Sunteți pe pagina 1din 5

CURS

Încrengătura EUMYCOTA -FUNGI -

Această încrengătură, în care sunt cuprinse ciupercile sau fungii, reprezintă cea mai importantă şi mai
vastă grupare de plante inferioare, cuprinzând aproximativ 100 000 specii.
Toate ciupercile sunt complet lipsite de clorofilă de aceea modul lor de viaţă este întotdeauna
heterotrof şi poate fi :
 saprofit - când trăiesc pe substante organice moarte, aflate în descompunere
 parazit - când trăiesc pe organisme vii, producându-le boli = micoze
 simbionte - cu rădăcinile arborilor = micorize
cu specii de alge albastre sau verzi = licheni
Caractere generale
Organizarea talului
Aparatul vegetativ al ciupercilor este foarte variat:
 gimnoplast - este o celula nudă, fără membrană, cu un singur nucleu; este caracteristic ciupercilor
inferioare
 plasmodiu - o masă de citoplasmă, cu mai mulţi nuclei, de asemenea caracteristic ciupercilor
inferioare
 sifonoplast - este un miceliu tubular, unicelular, ramificat, neseptat si plurinucleat caracteristic
 dermatoplast - este un aparat vegetativ reprezentat de o celulă cu membrană şi nucleu -caracteristic
Sacchromycetaceelor
 miceliu propriu-zis septat - format din filamente fine - hife care poate fi :
- primar = când in fiecare celula este câte un singur nucleu- caracteristic Ascomycetelor
- secundar = când în fiecare celulă sunt câte 2 nuclei - caracteristic Basidiomycetelor
Hifele miceliene se împletesc alcătuind plectenchimuri care atunci când sunt moi poartă numele de
strome iar când sunt tari, scleroţi. Culoarea miceliului poate fi albă, cenuşie sau brună.
Structura celulei
Peretele celular - la majoritatea ciupercilor este de natura pectica la care se adaugă celuloza (doar la
unele), chitina, hemiceluloza. Acest perete este dublat la interior de o peliculă citoplasmatică.
Citoplasma -în citoplasmă se afla unul, doi sau mai mulţi nuclei, alte organite precum şi substanţe de
rezervă: lipide, glicogen.
Nutriţia
Toate ciupercile sunt organisme heterotrofe.
Unele sunt parazite - când îsi extrag hrana din tesuturile vii : ele sunt
parazite obligate - când traiesc doar pe ţesuturi vii
parazite facultative - când trăiesc în mod obisnuit pe ţesuturi moarte dar în
anumite condiţii pot deveni parazite
Altele sunt saprofite - când extrag hrana din ţesuturile moarte ; ele sunt
facultativ saprofite - sunt în mod obişnuit parazite, dar in anumite condiţii pot
deveni saprofite
obligat saprofite - când sunt incapabile sa atace ţesuturi vii
Cele mai numeroase sunt ciupercile saprofite care au importanţă practică deosebita, contribuind alături
de bacterii la descompunerea substanţelor organice complexe atât a celor de natura animală cât şi a celor de
natură vegetală, repunându-le în circulaţie. Unele intră în componenţa micoflorei solului, altele produc
fermentaţii alcoolice, altele sunt comestibile.
Ciupercile parazite atacă atât plantele cât şi animale, cauzându-le numeroase boli = micoze.
Parazitele pot fi: monofage - când atacă o singură gazdă sau polifage - când pot ataca mai multe gazde
După locul unde parazitează, parazitele pot fi - ectoparazite - pe substrat şi endoparazite - în interiorul
substratului, care la rândul lor pot fi: intracelulare sau intercelulare.
De asemenea ciupercile pot fi si simbionte: unele specii de ciuperci intră în convieţuire cu unele specii
de alge verzi sau albastre constituind lichenii.
Produsul lor de rezervă este glicogenul.
Înmulţirea
La ciuperci înmulţirea se poate face pe toate căile cunoscute vegetativ, asexuat şi sexuat.
Înmultirea vegetativă se face prin porţiuni de miceliu, prin înmugurirea celulei sau prin scleroţi care
sunt formaţiuni specifice ciupercilor, rezultând din împletirea compactă a hifelor.
Înmulţirea asexuată se face prin spori. Aceştia sunt de mai multe tipuri.
În funcţie de mobilitatea lor sunt spori: imobili - aplanospori
mobili - zoospori - caracteristici ciupercilor inferioare
După modul în care se formează în organele sporifere ei sunt: endospori sau exospori.
Exosporii: conidiile - iau nastere prin fragmentarea unor filamente miceliene = conidiofori
picnosporii - iau naştere în picnidii
basidiosporii - iau naştere pe basidii
Endosporii: sporangiosporii - iau naştere in sporangi
ascosporii -iau naştere în asce
Există de asemenea spori cu funcţie de rezistenţă: clamidosporii - la ciupercile din ordinul Ustilaginales
şi teleutosporii - la ciupercile din ordinul Uredinales.
Organele formatoare de spori, ascele şi basidiile pot fi descoperite sau incluse în corpuri de fructificare
caracteristice fiecărei grupe de ciuperci.
La Ascomicete, există: -cleistotecii - corp sporifer complet închis din care ascele sunt eliberate în
urma dezintegrării peretelui corpului sporifer
- peritecii - corp sporifer ce se deschide printr-o mică ostiolă (por)
- apotecii - corp sporifer complet deschis, ca o cupă.
La Basidiomicete se formează corpuri sporifere foarte variate, ce vor fi prezentate la grupele respective.
Înmultirea sexuată se face prin izogamie, anizogamie, oogamie.
În cazul ciupercilor există o fază haploida şi una diploidă. La ciupercile inferioare cariogamia (unirea
nucleilor) are loc imediat după plasmogamie (unirea citoplasmelor) dar la ciupercile superioare
(Ascomycetele şi Basidiomycetele), după ce are loc plasmogamia (P) mai trece o perioadă de timp până când
se petrece cariogamia (K), deci exista o fază în care miceliul este dicariotic = dicariofaza, adică alcătuit din
celule în care se află câte doi nuclei.
Înmulţirea sexuată are loc pe următoarele căi:
 gametogamia =se produce prin gameti eliberaţi de organele sexuale care, unindu-se dau naştere la
celula ou = zigot. Acest mod de înmulţire se întâlneşte la ciupercile inferioare .
 gametangiogamie = contopirea conţinutului organelor sexuale, elementele sexuale NU sunt
eliberate.
 ascogamie = procesul sexual al Ascomycetelor, in care caz organul sexual femeiesc se numeşte
ascogon.
 somatogamie = fecundarea are loc între două celule, nediferenţiate ce se află la capătul unor hife
miceliene. Are loc la Basidiomycete.
Trebuie menţionat că: la Ascomycete miceliul primar este de lungă durată, iar la Basidiomycete este
preponderent miceliul secundar.
Schema ciclului la Ascomycete si Basidiomycete

Spor+ miceliu primar + celula (organ) sexual + spori +


P miceliu C zigot
secundar
Spor - miceliu primar - celula (organ) sexual - spori -

haplofaza dicariofaza diplofaza haplofaza

Pe măsură ce se urmăreşte modul de înmulţire al ciupercilor se va observa ca procesul sexual se


simplifică, de la gametogamie până la somatogamie.

Importanţa ciupercilor

Stiinţa care se ocupă de studiul ciupercilor se numeşte micologie şi prezintă o importanţă teoretică şi
practică deosebită.
Dintre problemele teoretice ale biologiei ciupercilor se pot menţiona: originea şi evoluţia
parazitismului, specilalizarea fiziologică.
In ceea ce priveşte importanţa practică menţionăm în continuare câteva aspecte
1.Descompunerea materiei organice moarte. In sol se găsesc numeroase ciuperci saprofite ce
constituie micoflora caracteristică pentru diferite tipuri de sol.Alături de bacterii, ciupercile saprofite din sol
contribuie la descompunerea materiei organice moarte. In acest fel ele îmbogăţesc solul în substanţe
nutritive şi asigură circuitul materiei în natură.
2. Micorize. Unele specii de ciuperci trăiesc în simbioză cu rădăcinile anumitor plante formând
micorizele care favorizează dezvoltarea plantelor pe rădăcinile cărora s-au format.Există specii de ciuperci
fără de care orhideele nu pot germina (seminţele).
3.Fermentaţii.Există numeroase specii de ciuperci care sunt folosite în practică pentru realizarea
procesului de fermentaţie. De ex Saccharomyces cerevisiae - produce fermentaţia alcoolică, fiind folosită în
procesul de fabricare a pâinii. Saccharomyces ellipsoideus produce fermentaţia vinului iar Saccharomyces
apiculatus produce fermentaţia cidrului. Fermentaţia galică este produsă de ciuperci din genurile
Aspergillum şi Penicillium şi constă în hidroliza taninurilor şi producerea de acid galic şi glicoză. Acidul
galic este folosit în producerea cernelurilor şi a unor medicamente. Fermentaţia unor brânzeturi este
realizată, alături de bacterii şi de unele ciuperci de ex. Penicilllium roquefortii -pentru producerea brânzei
de Roquefort.Acrirea verzei pusă la murat se datoreşte atât acţiunii unor bacterii cât şi unor ciuperci care
produc dublă fermentaţie: alcoolică şi lactică.
4. Parazitismul.Există numeroase specii de ciuperci parazite care, datorită enzimelor pe care le
produc, se hrănesc pe seama ţesuturilor vii ale organismului atacat.Ciupercile sunt parazite pe plante,
animale şi om.Bolile produse de ciuperci se numesc micoze; cele mai multe sunt cele cunoscute la plantele
cultivate şi spontane. exemple din curs.
5.Antibiotice. De mare interes şi actualitate îl reprezintă antibioticele produse de ciuperci.Cele mai
multe antibiotice cunoscute şi folosite în terapia umană, animală şi vegetală sunt produse de ciupercile din
genurile: Penicillium ( Penicillium chrysogenum produce penicilina, P.griseofulvum produce
griseofulvina) Aspergillus clavatus produce clavacina iar Aspergillus fumigatus produce antibioticul
fumigatina).
6.Valoarea alimentară.Numeroase specii de macromicete au valoare alimentară.Ciupercile
constituie un aliment complex, cu valoare nutritivă ridicată, compoziţia chimică a ciupercilor diferă cu
specia, stadiul de dezvoltare ontogenetică, mediul nutritiv pe care se dezvoltă, partea corpului de
fructificare.In general ele conţin 82-92% apă, săruri minerale de K, Ca, Mg, P, glucide, proteine, foarte
puţine grăsimi, vitamine.Se recomandă folosirea în stadiu tânăr sau imediat după recoltare deoarece ele
conţin sunstanţe uşor alterabile. Ele se pot consuma proaspete sau conservate. Datorită valorii alimentare pe
care o au în România s-a stabilit tehnologia de cultură şi producere a miceliului pentru 9 specii de ciuperci.
- ex din curs de ciuperci comestibile
7. Coloranţi. Există ciuperci din care se extrag coloranţi naturali care se folosesc pentru vopsirea
pieilor şi stofelor. De ex. Laetiporus sulphureus din care se extrage colorant galben, din Coprinus se
extrage colorant negru care se foloseşte la prepararea cernelurilor. Din specii de Russula se obţin coloranţi
roşii.
8. Producerea de toxine.Există numeroase ciuperci care secretă substanţe toxice de natură chimică
foarte diferită şi cu acţiune deosebită.
De ex. ciuperca Claviceps purpurea - scleroţii săi conţin numeroşi alcaloizi iar animalele care
consumă furaje sau oamenii care consumă făină în care se află scleroţi sfărâmaţi prezintă semne de
intoxicare = ergotism.
Alte toxine; ustilagina în sporii de Ustilago zeae, giberelina în Giberella fujikuroi.
Deosebit de importante sunt macromicetele toxice, cu conţinut bogat în alcaloizi.Simptomele
intoxicaţiilor cu ciuperci sunt de mai multe feluri
 sindromul faloidian - este determinat de consumul ciupercilor: Amanita phalloides, Amanita
virosa, Amanita verna. produc 90% din otrăvirile mortale cu ciuperci.Efectele intoxicaţiei apar la 8-12 ore
după ingestie şi se manifestă prin dureri stomacale, frisoane, vomă diaree, tulburări nervoase, răcirea
extremităţilor corpului şi scăderea pulsului.Moartea survine după 24 de ore sau 5-6 zile, în funcţie de
cantitatea de ciuperci consumate. Toxicitatea se datoreşte alcaliozilor falina, amanitina, faloidina.
 sindromul muscarian - apare în cazul consumului de Amanita muscaria. Simptomele
otrăvirii apar brusc, la 1 oră, pâna la 3 ore de la ingestie. Se manifestă prin tulburări gastrointestinale care
duc la evacuarea rapidă a unei părţi din ciupercile consumate.Urmează tulburări nervoase, delir muscarian,
halucinaţii.Toxinele sunt : muscarina, muscaridina. Intoxicaţiile nu sunt mortale.
 sindromul panterian - apare în cazul consumării ciupercii Amanita pantherina. Sindromul
este asemănător cu cel determinat de Amanita muscaria, dar este mult mai grav, deoarece s-au putut
constata şi cazuri mortale.
 sindromul sudorian - produs de specii ale genului Inocybe şi Clitocybe şi se manifestă prin
transpiraţie abundentă, salivaţie, diaree şi scăderea pulsului.
 sindromul narcotidian - apare în cazul consumării speciilor de Paneolus. Simptomul
caracteristic este un efect narcotic, beţie, tremurături, amnezie momentană, iar în anumite doze produce
efecte halucinante.

Observaţie : Există situaţii deosebite de intoxicaţii produse de ciuperci comestibile, dar recoltate
când sunt foarte bătrâne, alterate de microorganisme patogene sau chiar de insecte mici, recoltate din zone
contaminate cu insecticide sau cu concentraţii crescute de mercur.

Originea şi filogenia ciupercilor


Asupra originii ciupercilor s-au emis mai multe ipoteze, există în prezent 2 teorii: teoria monofiletică
şi polifiletică.
Teoria monofiletică - conform căreia toate ciupercile au un strămoş comun, şi derivă din alge prin
pierderea clorofilei.Din formele de alge de tipul Volvocalelor prin pierderea flagelilor şi clorofilei au luat
naştere Archimycetele din care au luat naştere Phycomycetele cu tal sifonal (Oomycetele şi-au păstrat
modul de viaţă adaptat la mediul acvatic produc zoospori iar Zygomycetele s-au adaptat la viaţa aeriană
producând spori imobili).Prin apariţia membranelor transversale în miceliul sifonoplast au rezultat
Ascomycetele şi din acestea Basidiomycetele.
Teoria polifiletică - conform căreia diferite grupe de ciuperci au origine independentă una de alta şi
sunt considerate ca derivând pe mai multe căi din mai multe grupe de alge.
Astfel, Archimycetele derivă din flagelatele, prin pierderea flgelului şi a clorofilei.Din algele
sifonale de tipul Vaucheria ar fi derivat ciupercile Phycomycete - asemănarea = talul sifonal.Ascomycetele
se consideră că ar fi derivat, prin grupul Laboulbeniomycetelor, din algele roşii.Basidiomycetele derivă din
Ascomycete.

Mari micologi români : La noi în ţară studiul ciupercilor a început doar în secolul trecut prin : M.
Brândză, J.Czihac, Z. Panţu care s-au ocupat de flora unor regiuni semnalând şi ciupercile întâlnite.
Intemeietorul cercetărilor asupra micromicetelor poate fi considerat I. Constantineanu,dar contribuţia cea
mai de seamă a avut-o T. Săvulescu, cel mai mare fitopatolog român ( a scris Monografia Uredinalelor şi
Monografia Ustilaginalelor).