Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
proprietăţiile muşchilor
Muşchii au anumite proprietăţi fiziologice fundamentale, cum sunt:
Excitabilitatea
Fibrele musculare reacţionează la stimuli chimici, electrici sau mecanici. Se datorează
proprietăţilor membranei celulare (permeabilitate selectivă, conductanţă ionică, polarizare
electrică, pompe ionice). Muşchii scheletici răspund la impulsurile nervoase ce trec prin
sinapsele chimice producându-se un potenţial de acţiune în muşchi, urmat de contracţia
caracteristică.
Contractilitatea
Contractilitatea este proprietatea specifică muşchiului, manifestându-se ca o reacţie faţă
de excitanţi şi reprezintă capacitatea de a dezvolta tensiune între capetele sale sau de a se scurta.
Când muşchiul este stimulat suficient (intensitate prag) se contractă.
Baza anatomică a contractilităţii este sarcomerul, iar baza moleculară o constituie
proteinele contractile. Când muşchiul se relaxează el se alungeşte, iar în cazul muşchiului neted
este capabil de o întindere considerabilă. Aceasta proprietate asigură distensia organelor
cavitare (de exemplu umplerea stomacului).
Extensibilitatea
Este proprietatea muşchiului de a se alungi pasiv sub acţiunea unei forţe externe.
Elasticitatea
Este proprietatea muşchiului de a se întinde şi comprima sub acţiunea unei forţe externe
şi de a reveni la starea iniţială, după ce forţa a încetat.
Tonusul muscular
Este starea de tensiune permanentă, caracteristică muşchilor ce au inervaţie motorie
somatică şi senzitivă intacte.
Tipuri de ţesut muscular:
Muşchiul striat (scheletic, voluntar)
Muşchii scheletici sunt ataşaţi de ţesutul osos şi facilitează mişcarea. Este controlată prin
sistemul motor piramidal şi extrapiramidal. Muşchii somatici realizează mersul, poziţia
ortostatică, scrisul, vorbitul, masticaţia, mimica feţei, etc. Muşchiul scheletic este singurul ţesut
muscular ce poate fi controlat conştient. În multe cazuri totuşi, acest control operează prin
intermediul reflexelor pe care nu le controlam conştient. Este stimulat de sistemul nervos periferic
pentru a produce contracţii rapide cu forţă mare, pe o perioadă scurtă, necesare pentru mişcare.
Muşchiul neted.(visceral sau involuntar)
Fibrele musculare sunt uninucleate iar toţi muşchii netezi sunt controlaţi involuntar.
Contracţia lor apare prin acţiunea sistemului nervos vegetativ, de exemplu motilitatea gastrică
este reglată de activitate vagală şi de peptide locale. Caracteristică pentru fibrele musculare
netede este lipsa striaţiilor transversale, deoarece miofibrilele nu sunt organizate în sarcomere.
Muşchiul neted răspunde mai încet la stimuli, iar contracţia este mai puţin intensă faţă de cea a
muşchiului scheletic şi în general mai susţinută.
Muschiul cardiac.
Fibra musculară cardiacă, electronomicroscopic, prezintă un nucleu mic situat central,
miofibrile numeroase cu structură striată asemănătoare cu a celor din fibrele musculare
scheletice.
STRUCTURA MUŞCHIULUI
În structura muşchiului intră fibra musculară striată, ţesutul conjunctiv, vase, nervi
şi formaţiuni receptoare. Tesutul muscular formeaza aprox 40% din greutatea corporală
cu diferenţe de vârsta şi sex.
Muşchii scheletici prezintă o porţiune centrală - corpul muscular şi două
extremităţi - tendoane, unul se inseră pe osul fix, se numeşte de origine, iar celălalt,
care se prinde de osul mobil, se numeşte de inserţie. Corpul muşchiului este format din
fibre musculare striate. La exteriorul se află o membrană conjunctivă numită fascia
muşchiului. Sub aceasta se află o lamă de ţesut conjunctiv - perimisiumul extern, din
care pornesc în interior septe conjunctive, numite perimisium intern, din care se detaşează
o teacă de ţesut conjunctiv - endomisium, care înveleşte fibrele musculare.
Vascularizaţia muşchiului este foarte bogată din cauza metabolismului său intens.
Muşchii primesc 1 litru pe minut de sânge care reprezintă 20% din debitul cardiac
de repaus. În timpul exerciţiilor fizice prelungite cantitatea de sânge arterial necesară
pentru contracţie poate ajunge până la 15 litri pe minut sau mai mult, asta în timp ce
sfincterele precapilare din muşchi sunt deschise. Aceasta se numeşte hiperemie activă.
Capacitatea muşchiului scheletic de a-şi autoregla cantitatea de sânge necesară este
bazată pe pH, concentraţia în potasiu, nivelul bioxidului de carbon şi cel al oxigenului,
precum şi de eliberarea unor substanţe ca acidul lactic. Vascularizaţia este asigurată de
ramurile musculare ale diferitelor artere ce însoţesc muşchiul.
Muşchi scheletici sunt inervaţi de nervi ce conţin fibre somatice si vegetative.
1. Fibrele nervoase motorii somatice sunt reprezentate de axonii motoneuronilor
, din cornul anterior al măduvei spinării care ajung la fibra musculară striată formând
placa motorie, sau de axonii neuronilor somatomotori γ, tot din cornul anterior, care
ajung pe porţiunea periferică a fibrelor musculare din structura fusului neuromuscular.
Placa motorie are în structura sa o componentă presinaptică reprezentată de butonii
terminali ai axonilor somatomotori ce conţin vezicule de acetilcolină şi alta
postsinaptică, reprezentată de sarcolema.
Un axon cu fibrele musculare pe care le inervează se numeşte unitate motorie.
Unităţile motorii variază în dimensiuni, astfel cele care determină mişcare precisă şi fină
conţin mai puţine fibre. Un motoneuron din cortexul motor iniţiază contracţia voluntară
de partea opusă a corpului, aceasta apare pentru că decusaţia neuronului are loc în
măduvă înainte de a face sinapsa la acest nivel. Căile motorii extrapiramidale asigură
inervaţia muşchilor sinergici necesari pentru coordonarea mişcării si posturii.
2. Fibrele nervoase motorii vegetative asigură reglarea circulaţiei prin muşchi prin
controlul pe care îl exercită asupra muşchilor netezi arteriolari şi sfincterelor precapilare.
În afară de controlul neural, metaboliţii produşi în muşchiul ce se contractă, sunt
responsabile de vasodilataţie şi de creşterea debitului circulator ce apare în efort.
Fibrele vegetative urmează drumul perivascular pentru a ajunge în profunzimea
muşchiului. Fibrele aparţin neuronului postganglionar simpatic din lanţul paravertebral.
Inervaţia simpatică determină, pe căi aferente, reacţii vasomotorii.
3. Fibrele nervoase senzitive preiau informaţiile de la proprioceptorii din fusurile
neuromusculare. Inervaţia somatică este asigurată de dendritele neuronilor
somatosenzitivi din ganglionii spinali (ganglionul senzitiv V) care ajung la porţiunea
centrală a fusului neuromuscular, corpusculii Vater sau tendinoşi Golgi.
CONTRACŢIA FIBREI MUSCULARE STRIATE
În timpul contracţiei musculare are loc scurtarea sarcomerelor şi deci a
miofibrilelor. Muşchiul se poate scurta până la 50%. Contracţia musculară poate fi
explicată prin ipoteza filamentelor glisante, adică filamentele glisează unul pe cealălalt
determinând contracţia, deşi totuşi, lungimea filamentelor individuale rămâne
neschimbată. Structura moleculară a proteinelor contractile facilitează mişcarea
filamentelor subţiri (actina, tropomiozina, troponina) peste cele groase (miozina) spre
centrul sarcomerului. Capetele mobile ale filamentelor de miozină formează punţi care se
ataşează pentru a trage de filamentele de actină.
Muşchiul se poate afla în două stări fundamentale, diametral opuse: starea de
repaus, stare pasivă, în care nu există interacţiuni actină-miozină; şi respectiv starea de
contracţie, stare activă, în care au loc interacţiuni actină-miozină. Trecerea de la starea de
repaus la starea activă se face prin mecanismul de cuplaj excitaţie – contracţie, iar
trecerea de la starea activă la cea pasivă se face prin mecanismul relaxării.
MUŞCHII CAPULUI
Regiunea anterioară a capului 10. m. platisma;
1. aponevroza epicraniană; 11. m. mentonier;
2. m. occipitofrontal; 12. m. coborâtor al unghiului gurii;
3. m. sprâncenos; 13. m. coborâtor al buzei superioare;
4. m. orbicular al ochiului (porţiune 14. m. rizorius;
palpebrală); 15. m. orbicular al gurii;
5. m. orbicular al ochiului (partea 16. m. zigomatic mare;
orbitală); 17. m. zigomatic mic;
6. m. ridicător al unghiului gurii; 18. m. ridicător al buzei superioare;
7. m. buccinator; 19. m. nazal;
8. m. maseter; 20. m. ridicător al buzei superioare şi al
9. m. sternocleidomastoidian; aripii nasului
Muşchii infrahioidieni
-planul I: muşchii sternohioidian şi omohioidian
-planul II: muşchii sternotiroidian şi tirohioidian
Muşchiul sternohioidian este un muşchi alungit întins de la stern, faţa posterioară
a articulaţiei sternoclaviculare la marginea inferioară a osului hioid. Intervine în
coborârea osului hioid. Inervaţia acestuia provine din ramurile ansei cervicale.
Muşchiul omohioidian este un muşchi digastric format din două corpuri
musculare unite printr-un tendon. Pântecele inferior are originea pe marginea superioară a
scapulei de unde fibrele se îndreaptă înainte, medial şi superior pentru a se insera, prin
intermediul pântecelui superior, pe marginea inferioară a osului hioid. Ambii muşchi
omohioidieni sunt interesaţi în mişcările de inspiraţie forţată, coboară hioidul.
Omohioidianul este inervat de ramuri ale ansei cervicale.
Muşchiul sternotiroidian este situat în profunzimea muşchiului omohioidian, se
fixează superior pe linia oblică a cartilajului tiroid, iar inferior pe faţa posterioară a
manubriului sternal. Muşchii sunt apropiaţi în porţiunea sternală şi îndepărtaţi în
porţiunea superioară tiroidiană, iar muşchii sternohioidieni sunt apropiaţi în porţiunea
superioară. Cele două perechi de muşchi delimitează pe linia mediană un spaţiu rombic în
care se poate pune în evidenţă trahee, motiv pentru care poartă numele de rombul traheal.
Muşchiul sternotiroidian trage laringele în jos. Inervaţia acestuia este asigurată de ansa
cervicală a plexului cervical.
Muşchiul tirohioidian este un muşchi mic situat în continuarea muşchiului
sternotiroidian, întins între linia oblică a cartilajului tiroid şi marginea inferioară a osului
hioid. Coboară osul hioid sau ridică laringele. Este inervat de nervul tirohioidian, ramură
din nervul hipoglos.
Muşchii prevertebrali
- Muşchiul lung al capului
- Muşchiul lung al gâtului
- Muşchiul drept anterior al capului