Sunteți pe pagina 1din 10

Un ziar care nu tace, nu minte, nu iartă şi spune lucrurilor pe nume

COTIDIAN INDEPENDENT Anul XIX, serie nouă, nr. 3446, Miercuri 27 Mai 2020, preţ 0,75 lei
Ziarul tuturor teleormănenilor care au ceva de spus
E-mail: ziarulmara@email.com www.ziarulmara.ro
4
Calendarul de desfășurare a
Guvernul cumpără
Bacalaureatului urgent de la fermieri,
A fost aprobat, prin ordin de ministru, noul calendar de
organizare și desfășurare a examenului național de
activitatea comisia din centrul respectiv se află, de
regulă, în aceeași clădire; sălile dețin sisteme de
pentru rezerva de
Bacalaureat-2020. supraveghere audio-video.
stat, 600.000 tone
de grâu

7
Biblioteca Județeană
„Marin Preda” Teleorman:
Reluarea activității

Astfel, potrivit noului ordin, se consideră centru de Până la data de 8 iunie 2020, Comisia județeană de
examen, în contextul epidemiologic actual, unitatea de bacalaureat/ cea a municipiului București va nominaliza
învățământ unde s-au înscris cel puțin 30 de candidați centrele de examen dintre unitățile de învățământ care
proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare. îndeplinesc condițiile de mai sus și centrele zonale de
Condițiile care trebuie îndeplinite de o școală pentru a evaluare, precum și unitățile de învățământ arondate
fi centru de examen sunt următoarele: organizarea sălilor acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează
de examen să se realizeze astfel încât în fiecare sală, pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de
candidații să fie repartizați la o distanță de minimum 2 candidați.
metri unul față de celălalt stânga/dreapta- față/spate;
sălile de examen și sălile în care își desfășoară (Continuare în pagina 7)

Ministrul Costel Alexe l-a felicitat pe Admiterea în învățământul liceal și


primarul de la Orbeasca pentru decizia de a profesional de stat, an școlar 2020-2021
înființa 82 de hectare de pădure ! Î n c o n t e x t u l
În cadrul unei vizite de epidemiologic actual,
lucru în județul Teleorman, ședințele/acțiunile de
Costel Alexe, ministrul instruire cu părinții și elevii
Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru prezentarea
procedurilor de admitere și
a poposit și în comuna
a planului de școlarizare,
O r b e a s c a , u n d e precum și cele pentru
administrația publică locală completarea opțiunilor în
demarează proiectul pentru fișele de înscriere de către
împădurirea unei suprafețe absolvenții clasei a VIII-a și
de terenuri degradate de de către părinții acestora
peste 82 de hectare. Astfel, pot fi organizate în unitatea
pe raza unității administrativ teritoriale Orbeasca, cu aprobarea Consiliului de învățământ sau prin mijloace electronice de comunicare–telefon, e-mail,
Local, cele 82 de hectare de teren agricol degradat au fost cuprinse într-un videoconferință. Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi se va
perimetru de ameliorare și vor fi împădurite cu bani de la bugetul de stat. face computerizat, într-o sesiune distinctă.
(Continuare în pagina 4) (Continuare în pagina 7)

(€) 1 EUR ($) 1 USD (£) 1 GBP 1 XAU (Gramul


de aur)
4.8415 lei 4.4172 lei 5.4384 lei 244.5322 lei
2 EVENIMENT - ACTUALITATE
Bisericile DA, evenimentele NU. Nereguli în trafic!
BÂLBÂIALA inexplicabilă Amenzi usturătoare pentru
H o r a ț i u M o l d o v a n , posibil să mergi la spectacol a c e e a ș i c a t e g o r i e , i a r
secretar de stat în Ministerul în aer liber respectând principiile epidemiologice şoferii imprudenţi
Sănătății, a primit o întrebare distanța. sunt aceleași, categoric, dar
În ultimele 72 de ore, polițiștii teleormăneni au fost în teren în
cheie din partea artiștilor și a "Slujbele nu fac parte din în momentul în care vom
vederea sigurării climatului de ordine și siguranță publică,
spectatorilor. spectacol, este o altă putea face spectacole cu un
protejării patrimoniului și drepturilor și libertăților persoanelor,
Sute de artiști au fost categorie de întruniri", a număr minim de spectatori,
raspunzând nevoilor cetățenilor.
afectați de pandemia de declarat Horațiu Moldovan. astfel încât să nu se producă
Astfel, polițiștii au intervenit la peste 250 de evenimente,
COVID-19 și cu contaminări, vom
dintre care aproximativ 230 au fost sesizate pe numărul unic
toții așteaptă cu f a c e ș i
pentru apeluri de urgență 112.
n e r ă b d a r e spectacole", a
Totodată, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat 374
redeschiderea completat el.
de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 160.000 de lei
s ă l i l o r d e Mai mult, în
(dintre care 28 pentru nerespectarea regimului legal de viteză),
evenimente sau contextul în care
au reținut 27 de permise de conducere și au retras cinci
măcar acordul la Biserică nu e un
certificate de înmatriculare pentru diferite abateri de la normele
autorităților număr minim de
privind circulația pe drumurile publice.
p e n t r u oameni care pot
În această
evenimentele în merge la slujbă și
perioadă au fost
aer liber, pentru a- nu stă nimeni să-i
constatate mai
și putea relua numere pe
multe infracțiuni la
activitatea. oamenii care
r e g i m u l r u t i e r,
Î n a c e s t intră, Horațiu
r e s p e c t i v
c o n t e x t , Moldovan a
conducerea unui
secretarul de stat adăugat că "este
autoturism de
în Ministerul Bâlbâiala inexplicabilă a o recomandare să
către o persoană
Sănătății, Horațiu Moldovan, două lucruri asemănătoare stea la distanțe convenabile.
căreia i-a fost
a primit o întrebare cheie de la Chiar dacă atât slujba, cât Sunt recomandări și în ceea
suspendată
artiști și spectatori, care vor să și spectacolul reprezintă o ce privește adaptarea tehnicii
exercitarea dreptului de a conduce, conducere sub influența
știe de ce este permis să întrunire publică, afară, în aer de cult, suntem în discuție cu
alcoolului, refuzul recoltării de probe biologice, precum și
mergi la biserică, respectând liber, acesta a spus că "da, dar BOR, pentru a pune la punct
vătămare corporală din culpă, fiind întocmite dosare penale.
distanțarea socială și nu e are altă conotație și nu intră la soluții cât mai bune".
Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Turnu Măgurele au
întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
Un copil dispare la fiecare două minute, în Europa. vătămare corporală din culpă în cazul unui accident rutier
produs în cursul zilei de ieri, în jurul orei 16:00, pe raza comunei
Plopii-Slăvitești. Din primele cercetări polițiștii au stabilit că, în
Peste 6.400 de sesizari în România timp ce un tânăr în vârstă de 19 ani din județul Olt conducea un
Peste 6.000 de sesizări privind dispariții de altor rude, odată cu plecarea aparținătorilor autoturism pe DJ 612A, la intersecția cu DJ 546 nu ar fi
copii au fost făcute în ultimul an. Salvați Copiii legali la muncă în străinătate; blocaje în respectat semnificația indicatorului “Oprire”, intrând în coliziune
avertizează asupra vulnerabilizării sporite a comunicarea cu părinții, cu precădere în cu un autoturism condus regulamentar de către un bărbat în
copiilor în perioada de izolare socială. situații dificile; abandonul școlar și vârstă de 28 de ani din comuna Berevoiești, județul Argeș. În
În decursul ultimului an (30 aprilie 2019 – influența/presiunea anturajului; consumul de urma impactului a rezultat rănirea celui din urmă, bărbatul de 28
20 mai 2020), au fost înregistrate 6.475 de alcool și substanțe halucinogene; situația de ani fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri
sesizări privind minori care au dispărut de economică precară a familiei. medicale. Niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub
acasă, un bilanț dramatic, în condițiile în care „Când un adolescent pleacă de acasă, el influența alcoolului la momentul producerii evenimentului rutier.
192 au vârste până la 10 ani, 1.623 cu vârsta este deja într-o stare psiho-emoțională fragilă Polițiștii teleormăneni recomandă tuturor participanților la
cuprinsă între 10-14 ani şi 4.660 mai mari de și nu își dă seama că, în loc să găsească un traficul rutier să respecte normele privind circulația pe drumurile
14 ani, potrivit datelor furnizate de Direcţia de refugiu, poate să cadă într-o capcană din care publice. Vă reamintim că depășirea limitelor legale de viteză,
Investigaţii Criminale din cadrul cu greu va fi tras înapoi. De aceea, programele viteza neadaptată la condițiile de trafic și neacordarea de
Inspectoratului General de Poliție. Organizaţia de sprijin psihologic sunt esențiale, mai ales prioritate vehiculelor reprezintă unele dintre principalele cauze
Salvaţi Copiii trage un semnal de alarmă zilele acestea, când copiii petrec mai mult timp ale accidentelor grave produse pe drumurile publice.
asupra implicaţiilor pe termen lung ale acestui în mediul online și astfel devin mai vulnerabili De asemenea, recomandăm pietonilor să traverseze strada
fenomen, agravat în perioada de izolare în fața diverselor forme de abuz și exploatare. pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru
socială, care a expus copiii unui număr mai În acest context, Salvați Copiii România și- pietoni” sau pe culoarea verde a semaforului electric, acolo
mare de situații de violență domestică, precum a intensificat eforturile pentru a oferi sprijin unde sunt instalate semafoare, numai după ce s-au asigurat
și de diferite forme de abuz în mediul online. psihologic părinților și copiilor, atât prin temeinic că intenţia de a traversa a fost observată de către
În aceeași perioadă de timp, potrivit intermediul liniilor telefonice, cât și online.”, a şoferi.
aceleiaşi surse, 6.742 de minori au fost găsiți, explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte CLAUDIU DUMITRACHE
dintre care: 207 cu vârste până la 10 ani; 1.711 Executiv Salvați Copiii România.
cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani; 4.824 mai Un copil dispare la fiecare două minute, în
mari de 14 ani.
Cele mai multe dispariții au fost înregistrate
Europa
Datele furnizate de Federația Europeană
Anunţuri
la Direcția Generală de Poliție a Municipiului pentru Copilul Dispărut și Exploatat Sexual SC Mara Prod Com SRL angajează personal
București (sectoarele 1-6), I.P.J. Constanta, (Missing Children Europe), centralizate la supermarket. Relații la sediul societății din Alexandria, Str.
I.P.J. Iași și I.P.J. Bistrița-Năsăud. nivel european, arată contextele dramatice în Abatorului, Nr. 1 Bis. Telefon: 0247/314.575
Plecări voluntare care ajung copiii dispăruţi, astfel că la fiecare ***
În peste 95% din sesizările de dispariții este două minute este raportată dispariția unui SC Mara Prod Com SRL angajează escavatoriști și
vorba de plecări voluntare, cele mai multe copil. buldoescavatoriști. Relații la telefon 0766.279.773.
dispariții fiind înregistrate în rândul De Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, ***
adolescenților. În 40% dintre acestea, este care este marcată în 25 mai, Salvaţi Copiii SC ATAC GUARD&PROTECT SRL angajează agenți de
vorba de plecări voluntare din centre, în vreme România atrage atenţia asupra situaţiilor de pază. Telefon: 0247/312.854.
ce în cazul familiilor se înregistrează un risc în care pot ajunge copiii care pleacă de ***
procent de 60% de plecări intenționate. Copiii acasă sau din centre. Angajăm șoferi categoria C. Relații la telefon
pleacă intenționat de la domiciliu sau din În acest sens, organizaţia realizează 0766.279.773.
centrele de ocrotire a copiilor, pe o perioadă întâlniri regulate cu consilierii şcolari pentru ***
nedeterminată. identificarea copiilor şi a familiilor aflate în SC MARA PROD COM SRL angajează muncitori
În ultimii 5 ani numărul sesizărilor situaţii de risc şi acordarea ajutorului necesar necalificați. Relații la telefon 0766.279.773.
disparițiilor de copii aproape s-a dublat, astfel prin includerea lor în programele de consiliere, ***
că în 2015 erau 3.736 de sesizări și azi sunt suport educaţional și activităţi de timp liber, Angajăm șef firmă de pază și paznici. Relații la telefon:
6.475 de sesizări. furnizate în Centrele de Consiliere pentru 0766.279773.
Principalele motive care îi determină să Părinţi, Centrele Educaţionale şi centrele ***
plece Creştem Împreună (pentru copii ai căror părinţi SC MARA PROD COM SRL angajează economist și
Principalele motive care îi determină pe muncesc în străinătate). contabil, de preferat cu experiență în muncă. Relații la
copii să își părăsească familia sau centrele de Mesajul „Fuga de acasă este o capcană, nu telefon: 0247/314.575.
ocrotire sunt: neglijarea și lipsa de un refugiu!” este unul esențial și este nevoie ***
supraveghere din partea adulților de un efort susținut pentru a avertiza asupra Complexul turistic MARA angajează ospătari pentru
responsabili; conflictele repetate din familie; situațiilor de risc în care copiii şi adolescenţii restaurantul RIVIERA și personal de serviciu pentru motel
abuzurile asupra copiilor, fizice și/sau lipsiţi de sprijin pot lua decizii cu impact negativ și spălătorie. Relații la tel. 0723.148.613 sau direct la sediul
emoționale; lăsarea lor în grija bunicilor sau a major asupra siguranţei şi vieţii lor. complexului.
POLITIC - ADMINISTRATIV 3
PSD, moțiune împotriva lui Vela. Gorghiu:
Ce înseamnă loc eligibil?
Niște populiști lipsiți de credibilitate. Cu mai mult timp în urmă, înaintea izbucnirii epidemiei
cu coronavirus, deputatul Calotă Ică Florică, președintele
E nevoie de mult tupeu! Organizații Județene Teleorman a Alianței Liberalilor și
Democraților, a anunțat în plenul Parlamentului că el și încă
Alina Gorghiu a vorbit adresa ministrului" șicană pentru miniștrii care
despre moțiunea PSD "Câteva pagini, dar care nu chiar își îndeplinesc atribuțiile 9 parlamentari, nemulțumiți de politicile practicate de
împotriva ministrului Marcel transmit nimic. Jigniri și un război politic cu PNL. Călin Popescu Tăriceanu, vor trece la alte partide. A durat
Vela, care se va dezbate nejustificate la adresa Nimic în plus pentru români și o perioadă în care majoritatea partidelor îi așteptau cu
astăzi. ministrului și cam atât. E pentru siguranța și sănătatea brațele deschise, și e vorba de PNL, de PSD, de Partidul
"Astăzi se dezbate nevoie de mult tupeu ca să lor. Pro România.
moțiunea-ghiveci depusă de arunci acuzații nefondate și ar Doar același PSD cu
Deputatul Calotă Ică Florică a optat pentru liberali, el
PSD împotriva ministrului fi un efort inutil să aduci aceleași vechi îndeletniciri:
Vela! Fix cu un an în urmă, contraargumente la ceea ce a aruncatul cu minciuni pentru mai fiind o dată liberal, înainte de a trece la ALDE. Aici are
PSD pornea pe drumul celei două mandate de deputat, consecutive, iar acum își mai
mai mari decăderi în istoria sa, dorește un mandat din partea Partidului Național Liberal.
odată cu alegerile pentru A urmat o perioadă de confuzie, în care deputatul
europarlamentare și Calotă Ică Florică susținea că este membru al PNL
Referendumul pentru justiție, Teleorman, iar senatorul Eugen Pârvulescu, președintele
inițiat de Președintele
Organizației Județene Teleorman a PNL, susținea că
Iohannis. Nici astăzi, situația
sa nu este roz. dânsul nu are cunoștință de așa ceva. Apoi deputatul Calotă
Și nici nu are cum să Ică Florică a declarat că a fost primit în PNL la centru, la
crească în opțiunile București.
electoratului, atât timp cât cei De curând senatorul Eugen Pârvulescu mergând la
care se află la conducerea București, la Palatul Victoria, la șeful său de partid,
partidului sunt niște populiști
Ludovic Orban, a discutat cu acesta și printre altele și
lipsiți de credibilitate, cu o
istorie politică îndoielnică, fără despre primirea deputatului Ică Calotă în PNL. Cu această
cultura dialogului și, în ocazie, senatorul Eugen Pârvulescu a aflat că deputatul
general, fără înțelegerea unui Calotă Ică Flotică este membru PNL. Lui Ică Calotă Florică
lucru elementar: Parlamentul i s-a oferit un loc eligibil pe lista de deputați la viitoarele
și pârghiile parlamentare nu invocat PSD. Statisticile nu că nu are ce critici pertinente și alegeri parlamentare.
sunt la mișto, nu le folosești mint, efectele măsurilor luate justificate să aducă și
Acum senatorul Eugen Pârvulescu vine și spune ce
doar ca să arunci cu noroi sau de ministrul Vela, de întreg inducerea în eroare a
Guvernul au fost foarte bune și românilor. Un PSD care vrea înseamnă un post pe lista candidaților eligibili. Acest
ca să păcălești. Iar moțiunea
de astăzi este cel mai elocvent în interesul cetățenilor. cu tot dinadinsul să convingă mandat PNL Teleorman a avut un singur deputat, pe Mara
exemplu", a scris Alina Moțiunea împotriva că reformarea sa rămâne doar Calista Daniela. Acum, cu Calotă Ică Florică, liberalii
Gorghiu pe Facebook. ministrului Vela este fix ca o lozincă bună în declarații, nu teleormăneni au doi deputați. Iar la viitoarele alegeri
"Jigniri nejustificate la celelalte de până acum: o și în fapte", a mai scris liberala. parlamentare vor fi trei locuri de candidați eligibili. Cine
vor fi aceștia, rămâne de văzut.
O nouă majoritate. Kelemen Hunor: IOAN DUMITRESCU

Matematic, ei pot guverna, DACĂ VOR


Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, cei de la PNL. Ei abia așteaptă să fie dați jos de
Rareş Bogdan a găsit VINOVAŢII
luni, că liberalii vor guverna, pentru că „nu au
încotro", deși „abia așteaptă să fie dați jos de la
la guvernare și abia așteaptă să nu mai meargă
până la alegeri. În acest moment, PSD, ALDE, în cazul românilor plecaţi la
guvernare".
„Nu s-au gândit să guverneze până în
PRO România au majoritate. Matematic ei pot
guverna dacă vor. Pot forma majoritate. Dar nu muncă în Germania: Au tras
decembrie 2020. (...) Vor guverna, că n-au
încotro. Nu ne-am gândit, nici măcar n-am
cred că doresc acest lucru. Nici măcar USR-ul
nu a vrut să intre la guvernare, fiindcă știau că români oneşti pe sfoară
discutat cu colegii din Parlament (despre o vor pierde dacă vor guverna în această Europarlamentarul Rareş Bogdan a anunţat cine se face
moțiune de cenzură - n.r.). Nu ne-au căutat. În perioadă. Eventual, dacă lucrurile se complică, vinovat de situaţia românilor plecaţi la muncă în Germania şi
acest moment am impresia că PSD își dorește vom putea vota o moțiune în septembrie și a cerut verificări.
să guverneze", a declarat Kelemen Hunor. rămâne un guvern cu puteri limitate", a mai Acesta a afirmat că principalii vinovaţi de situaţia creată
„De moțiune de cenzură vorbesc mai mult spus liderul UDMR. sunt firmele de recrutare.

Valeriu Steriu: PSD nu exclude varianta


alegerilor locale și parlamentare în aceeași zi
Deputatul PSD, Valeriu doar de partea de protecție toate partidele, putem discuta
Steriu, spune că alegerile personală, de măști, de tot ce de o posibilitate de a ne gândi,
locale și cele parlamentare din înseamnă mănuși și poate cum spuneau zilele
trecute colegii mei, în aceeași
zi atât localele, cât și alegerile
generale, în așa fel încât să fie
un risc minim pentru populație
să se prezinte la vot", a
declarat Steriu.
Întrebat cât de potrivită ar fi
totuși organizarea alegerilor
locale și a celor parlamentare "A sosit momentul în care statul român şi toţi
în aceeași zi, ținând cont că europarlamentarii români să susţină acelaşi demers,
mesajele din cele două respectarea drepturilor cetăţenilor. Eu mă întorc la
campanii sunt diferite, Valeriu intermediar, pentru că în cazul cetăţenilor români plecaţi la
Steriu a replicat: "Am avut
muncă în Germania o mare vină o au cele nouă firme care au
alegeri prezidențiale cu
intermediat contactul dintre aceştia şi agenţiile de ocupare a
generale în trecut și pare că a
forţei de muncă din Germania.
mers destul de bine. Problema
Ele ar trebui verificate, ar trebui verificat modul în care au
într-adevăr de mesaj rămâne
cumva diferită, dar se pot găsi semnat contractele, modul în care au tras pe sfoară cetăţeni
acest an vor putea avea loc în echipament, dar posibilitatea variante, nu trebuie să fim oneşti care au semnat contracte de 14 euro pe oră şi au primit
momentul în care nu va exista de a găsi totuși o cale de a vota inflexibili, trebuie să ne gândim suma asta pe kilogramul cules. Sau 8 euro, că li se reţineau
nici un fel de risc pentru și prin vot de la distanță, în și să căutăm varianta cea mai comisioane. Românilor li s-au luat 280 de euro pe biletul de
populație. momentul în care avem un bună și mai simplă și mai avion când toate avioanele lumii erau ţinute la sol. Sunt
"Dacă vor fi foarte bine astfel de sistem bine pus la sănătoasă pentru populație". chestiuni conexe, dar e important că statul român a luat
organizate și vorbim aici nu punct, probat și acceptat de această problemă în mână", a declarat Rareş Bogdan.
4 SOCIAL - ECONOMIC
Peste 82% dintre Ministrul Costel Alexe l-a felicitat pe
companii au debite restante primarul de la Orbeasca pentru decizia de a
la buget SONDAJ înființa 82 de hectare de pădure !
Peste 82% dintre companiile chestionate de PwC România
au debite restante la buget şi pot aplica pentru amnistia fiscală (urmare din pagina 1) (…) Vreau să-i mulțumesc ma i a l e s că te re n u ri l e
reglementată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. Costel Alexe : „Suntem aici primarului din Orbeasca degradate pot deveni păduri
69/2020, arată un sondaj realizat de compania de audit şi pe un teren degradat. Acest pentru cele 82 de ha de teren pentru toţi românii. Şi mai ales
consultanţă. teren este cu destinaţie degradat care, prin hotărâre că în România avem foarte
„Marea majoritate (82%) a respondenţilor la sondajul agricolă, dar necultivat de de Consiliu Local, au fost multe judeţe care suferă de
realizat de PwC România au accesorii nestinse aferente mulţi ani, un teren care de la introduse în perimetrul de lipsa pădurilor”, a subliniat
obligaţiilor bugetare principale scadente la 31 martie şi se an la an se degradează. Un ameliorare și cu bani de la stat ministrul Alexe. Ministrul
califică să aplice pentru amnistia fiscală reglementată de teren care nu foloseşte nici vor fi împădurite. Mediului, Apelor și Pădurilor
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.69/2020”, potrivit agriculturii şi nici nu este Le-am cerut tuturor a precizat că în şase judeţe
sondajului efectuat în cadrul unui eveniment online la care au împădurit. Astfel de locuri sunt primarilor din ţară să identifice din ţară suprafețele
participat 104 reprezentanţi ai unor companii. peste tot în ţară! Ultimele date în timp cât mai util terenurile împădurite sunt sub 10% din
de inventar sunt la nivelul degradate şi să demareze suprafaţa totală a judeţului.
anului 2014. Iar, potrivit măsurile necesare în vederea Judeţele cu deficitul cel mai
datelor INS, în România sunt completării fişei perimetrului mare de păduri sunt: Călăraşi
cel puţin 500.000 de hectare de ameliorare, care va sta la (4% păduri din suprafaţa
de terenuri degradate. baza împăduririi terenurilor în judeţului), Teleorman (5%),
Planul nostru este să le campania de împădurire din Constanţa (6%), Ialomiţa
împădurim, pentru că în toamnă şi în cele din (6%), Brăila (6%) şi Galaţi
momentul de față, din 1990 și sezoanele următoare. Aştept (8%).
până astăzi, România a o implicare serioasă şi
împădurit foarte puțin. promptă a tuturor UAT-urilor, George ZAVERA

Guvernul cumpără urgent de la fermieri,


Întrebaţi dacă au obligaţii bugetare accesorii nestinse pentru rezerva de stat, 600.000 tone de grâu
aferente unor obligaţii bugetare principale scadente la 31
martie 2020, cei chestionaţi au răspuns astfel: 32% au astfel de Cu aprobarea Guvernului României, În zona F, care cuprinde județele care fac
obligaţii pe care le-au declarat şi încă nu le-au stins, 32% au Administrația Națională a Rezervelor de stat și parte din Regiunea de dezvoltare Sud
astfel de obligaţii stabilite prin decizie de impunere comunicată Probleme Speciale va cumpăra de la fermieri, Muntenia, respectiv : Argeș, Dâmbovița,
până la 31 martie 2020, 18% au aceste obligaţii stabilite prin în regim de urgență, pentru rezerva de stat, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și
declaraţie rectificativă depusă de la 1 aprilie 2020 până în 600.000 tone de grâu. În acest sens, s-a scos la Călărași, la care se adaugă județul Ilfov și
prezent şi tot 18% au obligaţii stinse până la acea dată, dar cu licitație, pe SICAP - sistem informatic de municipiul București achizițiile de grâu se vor
întârziere faţă de scadenţă. desfășurare a achizițiilor publice, oferta de face în două loturi. Astfel, în fiecare din loturile
Ce aduce nou amnistia fiscală cumpărare pentru achiziționarea a până la nr. 9 și nr. 10 se pot achiziționa și depozita
„Noutatea actualei amnistii fiscale este aceea că vizează, în 600.000 de tone de grâu de panificație, de cantități de grâu cuprinse între minim 30.00 de
principiu, toţi contribuabilii, persoane fizice sau juridice, proveniență locală, suma totală fiind de 288 tone și maxim 60.000 tone.
precum şi accesoriile nestinse pentru toate tipurile de obligaţii milioane lei, respectiv circa 60 milioane euro. Ofertele trebuie depuse într-o lună, urmând
fiscale şi bugetare. Sperăm că acest mecanism va genera mai Prețul minim pe tona de grâu pe care îl oferă a fi deschise în data de 29 iunie 2020.
multe lichidităţi companiilor aflate în dificultate şi va fi un imbold statul este de 100 de euro, dar prețul poate Administrația Națională a Rezervelor de
pentru a-şi relua activitatea. În acelaşi timp, trebuie să ne crește, în funcție de rezultatele obținute în Stat și Probleme Speciale funcționează ca o
asigurăm că toţi contribuabilii vor avea un tratament fiscal cadrul licitațiilor. Se vor face achiziții din toate instituție abilitată a statului pentru a face
echitabil şi, din acest motiv, există consultări cu MFP şi ANAF județele agricole ale țării, în acest sens fiind achizițiile și stocurile de urgență în numele
care lucrează în prezent la un document de clarificare a organizate șapte zone, cuprinzând județele statului român, aceasta aflându-se în
modului cum va fi pusă în practică măsura”, a declarat Daniel arondate, în fiecare din ele făcându-se achiziții subordinea Ministerului de Interne.
Anghel, partener coordonator servicii fiscale şi juridice, PwC
și depozitări în contul Rezervei de stat. George ZAVERA
România.
În consecinţă, se preconizează că vor beneficia de anularea
accesoriilor în principal cei care vor depune cererea de anulare Plan ecologic de redresare a economiei:
până la 15 decembrie 2020 şi vor stinge atât obligaţiile fiscale
principale restante la 31 martie 2020, cât şi obligaţiile fiscale
principale şi accesorii cu scadenţa cuprinsă între 1 aprilie 2020
România cere finanțare UE pentru
şi data depunerii cererii de anulare.
Se anulează accesoriile aferente diferenţelor de obligaţii
fiscale
gazele naturale
România a cerut Uniunii Grecia, Ungaria, Lituania, finanţare pentru proiectele de
De asemenea, se anulează şi accesoriile aferente
Europene să includă gazul Polonia şi Slovacia au cerut gaze naturale care folosesc
diferenţelor de obligaţii fiscale principale scadente la 31 martie
natural în viitoarele proiecte Bruxelles-ului să nu excludă captarea dioxidului de carbon
2020 şi care sunt impuse prin decizie de impunere comunicată
urmare a unei inspecţii fiscale în derulare la data intrării în finanţate. Potrvit Reuters proiectele de gaze naturale din sau reorientarea infrastructurii
vigoare a actului normativ. Condiţia este ca aceste diferenţe să blocul comunitar pregătește viitoarele finanţări. „Este de o de gaze pentru a transporta
fie stinse până la termenul legal de plată, iar cererea de anulare un plan ecologic de redresare importanţă crucială să combustibili cu emisii reduse
să fie depusă în 90 de zile de la comunicarea deciziei de a economiei după pandemia menţinem sprijinul şi asistenţa de carbon, cum ar fi
impunere, precizează reprezentanţii PWC România. de coronavirus. financiară a UE pentru hidrogenul.
„Această ordonanţă este o şansă şi pentru cei care nu au Comisia Europeană ar dezvoltarea infrastructurii de Alături de energia eoliană şi
reuşit să iniţieze şi/sau finalizeze cu succes amnistia anterioară urma să prezinte solară, gazul a ajutat
şi faţă de timpul şi energia pe care le implică a fi consumate, miercuri un pachet de Europa să-şi reducă
este preferabilă preluarea noii variante decât iniţierea unei măsuri pentru emisiilor, prin scăderea
dispute juridice, chiar dacă este una pentru o soluţie dreaptă. redresare economiei, folosirii cărbunelui. Dar
Experienţa vechii reglementări, însă, dovedeşte că procedura destinat în special g a z e l e s u n t
de aplicare a amnistiei, deşi pare simplă, poate genera ţărilor cele mai afectate incompatibile cu
probleme, astfel încât se poate întâmpla ca necorelări între de pandemie, şi care obiectivul „emisii zero”
declaraţii şi plăţi chiar în privinţa unor sume mici să compromită va include noi investiţii, dacă centralele pentru
aplicarea sa. Din acest motiv se impune o analiză foarte scheme financiare de prelucrarea gazelor
atentă”, a spus Dan Dascălu, partener coordonator litigii susţinere a sectorului naturale nu folosesc
fiscale, D&B David şi Baias. sanitar şi propuneri de tehnologia scumpă de
„A fost exprimată recent opinia că această ipoteză ar viza noi venituri pentru captare a dioxidului de
orice inspecţii fiscale iniţiate după intrarea în vigoare a bugetul multianual al UE gaze”, se arată într-un carbon.
ordonanţei, ceea ce ar lipsi practic de orice efecte juridice pentru perioada 2021-2027. document consultat de Fără gaze, atingerea
declaraţiile rectificative depuse de contribuabilii la o dată când Fondul de relansare care va fi Reuters. obiectivelor climatice va dura
încă nu sunt supuşi unei inspecţii fiscale. De aceea, vom propus de Executivul Ce prevede proiectul mai mult şi va costa mai mult
discuta în continuare cu autorităţile fiscale care în acest comunitar va mobiliza investiţii planului pentru ţările unde cărbunele
moment pregătesc un act de aplicare a ordonanţei, pentru a în linie cu obiectivele climatice Proiectul planului de este folosit intensiv, au
clarifica aceste aspecte şi a elimina riscurile unei asemenea cuprinse în Pactul Ecologic redresare ecologică a declarat pentru Reuters surse
interpretări eronate, care ar putea compromite astfel scopul european (Green Deal). economiei, consultat de care au dorit să-şi păstreze
ordonanţei”, a explicat Dan Dascălu. România, Bulgaria, Cehia, Reuters, prevede doar anonimatul.
5

S.C. MARA PROD COM S.R.L.


FABRICA
DE
PREPARATE
DIN
CARNE
VĂ OFERĂ ZILNIC:
Alexandria, Teleorman, Str. Abatorului, Nr.1 bis Tel./ Fax: 0247/312.854; 314.575
E-mail: maraflorica@yahoo.com
6

Organizăm: Nunţi, Mese festive, Simpozioane, Recepţii, Petreceri pentru copii


Cazare: În camere double sau single room
Mobil: 0723.148.613; Tel/Fax. Receptie motel: 0247.443.308
Mail: maraflorica@yahoo.com www.motel-restaurant-mara.ro
EDUCAŢIE - CULTURĂ - SĂNĂTATE 7
Calendarul de desfășurare a Bacalaureatului Biblioteca Județeană
(urmare din pagina 1)
Elevii care se află în izolare sau cei confirmați
Pentru examenul național de Bacalaureat,
supravegherea probelor scrise va fi asigurată, „Marin Preda” Teleorman:
pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au
diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un
pentru fiecare sală de examen, de minimum un
profesor asistent. Reluarea activității
risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații Comisiile județene de bacalaureat/ cea a
asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele municipiului București, comisiile de bacalaureat De o săptămână, Biblioteca Județeană „Marin Preda”
pentru examenul național de Bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat Teleorman și-a reluat parțial activitatea cu publicul la
conform unei proceduri speciale, care urmează să din centrele zonale de evaluare, comisia sediul instituției, care constă în împrumutul de documente
fie elaborată în următoarea perioadă de către județeană/ cea a municipiului București de la domiciliu pentru compartimentele Împrumut pentru
Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul contestații au obligația aplicării întocmai a tuturor copii și Împrumut pentru tineri și adulți.
Sănătății. procedurilor referitoare la asigurarea securității Această măsură a fost luată în baza Legii nr.55 din 15
Echivalarea și recunoașterea competențelor igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și
lingvistice și digitale se vor realiza în perioada 11- implicat în desfășurarea examenului național de combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a
17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate Bacalaureat. Ordinului nr.2855/830/15 mai 2020 privind măsurile
de Centrul Național de Politici și Evaluare în pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus
Educație și aprobate prin ordin de ministru. Cornelia RĂDULESCU SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării
activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul
culturii, emis de Ministerul Culturii și Ministerul Sănătății,
precum și a Ordinului nr.3577/2020 privind măsurile
Admiterea în învățământul liceal și pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus
SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţii
profesional de stat, an școlar 2020-2021 la locul de muncă în condiţii de securitate şi sănătate în
muncă, pe perioada stării de alertă, emis de Ministerul
Sănătății.
(urmare din pagina 1) aptitudini din cadrul admis/respins; b) o probă de Bibliotecarii teleormăneni rămân la dispoziția tuturor
Media de admitere, în baza examenului de admitere în verificare a cunoștințelor utilizatorilor prin intermediul e-mail-ului, site-ului, dar și
căreia se realizează înscrierea învățământul liceal vocațional, religioase, evaluată cu notă. telefonic, la numerele: 0247/310706 și 0347/804406.
în clasa a IX-a de liceu a profil artistic, specializarea Pentru profilul militar se pot Utilizatorii serviciilor de bibliotecă trebuie să respecte
absolvenților învățământului Muzică-Secția Teoretică se vor înscrie candidații care au fost următoarele regului: să poarte mască; să nu prezinte
gimnazial, se calculează ca susține on-line, pe una din declarați „Admiși” la selecția simptome de infecție respiratorie; să respecte surafața
medie ponderată între media platformele comunicate de organizată în centrele zonale minimă de 4 m pentru fiecare persoană și distanța minimă
generală la examenul de unitatea de învățământ care de selecție și orientare. de 2 m între persoane, iar personalul bibliotecii va merge
evaluarea națională (80%) și organizează probele; pentru La învățământul liceal la rafturi pentru a procura documentele cerute de către
media generală de absolvire a profilul artistic, specializarea Wa l d o r f , s p e c i a l i z a r e a utilizatori.
claselor V-VIII (20%). Coregrafie, pentru absolvenții filologie, nota finală la probele Cornelia RĂDULESCU
În data de 27 mai 2020, claselor a VIII-a, specializarea de aptitudini va rezulta din
prima zi din noul calendar de Coregrafie se echivalează cu media aritmetică a mediilor
admitere, se afișează oferta de
școlarizare/de formare
media aritmetică a mediilor
generale obținute de candidat
generale pentru clasele V-VIII
obținute la disciplinele: limba și
Scad cazurile de COVID-19.
profesională, concretizată în în ultimul an de studiu la literatura română/limba și Alexandru Rafila, noi măsuri
profiluri, domenii și calificări disciplinele Dans Clasic și literatura maternă (după caz),
profesionale pentru Dans românesc. Pentru educație plastică și educație de relaxare. Studiu național
învățământul liceal, filiera absolvenții învățământului muzicală. Nota finală minimă
tehnologică. gimnazial, altul decât de promovare a probelor de în iunie și iulie
Înscrierea pentru probele de specializarea Coregrafie, aptitudini trebuie să fie 7
aptitudini se va realiza în proba de aptitudini constă în (șapte). Alexandru
perioada 2-5 iunie. evaluarea unei înregistrări pe Pentru profilul sportiv, R a f i l a ,
Completarea opțiunilor în suport CD/DVD (audio-video) înscrierea candidaților este președintele
fișele de înscriere, de către transmise de candidat; pentru condiționată de existența Societății Române
absolvenții clasei a VIII-a și de profilul artistic, specializarea avizului medical, cu de Microbiologie, a
anunțat două noi
către părinții acestora, se va Arta Actorului, examenul de specificația „Apt pentru efort
date de la care s-ar
realiza în perioada 2-6 iulie admitere se va realiza pe baza fizic/Clinic sănătos”, favorabil
putea aplica noi
2020, iar repartizarea evaluării unei înregistrări pe un practicării disciplinei sportive, măsuri de relaxare.
computerizată va avea loc în CD/DVD (audio-video) cu eliberat cu maximum 10 zile Alexandru Rafila a intervenit în direct la România TV
data de 10 iulie 2020. evoluția candidatului, conform lucrătoare înainte de înscriere unde a vorbit despre scăderea cazurilor de Covid-19 în
Probele de aptitudini cerințelor conținutului probelor; – condiție eliminatorie. De România și datele la care s-ar putea lua noi măsuri de
organizate pentru admiterea în pentru profilul pedagogic- toate asemenea, o altă condiție relaxare.
liceele vocaționale vor fi specializările- evaluarea și eliminatorie este aceea ca ”Trendul ultimelor 10-12 zile s-a păstrat. Știți bine că a
apreciate astfel: la profilurile certificarea aptitudinilor se vor elevul să dețină un document existat o îngrijorare foarte mare după 15 mai când
artistic, sportiv, teologic și realiza prin eliberarea unei fișe prin care să se ateste că relaxarea a dus și la nerespectarea unora dintre măsurile
pentru specializarea filologie- de aptitudini, de către unitatea practică organizat, de cel puțin de prevenire. Ne menținem între 150-200 de cazuri și ne
liceul Waldorf- aprecierea de învățământ în care este un an calendaristic, disciplina dă speranță acest număr că ar putea să scadă și atunci
probelor de aptitudini se face înmatriculat candidatul în clasa sportivă pentru care se măsurile de relaxare ar putea să fie luate într-un ritm care
prin note; la profilurile a VIII-a. constituie clasa. Nota finală la să facă reluarea activității economice și sociale.
pedagogic și militar, aprecierea Fișa de aptitudini va conține probele de aptitudini se va Este o dată 1 iunie când s-ar putea relaxa anumite
probelor de aptitudini se face următoarele: a) tipurile de echivala cu media generală la lucruri, când s-ar putea relua anumite activități, iar
pe bază de calificativ: aptitudini- de comunicare, disciplina educație cealaltă dată este 15 iunie. Această evaluare știți că se
admis/respins. artistice și fizice- și disciplina în fizică/pregătire sportivă face din două în două săptămâni pentru a se vedea dacă
Probele de aptitudini din ale cărei programe școlare practică din clasele V-VIII, impactul măsurilor de relaxare pune în pericol sănătatea
cadrul examenului de admitere este cuprins fiecare tip de calculată ca media aritmetică a publică. Nu avem date care să arate un trend ascendent”,
în învățământul vocațional se aptitudini: limba și literatura mediilor anuale la această a declarat Alexandru Rafila, președinte Societatea
Română de Microbiologie.
vor desfășura astfel: pentru română, educație vizuală, disciplină.
Un nou val de infecții?
profilul Artistic- arte vizuale, educație muzicală, educație A fost adoptat și calendarul
”Discutăm de sezonalitatea infecțiilor respiratorii.
specializările Arte plastice, Arte fizică și sport; b) media admiterii în învățământul Iarna, transmiterea este mai intensă. Nici coronavirus nu
decorative, Arhitectură, Arte generală a claselor V-VIII la profesional de stat și în face excepție. Pe de altă parte, peste 90% din populație
ambientale, Design, disciplinele: limba și literatura învățământul dual pentru anul nu a trecut încă prin boală, ceea ce face posibilă
Conservare- restaurare bunuri română, educație vizuală, școlar 2020-2021. Potrivit transmiterea susținută. Cred că singura soluție este să
culturale: evaluarea unui educație muzicală, educație acestui document, perioada de păstrăm măsurile acestea simple de reducere a
portofoliu de lucrări; pentru fizică și sport; c) media înscriere va începe pe 29 iunie. transmiterii și sper că nu vom mai avea un al doilea val.
profilul artistic, specializarea generală a claselor V-VIII la Prima etapă a admiterii în Oricum suntem mult mai bine pregătiți”, a completat
Muzică- Secția Instrumentală purtare; d) calificativul - învățământul profesional de Alexandru Rafila.
și Secția Artă vocală Admis/Respins la profilul stat (înscriere- afișare Studiu la nivel național
interpretativă se va desfășura pedagogic; rezultate) este programată în ”Un studiu național de seroprevalență se va face în
pe baza evaluării unei Pentru profilul teologic, se perioada 29 iunie- 10 iulie, iar a luniile iunie-iulie care să arate ce procent din populația
înregistrări audio-video a vor susține următoarele probe: doua etapă (înscriere- afișare României a trecut prin această îmbolnăvire. În România
r e p e r t o r i u l u i a) un interviu/colocviu/probă rezultate) între 22 și 28 iulie. probabil că suntem la valori de sub 5%”, a încheiat
instrumental/vocal. Probele de orală, evaluate cu calificativ Cornelia RĂDULESCU Alexandru Rafila.
8 DIVERSE
Berea are un pronunțat rol Lucruri uimitoare despre ochiul uman
Ochiul uman este un organ albastri sub pigment maro si 100 de milioane de culori.
de liant social unic, delicat, a carui
complexitate nu este pe
exista o procedura laser care
poate schimba permanent
Ochiul uman poate face
miscari incete doar atunci
Interacțiunea socială reprezintă un aspect extrem de
deplin inteleasa nici de catre ochii caprui in albastri. cand urmareste un obiect in
important pentru stabilirea echilibrului nostru psihic și
oamenii de stiinta. Cu toate Ochiul uman se focuseaza miscare.
relațional. Berea, o băutură obținută exclusiv din cereale,
hamei și apă și cu un conținut scăzut de alcool, este una dintre
acestea, stam cu ochii lipiti de la 50 de lucruri pe secunda. Piratii isi acopereau un
cele mai populare alegeri în diferite contexte sociale, fie că monitoare, televizoare etc Imaginile trimise de ochi ochi pentru a se putea adapta
vorbim de o ieșire cu prietenii sau o întâlnire de afaceri. Studiile fara sa ne gandim la oboseala catre creier sunt cu susul in rapid atat la lumina
arată că, în condițiile unui consum moderat, berea poate pe care le-o provocam. jos. stralucitoare de pe punte cat
contribui la exteriorizarea emoțiilor prin intermediul expresiilor Iata cateva lucruri Muschii ce controleaza si la lumina difuza din
feței. incredibile despre ochiul ochii sunt cei mai activi din interiorul navei.
Trei cercetători germani au publicat anul acesta, în jurnalul uman. corp. Exista culori prea
științific Psychology Research and Behavior Management, Pupila se dilata cu 45% Durata de viata a unei complexe pentru a fi
primul studiu cu privire la impactul consumului moderat de atunci cand privesti la cineva gene este de aproximativ 5 percepute de ochiul uman,
alcool asupra exprimării faciale a emoțiilor în contextul pe care il iubesti. luni. numite „culori imposibile”.
interacțiunii sociale. Bazat pe analiza influenței consumului Corneea umana este Maiasii credeau ca To t i b e b e l u s i i s u n t
moderat de alcool la nivelul emoțiilor, noutatea acestui studiu similara cu cea a rechinilor strabismul este atragator daltonisti la nastere.
provine din corelația cu un grup țintă bine definit – indivizii care motiv pentru care a fost motiv pentru care faceau tot Ochii au inceput sa se
consumă moderat alcool într-un context social, adică la diferite utilizata pentru transplantul ce putea astfel incat copiii lor dezvolte cu 550 de milioane
evenimente, întâlniri cu prieteni sau familie ori alte activități de cornee. sa aiba strabism. de ani in urma.
care presupun interacțiunea cu un grup de persoane. Unul din 12 barbati este Cu 10.000 de ani in urma In vreme ce alte parti ale
daltonist. toata lumea avea ochii caprui corpului au nevoie de
Ochiul uman distige numai pana cand printr-o mutatie incalzire pentru a functiona la
trei culori: rosu, albastru si genetica s-a nascut cineva cu capacitate maxima ochii sunt
verde. Toate celelalte culori ochii albastri. Asta inseamna mereu activi, 24/7.
sunt combinatia celor trei. ca oamenii care au ochii Ochii se vindeca rapid. Cu
Ochiul uman masoara in colorati astfel, impart o gena ingrijire adecvata, este nevoie
diametru in jur de 2.5 cm si comuna cu omul cu primii ochi de numai aproximativ 48 de
cantareste aprocimativ 8g. albastri din lume. ore pentru a repara o
Intr-o viata ochii vad 24 de Daca intr-o fotografie zgarietura a corneei.
milioane de imagini diferite. instantanee ai un singur ochi Retina ochiului este mai
In vreme ce amprenta are rosu atunci cand privesti fix in rapida decat orice aparat de
40 de caracteristici, un iris are obiectiv, exista riscul de a fotografiat.
256 de caracteristici. Tocmai dezvolta cancer la ochi. Din Oamenii vad cu creierul nu
de aceea, retina este utilizata fericire, in 95% dintre cazuri cu ochii. In cele mai multe
in scopuri de securitate. sunt sanse de supravietuire. cazuri, vederea in ceata sau
Oamenii spus <intr-o Diagnosticul de distorsionata nu are nicio
clipita de ochi> intrucat este schizofrenie poate fi facut cu o legatura cu globul ocular.
Analiza a implicat treisprezece studii și a fost realizată pe un cel mai rapid muschi al acuratete de 98.3% printr-un Este vorba despre o problema
eșantion format din adulți cu vârsta de până în 35 de ani. Opt corpului. O clipire dureaza simplu control oftalmologic. la nivelul cortexului vizual din
dintre studiile analizate au inclus participanți de ambele sexe, 100-150 milisecunde s este Oamenii si cainii sunt creier.
trei studii au fost realizate exclusiv pe participanți de sex posibil sa clipesti de 5 ori intr- singurele specii cunoscute Ochii incep sa se dezvolte
masculin, iar două studii exclusiv pe participanți de sex feminin. o secunda. care pot citi in ochi intentiile la numai doua saptamani
Datorită rolului lor evident în interacțiunea socială, expresiile In medie o persoana unei persoane, iar cainii au dupa concepere.
faciale sunt o completare esențială a comunicării verbale, clipeste de 17 ori pe minut, aceasta abilitate numai in Oamenii care orbesc pe
deoarece reflectă starea emoțională a subiectului și transmite 14.280 pe zi si 5,2 milioane de interactiunile cu oamenii. parcursul vietii isi pastreaza
astfel conținutul emoțional al unui mesaj. ori pe an. Aproximativ 2% dintre capacitatea de a vedea in vis.
Rezultatele studiului arată că un consum moderat de bere Ochiul uman poate femei au o mutatie genetica Ochii folosesc aproximativ
are un efect asupra exprimării emoțiilor la nivelul feței în cadrul
procesa 36.000 de biti de rara care le ofera inca un con 65% din energia creierului,
unui grup social. Astfel, atunci când berea este consumată în
informatie pe ora. suplimentar in retina. Acest mai mult decat orice alta parte
situații cu niveluri moderate de interacțiune socială, nu este
Ochii caprui sunt de fapt lucru le permita sa distinga a corpului.
afectată exprimarea emoțiilor pozitive, dar este redusă
exprimarea facială a emoțiilor negative. Iar creșterea nivelului
de interacțiune socială schimbă și nivelul de exprimare facială
a emoțiilor, demonstrându-se că un consum moderat de bere Anunţ public
în cazul unei interacțiuni sociale ridicate afectează într-un mod privind decizia etapei de încadrare
dorit social exprimarea facială atât a emoțiilor pozitive, cât și a NEDELCU DANIEL, titular al proiectului “Construire hală utilaje agricole”, anunță
celor negative. publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM Teleorman,
Rezultatele confirmă și diferențele dintre sexe atunci când -nu se supune evaluării impactului asupra mediului,
vine vorba despre exprimarea facială a emoțiilor, bărbații fiind, -nu se supune evaluării adecvate și nu se supune evaluării impactului
în general, mai puțin expresivi comparativ cu femeile. Totodată, asupra corpurilor de apă,
bărbații utilizează mai multe expresii faciale ce pot fi în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul ”construire
interpretate ca semne de putere și mândrie și zâmbesc mai hală utilaje agricole” propus a fi amplasat în comuna Segarcea Vale, satul Olteanca, județul
puțin comparativ cu femeile. Teleorman.
Organizația Mondială a Sănătății a definit consumul 1.Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la
moderat de bere ca fiind un pahar (330 ml) pentru femei și două sediul APM Teleorman, din mun. Alexandria, str. Dunării, nr. 1, jud. Teleorman, de luni până joi,
pahare (660 ml) pentru bărbați, cantități raportate la berea cu între orele 8-16,30 și vineri, între orele 8-14, precum și la următoarea adresă de internet http
concentrație alcoolică de maxim 5%. ://apmtr.ro
Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în
termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a APM Teleorman.
Pastila de râs
O soacra este intrebata: Anunţ
– Cum ii merge casnicia fiicei dvs?
Rădulescu Gheorghița Larisa I.I., cu sediul profesional în Alexandria, str. Dunării, nr. 51, CUI
– Excelent! Daca n-ar fi si sotul, ar fi chiar fericita... 36100183, F34/182/2016, pierdut Certificat de înregistrare seria B, nr.3680401. În declar nul.
***
Test pentru graniceri:
- Cat timp trebuie sa lucrati, ca sa cumparati BMW?
Anunţ public
Ucraineanul: privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
- 5-6 luni... OMV PETROM SA anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a
acordului de mediu pentru proiectul „Integritatea conductei de amestec a sondei 1769
Bielorusul: Talpa”, propus a fi realizat în extravilanul localitatii Cosmesti, județul Teleorman.
- 2-3 luni... Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul
Rusul: Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman din municipiul Alexandria, str. Dunarii, nr.1 si la
- Un an jumatate... sediul OMV Petrom SA situat in municipiul București, sector 1, str. Coralilor, nr. 22, în zilele de
luni pana joi, între orele 8:00-16:00 si vineri între orele 8:00-14:00.
- ??? Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului
- E totusi o companie foarte mare. Teleorman.
HOROSCOP - PROGRAM TV 9
Horoscop 27 Mai Semnificaţii istorice pentru
BERBEC TAUR GEMENI RAC 27 Mai
S-ar putea sa fiti Aveti de facut Nu va simtiti in Nu este o zi buna 1600: Mihai
mult mai sensibil si sa cateva drumuri scurte, deplinatea fortelor pentru calatorii si Viteazul devine
nu va simtiti in forma. in interes de serviciu, fizice si intelectuale. afaceri. Starea de „domn al Ţării
Va sfatuim sa evitati spre nemultumirea Va sfatuim sa nu va confuzie si simtul
partenerului de viata. asumati nici un risc, practic scazut va pot Româneşti şi al
deciziile importante,
sa nu semnati Va sfatuim sa va pentru ca aveti sanse conduce la esecuri. Nu Ardealului şi a
documente oficiale si pastrati calmul, pentru minime sa reusiti. evitati comunicarea cu toată Ţara
sa nu faceti planuri de a nu tensiona si mai Inarmati-va cu cei din jur, ca sa nu fiti Moldovei",
viitor. mult relatiile. rabdare! inteles gresit! realizând
LEU FECIOARĂ BALANŢA SCORPION prima unire
politică a celor
Dimineata sunteti Dimineata este Aveti tendinta sa va Sunteti stresat de
plin de energie si idei. posibil sa fiti irascibil si l a s a t i d o m i n a t d e ritmul intens de munca, trei ţări
Puteti avea succes indispus. Cu toata sentimente si sa deveniti deveniti irascibil si aveti române.
plan social. Aveti grija d o r i n t a d e a f i nervosmelancolic. Sunteti tendinta sa va certati
pentru ca va 1703: Ţarul Petru cel Mare a fondat oraşul Sankt
s a n u d e p a s i t i c o n v i n g a t o r, e s t e simtiti neglijat. Aceasta chiar si cu cei dragi. Va Petersburg.
anumite limite din posibil sa intampinati s t a r e r i s c a s a recomandam sa
cauza entuziasmului, n e i n c r e d e r e a a c c e n t u e z e ascultati sfaturile unei 1821: A murit Tudor Vladimirescu, lider revoluţionar
e x p u n a n d u - v a l a colegilor. Acasa va neintelegerile cu cei din persoane apropiate, de român (n. 1780).
accidente! bucurati de armonie. jur. incredere. 1840: A murit Niccolo Paganini, violonist şi compozitor
SĂGETĂTOR PEŞTI italian (n. 1782).
CAPRICORN VĂRSĂTOR
1886: S-a născut Emil Isac, poet simbolist român (d. 1954).
Dimineata s-ar Sunteti putin S-ar putea sa aveti Sunteti nemultumit
1910: A murit Robert Koch, biolog german, laureat al
putea sa fiti mai confuz, ceea ce ar o zi tensionata din si criticati pe toata
incordat, din cauza putea sa va afecteze cauza divergentelor lumea. Nu incheiati Premiului Nobel (n. 1843). 1937: A fost inaugurat Podul
problemelor pe care relatiile sociale si cu partenerul de viata. nici un fel de contract Golden Gate, la acea vreme fiind podul suspendat cu cea mai
le aveti cu un coleg. s e n t i m e n t a l e . Va Va recomandam sa sau de tranzactie! Va mare distanţă între stâlpii de susţinere din lume.
Va recomandam sa recomandam sa nu a m a n a t i d e c i z i i l e recomandam sa fiti 1984: Inaugurarea oficială a Canalului Dunăre–Marea
nu va certati, pentru incepeti afaceri noi, importante. Fiti mai m a i a t e n t l a
ca nu aveti nimic de chiar daca primiti atent cu persoanele in p r o b l e m e l e Neagră.
castigat. propuneri tentante. varsta din familie! partenerului de viata. 2005: A murit Liviu Tudan, solist şi basist român (n. 1947).

Miercuri 27 Mai 2020

07:00 Telejurnal matinal 10:00 07:00 Ştirile Pro Tv 10:30 07:00 Observator 08:00 08:15 Pastila de râs 09:30
Ediţie specială 11:00 Yanxi, palatul Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro Neatza cu Răzvan şi Dani 12:00 Kosem 11:00 Puterea dragostei
suspinelor 12:30 Tribuna partidelor Tv 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La Observator 14:00 Mireasa 16:00 12:00 Știrile Kanal D 13:00 În
parlamentare 13:00 Ediţie specială Maruţă 17:00 Ştirile Pro Tv 18:00 Observator 17:00 Acces direct căutarea adevărului 15:00 Teo
13:30 Doar să gustaţi 14:00 Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro 19:00 Observator - Sport/Meteo Show 17:00 Puterea dragostei
Telejurnal 15:00 Convieţuiri 17:00 Tv 20:30 Las fierbinți 21:30
Yanxi, palatul suspinelor 18:00 Grănicerul 23:15 Ştirile Pro Tv
20:30 Chefi la cuțite 23:30 19:00 Știrile Kanal D 20:00 Mă
Aripile Nordului 18:55 Nadine 20:00 23:45 Detonatorul 01:30 Observator 00:00 Xtra Night numesc Zuleyha 22:00 Îmi
Telejurnal 21:00 România 9 22:00 Grănicerul 03:00 Vorbeşte Show 01:00 Observator 02:00 place dansul 01:00 Știrile Kanal
Jocurile timpului 23:15 Telejurnal lumea 05:00 Ce spun românii Acces direct 03:30 Chefi la cuțite D 02:00 Puterea dragostei
00:00 Fotbal: Italia – Slovacia 06:00 Ştirile Pro Tv 06:00 Observator 04:30 În căutarea adevărului

07:20 Orgolii 10:00 Starea 07:30 La Maruţă 09:30 07:55 Documentar 360° Geo 07:30 Saving Mr. Banks: În
naţiei 11:30 Happy News Visând la Jeannie... după 15 ani 09:00 Teleșcoala 10:00 Câştigă căutarea poveștii 09:30 Cum să
România! 11:00 Iubire dincolo de
14:00 Camera de râs 15:05 11:30 La bloc 13:30 Flirt la 40 faci ca s-o desfaci? 11:00
timp 12:00 Telejurnal 13:00 Cultura
Focus 16:00 Orgolii 18:00 de ani 15:00 Tribul învingătorilor minorităţilor 13:30 Regatul Sălbatic Pasager în trenul terorii 12:40 În
Focus 18 - Starea sănătății 17:00 Singur acasă 4 18:30 La 14:00 Documentar 360° Geo 15:00 ritm de Hip Hop 14:30 Super 8
19:00 Trăsniți 20:00 Cronica bloc 20:30 Doamna America Teleșcoala 16:00 Iubire dincolo de 16:20 Jack 18:10 Leisure seeker
cârcotaşilor 22:00 Starea 22:00 Prin aburii alcoolului timp 17:00 România…în bucate 20:00 Edge of Tomorrow:
23:30 Doamna America 01:00 17:40 Primăvara amintirilor 18:35 #
naţiei 23:00 Trăsniți 00:00 De acasă mpreună 19:00 Telejurnal
Prizonier în timp 21:45 O licitaţie
Cronica cârcotaşilor 02:00 Prin aburii alcoolului 02:30 In de coşmar 23:15 Bal cu scandal
20:10 Ucide sau mori 22:00 Câştigă
Cireaşa de pe tort 04:00 absenta binelui 04:15 La România! 23:00 Anatomia lui Grey 00:50 Pe Calea Lactee 02:50
Camera de râs Maruţă 06:15 La bloc 23:55 Ucide sau mori Cacealmaua încornoraților

Redacţia ISSN: 1843-4037 Cotidianul MARA vine la tine acasă


Vrei să fii zilnic la curent cu cele mai importante ştiri din judeţul tău, dar nu ai timp
de pierdut pentru a sta la coadă la chioşcurile de ziare? De acum cotidianul MARA
vine la tine acasă. Decupează talonul de abonament din ziar, achită în contul
RO55CECETR0101RON0427628, deschis la CEC BANK Alexandria suma
Redactor şef: Emil PETRESCU aferentă lunilor de abonament alese şi expediază talonul de abonament + copia
Secretar de redacţie: Dana PĂUNE chitanţei de plată pe adresa cotidianului MARA: Alexandria, Str. Libertăţii, nr. 271, Bl.
Redactori: Claudiu DUMITRACHE, Cornelia RĂDULESCU, L4 sau pe fax. 0347/80.44.48 sau poţi veni direct la sediul cotidianului şi de luna
Gheorghe PIETREANU, Ioan DUMITRESCU, următoare ziarul MARA vine la tine la uşă.
Mihail TĂNASE, Carmen ROBESCU
Tehnoredactor: Ionuţ CĂRUŢĂ Talon de abonament
Orice neregulă, orice problemă, orice necaz pot fi
Persoana fizică: Numele _______________ Prenumele ________________
sesizate reporterului de servici la numărul de telefon: 0763.801.083
Vârsta ______ Profesia __________________________________________
Alexandria, str. Libertăţii, nr. 271, bl. L4, jud. Teleorman Persoană juridică: Nume firmă ___________________________________
Telefon director executiv: 0763.801.083 Domeniul de activitate __________________________________________
Telefon: 0347.804.448 CUI _____________ Cont __________________ Banca ________________
E-mail: ziarulmara@email.com Vei primi abonamentul la adresa:
www.ziarulmara.ro Str. _______________ nr ______ Bl. ______ Sc. ______ Et. _____ Ap. _____
Tipărit la Tipografia “MARA” Localitatea ________________ Cod poştal ____________ Judeţul _______
Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor aparţine, în totalitate, autorului. Tel _______________Fax _____________E-mail______________________
Fotografiile cu indicativele T şi P reprezintă trucaj şi respectiv, pamflet. Doresc să achiziţionez un abonament la cotidianul MARA începând cu luna
10 SPORT Anul XIX, nr. 3446 Miercuri 27 Mai 2020
Lincar, nemulțumit că Rapid Coaliţie împotriva Rapidului.
a încălcat protocolul impus de MTS: Mai multe echipe cu FC Argeş
”Pun și eu întrebarea asta” în frunte cer pedepsirea
Imaginile cu jucătorii giuleştenilor
Rapidului antrenându-se la Scandalul declanşat luni după-amiază de imaginile în
grămadă, și nu în grupuri mai care la un antrenament la Rapidului erau pe teren mai mulţi
mici, au stârnit revoltă în jucători decât patru, aşa cum prevede protocolul medical,
rândul rivalilor pentru continuă să facă valuri. Giuleştenii au intrat în cantonament
promovarea în Liga 1. săptămâna trecută.
Erik Lincar, antrenorul lui Toată nebunia s-a declanşat pe contul de whattsapp al
Turris Turnu Măgurele, spune oficialilor din Liga a 2-a, acolo unde reprezentanţii lui FC
că echipa se va reuni pe data Argeş, cei de la Turris şi cei de la Mioveni au fost cei mai
de 1 iunie și este nemulțumit înverşunaţi.
de faptul că giuleștenii nu au Supărarea a fost atât de mare încât Campionii FC Argeş
respectat normele impuse de au anunţat că s-ar putea retrage din play-off-ul de promovare
autorități. dacă Rapid nu va fi aspru sancţionată. Cel mai probabil,
Lincar: ”Rapid se antrena și Rapid riscă o amendă de până la 70.000 de lei.
în perioada stării de urgență. FC Argeş cere pedepsirea cu asprime a Rapidului
Și ce s-a întâmplat?” din perioada stării de urgență. ”Nu cred că se ajunge în Ce s-a întâmplat. Duminică a apărut un filmuleţ în care pe
”Sunt nemulțumit că cei de Până la urmă nu știu dacă se situația respectivă (n.r. - terenul de antrenament al Rapidului, în Regie, se aflau mai
la Rapid au încălcat un anumit mai respectă, ce se retragerea lui FC Argeș). Noi mulţi jucători care executau nişte scheme tehnice sub
protocol, care e valabil pentru respectă...”, a spus Lincar. ne reunim mai târziu pentru că comanda lui Dan Alexa. Conform protocolului medical, în
toată lumea. Noi, echipa Campionii FC Argeș n-am putut să îndeplinim toate prima parte de la reunire, jucătorii se pot antrena pe gazon
Turris, am dorit să respectăm amenință cu retragerea din criteriile. Atunci, trebuiau și doar în grupuri de câte patru.
acest protocol. La momentul play-off-ul pentru promovarea alte echipe, știind că nu pot
actual nu puteam să avem în Liga 1, dacă FRF nu o va îndeplini aceste condiții, să se
toate condițiile necesare sancționa pe Rapid. Conform reunească în momentul în
pentru a-l respecta, și atunci regulilor, dacă un club nu care intervine o anumită
am hotărât să ne reunim respectă protocolul MTS, este relaxare.
pentru data de 1. Toate amendat în primă fază, iar la Oricum, Rapidul se antrena
echipele s-au reunit. următoarea abatere riscă și în perioada stării de urgență.
Noi suntem singurii care ne excluderea din play-off. Cel Și ce s-a întâmplat? Și ce
reunim pe data de 1. Rapid, mai probabil, Rapid riscă o dacă? Pun și eu întrebarea
oricum, se antrenează din 25 amendă de până la 70.000 de asta”, a mai spus antrenorul lui
aprilie sau nu știu de când. Și lei. Turris.

Ca Messi și Ronaldo! Metoda găsită de CFR pentru


a-l aduce în România pe Arlauskis
Giedrius Arlauskis, portarul campioanei Arlauskis se află acum în izolare.
CFR Cluj, se bucură de tratamentul pe care "Arla, din fericire pentru noi, a ajuns la Cluj, e Din spusele sale, Cristian Gentea, preşedintele celor de la
marile cluburi obișnuiesc să-l acorde în situații în izolare la domiciliu. Am reuşit să-l aducem cu FC Argeş, a fost cel care i-a sunat pe cei de la Mioveni, iar
speciale unor vedete precum Lionel Messi sau mari eforturi. Am găsit o soluţie specială, i-am acolo a aflat că aceştia din urmă anunţaseră deja la FRF şi au
Cristiano Ronaldo. trimis un avion solicitat măsuri contra echipei din Giuleşti. Antrenorul
R ă m a s î n privat pentru că piteştenilor, Ionuţ Badea, a fost mai rezervat însă cere şi el
Lituania în perioada avem nevoie foarte luarea unor măsuri.
în care Liga 1 a fost mare de el să ne „E regretabil că una dintre competitoare nu respectă
întreruptă din cauza ajute să câştigăm protocolul medical la fel ca toate celelalte echipe. Ne
pandemiei de campionatul gândeam că fiind doar șase echipe în luptă, va fi ca o
coronavirus, acesta", a declarat întrecere loială. Indiferent de nume, e normal să respectăm
numărul 1 din Gruia Bogdan Mara, regulile și să ne respectam mai ales în această perioadă
s-a întors recent în pentru Antena dificilă pentru toată lumea.
România pentru a Sport. Ignorând acest lucru, echipa în culpă riscă sancțiuni DSP,
intra cât mai repede Arlauskis joacă reintrarea în izolare individuală, nu știu … Nimeni din grupul
în pregătirile trupei la CFR Cluj din de lucru format din reprezentanții FRF și cei ai cluburilor, nu s-
lui Dan Petrescu. august 2017, după a gândit atunci când au decis finalitatea ligii a doua în acest
Fostul portar de ce a venit de la minicampionat, că una dintre cele șase echipe nu va
la Unirea Urziceni și Watford, liber de respecta acest protocol medical.
Steaua a fost adus contract. În Ne antrenăm în serii de câte patru jucători pe trei terenuri
în România cu un avion privat, după cum a România, Arlauskis a mai evoluat la Unirea și vrem să se respecte meritul sportiv, loialitatea și egalitatea
afirmat Bogdan Mara, oficialul liderului din Liga Urziceni (ianuarie 2008 - august 2010) şi în pregătire astfel încât fotbalul să crească în mod natural”, a
1. Steaua (iulie 2014 - iulie 2015). spus Badea pentru Digi Sport.
Cristian Gentea ameninţă cu retragerea echipei FC Argeş
din competiţie
”Sunt total dezamăgit de ce am văzut azi că s-a întâmplat
la un antrenament al echipei Rapid București. Îmi pare sincer
rău că nu am insistat la ultima videoconferință ținută de
Federația Română de Fotbal, să adoptăm niște măsuri
pentru cluburile care nu respectă protocolul la care am aderat
cu toții, fără excepție.
Cred că ce am văzut astăzi pune și FRF într-o poziție
inconfortabilă față de Ministerul Sănătăţii - România. Ne
chinuim la Pitești să punem la dispoziție 4 terenuri de
antrenament, pe toată durata zilei, pentru a fi respectat
protocolul, iar Rapid își bate joc de noi! Nu știu dacă vom
Restaurantul “Riviera” din cadrul Complexului turistic “Mara” organizează la cererea promova, am fost cei care am spus imediat că soluția FRF
dumneavoastră nunți, botezuri, simpozioane, baluri, banchete, orice tip de recepție și îndeplinește principiul de a dezavantaja cât mai puține
sărbătorirea oricăror evenimente din viața dumneavoastră. cluburi, dar este clar că UTA Arad și FC Turris Turnu Măgurele
au motive să fie “supărate”.
În mod excepțional, Restaurantul “Riviera” vă oferă în anul 2020 posibilitatea de a
Nici nu vom accepta ca unii să se considere deasupra
organiza în zilele de sâmbătă și duminică nunți și botezuri, indiferent de numărul
celorlalți, sau chiar deasupra legii. Luăm în calcul chiar
invitaților.
retragerea din competiție, dacă nu se iau măsuri!”, a
Pentru relații suplimentare vă așteptăm la sediul unității din zona Peco reacţionat, pe Facebook președintele Consiliului de
sau la telefon: 0723.148613. Administrație al clubului FC Argeș, Cristian Gentea.

S-ar putea să vă placă și

  • NR 3399
    NR 3399
    Document10 pagini
    NR 3399
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • NR 3436
    NR 3436
    Document10 pagini
    NR 3436
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • NR 3434
    NR 3434
    Document10 pagini
    NR 3434
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • 03072019
    03072019
    Document16 pagini
    03072019
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • Compressed
    Compressed
    Document16 pagini
    Compressed
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • Faydee, Inna Şi Elena Gheorghe, Capete de Afiş La Zilele Judeţului
    Faydee, Inna Şi Elena Gheorghe, Capete de Afiş La Zilele Judeţului
    Document16 pagini
    Faydee, Inna Şi Elena Gheorghe, Capete de Afiş La Zilele Judeţului
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • 13062017
    13062017
    Document16 pagini
    13062017
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări
  • 08062015
    08062015
    Document16 pagini
    08062015
    Destiny's Infinity
    Încă nu există evaluări