Codul pacientului G.C.

94
Vîrsta 25 ani
Sex Masculine
Ocupație de bază Student la Universitatea Tehnică a Moldovei
Ocupații secundare Activează în calitate de administrator în rețea
de restaurante (lucru predominant nocturne)
Activitate sportive Fregventează sala de forță (3 ori/săptămînă)
Mod de viață Active
Scopul adresării Recuperarea post autoplastia ligamentului
încrucișat anterior (prescripția medicului
curant)
Acuze Durere la flexia și extensia piciorului din
articulația geninchiului;
Limitarea mobilitații genunchiului;
Mersul ingreunat.
Acuze secundare Durere la nivelul bazinului și soldului opus
piciorului bolnav;
Dureri de spate;
Modalitatea de deplasare Cîrje subaxilare
Mecanismul de producere a În timpul meciului de fotbal
traumatismului
Antecedente traumatice/patologice la Absente
nivelul MI

Examenul clinic obiectiv, numit examenul programat al genunchiului prezinta

urmatoarele etape:
Etapa I: Inapecția
- Studiul mersului;
- Studiul staticii membrelor inferioare;
- Studiul morfologiei genunchiului;
Etapa II: Palparea
- Tegumente;
- Cvadriceps;
- Sinoviala;
- Cartilaj (rotulian, condilian);
- Meniscul intern;
- Meniscul extern;
- Ligaminte colaterale (intern, extern);
 - Aripioarele;
- Tendonul cvadricipital și rotulian.
Etapa III: Studiul mișcărilor cu opoziție.
Etapa IV: Cercetarea mișcărilor de flexie și extensie.
Etapa V: Cercetarea unei laxități laterale în extensie.
Etapa VI: Cercetarea unei laxități laterale in flexie de 20°-30°.
Eatapa VII: Cercetarea mișcărilor de sertar.
Etapa VIII: Examinul rotulian dinamic
- Semnul glisajului dureros;
- Semnul ascensiunii constrare a rotulei; - Semnul lui Smillie.

Conținutul programului kinetoterapeutic bazat pe antrenarea calităților

proprioceptive la persoanele cu autoplastia legamentului încrucișat anterior
Instruirea pacientului începe de la etapa preoperatorie și ere scopul de a crește
rezultatul tratamentului chirurgical. Comportamentul pacientului operat prevede protecția
articulației genunchiului prin evitarea genuflexiunilor adînci, instrucțiuni cu privire la exercițiile
fizice postoperatorii, documentarea rezistenței preoperatorii și intervalul mișcării.

Reabilitarea postoperatorie
Faza I: Săptămînile 0-2
Obiective:
Monitorizarea durerii și edemului. Obținerea flexiei de 90° și extensiei complete, sporirea
toleranței la greutate, recuperarea rezistenței musculare și activitatea m. scadriceps.
Intervenții:
Combaterea semnelor de inflamație locală. Extensia pasivă a genunchiului.
Exerciții de 5 minnute/oră pentru a stimula procesul de intergare a grefei ligamentare.
Menținerea flexibilității prin exerciții de genul alunecării de călcîi și exerciții pentru bicepși
femurali.
Stimularea electrică neuromusculară, exerciții de ectivare a mușchiului cvadriceps.
Mobilizarea tibiofemurală prin rotații, mobilizarea rotulei.
Introducerea în program a exercițiilor proprioceptive, executate cu ochii inchiși. Acomodarea cu
cîrje pentru primele zile.
Faza 2: Săptămînile 2-6
Obiective:
Monitorizarea sindromului algic și a edemului. Exerciții de mișcare cu extensia completă.
Normalizarea mersului. Rulment progresiv al greutații. Revenirea la activitățile zilnice.
Intervenții:
Sporirea presiunii pe genunchi prin genuflexiuni. Mersul pe bicicletă, banda rulantă, tep
machine. Îmbunătățirea funcției de control a genunchiului si propriocepția prin exerciții cu
banda de cauciuc. Antrenarea mușchilor adductori ai șoldului.

Faza 3: Săptămînile 6-12

Obiective:

Gama completă de exerciții. Creșterea nivelului de activitate funcțională. Îmbunătățirea

propriocepției.

Intervenții:
Exerciții proprioceptive pe suprafețe instabile. Exerciții de rezistență
progresivă.exerciții kinetice în lanț deschis, începînd cu flexi de 40-90°. Se include jogging-ul,
de la a 10 săptămînă alergat cu schimbări de direcții netede vs bruște.

Faza 5: Săptămînile 12-26

Obiective:

Revenirea la activitățile pre accidentale. Normalizarea rezistenței și vitezei. Normalizarea

agilității. Instruirea pacientului cu privire la starea genunchiului în viitor.
Intervenții:
Program special de exerciții progressive. Exerciții sportive sau de lucru. Exerciții sportive
specific de îmbunătățire a agilității și vitezei (fără răsuciri/rotiri bruște în primele 4 luni).
Sărituri cu accent pe caitate, nu cantitate (exerciții pliometrice).
 Obținerea stabilității
Este vorba despre o stabilitate pasivă și una activă.
- Stabilitatea pasivă – este asigurată de aparatul capsule – ligamentar, format din
ligamentul lateral intern, ligamentul lateral extern, pigamentul posterior, ligamentul încrucișat
anterior și ligamentul încrucișat posterior și de suprafețele articulare (cartilajul articular și
meniscurile).

- Stabilitatea activă – rolul cvadricepsului în stabilitatea genunchiului este general

recunoscut. Orice traumatism care afectează genunchiul determină repede o hipotonie și
hipotrofie a cvadricepsului. Tonifierea cvadricepsului este un obiectiv principal în recuperarea
genunchiului și nu va fi neglijat niciodată.

Precum grupele muculare nu acționează izolat, ci în lanțuri musculare, contracțiile reflexe

apar atît în lanțurile triplei flexi, cît și în lanțul triplei extensii a membrului inferior. [25]
1. Tonifierea cvadricepsului – cvadriceplusul asigura ,,zăvorîrea,, genunchiului.
A. Exerciții izomentrice: Decubit
dorsal:
 Exerciții active sau cu rezistență progresivă cu membrul inferior sănătos.
 Se contract puternic cvadricepsul membrului inferior afectat (2-3 min),
repaus (1 min).
 Ridicrea gambei de pe sol (pat), genunchiul fiind extins.
 Sub genunchiu se asează un mic sac cu nisip sau o pernuță de 8-10 cm,
prin ridicarea gambei se contract puternic cvadricepsul.
 Mobilizarea active a gleznei în toate sensurile.
 Ridicarea piciorului întins la vertical, revenirea făra a așeza piciorul pe
planul de sprijin.
 Kinetoterapeutul cu o mînă menține coapsa pe sol apăsind pe cvadriceps,
iar celalaltă
mînă o plasează sub călcîi. Pacientul încearcă sa ridice, extins, membrul inferior.
 Idem ca mai sus, dar piciorul execute o flexie puternică dorsală și o
inversie.
  Se ridică membrul inferior cu șoldul și genunchiul în flexie, apoi se lasă
pe sol cu genunchiul în extensie.
 Rotații interne și externe în articulația șoldului, corespunzător
genunchiului traumatizat. Culcat facial:
 Îndoirea genunchiului afectat cu revenire pe sol.
 Ridicarea piciorului întins spre înapoi.
 Forfecarea picioarelor întinse.
 Ridicarea piciorului corespunzător genunchiului afectat și menținerea
poziției (10timpi), revenire (10 timpi).
 Rotații interne și externe în articulația soldului, effectuate cu membrul
acectat. Sezînd:
 Cu gamba în extensie, se execute contracții izometrice.
 Cu genunchii flecatați, lipiți unul de altul. Se comandă contracția pentru
extinderea gambei fără să se execute, continuînd sa se țină strins lipiți genunchii.
 Ridicarea piciorului întins, departarea și așezarea pe sol, revenire la
poziția de plecare.
 Ridicarea piciorului întins, depărtarea și apropierea piciorului cu revenire
pe sol. In ortostatism:
 Sprijin pe piciorul sănătos, membrul inferior afectat, cu genunchiul
extins, se duce puțin înainte și execută contracții izomentrice.
B. Exerciții cu contrarezistență:
Decubit dorsal:
 Se execută extensia , în timp ce kinetoeterapeutul opune rezistență la
nivelul treimei inferioare a gambei. Contrarezistența se va aplica la diverse grade de
flexie a genunchiului;
 În sprijin pe mîini și pe genunchi. Se extend genunchii ca să se ajungă în
sprijin pe mîini
și vîrful picioarelor;
  La instalația cu scripete și contragreutăți sau cu benzi elastic, care se
prind pe gleznă, se trage genunchiul la piept cu revenire fără a așeza piciorul pe planul
de sprijin;
 Ridicarea piciorului întins la vertical, revenirea fără contact cu solul;
Decubit ventral – aceleași doua exerciții anterioare; Șezînd:
 Gamba sănătoasă peste cea a membrului afectat execută contrarezistență;
 Se fixează la nivelul gleznei greutăți de valori progresive și se ridică
(extensia genunchiului) pînă apare oboseala musculară.
De menționat că în acest gen de exercițiu forța maximă solicitată cvadricepsului este de
la flexie de 90° către 45° și solicitarea descrește pe măsură ce ajunge la extensia completă.

Pentru cvadriceps, la adulți, în cadrul încărcăturilor progresive ajunge la 12-15 kg. la

sportive și mai mult.

Pentru cîștigarea rezistenței la efort se introduce exerciții cu contrarezisteță mai mica,

dar care se repeat de foarte multe ori. Se recondă:

 Exerciții la bicicleta ergometrică sau mers pe bicicletă. Pe teren în pantă;

 Genuflexiuni (pînă la 50% din flexia totală) cu sau fără fixarea gambelor
într-o chingă la
spalier;
 Alergare înainte, înapoi, lateral cu pași ușor încrucișați etc.;
 Alergare pe teren variat;
 Urcatul și coborîtul scărilor.
2.Tonifierea ischiogambierilor. În general, forța ischiogambierilor după traumatismele de
genunchi nu este mult compromise. Ischiogambierii au mai mult tendința la retractură. Totuși, în
genunchiul instabil trebue, așa cum s-a arătat, antrenați și ischiogambierii la nivelul celor 15°-
20° de dinal de extensie.

A. Exerciții izometrice: Decubit

ventral:
  Anterior după gleznă se pune un sac de nisip în așa fel încît genunchiul să
flecteze cu 15°-20°. Kinetoterapeutul aplică o rezistență cu mîna în spațiul popliteu și
pacientul încearcă să extindă genunchiul contrarezistenței mîinii; Decubit dorsal:
 Kinetoterapeutul așează o mînă pe fața anterioară a glenzei, iar cu cealaltă
sub genunchi
încercă să-l flecteze, pacientul menținîndul însă întins.
B.Exerciții cu contrarezistență: Decubit
ventral:
 Exerciții la scripeți sau cu benzi elastice; Șezînd:
 Gambele încrucișate (cea a membrului afectat deasupra), se execute
contrarezistență cu magba sănătoasă.
3.Tonifierea tricepsului sural. Hipotrofia acestor mușchi după imobilizare este aprope tot
așa de rapidă ca și a cvadricepsului.
Decubit ventral:
 Pe plan înclinat (variabil de la orizontală pînă la verticală), se ridică
corpul prin împingerea piciorului în flexie plantară. La început cu ambele picioare, apoi
numai cu piciorul afectat;
Stînd:
 Într-un picior,ridicări pe vîrf cu contracție izometrică si apoi revenire;
 Cu fața la scara fixă, cu genunchiul accidentat îndoit, piciorul sprijinit pe
traepta a 6-8-a, apucat de scară cu brațele înainte sus, întinderea genunchiului cu
ridicarea trunchiului în stind pe un picior pe scară; revenire;
 Ridicări fe virfuri cu gantere în mîini și apoi cu o halter pe umeri, cu
greutăți progresive.
4.Tonifierea tensorului facsialată – are rol important în stabilizarea externă și în
,,zăvorîrea,, genunchiului.
Decubit heterolateral:
 Abducția membrului inferior din șold;
 Flexi și extensii ale șoldului. La început fără încărcare, apoi progresiv la
nivelul gleznei
se pun greutăți;
 Flexi și extensii complete ale genunchiului.
Exerciții de ,,stabilitate dinamică,,:
 Piciorul așezat pe ,,support oscilant,, - se caută păstrarea echilibrului pe
perioade de timp
tot mai lungi;
 Idem, dar cu genunchiul în diferite grade de flexie;
 Idem, cu o greutate legată de piciorul nesprijinit;
 Rostogolirea unei mingi medicinale (2-3 kg), spre înainte, cu ajutorul
piciorului
corespunzător genunchiului traumatizat.
Prin tonifierea musculaturii genunchiului se asigură o bună stabilitate a acestei
articulații. În cadrul antrenamentului muscular, se recomandă și exerciții specific de rotație
pentru stimularea selective a musculaturii, astfel:
 Din decubit lateral sau așezat, se xecută rotații (interne și externe) ale
piciorului și gambei cu genunchiul în diverse unghiuri de flexie;
 Idem, cu contrarezistență aplicată de kinetoterapeut, care cu o mînă
prinde antepiciorul și cu cealaltă face priză deasupra genunchiului;
 Același exercitțiu, dar în timpul rotației contrare de kinetoterapeut se
execute în trepte:
0° - 30°; 30° - 60°; 60° - 90° și invers extensia gambei.
Obținerea mobilității
Atît traumatismele directe cît și impbilizarea articulară după o fractură sau alte cause
determină, de regulă, redoarea și limitarea mobilității genunchiului. A. Reducerea flexumului:

 Se aplică intermittent saci de nisip pe genunchi (treimea inferioară a

gambei fiind
sprijinită pe o pernă sau pacientul stînd pe scaun întinde piciorul pe un alt scaun). Procedeul
poate fi dureros. În prealabil, se indică a fi pregătit cu caldură, timp de 30-40 de minute, sau se
aplică comprese cu geață daca articulația este inflamată. Sacii de nisip au greutăți progresive.

 Mișcări active de extensie;

  Metode adjuvante: masajul, ultrasunetul, diadinamice, medicație
antiinflamatoare și analgezice.
B. Creșterea amplitudinii flexiei:
Foarte utilizată este întinderea sub greutăți progresive a genunchiului. Pînă la unghiul
de 80° - 90°, se poate executa la marginea patului, cu greutatea prinsă de gleznă. Peste această
amplitudine, trebue să instalăm o tracțiune pe scripete.

Metoda întinderii sub greutăți se aplică de 3-4 ori pe zi, pînă la o ora ca durată sau pînă la
apariția durerii. Nu se aplică această metodă cînd genunchiul este inflamat sau sechela
postfractură este incomplete consolidate.
Mișcări active:
Decubit dorsal:
 Flexi/extensii ale gambei, cu sau fără patine sau rotile, alunecînd pe o placă; 
Pedalaj înaonte, înapoi;
 Coapsa la 90°, se lasă gamba să cadă liber, apoi extensie complete; Decubit ventral:
 Flexia gambei, apoi extensia (pe genunchi, pe fața anterioară se pune o pernă);
 Cu o greutate pe gleznă se face flexia rapid (inertia mărită de greutate va funcționa
pînă
la capătul cursei).
Șezînd:

 Flexi – extensii;
 Cu greutatea pe gleznă, se balansează gamba în flexie – extensie;
 Pedalaj în gol sau pe bicicletă;
 Se duce genunchiul la piept și se forțează flexia gambei. Stînd pe genunchi:
 Se încearcă așezarea cu șezutul pe călcîe și revenire;
 Sprijin pe mîini, membrul inferior sănătos se duce la spate întins, sprijinit pe virful
piciorului. Se fac fandări pe genunchiul bolnav – forțînd astfel flexia lui. Stînd:
 Mîinile pe bară, se execute genuflexiuni rapide;
 Se flectează gamba, se rămîne în sprijin unipodal.
 Aproape toate aceste mișcări se pot executa și în bazine. Hidrokinetoterapia are
următoarele avantaje:
 Apa caldă are fecte analgetice, decontracturante și miorelaxante;
 Facilitează mișcările prin descărcarea de greutate a membrelor și forța hidrostatică a
apei etc.

Analiza și demonstrarea rezultatelor obtinute în urma aplicării programului

kinetoterapeutic la persoanele cu autoplastia legamentului încrucișat anterior
În urma tratamentului recuperator am prezentat datele obtinute, in dinamica evolutiei
lor inregistrate, de la prima examinare pana la iesirea din tratament a pacientului.

În fisele de testare individuala sunt prezentate valorile inregistrate in urma examinarilor

goniometrice, a testingului muscular, scalei VAS și posturografiei.

VAS
VAS inițial VAS final

6,7

2,2

Inițial

Graficul 1. Rezultatul evaluării durerii prin scala VAS

Datele demonstrate în grafic confirmă reducerea intensităţii durerii, de la 6.7 la 2.2
conform sacalei de evaluare a durerii VAS. În general, subiecţii de sex feminin au avut un scor
al scalei VAS discret mai redus decât al subiecţilor de sex masculin, în toate momentele de
evaluare, cu precizarea că reducerea parametrului durere a fost semnificativă, indiferent sexul şi
grupa de vârstă a pacienţilor.
 Tabelul 1. Evoluția mobilității articulare inițial/ final.
Nr. Flexia Extensie
Inițial Inișial Final Final Inițial Final

activ Pasiv activ pasiv

1. 92 111 121 135 10 0
2. 100 109 125 132 11 0
3. 98 106 131 138 15 0

Tabelul (tab.1)ne demonstrează eficiența programului de recuperare bazat pe

antrenament proprioceptiv, determinând diferențe semnificative a mobilității articulare la
începutul tratamentului și la finalizarea tratamentului, cu o medie de peste 250 pentru miscarea
de flexie și 15 0 pentru mișcarea de extensie.

Testarea forței musculare. Valori inițiale și cele finale

Fig. 2 Evoluția forței musculare

 În cadrul programului de recuperare, coeficientul global de forta a reprezentat aproximativ
50% din maximul capacitatii forței musculare la evaluarea inițiala, și peste 85,6% la evaluarea
finală. Castigul funcțional, al forței musculare, realizat în cadrul programului recuperator bazat
pe antrenament proprioceptiv a fost de 35,6%.

Tab. 2 Evoluția valorilor privind încarcarea mebrelor inferioare si a centrului de

greutate.
Teste Ințial Final
Operat Neoperat Operat Neoperat
Încărcare membrul inferior 25,2 kg 53,4 kg 34,7 kg 43,9 kg
(kg)
Centrul de greutate (cm) 2,2 cm 0.8 cm
Notă: Media – 78,6 kg

Analizînd tab.2 se observă o dinamică pozitivă privind raportul de încărcare a

membrelor inferioare, astfel, inițial pacienții încărcau membrul inferior operat doar 19,8 % din
toată greutatea corpului, motivele fiind frica, lipsa forței musculare și prezența durerii, iar la
finele programului de recuperare bazat pe antrenamentul proriceptiv acest raport s-a îmbunătățit
considerabil fiind de 48.3 % vs 51,7 %.

Concuzii:
În urma aplicarii programului kinetic bine structurat au fost obtinute rezultatea pozitive
și vizibile atît în cadrul testelor clinice efetuate cît și de însăși pacientul în cauză.
Pe parcursul procesului de recuperare pacientul și-a recăpătat încrederea în propriile
forte cee ace sa reflectat direct asupra mersului, sa corectat paternal mersului și pacientul a
trecut de la deplasarea cu cîrjele axilare la baston iar nu peste mult timp la mersul fara sprijin,
utilizînd bastonul numai la distante lungi.
La finele procesului de recuperare în cadrul centrului pacientul a fost instruit si învățat să
lucreze de sinestătător acasă pentru imbunătățiirea și menținerea rezultatelor obținute.
Deasemenea pacientul a fost instruit și reîncadrat în activitatea sportivă (sala de forță) de pînă la
accident, aceasta devenind o componentă adaugatoare pentru fortificarea funcționării
membrului.