Teoria acido-bazică

Teoria disociației electrolitice

A fost elaborată de Svante Arrhenius și Wilhelm Ostwald. Potrivit acestei teorii, acizii sunt acele
substanțe care, în soluție apoasa, dau naștere la ioni H+, iar bazele sunt substanțele care, în aceleași
condiții, dau naștere la ioni hidroxid HO-. Dezavantajul acestei teorii este că într-un solvent neapos,
aceste substanțe sunt considerate nedisociate, deci fără proprietăți acido-bazice.

Exemple conform acestei teorii:

 acizi: acid clorhidric (HCl), acid sulfuric (H2SO4), acid acetic (CH3COOH)

 baze: hidroxid de sodiu (NaOH), hidroxid de potasiu (KOH), hidroxid de calciu (Ca(OH)2), hidroxid

de aluminiu

Svante Arrhenius

A fost un fizician și chimist suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1903. A făcut

cercetări în domeniul disociației (ionizării) electrolitilor (1887) și în astronomie (teoria cozii cometelor
– 1900). Este unul din fondatorii chimii fizice.

A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din Uppsala, în paralel susţinând examene de matematică,
chimie şi fizică, între 1881-1884. S-a specializat în diferite centre din Germania şi Olanda. În 1895 a
devenit profesor universitar.

În anul 1903 a primit Premiul Nobel pentru chimie.

În 1905 a devenit directorul Institutului de Fizică şi Chimie din Stockholm.

La 27 mai 1913 a fost numit membru de onoare străin al Academiei Române.

În 1922 a început să predea la Universitatea Sorbona din Paris. A publicat numeroase lucrări ştiinţifice