Analiza presiunii fiscale din statele membre ale Uniunii Europene (I)

Numărul 40, 24-30 oct. 2017  »  Expertiza și auditul afacerilor

prof. univ. dr. Petre Brezeanu

Ramona Tatiana Damian, master în economie
ASE Bucureşti

REZUMAT
Scopul prezentului articol este acela de a evidenţia că este necesar ca autorităţile să ţină
seama şi de factorii comportamentali atunci când elaborează politicile fiscale. Studiile în
domeniu au arătat că factorul determinant al comportamentului contribuabilului
(persoană fizică sau juridică) este reprezentat de presiunea fiscală, calculată în
literatura de specialitate ca raportul dintre veniturile din impozite obţinute într-un
anumit interval de timp şi produsul intern brut din aceeaşi perioadă.
În acest studiu analizăm evoluţia presiunii fiscale în cadrul a două grupe de ţări: o
grupă de state dezvoltate şi una de ţări emergente, pe o perioadă de 10 ani (2007-2016).
Alegerea unei grupe de ţări emergente rezultă din importanţa tot mai mare a
economiilor de piaţă emergente, ritmul de creştere şi rezistenţa acestora fiind sporite.

Termeni-cheie: presiune fiscală, state dezvoltate, ţări emergente, impozite directe,

impozite indirecte, contribuţii sociale

Clasificare JEL: H87, K34

Introducere

În debutul articolului va fi analizată presiunea fiscală totală resimţită în cele două grupe
de ţări, iar în continuare va fi studiată presiunea fiscală aferentă impozitelor directe,
impozitelor indirecte şi contribuţiilor sociale.
Alegerea grupelor de ţări a fost făcută prin prisma importanţei tot mai mari a economiilor
de piaţă emergente şi a ţărilor în curs de dezvoltare. În economiile emergente trăieşte
peste 80% din populaţia lumii, dar, excluzând datele demografice, forţa economică a
acestor ţări este de asemenea tot mai apreciabilă. Ritmul de creştere a economiilor
emergente şi rezistenţa lor sporită la turbulenţele economice şi financiare sunt
încurajatoare pentru economia mondială, care se poate baza pe dinamismul acestora într-
o măsură mai mare decât în trecut.

1. Analiza presiunii fiscale totale

În cadrul acestei părţi ne propunem să realizăm o analiză a presiunii fiscale totale,

determinată ca raport între veniturile fiscale şi produsul intern brut. Presiunea fiscală
totală reflectă intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la persoanele fizice şi juridice
ori la nivelul întregii societăţi cu ajutorul impozitării. Aceasta arată cât de apăsătoare sunt
impozitele sau, astfel spus, cât de mare este povara fiscală ce apasă pe umerii
contribuabililor.

Presiunea fiscală este dificil de comparat la nivel internaţional, chiar şi la cel mai înalt
grad de agregare – veniturile totale din impozite ca procent din PIB. Ţările pot alege să
aibă sarcini fiscale mai mici pe termen scurt fără a-şi reduce cheltuielile, dacă sunt
dispuse să aibă deficite bugetare şi să acumuleze datorii publice.

Statele cu datorii publice relativ mari ar putea avea nevoie de o povară fiscală mai mare
în viitor sau de reducerea cheltuielilor în raport cu veniturile, pentru a finanţa acele
datorii sau pentru a le rambursa. Şi Bunescu (2011) a subliniat consecinţele unei
îndatorări excesive şi iraţionale a statului: „Pe termen lung, împrumuturile generează o
creştere a presiunii fiscale, influenţând comportamentul fiscal”.

Conform literaturii de specialitate, datoria publică reprezintă acea datorie pe care statul o
are faţă de terţi, respectiv faţă de persoane private, persoane juridice, dar şi bănci sau
întreprinderi atât naţionale, cât şi internaţionale, care au cumpărat obligaţiuni emise de
stat în vederea acoperirii nevoilor sale financiare.
Perioadele de creştere economică puternică pot contribui de asemenea la îmbunătăţirea
poziţiei fiscale. Dezechilibrele fiscale mari sau nivelurile ridicate ale datoriei ar putea să
nu fie durabile pe perioade lungi şi ar putea fi necesar să se facă alegeri pentru a reduce
cheltuielile sau a creşte veniturile. Literatura în domeniu (Kumar & Woo, 2010) tinde să
indice o relaţie negativă între datoria publică şi creşterea economică. Modelele de
creştere, amplificate de agenţii publici care eliberează datorii pentru a finanţa consumul
sau bunurile de capital, au tendinţa de a prezenta o relaţie negativă între datoria publică şi
creşterea economică.

Pentru analiza presiunii fiscale am utilizat un eşantion de două grupe de ţări membre ale
Uniunii Europene: din grupa statelor dezvoltate am ales Belgia, Germania, Franţa, Italia,
Regatul Unit şi Olanda, iar din cea a ţărilor în curs de dezvoltare sau emergente, Ungaria,
Croaţia, Polonia, România, Bulgaria şi Cehia. Perioada de analiză este 2007-2016, acesta
din urmă fiind ultimul an pentru care sunt disponibile date statistice.

Tabelele şi graficele prezentate în continuare sunt prelucrate de autor pe baza datelor

furnizate de Eurostat.

Tabelul 1. Presiunea fiscală totală în cele două grupe de ţări în perioada 2007-2016 (%
din PIB)
Din datele prezentate rezultă că presiunea fiscală în Uniunea Europeană a înregistrat o
uşoară diminuare din 2007 până în 2010, când a ajuns la cel mai scăzut nivel din perioada
analizată, mai exact la 39,1%, urmând apoi o creştere cu 1,2% până în anul 2014, 40,3%
fiind maximul atins. În cazul ţărilor dezvoltate, aproape în tot intervalul analizat
presiunea fiscală totală tinde să depăşească media UE, cu excepţia Regatului Unit, care
înregistrează în fiecare an valori sub medie. În a doua grupă, cea a ţărilor emergente,
observăm niveluri ale acestui indicator sub media UE în mai toate statele, în afara
Poloniei, aceasta având valori peste medie în majoritatea anilor.

Între nivelul presiunii fiscale şi activitatea economică există o legătură strânsă, şi anume
fiscalitatea generală (raportul dintre veniturile fiscale încasate la buget şi produsul intern
brut). O fiscalitate generală ridicată determină apariţia unor probleme precum reducerea
activităţii de producţie şi de investiţii a agenţilor economici. Ţările cu o astfel de
fiscalitate au resurse financiare mari în vederea acoperirii cheltuielilor publice, dar
contribuabilii au mai puţine venituri pentru a garanta dezvoltarea activităţii, pentru a
investi şi economisi. De asemenea, în aceste condiţii apar fenomenele de evaziune
fiscală, dar şi cel numit generic „fuga capitalului” spre alte ţări cu fiscalitate redusă, adică
paradisuri fiscale, şi, în acelaşi timp, creşterea preţurilor ca efect al măririi impozitelor
determină reducerea cererii de mărfuri şi servicii, rezultatul fiind frânarea dezvoltării
economice. Pe de altă parte, o fiscalitate moderată impulsionează activitatea de producţie,
investiţiile, cererea de mărfuri şi servicii şi stimulează creşterea economică (Padovano &
Galli, 2010).

Atât din tabelul de mai sus, cât şi din figura următoare se poate observa că dintre toate
ţările analizate, în anul 2016, presiunea fiscală totală atinge nivelul cel mai ridicat în
Franţa şi în Belgia (47,2%, respectiv 45,2%), urmate de Italia (cu 42,4%). Se observă că
aceste ţări depăşesc nivelul presiunii fiscale totale înregistrat de media Uniunii Europene,
sub pragul respectiv aflându-se în schimb toate ţările emergente. Ungaria este însă foarte
aproape de această medie, cu o diferenţă de 0,1%.

Figura 1. Presiunea fiscală totală în cele două grupe de ţări în anul 2016

Conform Tabelului 1, în toată perioada analizată Olanda a înregistrat în anul 2013 cea
mai mare presiune fiscală, de 49,2%, iar la polul opus s-a aflat România în anul 2016, cu
26,4%. Diferenţele observate în analiza evoluţiei presiunii fiscale au fost generate în
principal de politica instituită de statele membre în legătură cu protecţia socială şi gradul
de conformare fiscală.
În ceea ce priveşte presiunea fiscală pe tipuri tradiţionale de impozite (directe şi
indirecte) şi contribuţii sociale, există diferenţe considerabile între statele membre, iar
acest aspect va fi surprins în Figura 2 şi va fi detaliat în cadrul studiului.

Dacă avem în vedere structura presiunii fiscale în anul 2016, observăm că cea aferentă
impozitelor directe are tendinţa să fie mai mare în ţările dezvoltate, în care redistribuirea
veniturilor reprezintă un obiectiv însemnat al autorităţilor guvernamentale. Astfel,
impozitarea directă are nivelul cel mai ridicat în Regatul Unit, de 41%, iar pe locul
următor se află Belgia, cu 5% mai puţin. De asemenea, niveluri înalte ale presiunii
aferente contribuţiilor sociale se înregistrează în statele dezvoltate, membre vechi ale UE,
şi anume Germania, Franţa şi Olanda, fiind o caracteristică a acestora faţă de ţările
emergente, unde în general există rate mai scăzute ale contribuţiilor sociale. La polul
opus în cazul contribuţiilor sociale din ţările dezvoltate se află Regatul Unit, cu 23%,
acesta axându-se pe impozitarea directă.

Figura 2. Structura prelevărilor obligatorii în PIB în cele două grupe de ţări în anul
2016

În cazul ţărilor emergente se observă preferinţa pentru impozitarea indirectă, acest fapt
fiind evidenţiat şi de Văcărel et al. (2007), însă „opţiunea pentru această impozitare
trebuie să fie în legătură cu nivelul veniturilor şi nivelul averii deţinute de persoanele
fizice şi de cele juridice, prin urmare, impozitele directe vor avea un randament mai mic
faţă de cel al statelor dezvoltate”. Aşa se explică alegerea impozitării indirecte în
detrimentul celei directe în statele emergente.

În vederea unei comparabilităţi a datelor furnizate de fiecare stat membru privind

impozitele, a fost creat Sistemul european de conturi (European System of Accounts –
ESA 95), prin care s-a încercat aducerea la acelaşi numitor a clasificării conturilor
naţionale şi, în cadrul lor, a impozitelor şi taxelor în Uniunea Europeană. În prezent însă a
apărut Sistemul european de conturi naţionale şi regionale (European System of National
and Regional Accounts– ESA 2010), cel mai nou cadru de contabilitate al UE, compatibil
internaţional pentru o descriere sistematică şi detaliată a unei economii.

2. Analiza presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte

Presiunea fiscală exercitată de impozitele indirecte poate fi calculată ca raport între

totalul veniturilor fiscale rezultate din aceste tipuri de impozite şi produsul intern brut
într-o perioadă de timp bine determinată.

Conform clasificării Sistemului european de conturi naţionale şi regionale, impozitele

indirecte sunt cele legate de producţie şi de importuri. Astfel, impozitele indirecte includ
TVA, accizele, taxele vamale de import şi alte impozite cu privire la servicii specifice
(transport, asigurări), impozitele asupra producţiei.

În tabelul următor sunt redate procentele impozitelor indirecte în PIB în cele două grupe
de ţări europene în perioada 2007-2016.

Tabelul 2. Presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte în cele două grupe de ţări în
perioada 2007-2016 (% din PIB)
În ceea ce priveşte grupa ţărilor dezvoltate, observăm că două dintre statele analizate
înregistrează o povară fiscală exercitată de impozitele indirecte mai mare decât media
Uniunii Europene, iar restul prezintă valori mai mici sau egale cu media UE. Astfel,
Franţa şi Italia se situează peste medie, nivelul maxim al acestui indicator fiind atins de
Franţa în anul 2016, cu 16%. În cazul statelor emergente, jumătate dintre ele au o
presiune fiscală exercitată de impozitele indirecte mai mare decât media UE şi chiar peste
nivelul ţărilor dezvoltate. Cele mai mari valori sunt înregistrate în decursul perioadei
2007-2016 de Croaţia, cu un maxim de 20,2% în anul 2016.

Prin urmare, conform datelor prezentate în tabel, în ceea ce priveşte presiunea fiscală
aferentă impozitelor indirecte nu mai există o deosebire evidentă între ţările dezvoltate şi
cele emergente. Astfel, se înregistrează valori de peste 13,5% pentru acest indicator atât
în unele ţări dezvoltate, precum Franţa şi Italia, cât şi în unele state în curs de dezvoltare,
ca Bulgaria şi Ungaria.

Creşteri elocvente ale presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte s-au obţinut în
perioada analizată în Ungaria, Croaţia, Cehia şi Franţa.
În cazul Ungariei, creşterea presiunii fiscale exercitate de aceste tipuri de impozite se
explică prin majorarea cotei standard de TVA de la 20% la 25% în 2009 şi mai apoi la
27% în 2012. Chiar dacă în acelaşi timp bunuri precum laptele, produsele lactate, pâinea
şi produsele de panificaţie şi servicii  ca cele de cazare au fost supuse unei reduceri de
18%, veniturile din TVA au generat 9,4% din PIB, depăşind media UE cu mai mult de
2%. Veniturile din alte „impozite pe produse” sunt cele mai ridicate (4,2%) din UE, în
principal din cauza celor obţinute din impozitul pe venitul local (HIPA), care este
clasificat drept impozit indirect. Concomitent, pe parcursul anilor 2009-2016, accizele la
tutun, alcool şi combustibil au fost mărite în mai multe etape. Din 2011 accizele pentru
produsele din tutun au fost ajustate în conformitate cu Directiva 2008/118/CE a
Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor şi de abrogare a
Directivei 92/12/CEE, iar din 2013 accizele la alcool au fost majorate cu 10% pentru bere
şi alte produse alcoolice şi cu 15% pentru băuturi spirtoase.

În Cehia, creşterea acestui indicator se justifică prin faptul că începând cu anul 2008 s-au
majorat taxele la ţigări şi tutun. Accizele sunt impuse în conformitate cu directivele UE
privind produsele energetice, energia electrică, alcoolul (băuturile spirtoase, berea şi
vinul) şi produsele din tutun. De asemenea, în anul 2012 a avut loc şi o uşoară mărire a
TVA, reflectându-se astfel creşterea presiunii fiscale aferente acestor tipuri de impozite
de la 12,6% în 2012 la 12,9% în 2013.

Presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte în Franţa poate rezulta din creşterea
ratelor de TVA standard şi intermediare (renovarea locuinţelor private, serviciile de
transport, cazarea la hotel, furnizarea de spaţii de cazare, serviciile de restaurant, cele de
îngrijire la domiciliu, televiziunea, parcurile tematice, îngrăşămintele organice etc.) de la
19,6% şi 7% la 20% şi 10% începând cu anul 2014.

Reduceri semnificative în acest sens nu au fost înregistrate, însă putem aminti unele ţări
care au avut parte de mici scăderi ale acestui indicator, precum România şi Polonia.

România se bazează în principal pe impozitarea indirectă, însă presiunea fiscală aferentă

acestor tipuri de impozite a scăzut din 2015 cu 2%, în special datorită reducerii cotei de
TVA de la 24% (din anul 2010 cota standard de taxă a fost de 24%) la 20% începând cu 1
ianuarie 2016. De asemenea, o rată redusă de 9% se aplică pentru bunuri şi servicii din
următoarele categorii: produse farmaceutice, echipamente medicale specializate, ziare,
manuale şcolare, cărţi, acces la servicii culturale, servicii de cazare şi asimilate, iar din 1
septembrie 2013 această cotă redusă se aplică şi pentru pâine şi produse de panificaţie.

În Polonia, începând cu anul 2011 cota standard de TVA este de 23% (crescând de la
22%) şi este aplicabilă majorităţii bunurilor şi serviciilor. Uşoara scădere a presiunii
fiscale aferente impozitelor indirecte din ultimii ani poate fi justificată de introducerea
unor cote reduse de TVA de 8% şi 5%, precum şi a unei rate de 0%.

În cele mai multe cazuri, ţările analizate au avut o evoluţie constantă în ceea ce priveşte
presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte de-a lungul perioadei analizate, amintind
aici ţări precum Belgia (aproximativ 13% din PIB), Germania (aproximativ 11% din
PIB), Regatul Unit (aproximativ 12% din PIB), Olanda (aproximativ 11% din PIB) şi
Bulgaria (aproximativ 15% din PIB).

În Belgia, acest indicator nu are fluctuaţii mari în intervalul supus analizei deoarece
ponderea impozitelor indirecte este redusă, fiind explicabilă prin accize mici şi utilizarea
unor cote scăzute de TVA. De asemenea, Germania şi Italia au printre cele mai reduse
taxe de consum din Uniunea Europeană, iar de-a lungul timpului veniturile din aceste
taxe au rămas relativ constante.

Conform Figurii 3 şi datelor prezentate în Tabelul 2, în anul 2016 ponderile cele mai mari
ale presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte au fost obţinute de Croaţia şi Ungaria,
iar cele mai mici, de Germania. Se observă de asemenea că în ţările emergente predomină
impozitarea indirectă, cu mici excepţii: România şi Cehia.
 Figura 3. Presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte în cele două grupe de ţări în
anul 2016

Nivelul ridicat al presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte din Croaţia poate fi
explicat prin faptul că structura sa fiscală se bazează în principal pe acest tip de impozite
şi pe contribuţiile la asigurările sociale, aspect ce poate fi observat din următoarea figură:

Figura 4. Evoluţia presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte în Croaţia în perioada

2007-2016

În anul 2012, rata implicită a impozitului pe consum în Croaţia a fost de 29,1%, a doua
cea mai mare valoare din Uniunea Europeană, cu mult peste media UE, de 19,9%. Acest
lucru este explicat de cota standard de TVA relativ ridicată, care s-a majorat de la 23% la
25% începând cu luna martie 2012. În ianuarie 2013, rata zero a TVA a fost eliminată şi
înlocuită cu una de 5%, aplicabilă bunurilor şi serviciilor care anterior nu au fost
impozitate, precum produsele alimentare de bază (pâine, lapte şi înlocuitori ai laptelui
matern), anumite produse farmaceutice, ajutoarele medicale şi cărţile (inclusiv cele
electronice).

Taxele de consum sunt o sursă importantă de venit pentru guvernele statelor membre,
deşi există diferenţe semnificative între ţări. În general noile state membre tind să crească
impozitele pe consum. Bulgaria şi Croaţia se remarcă prin impozitarea consumului,
aceasta generând aproximativ jumătate din veniturile totale.

În ceea ce priveşte modificările în domeniul accizelor, ele se referă la impozitele speciale

pe autoturisme şi la o creştere a accizelor aplicate produselor energetice, inclusiv energia
electrică, şi a celor pentru majoritatea produselor din tutun. De fapt, accizele la gaze
naturale, electricitate, cărbune şi cocs au fost introduse la data aderării. Astfel, şi în cazul
accizelor Croaţia se situează peste media UE, în principal din cauza dependenţei sale
dominante de taxele bazate pe consum.

La polul opus, ponderile cele mai mici ale presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte
au fost înregistrate de o ţară dezvoltată, Germania, fapt evidenţiat în figura următoare:
 Figura 5. Evoluţia presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte în Germania în
perioada 2007-2016

În această ţară, cota standard de TVA a fost majorată de la 16% la 19% începând cu 1
ianuarie 2007, însă în acelaşi timp se aplică o rată redusă de taxă de 7% pentru anumite
produse şi servicii, cum ar fi cele alimentare de bază, transportul public, cărţile, hotelurile
şi pensiunile. De asemenea, există scutiri de TVA pentru câteva servicii, cum ar fi cele
medicale şi chiriile.

În cazul accizelor, Germania aplică de asemenea o serie de rate reduse atât pentru
băuturile alcoolice, cât şi pentru ţigarete.

Astfel, se observă o uşoară scădere a presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte din
2012 până în 2016, de la 11,1% la 10,7%. Totuşi, presiunea fiscală totală prezintă un
nivel ridicat din cauza contribuţiilor sociale, aspect detaliat în cadrul studiului.

3. Analiza presiunii fiscale aferente impozitelor directe

Impozitele directe reprezintă cea mai veche şi mai simplă formă de impunere, fiind
folosite încă din antichitate, ele cunoscând însă o extindere şi o diversificare deosebită în
epoca modernă. Impozitele directe se impun fie pentru anumite obiecte materiale sau
pentru desfăşurarea unor genuri de activităţi, fie pe venit sau avere. Impozitele directe se
stabilesc nominal pentru unele persoane fizice sau juridice, ca rezultat al grupărilor
veniturilor ori averilor lor, în funcţie de cotele de impozit prevăzute în lege. Acestea se
încasează direct, la anumite termene stabilite anterior, de la subiectul impozitului.

Impozitele directe se împart în reale şi personale. Cele dintâi se caracterizează prin faptul
că obiectul impunerii se stabileşte în mod cantitativ, din această categorie făcând parte
impozitele pe clădiri, pe pământ, pe activităţi industriale, comerciale, pe capitalul
imobiliar sau bănesc, impozitul funciar etc. Treptat, din cauză că aceste impozite se
stabilesc fără a se ţine cont de capacitatea de plată a contribuabilului, s-a trecut tot mai
mult la impozitele personale, în cazul cărora se ţine seama şi de situaţia sa personală,
acestea îmbrăcând în general două forme: pe venit şi pe avere.
În tabelul următor sunt redate procentele impozitelor directe în PIB în cele două grupe de
ţări europene în perioada 2007-2016: 

Tabelul 3. Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe în cele două grupe de ţări în
perioada 2007-2016 (% din PIB)

În ceea ce priveşte presiunea fiscală aferentă impozitelor directe, observăm o diferenţă

substanţială între grupa statelor dezvoltate şi cea a ţărilor emergente, prima depăşind în
cele mai multe cazuri media UE, în timp ce ţările emergente ating un nivel de
aproximativ două ori mai mic. Situaţia în care impozitele directe reprezintă cea mai mare
parte a veniturilor fiscale, iar impozitele indirecte au o pondere mult mai scăzută este
caracteristică statelor dezvoltate. Prin urmare, acest indicator are tendinţa să fie mai
ridicat în acele ţări în care redistribuirea veniturilor constituie un obiectiv important al
autorităţilor guvernamentale, precum Belgia, Italia, Regatul Unit, în general grupa
statelor dezvoltate.

Astfel, de-a lungul perioadei analizate nivelul maxim a fost atins în 2008 de Regatul Unit,
cu 17,9%, urmat la mică distanţă de Belgia. Cea mai redusă presiune fiscală aferentă
impozitelor directe, de 4,9%, s-a înregistrat în Bulgaria în intervalul 2011-2012, cu
aproximativ 7,8% sub media UE.

În perioada analizată nu s-au înregistrat majorări semnificative ale presiunii fiscale

aferente impozitelor directe, nivelul lor având mai mult un trend constant sau chiar
descendent. Cu toate acestea, mici creşteri au avut loc în ţări precum Germania, Franţa şi
Italia.

În Germania, de la data de 1 ianuarie 2010 cotele de impozitare s-au majorat progresiv,

de la cea de bază, de 14%, la 42%, iar acest lucru se reflectă şi în creşterea presiunii
fiscale aferente impozitelor directe. De asemenea, începând cu luna ianuarie 2008, cota
de impozit pe profit s-a mărit de la 15% la 15,83%, cu o suprataxă de solidaritate de
5,5%.

În Franţa, cota standard de impozitare este de 33,33%, însă pentru anii 2012 şi 2013 s-a
aplicat o rată suplimentară de 5% la societăţile care aveau un venit brut de peste 250 de
milioane de euro, acest lucru reflectându-se şi în creşterea indicatorului analizat. De
asemenea, s-au mărit cotele de impozit pe venit pentru cei cu venituri ridicate, în 2011
majorându-se cota superioară de impozitare de la 40% la 41%.

În Italia, creşterea presiunii fiscale aferente impozitelor directe se poate explica prin
faptul că s-a îmbunătăţit eficienţa colectării, luându-se măsuri în acest sens: intensificarea
inspecţiilor fiscale concomitent cu audituri încrucişate între statele membre, precum şi
măsuri în legătură cu combaterea evaziunii fiscale şi semnarea de acorduri pentru
realizarea schimburilor de informaţii.

Nici în ceea ce priveşte reducerea acestui indicator nu s-au înregistrat diferenţe

semnificative. Cele mai importante scăderi în acest sens au avut loc în Ungaria, Regatul
Unit, Polonia, Croaţia şi Cehia.

În Ungaria, reducerea presiunii fiscale aferente impozitelor directe în perioada supusă

analizei reprezintă o consecinţă a scăderii în anul 2010 a cotei de impozit pe profit de la
19% la 10% pentru acele companii care au înregistrat venituri anuale sub 250 de milioane
de HUF, respectiv sub 500 de milioane de HUF începând cu anul 2011. Astfel,
indicatorul analizat a scăzut de la 7,9% în 2010 la 6,3% în 2011. La aceasta au contribuit
şi diminuarea în 2010 a cotei de impozit pe venit de la 18% la 17%, dar mai ales
renunţarea în acelaşi an la taxa de solidaritate pentru cei cu venituri mari şi introducerea
în 2011 a cotei unice de impozit pe venit de numai 16% (cota superioară de impozitare
fiind înainte de 32%).

Regatul Unit a cunoscut fluctuaţii ale presiunii fiscale aferente impozitelor directe în
perioada analizată. Scăderea de la 15,2% în 2011 la 14,4% în 2012 a acesteia poate fi
explicabilă prin reducerea cotei standard de impozit pe profit în 2011 de la 28% la 27%,
precum şi a cotei reduse de impozit pe profit în acelaşi an de la 21% la 20%. În al doilea
rând, o creştere cu 0,4% a presiunii fiscale în 2016 faţă de 2015 poate fi justificată de
majorarea cotei superioare de impozitare de la 40% la 50% pentru acele venituri care
depăşesc 150.000 de lire sterline.

Polonia, spre deosebire de alte ţări vecine, aplică impozitul progresiv, însă nu foloseşte
decât trei cote de impozitare: persoanele care încasează anual venituri de până la 722 de
euro nu sunt impozitate, pentru veniturile cuprinse între 722 şi 20.000 de euro se achită
un impozit de 18%, iar cei care încasează peste 20.000 de euro plătesc un impozit de
32%. Acest lucru se întâmplă din anul 2009, iar scăderea presiunii fiscale aferente
impozitelor directe a avut loc chiar în acel an, cu 1,2% faţă de anul anterior.

În Croaţia, reducerea se datorează diminuărilor progresive ale cotelor folosite în cazul

impozitului pe profit. Dacă la început existau trei rate de impozitare, de 15%, 25% şi
35%, mai apoi fiind introdusă şi a patra, de 45%, în prezent Croaţia percepe o taxă
progresivă a venitului cu trei cote de impozitare, de 12%, 25% şi 40%.

În cazul Cehiei, scăderea acestui indicator se datorează modificării cotei de impozit pe

profit în anul 2010 de la 20% la 19%.

Trei dintre ţările analizate au înregistrat aproximativ aceleaşi valori pe tot parcursul
acestei perioade: Olanda (aproximativ 11% din PIB), România (aproximativ 6% din PIB)
şi Belgia (aproximativ 16% din PIB).
În Olanda, presiunea fiscală aferentă impozitelor directe a rămas la un nivel constant, însă
putem aminti diminuarea în 2010 a cotei de impozit pentru veniturile provenite din
cercetare şi dezvoltare de la 10% la 5% şi reducerea în 2011 a cotelor de deducere a
amortizării investiţiilor în legătură cu protecţia mediului de la 30% la 27% şi de la 40% la
36%, în funcţie de tipul investiţiei. În cazul impozitului pe venit are loc modificarea în
2011 şi 2012 a cotei inferioare, prin reducerea de la 2,3% la 1,8% în 2011 şi majorarea la
2% începând din 2012, schimbările nefiind semnificative însă pe termen lung.

În cazul României nu au avut loc fluctuaţii mari ale acestui indicator, menţinându-se cota
unică de impozit pe profit şi pe venit de 16% în toată perioada analizată. În 2009 s-a
introdus impozitul minim, însă a fost eliminat ulterior, în 2010. Astfel, din 2009 până în
2010 a existat o soluţie de calcul al impozitului pe profit reflectată printr-un impozit
minim anual stabilit în funcţie de veniturile anuale totale. În prezent, IMM-urile pot opta
între plata impozitului pe profit şi cea a impozitului pe venit (cifra de afaceri).

Din figura următoare se poate observa că în cazul primei grupe de ţări sistemul fiscal se
bazează pe impozitarea directă, evidenţiindu-se o distincţie netă faţă de celelalte state
supuse analizei, în care impozitarea indirectă este relevantă în totalul veniturilor fiscale
prelevate. Acest lucru se poate explica prin faptul că cele din urmă nu beneficiază de o
piaţă de capital foarte dezvoltată, iar iniţiativa privată este înfrânată de nivelul ridicat al
birocraţiei şi de lipsa soluţiilor sustenabile ale statului.
 Figura 6. Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe în cele două grupe de ţări în
anul 2016

Conform graficului şi datelor prezentate în tabel, în anul 2016, ponderile cele mai mari
ale presiunii fiscale aferente impozitelor directe au fost înregistrate în Belgia şi Italia, iar
cele mai mici, în Bulgaria şi Croaţia. Se observă de asemenea că în ţările dezvoltate
predomină impozitarea directă.

În cele ce urmează vom analiza evoluţia presiunii fiscale aferente impozitelor directe în
cazul unui stat dezvoltat şi în cel al unei ţări emergente.

În Belgia, evoluţia presiunii fiscale înregistrează nu numai o valoare constant ridicată, ci

şi un trend mereu ascendent. Conform datelor Eurostat, această ţară îşi colectează
resursele fiscale mai ales pe seama impozitelor directe, apoi din impozitele indirecte şi
din contribuţiile la fondurile de protecţie socială. Astfel este explicabil motivul pentru
care Belgia are în perioada analizată de departe cel mai mare procent al acestui indicator.

Figura 7. Evoluţia presiunii fiscale aferente impozitelor directe în Belgia în perioada

2007-2016

Chiar şi cu acest nivel ridicat al indicatorului analizat Belgia este un exemplu în ceea ce
priveşte comportamentul fiscal, având o evaziune redusă în comparaţie cu alte ţări, care,
deşi au o presiune fiscală mult mai scăzută, se află în topul celor mai evazioniste state.
Bulgaria prezintă o presiune fiscală aferentă impozitelor directe redusă în perioada
supusă analizei. Mai mult decât atât, ea are un trend descendent, atingând un minim de
4,9% din PIB în anii 2011-2012 şi situându-se cu mult sub media Uniunii Europene în
toţi cei 10 ani.

Figura 8. Evoluţia presiunii fiscale aferente impozitelor directe în Bulgaria în perioada

2007-2016

Scăderea presiunii fiscale aferente impozitelor directe în Bulgaria reprezintă efectul unor
importante măsuri de politică fiscală promovate de autorităţile guvernamentale: o
atenuare progresivă a cotelor de impozit pe venit (20%, 22% şi 24%), până la
introducerea unui sistem de impozitare fixă în anul 2008, cu o cotă de 10%, care a
înlocuit aceste rate progresive. Aşa se explică descreşterea semnificativă a indicatorului,
de la 7,7% în 2007 la 5,6% în 2016.

Vom continua în numărul viitor al revistei cu prezentarea evoluţiei presiunii fiscale

aferente contribuţiilor sociale în cele două grupe de ţări, precum şi a concluziilor
studiului.

BIBLIOGRAFIE
1. Bunescu, L. (2011), International Financing Alternatives for Romanian Central
Government, Studies in Business and Economics, vol. 6, no. 3.
 2. Gyorgy, A. (2012), Social Contributions in Romania, Romanian Journal of Fiscal
Policy, vol. 3, no. 2, pp. 17-26.
3. Kumar, M., Woo, J. (2010), Public Debt and Growth, IMF Working Paper, no.
10/174.
4. Martínez-Vázquez, J., McNab, R.M. (2002), Fiscal Decentralization,
Macroeconomic Stability, and Economic Growth.
5. Padovano, F., Galli, E. (2010), Tax Rates and Economic Growth in the OECD
Countries, Economic Inquiry, vol. 39, no. 1, pp. 44-57.
6. Văcărel, I., Bistriceanu, Gh.D., Bercea, F., Anghelache, G., Moşteanu, T.,
Bodnar, M., Georgescu, F. (2007), Finanţe publice, ediţia a VI-a, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
7. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri
fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele
internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
publicată în Monitorul Oficial nr. 593/20.09.2013, cu modificările şi completările
ulterioare.
8. Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul
general al accizelor şi de abrogare a Directivei 92/12/CEE, publicată în Jurnalul
Oficial L 9/14.01.2009.

Cuvinte-cheie: expertiza şi auditul afacerilor, presiune fiscală, state dezvoltate, ţări

emergente, impozite directe, impozite indirecte, contribuţii sociale

https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/analiza-presiunii-fiscale-din-statele-membre-ale-
uniunii-europene-i-a2670/