CAPITOLUL 3.

Contribuții teoretice și experimentale pentru crearea a

noi strategii pedagogice interactiv-dinamice de predare-formare a
cunoștințelor-competențelor muzicale.

3.1 Generalități

Am menționat și în capitolele anterioare o serie de propuneri referitoare la

introducerea unei alternative a competențelor specifică pentru cazul educației muzicale.
Competențele ar putea constitui nucleul unor noi strategii didactice, care ne propunem să le
înlocuiască pe cele tradiționale, specifice obiectivelor de transmitere și memorizare a
informațiilor aparținând obiectivului de studiu educație muzicală. Iată de ce, înainte de a
trece la enunțarea și analiza aspectelor practice, experimentale oferite de noile strategii
didactice, e momentul să definim întrucâtva aria competențelor, rolul și spațiul de
desfășurare din contextul curricular pe care acestea îl vor avea în cazul acestor noi strategii.

Competenţa muzicală1, putem spune că, reprezintă totalitatea cunoştinţelor,

aptitudinilor, abilităţilor sau deprinderilor practice (îndemânare) specifice domeniului
muzical-artistic. Practic, vom face referire la ”un complex de atitudini antrenate într-un
sistem de orientări valorice valabil în muzica noastră românească dar şi în cea universală și
transistorică.”2 În ceea ce numim ca și competență muzicală, includem deopotrivă,
complexul componentelor teoretice dar și afective și voliționale, toate acestea putând fi
considerate ca fiind spații sau areale psihologice, fără de care nu putem afirma că un anumit
fenomen muzical poate ajunge să fie pe deplin cunoscut (cognoscibil) de om în general și de
școlar în mod particular.
Competenţele specifice Educaţiei Muzicale, conform literaturii de specialitate, pot fi
structurate pe următoarele domenii principale:
- Audiţia/receptarea muzicii. Această arie de competențe, în ciuda nenumăratelor posibilități
tehnice (noul instrumentar tehnic în domeniile de IT, audio și video) pe care piața din ziua
de azi ni le oferă, pare a fi una dintre cele mai ignorate și mai desconsiderate în aria școlilor
cu profil muzical-artistic (motivații economice, mentalitate anacronică sau chiar lipsă de
interes). Din comoditate sau poate din considerentul tradițional că, prezentarea noțiunilor
teoretice legate de un pasaj muzical tipărit e cu mult mai importantă decât simpla audiere a

1
Definiția și clasificarea au fost preluate din Curriculum pentru învățământul gimnazial (clasele V-VIII) al
Republicii Moldova pentru disciplina Educație Muzicală, Chișinău, 2010.
2
Idem 1.

80
acelei piese ca și material sonor, elevii sunt vitregiți de familiarizarea simplă și directă cu
fenomenul muzical. Audierea unui pasaj muzical înseamnă nu numai atitudine pasivă, ci și
o ascultare activă, în care elevul este învățat/deprins să surprindă genul muzical, tipologia
sau detaliile epocii în care a fost compusă piesa respectivă, recunoașterea tipurilor de
instrumente sau a vocilor implicate, modul de interpretare al piesei, diverse alte
particularități interpretative puse pe seama unui anumit dirijor etc. Toate aceste informații
vor compune un prim sketch descriptiv al pasajului muzical, transformând elevul într-un
auditor avizat, sau unul care înțelege mesajul fenomului muzical respectiv. Educație
muzicală în lipsa orelor de audiție muzicală este un total non-sens, plasând muzica în abstract
și îndepărtând-o de conștiința sau de logica elevului. Un elev lipsit de cultura auditivă nu va
fi capabil mai târziu să emită judecăți de valoare asupra materialului muzical, sau a unui
anumit fenomen muzical în sine.
- Interpretarea vocală/corală/instrumentală a muzicii. Din perspectiva metodologiei
didactice, interpretarea este un exercițiu dacă este efectuată în mod individual de către fiecare
elev și o demonstrație considerată ca ”șablon”, dacă este performată de către profesor. La fel
de important precum este să te ”pricepi” să asculți un pasaj melodic, este și să fii capabil să
reproduci un anumit melos, o bucată muzicală cu caracteristici bine determinate (e o mare
diferență între materialul sonor studiat atunci când este vorba despre exersarea solfegiului și
atunci când descifrezi, spre exemplu, o bucată muzicală, parte a unei scenete muzical-
artistice sau a unei neo-cantate). Ca să poți interpreta, e necesar pe de o parte să înțelegi
limbajul muzical, semiologia muzicală, dar mai apoi, e absolut obligatoriu să poți dovedi un
minimum de aptitudini intepretative, adică un cumul de abilități care să facă demersul
didactic asimilabil de către elev. E un lucru important ca elevul să fie stimulat să interpreteze
chiar și un simplu exercițiu de solfegiere sau chiar o piesă, parte a unui reprezentații muzical-
artistice. Dezvoltarea în timp a acestor competențe devine extrem de utilă în cazul
ansamblurilor corale de exemplu (pe trei voci egale la ciclul gimnazial sau pe patru voci la
liceu).
- Creaţia elementară muzicală în sinteză cu alte arte: jocul muzical, sceneta muzicală,
spectacolul muzical-coregrafic. Încă de pe vremea filosofilor din Grecia Antică, jocul a
fost considerat a fi un instrument divino-uman de educare a ethosului și mijlocul unui gen
de cunoaștere mult mai profundă decât cea noțională. Jocul, consideră pe bună dreptate
filosofia, se află la intersecția subconștientului cu intuiția și cu revelația. Subiectul jocului
este întotdeauna legat de lucruri care se petrec sau se iscă în subconștientul omului, anumite
reprezentări sau trăiri care se exprimă și se consumă prin performarea jocului respectiv. Deci
81
jocul, putem spune, ține de o activitate nu atât la nivel rațional, ci și una afectivă și
volițională, deci lucruri care merg dincolo de minte, spre ideea de personalitate.
Intrepretarea jocului este, apoi, deopotrivă intuiție dar și revelație (afirmațiile sunt desigur
formulate pentru cei ce acceptă aceste noțiuni care țin de domeniul metafizic). Dacă jocul
nu ar aduce o formă inedită, surprinzătoare de cunoaștere, fiind deci în mod cert un
instrument gnoseologic real, el nu ar fi ceva dezirabil pentru demersul didactic. Ori, tocmai
această capacitate a jocului de a nu aspira la lucruri serioase, specifice unei alte vârste decât
adolescenței (a se citi, tradiționale, consacrate, normative, deseori coercitive etc.) eludându-
le, postându-se într-o perspectivă ludică, îl face să aibă acces la o lume pe care rațiunea nu
neapărat o poate accesa.
Jocul cu suport sau pe fond muzical, sau, simplu, jocul muzical, pare că tinde să să
nu se încadreze din profilul pedagogic al educației muzicale. Totuși, el este bazat pe cântec
și pe ceea ce un astfel de cântec poate transmite el fiind în acest caz un element de
comunicare. Jocul e un extraordinar instrument de învățare, el fiind un procedeu repetitibil.
Pe de altă parte, jocul poate fi adaptat relativ ușor la subiectele programei curriculare aferentă
Educației Muzicale. Jocul muzical poate imagina forme diverse, ce vor stârni cu siguranță
curiozitatea și entuziasmul elevilor, neo-cantata, sceneta muzicală, gluma muzicală sau
spectacolul muzical-coregrafic, nu sunt decât imagini plastice ale diversității de exprimare a
jocului muzical.
Avantajele pedagogice ale jocului muzical sunt evidente și sunt legate de întărirea
copacităților de socializare ale școlarului, de tărire empatică, spirit de echipă. Jocul poate
stimula formarea și dezvoltarea unor deprinderi (competențe), cunoștințe, atitudini ce vor
conduce la creșterea performanței sale școlare. Orice joc prezintă o anumită poveste spusă
într-un limbaj simplu aflat la îndemâna elevului. Parcurgerea acestor povești stimulează de
asemenea spiritul creativ al elevului. Jocul, atunci când este vorba și despre exprimarea
muzical-artistică a elevului, înseamnă formarea de competențe creative, lucru pe care îl
socotim ca un apogeu sau un obiectiv de top al educației muzicale.
- Analiza – caracterizare verbală a muzicii. Orice formă de analiză presupune o interogație
asupra unei anumite probleme, un răspuns și o argumentare sau explicitare a acelui răspuns.
Participarea sau trăirea fenomenului muzical, dincolo de modul în care este perceput,
indiferent dacă este vorba despre un exercițiu muzical sau de participarea sau consumarea
unui act artistic, este împlinită prin formularea unui discurs evaluativ și explicativ al acelui
lucru aparținând fenomenului muzical.

82
 Activitatea educaţională, ca strategie didactică, din cadrul disciplinei Educaţie
muzicală se va efectua, ca urmare a noilor tendințe metodice la care facem referire în acest
final de lucrare, conform următoarelor principii de acțiune (ele devin normative și nu numai
sugestive cum era cazul în pedagogia tradiționalistă):
- Principiul pasiunii. Activitatea desfășurată în clasă la disciplina Educație Muzicală
trebuie să fie una animată, entuziastă, participativă și solicitantă la maximum. Deopotrivă
profesorul dar și elevul trebuie să ajungă înrâuriți de un același sentiment trăit cu intensitate
maximă, de a participa direct, prin trăire la orice fenomen muzical pe care programa
curriculară îl propune spre cunoaștere sau asimilare. Pasiunea profesorului pentru muzică
(un lucru din ce în ce mai rar de observat în școlile noastre din România) trebuie să constituie
izvorul pasiunii elevului pentru această disciplină și artă aplicată. De fapt, pasiunea pentru
muzică, transformă percepția școlarului dinspre a trata muzica în felul unei discipline
școlare, ceva obligatoriu, pe care e constrâns să o parcurgă și să obțină cel puțin norma
evaluativă minimă (”nota de trecere”), spre a considera muzica o artă și elevul un participant
voluntar la consumarea actului artistic. O astfel de tranziție, va conduce la schimbarea
radicală a competențelor dar și la o creștere semnificativă a participării și performanțelor din
punct de vedere al demersului didactic de predare-formare-evaluare.
- Principiul intuiţiei. Intuiția – spun existențialiștii (fenomenologii) secolului XX, dar și cei
mai reputați psihologi ai mediului academic din ziua de azi, constituie cel mai performant
instrument al cunoașterii. Muzica este cea care provoacă intuiția omului. A asculta muzică,
înseamnă în primul rând a intui sensurile melodice (creșteri/descreșteri tonale), moduri de
exprimare ritmică, sentimente sonore (nuanțe, efecte soeciale), trăiri armonice (oferite de
bogăția exprimativă ”pe verticală” a materialului sonor). Toate aceste trăiri interioare
resimțite în mod clar, fac din muzică o artă lirică, adică un spațiu de desfășurare a trăirilor
interioare ale oricărui artist sau ascultător. Ori, trăirile psihologice ale omului sunt făcute
perceptibile tocmai prin intermediul intuiției această modalitate gnoseologică de ”a ști
neștiind” – cum spuneau anticii greci. Analizarea și apoi comentarea/argumentarea unui
pasaj sonor este parte a unui discurs intuiționist (mesajul va fi în forma exprimării propriei
opinii a elevului legată de acel material muzical sau de un anumit fenomen muzical).
Educația muzicală trebuie să îl facă conștient pe elev de un astfel de mod de ”a învăța
muzica”, importante fiind nu atât noțiunile teoretice (care se pot completa sau ajusta și mai
târziu), ci trăirile reale ce iau naștere prin contactul cu fenomenul muzical. Aceste trăiri sunt
cauzele ce vor produce efecte mai târziu la nivelul personalității elevului.

83
- Principiul asemănărilor şi deosebirilor. Acest principiu reliefează metodica analizei prin
comparație a două conținuturi muzicale (material muzical sau fenomen muzical). El se
dovedește a fi extrem de util în contextul discutării sau comparării paradigmelor ”clasic” și
”modern” sau ”contemporan”. Nu poți face educație muzicală în lipsa comparațiilor, a
analizării și discutării din perspectiva a două sisteme de coordonate complet distincte.
Neajunsul învățământului muzical tradiționalist consta tocmai în ineficiența sau chiar lipsa
acestui mod comparat de a evalua conținuturile discursului muzical. Tipologia ”clasic” făcea
trimitere la o impunere coercitivă, nefiind posibilă depășirea acestei bariere de gen în care
muzică sau fenomen muzical era acceptat numai acel mesaj muzical ce aparținea istoriei
acceptate a muzicii culte cuprinsă în manualele de istorie a muzicii (vezi paradigmele
preclasic, baroc, clasic, romantic și apoi reeditările moderne ale acelorași curente sau școli
muzicale). Demersul de predare-formare-evaluare gândit într-o formă interactiv-dinamică,
pretinde aducerea în prim plan a mai multor fațete ce vorbesc în general despre un anumit
fenomen muzical, prospectarea fiecăruia în parte, analiza lor din punct de vedere teoretic dar
și perceptiv-afectiv și apoi, în final, trasarea unor concluzii/aserțiuni evaluative ce rezumează
asemănările și deosebirile prin perspectiva unor criterii valorile pre-enunțate ca fiind valabile
în sfera educației muzicale. Doar printr-o astfel de analiză comparată, va putea elevul să
înțeleagă complexitatea acestei sfere a cunoașterii și a artei care este muzica. Numai într-o
astfel de metodă de deliberare ”pro și contra” este posibil să construiești în final un discurs
evaluativ-argumentativ al conținutului muzical.
- Principiul corelării educaţiei muzicale cu viaţa. Noile tendințe din domeniul didacticii
școlare, afirmă principii conform cărora fundamentele oricărei didactici, oricărei metodici
pedagogice, trebuie cu necesitate să fie adaptate și să răspundă în termenii contemporani
nouă. Acest tip de ”aducere la zi” despre care am mai vorbit în această lucrare, pretinde
demersuri de reconceptualizare sau de multe ori chiar refundamentarea obiectului de studiu
educație muzicală. Modul tradiționalist de a preda muzica în școlile din România, au creat o
ruptură între materialul propus pentru studiu și fenomenul muzical, în modul în care el este
receptat prin intermediul mijloacelor mass-media deopotrivă de către profesor dar și de către
elev. O astfel de ruptură provoacă în mintea elevului un real suspans legat de această ignorare
voită a muzicii ca produs de piață vehiculat în mediul social al civilizaței de azi și ceea ce
este denumit ca ”muzică” în cadrul obiectului de studiu. Lucrarea de față se străduie să
prezinte avantajele pe care o astfel de corelare a conținutului unui manual (încă tradiționalist)
cu materialul cu care elevul intră în contact în viața de zi cu zi, nu poate decât să dezvolte
capacitatea elevului de a discerne valoric, atât din punct de vedere al modului în care
84
fenomenul muzical studiat se aliniază principiilor creative din muzică dar și din punctul de
vedere al trăirilor pe care contactul cu acest fenomen le iscă la nivelul conștientului.
- Principiul unităţii educaţiei, instruirii şi dezvoltării muzicale. Vorbim și în acest caz,
despre un principiu important în efortul de reconceptualizare a noilor strategii didactice din
domeniul educației muzicale. Strădania profesorului de a transmite informații cât mai
complete elevului, iar apoi de a forma competențele necesare sporirii gradului de
performanță școlară la disciplina respectivă, trebuie să fie încadrat într-o viziune unitară a
subiectului general al disciplinei respective. Cunoștințele teoretice trebuie să nu contravină
(ca metodică și principii funcționale sau valorice) mai apoi cu aplicațiile practice sau cu
activitățile formatoare de competențe. Cu alte cuvinte, trebuie să vorbim despre strategii
didactice omogene și de metodici unitare în educația muzicală. Partea teoretică, legată de
însușirea termenilor și a noțiunilor trebuie să fie continuată mai apoi de activitățile
formatoare de competențe în aceeași direcție, utilizând aceeași gamă de materiale sonore.
Unul dintre exemplele cele mai consacrate atunci când este vorba despre ”școala de muzică”,
este acela al elevilor care la orele de teorie deprind noțiunile de seiologie pe pasaje muzicale
din Mozart sau alți clasici consacrați, apoi, merg și cântă la ansamblul folcloric al orașului.
Materialul studiat la școală, hiper-teoretizat exclude exemple din genul muzical îndrăgit și
practicat de elev, pentru ca în partea cealaltă, muzică populară executată neutilizând notație
muzicală sau noțiuni teoretice referitoare la ansamblul de instrumente. Orele de teorie a
muzicii și de practică artistică, de interpretare, trebuie să meargă una în continuarea
celeilalte. Ele trebuie să se completeze dar asta presupune totuși să aibă o origine și structură
comune.
- Principiul “de la practică la teorie”. În ciuda aparențelor, sistemul educațional
tradiționalist, străduindu-se să parcurgă demersul de predare-formare mergând de la teorie
spre practică, se dovedește a fi insuficient, chiar neperformant, atunci când este vorba despre
mediile educaționale vocaționale, așa cum este cazul educației muzicale. Noile tendinței
afirmă o metodică ”răsturnată” punând accentul în demararea predării-formării elevului pe
cultivarea și punerea în evidență a aptitudinilor și plecând de la acestea se vor pune și bazele
solide ale teoriei.
Pentru cadrele didactice implicate în predarea educației muzicale, respectarea unor
principii în genul “de la practică la teorie” sau “de la intuire la conştientizare”, va însemna
punerea accentului pe trăirea vie a mesajului pe care discursul muzical (orice gen de fenomen
muzical) îl transmite şi nu pe “teoretizarea” lui, pe descompunerea lui în noțiuni, definiții și
exemple rupte unele de celelalte.
85
 Conţinuturile informaționale ale educaţiei muzicale trebuie să fie concepute sub
aspectul unei corelaţii între limbajul specific acestui gen de metodică a cunoașterii, al
interacţiunii de stiluri şi epoci în diversele genuri ale muzicii. Atît prin specificul şi
conţinutul său, cît şi prin posibilităţile sale formative, muzica trebuie să solicite nu numai
fondul intelectual al elevului (memoria), ci mai ales pe cel afectiv (trăirile, participarea activă
la actul muzical: audiere sau interpretare), cu implicaţii directe în declanşarea unor stări, a
unor trăiri şi sentimente, făcîndu-l sensibil în faţa marilor probleme ale vieţii (tematicile
materialului muzical), precum şi pe cel moral, contribuind la formarea unui suflet frumos,
armonios, cu o aleasă educaţie și apreciere pentru valorile spirituale, cu extinderi în ţinuta
etică individuală şi şcolară. În conformitate cu programa curriculară, conţinuturile teoretico-
aplicative sunt reprezentate prin temele generale propuse şi prin repertoriul muzical
prezentat pentru audiere și mai apoi pentru interpretare.

Schimbarea de mentalitate din domeniul educaţiei, vizualizată prin prisma

schimbărilor operate la nivelul strategiilor didactice, precum şi adoptarea pedagogiei
competenţelor pe scară naţională, solicită în mod absolut necesar reformarea curriculei
şcolare la Educaţia muzicală. Un astfel de demers ar presupune o re-elaborare a programei
curriculare din perspectiva trecerii de la un model de proiectare curriculară centrat pe
obiective (mecanisme ale transmiterii informațiilor de la profesor la elev) la modelul axat pe
competenţe (modul interactiv de formare și modelare a aptitudinilor elevului). O astfel de
schimbare pare a fi deja vizibilă în sistemul educațional al unor țări occidentale și mișcarea
aceasta capătă amploare de la un an la altul.
Standardele de competenţă reprezintă un set de prescripții normative ce indică
gradele sau nivelurile de competenţă necesare a fi performate în învăţare prin studiul
disciplinei şcolare. Aceste norme trebuie să reflecte aşteptările sociale referitor la ceea ce va
şti, va fi capabil să facă şi cum va fi elevul la o anumită treaptă de învăţămînt, într-un
domeniu de studiu și mai apoi după ce va absolvi respectivul ciclu educațional.
Competenţa şcolară, din acest punct de vedere, reprezintă un ansamblu integrat de
cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini dobîndite de elev (ce completează aptitudinile
dobândite în mod natural, cele înnăscute) prin învăţare. Acest cumul de însușiri va fi
mobilizat în contexte specifice de realizare, adaptate vârstei elevului şi nivelului cognitiv al
acestuia, în vederea soluţionării unor probleme cu care acesta se poate confrunta în viaţa
reală. Lucrarea de față se raportează direct la schimbările din societatea și cultura
contemporană şi presupune axarea educaţiei muzicale pe formarea de competenţe

86
(cunoştinţe, capacităţi şi atitudini esenţiale în dezvoltarea personalităţii elevilor) şi
prezentarea unor modalităţi concrete de integrare a acestora în situaţii cotidiene.
Reconceptualizarea curriculară, privită ca un efort de reformare sau de modernizare,
reprezintă un demers teoretic şi practic, care se va finaliza cu emiterea unor decizii ferme
referitoare la modul de structură și funcționalitate a sistemului educațional de mâine. Decizia
schimbării curriculare afectează deopotrivă cariera, viaţa de familie, împlinirea personalităţii
şi fericirea celor care sînt supuşi experimentelor de învăţare, precizate prin curricula
modificată. Programa curriculară la disciplina Educaţie muzicală va permite armonizarea
valorilor personale într-un model socio-uman şi un ideal educaţional pe care generaţiile de
astăzi să le poată îmbrăţişa pe scară largă.

În vederea proiectării unor schimbări de natură curriculară, vom introduce și analiza

în continuare din punct de vedere strategic la următoarele tipuri posibile de competențe:

A. Competenţe-cheie/transversale

1. Competenţe de învăţare/de a învăţa să înveţi. Aici vorbim despre deprinderi complexe

care ajută elevul să poată progresa prin eforturi proprii. Noul instrumentar tehnico-didactic
pus la dispoziția școlilor în ziua de azi, pot fi un sprijin serios în încurajarea și formarea
elevului cu deprinderi autodidacte. Informațile oferite de Internet, fonotecile digitale,
înregistrările video, programele asistate de calculator sunt tot atâtea oportunități de a învăța
să înveți, adică de a evolua și în mod autodidact.

2. Competenţe de comunicare în limba maternă/limba de stat. Limbajul, volumul

conținutului vocabularului, terminologia tehnică proprii educației muzicale, sunt elemente
care țin de modul și gradul de comunicare pe care îl deține la acel moment elevul. Lărgirea
continuă a limitelor acestor arii de comunicare va permite asimilarea unui bagaj superior de
informații dar și de conștientizări afective (sentimente și trăiri resimțite la contactul cu
fenomenul muzical).

3. Competenţe de comunicare într-o limbă străină. Chiar dacă vorbim despre elevii ciclului
primar, e necesar să facem referire la cunoașterea limbilor de circulație. Programa
curriculară la Educație Muzicală impunea dintotdeauna parcurgerea unor materiale muzicale
ce pretindeau interpretarea unor bucăți muzicale în alte limbi: germană, engleză, franceză

87
etc. Spectacolele muzical-coregrafice organizate cu ocazia sărbătorilor creștine aduc în fața
elevilor piese compuse în mai multe limbi moderne, cunoașterea pronunției fiind astfel o
necesitate. Cunoașterea unei limbi de mare circulație va oferi de asemenea elevului și un
orizont lărgit de informare prin accesul la literatura de specialitate editată în limba
respectivă. De asemenea, va fi posibilă astfel traducerea în limba română a versificației în
cazul preluării unor bucăți muzicale ce se vor dori a fi prezentate în limba română.

4. Competenţe acţional-strategice. Acest gen de competențe se referă la capacitatea elevului

de a se auto-coordona în ceea ce privește specificul activităților școlare, conform celor
prevăzute de curricula aferentă educației muzicale. Capacitatea elevului de a identifica şi de
a rezolva probleme sau situații, de a-şi planifica activitatea, acţiunile, de a determina
scopurile şi a prognoza rezultatele aşteptate, de a alege instrumentele necesare de lucru, de
a realiza activitatea conform planului, a aprecia rezultatele ei; de a-şi forma deprinderi de
colaborare.

5. Competenţe de autocunoaştere şi autorealizare. Ele vizează capacitatea elevului de a se

înţelege şi de a se aprecia pe Sine însuși. Aceasta înseamnă ca elevul să își formeze
capacitatea de reflecţie asupra propriului său comportament în societate, să își valorifice
propriile talente şi capacităţi de care trebuie să fie pe deplin conștient; autodeterminarea
şcolară, profesională, socială; construirea unui plan al vieţii sale etc.; formarea personalităţii
sale.

6. Competenţe interpersonale, civice, morale. Vorbim despre competenţe de relaţionare

interpersonală, ce cuprind toate formele comportamentale care trebuie stăpânite pentru ca un
individ să fie capabil să participe eficient şi constructiv la viaţa socială şi să soluționeze
conflictele, dacă e cazul. Abilităţile interpersonale sînt necesare pentru interacţiunea
efectivă, în mod individual şi în grup, şi sunt utilizate atît în domeniii private, cît şi în
domenii publice.

7. Competenţe de bază în matematică și alte ştiinţe ale cunoașterii. Aceste competențe

urmăresc alfabetizarea în matematică, abilitatea de a aduna, scădea, înmulţi şi împărţi mental
sau în scris pentru a rezolva o gamă de probleme în situaţiile vieţii de fiecare zi. Accentul se
pune mai degrabă pe proces decît pe rezultat, pe activitate decît pe cunoaştere. Alfabetizarea
ştiinţifică se referă la abilitatea şi dorinţa de a utiliza cunoştinţele şi metodologia menită să

88
explice lumea naturală. Competenţa în tehnologie e văzută ca înţelegere şi aplicare a acelor
cunoştinţe şi metode care pot modifica cadrul natural ca răspuns la nevoile şi doleanţele
oamenilor. Atunci când ne referim specific la cazul educației muzicale, matematica este o
știință care familiarizează școlarul cu suportul numeric al armoniei în muzică.

8. Competenţe digitale, în domeniul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale (TIC).

Vizează utilizarea tuturor mijloacelor electronice. Aceste competenţe se referă la formarea
gîndirii logice şi critice, la abilităţile de căutare, procesare, analiză şi selectare, management
al informaţiei la standarde înalte şi la abilităţi dezvoltate de comunicare.
Pentru nivelul de bază, abilităţile TIC cuprind utilizarea tehnologiei multimedia pentru
a primi, a evalua, a stoca, a produce, a prezenta şi a schimba informaţii şi pentru a comunica,
a participa în reţele prin intermediul Internetului.

9. Competenţe culturale, interculturale (de a recepta şi a crea valori). Sunt competențe care
vorbesc despre aproprierea valorilor culturii (naţionale şi general-umane) pe care elevul
trebuie să le cunoască, să îi fie familiare: aprecierea particularităţilor culturii naţionale, a
etniilor conlocuitoare şi a celei universale; bazele culturologice ale fenomenelor şi tradiţiilor
de familie, sociale; rolul ştiinţei şi religiei în viaţa omului, influenţa lor asupra lumii; cultura
timpului liber. Exprimarea culturală cuprinde aprecierea importanţei exprimării creative a
ideilor, experienţelor şi emoţiilor prin intermediul diferitelor medii, incluzînd muzica,
expresia corporală, literatura şi artele plastice.

10. Competenţe antreprenoriale. Acest gen de competențe fac trimitere la spiritul de

iniţiativă şi la abilitățile de antreprenoriat. Antreprenoriatul are o componentă activă şi una
pasivă: cuprinde atît capacitatea de a induce schimbări, cît şi capacitatea de a le primi, sprijini
şi adapta la inovaţia adusă de factorii externi. Antreprenoriatul vizează capacitatea de analiză
a situaţiei, abilitatea de a acţiona în corespundere cu profilul personal şi social, implică
asumarea responsabilităţii pentru acţiunile cuiva, pozitive şi negative, dezvoltarea unei
viziuni strategice, stabilirea obiectivelor şi realizarea lor, precum şi motivarea de a reuşi.

B. Competenţele transdisciplinare
1. Competenţe de utilizare a mijloacelor artistice pentru autocunoaştere şi auto-exprimare.
2. Competenţe de a respecta diversitatea dorinţelor şi posibilităţilor oamenilor, recunoaşte
drepturile persoanelor reprezentante ale diferitelor culturi.
89
C. Competenţele specifice ale disciplinei Educaţie Muzicală
Cunoaşterea şi înţelegerea diversităţii fenomenului muzical–artistic din perspectiva
semnificaţiilor emoţionale, estetice, sociale şi spirituale. Identificarea mijloacelor de
expresivitate muzicală în corespundere cu rolul fiecăruia în redarea imaginii artistice şi a
mesajului ideatic al lucrării. Demonstrarea abilităţilor muzicale şi integrarea în activităţi
cultural-artistice şcolare şi extraşcolare. Utilizarea terminologiei muzicale specifice pentru
caracterizarea şi aprecierea muzicii. Participarea afectivă în actul muzical de interpretare,
receptare şi promovare a valorilor muzicale naţionale şi universale.

3.2 Noul instrumentar al pedagogiei muzicale în era tehnologiei digitale.

Ultima decadă de timp a marcat un interes sporit pentru integrarea mijloacelor puse
la dispoziție de știința și tehnica zilelor noastre în procesul de transmitere a informațiillor și
de formare a competențelor școlare. Acest lucru este valabil și în domeniul educației
muzicale, unde acest nou instrumentar a deschis noi posibilități de comunicare și de
transmitere nu numai a unor informații, ci efectiv a trăirilor, a sentimentelor, a tuturor
ingredientelor formatoare de opinii sau gusturi artistice. Noile strategii didactice trebuie să
țină cont de toate aceste progrese înregistrate în domeniul educațional și să ajusteze continuu
programele curriculare în așa fel încât să înglobeze aceste noi posibilități de predare-formare.
Pe de altă parte, trebuie cu necesitate să se pună mult mai mult accent pe realitatea
obiectivă actuală în ceea ce privește educația muzicală. O rupere sau o îndepărtare brutală a
materialului muzical studiat de ceea ce este vehiculat ca și produs de piață în aria mass-
mediei, nu face decât să transforme disciplina educație muzicală în ceva anacronic, lucru ce
va duce la o reducere a participării școlare în cadrul unor astfel de instituții vocaționale cu
profil muzical. Actul didactic trebuie să fie transformat în ceva extrem de flexibil și de
accesibil pentru elevul de azi. Instrumentarul modern, tehnologiile informaționale sau de
comunicație moderne nu vor face decât să atragă acest eșantion de vârstă școlară și să
faciliteze accelerarea procesului de cunoaștere sau de interacțiune cu fenomenul muzical.
Nu în ultimul rând, noul instrumentar integrat noilor strategii didactice vor genera
conceptul unei educații muzicale orientată spre formarea și dezvoltarea competențelor, a
abilităților de a înțelege, a crea, a interpreta muzica. Toate acestea vor duce la remodelarea
conceptului și a procesului în sine de educație muzicală.

90
 Educaţia muzicală axată pe vechile sisteme de principii, metode, strategii, devine
anacronică şi neatractivă. În plus, impactul media asupra copiilor este atât de mare încât
convertirea acestora la un sistem de valori estetice sănătos se poate realiza folosind în primul
rând mijloace ale noilor tehnologii.
Profesorul de muzică al zilelor noastre trebuie deci să fie antrenat într-un continuu
proces de învăţare, adaptându-şi abilitățile şi deprinderile profesionale, precum şi
cunoştinţele şi modul de valorificare a acestora la noul context social-economic şi cultural
al acestei ere tehnologice.
Pentru a introduce în sistemul educaţional cele mai eficiente strategii de predare-
formare muzicală, este necesară determinarea măsurii în care acestea sunt funcţionale în ceea
ce privesc instrumentele şi materialele didactice utilizate, și în ce măsură acestea corespund
din punct de vedere pedagogic şi psihologic. Software-urile muzicale (includem aici absolut
toate aplicațiile care au legătură cu sunetul sau cu notația muzicală) de care dispunem în
prezent, diferenţiate prin concepţie, destinaţie, modalităţi de operare etc, au revoluţionat
lumea sunetelor prin multitudinea extraordinară de posibilităţi de operare cu materialul
muzical și de creare a tot ceea ce am numit ca fenomen muzical.
Strădania implementării tuturor acestor noi posibilități tehnologice în predarea
muzicii în şcolile româneşti se pune cu atât mai acut cu cât, se pare că, în metodica
românească n-au fost aduse contribuţii inovatoare importante nici în cei patruzeci şi cinci de
ani marcaţi de comunism, nici în ultimii douăzeci și cinci de ani.
În vederea adoptării unor modele strategice și a unui instrumentar modern pentru o
educaţie muzicală competitivă, complexă, dinamică şi atractivă în contextul educaţional
actual, sunt necesare: identificarea elementelor non-funcţionale, actualizarea gândirii
pedagogice (care să devină la rândul ei flexibilă, deschisă spre nou), respectiv aplicarea în
practica didactică a unor noi metodici rezultate prin sintetizarea tuturor datelor disponibile.

Având în vedere faptul că, grupele școlare sunt în general eterogene şi în alcătuirea
lor se întâlnesc adepţi ai fiecăruia dintre genurile amintite anterior (în mare parte ca urmare
a influenţelor exercitate de mass-media), educaţia muzicală trebuie să le fie destinată tuturor,
fără vreo discriminare și fără a limita orizontul de adresabilitate. Profesorul de educaţie
muzicală este, până la urmă, cel care, folosind toate mijloacele reale şi virtuale (aparținând
noilor tehnologii) pe care le are la îndemână, poate orienta elevii spre ascultarea conştientă
şi voluntară a stilurilor şi genurilor muzicale despre ale căror efecte benefice, terapeutice,
există o întreagă pleiadă de dovezi ştiinţifice. Aceasta nu va avea semnificația unei

91
”manipulări” cu scop pedagogic, ci mai degrabă vor conduce la un soi de înrâurire pe care
profesorul o va imprima asupra personalității elevului, o atractivitate generată tocmai de
modul în care educația muzicală va fi corelată în mod obiectiv cu consumul de produse
muzicale specific timpului prezent și afinităților de vârstă specifice fiecărui eșantion școlar.
În sensul obținerii acestui soi de înrâurire asupra elevului, tehnologiile
informaţionale şi de comunicaţie devin un instrument plurivalent şi de dispersie atent
coordonată în multiple direcţii dat fiind faptul că acestea:
- Pot reprezenta o fereastră deschisă către întregul univers muzical, adică lumea aspectelor
teoretico-aplicative dar și lumea reală a producției de muzică sau a produselor de piață ce
întruchipează fenomenul muzical al zilelor noastre.
- Permit remodelarea oricărei piese. Avantajul instrumentelor electronice conectate la
software-ul de prelucrare de sunet instalat pe suportul de memorie al unui calculator, va
permite realizarea unor orchestrări ale pieselor (e vorba în special de piesele destinate
ciclului primar, piese simple, care se pretează la a fi interpretate ajutate fiind de o astfel de
orchestrație.)
- Sunt accesibile oricui, dar mai cu seamă nativilor digitali. Vârsta de la care copiii din ziua
de azi încep să utilizeze la început în formă de joacă dar mai apoi în mod susținut
calculatorul, este tot mai fragedă. Capacitatea copiilor de a ”înțelege” în mod instinctiv cum
operează calculatorul și diversele programe muzicale instalate, este surprinzătoare. Învățarea
unor astfel de software-uri specializate pe muzică este relativ ușoară și pretinde un timp
foarte scurt.

- Sunt perfecţionate continuu, astfel încât devin tot mai rafinate şi mai precise. Mijloacele
electronice digitale și cele informaționale constituie un univers într-o continuă expansiune.
Chiar și pentru cazul unui anumit software, apar din timp în timp actualizări care introduc
noi și noi facilități, având un efect imediat în fabricarea produsului muzical (editare de
partituri, facilități de orchestrare, de conversie a fișierelor editate în fișiere de sunet ajutați
fiind de o librărie imensă de sunete ce reproduc sunetele reale ale instrumentelor etc.)

- Asigură accesul la muzică şi celor mai puţin talentaţi. Mulți dintre cei care utilizează astăzi
programe destinate muzicii nu se pot lăuda neapărat cu daruri native speciale: voce, auz
muzical dincolo de nivelul mediu, memorie muzicală etc. Calculatorul, instrumentele
electronice și celelalte ”scule” ce populează noile laboratoare de muzică amenajate în școlile
progresiste, compensează această realtivă ”mediocritate” a elevului, ajutându-l să
performeze în muzică în ciuda echipării sale sărace cu aptitudini native.

92
- Permit autodezvoltarea continuă pe baza unor evaluări obiective, fără ca factorul uman să
poată influenţa negativ evoluţia celui care învaţă. Performanțele celor ce utilizează tehnica
informațională sunt net superioare celorlalți care sunt reticenți sau nu doresc din alte motive
să o adopte. Acest lucru este deopotrivă valabil și pentru profesor și pentru elev. Considerăm
că la acest capitol orice alt comentariu este de prisos.

- Permit colaborarea la distanţă. Internetul, rețeaua sunt facilități extraordinar de prețioase

atunci când este vorba despre a trafica informația rapid și cu precizie de la o locație la alta
sau de la un utilizator la altul. Așa poate fi făcut posibil lucrul în echipă chiar de la distanță
sau modul de evaluare a elevului la distanță în cazul în care o astfel de situație poate apare
ca fiind necesară.

- Asigură condiţiile necesare lucrului în echipă. Preluarea ca și tehnică didactică a termenului

de multitasking utilizat în aria software-urilor, are impact direct în divizarea task-urilor
(acțiunilor) ce vor duce la capăt un anumit proiect (iată un alt termen ce se consideră a fi o
extensie a exercițiului din didactica clasică). Fiecărui elev i se poate astfel repartiza câte un
task specific, apoi aceste taskuri se pot permuta la fiecare nou proiect, în așa fel încât toți
membrii echipei să parcurgă întregul demers de finalizare a unui astfel de proiect.

- Sunt o cale de comunicare cu un cod unanim acceptat de elevi şi de profesori.

Universalitatea și perspectiva de viitor a acestui imens, de acum, instrumentar didactic, este
o realitate incontestabilă. Însușirea noului limbaj tehnic, de altfel, devine o cerință
obligatorie pregătirii profesorilor pentru diversele activități de predare. Specializarea TIC,
pentru profesorul de educație muzicală este o necesitate absolută. De aceea noile strategii
educaționale trebuie să prevadă cursarea sau specializarea tuturor cadrelor didactice în acest
domeniu.

Astfel, în concluzie valorificarea eficientă a noului instrumentar didactic despre care

am vorbit mai sus, va determina saltul într-o nouă etapă a educaţiei muzicale, o etapă în
care accentul va fi pus pe a trăi muzica și a cultiva competențe pentru trăirea fenomenului
muzical și nu doar pentru dobândirea sau memorizarea unor informații.

Muzica, după cum menționam și în capitolele anterioare reprezintă un limbaj, și ca

și în cazul oricărui alt limbaj, el oferă posibilități mai mici sau mai mari de comunicare. Dar
ce anume poate comunica muzica? O gamă uriașă de sentimente, emoții, trăiri, idei, atitudini,
multe dintre ele neavând un corespondent precis în lumea noțională, verbală. În acest proces,

93
sunetele și ritmurile sunt doar instrumente, mijloace sau căi de comunicare. Substanța,
conținutul comunicării sunt sentimentele, emoțiile, ideile, atitudinile. Iar acestea nu
alcătuiesc un traseu disparat, nu sunt alăturate oricum, ci creează o anumită curbă
psihologică, având anumite momente predictibile, dar și cu surprize de proporții. Pentru că
muzica spune o poveste, și nu neapărat exprimată în cuvinte sau noţiuni, ci cu emoţii
portretizate prin sunete.

Pe baza cercetărilor întreprinse în ultimii ani în domeniul psiho-pedagogiei muzicale,

se desprind trei aptitudini necesare dezvoltării muzicale: simțul modal, capacitatea de
reprezentare auditivă şi simțul ritmului muzical. Acestea sunt în fapt direcțiile pe care
creatorul de competențe – profesorul – trebuie să le țintească. Acesta, înarmat cu cunoștințele
necesare unui pedagog muzical și cu cele ale cercetărilor psihologice în domeniu, va schița
procesul de instruire pe baza unei bune cunoașteri a aptitudinilor și capacităților elevului, a
calității acestora sau a nivelului de performanță, fixând strategia de lucru în conformitate cu
ele. Competențele muzicale se pot dezvolta prin diferite metode și procedee de lucru, care
țin direct de pregătirea profesorului. Ţinând seama de asigurarea concordanței dintre nivelul
și volumul de cunoștințe și capacitatea de asimilare a elevului, este necesar să-l determinăm
pe elev să fie cât mai activ, să-l înarmăm cu mijloacele necesare și procedee de muncă
individuală. Sub influenţa Tehnologiilor Informatice şi de Comunicaţie (TIC), a noilor teorii
psihologice ale învăţării şi a noilor paradigme de strategie educaţională, lumea educaţiei se
schimbă, iar profesorii sunt chemaţi să răspundă primii acestor noi provocări. Mai mult decât
oricând, este momentul pentru reconsiderarea sau reconceptualizarea ansamblului curricular,
legitimată de practica unei educaţii muzicale de factură nouă, informatizată.

Mediile educaţionale virtuale, educaţia deschisă şi la distanţă, bibliotecile şi clasele

virtuale sunt doar câteva dintre „spectacolele” ce ni se dezvăluie reunite sub titlul generic de
Instruire Asistată de Calculator. Astfel, implicit se ajunge la propunerea dezvoltării unor
concepte personale de introducere a calculatorului în sfera Educaţiei Muzicale. Desigur,
calculatorul este deja un instrument obligatoriu în mediile educaţionale, dar considerăm că
se impune o reorganizare şi o redimensionare a cunoştinţelor în acest domeniu, al Educaţiei
Muzicale, iar prin obiectivele unui posibil proiect în care învățarea, instruirea și dezvoltarea
competențelor muzicale să fie mijlocită de calculator se va propune dezvoltarea mai ales, a
capacităţilor şi a competenţelor muzicale ale elevilor, prin caracterul ludic al aplicaţiilor
folosite, să apropiem personalitatea în devenire a elevului de latura teoretico-practică a
muzicii, astfel încât ei să asimileze involuntar competenţe de a cânta la un instrument

94
muzical, în funcție de particularitățile psiho-fizice ale subiectului educat, precum şi date
importante în ceea ce priveşte originea, cadrul istoric şi evoluţia instrumentelor şi nu în
ultimul rând date şi elemente biografice despre personalităţi marcante ale istoriei muzicii, cu
referire precisă la mari instrumentiști și compozitori ai Europei sau ai lumii și implicit se va
avea în vedere dezvoltarea și consolidarea capacităţilor şi competenţelor de operare la
calculator, toate acestea reunind, în final dobândirea unor competenţe pluridisciplinare şi
interdisciplinare.

Prin intermediul calculatorului pot fi prezentate: informaţii, aplicaţii diverse,

exerciţii, probleme, jocuri didactice, simularea unor procese/fenomene, itemi de
evaluare/autoevaluare, eficienţa instruirii asistată de calculator depinzând de: calitatea
programelor, competenţele didactico-metodice şi tehnice ale cadrului didactic și
competenţele tehnice ale elevilor.

Mijloacele didactice utilizate în educaţia muzicală. Problematica mijloacelor

didactice specific pentru domeniul educației muzicale trebuie privită din cel puțin două
puncte de vedere diferite: al lucrărilor de pedagogie, considerate a fi „totalitatea materialelor,
dispozitivelor și aparatelor cu ajutorul cărora se realizează transmiterea și asimilarea
informației didactice, înregistrarea și evaluarea rezultatelor obținute” şi al metodicilor
specifice educației muzicale. Sintagma de mijloace de învățământ în educația muzicală,
trebuie extinsă; accepțiunea actuală limitându-se strict pentru acest domeniu numai la
mijloacele audio-vizuale, care mai curând țin de grupa materialelor didactice. Pornind de
la definiție generală a termenului mijloace, mai exact expresia „ceea ce se face spre a ajunge
la un scop”, considerăm că este bine de luat în seamă și modul în care calculatorul și tehnicile
noi TIC, contribuie la îmbunătățirea demersului didactic muzical. Pentru a ilustra impactul
pe care diferitele instrumente informaționale îl au în demersul didactic, se vor prezenta în
continuare, în mod succint, câteva lucruri ce caracterizează și punctează felul în care
influențează și controlează procesul de predare-formare-evaluare.

A) Aplicațiile multimedia utilizate în didactica muzicală. Multimedia, un termen ce

aparține prin excelență noii noastre societăți informaționale, este un atribut, transformat
rapid în substantiv datorită frecventei sale utilizări din ultimul timp. Prin multimedia (multi
– mai multe; media – medii, mijloace) se poate înțelege: capacitatea unui sistem de a
comunica (prezenta) informaţia prin intermediul mai multor medii de prezentare simultan,
cum ar fi: text, grafica, fotografii, animaţie, sunet, clipuri video, etc. De asemenea,

95
multimedia implică în mod necesar noţiunea de interactivitate: utilizatorul nu este un simplu
spectator, ci e capabil să modifice după dorinţă, posibilități și imaginație cursul
evenimentului (aplicaţiei).

La acest moment există în lume o serie de proiecte în care se încearcă aplicarea unor
metode, mijloace și tehnici noi de predare–învățare–evaluare, care au la bază principii
pedagogice noi, evoluate, apărând tot mai frecvent în discuție conceptul de disciplină
integrată (de bloc); aceste discipline își afirmă capabilitatea de a integra informații din
domenii diferite ale științelor facilitând, ulterior, studiul disciplinelor particulare. Aceste noi
tendințe emit anumite idei care te determină nemijlocit să enunți cel puțin trei întrebări,
având în vedere subiectul lucrării de față.

Prima idee: Cum se va numi acea disciplină care poate integra disciplinele educației
estetice, având în vedere caracterul pragmatic și specific artistic al obiectelor de învățământ
prin care se realizează aceasta, în școala românească?

A doua idee: Care vor fi metodele, procedeele și mijloacele prin care această
disciplină (integrată) își va realiza obiectivele și finalitățile?

A treia idee: Până unde și până la ce nivel de învățământ poate pătrunde această
disciplină în modelarea personalității elevului, de ce nu a omului de mai târziu, ținând seama
de toți factorii devenirii personalității umane și a interdependențelor dintre aceștia?

Abordarea interdisciplinară (o premiză absolut necesară a noii societăți

informaționale și implicit a noilor strategii educaționale) nu anulează disciplinaritatea, ci îşi
propune să amplifice conexiunile disciplinare, eliminând graniţele noționale stabilite între
diferitele domenii. Deoarece întregul proces educativ este coordonat de câte un singur cadru
didactic, organizarea activităţilor combinate „bi” sau „multidisciplinar” este mult mai uşor
de realizat, întrucât condiţiile necesare sunt relativ identice prin organizarea exterioară,
structura cunoştinţelor şi strategia didactică.

Deschiderea către interdisciplinaritate a activităţilor didacticii muzicale este

evidentă, disciplina „Muzică” sau ”Educaţie muzicală” fiind domenii ale educaţiei, în care
apar vehiculate noţiuni şi aspecte din specialităţi diferite, însumate în textele cântecelor,
jocurilor, audiţiilor sau spectacolelor muzical-coregrafice. Corelarea cunoştinţelor dobândite
la diverse obiecte de învăţământ (în cazul în care se folosesc instrumente tehnologice

96
similare), poate conduce la o sistematizare a informaţiilor specifice diferitelor domenii,
scopul final (chiar dacă pare unul absolut utopic) fiind elaborarea unui sistem unitar de
cunoaştere. Selectarea conţinutului disciplinar este o problemă de mare responsabilitate
didactică, deoarece trebuie să se opereze în aşa fel încât să se acopere în întregime volumul,
structura şi natura informaţiilor recomandate în curriculă. Valorile ştiinţifice, morale,
estetice şi fizice care fac obiectul informării şi formării copiilor, corespunzătoare
posibilităţilor psiho-fizice, pot fi însuşite mai bine în acest context interdisciplinar.
Abordarea proiectiv – interdisciplinară a educaţiei muzicale şi a modalităţilor de optimizare
a demersului didactic – muzical, implică introducerea aplicațiilor multimedia și a software-
lui educațional. Educaţia muzicală contemporană se găseşte, în ipostaza de a-şi căuta și găsi
noi mijloace şi metode didactice, de a-şi îmbunătăţi sau chiar a renunța la parte din mijloacele
mai vechi, pentru a corespunde solicitărilor venite din exterior.

Dat fiind caracterul pur pragmatic al artei sunetelor, noile metode sau mijloace
didactice trebuie alese cu mare grijă pentru a nu „deteriora” spectrul axiologic (valorile) și
teleologic (obiectivele) al artei muzicale şi caracterul ei. În ultimii ani, au apărut, o serie
întreagă de aplicaţii multimedia, programe educaţionale şi prezentări multimedia, care
dezbat subiectul educaţional muzical. Multe dintre aceste aplicaţii ajută substanţial procesul
didactic dându-i o interactivitate deosebită, implicând tot mai mult elevii în procesul
instructiv educativ; însă există procese didactice în cadrul orelor de educaţie muzicală, care
nu pot utiliza aplicaţiile respective (de exemplu: cântul la un instrument, chiar dacă e vorba
despre unul electronic sau cântatul vocal). O serie întreagă de aplicaţii dezbat subiectul
scrierii, transcrierii, orchestraţiei şi compoziţiei muzicale (ex.: „Finale” sau „Sibelius”, etc.),
în acest domeniu al muzicii utilizarea calculatorului se impune, uneori algoritmii matematici
sunt comuni, (informatică-muzică), multe din programele apărute pe piaţă în acest moment
având la bază această legătură, după cum vom și demonstra prin exemple practice.
Implicațiile calculatorului în lumea educației muzicale au făcut posibile diversificarea,
amplificarea sau apariţia unor noi genuri şi stiluri muzicale, amintim muzica concretă de la
începutul secolului XX şi formele incipiente ale muzicii electronice precum şi a celei asistate
de calculatorul personal (PC).

B. Site-urile educaţionale. În cadrul noțiunii de „site educațional” încadrăm: weblog-uri,

portal-uri, forum-uri, chat-uri (pentru comunicarea sincronă) și site-urile web.

97
 Un site extrem de interesant destinat educației muzicale poate fi regăsit pe Internet
la adresa http://emusictheory.com. Abundența de informații, noțiuni și concepte din și despre
educația muzicală propriu-zisă și educația muzicală instrumentală face din acest site, unul
dintre cele mai complete site-uri de acest gen din spațiul virtual.
Un alt site interesant, de data aceasta din zona țării noastre este publicat la
adresa http://www.elearning.ro. Site-ul prezintă în formă grafică utilizând un limbaj tehnic
specific informatic, un proiect de lecție, conținând date despre anumiți compozitori, audiții
muzicale, precum și câteva teste de evaluare.

C. CD/DVD, playere mp3 și mp4. Ce ar fi ora de muzică sau, în speță, cea de cor, fără
CD-player sau fără vizionarea pe calculator a fișierelor video (.mp4)? Un CD/DVD audio
sau multimedia reprezintă o tehnologie educaţională care sprijină studiul unei discipline
şcolare, fiind un aliat al profesorului căruia îi face servicii, dar îi și creează obligaţia de a se
perfecţiona permanent, determinându-l să-şi revizuiască spiritul care îi animă relaţia cu cei
pe care îi instruieşte şi educă; în acelaşi timp, astfel de instrumente informaționale reprezintă
şi o modalitate practică de predare–învăţare–evaluare distribuită, sprijinind orice demers
didactic. O idee novatoare poate, în acest domeniu, ar fi apariția unui ghid de inițiere
interactivă cu muzica (în genul celor deja făcute de firma De Agostini și intitulate ”Magic
English”, de exemplu, pentru învățarea limbii engleze, în care sunt combinate cântecele din
desenele animate marca Disney și textele în limba engleza) destinat în principal elevilor din
ciclul primar sau de clasă zero. O astfel de aplicație multimedia ar suplini astfel mijloacele
de învățare destinate copiilor care încă nu știu să citească sau să scrie. Combinația de desene
animate și muzică nu poate fi decât de succes și poate fi un stimulent în plus pentru elevii
ale căror aptitudini nu sunt suficient de vizibile la acea vârstă.

Dar o astfel de propunere ar implica, desigur, și o reconceptualizare a curriculei

pentru primii ani de studiu la educația muzicală, pentru a crea cadrul concret de utilizare a
unor astfel de metodici de predare-învățare.

D. Software-ul educaţional. Prin „software educaţional", se poate înțelege un program

instalat pe un calculator personal, care a fost proiectat în raport cu o serie de coordonate
pedagogice (obiective comportamentale, conţinut specific, caracteristici ale populaţiei țintă)
şi tehnice (asigurarea interacţiunii individualizate, a feedback-ului secvenţial şi a evaluării
formative); în sens larg, prin software educaţional se poate deci, înţelege orice program
proiectat pentru a fi utilizat în instruire/învăţare.
98
 Software educaţional reprezintă orice produs software, indiferent de formatul în care
a fost elaborat, ce poate fi utilizat pe un calculator personal şi care reprezintă un subiect, o
temă, un experiment, o lecţie, un curs, etc. O clasificare de actualitate a softurilor
educaţionale, ținând cont de funcţia pedagogică specifică pe care o pot îndeplini în cadrul
unui proces de instruire este următoarea:

D1. Software-uri de exersare (Drill-and-Practice). Software-urile de acest tip pot interveni

în forma unui supliment al lecţiei din clasă, facilitând exersarea individuală necesară însuşirii
unor date, proceduri, tehnici sau formarea unor deprinderi specifice; ele îl ajută pe profesor
să realizeze activităţile de exersare, permiţând fiecărui elev să lucreze într-un ritm propriu şi
să aibă mereu aprecierea corectitudinii răspunsului dat. Un astfel de software (vom prezenta
în ultimul capitol al lucrării, funcțiile aplicației ”Finale”), de exemplu, poate fi unul de
editare a partiturii muzicale date, sau pentru clasele mai mari, se poate merge, pentru un
viitor nu foarte îndepărtat, chiar pe ideea de scriere a dicteului direct pe calculator.

D2. Software-urile educaţionale interactive. Software-urile de acest tip creează un dialog

(asemănător dialogului profesor-elev) între elev şi programul (mediul) respectiv.
Interacţiunea poate fi controlată de computer (dialog tutorial) sau de elev (dialog de
investigare).

D3. Software-uri educaţionale de simulare. Aceste software-uri au la bază un „model”,

care pe parcursul expunerii oferă date și impresii despre un obiect, un fenomen, din interiorul
unui sistem (de obicei cel studiat), iar cu ajutorul anumitor parametri alocați modelului se
pot urmări modificări ale acestuia, toate cu scopul de a ajunge la o finalitate cunoscută,
sprijinindu-ne pe obiective clare și concise. În domeniul muzical (mai bine spus, în sistemul
muzical) aceste software-uri apar și sunt utilizate atunci când se dorește prezentarea unor
fenomene, sau a unor procese mai complicate în cadrul lecțiilor de muzică. Noi vom descrie
în cadrul lucrării modul de lucru cu programul Adobe Audition, aplicație care facilitează
înregistrarea, mixarea și prelucrarea sunetelor achiziționate de la un instrument electronic
(de exemplu un pian electronic, cu funcții de sintetizator, conținând o librărie de sunete
complexă).

D4. Software-uri educaţionale pentru testarea cunoştinţelor. Reprezintă în mod cert

gama cea mai variată, întrucât specificitatea lor depinde de mai mulţi factori – momentul
testării, scopul testării, tipologia interacţiunii (feedback imediat sau nu) – aceste software-

99
uri apar uneori independente, alteori făcând parte integrantă dintr-un mediu de instruire
complex. Evaluarea în cadrul orelor și activităților de educație muzicală uzează de principiile
clasice generale ale evaluării, cele mai importante metode și procedee de evaluare, pentru
educația muzicală fiind: probele scrise, probele orale și probele practice; cred că aici ar trebui
să plasăm și testele de evaluare la calculator, ca metode complementare de evaluare, dar în
același timp și de completare a spectrului general al evaluării muzicale; desigur, aceste teste
pot fi utilizate în anumite lecții/activități muzicale, cu atenție sporită din partea profesorului.

3.3 Reconceptualizarea strategiilor pedagogice de predare-formare.

Predarea cu succes a educaţiei muzicale depinde în mare măsură de tehnologiile

didactice ce se aplică în procesul instructiv-educativ. La rîndul său, tehnologia didactică se
va configura prin relaţionarea formelor, metodelor, mijloacelor cu ansamblul de valori
ideatice (de cunoaştere) şi practice propuse de către profesor la lecţiile de educaţie muzicală,
prin cooperarea dintre profesor şi elev şi aplicarea judicioasă a procedeelor de evaluare şi
autoevaluare, toate raportate la situaţii concrete de învăţare. Un factor extrem de important
pentru eficientizarea demersurilor educative îl constituie racordarea componentelor sus-
numite la domenii din afara procesului: arte, ştiinţe, natură, tehnică, viaţa de zi cu zi.
Modul adecvat şi eficient de racordare şi valorificare a componentelor asigură finalităţile
performante ale procesului instructiv-educativ.
Predarea muzicii în şcoala modernă (cea care depășește granițele vechilor tradiții
pedagogice specifice perioadei ce sfârșește odată cu mjilocul secolului XX) cere din partea
profesorului o pregătire temeinică, necesită capacităţi ce permit realizarea analogiilor şi a
corelării cu multiplele domenii ale aplicațiilor științifice și tehnologice în care muzica îşi
găseşte izvorul de inspiraţie. O frecventă dificultate întimpinată de profesor în activitatea de
predare a noului conţinut al educaţiei muzicale este delimitarea priorităţilor didactice: ce
e prioritar, ce e important, ce e urgent şi ce e permanent în realizarea unei educaţii muzicale
eficiente. Succesiunea competenţelor propuse în currica școlară e relativă şi dacă
generalizăm multitudinea de subcompetenţe recomandate, deducem următoarele: elevul în
dezvoltarea sa are nevoie să-şi cultive sensibilitatea, imaginaţia, creativitatea în scopul unei
autorealizări şi adaptări la realitatea înconjurătoare, sarcini posibil de realizat prin activităţi
intelectuale, artistice, spirituale efectuate la lecţiile de muzică. Nevoia de autorealizare şi
adaptare în viaţa omului e una constantă şi deseori imperativă. Prezenţa capacităţilor sus-

100
numite (creativitate, sensibilitate, imaginaţie) sporeşte rata succesului în viaţă şi, totodată,
determină motive puternice de a acţiona, generînd energie şi voinţă de activitate; efectele
acestea ajung cauză a cunoaşterii şi a educaţiei muzicle.
Se ştie că artele au o pondere mare în dinamizarea vieţii copilului, în eliberarea lui
de complexe şi izolare, în declanşarea creativităţii, imaginaţiei, sensibilităţii, în dezvoltarea
proceselor psihice şi fizice necesare pentru diverse tipuri de activităţi prin care se poate
obţine recalificarea şi adaptarea la noile cerinţe ale vieţii moderne. Pentru ca artele să-şi
îndeplinească aceste funcţii, e nevoie de o abordare pedagogică eficientă, cu tehnologii
didactice adecvate, de o conlucrare a artelor şi ştiinţelor, o traversare a conţinuturilor pe
orizontală şi pe verticală, orientîndu-le spre situaţiile din viaţa de toate zilele.
Curriculumul Educaţiei muzicale pentru învăţămîntul preuniversitar a fost structurat
şi selectat în conformitate cu criteriile moderne, unul dintre ele fiind realizarea
pluri(trans)disciplinarităţii: a întrepătrunderii prin cooperare-coordonare a disciplinelor
artistice (şi a altor domenii) la nivelurile interdisciplinar, pluridisciplinar şi transdisciplinar,
antrenînd, pe acelaşi teren, informaţii din diferite arte şi ştiinţe, cum ar fi: muzica, artele
plastice, literatura, coregrafia, filosofia, istoria, ştiinţele naturii etc. Principiul tematic ce stă
la baza curriculumului sugerează insistent realizarea transdisciplinarităţii. În planul
tehnologiilor didactice, interdisciplinaritatea reprezintă o modalitate de tratare a
conţinuturilor propuse de curriculum.
Pluridisciplinaritatea presupune discipline bine constituite care cooperează la
acelaşi nivel de ierarhie. În cadrul lecţiei de muzică, pluridisciplinaritatea se va efectua ca o
juxtapunere relativă a informaţiilor şi materiilor în scopul formării unor competenţe mai
complexe: pentru perceperea de către elevi a unor elemente singulare ce duc la înţelegerea
fenomenelor universale, deoarece, undeva, la nivelul ansamblului, elementele eterogene
interferează. Astfel, pot fi realizate, de exemplu, relaţiile:

• relaţia muzică-fizică, cînd se va vorbi despre proprietăţile sunetului şi efectele lui asupra
psihicului şi fizicului uman;
• relaţia muzică-natură, cînd muzica comportă un caracter descriptiv, trezind asociaţii cu
natura, fenomenele şi sunetele din natură şi din viaţa cotidiană;
• relaţia muzică-istorie, cînd elevii vor lua cunoştinţă de epoci culturale, evenimente istorice
reflectate în muzică;
• relaţia muzică-filosofie, atunci cînd muzica relevă orizonturi şi viziuni filosofice (muzica
lui Bach, Şostakovici, Enescu);

101
• relaţia muzică-arhitectură, atunci cînd se dezvoltă ideea despre formă şi structură, simetrie
şi echilibru, dezvoltare muzicală etc.

Achiziţia intelectuală şi spirituală a elevului printr-o astfel de abordare sincretică va

consta în suplinirea experienţei auditive cu lucrări muzicale, ce comportă o încărcătură
emoţională şi informaţională foarte bogată şi diversă. Aşadar, gândirea şi sensibilitatea
muzicală se dezvoltă prin interferarea diferitor tipuri de gândire, prin asociaţii de idei ce
ameliorează perceperea mesajelor artistice redate de muzică şi raportate la lumea
înconjurătoare sau la lumea interioară a omului.
Interdisciplinaritatea, în plan muzical, realizează o coordonare la nivel superior a
două sau a mai multor domenii prin care se poate ajunge la un conţinut comun, cum ar fi
literatura muzicală; la crearea unui anumit gen de muzică.
- cîntecul, apărut din simbioza muzicii cu literatura; la apariţia unei arte cum e coregrafia
rezultată din sincronismul muzică-dans; la genul de operă, unde şi-au dat mîna toate artele:
muzica, literatura, coregrafia, artele plastice etc. Relaţii de interdisciplinaritate se pot stabili
şi între domeniul muzicii culte şi cel al folclorului muzical, între muzică şi artele plastice,
unde pictura materializează o sensibilitate, un mesaj muzical prin forme şi mijloace de
expresivitate proprii artelor plastice; între muzică şi poezie, fapt datorită căruia au apărut
multe genuri de muzică care au la bază opere literare; între muzică şi dans, baletul constituind
apogeul sincretismului între aceste două arte.
Transdisciplinaritatea, conform conţinutului modernizat al educaţiei muzicale
înseamnă o „plimbare" prin arte şi ştiinţe pe orizontală şi pe verticală, este o coordonare
multinivelară a disciplinelor sau chiar a conţinutului învăţămîntului în diversitatea lui pentru
realizarea unor obiective şi a unui ideal educativ comun. Specialiştii consideră că
transdisciplinaritatea o pot practica profesorii pregătiţi într-o perspectivă pluridisciplinară,
cu o experienţă pedagogică bogată, erudiţi, cu o temeinică specializare unidisciplinară, dar
care posedă mai multe specialităţi, au o viziune amplă şi profundă asupra problemelor
pedagogice, artistice, culturale, sociale. Transdisciplinaritatea este o treaptă superioară în
activitatea ştiinţifico-pedagogică, este de acelaşi rang cu conceptul de filosofie în ştiinţă, în
plan muzical - pedagogia ar fi o filosofie a pedagogiei artistice.
In scopul realizării obiectivelor propuse de Curriculumul de educaţie muzicală,
transdisciplinaritatea s-ar înfăptui pe calea efectuării unei sinteze paradigmatice între artele
şi ştiinţele ce se studiază în şcoală. In fond, scopul transdisciplinarităţii este să cuprindă
unitatea în diversitate, generalul în particular, să armonizeze într-un sistem unitar

102
cunoaşterea umană. Tinerii pedagogi, chiar dacă sunt conştienţi de faptul că nu posedă o
pregătire suficient de temeinică pentru o activitate atît de prolifică, totuşi trebuie să tindă în
permanenţă spre interdisciplinaritate, în procesul de instruire existând multe posibilităţi de
abordare a diferitor dimensiuni/ştiinţe, arte: printr-o nouă organizare a materiei, prin
alcătuirea unor teste originale de evaluare a cunoştinţelor elevilor, prin ocupaţii extraşcolare
în care se întâlnesc diferite tipuri de activităţi ce necesită cunoştinţe din domenii diferite,
prin elaborarea în echipă a unor proiecte comune de lecţii vizând diferite discipline etc. Din
toate acestea vor avea de câştigat nu doar elevii, ci, în primul rînd, pedagogul, printr-o
formare profesională de profil larg, liber de stereotipuri în gândire, capabil de adaptare
imediată la solicitările vieţii moderne.
Astfel, aplicarea unei tehnologii didactice este condiţionată de calitatea ei, de
caracterul deschis, dinamic care-i permite să răspundă la schimbările intervenite în
conţinuturi, să se raporteze cât mai adecvat la înnoirile sistemului de învăţămînt.
Nu există metode bune sau rele, ci metode care pot fi adecvate sau nu situaţiei
concrete în care se utilizează. În contextul unei tehnologii didactice moderne, metodele de
predare trebuie să asigure finalitatea educaţională şi să corespundă conţinutului propus, să
posede calităţi accentuate formativ-educative, să acopere necesităţile elevilor, de exemplu:
să dezvolte calităţi volitive (de autoinstruire, autocontrol, autoeducaţie), să activeze
procesele de gândire, să dezvolte spiritul de cooperare între elevi, între elevi şi profesor, să-
i ajute să se adapteze la viaţă. Practicarea excesivă a unei metode în detrimentul altora,
neluarea în consideraţie a tuturor elementelor strategice ale procesului este un lucru iraţional
ce conduce spre un insucces şcolar, spre lipsa de performanță școlară. De abilitatea şi
măiestria de combinare şi utilizare a diferitor metode, procedee, căi şi modalităţi
educaţionale depinde reuşita şcolară a elevilor, nivelul lor de cultură şi bogăţia de cunoştinţe,
care, prin relaţie inversă, demonstrează, totodată, şi inteligenţa, erudiţia şi profesionalismul
pedagogului.

3.4 Rezultate experimentale ale noilor strategii pedagogice în educația muzicală.

Valorificarea practică a noului instrumentar tehnologic în educația muzicală.

Secțiunea finală a lucrării de față este destinată prezentării succinte a procedeelor,

mijloacelor și instrumentelor experimentate de autoarea lucrării de față, în cei 13 ani de

103
carieră didactică, în activitatea de educație muzicală, deopotrivă în spațiul școlar și extra-
școlar, conform prescripțiilor curriculare dar și a unor activități extra-curriculare.
Vom prezenta în continuare principalele direcții aplicative, practice, instrumentarul
utilizat, metodica specifică utilizată în noua strategie de predare-formare, precum și modul
de evaluare al acestor demersuri din perspectiva obiectului de creștere continuă a
performanței școlare.
Desigur, vor spune unii, nu toate cadrele didactice au abilități sau cunoștințe tehnice
într-atât de avansate încât să poată utiliza aceste instrumente și metode de lucru. În ciuda
faptului că, aceste instrumente par a fi complicate și greu de utilizat, în practica curentă se
dovedesc însă a fi extrem de ușor de asimilat și mai ales, foarte simplu de utilizat chiar pe
parcursul unei lecții. Principala cerință este însă legată de dotarea școlii cu un astfel de
instrument, cu un calculator și un software capabil să înregistreze pe intrarea audio a
calculatorului, muzica interpretată pe instrumentul (pianul) electric.

A. Instrumentele electronice: resurse de bază ale dezvoltării muzicii digitale. Mini-

laboratorul multimedia, un posibil nou univers didactic pentru educația muzicală.

Am cumpărat pianul nostru electronic ”de scenă”, un vârf de serie al brandului

Roland, după ce strânseserăm bani un an întreg în ideea de a face modificări de interior în
apartamentul familiei. Lipsa unui pian într-o casă în care fiecare resimțea o pasiune excesivă
pentru muzică era resimțită cu mult mai acut decât acea ”plăcere estetică” de a privi decorații
interioare noi confecționate din rigips sau podele laminate. Ce aveam pentru început era un
Roland RD700-SX, o stație de amplificare de la același brand și un laptop pe care puteam
instala câteva software-uri prin intermediul cărora era posibil să întregistrezi, să mixezi sau
să prelucrezi muzica interpretată pe pianul electric utilizând imensa librărie de instrumente
în format digital.
Iată o mică schiță principială a unui astfel de mini-laborator de muzică, un instrument
pe care îl putem imagina ca pe un instrument didactic de o incredibilă forță pedagogică și un
magnet pentru elevii posesori ai unor competențe ce pot fi în mod rapid puse în valoare într-
un atare context:
Pianul electronic acoperă un ambitus de 7 octave (88 clape), beneficiind de un
mecanism ce asigură aceeași greutate și dinamică a clapelor ca și la pianele clasice. Pianul
are facilități de sintetizator pentru prelucrarea sunetelor și o librărie de ritmuri prefabricate

104
și arpegii în formule tipizate. Instrumentul beneficiază de ieșire MIDI pentru conectarea la
un calculator.

Noul pian electronic ”de scenă” (electronic stage piano)

Pianul este dotat cu următoarele clase sau librării de instrumente:

Librăriile de instrumente ale pianului electric

Montarea unui astfel de mini-studio s-a făcut în scopul de a fabrica, spre exemplu,
orchestrațiile necesare pregătirii unui spectacol muzical-coregrafic pentru clasele
pregătitoare sau pentru ciclul I-IV, ale unei școli vocaționale. Utilizarea acestui gen de
orchestrații la clasele primare, a adus un plus de interes la nivelul școlarilor și de asemenea
a constituit un factor de dinamizare a modului de interpretare, orchestrațiile conținând
deopotrivă parte instrumentală și parte de percuție. Prin utilizarea orchestrațiilor s-a
observat un progres sensibil mai mare în asimilarea pieselor și mai ales o mai bună
interpretare din punct de vedere ritmic.
Avantajul de a fabrica ”ad-hoc” uneori orchestrații poate deveni un exercițiu
interactiv chiar posibil de desfășurat în cadrul orelor de educație muzicală. Copiii se vor
familiariza cu diferitele sound-uri instrumentale și cu tipologiile ritmice ce pot fi utilizate
pe parcursul unei piese. Ei pot fi puși să decidă (poate fi chiar formula unui joc interactiv)
dacă un instrument sau un anumit conținut sonor ”se potrivește”, ”sună bine” sau nu în
contextul de ansamblu al orchestrației respective. La finalul, elaborării orchestrației, elevii
vor fi suficient de familiarizați cu piesa și cu acompaniamentul orchestral, și se va putea
trece la partea de interpretare și expresie artistică.

105
 Schema de principiu a conexiunilor unui astfel de instrument digital la alte
dispozitive din dotarea mini-studioului muzical este prezentată în continuare.

Schița mini-studioului muzical

În cadrul unei lungi serii de spectacole muzical-artistice, deseori și implicând

coregrafie, s-a observat faptul că, performanțele interpretative ale elevilor au fost cu mult
superioare în cazul folosirii orchestrațiilor (având introduse elemente sonore, melodice și
ritmice, specifice vârstei) comparat cu alte spectacole în care piesele au fost interpretate în
manieră a capella sau numai cu un acompaniament schițat la pian. Materialul sonor cel mai
gustat, desigur, este cel care într-un fel sau altul este cel mai familiar. La fel cum la Chavais,
de exemplu, erau importante zgomotele orașului, toate acele sunete cu care omul era
familiar și pe care le îndrăgea chiar într-un mod subliminal, tot așa și noile strategii
educaționale în muzică, trebuie să țină cont de utilizarea acestor elemente familiare, pe care

106
le-am numit fenomene muzicale. Orice melodie care rulează la radio sau la televizor este
cum mult mai familiară sau mai apropiată afectiv de elev decât partiturile ”clasice”. E
absolut normal, ca un pedagog cu viziune, să introducă elementele ”cu greutate” din muzica
cultă prin intermediul ”vulgului muzical” cum poate fi considerat la modul general arealul
muzicii pop-rock de astăzi. Startul în orice demers pedagogic trebuie să înceapă într-un mod
interactiv și utilizând sau plecând de la elemente pre-cunoscute, deja familiare elevului.
Pianul electronic, împreună cu calculatorul pe care rulează un soft în genului lui
Adobe Audition, se poate transforma într-un mini-studio sau, mai bine zis, un mini-laborator
muzical (noțiune pe care am lansat-o deja în capitolele anterioare și care face trecerea de la
ora tradițională de muzică la ceea ce noile strategii de predare-formare prezintă ca pe o
întâlnire interactivă și dinamică între cunoștințele și competențele profesorului cu afectivul
și aptitudinile elevului), în care, deopotrivă, elevul și profesorul, pot inova, pot descoperi,
pot imita, se pot distra, într-un cuvânt, pot trăi muzica cu absolut tot ceea ce ne poate ea
oferi.
În continuare, se face o mică prezentare a software-ului mai sus amintit, utilizat în
scopul înregistrării pe mai multe canale separate ( funcție de înregistrare multitrack) a
execuției la pian a unui material muzical. Prin intermediul unui cablu simplu (jack-jack)
ieșirea de sunet de la pianul electronic se conectează la intrarea audio (Line-in) a
calculatorului. Dotarea calculatorului cu o placă de sunet performantă va face posibilă
sporirea calității orchestrațiilor elaborate (eliminarea zgomotului și prelucrarea de sunet prin
intermediul unor plug-in-uri oferite de softul de prelucrare de sunet).
Interpretul (profesorul sau chiar și elevul, după cum vom vedea) poate selecta câte
un instrument din librăria internă a instrumentului electronic, pornește înregistrarea pe câte
un canal în Adobe Audition, trecând apoi la executare melodiei cu alte și alte instrumente,
de la instrumente cu coarde sau de suflat, până la elementele de percuție sau fond muzical
(pad-uri).
Mai jos, este reprezentat prin intermediul unui print screen orchestrația efectuată la
piesa ”Șade rața pe butoi”, piesă prezentată în cadrul unui spectacol dedicat în mod exclusiv
vârstei preșcolare (mai nou numit-a ”clasă zero”).
Instrumentația conține următoarele instrumente înregistrate pe cele 5 canale ale
orchestrației: percuția (ritm electronic cu tobe, talgere și alte elemente de percuție), pianul
ce execută deopotrivă melodie dar și acompaniament, ansamblu de suflători (un mix de
instrumente de suflat grupate într-un efect comun) și un ansamblu de instrumente cu coarde.

107
La fiecare nouă înregistrare pe câte un canal separat se pot selecta pe rând celelalte canale
pentru a fi făcute audibile, ajutând interpretul să păstreze linia ritmică și cea armonică.

Orchestrația la piesa ”Șade rața pe butoi”

Un alt exemplu reușit și care s-a dovedit că a avut efectul scontat la categoria de
preșcolari și școlari ciclul primar, a fost ”Cântecul gamei”, un bine cunoscută piesă ce a
făcut parte din coloana sonoră a filmului ”Sound of music”, apărând și o versiune de text în
limba română.

Orchestrația la piesa ”Cântecul gamei”

108
 Orchestrația este de data aceasta puțin mai complexă, fiind însumate un număr de 6
grupe de instrumente, după cum urmează: percuție, pian, ansamblu de coarde, fond muzical
(un pad din librăria de sunete electronice utilizate pentru fond sonor), chitara cu corzi de
nylon și chitara bass. Fiecare instrument a fost executat și înregistrat în mod separat,
conform unui ”scenariu muzical” imaginat de mine (dar care a mers în tonul gamelor de
orchestrații pentru copii prezente pe piață) și gândit special pentru a atrage atenția unei grupe
de copii de 5-6 ani.
Sesiunea de înregistrări e posibilă pentru un număr de 16 canale ce pot fi apoi mixate
sau cărora li se pot aplica anumite efecte de sunet, funcții proprii acestor tipuri de softuri
precum este și Adobe Audition. Un alt element important în elaborarea unei orchestrații de
succes este și panning-ul sau dispunerea spațială a instrumentelor, un element de asemenea
electronic de prelucrare a sunetului ce permite construirea spațialității elementului sonor
oferind senzația amplasării instrumentelor în locuri diferite (ca în cadrul unui studio real de
înregistrări).
În cadrul unei anumite celebrări religioase, la care am avut onoarea să dirijez un cor
mixt format din circa 300 de amatori și semi-profesioniști, am prezentat chiar și o
orchestrație simfonică proprie, ca suport sonor pentru o piesă prelucrată după tema
introductivă a Rapsodiei a II-a de George Enescu.
Fișierul din Adobe Audition corespunzător elaborării acestei orchestrații este
prezentat mai jos prin intermediul unui print screen. Execuția acestui acompaniament
orchestral a pornit binențeles de la orchestrația originală (preluată gratuit de pe Internet),
instrumentele înregistrate fiind similare, ca și clasă de instrumente, cu cele din partitura
originală a lui George Enescu. Fiecare instrument a fost înregistrat în mod separat prin
execuția partiturii la pian și au fost suprapuse, pentru ca în final întregul mix să fie ajustat
din punct de vedere al timbrelor sonore și al volumelor la nivelul fiecărei grupe de
instrumente și apoi pe ansamblu.
Piesa prelucrată pe originalul lui George Enescu, de data aceasta pentru cor mixt, a
fost o contribuție a compozitorului român Ovidiu Manole, în genul unui imn intitulat
”Binecuvintează, Doamne, România!”. Chiar și în cazul unor coruri compuse din adulți,
într-un regim de amatori sau cel mult semi-profesioniști, s-a dovedit faptul că, o orchestrație
de valoare a impulsionat și a facilitat sarcina dirijorului în a menține tonusul muzical al
formației, caracteristicile melodice și ritmice originale ale piesei respective, având
contribuții semnificative și la omogenitatea sound-ului de ansamblu al formației (acolo unde
existau ușoare diferențe timbrale între voci).

109
 Orchestrația la piesa ”Binecuvintează, Doamne, România!”

După cum poate fi observat și din ilustrația de mai sus, au fost înregistrate și
suprapuse următoarele grupe de instrumente: ansamblu de viori, ansamblu de violonceli,
timpane, tromboni, oboi, flauți și trompeți.
În continuare, se prezintă și o poză de la această celebrare, unde o astfel de
orchestrație, elaborată acasă (într-un mod absolut neprofesionist – ar spune unii, poate) și
cu instrumente digitale care, până la urmă, stau la îndemâna tuturor, a creat o atmosferă
extraordinară rămânând în memoria miilor de oameni ce au participat la un astfel de
eveniment.

Celebrare cu cor mixt de 300 de persoane

110
B. Software-urile de editare muzicală, instrumente ale notației dar și de stimulare a
creativității muzicale.

Cu siguranță, vremea scrierii partiturilor cu pixul a apus, astăzi, gama de produse

software pentru editarea de partituri fiind extrem de diversă, aceste programe adresându-se
nu numai profesioniștilor, celor ce lucrează în studiouri de înregistrări, ci și amatorilor, dar
totuși cunoscătorilor notației muzicale. Am ales să prezint programul de care personal m-am
folosit de-a lungul timpului, și anume programul Finale al companiei MakeMusic, Inc.
Programul conține documente pre-fabricate (template-uri) în formate deja consacrate
pentru aranjamente vocale sau instrumentale (inclusiv pentru band-uri de jazz). Modificarea
oricăreia dintre aceste template-uri este simplă și poate fi salvată la rândul ei ca un nou
template ce poate fi utilizat ulterior pentru cazul mai multor piese ce utilizează același format
de voci. Template-ul fixează câteva caracteristici de bază ale partiturii, precum: titlul,
autorul, copyright-ul, numărul de portative și implicit de voci și instrumente, cheile,
armurile, tonalitățile, indicația de tempo și măsurile incomplete (pick-up measure) în cazul
în care piesa începe pe un auftact.
Mai jos este prezentat modelul unei partituri de cor ce conține, pe lângă cele patru
voci ale ansamblului coral mixt: sopran, alt, tenor și bas, câteva instrumente de
acompaniament: pian, chitară bas și percuție.

Template-urile implicite pentru muzica corală ale programului Finale 2014

111
 Foaie de test a unei partituri în Finale 2014

Programul Finale, conține absolut toate elementele specifice notației muzicale, dar,
totodată, are și posibilitatea de a crea elemente noi de semiologie sau notații de interpretare,
definite de fiecare utilizator în parte (diferite tempo-uri sau indicații referitoare la volum sau
timbrare).

Elemente de notație muzicală în Finale 2014

Unul dintre marile avantaje ale unui astfel de software este și funcția de interpretare
a partiturii (play), un element ce e foarte util la depistarea greșelilor de editare, acolo unde
este cazul unei partituri mai încărcate ca număr de voci și de o întindere semnificativă.

112
 Una dintre proprietățile cele mai senzaționale ale acestor programe, la ultimele lor
versiuni ieșite pe piață în ultimii 3 ani, este funcția de hyperscribing, facilitate ce permite
conectarea unui instrument în genului pianului electric, prin intermediul unui cablu midi la
un calculator pe care este instalat un astfel de software, iar în urma interpretării unei bucăți
muzicale la acel instrument, software-ul știe să scrie notele cântate cu durata și înălțimea lor.
Pentru un profesor de muzică îndrăgostit de jazz sau de improvizație, aceasta este o ocazie
extraordinară de a-și edita propriile variante de acompaniament pentru piese care nu
beneficiază de o partitură dată în acest sens.

În continuare, vor fi prezentate câteva rezultate practice ale utilizării programului

Finale în activitatea școlară de educație muzicală, pe specificul utilizării lor în activitatea
didactică.

1. Partituri pentru formații vocale. Reducții din punct de vedere armonic și al

trecerii de la aranjamente de cor mixt la unul pe voci egale.

Se apropia Crăciunul, trebuia să organizăm cu corul ”Allegretto”, o formație deja

consacrată în peisajul destul de modest totuși din punct de vedere muzical al orașului nostru,
și nu găseam nici o culegere de colinde pentru corurile de liceu de muzică, într-atât de vastă
încât să satisfacă setea muzicală și în special ”apetitul armonic” al elevilor mei. Acesta a fost
momentul în care m-am decis să rezolv această problemă, luând colinde diferite de cele ce
se cântaseră până atunci, în marea lor majoritate au fost preluate de la coruri mixte, pe care
mai apoi le-am readaptat pentru voci egale la ambitusul corului pe care îl aveam de pregătit.

Avantajul unui software de editare a partiturii este imens. El are posibilitatea de a

scrie dar și de a interpreta, eliminând astfel mare parte dintre greșelile inerente transcrierii
unei partituri. Multiplicarea la imprimantă e de asemenea un lucru la îndemână, creând astfel
posibilitatea ca fiecare elev să aibe setul complet de partituri pe o voce sau cu toate vocile,
în cazul unor piese cu un grad sporit de dificultate pentru a se deprinde cu urmărirea
dinamicii vocile pe întregul parcurs al piesei.

În cazul copiilor, citirea unei partituri, chiar dacă ei se află în primii ani de studiu al
muzicii, constituie un element fundamental și de neevitat de inițiere în educația muzicală.
Posibilitatea de a modifica de a re-adapta, de a corecta, o anumită partitură funcție de nevoile
sau de posibilitățile ansamblului coral al școlii este mult ușurată prin intermediul

113
calculatorului, în așa fel încât, diferitele piese sau bucăți muzicale pot fi modificate și funcție
de progresul pe care acea formație îl va face în timp, de la un an la altul.

Iată câteva exemple de prelucrări vocale elaborate prin intermediul softului Finale.
Toate aceste partituri fac parte din repertoriul clădit de-a lungul anilor și constituie o
contribuție personală la dezvoltarea și reorientarea acestuia conform cu strategiile noi pe
care ne-am străduit să le implementăm la nivelul instituției de învățământ. Integrarea în
repertoriul corurilor din școlile vocaționale a unor prelucrări corale ce pleacă de la piese de
succes din perioada contemporană (de ce nu și din universul pop-rock) ar aduce muzica în
preajma elevului într-un mod mai puțin invaziv, sporind gradul de interes al acestuia.

114
 Această prelucrare pe trei voci egale a pornit de la o partitură originală scrisă pentru
cor mixt. Frumusețea melodiei și a armoniei a recomandat-o să fie introdusă pentru
completarea genului tradițional de colinde românești.

115
116
 Piesa aceasta, compusă de un reputat profesor de muzică și dirijor din Cluj, a fost
inițial intenționată pentru cor de cameră. Frumusețea și suavitatea melodică și armonică au
recomandat-o însă pentru a aduce și o altă imagine a cântecului de Crăciun, sau a colindului,
cum este el receptat în spațiul folcloric românesc.
În continuare, prezentăm și o poză ce imortalizează unul dintre concertele de colinde
de Crăciun având ca protagoniști un cor al claselor V-VIII din Reșița. Concertul a fost o
reușită deplină în primul rând datorită unui repertoriu nou, pe alocuri inedit (improvizații

117
armonice și ritmice, influențe de gospel și negro spirituals etc.). Ținuta coriștilor (un element
care este primit cu mare reticență de fiecare compartiment financiar al oricărei instituții de
învățământ), face de multe ori mai mult decât decorurile, creând o atmosferă specială.

2. Aranjamente pentru orchestra mică a claselor I-VIII a Liceului de muzică.

Una dintre problemele cu care, desigur, orice profesor de muzică dintr-o școală de
profil se lovește, atunci când este vorba despre a lucra cu ansamblurile orchestrale ale
claselor I-VIII, este aceea legată de lipsa repertoriului. Acest neajuns este datorat faptului
că, e aproape imposibil să construiești o orchestră chiar semi-simfonică în zilele de azi,
lipsind elevi la foarte multe compartimente instrumentale.

Într-o astfel de situație, un profesor cu pasiune pentru copii și pentru această

disciplină, INOVEAZĂ. Culege sau chiar compune, prelucrează teme cunoscute și le
adaptează la instrumentele pe care le are la dispoziție în registrele de interpretare care le sunt
accesibile elevilor la acea vârstă.

Programul Finale mi-a oferit un suport incredibil în editarea și elaborarea de partituri

și aranjamente orchestrale pentru mica orchestră a ciclului gimnazial pe care liceul nostru o
avea. Am putut să ne procurăm repertoriul de care aveam nevoie, cuprinzând piese
melodioase, cu un grad potrivit de dificultate și cu elemente de ”inovație”, chiar de glumă

118
muzicală pregătite pentru compartimentele instrumentale cu elevi având o pregătire suficient
de avansată.

Ora de ansamblu orchestral a devenit o oră în care se pregătea un ”show”, cuprinzând

surprize muzicale, întâi pentru elevii chemați să învețe cum să interpreteze materialul
muzical nou orchestrat și mai apoi pentru prietenii și rudele ce umpleau sala de concert a
liceului de fiecare dată când se organiza un concert cu formații de ansamblu ale școlii.

Piesa prezentată în continuare a fost inițial concepută ca un mod de a „încălzi” și de

a acorda ansamblul orchestral, după primele interpretări de ansablu, fiind o piesă simplă, a
devenit însuși ”șlagărul” formației, elevii fiind deosebit de încântați să o interpreteze în
cadrul aproape fiecărui concert.

Un astfel de demers, ca cel prezentat, constituie o adevărată provocare, pe de o parte

pentru profesor, acela de a se deprinde cu lucrul cu un software specializat în care poate
elabora o astfel de partitură, având totuși la bază cunoștințe solide de teoria instrumentelor
și de armonie dar și elemente de compoziție și multă, foarte multă cultură muzicală. Pe de
altă parte, a aranja pentru un grup restrâns de instrumente, poate constitui și o oportunitate
de ”a te juca cu muzica”.

Ești liber să glumești cu elevii prin intermediul muzicii instrumentale. Poți aranja
partituri pentru diferite instrumente ținând cont și de nivelul de performanță al elevului
respectiv.

Astfel, pentru cei mai avansați se pot crea anumite interludii solo sau intervenții mai
speciale în cadrul ansamblului orchestral, elemente ce vor trezi cu atât mai mult interesul
elevului pentru această activitate.

119
120
 Desigur, aranjamentele orchestrale pot aborda gama de ”hituri” ale muzicii culte sau
clasice, genul acela de melodii pe care ne este ușor să le memorăm la o primă audiție și apoi
să le fredonăm cu plăcere de fiecare dată când ne amintim de ele.

În continuare este oferit exemplul de orchestrație la imnul din poemul ”Finlandia” al

lui Edvard Grieg și reducția orchestrală la celebrul ”Largo” al lui Haendel.

121
122
123
 De foarte multe ori, în cadrul momentelor de audiție muzicală, elevii pot manifesta
încântare și chiar entuziasm vizavi de frumusețea unei anumite bucăți muzicale. E o ocazie
de a o introduce în repertoriul formației prin intermediul unui aranjament orchestral
simplificat, adus la nivelul posibilităților instrumentale și interpretative ale acelei formații.
În mod normal, nu e posibil să utilizezi la ansamblul orchestral al ciclului gimnazial un
repertoriu fix, inflexibil, de la un an la altul dovedindu-se faptul că, specificul formației se
schimbă, în funcție de numărul și performanța elevilor implicați în această activitate.

124
125
126
127
 Toate aceste orchestrații au pornit, cum era și firesc, de la partiturile originale și prin
intermediul unor reducții au fost adaptate la fondul de instrumente existent în școala
respectivă, precum și de nivelul de performanță al elevilor de la clasele I (V)-VIII.

128
 C. Calculatorul, Internetul și hard-diskurile externe: sau spațiul depozitar al
comorilor muzicale. Noul concept al fonotecii și videotecii muzicale.

Toți părinții și profesorii sau pedagogii sunt de acord probabil atunci când afirmăm
faptul că generației de azi îi este extrem de dificil să se apropie de o carte sau de o înregistrare
muzicală serioasă, cultă. Postmodernismul impune modelul psihologic al unui om ce își
caută în orice moment un alt obiect pe care să își proiecteze atenția, fiindu-i extrem de dificil
să persiste într-o activitate ce-i solicită intelectul pentru o perioadă prea lungă. De aici, din
acest profil, pe care din păcate, societatea contemporană nouă l-a creat, provine și necesitatea
de a ajusta, de a remodela continuu strategiile ce trebuiesc adoptate pentru a performa în
demersul de predare-formare din cadrul instituțiilor de învățământ.
Calculatorul, dincolo de multiplele sale calități și funcționalități din domeniul
informațional, are și rolul de stocare a informațiilor în formate specifice: audio, video,
editabile, grafice etc. Mediile de stocare devin din ce în ce mai mari de la un an la altul.
Astăzi oricine poate adăposti mai multe cărți și muzică în format electronic decât ar putea în
mod normal citi sau audia într-o viață normală de om. Aceste facilități extraordinare par a fi
însă ignorate de foarte mulți care folosesc calculatorul pentru a afla strict ”ce e la ordinea
zilei”: știrile zilei, noile informații de pe Facebook, stațiile radio care emit pe Internet și
mediatizează elementele de noutate în lumea fenomenului muzical etc.
Foarte puțini realizează faptul că, acest instrument extraordinar care este calculatorul
te poate ajuta să devii SELECTIV. Nu toate cărțile sunt bune, nu toată muzica este bună. E
adevărat. Însă pe calculator poți fi selectiv. Poți aduna cărți și muzică de cea mai bună calitate
pe care mai apoi să le consumi pentru a-ți satisface nevoile cultural-afective sau psihologice
(trăirile).
S-a vorbit foarte mult pe parcursul acestei lucrări despre nevoia de audiție în cadrul
educației muzicale. Familiarizarea cu scrisul și cititul muzical pretinde cunoașterea
întregului arsenal semiologic al muzicii, iar mai apoi formarea competențelor înseamnă de
asemenea și corelarea propriei imagini sau impresii pe care cineva și-o face vizavi de un
anumit fenomen muzical, și imaginea sau trăirile celorlalți martori la același gen de act
artistic.
Minunăția calculatorului este aceea că el te poate face contemporan cu oricare act
artistic sau intelectual din cele ce deja au fost memorate în spațiul virtual. Poți participa la
cele mai reușite spectacole urmărind înregistrări video, poți audia la o calitate excepționale
interpretări instrumentale sau vocale ale unor reputați artiști, unii nemaifiind în viață la acest

129
moment. Poți aduna selectiv materiale muzicale audio sau video care să consolideze acea
cultură generală care te ajută să înțelegi dincolo de ceea ce școala poate să ofere. Toate aceste
avantaje le datorăm instrumentelor tehnicii informaționale de care dispunem în ziua de azi.
Fiecare elev trebuie să fie încurajat la a-și strânge propria fonotecă și videotecă
muzicală. Orele de curs, trebuie să constituie și momente de vizionare sau de audiere a unor
materiale muzicale de notorietate. Acestea alăturate informațiilor primite de la orele de curs
vor duce cu siguranță la dezvoltarea de competențe dar și de aptitudini și în final vor spori
considerabil performanța școlară.
Pregătirea programului de colinde cu corul ”Allegretto„ urma unei audiții a
înregistrărilor cu corul Madrigal interpretând celebrele colinde tradiționale românești. O
anumită scenetă muzicală sau chiar piesă muzicală este întâi audiată într-o altă interpretare,
pentru a se putea înțelege mult mai bine elementele ce trebuie modelate, lucrate.
Tot calculatorul și universul audio-video sunt un foarte bun instrument utilizat pentru
evaluarea unei anumite performanțe artistice. Un concert înregistrat poate constitui un
material consistent pentru discuții și analize referitoare la lucrurile bune sau mai puțin bune
la acel concert. Prin vizionarea unor înregistrări decalate în timp se poate analiza progresul
formației respective, un alt element de evaluare extrem de prețios.
Înțelese într-un mod matur, calculatorul și multitudinea de gadget-uri cu care elevii
acestor generații sunt dotați ”la maximum”, pot ajuta demersul pedagogic, pot spori
performanța școlară, pot motiva și entuziasma elevii pentru a se pregăti din ce în ce mai
serios și aceasta este valabilă cu atât mai mult în cazul educației muzicale.

D. Noi modalități de exprimare artistică a competențelor la educația muzicală:

neo-cantata, sceneta muzicală, gluma muzicală și spectacolul tematic.

Universul divertismentului de tip american, atunci când este vorba despre conceptul
de spectacol, de show, a revoluționat gândirea și gusturile societății de azi. Tocmai din acest
motiv, pe parcursul lucrării de față am utilizat concepte precum ”fenomen muzical”,
”strategie mediatică”, ”muzica – un produs de piață” și altele pentru a creiona întregul areal
al discuției asupra a ceea ce educația muzicală ar trebui să fie în instituțiile de învățământ
ale ”țărilor civilizate” din cadrul cărora tragem și noi nădejde că facem parte.
Acest mega-imperiu mediatic și de entertainment al culturii americane
contemporane, inevitabil a creat și lucruri bune, folositoare. De multe ori a inovat pe

130
”partitura” deja clasică, scrisă de alții în diferite alte epoci. Așa se face că, au apărut noi
genuri muzicale, noi forme de exercitare a actului artistic muzical, care își au izvorul în cele
tradiționale, numite în muzică ”clasice”, dar totuși sunt produse ale societății de azi și ale
principiilor ce guvernează această societate.
În continuare vom face o trecere în revistă extrem de succintă, întrucât spațiul acestei
lucrări nu ne permite mai mult, a noilor modalități de manifestare artistică proprii educației
muzicale, impuse prin intermediul culturii americane.

1. Neo-cantata. În toate timpurile, muzica a răsărit și a înflorit alături de sau în

interiorul lăcașelor de cult, ale bisericilor. Aceasta a însemnat însă și mult rigorism, o doză
foarte mare de tradiționalism inspirat de perceptele sobre și restrictive ale religiei în general.
Reforma protestantă din Europa (secolele XVI-XVII) a adus însă o nouă atitudine în biserica
protestantă asupra muzicii. Muzica a devenit un sacerdoțiu, o închinare personală și fiecare
credincios era încurajat la a compune ”propria muzică” pentru adorarea lui Dumnezeu. Acest
spirit creativ a dus la încurajarea marilor compozitori de a crea noi și noi modalități de
exprimare muzicală. Trecerea de la monodie la polifonie, apoi contribuția extraordinară la
nivelul formelor muzicale, a contrapunctului (clasicism și baroc) și mai apoi al armoniei (în
romantism) au constituit oportunități creative fără precedent. Cantata, la protestanți, a
constituit un gen muzical care a înlocuit messa catolică, oferind un material muzical de o
frumusețe de neimaginat până atunci. Sute de ani acest gen muzical a fost prezent în
bisericile europene unind muzica vocală și instrumentală cu recitativele din Biblie. Mesajul
cântat și cel rostit constituiau un tot al unui ”concert sacru”.
Neo-cantata combină ceea ce cantata protestantă a oferit și ceea ce musicalul pe de
altă parte aduce în cultura muzicală americană a secolului XX. Un număr cuprins între 5 și
15 piese în general vocal-instrumentale sunt ansamblate într-un tot, conținând momente de
respiro în care se recită pasajele inspirative din Biblie ce vorbesc despre tematica acelui
complex muzical. Tipul de armonizare și de orchestrare al bucăților muzicale este inspirat
din melosul american, iar temele muzicale care se dezvoltă sunt în general dintre imnurile
religioase naționale americane sau chiar teme noi compuse în timpurile prezente.
Activitățile extra-școlare, mai ales cele desfășurate în spațiul unor biserici
protestante, au creat oportunitatea de a lucra cu un cor de cameră compus în marea majoritate
din elevi aflați la vârsta liceului având cunoștințe muzicale de la mediu spre avansat. Aici
am găsit mediul propice pentru a interpreta astfel de bucăți muzicale și de a organiza
adevărate concerte tematice în special cu ocazia marilor sărbători creștine: Crăciunul și

131
Paștele. Piața americană ne-a oferit o gamă largă de astfel de partituri (vezi editura Hope
Publishing) pe care le-am cumpărat, le-am tradus (aceasta a implicat și editarea lor pe
calculator în varianta din limba română) iar mai apoi le-am pus în scenă beneficiind de un
public extrem de numeros. O astfel de experiență a prins din ce în ce mai mult de la un an la
altul, dovedind faptul că, o muzică ”adusă la zi”, utilizând un limbaj stilistic contemporan
nouă, poate constitui un act artistic dar și devoțional de mare valoare. Neocantatele sunt
însoțite de orchestrații profesioniste, înregistrate cu orchestre de cameră sau simfonice,
aranjamentele orchestrale fiind făcute de prestigioși muzicieni americani. Adaptarea și
traducerea unor astfel de lucrări a sporit cu mult repertoriul muzicii corale religioase în
România ultimilor ani, genul muzical dovedindu-se a fi unul gustat de public și apreciat de
protagoniști.
Prezentăm în continuare doar câteva exemple de pasaje dintr-o cantată de Crăciun și
apoi dintr-o cantată de Paște, traduse, adaptate și puse în scenă de mine și de Corul de cameră
”Armonia” al Bisericii ”Speranța” din Reșița de-a lungul ultimilor 5 ani.

Concert de Paște cu prezentarea cantatei ”The shadow of the Cross”

132
133
 2. Sceneta muzicală. Acest gen muzical-artistic a pătruns în ultimii 20 de ani în țara
noastră, din nou, sub influența unor manifestări similare preluate din America. Sceneta
muzicală, combină părți cântate (solo, duet, grup mic, ansamblu coral) cu interpretarea unor
roluri ale unor personaje aparținând narațiunii de bază a scenetei. Acest gen de act artistic
este cel care, poate, cel mai mult pune în evidență competențele muzical-artisticile ale
micilor interpreți. Aici melodia, povestea, gluma sau atmosfera încărcată de semnificație se
combină într-un mix din care rezultă un spectacol cu adevărat fantastic și de neuitat,
deopotrivă pentru protagoniști dar și pentru public.
Subiectele preluate ca mesaj al acestor scenete dezbat teme ale unor sărbători, în
genul Crăciunului sau Paștelui. Alteori transmit un mesaj moral sau civic. Sunt puneri în

134
scenă ale diverselor trăiri de care avem parte, dar care prezentate de copii, primesc o
semnificație deosebită. Melodiile sunt în general deosebit de antrenante și sunt însoțite de
orchestrații înregistrate (executate de companii de producție de elită din SUA).
La nivelul școlii, totul începe cu... casting-ul, cu alegerea celor ce vor interpreta
personajele scenetei. Sunt primele oportunități ale elevilor de a se desfășura pe scenă într-un
mod mult mai complex decât la o audiție sau la un concert. Mulți dintre ei își descoperă subit
o pasiune pentru astfel de roluri, dovedind o îndemânare surprinzătoare în a combina
interpretarea vocală, rostirea replicilor și jocul coregrafic.

Costumațiile și elementele de recuzită prezente în decorul de pe scenă, au un rol

deosebit de important. Ele creează atmosfera, un alt element pe care aceste noi genuri de
exprimare artistică le oferă.
Prezentăm în continuare cîteva fragmente de partitură, ce fac parte dintr-o scenetă
de Crăciun intitulată ”Ornamentele de Crăciun”, jucată cu succes ani la rând pe scena sălii
de concert a Liceului de Artă ”Sabin Păuța” din Reșița.

135
 3. Gluma muzicală. Totul a pornit de la o audiție vocal-instrumentală în care am
introdus și câțiva preșcolari din clasa pregătitoare. Era clar pentru mine, faptul că nivelul de
performanță al celor mici nu era unul impresionant, de aceea, participarea publicului fiind
una consistentă, m-am gândit că era momentul din nou SĂ INOVĂM. Și astfel mi-a venit
ideea unui număr de show cu trei elevi din clasele mici, doi violonceliști și un pianist, care

136
să interpreteze o mică glumă muzicală. Numărul pornește cu intonarea unei melodii
”serioase” a celor trei instrumentiști. După câteva momente, pianistul începe să se
plictisească, să caște, săturându-se de ”cumințenia„ piesei și apoi începe să execute o temă
de boggie spre disperarea violoncelistei ”serioase” care îl oprește și îl obligă să revină la
tema inițială. Tema se reia și din nou, după câteva momente, pianistul pare că adoarme cu
capul pe pian, dar dintr-o dată se trezește și începe din nou tema de boggie. Din nou.
Violoncelista, disperată, se ridică de pe scaun și îl amenință cu arcușul pe pianist. Acesta
speriat ”definitiv” se așează la pian și melodia inițială este cântată în întregime în forma ei
”serioasă”. Finalul glumei, prin ropotele de aplauze ale sălii, ne-au arătat potențialul unui
astfel de număr artistic, ideea fiind imediat preluată și în alte ”configurații” entuziasmând
elevii de la secțiile instrumentale.

4. Spectacolul tematic. Această formă de manifestare este una suficient de

”tradițională”, însă au fost introduse elemente noi, precum decorurile, ținutele coriștilor și o
mai mare diversitate a tipuril de act artistic: grupuri de preșcolari, formații vocale și
instrumentale ale elevilor din ciclul primar și gimnazial etc.
Specificul acestor spectacole tematice poate fi oferit de anumite celebrări: Crăciun,
Paște, Ziua Mamei etc., sau pot introduce debutul anumitor anotimpuri: concertul primăverii,
al toamnei etc. Astfel de manifestări de masă, au și roul de a prezenta imaginea școlii, a
instituției care formează viitori artiști, atrăgând atenția părinților asupra ofertei școlare și a
rezultatelor obținute în această școală.
O altă formă, de asemenea inovatoare și de un real succes, a fost și aceea a inițierii
unui concurs (modelul fiind preluat de la show-urile de TV) intitulat ”Vocea Școlii”. Elevii
au fost încurajați la a pregăti numere muzicale individuale cu piesele de care se simt ei cel
mai mult atrași. Ideea s-a dovedit a fi extrem de benefică și de succes.

137
 Toate aceste moduri de manifestare artistică au schimbat în mod simțitor percepția
cadrelor didactice dar și a elevilor referitoare la posibilitățile educației muzicale în școlile
vocaționale. O nouă viziune, strategii noi și un instrumentar nou sunt propunerile pe care le
facem sistemului educațional românesc în scopul sporirii semnificative a performanțelor
școlare, al lărgirii spectrului de adresabilitate al acestor școli și a promovării unei
reconceptualizări a procesului de predare-formare în școli. Experiența didactică a ultimilor
ani, dovedește faptul că sistemul educațional românesc este în plin regres. Principala cauză
este lipsa oricărei imagini concrete de reformare a acestuia. Un lanț interminabl de
experimente, deseori lipsite de logică și de orice corelare cu realitatea, au condus la un
extrem de important exod al profesorilor spre alte meserii sau spre alte locuri decât România.

Strădania lucrării de față a fost aceea de a înțelege CE trebuie schimbat, DE CE și

mai ales CUM. Considerăm că, o națiune care se află în situația de ”a-și pierde cântările” se
află în pragul extincției. De aceea, subiectul schimbărilor de strategie atunci când vorbim
despre arta muzicii devine unul nu doar interesant, ci și unul vital. Viitorul aparține numai
acelora ce se încăpățânează să schimbe ceva.

138