MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII AL ROMÂNIEI

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI

REFERAT

TRAUMATISMELE LIGAMINTULUI ÎNCRUCIȘAT ANTERIOR. ROLUL

KINETOTERAPIEI ÎN RECUPERAREA PACIENȚILOR POST TRAUMĂ

COORDONATOR – CONF. DR. AGAPII EUGEN

AUTOR – BĂTRÎNAC D. MASTERAND GR.115M
“KINETOTERAPIA IN TRAUMATOLOGIEA SPORTIVĂ”

CHIȘINĂU 2020
 Fracturile intraarticulare ale genunchiului contitue 5-6% din totalul fracturilor
intraarticulare, 50% din totalul leziunilor articulațiilor mari si pînă la 24% din totalul
afecțiunilor articulațiilor membrului inferior.
Rezultatele sudiilor afișate în literature de specialitate au estimat incidența
traumatismelor ligamentului încrucișat anterior la 1 caz la 3500 populație, ceea ce rezultă 95000
cazuri de leziuni ale ligamentului încrucișat anterior pe an.

Tratamentul optimal în caz de leziunea ligamintului încrucișat anterior este necesar de a fi

acomodat la activitatea funcțională a pacientului pînă la declanșarea accidentului.
Încadrarea pacienților cu traumatismele ligamintului încrucișat anterior în programul de
recuperare se va face îndiferent de severitatea traumatismului, aceasta avînd un rol foarte
important de raebilitare a nivelului funcțional a articulației genunchiului ca pînă la trauma.
Deasemenea sedințele de kinetoterapie și fizioterapie vor fi prescrise și pacientilor care au
suferit o intervenție chirurgicală cu scop de reconstrucție a ligamentului încrucișat anterior.
Ședințele se vor executa cît mai precoce posibil și se vor baza pe menținerea mobilității
articulare, dezvoltarea tonusului muscular diminuat pe perioada imobilizarii memrului precum și
creșterea stabilității la nivelul articulației afectate.
Anatomia funcțională
LÎA reprezintă o structură colagenoasă cu lungimea de circa 32mm și lățimea – 9mm, care
pornește de la suprafața postero-inferioară a condilului lateral al femurului onlic, spre anterior la
regiunea posterioară a fosei intercondiliene a tibiei. Unchiul de înclinare normal al LÎA atinge
27° și 90° în geninchiul în flexie, unghiul de rotație al fascicolelor fiind de 110°, iar unchiul de
rotație intrafascicular 23°-25°. La extensia deplina a fascicolelor LÎA sunt practice paealele axei
sagitale ale membrului.
În ligamentul încrucișat anterior distingem un fascicol anteriomedial care este mai mic și
stabilizează genunchiul in timpul flexiei și un fascicol postrolateral care este mai masiv si
satbilizează genunchiul în timpul extensiei. LÎP se împarte in fascicolul antero-lateral, ce
stabilizeză genunchiul în mișcarea de flexie, postro-medial, care se tensionează la extensia
gambei și a ligamentului meniscofemoral și se tensionează la flexie.

Ligamentul încrucișat anterior are rol de stabilizator principal, astfel împiedicînd

deplasarea anterioară a tibiei in plinul volumului de mișcare în artuculație și își afirmă 80-85%
din forțele aplicate. Rezultatele maxime ale rezistenței LÎA sunt la 30° la flexiune în genunchi,
forțele rezistenței LÎA la deplasarea anterioară depășesc 90°.

Totodată LÎA este și un stabilizator primar, care limitează deplasarea medială a gambei la
extensia deplină și în flexiea de 30°. În calitate de stabilizator secundar , LÎA protejează
mișcările rotatorii ale gambei, preponderent medial și mai puțin lateral.

Stabilizarorii articulari se împart in stabilizatori activi și stabilizatori pasivi. Stabilizatorii

activi îi reprezintă mușchii paraarticulari și participă activ la procesul de stabilizare a articulației.
Stabilizatorii pasivi sunt considerați congruitatea suprafețelor articulației și a structurilor
cartilaginoase, aparatul capsulo-ligamentar, care prin structurile sale pasive nu permit dislocația.

Tipuri de leziuni ligamentare:

1. Leziuni interstițiale – Ruptturi totale sau numai parțiale ale ligamintului,
se produce o disociere progresiva a fascicolelor ligamentare cu microrupturi, cee ace explică
de ce anumite reparații anatomice, în aparență perfecte nu reușesc totdeauna să reface o
tensiune ligamentară corectă.
2. Leziuni prin alungire, fără rupture – Forța traumatismului se epuizează
înainte de a se produce rupture; consecința este că în ciuda integrității aparente, acest
ligament nu-și va mai asigura funcția cu tensiunea necesară.
3. Leziuni prin ,,dezinserția extremităților ligamentare,, - Ele ajung să
desprindă ligamentul de zona sa de inserție osoasă fără să lezeze osul și nici ligamentul.
4. Leziuni prin ,,smulgere,, a inserției osoase ligamentare – Ele preiau cu
ligamintul un fragment osos de mărime variabilă.

Se disting trei grade de leziuni ligamentare după cum urmează:

a) leziuni de gradul I – se produc prin întindere, fără rupturi şi fără o instabilitate
semnificativă;
b) leziunile de gradul II – în care întâlnim rupturi parţiale ale ligamentelor şi o anumită
instabilitate;
c) leziunile de gradul III – acestea constau în rupturi complete ale structurii
ligamentare, ce determină un grad mai mare de instabilitate articulară.
Majoritatea traumatismelor de genunchi care implică ruptură LÎA sunt de natură
sportivă, atît la nivel de performață cît și recreațional.
Mecanismul cel mai fregvent este non-contact (70%), cu genunchiul in hiperextensie
(întindere forțată) și mișcări de pivotare bruscă. Deasemenea schimbările rapide de direcție,
pivotarea excesivă, decelerarea bruscă sunt fregvent asociate leziuni de ligament încrucișat.

Mecanismele de producere și clasificarea lezională

Ruptura izolată a LÎA – Se produce indirect în condițiile în care pe membrul inferior
dezechilibrat se produce prin mecanism proprioceptiv, o contracție violentă a cvadricepsului.
Ruptura se produce atit din acțiunea cvadricepsului care deplasează tibia anterior și în rotație
internă cît și din dezechilibrul membrului care n-ar fi avut altă consecință decît o cădere.
Această situație poate prezenta două variante:

1. Triada antero-internă – Mecanismul asociză valgusul, flexie, rotație externă.

Caracteristic
este că se rup mai întîi planurile periferice interne, ruptura ligamentului încrucișat anterior
intervenind ulterior dupa O’Donoghue.

2. Triada antero-externă – Mecanismul asociază varus și rotație internă într-o poziție

apropiată
de extensie astfel încît că se rup planurile externe.
Pentade – Aceleași forțe intervin mai violent, fie în varus, fie în valgus, cu atît mai mult
cu cît genunchiul este mai apropiat de extensie. Aceste forțe pot rupe elementele periferice la fel
ca și cele doua ligamente încrucișate: pentade interne sau externe.
Luxații de genunchi – Interesează totalitatea ligamentelor genunchiului.
În cazul pentadelor sau luxațiilor tratamentul se impune de urgență.
Mecanisme de ruprură a ligamintului încrucișat anterior în schi pe pistă – Mai multe
mecanisme pot provoca ruptura LÎA în timpul schiului, ele pot interesa orice chior, indiferent de
nivel, de la debutant la competitorde înalt nivel.
Valgus rotație internă: Stă la originea entorselor grave antero-interne. Întilnim acest
mecanism în greșelile de cant (cant intern), ducînd la îndepărtarea schiurilor, chiorul cazînd cu
piciorele departate.
Rotația internă: În timpul greșelilor de cant (cant extern), și anume în tehnica ,,plugului,, cu
cădere prin încrucișarea schiurilor; este vorba de entorse grave antero-externe.
Hiperextensia: În timpul căderilor spre înainte daca legătura schiului (defectă sau prost legată)
nu eliberează piciorul.
Distorsiuni complexe: Este vorba de solicitări aplicate genunchiului în mai multe planuri ale
spațiului simultan sau succesiv (de exemplu rotația + extensie + varus sau valgus). Acest
mecanism intervine în general atunci cînd legătura nu se desface și schiorul este victima unei
căderi la mare viteză, unei coliziuni sau cînd este luat de o avalanșă. - ,,Phantom foot,,.
Acest mecanism a fost descris pentru prima dată de R.J.Johnson în SUA, și interesează
în deosebi schiorii debutanți. El se produce în timpul unui dezechilibru spre înapoi, atunci cînd
schiorul are genunchii flectați la mai mult de 90° și atunci cind nu mai are contact cu zăpada
decît cantul intern al shiului sau din aval (shiul din amonte fiind desprins de zapadă). - ,,Boot
induced,,:
Descris deasemenea de americani, acest mecanism se produce fără cădere, la aterizarea
dintr-o sărituraă. Este vorba de o greșeală a chiorului care aterizează pe ,,călcîele,, schiurilor
sale, genunchiul într-o poziție apropiată de extensie. Partea posterioară a schiurilor forțează tibia
spre înainte prin intermediul parții posterioare a claparilor. Se paroduc astfel un sertar anterior
fotțat al tibiei pe femur care rupe LÎA.

Biomecanica genunchiului cu ruptura LÎA

După ruperea ligamentului încrucișat anterior, cinematica genunchiului este perturbată
complet, în mișcările de flexie, extensie dispărînd armonia cuplajului rostogolire-alunecare a
condilului fenural pe tibie. De asemenea, controlul rotației interne a tibiei va fi diminuat. Platoul
tibial extern nu mai este frînat și capătă o mobiliatae anormală spte anterior. Astfel, în extensie,
sub acțiunea cvadricepsului și a fasciei lată, tibia ajunge să fie subluxată anterior. În felxie,
acțiunea ischiogambierilor și a fasciei late menține tibia în poziție redusă. În timpul trecerii de la
o extensie completă la o legeră flexie (aproximativ 30° de flexie) se produce o reducere brutală a
subluxației platoului tibial extern care revine în poziție normalăfață de femur (lateral povot
shift).

În timpul acestei reduceri, printr-un mecanism de pîrghie, o forță consuderabilă se

dezvoltă în compartimentul intern, astfel încît condilul femural intern se subluxează posterior
față de platoul tibial intern. Forța subluxantă este în principal cea a cvadricepsului în timp ce
reducerea survine odată cu inhibarea reflexă a cvadricepsului cuplată cu preluarea controlului de
către ischiogambieri.

Fascia lată are o acțiune fie de reducere, fie de subluxare în funcție de gradul de flexie
al genunchiului (subluxantă apropate de extensie).
 Semnele clinice
Impotența funcțională articulară poate fi parțială sau absolută, (fracturi, tumori, rupturi
meniscale cu blocaj).

Evoluția poate fi lentă (tumori, gonartroză) sau în crize dureroase cu hidrartroze și

instabilitate articulară.
Semnele funcționale trebue evidențiate și sistematizate, căutîndu-se întotdeauna durerea,
blocajele articulare, senzația de instabilitate articulară, cracmentele, reducerea aplitudinii
mișcării articulare (redori, anchiloze).
Durerea este simptomul fregvent, ale cărui caractere și sediu sunt importante de
precizat (superficială – prorotuliană sau rotuliană; profundă, colaterală, posterioară). În general,
durerea iradiază în toată regiunea genunchiului, spre gambă sau spre coapsă; poate apărea numai
la mobilizarea articulară, la primii pași sau în repaus, avind fregvent origine artrozică sau
traumatică.

Tumefacția articulară – edemul, simptom fregvent întilnit în marea majoritate a

afecțiunilor aparatului locomotor, se prezintă sun cele mai variate forme. Deosebirile se referă la
sediu, întindere, mobilitate, duritate și nuanța tegumentului.

Edemul posttraumatic apare ca urmare a reacțiilor circulatorii reflexe datorate

traumatismului, cu atîta mai evident, cu cît regiunea traumatizată este mai puțin învelită în
țesuturi moi.
Blocajul articular este un simptom particular pentru genunchi, fiind brutal și trecător și
constînd în imposibilitatea de a efectua complet mișcarea de extensie a genunchiului. Apare de
obicei după mișcări brutale de flexie - extensie, după sarituri de la înalțime sau după sporturi
violente (fotbal, rugby, ski).
Instabilitatea articulară ce determină mersul dificil și nesiguranță a mișcărilor articulare
se
manifestă mai ales pe teren accidentat; ea apare uneori precoce, postraumatic sau este
permanentă și se însotește de o atrofie musculară avadricipitală importantă. Leziunile
ligamentare dau o instabilitate permanentă, manifestîndu-se în anumite poziții ale genunchiului
(instabilitate motorie);
 Impotența funcțională articulară poate merge de la usoară redoare articulară (congenitală
sau dobîndită) pîna la anchiloză cu suprimarea completă a mișcărilor articulare; redoarea poate
fi sub formă de limitare ușoară, antalgică, a mișcărilor sau de diminuare aproape completă a
acestora. Leziunile bilaterale sînt foarte greu suportate și invalidante.

Hipotrifia și atrofia muculară – semen importante,hipotrofia și atrofia muculară însoțesc

de regulă afecțiunile aparatului locomotor. Musculatura, și si mai aleg gruprlr musculare mari,
cum este cvadricepsul, se atrofiază rapid în orice afecțiune care limitează mișcarea, însoțite de
repausul prelungit. Simpla imobilizare spontană sau terapeutică a unui segment, obligînd
mușchii la inactivitate, se manifestă prin apariția atrofiei musculare.
Tulburări de sensibilitate – bolnavul poate sa acuze uneori existența unor tulburări
subiective ale sensibilității, sub forma unor diverse senzații pe piele, în mușchi, mucosae, în
trunchiurile nervoase (parestezii, disestezii, senzații anormale, amorțeli, furnicături, înțepături
etc.).

Concluzie
Din literatura anatomică desprindem faptul că articulația genunchiului este cea mai mare
articulație din organismul uman iar particularitățile anatomo-funcționale și biomecanice o impun
la fregvente traumatisme, fracturile intraarticulare ale genunchiului constituind 24% din totalul
afecțiunilor articulațiilor membrului inferior.

În recuperarea post traumatică sau post operator kinetoterapia împreună cu mijloacele și

metodele adiacente, joacă rolul de bază în recuperarea funcțională a articulației genunchiului
precum și în prevenirea sechelelor.

Ședința de kinetoterapie cu asocierea antrenamentului proprioceptiv crează un complex perfect

care vor restabili articulația din toate punctele de vedere, kinetoterapia avînd efect direct asupra
mușchilor și structurilor articulare iar antrenamentul proprioceptiv asupra receptivității,
coordonării și echilibrului.

Cele mai bune rezultate obținînduse sunt în cazul în care tratamentul kinetoterapeutic a
început cît mai precoce, desemenea unde se lucrează suplimentar, înafara ședințelor
kinetoterapeutice din cadrul centrului de recuperare.
Rezultatele obținute sunt forte importante, dar încă mai important este menținerea acestora!
Bibliografie:
1. Gotovțev P., Subbotiev A., Selivanov V. ,, Cultura fizică și masajul,, Chisinău
1992
2. Revistă trimestială de studii și cercetări interdisciplinare – editată de
Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu,, din Cluj-Napoca și de
Cabinetul medico-șiințific din cadrul Direcției pentru Sport a Județului Cluj în
colaboare cu Inspectoratul Școlar al Județului Cluj și Uniunea Universităților Clujene,
Octombrie – Decembrie 2010.
3. Sidenco Elena-Luminița– ,,Coloana vertebrală și membrul inferior. Evaluarea
mioarticulară în kinetoterapie și în medicina sportivă,, universitatea Spiru Harte , editura
fundației România de mîine, 2010.

4. Vetrila V, Erhan N. ‘’ Tratamentul arttroscopic in leziunile ligamentului

incrucisat anterior al genunchiului, Chișinău, 2012.
5. Погорлецки А., Завалишка А. – ,,Кинетотерапия в травматогогии,,USEFS,
Кишинев 2018
6. De Lisa, Joel, A. Rehabilitation Medicine, T.B. Lippincot, Philadelphia, 1991.