TOTALITARISM ŞI DEMOCRAŢIE ÎN EUROPA ŞI ROMÂNIA SECOLULUI XX – ESEU

Confruntarea dintre democraţie şi totalitarism a fost o caracteristică a Europei

secolului al XX-lea începând cu perioada interbelică. Totalitarismul este o
ideologie sau un regim politic în care statul controlează societatea în totalitate,
controlează viaţa politică, economică, culturală şi chiar pe cea privată a
indivizilor, folosind în acest scop toate mijloacele de manipulare şi represiune
posibile. Puterea este controlată, în statul totalitar, de o persoană sau un grup
de persoane, prin intermediul partidului unic. Ideologiile sau regimurile
totalitare se clasifică în: ideologii sau regimuri de extrema dreaptă – fascismul
şi nazismul – şi de extrema stângă – comunismul.

La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial continentul european a fost divizat
în Occidentul democratic şi Răsăritul comunist şi a pierdut întâietatea în lumea
dominată de cele două superputeri: S.U.A. şi U.R.S.S. Peste Europa se
aşternuse „cortina de fier”, după cum afirmase premierul britanic Winston
Churchill.

Comunismul este o ideologie totalitară de extrema stângă care a apărut pentru

prima dată în Rusia, devenită primul stat comunist după revoluţia bolşevică din
1917. Printre caracteristicile comunismului putem menţiona: eliminarea
pluripartidismului, deci existenţa unui partid unic, guvernarea prin teroare şi
violenţă, cu folosirea unor instituţii represive ca poliţia secretă, limitarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, lupta de clasă, comunismul fiind
anticapitalist, antiimperialist, susţinea dictatura proletariatului. Puterea era
concentrată în mâinile unui dictator, fiind introdus şi cultul personalităţii
acestuia.

România a participat la Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei în

perioada 1941-1944 şi deşi la 23 August 1944 întorsese armele împotriva lui
Hitler, a fost considerată un stat înfrânt în război. Prin urmare, prin Convenţia
de armistiţiu semnată cu Aliaţii la 13 septembrie 1944 se prevedeau, printre
altele, plata despăgubirilor faţă de U.R.S.S., trecerea armatelor sovietice pe
Pagină 1 din 4
teritoriul ţării noastre şi constituirea Comisiei aliate de control. România intra
sub controlul sovieticilor deoarece prin Acordul de procentaj de la Moscova,
din octombrie 1944, Stalin şi Churchill s-au înţeles ca România să cadă în
proporţie de 90% sub controlul U.R.S.S.-ului, aceasta fiind una din cauzele
principale ale instaurării totalitarismului în România. Preluarea puterii de către
comunişti a fost favorizată de prezenţa armatei sovietice în ţară.

La 6 martie 1945 a fost format un nou guvern condus de Petru Groza, impus de
sovietici, iar în noiembrie 1946 au fost falsificate alegerile parlamentare în
folosul comuniştilor. Treptat aceştia au eliminat orice simbol al democraţiei în
stat, folosind violenţa, teroarea, manipularea şi propaganda pentru a-şi atinge
scopurile. În consecinţă au fost desfiinţate partidele politice istorice, a avut loc
epurarea instituţiilor statului pentru a elimina orice posibil adversar politic.
Mass-media a fost cenzurată, controlată de stat. Sub pretextul anihilării
grupărilor fasciste şi a asigurării ordinii publice, comuniştii au eliminat sau
condamnat la ani grei de închisoare, de multe ori fără judecată, pe oricine era
considerat un potenţial adversar. Ultimul obstacol îndepărtat a fost monarhia,
la 30 decembrie 1947 regele Mihai fiind obligat să părăsească tronul şi ţara.
Astfel, a fost proclamată Republica Populară Română şi a fost organizată după
modelul U.R.S.S.-ului, prin adoptarea Constituţiei din 1948.

Regimul totalitar comunist din România a cunoscut două etape: stalinismul în

perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, între anii 1948-1965 şi naţional-
comunismul în perioada lui Nicolae Ceauşescu, între anii 1965-1989.

O practică politică în perioada stalinismului din România a fost eliminarea

opoziţiei politice, a grupărilor de rezistenţă anticomunistă, prin folosirea
instituţiilor represive. Sub pretextul pedepsirii fasciştilor, a colaboratorilor cu
vechiul regim, a protejării populaţiei de „duşmanii poporului”, de „duşmanul
de clasă”, comuniştii au urmărit, persecutat, ucis sau arestat mii de persoane.
Principalul mijloc de represiune folosit a fost Securitatea, o poliţie secretă
înfiinţată în 1948, considerată „inima partidului, care bate, bate, bate …”.

Pagină 2 din 4
Alături de aceasta mai erau Miliţia şi Procuratura. Scopul era lichidarea fostei
clase politice, a elitei politice şi culturale, care a fost închisă la Sighet, dar şi
eliminarea celor care se opuneau naţionalizării şi cooperativizării forţate. A fost
dezvoltat, după modelul sovietic, un sistem de închisori, majoritatea politice,
printre care cele mai groaznice erau Sighet, Aiud, Gherla sau Piteşti. Pentru unii
s-a stabilit domiciliul forţat, s-a folosit deportarea, iar în 1950 au fost înfiinţate
şi coloniile de muncă, urmată în 1955 de adoptarea pedeapsei cu moartea
pentru „crime împotriva securităţii statului”. În timpul regimului lui Dej au fost
eliminaţi chiar şi adversarii politici din cadrul partidului, precum Lucreţiu
Pătrăşcanu, arestat în 1948 şi executat în 1954.

În planul relaţiilor internaţionale, în perioada stalinistă România a fost

subordonată faţă de politica Moscovei, cu care a semnat un Tratat de prietenie
şi asistenţă mutuală în anul 1948, care permitea U.R.S.S.-ului să se implice în
chestiunile de securitate ale României. România a fost obligată să participe la
„Războiul Rece” deoarece făcea parte din sfera de influenţă sovietică. În
perioada „Războiului Rece” România a făcut parte din Pactul de la Varşovia,
alături de ceilalţi sateliţi sovietici, alianţă politico-militară creată în 1955 ca
replică la crearea N.A.T.O. în Occident. Prin urmare Dej a sprijinit intervenţia
sovietică împotriva revoluţiei ungare din 1956. În perioada naţional-
comunismului România s-a distanţat de politica Moscovei, astfel, un alt fapt
istoric desfăşurat de România în timpul „Războiului Rece” a fost refuzul lui
Ceauşescu de a participa la înfrângerea revoltei din Cehoslovacia în timpul
„Primăverii de la Praga” din 1968. Acest eveniment a marcat redeschiderea
României către Occident, ţara noastră refuzând să participe la manevrele
militare ale Pactului de la Varşovia, doctrina adoptată fiind cea a războiului
întregului popor. România a activat în cadrul ONU, începând cu 1955, iar în
1975 a activat în cadrul Conferinţei de la Helsinki privind securitatea şi
cooperarea în Europa.

Tot în cadrul „Războiului Rece”, în timpul Războiului din Vietnam, dintre anii
1959 – 1975, România s-a manifestat în favoarea Vietnamului de Nord,
comunist, condamnând agresiunea Occidentului, ceea ce a apropiat-o de
China.

Pagină 3 din 4
La polul opus al statului totalitar se află statul de drept, democratic.
Democraţia a rămas o caracteristică a Europei postbelice în Occident, iar odată
cu prăbuşirea comunismului în 1989 ea s-a restaurat şi în partea de est a
continentului.

Din punctul meu de vedere practicile politice democratice din Europa, a doua
jumătate a secolului al XX-lea, au fost influenţate de reconstrucţia democraţiei
după război, într-o Europă divizată în doi poli fundamental opuşi. Democraţia a
fost reconstruită pe baza pluralismului şi a liberalismului, pe baza principiului
separării puterilor în stat, a existenţei votului universal şi a organizării de
alegeri libere. Ca şi doctrine politice se dezvoltă creştin-democraţia şi social-
democraţia (Franţa, Germania). Practicile politice democratice au fost
influenţate şi de politica de „containment”, de „stăvilire” a răspândirii
comunismului, lansată de americani în 1947 şi care s-a făcut simţită şi în
Europa. Un exemplu este Republica Federală Germană, formată după
separarea Germaniei, cu un regim democratic liberal de tip federal sau Marea
Britanie, o monarhie parlamentară. După 1989 şi România a revenit la
democraţie, respectiv la pluralismul politic şi la organizarea de alegeri libere,
prin urmare pe scena politică apărând mai multe partide politice, de diverse
orientări, care au candidat la alegeri. O expresie a democraţiei postbelice a fost
şi integrarea europeană, începută din dorinţa de a asigura pacea şi securitatea
în Europa, proces care a continuat şi după căderea „cortinei de fier” prin
cooptarea fostelor state comuniste.

Confruntarea dintre totalitarism şi democraţie s-a încheiat cu victoria celei din

urmă, însă perioada comunistă a lăsat sechele în estul Europei, fiind necesar
mult timp pentru a atinge gradul de democratizare din Occident.

Pagină 4 din 4