3.

Circuite electrice de curent continuu

2. CIRCUITE ELECTRICE DE CURENT CONTINUU

Calculul circuitelor electrice de curent continuu se face pe baza

schemelor electrice ale acestora, în care elementele componente ale
circuitelor (rezistoare şi surse) sunt reprezentate prin semnele lor
convenţionale şi sunt caracterizate prin parametrii care le definesc:
rezistenţa pentru rezistoare, respectiv tensiunea electromotoare şi rezistenţa
interioară, în cazul surselor de energie.
Structura circuitelor se caracterizează prin: noduri, laturi şi ochiuri. Într-
un nod concură cel puţin trei laturi ale circuitului, latura reprezentând
porţiunea neramificată cuprinsă între două noduri. Un ochi de reţea este
alcătuit dintr-o succesiune de laturi care formează o linie închisă.
Laturile care conţin surse de energie se numesc laturi active, iar cele
care nu conţin surse se numesc laturi pasive.
Un circuit este liniar dacă rezistenţele componente sunt constante,
independente de curenţii care le străbat.
La un circuit filiform dimensiunile secţiunii transversale ale
conductoarelor sunt mult mai mici decât cele longitudinale, curentul fiind
repartizat uniform pe secţiunea lor.
Circuitele de curent continuu se consideră circuite cu parametrii
concentraţi deoarece parametrii care definesc elementele sale componente
sunt localizaţi în diferite porţiuni distincte ale circuitului (de exemplu,
rezistenţa este localizată in rezistor, iar t.e.m. în sursa de energie).
În acest capitol, după prezentarea unor elemente introductive de calcul,
se va insista îndeosebi asupra metodelor de calcul pentru circuite liniare,
filiforme, cu parametri concentraţi.
Calculul unei reţele constă în determinarea curenţilor din laturile sale,
dacă se cunosc parametrii elementelor componente ale acestuia.

2.1. ASOCIEREA SENSURILOR DE REFERINŢǍ PENTRU

TENSIUNI ŞI CURENŢI
Pentru un conductor parcurs de curent sensul de referinţă al intensităţii

1
 Electrotehnicǎ

curentului electric este sensul elementului de arie (§ 1.3.1), iar sensul de

referinţă al tensiunii este sensul elementului de linie (§ 1.2.2). Pentru fiecare
din aceste mărimi sensul de referinţă, respectiv de integrare, se poate alege
în mod arbitrar. Inversarea sensului de referinţă implică modificarea
semnului mărimii respective.
Dacă tensiunea şi curentul intervin împreună într-o relaţie, pentru a
rezulta expresii simple şi convenabile este necesar să se stabilească o
convenţie (regulă) suplimentară pentru asocierea sensurilor de referinţă ale
acestor mărimi. O astfel de convenţie a fost deja adoptată, fără a fi
menţionată în mod expres, la scrierea legii lui Ohm pentru o latură pasivă de
circuit (fig. 2.1, a).
i i Pentru sensurile de referinţă indicate în
1 1
figura 2.1, a s-a dedus expresia legii lui Ohm:
ub R ub R ub = R ⋅i (2.1)
Se observă că pentru curentul „i” şi
2 2
a) b) tensiunea la borne „ub” s-a adoptat acelaşi
sens de referinţă (de la borna 1 spre 2).
Fig. 2.1
Dacă pentru tensiunea la borne s-ar fi ales
sensul opus (de la borna 2 spre 1 ), expresia legii lui Ohm ar fi fost:
−u b = R ⋅ i (2.2)
mai puţim convenabilă şi mai rar întâlnită.
În concluzie, pentru curentul dintr-o latură de circuit şi tensiunea la
bornele sale se pot adopta două convenţii de asociere a sensurilor de
referinţă pentru aceste mărimi: convenţia de la receptoare (fig. 2.1, a), când
sensul curentului din latură şi sensul tensiunii la borne au aceeaşi orientare
faţa de câte o bornă (pornesc de la borna 1 sau ajung în borna 2) şi convenţia
de la generatoare (fig. 2.1, b) când sensurile de referinţă ale celor două
mărimi sunt opuse în raport cu câte o bornă.
Pentru o latură activă de circuit, sensul t.e.m. poate fi identic cu sensul
curentului din latură sau opus acestuia. Dacă sensul t.e.m. coincide cu sensul
curentului din latură şi se adoptă convenţia de la receptoare (fig. 2.2, a),
legea conducţiei electrice are expresia (1.47):

2
 3. Circuite electrice de curent continuu

i i i i
1 1 1 1

R R R R
ub ub ub ub

ue ue ue ue

2 2 2 2
a) b) c) d)
Fig. 2.2

u b + u e = R ⋅ i, (2.3)
Dacă pentru acelaşi caz se adoptă convenţia de la generatoare (fig. 2.2,
b), expresia legii conducţiei electrice devine:
−u b + u e = R ⋅ i (2.4)
Pentru sensuri opuse ale t.e.m. şi curentului din latură se pot scrie
următoarele relaţii:
u b − u e = R ⋅ i, (2.5)
dacă se aplică convenţia de la receptoare (fig. 2.2, c) şi
− u b − u e = R ⋅ i, (2.6)
dacă se aplică convenţia de la generatoare (fig. 2.2, d).
În practică se poate adopta oricare din cele două convenţii, rezultatele
obţinute fiind aceleaşi. Se aplică o convenţie sau alta, după cum este mai
avantajos în cazul analizat.
Laturile unui circuit pot fi receptoare, când primesc efectiv energie sau
generatoare, când cedează efectiv energie. Laturile pasive de circuit sunt
întotdeauna receptoare. Laturile active pot fi generatoare, când sensul t.e.m.
şi al curentului coincid sau receptoare, dacă sensul curentului este opus
sensului t.e.m. (de exemplu un acumulator care se încarcă).
Pentru laturile receptoare se adoptă, de regulă, convenţia de la
receptoare, iar pentru laturile generatoare, convenţia de la generatoare,
deoarece puterea la bornele laturii (p=ub⋅i) rezultă astfel pozitivă. De altfel,
caracterul unei laturi se poate stabili în funcţie de convenţia şi semnul
puterii la borne. Aceste precizări justifică denumirile date celor două
convenţii.

3
 Electrotehnicǎ

2.2. TEOREMELE LUI KIRCHHOFF

2.2.1. Prima teoremǎ a lui Kirchhoff

În regim staţionar, conform legii conservării sarcinii electrice,
intensitatea curentului de conducţie total iΣ printr-o suprafaţă închisă Σ este
nulă (rel. 1.32):
i Σ = ∫ J ⋅ ds = 0 . (2.7)
Σ

Se consideră cazul în care suprafaţa Σ înconjoară un nod al unui circuit

(fig. 2.3), ea fiind intersectată de conductoarele care concură în nodul
respectiv.
i1 Dacă sensul de referinţă al curenţilor
i5
n faţă de nod se consideră ca fiind sensul
normalei exterioare la suprafaţa Σ,
curenţii care ies din nod sunt consideraţi
pozitivi, iar cei care intră în nod sunt
i4
i2 negativi. Pentru cazul ilustrat în figura
2.3, se obţine expresia:
i1 + i 2 − i3 − i 4 + i 5 = 0 . (2.8)
i3
Considerând un nod oarecare „n” şi
Fig. 2.3
notând cu ik curentul dintr-o latură care
concură în acest nod, relaţia precedentă poate fi generalizată:
Σ ik = 0 . (2.9)
k∈(n)

Această relaţie reprezintă prima teoremǎ a lui Kirchhoff, care se enunţă

astfel: suma algebrică a curenţilor din laturile care concură într-un nod este
egală cu zero.
În această relaţie se consideră pozitivi curenţii care ies din nod şi
negativi cei care intră.
Este evident că dacă convenţia de semn pentru curenţi se inversează,
considerând pozitivi curenţii care intră în nod şi negativi cei care ies,
rezultatul este acelaşi.
2.2.2. A doua teoremǎ a lui Kirchhoff
Este o consecinţă a legii conducţiei electrice şi se referă la tensiunile de-
a lungul unui ochi de reţea.

4
 3. Circuite electrice de curent continuu

Se consideră un ochi de reţea care este constituit din laturi active şi

pasive (fig. 2.4, a).
ub1
ue1
R1 i1

ue4 ue2
i4 (p) i2 ub4 (p) ub2
R4 R2
R3 i3

ub3
a) b)
Fig. 2.4
Se alege un sens de integrare, care reprezintă sensul de referinţă al
ochiului (reprezentat printr-o săgeată). Pentru ochiul considerat se aplică
legea conducţiei electrice:

∫ ( E + E ) ⋅ dl = ∫
(p)
i
(p)
ρJdl . (2.10)

Conform teoremei potenţialului electrocinetic staţionar (rel. 1.7):

∫ (p)
E ⋅ dl = 0 , (2.11)

iar membrul stâng al ecuaţiei precedente devine:

∫ (p)
Ei ⋅ dl = u e1 − u e2 + u e4 (2.12)

Integrala din membrul drept se efectuează pe porţiuni (laturi),

obţinându-se:

∫ (p)
ρJdl = ΣR ⋅ i = R1i1 − R 2i 2 − R 3i3 + R 4i 4 . (2.13)

În final, rezultă ecuaţia:

u e1 − u e2 + u e4 = R1i1 − R 2i 2 − R 3i3 + R 4i 4 . (2.14)
Referindu-ne la un ochi oarecare (p) şi notând cu indicele „k” mărimile
corespunzătoare unei laturi ce aparţine ochiului (p), se poate scrie relaţia
generală:
∑ u ek = ∑ R k ⋅ i k , (2.15)
k∈(p) k∈(p)

5
 Electrotehnicǎ

care reprezintă a doua teoremă a lui Kirchhoff, având următorul enunţ: de-a
lungul unui ochi de reţea, suma algebrică a tensiunilor electromotoare este
egală cu suma algebrică a căderilor de tensiune din laturile ochiului.
La scrierea relaţiei (2.15) se consideră cu semnul (+) tensiunile
electromotoare al căror sens coincide cu sensul de referinţă al ochiului şi cu
semnul (–), în caz contrar. De asemenea, căderile de tensiune Rkik se
consideră cu semnul (+) dacă sensul curentului ik coincide cu sensul de
referinţă al ochiului şi cu (–) în caz contrar.
Teorema a doua a lui Kirchhoff se poate exprima şi în funcţie de
tensiunile la bornele laturilor ubk (fig. 2.4, b).
Asociind sensul de referinţă al tensiunilor la borne cu sensul curenţilor
din laturi după regula de la receptoare şi ţinând seama de forma integrală a
legii lui Ohm pentru laturi active, din relaţia (2.14) se obţine expresia:
u b1 − u b2 − u b3 + u b4 = 0. (2.16)
Notând cu ubk tensiunea la bornele unei laturi oarecare k, care aparţine
ochiului (p), se poate scrie relaţia generală:
∑ u bk = 0 , (2.17)
k∈(p)

în care tensiunile la borne, având sensul de referinţă identic cu sensul

ochiului, se consideră cu semnul (+), respectiv cu (–), în caz contrar.
Ecuaţia (2.17) reprezintă o altă formă a teoremei a doua a lui Kirchhoff,
cu următorul enunţ: suma algebrică a tensiunilor la bornele laturilor unui
ochi este nulă.

2.3. REZISTENŢA ELECTRICĂ ECHIVALENTĂ

Două scheme electrice se consideră echivalente dacă comportarea lor
faţă de exterior este aceeaşi, respectiv curenţii şi tensiunile în exteriorul
acestora nu se modifică.
În figura (2.5) este reprezentată schema electrică a unei reţele oarecare,
având două borne de acces (A şi B), de legătură cu exteriorul.

6
 3. Circuite electrice de curent continuu

A i A i Prin definiţie,
rezistenţa echiva-
lentă a reţelei
considerate faţǎ
ub ub Re
de bornele de
acces A şi B se
determină prin
B B
raportul dintre
tensiunea aplicată
Fig. 2.5 la borne (ub) şi
curentul absorbit (i):
ub
Re =
. (2.18)
i
În rezolvarea circuitelor electrice se pune problema determinării
rezistenţei echivalente în funcţie de rezistenţele componente. Calculul se
efectuează fără dificultate în cazul conectării în serie, paralel şi mixt (serie şi
paralel) a rezistenţelor.
Pentru reţele mai complexe se poate apela la metoda transfigurării.
2.3.1. Rezistoare în serie
În acest caz toate rezistoarele sunt străbătute de acelaşi curent.
În figura (2.6)
i R1 R2 R3 i
s-au considerat, pen-
tru simplificare trei
ub u1 u2 u3 ub Res rezistoare conectate
în serie. Se pot scrie
următoarele relaţii:
Fig. 2.6

u b = u1 + u 2 + u 3 = R 1 ⋅ i + R 2 ⋅ i + R 3 ⋅ i ; (2.19)

u b = R es ⋅ i . (2.20)
Din relaţiile (2.19) şi (2.20), rezultă:
R es = R1 + R 2 + R 3 (2.21)
sau, generalizând pentru „n” rezistoare conectate în serie, se obţine:
n
R es = ∑ R k , (2.22)
k =1

7
 Electrotehnicǎ

deci, rezistenţa echivalentă a „n” rezistoare conectate în serie este egală cu

suma rezistenţelor componente.
Dacă cele „n” rezistoarele sunt identice,
R es = n ⋅ R (2.23)

2.3.2. Rezistoare în paralel

Conexiunea paralel a rezistoarelor se caracterizează prin faptul că
tensiunea aplicată la
i1 R1
i bornele tuturor rezistoa-
i i2 R2 relor este aceeaşi.
Pentru trei rezistoare
ub i3 R3 ub Rep
conectate în paralel (fig.
2.7), se pot scrie
următoarele relaţii:
Fig. 2.7 - pentru curenţii din
laturi:
ub ub ub
i1 = ; i2 = ; i3 = ; (2.24)
R1 R2 R3
- pentru curentul total din schema echivalentă:
ub
i= . (2.25)
R ep
Aplicând prima teoremă a lui Kirchhoff în unul din nodurile reţelei,
rezultă:
i = i1 + i 2 + i3 (2.26)
şi ţinând seama de relaţiile precedente, se obţine:
1 1 1 1
= + + . (2.27)
R ep R1 R 2 R 3
Această relaţie poate fi generalizată pentru „n” rezistoare conectate în
paralel:
n
1 1
=∑ , (2.28)
R ep k =1 R k
deci, valoarea reciprocă a rezistenţei echivalente este egală cu suma valorilor
reciproce ale rezistenţelor componente. Pentru „n” rezistoare identice

8
 3. Circuite electrice de curent continuu

conectate în paralel, se obţine:

R
R ep = (2.29)
n
2.3.3. Transfigurarea reţelelor pasive cu trei borne de acces
Cele mai simple reţele cu trei borne de acces sunt constituite din trei
laturi, conectate în triunghi sau în stea (fig. 2.8).
i1 i1
1 1

R1
R31 R12

R3 0 R2
3 2 3 2
i3 R23 i2 i3 i2
Fig. 2.8
Considerând cunoscute rezistenţele din laturile unei conexiuni se pune
problema determinării rezistenţelor din laturile conexiunii echivalente.
2.3.3.1. Transfigurarea triunghi - stea
Se presupun cunoscute rezistenţele R12, R23 şi R31 din laturile
triunghiului şi se cere determinarea rezistenţelor R1, R2 şi R3 din laturile
stelei echivalente.
Schemele fiind echivalente, curenţii şi potenţialele la cele trei borne de
acces trebuie să fie aceleaşi în ambele scheme. Dacă, de exemplu borna (1)
este în gol (nu e conectată în exterior), dipolul cu bornele 2 şi 3 trebuie să
aibă aceeaşi rezistenţă echivalentă în raport cu aceste borne, pentru ambele
scheme, deci:
R 23 (R12 + R 31 )
= R2 + R3 . (2.30)
R 12 + R 23 + R 31
Repetând raţionamentul pentru cazurile când bornele 2 şi 3 sunt în gol,
rezultă două relaţii analoage, care se pot scrie direct prin permutarea
indicilor:
R 31 (R 23 + R 12 )
= R 3 + R1; (2.31)
R 12 + R 23 + R 31

9
 Electrotehnicǎ

R12 (R 31 + R 23 )
= R1 + R 2 . (2.32)
R 12 + R 23 + R 31
Făcând semisuma celor trei relaţii, se obţine:
R 12 ⋅ R 23 + R 23 ⋅ R 31 + R 31 ⋅ R12
= R1 + R 2 + R 3 . (2.33)
R 12 + R 23 + R 31
Dacă se scad pe rând relaţiile (2.30), (2.31) şi (2.32) din relaţia (2.33),
rezultă relaţiile de transfigurare triunghi-stea:
R12 ⋅ R 31 R 23 ⋅ R12 R 31 ⋅ R 23
R1 = ;R2 = ; R3 = (2.34)
R12 + R 23 + R 31 R 12 + R 23 + R 31 R 12 + R 23 + R 31

2.3.3.2. Transfigurarea stea - triunghi

Se presupun cunoscute rezistenţele R1, R2 şi R3 din laturile stelei şi se
vor determina rezistenţele R12, R23 şi R31 din laturile triunghiului echivalent.
Se consideră cazul particular în care bornele 2 şi 3 sunt conectate
împreună în scurtcircuit. Dipolul cu borna 1 şi 2 (reunită cu 3) trebuie să
aibă aceeaşi conductanţă echivalentă în raport cu aceste borne, pentru
ambele scheme, deci:
G1 (G 2 + G 3 )
G12 + G 31 = (2.35)
G1 + G 2 + G 3
Alte două relaţii similare se por scrie direct prin permutarea indicilor:
G 2 (G 3 + G1 )
G 23 + G12 = ; (2.36)
G1 + G 2 + G 3

G 3 (G1 + G 2 )
G 31 + G 23 = . (2.37)
G1 + G 2 + G 3
Făcând semisuma acestor trei relaţii şi scăzând din ea pe fiecare în
parte, se obţin relaţiile de transfigurare stea-triunghi:
G1G 2 G 2G3 G 3 G1
G12 = ; G 23 = ;G 31 = , (2.38)
G1 + G 2 + G 3 G1 + G 2 + G 3 G1 + G 2 + G 3
sau în funcţie de rezistenţe, (Ri=1/Gi):
R 1R 2 R R R R
R 12 = R 1 + R 2 + ; R 23 = R 2 + R 3 + 2 3 ; R 31 = R 3 + R1 + 3 1 . (2.39)
R3 R1 R2

10