Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NOTIUNI GENEREALE
Fenomenul de „memorie a formei��� este prezent la anumite aliaje cu transformare
martensitică reversibilă în care martensita are un caracter termoelastic. Un produs finit
confectionat din astfel de materiale poate fi deformat de la o forma initiala, cu o
configuratie stabila termic, pana la o alta forma, cu o configuratie instabila termic. Acest
produs se spune ca are memoria formei pentru faptul ca, la aplicarea unei incalziri, poate
reveni de la configuratia instabila termic la configuratia initiala, stabila termic, adica se
poate spune ca ,,isi aminteste” forma initiala.
La aliajele metalice, proprietatea de a avea memoria formei este rezultatul faptului ca
acestea prezinta o transformare reversibila de la o stare austenitica la o stare martensitica,
la schimbarea temperaturii. Printre aliajele neferoase care au o martensită termoelastică
reversibilă se pot enumera Au-Cd, Ti-Ni, In-Tl, Cu-Zn b¢ , Cu-Al-Ni, Cu-Zn-X, Ti-Ni-
Cu, sau compuşii Cu3Al, Fe3Pt, NiAl, Cu1-xAuxZn (apropiat de compoziţia aliajului
Heusler CuAuZn2).
Conceptual, obtinerea proprietatii de memoria formei presupune ca un aliaj care se
prezinta in stare martensitica in apropierea temperaturii camerei si care are o structura
austensitica intr-un domeniu larg de temperaturi, incluzind si temperatura camerei, sa
poata prezenta o transformare de histerezis suficient de mare, peste 125 °C. Daca
histerezisul termic este suficient de mare si temperatura camerei se situeaza in apropierea
mijlocului acestui histerezis, atunci aliajul poate fi fabricat si depozitat (in mod
conventional) si in stare martensitica. Cat timp histerezisul este suficient de mare, aliajul
nu va putea sa se transforme din stare martensitica in stare austenitica pina ce nu va fi
incalzit peste temperatura camerei. Incalzirea se va aplica numai dupa ce aliajul va fi
instalat sau adus in conditiile de functionare dorite.
Fiind un domeniu relativ nou al tehnicii de varf, datele referitoare la obtinerea acestor
materiale si aplicaţiile lor sunt departe de a fi suficient cunoscute. Desi pe plan
international se desfasoara numeroase cercetari in acest domeniu, rezultatele sunt in
general publicate dupa aparitia pe piata a noilor produse sau nici atunci, intrucat exista si
se conserva monopolul de firma al catorva producatori specializati din tari puternic
dezvoltate, cum sunt SUA si Japonia.
2. MATERIALUL CU MEMORIA FORMEI “NITINOL”
"Vedeta" materialelor cu memoria formei este în mod incontestabil aliajul NITINOL,
numit astfel după Ni-Ti şi Naval Ordnance Laboratory (actualmente Naval Surface
Warfare Center) – locul unde a fost descoperit. La ora actuală se consideră ca ţările
europene cele mai implicate în industria materialelor cu memoria formei sunt Franţa
(unde societatea IMAGO produce exclusiv dispozitive pe bază de Cu-Zn-Al) şi
Germania.
În România nu se poate vorbi, din păcate despre o "industrie" a materialelor cu memoria
formei, deşi există firme care comercializează – de exemplu – tuburi din polimeri
termocontractabili pentru conductorii electrici de forţă sau rame de ochelari din “metale
cu memorie”. Din punct de vedere al cercetării, însă, se poate vorbi despre un mult mai
viu interes, mai ales în marile centre universitare (Bucureşti, Timişoara, etc.) printre care
şi Iaşi. Lista aliajelor cu memoria formei (AMF) este impresionantă însă de uz comercial
au devenit numai aliajele pe bază de Ni-Ti, Cu-Zn-Al, Cu-Al-Ni şi Fe-Mn-Si.
Fig. Efectul de memorie a formei.
Principalul fenomen care a fost pus în legătura cu comportamentul de memoria formei
este cunoscut de peste 100 de ani şi perpetuează amintirea ilustrului metalograf german
Von Martens – transformarea martensitică.
Fig. Efectul de memorie a formei.
2.1. Transformarea martensitică
Denumirea transformării provine de la produsul de reacţie –martensita – "un
microconstituent…din oţelul călit caracterizat printr-un model acicular sau aciform",
obţinut dintr o soluţie solidă stabilă la temperaturi înalte, - austenita pe bază de Feγ, cu
reţeaua cristalină cubică cu feţe centrate (cfc) – şi a fost observată pentru prima dată la
oţelurile-carbon.
MARTENSITA
2.1.1. Transformarea martensitică din oţelurile-carbon
Martensita din oţelurile-carbon este cunoscută încă din 1895 ca o soluţie solidă
suprasaturată, instabilă, de carbon dizolvat în Feα şi obţinută la viteze foarte mari de
răcire. Caracteristicile transformării martensitice din oţelurile-carbon pot fi prezentate
atât la nivel macroscopic cât şi la nivel microscopic.
La nivel macroscopic, transformarea martensitică din oţelurile-carbon, cu mai mult de 0,2
%C, se caracterizează prin:
1 – variaţie de volum de cca. 4 %, însoţită de apariţia microreliefului pe suprafeţele
probelor lustruite şi călite;
2 – degajarea unei importante cantităţi de căldură latentă asociată cu transformarea
martensitică ( transformare exotermă);
3 – necesitatea depăşirii unei viteze critice de răcire pentru împiedicarea producerii
transformărilor intermediare (de exemplu transformarea bainitică);
4. – transformarea este de tip exploziv, viteza ei fiind limitată doar de viteza de propagare
a sunetului prin oţel, astfel încât călirea unei piese mici în apa dintr-un vas Dewar duce la
spargerea acestuia, din cauza undei de şoc creată de transformare;
5 – durificarea materialului;
6 – transformarea se compune dintr-o forfecare simplă , de aprox. 20 de ori mai mare
decât deformaţia elastică şi o alungire sau contracţie pe o direcţie perpendiculară;
7 – lipsa reversibilităţii (la încălzire intervine difuzia);
8 – transformarea se produce numai în timpul răcirii continue, cu viteze de minimum
6000C/s, prin germinarea şi creşterea de noi plăci de martensită (şi nu prin creşterea celor
vechi), în intervale de timp de ordinul a 10-7s, deci nu este necesară activarea termică
deoarece cantitatea de martensită nu depinde de durata de menţinere la o anumită
temperatură;
9 – transformarea este în primul rând indusă termic (prin variaţia temperaturii) dar poate
fi cauzată şi de deformarea plastică (transformare indusă mecanic sau sub tensiune).