Activitatea de cercetare academică. Criticul literar.

Scriitorul

Articol principal: Opera lui George Călinescu.

A fost profesor universitar la Facultatea de Litere din Iași și la Facultatea de Litere și Filozofie din București,
în două etape. Devine conferențiar al Facultății de Litere al Universității din Iași în 1937, la un an după
moartea predecesorului său, Garabet Ibrăileanu, unde predă cursuri de literatură și de estetică. În 1944
devine profesor titular la Universitatea din Iași și un an mai târziu, din 1945, devine profesor titular și la
Facultatea de Litere a Universității din București. După 1947 aceasta din urmă și-a schimbat numele în
Facultatea de Filologie. Va fi totuși scos de la catedră în ciuda faptului că în perioada interbelică s-a
manifestat drept un intelectual democrat, cu idei de stânga, iar în anii '50 devine director al Institutului de
Teorie literară și Folclor, care după moarte îi va purta de altfel numele. Va coordona revista Institutului,
Studii și cercetări de istorie literară și folclor (1952-1965). Va fi rechemat ca profesor la Facultatea de Litere
din București abia în 1961.[6] Din epocă datează mai multe studii ale sale, preocupările sale vizează teme
foarte diverse, estetica basmului, literatura spaniolă etc.

Activitatea de critic literar

Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români (Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai
Eminescu, Viața lui Ion Creangă ș.a.). Publică, după 1945, studii și eseuri privind literatura universală
(Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini). Studiul Estetica basmului completează spectrul de
preocupări ale criticului și istoricului literar, fiind interesat de folclorul românesc și de poetica basmului.[9] A
publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon,
Grigore Alexandrescu (1932-1962), biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase
conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada
antebelică, interbelică și după aceea, până în anul morții, în 1965.

Romancierul, poetul și dramaturgul

Scrie romane de tip balzacian (cu intenție polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite
dorice, în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul asupra romanului românesc, Arca lui Noe,
începând de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului. Enigma Otiliei, narează
povestea de dragoste nefericită dintre Felix și Otilia, Cartea nunții este un roman despre căsătorie, Bietul
Ioanide și Scrinul negru au în centru figura unor intelectuali (arhitectul Ioanide în Bietul Ioanide și apoi și în
Scrinul negru), iar acțiunea lor are loc în perioada interbelică și imediat după aceasta, în epoca Republicii
Populare Române. Ca fapt divers, titlul romanului Scrinul negru provine de la un obiect de mobilier real, un
scrin de culoare neagră, pe care l-a cumpărat dintr-un talcioc și în care a descoperit arhiva unei familii. A mai
scris versuri, Lauda lucrurilor; teatru, Șun, mit mongol; note de călătorie; publicistică, iar Cronicile
mizantropului au devenit brusc, după 1947, Cronicile optimistului.

Activitatea civică și politică după 1947

Intelectual cu idei mai curând de stânga, dar care în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea publica în Revista
Fundațiilor Regale ode ditirambice la adresa monarhului, George Călinescu a aderat, încă de la sfârșitul lui
1944, la noua ideologie. El a fost directorul a trei dintre cele mai incisive publicații procomuniste din primii
ani postbelici- "Tribuna Poporului", "Națiunea" și "Lumea".

George Călinescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în legislaturile din perioada 1946-1965.[10]

A făcut mai multe călătorii de documentare în Uniunea Sovietică, (la Kiev, Moscova, Leningrad 1949) și în
China comunistă (Am fost în China nouă, 1953), publicându-și impresiile de călătorie în aceste două volume.

Perioada aceasta poate fi subdivizată în trei etape:

1. Perioada anilor 1948-1953, când criticul, deși raliat noului regim, este îndepărtat de la catedră, dar numit
director la Institutul de Teorie Literară și Folclor, creat special pentru el, devenit după 1965 Institutul de
Istorie și teorie literară-George Călinescu. Devine membru al Academiei Republicii Populare Române în
1949.

2. Perioada 1953-1956, anii destalinizării hrușcioviene, în care însă România lui Gheorghiu-Dej nu se
grăbește să urmeze exemplul Moscovei.

Aceste evenimente politice îl găsesc pe Călinescu în faza încercării de creație a unor opere în stilul epocii,
dar limbajul trădează imposibilitatea unei adaptări totale la stereotipiile din limba de lemn.

În anul 1953 îi apare romanul Bietul Ioanide iar începând cu 1956 revine în publicistică printr-o rubrică
permanentă (Cronica optimistului) ținută în săptămânalul cultural Contemporanul.

3. Începând cu anii 1955-1956 și până la moarte (12 martie 1965) se va bucura de aprecieri exclusiv pozitive
pentru angajarea sa civică și activitatea de intelectual democrat din perioada interbelică. Își poate retipări
aproape întreaga operă, cu excepția Istoriei sale monumentale, care este republicată în anii 80 de asistentul
său, devenit între timp profesor, Alexandru Piru. Este înconjurat de onoruri, e premiat și omagiat.

Opera lui George Călinescu

Articol principal: Opera lui George Călinescu.

Studii scrise în alte limbi

Alcuni missionari catolici italiani nella Moldavia nei secoli XVII e XVIII (1925)

Studii de estetică și literatură universală

Principii de estetică (1939)

Impresii asupra literaturii spaniole (1946)

Sensul clasicismului (1946)

Studii și conferințe (1956)

Scriitori străini (1967)

Ulysse (1967)

Poezie

Poezii (1937)

Lauda lucrurilor (1963)

Lauda zăpezii (1965)

Teatru

Șun, mit mongol sau Calea netulburată (1943)[14]

Ludovic al XIX-lea (1964)

Teatru (1965)

Proză

Cartea nunții (1933)

Enigma Otiliei (1938) (inițial Părinții Otiliei)

Trei nuvele (1949)

Bietul Ioanide (1953)

Scrinul negru (1965)

Istorie și critică literară

Viața lui Mihai Eminescu (1932)

Opera lui Mihai Eminescu (1934)

Viața lui Ion Creangă (1938)

Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941)

Istoria literaturii române. Compendiu (1945)

Universul poeziei (1947)

Nicolae Filimon (1955)

Gr. M. Alecsandrescu (1955)

Ion Creangă (Viața și opera) (1964)

Vasile Alecsandri (1965)

Publicistică

Cronicile optimistului (1964)

Ulysse (1967)

Impresii de călătorie

Kiev, Moscova, Leningrad, 1949

Am fost în China nouă, 1953