Test (46)

Subiectul I

A. 1. Două perechi de sinonime din textul dat sunt:

prietin – amici
zici- vorbești

2. Cuvântul „umbreluță” s-a format prin derivare, de la cuvântul de bază substantivul

„umbrelă”, cu sufixul diminutival „uță”.
Termenul „dumneata” s-a format prin derivare, de la cuvântul de bază substantivul
„domnia”, cu sufixul „ta”

3. Repetiția verbului „poți” arată nevoia mare de ajutor de care doamna Georgescu are
nevoie, cerința sunând aproape ca un îndemn, chiar o obligație.

4. Ovidiu, nefiind destul de capabil de a intra pe forțele sale la facultate este ajutat de
mama sa, care este nevoită să apeleze la prieteni, pentru a îndeplini dorința familiei.

5. Secvența citată semnifică faptul că, deși Ovidiu a despus un efort pentru realizarea
visului său, acesta, din nefericire, nu a fost suficient deoarce Ovidiu tot nu a putut
să treacă la morală.

6. Naratorul întâlnit în textul dat este subiectiv.

Subiectul al II-lea

A. 1. Titlul articolului este „Occidentul de la marginea Orientului. Timișoara la vremea

teilor înfloriți”.
Întânirea pasionaților de lectură din Timișoara se numește „Schimb de cărți”.

2. Un enunț care semnalează diferența dintre două realități este: „Asfaltul era
fierinte, dar vântul bătea răcoros, aducând cu el mirosul greu al florilor de tei”.

3. de a dezghioca – verb predicativ

lui – pronume personal
nimic – pronume negativ
pai – interjecție

4. Subiectul propoziției este „forfotă”, iar predicatul este „era”.

5. Ultima propoziție este „să spună povești” care este o propoziție subordonată
completivă directă.

6. Expansiunea propoziției este: Asfaltul era ceea ce ardea sau Asfaltul era cel care
ardea. „ceea ce ardea”- propoziție predicativă , „cel care ardea”- propoziție
predicativă.
Subiectul I

B. Apartenență schiță „Bacalaureat” de I. L. Caragiale

Schița este creația epică în proză, de mici dimensiuni, în care este surprins un moment
semnificativ ( uneori, un eveniment cotidian reprezentativ ) din viața unor personaje.
Fragmentul extras din opera „Bacalaureat”, de I. L. Caragiale, aparține unei schițe,
ilustrând un tablou succint al obiceiurilor din societatea contemporană autorului.
În centrul textului suport se află madam Georgescu, care îi cere ajutorul unui prieten pentru
ca fiul ei, Ovidiu, să intre la facultatea de drept.
Analizând fragmentul, observăm că modul predominant de expunere este narațiunea,
împletită cu fragmente dialog ( „ – Cu cea mai mare plăcere madam Georgescu, dacă pot...” )
și de descriere ( „o trăsură din trap mare”, „cucoana emoționată” ).
Coordonatele spațio-temporale sunt restrânse, acțiunile se desfășoară într-un spațiu redus
ca întindere, iar timpul este limitat la câteva ore. De altfel, reperele spațio-temporale vag
precizate susțin verosimilitatea întâmplărilor ce nu ies din cotidian, putând fi reactualizate în
orice spațiu, oricând ( „când ies de dimineață din casă”, „ o trăsură din trap intră pe stada
mea” ).
Intriga simplă evoluează rapid, generând un conflict exterior, fără consecințe dramatice , ce
se consumă repede între madam Georgescu si prietenul ei, care, deși acesta îi spune destul de
clar nu crede că o poate ajuta prea mult , madam Georgescu tot insistă, ajungând aproape să-l
oblige.
Dialogul domină spațiul compozițional, aducând culoare și prospețime ( „- Dumneta
cunoști pe... Stiu că-l cunoști!” ), imprimând un ritm alert desfășurării acțiunii , opera
devenind astfel ușor de dramatizat. În același timp , dialogul devine și un mijloc de
caracterizare a personajelor , oglindind interacțiunea umană.
Compoziția este orientată riguros spre deznodământ, ritmul alert al acțiunior reprezentând
o altă particularitate a schiței. Astfel, autorul mânuiește cu abilitate verbul, ca instrument
specific al acestei specii epice („ – Poți!...să nu zici ca nu poți!...știu că poți!...trebuie să
poți!” ).

Prin toate caracteristicile sale , fragmentul citat aparține unei opere epice, fiind ca specie
literară o schiță, autorul ilustrând, prin câteva istantanee narative, spectacolul uman
desfășurat între banal și senzațional, între esență și aparență.

Subiectul al II-lea

B. Evenimentul neașteptat.

Acum câteva luni am decis să merg la Londra, pentru a putea vizita orașul. De mult timp
aveam în minte această idee, însă niciodată nu îmi făcusem timpul necesar. Acum, că am
ajuns în sfârșit să fiu în capitala Angliei, aveam de gând să vizitez toate locurile pe care mi le
propusesem, începând cu Palatul Buckingham.

În timp ce mă mă îndreptam spre acesta, am observat că pe marginea drumului, într-o

librărie, se organiza o lansare de carte, iar pe panou scria că primii 100 înscriși se puteau
întâlni cu autorul și primeau și cartea în premieră, semnată de acesta. De obicei nu m-aș fi
oprit din drum pentru un astfel de eveniment, însă autorul era printre preferații mei. Îi citisem
aproape toate cărțile, care erau de-a dreptul fascinante și îl apreciam foarte mult! Astfel, am
intrat repede în librărie să văd dacă mai erau locuri. Când i-am întrebat pe organzitori dacă
mă mai pot înscrie, mi-au spus că sunt foarte norocos deoarce mai era doar un loc liber. Știam
că dacă aveam să rămân la librărie nu voi mai avea timp să vizitez și palatul, însă acest lucru
nu mă deranja întrucât aveam să mă întâlnesc cu unul dintre cei mai creativi și inovatori
autori pe care îi știam. Din cauză faptului că eram ultimul a trebuit să aștept ceva timp, însă,
în final, mi-a venit și mie rândul. La prima vedere cu acesta, rămăsesem pur și simplu uimit!
Nu îmi venea să cred că eu chiar eram în fața lui. În fața lui Rick Riordan! Aveam 5 minute la
dispoziție pentru a vorbi și a face poze cu el. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să semneze
cartea pe care o primeam, iar după acea am făcut niște poze cu el, spunându-i cât de mult îl
admir. Mi-a mulțumit și mi-a spus că îmi va plăcea foarte mult noua carte.

Iar cu acestea l-am salutat și am plecat. A fost o zi uimitoare! Deși nu am făcut nimic din
ce aveam în plan, acum puteam merge înapoi la hotel relaxându-mă citind o carte.
„ – Poți!...să nu zici ca nu poți!...știu că poți!...trebuie să poți!”