Sunteți pe pagina 1din 7

COMPLETARE

Secolul xx - intre democraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice in România şi in


Europa

Regimurile autoritare în Europa


Ideologia regimurilor autoritare
• „Autoritar” provine de la cuvântul „autoritate” = dreptul, puterea de a comanda sau de a impune cuiva
ascultare.
• Se caracterizează prin concentrarea puterii în mâinile unei persoane.
• Nu au o ideologie comună, chiar dacă practicile politice sunt asemănătoare.
• Regimurile autoritare s-au manifestat sub diferite forme.
• Au fost majoritare în Europa.
Evoluţia regimului politic autoritar
• În contextul crizei economice din 1929, unele state cad pradă autoritarismului.
• Scopul era de a salva statul de pericolul totalitar sau, dimpotrivă, de a apropia ţara de o putere totalitară.
• Au avut o prezenţă semnificativă în Europa secolului al XX-lea.
Portugalia
• În 1932, conducerea – preluată de Antonio de Oliveira Salazar:
- devine preşedinte al Consiliului de Miniştri;
- pune accent pe valorile tradiţionale portugheze şi pe catolicism;
- măsuri cu caracter autoritar: interzicerea partidelor politice, introducerea cenzurii şi înfiinţarea poliţiei politice.
Spania
• În 1936, generalul Francisco Franco declanşează un război civil;
- în 1939, Franco a instaurat un regim de dictatură, inspirat de regimul fascist din Italia.

Caracteristici ale regimurilor autoritare


• Controlul statului asupra societăţii într-o măsură mai pronunţată sau mai redusă, dar nu totală.
• Încălcarea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.
Este creată poliţia politică.
• Apare partidul unic.
• Ideologia regimului autoritar şi a partidului unic este vagă, incertă.

Practici politice autoritare


• Încălcarea principiului separării puterilor în stat.
• Nerespectarea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.
• Monopartidismul.
• Nerespectarea unor drepturi politice.

Regimurile autoritare în România


• În 1938 a fost instaurat regimul autoritar al regelui Carol al II-lea (1930-1940).
• Regele:
- s-a înconjurat de o camarilă regală;
- a guvernat prin decrete-legi;
- a dizolvat Parlamentul;
- a adoptat o nouă constituţie (îi reveneau atât puterea executivă, cât şi cea legislativă);
- a dizolvat partidele politice;
- a introdus cenzura.
• Regimurile autoritare reprezintă un pericol:
- nu respectă drepturile democratice ale cetăţenilor;
- se pot transforma pe nesimţite în regimuri de tip totalitar.
Idei si regimuri totalitare. Scăderea nivelului de trai, instabilitatea din primii ani ai perioadei interbelice, reacţiile faţă de
modul cum s-au pus bazele păcii au condus la apariţia unor mişcări extremiste ţi la instaurarea, în multe state europene a unor
regimuri dictatoriale. In context îşi fac apariţia ideologiile extremiste: fascistă, nazistă şi comunistă.

Fascismul a apărut în Italia şi a îmbrăcat forma corporatistă. Acesta preconiza o societate organizată în grupuri
profesionale, numite corporaţii. Pe plan politic corporatismul urmărea înlocuirea Parlamentului cu o Adunare a delegaţiilor
corporaţiilor, noua organizare urmând, în concepţia iniţiatorilor ei, să asigure prosperitatea tuturor categoriilor
sociale.
Fasciştii au pus mare accent pe naţionalism si pe promisiunile de restaurare a "onoarei naţionale". Ei
considerau ca statul naţiune avea viaţa sa proprie, diferită de vieţile fiinţelor umane care-1 compuneau. Regimul
fascist a fost instaurat în Italia de Benito Mussolini. Deceptionată în privinţa ambiţiilor sale teritoriale,
zguduită de ample mişcări sociale, provocate si susţinute de stânga socialistă, care ameninţa cu instaurarea dictaturii
proletariatului, democraţia liberală italiană a devenit incapabilă să rezolve problemele ţării. In faţa acestor primejdii
fascismul a apărut ca singurul capabil să apare ordinea în stat.
Fasciştii organizează „marşul asupra Romei”, determinându-l pe regele Victor Emanuel al III-lea, care se
temea de tulburări sociale, să demită guvernul si sa accepte numirea lui Mussolini ca prim-ministru la 29 octombrie
1922. O lună mai târziu Parlamentul îi acordă puteri depline, iar în urma alegerilor din 6 aprilie 1924 Camera
Deputaţilor devine majoritar fascistă, asigurându-i lui Mussolini toate pârghiile puterii.
Mussolini a organizat statul după principiile corporatismului. Activitatea sindicatelor a fost redusa la
tăcere, libertarea presei a fost suprimată, activitatea partidelor politice a fost interzisă. Adversarii politici ai regimului
au avut de înfruntat represiunea miliţiilor fasciste "Ovra" si rigorile Tribunalului special înfiinţat în 1925, care
stabilea ani grei de închisoare împotriva adversarilor politici.
Propaganda fascistă susţinea că a luat naştere "statul corporatist" care asigura prosperitatea tuturor
categoriilor sociale. Pentru atragerea maselor „Il Duce” a impus adoptarea unor masuri si programe care s-au bucurat de
susţinere populară: a încercat sa controleze marele capital, sa stăvilească abuzurile si corupţia, a luat masuri împotriva
Mafiei. Printr-o propagandă abila fasciştii au urmărit să redeştepte în sufletul italienilor mândria de a fi demni urmaşi ai
Romei.
Antrenarea Italiei in agresiuni externe si in al doilea razboi mondial a determinat scaderea popularităţii
lui Mussolini si retragerea sprijinului popular. A fost înlaturat de la putere in iulie 1943.

Nazismul ca ideologie a fost fundament de Adolf Hitler in lucrarea “Mein Kampf”. La baza acestei
ideologii au stat naţionalismul exacerbat, rasismul si antisemitismul.
Nazismul a aparut intr-o perioada dificila pentru natiunea germana. Germania care fusese învinsă in primul
razboi mondial s-a considerat umilită prin prevederile Tratatului de Pace de la Versailles. Germanii considerau ca li s-a
impus un "dictat". Nazistii au pus un mare accent pe nationalism si pe promisiunile de restaurare a onoarei naţionale.
Hitler considera vinovat pentru problemele economice si sociale ale Germaniei, sistemul democraţiei parlamentare.
Singura soluţie pe care o sustinea Hitler era dictatura unui singur partid condus de un lider providential care să
supună naţiunea în numele binelui general. El urmărea crearea unui imperiu (reich) care sa-i cuprinda pe toţi
germanii. Justifica expansiunea germana prin nevoia de "spaţiu vital" pentru rasa ariană, considerată superioară.
Spre deosebire de Mussolini, Hitler a făcut din rasism si in special din antisemitism, o componentă esenţială a
programului său. Evreii erau găsiţi vinovaţi de toate relele societăţii germane si de aceea naziştii susţineau
eliminarea lor prin exterminare.
Preluarea puterii de către nazişti are loc in ianuarie 1933 când, pe baza rezultatelor alegerilor din 1932,
preşedintele Hindenburg 1-a numit cancelar al Germaniei pe Adolf Hitler, conducătorul Partidului Naţional Socialist al
Muncitorilor din Germania. Având majoritatea in Parlament, Hitler a obţinut puteri dictatoriale, in martie 1933. Acest
fapt semnifica sfârşitul republicii de la Weimar si instaurarea dictaturii naziste in Germania. Primele măsuri luate de
Hitler i-a vizat pe adversarii politici: toate partidele au fost scoase in afara legii cu excepţia Partidului Naţional
Socialist, mişcarea sindicală a fost distrusă, au fost eliminaţi adversarii din propriul partid. In anul 1934, după
moartea preşedintelui Hindenburg, a preluat si atribuţiile acestuia proclamându-se "Fuhrer ".
De la început evreii au fost ţinta predilectă a persecuţiilor naziste. Până la sfârşitul anului 1934 cei mai mulţi
avocaţi, medici, profesori si funcţionari evrei si-au pierdut slujbele sau dreptul de a-si practica meseriile. Prin Legile de
la Nurenberg, din 1935 evreilor le-au fost retrase toate drepturile civile in cadrul statului german.
Cultura a fost subordonata scopurilor regimului. Tineretul era educat in spiritul unui devotament fanatic faţă
de regim si înregimentat în organizaţii precum "tineretul hitlerist".
Controlul regimului a fost instituit si asupra bisericii. Aceasta a fost supusă persecuţiilor din cauza valorilor
promovate de creştinism - iubire şi respect faţă de aproapele tau - care constituiau contrariul valorilor promovate de
naţional-socialişti.

Comunismul îşi are originea în operele lui Marx care a fundamental teoria "luptei de clasă". El susţinea că
societatea comunistă se va edifica mai întâi în ţările dezvoltate în care proletariatul va prelua pe cale revoluţionară
puterea de la burghezie. Lenin a dezvoltat teoria marxistă, susţinând că revoluţia proletară poate să iasă victorioasă şi
îtr-un stat mai puţin dezvoltat cum era Rusia.
In concepţia lui Lenin comuniştii reprezentau "avangarda" proletariatului. Ideologia comunista promitea
oamenilor o schimbare totala a modului de viata prin realizarea unei societati fara clase, in care sa fie instaurate
egalitatea si dreptatea. Teoria marxista sustinea ca in prima etapa, cea a construirii socialismului, era necesara
mentinerea statului, ca instrument al “dictaturi proletariatului”, necesar reprimarii oricarei forme de rezistenta a
dusmanilor clasei muncitoare.
Primul regim comunist s-a instalat in Rusia, in octombrie 1917, sub conducerea lui Lenin. Reformele
adoptate de bolşevici au fost: naţionalizarea fabricilor si băncilor, naţionalizarea pământului, proclamarea dreptului la
autodeterminare a naţiunilor. Intre anii 1918-1921 s-a desfăşurat un război civil între partizanii vechiului regim
(albii) si susţinătorii bolşevicilor (roşii). Mai multe state europene au intervenit militar împotriva Rusiei Sovietice.
Bolşevicii au dezlănţuit teroarea: au înfiinţat poliţia secretă (CEKA) cu misiunea de a-i lichida pe toţi cei care se
opuneau noului regim, a fost suprimata libertatea presei, ţăranilor le-a fost rechiziţionată recolta, a fost decretată munca
obligatorie, a fost înfiinţată Armata Roşie. Cu ajutorul acesteia s-a asigurat ordinea interna si a fost respinsa intervenţia
străină. In 1922 s-a format Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS).
Totalitarismul si teroarea s-au consolidat in timpul conducerii lui Stalin. Economia URSS a inregistrat unele
progrese mai ales in domeniile: energetic, metalurgic, constructiilor de masini. S-a lichidat analfabetismul, au fost adoptate
unele masuri de protectie sociala. Activitatea culturala a fost insa treptat subordonata slăvirii lui Stalin, intr-un cult al
personalităţii de proporţii nemaiîntâlnite.
După al doilea război mondial, comunismul s-a aflat in ascensiune devenind mondial, dar in ultimul deceniu
al secolului al XX-lea el s-a prăbuşit, iar statele respective au optat pentru democraţie.

IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE ÎN ROMÂNIA

După 1918 viaţa politică românească a cunoscut o accentuată dezvoltare democratică fundamentată pe
introducerea votului universal în 1918 si pe adoptarea în 1923 a noii Constituţii. In articolul 5 erau prevazute drepturile
si libertăţile cetăţeneşti specifice unui stat democratic.
Constituţia din 1923 la articolul 33 prevedea: "Toate puterile statului emană de la naţiune, care nu le poate
exercita decât numai prin delegaţiune si după principiile si regulile aşezate de Constituţiunea de faţă". Ea avea la
baza principiul separării puterilor in stat: puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca.
Prevederile Constituţiei din 1923 au constituit baza democraţiei româneşti interbelice.
In sistemul politic din Romania interbelica partidele politice aveau un rol esential. Legea fundamentală prevedea
anumite drepturi si libertati care pentru a putea fi exercitate, presupunea existenta partidelor politice.
Scena politica interbelica a fost dominata de doua partide: Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc
care au guvernat tara in cea mai mare parte a perioadei interbelice.

Liberalismul punea in centru societatii individul, teorie care a fost sustinuta pana la primul razboi mondial.
Dupa razboi au loc modificari in ideologia liberala, aparand neoliberalismul care pune accentul pe interventia statului,
apreciind ca interesul general prima asupra celui individual. Aceasta conceptie a fost dezvoltata de personalitati de marca,
precum: Ştefan Zeletin, Mihail Manolescu, Vintilă Brătianu, Victor Slăvescu ş.a. Ei au adus importante contributii la
teoria si practica industrializarii, punctul esential al doctrinei neoliberale Ei au accentual rolul industriei si au
întrevăzut o strânsă legatura intre industrializare, modernizare si consolidarea independentei politice.
Reprezentanţii neoliberalismului au dezvoltat teoria privind ,,protecţionismul”, concretizată in formula "prin
noi înşine" prin care se putea asigura o valorificare superioara a resurselor naţionale, in primul rând prin forţe proprii.
Deviza "prin noi înşine" nu trebuie interpretată ca o atitudine exclusivistă, de înlăturare a capitalului străin, ci ca o
colaborare cu acesta in condiţii mai avantajoase ca până atunci.

Ţărănismul a fost cea de-a doua concepţie cu un impact deosebit in societatea românească. Aceasta
concepţie a fost promovata de Constantin Stere, Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Gh. Zane ş.a. Ei susţin că România -
ca si celelalte state agrare - evolua pe o cale necapitalistă, întemeindu-se pe mica proprietate ţărănească. Spre
deosebire de poziţia pro-industrială, puternic susţinută în plan politic de Partidul Naţional Liberal - care considera
problema agrară rezolvată, în linii generale, prin aplicarea reformei agrare după primul război mondial - Partidul
Ţărănesc si, apoi Partidul Naţional Ţărănesc, au acordat o atenţie sporită gospodăriei ţărăneşti şi agriculturii.
Ţărănismul susţinea primatul ţărănimii, ca o clasă omogena si independentă, cu un rol deosebit in evolutia
ulterioara a societatii romanesti. Taranistii sustineau cresterea rolului statului in economie, considerand-o chiar o
necesitate. Pornind de la conceptia ca Romania trebuie sa ramana un stat preponderent agrar, reprezentantii
taranismului n-au negat necesitatea dezvoltarii unor ramuri industriale, in mod special a celor care valorificau
produsele agricole si bogatiile subsolului. In schimb ei se impotriveau protectionismului vamal ridicat, sustinut de
liberali.
Reprezentanţii ţărănismului apreciau ca România nu dispunea de suficient capital pentru susţinerea
dezvoltării economiei si se pronunţau pentru politica "porţilor deschise" faţă de capitalul străin.
In perioada interbelica s-a inregistrat o mare instabilitate guvernamentala; in cei 20 de ani ai perioadei
interbelice s-au perindat la cârma ţării 30 de guverne si au avut loc 10 alegeri generale.
Primul deceniu interbelic a fost dominat de liberali. Guvernele liberale, punând in aplicare politica "prin noi
înşine" au urmărit, prin măsurile luate, valorificarea bogăţiilor ţării si emanciparea economiei ţării de sub dependenţa
capitalului străin. A fost adoptată noua Constituţie în 1923; au fost adoptate legi privind comercializarea si controlul
întreprinderilor statului (1924), legea minelor, legea energiei (1924) legea pentru organizarea si exploatarea căilor
ferate (1925) etc.
Cel de-al doilea deceniu interbelic are ca trăsătură alternanţa la guvernare a naţional-ţărăniştilor si liberalilor.
Taranistii au guvernat in intervalele 1928-1931 si 1932-1933 punând in practică politica economica a "portilor
deschise". Reveniti la guveraare, in 1933, liberalii au promovat măsuri de incurajare a industriei nationale si de
creştere a rolului statului in economie. Datorită unui complex de factori interni, dar şi pe un fond internaţional
caracterizat prin ofensiva forţelor de extremă dreaptă, regimul democratic stabilit prin Constitutia din 1923 a început sa
funcţioneze tot mai defectuos şi a eşuat in urma alegerilor parlamentare din 1937.

Extremismul. Alături de cele două concepţii - liberalismul si ţărănismul - in perioada interbelica au apărut si
curente extremiste de dreapta si de stânga. Cea mai importanta grupare extremistă de dreapta a fost cea a lui
Corneliu Zelea Codreanu care, in 1927, se desprinde din Liga Apărării Naţionale Creştine şi întemeiază Legiunea
Arhanghelul Mihail, iar in 1930 îşi constituie o secţie politică numită Garda de Fier.
Doctrina legionară se proclamă, înainte de toate, creştină, element menit sa sublinieze atât orientarea antisemită,
cât si condamnarea morală a oamenilor politici din partidele democratice acuzaţi de materialism, de lipsă de credinţă în
Dumnezeu. Legionarii au lansat teoria purificării prin moarte, exacerbând misticismul, promovând ura, intoleranţa si
apologia morţii. In viziunea lor democraţia parlamentara era condamnata la pieire, fiind socotita vinovata de scindarea
natiunii prin lupta dintre partide, de slabirea autoritatii statului, saracirea populatiei, lipsa de moralitate, facilitarea
acapararii avutiei tarii de catre politicieni si evrei si subordonarea Romaniei marii finanţe internationale evreieşti. In
locul sistemului democratic de alegere a conducătorilor ţării, legionarii sustineau teoria elitelor. In planul politicii
externe mişcarea legionara a acţionat pentru alianţa României cu Germania si Italia afirmând că şeful lor, Corneliu
Zelea Codreanu va face din România „ o ţară mândră ca soarele de pe cer". Legionarii au ajuns la putere in
septembrie 1940. Ei au instaurat un regim dictatorial, au promovat o politica profund antidemocratica, de teroare.

Extrema stângă din România este reprezentată de Partidul Comunist, înfiinţat in 1921 care a aderat la
Internaţionala a III-a comunistă. Concepţia comunista (marxist-leninistă) aprecia că orânduirea capitalistă e perimată
din punct de vedere istoric si trebuia lichidată pe calea revoluţiei. Esenţa doctrinei comuniste se afla in documentele
Partidului Comunist, care apreciau ca România era o "veriga slabă a lanţului imperialist" şi că de aceea trebuia
pregătită revoluţia in vederea înlăturării de la putere a burgheziei si moşierimii, instaurării puterii proletariatului,
naţionalizării principalelor mijloace de producţie in scopul edificării societăţii socialiste.
In anul 1923 comuniştii români au adoptat si susţinut teza cominternistă privind dreptul popoarelor la
autodeterminare, mergând până la despărţirea de stat. Astfel România era considerată "stat multinaţional",
creaţie a "imperialismului apusean" si trebuia dezmembrată. Orientarea antinaţională a P.C.R. a dus la scoaterea lui în
afara legii, in anul 1924. In august 1944, în condiţiile înlăturării regimului antonescian, PCR participa la guvernare şi
treptat reuşeşete să preia întreaga putere.

ROMANIA POSTBELICA

Dupa 1945, Romania intra in sfera de influenta sovietica.


Factori favorizatori:
- Intelegerile dintre marile puteri – Conferintele de la Moscova 1944, de la Ialta 1945: SUA, Marea
Britanie, URSS
- Dezinteresul marilor puteri ptr soarta Romaniei (SUA, Marea Britanie, Franta)
- Prezenta Armatei Rosii pe teritoriul Romaniei
Etapele preluarii puterii de catre comunisti:
1. Puterea executiva: 1945 – formarea guvernului condus de Petru Groza
2. Puterea legislativa: falsificarea alegerilor parlamentare – nov. 1946
3. Inlaturarea regelui Mihai: abdicarea din 30 dec 1947 si proclamarea Republicii Populare Romane (RPR).

I Regimul Gheorghe Gheorghiu - Dej 1947-1965 – regimul stalinist

Etapa I 1948-1960 - supunere totală faţă de Moscova pe plan intern


Etapa a II-a 1960-1965 se caracterizeaza prin distantarea fata de Moscova:

CREAREA PARTIDULUI UNIC


In feb 1948 se constituie partidul unic prin asimilarea PSD de către PCR prin intimidări, presiuni, teroare. A
rezultat Partidul Muncitoresc Român - PMR, secretar fiind ales Gheorghe Gheorghiu- Dej care dorea să-şi
afirme puterea personală în partid şi în stat.
CREAREA POLITIEI POLITICE
Au fost infiintate, in 1948, organe de represiune pentru combaterea adversarilor regimului comunist: Militia
si Trupele de securitate, care functionau in cadrul Ministerului de interne.
REPRESIUNEA POLITICA
Securitatea,  înfiinţată în 1948 după modelul poliţiei politice sovietice, a instaurat un  regim de teroare
internă, îndreptată împotriva tuturor celor socotiţi  indezirabili de către puterea comunistă şi a celor bănuiţi că ar
putea opune  cea mai mică rezistenţă faţă de sovietizarea ţării.
Metode folosite: teroarea directa: arestari, anchetari, tortura fizica si psihica, privare de libertate, deportare,
executarea opozantilor.
Opozanţi  sau intelectuali de marcă (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Radu Rosetti, Mihail  Manoilescu, Ioan
Lupaş, Mircea Vulcănescu, Gheorghe Brătianu, dar şi mulţi  alţii) au fost condamnaţi la închisoare sau la muncă
forţată în lagăre, un mare  număr de persoane pierzându-şi viaţa în detenţie.
Sistemul penitenciar românesc a cunoscut o dezvoltare fără precedent,  acoperind, practic, întregul teritoriu
al ţării. În închisori precum Sighet,  Aiud, Miercurea-Ciuc, Piteşti, Gherla sau Râmnicu-Sărat ori la muncă
forţată,  la Canalul Dunăre-Marea Neagră, s-au aplicat măsuri de tortură, execuţii, sau  aşa-numita “reeducare”. 
Represiunea  politică din perioada 1948-1964 s-a mai caracterizat prin utilizarea deportării  împotriva unor
comunităţi întregi (germanii din Transilvania, sârbii din  Banat); controlul strict al întregii societăţi (prin
intermediul reţelelor de  informatori) pentru a fi preîntâmpinată orice formă de opoziţie.  
Ulterior (1962-1964), s-a trecut la eliberarea deţinuţilor politici, fără a se renunţa însă la  supravegherea
populaţiei şi reprimarea opozanţilor.
ELIMINAREA ADVERSARILOR POLITICI
La vârful partidului a existat o dualitate a puterii care degenerează în lupte pentru putere:
- linia „moscovită”- reprezentată de Ana Pauker, Vasile Luca, Emil Bodndăraş
- linia „locală” naţionalistă - Gheorghe Gheorghiu - Dej, Lucreţiu Pătrăşcanu
Gheorghe Gheorghiu- Dej a actionat similar lui Stalin, prin eliminarea din partid a posibililor competitori.
Astfel a lichidat atat linia „moscovită”- în 1952 profitând de politica antisemită a lui Stalin, cat si linia
„locală”: se temea de Lucreţiu Pătrăşcanu, pe care îl execută în închisoare

FOLOSIREA CENZURII: - scopul- scoaterea din circuitul public a oricărei informaţii, cărţi sau idei care ar fi
putut să contrazică orientarea oficială.
RUSIFICAREA CULTURII
- Regimul a sprijinit o noua orientare culturala numita proletcultism (cultura proletara). Aceasta presupunea
crearea de opere artistice, care sa respecte linia ideologica a marxism-leninismului si sa idealizeze viata
proletariatului (muncitori+tarani).
- Campania activă de rusificare - revizuirea completă a trecutului ţării, a ideii naţionale, a conceptului de
patriotism în lucrarea lui Mihail Roller „Istoria României”; limba rusa devine materie obligatorie in scoli; se
interzice predarea religiei.
- Transformă cultura română într-o anexă a culturii sovietice, sunt înfiinţate edituri, biblioteci, muzee cu
profil româno-rus.

DESFIINTAREA PROPRIETATII PRIVATE


Industrializarea a fost o problemă esenţială a regimului comunist. Este preluat modelul marxist ce viza
industrializarea forţată cu accentul pus pe industria grea (maşini, siderurgie, industria chimică, petrolieră şi de
gaze)
Măsuri:
- naţionalizarea proprietăţii private (iunie 1948) duce la generalizarea proprietăţii socialiste
- organizarea unei economii centralizate prin sistemul de conducere pe bază de plan: anual (1949, 1950) şi
cincinal (plan pe 5 ani)
- economia românească era subordonată intereselor economice sovietice
- exploatarea se făcea făcea prin intermediul sovromurilor (societati sovieto-romane)
Colectivizarea
La 3-5 martie 1949 în plenara Comitetului Central al PMR se elaborează programul care viza transformarea
socialistă a agriculturii prin trecerea acesteia sub controlul statului. Colectivizarea se va incheia in 1962.
Intr-o prima etapa s-a incercat atragerea taranilor de partea PMR prin reforma agrara din 1945. Taranii au
fost improprietariti, iar marile proprietati private au fost reduse la maxim de 50 ha.
Din 1949, PMR decide desfiintarea proprietatii rurale si constituirea unor forme asociative de munca
denumite GAC (Gospodării Agricole Colective) şi GAS (Gospodării Agricole de Stat), iar mai apoi Cooperative
Agricole de Productie (CAP). Au fost impuse cote, dari foarte mari catre stat in produse agricole, ceea ce a
determinat ruinarea taranilor si a dus la renuntarea la proprietatea privata in favoarea celei colective.

Regimul Ceauşescu: 1965-1989 – regim national-comunist


Etapa I 1965-1971- liberalizarea regimului
Etapa a II-a 1971-1989 – dictatura personala (revenirea la unele practici staliniste)
- după 1971 Ceauşescu instalează un regim politic personal – pune bazele dictaturii personale
- după vizitele din China si Coreea N, din anul 1971, Ceausescu pune capăt relativei liberalizări. Impresionat
de cultul personalitatii liderilor Mao Zedong si Kim Ir Sen, Ceausescu a decis sa aplice masuri similare in
Romania.
-
INDOCTRINAREA POPULATIEI
- In 1971 s-au adoptat „Tezele din iulie” prin care se lansează revoluţia culturală privind o mai eficienta
educatie comunista a maselor. Astfel:
 Se va institui un control mai sever asupra diferitelor activitati culturale, invatamantului, mass-media
 PCR trebuia sa joace rolul conducator si in domeniul educativ prin consolidarea invatamantului
politico-ideologic
 Mijloacele de comunicare in masa erau obligate sa difuzeze doar productii culturale romanesti, mai
ales cu teme socialiste
 Erau organizate, in fabrici si institutii, ansambluri artistice care promovau creatiile nationale
- Operele artistice si literare trebuiau sa promoveze subiecte cu caracter national, militant si revolutionar. Unii
sciitori sau artisti care au refuzat au fost marginalizati sau chiar interzisi. A fost înfiinţată academia de partid
Ştefan Gheorghiu.
- O consecinta a tezelor din iulie a fost promovarea CULTULUI PERSONALITĂŢII CONDUCATORULUI,
ceea ce reprezenta supralicitarea pe cale propagandistica a meritelor lui Ceausescu. Acest fapt a dus la
aparitia unei pleiade de scriitori, artisti, muzicieni, poeti specializati in a aduce laude „iubitului conducator”.
Formele de manifestare au constat in aparitia de poezii, portrete, volume omagiale, aniversari, manifestatii
publice (Cantarea Romaniei).

REPRESIUNEA  POLITICĂ DIN PERIOADA REGIMULUI CONDUS DE NICOLAE CEAUŞESCU


Era indreptata impotriva opozantilor politici.

- Metode folosite: teroarea difuza, care s-a manifestat prin  impunerea domiciliului obligatoriu, supravegherea
foştilor deţinuţi politici, a  foştilor membri ai partidelor democratice, internarea opozantilor in azile si spitale
de psihiatrie, ascultarea convorbirilor telefonice, dosarul personal, interzicerea pentru cetatenii romani de a
avea legaturi cu strainii intrati in tara fara a anunta autoritatile.

S-ar putea să vă placă și