PROIECT DE SPECIALITATE

Pentru susținerea examenului de certificare a calificării

absolvenţilor învăţământului liceal, filiera tehnologică

Nivel 4

PROFIL: RESURSE NATURALE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

CALIFICARE: TEHNICIAN ECOLOG ȘI PROTECȚIA CALITĂȚII MEDIULUI

ELEV: ÎNDRUMĂTOR:

CLASA a XII-a

2020

1
DETERMINAREA INDICATORILOR REGIMULUI
DE MINERALIZARE PENTRU SURSELE
SUBTERANE DE APĂ

2
 CUPRINS

Argument...................................................................................................4
CAPITOLUL 1 : Ape naturale................................................................6
I.1 Definirea termenului de calitate a apei..............................6
I.2 Specificul calităţii diferitelor surse naturale de apă..........7
1.2.1. Apa de râu ....................................................................7
1.2.2. Apa de lac.....................................................................8
1.2.3. Apa subterană ..............................................................9
CAPITOLUL II : Poluarea apei...........................................................11
II.1.Surse de poluare............................................................11
II.2.Principalele materii poluante .......................................12
CAPITOLUL III : Indicatorii regimului de minerlizare....................15
CAPITOLUL IV : Determinarea indicatorilor regimului de
mineralizare.......................................................................................................17
IV.1 Prelevarea probelor de apă...........................................17
IV.2 FIȘA DE RECOLTARE..............................................17
IV.3 DETERMINAREA CALCIULUI DIN APĂ...............19
IV.4 DETERMINAREA MAGNEZIULUI DIN APĂ........22

CONCLUZII..........................................................................................25

BIBLIOGRAFIE...................................................................................25

3
 Argument

Pentru obţinerea Certificatului de Competenţă Profesională la absolvirea clasei a XII-a

liceul tehnologic, profil ”Resurse naturale şi protecţia mediului” am ales ca temă de proiect ,”
Determinarea indicatorilor regimului de mineralizare pentru sursele subterane de apă.”
Această temă pe lângă faptul că îmi trezeşte curiozitatea, îmi poate fi de folos în
domeniul de activitate în care voi activa. Această lucrare, poate servi ca documentaţie celor
ce fac cercetări asupra apelor din această categorie.
Pentru elaborarea proiectului m-am documentat citind bibliografia indicată de
profesorul îndrumător, având deja cunoştinţe în domeniu de la orele de specialitate şi
completând prin documentare la biblioteca scolii
În organizarea materialului ştiinţific am respectat cerinţele formulate în metodologia
de organizare şi desfăşurare a examenului pentru obţinerea certificatului de competenţă
profesională. Consider că prin elaborarea acestei lucrări mi-am fixat cunoştinţele captate la
orele de specialitate. Consider că elaborarea acestei lucrări mi-a permis să-mi îmbogăţesc
cunoştinţele şi să-mi dezvolt capacitatea de generalizare şi abstractizare.
Lucrările practice şi analizele de laborator le-am efectuat în laboratorul de Analize
fizico-chimice a Liceului Tehnologic Topraisar.
Apa este una din substanţele cele mai răspândite de pe planeta Pământ, formând unul
din învelişurile acesteia, hidrosfera. În natură fiind cea mai răspândită substanţă compusă se
găseşte în toate cele trei stări de agregare, dar mai ales în stare lichidă, acoperind mai mult de
2/3 din suprafaţa globului.În stare pură apa este un lichid inodor, insipid şi incolor, de cele
mai multe ori, sau uşor albăstrui sau chiar verzui în straturi groase. Este o substanţă
indispensabilă vieţii, indiferent de forma acesteia, fiind unul dintre cei mai universali
solvenţi. Apa este un compus chimic al hidrogenului şi al oxigenului, având formula chimică
brută H2O.
Pe Pământ, apa există în mai multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă
sărată există în oceane şi mări. Sub formă de apă dulce în stare solidă, apa se găseşte în
calotele polare, gheţari, aisberguri, zăpadă, dar şi ca precipitaţii solide sau ninsoare. Sub
formă de apă dulce lichidă, apa se găseşte în ape curgătoare, stătătoare, precipitaţii si ape
subterane. În atmosferă, apa se găseşte în continuă mişcare şi transformare, evaporare şi

4
condensare, respectiv solidificarea şi topirea alternând mereu. Această mişcare a apei se
numeşte ciclul ape şi constituie obiectul de studiu al meteorologiei şi al hidrologiei.
Datorită importanţei pe care o are (în agricultură dar şi pentru omenire în general),
apei i s-au dat diverse nume în funcţie de formele pe care le ia. Ploaia e cunoscută în
majoritatea ţărilor, pe când alte forme sunt mai puţin întâlnite, şi pot fi surprinzătoare când
sunt văzute prima dată. Exemple sunt: grindina, zăpada, ceaţa, roua sau chiciura. Un fenomen
conex este curcubeul, întâlnit atunci când lumina se refractă prin particulele de apă din
atmosferă. Din punct de vedere biologic, apa are numeroase proprietăţi indispensabile
proliferării vieţii, care o deosebesc de celelalte substanţe.
Apa îşi îndeplineşte acest rol permiţând compuşilor organici să reacţioneze în moduri
care să permită în cele din urmă replicarea. Este un bun solvent şi are o tensiune superficială
ridicată, permiţând astfel mişcarea compuşilor organici şi a organismelor vii. Distanţa dintre
Pământ şi Soare şi combinaţia dintre radiaţia solară primită şi efectul de seră al atmosferei
asigură ca suprafaţa sa să nu fie nici prea rece şi nici prea fierbinte pentru apa lichidă. Apa ca
solvent: multe din substanţele compuse ce sunt necesare vieţii pot fi dizolvate in apa. In
timpul formarii si deplasării in atmosfera a picăturilor de ploaie, hidrogenul, oxigenul si
dioxidul de carbon sunt gaze ce se dizolva in aceste picături. De asemenea, toate plantele îşi
extrag substanţele hrănitoare din apa in care acestea sunt dizolvate. Apa urmează un circuit în
natură. Căldura soarelui determină evaporarea apei de suprafață. Vaporii rezultați se ridică în
atmosferă. Dacă în atmosfera saturată cu vapori de apare o scădere a temperaturii, parte din
vaporii condensați iau formă de nori, cea de ploaie, zăpadă sau grindină. În anotimpurile
calde, dar cu nopți răcoroase se depune rouă, iar dacă temperatura solului este sub 0 grade C,
se depune bruma. Dacă Pământul ar fi mai depărtat, apa ar îngheţa, iar dacă ar fi mai apropiat
de Soare, temperatura de suprafaţă mai ridicată ar împiedica formarea calotelor glaciare, sau
ar cauza existenţa apei doar sub formă de vapori. În primul caz, Pământul ar absorbi mai
multă energie solară din cauza albedoului redus al oceanelor, iar în al doilea ar rezulta un
efect de seră scăpat de sub control şi condiţii neospitaliere similare celor de pe planeta Venus.
Toate formele de viaţă cunoscute depind de apă. Apa este o parte vitală în multe din
procesele metabolismului din interiorul organismului. Cantităţi semnificative de apă sunt
utilizate de organism în digestia hranei.

5
 CAPITOLUL I

Ape naturale

I.1. Definirea termenului de calitate a apei

Calitatea apei se poate defini ca un ansamblu convenţional de caracteristici fizice,

chimice, biologice şi bacteriologice, exprimate valoric, care permit încadrarea probei într-o
anumită categorie, ea căpătând astfel însuşirea de a servi unui anumit scop .
Pentru stabilirea calităţii apei, din multitudinea caracteristicilor fizice, chimice şi
biologice care pot fi stabilite prin analize de laborator se utilizează practic un număr limitat,
considerate mai semnificative . Sistemul mondial de supraveghere a mediului înconjurător
prevede urmărirea calităţii apelor prin trei categorii de parametri:
 parametri de bază : temperatură, pH, conductivitate, oxigen dizolvat, colibacili
 parametri indicatori ai poluării persistente : cadmiu, mercur, compuşi organo -
halogenaţi şi uleiuri minerale;
 parametri opţionali : carbon organic total ( COT ), consum biochimic de oxigen
( CBO), detergenţi anionici, metale grele, arsen, bor, sodiu, cianuri , uleiuri totale,
streptococi .

Pentru precizarea caracteristicilor de calitate a apei se utilizează următoarea

terminologie :
- criterii de calitate a apei - totalitatea indicatorilor de calitate a apei care se utilizează
pentru aprecierea acesteia în raport cu măsura în care satisface un anumit domeniu de
folosinţă sau pe baza cărora se poate elabora o decizie asupra gradului în care calitatea apei
corespunde cu necesităţile de protecţie a mediului înconjurator
- indicatori de calitate ai apei - reprezentaţi de caracteristici nominalizate pentru o
determinare precisă a calităţii apelor ;
- parametri de calitate ai apei – sunt valori şi exprimări numerice ale indicatorilor de
calitate a unei ape ;
- valori standardizate ale calităţii apei - reprezintă valori ale indicatorilor de calitate a
apelor care limitează un domeniu convenţional de valori acceptabile pentru o anumita
folosinţă a apei .

6
 I.2. Specificul calităţii diferitelor surse naturale de apă

Fiecare tip de sursă prezintă caracteristici proprii, fizico-chimice şi biologice, variind

de la o regiune la alta în funcţie de compoziţia mineralogică a zonelor străbătute, de timpul
de contact, de temperatură şi de condiţiile climatice. Pentru acelaşi tip de sursă se pot
evidenţia anumite caracteristici comune, după cum rezultă din cele de mai jos.

I.2.1. Apa de râu

Cursurile de apă, (râuri şi afluenţi), sunt caracterizate, în general, printr-o mineralizare mai
scăzută, suma sărurilor minerale dizolvate fiind sub 400 mg/l. Aceasta este formată din
dicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Duritatea totală este, în
general, sub 15 grade, fiind formată în cea mai mare parte din duritate dicarbonatată.

sursa www.prosomes.ro

Concentraţia ionilor de hidrogen (pH-ul) se situează în jurul valorii neutre, fiind cu

un pH = 6,8 - 7,8. Dintre gazele dizolvate sunt prezente oxigenul dizolvat, cu saturaţie între
65 - 95% şi bioxidul de carbon liber, în general sub 10 mg/l.

7
 Caracteristica principală a cursurilor de apă o prezintă încărcarea variabilă cu materii
în suspensie şi substanţe organice, încărcare legată direct proporţional de condiţiile
meteorologice şi climatice. Acestea cresc în perioada ploilor, ajungând la un maxim în
perioada viiturilor mari de apă şi la un minim în perioadele de îngheţ.
Deversarea unor efluenţi insuficient epuraţi a condus la alterarea calităţii cursurilor de
apă şi la apariţia unei game largi de impurificatori: substanţe organice greu degradabile,
compuşi ai azotului, fosforului, sulfului, microelemente (cupru, zinc, plumb), pesticide,
insecticide organo-clorurate, detergenţi etc.
De asemenea, în multe cazuri se remarcă impurificări accentuate de natură
bacteriologică. O particularitate caracteristică a apei din râuri este capacitatea de autoepurare
datorată unor serii de procese naturale biochimice, favorizate de contactul aer-apă.

I.2.2. Apa de lac

Lacurile, formate, în general, prin bararea naturală sau artificială a unui curs de apă,
prezintă modificări ale indicatorilor de calitate comparativ cu efluentul principal, datorită
stagnării apei un anumit timp în lac, insolaţiei puternice şi fenomenelor de stratificare (vara
şi iarna) şi destratificare (primavara şi toamna), termică şi minerală. Stagnarea apei în lac
conduce la o decantare naturală a materiilor în suspensie, apa lacurilor fiind mai limpede şi
mai puţin sensibilă la condiţiile meteorologice. Stratificarea termică, combinată la lacurile
adânci şi cu o stratificare minerală, conduce, în perioada de vară şi toamnă, la excluderea
aproape completă a circulaţiei apei pe verticală. Acest lucru atrage după sine scăderea
concentraţiei oxigenului dizolvat în zona de fund şi apariţia proceselor de oxidare anaerobă,
având drept efect creşterea conţinutului în substanţe organice, în săruri de azot şi fosfor
şi,uneori, apariţia hidrogenului sulfurat la fundul lacului. În perioadele de destratificare
termică şi minerală (primavara şi toamna), are loc o circulaţie a apei pe verticală şi o
uniformizare calitativă a apei lacului, conducând la îmbogăţirea cu substanţe organice şi
nutrienţi a apei din zona fotică. Conţinutul de substanţe organice şi nutrienţi, combinat cu
insolarea puternică, conduce la posibilitatea dezvoltării unei biomase fito şi zooplanctonice
apreciabile.
Din cele prezentate mai sus rezultă că apa lacurilor se caracterizează, în general,
printr-un conţinut mai ridicat în substanţe organice, nutrienţi şi biomasa planctonică, ce pot

8
 avea repercusiuni şi asupra unor indicatori
organoleptici şi fizici cum ar fi gust, miros,
culoare, turbiditate, pH.
D i n p u n c t d e v
prin reducerea conţinutului de suspensii,
asigurarea unei temperaturi scăzute şi relativ
constante, eliminarea pericolului îngheţului şi
formării zaiului. De multe ori apar şi influenţe
defavorabile, dintre care se pot cita dezvoltări masive de biomasă, apariţia coloraţiei apei,
îmbogăţire în substanţe naturale.
Tratarea unei astfel de ape trebuie, pe de o parte, să folosească avantajele staţionării
îndelungate a apei, iar pe de alta parte să rezolve şi problemele corectării indicatorilor
menţionaţi mai sus.

I.2.3. Apa subterană

Apele subterane sunt caracterizate, în general, printr-o mineralizare mai ridicată,

conţinutul în săruri minerale dizolvate fiind peste 400 mg/l şi format, în principal, din
dicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Duritatea totală este
cuprinsă între 10-20 grade germane şi este formată, în cea mai mare parte, din duritate
dicarbonatată.
Concentraţia ionilor de hidrogen se situează în jurul valorii neutre, corespunzând unui
pH = 6,5 - 7.
Dintre gazele dizolvate predomină dioxidul de carbon liber, conţinutul în oxigen fiind
foarte scăzut sub 3 mg O2/l.
În funcţie de compoziţia mineralogică a zonelor străbătute, unele surse subterane
conţin cantităţi însemnate de fier, mangan, hidrogen sulfurat şi sulfuri, compuşi ai azotului
etc.

Fig. 3 Schema apelor subterane (sursa www.wikipedia.com/ape)

9
Capitolul II

10
 Poluarea apei

II.1.Surse de poluare

Poluarea se produce atunci când, în urma introducerii unor substanţe determinate –

solide, lichide, gazoase, radioactive – apele suferă modificări fizice, chimice sau biologice,
susceptibile de a le face improprii sau periculoase pentru sănătatea publică, pentru viata
acvatică, pentru industrie şi turism.
Poluarea datorită agenţilor biologici (microorganisme şi materii organice
fermentescibile) duce la o contaminare puternică, bacteriologică a apei, care are drept urmare
răspândirea unor afecţiuni cum sunt colibacilozele sau hepatitele vitale, febra tifoida. La
această categorie de poluare, pe lângă apele uzate urbane pot participa in mare măsură
industriile alimentare, industria hârtiei. Nu mai puţin periculoase, sunt apele uzate provenite
de la creşterea animalelor in marile complexe agroindustriale, caracterizate de o foarte mare
concentrare a animalelor pe spaţii închise, foarte restrânse.

Ape poluate (sursa www.prosomes.ro)

Poluarea chimica rezultă din deversarea în ape a diverşilor compuşi ca : nitraţi,

fosfaţi si alte substanţe folosite in agricultură, a unor reziduuri si deşeuri provenite din
industrie sau din activităţi care conţin plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu.

11
De altfel, poluarea apelor cu nitraţi si fosfaţi a devenit tot mai îngrijorătoare in ultimul timp,
mai ales in ţările cu agricultura dezvoltată şi industrializată. Excesul de îngrăşăminte cu azot
in sol sau din alte surse poate face ca o parte din nitraţi si nitriţi sa treacă in apa freatică in
cantităţi mari. O cauza principală a poluării apelor o constituie hidrocarburile - prezente in
toate fluviile lumii - ca unul din efectele civilizaţiei moderne.
Poluarea apei cu substanţe organice de sinteză este datorată în principal, detergenţilor si
pesticidelor.
Poluarea apei datorită agenţilor fizici apare ca urmare a evacuării in apă a
materialelor solide, minerale, insolubile, cum este de pildă deversarea în cursurile de apă a
reziduurilor de la exploatarea carierelor sau minelor. În această categorie intră şi poluarea
termică a apei. Poluarea termică este cauzată de deversările apelor de răcire care provin din
industrie si de la unele centrale termice si nucleare . Însă, ridicarea temperaturii apei ,ca
urmare a acestor deversări, poate duce la modificări intolerabile pentru cea mai mare parte a
speciilor animale si vegetale din zonele respective. De asemenea, sunt accelerate fenomenele
de descompunere bacteriană ; animalele acvatice suferă pentru ca temperaturile superioare
măresc intensitatea metabolismului. Toate acestea determina aşa-numita 'poluare termica'.
O problema specială o reprezintă poluarea radioactivă a apelor care poate să apară în urma
unor căderi de materiale radioactive din atmosferă sau, mai ales, ca urmare a incorectei
degajări a reziduurilor radioactive lichide sau solide de la industriile care folosesc energie
atomică sau de la cercetările nucleare.

II.2.Principalele materii poluante

Substanţele poluante introduse în ape din surse naturale şi artificiale sunt numeroase,
producând un impact important asupra apelor de suprafaţă şi subterane.
Prejudiciile aduse mediului de substanţele poluante pot fi grupate în două mari categorii:
prejudicii asupra sănătăţii publice şi prejudicii aduse unor folosinţe (industriale, piscicole,
navigaţie, etc.). Substanţele poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile
aduse, în următoarele categorii:
- substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru apă poluantul
principal. Substanţele organice de origine naturală (vegetală şi animală) consumă oxigenul
din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte.

12
 Materiile organice consumă oxigenul din apă, în timpul descompunerii lor, într-o
măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de cantitatea de substanţă organică evacuată,
provocând distrugerea fondului piscicol şi în general a tuturor organismelor acvatice. În
acelaşi timp oxigenul mai este necesar şi proceselor aerobe de autoepurare, respectiv
bacteriilor aerobe care oxidează substanţele organice şi care, în final, conduc la autoepurarea
apei.
Concentraţia de oxigen dizolvat normată, variază între 4 - 6 mg/dm3 în funcţie de
categoria de folosinţă, coborârea sub această limită având ca efect oprirea proceselor aerobe,
cu consecinţe foarte grave. Cele mai importante substanţe organice de origine naturală sunt
ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de carbon, biotoxinele marine ş.a. Substanţele organice
– poluanţi artificiali, provin din prelucrarea diferitelor substanţe în cadrul rafinăriilor
(benzină, motorină, uleiuri, solvenţi organici ş.a.), industriei chimice organice şi industriei
petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenţi ş.a.).
- substanţele anorganice, în suspensie sau dizolvate sunt mai frecvent întâlnite în apele uzate
industriale. Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele grele ( Pb, Cu , Zn , Cr ),
clorurile, sulfaţii etc. Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apelor, iar unele dintre
ele pot provoca creşterea durităţii. Clorurile în cantităţi mari fac apa improprie alimentărilor
cu apă potabilă şi industrială, irigaţiilor etc .
Prin bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra organismelor acvatice,
inhibând în acelaşi timp şi procesele de autoepurare. Sărurile de azot şi fosfor produc
dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apelor. Apele cu duritate mare produc depuneri pe
conducte, rugozitatea şi micşorându-le capacitatea de transport şi de transfer a căldurii.
- materialele în suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului formând
bancuri care pot împiedica navigaţia, consumă oxigenul din apă dacă materiile sunt de origine
organică, determină formarea unor gaze urât mirositoare. Substanţele în suspensie plutitoare,
cum ar fi ţiţeiul, produsele petrolifere, uleiul, spuma datorată detergenţilor, produc prejudicii
emisarului. Astfel, ele dau apei un gust şi miros neplăcut, împiedică absorbţia oxigenului la
suprafaţa apei şi deci autoepurarea, se depun pe diferite instalaţii, colmatează filtrele, sunt
toxice pentru fauna şi flora acvatică, fac inutilizabilă apa pentru alimentarea instalaţiilor de
răcire, irigaţii, agrement etc.
- substanţele toxice, nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o parte din ele pot
ajunge în organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii organice sau anorganice,
câteodată chiar în concentraţii foarte mici, pot distruge în scurt timp flora şi fauna
receptorului.
13
- substanţele radioactive, radioizotopii şi izotopii radioactivi sunt unele dintre cele mai
periculoase substanţe toxice. Evacuarea apelor uzate radioactive în apele de suprafaţă şi
subterane prezintă pericole deosebite, datorită acţiunii radiaţiilor asupra organismelor vii.
Efectele substanţelor radioactive asupra organismelor depind atât de concentraţiile, cât
şi de modul cum acestea acţionează, din exteriorul sau din interiorul organismului, sursele
interne fiind cele mai periculoase.
- substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată,evacuate cu apele uzate, distrugerea
florei şi faunei acvatice, la degradarea construcţiilor hidrotehnice, a vaselor şi instalaţiilor
necesare navigaţiei, împiedică folosirea apei în agrement, irigaţii, alimentări cu apă etc. De
exemplu, toxicitatea acidului sulfuric pentru faună depinde de valoarea pH-ului, peştii murind
la un pH = 4,5. Hidroxidul de sodiu, folosit în numeroase procese industriale, este foarte
solubil în apă şi măreşte rapid pH-ul, respectiv alcalinitatea apei, producând numeroase
prejudicii diferitelor folosinţe ale apelor. Astfel, apele receptorilor care conţin peste 25 mg/l
NaOH, distrug fauna piscicolă.
- coloranţii, proveniţi îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tabăcării etc, împiedică
absorbţia oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de autoepurare şi a celor de
fotosinteză .
- energia calorică,caracteristică apelor calde de la termocentrale
şi de la unele industrii, aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi
industrială şi împiedică dezvoltarea florei şi faunei acvatice. Datorită creşterii temperaturii
apelor scade concentraţia de oxigen dizolvat, viaţa organismelor acvatice devenind dificilă.
- microorganismele de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că se dezvoltă
necorespunzător, fie că dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a organismelor
vii. Microorganismele provenite de la tăbăcării, abatoare, industria de prelucrare a unor
produse vegetale, sunt puternic vătămătoare, producând infectarea emisarului pe care îl fac
de neutilizat.

14
 Capitolul III

Indicatorii regimului de minerlizare

Considerații teoretice

Calitatea apelor naturale este determinată, în general, de totalitatea substanţelor

minerale sau organice, gazele dizolvate, particulele în suspensie şi organismele vii prezente.
Din punct de vedere al stării lor, impurităţile pot fi solide, lichide sau gazoase. Acestea pot fi
dispersate în apă, şi se pot clasifica după dimensiunile particulelor dispersate în suspensii,
coloizi şi soluţii.

Indicatorii procesului de mineralizare, în esenţă, suntatat elemente fundamentale

cat şi elemente caracteristice, dintre care 6 elemente fundamentale sunt cele care aparţin
tuturor apelor naturale, respectiv molecula de H2CO3 şi ionii de HCO3-, CO32-, H+, OH-, Ca2+,
iar dintre elementele caracteristice se pot cita ionii de SO 42-, Cl-, Mg2+, Na+, K+ etc.. Aceste
elemente pot fi prezente sau nu în apele naturale, într-o concentraţie mai mare sau mai mică,
conferind apei un anumit caracter.

Reziduul fix reprezintă totalitatea substanţelor dizolvate în apă, stabile după evaporare la
1050C, marea majoritate a acestora fiind de natură anorganică.Conţinutul mineral al apelor
naturale este strâns legat de factorii meteorologici şi climatologici. Astfel, în perioadele cu
precipitaţii sau în cele de topire a zăpezilor, apele curgătoare îşi reduc mineralizarea, datorită
diluării lor cu ape cu conţinut mineral foarte sărac.

Unul dintre cei mai importanți indicatori în caracterizarea calității apelor

este duritatea. Duritatea apei este dată de prezența tuturor cationilor din apă în afară de
cationii metalelor alcaline. Deoarece ionii de calciu și magneziu se găsesc în apă în cantitate
mult mai mare față de ceilalți cationi, determinarea durității va consta din determinarea
concentrației acestor ioni. Apele dure sunt neplăcute la gust; la fierberea apei sărurile în exces
se depun pe vase, cazane, conducte și/sau împiedică o bună fierbere a legumelor; cu săpunul
dau săruri insolubile fiind neeconomice. Apele moi sunt încriminate de producerea unor
afecțiuni cardio-vasculare.

15
 Duritatea apei este de două feluri: duritate temporară sau carbonata, dată de
bicarbonatii de calciu și magneziu prezenți în apă și duritatea permanentă sau necarbonata
dată de celelalte săruri de calciu și magneziu (azotați, sulfați, cloruri, fosfați etc). Suma celor
două durități formează duritatea totală .
Calciul este un element din grupa a II a principala (blocul s – metale alcalino-
pamantoase). Calciul se gaseste in natura sub forma de carbonat de calciu (CaCO 3), ghips
(CaSO4 · 2H2O) si mai rar ca anhidrita (CaSO4). Alte minerale importante continand calciu
sunt: apatita, fluorita si fosforitele.
Calciul este un element puternic electropozitiv (atomii au capacitatea mare de a ceda
e- formand ioni pozitivi – cationi). Calciul are o structura electronica simpla si regulata,
nivelul in curs de completare fiind exterior ns. Avand electronul distinctiv ns slab legat,
calciul formeaza cu usurinta ioni electropozitivi Ca 2+ manifestand o singura stare de oxidare
in compusii lui.
Din totalul calciului ionic existent in organismul uman, 1% din acesta se regaseste
sange, lichide interstitiale si tesuturi iar 99% in oase, cartilaj, dinti. Smaltul dintilor contine
calciu sub forma de apatita.Ionii de calciu (Ca2+) se gasesc in organismul uman in plasma
sanguina, alaturi de alte elemnte esentiale. In medicina determinarea calciului ionic ofera
indicatii despre efectul proteinelor totale si albuminei asupra nivelului de calciu seric.
Magneziul este elementul chimic din tabelul periodic al elementelor care face parte
din grupa a doua, este al optulea element și al treilea ca și componență în sărurile dizolvate
în apa mării. Magneziul este elementul mineral esential pentru sanatatea organismului.
Alaturi de calciu si fosfor, asigura la mentinerea unei stari de bine atat fizice cat si psihice.

16
 CAPITOLUL IV
Determinarea indicatorilor regimului de mineralizare

IV.1 Prelevarea probelor de apă

Recoltarea probelor de apa este o etapă deosebit de importantă în desfăşurarea
procesului de analiză fizico-chimica a apei, deoarece probele recoltate trebuie să fie
reprezentative şi nu trebuie să introducă modificări în compoziţia şi calităţile apei datorita
unei tehnici defectuoase sau a unor condiţii incorecte de pregătire a materialului.

Pregătirea materialului pentru recoltare

Recoltarea apei pentru analiza fizico-chimică se face în flacoane de sticlă sau
polietilenă prevăzute cu dop rodat sau închise ermetic. Vasele de recoltare trebuie spălate
foarte bine pentru a îndepărta orice urmă de substanţe organice sau alte impurităţi care ar
putea denatura compoziţia probei. Spălarea se face cu amestec sulfocromic şi detergenţi, apoi
se c1atesc bine cu apa de la robinet, cu apa distilata şi bidistilată şi în final se usucă.

Conservarea probelor de apa

Un alt aspect important al procesului de recoltare este grija pentru conservarea
probelor pentru analiza, de oarece analiza apei are o valoare limitată dacă probele au suferit
modificări fizico-chimice sau biologice în timpul transportului sau păstrării.
În general este indicat să treacă un timp foarte scurt - de maxim 4 ore - între recoltare
şi analiza probelor de apa.
Probele conservate trebuie ţinute la temperatura de 6° - 10°C şi luate în lucru după
cum urmează:
 pentru apele curate, analizele se fac până la cel mult 72 ore din momentul
recoltării;
 pentru apele cu poluare medie, până la 48 ore din momentul recoltării;
 pentru apele poluate, până la 12 ore din momentul recoltării probei.

Transportul probelor
Flacoanele cu probele de apă vor fi transportate în ambalaj izoterm care să le ferească de
loviri.

17
 IV.2 FIȘA DE RECOLTARE

Buletin de prelevare

1. Numele și prenumele persoanei care a făcut recoltarea:

2. Localitatea:
3. Denumirea sursei de apă: Fântână
4. Data, ora și locul de unde s-a făcut  recoltarea:
5. Scopul analizei: Determinarea indicatorilor fizico-chimici ai apei subterane
6. Caracterul fântânii:Particular
7. Adancimea până la oglinda apei: 13 m
8. Grosimea stratului de apă : 2 m
9. Dispozitiv pentru scoaterea apei :Găleată
10. Felul construcției : Tuburi beton
11. Starea pereților: Bună
12. Distanță puncte purificare: 24 m
13. Daca apa se tulburădupă ploi: Nu

18
 IV.3 DETERMINAREA CALCIULUI DIN APĂ
FISA DE LUCRU

Reactivi:
 Soluţie complexon III (EDTA) 0,01m
 Murexid
 Soluţie tampon de hidroxid de sodiu 2 n

Mod de lucru:
 Se pipetează câte 25 ml ( Vp) apă de analizat
 Se diluzează cu apă bidistilată până la aproape 50 ml
 Se adaugă cca. 1 ml soluţie tampon, pentru pH = 12
 Se adaugă un vârf de spatulă de murexid
 Se titează cu soluţie complexon III până la viraj violaceu
 Se notează volumul de titrant folosit ( V)

Mod de calcul :
mg Ca2+ la litru = V x f x 0,4008 x 1000 : Vp, unde :

T Ca2+ = 0,4008 mg Ca2+ pentru 1 ml complexon III 0,01 m

19
 Referat de laborator
Determinarea calciului din apă

1. Scopul lucrării:
Determinarea ionilor de Ca2+ din apă
2. Principiul metodei
Ionii de calciu au proprietatea de a forma complexe stabile cu EDTA (Complexon III)
0,01 m la pH între 12 – 13. sfârşitul reacţiei este indicat de virajul culorii indicatorului
murexid de la roz la violaceu .

3. Înregistrarea datelor experimentale :

V1 i = 0 ml
V titrare = V1CIII = V1 f – V1 i = 8,5 ml
V1 f = 8,5 ml

V2 i = 8,5 ml
V titrare = V 2 CIII = V2 f – V2 i = 4,5 ml
V2 f = 13 ml
_
V = (V1 CIII + V2 CIII ) : 2 = 6,25 ml

4. Mod de calcul
mg Ca2+ la litru = V x f x 0,4008 x 1000 : Vp, unde :
_
V = VCIII = volumul mediu de Complexon III 0,01 m folosit la titrare, ml
f = factorul de corecţie a soluţiei de complexon III
T Ca2+ = 0,4008 mg Ca2+ pentru 1 ml complexon III 0,01 m

_
Nr. Vp VCIII VCIII mg Ca2+/ Val STAS pH indicator Viraj
crt (ml) (ml) (ml) dm3 mg / dm3

20
1 25 8,5 Roz →
6,25 100,2 150-180 12- 13 murexid violaceu
2 25 13

5. Prezentarea rezultatelor:

6. Interpretarea datelor

Practic s-a obţinut o valoare a ionilor de calciu din apa de =100,2 mg / dm 3, ceea ce
arată ca proba de apă este potabilă din punct de vedere a conținutului de calciu.

7. Norme de protecţie a muncii

- este obligatorie purtarea echipamentului de protecţie - halat de laborator ajustat pe corp,
închis, părul strâns, încălţăminte cu toc jos
- păstrarea ordinii şi curăţeniei pe mesele de laborator
- lucrările se vor efectua se vor respectându-se întocmai cantităţile, concentraţiile, reactivii,
ustensilele şi aparatura indicată în fişa de lucru
- se verifică integritatea ustensilelor
- pipetarea soluţiilor se realizează cu para de cauciuc
- este interzisă gustarea, mirosirea sau atingerea reactivilor

IV.4 DETERMINAREA MAGNEZIULUI DIN  APĂ

21
 FISA DE LUCRU

Reactivi:

 Soluţie complexon III (EDTA) 0,01 m

 Indicator eriocrom negru T
 Soluţie de precipitare a ionilor de calciu
 Soluţie tampon

Mod de lucru:

 Se pipetează în două flacoane câte 100 ml apă de analizat (Vp)

 Se introduc câte 25 ml soluţie de precipitare a ionilor de Ca2+
 Se amestecă bine şi se filtează oxalatul de calciu format
 Se iau din filtrat câte 50 ml (care corespund la 40 ml apă de analizat)
 Se adaugă cca 1 ml soluţie tampon până la pH = 10
 Se adaugă un vârf de spatulă (cca. 0,1g) eriocrom T
 Se titrează cu soluţie complexon III până la viraj albastru net
 Se notează volumul de titrant consumat (V)

Mod de calcul :

mg Mg2+la litru = V x f x 0,2432 x 1000 : Vp, unde :

T Mg2+ = 0,2432 mg Mg2+ pentru 1 ml complexon III 0,01 m

Referat de laborator

22
 Determinarea magneziului din apă

1. Scopul lucrării:

Determinarea ionilor de Mg2+ din o proba de apă

2. Principiul metodei

Ionii de magneziu au proprietatea de a forma complexe stabile cu EDTA (Complexon III)

0,001 m la pH între 10. Sfârşitul reacţiei este indicat de virajul culorii indicatorului eriocrom
negru T de la rosu la albastru net.

3. Înregistrarea datelor experimentale:

V1 i = 0 ml
V titrare = V1CIII = V1 f – V1 i = 9 ml

V1 f = 9 ml

V2 i = 9 ml
V titrare = V 2 CIII = V2 f – V2 i = 6 ml
V2 f = 15 ml
_

V = (V1 CIII + V2 CIII ) : 2 = 7,5 ml

4. Mod de calcul

mg Mg2+ la litru = V x f x 0,2432 x 1000 : Vp, unde :

V = VCIII = volumul mediu de Complexon III 0,01 m folosit la titrare, ml

f = factorul de corecţie a soluţiei de complexon III

T Mg2+ = 0,2432 mg Mg2+ pentru 1 ml complexon III 0,01 m

23
5.Prezentarea rezultatelor:
_

Nr. Vp VCIII VCIII mg Mg2+/ Val pH indicator Viraj

crt (ml) dm3 STAS
(ml) (ml)
mg / dm3

1 25 9 Rosu→
albastru
2 25 15 7,5 72.96 50-100 10 Eriocrom net
negru T

6. Interpretarea datelor

Practic s-a obţinut o valoare a ionilor de magneziu din apa de = 72,96 mg /

dm3, ceea ce arată ca proba de apă este potabilă din punct de vedere a conținutului de
magneziu.

7. Norme de protecţie a muncii

- este obligatorie purtarea echipamentului de protecţie - halat de laborator ajustat pe corp,

închis, părul strâns, încălţăminte cu toc jos

- pipetarea soluţiilor se realizează cu para de cauciuc

- este interzisă gustarea, mirosirea sau atingerea reactivilor

- la terminarea lucrării, mesele se vor elibera complet, se vor preda ustensilele la magazie iar
reactivii utilizaţi vor fi aşezaţi în ordine

24
 CONCLUZII

Analizele le-am efectuat pe o probă de apă recoltată din localitatea,

sursă fântână particulară, în data de ora

Rezultatele experimentale le-am prezentat în tabelul următor:

Valoare
Indicatorul Metoda de obţinută
Nr. Crt.
determinat determinare
mg/ dm3

Analiză
1 Ioni de Ca2+ 100,2
volumetrică

Analiză

2 Ioni de Mg2+ volumetrică 72,96

25
 BIBLIOGRAFIE

 http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Some%C8%99ul_Mare
 http://www.feldru.ro/galerii/imagini-din-feldru
 http://www.scribd.com/doc/52414030/Tratarea-Apei-in-Scopul-Potabilizarii#scribd
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83
 S. Mănescu, M. Cucu, M. L. Diaconescu – Chimia sanitară a mediului, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1994
 L. Borş – Tehnici de laborator, Îndrumar de curs şi lucrări practice. Analiză
cantitativă, Ed. Paralela 45, 2002
 S. Fătu, L. Ursea – Tehnici de laborator de chimie, Ed. Coresi, Bucureşti, 1992
 I. Teodorescu, G. Răşnoveanu, C. M. Neguţ – Ecologie şiprotecţiamediului,
Manualclasa a X-a, Ed. Constelaţii, Bucureşti, 2004
 E.Chirila – Protectia mediului, Ovidius University Press, Constanta 2000.

26