Efectele ploilor acide asupra

ecosistemelor

1
 Cuprins

Argument ..........................................................................................................pag.3
Capitolul 1- Poluarea aerului
1.1. Compoziţia normală a aerului ..............................................................pag.5
1.2. Efectele poluării aerului........................................................................pag.5
1.2.1. Efectul de seră..........................................................................pag.5
1.2.2. Găuri în stratul de ozon............................................................pag.6
1.2.3. Ploi acide..................................................................................pag.6
Capitolul 2- Formarea ploii acide
2.1. Aciditatea...............................................................................................pag.7
2.2. Mecanismul formării ploilor acide.........................................................pag.7
2.3.Poluanţii care contribuie la formarea ploilor acide.................................pag.8
2.3.1.Dioxidul desulf.........................................................................pag.8
2.3.2.Oxizii de azot...........................................................................pag.9
2.4.Depunerile acide....................................................................................pag.10
Capitolul 3- Cauzele ploii acide
3.1. Emisiile de dioxid de sulf ........................................................................pag.11
3.2. Emisiile de oxizi de azot...........................................................................pag.11
3.3. Transformarea NOx şi SO2 în acizi...........................................................pag.11
3.3.1. SO2 ............................................................................................pag.11
3.3.2. NOx............................................................................................pag.12
Capitolul 4- Efecte ale ploii acide
4.1. Efecte ale ploii acide asupra atmosferei .....................................................pag.13
4.2. Efectele ploii acide asupra oamenilor..........................................................pag.13
4.3. Efecte ale ploii acide asupra copacilor şi solurilor......................................pag.14
4.4. Efecte ale ploii acide asupra structurilor construite de om.........................pag.15
4.5. Efecte asupra materialelor ..........................................................................pag.16
4.6. Efecte asupra lacurilor şi ecosistemelor acvatice .......................................pag.16
Capitolul 5 - Emisii de gaze cu efect de seră acidifiant în anul 2008 la nivelul judeţului
Argeş
5.1. Dioxid de sulf (SO2) .................................................................................pag.17
5.2. Oxizi de azot (NOx) .................................................................................. pag.17
Capitolul 6- Măsuri de protecţie împotriva ploilor acide
6.1. Măsuri de ameliorare a mediului................................................................ pag.18
6.2. Legile care combat ploaia acidă accelerează topirea Oceanului Arctic.....pag.18
6.3. Eforturile de a controla ploaia acidă........................................................... pag.19
Bibliografie ...........................................................................................................pag.20
 Argument
Ploaia acidă este o formă de poluare atât a aerului cât şi a apei în care acizii din aer,
produşi de uzine de producere a energiei electrice şi alte surse, cad pe Pământ în diferite
regiuni. Acţiunea corosivă a ploii acide provoacă pagube incomensurabile mediului
inconjurător. Problema începe cu producerea dioxidului de sulf şi a oxizilor de azot produşi
prin arderea combustibilului fosil (cărbune, gaz natural şi petrol). Dioxidul de sulf şi oxizii de
azot reacţionează cu apa, şi alte substanţe chimice din aer, pentru a forma acidul sulfuric,
acidul azotat şi alţi poluanţi. Aceşti acizi poluanţi ajung până în atmosferă, unde călătoresc
sute de kilometri, şi, în cele din urmă, se întorc pe pământ sub formă de ploaie, zăpadă sau
ceaţă.
Cand se ard combustibili fosili, cum sunt carbunele, benzina sau petrolul, se emit
oxizi de sulf, carbon si azot in atmosfera. Acesti oxizi se combina cu vaporii din aer si
formeaza acid sulfuric, acid carbonic si acid azotic. Cand ploua sau ninge, acesti acizi ajung
pe pamant sub forma a ceea ce numim ploaie acida.
Efectele ploii acide pot fi devastatoare pentru multe forme de viaţă, inclusiv pentru
oameni. Aceste efecte sunt însă mai vizibile în lacuri, râuri şi pârâuri şi la nivelul
vegetaţiei. Aciditatea apei omoară practic orice formă de viaţă.
La începutul anilor '90, zeci de mii de lacuri erau deja distruse de ploaia acidă.
În secolul XX, aciditatea aerului şi ploaia acidă au ajuns să fie recunoscute ca o
ameninţare capitală la adresa calităţiii mediului.
Cea mai mare parte a acestei acidităţi este produsă în ţările industrializate din
emisfera nordică: SUA, Canada, Japonia şi majoritatea ţărilor din Europa de Est şi de Vest.
Ameninţarea reprezentată de ploaia acidă nu e limitata de granitele geografice, căci vânturile
transportă subsţantele poluante pe tot globul. De exemplu, cercetările confirmau faptul că
poluarea provenită de la centarlele electrice care funcţionează cu cărbuni în centrul şi vestul
SUA erau cauza principală a marilor probleme legate de ploaia acidă în estul Canadei şi
nord-estul SUA. Structuri de piatră , metal sau ciment au fost şi ele afectate sau chiar
distruse.
Urmări ale ploii acide pot fi observate mai ales în estul Americii de Nord, în Europa,
în Japonia, China şi Sud-Estul Asiei. Ploaia acidă îndepărtează substanţele nutritive din
pământ, încetineşte dezvoltarea copacilor şi transformă lacurile într-un mediu care nu poate
întreţine viaţa. În oraşe, acizii poluanţii corodează aproape tot ce intră în contact cu ei,
accelerând acest proces asupra structurilor cum ar fi blocuri şi statui. Acizii în combinaţie
cu alte substanţe chimice formează praful de fum urban care atacă plămânii, cauzând boli şi
decedări premature.
Dereglarea echilibrului natural al atmosferei nu poate decât să dăuneze Pământului.
Din cauza încălzirii globale va creşte nivelul mărilor, regiunile situate mai jos fiind înghiţite
de apă. Este de aşteptat ca apa să acopere oraşe ca Londra New York. Poluarea resurselor
de apa poate atrage după sine izbucnire unor epidemii, apariţia unor boli grave şi moartea.
Sunt modificate şi raporturile repartizării precipitaţiilor: regiuni imense pot fi secate
complet, ducând la foamete şi pierderea multor vieţi omeneşti.
Zi de zi ajung în aer cantităţi enorme de gaze de eşapament. Cândva fenomenul s-a
limitat doar la zonele puternic industrializate şi oraşe. Metodele de agricultură intensivă care
s-au extins în întreaga lume au contribuit la creşterea cantităţii gazelor poluante , precum şi la
reducerea unor substanţe poluante cum ar fi ierbicidele , insecticidele, etc. Unele componente
ale gazelor de eşapament, în cazul în care sunt inhalate, provoacă tulburări pulmonare:
bronşite, astm pulmonar. Gazele freonice deteriorează stratul de ozon, deschizând calea spre
Pământ a componentelor dăunătoare din radiaţiile solare
În zilele noastre atenţia este orientată din ce în ce mai mult spre problemele de mediu;
multe dintre guverne iau în considerare subiectele ‘verzi’. În întreaga lume păstrarea
resurselor energetice este o problemă acută. Dacă consumăm mai puţin curent şi călătorim
mai puţin cu maşina, putem reduce cantitatea materialelor organice utilizate pentru
producerea curentului electric şi a combustibilului.
În numeroase ţări vântul şi energia solară sunt utilizate ca sursă de energie alternativă.
Va trece însă mult timp, până când ce acestea vor înlocui în totalitate materiile prime
organice. Arborii la fel ca şi celelalte plante, transformă dioxidul de carbon în oxigen, jucând
un rol important în menţinerea proporţiei ‘gazelor de seră’. Distrugerea milioanelor de km2 de
păduri ecuatoriale are drept consecinţă reducerea cantităţii de oxigen care ajunge în
atmosferă, în schimb se acumulează dioxid de carbon, care reţine căldura.
În întreaga lume sunt pornite campanii care încearcă să convingă guvernele să renunţe
distrugerea pădurilor ecuatoriale. Populaţia contribuie la aceste campanii, prin faptul că nu mai
cumpără produse din lemn tropical, reducând oarecum cererea pentru acestea. Un singur lucru
este cert: în zilele noastre nu mai putem spera să respiram aer curat. Este nevoie de un control
riguros şi de masuri radicale pentru ca viitorul atmosferei să fie sigur.
În lucrarea de faţă “Efectele ploilor acide asupra ecosistemelor “, am evidenţiat pe
lângă mecanismul şi cauzele formării ploilor acide şi o serie de efecte ale acestora asupra
oamenilor, asupra materialelor şi a obiectelor construite de om, efectele asupra copacilor şi
solurilor, precum şi efectele asupra lacurilor şi ecosistemelor acvatice. Unele dintre cele mai
serioase efecte ale ploii acide asupra oamenilor sunt problemele respiratorii. Emisiile de
dioxid de sulf şi dioxid de azot dau naştere unor probleme medicale precum tusea, astmul,
dureri de cap, iritaţii ale ochilor, nasului şi gâtului. Un efect indirect al ploii acide este că
metalele toxice dizolvate în apă sunt absorbite de fructe, legume şi în ţesuturile animalelor.
Deşi aceste metale toxice nu afectează direct animalele, ele au efecte serioase asupra
oamenilor, atunci când sunt consumate.
Pentru a preveni efectele nedorite ale ploilor acide este important să luăm o serie de
măsuri pentru a reduce emisiile cu efect acidifiant din mediul înconjurător. Fiecare dintre noi
este afectat într-o măsură mai mare sau mai mică de mediul în care ne consumăm existenţa .
În acelaşi timp, noi toţi afectăm prin acţiunile noastre mediul.Protejarea mediului este
fundamentală în zilele noastre. Trebuie să ne gândim atât la noi, cât şi la nevoile generaţiilor
viitoare.
 Capitolul 1
Poluarea aerului

1.1. Compoziţia normală a aerului

Învelişul gazos reprezentat de atmosfera terestră constitue unul dintre factorii esenţiali
ai existenţei vieţii pe pământ. Dintre componenţii aerului, oxigenul este indispensabil
respiraţiei vegetale şi animale, fenomenul de oxidare reprezintă principala sursă de energie în
procesele vitale. Bioxidul de carbon din aer intervine în asimilaţia clorofiliană, iar azotul
atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului în natură.

Compoziţia normală a aerului cuprinde (în vol. % atmosferă uscată): azot

78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%, bioxid de carbon 0,03%. Acest amestec de gaze
reprezintă peste 99,99% din compoziţia aerului. Restul de circa 0,01% este alcătuit din
alte gaze ca neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen

1.2. Efectele poluării aerului

1.2.1. Efectul de seră

Gazele deja existente în atmosferă trebuie să reţină căldura produsă de razele Soarelui
reflectate pe suprafaţa Pământului. Fără aceasta Pământul ar fi atât de rece încât ar ingheţa
oceanele iar oamenii ,animalele şi plantele ar muri.
Însă atunci când din cauza poluării creşte proporţia gazelor numite gaze de seră ,atunci
este reţinuta prea multă căldură şi întregul pământ devine mai cald. Din acest motiv în secolul
nostru temperatura medie globală a crescut cu o jumătate de grad.
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că această creştere de temperatură va continua ,şi
după toate aşteptările ,până la mijlocul secolului următor va ajunge la valoarea de 1,5-4,5
grade C.
După unele estimări ,în zilele noastre peste un miliard de oameni inspiră aer foarte
poluat ,în special cu monoxid de carbon şi dioxid de sulf ,rezultate din procesele industriale.
Din această cauză ,numărul celor care suferă de afecţiuni toracice-pulmonare ,în special în
rândul copiilor şi al bătrânilor ,este în continuă creştere. La fel şi frecvenţa cazurilor de cancer
de piele este în creştere.Motivul este stratul de ozon deteriorat ,care nu mai reţine radiaţiile
ultraviolete nocive.
 1.2.2. Găuri în stratul de ozon
Stratul de ozon din stratosferă ne protejează reţinând razele ultraviolete ale soarelui.
Deoarece în zilele noastre a crescut foarte mult folosirea hidrocarburilor clorinate ,fluorinate
în flacoane cu aerosoli ,frigidere ,detergenţi şi polistiroli ,aceste gaze au ajuns în aer în
cantităţi mai mari decât cele care ar putea fi suportate de atmosferă. Pe măsură ce se ridică ,se
descompun ,formându-se cloridioni ,care atacă şi distrug stratul de ozon.
Efectul respectiv a fost semnalat pentru prima oară în anul 1985 de către oamenii de
ştiinţă care lucrau în Antarctica ,în momentul în care au observat formarea unei găuri în
stratul de ozon. Cercetătorii au fost îngrijoraţi de faptul că stratul de ozon s-ar putea rarefia şi
în alte părţi ale Globului ,crescând nivelul radiaţiilor nocive. Din nefericire în anul 1995 s-a
observat că şi în zona Arcticii si a Europei de N s-au format găuri în stratul de ozon.

1.2.3. Ploi acide

Ploaia acidă se formează atunci când dioxidul de sulf sau oxizii de azot ,ambele
rezultate ale poluarii industriale ,se amestecă în atmosfera cu aburii de apa. Ploaia acidă
distruge plantele şi animalele. Păduri întregi au dispărut din cauza ploilor acide. Mai rău este
dacă aceste ploi acide ajung în lacuri sau rauri care le duc la distanţă ,omorând şi cele mai
mici organisme. După estimarea oamenilor de ştiinţă până în anul 2001 vor fi doar în Statele
Unite şi în Canda 50.000 lacuri moarte biologic.
Dereglarea echilibrului natural al atmosferei nu poate decât să dăuneze Pământului.
Din cauza încălzirii globale ,va creşte nivelul mărilor ,regiunile situate mai jos fiind înghiţite
de apă. Este de aşteptat ca apa să înghită oraşele Londra sau New York. Poluarea resurselor
de apă poate atrage dupa sine izbucnirea unor epidemii ,apariţia unor boli grave şi moartea.
Sunt modificate şi raporturile repartizării precipitaţiilor:regiuni întregi pot fi secate
complet ,ducând la foamete şi la pierderea multor vieţi omeneşti.
În 1995 în Marea Britanie dintre copii sub 18 ani ,fiecare al şaptelea a suferit de astm.
Inflamaţia alveolelor pulmonare produce dificultăţi respiratorii şi senzaţii de sufocare.
Încă nu este dovedit faptul că această afecţiune ar fi produsă de poluarea aerului ,dar
un lucru este sigur:poluarea agravează simptomele. Principalii vinovaţi sunt gazele de
eşapament şi gazele formate sub efectul radiaţiilor solare din produsele arderii
combustibililor.
În zilele noastre atenţia este orientată din ce în ce mai mult spre problemele de
mediu; multe dintre guverne iau în considerare subiectele “verzi”.În întreaga lume păstrarea
resurselor energetice este o problemă acută.
În întreaga lume sunt pornite campanii care încearca să convingă guvernele să
renunţe la distrugerea pădurilor ecuatoriale. Populaţia contribuie la aceste campanii ,prin
faptul că nu mai cumpără produse fabricate din lemn tropical ,reducând oarecum cererea
pentru acesta. Sunt ţări care ajută la restabilirea echilibrului prin plantarea de arbori tineri.
Un lucru e sigur:în zilele noastre nu mai putem să respirăm aer curat.

Freonii au fost scoşi din procesele industriale şi au fost înlocuiti cu alte substanţe.
Atmosfera este însă în pericol ,ca urmare este în pericol întregul mediu de viaţă. Este
nevoie de un control riguros şi de măsuri radicale pentru ca viitorul atmosferei să fie sigur.

Capitolul 2
Formarea ploii acide
2.1. Aciditatea
Aciditatea este măsurată folosind scara pH -ului, cu numărul 7 fiind neutru. În
consecinţă, o substanţă cu valoarea pH -ului mai mică decât 7 este acidă, în timp ce una cu o
valoare mai mare decât 7 este o bază. Trebuie menţionat că scara pH-ului este logaritmică,
adică o substanţă cu pH-ul 6 este de zece ori mai acidă decât alta cu pH-ul 7.
În general, pH-ul de 5,6 a fost folosit ca punct de plecare în identificarea ploii acide,
deşi au fost multe dezbateri asupra acestei valori. Destul de interesant este că pH-ul de 5,6
este valoarea pH-ului dioxidului de carbon în echilibru cu apa distilată. Din acest motiv,
ploaia acidă este definită ca orice ploaie care are nivelul acidităţii peste cel al ploii nepoluate.
În esenţă, orice precipitaţie care are valoarea pH-ului mai mică decât 5,6 este
considerată ca fiind precipitaţie acidă.
Aceasta este o ilustraţie a scării pH-ului:

2.2. Mecanismul formării ploilor acide

Ploile acide se formează în troposferă, stratul inferior al atmosferei, reacţiile fiind

declanşate de radiaţiile solare şi determinate de oxigenul şi apa din atmosferă. Un mecanism
posibil al formării ploilor acide constă în faptul că ciclul de reacţie începe cu absorbirea unui
foton din radiaţia solară de către o moleculă de ozon stratosferic, sau care se formează în
troposferă prin acţiunea poluanţilor pe bază de carbon sau azot. Molecula de ozon se
scindează punând în libertate o moleculă de oxigen şi un atom de oxigen chimic reactiv, care
se asociază cu o moleculă de apă pentru a forma doi radicali hidroxil. Concentraţia
radicalilor hidroxil în atmosferă este redusă, dar ei sunt deosebit de activi şi se regenerează
permanent din reacţiile de oxidare pe care le declanşează.
Procesul care duce la formarea ploii acide începe cu arderea combustibililor fosili.
Arderea este o reacţie chimică în care oxigenul din aer se combină cu carbon, azot, sulf şi alte

elemente chimice din substanţa care este arsă. Noii compuşi formaţi sunt gaze numite oxizi.
Când sulful şi azotul sunt prezenţi în combustibil, din reacţia lor cu oxigenul rezultă dioxid de
sulf şi diferiţi compuşi de oxid de azot. Oxizii de azot ajung în atmosferă de la mai multe
surse, primul loc fiind deţinut de motoarele vehiculelor.
2.3. Poluanţii care contribuie la formarea ploilor acide

Poluanţii care contribuie la formarea ploilor acide sunt:

· doxidul de sulf, provenit din industria metalurgică, de la centralele termoelectrice,
emanaţiile de la autovehicule etc;
· oxizii de azot proveniţi din arderea carburanţilor, oxidarea lemnului, a păcurii, din
emanaţiile îngrăşămintelor pe bază de azot etc.
Formarea ploilor acide începe prin antrenarea celor doi poluanţi în atmosferă, care în
contact cu lumina solară şi vaporii de apă formează compuşi acizi.

2.3.1. Dioxidul de sulf

Dioxidul de sulf este un gaz incolor, amărui, neinflamabil, cu un miros
pătrunzător care irită ochii şi căile respiratorii.
Surse naturale: erupţiile vulcanice, fitoplanctonul marin, fermentaţia bacteriană în
zonele mlăştinoase, oxidarea gazului cu conţinut de sulf rezultat din descompunerea biomasei.
Surse antropice (datorate activităţilor umane): sistemele de încălzire a populaţiei
care nu utilizează gaz metan, centralele termoelectrice, procesele industriale (siderurgie,
rafinărie, producerea acidului sulfuric), industria celulozei şi hârtiei şi, în măsura mai
mică, emisiile provenite de la motoarele diesel.
Dioxidul de sulf emis în atmosferă este transformat în prezenţa radiaţiilor
ultraviolete în trioxid de sulf, care împreună cu vaporii de apă din atmosferă formează
acidul sulfuric.
De asemenea, dioxidul de sulf formează cu vaporii de apă acidul sulfuros (H 2SO3 ) ,
care trece apoi în acid sulfuric.
Oxidarea dioxidului de sulf la trioxid de de sulf în atmosferă se poate realize prin
mai multe mecanisme. Oxidarea fotochimică a dioxidului de sulf în prezenţa
hidrocarburilor şi a dioxidului de azot duce la formarea acidului sulfuric sub formă de
aerosoli, producând o ceaţă fină, care difuzează lumina şi a cărei densitate depinde de
umiditatea relativă a atmosferei. Sărurile de mangan şi de fier sau oxizii prezenţi în
atmosferă reprezintă catalizatori ai oxidării dioxidului de sulf la trioxid de sulf, accelerând
acest process.
Oxidarea catalitică a dioxidului de sulf în atmosferă se mai poate realiza şi prin
absorbţia gazului pe suprafaţa particulelor solide existente în suspensie, în aer. Absorbţia
se realizează de cele mai multe ori sub formă de sulfat.
Sulfaţii produc pronunţate reduceri de vizibilitate în atmosferă, reduceri care sunt
dependente de concentraţia dioxidului de sulf, de umiditatea relativă a atmosferei şi de
particulele aflate în suspensie.

2.3.2.Oxizii de azot
Oxizii de azot sunt un grup de gaze foarte reactive, care conţin azot şi oxigen
în cantităţi variabile. Majoritatea oxizilor de azot sunt gaze fără culoare sau miros.
Principalii oxizi de azot sunt:
- monoxidul de azot (NO) care este un gaz este incolor şi inodor;
- dioxidul de azot (NO2) care este un gaz de culoare brun-roşcat cu un miros
puternic, înecăcios.
Dioxidul de azot în combinaţie cu particule din aer poate forma un strat brun-roşcat.
În prezenţa luminii solare, oxizii de azot pot reacţiona şi cu hidrocarburile formând
oxidanţi fotochimici.
Oxizii de azot sunt responsabili pentru ploile acide care afectează atât suprafaţa
terestră cât şi ecosistemul acvatic.
Surse antropice: oxizii de azot se formează în procesul de combustie atunci când
combustibilii sunt arşi la temperaturi înalte, dar cel mai adesea ei sunt rezultatul traficului
rutier, activităţilor industriale, producerii energiei electrice. Oxizii de azot sunt
responsabili pentru formarea smogului, a ploilor acide, deteriorarea calităţii apei, efectului
de seră, reducerea vizibilităţii în zonele urbane .

Dioxidul de azot este transformat în atmosferă în prezenţa radiaţiilor solare şi a

vaporilor de apă în acid azotic.
De asemenea, monoxidul de azot poate fi oxidat la dioxid de azot sau poate forma cu
vaporii de apă acidul azotos.
Uneori acizii poluanţi apar ca particule uscate şi ca gase care pot atinge solul fără ajutorul
apei. Când aceşti acizi „uscaţi” sunt spălaţi de ploaie, combinându-se cu aceasta, formează o
soluţie cu acţiune mult mai corozivă. Combinaţia dintre ploaie acidă şi acizi uscaţi este
cunoscută sub numele de depunere de acid.

2.4.Depunerile acide

Depunerea acidă reprezintă fenomenul prin care acizii din atmosferă ajung pe
suprafaţa Pământului. Depunerea poate fi umedă sau uscată.
Depunerile uscate se referă la procesele prin care gazele acide, precursorii acestora sau
particulele acide vin în contact cu suprafaţa solului şi sunt reţinute de acesta. Principalele
specii asociate cu depunerile acide uscate sunt: SO2, particulele de sulfaţi acizi (H2SO4 şi
NH4HSO4) şi HNO3.
Depunerile acide umede sau „ploile acide” reprezintă un proces prin care acizii din
atmosferă se depun prin intermediul ploii sau zăpezii. Acizii principali dizolvaţi sunt acidul
sulfuric şi acidul azotic.
Cea mai mare parte din acidul sulfuric se formează în interiorul picăturilor mici de
apă din nori. Dioxidul de sulf difuzează în picăturile mici de apă şi este oxidat la acid sulfuric
printr-un număr mare de mecanisme. La pH mai mare de 5,5 predomină reacţia de oxidare a
dioxidului de sulf de către ozonul dizolvat. La pH mic oxidarea dioxidului de sulf are loc
prin intermediul peroxidului de hidrogen.
Cea mai mare cantitate de acid azotic din ploile acide se datorează difuziei acidului
azotic în picăturile mici.
 Capitolul 3
Cauzele ploii acide

3.1. Emisiile de dioxid de sulf

Una dintre principalele cauze ale ploii acide este dioxidul de sulf. Sursele naturale care
emit acest gaz sunt vulcanii, picăturile fine din apa mărilor şi a oceanelor, descompunerea
resturilor vegetale. În orice caz, arderea combustibililor fosili, precum cărbunele şi petrolul
este cauza a aproximativ jumătate dintre emisiile acestui gaz în lume.
Când dioxidul de sulf ajunge în atmosferă, oxidează la prima formă a ionului sulfură.
Apoi devine acid sulfuric, în timp ce reacţionează cu atomii de hidrogen din aer şi cade înapoi
pe pământ.
Oxidarea se produce în mare parte în nori şi în special în aerul foarte poluat , unde alţi
componenţi, precum amoniacul şi ozonul ajută la catalizarea reacţiei, transformând mai mult
dioxid de sulf în acid sulfuric. Oricum, nu tot dioxidul de sulf este transformat în acid sulfuric.
De fapt, o cantitate substanţială poate pluti în atmosferă, mutându-se pe altă suprafaţă şi
întorcându-se pe pământ netransformat.
Acestea sunt ecuaţiile stoechiometrice pentru formarea acidului sulfuric:

S(în cărbuni)+ O2 = SO2

2SO2 +O2 =2SO3
SO3 + H2O =H2SO4

3.2. Emisiile de oxizi de azot

Monoxidul de azot şi dioxidul de azot sunt deasemenea componenţi ai ploii acide.

Sursele lor sunt centralele electrice şi fumul scos de ţevile de eşapament. La fel ca dioxidul de
sulf, aceşti oxizi ai azotului se ridică în atmosferă şi sunt oxidaţi în nori, pentru a forma acidul
azotic. Aceste reacţii sunt deasemenea catalizate în norii foarte poluaţi, unde fierul, manganul,
amoniacul şi peroxidul de oxigen sunt prezenţi.

Graficul următor indică nivelul pH-ului precipitaţiilor depuse în timp în nişte provincii
din Canada. Împreună cu acesta, sunt grafice ale emisiilor, în timp, în Canada, în comparaţie
cu Statele Unite ale Americii.
Ca observaţie, chiar dacă nivelul emisiilor din Canada şi Statele Unite ale Americii au
fost reduse de- a lungul anilor, nivelul pH-ului măsurat ( pentru Canada – în Nova Scoţia şi în
Newfoundland ) nu reflectă rezultate similare.

3.3. Transformarea NOx şi SO2 în acizi

Aciditatea precipitaţiilor acide depinde nu numai de nivelul emisiilor, ci şi de

amestecurile de chimicale cu care interacţionează SO 2 şi NOx în atmosferă. Formarea
acidului sulfuric şi azotic este un proces complex, constând în câteva reacţii chimice. Este
important să considerăm ambele faze: soluţie şi gaz în procesul de conversiune.
3.3.1. SO2 :
Faza de gaz
Sunt câteva posibile reacţii care pot contribui la oxidarea dioxidului de sulf din
atmosferă, fiecare cu un succes variat. O posibilitate este fotooxidarea dioxidului de sulf cu
lumină ultravioletă. Lumina din această regiune a spectrului electromagnetic are potenţialul de
a excita moleculele şi de a conduce la oxidarea ulterioară cu O2. Această reacţie are o
contribuţie nesemnificativă la formarea acidului sulfuric. O a doua posibilitate este reacţia
dioxidului de sulf cu oxigenul din atmosferă, prin reacţiile următoare:
1) 2SO2+ O2=2SO3
2) SO3+H2O=H2SO4
 A doua reacţie se produce rapid, de aceea formarea trioxidului de sulf în atmosfera
umedă conduce la formarea acidului sulfuric. Oricum, prima reacţie este foarte înceată în
absenţa unui catalizator, deşi acesta nu are o contribuţie semnificativă. Mai sunt şi alte câteva
potenţiale reacţii, dar care se dovedesc nesemnificative din diferite motive.
Deşi fiecare dintre aceste reacţii pot aduce o contribuţie minoră la oxidarea dioxidului
de sulf, există o singură reacţie considerată semnificativă. Reacţia se produce astfel:
HO+SO2(+M)=HOSO2(+M)
Această reacţie se produce la o rată apreciabilă şi se crede că este singura care
contribuie la oxidarea O2 din atmosferă. Radicalul hidroxil este produs de fotodescompunerea
ozonului şi este considerat ca fiind foarte reactiv cu multe specii.
Faza de soluţie
În faza de soluţie, dioxidul de sulf există ca trei specii:
[S(IV)]=[SO2(sol)]+[HSO3 ]+[SO3 ]
Această disociere apare prin două procese:
1) SO2(sol)=H +HSO3
2) HSO3 (sol)=H +SO3
Stabilirea echilibrului depinde de factori precum pH-ul, mărimea picăturii, etc.
Oxidarea soluţiei de dioxid de sulf cu oxigen molecular se bazează pe un metal
catalizator precum Fe sau Mn sau o combinaţie a acestora. Oxidarea prin ozon este un
proces mai apreciabil, deoarece nu necesită un catalizator şi este cu 10 – 10 mai abundent în
atmosferă decât oxigenul molecular. Procesul de oxidare dominant este cel cu peroxid de
hidrogen (format în faza de gaz din radicali liberi). Reacţia implică formarea unui intermediar
(A ), posibil un ion acid peroximonosulfuros şi se petrece astfel:
1) HSO3 +H2O2=A +H2O
2) A +H =H2SO4

3.3.2. NOx:
Faza de gaz

Ca şi la dioxidul de sulf, cel mai mult contribuie la formarea acidului azotic reacţia cu
radicalii hidroxil. Aceşti radicali sunt foarte reactivi şi abundenţi în atmosferă. Reacţia se
produce în felul următor:
HO+NO2(+M)=HONO2(+M)
Mai există alte câteva posibilităţi, precum oxidarea cu oxigen atmosferic, oricum nici
una nu se produce într-o rată substanţială în atmosferă, pentru a contribui semnificativ la
formarea acidului azotic.
Faza de soluţie
Există trei ecuaţii considerate în oxidarea soluţiei de NOx:
1)2NO2(g)+H2O(l)=2H +NO3 +NO2
2)NO(g)+NO(g)+H2O(l)=2H +2NO2
3)3NO2(g)+H2O(l)=2H +2NO3 +NO(g)
Aceste reacţii sunt limitate de dependenţa lor de presiunea parţială a NOx, prezent în
atmosferă şi de legea solubilităţii NOx.

Capitolul 4
Efecte ale ploii acide
 Acizii din ploaia acidă reacţionează chimic cu orice obiect cu care intră în contact.
Acizii sunt substanţe chimice corozive ce reacţionează prin punere în comun de atomi de
hidrogen. Aciditatea unei substanţe provine din abundenţa de atomi de hidrogen liberi în
momentul în care substanţa este dizolvată în apă. Aciditatea este măsurată pe scara pH cu
valori de la 0 la 14. Substanţele acidice au numere pH de la 1 la 6 – cu cât este mai mic
numărul cu atât substanţa este mai puternică şi mai corozivă.
Ploaia acidă a devenit o îngrijorare ecologică majoră de câteva decenii încoace. Până
de curând se cunoştea puţin despre ploaia acidă. Au fost făcute multe studii pentru a se
determina partea chimică a acestei probleme ecologice. Oamenii de ştiinţă au sugerat nişte
teorii pentru a explica acest fenomen.
Efectele sale devastatoare au fost realizate abia recent.

4.1. Efecte ale ploii acide asupra atmosferei

Unii dintre constituenţii poluării acide sunt sulfaţii, nitraţii, hidrocarbonii şi ozonul.
Aceştia există ca particule în aer şi contribuie la formarea ceţii, afectând vizibilitatea. Aceasta
face deplasarea dificilă, în special pentru piloţi. Ceaţa acidă împiedică deasemenea cursul
luminii solare de la soare la pământ şi înapoi. În zona arctică, aceasta afectează creşterea
lichenilor, care la rândul ei, afectează renii şi alte animale care se hrănesc cu licheni.

4.2. Efectele ploii acide asupra oamenilor

Unele dintre cele mai serioase efecte ale ploii acide asupra oamenilor sunt problemele
respiratorii. Emisiile de dioxid de sulf şi dioxid de azot dau naştere unor probleme medicale
precum tusea, astmul, dureri de cap, iritaţii ale ochilor, nasului şi gâtului. Un efect indirect al
ploii acide este că metalele toxice dizolvate în apă sunt absorbite de fructe, legume şi în
ţesuturile animalelor. Deşi aceste metale toxice nu afectează direct animalele, ele au efecte
serioase asupra oamenilor, atunci când sunt consumate. De exemplu, mercurul, care se
acumulează în organele şi ţesuturile animalelor, este legat de disfuncţiile creierului la copii,
precum bolile pe sistem nervos, leziuni ale creierului, şi poate produce chiar moartea. La fel,
un alt metal, aluminiul, prezent în organele animalelor, a fost asociat cu problemele la rinichi
şi recent a fost suspectat ca fiind legat de boala Alzheimer.

4.3.Efecte ale ploii acide asupra copacilor şi solurilor

 Unul dintre cele mai serioase impacte ale precipitaţiilor acide este cel asupra pădurilor
şi solurilor. Pagube majore se produc atunci când acidul sulfuric cade pe pământ sub formă de
ploaie. Substanţele nutritive aflate în soluri sunt îndepărtate. Aluminiul, deasemenea prezent
în sol este eliberat şi acest element toxic poate fi absorbit de rădăcinile copacilor. Astfel,
copacii sunt sortiţi morţii, fiind privaţi de nutritivii vitali, precum calciul şi magneziul. Aceştia
sunt înlocuiţi de atomi de hidrogen inutili, care încetinesc fotosinteza.
În plus, îngheţurile severe pot agrava această situaţie. Cu dioxidul de sulf, amoniacul
şi ozonul prezenţi în aer, rezistenţa copacilor la îngheţ este redusă. Amoniacul oxidează cu
dioxidul de sulf, pentru a forma sulfura de amoniu. Aceasta se formează la suprafaţa
copacilor. Când sulfura de amomiu ajunge în sol, ea reacţionează pentru a forma acid sulfuric
şi acid azotic. Asemenea condiţii stimulează deasemenea creşterea ciupercilor şi apariţia
dăunătorilor.
Monoxidul de azot şi dioxidul de azot, componenţi deasemenea ai ploii acide, pot forţa
copacii să crească, chiar dacă nu au substanţele nutritive necesare. Copacii sunt adesea forţaţi
să crească mult toamna târziu, când ar trebui să se pregătească pentru îngheţurile severe din
iarnă.
Efectul ploii acide asupra copacilor constituie o problemă majoră. Se pare ca cele mai
afectate sunt pădurile de conifere. Acidul reacţionează cu subsţantele nutritive necesare
copacilor, cum sunt calciul, magneziul, potasiul, ceea ce îngreunează hrănirea lor. Aceasta
face ca arborii să fie mai susceptibili la alte fenomene: nu mai pot rezista vântului sau
greutăţii zapezii. Ploaia acidă face să le cadă frunzele, iar copacii afectaţi au o culoare palidă,
anormală.

Prin îndepărtarea substanţelor nutritive din sol, ploaia acidă încetineşte creşterea
plantelor, dar mai ales a copacilor. De asemenea, atacă copacii intr-un mod mai aparte prin
producerea unor găuri în depozitele de amidon ale frunzelor, rezultând pete moarte, maronii.
Dacă se formează mai multe astfel de pete, un copac îşi pierde abilitatea de a produce hrană
prin fotosinteză. De asemenea, organismele pot infecta copacul prin frunzele rănite. Odată
slăbiţi, copacii sunt mai vulnerabili la alţi posibili factori cum sunt infestarea cu insecte,
temperaturi scăzute sau secetă.

4.4. Efecte ale ploii acide asupra structurilor construite de om

Ploaia acidă şi depoziţia de acid „uscat” strică clădiri, statui, automobile şi alte
structuri obţinute din piatră, metal sau orice alt material expus pentru o perioadă îndelungată
de timp la capriciile vremii. Paguba corozivă poate fi foarte scumpă, iar în oraşele cu clădiri
istorice, tragică. Atât Parthenon-ul din Atena, Grecia, cât şi Taj Mahal-ul din Agra, India se
deteriorează datorită ploii acide.
Particulele acide sunt depuse pe clădiri şi statui, cauzând coroziunea. De exemplu, clădirea
Capitoliului din Ottawa a fost dezintegrată din cauza excesului de dioxid de sulf din
atmosferă. Piatra de var şi marmura se transformă într-o substanţă fărâmicioasă, numită gips,
după contactul cu acidul, lucru care explică coroziunea clădirilor şi a statuilor. Podurile se
corozează mai repede, şi industria rutieră, ca şi cea aeriană, trebuie să investească mulţi bani
în repararea pagubelor produse de ploaia acidă. Nu numai că este o problemă economică,
cauzată de ploaia acidă, dar este şi un risc pentru siguranţa publică. De exemplu, în 1967,
podul de peste Râul Ohio s-a prăbuşit, omorând 46 de persoane- motivul? Coroziunea produsă
de ploile acide.
4.5. Efecte asupra materialelor

Ploaia acidă defectează materialele precum ţesăturile. De exemplu, steagurile arborate

sunt “mâncate” de chimicalele acide din precipitaţii. Cărţile şi obiectele de artă, vechi de sute
de ani, sunt deasemenea afectate. Sistemele de ventilaţie ale librăriilor şi muzeelor, în care
sunt ţinute acestea, nu previn intrarea particulelor acide în clădiri şi astfel ele intră, circulă şi
deteriorează materialele.

4.6. Efecte asupra lacurilor şi ecosistemelor acvatice

Ploaia acidă cade, de asemenea, şi în râuri, lacuri si mlaştini. Acolo unde este zăpadă
iarna, apele locale cresc dintr- o dată mai acidice în momentul în care zăpada se topeşte
primăvara.. Marea majoritate a apelor naturale sunt aproape de neutrul chimic, nici acidice,
nici alkaline: pH-ul lor este undeva între 6 şi 8. În Munţii Adirondack din SUA, o pătrime din
lacuri şi iazuri sunt acidice, şi multe dintre ele şi-au pierdut deja peştii. Toate râurile majore
ale Norvegiei au fost scuturate de ploaia acidă, reducând drastic populaţia de somon şi
păstrăv.

Există câteva căi prin care chimicalele acide pot pătrunde în lacuri. Unele substanţe
chimice există ca particule uscate în aer, în timp ce altele pătrund în lacuri ca particule ude,
precum ploaia, zăpada, lapoviţa, ceaţa. În plus, lacurile pot fi considerate ca nişte “chiuvete”
ale pământului, unde este condusă apa ploilor ce cad pe pământ. Ploaia acidă, care cade pe
pământ, spală substanţele nutritive din sol şi poartă metalele toxice eliberate din sol spre
lacuri.
O altă cale prin care acizii ajung în lacuri se petrece primăvara, prin topirea zăpezilor,
când acizii şi chimicalele pătrund în sol, fiind purtate spre râuri şi lacuri. Aceasta cauzează o
schimbare drastică a pH-ului lacurilor. Ecosistemul acvatic nu are timp să ajusteze brusca
schimbare. În plus, primăvara este un anotimp vulnerabil pentru multe specii, fiind perioada
de reproducere pentru amfibieni, peşti şi insecte. Multe dintre aceste specii îşi depun
ouăle în apă, iar schimbarea bruscă a pH-ului este periculoasă, deoarece aceşti acizi pot
provoca puilor malformaţii sau pot chiar anihila întreaga specie, din moment ce aceştia
petrec o mare parte din viaţă circulând prin apă.
 Capitolul 5
Emisii de gaze cu efect de seră
acidifiant în anul 2008 la nivelul judeţului Argeş

Acidifierea aerului la nivelul judeţului Argeş a fost monitorizată prin analiza lunară a apelor
din precipitaţiile recoltate lunar la Sediul APM Argeş. S-au efectuat determinări pentru
următorii indicatori: pH, conductivitate, amoniu, cloruri, sulfaţi, sodiu, potasiu, calciu,
magneziu.
Analizele efectuate relevă un caracter neutru, uneori cu tendinţă uşor acidă al
precipitaţiilor, pH-ul având valori cuprinse în intervalul 5,24 – 6,45.

5.1. Dioxid de sulf (SO2)

Cantitatea de dioxid de sulf SO2 emisă în atmosferă în anul 2008 la nivelul judeţului Argeş a
fost de 30547,33 tone.

Tabel 2.1.1.1.
Argeş 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
SO2(t/an) 1045,2 4538,1 3082,1 4874,9 18573,5 21272,6 16623,8 153812,9 38909,8 30547,3

Principalele activităţi care generează emisii atmosferice de dioxid de sulf în judeţul Argeş
sunt : prelucrarea produselor petroliere (Petrom SA-Sucursala Arpechim Piteşti), procesele de
prelucrare în producţia de ciment şi var (Holcim Romania SA Câmpulung şi SC Carmeuse
Holding SRL Câmpulung), producţia de autovehicule (SC Automobile Dacia Group Renault
Piteşti), industria de prelucrare lemn (SC Alprom SA Piteşti, SC Forest Product Piteşti, SC
Surven Star SRL Rucăr, SC Foresta Curtea de Arges, etc.), traficul auto la nivelul judeţului şi
funcţionarea centralelor termice de încălzire zonă/cartier.

5.2. Oxizi de azot (NOx)

Cantitatea de oxizi de azot NOx emisă în atmosferă în anul 2008 la nivelul judeţului Argeş a fost
de 5915,73 tone.

Tabel 2.1.1.2.
Argeş 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Nox(t/an) 3703,8 4721,4 5439,5 7815,6 27589,5 92458,9 50008,7 44440,8 6468,4 5915,7

Principalele activităţi care generează emisii atmosferice de oxizi de azot în judeţul Argeş sunt :
prelucrarea produselor petroliere (SNP Petrom-Sucursala Arpechim Piteşti), procesele de
prelucrare şi producţia de ciment (Holcim Romania SA Câmpulung), producţia de autovehicule
(SC Automobile Dacia Group Renault Piteşti), traficul auto la nivelul judeţului şi funcţionarea
centralelor termice de încălzire zonă/cartier.
 Capitolul 6
Măsuri de protecţie împotriva ploilor acide

6.1. Măsuri de ameliorare a mediului

Pentru reducerea efectelor ploilor acide s-au luat diferite măsuri în funcţie de impactul pe
care acestea l-au avut asupra mediului ţării respective.
Astfel, în ţările nordice s-a recurs la alcalinizarea apei a cărei aciditate este foarte mare,
datorită ploilor acide, utilizând în acest scop varul. Varul se poate utiliza şi pentru reducerea
acidităţii solului.
Pentru reducerea emisiilor de dioxid de sulf se impune înlocuirea cărbunilor cu conţinut
mare de sulf; reţinerea dioxidului de sulf din gaze înaintea emiterii lor în atmosferă; echiparea
coşuriloruzinelor cu injectoare care să împrăştie oxid de calciu alcalin în gazele de evaporare.
În privinţa oxizilor de azot, şi în special a dioxidului de azot, proveniţi de la motoarele
autovehiculelor se impune echiparea autovehiculelor cu convertizoare catalitice antipoluante
pentru cele care folosesc benzina cu plumb sau adoptarea combustibilului fără plumb.
Emanaţiile de oxizi de azot ar putea fi reduse şi prin limitarea vitezei autovehiculelor pe
autostrăzi şi şoselele secundare. Automobilele nu prezintă însă decât o mică parte a problemei.
Marii consumatori industriali de cărbune şi fabricile sunt responsabile pentru 88% din
dioxidul de sulf din atmosferă.
Împinse de îngrijorarea faţă de mediul înconjurător, majoritatea ţărilor şi-au luat măsuri
de reducere a ploilor acide. Impunerea standardelor Uniunii Europene investiţiilor şi
autovehiculelor ar putea avea ca efect reducerea emisiilor de dioxid de sulf şi oxizi de azot cu
cel puţin 50%.

6.2. Legile care combat ploaia acidă accelerează topirea Oceanului Arctic

Ultimele cercetări realizate de NASA sugerează că legile create să conserve medicul

înconjurător cauzează, de fapt, foarte multe pagube, potrivit Daily Mail.

Legislaţia legată de îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea ploii acide a afectat

Oceanul Arctic, au declarat specialiştii NASA. Potrivit acestora, jumătate din suprafaţa
Oceanului s-a topit în ultimii 30 de ani.
Climatologul Drew Shindell de la Institutul de Studii Spatiale din New York a descoperit că
reducerea aerosolilor, pentru a îmbunătăţi calitatea aerului, a determinat creşterea temperaturii.
Legile implementate în SUA şi tările europene în ultimii 30 de ani a redus limitele de emisii de
sulfaţi pentru a “răci” atmosfera. Această descoperire zdruncină teoria potrivit căreia emisiile care
produc efectul de seră, în mod deosebit, dioxidul de carbon, sunt obiectivul principal al luptei de salvare
a climei planetei.
 “Tendinţa este să considerăm că aerosolii nu au un impact puternic asupra mediului,
însă nu este deloc aşa. Dacă vrem să oprim topirea Oceanul Arctic în următorii ani, trebuie să
ţinem cont şi de impactul arosolilor asupra climei, care sunt la fel de periculoşi ca si efectul de
seră”, a spus Shindell. Temperatura din jurul Oceanului Arctoc a început să crească cu 1,5
grade Celsius încă din anii ‘70 şi cu 0.35 grade Celsius în Oceanul Antractic, unde aerosolii
joacă un rol mai puţin semnificativ, potrivit NASA.
Shindell a spus că această descoperire este valabilă, explicând că aerosolii răspândiţi în
regiunile industriale din nordul Americii şi Europa, s-au localizat în zona Oceanului Arctic.

6.3. Eforturile de a controla ploaia acidă

Cea mai bună metodă împotriva ploii acide este prin reducerea cantităţii de dioxid de sulf şi a
oxizilor de azot emanaţi de centrale, de autovehiculele motorizate şi de fabrici. Cea mai
simplă metodă de a reduce din aceste emanaţii este folosirea în cantităţi mai mici a energiei
provenită din combustibilii fosili. Fiecare, personal, poate ajuta. De fiecare dată când un
consumator cumpără un dispozitiv de micşorare a energiei, adaugă izolare la casă sau ia
autobuzul până la serviciu, automat el/ea conservă energie şi ca urmare luptă împotriva ploii
acide.
 Bibliografie

1. BARNEA M. , URSU P. , 1969- Protecţia atmosferei împotriva impurificării cu

pulberi şi gaze, Bucureşti, Editura Tehnică;
1. DINU DAN, SANDU V.,
AXENTE L., TOMIŢĂ I. etc., 2005 - Poluarea aerului- Ghid ecologic şcolar-
vol.I,
Braşov, Editura Ipimea Braşov;
2. LIXANDRU B. , 1999 -Ecologie şi protecţia mediului, Timişoara,
Editura Presa Universitară;
3. MĂCĂRESCU B. , 2003- Ingineria şi protecţia mediului în industrie,
Chişinău, Editura Tehnică-Info;