Sunteți pe pagina 1din 4

Referendumul

Intrebări

1. Explicați noțiunea de ”referendum”


Termenul de referendum îşi are originea în dreptul roman, unde
referendumul (gerunziul verbului referare) desemna o procedură de
consultare directă a cetăţenilor cu privire la o anumită problemă, în acest
fel fiind legitimată decizia adoptată în problema supusă consultării.
Referendumul apare astfel ca fiind instrument al democraţiei directe, prin
care alegătorii îşi exprimă opinia şi adoptă o decizie în mod direct, fără
niciun intermediar.
Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
prevede că referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare
directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român cu privire la
revizuirea Constituţiei, demiterea Preşedintelui României, probleme de
interes naţional. Este, de asemenea, reglementat şi referendumul local.

2. Prezentați funcțiile referendumului.


a) Funcţia de legitimare – exprimă faptul că susţine decizii ale
reprezentanţilor aleşi în probleme de o mare importanţă, mai ales cele
referitoare la fundamentele puterii lor sau la cadrul general în care aceasta
se exercită.
b) Funcţia de contraputere – exprimă faptul că prin intermediul acestuia
cetăţenii se pot opune actelor puterii legiuitoare, ceea ce conferă un rol de
contrabalansare a puterii reprezentanţilor aleşi, contribuind la buna
realizare a acesteia.
c) Funcţia de arbitraj – exprimă faptul că referendumul poate fi utilizat
pentru a rezolva conflicte între reprezentanţii poporului.
d) Funcţia de vot de încredere – exprimă faptul că unele legislaţii prevăd
posibilitatea, pentru şeful statului, de a decide organizarea unui referendum
referitor la simple orientări politice; miza referendumului nu este legislativă,
ci este vorba despre un vot de încredere acordat şefului de stat.

3. Prezentați tipurile de referendum.


După modul de consacrare, efecte sau sfera problemelor supuse
referendumului, în legislaţiile statelor se disting diverse tipuri de
referendum, de exemplu:
a) După criteriul competenţei discreţionare lăsate iniţiatorului
referendumului
Referendum obligatoriu – se organizează ex officio, de îndată ce sunt
întrunite condiţiile prevăzute de lege şi de regulă are caracter decizional;
Referendum facultativ – este prevăzut ca posibil de Constituţie, dar depinde
de manifestarea expresă de voinţă a unei autorităţi.
b) După efectele produse
Referendum decizional – produce efecte juridice obligatorii:
– normativ – cel care tinde la adoptarea unui act normativ;
– abrogativ – cel care tinde la abrogarea unui act normativ.
Referendum consultativ – nu produce efecte juridice obligatorii.
c) După sfera problemelor vizate şi modul de organizare
Referendum naţional – acel referendum organizat la nivelul unui stat unitar
sau al unor state federale, referitor la probleme care interesează
colectivităţile statale ;
Referendum local – acel referendum organizat în unităţile administrativ-
teritoriale ale statului, referitor la probleme care interesează colectivităţile
locale

4. Prezentați tipurile de referendum prevăzute de Constuția


României, cu referire la textele constituționale incidente.
Constituţia României cuprinde referiri la instituţia referendumului în
următoarele articole:
 art. 2 alin. (1): „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care
o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri
libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”;
 art. 73 alin. (3) lit. d): „Prin lege organică se reglementează: […] d)
organizarea şi desfăşurarea referendumului”;
 art. 90: „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate
cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la
probleme de interes naţional”;
 art. 95 alin. (3): „Dacă propunerea de suspendare [a Preşedintelui –
n.a.] din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un
referendum pentru demiterea Preşedintelui”;
 art. 146 lit. i): „Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: […]
veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea
referendumului şi confirmă rezultatele acestuia”;
 art. 151 alin. (3): „Revizuirea [Constituţiei – n.a.] este definitivă după
aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data
adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire”.
Referendumul este, în concepţia legiuitorului constituant, una dintre
modalităţile de exercitare a suveranităţii naţionale şi are un loc central
între instituţiile statului de drept, valoare întărită prin nivelul de
reglementare acordat de acelaşi legiuitor (lege organică).
Potrivit Constituţiei, există următoarele tipuri de referendum
naţional:
 două forme de referendum cu caracter decizional (pentru demiterea
Preşedintelui în cazul suspendării acestuia de către Parlament, respectiv
pentru revizuirea Constituţiei);
 o formă de referendum consultativ (cu privire la probleme de interes
naţional, la cererea Preşedintelui României).
Aceste reguli sunt dezvoltate în legea-cadru în materie, respectiv
Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Această lege prevede, de asemenea, regulile referitoare la organizarea şi
desfăşurarea referendumului local.
Reguli generale privind referendumul naţional
Referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directă
şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român cu privire la:
 revizuirea Constituţiei;
 demiterea Preşedintelui României;
 probleme de interes naţional.
Participarea la referendum
La referendumul naţional pot participa toţi cetăţenii români care
au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu
excepţia debililor sau alienaţilor mintal puşi sub interdicţie, precum şi
persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la
pierderea drepturilor electorale.
Valabilitatea referendumului
Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30%
din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate
reprezintă cel puţin 25% dintre cei înscrişi pe listele electorale
permanente.
5. Caracteriați referendumul pentru demiterea Președintelui.
6. Caracterizați referendumul pe probleme de interes național.
7. Prezentați efectele referendumului obligatoriu/decizional.
8. Prezentați efectele referendumului facultativ/consultativ, cu referire la
jurisprudența Curții Constituționale în materie.

S-ar putea să vă placă și