COLOCVIUL ANUAL AL CENTRULUI DE STUDII MEDIEVALE

De la Sfântul Toma la Petrarca și Erasmus. Declinări medievale ale relației

dintre intelectual și lume
13-14 decembrie 2019

TRECENTO-UL ITALIAN SI LAICIZAREA ALEGORIEI

DANTE ALIGHIERI « CONVIVIO »

Prof.dr. Roxana Zanea

1
Despre Dante Alighieri si opera sa s-au scris tomuri întregi si puţine aspecte au
ramas încã neanalizate cu atenţie. Poetul si filosoful care încheie in cultura italiana perioada
Evului Mediu si este considerat precursorul Renaşterii este astazi o personalitate fãrã de care
nu s-ar putea concepe o lucrare ce reflecta aceasta perioada istorica si culturala de trecere de la
acel Duecento inca medieval la Trecento-ul pe deplin avântat in descoperirea umanismului
antic.
Voi vorbi despre Dante nu atât fiindca face înca parte din cultura Evului Mediu ci
fiindca in « istoria » unui fenomen precum alegoria medievala a nu recunoaşte rolul imens pe
care l-a jucat « Divina Comedie » este o greşeala.
Pe de alta parte voi incerca sa deturnez puţin discuţia de la aceasta opera de importanţa
capitalã pentru cultura Evului Mediu italian si nu numai, opera despre care lucrurile importante
si definitorii se pot aduna intr-o bibliografie vasta, catre o alta opera dantesca, « Convivio »
(Ospaţul), opera care conţine poate cea mai fidela si reusita definire si exemplificare a
alegoriei, a doctrinei celor patru sensuri.
Daca « Divina Comedie » este esenţa cunostintelor lui Dante in materie de filosofie,
teologie, cosmologie, astrologie si istorie, daca ea este o extraordinara conjugare a faptelor,
prezentate alegoric, ale destinului sau personal ridicat la un sens exemplar ce face din acest
destin si itinerariul sau alegoric prin Infern, Purgatoriu si Paradis un simbol al destinului uman
creştin, « Convivio » este un rãspuns, pe care poetul l-ar fi dorit mult mai larg decât a reusit sa-
l realizeze, dat in limba vulgara, tuturor celor care se indoiau de capacitatea sa de a teoretiza o
doctrinã, de a o innoi mai ales dându-i acel suflu specific poeziei italiene a Renasterii, suflul
iubirii. Iubire pentru cineva sau pentru ceva, dar in orice caz o atitudine afectiva, calda, de
apropiere de doamna sa, fie ca ea se numeste Beatrice sau Filosofia, atitudine pe care lirica si
filosofia medievala nu le mai cunoscusera si nu le mai experimentasera de la Boethius si
Abelard.
Este din acest punct de vedere « Convivio » mai mult decat un tratat rece si dogmatic
asa cum erau cele ale Sfantului Toma, este mai ales un « ospãţ » insufleţit de sinceritatea unui
poet exilat care nu se sfieşte sa-si explice atitudinile si opiniile dar care isi invaluie aceste idei
in tonul cald si apropiat al Sfantului Francisc ale carui invãţãturi si le insuşise.
Specificul poeticii dantesti este dat in permanenta de combinarea acestui ton cald,
inţelegator ce vorbeste pe limba poporului si pune in practica un ideal de comunicare crestin in
care cuvantul este expresie a Logosului creator si tonul unui scriitor implicat in lumea reala, in
miscarile politice ale vremii sale, un cetãţean care discuta la fel de aprins pe cât acuza si uneori
 COLOCVIUL ANUAL AL CENTRULUI DE STUDII MEDIEVALE

De la Sfântul Toma la Petrarca și Erasmus. Declinări medievale ale relației

dintre intelectual și lume
13-14 decembrie 2019

uraşte situaţii si oameni ai Florenţei si Romei din timpul îndelungatului conflict intre papa
Bonifaciu al VIII-lea si regele orgolios al Frantei Filip al IV-lea.
In scrierile lui Dante se observa traducerea sacrului in profan, incercarea de a traduce in
volgare ceea ce era drept statuat a se discuta numai in latina. Zoe Dumitrescu Buşulenga sesiza
acest dualism al artei lui Dante, dualism ramas înca in faza iniţiala pentru ca vremurile nu erau
2 înca pregatite pentru o trecere totala la valorile profane, spunând : « Dar oare comunicarea
acelei unice, ravaşitoare viziuni, în forma artisticã, in poezie, si in volgare, dialect toscan,
limba popularã, nu înseamna oare o tradare a caracterului tainic, esoteric, legat de
cunoaşterea sacrului ? Trecerea din esoteric în exoteric, darea pe faţa a tainelor aflate numai
in posesia iniţatilor nu era o nemaîntâlnita transgresare a interdicţiilor care înconjoara
întotdeauna sacrul, nu marca oare începutul desacralizarii ? »1.
Mai curand decat Petrarca la Dante este explorata lumea interioara, sufletul supus unui
proces de autoinvestigaţie veridic.In virtutea unui neoplatonism ce incerca o împãcare intre aici
si dincolo prin iubire si raportul intre dragoste si cunoastere prin intermediul careia omul se
apropie de realitate, vremea lui Dante este inca vremea intuiţilor, a intelegerii faptului ca
intelectualii si nu numai ei se afla la o rascruce de idei, de atitudini. Dante intuieste deosebit de
bine schimbarea ce se va pune in practica prin Petrarca, Boccaccio, Coluccio Salutati si altii.
La poetul florentin admiraţia pentru Antichitate este inca supusa canoanelor medievale,
Dante insusi nu se vedea altfel decat ca membru al comunitatii din care face parte, el este un
catolic si un cetaţean al Florentei cu toate ca are orgoliul deplin justificat al unui autor
renascentist si nu ezita sa iasa deseori din randul comunitatii si chiar din randul poetilor vremii
cultivand un vers nou, dolce stil nuovo, termen pe care il foloseste Dante pentru prima data in
Purgatoriu.
Rimele sale sunt asa cum spune el insusi prin glasul lui Bonagiunta « …cand dragostea-
mi vorbeste / ascult la ea si dupa a ei porunci / simtirea-mi prinde aripi si zamisleste ».
Dulcele stil nou este in fapt o sinteza, asa cum este si poezia lui Dante din « Rime », din
« Convivio », din « Viata Noua », o sinteza intre traditia liricii trubaduresti de la care
imprumuta conventiille dragostei curtenesti si inovatiile stilistice pe care le aduce noua
constiinta poetica a literaturii italiene din secolul al-XIII-lea. Dante, dar si Guido Cavalcanti,
Guido Orlandi, Dino Frescobaldi si altii, preiau forme complexe de versificatie din lirica
provensala, trobar clus, si le transforma pentru a da nastere la forme precum canzona si
sonetul.
Influenta doctrinei franciscane este evidenta in acest dulce stil nou, pentru ca ea
îngaduie apropierea poetului de natura, de sensibilitatea umana, de armonia dintre cer si
pamânt.Dante isi analizeaza iubirea, ilustreaza in spiritul neoplatonic dar si al simbolismului
crestin metafizica sentimentului de dragoste. Poezia lui Dante demonstreaza felul in care,
nascut si format inca in strictele idei ale scolasticii tarzii, poetul transforma devotiunea

1
Zoe Dumitrescu Busulenga, Renasterea : Umanismul si destinul artelor,Ed.Univers, Bucuresti, 1975, pag.89
 COLOCVIUL ANUAL AL CENTRULUI DE STUDII MEDIEVALE

De la Sfântul Toma la Petrarca și Erasmus. Declinări medievale ale relației

dintre intelectual și lume
13-14 decembrie 2019

amoroasa a traditiei trubaduresti intr-un sentiment real, uman, personal. Iubirea lui Dante are in
centru ideea de libertate care include si pe cea a demnitatii personale, nu mai e nevoie nici de
supunere si implorare a Doamnei, ci doar de lauda ei, a frumusetii, a puritatii ei.Doamna nu
mai este un simbol al divinitatii, iubirea nu se mai sublimeaza intr-un sentiment de adorare a
Divinitatii, Doamna este acum acel ideal poetic la care se vor închina de acum încolo toti
3 poetii.
« Convivio » (Ospãţul) (1304-1307) este un tratat filosofic, politic si nu in ultimul rand
estetic care desi ramas neterminat, da o imagine suficient de clara asupra preocuparilor
scriitorului florentin.
Compus dupa « Viata noua » si dupa « Rime », « Convivio » este o opera de sinteza
daca o privim din punct de vedere a ceea ce a urmat.
Avand, in buna traditie scolastica, un caracter bine structurat, « Convivio » este in
intentia lui Dante un tratat cu valoare enciclopedica si doctrinala in care se îmbina elemente de
comentariu filosofic si de poezie alegorica ( canzona).
Constructie riguroasa, patru tratate dintr-un proiect de cinsprezece, « Convivio » trebuie
vazut si pus in relatie cu enciclopediile medievale de tipul « Summei Teologice » apartinand
lui Toma d’Aquino, cu scrierile filosofice apartinand lui Aristotel dar mai ales cu « Il
tesoretto » a lui Brunetto Latini.
Cu toate ca s-a vazut in folosirea vulgarei, dialectul toscan, in locul latinei ce era limba
filosofiei medievale, un eveniment notabil, de absoluta modernitate, cu toate ca s-a incercat a
se face apropieri intre aceasta opera si « Banchetul » lui Platon (dialog consacrat in intregime
iubirii care intr-un crescendo al demonstratiei ajunge sa fie iubirea-dorinta, iubirea-nostalgie si
in cele din urma iubirea e Filosofia insasi) , « Convivio » a lui Dante este o scriere cu caracter
medieval, o alegorie a doctrinei celor patru sensuri, o alegorie a filosofiei si a nobleţei.
Organizarea celor patru tratate realizate duce la ideea ca Dante a urmat mai curand o
logica literara si mai putin una dialectica, tratatul al IV-lea rupându-se de celelalte prin
tematica. Primul tratat este un comentariu personal iar al II-lea si al III-lea vorbesc de doua
momente diferite ale aceleiasi povesti de dragoste pentru Filosofie. Cele doua tratate istorisesc
noua dragoste a poetului, o iubire ce se transforma datorita experienţei trãite ( si nu este vorba
doar de iubirea pentru Beatrice, de disparitia ei, de rãtãcirile amoroase ale poetului ci si de
nostalgia exilatului care doreste sa-si reia locul printre intelectualii Florenţei, sa le
împartaseasca cetaţenilor orasului natal vastele sale cunostinţe si sa poata fi rechemat in patrie
ca poet si cetaţean al ei).
Noua iubire a poetului, prezentata alegoric prin metafora unei nobile Doamne (donna
gentile), Filosofia, metafora cunoscuta inca de la Boethius in a sa lucrare « Mangaierile
Filosofiei », este simbolul iubirii pentru Intelepciune. Poetica sa se materializeaza astfel prin
accentul pus pe Inţelepciune, pe Raţiune si pe Virtute, cele trei calitati necesare pentru a putea
ajunge la demnitatea esentiala oricarui crestin de a fi iubit de Dumnezeu.
 COLOCVIUL ANUAL AL CENTRULUI DE STUDII MEDIEVALE

De la Sfântul Toma la Petrarca și Erasmus. Declinări medievale ale relației

dintre intelectual și lume
13-14 decembrie 2019

Cele patru tratate sunt scrise conform procedelului scolastic : se propune întai o questio
care apoi e discutata in articole pâna la raspunsul final, intre aceste articole fiind introduse
versuri.
In principal Dante urmareste patru obiective prin aceasta opera ( patru in ordinea
impusa de dezvoltarea argumentativa) : primul obiectiv este acela de a-si apara propria
4 reputatie de om de litere dupa condamnarea la exil, al doilea se constituie in dedicarea operei
cãtre publicul sãu, al treilea in fixarea unui raport de apropiere intre activitatea de tinerete si
prezent si al patrulea obiectiv se organizeaza in jurul motivului pentru care a ales sa scrie
aceasta opera intr-o limba ce nu este inca exeperimentata pentru acest scop, il volgare.
Asemenea lui Boethius Dante vrea sa se apere impotriva oricaror detractori iar
asemenea lui Augustin intentioneaza ca prin aceasta scriere sa arate drumul spre adevarata
fericire prin exemplul propriei vieti.Comparandu-si opera cu o confesiune Dante nu se
limiteaza la modelele literare si filosofice cunoscute. « Convivio » vrea sa trateze povestea
unui suflet in itinerariul sau catre perfectiune.
Daca primul si al doilea tratat urmareste « batalia suspinelor si exaltarea noii Doamne »,
cel de al patrulea se distinge de ideea primelor tratate si deschide o discutie « umanista »
despre nobleţe, in spiritul lui Machiavelli si Castiglione.
Primul tratat se impune ca o continuare atat a intentiilor prezentate de poet in finalul
« Vietii noi » cat si ca un comentariu actualizat al operei lui Aristotel, considerat « Il
Filosofo ».
Dorinta de a cunoaste, spune Dante, este esentiala pentru toti oamenii deoarece « stiinta
este suprema desavarsire a sufletului nostru »2, aceasta fiind telul tuturor.Dante recunoaste
insa ca in realitate nu toti oamenii sunt doritori sa se autodepaseasca si ca de altfel
Intelepciunea este calitatea celor putini.
Cu toate acestea a sta la masa stiintei, a Intelepciunii, este asemenea cu a sta la Cina cea
de Taina, bucuria sufleteasca fiind echivalenta.Printr-un limbaj metaforic Dante se include
printre cei privilegiati de a lua parte la ospatul « unde se mananca hrana îngerilor »3 ( hrana
intelepciunii si a cunoasterii, conform apelului la alegoria biblica ) si se exclude din « gloata ce
mananca hrana oilor », dar marturiseste ca are intelegere si compasiune pentru acestia.
Primul tratat este dominat de aceasta complexa alegorie a ospatului asa cum il
contureaza Dante care afirma ca opera sa este insasi hrana ce se va servi la aceasta masa
filosofica ; este vorba de un pseudo-prolog in maniera noua faţã de celelalte prologuri ale
literaturii medievale, nu mai este un elogiu al patronului literar, al unui nobil care sa fi
incurajat scrierea acesteia ci o justificare si o argumentare bine desfasurata a motivelor care l-
au condus pe Dante la scrierea ei.
Dorind sa inlature petele de pe aceasta scriere, eventualiele detractari, Dante desfasoara
un discurs cu tenta moralizatoare, un discurs autoadresat in primul rand si dedicat receptorilor
2
Dante Alighieri, Opere minore, Ed.Univers, Bucuresti, 1971, pag.204
3
Dante Alighieri, op.cit., pag.206
 COLOCVIUL ANUAL AL CENTRULUI DE STUDII MEDIEVALE

De la Sfântul Toma la Petrarca și Erasmus. Declinări medievale ale relației

dintre intelectual și lume
13-14 decembrie 2019

in al doilea rand, despre raportul autorului cu opera sa.Odata ce a lamurit in ce consta acest
raport Dante purcede la a justifica de ce a ales limba italiana, dialectul toscan, pentru o lucrare
cu pretentii stiintifice ce ar fi trebuit redactata in latina.
In primul rand e vorba de a prefera un grai propriu, un grai ce este vorbit in Toscana sa
natala, in al doilea rand isi doreste ca nu numai cei initiati in tainele stiintei si filosofiei sa îi
5 citeasca opera ci si cetatenii Florentei. Dante recunoaste, e drept ca intr-un limbaj metaforic,
faptul ca a infaptuit o opera novatoare, ca a propus un demers nou pentru epoca in care e scris :
« Aceasta va fi painea de orz din care se vor satura cu miile, iar mie inca imi vor ramane
cosurile pline. Va fi lumina noua, soare nou care va rasari acolo unde va apune cel vechi si va
aduce lumina celor ce stau in bezna si la intunecime din cauza vechiului soare care pentru ei
nu lumineaza »4, un mod alegoric de a spune ca limba vulgara este noul procedeu de a
comunica adevarurile stiintei. Intentia principala a cartii este prin urmare aceea de a oferi un
ospaţ pentru toti, un banchet de filosofie si stiinta, o hrana spirituala pentru toata lumea in care
comentariul este painea de orz, adica paine reala, cunoscuta si nu limbajul simbolic al
scolasticii, o intentie intr-adevar umanista si generoasa despre rolul cunoasterii care trebuie sa
scoata la lumina omul.
De la prima pagina a primului tratat care se constituie intr-o analiza a procesului de
evolutie interioara care l-a condus pe poet la parasirea poeziei erotice si l-a indreptat catre
studiul Filosofiei, Dante trece in tratatul al II-lea la o analiza pe criterii rationale a canzonei ce
deshide acest tratat.
Pentru istoria alegoriei medievale este important primul capitol al acestui tratat pentru
ca aici formuleaza Dante conceptia sa despre cele patru sensuri alegorice.
Problematica alegoriei se ordoneaza logic in jurul definitiei ei si a netei separatii intre
alegoria poetica si cea teologica. Astfel alegoria poeţilor are cu totul alta ţinta decat cea
teologica. Alegoria poeţilor, cea care are ca principal intrument sensul literar, este o naraţiune
mincinoasa in ceea ce priveste semnificatia ascunsa, falsa in ceea ce va fi afirmat dar frumoasa
si armonios construita pentru cititor.Daca e bine interpretata alegoria poetica poate conduce la
adevar, adevar ascuns in minciuna literara. Pentru ca ceea ce ascunde o scriere poetica este un
sens alegoric, sens care este adevarat, asa cum este si «Convivio » , o scriere atat literala cat si
alegorica.
Dante vorbeste despre cele patru sensuri descriindu-le astfel : sensul literal este cel care
« se margineste la intelesul strict al cuvintelor ce alcatuiesc ficţiunea, asa cum sunt nascocirile
poeţilor », sensul alegoric este « cel care se ascunde sub haina acestor nascociri, fiind un
adevar ascuns sub o minciuna frumoasa »,5 sensul moral pe care cititorul il descopera singur
extragand din text invatamintele necesare iar sensul anagogic este un supra-sens pentru ca
vorbeste despre « supremele lucruri ale gloriei vesnice », sensul anagogic este un sens
spiritual.
4
Dante Alighieri, op.cit., pag.207
5
Dante Alighieri, op.cit., pag.210
 COLOCVIUL ANUAL AL CENTRULUI DE STUDII MEDIEVALE

De la Sfântul Toma la Petrarca și Erasmus. Declinări medievale ale relației

dintre intelectual și lume
13-14 decembrie 2019

Dante stipuleaza prin aceasta teorie a sensurilor, considerate dintr-o perspectiva diferita
de cea teologica, ca istoria pe care o spune el, si toti poeţii, nu e adevarata, e rezultatul unei
imaginatii poetice apte sa exprime un adevar spiritual ascuns sub valul unei « nascociri
poetice », un sens alegoric deci care este adevarat in ordinea logicii impuse de insusi Toma
d’Aquino care afirma : « Alegoria este un trop sau un fel de a vorbi prin care una se spune si
6 alta se intelege ».
In toata aceasta demonstraţie Dante nu neaga faptul ca sensul literal vorbeste si el de
adevaruri, mai mult decat atat el este cel care le conţine pe celelalte, un comentariu al unei
opere menit a decela sensul alegoric, moral sau anagogic pleaca intotdeauna de la sensul
literal : « Asadar, de vreme ce sensul literal e intotdeauna subiectul si materia celorlalte, mai
cu seama a celui alegoric, este cu neputinta sa se ajunga la intelegerea lor inaintea
acestuia »6.
Prin urmare acesta va fi si demersul lui Dante in « Convivio » in care fiecare canzona va
fi explicata intâi din punct de vedere literal apoi i se va releva sensul alegoric.
Este interesant ca pentru a ilustra sensul alegoric Dante nu mai apeleaza la exemplul
biblic, asa cum facea Toma d’Aquino, ci la Ovidiu care vobea de mitul lui Orfeu cel care
imblanzit animalele salbatice cu cantecul lirei sale, acest mit avand ca emnificatie asunsa faptul
ca arta, poezia, pot imblanzi inimile dure. Daca teologii insista asupra adevarului tuturor celor
patru sensuri care depind toate de sensul literal, singurul care istoric este adevarat, poeţii
afirma ca sensul literal este o frumoasa fictiune care nu are adevar istoric.
Trebuie sa mentionam in cadrul acestei discutii si scrisoarea pe care Dante i-o adreseaza
lui Can Grande, scrisoare ce functioneaza ca introducere la « Paradisul » si in care poetul
florentin afirma : « nu e doar un singur sens in aceasta lucrare ci ea poate fi numita o opera
polisemantica » deoarece in « Divina Comedie » intalnim toate cele patru sensuri
« mistice » apartinand alegoriei, sensuri diferite insa de sensul literal sau de cel istoric ; Dante
sugereaza de altfel ca « algoria » deriva din grecescul alleon care in latina se traduce prin
alienus si deci prin diversus.
Ideea de la care pleaca Dante in poetica sa despre cele patru sensuri este aceea ca
subiectul operei trebuie inteles in functie de ceea ce spune cuvantul si apoi inteles si explicat
conform sensului alegoric. Subiectul operei intregi luat literar vorbeste deci despre starea
sufletelor dupa moarte ( trimiterea este la Divina Comedie) inteles intr-un sens simplu. Apoi
continutul lucrarii este analizat din punct de vedere alegoric, subiectul ei fiind omul in
exercitarea liberului arbitru, castigand sau devenind demn de recompensele sau de pedepsele
justitiei divine.
Ceea ce sustine Dante in aceasta scrisoare dar si in « Convivio » este cu totul nou fata
de doctrina celor patru sensuri sustinuta de Toma d’Aquino care in « Summa Theologica »
(Questio I, Art.9, 10) afirma ca singurul autor al Scripturii este Dumnezeu, cel care are puterea

6
Dante Alighieri, op.cit., pag.211
 COLOCVIUL ANUAL AL CENTRULUI DE STUDII MEDIEVALE

De la Sfântul Toma la Petrarca și Erasmus. Declinări medievale ale relației

dintre intelectual și lume
13-14 decembrie 2019

sa semnifice sensurile sale nu numai prin cuvinte dar si prin lucruri.In stiinta teologica lucrurile
semnificate prin cuvinte au ele insele o semnificatie. Prin urmare sensul istoric si cel literal este
dat de sensul prim al obiectelor denumite, sensul spiritual este sensul secund iar sensul alegoric
este ceea ce rezulta din « compararea » faptelor din Vechiul Testament cu cel din Noul
Testament. Sensul alegoric, sustine Toma apartine sensului spiritual iar acest limbaj alegoric
7 este necesar in doctrina sacrã pentru a ascunde adevaruri divine de cel care nu le merita.
La Dante toata opera sa este menita sa reveleze sensuri, sa vorbeasca lumii pentru ca toti
merita sa primeasca Intelepciune. Daca citim un pasaj din Infernul (Cântul XV) cand Dante il
intalneste pe Brunetto Latini vom vedea ca este scris apeland la jocul intertextualitatii, avand
ecouri din « Visul lui Scipio » de Cicero si din Boethius « Mângâierile Filosofiei » si ca scopul
lui Dante dar si al profesorului sau Brunetto Latini este cautarea Intelepciunii care provine mai
mult din cunoasterea invataturilor pagâne ale lui Ptolemeu decat din invataturile crestine.
Latini aduna in a sa « Il Tesoretto » idei si conceptii ce vin din Antichitate, de la Cicero,
Ovidiu, Ptolemeu, Boethius. Acest mic tratat poetic scris in maniera alegoriei medievale a
circulat in acelasi manuscris alaturi de « Divina Comedie » in ţari precum Belgia si Anglia,
putand fi astfel receptat si preluat in simbioza cu opera lui Dante de catre Geoffrey Chaucer in
a sa « House of Fame ».
Tratatul lui Dante este astfel posibil a fi citit din aceasta dubla perspectiva si inţeles din
punctul de vedere al acestui enciclopedism medieval, ca un discurs ce valorifica alegorismul
medieval dar care incearca sa evite pe cat posibil spre deosebire de Brunetto Latini locurile
comune ale medievalitatii si sa trateze despre cosmologie, angeologie, imortalitatea animei
(sufletul), lauda Filosofiei, despre ideea de nobleţe umana sau in sens alegoric despre
adevaratele cautari ale unui poet care parcurge un drum spiritual de la iubirea reala, terestra la
iubirea pentru adevarurile certe ale stiintei si de aici la gratia divina.
Dante da aici o adevarata batalie impotriva gandirii teologale, reci si dogmatice
propunând o abordare mistica a catorva notiuni.
Cercetatorii operei lui Dante au vazut in « Convivio » mai ales o opera de justificare si
de demonstratie, Dante dorind sa arate prin propria cultura apartenenta sa la nobleţea de natura
intelectuala, o cultura de care face dovada in aceasta Summa inca medievala in care incearca sa
puna in ordine cunostinte si lecturi diverse si multiple din opera unor Boethius, Cicero,
Aristotel, Toma d’Aquino, Avicenna, Ptolemeu si desigur marii poeti ai Antichitatii.
Este si o scriere cu caracter autobiografic asa cum sunt majoritatea scrierilor dolce
stilnovistilor.Asa cum este si « Divina Comedie », opera care descrie in sensul sãu ascuns,
alegoric, dar accentuand mai mult sensul anagogic (al carei definitii Dante evita sa o detalieze
in « Convivio », poate si pentru ca, asa cum a fost sugerat, îl asocia cu semnificatii esoterice).
« Convivio » poate fi vazut in acelasi timp si ca o summa a tuturor cunostintelor
poetului, un banchet spiritual la care sunt invitati toti cei care vor sa dobandeasca cunoasterea.
Fiind prin urmare o opera de divulgare cu caracter umanist ne intrebam daca alegoria
mai are un sens la fel de ascuns, la fel de misterios ca in « Divina Comedie ».De altfel Dante
 COLOCVIUL ANUAL AL CENTRULUI DE STUDII MEDIEVALE

De la Sfântul Toma la Petrarca și Erasmus. Declinări medievale ale relației

dintre intelectual și lume
13-14 decembrie 2019

explica foarte clar sensurile literale si alegorice ale canzonelor sale si este suficient sa
cunoastem geografia cosmica medievala si ideile stiintifice precum si cele teologice ale
momentului istoric pentru a decodifica sensurile.
Asociind ideile pe care Dante le explica atât literal cât si alegoric in cele patru tratate
ajungem la ideea centrala a acestui « Ospaţ » al filosofiei ; daca nobile este derivat de poetul
8 italian din non vile, atunci mesajul transmis este acela ca omul trebuie sa tinda spre
perfectiunea propriei naturi, nobleţea fiind sinteza intre studiul atent al filosofiei si sufletul
virtuos. Nobleţea nu se poate mosteni, ea este o calitate intriseca si simbolul perfectiunii
umane.
Putem sustine astfel efortul de redefinire a unor doctrine literare si filosofice intr-un
limbaj nou citandu-l pe Alexandru Balaci care afirma ca : « Il Convivio fixeaza modelul prozei
italiene moderne »7 prin retorica folosita, prin structura ordonata si echilibrata a demonstratiei
si desigur prin cultivarea limbii italiene care va deveni de acum soarele nou care va straluci
asupra tuturor, asa cum metaforic se exprima insusi poetul.
Asa cum observa si criticul Alexandru Balaci o opera de genul « Convivio » se poate
pozitiona in câmpul lecturilor necesare pentru a intelege ce semnificatii se atribuiau doctrinei
celor patru sensuri, in mod special alegoriei, de catre poetii si artistii secolulului al XIII-lea, dar
si in câmpul lecturilor care apeleaza, prin decriptarea simbolisticii complicate a gândirii
dantesti, la un tip de miraculos cu caracter profund laic, daca imi pot permite folosirea acestui
termen. Canzonele carora Dante le explica alegoric simbolistica vorbesc de un miraculos cu
tentã ştiinţifica, prin ştiinţa înţelegând tipul si modul in care Dante vedea geografia cosmica, in
deplin acord cu autoritatile antice dar si cu cele scolastice.
De aceea dacã « Divina Comedie » ramâne piatra de temelie, sinteza tuturor
cunoştintelor medievale destre Cosmos, Paradis, Infern, Purgatoriu, Vicii si Virtuţi, despre un
anumit tip de iubire, cea curteneasca, ce se inscrie perfect in cealalta alegorie a poemului, cea a
pelerinajului sufletului uman, « Convivio » este o opera de maturitate intelectuala a poetului
italian dar si primul tratat de teorie literara scris in italiana, inaintea scrierilor umanistilor.
Un tratat pe care, daca timpul i-ar fi ingaduit, l-ar fi realizat tot in ritmul « Divinei
Comedii », îmbinând teme specifice literaturii medievale (iubirea, alegoria Filosofiei, alegorii
si evocari miraculoase a unor revelatii interioare, a unei geografii cosmice, regretul pentru
timpurile de alta data, tema exilului) puse de data aceasta, asa cum am afirmat mai sus, in
scopul « fixãrii » lui Dante ca poet - cetãţean al Florenţei.

7
Alexandru Balaci, Dante Alighieri, Ed.Tineretului, 1966, pag.85