O perspectivă ortodoxă asupra clonării

1. Introducere

Fără doar şi poate subiectul clonării a încins nenumărate condeie în ultimii ani. Începând
cu secolul al XVII-lea, între discursul teologic și cel științific nu mai există o legătură strânsă,
așa cum exista în timpul Evului Mediu, când teologia era considerată regina științelor. Punându-
se un accent deosebit pe calitățile și posibilitățile rațiunii umane, s-a ajuns în situația ca
întreagacreație, din dar oferit de Dumnezeu omului datorită nemărginitei Sale iubiri părintești
față de el, să devină un simplu obiect de analizat (accentul fiind pus pe observarea părților
constitutive). Evoluandu-se în această direcție, însuși omul a devenit obiectul acestei observații.
Această orientare pe care a luat-o gândirea umană a condus la schimbarea viziunii asupra vieții
omenești, astfel încât în secolele trecute concepția, nașterea și moartea sunt golite de misterul
comuniunii omului cu Dumnezeu și transformate într-un simplu fenomen natural. Trebuie să
recunoaștem faptul că această încredere a omului în rațiunea sa a avut și un sens pozitiv, întrucât
prin dezvoltarea științei și tehnologiei s-a contribuit la îmbunătățirea condițiilor de viață și la
vindecarea multor boli și suferințe. Însă atât timp cât omul de știință, prin intermediul
cercetărilor sale, va încerca să: se substituie lui Dumnezeu din creație, „omul nu se mai
prosternează înaintea Revelației divine, ci începe să adore propria rațiune cu ajutorul căreia
vrea să ajungă la o înțelegere completă a realității în toate formele și să devină astfel stăpânul
deplin al naturii”1.

Din perspectiva bioeticii, care este „justiția de conștiința a medicinei”2, omul este

singura valoare – scop, iar toate celelalte valori - mijloace , menite să ajute omul în realizarea sa
existențială. De aceea, cercetările și cuceririle tehnologiei medicale nu se pot realiza fără
respectul absolut al drepturilor și libertăților umane. În acest sens, M.U.R.S. (Mișcarea
Universală pentru Responsabilitatea Științei) militează pentru introducerea unui nou articol în
Declarația Universală a Drepturilor Omului, care să fie preluat de sistemele juridice din toate
țările: „cunoașterea științifică nu trebuie utilizată decât pentru a servi demnitatea, integritatea și
devenirea omului”3. După cum se poate observa, acest articol prevede dreptul fiecărui om de a fi
protejat în fața unor minți mai mult bolnave decât sănătoase, care, ajunse să facă cercetări
pseudo-științifice, lezează demnitatea umană.

Pe baza acestor afirmații putem desprinde concluzia că nu trebuie respinsă știința, ci

aplicarea ei incorectă.

1 Pr. Prof. Dr. Dumitru POPESCU, Teologie și cultură, IBMBOR, București, 1993, p. 67-68.

2 Gheorghe SCRIPCARU, Aurora CIUCĂ, Vasile ASTĂRĂSTOAE, Călin SCRIPCARU, Bioetica, științele vieții și
drepturile omului, Polirom, Iași, 1998, p.15.

3 Gh. SCRIPCARU et alii, Bioetica, științele vieții…, p. 18.

1
 2. Scurt istoric, tehnica clonării

Înainte de a prezenta ce este clonarea umană este necesar să definim, măcar în linii mari,
conceptele cu care vom opera.

Cuvântul clonă vine din grecescul Klon, care înseamnă ramură. Implicaţia semantică este
evidentă. Definiţia ştiinţifică este crearea unui organism identic prin reproducere asexuată.

În momentul actual există două direcţii mari ale clonării umane: clonarea reproductivă şi
clonarea terapeutică. Prima dintre ele este interzisă formal în toate ţările lumii, cel puţin în
momentul actual. Cea de a doua, datorită promisiunilor medicale înalte, este tolerată în multe
părţi ale globului, cu impunerea de restricţii menite în principal de a evita ajungerea la clonarea
reproductivă.

3. Tehnica clonării

Înainte de a intra în dezbaterea problemei să ne oprim puţin, spre lămurire, asupra

tehnicilor propriu-zise de clonare. Fie reproductivă, fie terapeutică, tehnicile de bază ale clonării
sunt aceleaşi. Iată cum descrie pe scurt Dr. John M. Haas tehnologia clonării prin “somatic cell
nuclear transfer” (SCNT): “Nucleul unei celule somatice este luat şi pus într-un ou al cărui
propriu nucleu a fost extras. Este ca şi cum am înlocui gălbenuşul unui ou. După ce nucleul
oului este eliminat şi înlocuit cu nucleul celulei somatice, oul este supus unei descărcări
electrice într-o placă de sticlă şi noua viaţă începe să crească odată ce începe diviziunea
celulară”4.

(sursa: google.com/images)

4< http://www.usccb.org/issues-and-action/human-life-and-dignity/reproductive-technology/begotten-not-made-a-
catholic-view-of-reproductive-technology.cfm>, accesat în data de 14.04.2020, ora 16.00.

2
 Până aici tehnica este comună celor două tipuri de clonare. Dacă se intenţionează însă
clonarea reproductivă, următorul pas este implantarea embrionului în uterul unei femei, urmat de
gestaţie şi naştere.
Un aspect important al problemei este că, în stadile sale incipiente, embrionul uman
constă dintr-un grup de celule pluripotente, nediferenţiate, care, în condiţii propice, se vor
diferenţia şi se vor dezvolta într-un organism uman complet şi funcţional.

Dilema morală majoră este dacă această „masă de celule”5, cum o numesc partizanii
clonării, poate fi considerată o finţă umană sau nu? Iată ce se întreabă avocaţii clonării în scopuri
terapeutice, în documentul oficial despre clonare al cabinetului pe probleme de bioetică al
preşedintelui SUA: “Este distrugerea unui embrion sau a unui embrion clonat la nivelul de
blastocist la fel din punct de vedere moral cu omorârea unui copil? Este la fel cu tăierea unei
unghii? Este mai aproape de una sau de cealaltă? Nu este ca nici una? Depinde stadiul moral al
embrionului de implantarea sa în uterul unei femei sau de felul în care a fost produs? Depinde
oare de scopul pe care l-a avut producătorul său?”6.

4. O analiză ortodoxă

Clona este doar o reproducere genetică a originalului. Mintea și personalitatea unei ființe
umane nu vor putea fi niciodată clonate. Individul, în bogăția sa psihologică și a personalității
sale, nu este doar rodul genelor sale, ci și al mediului în care trăiește și al educației pe care o
primește. Din acest punct de vedere, nici gemenii monozigoți nu sunt două persoane identice în
privința personalității, ci numai genetic sunt identice. Astfel, dacă ar trăi în medii distincte, ei se
formează ca persoane complet diferite, având alte idei, preferințe, idealuri etc. Din acest motiv,
cu toate tehnicile sofisticate de care dispunem, „nu vom reuși niciodată să populăm pământul cu
genii”7.
A crea ființe identice înseamnă nu numai a forța limitele naturale, dar și o desacralizare a
umanului. În cazul unei sarcini naturale, părinții sunt colaboratori ai lui Dumnezeu, iar El este
Creatorul. În acest sens, s-a afirmat de mulți teologi: mitul nostru de origine se numește
ADONAI nu ADN.
În ceea ce privește prelungirea vieții prin clonare nu înviem o persoană decedată, ci
obținem doar o copie somatică. Unicitatea și irepetabilitatea persoanei umane constă în primul
rând în unicitatea și irepetabilitatea sufletului ei. Recurgerea la clonare în scopul supraviețuirii
unui om grav bolnav nu poate să se admită niciodată. Nu se poate spune că ar fi rezonabil, ci
trebuie să spunem că este fatal. Clonarea nu este naturală ci e complet nenaturală, întrucât
implică ruperea ființei umane de natura căreia ii aparține prin creare. Omul nu este Creator, ci o
creație a Creatorului. Din acest motiv omul nu poate crea viață pentru că aceasta i s-a dat ca dar;
el nu creează celulele, ci acestea sunt deja create.

5 THE PRESIDENT’S COUNCIL ON BIOETHICS, Human Cloning and Human Dignity: An Ethical Inquiry,
Washington, D.C., 2002, p. 135.
6 THE PRESIDENT’S COUNCIL ON BIOETHICS, Human Cloning..., p. 135.
7 Dr. George STAN, Teologie și bioetică, Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2001, p. 88.

3
 Se afirmă că prin clonare se va schimba umanitatea, dar noi ne întrebăm dacă nu cumva
această schimbare nu va duce tocmai la pierderea acesteia? Din perspectiva creștină, a uita de
Dumnezeu în faptele noastre înseamnă a ne compromite pe noi ca persoane purtătoare ale
chipului lui Dumnezeu. Astfel, a accepta clonarea nu constituie numai o desființare a cooperării
cu Creatorul, dar ci și o respingere a cooperării cu Dumnezeu la paternitate.
Clonarea nu reprezintă singura soluție pentru familiile sterile. Tehnologia bio-medicală
recomandă procreația medical-asistată, acceptată și de Biserica Ortodoxă în anumite condiții.
Îndemnul specific al Bisericii este ca în cazuri de sterilitate părinții să recurgă la înfierea copiilor
abandonați. În ceea ce privește posibilitatea ca și cuplurile homosexuale să aibă un copil prin
colare, trebuie să menționăm că din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe ele nu constituie
familii, ci sunt calificate ca asociere împotriva firii. Se pare că ceea ce este împotriva firii și a
naturii dispare. În acest sens, în Sf. Scriptură se afirmă: „cei drepți vor locui pământul și cei fără
de prihană vor sălășlui pe el; iar cei fără de lege vor fi nimiciți de pe pământ și cei
necredincioși vor fi smulși de pe el” (Pildele lui Solomon 2, 21-22).
Clonarea nu se poate utiliza niciodată în scopuri terapeutice. A crește clone fără creier
(care a fost distrus în faza embrionară) pentru a le folosi organele ar însemna ca prin cunoștințele
dobândite în urmă cercetărilor „se savârșesc crime împotriva umanității”8. Această dinamică
regresivă închide omul în mărginirea sa. Încă de la creație omul a preferat să se facă centrul și
punctul de plecare al vieții sale, în loc să dobândească cunoașterea în urma relației de comuniune
cu Creatorul său. Probabil din acest motiv, experiențele limită exercită asupra lui o forță de
atracție irezistibilă.
Doctorul Harry Griffin, director adjunct la Institutul din Edinburg (unde a fost
clonată oaia Dolly), atrage atenția că experiențele de clonare umană presupun și eșecuri foarte
multe, inerente acestei tehnici: născuți morți, mortalitate infantilă, cancer și posibilitatea unei
îmbătrâniri premature. Înafara acestor eșecuri el avertizează că eficiența clonării umane este nu
de 1:277 (cum a fost cazul obținerii oii Dolly), ci de 1:10000.
Pentru a prezenta atitudinea Bisericii Romano-Catolice asupra clonării umane este
suficient de amintit reacția Papei Ioan Paul al II-lea după publicarea anunțului că a fost clonată
oaia Dolly prin utilizarea unui nucleu provenit dintr-o celulă somatică. Astfel, la șase zile după
anunț, Papa a publicat un discurs prin care a combătut clonarea, aceasta fiind apreciată
ca: „experiență nepermisă și tulburătoare,  manipulare halucinantă, tentația unei nebunii
autodistrugatoare”9.
O altă întrebare generală care apare în discuțiile oamenilor este următoarea: clona are sau
nu are suflet? Conform concepției Sfinților Părinți, sufletul fiecărui om este creat de Dumnezeu
la conceperea sa din sufletele părinților, care se angajează cu toată responsabilitatea la aducerea
la existență a ființei umane. Deoarece nu se poate vorbi despre un act de iubire în producerea
unei clone, am fi tentați să spunem că ea nu are suflet. Totuși, întrucât creația sufletelor
depășește orice experiență și înțelegere umană, nu putem să ne pronunțăm sigur asupra acestei
probleme. Din acest motiv ar fi bine să așteptăm să vedem mai întâi o clona cum se comportă iar
după aceea să reluăm această discuție. Afirmația „ar fi bine să așteptăm să vedem mai întâi o
clona cum se comportă” nu trebuie să fie interpretată tendențios, adică în sensul că suntem de
acord cu clonarea, ci în sensul că nu putem expune păreri cu valoare absolută.

8 Oana GRANCEA, Ce este clonarea, Teora, 1999, p. 55.

9 Pr. Claudiu DUMEA, Omul între “a fi” sau “a nu fi”, ARCB, București, 1998, p. 93.
4
 George Stan afirmă că „o clona nu poate fi o persoană pentru că ea nu are identitatea ei
proprie izvorâtă din identitatea a două persoane care se iubesc”10, iar în alt loc spunea: „s-ar
putea ca o clona să aibă numai viață vegetativă, ca restul viețuitoarelor”11.
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae afirmă că sufletul trebuie să fie la începutul formării
trupului în trup, „pentru că numai așa trupul poate oferi mediul pentru viață spirituală, adică
pentru gândirea conștientă și liberă a sufletului”12. Sf. Maxim Mărturisitorul declară că sufletul
și trupul vin la existență deodată, „la început prin creație, iar după aceea prin naștere și prin
voia lui Dumnezeu că o unitate, dar nu ca o unitate de substanță, ci ca o unitate formată din
amândouă”13.

5. Promisiuni ale științei

Iată câteva din aceste promisiuni, aşa cum sunt ele enunţate de avocaţii clonării în scopuri
terapeutice, în documentul oficial despre clonare al cabinetului pe probleme de bioetică al
preşedintelui SUA, Clonarea umană şi demnitatea umană: o investigaţie etică14:
A. Clonarea pentru îmbunătăţirea înţelegerii maladiilor umane
Crearea embrionilor clonaţi utilizând nuclee celulare de la persoane cu mutaţii genetice
specifice anumitor maladii, poate contribui la mai buna înţelegerea a bolilor şi tratamentului
acestora.
B. Clonarea pentru descoperirea de tratamente pentru maladii umane
Aceleaşi modele celulare folosite în studierea maladiilor pot fi deasemenea folosite
pentru evaluarea şi dezvoltarea unor tratamente chimice sau farmaceutice pentru bolile
respective
C. Clonarea pentru producerea de ţesuturi imunocompatibile pentru transplant
D. Clonarea combinat cu terapia genetică
Tehnicile de clonare pot fi deasemenea combinate cu manipularea genetică pentru
descoperirea de tratamente genetice specifice anumitor maladii.

Trebuie precizat însă de la început că aceste promisiuni nu sunt în momentul de faţă decât
promisiuni. Deşi partizanii clonării terapeutice pot prezenta aceste lucruri ca fiind de domeniul
viitorului apropiat, adevărul este că există numeroase indicii care pun sub semnul întrebării
viabilitatea acestor soluții
Acest lucru este cu precădere important câtă vreme această direcţie de cercetare nu este
singura cale către rezolvarea problemei. Celule stem pot fi prelevate şi de la adulţi, fără să avem
nevoie de embrioni pentru clonare. Se discută recent şi despre posibilitatea creării de celule stem,

10 Dr. G. STAN, Teologie și bioetică, p. 87.

11 Dr. G. STAN, Teologie și bioetică, p. 88.

12 Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.I, IBMBOR, București, 1996, p. 260.

13 SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, în colec. PSB, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, IBMBOR, 1983,
p. 261.

14 THE PRESIDENT’S COUNCIL ON BIOETHICS, Human Cloning..., pp. 129-133.

5
fără implicaţiile morale ale clonării şi recoltării lor din embrioni. Mai mult, cercetarea
fundamentală farmaceutică are şi ea coridoarele ei de speranţă pentru aceste maladii.

6. Atitudinea medicinei și politicului în fața clonării

Din prezentarea de mai sus desprindem concluzia că această tehnică a ingineriei

genetice reprezintă o crimă împotriva umanității deoarece implică manipularea genomului uman,
iar prin intermediul acestei manipulări se modifică specia umană. În continuare vom expune
atitudinea comunității politice și medicale față de clonare pentru a observa că și acestea
sunt orientate în aceeași direcție.
Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a adoptat mai multe recomandări privind
problemele care țin de bioetică. Astfel, în recomandarea nr. 934/1982 nu face nici o referire la
clonare, dar stipulează că: „moștenirea caracterelor genetice nu poate fi supusă nici unei
manipulări”15.

Recomandarea nr. 1046/1986 în legătură cu utilizarea embrionilor și feților umani în

scopuri diagnostice, terapeutice, științifice, industriale și comerciale recomandă statelor membre
să interzică „tot ceea ce am putea defini ca manipulări sau deviații non-dezirabile ale tehnicilor
de inginerie genetică”16 dintre care amintim:

o „crearea de ființe umane identice prin clonare sau prin alte metode;
o crearea de copii din persoane de același sex;
o crearea de gemeni identici;
o cercetările pe embrioni umani viabili”17.

La întrunirea de la Madrid din anul 1987, Asociația Medicală a emis Declarația asupra

fecundației in vitro și a transferului de embrion în care precizează: „este interzisă crearea de
indivizi identici prin clonare, implantarea embrionilor umani în uterul altei specii, precum și
fuziunea de gameți umani cu gameții altei specii”18.

Convenția drepturilor omului și a demnității ființei umane cu privire la aplicarea biologiei

și medicinei a fost adoptată la Oviedo în aprilie 1997. Tot în aceeași lună a fost ratificată și de
România. Din cuprinsul ei rezultă că scopul acestei Convenții este de a proteja demnitatea și
identitatea tuturor ființelor umane, „garantând, fără discriminare, respectul integrității lor și a
altor drepturi și libertăți fundamentale față de medicină și biologie” 19, celelalte dispoziții în art.
13 se precizează: „o intervenție care poate să modifice genomul uman poate fi întreprinsă numai
în scopuri preventive, de diagnosticare sau terapeutice și numai dacă ea nu urmărește să
introducă o modificare în genomul nici unui descendent”20.

15 Gh. SCRIPCARU et alii, Bioetica, științele vieții…, p. 76.

16 Gh. SCRIPCARU et alii, Bioetica, științele vieții…, p. 90.
17 Gh. SCRIPCARU et alii, Bioetica, științele vieții…, p. 90.
18 Gh. SCRIPCARU et alii, Bioetica, științele vieții…, p. 151.
19 Gh. SCRIPCARU et alii, Bioetica, științele vieții…, p. 42.
20 Gh. SCRIPCARU et alii, Bioetica, științele vieții…, p. 47.

6
 La 11 noiembrie 1997 UNESCO a elaborat Declarația universală asupra genomului
uman. Aceasta definește genomul uman că fiind patrimoniul umanității. Pentru bioetica medicală
ea are o valoare foarte importantă, care a fixat limitele intervențiilor pe patrimoniul genetic al
unei persoane, a introdus obligativitatea comunității internaționale de a apară demnitatea
individului, indiferent de caracterele sale genetice și respingerea oricărui determinism genetic.
Cercetările pe genomul uman sunt admise numai în condițiile în care ele aduc un beneficiu direct
pentru sănătatea individului, dar și în această situație prevalează respectarea drepturilor și a
demnităților omului. De asemenea, această declarație reafirmă că nu este permisă clonarea,
pentru că este o practică contrară demnității umane. Este îmbucurător faptul că oficialitățile
politice mondiale reacționează prompt în momentele în care demnitatea omului este compromisă
de orgoliul unor comunități de cercetare bio-tehnologică. După anunțul pe care l-a publicat în
dată de 25 noiembrie 2001, compania de biotehnologie Advanced Cell Technology (A.C.T.) din
Worcester (Massachusetts), conform căruia se anunță prima clonare a unui embrion uman, a
urmat o puternică opoziție față de acest fapt din partea grupărilor care susțin dreptul la viață și
din partea oficialităților guvernamentale din mai multe țări.
Iată ce spunea Dc. Prof. Andrei Kuraev, într-un articol pe tema clonării umane:  „după
părerea mea, clonarea în sine nu este păcat. Nu este încălcarea vreunui aspect al învăţăturii
biblice. Dar este foarte mare pericolul folosirii clonării în scopul păcatului, şi de aceea ar fi mai
înţeleaptă şi mai morală abţinerea de la astfel de experimente ciudate” 21. Deşi poate fi
considerată de unii ca îndrăzneaţă, afirmaţia reputatului teolog rus este foarte corectă. Nu
clonarea în sine este problema de fond, ci posibilele ei implicaţii în societate, care, în mod
inevitabil duc la păcat, chiar dacă intenţia iniţială poate fi considerată lăudabilă.

7. Procreere în afara sexualităţii

Una din problemele ridicate de reproducerea prin clonare este aceea că se întâmplă în
afara sexualităţii cuplului. Prin perfectarea acestei tehnici reproductive există pericolul ca
reproducerea asexuată să fie preferată celei sexuate, lucru care poate avea consecinţe nebănuite.
Aşa cum menţiona Andrei Kuraev, chiar dacă Sf. Grigorie de Nyssa profeţea că omul, până la
cădere, va fi capabil de o înmulţire în afara sexualităţii, care să nu fie legată de plăcerea
trupească, această posibilitate ar putea fi folosită nu spre sensul ascetic, ci spre cel carnal. Nu
pentru îndepărtarea de ispitele sexuale pentru apropierea de Dumnezeu, ci pentru o sexualitate
lipsită de neplăcerea unor sarcini nedorite22.
Dacă adăugăm acestui pericol ameninţarea extremismului feminist şi a căsătoriilor
monosex, ne dăm seama de prăpastia spre care ne îndreaptă eventualitatea reuşitei reproducerii
umane prin clonare.

21Diacon Prof. Dr. Andrei KURAEV, O părere despre clonare, trad. de ierodiacon Savatie,
< https://www.crestinortodox.ro/morala/o-parere-ortodoxa-despre-clonare-70907.html>, accesat în data de
12.04.2020, ora 13.00.
22 Diacon Prof. Dr. Andrei KURAEV, O părere despre clonare,
< https://www.crestinortodox.ro/morala/o-parere-ortodoxa-despre-clonare-70907.html>, accesat în data de
12.04.2020.

7
 8. Concluzie

Pr. Demetrios Demopulos (doctor în genetică) afirma referitor la pericolul clonării

umane:  „ca şi creştin ortodox, vorbesc împotriva oricărei încercări de a clona o fiinţă umană
pentru că oamenii trebue să fie creaţi printr-un act de dragoste între doi oameni, nu prin
manipularea unor celule ca parte dintr-un act de auto-iubire egoistă. Acţiunile noastre trebuie
să ne reunească în Hristos, nu să ne separe în noi şi diferite clasificări”23.

Din punctul de vedere al învăţăturii ortodoxe, orice tehnologie reproductivă utilizată în

afara contextului căsătoriei şi familiei poate fi privită ca o încercare de a recrea fiinţa umană
după chipul omului şi după caracteristicile sale favorite, în locul chipului lui Dumnezeu.
Posibilitatea producerii de copii prin clonare transformă practic o sfântă taină într-o sterilă
realizare tehnologică. Părintele Prof. D. Stăniloae spunea că „lumea a fost creeată de Dumnezeu,
în preştiinţa Sa, ca o scară pe care folosind-o oamenii cu chibzuinţă să poată urca din nou la
El”24. Dumnezeu ştia că omul va cădea, de aceea i-a pus la dispoziţie toate mijloacele necesare
pentru restabilirea poziţiei sale iniţiale. Cu toate acestea omul se încăpăţânează să alunece din ce
în ce mai tare pe panta uitării şi a depărtării de Dumnezeu. Biserica nu acceptă clonarea pentru a
se evita pericolul ca, în numele progresului științific, uciderea să devină un mod legitim de
cercetare și pentru a nu se ridica artificialul la rang de natural.

23 Pr. Demetrios DEMOPULOS, <https://www3.scienceblog.com/community/older/2001/D/200114187.html>,

accesat în data de 14.04.2020, ora 19.00.
24 Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Ascetică şi mistică creştină, Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca, 1993.

8
BIBLIOGRAFIE
1. DEMOPULOS, Demetrios, Pr.,
<https://www3.scienceblog.com/community/older/2001/D/200114187.html>.
2. DUMEA, Claudiu, Pr., Omul între “a fi” sau “a nu fi”, ARCB, București, 1998.
3. GRANCEA, Oana, Ce este clonarea, Teora, 1999.
4. KURAEV, Andrei, Diacon Prof. Dr., O părere despre clonare, trad. de ierodiacon Savatie,
< https://www.crestinortodox.ro/morala/o-parere-ortodoxa-despre-clonare-70907.html>.
5. POPESCU, Dumitru, Pr. Prof. Dr., Teologie și cultură, IBMBOR, București, 1993.
6. SCRIPCARU, Gheorghe, CIUCĂ, Aurora, ASTĂRĂSTOAE, Vasile, SCRIPCARU,
Călin, Bioetica, științele vieții și drepturile omului, Polirom, Iași, 1998.
7. SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, în colec. PSB, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru
Stăniloae, IBMBOR, 1983.
8. STAN, George, Dr., Teologie și bioetică, Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2001.
9. STĂNILOAE, Dumitru, Pr. Prof. Dr., Ascetică şi mistică creştină, Casa Cărţii de Stiinţă,
Cluj-Napoca, 1993.
10. STĂNILOAE, Dumitru, Pr. Prof. Dr., Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.I, IBMBOR,
București, 1996.
11. THE PRESIDENT’S COUNCIL ON BIOETHICS, Human Cloning and Human Dignity: An
Ethical Inquiry, Washington, D.C., 2002.