MANAGEMENT SANITAR

CURS PENTRU STUDENŢI

MEDICINA DENTARA AN V

1
 Capitolul I. NOTIUNI GENERALE DE MANAGEMENT

1. CONCEPTUL DE MANAGEMENT, MANAGER, LEADERSHIP

Managementul este un proces esential pentru orice organizatie in vederea atingerii

unor obiective prin intermediul altor oameni.
Managementul in sectorul sanitar se refera la obtinerea eficientei, alocarea resurselor
fizice, financiare, materiale si utilizarea eforturilor umane pentru realizarea scopurilor
propuse.
Exista mai multe definitii ale managementului, dar caracteristicile esentiale sunt
aceleasi. La origine, cuvantul provine din latinul ,,manus” ceea ce inseamna ,,a tine un cal in
frau” sau o caruta cu ajutorul haturilor. Sensurile verbului englez ,,to manage” sunt multiple: a
administra, a trata cu indulgenta, a duce ceva la bun sfarsit.
De-a lungul timpului managementului i-au fost date mai multe definitii:
- Henri Fayol :,, a prevedea si a planifica, a organiza, a conduce, a coordona si a
controla” ;
- Hersey si Blanchard :,,lucrul cu indivizi sau grupuri pentru indeplinirea unor
obiective organizationale”;
- Brech :,, asumarea raspunderii pentru deciderea, planificare si reglementarea
activitatii unor oameni lucrand pentru un scop comun, astfel incat rezultatul corect sa fie
eficient si economic”
Din aceste definitii rezulta doua caracteristici esentiale:
- managementul se desfasoara in organizatii formale, care implica oameni in
interactiuni comune, organizate;
- include functia de conducere, facilitand munca cu membrii organizatiei.
Ca elemente principale, in procesul de management, se pot enumera:
- indeplinirea scopurilor si obiectivelor organizationale;
- realizarea acestor activitati cu ajutorul resurselor umane, materiale si financiare;
- se dezvolta in organizatiile formale.
Managementul este un sistem cu rol in realizarea obiectivelor sistemului de sanatate,
cel mai important obiectiv fiind pastrarea starii de sanatate a populatiei.
Managerul este acea persoana din organizatie care are responsabilitatea de a
indeplini activitatile propuse, prin intermediul oamenilor din echipa cu care lucreaza. Pentru a
fi eficace managerul trebuie sa inteleaga si sa indeplineasca sarcinile pe care le impune munca
sa. Managerul trebuie sa stie cum si de unde sa obtina cunostintele de care are nevoie, trebuie
sa aiba abilitatea de a intelege nevoile si problemele celor cu care lucreaza pentru a-i putea
ajuta la nevoie.
Conform datelor furnizate de American Assembly of Collegiate Schools of Business,
in activitatea desfasurata de un manager sunt necesare cateva calitati:
- gandire analitica;
- perseverenta;
- decizie;
- suplete;
- hotarare;
- leadership;
- bun organizator;
- influenta personala;
- comunicare;
- rezistenta la stress;
- toleranta la incertitudine.
Functiile pe care trebuie sa le indeplineasca un manager in desfasurarea activitatii sale
sunt:

2
 - atitudinea de decizie: capacitatea de a fixa obiectivele astfel incat acestea sa poata
fi atinse;
- talent organizatoric: se refera la aptitudinea de a concepe si realiza un plan de
activitate prin care sa se atinga obiectivele propuse;. managerul va imparti munca pe domenii
de activitate si va selecta personalul necesar.
- functia de comunicare: de exprimare clara a ideilor, reprezinta functia integrata a
managerului prin care acesta comunica in permanenta cu superiorii, subordonatii si colegii;
- capacitate de evaluare: se refera la analiza si interpretarea performantelor obtinute;
- dezvoltarea resurselor umane.
Leadership -ul reprezinta arta sau procesul de a influenta persoanele pantru a
indeplini scopurile grupului prin mijloace necoercitive. Leadership-ul reprezinta o parte a
managementului in care managerul are rolul de a implica un grup de persoane in vederea
realizarii unei sarcini. O componenta de baza a leadership-ului este spiritul de echipa definit
ca fiind starea prin care oamenii gandind, simtind si comportandu-se armonizat, prezinta
dorinta de a realiza împreună un anume scop.
Un management include un leadership competent, care trebuie sa indeplineasca
urmatoarele functii:
- functia de a duce la bun sfarsit o sarcina primita si de a solutiona problemele
aparute;
- functia sociala, de formare si mentinere a echipei de lucru.
In functie de stilul de conducere si de caracteristicile manageriale si psihosociologice
implicate, se descriu tipurile de leadership dintr-o organizatie:
- autocratic - caracterizat printr-o supraveghere stricta a subordonatilor; managerul ia
decizia si o anunta angajatilor, acestia avand rol de a indeplini sarcinile, fara a intervini cu alte
solutii;
- consultativ - in care se stabilesc relatii consultative intre manager si membrii
grupului, dupa ce decizia a fost prezentata, membrii echipei vor participa la elaborarea
deciziilor luate;
- participativ- managerul prezinta problemele si deciziile, acestea fiind analizate si
chiar schimbate daca se formuleaza solutii mai bune;
- democratic - da posibilitatea participarii angajatilor la solutionarea problemelor si la
luarea deciziilor, managerul prezentand doar problemele existente;
- ,, laissez-faire”-managerul nu se implica in luarea deciziilor, dandu-se libertate
foarte mare in actiune subordonatilor; în această situaţie, managerul isi pierde autoritatea
putandu-se ajunge la neperformanta organizatiei.

2. FUNCTIILE MANAGEMENTULUI

Functiile de baza ale managementului se refera la activitatile pe care le indeplinesc

managerii intr-o organizatie pentru a atinge obiectivele organizatiei prin utilizarea resurselor
umane, materiale si financiare. Aceste functii sunt in interrelatie. Dupa H. Fayol ele sunt:
- planificarea
- organizarea
- functia de personal
- coordonarea
- controlul
a) Planificarea - este functia prin care se stabilesc strategiile si obiectivele pentru
performanta organizatiei, implica luarea deciziilor in legatura cu ceea ce trebuie facut, cand si
cum trebuie realizat. Activitatea de planificare implica selectarea unei decizii dintre mai multe
alternative. Planificarea orienteaza managementul in utilizarea resurselor.
Functia de planificare presupune:

3
 - unitate - realizarea scopurilor specifice fiecarui compartiment din organizatie
printr-o comuniune şi unitate corespunzatoare, care să ducă la atingerea obiectivului
organizaţiei ;
- continuitate - procesul de planificare se realizeaza pe termen scurt sau lung, cele
doua putandu-se combina;
- flexibilitate - in functie de modificarile aparute echipa manageriala trebuie sa fie
capabila sa adapteze planul la aceste modificari;
- precizie - echipa manageriala trebuie sa fie capabila sa prevada corect directiile de
actiune.
Scopul principal al planificarii consta in utilizarea optima a resurselor.
b) Organizarea - este functia prin care se creaza o structura adecvata pentru
organizatie, astfel incat aceasta sa-si poata atinge obiectivele propuse prin planificare.
Managerul se asigura ca toate resursele necesare pentru implementarea planului vor fi
disponibile la nevoie si ca activitatile cuprinse in plan vor contribui la atingerea obiectivelor.
Organizarea ajuta la indeplinirea sarcinilor servind la realizarea scopurilor performante. In
cadrul organizarii se vor defini rolurile fiecarei persoane in cadrul diferitelor departamente, si
se vor stabili relatii intre departamente si oameni.
Structura organizatiilor poate fi realizata astfel:
- pe baza functiilor pe care le indeplinesc; exemplu : gruparea in acelasi loc a
activitatilor similare,
- dupa produsele sau serviciile furnizate : activitatile din diferite compartimente
functionale vor fi in interrelatie, avand ca scop obiectivarea aceluiasi rezultat.
c) Functia de personal - cuprinde activitatile legate de managementul resurselor
umane si inseamna a gasi persoanele a caror competenta corespunde cu nevoile si obiectivele
propuse in cadrul compartimentului. In acest scop, un proces de selectare bun, necesita nu
numai evidentierea nevoilor de personal, a posturilor libere, ci si a cerintelor necesare pentru
ocuparea acestor posturi. Aceasta functie are o mare importanta in toate organizatiile si, in
special, in serviciile de sanatate.
d) Conducerea - este o functie orientata spre angajati si se refera la relatiile existente
intre manager si subordonati si necesita creerea unui mediu adecvat pentru motivatie, astfel
incat membrii organizatiei sa inteleaga ce se asteapta de la munca lor. Angajatii sunt condusi
spre realizarea obiectivelor organizatiei implicand modificari de comportamente si integrarea
personalului in activitati conforme cu descrierea postului.
Dupa H. Fayol , principiile conducerii sunt:
- diviziunea muncii ;
- autoritatea si responsabilitatea ;
- disciplina ;
- unitatea de comanda si directie ;
- subordonarea interesului personal celui general ;
- remunerarea ;
- ordinea ;
- echitatea ;
- initiativa.
Principiile conducerii formulate de Taylor sunt:
- inlocuirea perceptelor considerate acceptabile cu cele studiate stiintific;
- in realizarea obiectivelor organizatiei membrii echipei vor lucra in deplina
armonie, neacceptandu-se dezordinea si indisciplina;
- persoanele vor coopera pentru a indeplini scopurile propuse, individualismul haotic
nefiind acceptat;
- se va lucra pentru “output “ maximal si nu pentru “output” limitat;
- fiecare membru al echipei va lucra la capacitate maxima pentru a realiza obtinerea
celui mai inalt grad de prosperitate, atat pentru el, cat si pentru organizatie.

4
 Rezumand cale expuse, Enachescu ( 1998 ) consemneaza existenta a noua principii
generale ale conducerii:
- conducerea prin obiective ;
- invatarea prin experienta ;
- diviziunea muncii ;
- inlocuirea resurselor rare ;
- convergenta muncii ;
- functiile determina structura ;
- delegarea autoritatii ;
- conducerea prin exceptie ;
- utilizarea celui mai scurt drum pana la decizie.
e) Controlul - este functia prin care se realizeaza monitorizarea si evaluarea
performantei avand ca scop imbunatatirea serviciilor de sanatate. Se va tine cont de
compararea rezultatelor obtinute cu standardele stabilite adoptandu-se modificari in cazul
existentei unor discordante. Controlul include activitatile manageriale tintite pe producerea
rezultatelor si cresterea performantei.
Procesul de control este continuu, Taylor mentiona existenta a patru etape in realizarea
acestui proces :
- stabilirea de standarde pentru timp, calitate si cantitate;
- masurarea rezultatelor;
- confruntarea rezultatelor cu standardele;
- adoptarea masurilor necesare.

3. STRUCTURA MANAGEMENTULUI INTR-O ORGANIZATIE

Organizatia este un sistem deschis, compusa din doua sau mai multe persoane care
desfasoara activitati in comun pentru realizarea unuia sau mai multor obiective. Prin
organizatie se asigura coordonarea eforturilor angajatilor pentru a putea realiza obiectivele
propuse, care sunt greu de realizat in mod individual.
Intr-o organizatie, in functie de gradul de autoritate, responsabilitatea si tipurile de
activitati , sunt grupate pe mai multe nivele ierarhice:
- nivelul superior - ,,top management”
- nivelul mediu - ,, middle management”
- nivelul operational - ,, first-line management”
O organizatie cu structura simpla include un manager si unul sau mai multi angajati.
(fig. 1)
Organizatiile cu structura complexa prezinta trei nivele ierarhice: nivelul superior,
mediu si operational (fig.2).
La nivelul superior managerii au rol in conducerea organizatiei, ei regasindu-se la
nivelul directiilor generale, stabilind strategiile, politicile de sanatate, luarea deciziilor pentru
realizarea performantei ( de exemplu : ministrul sanatatii, presedintele şi vicepresedintele
unei case de asigurari).

Figura 1. Organizatia cu structura simpla

5
 La nivelul mediu managerii iau legatura direct cu managerii de la nivelul superior si
operational, realizand legatura dintre cele doua niveluri, avand rolul si responsabilitatea de
realizare a programelor si politicilor de sanatate stabilite la nivelul superior (de exempu
directorii de spitale).

nivel superior

nivel mediu

nivel operational

Figura 2. Organizatia cu structura complexa

La nivelul operational managerii conduc direct procesul de ingrijiri de sanatate (de

exemplu : sefii de sectie, sefii de laborator ).
Managerii se impart in cadrul organizatiei in doua categorii in functie de activitatile
coordonate:
- manageri generali - conduc unitati complexe in cadrul unei organizatii, desfasurand
activitati cu caracter integrator;
- manageri functionali - sunt responsabili pentru o singura activitate a organizatiei
sau pentru o grupa de activitati.
Peter Lawrence descrie patru stiluri diferite in activitatea de conducere necesare unui
manager pentru a realiza un management eficient : producator de servicii, administrator,
antreprenor, integrator.
In rolul de producator de servicii, managerul trebuie sa stie cum sa utilizeze in mod
competent resursele pentru a produce servicii de calitate cu costuri optime intr-un sistem
concurential. Un producator de servicii trebuie sa aiba un spirit pragmatic, rapiditate, munca
structurata, viziune clara cu focalizare spre rezultate. Activitatea sa va fi orientata spre
rezultate, sarcini, asigurandu-se de realizarea concreta a produselor si serviciilor considerate
la timp si in forma prevazuta.
Ca administrator, managerul este necesar sa stie sa planifice, organizeze, controleze
si sa coordoneze resursele umane, materiale si financiare. El trebuie sa realizeze un sistem
functional si eficient cu stabilirea sarcinilor si functiilor dupa criterii stiintifice dar in
conformitate cu politicile existente. Actiunile desfasurate in vederea realizarii obiectivelor
organizatiei vor fi infaptuite printr-o planificare strategica si alocarea adecvata a resurselor.
Administratorul se caracterizeaza prin viziune si abordare limitata, cu preocuparea pentru
detalii, munca structurata, focalizare spre procese.
In calitate de antreprenor, managerul are rolul de a imbunatati permanent imaginea
organizatiei prin introducerea unor idei noi, solutii noi organizatorice pe baza unor concluzii
personale. Este responsabil pe dezvoltarea pe termen lung a organizatiei prin analiza
permanenta a impactului mediului intern si extern asupra acesteia. Antreprenorul se
caracterizeaza printr-o viziune globala, rapiditate, munca nestructurata.
Rolul de integrator presupune modificarea strategiilor individuale in strategii de grup,
in vederea atingerii scopului si obiectivelor organizatiei pentru obtinerea performantei. Ca
integrator managerul va crea o motivatie pentru membrii grupului armonizand obiectivele
individuale cu cele ale grupului. Integratorul se caracterizeaza prin viziune globala, munca
structurata, focalizare spre procese.

6
 Aceste roluri se succed in functie de evolutia organizatiei, fiecare manager trebuind sa
posede cunostinte complexe si abilitati manageriale pentru a putea indeplini cu succes aceste
roluri.
Structura organizatiei se defineste ca ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor
organizatorice si a relatiilor dintre acestea, astfel alcatuite incat sa asigure obtinerea
performantelor dorite. Structura trebuie sa fie corespunzatoare scopului organizational si
situatiei existente. In cadrul structurii organizatorice se vor promova interesele organizatiei
care vor fi modificate in functie de evolutia sistemului si a serviciilor de sanatate. Factorii
care pot influenta deciziile in structura organizatiei sunt de natura economica, politica,
tehnologica si sociala. Astfel, un impact puternic in acest sens il au: guvernul, grupurile de
presiune, furnizorii de servicii si beneficiarii, iar folosirea de tehnologii sofisticate va duce la
crestera numarului de manageri, a nivelelor ierarhice si a gradului de coordonare.
Pe langa aceste tipuri de structuri, in ultimii ani s-au dezvoltat structurile matriciale
care au la baza gruparea departamentelor, in functie de programe, fiind conduse de un
manager general care organizeaza echipe de lucru in functie de complexitatea proiectului,
fiecare echipa avand cate un manager responsabil, din acest motiv aparand conflicte de
interese.

4. ROLURILE MANAGERIALE

Managerul are responsabilitati atat in cadrul organizatiei cat si in afara acesteia.

Aceste activitati au fost definite de Mintzberg , grupandu-le in trei categorii: interpersonal,
informational si decizional.
a) Rolurile interpersonale se refera la relatiile pe care managerul le are cu ceilalti:
- reprezinta organizatia - acest rol este datorat autoritatii formale si pozitiei simbolice
(primeste persoane importante, semneaza documente, etc);
- ,,leader” - managerul va crea un mediu de munca astfel incat sa incurajeze
subordonatii sa obtina performanta maxima;
- agent de legatura - managerul stabileşte si mentine o retea de relatii in exteriorul
organizatiei in beneficiul acesteia.
b) Roluri informationale - managerul reprezinta o sursa de informatii pentru
organizatie, informatii ce pot proveni din interiorul sau exteriorul acesteia:
- colector de informatii - rol de receptor - managerul aduna informatii legate de
munca celorlalti din diverse surse, apoi selecteaza informatiile utile si relevante, pentru a le
utiliza în luarea deciziilor;
- diseminator - managerul alege informatiile care trebuie stiute de altii pentru a fi
difuzate ;
- purtator de cuvant - reprezinta organizatia la diverse nivele.
c) Roluri decizionale - in procesul de luare a deciziilor managerul va utiliza toate
informatiile pe care le detine, pentru a initia activitati ce vor duce la realizarea obiectivelor
organizatiei:
- antreprenor - agent de schimbare - managerul ia decizii referitoare la schimbarile
din cadrul organizatiei, actionad din proprie initiativa in vederea imbunatatirii calitatii
serviciilor de sanatate;
- mediator - rolul persoanei care rezolva conflictele - managerul va trebui sa ia
decizii care decurg din evenimente neprevizibile care nu sunt sub controlul lui;
- aloca resursele - managerul trebuie sa planifice timpul si sa programeze munca,
autorizand actiunile ce vor fi luate;
- negociator - managerul opereaza cu diferite persoane sau grupuri de persoane,
avand rolul de a lua decizii legate de repartizarea resurselor organizatiei.
Pentru a putea aplica cu succes in practica aceste roluri, managerul are nevoie de
aptitudini sau abilitati tehnice, umane şi conceptuale. Astfel:

7
 a) Abilitatile tehnice se refera la o buna cunoastere in utilizarea tehnicilor specifice
tipurilor de activitati, adica la nivelul de competenta existent intr-o activitate specifica.
Aptitudinile tehnice caracterizeaza manageri de la nivelul operational care sunt responsabili
de producerea ingrijirilor de sanatate.
b) Abilitatile umane - sunt o caracteristica comuna a managerilor. Un manager cu
abilitati umane eficiente va fi constient de atitudinea, perceptia si sentimentele celor din jur
luandu-le in considerare in procesul managerial.
c) Abilitatile conceptuale - caracterizeaza managerii de la nivel superior si se refera
la o gandire strategica, la intelegerea relatiilor dintre organizatie si mediul sau extern.
Managerul trebuie sa poata sa vada operatiunile si organizatia ca un intreg.
Avand in vedere aceste roluri si aptitudini, fiecare manager isi poate construi propria
conceptie si isi poate dezvolta propriul stil managerial.

5. AUTORITATEA SI RESPONSABILITATEA IN MANAGEMENT

In management autoritatea este sarcina pe care o are un manager de a pretinde

ascultare.Prin autoritate se pot lua si executa decizii.
O definitie functionala a autoritatii ar fi : capacitatea de a modifica atitudinea sau
comportamentul unei persoane.
Principalele surse de autoritate sunt :
a) Pozitia ierarhica - este legata de pozitia pe care o ocupa un conducator intr-o
unitate, avand un caracter trecator atat timp cat managerul ocupa functia ierarhica in cadrul
organizatiei ;
b) Autoritatea de competenta - este obtinuta prin cunostintele acumulate si
tehnologiile folosite de un conducator in activitatea sa manageriala. Pentru a putea genera
autoritate, resursele trebuie sa fie esentiale pentru functionarea organizatiei, nesubstituibile si
sa fie in cantitati reduse in posesia unui numar mic de indivizi.
c) Charisma este o calitate innascuta si reprezinta capacitatea de a inspira altor
indivizi dorinta de a se identifica cu detinatorul acestei calitati. Charisma este dependenta de
factori subiectivi cum ar fi prestigiul sau admiratia atribuite de altii, individului.
Managerii eficienti trebuie sa stie sa contrabalanseze sursele autoritatii si in acelasi
timp sa nu incerce sa-si exercite autoritatea in arii in care nu sunt competenti.
Tipuri de autoritate :
a) Autoritatea ierarhica - este acea autoritate directa, conform caruia un superior isi
exercita controlul asupra subordonatului sau. Fiecare manager va face apel la acest tip de
autoritate deoarece intr-o organizatie eficienta trebuie sa existe o singura linie de subordonare
directa, puterea de decizie fiind atribuita celor cu autoritate ierarhica.
b) Autoritatea expertului - este detinuta de acele persoane din organizatie care au
rolul de a furniza sfaturi, sugestii sau recomandari celor cu autoritate ierarhica, dar nu pot lua
decizii obligarorii pentru personal. Acest tip de autoritate este necesara mai ales in planificare
si control.
c) Autoritatea functionala - este autoritatea pe care a primit-o un individ referitor la o
anumita problema legata de activitati de personal din alte departamente. In autoritatea
functionala managerii directi sunt privati de autoritatea lor pe un domediu limitat, aceasta
autoritate fiind data altor persoane de catre superiori.
Una dintre cele mai frecvente metode utilizate in management este delegarea
autoritatii. Delegarea este procesul de atribuire temporara a uneia din sarcinile unui cadru de
conducere, unui subordonat, insotita de competenta si responsabilitatea corespunzatoare.
Etapele principale in delegarea autoritatii sunt:
- atingerea obiectivului propus;
- stabilirea persoanei careia i se deleaga autoritatea;
- alocarea resurselor necesare atingerii obiectivelor;

8
 - contactul cu subordonatii.
Principalele elemente ale procesului de delegare sunt :
- insarcinarea - reprezinta functia prin care I se atribuie unui subordonat efectuarea
unei sarcini care-i revine de drept prin organizare formala;
- atribuirea competentei formale - subordonatul are libertatea de a decide si a actiona,
in vederea indeplinirii sarcinii primite;
- incredintarea responsabilitatii - cel care a primit sarcina este obligat sa o
indeplineasca iar in functie de rezultatele obtinute va fi recompensat sau sanctionat.
Pentru a preveni o delegare ineficienta a autoritatii se va avea in vedere urmatoarele:
- pentru atingerea rezultatelor primite se va delega autoritate suficienta;
- selectionarea persoanelor se va face in functie de gradul de pregatire;
- se vor realiza sisteme si metode de control adecvate pentru a mentine un echilibru
intre un control rigid si o ,,scapare totala a controlului”;
- obtinerea unor rezultate bune va fi recompensata.
Managementul unitatilor medicale are o serie de particularitati atat de la o organizatie
la alta cat si de la un sistem de sanatate la altul. Managementul sanitar prezinta o serie de
insusiri specifice in fiecare tara, determinate de dezvoltarea economica, de legislatie, cultura,
traditie, practici si de nivelul de educatie manageriala a persoanelor, cu functii de conducere
in sectorul ocrotirii sanatatii.

6. DELEGAREA AUTORITATII

Prin delegarea autoritatii se intelege atribuirea temporara catre un subordonat, insotita

de competenta si responsabilitatea corespunzatoare, a unei sarcini care in mod normal apartine
cadrului de conducere. Autoritatea poate fi delegata cand seful nu are timp suficient pentru
rezolvarea tuturor problemelor, sau cand nu poate coordona intreaga activitate, sau cand
doreste sa verifice potentialul unor colaboratori in a indeplini atribute de conducator.
Delegarea autoritatii este un proces obligatoriu in cazul in care se promoveaza
descentralizarea.
Formele de delegare sunt:
- delegarea simpla, care se practica in unitati mici cu referiri la sarcini curente ;
- autorizarea, care are un mandat limitat pentru rezolvarea unor sarcini precise ;
- imputernicirea, da mai multa libertate de actiune ;
- trecerea temporara a puterii unei alte persoane pe perioade limitate de timp si in cazuri de
forta majora.
Delegarea autoritatii pentru a fi cu adevarat eficienta trebuie sa respecte cateva reguli :
- sa se stabileasca precis obiectivele si sa se formuleze clar sarcinile ;
- motivarea delegarii, verificarea rostului delegarii
- existenta unui acord in privinta resurselor umane, materiale, financiare si de timp;
- formularea precisa a responsabilitatilor ;
- asigurarea libertatii de actiune a delegatului.
Pot fi delegate autoritatile care presupun sarcini de rutina, sarcini ce pot fi realizate si
de alte persoane, sarcini care nu necesita o competenta speciala, precum si cele care au drept
scop cresterea nivelului profesional al cadrelor. Nu se deleaga autoritatile care includ sarcini
dificile, evaluarea subordonatilor, propuneri de avansare si recompensare a personalului si
autoritatile care tin de prestigiul sefului.
In delegarea autoritatii pot apare dificultati care apartin conducatorului
(supraapreciere personala, incompetenta profesionala), sau care apartin subordonatilor
(nepricepere, lipsa de incredere in fortele proprii, pasivitate si dezinteres).

9
 Capitolul 2. SISTEME DE SANATATE

Sistemul de sanatate este alcatuit din totalitatea componentelor care participa la

realizarea starii de sanatate a familiei si comunitatii. Din punct de vedere social, sistemul de
sanatate este o componenta a sistemului functionand ca un subsistem. La randul lui un sistem
de sanatate are are in structura sa elte subsisteme aflate in interrelatie. Aceste subsisteme nu
se pot dezvolta inafara sistemului social.
Subsistemele din structura sistemului de sanatate sunt:
- producerea si dezvoltarea resurselor umane, materiale si financiare;
- alcatuirea, intogmirea de programe de sanatate (orientate spre o animita finantare);
- finantarea ( impozite, texe, contributii, plata directa, surse externe,etc.);
- managementul ( include planificarea, luarea deciziilor, monitorizarea si evaluarea
programelor);
- oferirea de servicii de sanatate ( se furnizeaza ingrijirile de sanatate).
La inceputul anilor “90 au avut loc schimbari ample ale sistemelor de sanatate in
numeroase tari din Europa dar si in America. Aceste schimbari au fost generate de cresterea
continua a cheltuielilor pentru sanatate, fara imbunatatirea starii de sanatate, calitatea
insuficienta a serviciilor acordate, inegalitatea acoperiri populatiei cu servicii de sanatate,
volumul mare de munca fara o recompensare corespunzatoare. Modificarile aparute au
incercat sa reduca si/sau sa elimine disfunctiile enumerate anterior.
Un sistem de sanatate ar trebui sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi optim:
- acoperire generala a populatiei cu servicii de sanatate;
- accesibilitate economica, geografica si temporala;
- concordanta cu nevoile de sanatate ale populatiei;
- eficacitate;
- eficienta inalta;
- echitate;
- posibilitati de alegere;
- acceptabilitate din partea populatiei;
- statul trebuie sa fie responsabil de sanatatea populatiei.
In realitate existenta unui astfel de sistem de sanatate care sa raspunda tuturor acestor
conditii, este imposibila deoarece in timp apar modificarile legate de practica medicala,
rezerve disponibile, prioritati de dezvoltare.
Un sistem de sanatate isi defineste politica de reforma sanitara prin urmatoarele
obiective:
- imbunatatirea starii de sanatate a populatiei;
- furnizarea de ingrijiri de sanatate de o inalta calitate;
- garantarea accesului, inclisiv economic, la ingrijirile medicale.
Intr-un sistem de sanatate se stabilesc relatii intre beneficiarii de ingrijiri de sanatate
(pacientii), furnizorii (medicii sau echipa medicala), si un tert platitor ( guvernul, casa de
asigurari de sanatate sau alte organizatii). Aceste relatii pot fi:
a) relatii simple- care se stabilesc intre pacient (consumatorul de servicii de sanatate) si medic
(furnizorul de servicii de sanatate); sunt relatii directe in care pacientul plateste medicului
ingrijirile medicale pe care le primeste;
b) relatii complexe - in care pelanga utilizatori si furnizori de servicii de sanatate intervine si
tert platitorul ( guvernul sau casele de asigurari de sanatate). In relatiile complexe furnizorii
de servicii medicale sunt reprezentati de obicei de o echipa comlexa medicala in care cei care
acorda servicii de sanatate sunt : medicii de familie, medicii specialisti, stomatologi, asistente
medicale, etc.
Relatiile stabilite intre comsumatori, furnizori si tert platitor se refera la :
- accesibilitatea populatiei la serciciile de sanatate;

10
- furnizarea de ingrijiri de sanatate de catre medic pacientului;
- tipul de plata - de la tert platitor la furnizor sau de la pacient la furnizor;
- caracteristicile serviciilor de sanatate.
Analizand si caracterizand sistemele de sanatate din punct de vedere al fluxului
financiar, indiferent de tipul sistemului sanaitar, se poate observa existenta a trei participani:
tert platitorul, furnizorul si consumatorul de servicii medicale.
Performanta unui sistem de sanatate este data in mare parte de modul in care are loc
strangerea fondurilor pentru asistena sanitara precum si de modul de distribuire a acestora
catre firnizori.
Sursele principale de colectare a fondurilor pentru asistenta sanitara sunt reprezentate
prin:
- impozite generale - banii colectati ajung la bugetul statului de unde sunt distribuiti sectorului
sanitar conform bugetului aprobat la inceputul fiecarui an de organismele abilitate;
- primele de asigurare obligatorii - sunt platite de fiecare individ in parte indiferent de starea
de sanatate ; aceste prime sunt un procent fix din venitul salariatilo si cel al firmei si nu sunt
corelate cu riscurile de imbolnavire a individului; primele se definesc ca asigurari sociale de
sanatate;

UTILIZATORII DE servicii furnizate FURNIZORII DE

SERVICII plati directe INGRIJIRI DE SANATATE

taxe cereri de plata

impozite
acoperire plati - salarii
in caz de boala - capitatie
- per serviciu
TERT PLATITOR

Figura 3. Relatiile economice din ingrijirile de sanatate

- primele de asigurare voluntara - sunt optionale, si sunt corelate cu starea de sanatate a

persoanelor asigurate;
- plata directa a serviciilor medicale se practica mai ales in sistemul privat dar si in celelalte
sisteme de obicei fiind vorba de coplati.
Modul de plata al furnizorilor de asistenta sanitara se face prin numeroase mecanisme,
neexistand insa legatura directa intre modul de strangere a fondurilor si distribuirea banilor.
Sistemele de sanatate pot fi clasificate in mai multe moduri: in functie de modul de
finantare, relatiile care se stabilesc intre consumatori,furnizori si tert platitori; rolul pe care
statul il are in finantarea si organizarea asistentei medicale; in functie desursele de finantare.
1. Serviciile de sanatate sunt finantate prin scheme foarte diverse, sistemele de finantare
prezentand patru dimensiuni care influenteaza politica de sanatate:
a) Sursele de finantare a serviciilor de sanatate
b) Gradul de acoperire a populatiei cu ingrijiri de sanatate
c) Tipul de coplata
d) Remunerarea medicilor
a) In functie de modelul serviciilor de sanatate si a politicilor de sanatate exista urmatoarele
surse de finantare:
- plata directa nerambursabila de la pacient la medic;
- asigurarea privata;
- asigurarea sociala pentru sanatate;
- asigurarea publica guvernamentala.
Modalitatile de plata sunt:

11
- plata directa imediata in cazul unui singur act terapeutic (consultatie, bronhoscopie,
radiografie, etc)
- plata per serviciu - in cazul existentei unui grup de acte medicale (exemplu perioada de la
internare la externare cuprinde mai multe acte terapeutice)
- plata per capita - lunar- in functie de perioada necesara ingrijiri unei persoane
- plata per salariu - in functie de perioada de timp pe care furnizorul o ofera pentru ingrijire.
b) Gradul de acoperire a populatiei cu ingrijiri de sanatate este diferit in functie de tipul de
asigurare:
- in asigurarea sociala pentru sanatate contributia este in functie de venitul fiecarui cetatean,
iar furnizarea de servicii este in functie de nevoi,respectand principiul solidaritatii.
- in asigurarea privata au acces doar persoanele cu venituri mari iar cei cu venituri reduse nu
pot beneficia de ingrijiri de sanatate.
- in asigurarea publica guvernamentala se asigura o acoperire universala insa resursele umane,
financiare si materiale sunt reduse existand probleme de finantare.
c) Tipul de coplata
Observandu-se, uneori, accesul nejustificat al populatiei la serviciile de sanatate s-a
incercat stoparea acestuoa prin introducerea unor scheme de coplata. Aceste scheme sunt:
- co-asigurarea - prin care pacientul plateste un procent fix din pretul unui serviciu primit;
- co-plata - pacientul plateste o suma fixa pe actul medical primit.
Uneori aceste scheme se pot combina, infuentand si limitand accesul la serviciile de
sanatate a pacientilor care au venituri reduse.
d) Remunerarea medicilor
Sunt descrise scheme multiple de remunerare a medicilor, de cele mai multe ori aceste
scheme combinandu-se. Utilizandu-se aceste scheme s-a observat aparitia unei supra solicitari
de servicii din partea medicilor, acestia incercand sa obtina astfel o remuneratie mai
buna.Acest fapt a dus la un control mai riguros al activitatii medicilor si laa reducerea
schemelor de remunerare , in prezent existand :
- plata per serviciu - furnizorul de sanatate primeste o plata de fiecare data cand ofera un
serviciu rambursabil
- plata bazata pe diagnostic - furnizorul primeste o plata fixa care este stabilita in prealabil, de
fiecare data cand trateaza un pacient cu un animut diagnostic specificat.
- capitatia - furnizorul primeste o suma fixa, specificata dinainte pe fiecare perioada de timp,
pentru fiecare individ inscris pe listele proprii ale medicului respectiv
- bugetul global - furnizorul un buget total, pentru alocare fondurilor, pentru o perioada
definita de timp
- salarul - furnizorul primeste o suma fixa de bani specificata in prealabil in vederea
indepliniri unor activitati specifice
- plata pentru timpul lucrat - furnizorul primeste o anumita suma de bani pentru fiecare ora de
lucru .
Mai sunt descrise si alte scheme ca:
- plata prin stimulente
- plata pe zi de spipalizare.
2. Din punct de vedere al tipurilor de relatii care se stabilesc intre consumator, furnizorul de
servicii de sanatate si tertul platitor s-au descris mai multe tipuri de sisteme de sanatate,
grupate in sapte modele:
a) Modelul cu plata voluntara - ,,din buzunar”
- cea mai simpla forma de plata, din buzunar;
- exista legaturi directe intre consumatori si furnizorii de servicii medicale;
- competitie intre furnizorii de servicii;
- plata serviciilor depinde de capacitatea de plata;
- inechitate si accesul inadecvat la asistenta medicala;
- este utilizat mai ales pentru plata medicamentelor sau plata consultatiilor private.

12
b) Modelele de asigurare voluntara cu rambursarea pacientilor:
- plata per act directa, a furnizorilor;
- nu exista legaturi intre furnizori si asigurati;
- exista competitie intre companiile de asigurare;
- se stabilesc prime in functie de riscurile individuale;
- exista urmatoarele dezavantaje : - costuri administrative crescute;
- aparitia fenomenului de hazard moral;
- existenta unor inechitati sistematice;
- rambursarea banilor consumatorilor pentru serviciile medicale acoperite de
politele de asigurare;
- este utilizat in piata privata in Anglia, Olanda, S.U.A.
c) Modelul de asigurare obligatorie cu rambursarea pacientilor:
- plata directa per act a medicilor de catre pacienti;
- nu exista legaturi intre finantatori si furnizori;
- nu exista competitie intre fondurile finantatoare;
- se stabilesc prime obligatorii in functie de venituri;
- scad inechitatile in selectia riscurilor existente in modelul precedent, aparand
fenomenul solidaritatii, cei cu venituri crescute cotizeaza si pentru cei cu venituri reduse;
- dezavantaje : - aparitia hazardului moral;
- cererea indusa de oferta;
- tendinta spre costuri administrative mari;
- rambursarea costurilor facute de pacienti comform celor prevazute in schema de
asigurare;
- existenta co-platilor - impartirea cheltuielilor intre pacienti si asiguratori;
- modelul este utilizat, prin elementele descrise anterior , in Belgia si Franta.
d) Modelul de asigurare voluntara contractuala ;
- plata per act sau capitatie, prin intermediul tertului platitor;
- exista competitie intre companiile de asigurare si intre furnizori, dirijata de
asiguratori si nu de consumatori;
- serviciile sunt furnizate liber pacientilor asigurati;
- exista prime de asigurare fixe, comunitare;
- principalul dezavantaj il constituie capacitatea redusa in realizarea echitatii si
solidaritatii;
- deoarece se adresa in principal celor care lucrau si ramanea neacoperita o mare
parte a populatiei, acest model a fost abandonat.
e) Modelul public contractual
- plata per act sau capitatie prin intermediul fondurilor de asigurare catre furnizorii
independenti; plata este in functie de calitatea si cantitatea muncii prestate;
- serviciile sunt furnizate in mod liber pacientilor;
- exista contributii obligatorii , legate de venitul fiecaruia, sursa de finantare fiind
atat impozitul general cat si primele de asigurare;
- tertul platitor este un organism public reprezentat de guvernul central sau local,
doctorii si spitalele;
- exista separare intre finantatori si platitori;
- dezavantajul principal este inexistenta libertatii de alegere aiguratului;
- acest model functioneaza in Germania, Anglia pentru asistenta primara si in
Belgia, Olanda, Germania, Anglia pentru spitale si partial utilizat in Franta.
f) Modelul de asigurare voluntara cu integrare intre furnizor si asigurator:
- plata se realizeaza prin salarii si bugete prospective;
- exista competitie intre asiguratori;
- serviciile sunt furnizate liber pacientilor;
- exista si aici prime voluntare, fixe;

13
 - exista libertate in alegerea companiilor de asigurare dar acest fapt limiteaza
alegerea medicului de catre pacient, aceasta facandu-se in functie de compania de asigurare
aleasa;
- dezavantajul acestui model il reprezinta, ca la orice model voluntar, dificultatea
de a obtine protectia grupurilor vulnerabile;
- este utilizat in S.U.A., in Europa este putin utilizat.
g) Modelul de asigurare obligatorie cu integrare intre furnizare si asigurare ( modelul public
integrat) : - plata se face prin salarii si bugete prospective;
- serviciile sunt furnizate liber pacientilor;
- finantarea se face prin contributii legate de venituri, obligatorii de obicei prin
impozite generale,
- terti platitori sunt reprezentati de autoritatile publice centrale sau locale;
- dezavantaj: nu exista libertatea de alegere a asiguratului de catre consumator si
nici a furnizorilor;
- prin obligativitatea modelului se asigura acoperirea universala si echitatea
necesara;
- este utilizat in Spania si pentru spitalele publice in Franta si Irlanda si a fost
utilizat de fostele regimuri socialiste.
Modelul romanesc al sistemului de asigurari de sanatate nu este un model care sa se
indentifice cu unul din modelele descrise anterior, insa caracteristicile principale pe care le are
il apropie cel mai mult de modelul public integrat. (fig. 4)
3. Din punct de vedere al rolului statului in finantarea si organizarea asistentei medicale se
pot descrie trei tipuri de sisteme sanitare :
- sisteme liberale,
- sisteme nationale,
- sisteme intermediare.
a) Sisteme liberale :
- au functionat in S.U.A. si Elvetia, ca sisteme pure pana la introducerea obligativitatii
asigurarilor;
- se caracterizeaza prin: - descentralizare a politicilor sanitare
- adeziune voluntara la asigurarile de sanatate;
- organizare pluralista a medicinii, asigurarile private sunt
finantate prin cotizatii voluntare platite atat de salariati cat si de patroni, cuantumul primelor
variind in functie de serviciile asigurate.

Casa Judeteana de Asigurari

Sociale de Sanatate
contributie obligatorie contracte
platita de angajat cu furnizorii
si angajator
ASISTENTA ASISTENTA
PRIMARA TERTIARA
medic de familie spitale

ASISTENTA
SECUNDARA
ambulatorul de specialitate

PACIENTI

Figura 4 Modelul sistemului de asigurari sociale de sanatate

14
b) Sistemele nationale :
- aceste sisteme functioneaza in Marea Britanie dar si in alte tari ca Spania;
- se caracterizeaza prin: - acoperire universala a populatiei cu aasistenta medicala;
- accesul la medicina ambulatorie si la spital se face comform
unor reglementari stricte;
- finantarea provine mai ales prin impozite de stat;
- exista si sector privat ,,pentru profit” prezent atat in planul
asigurarilor cat si al prestatiilor medicale.
c) Sistemele intermediare :
- se regasesc in multe tari si state : Franta, Germania, Japonia, Canada etc;
- combina unele caracteristci ale sistemelor nationale si liberale;
- se caracterizeaza prin: - universalitatea accesului la serviciile de sanatate;
- practica medicala este cea liberala;
- finantarea este pluralista bazata mai ales pe cotizatii sociale;
- sistemul medical are forme multiple de organizare;
- taxele suportate de pacienti sunt inferioare taxelor din
sistemele liberale dar superioare celor din sistemele nationale.
4. Cea mai utilizata clasificare a sistemelor de sanatate este in functie de sursele de
finantare:
a) Sistemul national de sanatate ( tip Beveridge)- finantat prin impozite;
b) Sistemul de asigurari sociale de sanatate (tip Bismarck)- finantarea se realizeaza prin prime
obligatorii de asigurare dependente de venituri;
c) Sistemul voluntar de asigurari (asigurari private) - finantare privata, primele de asigurare
sunt in functie de riscurile asiguratilor;
a) Sistemul national de sanatate:
- se regaseste in : Anglia, Spania, Danemarca, Firlanda, Islanda, Suedia, Norvegia,
Irlanda, Grecia, Canada.
- se caracterizeaza prin: - sursele de finantare sunt taxele generale, care se aduna sub
forma de buget public la nivelul guvernului;
- este controlat de guvern care este si tert platitor;
- exista si un buget de stat;
- bugetul este impartit pentru diferite sectoare, fiecarui sector
revenindu-i un anumit procent, care este modificat anual;
- procentul destinat sanatatii este distribuit de la nivelul
Ministerului Sanatatii, pe baza unor criterii, autoritatolor judetene de sanatate, care apoi
distribuie fondurile existente spitalelor si medicilor de familie;
- medicii incheie contracte cu autoritatile locale fiind platiti
sub diverse forme : per act, per capita, per serviciu, salar, etc;
- se practica intr-o masura mica si sistemul de co-plata de catre
pacienti;
- exista si un sector privat in acest sistem.
- avantaje - accesibilitate generala;
- acoperire universala;
- costul mai redus al administrarii unui astfel de sistem.
- dezavantaje - exista lista de asteptare;
- eficienta scazuta la gestionarea fondurilor;
- oferta crescuta de servicii din partea medicilor pentru o remuneratie
suplimentara;
- lipsa de stimulente pentru medici.
b)Sistemul de asigurari sociale pentru sanatate

15
 - este sistemul cel mai vechi din Europa si opereaza in Germania, Austria, Belgia,
Franta, Olanda;
- se caracterizeaza prin : - finantarea se face prin contributii obligatorii in proportii
diverse, patron si angajat;
- contributia se face prin plata unui anumit procent in functie de
venit si se colecteaza la nivelul caselor de asigurari;
- guvernul este cel care stabileste politicile de sanatate si
asigura mecanisme pentru urmarirea realizarii scopurilor propuse;
- casele de asigurari sunt independente de guvern, dar
functionarea lor se face prin reglementari stricte si stabilesc contracte de prestare a serviciilor
cu spitalele, medicii de familie, medicii stomatologi, farmacisti, etc.
- avantaje - cresterea descentralizarii sistemului, banii nu sunt distribuiti de Ministerul
Sanatatii, plata diveritelor acte medicale facandu-se de diferite organisme independente
(casele de asigurari);
- fondurile destinate sanatatii sunt independente de modificarile prioritatilor
politice;
- exista competitie intre furnizorii de asistenta medicala, prin stabilirea unor
standarde de catre organismele platitoare, fapt ce duce si la cresterea calitatii asistentei
medicale;
- tertul platitor ajuta la stabilirea si respectarea drepturilor pacientilor in
calitatea lor de clienti ai furnizorilor de servicii de sanatate;
- fluxul fondurilor este vizibil in sistem;
- sistemul asigura surse de venituri stabile pentru sistemul de sanatate;
- prin acest model se realizeaza furnizarea mult mai eficienta a serviciilor de
sanatate comparativ cu alte modele, precum si cresterea fondurilor disponibile pentru sanatate
atat in valoare absoluta, cat si ca procent din P.I.B.
- dezavantaje - contributia pentru asigurarile sociale de sanatate platite si de angajator si
de angajat duce la o crestere a costului muncii pentru firme putandu-se ajunge la introducerea
acestor prime in costul produselor;
- cei care nu sunt salariati ( someri, elevi, pensionari etc) sunt acoperiti din
alte fonduri de la bugetul de stat, fapt dificil de realizat in unele cazuri;
- stabilirea cu dificultate a primelor ce trebuie platite de cei ce lucreaza pe
cont propriu, pentru ca aceste prime sunt legate in special de veniturile realizate;
- costurile administrative sunt mai crescute deat la un sistem bazat pe
impozite generale.
c)Sistemul voluntar de asigurari ( privat):
- s-a dezvoltat foarte mult in S.U.A.
- se caracterizeaza prin : - predominanta asigurarilor private si a modelului de plata
direct medic-pacient;
- avantaje :- exista competitie intre furnizorii si finantatorii serviciilor medicale care au
interesul sa atraga cat mai multi bani si prin aceasta a cat mai multor pacienti, ceeace duce la
cresterea calitatii serviciilor de medicale si la sporirea ofertei cantitative si calitative acordata
pacientilor.
- dezavantaje - slaba acoperire a populatiei ;
- costurile sanaitare cresc continuu aparand fenomenul descris sub numele
de selectie adversa.
Cele trei tipuri de sisteme in practica se regasesc sub diferite combinatii, modificate de
la o tara la alta in functie de optiunile fiecareia. In ultima perioada de timp s-a constatat
tendinta de apropiere a acestor tipuri de sisteme sanitare, politicile de sanatate urmarind
combinarea avantajelor si reducerea dezavantajelor. Astfel in sistemul national de sanatate se
incearca sa se introduca metode concurentiale care sunt specifice sistemelor de asigurari de

16
sanatate. De asemenea in sistemul asigurarilor de sanatate si sistemul privat se incearca
modificari fiscale prin introducerea unor reglementari in acest sens.

Reforma sistemelor de sanatate

Reforma sistemelor de sanatate din fiecare tara nu se poate face decat in concordanta ,
si odata cu modifiicarile in sistemele economice si sociale nationale din care fac parte. Aceste
modificari comporta o decizie intersectoriala bazata pe o cercetare calitativa sociala,
abordarea sanatatii fiind strans legata de tipul de sistem politic existent. In tarile din Europa
Occidentala tipologia sistemelor se bazeaza pe echitate si eficacitate, sistemul predominant
fiind cel de asigurare sociala de sanatate. In tarile din Europa Centrala si deEst, care in trecut
aveau o sustinere economica a sanatatii rationalizata, rigida si ineficace, se incearca sa se
modifice bazele structurale ale sistemelor de ingrijiri de sanatate pentru a le face concordante
cu principiile democratice si regulile unei economii de piata in formare.
In procesul de reforma din tarile Europei Centrale si de Est au aparut o serie de
probleme legate de: cresterea necontrolata a cheltuielilor pentru sanatate, degradarea continua
a starii de sanatate a populatiei, lipsuri materiale, utilizarea inadecvata a personalului sanitar,
subfinantarea, sporirea necontrolata a sistemului privat.
Toate aceste probleme au facut ca pentru aceste tari sa se sugereze prioritati in reforma
sistemului de ingrijiri de sanatate:
- descentralizarea sistemului de ingrijiri de sanatate;
- metodele de planificare si gestiune vor fi schimbate;
- incercarea de mentinere a unei largi accesibilitati;
- vor fi infiintate si dezvoltate servicii de sanatate comunitara;
- prioritate a preventiei primordiale si primare;
- personalul sanitar va fi supus unui proces de pregatire continua.
In tarile Europei Occidentale si in tarile membre O.C.D.E. ( Organizatia de Cooperare
si Dezvoltare Economica) principalele obiective in procesul de reforma sunt:
- descentralizarea sistemelor de ingrijiri de sanatate prin deconcentrare, dezolutie si delegare a
autoritatii;
- introducerea unor metode manageriale moderne in conducerea serviciilor de sanatate;
- infiintare unor mecanisme care sa asigure calitatea ingrijirilor de sanatate ;
- scaderea inechitatilor intre oferta si accesul la serviciile de sanatate;
- reducerea utilizarii inadecvate a tehnologiei moderne;
- introducerea competitiei controlate;
- plata institutiilor si a medicilor pe baza unor criterii de performanta.
Reformele din toate tarile au ca obiectiv principal convergenta spre sisteme mixte cu
mecanisme de reglare efectiva prin control public si ,,piata controlata”. Astfel in sistemul
national de sanatate se incearca sa se introduca unele elemente de piata iar in sistemul
asigurarilor sociale de sanatate se incearca introducerea unor mecanisme de control
guvernamental si administrativ.
Sistemele de sanatate care functioneaza in fiecare tara, in caracteristicile proprii
fiecarei tari, trebuie privite ca o componenta de baza, ca un pilon central al reformei sanitare
in ansamblul ei. Fara o reforma corespunzatoare a serviciilor de sanatate nu se pot acoperi
toate aasteptarile populatiei, personalului medico-sanitar si politicienilor.

17
 Capitolul 3. MANAGEMENTUL UNITATILOR SANITARE

Managementul unitatilor sanitare prezinta un caracter complex determinat de o serie

de factori ca : politicile sanitare care genereaza sistemul, bugetul existent, segmentarea
activitatilor, dinamica relatiilor de munca, diversitatea profesionistilor. Este o functie
continua, sistemica in contextul general al managementului.
Pentru organizarea unei unitati sanitare si pentru buna desfasurare a acesteia,
managementul trebuie sa parcurga urmatoarele etape :
- definirea conceptului de ingrijiri medicale care urmeaza sa se aplice in unitatea
respectiva;
- dezvoltarea obiectivelor generale de practica medicală care vor fi separate in
obiective specifice, in vederea obtinerii performantei;
- formularea si dezvoltarea politicilor de practica, care se adreseaza atat personalului
cat si utilizatorilor de servicii de sanatate ; politicile de practica trebuie sa fie conforme cu
politicile de sanatate si cu legislatia existenta;
- dezvoltarea unui plan de actiuni pentru realizarea activitatii specifice unitatii
sanitare;
- formularea de obiective si dezvoltarea principiilor in afaceri; managerul va preciza
cheltuielile unitatii sanitare;
- elaborarea standardelor de calitate;
- dezvoltarea programului de planificare a resurselor umane; managerul va stabili
componenta echipei medicale, numarul de specialitati existente, necesitatea angajarii unui
contabil, jurist, etc ;
- elaborarea sistemului informational din interiorul si exteriorul serviciului medical
respectiv.
Politicile de practica medicala trebuie sa existe in fiecare unitate sanitara si sa fie
cunoscute de toti membrii echipei medicale. Politicile de practica includ principiile de
functionare a cabinetului respectiv a unitatii sanitare si ele sunt, de regula, urmatoarele :
- pastrarea unei atitudini morale si etice fata de membrii echipei si fata de pacienti :
- respectarea programului de consultatii pentru rezolvarea unor urgente solicitate de
pacienti ;
- programarea orelor de consultatie a pacientilor;
- stabilirea numarului de pacienti care pot fi consultati optim intr-o perioada de timp;
- limitarea ariilor de practica la specializarea obtinuta de fiecare medic;
- inlocuirea unui medic care nu este disponibil, cu alt medic din echipa;
- stabilirea planurilor de plata a ingrijirilor oferite catre pacienti;
- evitarea si controlul infectiilor prin respectarea principiilor de igiena si prin
monitorizarea, evaluarea si aplicarea de masuri corective;
- mentinerea performantei serviciului prin formarea si dezvoltarea personalului in
raport de nevoi;
In functie de complexitatea activitatilor care se desfasoara in unitatea respectiva si in
functie de gradul de specializare al profesionistilor, structura unitatii medicale poate fi simpla
sau complexa:
- structura simpla este caracteristica cabinetului medical individual si cabinetului
medical stomatologic , format dintr-un medic sau stomatolog si una sau doua asistente
medicale
- structura complexa include dispensarele pentru practica in grup, policlinicile,
spitalele; exista mai multe niveluri de management ( nivelul superior, mediu , operational)
Relatiile dintre furnizorii de servicii medicale si casele de asigurari se stabilesc si se
desfasoara pe baza de contract care se incheie anual aceste relatii fiind de natura civila. La
incheierea contractelor partile vor avea in vedere interesul asiguratilor si se va tine seama de

18
economicitate, eficienta si calitatea serviciilor oferite pe baza criteriilor elaborate de Casa
Naţională de Asigurări de Sănătate , Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor
din România , Ordinul Asistenţilor Medicali din România .
Contractele de furnizare de servicii medicale cuprind si obligatiile partilor legate de
buna gestionare a fondurilor precum si clauze care sa reglementeze conditiile de plata a
serviciilor furnizate.
Furnizorii de servicii medicale sunt platiti in mai multe moduri:
- pentru asistenta medicala primara si de specialitate ambulatorie prin:
- tarif per persoana asigurata;
- tarif per serviciu medical;
- suma fixa negociata pe pachetul de servicii medicale, dupa caz.
- pentru asistenta medicala din spitale si din alte unitati , in afara celor din
ambulatoriu , prin:
- tarif pe caz rezolvat;
- tarif pe zi de spitalizare;
- tarif pe serviciu medical.
- prin tarife pentru anumite servicii stabilite prin contractul cadru.
Decontarea serviciilor medicale se face conform contractelor dintre casa de asigurari si
furnizorii de servicii medicale, pe baza documentelor justificative stabilite in contractul cadru.
Asistenta medicala prespitaliceasca se acorda prin servicii medicale specializate,
acreditate conform legii .

Organizarea si functionarea asistentei medicale ambulatorii stomatologice

Serviciile medicale stomatologice se acorda de catre cabinetele stomatologice si de
serviciile de chirurgie buco-maxilo-faciala, acreditate si/sau autorizate conform legii si sunt
asigurate de catre medici stomatologi.
Serviciile stomatologice cuprind :
- servicii - preventive;
- corective;
- curative;
- lucrari protetice;
- urgente stomatologice.
Fondul destinat asistentei medicale stomatologice reprezinta o parte procentuala
aferenta cheltuielilor materiale si prestarilor de servicii cu caracter medical din fondul
asigurarilor sociale de sanatate. Reprezentantul legal al cabinetului stomatologic incheie un
contract de furnizare de servicii medicale cu casa de asigurari de sanatate si are obligatia sa
stabileasca programul de lucru si sarcinile de serviciu pentru personalul angajat.
Cabinetul medical stomatologic poate functiona intr-o structura simpla sau o structura
complexa in functie de complexitatea activitatilor planificate si a gradului de pregatire de
specialitate a medicilor. Politicile de practica se regasesc in politicile de practica generala a
cabinetului medical din reteaua primara.

19
 Capitolul 4. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

1. CONSIDERATII GENERALE
Managementul resurselor umane este procesul prin care se asigura un personal
suficient in cadrul organizatiei, avand calitati si pregatire corespunzatoare pentru ca sa poata
fi utilizat eficace.
Managementul resurselor umane drept obiectiv stabilirea politicilor pentru relatiile de
munca in organizatie, stabilirea strategiilor si initierea de activitati , de a accepta si de a
incuraja metode noi şi inovaţii.
Prin managementul resurselor umane se integreaza toate aspectele umane ale
organizatiei, fiind un proces pe termen lung.
La inceputurile managementului stiintific factorul material detinea rolul primordial. In
anii “80, odata cu evolutia practici si gandirii manageriale, atentia s-a indreptat spre factorul
uman, dezvoltarea managementului resurselor umane datorandu-se in principal faptului ca
angajatii nu se mai supun pasiv controlului sefilor, ci asteapta si cer munci motivate prin ele
insele si compensatiile financiare cuvenite. Cel mai important rol ii revine managerului in
resurse umane, care prin cunoasterea factorilor care influenteaza comportamentul si atitudinea
angajatilor va formula politici de sanatate si metode de actiune in concordanta cu scopurile
organizatiei, fiind insa conforme cu reglementarile legale in vigoare.
In managementul resurselor umane legatura dintre manager si salariati este foarte
importanta, resursele umane reprezentand principala componenta in orice organizatie, fara de
care organizatia nu-si poate realiza obiectivele propuse.
Organizatia promoveaza prin managementul resurselor umane norme si valori in
relatie cu membrii sai, precum si nivelul de participare al angajatului la luarea deciziei.
Relatia organizatie - angajati poate fi de doua tipuri:
- angajatul este simplu subordonat;
- angajatul este considerat ca un ,,activ” ce trebuie utilizat cu atentie.
Managerii resurselor umane in organizatie sunt:
- directori de personal - dezvolta si implementeaza politicile organizationale in
domeniul resurselor umane;
- manageri-consultanti de personal - selecteaza, dezvolta si evalueaza personalul;
- administratori - controleaza dezvoltarea normelor de functionare interna a
personalului.
Un bun manager al resurselor umane, in serviciile medicale, trebuie sa prezinte
urmatoarele caracteristici:
- responsabilitate;
- recunoastere a valorii angajatilor;
- consideratie fata de membrii echipei medicale;
- sa se asigure ca finalizarea unei activitati este urmata de remunerarea
corespunzătoare .
Managementul de personal si functia de personal trebuie diferentiata de
managementul resurselor umane, fiind o functie a acesteia, si se ocupa cu angajarea de
personal, determinarea sii satisfacerea nevoilor acestora,raspunde la schimbarile in legislatie,
in conditiile de piata a muncii.
Managementul de personal este centrat direct pe forta de munca si are urmatoarele
atributii:
- selectarea personalului;
- asigurarea ca angajatii au pregatirea necesara in conditiile modificarii continue a
nevoilor organizatiei;
- renunerarea personalului;
- prezinta angajatilor asteptarile organizatiei de la ei;
- explicarea actiunilor intreprinse de organizatie;

20
 - rezolvarea confictelor dintre organizatie si personal.
Functia de personal este influentata de o serie de factori ca:
- tipul organizatiei;
- tehnologia disponibila;
- capacitatea managerului de a intelege diferentele individuale de comportament in
organizatie.Activitatile din organizatie nu se desfasoara individual ci in grup, fiecare grup
comportandu-se in modul sau caracteristic. Managerul de personal va trebui sa cunoasca
dinamica de grup stimuland echipa de lucru. Prin aplicarea unei politici de personal corecte se
vor obtine rezultatele dorite de la angajati.

2. FUNCTIILE MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE

Functiile managementului resurselor umane se realizeaza prin cooperarea managerilor
din toate departamentele organizatiei si au scopul de a acorda fiecarui angajat sarcini specifice
postului si o remunerare corespunzatoare mentinandu-se astfel productivitatea organizatiei.
Principalele functii ale managementului resurselor umane pot fi grupate in patru parti
distincte, fiecare avand subfunctii proprii:
a) Managementul strategic al resurselor - consta din procurarea personalului si
repartizarea in functie de calificare:
- planificarea;
- recrutarea;
- selectia;
- plasarea (angajarea);
- retinerea.
b) Managamentul preventiv al conditiilor de lucru - cuprinde retributia si
asigurarea securitatii in munca:
- remunerarea;
- asigurarea calitatii vietii si muncii;
- asigurarea sanatatii si securitatii in munca.
c) Managementul integrat al dezvoltarii resurselor umane - realizarea de conditii
ce permit personalului sa se realizeze in cadrul organizatiei:
- formarea;
- delegarea;
- aprecierea randamentului.
d) Managementul preventiv al raportului cu angajatii - se ve interveni in relatia
conducere-personal pentru mentinerea unui climat de munca productiv:
- formularea de politici si proceduri;
- medierea relatiilor patronat-sindicate;
- administrarea de intelegeri colective;
- prevenirea si solutionarea conflictelor;
- aplicarea de masuri disciplinare si administrative.
Toate aceste functii sunt importante, dar in practica medicala de zi cu zi se remarca o
parte din ele, acestea fiind descrise separat. Vom analiza următoarele funcţii de personal:
1) Analiza muncii
Prima si cea mai importanta functie este analiza muncii, ea fiind considerata baza
managementului resurselor umane. Analiza muncii poate fi definita ca fiind acel proces de
observare si colectare de informatii asupra angajatilor si stabilirea responsabilitatilor si
sarcinilor postului respectiv. Descrierea postului implica o serie de elemente :
- titlul postului ;
- nivelul de salarizare;
- sarcinile, obligatiile,si responsabilitatile postului;
- limitele autoritatii.

21
 Dupa parcurgerea acestor date se defineste fisa postului adica descrierea muncii
respective, pentru fiecare pozitie a postului in parte. Continutul fisei postului trebuie sa fie
clar, simplu si concis pentru a putea fi inteles de angajat. De corectitudinea elaborarii fisei
depinde viitoarea relatie manager-angajat, performantele viitoare ale angajatului precum si
diminuarea riscului de aparitie a unor conflicte.
Elementele de baza ale unei fise de post sunt urmatoarele:
- denumirea postului- titlul postului;
- localizarea - departamentul/ unitatea;
- data analizei;
- seful direct, subordonatii imediati - supervizare;
- scopul principal al activitatii - obiective generale;
- principalele indatoriri, sarcini - obiective specifice;
- calificari necesare postului - pregatire/experienta;
- resurse disponibile - buget.
Pentru o descriere buna a postului este necesar ca fisa postului sa contina ce trebuie
facut si nu cum trebuie facut. Intr-o unitate medicala complexa exista mai multe niveluri de
descriere a postului. Pentru usurinta activitatii managerului poate exista o fisa generala
aplicabila tuturor angajatilor dintr-un departament, suplimentata cu detalii specifice pentru
fiecare functie.
Fisa postului va fi atasata la contractul individual de munca. Conditiile de salarizare
precum si timpul de lucru vor apare in contractul individual de munca si nu in fisa postului. In
cazul in care nu exista fisa postului angajatul se poate disculpa de anumite indatoriri motivand
ca nu a cunoscut cerintele postului.
Fisa postului se poate modifica ori de cate ori este nevoie, in cazul in care intervin
modificari in unitatea respectiva sau in activitatea angajatului.
b)Planificarea resurselor umane
Una dintre activitatile cele mai importante pentru managemenul resurselor umane o
constituie planificarea fortei de munca, adica determinarea numarului necesar de angajati
avand o pregatire corespunzatoare, in vederea realizarii performantei in conditiile de
concurenta.
Angajatul, ca resursa umana, reprezinta cea mai sensibila resursa intr-o organizatie, el
fiind recrutat, utilizat si remunerat in cadrul complex al fortelor economice si sociale.
In cadrul planificarii fortei de munca trebuie sa se tina cont, atat de latura cantitativa,
cat si de cea calitativa a procesului de dezvoltare a resurselor umane. In domeniul sanitar ,
planificarea necorespunzatoare sau chiar lipsa de planificare, pot determina aparitia unui
dezechilibru intre cererea si oferta de personal, sau chiar lipsuri in asigurarea activitatii
medicale, deoarece formarea personalului medical se face intr-o perioada indelungata de timp,
iar resursele umane nu pot fi,,stocate” si utilizate ulterior.
In etapa de formulare a obiectivelor organizatiei se va determina numarul de resurse
umane care sunt necesare pentru atingerea obiectivelor, formulandu-se programe de recrutare,
formare, dezvoltare si redistribuire, alcatuindu-se planul de personal.
Planul de personal cuprinde:
- posturile ce se vor infiinta, desfiinta sau transforma;
- recrutarea de personal, surplusul sau pensionarea;
- redistribuirea sau reorientarea angajatilor in caz de nevoie;
- pregatirea personalului.
3) Recrutarea si selectia personalului
Recrutarea este prima etapa de ocupare a unui post vacant si consta in verificarea,
cercetarea postului, a surselor de provenienta a candidatilor, stabilirea contactului cu acestia,
oferirea unui formular de solicitare tentant.

22
 Scopul principal al procesului de recrutare consta in atragerea de personal
corespunzator si selectarea acestuia. Pentru ca recrutarea sa se poata realiza cu succes trebuie
analizate o serie de probleme inaintea scoaterii la concurs a fiecarui post vacant.
Cele mai importante elemente care pot contribui la atragerea unui personal cat mai
corespunzator, sunt : prezentarea organizatiei (spitalului, cabinetului, etc.), salariul oferit,
conditiile si continutul muncii, angajarea pe perioada determinata sau nedeterminata,
posibilitati de perfectionare etc.
Recrutarea personalului se poate face din surse interne sau externe pentru a obtine un
numar mare de candidati pentru un post si pentru a alege pe cel mai potrivit.
Selectia este procesul care consta in gasirea candidatilor potriviti care au pregatirea,
experienta si aptitudinile cele mai apropiate de cerintele postului si care au decis sa intre in
organizatie. Dupa procesul de evaluare a candidatilor se va face o alegere, iar persoanelor
admise li se va oferi un contract de munca.
Selectia propriu-zisa cuprinde o serie de etape:
- primirea scrisorilor de intentie, a curriculum vitae, referintelor, recomandarilor, etc;
- trierea cererilor pe baza datelor comunicate si crearea unei liste de potentiali
candidati;
- invitarea candidatilor preselectati;
- interviul de angajare si/sau aplicare de teste;
- luarea deciziei procesului de selectare si discutarea contractului de munca.
Curriculum vitae reprezinta descrierea proprie facuta de candidat asupra trecutului
personal in raport cu evolutia sa profesionala. Curriculum vitae cuprinde informatii personale
( nume, adresa, varsta, stare civila, studii) si informatii personalizate (evolutia profesiei,
strategii de pregatire, experienta profesionala) . Curriculum vitae trebuie sa reflecte
cunostintele, competentele si evolutia profesionala a candidatului.
Recomandarile - sunt facute de obicei de superiorul candidatului, fiind exprimari
scurte referitoare la candidat si au ca si scop confirmarea informatiilor proprii oferite de
candidat.
Referintele - cuprind informatiile despre perioada anterioara de activitate a
candidatului, precum si opinii referitoare la caracterul candidatului.
Etapa propriu-zisa de selectie este interviul, care daca este condus cum trebuie ofera
date cu adevarat relevante. Interviul de selectie constituie un schimb formal de pareri, opinii,
intre angajator si candidat. La interviu, nu numai intervievatorul afla informatii despre
potentialul angajat ci si candidatul afla informatii despre unitatea in care vrea sa intre, despre
tipul de conducere si despre oamenii cu care va lucra. Se estimeaza faptul ca 5% dintre
solicitantii postului se retrag dupa interviu.
Testele au un caracter standardizat si ofera informatii asupra aspectelor psihologice ale
candidatilor, permitand masurarea obiectiva a unor caracteristici ale comportamentului uman.
Exista mai multe tipuri de teste in functie de obiectivul urmarit:
- teste pentru determinarea gradului de inteligenta;
- teste pentru verificarea cunostintelor;
- teste de verificare a aptitudinilor;
- teste de determinare a tipului de personalitate:; etc.
Aceste teste se aplica doar de personal specializat pentru a se evita erorile de
interpretare a rezultatelor procesului de selectare.
Ultima etapa in procesul de selectare este angajarea si integrarea profesionala.
Angajarea candidatului se va face pe baza legislatiei in vigoare si se incheie un
contract de munca in care se tine seama si de aspectele stabilite la interviu. Este necesara
instruirea angajatului cu privire la siguranta in munca.
Integrarea profesionala este procesul de acomodare la conditiile specifice locului de
munca . Exista mai multe procedee: manualul noului angajat, sedinte de indrumare,
instructaje, lucru sub tutela.

23
 4) Formarea si dezvoltarea personalului
Formarea profesionala are ca ţintă obtinerea unui potential maxim avand drept scop
final realizarea obiectivelor. Este procesul de instruire si invatare, pe parcursul caruia
personalul poseda cunostinte tactice si practice utile in munca prestata.
Dezvoltare profesionala se orienteaza, mai ales, pe forta de munca solicitata in viitor
de o organizatie, insusirea de cunostinte fiind utilă atat in raport cu pozitia actuala, cat si cu
cea de viitor.
Procesul de pregatire este continuu, de durata si se adreseaza in aceeasi masura noilor
angajati , cat si celor deja existenti in organizatie. Formarea si dezvoltarea au o importanta
mare atat in utilizarea cat si in motivare personalului. Prin imbunatatirea abilitatii angajatilor
de a-si insusi si indeplini sarcinile de serviciu, se creaza un sentiment de stapanire mai bună a
muncii lor.
Programul de pregatire profesionala depinde de politicile si strategiile pe care
organizatia si le propune.
Avantajele pregatirii profesionale sunt:
- cresterea productivitatii si calitatii activitatii;
- furnizeaza o rezerva la locul de munca;
- rebuturile sunt reduse;
- dezvolta cunostintele angajatului cu insusirea unei noi tehnologii sau metode de
lucru noi;
- scaderea numarului de accidente;
- cresterea motivatiei si satisfactiei in munca.
Dezavantaje:
- pregatirea profesionala este uneori prea costisitoare;
- odata format personalul are tendinta de a parasi organizatia pentru un post mai bine
platit;
- exista organizatii care recruteaza personal pregatit in afara lor.
5) Evaluarea performantei personalului. Este un proces continuu si sistematic prin
care organizatia isi aprecieaza candidatii comparativ cu standardele acceptate.
Pentru ca evaluarea sa se poata realiza corect este necesar sa se utilizeze tehnici de
masurare precise. Criteriile de evaluare se formeaza in conformitate cu fisa postului si ele
trebuie sa fie precis formulate, in numar limitat, clar enuntate, usor de observat.
Daca activitatea de evaluare este bine facuta beneficieaza de ea atat angajatul cat si
managerii de nivel mediu sau conducatorul institutiei:
- nevoia angajatului de a fi evaluat pentru :
- cunoasterea performantelor si cunostintelor in viitor;
- a obtine o oportunitate in vederea promovarii:
- nevoia managerilor de a efectua evaluarea pentru:
- a cunoaste eficacitatea si eficienta angajatilor.
- nevoia organizatiei de a stimula evaluarea performantelor:
- nevoia de informare asupra calitatii fortei de munca;
- nevoia de planificare de pregatire profesionala.
6) Remunerarea
Este o activitate de baza in cadrul managementului resurselor umane si consta in
recompensarea personalului din organizatie pentru munca depusa. Departamentul de resurse
umane impreuna cu alte departamente ( departamentul financiar-contabil etc) realizeaza
recompensarea.
Scopurile recompensarii sunt in prncipal:
- atragerea de resurse umane cu un grad inalt de pregatire;
- motivarea personalului in vederea atingerii obiectivelor propuse;
- pastrarea in organizatie a personalului cu performante inalte.
Remunerarea nu este echivalenta salariului, prin remunerare intelegandu-se si:

24
 - promovarea;
- posibilitatea de a invata;
- dobandirea de responsabilitati;
- respectul colegilor si al pacientilor;
- imaginea in cadrul organizatiei.
Retribuirea sau salariul este procesul final al managementului resurselor umane,
fiecare organizatie fiind obligata sa-si plateasca angajatii.
In elaborarea unui program de retribuire, indiferent daca sistemul este public sau
privat, se va respecta legislatia in munca si se va efectua continuu modificari in functie de
evolutia elementelor de piata.

25
 Capitolul 5. MANAGEMENTUL CALITATII IN SERVICIILE DE SANATATE

1. DEFINIREA CALITĂŢII SERVICIILOR DE SĂNĂTATE.

Caracterul multiform şi multidimensional al calităţii este reflectat cel mai bine de
coexistenţa a numeroase definiţii despre ceea ce sunt serviciile sau îngrijirile de sănătate de
calitate. Semnificaţiile acestor definiţii ţin cont de faptul că noţiunea de calitate, în aceste
cazuri, este strâns legată de intenţiile şi rolurile diferiţilor actori din sistemul de sănătate ca şi
de mediul particular în care ele sunt acordate.
Donabedian, specialist canadian de renume, consideră că noţiunea de calitate poate fi
percepută de o manieră neutră ca o caracteristică, o proprietate pe care un serviciu de sănătate
le are în diferite grade şi evaluarea calităţii constă, atunci, în a aprecia în ce măsură un
serviciu de sănătate specific posedă această calitate.
După Vuori, calitatea poate îmbrăca o conotaţie elogioasă şi se referă la consecinţele
dorite şi aşteptate ale serviciilor de sănătate respectiv la ameliorarea stării de sănătate. Alţi
autori consideră că prin calitate se înţelege satisfacerea şi răspunsul la aşteptările populaţiei,
respectiv pacienţilor.
Eficacitatea este capacitatea organizaţiei sau sistemului de a atinge cele mai bune
rezultate, în îmbunătăţirea stării de sănătate prin acordarea celor mai bune îngrijiri.
Eficienţa este înţeleasă ca o capacitate a organizaţiei de a deţine cele mai bune
rezultate, prin intermediul celor mai bune îngrijiri, dar cu costuri cât mai scăzute.
Optimizarea înseamnă realizarea unui echilibru între costurile serviciilor de sănătate şi
rezultatele obţinute, înţelegând prin aceasta beneficiul adus de serviciile de sănătate.
Acceptabilitatea este satisfacerea de către serviciile de sănătate a dorinţelor, nevoilor şi
aşteptărilor populaţiei.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte calitatea referindu-se la performanţa
obţinută: “Calitatea este caracteristică unui produs sau serviciu care determină nivelul de
excelenţă”.
2. CALITATEA SERVICIILOR ÎN ASISTENŢA MEDICALĂ
Medicul stomatologare un rol central în prima linie a serviciilor medicale, adică a
acelor servicii care sunt direct accesibile pacienţilor, fără alţi intermediari.
Observăm conţinutul extrem de variat şi de bogat al practicii medicinei dentare,
remarcând totodată centralizarea pe pacient. Aceasta face ca abordarea serviciilor medicale
furnizate de medic din perspectiva calităţii să aibă caracteristici speciale.
Accesibilitatea este prima componentă a unui serviciu medical de calitate acordat de
medic. Accesibilitatea trebuie abordată din mai multe puncte de vedere: organizatoric,
geografic, financiar şi psihologic.
Continuitatea îngrijirilor este asigurată de o bună exercitare a practicii medicale,
prin organizarea opţională a orelor de consult şi a pacienţilor neprogramaţi, existenţa unui
fişier medical şi a unei arhive medicale bune. Joint Commission of the Acreditation consideră
continuitatea o componentă importantă a calităţii serviciilor medicale.
Satisfacţia pacienţilor este dată de măsura în care medicul corespunde aşteptărilor
pacienţilor. Din diferite cercetări reiese că pacienţii aşteaptă de la medic să fie competent din
punct de vedere profesional tehnic şi să fie în stare să stabilească o bună relaţie interumană.
Din cercetarea lui Mechanic rezultă că pacienţii nu îşi aleg medicul, în primul rând pe baza
caracteristicilor lui ca profesionist. Într-un sondaj efectuat de autorul citat, pe 350 mame, reies
următoarele caracteristici ale unui medic bun, aranjate în ordine decrescătoare, în funcţie de
numărul de răspunsuri pozitive:
- este competent ca profesionist;
- are interes personal pentru pacient;
- se comportă prietenos, cu atenţie;
- se implică în problemele pacientului;
- este accesibil pentru vizitele la domiciliu;

26
 - spune adevărul;
- acordă suficient timp pacienţilor;
- este de încredere, accesibil şi grijuliu;
- este disponibil ori de câte ori ai nevoie de el;
- explică într-un mod de înţeles;
- ascultă ceea ce pacientul are de spus.
Într-o altă cercetare asupra aprecierii făcute de pacienţi s-a constatat că cel mai
important efect asupra pacienţilor l-a avut asistenţa plină de grijă, mai mult chiar decât
rezultatul bun al tratamentului.
Evaluarea satisfacţiei pacienţilor permite medicului să investigheze nivelul până la
care serviciile lui se întâlnesc cu dorinţele sau aşteptările pacientului. Aceasta ar trebui să-l
ajute pe medic să-şi îmbunătăţească calitatea.
Relaţia medic de familie – pacient este componenta esenţială a calităţii. Semnificaţia
acestei relaţii este extrem de importantă pentru calitatea serviciilor medicale datorită
caracteristicilor profesiei. Astfel, medicul vine în contact cu pacientul său în mod repetat şi îşi
construieşte relaţia cu pacientul pe baza experienţelor trecute. Medicul trebuie, ca împreună
cu pacientul, să vadă care este conţinutul ajutorului solicitat, pe baza unei discuţii deschise.
Totodată el trebuie să ţină cont de interacţiunea dintre aspectele fizice, spirituale şi sociale.
Anamneza ocupă un loc foarte important în diagnostic şi tratament, medicul nedispunând de
metodele şi mijloacele tehnice de care dispune specialistul din spital. Toate acestea presupun
o bună relaţie medic-pacient.
S-a considerat, de mulţi autori, că relaţia medic-pacient este determinată de două tipuri
de comportamente: 1.comportament de rol sau social, dezvoltat în cadrul comunităţii; 2.
comportament personal sau relaţia personală, care se manifesta conform naturii fiecăruia
dintre cei doi, medic şi pacient .
Comportamentul de rol derivă din rolul social al medicului şi al pacientului. Astfel,
pacientul este dependent ca bolnav, nu este în stare să se ajute singur, are nevoie de ajutor, nu
este responsabil de situaţia în care se află. Medicul: este capabil să-i ofere ajutorul fiind
competent tehnico-profesional; este emoţional neutru; este orientat spre comunitate; are acces
la aspectele interne sau neobişnuite ale vieţii şi corpului pacientului. În măsura în care
medicul este capabil să facă faţă acestor cerinţe, el îşi poate îndeplini scopurile sale deşi, nu
întotdeauna aceste cerinţe corespund cu aşteptările pacientului. Este nevoie ca medicul să
păstreze un echilibru flexibil între detaşare şi implicare emoţională. Detaşarea este necesară
pentru o bună evaluare a situaţiei critice în care se află pacientul, iar implicarea pentru a oferi
o îngrjirire cu compasiune.
Există, însă, o asimetrie în relaţia medic-pacient: pacientul este bolnav, cere mereu
ajutorul, medicul este cel ce oferă mereu ajutorul. Medicul este investit cu autoritate, prestigiu
şi responsabilitate socială, toate decurgând din statutul, profesia şi poziţia sa socială. Pe de
altă parte şi pacientul exercită o influenţă asupra medicului: medicul trebuie să fie disponibil
pentru pacient; pacientul determină venitul medicului prin alegerea pe care o face; pacientul
solicită o implicare emoţională din partea medicului.
Relaţia medic-pacient este influenţată de mediul din care fac parte cei doi. Medicul şi
pacientul aparţin unor subculturi, care pot diferi mai mult sau mai puţin. Pacientul se
comportă conform normelor şi valorilor propriei subculturi, care nu pot fi totdeauna înţelese
de medic. Limba şi religia diferite pot fi impedimente în relaţia medic-pacient. Medicul
trebuie să facă efortul să iasă din propria subcultură şi să o cunoască pe a pacientului. Aceasta
creşte în mod vizibil calitatea relaţiei.
Unii autori sunt de părere că, cu cât este mai mare distanţa socială dintre medic şi
pacient, cu atât mai dificilă este colaborarea, încrederea, respectul reciproc. Dacă această
distanţă este prea mare nu se mai poate vorbi de “medic” şi “pacient”, ci de o poziţie de clasă.
Cu cât distanţa socială faţă de masa pacienţilor este mai mică, cu atât medicul se află în
avantaj.

27
 Comportamentul personal este manifestarea relaţiei personalizate dintre medic şi
pacient. Manifestarea personală a comportamentului presupune o mare variabilitate şi necesită
a explicare a unuia faţă de celălalt. Necesitatea de a personaliza relaţia corespunde tendinţei
de individualizare a celui ce solicită ajutorul. Individualizarea aduce cu sine norme, valori şi
cunoştinţe care nu sunt numai sociale.
Fundamental pentru acest tip de relaţie personalizată este considerarea respectului
pentru personalitatea fiecăruia. Medicul are un rol foarte important în acest sens, trebuind să
se comporte cu delicateţe şi grijă, deoarece în procesul de acordare a serviciilor medicale,
personalitatea, normele şi valorile pacientului sunt aduse în stare de dependenţă, cel puţin
temporar. Pacientul trebuie să elimine blocajele din calea libertăţii, iar medicul să arate
compasiune şi grija reală.
Personalizarea relaţiei ridică pe un nivel superior îndeplinirea rolului de pacient şi a
celui de medic, fiecare ştiind ce aşteaptă de la celălalt. În evoluţia relaţiei personale se pot
distinge trei stadii:
- angajarea elementară a medicului faţă de nevoia în care se află pacientul;
- stadiul în care medicul este ocupat ca profesionist, în care se stabileşte
diagnosticul şi tratamentul;
- stadiul al treilea în care medicul şi pacientul devin parteneri, stadiul
personalizat; medicul este solidar atât cu boala cât şi cu cel bolnav.
Relaţia medic-pacient este atât de complexă încât se află în atenţia atât a
clinicienilor, cât şi a psihologilor şi sociologilor. Relaţia medic de familie-pacient este, în
sine , un fapt unic, de care depinde în cel mai înalt grad, calitatea serviciilor medicale în
asistenţa medicală primară.
3. CALITATEA SERVICIILOR ÎN ASISTENŢA DE STOMATOLOGIE
În cadrul conceptului de calitate în serviciile medicale de stomatologie este important
a se identifica şi caracteriza factorii care îl condiţionează :
1. nevoile populaţiei şi necesitatea diversificării şi a creşterii calităţii serviciilor
medicale în paralel cu creşterea cerinţelor;
2. modul de organizare şi funcţionare a unităţilor sanitare, respectiv cabinete
medicale sau grupuri de practică stabilit prin norme şi principii de funcţionare menite să
asigure desfăşurarea in conditii optime a activităţii medicale;
3. asigurarea unui mod de finanţare adecvat şi a unei modalităţi de remunerare a
furnizorilor de servicii medicale care să motiveze calitatea crescută a actului medical.
Nevoile populaţiei. Pentru serviciile medicale stomatologice, deosebit de importantă
este abordarea calităţii din punctul de vedere al consumatorului de îngrijiri de sănătate,
respectiv al neoilor populaţiei. Abordarea calităţii din perspectiva consumatorului se referă la
ce se aşteaptă pacienţii de la serviciile de sănătate în funcţie de experienţa acestora.
Important pentru managerii din aceste domenii este să cunoască :
- cum percep consumatorii serviciul medical acordat;
- cum să stabilească standardele şi să măsoare calitatea serviciului ;
- care sunt etapele pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii.
Întrebările care apar legate de calitatea îngrijirilor în funcţie de nevoi se referă la :
- a fost serviciul corespunzator?
- tratamentul este cel mai bun?
- a fost tratamentul oferit într-o manieră adecvată cu aşteptările consumatorului din punct de
vedere al comportamentului?
- a întâlnit serviciul nevoile pacientului?
Managerii au în vedere pacientul din momentul intrării în cabinetul medical şi până
la ieşirea din circuit, dar şi după această etapă, pentru menţinerea pacientului în îngrijirea
echipei respective. Calitatea înseamnă utilizarea metodelor, dar şi schimbarea atitudinilor şi a
comportamentelor din serviciile medicale care sunt integrate în serviciile de sănătate generale.

28
 Pentru a satisface aşteptările pacientului trebuie cunoscute nevoile sale. Există trei
tipuri de nevoi (fig.5 ) :
1. Nevoi existente care nu sunt resimţite sau recunoscute de pacient ca nevoi ale sale;
2. Nevoi resimţite care nu conduc la cererea de servicii care să răspundă acestor
nevoi;
3. Nevoi care generează utilizarea serviciilor de sănătate.

Nevoi resimţite care nu generează

cererea
Nevoi care
generează
cererea

Nevoi

Nevoi neresimtite

Figura 5. Nevoile pacientului

Este foarte important să fie satisfăcute nevoile pacientului care produc cerere, chiar
dacă au şanse variabile de succes. Aceasta depinde, printre altele, de oferta corespunzătoare
de servicii şi de calitatea lor.
În ciuda multitudinii de servicii rămâne întotdeauna o parte din nevoi care nu este
satisfăcută. Aceasta se poate datora faptului că oferta nu corespunde cererii sau unui
diagnostic eronat sau unei calităţi scăzute a serviciilor. Sistemul de servicii alternative
(automedicaţie, familie, vindecători) vor satisface acele nevoi care nu sunt satisfăcute de către
sistemul formal.
Populaţia judecă serviciile stomatologice prin comparare cu alte unităţi similare şi,
dacă serviciile respective corespund cu aşteptările lor, consumatorii consideră atractiv
serviciul. Costul insatisfacţiei pacientului este mare, deoarece presupune o publicitate
nefavorabilă pe piaţa competiţională, cu repercusiuni asupra eficienţei serviciului medical sau
de stomatologie, din ambulatoriul de specialitate.
Etapele pentru a atinge calitatea din punctul de vedere al pacientului sunt :
- depistarea cauzelor insatisfacţiei şi stabilirea măsurilor corective, precum şi a direcţiilor de
modificare a problemelor apărute;
- implicarea întregului personal în analiza serviciului şi implicit a procesului calităţii;
- profesioniştii pot chestiona consumatoriii asupra aşteptărilor acestora şi pot negocia ce se
poate oferi pentru fiecare etapă a procesului în vederea obţinerii actului medical solicitat;
- utilizarea analizei procesului pentru a identifica unde sunt deficienţele în raport cu
standardele acceptate şi identificarea activităţilor care necesită corecturi;
- utilizarea metodelor de cercetare a pieţei în sănătate pentru identificarea caracteristicilor cu
importanţă pentru consumatorii de îngrijiri de sănătate ambulatorii;
- elaborarea de standarde pentru aceste caracteristici;
- aplicarea de măsuri corective unde se depistează calitatea redusă a serviciului.

29
 Politicile de sănătate în serviciile medicale de stomatologie, se regăsesc în politicile
de practică şi se referă în principal la aspectele următoare :
- program de lucru în beneficiul consumatorilor de servicii medicale de specialitate
ambulatorii şi de stomatologie;
- controlul respectării programării pacienţilor;
- educaţia pentru sănătate a pacienţilor;
- dezvoltarea îngrijirilor pediatrice şi educarea părinţilor pentru prevenţie ;
- asigurarea şi respectarea standardelor de calitate cu includerea şi a controlului
infecţiilor pentru protecţia pacienţilor.
Organizarea şi funcţionarea unităţilor sanitare care acordă servicii de specialitate
de stomatologie au un impact direct asupra calităţii serviciilor acordate făcând parte din
structură şi proces, în concepţia enunţată în capitolul anterior.
Organizarea cabinetelor medicale se poate face sub mai multe forme :
- cabinet medical individual;
- cabinete medicale grupate;
- cabinete medicale asociate;
- societate civilă medicală.
În cadrul cabinetului medical individual, medicul titular îşi exercită profesia, putând
avea ca salariaţi sau colaboratori medici sau altă categorie de personal.
Cabinetele medicale grupate rezultă prin gruparea cabinetelor medicale individuale,
urmărindu-se obţinerea unor facilităţi economice comune, dar păstrându-se individualitatea
acestora în raport cu terţii.
Cabinetele medicale asociate iau naştere prin asocierea cabinetelor individuale,
obţinându-se exercitarea activităţii în comun şi asigurarea accesului permanent al pacienţilor
la servicii medicale complete.
Societatea civilă medicală sau grupul de practică este formată din 2 sau mai mulţi
medici asociaţi, având ca salariaţi colaboratori medici sau altă categorie de personal.
Medicul sau grupul de medici pot opta pentru una din aceste forme de organizare,dar
denumirea cabinetului medical va reflecta obligatoriu specificul activităţilor care se vor
desfăşura, înscrise în autorizaţia de liberă practică a medicului, eliberată în condiţiile legii.
În cazul eventualelor prejudicii aduse pacienţilor, medicul sau personalul medical
care îşi desfăşoară activitatea în cadrul cabinetului medical răspunde în mod individual,
potrivit legii, pentru deciziile profesionale.
Înfiinţarea şi organizarea unui cabinet medical de specialitate ridică probleme
conceptuale, de finanţare şi de politică de practică. Patronul, care frecvent este medicul, va
decide dacă el însuşi va fi manager sau va delega funcţia unui specialist în management. O
primă etapă este stabilirea obiectivelor pentru practica medicală.
Pentru a stabili aceste obiective, medicul va parcurge etapele:
- va defini conceptul de îngrijiri medicale de stomatologie şi conceptul de afacere pe
care urmează să îl aplice în cabinet;
- va dezvolta obiectivele generale de practică care vor fi separate în obiective
specifice cu scopul realizării performanţei cabinetului;
- va formula şi dezvolta politicile de practică care vor fi formulate în concordanţă cu
politicile de sănătate ale guvernului şi cu legislaţia existentă şi care se vor adresa viitorilor
angajaţi şi pacienţi;
- va dezvolta un plan de acţiuni pentru a realiza obiectivele formulate; acest plan va
cuprinde paşii în realizarea cabinetului de la aprobări până la recepţia cabinetului, inclusiv
angajarea personalului; pentru urmărirea acţiunilor din plan, medicul va elabora un grafic
Gantt, în care se vor include perioadele de timp necesare fiecărei acţiuni şi costul fiecărei
etape; de asemenea, graficul vizualizează neconcordanţele apărute şi abaterile de la
planificare;

30
 - va elabora şi dezvolta principiile în afaceri care formulează obiective legate de
activităţile comerciale şi publicitare ale cabinetului, medicul va preciza în valoare monetară
cheltuielile şi costurile;
- va elabora standardele de calitate pentru îngrijirile medicale în concordanţă cu
standardele stabilite de organizaţiile specializate în domeniu, care vor fi respectate de viitorii
membri ai echipei medicale ; aceste standarde devin obligatorii şi vor fi modificate odată cu
introducerea unor noi tehnici sau echipamente;
- va dezvolta programul de planificare a resurselor umane, care va include
recrutarea/selectarea/angajarea personalului şi va stabili modalităţile de remunerare şi de
formare a personalului angajat; de asemenea se va defini componenţa echipei medicale în
număr, specialităţi, asistente medicale, asistente de profilaxie, jurist, contabil cu timp de lucru
parţial sau complet, manager pentru afacerile cabinetului etc;
- va elabora sistemul informaţional din interiorul şi exteriorul serviciului medical
stomatologic.
Sistemul informaţional obligatoriu pentru orice serviciu medical ambulatoriu
reprezintă colectarea, prelucrarea şi analiza elementelor care furnizează informaţii utile,
precise şi în timpul solicitat, prin instrumente specifice (esenţial computerul cu anexele sale).
Medicul şi managerul vor stabili documentele medicale şi administrativ-contabile care
vor însoţi pacientul de la intrarea în serviciul medical şi care vor rămâne în arhiva cabinetului
.
Pentru controlul planificării proiectelor individuale şi mai ales a celor complexe se
poate folosi graficul Gantt (fig.6). Acesta a fost creat de către unul din fondatorii
managementului ştiinţific american Henry L. Gantt (1861-1919) în anul 1917.
Ideea lui Gantt a fost extrem de simplă. În mod tradiţional planificarea unei acţiuni
complexe începea cu prima etapă şi mergea pas cu pas până la sfârşit. Gantt a propus să se
înceapă cu etapa finală. S-a întrebat care este ultima etapă pentru a finaliza acţiunea şi când
trebuie începută pentru încadrarea în termenul propus. A trecut apoi la etapa anterioară,
mergând pas cu pas până la început.
Rezultatele acestei analize sunt de obicei reprezentate grafic sub forma unor bare
paralele, fiecare reprezentând o anumită activitate. Există două tipuri de astfel de bare, unele
reprezintă activităţile care pot fi făcute numai după ce o altă activitate a fost executată
anterior, iar altele reprezintă activităţile care nu sunt dependente de realizarea unor activităţi
anterioare. Totuşi, fiecare din aceste activităţi trebuie să înceapă într-un anumit moment
pentru a se putea realiza obiectivul final la timp.

Activităţi Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie

1
2
3
4
5
6

Figura 6. Grafic Gantt

Un rol important în evoluţia serviciilor medicale de stomatologie îl au politicile de

practică care includ principiile de funcţionare ale cabinetului care vor fi respectate de toţi
angajaţii.
Cele mai importante principii de practică medicală în ambulatoriu sunt :
- respectarea unei atitudini morale şi etice faţă de pacienţi şi faţă de membrii echipei
medicale ;

31
 - programarea orelor de consultaţie şi a orelor pentru rezolvarea unor urgenţe
solicitate de pacienţi;
- respectarea orelor de programare a pacienţilor;
- stabilirea numărului de pacienţi care pot fi rezolvaţi optim într-o perioadă de timp;
se consideră că un număr prea mare de pacienţi conduce la furnizarea de îngrijiri medicale
neperformante;
- limitarea ariilor de practică în concordanţă cu specializarea obţinută de medici
pentru a oferi îngrijiri de calitate;
- înlocuirea unui medic care nu este disponibil (concediu, boală, inclus în alte
activităţi) cu un alt membru din echipă;
- politici de plată în stabilirea planurilor de plată a îngrijirilor oferite către
consumatori;
- atitudinea adecvată a medicilor faţă de copii şi părinţi în perioada tratamentului şi
a controlului preventiv;
- evitarea infecţiilor prin respectarea principiilor de igienă şi normelor sanitare ;
- politici de control a infecţiilor prin monitorizare, evaluare şi aplicare de măsuri
corective;
- menţinerea performanţei serviciului prin formarea şi dezvoltarea personalului în
raport cu nevoile.
Politicile de practică şi etapele prezentate anterior trebuie să se regăsească în
structura cabinetului medical. De asemenea, structura serviciului medical este în funcţie de
complexitatea activităţilor planificate şi a gradului de specializare a profesioniştilor.
Se poate începe cu o structură simplă şi ulterior pe măsură ce cabinetul se dezvoltă se
adoptă o structură complexă. Un medic absolvent cu posibilităţi financiare reduse, dar care
doreşte să-şi înfiinţeze propriul cabinet poate prefera structura simplă.
Bugetul reprezintă o exprimare financiară a unor activităţi dorite de o organizaţie şi
care vor apărea într-o perioadă de timp în viitor. Elaborarea unui buget este foarte importantă,
mai ales pentru medicii care îşi desfăşoară activitatea practică într-un cabinet privat. Înainte
de a cheltui resursele financiare, medicul trebuie să-şi stabilească bugetul. Acesta este un plan
financiar de operaţiuni elaborat pentru o anumită perioadă de timp, de obicei de un an.
Scopul elaborării bugetului este stabilirea unor obiective financiare, astfel încât între
cheltuielile pentru funcţionarea cabinetului şi veniturile obţinute în urma furnizării îngrijirilor
medicale să existe o balanţă pentru a realiza profit. La modul ideal, bugetul se alcătuieşte prin
adunarea costului fiecărui obiect de investiţie, în concordanţă cu planul de ansamblu (
construcţie de jos în sus). Dacă există o discrepanţă între fondurile necesare şi cele existente,
trebuie asigurate fonduri suplimentare sau schimbate planurile sau se face o combinaţie a
celor două metode.
În mod normal se porneşte de la suma totală alocată care se distribuie finanţării
diverselor obiecte de investiţie (construcţie de sus în jos). Indiferent de metoda de alcătuire a
bugetului este important ca acesta să fie utilizat ca instrument de control în realizarea
planului. Bugetul trebuie să fie elastic, ţinând cont că circumstanţele şi preferinţele se
schimbă. Astfel, fondurile prevăzute pentru un anumit scop trebuie uneori folosite în alt scop,
din cauza unor împrejurări sau evenimente neprevăzute, în limitele legii.
În elaborarea bugetului unui cabinet medical privat se recomandă folosirea unei fişe
care se completează lunar. În această fişă se împart pe capitole veniturile şi cheltuielile. În
prima parte se trec veniturile şi cheltuielile totale, cu prezentarea diferenţei dintre ele. În
partea a doua se detaliază veniturile, iar în partea a treia cheltuielile. Acestea din urmă vor fi
prezentate pe capitole, după cum urmează :
- salarii şi diferite stimulente acordate angajaţilor;
- asigurare;
- cumpărare de echipamente;
- cheltuieli de întreţinere;

32
 - taxe achitate;
- cheltuieli pentru telefon, corespondenţă;
- cheltuieli pentru transport, călătorii;
- cheltuieli pentru formerea şi dezvoltarea angajaţilor;
- diferite contribuţii;
- cheltuieli pentru marketing.
În fiecare lună se analizează pierderile şi câştigurile pentru a putea calcula profitul.
Un rol important în funcţionalitatea cabinetului, mai ales în structura grupului de
practică îl are managerul. Activitatea acestuia trebuie să cuprindă următoarele aspecte :
- elaborarea şi menţinerea unui program de lucru care poate fi flexibil;
- asigurarea urgenţelor 24 de ore;
- respectarea programării pacienţilor;
- urmărirea standardelor de calitate;
- evaluarea nevoilor consumatorilor de servicii medicale din comunitate;
- asigurarea serviciului cu personal calificat;
- elaborarea programului de formare a angajaţilor;
- asigurarea cu aparatură corespunzătoare, echipamente şi materiale;
- asigurarea desfăşurării activităţii în siguranţă pentru angajaţi şi pentru pacienţi;
- urmărirea respectării drepturilor pacienţilor;
- rezolvarea plângerilor pacienţilor;
- includerea în programul serviciului a diferitelor activităţi din comunitate;
- elaborarea bugetului şi a activităţilor financiare;
- activităţi de marketing.
Aceste activităţi sunt elaborate cu participarea managerilor de la diferitele niveluri şi
în funcţie de activitate sunt consultaţi angajaţii şi pacienţii. Un management participativ este
ideal pentru performanţa cabinetului.

33
 Capitolul 6. MANAGEMENTUL INFORMATIEI SI COMUNICARII

MANAGEMENTUL INFORMATIEI
Informatia a reprezentat intotdeauna un instrumunt important pentru management.
Pentru a realiza un management eficient, managerul trebuie sa fie informat permanent.
Doua motive sunt cele ce dau importanta informatiei :
a) ritmul schimbarii impune un flux continuu de informatii; daca in urma cu cativa
ani, majoritatea informatiilor necesare desfasurarii activitatii in intreaga viata, puteau fi
acumulate in cativa ani de educatie, astazi cantitatea totala de informatie din fiecare
specialitate medicala este in continua crestere;
b) tehnologia moderna permite ca informatiile sa fie usor de adunat cu ajutorul
computerului, facand mult mai usoara accesibilitatea managerului la informatie.
Informatia contine elemente noi de cunoastere despre modificarile care apar in cadrul
unor fenomene care pot schimba aspectele initiale ale evenimentelor sau fenomenelor
studiate. Este un instrument al procesului de cunoastere.
Transmiterea informatiei se poate face :
- direct - de la fenomenul studiat pe calea observarii
- indirect - prin rationamente , decizii, calcule matematice.
Organizarea informatiilor in vederea conducerii, se realizeaza in contextul
interactiunii a trei sisteme:
- sistemul decizional avand rolul de a conduce activitati in vederea realizarii unui
scop;
- sistemul operational care executa deciziile conducerii;
- sistemul informational care face legatura intre sistemul decizional si operational.
Cele trei sisteme sunt in relatie unele cu altele, iar prin actiunea asupra unui sistem se
va influenta direct sau indirect celelalte doua. Analiza si modificarea efectuata in cadrul unui
sistem nu va fi eficienta daca nu se ia in considerare si celelalte doua sisteme.
1. Etapele informatiei sunt :
a) colectarea;
b) stocarea;
c) procesarea;
d) accesul;
e) comunicarea;
f) folosirea.
a) Colectarea informatiei
In prezent in fiecare domeniu exista o supraincarcare de informatii care nu sunt
intotdeauna folositoare. Pentru un management eficient al informatiei este necesar controlul
informatiilor pe care le primim. Indiferent de specialitatea avuta un profesionist trebuie sa fie
la zi cu tehnologia relevanta, legislatia, consideratiile sociale si de mediu.
Pentru o colectare rationala a informatiilor trebuie stabilite de la inceput cateva
elemente:
- de ce informatii avem nevoie;
- pentru ce ne trebuie;
- sursa de unde le putem obtine;
- sub ce forma preferam primirea informatiilor;
- intervalul de actualizare a informatiilor.
Exista mai multe surse de informare:
- surse interne - propriile fise de consultatie si registre
- colegii si celelalte departamente din unitate
- biblioteca sau centrul de informare al unitatii sanitare.
- surse externe - biblioteci publice,
- institutii specializate,

34
 - departamente / agentii guvernamentale,
- servicii specializate in informare si consultanta.
Informatiile pot fi culese centralizat, documentele fiind transportate la un calculator si
transpuse pe un suport tehnic, sau descentralizat cand transpunerea datelor se face la locul in
care se afla unitatea emitenta de elemente informationale.
b) Stocarea informatiilor
Exista domenii in care nu este necesar ca toate informatiile primite sa fie stocate. In
domeniul medical toate informatiile primite de la bolnav trebuie inregistrate , fisa de
consultatie sau foaia de observatie fiind cea mai utila metoda folosita.Stocarea elementelor
informationale constau in alcatuirea de banci de date, teritoriale sau nationale, care vor fi apoi
utilizate rapid de catre toate unitatile care au nevoie de aceste date.Datele sunt inregistrate in
memoria externa a calculatorului sub forma de fisiere de date fiind actualizate continuu.
c) Procesarea informatiilor
Datele obtinute, pentru a putea fi folosite eficient, ca instrument managerial, este
nevoie sa le procesam. Eficienta poate creste daca stocam informatiile procesate.
Modul in care informatia este procesata depinde atat de felul in care este prezentata ,
cat si in felul in care va fi folosita.
Procesarea consta in extragerea sensului, in rezumarea unui document amplu prin
manipulare statistica, comparatie sau prezentare eficienta a datelor.
Procesarea elementelor informationale cu calculatorul se face cu ajutorul mijloacelor
tehnice de prelucrare (software) fiind compus dintr-o unitate centrala, memorii auxiliare(
benzi, discuri) si echipamente periferice pentru intrarea informatiilor noi (dischete, cartele) si
pentru iesirea informatiei procesate (imprimanta).
d) Accesul la informatii
Daca informatiile sunt stocate eficient, accesul este simplu. Pot apare greutati atunci
cand trebuie gasite informatii in functie de criterii sau combinatii de factori care sunt
neprevazute. In domeniul accesului la informatii, tehnologia informatiei isi demonstreaza cel
mai pregnant avantajele. Bazele de date existente in prezent pot regasi datele in functie de
aproape orice criteriu sau combinatie de criterii.
e) Comunicarea informatiei
Comunicarea eficienta este una din cheile performanţei in management.
In ultimul timp mijloacele de comunicare a informatiei s-au dezvoltat foarte
mult,schimbarile efectuandu-se intr-un ritm rapid, telefonul mobil , internetul, teleconferintele
sau video si televiziunea in circuit inchis, fiind doar cateva din mijloacele accesibile si cele
mai utilizate in prezent.
f) Folosirea informatiilor
Informatiile obtinute trebuie folosite adecvat. In trecut exista tendinta de a se colecta si
stoca cat mai multe informatii dar care nu erau folosite adecvat. Pentru realizarea unui
management eficient trebuie ca informatiile sa fie revizuite adecvat. In procesul de
management informatiile se utilizeaza cel mai frecvent pentru rezolvarea problemelor, luarea
deciziilor si prognosticare :
- rezolvarea problemelor: problema reprezinta o deviere de la standard, o abatere de la
obiectivul stabilit ale caror cauze trebuie sa le aflam;
- luarea deciziilor: decizia reprezinta alegerea intre doua sau mai multe alternative, cu scopul
de a obţine rezultatul cel mai bun
- prognosticarea - se bazeaza pe : - judecati acumulate prin experienta;
- date statistice.
Fluxul informational consta in transmiterea informatiei dintr-un compartiment al
unitatii in altul, cu scopul de a pastra legatura dintre procesul de comanda si executie, intre
sistemul decizional si cel operational.
Poate exista un flux informational :

35
 - vertical - atunci cand informatia se transmite intre sistemul decizional si operational
din cadrul aceluiasi compartiment;
- orizontal - informatia are loc intre doua compartimente sau unitati de acelasi nivel.
Sistemul informational are drept scop :
- sa ajute la administrarea si coordonarea serviciilor de sanatate dintr-o colectivitate,
precum si gestionarea serviciilor curative, preventive si de igiena mediului;
- sa faciliteze serviciile sanitare locale si nationale in planificare pe termen scurt sau
lung;
- sa demonstreze eficacitatea serviciilor sanitare;
- sa permita cunoasterea problemelor legate de sanatate si boala precum si
implicatiile lor asupra administratiei serviciilor de sanatate;
- sa constituie un fond de informatii necesar serviciilor sanitare, organelor legislative
sau membrilor colectivitatii.
Sistemul informaţional este un element de bază în stabilirea de politici sanitare.
Tendinţa în ţările Uniunii Europene este de a se pune în practică o politică de informare
integrată în cadrul sistemelor de îngrijiri de sănătate. Actuala politică sanitară în materia
colectării, schimbului şi analizei informaţiilor din sistemul sanitar este considerată de
specialiştii belgieni ( Bruxelles, 1999 ) inadecvată pentru diverşi parteneri în ceea ce priveşte
datele despre pacienţi, indicatorii de sănătate, datele cercetărilor ştiinţifice şi indicii de
performanţă. Trebuie ca disponibilitatea şi accesibilitatea informaţiilor să fie mai bine reglate,
tinzând spre o politică de informare integrată. În viitor este imposibil de a conduce şi
coordona un sistem de îngrijiri de sănătate fără a dispune de informaţii fiabile, transparente ,
utile şi fundamentate ştiinţific.
În managementul informaţiei din sistemul de sănătate se disting mai multe
componente:
a) organizarea informaţiei;
b) localizarea informaţiei;
c) calitatea informaţiei;
d) accesibilitatea la informaţie.
Organizarea informaţiei presupune , în primul rând, îmbunătăţirea coordonării între
autorităţile centrale ( minister, guvern,etc.) şi cele locale şi, în al doilea rând, stabilirea de
circuite informaţionale eficiente în cadrul unităţilor şi instituţiilor sanitare, atât pe orizontală
cât şi pe verticală.
Localizarea informaţiei înseamnă stabilirea unui echilibru între centalizarea şi
descentralizarea datelor. Centralizarea prezintă avantajul că permite o uniformizare a
prezentării informaţiilor, dar pe de altă parte descentralizarea cu menţinerea băncilor de date
descentralizate permite o comunicare şi o transparenţă mai mare. În ambele variante trebuie
stabilit cine este responsabilul de gestiunea informaţiei, cum vor fi utilizate informaţiile, în ce
mod se realizează centralizarea şi luate măsuri pentru a elimina abuzul de putere.
Calitatea informaţiei. Pentru controlul calităţii informaţiei s-au stabilit următoarele
strategii: definirea indicatorilor de performanţă care să permită măsurarea calităţii; adoptarea
indicatorilor de performanţă la etalonul european; dezvoltarea normelor de comunicare între
furnizorii de îngrijiri de sănătate , pe de o parte şi între furnizori şi pacienţi, pe de altă parte.
Accesibilitatea la informaţie.În principiu, fiecare trebuie să aibă acces la
informaţiile disponibile, atât furnizorii de servicii de sănătate cât şi pacienţii, însă
identificarea intereselor şi definirea tipului de informaţii trebuie stabilite de la bun început.
Accesul la diversele date trebuie astfel reglementat încât să respecte confidenţialitatea şi viaţa
privată.Există, însă, mari rezerve în ceea ce priveşte oportunitatea gestionării dosarului
medical de către pacientul însuşi, dându-se prioritate medicului de familie/medicului
generalist. Unii specialişti sugerează întocmirea unui registru naţional al tuturor posibilităţilor
medicale decare se dispune inclusiv a celormoderne, noi, registru care ar putea fi folosit
pentru evaluarea periodică as procedurilor medicale de diagnostic şi de terapii.

36
MANAGEMENTUL COMUNICARII
Comunicarea ca si functie a managementului reprezinta transmiterea de informatii
intre membrii echipei medicale,precum si intre acestia si pacienti.
Transmiterea de informatii se face sub forma de mesaje simbolice prin intermediul
unor canale specifice si necesita doua sau mai multe persoane unele avand statut de
transmitator, altele de receptor.
In management este foarte important sa stim sa afisam comportamentul ideal de a
comunica, prin expunerea mesajului esential pe care il transmitem, din totalul de informatii pe
care le avem si care ne stau la dispozitie, cu scopul de a ne atinge obiectivele propuse.
In functie de scopurile comunicarii se pot diferentia mai multe tipuri de comunicare:
a) informarea - consta in transmiterea unor informatii pe baza unor fapte , nu
urmareste modificarea comportamentului;
b) instruirea - scopul este bine precizat si incearca modificarea comportamentului;
c) motivarea - are ca si scop schimbarea specifica a comportamentului;
d) obtinerea de informatii.
Comunicarea sta la baza realizarii performantei. Luarea de decizii, analiza acestora si
exprimarea lor prin mesaje clare, concise, duc la realizarea unor legaturi favorabile in echipa
manageriala , intre manager si angajati, precum si intre angajatii unitatii respective.
Procesul de comunicare include urmatoarele componente :
a) persoana sau grupul de persoane care trimite mesajul -emitator - initiind astfel
comunicarea
b) mesajul - este reprezentat de informatia transmisa de emitator spre receptor,
constand in cuvinte, simboluri, gesturi, figuri
c) canalele de comunicare a informatiei, a mesajului. Dupa canalul de comunicare
exista doua tipuri de comunicare:
- comunicarea formala sau oficiala - este precizata riguros de acte normative si
vehiculeaza informatiile intre posturi, compartimente si niveluri ierarhice diferite;
- comunicarea informala sau neoficiala - se realizeaza spontan intre compartimente,
informatiile avand un caracter personal sau general, vehiculandu-se stiri, noutati intr-un ritm
mai rapid decat canalele formale.
Transmiterea mesajului prin canale se realizeaza :
- de la nivel superior spre nivelurile operationale , tipul de comunicare fiind :
comunicarea verticala descendenta; se manifesta intre manageri si subordonati prin
transmiterea de decizii, instructiuni, regulamente, sarcini.
- de la nivelul inferior spre nivelul de conducere, cand vorbim de comunicare
verticala ascendenta ; se stabileste intre subordonati si manageri
- pe orizontala intre diferitele departamente sau între membrii echipei medicale ; este
tipul de comunicare orizontala prin care se realizeaza conlucrarea si consultarea profesionala
in vederea indeplinirii unor sarcini comune
- intre niveluri ierarhice diferite : comunicare oblica ; este folosita in cazul
transmiterii unor mesaje altor posturi sau compartimente.
d) receptorul este persoana sau persoanele care primesc mesajul; comunicarea
depinde de capacitatea de perceptie a receptorului, de diferentele socio-culturale si de starea
emotionala, deci in continutul mesajului si în forma de exprimare trebuie sa se tina cont de
aceste bariere.
Etapele procesului de comunicare sunt:
1. codificarea - consta in sistematizarea anumitor simboluri si reunirea lor intr-un cod
; in comunicare forma cea mai importanta de codificare o constituie limbajul; de asemenea
imaginile, expresiile fetei sau gesturile constituie simboluri ale comunicarii;
2. transmiterea mesajului - reprezinta forma fizica a imformatiei care ajunge la
receptor.

37
 Modul in care se transmite mesajul imparte procesul de comunicare in doua parti:
a) comunicarea verbala - reprezinta dupa uni autori 10% din mesajul care se
transmite si se primeste intr-o discutie; ea se materializeaza prin cuvinte rostite sau scrise .
Pentru transmitera corecta a mesajului trebuie sa se tina cont de anumite calitati vocale ca:
volumul vocii, inaltimea si intensitatea vocii, dictia si accentul, viteza si ritmul vorbirii;
b) comunicarea nonverbala- consta din perceptia reactiilor unei persoane de catre o
alta persoana ex: tacerea, punctualitatea, pozitia corpului, expresia fetei etc.
c) comunicarea scrisa;
3) decodificarea si interpretarea constau in descifrarea simbolurilor transmise si
analiza sensului acestora ; prin intermediul lor se poate observa daca comunicarea a avut loc
sau nu, sau daca emitatorul si receptorul au inteles in acelas mod mesajul;
4) filtrarea reprezinta modificarea sensului unui mesaj datorita existentei unor bariere
fiziologice sau psihologice. Aceste bariere in comunicare sunt legate de:a) emitator (
folosirea unor cuvinte cu sensuri diferite pentru diferite persoane ; folosirea
necorespunzatoare ale unor elemente ale comunicarii, transmiterea unui mesaj ambiguu
pentru a favoriza intentionat interpretarea eronata a acestuia); b) receptor ( stereotipie ,
neluarea in seama a informatiilor care sunt in dezacord cu ceea ce se cunoaste deja); c) de
context (spatiu si timp) ; aceste bariere pot afecta perceptia , precum si modul de interpretare a
mesajului, modificand total sau partial semnificatia mesajului.
5) feed-back-ul inchide procesul de comunicare; prin feed back emitatorul verifica
daca mesajul transmis de el a fost receptionat corect sau nu.
In procesul de comunicare trebuie sa se tina cont de doua principii:
a) egalitate intre angajator si angajat ;
b) munca personala poate fi contractata doar printr-o anumita perioada de timp sau
activitate.
In prezent relatia dintre manager si angajati are o serie de componente care se bazeaza
pe drepturi, obligatii reciproce si cunoasterea riscurilor, garantarea reciproca si acceptarea
protectiei reciproce ale acestor riscuri. Managerul doreste pe de o parte sa dezvolte cat mai
mult institutia pe care o conduce si pe de alta parte, sa asigure securitatea angajatului si
motivarea lui in procesul de munca. Angajatul trebuie sa se simta raspunzator de realizarea
angajamentului contractual pentru a-si pastra locul de munca si venitul salarial. Astfel reiese
faptul ca raporturile managerului cu angajatii constau in schimburile si relatiile dintre acestia
pentru atingerea nevoilor individuale. Cercetarile efectuate asupra atitudinilor si motivatiilor
oamenilor care lucreaza intr-o organizatie , au aratat ca ei au nevoie sa se simta implicati ,
informati si sa participe la deciziile care ii afecteaza.
In ultimii ani psihologia comunicatiei constituie o prioritate in procesul de formare a
managerilor. Este dovedit faptul ca aceasta competenta de comunicare se poate invata si are o
mare influienta in consacrarea atât in activitatea profesionala cât si in viata sociala. Un bun
manager trebuie sa fie constient de asteptarile sale, sa-si exprime clar aceste asteptari, sa stie
sa-si controleze emotivitatea. De asemenea, managerul trebuie sa dea dovada de onestitate,
loialitate, responsabilitate.
Aceasta comunicare este valabila si in relatia medic-pacient, unde medicul trebuie sa-
si cunoasca capacitatea si limitele profesionale si sa stie cum sa se apropie de bolnav ca sa-l
poata convinge sa-si schimbe modul de viata, sa accepte si sa urmeze anumite tratamente in
interesul sanatatii sale.
Pentru a transmite angajatilor mesajul esential, din totalul de informatii pe care le are
la dispozitie, managerul trebuie sa cunoască comportamentul ideal de a comunica, deoarece
nu toate mesajele incita atentie sau ,,ascultare”. Pentru a putea stabili modul ideal al
transmiterii mesajului managerul trebuie sa dispuna de cunostinte suplimentare care sa se
bazeze pe analiza individuala a unei persoane cu care doreste sa comunice. Este de dorit ca
aspectul exterior sa nu fie un pretext de extindere a unor valori interne autentice, care nu sunt
in corelatie directa cu trasaturile somatice exteriorizate.

38
Comunicarea manageriala. Activitatea intr-o organizatie are ca si caracteristica principala
munca in echipa. Comunicarea se desfasoara dupa anumite norme si principii de etica, avand
obiective specifice impuse de cultura si structura organizatiei respective. Printr-o buna
comunicare in cadrul echipei, prin intelegerea avantajelor si dezavantajelor muncii in grup, se
pot gasi solutii pentru imbunatatirea productivitatii, cresterea eficientei.
In comunicare sunt descrise diferite stiluri adaptate de manageri, cele mai frecvente
atitudini de abordare a comunicarii putand fi grupate in patru clase:
1) Stilul analitic - adeptul acestui stil de comunicare prezinta reactii lente si prudenta
in actiune. Managerul este un bun organizator, punand accent pe proces. Are tendinta de
distantare prin accentuarea ,,inteligentei” si rationamentului sau, evitand implicarea personala.
El comunica foarte rar prin gesturi de a imbratisa sau a strange mana prezentand o preocupare
minima pentru emotiile si sentimentele personalului. Cu toate ca in jurul lui este o admosfera
rece, caracterizata prin minimul de comunicare interpersonala, managerul este inclinat spre
adevar si pertinenta.
2)Stilul directiv - managerul prezinta reactii rapide, dar urmareste prin limbajul sau
clar si concis sa controleze si sa domine interlocuitori. Mesajul transmis de manageri cuprinde
numai instructiuni si dispozitii care trebuie urmate intocmai , preocuparea prioritara fiind
centrata asupra sarcinii si nu aupra procesului. Mesajul sau principal este ,, Eu stiu ce este
corect “ si nu permite nici o parere derivata. Pentru el colaborarorii sai sunt considerati
persoane care trebuie tot timpul indrumati si atentionati ce sa faca. Dezavantajele acestui stil
sunt multiple, el lansand de multe ori teorii pentru care nu are competente, fiind astfel respins
dur.
3)Stilul amabil - in cazul acestui stil de comunicare, managerul prezinta nevoia de
comunicare si de acceptare, depunand efort maxim pentru a intra in relatie. Este foarte bun
ascultator si sfatuitor. Este gata oricand sa ajute persoana care se afla in situatii dificile,
atentia fiind centrata spre persoana. Prezinta tendinta spre evitarea conflictelor, avand o
reactie moderata fata de evenimentele din jurul lor.
4)Stilul expresiv - implica o reactie puternica din partea managerului, un efort
maximal pentru a se implica in orice actiune, actionand de multe ori impulsiv. Managerul care
adopta acest stil de comunicare prezinta o preocupare minima spre rutina si conformitate.
Actiunile sale sunt indreptate mai pregnant spre viitor decat spre prezent. Are nevoie
permanenta de stimulare si interactiune pentru a actiona eficient.
Aceste stiluri de comunicare interumana sunt forme si modele prin care se realizeaza
interrelatia unui manager cu alte persoane sau chiar cu un grup de persoane. Nu exista stiluri
de comunicare bine delimitate si persistente. Majoritatea oamenilor pot sa-si mascheze
comportamentul adevarat. Acest fapt dovedeste ca daca structura de baza nu se poate
modifica, in schimb se poate invata un stil sau altul de comunicatie, managerul trebuind sa
cunoasca si sa stie cum sa evalueze si sa determine cerintele, criteriile existente.

39
 CAPITOLUL 7. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA
CABINETULUI MEDICAL DE MEDICINĂ DENTARĂ

7.1 Principii organizatorice

Cabinetul medical este definit ca unitate cu sau fără personalitate juridică, furnizoare
de servicii publice, de stat sau private, de asistenţă medicală umană preventivă, curativă, de
recuperare şi de urgenţă. Conform normelor legale, serviciile de sănătate administrate în
cabinetele medicale se realizează de medici (de familie, stomatologi, specialişti) şi alte
categorii de personal medical autorizat (asistente medicale, de profilaxie, tehnicieni dentari).
Cabinetul medical poate fi organizat într-una din următoarele forme:
 cabinet medical individual, în care îşi exercită profesia medicul titular şi asociaţii (medici,
alte categorii de personal);
 cabinet medical grupat, rezultat din comuniunea a doua sau mai multe cabinete medicale
individuale, în scopul asigurării unor facilităţi economice, prin păstrarea individualităţii în
relaţiile cu terţii;
 cabinet medical asociat, rezultat în urma fuziunii unor cabinete medicale individuale, în
scopul asigurării accesului permanent al pacienţilor la servicii medicale complete;
 societate civilă medicală, presupune activitatea comună a doi sau mai mulţi medici
asociaţi, titulari de cabinet medical;
 unităţi medicale înfiinţate conform legii 31/1990 a societăţilor comerciale (SRL, SA, SCS
etc.)
În primele 4 cazuri (CMI, CMG, CMA, SCM), cabinetele nu au personalitate juridică.
Regimul de impozitare care se aplica este acela al unei persoane fizice iar contabilitatea se
ţine în partidă simplă iar rapoartele se avizează anual de către Direcţia Generală a Finanţelor
Publice (DGFP). În cazul unităţilor înfiinţate în baza legii 31/1990, acestea trebuie să aibă
obiect unic de activitate prestarea de servicii de medicină dentară către populaţie (conform
clasificării din Codul Activităţilor din Economia Naţională - CAEN), administratorul
societăţii comerciale sau cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de
administraţie să fie medici, să fie înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale existent
la Autorităţile de Sănătate Publică locale. Din punct de vedere juridic, acestea sunt persoane
juridice. Din punct de vedere financiar, acestea pot opta între impozit pe venit sau impozit pe
profit, pot fi plătitori sau nu de TVA, contabilitatea se ţine în partidă dublă iar raportările la
DGFP se fac trimestrial.
Misiunea unui cabinet exprimă scopul pentru care a fost creat, raţiunea acestuia în
raport cu piaţa serviciilor de sănătate şi implicit cu pacienţii consacraţi sau potenţiali Prin
definirea misiunii sunt precizate elementele intenţionale, grupurile specifice de pacienţi,
nevoile de bază existente, precum şi performanţele proprii cabinetului. În esenţă, misiunea
unui cabinet este conscrisă unui rezultat pozitiv ce se doreşte obţinut în viitor de către
structura de sănătate, urmărindu-se:
 rezultate concludente asupra pacienţilor (calitatea serviciilor, gradul de satisfacţie);
 performanţe interne substanţiale, înregistrate de echipa medicală (profesionale, financiar-
materiale).
Formularea obiectivelor, personalizarea acestora, precum şi deschiderea efectivă a unui
cabinet medical se confruntă cu următoarele categorii de probleme:
 conceptual;
 de practică;
 financiar-contabile.

1. Conceptual, activitatea într-un cabinet medical, urmăreşte parcurgerea următoarelor

etape:
 definirea activităţii medicale ca afacere (îngrijiri de sănătate / rezultate financiare);
 dezvoltarea unui plan pragmatic de acţiuni care să cuprindă:

40
  solicitarea, obţinerea avizelor şi aprobărilor necesare deschiderii cabinetului;
 angajarea personalului;
 lucrul efectiv al echipei medicale;
 elaborarea sistemului informaţional (intern şi extern) al cabinetului, prin care să fie
colectate, depozitate, analizate şi prelucrate datele necesare, în relaţia cu pacienţii precum şi
autorităţile medicale coordonatoare;
 formularea principiilor şi politicilor de practică medicală, generale şi specifice, care să
asigure performanţele cabinetului, strict în concordanţă cu:
 normele legale in domeniu;
 programele naţionale de sănătate;
 standardele de calitate, etc.;
 implementarea principiilor economice generale şi specifice domeniului prin estimarea
obiectivă a încasărilor şi diminuarea judicioasă a costurilor;
 cunoaşterea teoretică şi asigurarea în practică a standardelor minim-obligatorii de
calitate ce se impun atinse de echipa medicală;
 dezvoltarea programului de planificare a resurselor umane, numeric (recrutare / selectare,
angajare) şi calitativ (standarde de calitate), în scopul satisfacerii optime a cerinţelor
pacienţilor înregistraţi precum şi a celor potenţiali.
În baza elementelor menţionate, procesul conceptual este orientat preponderant asupra
identificării grupurilor de pacienţi interesaţi, a definirii nevoilor de sănătate orală şi a
specificării tehnicilor, procedurilor şi metodelor pe care cabinetul le va aplica pentru a asigura
satisfacerea deplina a acestor nevoi.

2. Practica cabinetului, include formularea, aplicarea şi respectarea cumulativă a

următoarelor principii:
 adoptarea unei atitudini ireproşabile etice şi morale faţă de pacienţii şi membrii echipei
medicale;
 instituirea şi respectarea unui program de lucru judicios cu pacienţii (consultaţii,
tratamente), precum şi de soluţionare a urgentelor;
 dimensionarea corectă a fondului de timp necesar pacienţilor, pentru administrarea actelor
terapeutice programate prin furnizarea de îngrijiri medicale performante şi diminuarea la
minim a aşteptărilor;
 limitarea activităţii profesionale, strict la nivelul ariilor de practică şi a specializărilor
dobândite;
 evitarea producerii unor complicaţii, prin respectarea principiilor de igienă, precum şi
controlul şi monitorizarea acestora în eventualitatea producerii;
 aplicarea unor planuri viabile de plată a serviciilor de sănătate, in cazul tuturor categoriilor
de pacienţi;
 includerea în program a unor activităţi comunitare (educaţia pentru sănătate, dezvoltarea
îngrijirilor, depistarea şi prevenţia anomaliilor dentomaxilare);
 menţinerea şi creşterea performanţelor calitative a serviciilor de sănătate, la nivel de
„excelenţă", prin formarea şi dezvoltarea personalului, dotarea cu aparatură, instrumentar,
medicamente şi utilizare de tehnici şi proceduri moderne.
De regulă, activitatea unui medic absolvent debutează într-un cabinet tradiţional
(fig.1) în care îşi desfăşoară activitatea formând echipa cu un asistent medical.

41
 MEDIC
titular cabinet

Asistentă şefă Asistente: - medicale Tehnician dentar

- de profilaxie

Figura 1 - Structura simplă a cabinetului de medicină dentară

În cazul structurilor complexe (fig.2), medicul activează la nivelul unui cabinet

specializat sau de medicină dentară şi după caz, pacientul poate beneficia concurent de toata
gama serviciilor conexe.
Managerul de afaceri îndeplineşte un rol activ, proeminent în ambele ipostaze descrise
dacă practică un stil participativ, în care:
 sunt respectate şi îndeplinite integral, obligaţiile personalului încadrat, conform datelor
materializate în fişa postului;
 structura este asigurată cu personal calificat, competent, apt de formare şi dezvoltare sub
formă continuă;
 sunt monitorizate oportun drepturile pacienţilor şi rezolvate corect plângerile sau
sesizările lor;
 dezvoltă activităţi eficiente de publicitate şi marketing;
 elaborează corect bugetul anual, sunt dimensionate cheltuielile în raport cu veniturile
propuse de realizat, iar activitatea financiar-contabilă este condusă prin respectarea
principiilor de necesitate, legalitate şi oportunitate.
Manager
Şef
policlinic
ă

Director Manager
medic afaceri
econo
t

Şef Profilax Şef Şef Şef

departa ie laborat laborat depart.
ment or or Rx Admini

Cabinet Cabinet Cabinet Cabinet Laborat Laborat Birouri Birouri Birouri

or or

Cabinete Cabinet Laborator Laborator Birouri

- medici - medici - tehnician -tehnician - resurse umane
- specialişti - specialişti dentar radiolog - financiar
- contabilitate
- personal de
întreţinere
Figura 2 Structura complexă a unui cabinet de medicină dentară

3. Evidenţa pacienţilor precum şi ale actelor terapeutice administrate, reflectă

activitatea cabinetului şi constituie sursa datelor de bază, de organizare şi conducere

42
financiar-contabilă. În activitatea medicală se vor utiliza numai imprimatele tipizate dispuse
prin actele normative in vigoare:
 registrul de consultaţii;
 registrul de mici intervenţii (tratamente medicale);
 certificate pentru incapacitate temporara de muncă;
 bilete de trimitere;
 reţete;
 fişe medicale pentru consultaţii;
 fişe pentru tratament medico-dentar, etc.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice este obligată să stabilească imprimatele care
vor fi utilizate pentru ţinerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice
care au calitatea de contribuabili, în conformitate cu normele legale privind impozitul pe
venit.
Obţinerea imprimatelor cu „regim special" se realizează de regulă contra cost de la un
furnizor autorizat pe baza adeverinţei eliberate de către administraţia financiară competentă.
În activitatea financiar-contabilă, cabinetul va utiliza următoarele tipuri de imprimate:
- comune pe economie, indiferent de domeniul de activitate:
 stat de salarii (pentru personalul propriu şi distinct pentru colaboratori);
 declaraţie de inventar;
 fişa mijlocului fix;
 registru-jurnal de încasări şi plăţi;
 registru-inventar;
 monetar;
 bon de consum;
 fişa de magazie;
 lista de inventariere;
 registru de casă;
 ordin de deplasare (delegaţie);
 document cumulativ;
 nota de recepţie, constatare etc.;
- tipizate, comune pe economie, cu regim special de tipărire, înscriere şi numerotare:
 aviz de însoţire a mărfii;
 chitanţa / chitanţa fiscală;
 factură / factura fiscală;
 bon de comanda chitanţa (cu / fără T.V.A.);
 fişa de magazie a formularelor cu regim special.
Procedura de procurare prezentată vizează numai imprimatele cu „regim special" de
tipărire, înscriere şi numerotare, care sunt asigurate după criterii riguroase de control la nivel
naţional, de către Ministerul Finanţelor şi Regia Autonoma „Imprimeria Naţională", pe bază
de comenzi ferme, prin unităţi comerciale nominalizate.
Formularele tipizate cu „regim special", comune pe economie, sunt executate prin
imprimarea datelor de identificare pentru fiecare utilizator. Imprimarea se va executa pe
fiecare exemplar şi va conţine următoarele informaţii:
 denumirea,
 numărul de înmatriculare,
 codul unic de înregistrare,
 sediul,
 contul bancar, etc.
Imprimatele comune pe economie pot fi solicitate şi obţinute în mod nelimitat din
aceleaşi surse.

43
 7.2. Înfiinţarea unui cabinet medical
Furnizarea serviciilor medicale în regim ambulatoriu se realizează prin intermediul
cabinetelor medicale furnizoare de servicii medicale publice, de stat sau private, a unităţilor
medicale cu personalitate juridică ori a cabinetelor medicale din structura instituţiilor publice.
Indiferent de forma de înfiinţare şi funcţionare, cabinetele medicale sunt obligate prin
norme să respecte următoarele principii fundamentale:
 poate profesa numai personalul medical autorizat;
 medicului i se respectă independenţa profesională şi dreptul de iniţiativă;
 raporturile de subordonare privesc numai reglementările de ordin administrativ,
planificare şi organizare a muncii;
 activitatea profesională este reglementată etic şi deontologic prin cadrul instituit în acest
sens de către Colegiul Medicilor;
 actele terapeutice administrate vor fi dimensionate strict ariei competenţelor dobândite de
personalul medical;
 litigiile de muncă pot fi soluţionate pe cale amiabilă sau în baza competenţelor comisiei de
resort din cadrul Colegiului Medicilor.
Cabinetele medicale se pot înfiinţa în cadrul reţelei existente, a dispensarelor
medicale, policlinici sau în alte spaţii puse la dispoziţie de autorităţile publice, precum şi în
spatii private, autorizate. Totodată, bunurile existente în dotare pot fi date în folosinţă gratuită,
închiriate sau concesionate, prin negociere directă ori valorificate cu / fără licitaţie publică,
cabinetelor medicale, cu aprobarea autorităţilor de sănătate publică. Bunurile imobile aflate în
proprietate publică pot fi trecute în proprietatea privată a statului sau ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi ulterior privatizate, cu condiţia de a fi utilizate în continuare în
activităţile medicale. Aceste reglementari nu sunt aplicabile patrimoniului clinicilor
universitare, cabinetelor medicale din unităţile spitaliceşti, cabinetele şcolare din cadrul unităţilor
de învăţământ, medicina muncii şi din policlinicile pentru sportivi, care rămân în patrimoniul
public.
Contractul de comodat poate fi încheiat cu autoritatea competentă pe perioadă
determinată, cu condiţia furnizării de servicii de medicină dentară persoanelor asigurate prin
casele de sănătate.
De regulă în acelaşi spaţiu nu pot funcţiona mai mult de două cabinete medicale care să
îndeplinească condiţii de compatibilitate între specialităţile medicale şi circuitele funcţionale
necesare.
Cabinetele medicale se pot înfiinţa şi pot furniza servicii medicale numai în
specialitatea şi în temeiul competenţei medicului titular, respectiv al asociaţilor, în cazul altor
forme de organizare. În cazul în care medicii deţin mai multe specialităţi sau competenţe, pot înfiinţa
cabinetul şi presta activitatea pentru una sau mai multe dintre acestea.
Modificarea obiectului de activitate al cabinetului se poate face cu autorizarea autorităţii
de sănătate publică, care va elibera un certificat-anexă la certificatul de înregistrare a cabinetului
în registrul unic.
Cabinetul medical se înfiinţează la cererea medicului titular, adresată autorităţii de
sănătate publică locală, în baza următoarelor documente:
 cerere tip;
 autorizaţia de liberă practica (A.L.P.) sau certificat de membru al colegiului medicilor
eliberată medicului titular;
 dovada deţinerii legale a spaţiului în care va funcţiona cabinetul;
 avizul colegiului medicilor;
 autorizarea sau avizarea sanitară,
 actul constitutiv sau statutul societăţii civile medicale, după caz.
Medicii exercită profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din
România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea
profesională, valabilă pentru anul respectiv.

44
 Autoritatea de Sănătate Publică nu mai eliberează Autorizaţii de liberă practică, acestea
nemaifiind necesare conform noii legislaţii.
Avizul colegiului medicilor se emite în baza certificatului de membru al CMR, numai
după verificarea existenţei dotării minime a cabinetului medical de către autoritatea de sănătate
publică competentă prin inspectori delegaţi.
Avizul se acordă la cerere prin îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
 persoana solicitantă este cetăţean român, cu domiciliul stabil în România;
 este licenţiat al unei instituţii de învăţământ universitar medical;
 nu se regăseşte într-un caz de nedemnitate prevăzut de lege;
 este apt medical.
Personalul sanitar cu pregătire medie poate desfăşura activităţi în limita competenţei şi
numai sub autoritatea şi îndrumarea unui medic. Alte categorii de specialişti pot practica în
domeniu numai dacă au dobândit o experienţă minimă de 3 ani în unităţile medicale.
Avizarea şi autorizarea sanitară constituie activităţi obligatorii de parcurs stabilite în
temeiul normelor legale. Procedurile de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare,
construcţie şi amenajare a funcţionării obiectivelor şi activităţilor sunt supuse avizării şi
autorizării în scopul prevenirii situaţiilor care ar putea pune în pericol sănătatea publică.
Avizul sanitar se solicită în scris autorităţii de sănătate publică pe baza următoarelor
documente:
 planul de amenajare interioară a cabinetului (în anumite cazuri, inclusiv planul general de
amplasare);
 studiul de impact, etc., în baza cărora se întocmeşte referatul de evaluare.
Autorizaţia sanitară se solicită în scris, în temeiul următoarei documentaţii:
- dosarul tehnic, care cuprinde:
 planul dimensionat;
 dotările necesare desfăşurării activităţii;
 circuitele funcţionale;
 asigurarea utilităţilor (iluminatul, căldura, apa potabila şi menajeră, evacuarea apelor
uzate, etc.);
 evacuarea deşeurilor solide şi cele periculoase;
 diverse documente conexe (declaraţia pe propria răspundere pentru deţinerea de
substanţe toxice, de asigurare a conformităţii igienico-sanitare, etc.)
Referatul de evaluare se întocmeşte de către personalul calificat din cadrul autorităţii
sanitare, biroul pentru avize şi autorizaţii, prin care se concluzionează dacă sunt / nu sunt
îndeplinite de fond condiţiile legale sau acestea pot fi îndeplinite cu respectarea programului
şi calendarului de conformare.
Retragerea autorizaţiei de funcţionare este determinată de:
 modificarea obiectului de activitate;
 modificarea structurii funcţionale;
 nerespectarea programului de conformare.
Retragerea poale fi temporară (pe perioadă nominalizată) sau definitivă
(caz în care se reia întreaga procedură).
Profesia se exercită în cadrul cabinetului autorizat, nominalizat prin firmă cu numele
medicului titular, urmat de sintagma „cabinet…., din care rezultă activitatea medicală
principală ce se desfăşoară, prin respectarea condiţiilor prevăzute de codul de deontologie
medicală.
Cabinetele medicale din mediul rural pot înfiinţa puncte secundare de lucru în
localitatea în care funcţionează sau în alte localităţi, potrivit normelor legale.
Autorizaţia sanitară se vizează, în cazul cabinetelor medicale şi ale tuturor formelor de
negociere asociere.
Neregulile constatate de către organele de control competente la normele legale de
igienă şi sănătate publică cu privire la activitatea medicală, vizează următoarele aspecte:

45
 absenţa avizului sanitar, pentru proiecte şi documentaţii tehnice privind amplasarea
obiectivelor medico-sanitare.
 nesolicitarea sau nerespectarea avizului sanitar, precum şi a clauzelor legal impuse;
 nesolicitarea revizuirii condiţiilor de funcţionare, anual şi ori de ori se produc modificări faţă
de situaţia acestora la data autorizării,
 nesolicitarea sau nerespectarea avizului sanitar emis pentru utilizarea aparaturii medicale;
 funcţionarea cabinetului fără autorizaţie sanitară, fără viză pe anul în curs, precum şi
funcţionarea după emiterea în condiţiile legii a deciziei de suspendare a activităţii;
 neîndeplinirea măsurilor dispuse de autoritatea de sănătate publică, în scopul prevenirii
unor abateri în materie;
 nerespectarea regulilor de igienă referitoare la normele de locuit (depozitarea necontrolată
a deşeurilor; depăşirea normativelor de poluanţi sonori, chimici, etc.);
 neasigurarea cu apă, folosirea unei surse de apă insalubră;
 neprotejarea sau efectuarea de racorduri, comunicaţii şi legături prin încălcarea normelor
tehnice;
 neîntreţinerea în permanentă stare de funcţionare şi curăţenie a instalaţiilor sanitare
interioare;
 funcţionarea defectuoasă a sistemului de încălzire în scopul asigurării confortului
termic al pacienţilor;
 neasigurarea echipamentului complet de protecţie pentru personalul medico-sanitar în
conformitate cu normele legale, precum şi neutilizarea acestuia;
 neasigurarea depozitarii şi păstrării instrumentarului sterilizat în condiţiile prevăzute prin
norme;
 nerespectarea prevederilor cuprinse în cartea tehnică, în cazul aparaturii de sterilizare;
 refolosirea instrumentarului şi a materialelor de unică folosinţă;
 neraportarea cazurilor de boli transmisibile sau cu risc epidemiologic
identificate, la direcţia de sănătate publică.
Contravenţiile motivate prin înscrierea expresă şi explicită în procesul verbal a
faptelor produse precum şi ale dispoziţiilor legale încălcate sunt constatate de către inspectorii
sanitari de stat, împuterniciţi de ministerul sănătăţii precum şi de către personalul încadrat în
funcţii asimilate.
Persoana sancţionată contravenţional primeşte o copie după procesul verbal întocmit şi
semnează de conţinutul rezoluţiei de aplicare a sancţiunii şi înştiinţarea la plată, în
conformitate cu normele general aplicabile în materie.
După înfiinţare, cabinetul medical privat trebuie să presteze o serie de activităţi conexe
şi să îndeplinească criteriile de fiabilitate prevăzute în cazul aparaturii utilizate, după cum
urmează:
 raportează periodic şi de câte ori este necesar către organele abilitate, a situaţiilor statistice
cuprinzând bolile transmisibile nominalizate;
 organizează şi efectuează activităţile epidemiologice prevăzute în contractul-cadru sau
solicitate de autorităţile competente locale, privind stare de sănătate orala a populaţiei; asigură
prin rotaţie, urgenţele medicale stomatologice, etc.
Certificatul de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale din cadrul
autorităţii sanitare teritoriale, constituie actul de înfiinţare a cabinetului.
Înregistrarea cabinetului medical individual la direcţia finanţelor publice constituie o
activitate obligatorie prevăzută prin lege. Codul fiscal stabileşte cadrul legal pentru impozitele
care constituie venituri la bugetul de stat, nominalizează cabinetul medical în calitate de
contribuabil care trebuie să plătească aceste impozite precum şi procedura de impunere (de
calcul şi plată). Depunerea dosarului se face la administraţia financiară pe raza căreia se
găseşte sediul cabinetului şi cuprinde următoarea documentaţie:
 cerere tip;
 certificat de înregistrare la direcţia de sănătate publică;

46
 autorizaţia de liberă practică a titularului;
 actul de proprietate (deţinere) a spaţiului destinat cabinetului;
 declaraţia de înregistrare fiscală (tip profesii liberale);
 declaraţia privind veniturile estimate (venit brut, cheltuieli deductibile estimate,
venit net).
Declaraţia financiară se completează de către medicul titular de cabinet sau managerul
desemnat, urmărind veniturile în bani sau natură realizate în mod individual sau dintr-o formă de
asociere, inclusiv din activităţi adiacente.
Veniturile din activităţile independente sunt cele rezultate din profesiile libere practicate de
medici în cabinete furnizoare de servicii de sănătate.
Venitul net se determină ca diferenţa între venitul brut şi cheltuielile aferente realizării
acestuia, deductibile pe baza datelor reţinute din contabilitatea în partidă simplă.
Normele în materia impozitării fac distincţie expresă între venitul brut, venitul net,
cheltuielile deductibile, etc., precum şi sursa, natura şi modul de compunere a sumelor în
cauză.
Venitul brut cuprinde:
 sumele încasate din desfăşurarea activităţii;
 dobânzile şi creanţele aferente acestor sume;
 orice alte venituri în bani sau echivalentul în lei al veniturilor în natură.
Nu sunt considerate venituri brute:
 aportul bănesc sau echivalentul lor în natură, la începutul activităţii;
 împrumuturile şi creditele bancare;
 sumele de natura despăgubirilor, sponsorizărilor şi donaţiilor.
Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile pentru a fi
deductibile sunt:
 să aparţină activităţii de bază care produce venituri, justificate documentar;
 sa aparţină exerciţiului bugetar de referinţă;
 să respecte normele generale de amortizare;
 cheltuielile cu primele de asigurare să privească activele corporale şi necorporale din
patrimoniul cabinetului, garanţiile bancare pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii,
asigurările de persoane şi de risc profesional (malpraxis).
Anumite cheltuieli sunt deductibile limitat:
 de sponsorizare, mecenat şi de protocol;
 indemnizaţii de delegare, detaşare;
 anumite cheltuieli sociale (ex.: tichete de masă);
 pierderile aferente perisabilităţilor, în limitele normelor legale;
 contribuţii sociale obligatorii, chirii, rate.
Nu fac obiectul cheltuielilor deductibile:
 sumele şi bunurile utilizate de familie;
 donaţiile de orice fel, amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de întârziere;
 ratele şi dobânzile aferente creditelor angajate, etc.
Cabinetele medicale care obţin venituri din activităţi independente sunt obligate să
organizeze şi să conducă evidenţa contabilă în partidă simplă utilizând registrul-jurnal de
încasări şi plăţi, registrul-inventar, în care sunt înscrise toate bunurile şi drepturile aferente
desfăşurării activităţii, precum şi celelalte documente prevăzute prin Legea contabilităţii.
Contribuabilul care începe o activitate în cursul anului fiscal (anul calendaristic) este
obligat să depună la organul fiscal competent o declaraţie referitoare la veniturile şi cheltuielile
estimate a se realiza.
După încasarea veniturilor, titularul cabinetului este obligat să efectueze în cursul
anului plăţile anticipate cu titlu de impozit. Acestea sunt stabilite de administraţia financiară,
luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat, comparativ cu anul
precedent, sau după caz.

47
 Impozitul pe venitul datorat este calculat de organul fiscal pe baza declaraţei de venit
global, prin aplicarea baremului anual de impunere asupra venitului global impozabil din anul
fiscal respectiv.
Acesta determina impozitul anual cuvenit pentru anul precedent şi emite o decizie de
impunere în forma stabilită de ministerul finanţelor.

7.2.1. Structura fizică minimă

Structura fizică minimă este reprezentată de spaţiul cu destinaţie medicală. Astfel,
conform normelor minimale în vigoare, cabinetul trebuie să cuprindă:
- sală de aşteptare va avea o suprafaţă minimă de 1/1,5 mp /persoană, în cazul cabinetelor
pentru adulţi, şi 1,5/2 mp /persoană, în cazul cabinetelor pentru copii (inclusiv persoana
însoţitoare).
- cabinetul de consultaţii va avea o suprafaţa minimă de 14 m2 şi va fi dotat cu o chiuvetă
racordată la apă curentă, caldă şi rece
- sală de tratament va fi special amenajată, fiind necesară o suprafaţă minimă de 16 m 2, şi va
fi dotată cu o chiuvetă racordată la apă rece şi caldă, cu unitul dentar, fotoliul, unitul
radiologic pentru radiografii retroalveolare;
- 2 grupuri sanitare (unul pentru pacienţi şi unul pentru personal, cel pentru pacienţi urmând a
avea acces direct din camera de aşteptare); Cabinetul medical va avea un grup sanitar pentru
pacienţi, la care accesul să fie posibil din sala de aşteptare, separat de cel destinat personalului
sanitar. În cazul cabinetelor medicale din mediul rural, acolo unde nu există posibilitatea
racordării la reţeaua de canalizare, grupul sanitar va fi de tip fosă septică de beton,
vidanjabilă.
- vestiar (unde personalul să poată îmbrăca şi depozita îmbrăcămintea). Personalului sanitar
din cabinetele medicale îi va fi asigurat un spaţiu cu destinaţie de vestiar; numărul vestiarelor
şi spaţiul destinat acestora va fi în funcţie de numărul personalului care desfăşoară activitate
concomitentă.
Pe lângă aceste încăperi, reprezentând minimum necesar pentru desfăşurarea unui act
medical fără compromisuri privind calitatea, cabinetul de medicină dentară mai poate deţine
în funcţie de necesităţi:
- recepţie;
- camera de consultaţie sau birou (care ar reprezenta o anticameră cu rol de a discuta
cu pacientul, de a face planul de tratament, antecalculaţia, fără a afecta activitatea medicală
din camera de tratament);
- cameră de demonstraţii (în care regulat au loc şedinţe practice de evaluare a
tehnicilor şi protocoalelor de tratament);
- camera de sterilizare - În scopul efectuării sterilizării şi păstrării sterilităţii
dispozitivelor şi materialelor sanitare, organizarea activităţilor propriu-zise de sterilizare,
precum şi a activităţilor conexe (spălarea, decontaminarea, împachetarea şi stocarea) va avea
în vedere:
 respectarea circuitelor şi utilizarea spaţiilor anume desemnate;
 amplasarea punctului de sterilizare într-un spaţiu adecvat organizării activităţii de curăţare
şi pregătire pentru sterilizare a instrumentarului şi/sau a materialului moale, sterilizării
propriu-zise şi depozitării temporare a materialului sterilizat;
 aparatura de sterilizare autorizată de autoritatea centrală în domeniul sănătăţii (Ministerul
Sănătăţii Publice) şi respectarea prevederilor cuprinse în cartea tehnica a fiecărui aparat;
 caietul de sterilizare care atestă efectuarea sterilizării cuprinde:
- numărul şarjei şi conţinutul pachetelor;
- data şi ora de debut şi de sfârşit a ciclului;
- temperatura la care s-a efectuat sterilizarea;
- rezultatele indicatorilor fizico-chimici şi biologici;
- numele şi semnătura persoanei responsabile cu sterilizarea.

48
 minilaborator de tehnică dentară pentru turnarea modelelor, formarea gutierelor etc.;
 cameră de relaxare (cu aparatură de recreere pentru personalul medical);
 bucătărie (destinată pauzelor de masă, pauzelor de cafea a personalului).
În scopul asigurării landului de frig, cabinetul medical va fi dotat cu:
- cel puţin un frigider cu congelator, care va fi prevăzut cu uşă la acest compartiment,
precum şi cu termometru pentru monitorizarea temperaturii interioare; înregistrările privind
graficele de temperatură ale frigiderului vor fi cuprinse într-un registru separat;
- cel puţin două genţi izoterme - una pentru transportul vaccinurilor şi una pentru
transportul diverselor probe biologice - şi un termos (în eventualitatea transportului unor
cantităţi mici de vaccin).
În cazul cabinetelor medicale asociate sau grupate, cu trei sau mai mulţi medici, este
necesară existenţa unui cabinet pentru vaccinări, altul decât sala de tratamente.
În cabinetele în care se efectuează intervenţii chirurgicale care necesită spitalizare de o
zi va fi delimitat un spaţiu pentru recuperare postoperatorie, dotat cu paturi, asigurându-se o
suprafaţa minimă de 6 m2/ pat.
Încăperile cu profil administrativ vor fi separate de cele în care se desfăşoară activităţi
medicale.

7.2.2. Structura personalului

Personalul cabinetului este divizat în 3 categorii:
- personal medical: medic, asistent, igienist;
- personal auxiliar: om de serviciu, secretar;
- colaboratori: contabil, economist, jurist, tehnician dentar, tehnician de aparatură;
Despre funcţiile personalului cabinetului de medicină dentară vom discuta în partea de
resurse umane.

7.2.3. Dotări
Dotarea minimă a cabinetului de medicină dentară este reprezentată de cerinţele legale
(OMS 153), şi cuprinde:
Dotare:
- unit dentar cu cel puţin două piese terminale;
- fotoliu dentar;
- tensiometru şi stetoscop;
- opţional: lampa de fotopolimerizare, aparat de detartraj cu ultrasunete.
Instrumentar şi materiale:
- ace Reamers, Hedstrom, Lentullo, Miller, tirre-nerf, Kerr;
- freze Beutelrock scurte şi lungi;
- bisturiu pentru mucoasă;
- cleşti pentru extracţie (maxilarul superior şi maxilarul inferior);
- cleşte crampon;
- chiurete tip Volkman - drepte şi curbe;
- elevatoare drepte şi curbe;
- foarfece chirurgicale drepte şi curbe;
- canule metalice şi de unică folosinţă pentru aspiraţie;
- oglinzi dentare;
- sonde dentare;
- pense dentare;
- spatule bucale metalice;
- excavatoare duble de diferite mărimi;
- pense Pean;
- lampa de spirt sau arzător de gaze;

49
 - linguri metalice pentru amprente şi/sau masă plastică (de unică folosinţă sau
sterilizabile);
- matrice, portmatrice Ivory;
- matrice, portmatrice circulare;
- separatoare de dinţi Ivory;
- mandrine piesa dreaptă şi unghi;
- seringa uniject cu ace;
- ace chirurgicale atraumatice (de unică folosinţă);
- mandrine pentru piesa dreaptă şi unghi;
- instrumentar de detartraj de diferite forme;
- freze pentru turbina din otel şi diamantate;
- freze din otel şi diamantate pentru piesa dreaptă şi unghi;
- gume, perii, pufuri pentru lustruit obturaţii fizionomice şi de amalgam de Ag;
- bol de cauciuc;
- spatulă pentru malaxat gips;
- cuţit pentru ceară;
- materiale pentru amprentarea arcadelor alveolodentare;
- materiale auxiliare pentru curăţarea mecanică;
- materiale termoplastice;
- materiale pentru coafaj pulpar;
- materiale pentru obturaţii provizorii;
- materiale pentru obturaţii fizionomice;
- aliaj de Ag + Hg;
- cimenturi dentare diferite;
- materiale pentru terapia endodontică;
- soluţii şi pulberi: Walkkoff, clorură de zinc, tricrezol, eugenol, iodoform;
- substanţe anestezice injectabile şi de contact;
- echipament de protecţie (halat, mască, mănuşi, ochelari).
Pe lângă minimul obligatoriu necesar, cabinetul poate fi dotat atât cu aparatură
necesară în diversele manopere terapeutice sau de igienizare cât şi în specialităţile pe care
medicul le profesează, de ex: aeropolizor, fiziodispenser (pentru implantologie), instrumentar
şi aparatură rotative (pentru tratamente endodontice), maşină de spălat instrumentarul (în faza
de presterilizare), cameră video intraorală, distilator (pentru apa distilată necesară funcţionării
diverselor aparate), măsuţă vibratorie (pentru turnat modele de studiu) etc.

7.2.4. Norme igienico-sanitare obligatorii pentru cabinetele medicale, indiferent de profil:

 Asigurarea cu apă potabilă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii
nr. 994/2004 privind aprobarea Normelor de supraveghere şi control al infecţiilor
nozocomiale în unităţile sanitare
 Racordarea la reţeaua de canalizare a oraşului sau, în cazurile în care nu există sisteme
publice de canalizare, dotarea acestora cu instalaţii proprii de colectare, tratare, evacuare a
apelor uzate, astfel încât să nu se producă poluarea solului, a apei şi a aerului.
 Deşeurile rezultate în urma activităţilor medicale vor fi colectate, depozitate, evacuate şi
neutralizate conform prevederilor legale în vigoare.
 Asigurarea unui microclimat corespunzător
 Asigurarea iluminării naturale şi artificiale necesare desfăşurării în condiţii optime a
activităţii medico-sanitare
 Asigurarea limitării zgomotului sub normele admise şi / sau asigurarea protecţiei
antifonice eficiente în interiorul şi în afara cabinetelor
 Asigurarea cu materiale pentru efectuarea curăţeniei
 Asigurarea cu dezinfectante, antiseptice şi decontaminante avizate de Ministerul Sănătăţii.
Folosirea acestora se va face în funcţie de instrucţiunile de utilizare, la concentraţiile şi timpii

50
de utilizare specificaţi de producător.
 Asigurarea de echipament de protecţie a personalului sanitar, în conformitate cu legislaţia
în vigoare.
 Asigurarea instruirii permanente a personalului medico-sanitar privind precauţiile
universale.

7.3. Standarde pentru acreditarea cabinetului medical

Acreditarea este o activitate specifică ce vizează numai cabinetele medicale, respectiv
punctele de lucru care funcţionează şi sunt înregistrate oficial. Acreditarea se face de către
comisia casei judeţene de asigurări, respectiv comisiile casei apărării sau transporturilor prin
respectarea principiului teritorialităţii şi al relaţiilor contractuale asumate.
Procesul de acreditare, presupune parcurgerea următoarelor etape:
 solicitare scrisă adresată comisiei de acreditare;
 desemnarea evaluatorilor ce vor verifica cabinetul;
 întocmirea fişei de evaluare sintetică pe baza agregării scorurilor din grila de punctaj;
 întocmirea raportului de evaluare;
 emiterea deciziei de acreditare.
Ca ultima etapă a procesului, decizia se ia de comisia desemnată care poate dispune:
 acreditarea cabinetului, daca sunt îndeplinite condiţiile la toate grupele de standarde precum
şi la standardele independente din fişă;
 acreditarea provizorie, pentru o perioadă de timp determinate dacă nu sunt îndeplinite
cumulativ condiţiile prestabilite, urmând ca după aplicarea măsurilor de conformare să fie
reevaluat cabinetul;
 neacreditarea cabinetului, caz în care titularul primeşte o notificare motivată din partea
comisiei.
Standardele pentru acreditarea cabinetelor medicale sunt dispuse de către C.N.A.S. prin
norme interne, în scopul asigurării criteriilor de performanţă, în următoarele domenii:
Organizare:
1.Cabinetul medical are certificat de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale,
eliberat de direcţia de sănătate publică, conform prevederilor legale în vigoare.
2. Cabinetul medical este organizat în specialităţile sau/şi competenţele medicului titular
ori asociaţilor în cazul formelor asociative, conform reglementărilor legale în vigoare.
3. Cabinetul medical are autorizaţie sanitară de funcţionare în vigoare, conform legii.
4. Cabinetul medical are un regulament de organizare şi funcţionare, de care întregul personal
a luat cunoştinţă în scris.
Resurse fizice:
5. Cabinetul medical are un sediu aflat într-un spaţiu de care dispune în mod legal.
6. Materialele sanitare utilizate în cadrul activităţii medicale sunt înregistrate şi depozitate în
mod adecvat.
7. La sediul cabinetului medical există cel puţin un aparat telefonic funcţional, care are alocat
un număr de apel.
Resurse umane
8. Medicii, asistenţii medicali, tehnicienii dentari şi tehnicienii opticieni care lucrează în
cabinetul medical au autorizaţie de liberă practică valabilă, conform prevederilor legale. 9.
Medicii angajaţi, asistenţii medicali, tehnicienii dentari şi tehnicienii opticieni care lucrează în
cabinetul medical au contracte de muncă legale.
10. Medicii care lucrează în cabinetul medical sunt membri ai Colegiului Medicilor din
România.
11. Asistenţii medicali, tehnicienii dentari şi tehnicienii opticieni care lucrează în cabinetul
medical sunt membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali din România.

51
12. Toate persoanele care lucrează în cabinetul medical au fişe de post în care sunt definite
atribuţiile acestora, semnate de persoana în cauză şi aprobate de reprezentantul legal al
cabinetului medical.
13. Există un document intern prin care patronul cabinetului medical se angajează să respecte
independenţa profesională a medicilor şi dreptul de decizie al acestora.
14. Medicii au asigurare de răspundere civilă (malpraxis) în vigoare.
15. Asistenţii medicali, tehnicienii dentari şi tehnicienii opticieni care lucrează în cabinetul
medical au asigurare de răspundere civilă (malpraxis) în vigoare.
16. Medicii şi asistentele medicale care lucrează în cabinetul medical au un program de lucru
organizat conform reglementărilor legale în vigoare, la care se face referire expresă pe
programul afişat.
17. Pe întreaga perioadă de lucru în cabinetul medical lucrează un medic titular sau un medic
angajat legal, precum şi alte persoane angajate legal.
18. Personalul poartă în permanenţă un ecuson pe care sunt scrise numele şi calificarea
respectivei persoane.
Standarde funcţionale generale:
19. În incinta cabinetului medical nu se află vectori animali ai bolilor infecţioase şi plante cu
potenţial alergic.
20. Cabinetul medical are un program de lucru stabilit conform reglementărilor legale în
vigoare, afişat, vizibil din exterior şi care este respectat.
21. Atât la intrarea, cât şi în interiorul cabinetului medical nu există pericol de accidentare sau
de vătămare corporală atât pentru pacienţi, cât şi pentru personal.
22. Cabinetul medical respectă prevederile legale (contractul-cadru şi normele metodologice
de aplicare a acestuia) în vigoare, referitoare la acordarea serviciilor medicale şi de îngrijire.
23. Cabinetul medical acordă servicii în mod nediscriminatoriu.
24. Cabinetul medical foloseşte pentru manevre care implică soluţii de continuitate materiale
sanitare sterile de unică folosinţă, iar în cazul instrumentelor refolosibile, le sterilizează în
mod adecvat.
Managementul informaţiei:
25. Cabinetul medical are evidenţa consultaţiilor, tratamentelor şi a serviciilor medicale
oferite, în cabinet sau la domiciliu, astfel încât să fie identificabili pacientul şi persoana
care a oferit serviciul, precum şi momentul când s-a furnizat serviciul.
26. Cabinetul medical are un document intern aprobat de reprezentantul legal, în care se
menţionează că întregul personal este obligat să păstreze confidenţialitatea faţă de terţi
(conform reglementărilor în vigoare) privind datele de identificare şi serviciile furnizate
fiecărui pacient.
27. Cabinetul medical a luat măsuri pentru protecţia informaţiei şi a suportului acesteia
împotriva pierderii, degradării şi folosirii acesteia de către persoane neautorizate.
Asiguraţi:
28. Asiguraţii au acces neîngrădit la un registru de reclamaţii şi sesizări, cu paginile
numerotate.
29. Cabinetul medical are afişat la loc vizibil un document care conţine drepturile ce decurg
din calitatea de asigurat, în privinţa acordării serviciilor medicale şi de îngrijire.

7.4. Asigurarea de răspundere civilă

În domeniul medical, asigurarea de răspundere civilă este obligatorie pentru toţi furnizorii
de servicii de sănătate care intra în relaţii contractuale cu casele de asigurări.
Personalul medical va încheia asigurarea de răspundere civilă în concordanţă cu normele
legale şi tipul de servicii furnizate iar casele de asigurări vor monitoriza prin organele proprii
specializate, modul în care este îndeplinita aceasta condiţie.
Dacă furnizorul de servicii de sănătate nu face dovada îndeplinirii obligaţiei de asigurare,
acesta nu va putea încheia contracte cu casele de asigurări. În cazul încetării valabilităţii

52
asigurării pe parcursul derulării contractelor, unitatea medicală trebuie să încheie o noua poliţă de
asigurare în limita termenului de suspendare legal prevăzut.
Limita minimă a asigurării este stabilite normativ pentru o perioada determinate, de regulă
un an calendaristic, furnizorii de servicii de sănătate putând încheia asigurarea de răspundere
civilă pentru perioade şi valori mai mari, în raport cu riscul acceptat de aceştia pentru activitatea
depusă.
Societăţile de asigurare care pot fi apelate de unităţile medicale pentru încheierea poli|ei de
asigurare sunt stabilite de C.N.A.S. Abilitarea acestora s-a efectuat prin selecţie pe baza criteriilor
de eligibilitate, credibilitate şi bonitate.

7.5. Cabinetul de liberă practică conex actului medical

Cabinetul de liberă practică conex actului medical, este structura furnizoare de servicii de
sănătate, destinate realizării asistenţei medicale preventive, curative şi de recuperare. În cadrul
acestor categorii de activităţi sunt nominalizate profesiile de tehnician dentar, biolog, biochimist,
chimist, fizician, tehnician de proteze şi orteze, tehnician de proteze auditive, tehnician de
aparatura medicală, etc., care-si desfăşoară activitatea în strictă concordanţă cu prescriptive
medicale ale medicului curant şi normele legale în vigoare.
Cabinetul de practică individual este forma de exercitare a profesiei în cadrul căreia îşi
desfăşoară activitatea titularul cabinetului de practică. Acesta poate angaja, în condiţiile legii,
salariaţi sau colaboratori, persoane care deţin competentele necesare prestării serviciilor de
sănătate.
Persoanele autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice îşi pot exercita profesia şi într-un
cabinet de practică grupat, asociat sau societate civilă de practică pentru servicii publice conexe
actului medical.
Controlul privind respectarea normelor legale de furnizare a serviciilor publice conexe
actului medical se exercita de către personalul Ministerului Sănătăţii Publice, iar în ministerele
cu reţea sanitara proprie, de persoanele împuternicite şi de alte organe abilitate, potrivit legii.
Veniturile cabinetului de practică pot fi realizate contractual, din activitatea prestata
furnizorilor de servicii de sănătate, caselor de asigurări de sănătate, plata directă din partea
beneficiarilor, donaţii, sponsorizări, precum şi din activităţile contractate cu unităţile de
învăţământ şi cercetare. În conformitate cu dispoziţiile legale, titularul cabinetului poate
valorifica bunurile proprii, tehnica si aparatura medicală uzată fizic sau moral, precum şi cea
excedentară din dotare.
Cabinetul de tehnică dentară se înfiinţează la cererea persoanelor autorizate, în baza
documentaţiei depuse la sediul autorizaţiei de sănătate publică teritorială. Competenţele vizează
efectuarea lucrărilor de protetică dentară ortodontice şi protetico-chirurgicale recomandate de
medic.
Actul de înfiinţare a cabinetului de practică este certificatul de înregistrare în registrul
unic, titularul primind o copie. Denumirea cabinetului va reflecta în mod obligatoriu specificul
serviciilor de sănătate fumizate.
Veniturile realizate de titularii cabinetelor de practica se impozitează potrivit dispoziţiilor
legale, privind impunerea veniturilor realizate din activităţi independente.

7.6. Cabinetul medical de medicină dentară din reţeaua de învăţământ

Asistenţa medicală dentară a preşcolarilor elevilor şi studenţilor se asigură în cabinetele
medicale din grădiniţe, şcoli şi unităţi de învăţământ superior, finanţate de la bugetul de stat, care
sunt integrate în structura unor unităţi medicale teritoriale.
Asistenţa preventivă în unităţile de învăţământ fără personal medico-sanitar de profil, se
asigură în conformitate cu prevederile contractului cadru privind reglementarea condiţiilor
acordării asistenţei medicale la nivelul sistemului asigurărilor de sănătate şi ale normelor
metodologice de aplicare a acestuia, de medicii dentişti care au relaţii contractuale cu casele de

53
asigurări de sănătate iar asistenţa medicală dentară de urgenţă este asigurată de unitatea de
asistenţă medicală în ambulatoriu care are relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate.
Atribuţiile medicului dentist din cabinetul de medicină dentară al şcolii sau al unităţii de
învăţământ superior sunt:
- în asistenţa medicală dentară preventivă:
 aplică măsuri de igienă bucodentară, de profilaxie a cariei dentare,
 parodontopatiilor şi a anomaliilor dento-maxilare;
 efectuează examinări periodice ale aparatului bucodentar;
 depistează activ afecţiunile bucodentare;
 urmăreşte dezvoltarea armonioasă a aparatului dento-maxilar prin conservarea şi refacerea
morfologiei dentare;
 urmăreşte refacerea morfologiei funcţionale a dinţilor temporari şi permanenţi;
 asigură profilaxia funcţională de condiţionare a obiceiurilor vicioase;
 examinează parodonţiul în scopul identificării semnelor clinice de debut a unei
îmbolnăviri cronice;
 organizează şi conduce educaţia în scopul realizării profilaxiei cariei dentare şi a
anomaliilor dento-maxilare;
 dispune şi controlează respectarea măsurilor de igiena şi antiepidemice;
 depistează precoce leziunile precanceroase şi formele de debut ale bolii canceroase la
nivelul cavităţii bucale, îndrumând pacientul către serviciul de specialitate;
 eliberează scutiri medicale în condiţiile stabilite prin norme ale Ministerului Sănătăţii
Publice, pentru absenţe de la cursuri din motive dentare.
- în asistenţa medicală dentară curativă:
 acordă primul ajutor în caz de urgenţă;
 efectuează intervenţii de mică chirurgie dentară (ex.: extracţii de dinţi temporari, incizii de
abcese dentare);
 dispensarizează elevii şi studenţii care prezintă anomalii dento-maxilare şi parodontopatii.
Normele naţionale funcţionale în medicina dentară, permit încadrarea următorului
personal medical:
 în unităţile şcolare, un medic şi o asistentă de specialitate la un efectiv de 1.000 / 1.500
elevi, (dacă aceştia nu au calitatea de angajaţi);
 în unităţile de învăţământ superior, un medic şi o asistenta de specialitate la un efectiv de
3.000 de studenţi.
Medicul dentist titular are obligaţia să aprovizioneze cu instrumentar şi materialele
sanitare necesare, buna funcţionare a cabinetului şcolar, conform baremului stabilit prin
normele de dotare.
În corelaţie cu educaţia familială, şcoala este considerată pârghia ideală de organizare
şi desfăşurare a educaţiei pentru sănătate orală, cadrele didactice în calitate de transmiţători ai
modelelor de educaţie sanitară au o influente substanţială asupra elevilor.
Evaluarea unor componente ale culturii sanitare ale elevilor constituie o cerinţă
esenţială pentru cunoaşterea nivelului de sănătate orodentară de către medicul titular al
cabinetului şcolar, precum şi de estimare a nivelului, gradului de implicare şi influenţă din
partea cadrelor didactice care sa includă şi aspectele igienico-sanitare cognitive. Se desprind
ca vectori esenţiali, creşterea intereselor motivaţional - formative, inclusiv de orientare a
dinamicii acestora în direcţia formării şi sedimentării comportamentului adecvat pentru
menţinerea propriei sănătăţi.
Prevenţia afecţiunilor orale la elevi şi studenţi poate aborda următoarele obiective
educaţionale:
 frecvenţa şi corectitudinea periajului dentar;
 rolul pozitiv al consumului de legume, fructe şi produse lactate;
 influenta nefastă a dulciurilor;
 igiena alimentaţiei;

54
 cunoaşterea noţiunii de placă bacteriană şi rolul acesteia în declanşarea afecţiunilor
parodontale;
 controlul stomatologic periodic.
În general, şcoala nu asigură fondul de timp necesar educaţiei şi dezvoltării
cunoştinţelor din acest domeniu.
O.M.S. apreciază că există în mod evident o legătură intrinsecă între nivelul de
educaţie, modul de viaţă abordat şi nivelul de sănătate.

7.7. Sistemul informaţional din cabinetului medical

Colectarea electronică a datelor la nivel pacient în reţeaua sanitară a fost introdusă ca o
necesitate obiectivă determinată de buna gestiune a mijloacelor financiare, materiale şi
profesionale disponibile. Datele clinice aferente sunt stocate în sistemul informaţional de către
structura proprie de statistică-informatică, care are ca obiectiv principal sprijinirea procesului
de grupare sub forma electronică a informaţiilor şi transmiterea acestora către structurile
abilitate.
Recent s-a introdus semnătura electronică în forma extinsă, bazata pe certificatul
digital calificat, utilizată pentru comunicările periodice în sistemul naţional de sănătate de
către următoarele instituţii:
 conducerea structurii centrale a Ministerului Sănătăţii Publice şi C.N.A.S.;
 autorităţii de sănătate publică;
 casele de asigurări de sănătate;
 structurile existente în subordine şi coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice;
 unităţile spitaliceşti.
Lista comunicărilor periodice şi a documentelor aferente privesc:
 transmiterea setului minim de date despre pacient;
 comunicarea rapoartelor de activitate clinică de către instituţiile de cercetare-dezvoltare în
domeniul sănătăţii;
 transmiterea datelor privind achiziţiile publice de medicamente, materiale sanitare şi
reactivi precum şi monitorizarea derulării contractelor încheiate în acest scop;
 comunicarea oricăror informaţii privind situaţiile speciale sau particulare ale
instituţiilor, cabinetelor sau pacienţilor, etc.
Fluxul informaţiilor statistice sanitare va include integral, reţeaua de cabinete de
asistenţă medicală ambulatorie într-un sistem electronic comparabil:
 naţional şi european, în cadrul unei aplicaţii unitare de colectare a datelor;
 de transmitere periodică (lunară; trimestrială), a setului minim de date colectate la nivelul
pacienţilor trataţi, însoţite de fişiere centralizatoare privind numărul total al cazurilor
înregistrate;
 confidenţial de operare şi lucru, în condiţiile impuse de normele legale.
La nivelul cabinetului medical, utilizarea calculatorului a permis creşterea ponderii
activităţilor analitice, în raport cu cele bazate pe intuiţie în activitatea managerială, permiţând
aplicarea unor metode performante de culegere, stocare, identificare şi prelucrare a unor date de
calitate superioară ca formă de prezentare şi substanţă informatică necesară factorului decizional.
Este important ca managerul să dispună de posibilitatea de a testa efectele unor decizii
pe un sistem virtual, similar sau apropiat cu sistemul real condus.
Aplicarea unor programe specializate permite simularea şi ulterior aplicarea unor decizii
prin modelare virtuală, pe baza unui model funcţional existent sau care va fi ulterior creat.
În fapt, managementul cabinetului vizând fluxul pacienţilor în etapa de aşteptare -
monitorizare (identificare date, stabilire diagnostic), terapie stomatologică propriu-zisă şi
urmărire a reacţiilor subiectului, poate permite cunoaşterea şi optimizarea funcţionarii acestuia.
Cunoscând limitele şi performanţele sistemului modelat pot fi identificate evenimentele
aleatoare care vor fi simulate şi care permit:
 înţelegerea mai bună a funcţionarii cabinetului;

55
 punerea în evidenţă cu oportunitate a consumurilor materiale, costurilor specifice, nivelul
de utilizare şi uzură a bunurilor materiale care fac obiectul dotării cabinetului;
 gradul de ocupare a personalului medical angajat;
 estimarea şi optimizarea timpului de aşteptare (lungimea cozii);
 implicaţiile aferente producerii unor evenimente nedorite (defectarea
echipamentului, timpul mediu necesar de reparare, etc.).
Activităţile proprii modelarii şi simulării serviciilor medicale dentare privesc
parcurgerea următoarelor etape:
 formularea problemei;
 identificarea sistemului;
 proiectarea modelului în scopul simulării;
 stabilirea datelor de intrare;
 testarea modelului;
 utilizarea efectivă a programului;
 perfectarea, corelarea şi standardizarea periodică a programului;
 analiza şi utilizarea datelor rezultate.
Crearea modelului presupune formularea problemei prin definirea sistemului, stabilirea
programatica a intrărilor-ieşirilor de date, stocarea şi utilizarea datelor provenite din activitatea
desfăşurata anterior. Cu ajutorul datelor de intrare pot fi concepute şi utilizate informal agregate,
în structura şi cu valori convenabil alese.
Testarea va urmări rularea programului propriu-zis, precum şi configurarea datelor-
rezultat.
Funcţionarea presupune introducerea, prelucrarea şi utilizarea datelor rezultate într-un
sistem testat si agreat.
La nivelul cabinetului de medicină dentară, simularea serviciilor de sănătate administrate
poate fi realizată sub forma unor blocuri succesive de evenimente discrete, astfel:
 blocul iniţial, cuprinzând pacienţii programaţi, neprogramaţi şi urgenţele, va fi reprezentat
printr-un model dinamic, succesiv al datelor de identificare, cu un anumit număr de parametri,
care definesc durata tratamentului;
 unitatea de lucru, compusă din blocurile consult - decizie - act terapeutic;
 blocul final, de afişare a rezultatelor simulării (grafic, tabele).
Durata programului simulat este dependent de valoarea fondului de timp mediu
necesar ce a fost atribuit tratării unui pacient, timp convenit sau stabilit aleatoriu.
Modelul poate fi modificat cu facilitate dacă, prin contorizarea pacienţilor se modifică
datele de intrare, în principal tipul distribuţiei, parametrii unităţilor de lucru, parametrii de
fiabilitate, mărimea şi accesul la resursele disponibile.
Simularea pe calculator permite operarea variabilă a parametrilor de intrare, obţinând tot
atâtea rezultate în care să fie analizate ipotetic, gradul de utilizare a resurselor umane şi materiale,
impactul serviciilor medicale dentare, precum şi beneficiile scontate, respectiv real înregistrate.
Activitatea cabinetului se justifică documentar. În conformitate cu reglementările dispuse
de preşedintele C.N.A.S., formularele fără regim special necesare raportării activităţii de furnizare
a serviciilor medico-dentare contractate cu casele de sănătate de către cabinetul medical, sunt:
 lista iniţială a asiguraţilor înscrişi, se completează pe categorii şi grupe de vârstă pe baza
datelor de identificare a asiguratului;
 mişcarea lunară a asiguraţilor înscrişi pe listele medicului dentist, în care sunt evidenţiate
intrările şi ieşirile persoanelor asigurate precum şi recapitulaţia lor numerică pe grupe de vârstă;
 confirmarea asiguraţilor înscrişi de către casa de asigurări de sănătate, cu anexarea listei cu
persoanele care şi-au pierdut calitatea de asigurat prin neplata contribuţiei;
 desfăşurătorul lunar (centralizator), a activităţilor profilactice în asistenţa medicală ambulatorie
de medicină dentară (pe grupe de vârstă), completate pentru pachetul serviciilor de bază, respectiv
pentru persoanele asigurate facultativ;
 desfăşurătorul lunar (centralizator), a tratamentelor de pedodonţie şi ortodonţie în asistenţa

56
medicală ambulatorie de medicină dentară (pentru grupa iniţială de vârstă);
 desfăşurătorul lunar (pe persoane), a actelor terapeutice în cadrul pachetelor de servicii
medicale de bază / asigurate facultativ, în asistenţa medicală ambulatorie (pentru grupa iniţială de
vârstă);
 desfăşurătorul lunar a actelor terapeutice în cadrul pachetului de servicii medicale de bază, în
asistenţa medicală ambulatorie de medicină dentară (pentru grupa adultă);
 desfăşurătorul lunar a serviciilor medicale de urgenţă, în cadrul pachetului de servicii
medicale de bază / pachetului minimal / pachetului aferent persoanei asigurate facultativ, în
asistenţa medicală ambulatorie de medicină dentară.
Toate formularele vor fi completate, verificându-se cu rigoare corectitudinea datelor
înscrise şi vor fi depuse la casa de asigurări de sănătate în termenul legal stabilit, ca anexa la
factura lunară pentru a justifica contravaloarea serviciilor medicale cuvenite a se încasa.

7.8. Particularităţi în managementul cabinetului medical

Managementul special al cabinetului vizează cunoaşterea şi conformarea prevederilor
regimului metalelor preţioase şi aliajelor acestora, regimului produselor şi a substanţelor
periculoase, gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale precum şi a metodologiei
proprii culegerii, stocării şi utilizării datelor necesare bazei naţionale privind deşeurile, etc.
1. Regimul metalelor preţioase şi aliajelor acestora, reglementează procesul de
producere, prelucrare, utilizare, comercializare, introducere, scoatere din ţară şi tranzitul pe
teritoriul naţional, activităţile conexe precum şi prestările de servicii privind aceste bunuri.
Operaţiunile cu metale preţioase şi aliaje în medicina dentară, privesc lucrările dentare
efectuate de către persoanele fizice şi juridice autorizate. Cabinetul dentar are dreptul să
dobândească şi să deţină orice cantitate de metale preţioase şi aliaje adiacente. Cabinetele
autorizate să efectueze operaţiuni cu metale preţioase şi aliaje au obligaţia:
 să asigure evidenţa stricta a acestora, potrivit normelor metodologice legale;
 să pună la dispoziţia organelor de control abilitate, toate documentele şi evidenţele
justificative solicitate;
 să confecţioneze lucrări dentare prin respectarea normativelor tehnice de prelucrare şi
comercializare cu pacienţii solicitanţi.
Desfăşurarea fără autorizaţie a operaţiunilor cu metale preţioase constituie
contravenţie ce se sancţionează cu amendă şi cu confiscarea bunurilor care fac obiectul
încălcării în favoarea statului.
În cazul constatării unor nereguli la nivelul cabinetului, organele competente pot
suspenda pe o perioada determinată efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase şi aliajele
acestora, până la soluţionarea lor, sau in cazul repetării pot aplica sancţiunea retragerii
definitive a autorizaţiei.
Dacă cererea reluării activităţii este respinsă, cabinetul trebuie să lichideze în termenul
legal de la luarea la cunoştinţă, a stocului de metale preţioase şi aliaje.
2. Regimul produselor şi a substanţelor stupefiante, reglementează activitatea
furnizorilor de medicamente, precum şi a utilizatorilor din cabinetele medicale, sub
următoarele aspecte:
 producţia, înregistrarea, depozitarea şi conservarea acestor produse;
 eliberarea şi utilizarea licita, probată documentar şi justificată profesional, ocazionat de
administrarea actelor terapeutice;
 combaterea traficului şi consumului ilegal al produselor şi substanţelor din gama
stupefiantelor, etc.
3. Gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale. Aspectele normative
privesc modul în care sunt colectate, se ambalează, se depozitează temporar, se transportă şi
sunt eliminate aceste deşeuri, atenţie sporită fiind acordata deşeurilor periculoase pentru a
preveni contaminarea mediului şi afectarea stării de sănătate.

57
 Normele restrictive se aplică în toate structurile medicale: cabinetele de specialitate,
laboratoarele de tehnică dentară, cabinetele stomatologice din instituţii, întreprinderi şi unităţi
de învăţământ.
Principalele operaţiuni de gestionare a deşeurilor sunt: colectarea la sursă; ambalarea
deşeurilor, în ambalaje de unică folosinţă, rezistente la acţiuni mecanice, pe coduri de
culori: galben, pentru deşeurile periculoase (infecţioase, tăietoare înţepătoare, chimice şi
farmaceutice), negru, pentru deşeurile nepericuloase (asimilabile celor menajere).
Recipientele destinate colectării deşeurilor periculoase trebuie să fie impermeabile, etanşe,
inscripţionate (pericol biologic) şi să fie autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice după
testare la rezistenţa mecanică. Deşeurile nepericuloase asimilabile celor menajere, se
colectează în saci de polietilenă.
Educarea şi formarea personalului cu privire la tipul şi cantităţile de deşeuri produse,
riscurile pentru om şi mediu, planul de gestionare şi regulamentul intern, constituie obligaţia
angajatorului.
Medicul titular de cabinet dentar:
 supraveghează modul de respectare a normelor în sectorul lui de activitate;
 aplică metodologia de investigaţie-sondaj, pentru determinarea cantităţilor produse pe
tipuri de deşeuri.
Baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale este
organizată şi codificată conform Catalogului European al Deşeurilor astfel:
 deşeuri înţepătoare-tăietoare (ace, catetere, seringi, lame bisturiu, sticlărie spartă);
 deşeuri anatomo - patologice (material biopsic diferit);
 deşeuri infecţioase (deşeuri care conţin / au venit în contact cu sângele sau alte fluide
biologice);
 deşeuri nepericuloase (deşeuri asimilate celor menajere);
 deşeuri chimice şi farmaceutice (includ serurile şi vaccinurile cu termen de valabilitate
depăşit, medicamente expirate, reziduuri chimioterapeutice, reactivi şi substanţe de laborator,
materiale de curăţenie şi dezinfecţie degradate).
Prin acest sistem unitar de evidenţă sunt monitorizate cantităţile rezultate şi
corectitudinea înscrierii deşeurilor colectate, la nivelul sistemului naţional de sănătate.
4. Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale, asigură la nivel naţional mijloacele specifice
dotării structurilor care produc servicii de sănătate, fiind organizat pe departamente pentru:
 certificare, desfăşoară activităţi privind evaluarea conformităţii şi certificarea produselor şi
sistemelor de management;
 tehnic-laboratoare, organizează şi desfăşoară activităţi de încercări şi verificări de dispozitive
medicale;
 inspecţie, executa controlul de identitate şi controlul fizic al dispozitivelor medicale,
 microproducţie, derulează lucrări specifice de producţie.
În realizarea obiectului de activitate, oficiul are următoarele atribuţii principale:
 asigură servicii de consultant şi expertiză tehnică de specialitate;
 participă la elaborarea şi adoptarea standardelor aplicabile domeniului;
 coordonează şi evaluează programe pe domenii, la nivel naţional, etc.
Judeţele sunt arondate oficiilor tehnice de dispozitive medicale zonale care funcţionează
în cadrul centrelor de aparatură medicală.
Întreţinerea, repararea şi verificarea aparaturii medicale a cabinetului se poate face pe baza
de „contract de service" încheiat cu centrele judeţene de aparatura medicală, organizate ca
unităţi sanitare specializate, cu personalitate juridică, în subordinea autorităţilor de sănătate
publică. Aceste unităţi sunt autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice să exercite
supravegherea continuă a aparaturii în utilizare.

7.8.1. Contabilitatea unui cabinet de medicină dentară este indicat să fie ţinută de o
persoană care are atât studii economice cât şi de contabilitate. Acest lucru scuteşte

58
administratorul (în majoritatea cazurilor practicianul) de necesitatea apelării la cât mai multe
servicii specializate de consultanţă financiară, contabilul oferindu-i soluţiile optime. Deşi nu
este dificilă efectuarea evidenţei contabile la cabinetele medicale individuale, timpul pierdut,
stresul generat, lipsa din cabinet, compensează angajarea unui contabil-economist.

7.8.2. Educaţie Medicală Continuă

Odată intrat în cadrul breslei, adică odată cu obţinerea autorizaţiei de liberă practică,
medicul are obligaţia legală şi morală de a-şi continua aprofundarea cunoştinţelor teoretice şi
practice prin programele de educaţie medicală continuă (EMC) şi prin studii postuniversitare.
EMC este un sistem de evaluare a cunoştinţelor obţinute în afara cabinetului, care se
cuantifică în ore EMC (credite sau punctajul medicului). Contorizarea acestor ore EMC o face
CMDR, prin obligativitatea de a realiza un număr de minim 200 ore EMC / ciclu EMC, dar nu
mai puţin de 20 / an. Un ciclu EMC este reprezentat de 5 ani de zile, iar medicii tineri încep
cuantificarea odată cu obţinerea certifivatului de membru al colegiului medicilor. Primul ciclu
EMC a fost în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2004, iar al doilea a debutat la 1
ianuarie 2005 şi se încheie la 31 decembrie 2009.
Calculul orelor EMC / practician: 200 ore EMC / 5 ani => 40 ore EMC / an
Pentru un medic care a obţinut autorizaţia de liberă practică în al 2-lea an al ciclului, la
finalul acestuia, se calculează punctajul astfel: 40 ore EMC / an X nr. ani => 40 X 4 = 160
ore EMC

59