Sunteți pe pagina 1din 2

Coduri de reprezentare a datelor

Apariţia codurilor este legată de necesitatea asigurării unei comunicări cât mai simple şi
mai rapide, între om şi calculator, având în vedere faptul că primului îi este specifică gândirea şi
operarea în sistemul zecimal, iar celui de-al doilea prelucrarea informaţiilor în sistemul binar sau
derivatele acestuia. În acest sens, diferitele semne (cifre, litere, caractere speciale) pot fi
reprezentate prin combinaţii de "0" şi "1".
Modalitatea de combinare a simbolurilor "0" şi "1" pentru reprezentarea datelor poartă
numele de codificare.
După natura semnelor pe care le pot reprezenta, codurile pot fi numerice şi alfanumerice.
Codurile numerice
Codurile numerice sunt folosite pentru a reprezenta cele 10 semne ale sistemului zecimal,
cu sau fără semnul algebric al acestora, utilizând o tetradă binară. Aceste coduri au fost specifice
primelor calculatoare, concepute numai pentru prelucrarea informaţiilor numerice şi satisfac
cerinţele prelucrării informaţiilor în calculatoare numerice de birou. Codurile numerice pot fi la
rândul lor ponderate şi neponderate.
Codurile ponderate sunt coduri în cadrul cărora i se asociază, fiecărei cifre zecimale, o
tetradă binară, în care fiecare rang are o anumită pondere indicată de configuraţia codului.
Qi reprezintă ponderea poziţiei corespunzătoare codului.
Principalele coduri ponderate sunt: 8421, 2421, 4221, 5421, 7421, şi 6421.
Codul 8421 - BCD (Binary Coded Decimal- codul zecimal codificat binar) este un cod cu
patru biţi şi este cel mai cunoscut.
În cadrul reprezentării (plecând de la dreapta la stânga, poziţia 0 are ponderea 1, poziţia 1
are ponderea 2, poziţia 3 are ponderea 4, iar poziţia 4 are ponderea 8. (q0 = 0, q1 = 2, q3 = 4, q4 =
8).
Exemplu:
1947(10) = 0001.1001.0100.0111BCD
Codurile neponderate sunt generate, pe considerente de securitate, în vederea eliminării
cifrei “0” care poate fi considerată ca o lipsă de. În această categorie intră codurile EXCES 3; 2
din 5; GRAY etc.
Un cod special îl reprezintă codul de bare prin care se permite identificarea automată sau
semiautomată a produselor, cărţilor, legitimaţiilor, biletelor de călătorie etc. Majoritatea
codurilor de bară au la bază principiul binar, reprezentarea făcându-se printr-un număr de linii
sau linii şi spaţii, cu o anumită lăţime. Aceste linii reprezintă un caracter numeric sau
alfanumeric.
Codurile alfanumerice
Calculatoarele moderne, nu prelucrează numai informaţii numerice, o mare parte a
datelor sunt texte şi de aici necesitatea de a elabora şi o codificare a literelor şi a celorlalte
caractere speciale, cu ajutorul cifrelor binare.
Codurile alfanumerice conţin un număr de biţi suficient pentru formarea atâtor combinaţii
câte sunt necesare reprezentării tuturor caracterelor (cifre, litere, semne de punctuaţie, semne
speciale).
Codul ISO (International Standard Organisation) permite reprezentarea a 128 de
caractere: cifre zecimale, litere mari şi mici ale alfabetului latin şi o serie de caractere speciale.
Codul ASCII (American Standard Code for Information Interchange) permite, în funcţie
de versiune, reprezentarea a 128 sau 256 de caractere. Scopul dezvoltării acestui cod, de către
American National Standard Institute a fost standardizarea unui cod mai eficient decât BCD,
utilizat la calculatoarele din generaţia a II-a.
Codul EBCDIC (Extended Binary Coded Decimal Interchange Code) permite
reprezentarea a 256 caractere, între care şi o serie de caractere negrafice.
Codul Unicode. Odată cu globalizarea accentuată a sistemelor informatice a apărut
necesitatea de a se introduce un sistem de codificare care să suporte în mod simultan orice
combinaţie de limbi.
Apariţia standardului Unicode, precum şi disponibilitatea instrumentelor care îl suportă,
reprezintă cea mai semnificativă tendinţă spre globalizarea dezvoltării de software.
Sistemele de operare Microsoft, începând cu versiunea Windows 98 SE, au înglobate
fonturile Unicode putând fi vizualizate textele în orice limbă (cu condiţia să fie editate cu
caracterele Unicode).
Unicode este un format de codificare pentru păstrarea şi interpretarea textelor pe
suporturi informatice devenind formatul standard de codificare şi interpretare a datelor binare în
format text. Unicode reprezintă caracterele (peste 65000 de caractere unice) sub formă de întregi.
Fişiere, bănci de date şi depozite de date
În entităţile social-economic se exploatează un volum extrem de mare de date, ceea ce
impune utilizarea unor structuri de date care să permită o prelucrare raţională, cu un cost cât mai
mic.
Încă din 1830, Ludwig Goethe arăta că: “Epoca modernă are un fals sentiment al
superiorităţii datorat mulţimii de date existente la îndemâna sa, dar adevăratul criteriu de
judecată este mai degrabă măsura în care omul ştie să organizeze şi să gestioneze materia aflată
la îndemâna sa”.
O structură de date este un mod de memorare a datelor într-o formă organizată.
Structurile se pot afla, la un moment dat, fie în memoria internă a calculatorului – numite
structuri interne, fie în memoria externă – numite structuri externe.
Pentru specificul activităţilor economice, cele mai adecvate structuri de date sunt:
fişierele, bazele, băncile şi depozitele de date.