4.

Principii fundamentale ale dreptului procesului civil

Termenul „principiu 'din latinescul ..principiu” înseamnă început sau temei Principiile dreptului constituie
acele norme generale conducătoare a conţinutului tuturor normelor juridice. Procesul civil constituie o
activitate organizată în vederea realizării anumitor sarcini care este guvernat de anumite reguli generale
Prin principii fundamentale ale dreptului procesual civil înţelegem acele reguli generale. în temeiul cărora
este reglementată întreaga desfăşurare a procesului civil, precum si statul instanţei ludocăiorcşti şi
participanţilor la proces, examinînd esenţa ramurii dreptului procesual civil Autorul rus Гурвич, a grupat
principiile dreptului procesual civil după criteriul rolului acestor principii la înfăptuirea justitiei I <>(mai
sunt clasificate şi după obiectul de reglementare, acestea fiind aj principiile orgamzaţional-funcţionalc ale
dreptului procesual civil sunt principiile ce reglementează organizarea şi funcţionarea instanţelor
judecătoreşti (principiul înfăptuim justiţiei în exclusivitate de către instanţele ludccătorcşli. principiul
independenţei judecătorului şi supunem lui numai legii, principiul rolului diriguitor al judecătorului în
procesul civil, judecarea unipersonală şi colegială a pricinilor civile, principiul egalităţii tuturor
persoanelor în fata legii şi a justiţiei, principiul publicităţii şedinţelor de judecată în procesul civil,
principiul limbii de procedură şi garantarea dreptului la mteipret) b) principiile funcţionale ale dreptului
procesual civ il sunt principiile ce reglementează activitaiea procesuală a instanţelor ludocăitorești şi a
participanţilor la proces, precum şi a altor subiecţi procesuali, acestea reglementează procesul civil
propriu-zis (principiul legalităţii procesului civil, principiul disponibilităţii, principiul
contradictionalitătii. principiul egalităţi: în drepturi procedurale ale părţi loi. principiul oralităţii dezbateri
lor judiciare, principiul nemijlocim dezbaterilor judiciare)

5. Participanții la dreptul civil

Legislatorul a prevăzut exhaustiv in Codul de procedură civilă categoriile participanţilor la procesul civil
Potrivit art. 55 al CPC. sunt participanţi la proces părţile, intervenienţii. procurorul, persoanele care. în
conformitate eu art. 7 alin (2 ). an 7 3 si 74. sunt împuternicite să adreseze în instanţă cereri in apărarea
drepturilor. Iibertăţiloi şi intereselor legitime ale unor alte persoane sau care intervin în proces penim a
depune concluzii în apărarea drepturilor unor alte persoane, precum şi persoanele interesate in pricinile cu
procedură special.

6. Compotența instantelor judecatorești

Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti

            (1) Instanţele judecătoreşti judecă toate cauzele civile cu participarea persoanelor fizice,
persoanelor juridice şi autorităţilor publice privind apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime
încălcate sau contestate, cauze pentru care legea nu prevede competenţa altor organe.
            (2) Instanţele judecătoreşti judecă cauzele cu participarea organizaţiilor şi cetăţenilor din
Republica Moldova, a cetăţenilor străini, apatrizilor, organizaţiilor străine, organizaţiilor cu capital străin,
organizaţiilor internaţionale dacă prin lege sau prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte nu este stabilită competenţa instanţelor judecătoreşti străine sau a altor organe.
Competenta jurisdictonalâ constituie acea instituţie procesuală a căror norme juridice reglementeaza
delimitarea in cadrul sistemului judecătoresc a împuternicirilor stabilite de lege a instanţelor judecătoreşti
de a examina şi soluţiona o anumită pricină civilă concretă.
Competenta jurisdicţională constituie o garanţie procesual civilă in apărarea drepturilor şi intereselor
legitime ale persoanei Cunoscind instanţa ludecăioreaseă căreia este în drept să se adreseze pentru
apărarea drepturilor şi intereselor sale. persoanele fizice sau juridice cere ca anume această instanţă
judecătorească să examineze litigiul său.
. Conflictele de competentă jurisdicţională şi soluţionarea lor în practica judiciară, la determinarea
competenţei iurisdieţionale a instanţei de ludecută pot apărea anumite divergenţe, cum ar fi conllictul dc
competenţă Conflictul de competenţă jurisdicţională constituie existenţa anumitor divergenţe privitor la
competenţa jurisdicţională în soluţionarea unei pricim etvile concrete de către o instanţă de judecată sau
alta. Conflictul de competenţă este de două feluri: conflictul pozitiv şi negativ Conflictul pozitiv de
competenţă este situaţia cînd două sau mai multe instanţe de judecată se declară competente de a
soluţiona o pricină civilă 18 Conllictul negativ de competenţă este situaţia cînd mai multe instanţe de
judecată îşi declină competenţa în examinarea şi soluţionarea unei pricini civile. 19 Apariţia unor
conflicte de competenţă. în principiu este determinată dc existenţa competenţei teritoriale alternative,
precum şi de interpretarea dată în mod diferit a normelor de competenţă jurisdicţională. Potrivit ari. 44
alin. (I) al CPC, „instanţa judecătorească în faţa căreia s-a ivit conflictul de competenţă jurisdicţională
suspendă din oficiu procesul şi înaintează dosarul către inslanţa în drept să soluţioneze conflictul de
competenţă.’’ Conflictul de competenţă poate fi invocat de către participanţii în procesul civil pnn cererea
depusă către instanţa de judecată în care s-a ivit conflictul de competenţă jurisdicţională. Conflictele de
competenţă jurisdicţională se soluţionează prin mijloace regulatorii expres prevăzute de lege, de către
instanţa ierarhic superioară şi comună instanţelor în care s-a ivit ainlliotul dc competentă Dispoziţiile art
44 alin (2) - (5) al CPC stipulează regulile de determinare a instanţei competente de a soluţiona conflictul
de competenţă, în dependenţă de categoria instanţelor aliate în conflict

7. Reprezentarea în procesul civil.

Părţile in procesul civil nu sunt obligate să stea personal, ci pot sta printr-un reprezentant Participarea
personală a persoanei fizice la proces nu-l decade din dreptul de a avea în acest proces şi un reprezentant
Reprezentarea judiciară este activitatea reprezentantului intr-un proces ce constă în săvârşirea unor acţiuni
ce au efect din numele şi în interesul persoanei reprezentate.
Reprezentarea este admisă la toate etapele procesului, contribuind la realizarea şi exercitarea mai amplă a
drepturilor şi obligaţiilor procedurale, mai ales când părţile nu pot participa din diferite motive la judecată
în calitate de parte, intervenient sau alt participant figurează în proces tot timpul persoana in interesele
căreia activează reprezentantul în urma acţiunilor săvârşite dc reprezentant apar drepturi şi obligaţii
pentru persoana reprezentată.
Persoanele juridice sunt reprezentate in instanţă dc către organele lor de administrare, acţionând in
limitele împuternicirilor ce le suni acordate prin lege. statut sau regulament ori de către alţi angajati
împuterniciti ai persoanei juridice sau de către avocaţi Conducătorii persoanelor juridice prezintă instanţei
documentele, ce atestă funcţia sau calitatea lor de serviciu ori actele de constituire în caz de dizolvare sau
lichidare a pei'soanei juridice ea poate fi reprezentată de administratorul din oficiu sau lichidator în
dependenţă de temeiul apariţiei reprezentării, avem
* reprezeniare contractuală.
* reprezentare legală.
* reprezentare acordată prin lege.

8. Actele şi termenele de procedură.

I. Noţiunea actului de procedură. Condiţiile cerute pentru îndeplinirea actelor dc procedură. Clasificarea
actelor de procedură.
Actul dc procedură este orice act (operaţiune juridică, manifestare de voinţă sau înscris concretizat intr-o
anumită formă prevăzută de lege), realizat pentru declanşarea procesului de către instanţa dc judecată,
participanţii la proces şi auxiliarii justiţiei în vederea producerii unor efecte juridice determinate
Noţiunile de formă şi actului de procedură se pot folosi de regulă concomitent ca şi în expresia, forma
actelor de procedură. Astfel, sesizarea instanţei cu cererea de chemare în judecată reprezintă un act de
procedură, iar cererea dc chemare în judecată reprezintă un alt act de procedură
In felul cum arată actul, precum şi conţinutul acestuia, care, fiind întrunite în ansamblu, garantează
valabilitatea actului, producînd efecte juridice
Condiţiile de valabilitate ale actelor de procedură >see impart în 2 categorii
1 De fond (conţinui 1
2 De fon
In genral. prin forma actului juridic se înţelege felul manifestarii de voinţă sau mijloacele de exteriorizare
a voinţei interne Actele de procedură trebuie să îndeplinească umiâtoarole condiţii
a' Actele de procedură trebuie să îmbrace forma scrisă pentru a se putea dovedi mai uşor existenţa lor şi
pentru a asigura conservarea acestor acte Actele de procedură făcute verbal în faţa completului de
judecată vor fi consemnate în sens în procesul verbal al şedinţei de judecată
bl Actele de procedură trebuie îndeplinite în limba de stat chiar dacă procedura se desfăşoară intr-o altă
limbă. Actele trebuie să fie întocmite în termenele stabilite de lege sau de instanţă
2. Citarea şi comunicarea actelor de procedură.
Judecătorul nu poale hotărî asupra cererii deeît dupfl citarea sau înfăţişarea părţilor. acestea din unnfl
trebuind sfl fie legal citate şi nu neapflrat ea ele sfl fie prezente în instanţă Cererea de chemare în judecaţii
şi actele de procedură se comunică pitrtictpunţiloi la proces şi persoanelor interesate la procedură
3. Noţiunea şi clasificarea termenilor procesuali.
Termenul este intervalul de timp în care trebuie încheiate actele de procedură sau dimpotrivă, este oprită
îndeplinirea actelor de procedură de către subiecţii dreptului procesual civil.
În dreptul procesual civil, prin termen se înţelege fie o durată de timp sau o dată, care marchează
începutul sau sfîrşitul duratei, ori un anumit moment, o anumită etapă sau fază procesuală. Utilitatea
termenilor procedurali reiese din faptul că ritmează timpul procesului civil, stimulează părţile solicitîndu-
le să-şi realizeze drepturile şi obligaţiile, iar alteori termenele semnifică un compromis, lăsînd părţilor
timpul suficient pentru a reflecta şi decide. Exemplu: 15 zile care se acordă debitorului pentru executarea
obligaţiilor.
Clasificarea termenilor procedurali
1.    După caracter:
a)    Imperative onerative (peremptorii), unde trebuie să fie îndeplinit un act de procedură. Exemplu:
apelul trebuie să fie soluţionat în 30 zile de la data pronunţării hotărîrii judecătoreşti.
b)    Imperative prohibitive, unde este interzisă îndeplinirea unui act de procedură. Exemplu: instanţa nu
poate fixa data şedinţei de judecată, pînă cînd cauza nu este bine pregătită pentru dezbateri.
c)    De recomandare. Exemplu: termenul acordat de instanţă pentru lichidarea neajunsurilor cererii de
chemare în judecată. Termenul este acordat la latitudinea instanţei.
2.    După modul în care sunt stabilite:
a)    Legale, stabilite de lege pentru instanţa de judecată, părţile la proces şi auxiliarii justiţiei.
b)    Judiciare, stabilite de instanţa de judecată pentru participanţii la proces şi auxiliarii justiţiei.
Exemplu: termenul pentru prezentarea probei.
3.    Reieşind din sancţiunea pentru nerespectarea termenelor:
a)    Absolute, nerespectarea cărora afectează validitatea actelor de procedură. Exemplu: termenului
acordat reclamantului pentru înlăturarea neajunsurilor cererii de chemare în judecată.
b)    Relative, nerespectarea cărora nu  afectează validitatea actului de procedură, atrăgînd după sine
sancţiunea disciplinară sau pecuniară. Exemplu: nerespectarea termenului pentru motivarea hotărîrii
atrage sancţiunea disciplinară pentru judecători şi nu sancţiunea nulităţii hotărîrii.
4.    După durata lor:
a)    Pe ore;
b)    Pe zile;
c)    Pe săptămîni;
d)    Pe luni;
e)    Pe ani.

9. Acţiunea civilă
Acţiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de apărare a drepturilor încălcate sau a intereselor
ocrotite de lege, prin intermediul căruia se inițiază activitatea instanței de judecată cu privire la
examinarea și soluționarea litigiului.
Într-o altă accepţiune, acţiunea civilă este facultatea de a obţine de la judecător o hotărâre pe fondul
pretenţiei supuse judecăţii.
În cazul acestor definiţii se caută să se delimiteze acţiunea civilă de dreptul subiectiv, cât şi de cererea de
chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată nu se confundă cu acţiunea civilă, ci reprezintă una
din formele ei de manifestare şi anume aceea prin care instanţa se investeşte.
Acţiunea civilă cuprinde totalitatea mijloacelor procesuale – cererea de chemare în judecată, mijloacele
de apărare, administrarea probelor, măsurile asiguratorii, căile de atac  – în scopul protecţiei dreptului
subiectiv sau unui interes legitim. Deci, cererea de chemare în judecată constituie primul mijloc dintr-o
serie întreagă de acte procesuale, prin intermediul cărora acţiunea civilă este pusă în mişcare.
În această ordine de idei, am putea defini acțiunea civilă ca fiind adresarea în instanța de judecată cu
privire la examinarea într-o anumită ordine procesuală a pretențiilor material-juridice ale unei persoane
față de alta, care rezultă din raportul material litigios.
Legătura dintre dreptul subiectiv civil și acțiunea civilă este dreptul la acțiune, care constituie o garanție a
realizării dreptului subiectiv.
În literatura de specialitate dreptul la acţiune este prezentat sub două aspecte:
1. dreptul la intentarea acţiunii (aspect procesual) ce reprezintă dreptul imprescriptibil la un proces   
şi constă în posibilitatea de a cere instanței de judecată primirea cauzei spre reexaminare.
2. dreptul la admiterea acţiunii (aspect material) este un drept – pretenţie adresat în interiorul
termenului de prescripție prin intermediul instanţei de judecată către pârât pentru ca acesta să-şi
 execute obligaţiile sale ce decurg dintr-un raport material litigios, drept la admiterea pretenţiilor
material juridice înaintate de reclamant.
Condițiile de intentare a acțiunii civile pot fi grupate în două categorii:
a)      premisele – care constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde apariția dreptului la
acțiune;
b)      condițiile – care constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care depinde valorificarea
dreptului la acțiune.
Premisele dreptului la intentarea acțiunii sunt:
 competența generală a instanțelor judecătorești;
 absența unei hotărâri judecătorești irevocabile sau a unei încheieri judecătorești irevocabile pe
același litigiu;
 absența unei hotărâri a judecății arbitrale pe același litigiu;
 capacitatea de folosință a drepturilor procedurale civile.
10. Miiloace de apărare
posibilităţi reglementate prin lege, de care părţile interesate se pot folosi în cadrul dezbaterilor judiciare
pentru apărarea poziţiei procesuale pe care o ocupă în cadrul unui proces civil, în faţa instanţei de fond
partea care adoptă poziţia de apărare este pârâtul. M.a. puse la îndemâna pârâtului se împart în două grupe
şi corespund unor atitudini diferite:
a) mai întâi, pârâtul se poate apăra într-un mod strict defensiv, negativ, urmărind ca acţiunea
reclamantului îndreptată împotriva sa să eşueze; în concret, să fie respinsă pe baza unei excepţii care să
împiedice judecata (de exemplu, ca prescrisă, ca netimbrată, inadmisibilă etc.) ori, în fond, ca
neîntemeiată (de exemplu, pentru că dreptul pretins nu există, s-a stins printr-o cauză legală, n-a devenit
actual etc.);
b) apoi, dacă este cazul, pârâtul poate să se apere şi într-un mod ofensiv, pozitiv, formulând, la rândul lui,
pretenţii proprii faţă de reclamant, conexe sau distincte de pretenţia ridicată împotriva sa, pe calea unei
cereri reconvenţionale, solicitând condamnarea acestuia din urmă. în faţa instanţelor de control, partea
care adoptă poziţia de apărare este intimatul. Interesul său de a se apăra în această fază procesuală este
justificat de menţi-
nerea soluţiei favorabile obţinute în faţa instanţei inferioare. M.a. de care intimatul se poate folosi sunt:
a) excepţiile pe care le poate ridica la cererea de apel sau recurs, de exemplu, tardivitatea, lipsa de
calitate, netimbrarea etc.;
b) răspunsurile la fiecare motiv de apel sau recurs în parte, argumentând necesitatea respingerii lor şi a
menţinerii hotărârii atacate. în mod corespunzător, aceste m.a. pot fi folosite de părţile interesate şi în
cazul în care împotriva hotărârilor care le sunt favorabile se exercită celelalte căi de atac [v. şi apărări de
fond; excepţii de procedură; respingerea acţiunii; respingerea recursului; cerere reconvenţională]. 

11. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune (tardivitatea).

Codul de procedură civilă a fost completat cu un nou articol care se referă la execepția de tardivitate.
Modificările au fost votate de Parlament în lectură finală. Excepția de tardivitate va fi prevăzută
la articolul 186¹. Astfel, cererile depuse în instanța de judecată peste termenul de prescripție extinctivă, a
căror tardivitate a fost invocată de partea în proces, persoana în a cărei favoare a curs prescripţia,
creditorul persoanei sau la cererea oricărei alte persoane care are interes legitim, la faza pregătirii cauzei
pentru dezbateri, se vor examina în fond doar după examinarea de către instanța de judecată a excepției de
tardivitate. Dacă reclamantul va solicitat repunerea în termenul de prescripție sau va solicita repunerea la
ridicarea excepției, instanța de judecată va examina excepția de tardivitate concomitent cu cererea de
repunere în termen. Noul articol mai prevede că excepția de tardivitate și, după caz, repunerea în termen
se vor soluționa în ședință de judecată convocată la faza pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare. Lipsa
participanților citați legal nu va împiedica examinarea cererilor. În cazul în care nu se va dispune
repunerea în termenul de prescripție și/sau se va admite excepția de tardivitate, instanța de judecată va
respinge acțiunea ca fiind tardivă printr-o încheiere motivată, care va putea fi contestată cu
recurs. Instanţa de recurs, după ce va examina recursul împotriva încheierii adoptate, va fi în drept:
 să respingă recursul şi să menţină încheierea;
 să admită recursul şi să caseze integral încheierea, restituind cauza spre rejudecare în fond

12. Probaţiunea judiciară în procesul civil

Probaţiunea judiciară poate fi definită ca activitatea logico juridica pe oare o desfăşoară participanţii în
proces şi. tangenţial, instanta de judecată, cu ajutorul mijloacelor procesuale prevăzute de lege în vederea
aflării informaţiei veridice despre circumstanţele de fapt ale apariţiei, modificării şi stingerii raporturilor
juridice. înfăptuită într-o anumită formă procesuală Probaţiunea judiciarâ constă din patru etape
consecutive I) determinarea circumstanţelor de fapt ce urmează a fi dovedite circumstanţele de fapt pe
care se intemeiaza pretenţiile şi obiecţiile părţilor
. 2 identificarea. colectarea şi prezentarea probelor. 31 cercetarea probelor. 4) aprecierea probelor
Totalitatea etapelor menţionate în această consecutivitate formeaza procesul probatiunii.

13. Probele în procesul civil 

Probele au o importantă primordială în procesul civ il. Pentru a putea pronunţa hotărirea. judecătorul
trebuie să cunoască raporturile juridice civile dintre parti, faptele care au dat naştere litigiul dedus
judecăţii, iar apoi să aplice la aceste fapte norma de drept corespunzătoare
.Probele în pricinile civile sunt elementele de fapt. dobindite în modul prevăzut do lege. care servesc la
constatarea circumstanţelor ce justifică pretenţiile şi obiecţiile pârtilor, precum şi altor circumstanţe
importante pentru justa soluţionare a pricinii Probele judiciare civile sunt clasificate după mai multe
criterii Clasificarea probelor nu prezentă doar o importantă teoretică, dar şi una practicâ. deoarece
evidenţiază caracteristicile specifice a diferitor categorii de probe şi determină calea cea mai bună
utilizare lor practice. Dintre toate clasificările existente în literatura de specialitate vom menţiona pe cele
mai semnificative. I) în funcţie de sursa probaţiei se deosebesc, probe personale şi probe materiale
be personale – ce constau în fapte ale omului, izvor de probă fiind persoanele. Ex: explicaţiile părţilor şi a
intervenienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile experţilor şi specialiştilor;
    probe materiale – izvor de probă sunt obiectele materiale, adică lucrările care prin starea lor însăşi
sau particularităţi dovedesc raportul dedus judecăţii. Ex: înscrisuri, înregistrările audia – video, dovezi
materiale.
2.    După modul de formare a probei:
    primare (nemijlocite) – care implică un raport nemijlocit între probă şi fapt. Ex: înscrisurile în
original, depoziţiile de martori oculari cu privire la unele împrejurări;
    secundare (mijlocite) – care provin din a doua sau treia sursă. Ex: copiile de pe înscrisuri, depoziţiile
martorilor cu privire la împrejurările auzite de la alte persoane.
3.    După legătura conţinutului probei cu faptele probaţie sau după cum faptul probator duce sau nu direct
la stabilirea faptului principal:
    probe directe – care au o legătură directă cu faptul de probaţie şi se poate face o singură concluzie cu
privire la existenţa sau inexistenţa faptului;
    probe indirecte – care au cu faptul de probaţie o legătură multiplă şi de aceea în cadrul examinării
probei se poate face o concluzie cu mai multe versiuni cu privire la faptul de probaţie. Deci, probele
indirecte dovedesc un fapt vecin şi conex din a cărei cunoaştere se pot trage concluzii în legătură cu
existenţa raportului juridic aflat în litigiu. Ex: fapte care nu cer a fi dovedite.
4.    După locul de formare a probei:
    probe judiciare – care se constituie în cadrul judecăţii. Ex: depoziţiile martorilor.
    probe extrajudiciare – care se formează în afara judecăţii. Ex: probele obţinute de instanţă în urma
îndeplinirii delegaţiilor judecătoreşti.

14. Cererea de chemare în judecată şi finele de neprimire a acesteia.

Cererea de chemare în judecată este forma de manifestare a acţiunii civile prin care se investeşte instanţa
de judecată sau mijlocul procedural prin care cel vătămat într-un drept civil solicită concursul organelor
specializate ale statului în vederea restabilim situaţiei de drepl încălcate
Art. 166 CPC stabileşte următoarele condiţii de formă şi conţinut pentru cererea de chemare în judecată
care se face în scris şi trebuie să cuprindă
* instanţa căreia îi este adresată.
* numele reclamantului şt domiciliul lui (sau sediul pentru persoanele juridice), dalele bancare, ani fiscal,
adresa.
* numele reprezentantului, daca cererea se depune de reprezentant, numărul de telefon, numărul de fax.
poşta electronică sau alte dale de contact ale reclamantului şi ale reprezentantului reclamantului:
Dacă cererea de chemare în judecată este depusă de procuror autoritatile publice organizaţii sau persoane
fizice în apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane, datele despre reclamant oricum se vor indica
alături de informaţiile privind subiectul de sesizare, care in mod obligatoriu va specifica şi termenul legal
expres prevăzut pentru sesizarea instantei. anexînd cererea titularului dreptului încălcat de a intenta
procesul
Dacă cererea de chemare în judecată este depusă de procuror, autorități publice, organizații sau persoane
fizice în apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane, datele despre reclamant oricum se vor indica
alături de informațiile privind subiectul de sesizare, care în mod obligatoriu va specifica şi temeiul legal
expres prevăzut pentru sesizarea instanței, anexînd cererea titularului dreptului încălcat de a intenta
procesul (iar în cazul persoanelor incapabile – hotărîrea definitivă privind declararea incapacității).
 numele (denumirea) pîrîtului şi domiciliul lui (sau sediul persoanei juridice), numărul de telefon,
numărul de fax, poșta electronică sau alte date de contact ale pîrîtului dacă reclamantul dispune de
aceste date.
Dacă nu se cunoaşte domiciliul pîrîtului sau acesta nu are domiciliu în RM, în cererea de chemare în
judecată se va arăta ultimul domiciliu al pîrîtului în RM. În cazul în care reclamantul va opta pentru
instanța de la locul aflării majorității bunurilor pîrîtului, la cerere se vor anexa și înscrisuri care confirmă
acest fapt.
 esenţa încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor libertăţilor sau intereselor legitime ale
reclamantului;
 circumstanţele de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretențiile, precum şi a dovezilor pe care
se sprijină fiecare pretenţie. Cînd se cere dovada cu martori se arată numele, prenumele şi
domiciliul martorilor.
Circumstanțele de fapt constau în relatarea anumitor împrejurări în baza cărora reclamantul crede că i-a
fost încălcat dreptul, ceea ce constituie temeiul acțiunii.
Dacă la cerere nu sunt anexate acte care adeveresc circumstanțele pe care reclamantul își întemeiază
pretențiile, instanța nu va da curs acesteia. Prezentarea înscrisurilor la momentul depunerii cererii este
necesară pentru a stabili corect raportul material litigios și ca rezultat determinarea competenței.
 pretenţiile reclamantului către pîrît;
 valoarea acţiunii, dacă aceasta poate fi evaluată;
 date despre respectarea procedurii de soluţionare prealabilă a litigiului pe cale extrajudiciară dacă
aceasta este cerută de lege sau de contractul părţilor;
 enumerarea documentelor anexate ş.a. date importante pentru soluţionarea litigiului.
Dacă legea sau contractul prevede respectarea procedurii prealabile, la cererea de chemare în judecată
trebuie anexate actele care confirmă respectarea acestei proceduri.
 data şi semnătura. Dacă-i semnată de reprezentant se va anexa documentul ce-i atestă
împuternicirile. Cererea reclamantului formulată de reprezentant trebuie să fie dactilografiată.
Cererea se depune la instanţa însoţită de atîtea copii cîţi pîrîţi și intervenienți sunt, dacă aceștia nu dispun
de ele. Cînd dovada se face prin înscrisuri, la cerere se vor alătura atîtea copii autentificate cîţi pîrîţi şi
intervenienţi sunt şi una pentru instanţă. De asemenea se va anexa dovada de plată a taxei de stat şi
documentele ce legalizează împuternicirile  reprezentanţilor.
Reclamantul poate într-o singură cerere să formuleze mai multe pretenţii dacă acestea sunt legate între
ele. Judecătorul care primeşte cererea are dreptul să separe într-un proces una sau mai multe pretenţii
cuprinse în ea, dacă consideră că judecarea lor separată ar fi mai raţională.
În cazul când reclamantul sau reprezentantul lui nu a respectat forma şi conţinutul  cererii de chemare în
judecată, n-a depus numărul necesar de copii sau nu a achitat taxa de stat, judecătorul în termen de 5 zile
de la repartizarea cererii pronunţă o încheiere de a nu da curs cererii, acordându-i persoanei care a depus
cererea, un termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor, care începe a curge din momentul când
persoana a luat cunoștință de încheiere. Dacă le va înlătura în termen aceste neajunsuri, cererea se va
considera depusă în ziua primei prezentări instanţei. În caz contrar ea nu se consideră depusă şi, împreună
cu actele anexate se restituie reclamantului  printr-o încheiere judecătorească, susceptibilă de recurs.
15. Pregătirea cauzei civile pentru dezbaterile judiciare

Pentru atingerea scopului de restabilirea dreptului lezat sau interesului contestat printr-o hotărâre legitimă
şi întemeiată a instanţei de judecată litigiul urmează a fi examinat într-un proces civil, constituit din mai
multe etape. Fiecare etapă a procesului însumează o totalitate de acte procedurale în vederea atingerii
unui anumit scop concret care să contribuie la justa soluţionare a cauzei civile în întregime.
Sarcinile etapei de pregătire a pricinii pentru dezbateri constau în asigurarea unei judecăţi juste şi în
termen rezonabil a cauzei. În acest scop se întreprind următoarele măsuri:
 concretizarea împrejurărilor importante pentru judecarea pricinii.
Circumstanțele care au importanță pentru judecarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanța
judecătorească, pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți la proces, precum și
de la normele de drept material și procesual ce urmează a fi aplicate.
  determinarea relaţiilor de drept material între părţi şi a legii ce urmează a fi aplicată;
 prezentarea probelor ce urmează a fi examinate la etapa dezbaterilor.
Judecătorul este în drept să propună părților și altor participanți la proces, după caz, să prezinte probe
suplimentare și să dovedească faptele ce constituie obiectul probațiunii pentru a se convinge de
veridicitatea lor.
 stabilirea cercului de participanţi la proces şi implicarea în proces a altor persoane.
Pregătirea cauzei pentru dezbateri include în sine acţiuni intelectuale, procesuale şi procedurale (sau de
secretariat) ale judecătorului:
 Activitatea intelectuală presupune că judecătorul ia cunoștință de materialul prezentat, îl califică
juridic și chibzuiește perspectiva de desfășurare a procesului;
 Activitatea procesuală constă în faptul că atât instanța de judecată, cât și participanții la proces
îndeplinesc diverse acte procedurale prevăzute de legislație;
 Activitatea de secretariat include în sine actele instanței privind înaintarea demersurilor,
trimiterea citațiilor.
Încheierea privind pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare se emite fără drept de atac, de către
judecător în termen de 5 zile de la data la care s-a dat curs cererii cu enumerarea actelor ce urmează a fi
efectuate pentru pregătirea pricinii și cu indicarea termenelor îndeplinirii lor.
În acest scop, judecătorul  întreprinde următoarele acţiuni:
 soluţionează problema intervenirii în proces a coparticipanţilor şi intervenienţilor . Coreclamanții
sunt înștiințați despre intentarea procesului și se clarifică posibilitatea intervenirii lor în proces.
Dacă instanța, stabilind temeiurile coparticipării procesuale obligatorii, nu va atrage în proces
coreclamanții sau copârâții, atunci hotărârea judecătorească va fi casată prin intermediul căilor de
atac. În conformitate cu principiul disponibilității, instanța anunță, dar nu atrage în proces
intervenienții principali, însă din oficiu poate atrage în proces intervenienții accesorii. În cazurile în
care legea prevede posibilitatea sau obligativitatea participării la proces a autorităților publice
pentru a depune concluzii, judecătorul va soluționa problema dată la această etapă.
 Expediază pârâtului și, intervenientului copiile de pe cererea de chemare în judecată și stabilește
data până la care pârâtul și, după caz, intervenientul urmează să prezinte o referință scrisă privind
acțiunea reclamantului și toate probele necesare;
 Remite reclamantului și, după caz, intervenientului copiile de pe referință și de pe înscrisurile
anexate la ea și stabilește data până la care urmează să fie prezentate toate probele suplimentare.
Judecătorul propune reclamantului să prezinte probe suplimentare, iar pârâtului – referința și eventual,
cererea reconvențională, inclusiv și probele în susținerea lor.
 ia măsuri pentru concilierea părţilor şi le explică dreptul de a recurge la judecata arbitrală şi
efectele uni astfel de act, însă nu este în drept să se pronunțe asupra soluției ce s-ar da în lipsa
tranzacției;
 soluţionează problema citării martorilor sau îi audiază la locul lor de aflare;
 la cererea participanţilor la proces reclamă de la organizaţii şi persoane fizice probele necesare
pentru soluţionarea pricinii.
Deși legea prevede realizarea sarcinii probațiunii exclusiv de către părți și alți participanți la proces, în
realitate judecătorul explică ce probe și cine dintre părți urmează a le prezenta, iar în cazurile necesare,
contribuie, la solicitarea părților, la acumularea probelor.
 la solicitarea părţilor sau, în cazurile prevăzute de lege, din oficiu dispune efectuarea expertizei,
stabilind definitiv chestiunile asupra cărora trebuie prezentat raportul;
 rezolvă problema introducerii în proces, la cererea părților sau din oficiu, a specialistului,
interpretului;
 la cererea părţilor, în cazurile de urgenţă cercetează la faţa locului înscrisurile şi probele
materiale, cu înştiinţarea participanţilor la proces;
 soluţionează problema asigurării acţiunii;
 trimite delegaţii judecătoreşti şi efectuează alte acte procedurale.
În caz de necesitate, pentru clarificarea unor aspecte legate de pregătirea pricinii pentru dezbateri,
judecătorul poate decide convocarea părților în ședință. După ce judecătorul constată că pricina este
pregătită suficient pentru dezbaterile judiciare adoptă o încheiere prin care fixează termenul de judecată,
notificând părților și altor participanți la proces locul, data și ora ședinței.
Termenul de judecată se stabileşte astfel încât, de la primirea citaţiei, pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin
15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5 zile. Dacă părțile declară că sunt
pregătite pentru examinarea pricinii în fond, instanța poate dispune examinarea ei în prima zi de
prezentare. Pentru zilele de odihnă şi de sărbătoare, şedinţele de judecată se stabilesc numai în cazuri de
urgenţă, cu  încuviinţarea preşedintelui instanţei judecătoreşti.
     Actele părților la pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare. Referinţa la cererea de chemare în
judecată
Referinţa este actul procesual prin care pârâtul, mai înainte de dezbaterea orală a procesului, îşi poate
formula obiecţiile şi apărările sale faţă de cererea reclamantului, arătând totodată mijloacele şi dovezile pe
care se sprijină.
Referinţa va cuprinde:
 denumirea instanţei la care se depune;
 numele/denumirea reclamantului și revendicările lui;
 răspunsul la toate pretenţiile de fapt ale cererii și dovezile cu care se apără împotriva fiecărei
pretenţii din cerere, precum şi demersurile pârâtului;
 alte date importante pentru soluţionarea cauzei.
Pentru asigurarea echilibrului procesual dintre părţi şi informarea exactă a instanţei cu privire la ceea ce
va avea de soluţionat judecătorul, în cadrul pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, stabilește data
până la care pârâtul urmează să prezinte în judecată referința și toate probele necesare. În cazul mai
multor pârâţi se poate depune o singură referinţă ori atâtea referinţe câţi pârâţi sunt sau câte grupuri de
pârâţi există. Depunerea referinței este obligatorie. În cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de instanță,
pricina este examinată în baza materialelor anexate la dosar.
La referință se anexează atâtea copii de pe ea câți reclamanți și intervenienți sunt, plus numărul de copii
certificate de pe înscrisurile anexate la ea pentru instanță.
Judecătorul explică pârâtului că neprezentarea în termen a probelor şi a referinţei nu împiedică
soluţionarea pricinii în baza materialelor din dosar.

16. Dezbaterile judiciare

Pricinile civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului
rezonabil sunt:
 complexitatea pricinii
 comportamentul participanţilor la proces
 conduita instanţei judecătoreşti şi a autorităţilor relevante
 importanţa procesului pentru cel interesat.
Conform C. P. C., judecarea procesului civil are loc în şedinţă de judecată, participanţii la proces fiind
înştiinţaţi despre aceasta în mod obligatoriu.
La ora fixată pentru judecarea pricinii, preşedintele deschide şedinţa de judecată şi anunţă ce proces
urmează să fie examinat. Grefierul raportează instanţei, cine din cei citaţi nu s-au prezentat la şedinţă şi ce
se ştie despre motivele neprezentării lor. Dacă instanţei judecătoreşti nu i s-a comunicat motivul
neprezentării în şedinţă de judecată a participantului la proces citat legal sau dacă instanţa consideră
neîntemeiat motivul neprezentării, pricina se examinează în lipsa acestuia.
Părăsirea şedinţei de judecată de către o parte sau de un alt participant la proces înainte de încheierea
dezbaterilor precum şi prezenţa în sala de şedinţă fără a lua parte la dezbateri, echivalează cu
neprezentarea neîntemeiată în şedinţa de judecată.
Martorul, interpretul, expertul, specialistul, citaţi legal care nu s-au prezentat în instanţă din motive
neîntemeiate, pot fi supuşi unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale. În cazul neprezentării repetate
a martorului din motive neîntemeiate, instanţa poate ordona aducerea lui forţată şi, la cererea părţii
interesate îl poate obliga la reparaţia prejudiciului cauzat prin amînarea şedinţei de judecată. Cînd
expertul citat legal nu se prezintă nejustificat, pe seama lui se vor pune cheltuielile suportate de
persoanele interesate, cu posibila aplicare concomitentă a unei amenzi de 15 u. c.
În caz de neprezentare a reclamantului înştiinţat legal, dacă el nu a adus la cunoştinţă instanţei motivele
neprezentării sale sau dacă aceste motive sunt considerate de instanţă neîntemeiate sau dacă el nu a
solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, iar pîrîtul nu cere examinarea cauzei, instanţa va scoate cererea de
pe rol, dacă nu se încalcă drepturile altor participanţi,regulă care se aplică şi în cazul intervenientului
principal sau coreclamantului facultativ.
Iar în caz de neprezentare a pîrîtului (sau copîrîtului) înştiinţat în modul cuvenit despre şedinţa de
judecată, dacă el nu a adus la cunoştinţa instanţei motivele neprezentării sale sau dacă aceste motive  sunt
considerate neîntemeiate sau dacă nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, instanţa va dispune
examinarea cauzei în lipsa pîrîtului.
Dacă ambele părţi nu s-au prezentat în judecată din motive neîntemeiate şi dacă nici una din părţi nu a
cerut examinarea pricinii în absenţa sa, instanţa amînă  procesul. Neprezentarea repetată duce la scoaterea
cererii de pe rol.
Neprezentarea în şedinţă de judecată a procurorului, împuternicitului autorităţii publice, organizaţiei şi
persoanei fizice care acţionează în interesul reclamantului, precum şi a reprezentantului nu împiedică
examinarea pricinii. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa poate amîna o singură
dată judecarea pricinii din cauza neprezentării motivate a reprezentantului acestuia.
Ulterior preşedintele şedinţei constată identitatea celor ce s-au prezentat şi verifică împuternicirile
persoanelor oficiale. Participanţii la proces, celelalte persoane prezente în sala de şedinţe au obligaţia de a
respecta ordinea stabilită pentru judecarea pricinii. Depoziţiile se fac cu adresarea „Onorată instanţă”,
stînd în picioare (excepţiile le poate încuviinţa doar preşedintele şedinţei).
Persoana care încalcă ordinea în şedinţă de judecată este avertizată de preşedintele şedinţei în numele
instanţei. Dacă încalcă repetat ordinea, participantul avertizat poate fi îndepărtat din sală pentru tot timpul
dezbaterilor sau a unei părţi din şedinţă. După reîntoarcerea lui în sală comunicîndu-i-se toate actele
procedurale efectuate în lipsa lui. Instanţa este în drept să aplice acestora o amendă de pînă la 10 unităţi
convenţionale sau să transmită materialele respective procurorului cînd în acţiunile persoanei se conţin
elemente constitutive ale infracţiunii.
Dacă procurorul sau avocatul încalcă ordinea, instanţa comunică acest fapt procurorului ierarhic superior 
sau organului de conducere al avocaţilor.
Persoanele care nu posedă limba desfăşurării procesului au dreptul de a lua cunoştinţă de materialele
dosarului şi de a vorbi în instanţă prin interpret, preşedintele explicîndu-i obligaţia acestuia de a traduce
actele procesuale ale instanţei şi participanţilor la proces, avertizîndu-l de răspunderea penală ce o va
purta în caz de traducere intenţionat falsă. În caz de refuz de a se prezenta în instanţă şi de a-şi îndeplini
obligaţiile sale i se poate aplica o amendă pînă la 10 unităţi convenţionale.
În cazurile cînd este necesară dovada cu martori şi aceştia sau prezentat, preşedintele şedinţei îi va
îndepărta din sala de şedinţe pînă la începerea audierii lor, luînd măsuri ca martorii audiaţi de către
instanţă să nu comunice cu cei neaudiaţi. După soluţionarea cererilor de recuzare, participanţilor la proces
li se explică drepturile şi obligaţiile lor procedurale, iar părţilor dreptul de a deduce soluţionarea litigiului
judecăţii arbitrilor aleşi şi efectele acestui act.
Partea care, din motive întemeiate nu a prezentat în termenul stabilit de judecător în cadrul pregătirii
pricinii pentru dezbateri probele necesare, poate cere judecătorului acceptarea de a le prezenta în prima
şedinţă de judecată.
În cazul în care costată că una din părţi a depus în şedinţă probe nejustificative sau false în scopul
tergiversării procesului, instanţa este obligată, la cererea părţii interesate, să soluţioneze problema
reparaţiei prejudiciului cauzat prin tergiversare. După soluţionarea cererilor, preşedintele anunţă că partea
pregătitoare a şedinţei de judecată a luat sfîrşit şi se trece la examinarea cauzei în fon

17. Hotărîrea judecătoreasca

Hotărîrea instanţei de judecată constă din partea introductivă și dispozitivă. Hotărîrea integrală, care se
întocmește doar în cazurile cerute de lege constă din patru părţi:
 partea introductivă,
 descriptivă,
 motivatoare,
 dispozitivă.
În partea introductivă se indică data şi locul adoptării hotărîrii, denumirea instanţei care a adoptat
hotărîrea, numele membrilor completului de judecată care a examinat pricina, numele grefierului şedinţei
de judecată, numele părţilor, altor participanţi la proces și reprezentanților, obiectul litigiului și pretenția
înaintată, menţiunea despre caracterul public sau închis al şedinţei.
Partea descriptivă cuprinde menţiuni cu privire la pretenţiile reclamantului, obiecţiile pîrîtului şi
explicaţiile celorlalte persoane care participă la proces. Susținerile părților vor cuprinde succint numai
faptele și împrejurările care au importanță pentru soluționarea pricinii, precum și argumentele de drept
care au fost prezentate de părți, cît și dovezile pe care s-au întemeiat pretențiile și obiecțiile lor pentru a se
putea verifica dacă instanța le-a luat în considerare.
În partea motivatoare se indică împrejurările pricinii stabilite de instanţă, probele pe care se întemeiază
concluziile instanţei, argumentele, pe baza cărora instanţa respinge unele sau alte probe, legislaţia de care
s-a călăuzit instanţa. Obligația motivării se impune spre a arăta că judecătorii au examinat fiecare
pretenție sau obiecție pe care au făcut-o părțile și pentru a se da posibilitate instanțelor superioare să
controleze dacă judecarea s-a făcut cu respectarea formelor legale.
Partea dispozitivă  cuprinde concluzia instanţei de judecată în sensul admiterii sau respingerii acţiunii în
tot sau în parte, indicaţiile cu privire la repartizarea cheltuielilor de judecată; la calea şi termenul de atac.
Faţă de hotărîrea instanţei de judecată se înaintează următoarele cerinţe:
a)    Să fie legală. Hotărîrea e legală dacă s-au respectat întocmai normele dreptului procesual la
examinarea pricinii, precum și dacă ea este dată în strictă corespundere cu normele dreptului material iar
în lipsa lor au fost aplicate normele de drept, ce reglementează raporturi similare (analogia legii) ori
principiile de drept și sensul legislației în vigoare (analogia dreptului),
b)    Să fie întemeiată. Hotărîrea e întemeiată dacă concluziile instanţei luate în hotărîre corespund exact
relaţiilor reale dintre părţi, adică instanţa, pe baza probelor veridice, a stabilit deplin împrejurările care au
importanţă pentru pricină, iar concluziile acesteia cu privire la relaţiile juridice dintre părţi sunt juste;
c)    Să fie necondiţionată. Hotărîrea se consideră necondiţionată dacă ea nu cuprinde în sine condiţii, de
apariţia sau inapariţia cărora depinde executarea hotărîrii. Excepţia de la această regulă fac cazurile de
adjudecare a bunurilor, cînd instanţa arată în hotărîre contravaloarea bunurilor care trebuie să fie încasată
de la pîrît, dacă la executarea hotărîrii se va constata că aceste bunuri nu mai există;
d)    Să fie certă. Este considerată certă, hotărîrea în care este precis determinată chestiunea cu privire la
existenţa  sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din obiectul raportului juridic litigios.
Hotărîrea judecătorească trebuie să conțină o soluție clară atît pentru subiecții raportului material litigios,
cît și pentru ceilalți participanți la proces.
e)    Să fie deplină. Hotărîrea e deplină dacă dă răspuns la toate pretenţiile înaintate în cererea principală şi
reconvenţională şi au fost soluţionate şi alte chestiuni care, conform legii instanţa e obligată să le
soluţioneze.

18. Căile de atac în procedura civila

Caile de atac sunt mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita
verificarea legalităţii si temeiniciei hotărârilor judecătoreşti si in final remedierea erorilor savarsite.
Clasificarea cailor legale de atac.
a) Căile ordinare– de atac fac parte din desfăşurarea obişnuită sau normală a procesului civil. Ele au ca
obiect hotărâri judecătoreşti pronunţate în primă instanţă sau în apel, deci atât hotărâri judecătoreşti
nedefinitive cât şi definitive. Este de menţionat că în momentul de faţă în ţara noastră în materie civilă
este reglementată o singură cale ordinară de atac: apelul.
b) Căile extraordinare – de atac nu aparţin desfăşurării normale a procesului civil. În consecinţă ele pot fi
folosite numai după ce hotărârile rămân definitive şi irevocabile. Este de observat că rămânerea definitivă
sau irevocabilă a hotărârii poate să fie rezultatul neexercitării unei căi ordinare sau poate să întrunească
această trăsătură prin însăşi existenţa ei cum sunt de exemplu hotărîrile pronunţate în urma judecării unei
căi ordinare de atac.
Căile de atac de reformare şi de retractare. Această clasificare are în vedere situaţia în care se găseşte
instanţa care judecă respectiva cale de atac faţă de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată. Astfel, dacă
instanţa este superioară celei a cărei hotărâre se atacă, calea de atac este de reformare. Sunt căi de atac de
reformare apelul şi recursul.
În cazul în care prin lege este îndrituită însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea să decidă asupra
legalităţii şi temeiniciei ei, căile de atac sunt de retractare. Sunt căi de atac de retractare contestaţia în
anulare şi revizuirea.
Căi de atac care sunt folosite de părţi şi căi de atac care sunt folosite de un titular special. Prin prisma
acestui criteriu se face deosebirea dintre recursul în interesul legii şi toate celelalte căi de atac. Aceasta în
sensul că recursul în interesul legii are un titular special – procurorul general. Celelalte căi de atac, atât
ordinare cât şi extraordinare, putând fi folosite atât de părţi cât şi de procuror.

19. Procedura cotenciosului administrativ

Art.14 din legea contenciosului prevede că persoana care se consideră vătămată într-un drept de al său
recunoscut de lege va solicita printr-o cerere prealabilă autorităţii publice emitente în termen de 30 de zile
de la data comunicării actului revocarea în tot sau în parte a acestuia dacă legea nu dispune alt fel ,
cererea poate fi depusă la organul ierarhic superior , termenul de 30 de zile nu se extinde asupra actului
administrativ cu caracter normativ  persoana vătămată trebuie să aibă posibilitatea de a cere anularea
acestui act  atâta timp cât este în vigoare şi continuă să producă efecte juridice , potrivit art.15 din legea
contenciosului cererea prealabilă se examinează de către organul emitent sau ierarhic superior în termen
de 30 de zile de la data înregistrării ei.
Procedura prealabilă este obligatorie în cazul nerespectării ei instanţa de judecată  restituie cererea în
temeiul art.170 alin .1 punctul A CPC iar dacă cererea a fost primită instanţa o va scoate de pe rol în
temeiul art.277 punctul A CPC . De la regula obligativităţii parcurgerii procedurii prealabile există 2
excepţii : în cazul actului administrativ asimilat nesoluţionării în termeni legali a unei cereri, cererea
prealabilă nu se impune, în cazul în care organul emitent în baza cererii prealabile a revocat actul
contestat şi a adoptat o nouă hotărâre prin care persoana se consideră  lezată într-un drept de al său , nu va
contesta cu cerere prealabilă are dreptul să înainteze acţiunea în instanţa de contencios .
Condiţiile pentru exercitarea acţiunii de contencios administrativ :
În ceia ce priveşte subiecţii art.5 prevede regula generală  aceste condiţii rezidă din legea contenciosului
şi sunt obligatorii pentru toţi subiecţii reieşind din sensul art.2, 5 orişice persoană fizică juridică care se
consideră lezată poate contestat actul administrativ emis de autoritatea publică sau de persoanele de drept
privat asimilate autorităţilor publice , de asemenea subiecţii de sesizare sunt persoana inclusiv
funcţionarul public , militarul persoana cu statut militar care se consideră vătămat într-un drept de al său
recunoscut de lege de către o autoritate publică guvernul cancelaria de stat , oficiul teritorial al cancelariei
de stat preşedintele raionului , primarul , procurorul , avocatul parlamentar , comisia naţională de
integritate instanţele de drept comun şi cele specializate în condiţiile legii contenciosului administrativ şi
alte persoane . De menţionat că nu are capacitatea civilă a reclamantului , calitatea de persoană juridică în
sensul dreptului comun  dar care are capacitate juridică comună , condiţia generală a capacităţii la care se
referă CPC  trebuie interpretată în sens larg ca şi capacitatea de a fi subiect de drept în orişice raport
juridic şi nu în sens restrâns adică capacitatea de a fi subiect în raporturile juridice civile , acest
raţionament nu vizează ipoteza în care calitatea procesuală activă aparţine procurorului sau avocatului
parlamentar când acestea exercită atribuţiile lor legale şi nu valorifică un drept subiectiv fiind în prezenţa
unui drept obiectiv , altă condiţie de exercitare a acţiunii de contencios administrativ  este cea vătămării
unui drept recunoscut de lege reclamantului , art.20 din Constituţia RM  lărgeşte sfera valorilor care pot fi
ocrotite prin intermediul justiţiei  care de regulă primesc drepturi şi libertăţi  adăugând interesele legitime 
se impune a fi legitim.
Sesizarea instanţei de contencios administrativ
Procedura în faţa instanţei de contencios se declanşează prin introducerea cererii de chemare în judecată
de contencios administrativ în condiţiile CPC fără achitarea taxei de stat la cerere se va anexa dovada
respectării procedurii prealabile , reieşind din prevederile art.20 cererea poate fi formulată împotriva
funcţionarului public care a emis actul sau dacă a refuzată să emită cererea dacă doreşte despăgubiri , este
obligat solidar , iar dacă , după depunerea cererii de chemare în contencios judecătorul decide primirea
refuzul sau restituirea acesteia în termen de 3 zile de la data depunerii în condiţiile CPC , în vederea
pregătirii primirii pentru examinare judecătorul dispune efectuarea unor acte  anexate la ea citarea părţilor
pentru ziua primei înfăţişări care trebuie fixată în cel mult 10 zile de la data punerii cererii pe rol ,
prezentarea de către pârât a acului administrativ contestat şi a documentaţiei care a stat l baza emiterii
acestui act  conform art.22 din legea contenciosului administrativ pârâtul este obligat să prezinte instanţei
documentele solicitate la prima înfăţişare , în caz contrar i se aplică amendă judiciară de 10 UC pentru
fiecare zi de întârziere  fără scutirea prezentării documentelor.
Judecarea cererii în instanţa de contencios administrativ
Judecarea se face de urgenţă potrivit art.23 al legii instanţa poate judeca pricina în fond la prima zi de
înfăţişare dacă părţile declară ă sunt pregătite pentru dezbaterile judiciare , în celelalte cazuri instanţa
fixează judecata în termen rezonabil , fixează cererea cu reclamantul şi pârâtul şi reprezentanţii lor .
Neprezentarea la şedinţă de judecată a părţilor şi reprezentanţilor lor nu împiedică examinarea cererii iar
dacă este imposibil de  judeca cauza în lipsa reclamantului instanţa va scoate cererea de pe rol  cu
exceptare de la regula generală  prevăzută de codul de procedură civilă – sarcina probaţiunii este pusă pe
seama pârâtului iar în materie de despăgubire sarcina probaţiei revine ambelor părţi .

20. Faza executarii hotaririi judecatoresti civile

In temeiul articolului 255 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească definitivă este și
executorie, cu excepţia cazurilor de executare imediată după pronunţare (articolul 256). Prin
urmare, legislația procesuală atribuie caracter executoriu hotărârilor judecătorești fie imediat după
pronunțare, fie la etapa la care devin definitive, fără a aștepta ca acestea să devină irevocabile.