.
de 3,7% din PIB, și acum, in mijlocul crizei, cu un Dar aici trebuie sa fim foarte, foarte, foarte
deficit de 6,7% din PIB. atenti, pentru ca putem arunca economia in haos
Pensiile vor creste de la 1 septembrie, DAR daca o sa cadem in directia populismului.
discutam mai multe scenarii. Și fiecare va fi România trebuie să existe și dupa 1 septembrie
prezentat de Ministerul Finantelor catre premier anul viitor. Ca sa putem sa platim pensii, salarii, Propunerea PSD cu Bejinariu șef al Comisiei SRI a fost
si Guvern cu riscurile aferente”, a declarat Florin trebuie sa le facem cu o economie stabila, care transmisă marţi Birourilor permanente reunite, potrivit
Cîțu, la „Legile puterii”. creste, care aloca resursele in zonele productive, agerpres.ro.
Ministrul liberal de Finanțe nu a precizat cu cât altfel nu ajungem nicaieri”, a explicat Florin Cîțu Eugen Bejinariu a fost ministru al Secretariatului general
vor crește pensiile din toamnă, dând vina pe la „Legile puterii”. al Guvernului în timpul mandatului lui Adrian Năstase, între
măsurile populiste ale guvernărilor PSD din Ministrul Finantelor a acuzat din nou cresterile 2000 și 2004. Bejinariu a fost și premier interimar timp de o
ultimii ani, respectiv pe legea nesustenabilă a de salarii și pensii facute in timpul guvernarii săptămână în 2004 după ce Năstase s-a retras de la șefia
pensiilor adoptată anul trecut. PSD, despre care spune ca nu au fost de fapt și Guvernului pentru a intra în cursa pentru prezidențiale.
„Aceste riscuri (ale majorării pensiilor - n.red.) adevarate: „Asa cum s-au facut in trecut cresteri Sunt și alte schimbări pe care PSD dorește să le facă în
trebuie stiute de toata lumea. Ele au fost care dupa aceea au fost luate inapoi pentru ca nu Comisie. Social-democrații mai vor ca deputatul Mitică
prezentate in toate analizele facute de agentiile se puteau plati. Noi nu vrem sa facem acest Marius Mărgărit să facă parte din Comisia SRI în locul
de rating, de Consiliul Fiscal, de Banca lucru”. deputatului Marian Cucşa, care în prezent ocupă funcţia de
Națională, de Comisia Europeană. „Suntem un guvern care reuseste sa
vicepreşedinte al acestui for.
Peste tot suntem penalizați prin faptul că finanteze un deficit de 6,7% din PIB fara niciun
În plus, PSD l-a înlocuit din Comisia parlamentară pentru
această lege, asa cum este construita legea ajutor de la o institutie internationala cu finantare
pensiilor, fara sursa de finantare, cu aceasta din piata. Mai rar o sa gasiti asa ceva!”, a mai
controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe pe
presiune pe buget pe termen scurt si pe anul spus ministrul, marti seara, in emisiunea „Legile deputatul Dorel Căprar, recent exclus din partid, cu deputatul
viitor, este nesustenabila. Este o masura care puterii” de la Realitatea PLUS. Vlad Bontea.
4 SOCIAL - ECONOMIC
Bani de la Guvern, pentru Sistem de supraveghere video urbană
actualizarea Planurilor Urbanistice în municipiul Turnu Măgurele
în șase localități teleormănene (urmare din pagina 1) civile care au gestionat cu o funcționeaza în incinta Poliției
Sistemul de supraveghere mai mare uşurinţă situaţiile în Municipale Turnu Măgurele.
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
video urbană din municipiul care s-au constatat acţiuni Prin intermediul acestei
(MLPDA) a aprobat Programul anual privind defalcarea pe
Turnu Măgurele este un ilegale, au fost identificate şi ample reţele de supraveghere
Consilii Judeţene şi Consilii Locale a sumelor alocate pe anul
instrument eficient de stopate din faze incipiente vor fi monitorizate permanent
2020 pentru elaborarea şi/sau actualizarea Planurilor
c u l e g e r e a d a t e l o r, d e conflictele sociale şi prevenite intrările și ieșirile din
Urbanistice Generale (PUG) şi a Regulamentelor Locale de
documentare, de stocare și de situaţiile contravenţionale, iar municipiu, principalele căi de
Urbanism (RLU). Prevederile bugetare pe anul 2020, pentru
suport în coordonarea identificarea persoanelor care acces către unitatile de
finanţarea elaborării şi/sau actualizării PUG-urilor şi a RLU
acțiunilor forțelor de Poliție desfăşoară activităţi ilegale a invățământ si o serie de zone
sunt de 20.000.000 lei, dintre care sume reținute în valoare
Municipală, iar introducerea fost mai rapidă. publice cunoscute cu
de 2.000.000 lei.
monitorizării principalelor În luna mai 2020 au fost infractionalitate mărită,
Conform Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și
intersecții duce la scăderea finalizate lucrările de extindere obiectivele turistice şi
Administrației (MLPDA), în acest s-au primit cereri pentru
stării infracționale prin a sistemului de supraveghere mobilierul urban şi utilitar.
finanțare de la bugetul de stat din partea a 39 de Consilii
descurajarea potențialilor video urbană existent pe Graţie sistemului de
județene și 957 de unități administrativ-teritoriale care au
infractori. domeniul public al municipiului monitorizare video, vor fi
achiziționat servicii de elaborare a documentațiilor Planului
Efectele implementării Turnu Măgurele cu încă 21 îmbunătăţiţi timpii de
Urbanistic General, aflate în diferite stadii - lucrări noi și
sistemului de supraveghere camere video fixe și mobile, cu intervenţie în cazul sesizării
lucrări în continuare, sumele solicitate totalizând
video au fost înregistrate scopul principal de a crește unor evenimente care
65.109.938,29 lei.
imediat. Sistemul a venit în siguranța cetățenilor din perturbă ordinea publică.
Întrucât suma solicitată de Consiliile Județene depășește
ajutorul forțelor de poliției, municipiu. Centrul de
suma alocată pentru acest an, MLPDA a considerat necesară
autorităţilor locale și societății comandă și supraveghere Cornelia RĂDULESCU
prioritizarea în program a UAT-urilor care au documentații
PUG în curs de elaborare, pentru care au încheiate contracte
de prestări servicii pentru elaborarea sau actualizarea Lege nouă
documentațiilor PUG sau sunt în proces de realizare a
procedurilor de achiziție pentru acestea.
Din județul Teleorman au solicitat bani pentru elaborarea
Fermierii, scutiți de taxe, la utilizarea
ori actualizarea Planurilor Urbanistice Generale șase
localități, respectiv orașul Videle și comunele Brânceni,
apei pentru irigații!
Ciolănești, Crevenicu, Lunca și Traian. În total, valoarea (urmare din pagina 1) lucrărilor de investiţii în infrastructura de irigaţii
aprobată de către Ministerul Lucrărilor Publice se ridică la "Sursele de apă subterană, apă curgătoare, se vor elimina toate taxele, iar termenele de
115.198 de mii de lei deși propunerea Consiliului Județean lacurile şi lacurile de acumulare cu folosinţă eliberare a acestora vor fi reduse la jumătate",
Teleorman a fost de 299.801 lei. Astfel, pentru orașul Videle energetică pot fi utilizate pentru irigaţii, fără prevede legea., Legea pentru completarea art.
a fost aprobată suma de 24.526 lei (valoare propusă de CJ plata contribuţiei specifice de gospodărire a 9 din Legea apelor nr. 107/1996, care prevede
Teleorman - 100.000 de lei), comuna Brânceni – suma apelor, pe perioada stării de urgentă instituite ca utilizarea apelor subterane pentru irigaţii să
alocată 18.668 lei (valoare propusă- 27.000 de lei), pe teritoriul României prin Decretul fie scutită de la plata taxei specifice pentru
Ciolănești – suma aprobată- 18.668 de lei - (valoare propusă- Preşedintelui României nr.195/2020, precum şi perioada stării de urgenţă şi pentru încă şase
32.366 de lei), Crevenicu - valoare aprobată- 18.668 de lei, pe o perioadă de 6 luni de la încetarea acesteia. luni, a fost promulgată de președintele Klaus
(valoare propusă- 62.500 de lei), Lunca valoare aprobată - Pe aceeaşi perioadă, pentru obţinerea avizelor Iohannis.
18.668 de lei, (valoare propusă- 60.000 de lei), iar pentru de gospodărire a apelor în vederea executării George ZAVERA
comuna Traian - valoare aprobată - 16.000 de lei (valoare
propusă- 17.934 de lei). Raport UNICEF
George ZAVERA
Copiii și familiile vulnerabile, acces redus la
Guvernul elimină din programul produsele de bază, în pandemie
IMM Invest cerinţa de instituire a UNICEF a publicat igienă și protecție (16%). A ș a d a r, e s t e n e c e s a r ă
ipotecii şi certificatul COVID-19 rezultatele celei de-a doua
runde a Evaluării rapide a
- Principalele forme de
suport ce trebuie acordate
susținerea unei mai bune
implicări a personalului din
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat, miercuri, în situației copiilor și familiilor, cu copiilor care sunt separați de cabinetele de medicină de
cadrul şedinţei de Guvern, că au fost eliminate două bariere în accent pe categoriile părinți din motive ce țin de familie la nivelul comunităților
cadrul programului IMM Invest, fiind vorba de renunţarea la vulnerabile, în contextul izolare și carantină sau de locale, prin extinderea duratei
cerinţa de instituire a ipotecii legale şi eliminarea certificatului epidemiei de COVID-19 în spitalizarea acestora sunt programului de lucru al
COVID-19, prin care companiile probau dacă au fost sau nu România. Cea de a două rundă furnizarea de alimente, cabinetelor și a vizitelor în
afectate de pandemie. a evaluării s-a făcut pe baza medicamente și alte categorii comunitate. De asemenea,
"Am convocat şedinţa de urgenţă, ca să spun aşa, pentru că rezultatelor unei consultări de produse (45% dintre este necesară o mai bună
avem de pregătit mai multe acte normative. În primul rând, online realizată prin intermediul răspunsuri) și acordarea de conlucrare între personalul
îmbunătăţirea reglementării pentru programul IMM Invest. platformei U-Report, la care au sprijin pentru a putea învăța de medical, autorități și asistenți
Domnule ministru Cîţu, suntem pregătiţi să dezbatem?", a răspuns 2.230 de adolescenți acasă (28% dintre răspunsuri). sociali, astfel încât nevoile
afirmat Orban, la începutul şedinţei de Guvern. și tineri din întreaga țară, și a - Dificultățile privind accesul oamenilor să poată fi
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că sunt două intervievării a peste 120 de la servicii sunt legate de identificate și rezolvate
bariere care vor fi eliminate. profesioniști - lucrători accesul la servicii medicale eficient”, a declarat Pieter Bult,
"Sunt două bariere pe care le eliminăm astăzi în urma comunitari, reprezentanți ai (58%) și de accesul la servicii reprezentantul UNICEF în
discuţiilor cu sistemul financiar bancar de vineri. Una dintre ele autorităților locale și județene, educaționale (31%). România.
propune renunţarea la cerinţa de instituire a ipotecii legale de ai societății civile și personal Potrivit rezultatelor la
bunuri mobile şi imobile aparţinând debitorului", a explicat din instituții rezidențiale - din chestionarele aplicate,
Florin Cîţu. județele Brașov, Bacău, Ilfov categoriile de copii cele mai
Ludovic Orban a precizat că statul garantează în proporţie și Dolj. afectate de pandemia
de 80 la sută şi atunci nu are sens să fie solicitate garanţii Printre concluziile COVID-19 sunt reprezentate
companiei. evaluării se numără de copiii provenind din familii
Cîţu a precizat că a doua modificare se referă la eliminarea următoarele: care trăiesc în sărăcie, copiii
certificatului COVID. - Cei mai vulnerabili copii de etnie romă și copiii care
"Era un element de ambiguitate în ceea ce priveşte modul sunt cei care trăiesc în locuiesc în locuințe
de a proba dacă ai fost afectat sau nu, acel certificat COVID. Şi sărăcie, cei aflați la risc de supraaglomerate.
atunci am eliminat această cerinţă de a fi probat de la caz la violență, abuz sau neglijare, Rezultatele evaluării
caz", a spus ministrul Finanţelor. cei care trăiesc în locuințe „Față de prima rundă a rapide evidențiază necesitatea
Orban a precizat că IMM Invest nu este un program destinat supraaglomerate și ai căror evaluării rapide, am constatat ca fiecare copil din România să
numai companiilor afectate de pandemie. părinți sunt plecați la muncă în creșteri ale numărului de aibă acces la serviciile de bază
"Ideea este că programul nu este destinat numai străinătate. respondenți care au semnalat de la nivelul comunității. Acest
companiilor a căror activitate a fost afectată direct sau indirect - Principalele dificultăți ale ca fiind problematică lucru poate fi realizat prin
de epidemie, ci către toate companiile. (...) Să le transmiteţi comunităților în care asigurarea produselor de bază, extinderea Pachetului Minim
celor de la Fond să menţină o legătură permanentă cu respondenții trăiesc, generate pe primul loc fiind menționate de Servicii (PMS) la nivelul
responsabilii din cadrul băncilor de derulare a proiectelor, să de pandemia de COVID-19, produsele de igienă, urmate de întregii țări, astfel ca fiecare
aibă o comunicare permanentă astfel încât să fluidizeze toate sunt: respectarea regulilor de alimente. De asemenea, a comunitate și școală să aibă un
procedurile, să grăbească viteza de aprobare a creditelor, ăsta izolare (54%), nesiguranța crescut numărul celor care a s i s t e n t c o m u n i t a r, u n
e de fapt obiectivul nostru", a mai afirmat Orban, potrivit locului de muncă al părinților semnalează dificultăți de acces lucrător/asistent social și un
News.ro. (21%) și lipsa materialelor de la medicamente și vaccinuri. consilier școlar.
5

S.C. MARA PROD COM S.R.L.


FABRICA
DE
PREPARATE
DIN
CARNE
VĂ OFERĂ ZILNIC:
Alexandria, Teleorman, Str. Abatorului, Nr.1 bis Tel./ Fax: 0247/312.854; 314.575
E-mail: maraflorica@yahoo.com
6

Organizăm: Nunţi, Mese festive, Simpozioane, Recepţii, Petreceri pentru copii


Cazare: În camere double sau single room
Mobil: 0723.148.613; Tel/Fax. Receptie motel: 0247.443.308
Mail: maraflorica@yahoo.com www.motel-restaurant-mara.ro
EDUCAŢIE - CULTURĂ - SĂNĂTATE 7
Examenul național de definitivare în învățământ Cel târziu pe 2 iunie măștile
În contextul situației
epidemiologice determinate de
răspândirea COVID-19,
vor ajunge în școli
Ministerul Educației și Cercetării Premierul Ludovic Orban a cerut public, în ședința de
a adoptat anumite modificări și guvern de miercuri, ca măștile să ajungă în toate școlile
completări ale Metodologiei- până cel târziu pe 1 iunie. Ministrul Educației, Monica
cadru de organizare și Anisie a răspuns că vor fi în școli până pe 2 iunie, când
desfășurare a examenului de elevii încep pregătirea pentru examenele naționale.
definitivat. Reamintim că achiziția de măști de protecție pentru toți
Astfel, perioada concediului elevii de clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, precum și
de maternitate, precum și pentru profesorii și personalul din școli a fost anulată de
perioada suspendării cursurilor Ministerul Educației, cu doar 10 zile înainte de
ca urmare a declarării stării de reînceperea școlii.
urgență/alertă se consideră Ministerul mai încearcă o dată să cumpere măștile pe
vechime la catedră pentru care este obligat prin lege să le asigure participanților la
cadrele didactice înscrise la ultima inspecție la clasă, distanțare fizică; într-o sală de cursuri și examene, printr-o nouă procedură care a fost
examenul național de inspecție susținută în calitate de examen pot susține proba scrisă lansată luni dimineață.
definitivare în învățământ. cadru didactic calificat. un număr de 10 candidați.
În sesiunea 2020, structura Solicitarea se transmite în scris În sesiunea 2020 a
examenului este următoarea: inspectoratului școlar, până la examenului, nota obținută la
- Etapa I- eliminatorie: a) data de 5 iunie 2020. Candidații examen se calculează după
susținerea a cel puțin unei vor preciza unitatea de f o r m u l a :
i n s p e c ț i i d e învățământ în care a fost ND=(2NI+NP+7NS)/10, unde:
specialitate/recunoașterea notei susținută inspecția, precum și ND este nota de la definitivat; NI-
obținute la ultima inspecție la nota obținută/calificativul nota de la inspecție (respectiv
clasă, inspecție susținută în o b ț i n u t . cea mai mare dintre notele la
calitate de cadru didactic Recunoașterea/echivalarea cele două inspecții de
calificat; b) evaluarea inspecției, la solicitarea specialitate obținute de
portofoliului profesional. candidaților, se realizează până candidatul care a susținut
- Etapa a II-a (finală): o probă la data de 12 iunie 2020. ambele inspecții); NP- nota
scrisă M ă s u r i l e d e pentru portofoliu; NS- nota la
În anul școlar 2019-2020, prevenție/protecție în sălile de proba scrisă (toate notele fiind
candidații care nu au susținut examen sunt următoarele: obținute de candidat în sesiunea
prima inspecție de specialitate repartizarea în săli a candidaților de examen curentă).
în cadrul examenului pot solicita care susțin examenul în Nota minimă de promovare a Întrebat de Edupedu.ro dacă vor ajunge măștile la timp
inspectoratului școlar sesiunea 2020 se face cu examenului este 8 (opt). în școli, secretarul de stat responsabil cu achiziția,
recunoașterea notei obținute la respectarea măsurilor de Cornelia RĂDULESCU Luminița Barcari, a declarat: “Noi ne străduim să ajungă
până pe 2 iunie”.

Săli speciale, în care copiii cu o temperatură După câte zile nu mai


peste 37,3 °C să susțină examenele
Facem niște săli speciale în care copii cu o “Noi acum lucrăm la o procedură, pentru că am
sunt contagioși pacienţii
temperatură peste 37,3 °C să susțină examenele,
a declarat pentru stiriedu.ro secretarul de stat
cerut punctul de vedere al Ministerului Sănătății.
Vrem să avem o procedură bine fundamentată cu Covid-19
pentru învățământ preuniversitar din Ministerul despre ce facem cu copiii care au o temperatură Un studiu făcut în Singapore arată că pacienţii nu mai
Educației, Rodica-Luminița Barcari. mai mare de 37,3 grade Celsius, să fie într-o sală transmit virusul după 11 zile de când au făcut Covid-19.
specială, în funcție de ce ne recomandă și Cercetarea arată că un test pozitiv nu înseamnă prezenţa
Ministerul Sănătății. virusului viu şi a posibilităţii de a-l transmite mai departe.
Adică niciun copil să nu fie discriminat și să În România pacienţii cu Covid-19 pot sta în spital
poată susține examenul. săptămâni la rând până să le iasă testul pentru Covid
Facem niște săli speciale în care ei să susțină negativ, de două ori în decurs de o zi. În lume însă acest
evaluarea. În altă sală decât restul copiilor, astfel mod de a proceda cu pacienţii s-ar putea schimba curând.
încât să nu se simtă ceilalți în pericol”, a spus
Barcari pentru stiriedu.ro.
Secretarul de stat a mai spus că pentru elevii
care nu pot veni fizic la examene din cauza unor
afecțiuni vor fi cerute subiecte de rezervă.
Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a care vor
susține Evaluarea Națională, respectiv
Bacalaureatul după 15 iunie.

Veste bună pentru femeile care beau cafea!


Femeile care beau doua sau procent de adipozitate cu 4,1% Interesant este insa ca
trei cesti de cafea pe zi au mai mai scazut decat cele care nu au aceste concluzii se pastreaza
putin tesut adipos fata de cele acest obicei, potrivit chiar si atunci cand intra in
care nu au acest obicei. Inclusiv MedicalXpress. ecuatie cafeaua fara cofeina, se
cand vine vorba despre arata intr-un raport
grasimea abdominala publicat de The Journal of
lucrurile stau asa, arata un Nutrition.
studiu recent. In plus, nu au existat Un test pozitiv nu este echivalent cu prezenţa virusului
Cercetarea realizata in diferente intre fumatori si viu şi a infecţiozităţii. Asta susţin specialiştii de la Centrul
SUA a aratat ca femeile cu nefumatori sau oamenii Naţional de Boli Infecţioase şi a Academiei de Medicină
varste cuprinse intre 20 si sanatosi si cei cu boli din Singapore. Şi asta pentru că, după 11 zile de boală,
44 de ani care beau doua cronice. virusul nu a putut fi izolat şi cultivat în laborator, pentru
sau trei cesti de cafea pe zi "Cercetarile noastre studiu.
au cel mai putin tesut sugereaza ca ar putea fi Datele strânse de infecţionişti vor influenţa astfel
adipos, respectiv cu 3,4% vorba despre compusi modul în care vor fi externaţi pacienţii din spitale. Criteriile
mai putin fata de bioactivi in cafea, in afara actuale luate în calcul, aşa cum se întâmplă şi în
persoanele care nu de cofeina, care pot regla România, se bazează pe rezultatul negativ al testelor, ci
consuma cafea deloc. In general, procentul mediu greutatea si care ar putea fi nu pe gradul de infecţiozitate.
Cat despre femeile cu varste al grasimii totale corporale a fost folositi drept compusi anti- Autorităţile din Sănătate din Singapore spun că ar
cuprinse intre 45 si 69 de ani, cu 2,8% mai redus in cazul obezitate", a declarat unul dintre putea lua în calcul aceste noi informaţii atunci când vine
cele care beau patru sau mai femeilor de toate varstele care autorii studiului, dr. Lee Smith, vorba despre modul în care se face planul de
multe cesti de cafea pe zi au un au obiceiul de a bea cafea. de la Anglia Ruskin University. management clinic al pacientului.
8 DIVERSE
România reală Ştiinţa din spatele bârfei şi de ce o facem cu toţii
Oamenii se „hrănesc” cu bârfe. Tocmai din serviciu” sau „a trebuit să se ducă la spital”.
Ce ne mai distrăm când plouă... acest motiv, în anii 1960, publicaţia National
Enquirer şi-a schimbat titlurile macabre pentru
Acest tip de discuţie neutră ne ajută, de fapt, să
clădim relaţii de prietenie sau să aflăm
Zilele trecute mă aflam în colţul străzi „Griviţa” cu „Dunării” care era cunoscută cu altele concentrate pe informaţii cruciale pentru viaţa socială, susţine
aşteptând pe cineva. Ploaia care căzuse cu o seară în urmă scandal şi detalii sordide despre celebrităţi. Megan Robbins, profesor de psihologie la
formase o ditamai băltoaca lăngă trotuar, aşa cum doar pe Schimbarea i-a oferit tabloidului acces la cozile Universitatea Riverside, potrivit CNN.
străzile din românia se formează. O „mămică” cu bebeluşul sub de la casele de marcat din supermarketuri şi la
umbrelă încerca să treacă strada cum doar în românia se trece, minţile curioase care trec prin ele zi de zi.
adică prin loc nepermis. În acel moment trece în mare viteză un Totuşi, nu doar cititorii de tabloide adoră să
BMW condus de un tânăr. Şi cum se întâmplă doar în românia, bârfească. Sociologii au descoperit că toţi
acesta distrat nu ocoleşre lacul şi îi face o baie zdravănă bietei oamenii sunt făcuţi să fie mai atenţi şi să
„mămici”... participe la discuţiile care conţin bârfe. De fapt,
Acest lucru mi-a adus aminte de un banc pe care vi-l redau este o adaptare evoluţionară – bârfitul a
mai jos: „După o ploaie zdravănă, un ardelean sta pe un trotuar, devenit natură umană.
în aşteptarea unui autobuz. La un moment dat, o maşină trece „Suntem descendenţii oamenilor care erau
în trombă printr-o baltă de la marginea trotuarului, stropindu-l pricepuţi la asta”, spune Frank McAndrew,
din cap până-n picioare; în mod evident, fără a se opri... Fără a profesor de psihologie la Knox College, din
se enerva, ardeleanul comentează cu voce tare: statul american Illinois. „În vremurile
- No, aşa ceva la noi - la Cluj - nu se poate întâmpla!... La preistorice, oamenii erau fascinaţi de vieţile
care, unul de lângă el îl întreabă: celor care erau mai realizaţi”, adaugă Chiar dacă bârfitul este deseori descris ca
- Da ce, bă' ardelene, la voi, la Cluj nu sunt bălţi?!? profesorul. un act feminin sau o distracţie a oamenilor
- Ba sunt!... Da' dacă te stropeşte cu maşina, şoferul McAndrew, expert în comportamentul needucaţi, Robbins spune că toată lumea o
opreşte, se dă jos şi-şi cere iertare, te urcă în maşină, te duce social uman şi „statul la bârfă”, explică faptul că face.
acasă la el, îţi dă un rând de haine uscate, te pune să faci un pentru a supravieţui în timpurile preistorice, „Cercetările noastre au demontat aceste
duş, îţi dă o masă pe cinste şi-un sfert de palincă, te ţine să te oamenii trebuiau să ştie ce se întâmplă cu cei stereotipuri. Fiind o specie socială, trebuie să
culci acolo şi dimineaţa, la plecare, îţi dă şi o sută de euro. din jurul lor. vorbim despre alţi oameni. Nu trăim în izolare şi
- Ha, ha!... Te-ai tâmpit, omule, zău aşa!... Ţi s-a întâmplat „Cine se culcă cu cine? Cine are putere? vorbim despre alţi oameni care, inevitabil,
ţie una ca asta ?!?... Cine are acces la resurse? Dacă nu te numărai uneori nu sunt prezenţi”, explică Robbins.
- Mie, nu!... Da' lu' nevasta-mea, da!... printre aceste categorii, nu aveai foarte mult Acţiunea de a bârfi devine dăunătoare
Mihail TĂNASE succes”, spune profesorul. atunci când nu oferă o oportunitate de învăţare
În general, bârfitul are conotaţii negative, în socială, spun oamenii de ştiinţă, spre exemplu
special atunci când ne gândim la zvonuri
Fragmente ale manuscriselor negative sau tabloide şi dreptul la intimitate al
atunci când este vorba despre comentarii
grosolane despre felul în care arată o persoană
unei persoane. Totuşi, în viaţa de zi cu zi, sau afirmaţii mincinoase.
de la Marea Moartă despre cercetătorii spun că pălăvrăgeala noastră
despre cei din jur pare plictisitoare, dar are
Robbins mai adaugă că există studii
convingătoare care arată că bârfitul ar putea
care se credea că sunt goale propriile scopuri unice.
Majoritatea cercetătorilor definesc bârfitul
servi drept verificare asupra comportamentului
moral al persoanelor, astfel descurajând
ascund bucați de text drept vorbitul despre cineva care nu e prezent
şi distribuirea de informaţii care nu sunt foarte
posibili trişori sau leneşi dat fiind că oamenilor
le pasă de reputaţie şi nu vor să rişte să devină
Manuscrisele de la Marea Moartă, o colecție de texte cunoscute. Potrivit unei analize a cercetătorilor subiect de bârfă.
religioase care datează din secolul III înaintea erei noastre, de la Universitatea Riverside din California, o De asemenea, acest comportament uman
au atras în ultimele decenii atenția oamenilor de știință. De-a persoană obişnuită petrece 52 de minute în nu este limitat la un singur grup de vârstă.
lungul timpului, din cauza condițiilor de mediu și a modului de fiecare zi făcând exact acest lucru. Stacy Torres, profesor de sociologie, a studiat
depozitare acestea s-au fragmentat, ceea ce i-a determinat Totuşi, majoritatea bârfelor sunt inofensive. obiceiul în rândul vârstnicilor din New York City.
pe oamenii de știință să analizeze individual fiecare fragment În jur de 15% din tot ceea ce discutăm conţine Cercetarea sa a dezvăluit că adulţii mai în
rezultat. Unele dintre aceste fragmente, considerat goale, argumente negative – sau ceea ce cercetătorii vârstă au participat la bârfă în restaurante
ascund, conform, cercetătorilor bucăți de text, vizibile doar numesc „evaluativ” – dar în afară de asta, locale şi magazine cu scopul de a a forma şi
cu ajutorul imagisticii multispectrale, notează Science Alert. persoana obişnuită doar enumeră informaţii menţine legături sociale, dar şi pentru a
precum „a trebuit să stea până târziu la combate singurătatea.
Fragmentele misterioase au fost donate de către guvernul
iordanian expertului în piele și papirus Ronald Reed, de la
Universitatea Leeds, pentru a fi studiate, dat fiind faptul că pe
acestea nu se vedeau urme vizibile de cerneală a făcut ca Anunţ public
acestea să nu fie considerate importante de către oamenii de
privind decizia etapei de încadrare
știință.
OMV PETROM SA, titular al proiectului ”Integritatea conductei de amestec a sondei
În anul 1997, colecția dr.
1731 Blejești”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către
Reed a fost donată către
APM Teleorman,
Universitatea Manchester,
nu se supune evaluării impactului asupra mediului
Regatul Unit, iar acolo
în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul ”Integritatea
profesoara Joan Taylor, de la
conductei de amestec a sondei 1731 Blejești”, propus a fi amplasat în comuna Cosmești,
Colegiul Regal din Londra a județul Teleorman Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi
ajuns la concluzia că aceste consultate la sediul APM Teleorman, din mun. Alexandria, str. Dunării, nr. 1, jud. Teleorman de
pergamente ascund mai mult luni până joi între orele 8.00-16.30 și vineri între orele 8.00 -14.00, precum și la următoarea
decât se poate vedea cu adresă de internet http://apmtr.anpm.ro
ochiul liber. Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în
Echipa coordonată de către dr. Taylor a adunat și scanat termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a APM Teleorman.
51 de fragmente din colecția dr. Reed și au descoperit șase
care au fost studiate în amănunt. Pe patru dintre aceste texte
au fost identificate bucăți de text scrise în aramaică cu
ajutorul unei cerneli pe bază carbon.
Anunţ
Descoperirea unor caractere pe o fragmente de ZENEX SRL, cu sediul în com Mârzănești, jud. Teleorman, CUI 24629858, J34/890/2008,
pergament poate părea minoră, dar în contextul studiilor pierdut Certificat constatator nr. 14529 din 11.03.2009. Îl declar nul.
despre manuscriselor de la Marea Moartă, nicio descoperire
nu poate fi considerată banală. Asta deoarece fiecare
fragment poate sta la baza unei noi descoperiri. Dar și din
Anunţ
cauza faptului că unele dintre aceste fragmente pot valora Vând casă în Alexandria, str. I. Creangă nr. 25 Bis, deschidere 12 m, suprafață 500 mp,
chiar și câteva milioane de euro, ceea ce, din nefericire, naște compusă din 3 dormitoare, sufragerie, bucătărie, 2 băi, beci, centrală proprie. Preț negociabil.
o piață a falsurilor. Telefon: 0721.217.130.

Pastila de râs Anunţuri


Familia Mîndroceanu vinde casa de la Țigănești, preţ casă 60.000 Euro/Negociabil.
Un orășean, la tara: Telefon: 0762/660.254.
- Bade, de ce nu are coarne vaca dumitale? ***
- Sunt mai multe motive: unor vaci le cresc coarnele mai Vând teren intravilan la intrare în comuna Nanov, suprafața 1000 m.p. (la 300 m de
Alexandria). 0762/660.254
tarziu, altora li se taie. Unele nu au deloc. ***
- Si asta din ce categorie face parte? Închiriez sau vând spațiu comercial, suprafață 60 mp, în Alexandria, strada
- Asta e cal. Independenței, parter. Relații la telefon 0722.622.453.
HOROSCOP - PROGRAM TV 9
Horoscop 28 Mai Semnificaţii istorice pentru
BERBEC TAUR GEMENI RAC 28 Mai
Nu va sfatuim sa Sunteti irascibil. S-ar putea sa fiti Va c o n c e n t r a t i 1853: S-a născut Carl Larsson, pictor suedez (d. 1919).
va faceti un program Ideile dumneavoastra certat de seful intreaga atentie 1864: A murit Simion
strict. Faceti mai nu prea sunt ierarhic pentru ca nu asupra unei afaceri Bărnuţiu, politician român (n.
multe drumuri scurte acceptate de anturaj. ati reusit sa finalizati o promitatoare si
in interes profesional Evitati discutiile in lucrare la termen. Cu neglijati relatiile 1808).
si sa ajungeti tarziu contradictoriu cu ajutorul unei sentimentale. Ar fi 1908: S-a născut Ian
a c a s a , s p r e partenerul de viata si persoane cu bine sa va faceti putin Fleming, scriitor britanic (d.
nemultumirea cu o persoana mai in experienta, reusiti sa timp si pentru 1964).
partenerului de viata. varsta din familie! rezolvati problema. partener și prieteni.
1912: A murit Paul Emile
LEU FECIOARĂ BALANŢA SCORPION Lecoq de Boisbaudran, chimist
Este posibil sa va Sunteti iritat si nu va Nu sunteti prea Partenerul nu este francez (n. 1838).
confruntati cu probleme stapaniti nervozitatea. comunicativ si este de acord sa plecati 1912: S-a născut Patrick
de natura sentimentala. Riscati sa provocati i n d i c a t s a e v i t a i intr-o calatorie de White, scriitor australian,
Nu este cazul sa dispute cu cei din jur. intalnirile de afaceri afaceri, motivand ca laureat al Premiului Nobel
"depuneti armele"! T e m p e r a t i - v a sau cu prietenii. nu este momentul
Dupa o discutie cu atitudinea agresiva Acordati mai multa potrivit. Stabiliti-va (d.1990).
persoana iubita, reusiti fata de prieteni si a t e n t i e a t e n t i e prioritatile si tineti 1948: Printr-un decret al
sa clarificati familie, altfel veti avea problemelor pe care cont de sfaturile unei guvernului Petru Groza,
neintelegerile. de pierdut. le au membrii familiei! rude apropiate! Regelui Mihai şi membrilor familiei regale li s-a retras
SĂGETĂTOR CAPRICORN VĂRSĂTOR PEŞTI cetăţenia română.
1963: A murit Ion Agârbiceanu, scriitor român, membru al
A c t i v i t a t e a Incepeti ziua plin Aveti dificultati de N u e s t e
profesionala este de entuziasm si va comunicare si nu r e c o m a n d a b i l v a Academiei Române (n. 1882).
afectata de puterea simtiti in stare sa reusiti sa va faceti a s u m a t i n o i 1977: A fost inaugurat Muzeul Tropaeum Traiani şi replica
s c a z u t a d e demarati o noua inteles. Este indicat responsabilitati. Se monumentului triumfal roman de la Adamclisi, restaurat de
concentrare. In relatiile lucrare. Revine in pare ca nu sunteti in
cu partenerul, dati s a a m a n a t i cea mai buna forma. un grup de specialişti români.
dovada de mai multa actualitate o problema p r o b l e m e l e c a r e Tineti cont de sfaturile
pe care ati tratat-o cu necesita rabdare. partenerului de viata, 1985: A murit Şerban Ţiţeica, fizician român,
diplomatie. Seara,
plecati intr-o vizita la superficialitate acum Relatiile sentimentale care dorește sa va vicepreşedinte al Academiei Române (n. 1908). Este unanim
prieteni. cateva zile. pot fi armonioase. ajute! considerat drept fondatorul școlii române de fizică cuantică.

Joi 28 Mai 2020

07:00 Telejurnal matinal 10:00 07:00 Ştirile Pro Tv 10:30 07:00 Observator 08:00 08:15 Pastila de râs 09:30
Ediţie specială 11:00 Yanxi, palatul Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro Neatza cu Răzvan şi Dani 12:00 Kosem 11:00 Puterea dragostei
suspinelor 12:30 Parlamentul Tv 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La 12:00 Știrile Kanal D 13:00 În
României 13:00 Ediţie specială
Observator 14:00 Mireasa
Maruţă 17:00 Ştirile Pro Tv 18:00 16:00 Observator 17:00 Acces căutarea adevărului 15:00 Teo
13:30 Doar să gustaţi 14:00 Show 17:00 Puterea dragostei
Telejurnal 15:00 Akzente 17:00 Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro direct 19:00 Observator -
19:00 Știrile Kanal D 20:00 Mă
Yanxi, palatul suspinelor 18:00 Tv 20:30 Las fierbinți 21:30 Tatăl Sport/Meteo 20:30 Chefi la
Aripile Nordului 18:55 Nadine 20:00 numesc Zuleyha 22:00 Medici:
23:00 Ştirile Pro Tv 23:30 Echipa cuțite 23:30 Observator – Sport
Telejurnal 21:00 România 9 22:00 Conducătorii orașului Florența
Sfarmă-Tot 01:30 Tatăl 03:15 00:00 Xtra Night Show 02:15 23:00 Știrile Kanal D 00:00
Jocurile timpului 23:15 Telejurnal
00:00 Fotbal: Brazilia - Coasta de Vorbeşte lumea 05:00 Ce spun Acces direct 04:00 Sacrificiul Puterea dragostei 02:30 Teo
Fildeş românii 06:00 Ştirile Pro Tv 06:00 Observator Show

07:20 Orgolii 10:00 Starea 07:45 La Maruţă 09:45 The 07:55 Documentar 360° Geo 07:55 Edge of Tomorrow:
naţiei 11:30 Casa: construcţie Wonderful World of Disney - 09:00 Teleșcoala 10:00 Câştigă Prizonier în timp 09:40 Leisure
România! 11:00 Iubire dincolo de
şi design 14:00 Camera de râs Singur acasă 4 11:30 La bloc timp 12:00 Telejurnal 13:00 Cultura
seeker 11:25 Christopher
15:05 Focus 16:00 Orgolii 13:30 Visând la Jeannie... minorităţilor 13:30 Natură şi aventură Robin şi Winnie de Pluş 13:05
18:00 Focus 18 - Starea după 15 ani 15:15 Arunc-o pe 14:00 Documentar 360° Geo 15:00 Rețeaua 14:55 Invincibil 16:35
sănătății 19:00 Mama mea mama din tren 16:45 Cartea Teleșcoala 16:00 Iubire dincolo de Peter Iepuraşul 18:00 Pumni
gătește mai bine 20:00 vieții 18:30 La bloc 20:30 timp 17:00 România…în bucate de oțel 20:00 Oameni ca noi
Cronicile unui justițiar 22:00 Automata 22:30 Super băieţi 17:40 Primavara amintirilor 18:35 # 21:50 Un artist numit dezastru
De acasă mpreună 19:00 Telejurnal
Starea naţiei 23:00 Arma 00:30 Automata 02:30 Super 20:10 Mythica: Tărâmul zeilor 22:15 23:30 Strada conspirației 01:25
virtuala 01:00 Cronicile unui băieţi 04:30 La Maruţă 06:15 Câştigă România! 23:15 Anatomia lui Elicopter la pământ! 03:45 Frați
justițiar 03:00 Arma virtuala La bloc Grey în mijlocul naturii

Redacţia ISSN: 1843-4037 Cotidianul MARA vine la tine acasă


Vrei să fii zilnic la curent cu cele mai importante ştiri din judeţul tău, dar nu ai timp
de pierdut pentru a sta la coadă la chioşcurile de ziare? De acum cotidianul MARA
vine la tine acasă. Decupează talonul de abonament din ziar, achită în contul
RO55CECETR0101RON0427628, deschis la CEC BANK Alexandria suma
Redactor şef: Emil PETRESCU aferentă lunilor de abonament alese şi expediază talonul de abonament + copia
Secretar de redacţie: Dana PĂUNE chitanţei de plată pe adresa cotidianului MARA: Alexandria, Str. Libertăţii, nr. 271, Bl.
Redactori: Claudiu DUMITRACHE, Cornelia RĂDULESCU, L4 sau pe fax. 0347/80.44.48 sau poţi veni direct la sediul cotidianului şi de luna
Gheorghe PIETREANU, Ioan DUMITRESCU, următoare ziarul MARA vine la tine la uşă.
Mihail TĂNASE, Carmen ROBESCU
Tehnoredactor: Ionuţ CĂRUŢĂ Talon de abonament
Orice neregulă, orice problemă, orice necaz pot fi
Persoana fizică: Numele _______________ Prenumele ________________
sesizate reporterului de servici la numărul de telefon: 0763.801.083
Vârsta ______ Profesia __________________________________________
Alexandria, str. Libertăţii, nr. 271, bl. L4, jud. Teleorman Persoană juridică: Nume firmă ___________________________________
Telefon director executiv: 0763.801.083 Domeniul de activitate __________________________________________
Telefon: 0347.804.448 CUI _____________ Cont __________________ Banca ________________
E-mail: ziarulmara@email.com Vei primi abonamentul la adresa:
www.ziarulmara.ro Str. _______________ nr ______ Bl. ______ Sc. ______ Et. _____ Ap. _____
Tipărit la Tipografia “MARA” Localitatea ________________ Cod poştal ____________ Judeţul _______
Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor aparţine, în totalitate, autorului. Tel _______________Fax _____________E-mail______________________
Fotografiile cu indicativele T şi P reprezintă trucaj şi respectiv, pamflet. Doresc să achiziţionez un abonament la cotidianul MARA începând cu luna
10 SPORT Anul XIX, nr. 3447 Joi 28 Mai 2020
Veste excelentă pentru fotbalişti! Lucrările avansează la
Fond financiar destinat jucătorilor neplătiţi de stadionul Steaua! Au fost
cluburi în anumite situaţii
Asociația Fotbaliştilor sindicatul mondial al Pot formula o cerere catre montați primii turnicheți
Amatori si Nonamatori din jucătorilor, au ajuns la un Fondul pentru protectia
România (AFAN) a făcut un acord pentru crearea unui jucatorilor pentru a solicita Stadionul Steaua este din ce în ce mai aproape de ”forma
anunţ important pentru Fond destinat jucătorilor care sprijin in acoperirea in parte a finală”. În Ghencea au ajuns deja primii turnicheți.
jucătorii care au rămas cu nu au fost plătiți de cluburile pierderilor suferite ca urmare a De asemenea, muncitorii au montat și primii metri din
banii neîncasaţi de la anumite lor. declararii starii de faliment, gardul de securitate, în zona tribunei a doua și a peluzei nord,
cluburi. Astfel, jucatorii care au insolventa sau ca urmare a potrivit Steaua TV. Cu toate acestea, se pare că arena din
dezafilierii clubului. Ghencea nu va fi prima dată în folosință, după cum a anunțat
Atentie! Depunerea cererii Gică Popescu în urmă cu patru zile.
nu garanteaza primirea de
sume compensatorii din
partea Fondului, sumele
urmand a se acorda functie de
cat de mare este numarul de
cereri ce vor fi adresate de
toate tarile membre si in limita
resurselor financiare alocate
(resursele financiare ale
fondului fiind limitate).
Cererea, insotita de
documentele justificative,
trebuie depusa pana cel tarziu
În comunicatul AFAN sunt datorii nerecuperate de la in data de 14 iunie 2020.
specificate clar situaţiile care Cluburi, datorii aferente AFAN va acorda sprijinul
pentru depunerea solicitarilor Gică Popescu: ”Stadionul Steaua va fi gata în octombrie”
vor fi luate în calcul de Comisia perioadei iulie 2015 – iunie ”În urma unei discuții, pe care am avut-o cu reprezentanții
stabilită de FIFA şi FIFpro 2020 si care se afla in una din de obtinere a compensatiilor
cu mentiunea ca vor fi constructorului, am aflat că Stadionul Arcul de Triumf va fi
pentru analiză şi plăţi. situatiile : gata primul și va fi predat la 31 iulie. Asta, deși noi am spus că
Cuntumul plăţilor va fi stabilit – Cluburile au intrat in transmise catre Comisia care
verifica cererile doar dosarele este ok și în septembrie. Apoi, stadionul Steaua va fi gata în
în funcţie de valoarea sumelor faliment ; octombrie și Rapidul în noiembrie.
care vor fi solicitate. – Cluburile au fost complete.
Pentru depunere va rugam Este bine că aceste stadioane vor fi gata în acest an,
Comunicat AFAN legat de dezafiliate ; 2020, astfel că la starul lui Euro 2020, mutat la anul, în 2021
despăgubirea fotbaliştilor în – Cluburile au fost in sa completati formularul
anexat si sa depuneti anexat vom fi la punct cu toate chestiunile”, a spus Gică Popescu.
anumite situaţii insolventa, insolventa s-a
"Asa cum v-am anuntat incheiat iar jucatorilor le-a fost documentele solicitate", se
precizează în comunicat.
inca din luna februarie 2020,
FIFA alături de FIFPro,
platit doar un procent din suma
datorata ; Protocol LPF: A fost decis
numărul maxim de persoane
Suma reală pe care va trebui să o plătească prezente la stadioane la
Rangers pentru Ianis Hagi. Când s-ar meciurile din România
putea finaliza tranzacția Fotbalul din România face paşi concreţi pentru revenirea
Transferul lui Ianis Hagi la Rangers a ținut la disputarea meciurilor. Pe lângă decizia legată de
prima pagină a publicațiilor sportive din Europa. neanunţarea numelor eventualilor jucători infectaţi a fost
Genk a anunțat inițial că tranzacția s-a făcut, hotărât şi numărul de persoane care pot fi la stadion, 150.
după care a șters postarea de pe site-ul oficial. În primele trei ligi din România s-au luat măsuri diferite
Transferul nu este încă gata, dar este de pentru realuare competiţiilor, dar toate trebuie să respecte un
așteptat ca lucrurile să se finlizeze în protocol foarte clar, impus de epidemia cu COVID-19.
următoarele 24 de ore. Sky Sports anunță că Pentru Liga 1, Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat
Rangers va trebui să plătească pentru Ianis cluburile ce protocol trebuie respectat la meciuri. Partidele ar
Hagi 3 milioane de lire sterline (aproximativ urma să înceapă pe 13 iunie şi vor fi transmise pe canalele
3.400.000 de euro). Digi Sport.
Inițial Genk spera să primească pentru un
transfer definitiv al lui Hagi junior la Rangers 4.5
milioane de lire sterline (5.000.000 de euro). Ianis Hagi a fost împrumutat de Rangers de
Belgineii nu vor rămâne cu toată suma de la Genk la începutul acestui an și a reușit să
transfer, Viitorul urmând să primească 20 la impresioneze pe Ibrox, în doar cele câteva
sută din viitoarea tranzacție. partide pe care le-a disputat, înainte ca fotbalul
Ianis Hagi este împrumutat la Rangers să fie întrerupt de pandemia de COVID-19.

Maximum 150 de persoane la stadioane în Liga 1


Restaurantul “Riviera” din cadrul Complexului turistic “Mara” organizează la cererea Printre altele a fost stabilit şi că la stadion nu vor putea fi
dumneavoastră nunți, botezuri, simpozioane, baluri, banchete, orice tip de recepție și mai mult de 150 de persoane, dar şi acestea distribuite după
sărbătorirea oricăror evenimente din viața dumneavoastră. anumite criterii. Stadioanele vor fi împărţite în trei zone, iar
sosirea la arenă trebuie făcută în diferite intervale orare.
În mod excepțional, Restaurantul “Riviera” vă oferă în anul 2020 posibilitatea de a
"În fiecare dintre cele trei zone nu este voie să fie prezente
organiza în zilele de sâmbătă și duminică nunți și botezuri, indiferent de numărul
simultan mai mult de 100 de parsoane. Nu e posibilă o
invitaților.
compensare reciprocă a persoanelor aflate în zone diferite,
Pentru relații suplimentare vă așteptăm la sediul unității din zona Peco de exemplu 130 de persoane în Zona 1 şi 20 de persoane în
sau la telefon: 0723.148613. Zona 2", este scris în protocol.

S-ar putea să vă placă și

  • NR 3434
    NR 3434
    Document10 pagini
    NR 3434
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • NR 3399
    NR 3399
    Document10 pagini
    NR 3399
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • NR 3436
    NR 3436
    Document10 pagini
    NR 3436
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • 03072019
    03072019
    Document16 pagini
    03072019
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • Compressed
    Compressed
    Document16 pagini
    Compressed
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • 13062017
    13062017
    Document16 pagini
    13062017
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • Faydee, Inna Şi Elena Gheorghe, Capete de Afiş La Zilele Judeţului
    Faydee, Inna Şi Elena Gheorghe, Capete de Afiş La Zilele Judeţului
    Document16 pagini
    Faydee, Inna Şi Elena Gheorghe, Capete de Afiş La Zilele Judeţului
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • 08062015
    08062015
    Document16 pagini
    08062015
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări