Sunteți pe pagina 1din 39

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Specializarea: Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor


Anul III

-Proiect Marketing în Turism-


Circuitul cetăților din zona Transilvaniei

Parcurgerea Transilvaniei pe îndelete


Marketing în Turism 2019

CUPRINS

1. Motivaţia şi obiectivele noului produs turistic ; nevoile specifice identificate 

Pentru a avea succes cu vânzarea produsului turistic creat, trebuie să ne gândim ca și un consumator de
servicii. La ce ne așteptăm de la un produs/serviciu achiziționat.
Astfel, întotdeauna cȃnd o persoană alege să plece într-un sejur sau într-o vacanţă, sunt cȃteva motive
principale în alegerea unui produs turistic. Se gândește la un loc în care să se poată relaxa şi să viziteze cȃt
mai mult. Dorește să exploreze mai bine ţara din care face parte, să cunoască istoria ţării şi să se bucure de
frumuseţea peisajelor. Prin urmare, am decis ca sejurul sa fie unul la noi în ţară. Nu doar în afara țării sunt
locuri frumoase, și în Romȃnia sunt locuri excepţionale care merită vizitate de fiecare dintre noi, unele dintre
acestea fiind: Sighişoara, Sibiu, Brașov, astfel ne-am hotârăt să facem un circuit în aceste orașe.

Primul motiv important în alegerea unui sejur este transportul şi costul acestuia. Întrucȃt acest circuit ste
adresat persoanelor dornice ( în special celor cu vârsta cuprinsă între 18-30 ani) să cunoască țara în detaliu.
Am ales să facem circuitul Cluj-Târgu Mureș-Sighișoara-Brașov-Sibiu-Alba Iulia pentru a vizita în principal
cetățile din zona Transilvaniei și alte obiective turistice din apropiere. Am vrut ca consumatorii produsului
turistic să aibă parte de o excursie minunată alături de persoane care au aceeași dorință: cunoșterea
României.

Al doilea motiv îl reprezintă numeroasele obiective turistice. Sighişoara se mȃndreşte cu cetatea medievală
locuită şi în prezent -Turnul cu Ceas, Muzeul de Istorie, Scara Acoperită, Turnul Cojocarilor, Biserica din
Deal; în Brașov poți vizita cetatea Râșnov, Castelul Peleș; în Sibiu –Cetatea medievală, Piața Mare, Castelul
Zânelor; în Alba Iulia – Peștera Scărișoara, Cetatea Carolina - acestea fiind doar cȃteva dintre cele mai
frumoase atracţii turistice ale acestui circuit propus de noi.

Preţul cazării reprezintă de astfel un element important în definirea alegerii. Contează să fie un loc accesibil,
aproape de centru şi confortabil în care să te poţi odihni. Preţul cazării să fie direct proporţional cu calitatea
oferită, acest lucru face ca consumatorul să aprecieze și să recomande serviciile și altor persoane.

38
Marketing în Turism 2019

Circuitul se va desfășura în perioada 17 august – 21 august (5 zile, 4 nopți) și vom merge cu un microbuz de
16 de locuri cu pornirea din Cluj-Napoca de la Autogara Fany, Strada Giordano Bruno 1-3. O să fie și un
ghid care să ofere informații turistice și să-i asiste pe turiști.

Cu siguranță va fi un circuit în care ne vom bucura de priveliști minunate, de frumusețea țării din care facem
parte și vom veni mult mai bogați din punct de vedere cultural, deoarece vom afla mai multe despre istoria
zonei Transilvaniei.

2. Aspecte legate de segmentarea, ţintirea, poziţionarea şi diferenţierea pe piaţă (1-3 pagini)


3.1. Variabile de segmentare considerate
Oamenii sunt foarte diferiți, de aceea este și normal să aibă alte preferințe. Prin urmare, se cercetează
preferințele acestora, pentru a mulțumi turiștii și a le oferi produse turistice potrivite nevoilor și
așteptărilor sale. Principalele segmente luate în calcul în creearea acestui circuit sunt:
geografice: circuitul este adresat persoanelor care trăiesc în Cluj sau apropiere-pornirea fiind
din acest oraș și pentru a nu fi costuri suplimentare (drumul parcurs până la Cluj) -noi
încercând să fie un circuit cu costuri medii;
demografice: grup cuprins cu vârsta 18-30ani deoarece acest circuit are drept scop principal
cunoașterea istoriei zonei Transilvănene și este important să ne cunoaștem țara.
economico sociale: persoane cu venituri medii – circuitul nu are un preț mic întrucât
parcurgem 5 zile, 4 nopți și vizităm 4 orașe și multe obiective turiste care cer anumite taxe de
intrare.
psihografice: persoane care au aceleași nevoi: de a se relaxa, de a vizita România, de a
cunoaște noi locuri, tradiții și persoane.

3.2. Atractivitatea segmentelor selectate;


Având în vedere că circuitul este adresat unui grup cu vârste curprinse între 18-30 ani, consider că este un
atuu deoarece pot comunica mai ușor turiștii unii cu ceilalți, întrucât nu este o diferență foarte mare între ei și
au aproximativ aceleași așteptări de la o excursie. Pot creea o legătură între ei mult mai repede decât dacă ar
fi fost un segment mai în vârstă. Pentru acest segment de vârstă este un moment oportun de a participa la
acest circuit deoarece nu este unul foarte scump și pot afla despre obiceiurile și culturile altor orașe pe care

38
Marketing în Turism 2019

poate nu le știau, astfel ei își pot forma și o părere despre cauzele care au dus la anumite în trecut. (ex
Biserica Neagră din Brașov – de ce are această denumire). Un alt element important îl constituie și prezența
unui ghid care asistă turiștii și pot întreba despre oraș, obiective turistice și se pot informa imediat, asimilând
mai ușor evenimentele petrecute.

3.3. Profilul consumatorului vizat


Profilul consumatorului potrivit cicuitului propus este definit prin prisma unor tineri pasionați de istorie și
cultură, dornici de a vizita și de a descoperi natura și peisajele minunate pe care aceasta le oferă.

3.3. Strategii de poziţionare şi diferenţiere a produsului;


Strategiile de poziționare sunt modalități prin care se încearcă modificarea percepției turistului cu privire la
produsul turistic. Poziționarea și diferențierea produsului turistic propus de noi față de altele sunt
reprezentate de avantajele de care turiștii pot beneficia în urma participării la acest circuit. La un preț mediu,
turiștii au inclus un ghid, transport din Cluj de la un obiectiv turistic la altul, transportul până la structura de
cazare, micul dejun sau cină inclusă în preț și nu în ultimul rând cantitatea de informații pe care le
acumulează pe parcursul circuitului. Avantajele reprezentând în acest caz o modalitate de poziționare a
produsului turistic pe piață.

3.4. Analiza concurenţială;

Pentru a avea succes cu circuitul propus de către noi,


trebuie să urmărim și să analizăm posibilii concurenți care
oferă servicii similare ca și ale noastre. De asemenea,
trebuie să luam în calcul atât obiectivele cât și strategiile
propuse de către principalii concurenți pe care îi avem în
prezent.
Consider că circuitul propus este unul complex și poate fi
destul de greu „învins” de către concurență.
Servicii incluse: 4 nopți de cazare, ghid însoțitor,
transportul cu microbuzul până la hotel și obiective turistice la un preț mediu.

38
Marketing în Turism 2019

Prezentarea programului

Sejurul se desfăşoară pe parcursul a cinci zile cu plecare şi întoarcere din oraşul Cluj-Napoca.

Ziua 1

09 plecăm din Cluj cu microbuzul spre Târgu Mureș (111 km- aprox 2 ore)

11 ajungem în Târgu Mureș și vizităm cetatea - fost construită între 1605-1653 cu permisiunea
principelui Bocskai Istvan. Compusă din 7 baștioane unite prin ziduri de cărămidă în lungime de 900 de
metrii. Este o cetate de tip orășenesc, fiind construită cu ajutorul locuitorilor. Prin ocuparea Transilvaniei de
către austrieci, cetatea devine garnizoană, rând pe rând clădirile fiind demolate, în locul lor realizându-se noi
garnizoane.

13 mergem să vizităm Palatul Culturii (2km de la cetate) – este o valoare de nivel european în cadrul
moștenirii arhitecturii a stilului Art Nouveau local și din Ungaria. Programul iconografic și decorarea
exterioară și interioară au fost înainte de toate rezultatul muncii membrilor Coloniei artistice Sala de
Concerte a Palatului Culturii dispune de 600 de locuri și are o acustică excepțională, fapt remercat de toți cei
care au concertate aici. Sala este monumentală şi solemnă, înălţată pe cele trei etaje ale clădirii. Orga Rieger,
așezată deasupra podiumului și inaugurată în anul 1913, evocă perfect și astăzi armonia romantică cu
tonalitatea sa delicată. – 12 lei biletul/ pers

38
Marketing în Turism 2019

14 mergem să vedem Scările Rakoczi- este clasificată drept cea mai frumoasă scară din lume. Scara este un
omagiu adus lui Francis Rakocz pictată cu motive tradiţionale în anul 2014 și este un motiv să o vizităm și
noi pentru prima data.

15 ne îndreptăm spre restaurantul Cezar pentru a mânca, am


ales acest restaurant deoarece clienții au fost foarte mulțumiți de serviciile acestui restaurant.

17 mergem
la grădina
Zoologică

38
Marketing în Turism 2019

(2 km de la restaurant)- În partea estică a oraşului, pe platoul Corneşti se afla Grădina Zoologică, la 488 m
deasupra Mării Negre şi la 197 m deasupra oraşului. Pădurea de stejar și carpen, numită "Pădurea Mare"
oferă condiții ideale pentru animalele grădinii. Punctul zoologic din Tîrgu-Mureş infiinţat în anii '60 prezintă
un loc de atracţie pentru populaţia locală şi pentru turişti. La înfiinţare grădina avea o suprafaţa de 600-700
m2, care în 1965 s-a mărit la 20 hectare. La deschiderea porţilor au fost numai zece animale: 3 lupi, 2 urşi, 2
mistreţi, 2 fazani şi o căprioară. În momentul actual grădina este împărţită în cinci sectoare, fiecare sector
având îngrijitori specializaţi, în număr de 38, care asigura munca de zi de zi.
Anual Zoo Tîrgu-Mures este vizitată de un număr de 180 000 de vizitatori. În anul 2007 a fost demarat
proiectul „Reamenajarea şi modernizarea Grădinii Zoologice din Tîrgu-Mureş” în valoare de 4,5 milioane de
euro. – 10lei biletul/pers

1830 ne îndreptăm spre Sighișoara care are o unică atracţie, cetatea medievală, atrage anual de trei ori mai
mulţi turişti decât Curtea de Argeş şi Câmpulung (53km –aprox o oră). Sighișoara este un municipiu în
județul Mureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Angofa, Aurel Vlaicu, Rora,
Sighișoara (reședința), Șoromiclea, Venchi și Viilor, și din satul Hetiur. Municipiul are o populație de 28.102
locuitori situându-se foarte aproape de intersecţia celor 4 mari judeţe, Harghita, Mureş, Sibiu şi Braşov.
După cum spuneam, Sighişoara are numeroase obiective turistice precum: Cetatea Sighişoara, Turnul cu
Ceas, Biserica Mănăstirii, Muzeul de Istorie, Piaţa Cetăţii, Scara acoperită, Turnul Fierarilor, Casa Vlad
Dracul, Casa Veneţiană, Scara şcolarilor şi Biserica din Deal Turnurile Vechilor Bresle din Sighişoara.

20 ne cazăm la Extravagance Hotel – cameră de 2 pers 61 euro mic dejun inclus - restaurant, WiFi disponibil
în toate zonele, room service, parcare gratuită, bar, mic dejun. Este ceea ce și-ar dori oricine!

38
Marketing în Turism 2019

Ziua 2

9 luăm micul dejun în cadrul hotelului în care ne-am cazat. Un hotel, în care confortul este pe primul loc,
unde aveți parte de eleganță și rafinament (camerele sunt foarte curate și frumoase, clienții au fost mulțumiți
de acest hotel) iar restaurantul din incinta hotelului este clasic și rafinat. Hotelul inaugurându-se în data de 9
iunie 2016.

10 plecăm de la hotel spre cetate (facem o aprox o oră -50km)

11 ajungem la destinație și vizităm cetatea, Turnul cu ceas (unde este și muzeul de Istorie), scările acoperite
(scara școlarilor), Biserica Evanghelică, Casa Vlad Dracul.

38
Marketing în Turism 2019

CETATEA SIGHIŞOARA

Este centrul istoric vechi al municipiului Sighişoara construita în secolul XII. Cetatea este amplasată pe
malul sudic al rȃului Tȃrnava Mare, pe o coastă de deal lungă de 850m, pe două terase: terasa de jos, Dealul
Cetăţii, se află la o altitutine de 350m, iar terasa de sus, Dealul şcolii la o altitutine de 429m. Cetatea este
Cetatea este înconjurată de un zid de 930 m a cărui înălțime inițială era de ca. 4m. Ulterior, înălțimea zidului
a fost mărită în unele locuri până la 14 m. Zidul a fost construit între secolul al XIV-lea și al XVII-lea ca
protecție împotriva atacurilor turcești. Zidul avea 14 turnuri, din care 9 se păstrează până în ziua de azi:
Turnul cu Ceas, Turnul frânghierilor Turnul măcelarilor (hexagonal), Turnul cojocarilor ,Turnul
țesătorilor ,Turnul croitorilor, Turnul giuvaergiilor/aurarilor, Turnul cositorarilor, Turnul tăbăcarilor (unul
din cele mai vechi), Turnul fierarilor, Turnul lăcătușilor și dogarilor, Turnul pescarilor şi Turnul cizmarilor

38
Marketing în Turism 2019

TURNUL CU CEAS DIN SIGHIŞOARA

Este un monument istoric și de arhitectură din Sighișoara, cel mai masiv dintre cele nouă turnuri de apărare
ale cetății Sighișoara care s-au păstrat până în prezent (din totalul de 14). Monumentul are o înălțime de 64
de metri, este situat în partea de sud-est a cetății și este vizibil din orice punct al centrului orașului. Edificiul
a fost construit în secolul al XIV-lea pentru a proteja poarta principală a orașului. La sfârșitul sec. al XVII-
lea a fost prevăzut cu un coronament de factură barocă, similar celui de la Catedrala Sfântul Vitus din Praga.
De-a lungul timpului Turnul cu Ceas a devenit edificiul reprezentativ al orașului. Construcția are la bază o
prismă dreptunghiulară, prezintă cinci nivele, care împreună cu balconul și acoperișul în formă de piramidă
au o înalțime de 64 de metri. Actualul mecanism al ceasului este mai nou fiind executat la comandă specială
în Elveția de firma Fuchs și instalat în Turnul cu Ceas la 1 aprilie 1906. În exterior ceasul este dotat cu două
cadrane de 2,40 metri diametru, pe fiecare fațadă a turnului.

Turnul cu ceas este, practic, simbolul Sighişoarei și unul dintre cele mai interesante obiective turistice din
Mureş. Ridicat în secolul XIV, acesta este cel mai impunător turn al Cetăţii, vizibil din aproape orice colţ al
oraşului mureşean. Scopul său era acela de a apăra poarta principală a Cetăţii, servind totodată ca şi sediu al
Primăriei până în anul 1556. Legenda spune că ceasul din turn nu rămâne în urmă niciodată, astfel că
sighişorenii şi turiştii care vizitează Cetatea îşi fixează ceasurile după ora arătă de orologiul din turn.
Acoperişul este unul piramidal, cu o înălţime de 34 de metri, având deasupra sa două cupole în formă de
bulb, învelite cu tablă de cupru. Acoperişul turnului cu ceas se încheie cu un mic glob de aur, iar deasupra
acestuia a fost amenajat un stâlp meteorologic cu un cocoş în vârf, al cărui rol este de a se roti la bătaia

38
Marketing în Turism 2019

vântului. De altfel, în cazul în care cocoşul are faţa îndreptată spre apus, localnicii au garanţia că o ploaie va
urma în scurt timp. -15 lei / pers

MUZEUL DE ISTORIE este structurat pe colecţii grupate în săli tematice: arheologie, etnografie, farmacie
şi intrumentar medical, mobilier din diferite perioade istorice, meşteşuguri şi bresle, ceramic tansilvaneană,
ceasuri de epoca şi elemente de orologerie. Standul muzeului Se află amenajat în două locaţii: la intrarea în
Turnul cu Ceas şi la Camera de tortură. Aici vizitatorul poate achiziţiona obiecte de artă şi artizanat,
materiale publicitare, diferite lucrări de specialitate, ilustrate, ghidul muzeului, ghidul orasului, albume,
DVD-uri, CD-uri. Sala Arheologie Expozitia se afla la primul nivel al Turnului cu Ceas. Aici, vizitatorii pot
admira ceramica cu decor incizat şi motive spiralo-solare apartinand culturii Sighisoara-Wietenberg (2200-
1500 i.Hr.) din epoca bronzului mijlociu, copia unei vetre-altar (unul din cele mai vechi calendare din spaţiul
sud-est european), obiecte rituale, arme din epoca bronzului Sala mobilier taranesc In această încapere se
doreşte a fi prezentată o parte din „camera frumoasă” alcatuită din piese de mobilier ţărănesc din zona
Tarnavei Mari. De mare valoare este şi presa de ulei din anul 1767. Sala Farmacie In sala de la etajul al
doilea Muzeul de Istorie adăposteşte expoziţia dedicate obiectelor medicale şi farmaceutice. Alegerea sa nu
este întȃmplătoare, în oraş existȃnd inca din Evul Mediu doua centre spitaliceşti construite pe lȃngă biserici
şi aflate în afara incintei oraşului. Expoziția de arme - 4 lei de pers

CASA VLAD DRACUL

38
Marketing în Turism 2019

În Piața Turnului Sfatului se află Casa Vlad Dracul, în care se presupune ca s-a născut Vlad Țepes, numit
Dracula. Fiul voievodului Țării Românești Vlad Dracu a fost renumit pentru pedepsele exemplare aplicate
adversarilor săi, de unde s-a născut și legenda Dracula. Vlad Țepeș zis Dracula s-a născut în anul 1431.

RESTAURANTUL VLAD DRACUL este situat în inima renumitului


burg medieval Sighișoara, în imediata vecinătate a Turnului cu Ceas.
Are o capacitate de 120 de locuri în restaurant si 70 de locuri pe terasa.
Aici se pot servi pe langa specialitățile bucătăriei internaționale,
mâncăruri românești, cum ar fi “Mancarea Printului Dracula” alături de
palinka ardeleneasca. (7 lei intrare adult). Am ales să mâncăm aici
deoarece este și în zonă și mai avem obiective turistice de parcurs.

CASA VENEȚIANĂ este situată în Piața Cetății (Piața Muzeului) la nr.6, în vecinătatea unora dintre cele
mai renumite obiective din Sighișoara, precum Biserica Mănâstirii sau Turnul cu Ceas. I se spune “casa
venețiană” din pricina formei triboltate a ferestrelor, specifice stilului gotic venețian pe care îl întâlnim, de
exemplu, la Palatul Dogilor. Clădirea a fost construită în secolul XVI, dar aspectul actual al ferestrelor, care
a facut renumită această casă, datează din secolul XIX.

38
Marketing în Turism 2019

SCARA SCOLARILOR, este o construcție originală ce se găseste în localitatea Sighisoara, judetul Mureș.
Aceasta construcție, de altfel și singura de acest fel din Transilvania, a fost construită în anul 1662, de către
primarul Eisenburger, scopul sau fiind acela de a facilita drumul elevilor spre școala din Deal pe timpul
iernii. Scara a fost alcatuită din 300 de trepte protejate de un acoperiș, însa în anul 1849, în urma unor
modificări au mai ramas doar 175 de trepte.

BISERICA DIN DEAL DIN SIGHIȘOARA este o biserică evanghelică care a fost construită în mai multe
etape între 1345-1525. Închinată Sfântului Nicolae, ea se află în vârful așa-numitului „Deal al Școlii”
(în germană Schulberg). Considerată cel mai valoros monument arhitectonic din oraș, ea este a patra biserică
gotică ca mărime din Transilvania și înglobează o capelă romanică și un donjon patrulater. Are un turn-
clopotniță de 42 m înălțime care face corp străin ce restul clădirii, și care se pleacă puțin spre sud. Are
singura criptă cunoscută în Transilvania aflată dedesubtul corului și conține morminte din secolele al XVI-
XVIII. Este biserica în care Gheorghe Rákóczi I a fost ales principe al Transilvaniei și rege al Ungariei în
1631.

Se crede că biserica a fost construită pe locul unei cetățui existente înaintea secolului al XIII-lea, unde la
sfârșitul secolului al XIII-lea a fost construit un turn.-2 lei intrare/pers

38
Marketing în Turism 2019

15 ajungem înapoi la Hotel pentru a ne odihni puțin (la ora 14 am plecat de la cetate – 1 ora -50km)

17 pregătirea pentru spectacol –Sala de spectacol Mihai Eminescu, durata 2h (17:30-19:30)

20 întoarcerea şi luarea cinei la hotel

2130 după cina, explorăm Sighişoara pe timp de noapte

38
Marketing în Turism 2019

Ziua 3

08 plecăm de la Hotel și ne îndreptăm spre Brașov- Brașov este municipiul de reședință al județului cu
același nume, Transilvania, România, format din localitățile componente Brașov și Poiana Brașov. Potrivit
recensământului din 2011, are o populație de 253.200 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară.
Municipiul Brașov a reprezentat, de secole, unul dintre cele mai importante, puternice și înfloritoare orașe
din zonă. Datorită poziției geografice privilegiate și a infrastructurii sale de astăzi, el permite dezvoltarea
multor activități economice, culturale și sportive. Conform studiului lui Dragoș Moldovanu, numele orașului
Brașov vine de la numele râului local Bârsa (pronunțat și Bărsa), denumire preluată și transformată mai
târziu de slavi în Barsov și în final în Brașov. –facem 2 ore – 125 km din Sighișoara până în Brașov unde ne
vom caza pentru următoarea noapte. Am închiriat un apartament frumos, potrivit pentru noi.

38
Marketing în Turism 2019

10 ajungem la Belfort Hotel- 24 euro de pers (58 euro camera pat dublu). are o amplasare centrală într-o
zonă liniștită din Brașov, la poalele Tâmpei, la doar 5 minute de mers pe jos de strada pietonală principală.

Camerele moderne oferă vedere la pădure sau vedere panoramică la oraş. Printre facilități se numără TV prin
cablu, seif, facilități de cafea și ceai, precum și facilități de călcat. Se asigură WiFi de mare viteză gratuit.

Oaspeții au la dispoziție serviciu de concierge și săli de conferinţe. Oaspeții beneficiază de 16 locuri de


parcare private, la cerere și în funcție de disponibilitate. Parcarea publică gratuită se află la doar 70 de metri
și este disponibilă contra cost.

Din sala de mic dejun puteţi admira vederea panoramică uluitoare, perfect pentru a începe o nouă zi. Hotelul
Belfort se află la doar 10 minute de mers pe jos de Piaţa Sfatului şi de Biserica Neagră. Acesta este locul
preferat de turiștii din Brașov, conform comentariilor independente.

38
Marketing în Turism 2019

12 mergem să vizităm centrul orașului – Piața Sfatului Brasov care este inima orasului, este locul de unde se
aude gongul care anuntă ora exactă, este piața în care a câștigat Monica Anghel, românca noastră, Cerbul de
Aur în 1996, este zona cu cele mai multe bătăi de aripi ale porumbeilor, iar lista poate continua. Aspectul
impozant al pieței este redat de structura arhitecturală a caselor ce o împrejmuiesc, clădiri care au văzut și au
auzit atâtea concerte și au ascultat atâtea povești. Iar daca nu știați, vă aducem la cunoștință că prima
farmacie a orașului a funcționat în casa de la nr 16.

13 luăm prânzul la Experiența Hirscher constă într-o


ambianță cosmopolită în care totul respiră eleganță,
discretie, un loc unic în care valorile nobile din trecut sunt păstrate, dar sunt îmbinate cu măiestrie cu
elemente moderne. Este un restaurant de o excelentă armonie estetică La Casa Hirscher calitatea este de
netăgăduit în ce privește alcătuirea meniului și executarea preparatelor, selecția de vinuri și chiar ambientul
muzical!

Casa Hirscher, cunoscută și sub numele de “casa de negoț”, a fost ridicată între anii 1539-1545.
Apollonia Hirsher, soția fostului jude al orașului, Lukas Hirscher, a construit această casă ca omagiu adresat
memoriei soțului ei. Conceputa in stilul vechilor hale occidentale, cu numeroase camere si pivnite boltite
pentru marfurile aduse la targurile saptamanale care se tineau in “piata”, inconjurata de “targul graurului”,
“targul straielor” sau “targul florilor”, cu pilastrii si arcade intre care isi etalau produsele iscusitii mesteri ai

38
Marketing în Turism 2019

celor 50 de bresle brasovene , cladirea a fost secole de-a randul simbolul unei vieti economice infloritoare, la
raspantia marilor drumuri europene.

1430 – mergem să vizităm și Biserica Neagră- Cea mai mare biserică gotică între Viena și Constantinopol

Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentantive monumente de arhitectură gotică din România.
Până în 1689 numele ei a fost Biserica Sfânta Maria. În 1689 când aproape tot orașul Brașov a căzut pradă
unui incendiu mare și această biserică a luat foc. Era atunci biserica principală a comunității săsești, care a
trecut în sec.XVI la crezul luteran, deci înainte de reforma luterană ea a fost catolică, dar după sec.XVI, după
reforma luterană ea a devenit evanghelică luterană.
După ce a fost distrusă parțial de incendiu a primit numele de Biserica Neagră, pentru că se spune că i s-au
înnegrit zidurile atât de mult, încât i s-a schimbat numele în Biserica Neagră.

Biserica Neagră domină astăzi centrul medieval al orașului. Este cel mai important monument realizat de
sașii ardeleni în istoria lor de 850 de ani. Cu o lungime de 89 de metri, este cea mai mare biserică gotică între
Viena și Constantinopol. Construcția ei a fost începută în stil gotic sub prim preotul Thomas Sander, în anul
1383 pe locul unei biserici din prima jumătate a secolului al XIII-lea. Frumusețea sunetelelor care răsună de
aici au făcut Biserica Neagră renumită peste granițele țării. Orga, având un număr de aproape 4000 de tuburi,
a fost făurită între 1838 și 1839 de constructorul de orgi Buchholz din Berlin și se numără printre cele mai
mari orgi de biserică din sud-estul Europei. – 6 lei pers

38
Marketing în Turism 2019

1530 – Tâmpa- Telecabina Brașov Tâmpa face legătura dintre orașul situat la poalele Tâmpei și vârful
masivului. Aceasta parcurge zilnic traseul cu o lungime totala de 573 de metri, iar o călătorie durează mai
puțin de 3 minute. Durata de urcare și coborâre poate varia în funcție de condițiile meteorologice, în special
în zilele cu vânt, ploaie sau ceață. Stația de pornire a telecabinei este la cabana-restaurant „Casa
Pădurarului”, locație aflată la 640 m. Aceasta urcă
până la altitudinea de 960 de metri, punctul de
oprire fiind restaurantul „Panoramic”.Telefericul
are o capacitate de transportare de 20 de persoane.
Astfel, într-o oră, pot urca și coborî masivul Tâmpa
440 de persoane. Din vârful masivului se poate
admira priveliștea panoramică a orașului Brașov, și
tot de aici, se poate pleca în drumeții montane. Constructia telecabinei se datorează festivalului Cerbul de
Aur, eveniment ce reunea artiști din toată lumea. Astfel, pentru a nu se face de râs în fața personalităților
venite din străinătate, conducerea judeteană din acea perioadă a decis că orașul are nevoie de teleferic. Inițial,
Telecabina Tâmpa trebuia să fie gata în anul 1967, însă aceasta a fost dată în folosință abia în 1971.

-10 lei de pers

38
Marketing în Turism 2019

1730 - Strada Sforii are o vechime de câteva secole. A fost atestată documentar în secolul al XVII-lea şi mult
timp a fost folosită doar ca o cale de legătură între străzile Porta Schei şi Cerbului. Se spune că pe aici
treceau în trecut pompierii ca să ajungă mai uşor în Schei în cazul producerii unor incendii. Arată ca acum
100 de ani În vremea comuniştilor, dar şi după anii '90 strada a fost lăsată de izbelişte şi nimănui nu i-a păsat
că poate deveni o atracţie turistică importantă, deoarece este un element unic nu doar al Braşovului, ci şi al
României. Marea transformare a străzii de la un simplu gang îngust la o atracţie turistică veritabilă a venit în
2003. Atunci a fost schimbat pavajul şi s-au refăcut pereţii clădirilor. Strada şi-a recăpătat farmecul de
odinioară şi datorită felinarelor care arată exact ca cele de acum 100 de ani. Lămpaşele folosite acum au fost
comandate după modelul celor existente la muzeu, singura diferenţă fiind aceea că azi nu mai funcţionează
cu gaz.

1830 – mergem să vizităm Turnul Alb - situat ca și cel Negru, pe Dealul Straja sau Dealul Romurilor, a fost
construit din piatră și caramidă în secolul al XV-lea cu scop de apărare și observație. Turnul Alb are forma
de potcoavă și a fost destinat breslelor cositorarilor și arămarilor, partea de sus fiind terminată în creneluri.
Denumirea acestuia provine chiar de la culoarea cu care este vopsit, nimic altceva decat var alb. Având în
vedere marele incendiu din 1689 care a măcinat Brasovul, Turnul Alb a fost supus unei prime restaurări în
1723.

38
Marketing în Turism 2019

După care mergem 30 min– 20 km până la cetatea Râșnov.

Cetatea Râșnov s-a numit “Cetate Taraneasca” deoarece principala ocupație a constructorilor era agricultura.
Cetățile țărănești au facut parte dintr-un sistem de apărare al localităților transilvănene expuse invaziilor. Un
aspect important dat de așezarea Râsnovului, este acela că armatele care invadau Transilvania prin pasul
Bran, întalneau în calea lor Rasnovul, prima cetate pe acest drum în Tara Bârsei. Singura șansă de
supraviețuire a locuitorilor din zonă, inclusiv din
Cristian, Ghimbav, era refugierea în cetatea Rasnov.
Cetatea Râsnov are un stil arhitectonic simplu,
apropiat de construcția caselor obișnuite, adaptat
cerințelor de fortificare, aerul medieval păstrându-se și
acum după 500 de ani de existență. Ca material de
fortificații au fost întrebuințate piatra și
carămida, înălțimea zidurilor este de 5 metri, iar
lățimea cea mai mare o prezintă zidul sudic care în
unele locuri are un metru și jumătate.

20 mergem să luăm cina la un mic restaurant


tradițional care servește supe și garnituri gătite în fiecare zi. Cel mai plăcut lucru este amabilitatea chelnerilor
și faptul că nu trebuie să aștepți mult pentru a se servi cina.

38
Marketing în Turism 2019

Ziua 4

08 plecăm de la hotel să vizităm Castelul Peleș (55 km -1 oră)

09 ajungem la Castelul Peleș – adulți 30 lei

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei
Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 de km în anul 1874, an în care, din iniţiativa suveranului,
comuna primeşte numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul localităţii sunt construite primele case
boiereşti, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploieşti – Predeal, care străbate şi Sinaia. Concomitent,
între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia castelului Peleş. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a
reşedinţei a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875.

La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după proiecte atribuite
arhitectului francez, Émile André Lecomte du Noüy,  discipolul celebrului arhitect francez, Violet Le Duc.
Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala
sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul Renaşterii germane, cu subtile accente baroce, de
către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii
îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la
Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure.

În sfârşit, între anii 1911-1914 este  amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est,
este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig. Moartea
regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran.

38
Marketing în Turism 2019

12 ajungem la Sibiu să vizităm cetatea

Numele oraşului Sibiu a fost dat de către populaţia romană prezentă aici, însă numele de Hermannsdorf şi
apoi Hermannstadt, a fost dată de către saxoni.În perioada medievală, mai ales în secolul al XIV-lea, Sibiul
era un puternic centru manufacturier. Cetatea Sibiului a fost timp de secole un punct important pe harta
continentului european. Cetatea număra treizecişi nouă de turnuri, patru bastioane, două rondele şi cinci porţi
care constituiau fortificaţia vechiului burg, ridicat după planul arhitectului Morando Visconti. În centrul
istoric al oraşului se mai păstrează şi astăzi câteva dintre aceste ziduri, bastioane şi turnuri. Buna conservare
şi întreţinere a zidurilor ne permite astăzi să ne facem o idee destul de clară despre felul în care sibienii
evului mediu trăiau şi mai ales cum era oraşul nostru organizat. Mai toate turnurile şi o bună parte a zidurilor
cetăţii sibiene au beneficiat de lucrări de renovare, recondiţionare şi asta mulţmită programului cultural 2007.
mai mult de câţiva ani încoace în centrul oraşului se organizează diferite manifestări menite să reînvie
atmosfera bugului de altădată.

Turnul Archebuzierilor şi Armierilor a fost construit în secolul al XV-lea, iar ulterior a devenit Turnul
Pânzarilor, nume dat de breasla ce îl avea în grijă. Turnul Dulgherilor a fost construit tot în secolul al- XV-
lea, însă specialiştii spun că acesta afost refăcut datorită faptului că baza turnului este cilindrică, iar partea de
sus octogonală. 

Al 3-lea turn este Turnul Olarilor, un turn pătrat ridicat în acelaşi veac.

Turnul Pulberariei, a fost ridicat la mijlocul secolului XVI având rol de depozit pentru praful de puşcă şi
făcea parte dintr-un complex defensiv care avea rolul de a apăra Poarta Ocnei din apropiere. 
Turnul Pielarilor, a fost construit în anul 1638 şi făcea parte din a doua centură de apărare a Oraşului de Jos.
Turnul era dat în grija breslei pielarilor, de unde şi numele turnului.

38
Marketing în Turism 2019

14 luăm prânzul la Grădina restaurant Sibiu unde am putut alege între mâncare tradițională și internațională.
O mâncare gustoasă la prețuri accesibile.

16
mergem cu microbuzul (10 min –aprox 5 km) și
ajungem la Rezervația Naturală "Parcul Natural Dumbrava Sibiului". E ste o arie protejată de interes național
ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală), situată în județul Sibiu, pe teritoriul
administrativ al municipiului Sibiu. Rezervația naturală cu o suprafață de 933 ha, se află la limita sud-vestică
a Sibiului, în Pădurea Dumbrava, cu o altitudine maximă de 606 m. în Vârful Obreja situat în partea nordică
a pădurii, fiind traversată de Râul Trinkbach, care, în parcursul său prin aria protejată formează trei lacuri de
natură antropică. Pădurea Dumbrava are în componență arbori și arbusti cu specii de: stejar (Quercus robur)
cu vârste de peste 100 de ani, specie dominantă, în asociere cu gorun (Quercus
petraea), ulm (Ulmus), pin (Pinus), tei (Tilia), carpen (Carpinus betulus) sau jugastru(Acer campestre), lemn
câinesc (Ligustrum vulgare), păducel (Crataegus monogyna), crușin (Rhamnus frangula), măceș (Rosa
canina) sau porumbar (Pinus spinosa).

La nivelul ierburilor vegetează o gamă variată de specii floristice; printre care: pufuliță (Epilobium
hursutum), salata iepurelui(Mycelis muralis), opaiță (Melandrium rubrum), brândușă de toamnă (Colchicum
autumnale), precum și mai multe specii de orhidee (specii din familia Orchidaceae). Fauna este una
diversificată și bine reprezentată de mai multe specii de mamifere și păsări; dintre care unele protejate la
nivel european sau aflate pe lista roșie a IUCN.

38
Marketing în Turism 2019

18 ajungem la Lacul Gura Râului ( 35 min de la rezervație -24km) Barajul de la Gura Râului, situat la
aproximativ 3 km de localitate, este un baraj artifical cu scopul principal de a alimenta cu apă orașul Sibiu,
comunele Gura Râului, Cristian, Sura Mare, Ocna Sibiului si Șelimbăr. Barajul are și scopul de a atenua
viiturile și de a produce energie electrică. Pâna la hotel facem 42 de minute- 29km.

38
Marketing în Turism 2019

1930 ajungem la Art Hotel unde ne cazăm și luăm cina. 500lei 3 camere. Un hotel frumos, sofisticat dar de
bun gust, unde s-ar simți bine oricine. Am ales acest hotel deoarece este aproape de centru și avem un peisaj
minunat. Micul dejun este inclus, beneficiem de room service, wifi, bar și parcare gratuită.

Ziua 5

08 decazarea după luarea micului dejun în cadrul hotelului

09 plecarea spre Castelul de Lut, Valea Zânelor –aprox o ora – 42 km

10 ajungem la castelul de Lut

În țara noastră, la doar 35 de kilometri de Sibiu, la Porumbacu de Sus, în Valea Zânelor, s-a ridicat mândru
un castel de lut, demn de poveștile fraților Grimm.Proiectul a luat naștere în urmă cu 3 ani, din imaginația
unui publicitar, Răzvan Vasile, care și-a dorit să scape de stresul și gălagia din București și să construiască
un loc de poveste la poalele munților Făgăraș, pe malul unui râu, înconjurat de vegetație.

“Arhitectura este o combinație între casa piticilor din povestea <<Albă ca Zăpada>> și crestele munților.
După ce am schimbat 5 arhitecti, al cincilea a fost cu noroc și a înțeles exact ceea ce îmi doresc”, a declarat
proprietarul.

38
Marketing în Turism 2019

Castelul este structurat pe două nivele, parter și mansardă, are 10 camere, fiecare cu propriul design rustic și
2 turnuri. Acesta este construit doar din materiale naturale, din piatră și beton, lemn, var și lut și a fost
construit de meșteri din Maramureș.Acoperișul este facut din șindrilă de lemn.

De aici plecăm la Alba Iulia – aprox 1 si 30 de minute – 120km

13 ne îndreptăm spre Alba Iulia, mai exact cetatea Alba Carolina și vizităm împrejurimile

Orașul Alba Iulia este recunoscut de către toți românii ca fiind locul unde s-a înfăptuit Marea Unire, la 1
Decembrie 1918. Astăzi, cea mai mare cetate construită în stil Vauban din România, Cetatea Alba Carolina,
păstrează  mărturiile istorice și culturale ale evenimentelor ce au condus la formarea poporului român. După
marele proiect de restaurare, cetatea a devenit un punct de atracție turistic și un simbol mai puternic al
orașului, datorită patrimoniului cultural-istoric, fiind vizitată de sute de mii de turiști anual.

Cetatea Alba Carolina a fost, este și va rămâne emblema municipiul Alba Iulia.

38
Marketing în Turism 2019

Castrul Legiunii a XIII-a Gemina. Începuturile evoluției ridicării unei cetăți în zona orașului Alba Iulia sunt
strâns legate de prezența unei cetăți dacice situate la Piatra Craivii. Acest masiv stâncos situat la 20 km de
Alba Iulia a reprezentat locul unde, după cercetările făcute în ulimii ani, s-a descoperit că a existat o cetate
dacică numită Apoulon. Prezența acestui tip de fortificație a însemnat pentru acele vremuri cea mai puternică
construcție a Daciei romane. În ultimii ani au avut loc diferite cercetări arheologice, care au scos la iveală
prezența castrului roman pe teritoriul actualei cetăți bastionare. Este cunoscut faptul că, fortificația Legiunii a
XIII-a Gemina, construită din piatră cioplită, avea forma unui patrulater.

Stilul baroc și sculptorii chemați special la Alba Iulia și-au lăsat amprenta vizibilă pe fiecare dintre cele patru
porți existente în cetate.Prima Poartă. Se asemănă cu un arc de triumf care are în alcătuire trei intrări
separate. Statuile așezate în planul superior simboliează, de la stânga la dreapta: zeița Venus, stema Austriei
reprezentată de vulturul bicefal cu o sabie și un sceptru și zeul Marte. Statuile sunt încadrate la exterior de
două bombarde. Basoreliefurile sculptate prezintă scene din mitologia antică.

38
Marketing în Turism 2019

CATEDRALA ÎNCORONĂRII este primul lăcaș de cult important construit în Transilvania după Unirea din
1918. Lăcașul de cult ortodox a fost ridicat special pentru încoronarea Regilor României Mari, Ferdinand și
Maria, în 15 octombrie 1922. Piatra de temelie a edificiului a fost pusă pe 28 martie 1921. Lucrările propriu-
zise de înălțare a Catedralei au durat aproximativ 9 luni.

Din perspectivă arhitecturală, Catedrala se înscrie în stilul neobrâncovenesc şi în curentul naţional de


arhitectură promovat în deceniile de debut ale veacului al XX-lea. Turnul clopotniţă, înalt de 52 de metri, cu
tot cu cruce, domină, alături de turnul Catedralei Catolice, perspectiva oraşului văzut din depărtare, însă este
cu aproximativ trei metri mai scund decât cel catolic. Intrarea pe sub turnul clopotniţă este străjuită
de busturile regelui Ferdinand şi reginei Maria,ansamblu sculptural adăugat însă recent. Catedrala
Încoronării are un plan în cruce greacă, asemenea bisericilor domnești sau episcopale ale ortodoxiei. Lăcașul
de cult reproduce modelul bisericii Curţii domneşti din Târgovişte, cu o cupolă impresionantă în plan central,
rezemată pe patru columne de marmură roşie.

1530 -
mergem să mâncăm într-un loc foarte
frumos și anume Olive Garden. Până la Râpa Roșie facem o oră -24km

1730 mergem să vizităm Râpa Roșie- Râpa Roşie este o rezervaţie geologică spectaculoasă, singura rezervaţie
de acest gen din România. Aflată la 3 km de orașul Sebeş, din județul Alba, Râpa Roşie, denumită popular și
”Micul canion al României”, se vede din satelit. Are milioane de riduri roşii şi e fascinaţia iubitorilor de
aventuri cu parapanta. Oferă panorame până în zare, cu Munţii Făgăraş, are cele mai bizare trasee din judeţ şi

38
Marketing în Turism 2019

ascunde la fel de multe poveşti ca orice conac bântuit. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare, iar
pereţii săi au înălţimi cuprinse între 80 și peste 100 de metri.

Vorbim aici despre o scenografie naturală bizară, care te întâmpină încă de la poale cu poteci înguste și
versanți amețitori, cu păduri impenetrabile, cu hăuri ce se cască la un pas distanță, cu grote înghesuite între
turnulețe de argilă, sculptate parcă în gotic flamboaiant.

Printre atracţiile Râpei Roşii se numără


„Papucul”, un mare platou cu pajişte parcă
decupat în formă de pantof, unde accesul e
periculos dar de pe culmea căruia obţii privelişti minunate,  şi „Gaura Hoţilor” , despre care a auzit aproape
toată lumea din zona Sebeșului. Este o grotă săpată în roca nisipoasă a râpei, unde se găsesc nume scrijelite
încă din secolul al XIX-lea şi care ascunde tot soiul de legende cu hoţi, haiduci şi aventurieri.

1900 pornim spre Cluj

38
Marketing în Turism 2019

2130 ajungem în Cluj –facem aproximativ 2 ore (120 km)

4. Considerații privind strategia de preț

4.1. Factori considerați în stabilirea strategiei de preț

Înainte de a determina preţul potrivit pentru un serviciu, o întreprindere trebuie să determine rolul pe
care preţul îl joacă în strategia sa de marketing. Obiectivul de preţ este scopul pe care întreprinderea
urmăreşte să îl atingă prin strategia sa de preţ, obiectiv care trebuie să armonizeze cu obiectivele globale ale
întreprinderii.

38
Marketing în Turism 2019

Principalele obiective de preţ:

- maximizarea profiturilor este obiectivul cel mai urmărit de o întreprindere, dar ridică şi unele probleme,
cum ar fi faptul că neglijează rezultatele financiare pe termen lung în favoarea celor curente;

- realizarea unui indice de randament al investiţiilor - prin care se urmăreşte utilizarea cât mai bună a
capitalului;

- obţinerea unei cote anume de piaţă. Multe din cele mai importante companii din lume consideră acest
obiectiv ca fiind primul pe lista lor de priorităţi sau unul din cel mai importante. Uneori această strategie este
riscantă deoarece urmărind numai creşterea cotei de piaţă se pot pierde din vedere numeroase alte
oportunităţi;

- stabilizarea preţurilor - se urmăreşte deoarece cele mai multe întreprinderi nu agreează variaţiile bruşte ale
preţurilor.

- descurajarea concurenţei - prin practicarea unor preţuri mici sau chiar foarte mici (predatory prices),
obiectiv ce nu-şi atinge întotdeauna scopul deoarece şi concurenţii au investit în uzine, echipamente,
personal şi deci nu au nici un interes să se retragă de pe piaţă.

După ce a fost stabilit locul preţului în mixul de marketing, marketerul poate dezvolta o strategie de preţ
în funcţie de obiectivele urmărite. Sunt numeroase variantele strategice de preţ pe care o întreprindere le
poate utiliza, cele mai cunoscute fiind:

♦ strategia "preţului lider" (price-leader) - este în mod obişnuit adoptată doar de marile întreprinderi din
industrie care au suficientă putere pe piaţă pentru a putea stabili un preţ ce va fi urmat de celelalte
întreprinderi din domeniu;

♦ strategia "preţului urmăritor" (price follower) - adoptată în special de micile întreprinderi dar şi de
întreprinderile mai mari dar care nu au suficientă putere pe piaţă. Raţiunea utilizării unei asemenea strategii
este aceea că, urmărind preţul liderului, întreprinderea care adoptă un preţ de urmărire obţine profituri bune
dacă vinde suficiente produse;

♦ strategia preturilor reduse (predatory pricing) presupune reducerea preţurilor suficient de mult pentru a
atrage clienţi de la concurenţă;

38
Marketing în Turism 2019

♦ strategia de "luare a caimacului" (skimming price) constă în fixarea unui preţ cât se poate de ridicat la
lansarea unui produs.

♦ strategia preţului de penetrare (penetration pricing) - în opoziţie cu strategia anterioară constă în cucerirea
rapidă a unei parţi de piaţa prin practicarea unui preţ scăzut.

4.2. Strategia de preț utilizată și obiectivele ei

Noi am ales să aplicăm strategia prețului urmăritor, deoarece pentru un serviciu care este în etapa de
început este mai ușor să ne raportăm la prețurile concurenților, chiar dacă majoritatea lor sunt concurenți
indirecți. Trebuie să știm care sunt avantajele produsului nostru turistic pentru a ne putea evidenția de
concurenți într-un mod pozitiv și să aducem la conoștința consumatorilor aceste avantaje.

Costurile circuitului nostru sunt destul de reduse, deoarece el este în țară, dar promitem că experiența va
fi una minunată și acest lucru ne va diferenția de posibili concurenți.

Cheltuielile circuitului din zona Trasilvaniei(/persoană):

 închiriere autocar 16 locuri, 100 lei

 intrări la obiecte turistice și spectacole 80 lei

 alimentație aprox 400 lei, micul dejun se ia în incinta hotelului

 cazare 600 lei

 cheltuieli neprevăzute 100 lei.

5. Canalele de distribuție utilizate

5.1. Obiectivele și funcțiile canalelor de distribuție

Un canal de distribuţie este o întreprindere sau un set de întreprinderi independente implicate în


transmiterea produsului la consumator sau o combinaţie de utilităţi şi funcţiuni asigurate de întreprinderile ce

38
Marketing în Turism 2019

constituie instrumentul deplasării produselor din punctele de producţie în cele de consum. Dezvoltarea
sistemului de distribuţie începe cu selectarea membrilor canalului, respectiv a intermediarilor.

Funcțiile canalelor de distribuție sunt:

- informare

- promovare

- contactare

- negocierea

- distribuția propriu-zisă

- finanțarea

- asumarea riscurilor.

5.2. Intermediarii de marketing utilizați

Utilizarea intermediarilor sporeşte eficienţa activităţii de comercializare, mai precis de punere a


mărfurilor la dispoziţia consumatorilor vizaţi şi accesibilitatea acestora la bunurile necesare. Intermediarii,
datorită contactelor stabilite, a experienţei, a specializării, dimensiunii activităţilor pe care le desfăşoară,
conferă întreprinderii producătoare posibilităţi mult mai numeroase de valorificare a produselor decât
vânzarea directă a acestora, ei reglează fluxul bunurilor şi serviciilor.

Pentru producători, intermediarii realizează vânzarea, finanțarea, etc, deci activități de marketing, de
tranzacționare, de mișcare a produselor până la consumatorul final.

Pentru consummator, intermediarii sunt cei care le asigură accesul la serviciile dorite, cu cele mai mici
cheltuieli și financiare și de timp.

Ei se impart în 2 categorii comercianți (care devin prorietarii mărfurilor) și intermediari funcționali (nu
devin proprietarii bunurilor, ci obțin comision pentru serviciile pe care le oferă), în funcție de poziția lor față
de proprietate.

38
Marketing în Turism 2019

6. Politica de promovare

Publicitatea reprezintă orice formă impersonală de promovare şi prezentare a unor idei, bunuri, servicii
sau chiar întreprinderi, prin intermediul cuvintelor, imaginilor sau sunetelor, care este plătită de un sponsor
precis identificat. Publicitatea oferă o mare flexibilitate, existând posibilitatea de a se adresa atât unei
audiente foarte largi cât şi posibilitatea de concentrare pe un segment de piaţă îngust, întreprinderea
(sponsorul) putând controla conţinutul mesajului transmis şi locul de transmitere. Obiectivul principal este să
se ajungă la o audienţă cât mai mare, cu un cost rezonabil, pentru a informa publicul de existenţa
întreprinderii sau produsului şi pentru a crea atitudini favorabile.

Promovarea vânzărilor implică acordarea de stimulente pe termen scurt cu scopul de a încuraja clienţii
să încerce şi să achiziţioneze un anumit produs sau serviciu. Aceasta modalitate promoţională utilizează
cupoanele, mostrele gratuite, reducerile de preţ, vânzările grupate, jocuri, concursuri, demonstraţii s.a. şi
câştigă o popularitate tot mai mare printre consumatori. Costul pe consumator este moderat, flexibilitatea
medie, dar întreprinderea controlează în totalitate mesajul transmis şi locul de plasare. Acest instrument
urmăreşte creşterea vânzărilor pe termen scurt prin stimularea impulsului de cumpărare;

Vânzările personale (vânzări profesionale): comunicarea directă, nemijlocită cu unul sau mai mulţi
clienţi potenţiali pentru a-i informa şi convinge să cumpere un produs sau serviciu. Marile companii alocă
pentru vânzările personale mult mai mulţi bani decât pentru oricare alt element al mixului promoţional.
Datorita faptului că pune în contact direct agenţii de vânzare cu cumpărătorii, vânzările personale pot fi un
instrument promoţional mult mai convingător decât publicitatea, dar mesajul promoţional ajunge la un număr
mult mai mic de posibili cumpărători. Costul este mare pe consumator, dar mesajul este specific în funcţie de
consumatorul vizat, flexibilitatea acestui instrument fiind foarte ridicată. Obiectivul principal este de a intra
în contact direct cu consumatorii, de a rezolva problemele şi întrebările puse de aceştia pentru ca în final să
se încheie vânzarea.

Relaţiile publice, ca instrument de comunicare, includ planificarea, organizarea şi controlul tuturor


acţiunilor desfăşurate de o întreprindere pentru a atinge obiectivele de comunicare stabilite şi pentru a
dezvolta o relaţie de încredere şi înţelegere cu piaţa. Obiectivele relaţiilor publice se referă atât la menţinerea
unor relaţii publice pozitive cu toţi colaboratorii, concurenţii şi cu publicul, asigurând astfel şi o imagine
favorabilă întreprinderii, cât şi la neutralizarea şi contracararea informaţiilor şi atitudinilor negative.

Marketing direct și online

38
Marketing în Turism 2019

Marketingul direct este o formă de publicitate care se adresează unui set de ținte bine definit cu scopul
de a genera un rezultat măsurabil, folosind instrumente media adresabile, ca poșta sau e-mailul. Marketingul
direct folosește intensiv baze de date.

Principalele media utilizate în marketingul direct sunt:

1. Presa (cotidiană, săptămânală etc.) cuprinde ansamblul spaţiilor publicitare cu răspuns direct,
inserturile publicitare autonome şi alte inserturi publicitare utilizate în diferite publicaţii de specialitate în
vederea vânzării imediate a unui produs sau serviciu şi identificării unui client potenţial sau creării de trafic
la punctele de vânzare.

2. Mijloacele audio – video (radio şi televiziunea). Radio cuprinde toate acţiunile comunicaţionale cu
răspuns direct realizate prin intermediul posturilor de radio locale sau naţionale, în vederea vânzării imediate
a unui produs sau serviciu, identificării unui client potenţial sau creării de trafic la punctele de vânzare..
Televiziunea cuprinde toate acţiunile comunicaţionale cu răspuns direct realizate prin intermediul canalelor
de televiziune locale, naţionale sau prin cablu în vederea vânzării imediate a unui produs sau serviciu,
identificării unui client potenţial sau creării de trafic la punctele de vânzare .

3. Internetul este o adevărată bibliotecă virtuală de date şi informaţii în formă atractivă care oferă accesul
direct utilizatorilor printr-un simplu click. Prin intermediul internetului utilizatorii pot comunica direct,
personalizat şi interactiv facilitând astfel generarea unei reacţii imediate din partea acestora în urma
schimbului de informaţii.. Fiecare dintre aceste organizaţii apelează la campaniile publicitare pentru
promovarea serviciilor şi/sau produselor pe care doreşte să le vândă, nu înainte de a se interesa asupra
publicului - ţintă şi de resursele de care dispune pentru utilizarea individuală, independentă sau integrată a
publicităţii on-line, a campaniilor de direct e-mail, a site-urilor web, a aplicaţiilor de comerţ electronic şi a
grupurilor de discuţii.

38
Marketing în Turism 2019

Bibliografie

http://www.cetatespum.ro/istoric.html

http://muzeulmures.ro/palatul-culturii

http://www.zootirgumures.ro/gallery/gallery.php/Animale/109/

https://www.booking.com/hotel/ro/extravagance.ro.html?aid=356980;label=gog235jc-
1DCAsowAFCCnNpZ2hpc29hcmFIIFgDaMABiAEBmAEguAEXyAEM2AED6AEB-
AECiAIBqAIDuAL6rcvlBcACAQ;sid=2096018ba1fd1abe7ff1ce0634778fb8;all_sr_blocks=182181801_129966078_0_2_

38
Marketing în Turism 2019

0;checkin=2019-04-14;checkout=2019-04-15;dest_id=-
1170266;dest_type=city;dist=0;group_adults=1;group_children=0;hapos=2;highlighted_blocks=182181801_1299660
78_0_2_0;hpos=2;no_rooms=5;req_adults=1;req_children=0;room1=A;sb_price_type=total;sr_order=popularity;srep
och=1555224390;srpvid=71fe2fa3bc910033;type=total;ucfs=1&#hotelTmpl

http://casavladdracul.ro/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Bra%C8%99ov

https://www.brasovtour.com/Atractii/monumente/Piata-Sfatului-Brasov

https://casahirscher.ro/

https://ghidlocal.com/brasov/locatii/telecabina-brasov-tampa/

http://povestidecalatorie.ro/turnul-alb-un-monument-pitoresc-al-brasovului/

https://www.gradinasibiu.ro/meniu.php

https://www.booking.com/hotel/ro/art-sibiu.ro.html?aid=319856;label=sibiu-
m40i81Yq6fiszxarxXxj6wS103958093333%3Apl%3Ata%3Ap1300%3Ap2260.000%3Aac%3Aap1t1%3Aneg%3Afi
%3Atiaud-285284110446%3Akwd-1520443140%3Alp1011806%3Ali%3Adec
%3Adm;sid=2096018ba1fd1abe7ff1ce0634778fb8;all_sr_blocks=479445307_154632508_4_1_0%2C479445301_154
632508_2_1_0;checkin=2019-04-14;checkout=2019-04-15;dest_id=-
1170221;dest_type=city;dist=0;group_adults=6;group_children=0;hapos=1;highlighted_blocks=479445307_1546325
08_4_1_0%2C479445301_154632508_2_1_0;hpos=1;no_rooms=3;req_adults=6;req_children=0;room1=A
%2CA;room2=A%2CA;room3=A
%2CA;sb_price_type=total;sr_order=popularity;srepoch=1555270044;srpvid=131688ce2c6e00ff;type=total;ucfs=1&#
hotelTmpl

https://turismistoric.ro/castelul-de-lut-destinatie-de-basm/

https://turismistoric.ro/cetatea-alba-carolina-lectie-de-istorie-si-turism/

http://albaiuliaqr.ro/catedrala-incoronarii/

https://ziarulunirea.ro/foto-video-atractii-turistice-in-alba-rapa-rosie-rezervatia-naturala-de-langa-sebes-denumita-
si-micul-canion-al-romaniei-427170/

38
Marketing în Turism 2019

http://www.romanianmonasteries.org/ro/romania/cetatea-rasnov

https://ro.wikipedia.org/wiki/Marketing_direct

http://old.unibuc.ro/prof/ene_m/docs/2016/oct/29_12_54_1818_Marketing_ID_anul_III.pdf

http://optimustrans.ro/inchirieri-autocare-cluj/

38

S-ar putea să vă placă și