Gerontologie, geriatrie si nursing specific – Curs Nr.

ÎNGRIJIRI ACORDATE VÂRSTNICILOR CU TULBURĂRI ALE SĂNĂTĂŢII

MENTALE

1. Culegerea datelor

Aproximativ 15-20% dintre vârstnici prezintă dezordini mentale şi psihiatrice.

Dezordinile mentale:

 Dezordini funcţionale (psihogene): preexistente îmbătrânirii:

- Depresia;
- Ipohondria;
- Paranoia.
 Dezordini organice: afecţiuni primare ale SNC.:
- Delirul;
- Demenţa (boala Alzheimer sau în urma infarctelor cerebrale)

Circumstanţe de aparitie:
 reducerea capacităţii fizice;
 schimbarea aspectului somatic;
 existenta bolilor cronice;
 pierderea celor apropiaţi;
 insecuritatea şi sărăcia;
 pierderea rolului social activ şi de putere;
 reducerea adaptării la stres;
 izolarea, singurătatea;
 deficitul senzorial .

Manifestări de dependenţă
Depresie:
- tristeţe;
- apatie;
- tulburări de memorie şi concentrare;
- tulburări de somn (insomnie);
- scăderea apetitului;
- retragere socială;
- abuz de alcool;
- sentiment exprimat de singurătate şi neajutorare;
1
 - dorinţă suicidală;
Ipohondrie:
- preocupare excesivă pentru starea propriului corp;
- cu plângeri exagerate, nejustificate.
Paranoia:
- sentiment nejustificat de ameninţare şi neîncredere
Delirul (sindromul cerebral acut):
- confuzie;
- dezorientare;
- halucinaţii,
- iluzii;
- tulburarea stării de conştienţă.

Boala Alzheimer
- mai este numită şi demenţă degenerativă/ senilă primară,
- reprezintă 50% din demenţele vârstnicilor;
- debutul bolii survine la 65-70 ani;
- există şi o formă presenilă, cu debut precoce, la 40-50 ani, şi evoluţie rapidă;
- durata supravieţuirii de la diagnostic variază între 6-20 ani;
- are o evoluţie progresivă, patologică, ireversibilă;
- debut insidios, progresiv, prin tulburări tranzitorii, discrete de memorie, mult timp
mascate;
- ulterior tulburările de memorie devin manifeste în activitatea zilnică, cu
dezorientare în mediul familiar, pierderea completă a memoriei recente şi
tulburări de vorbire, pierderea gândirii abstracte şi formulării conceptuale;
- modificări ireversibile ale personalităţii;
- pierderea discernământului, comportament compulsiv;
- pierderea capacităţii de autoîngrijire;
- tulburări grave de comportament şi dezorganizarea personalităţii: depresie,
ostilitate, suspiciune, agresivitate;
- alterarea vorbirii;
- agitaţie psiho-motorie, bulimie;
- disfagie, pierderea controlului sfincterian;
- deces prin complicaţii infecţioase, malnutriţie, deshidratare.

2. Analiza si interpretarea datelor

Asistentul medical analizează problema de sănătate, caracteristicile (cauze, surse de
dificultate) şi selectează diagnosticul de nursing.
Probleme, diagnostic de nursing
- Pierderea memoriei;
- Deficit intelectual;
- Tulburări de raţionament şi judecată;
2
 - Perturbarea stării de conştienţă;
- Tulburări de atenţie.
- Tulburări de orientare;
- Deficit de autoîngrijire;
- Anxietate;
- Inapetenţă, bulimie, refuzul de a mânca;
- Incontinenţă urinară şi /sau fecală

3. Obiective si îngrijiri specifice

Suportul funcţiei cognitive:

 Asigurarea unui mediu calm, predictibil în desfăşurarea activităţilor zilnice;

 Crearea unei rutine zilnice stricte;
 Oferirea unor explicaţii simple, frecvente, calme, asigurând pacientului sentimentul
de securitate;
 Afişarea evidentă a calendarului şi ceasului;
 Marcarea unor drumuri colorate în interiorul locuinţei.

Asigurarea integrităţii fizice a pacientului:

 Prevenirea căderilor accidentale:

 Iluminare nocturnă permanentă, montarea unei sonerii în camera pacientului,
utilizarea unui pat jos, cu mijloace de protecţie laterală;
 Supravegherea fumatului, medicaţiei şi alimentaţiei bolnavului;
 Încuierea uşilor către exteriorul casei;
 Supravegherea strictă a activităţilor în mediul extern;
 Purtarea unei brăţari de identificare a pacientului;
 Evitarea restricţiilor directe (măresc agitaţia bolnavului) şi controlul vagabondajului
acestuia în locuinţă.

Reducerea anxietăţii şi agitaţiei:

 Deoarece pacientul prezintă scurte momente de luciditate şi conştientizare a

declinului său cognitiv, este necesar suportul emoţional şi susţinerea imaginii de sine;
 Adaptarea obiectivelor zilnice în funcţie de capacităţile restante;
 Recreere şi activităţi simple;
 Evitarea zgomotelor şi schimbărilor de mediu, pentru prevenirea reacţiilor
catastrofice (plâns, urlet, agresiune fizică sau verbală);
 În cazul acestor reacţii se impune un răspuns calm, negrăbit, adeseori nonverbal
(ascultarea muzicii, legănare, balansare).

Ameliorarea comunicării:
3
 Utilizarea unor propoziţii simple, clare;
 Instrucţiuni scrise simple, liste;
 Contact fizic liniştitor.

Promovarea independenţei în autoîngrijire:

 Organizarea simplă a programului zilnic (cu participarea unui terapeut ocupaţional),

cu ajutorul unor facilităţi speciale de mediu;
 Menţinerea autonomiei şi demnităţii personale a bolnavului.

Asigurarea nevoii de socializare şi intimitate:

 Încurajarea primirii de vizite, telefoane, scrisori de la vechii prieteni;

 Adoptarea unui animal de companie (pisică);
 Păstrarea contactului fizic cu membrii familiei.

Asigurarea unei nutriţii corespunzătoare:

 Oferirea pe rând a felurilor de mâncare, gata tăiate;

 Renunţarea la tacâmuri;
 Purtarea de către pacient a unui şorţ de protecţie;
 Evitarea alimentelor fierbinţi;
 Hrănirea bolnavului când autonomia acestuia nu mai este păstrată.

Alternanţa activitate-repaus:

 Frecvent pacientul prezintă tulburări de somn, cu automatism ambulator nocturn şi

risc de accidente şi injurii;
 Purtarea unei brăţări de identificare a pacientului;
 Încurajarea somnului prin mijloace simple (muzică, lapte cald, pernă caldă);
 Descurajarea somnului în cursul zilei.

Suportul şi educarea familiei pacientului:

 Explicarea afecţiunii, a momentelor de agresiune şi ostilitate ale bolnavului faţă de

familie;
 Descurajarea exprimării sentimentelor de vinovăţie, a nervozităţii sau grijei
membrilor familiei în faţa pacientului;
 Includerea într-un grup de suport familial pentru familiile pacienţilor cu boală
Alzheimer.

Prevenirea căderilor

4
- se va evalua riscul de cădere a pacientului cel puţin o dată pe tură. Se va nota orice
modificare apărută în starea sa – cum ar fi deteriorarea stării mentale, fapt care creşte
riscul căderilor;
- se vor corecta potenţialele pericole care pot exista în camera pacientului;
- se va poziţiona butonul de apelare într-o zona luminată şi unde pacientul poate ajunge cu
uşurinţă;
- se va asigura iluminarea corespunzatoare a camerei pe timp de noapte
- se vor plasa bunurile şi obiectele de suport ale pacientului într-o zonă unde poate ajunge
cu uşurinţă (poşeta, portofelul, cărţile, batistele, plosca, comoda, cadrul) ;
- se va instrui pacientul să se ridice uşor din anumite poziţii pentru a evita ameţelile sau
pierderea echilibrului;
- se va coborî pat la cea mai joasă poziţie, pentru ca pacientul să poată ajunge foarte uşor
cu picioarele pe podea, când se dă jos din pat. Aceasta reduce, de asemenea şi distanţa
faţă de podea, în cazul în care s-ar produce totuşi o cădere. Se vor bloca roţile patului ;
- se va sfătui pacientul să poarte încălţăminte care să nu alunece;
- se va răspunde promt la apelul pacientului pentru a reduce numărul situaţiilor în care se
dă jos din pat fără ajutor;
- se va verifica pacientul cel putin o dată la fiecare 2 ore. In cazul pacientului cu risc
crescut, se va verifica la fiecare 30 de minute;
- se vor atenţiona şi alte persoane care asigură îngrijirea pacientului cu risc de cădere în
privinţa intervenţiilor implementate;
- se vor lua şi alte măsuri ca de exemplu plasarea în aceiaşi cameră a 2 pacienţi aflaţi cu
risc crescut de cădere, si supravegherea lor continuă ;
- se va încuraja pacientul să efectueze o serie de mişcări pentru a-şi imbunătăţi
flexibilitatea şi coordonarea ;

Cum facem faţă căderilor propriu-zise:

 dacă pacientul cade, când asistenta este de faţă, aceasta va trebui să-i atenueze căderea
ghidându-l uşor spre podea , susţinându-i mai ales capul şi trunchiul şi, dacă este posbil,
va fi ajutat să ajungă pe podea cu faţa în sus ;
 în timp ce susţine pacientul, asistenta va trebui să-şi menţină corpul într-o poziţie corectă,
să-şi îndepărteze picioarele pentru a-şi menţine echilibrul (cu cât e mai largă baza de
susţinere, cu atât mai bine este menţinut echilibrul), să-şi îndoaie genunchii mai degrabă
decât spatele pentru a susţine pacientul şi pentru a evita să se rănească;
 asistenta va trebui să-şi păstreze calmul şi să rămână lângă pacient pentru a preveni orice
rănire în continuare;
 se va ruga o altă asistentă să aducă toate materialele necesare;
 se vor evalua căile aeriene ale pacientului, respiraţia, şi circulatia pentru depista dacă
nu cumva căderea a fost cauzată de un atac respirator sau cardiac. Dacă nu există
respiraţie sau puls, se va începe aplicarea măsurilor de resuscitare în caz de urgenţă. Se

5
 vor nota, de asemenea, nivelul pacientului de conştienţă, şi se va evalua mărimea
pupilelor, egalitatea, şi reacţia la lumină;
 pentru a determina extinderea leziunilor pacientului, acesta va fi verificat pentru a
depista eventualele răni anfractuoase, zgârieturi, şi deformări evidente. Se va nota orice
modificare apărută în starea pacientului în raport cu parametrii de bază;
 va fi anunţat medicul
 dacă asistenta nu a fost prezentă în momentul căderii pacientului, îl va întreba pe acesta
sau pe un martor ce s-a întâmplat, dacă pacientul a simţit durere sau dacă şi-a pierdut
cunoştinţa ;
 nu se va mişca pacientul înainte de a-l evalua deplin, va fi liniştit, se va observa dacă este
confuz, are dureri, ameţeli sau senzatie de slăbiciune;
 se va evalua forta si mobilitatea pacientului la nivelul membrelor. Nu se vor efectua
exerciţii cu pacientul dacă se suspectează posibilitatea unei fracturi sau dacă pacientul se
plânge de orice alt fel de senzaţii, sau de limitare a mobilităţii sale;
 dacă se suspectează existenţa oricărei tulburări nu se va mişca pacientul înainte de a fi
examinat de un medic specialist. Leziunile coloanei vertebrale ca urmare a căderilor sunt
foarte rare, dar dacă aceasta se întamplă totuşi, orice mutare a pacientului poate provoca
deteriorări ireversibile la nivelul coloanei vertebrale;
 dacă nu se detectează nici o problemă, se va aşeza pacientul înapoi în pat cu ajutorul
unui alt membru al personalului;
 niciodată nu se va încerca ridicarea pacientului de către o singură persoană deoarece
poate fi rănit atât pacientul cât şi persoana respectivă ;
 se vor urmări etapele necesare pentru a stopa sângerarea dacă este indicat acest lucru şi se
va face o radiografie pacientului daca se suspectează existenţa unei fracturi ;
 se va asigura primul ajutor pentru rănirile uşoare, dacă este necesar ;
 se va monitoriza starea pacientului pentru următoarele 24 de ore ;
 chiar daca pacientul nu arată semne cum că ar avea ceva, sau are doar leziuni uşoare, se
vor monitoriza semnele vitale la fiecare 15 minute timp de o oră, apoi la fiecare 30 de
minute pe parcursul unei ore, apoi la fiecare oră până când starea pacientului se
stabilizează ;
 se va anunţa medicul dacă apar modificări în starea pacientului faţă de parametrii de bază
 se vor lua măsurile necesare pentru a diminua durerile şi disconfortul pacientului
(analgezice conform prescripţiei medicale, comprese reci în primele 24 de ore şi apoi
comprese)
 se va reevalua mediul în care se află pacientul şi riscul de căderi.

Promovarea siguranţei la domiciliu :

Inainte ca pacientul să părăsească centrul de îngrijire, va fi instruit pentru a şti să prevină

căderile. Astfel, el va fi sfătuit:

6
 să securizeze toate covoarele şi carpetele ce acoperă podeaua de jur împrejur pe margini,
şi să-ţi stabilească nişte repere clare de a circula prin locuinţă ;
 să nu folosească niciodată obiecte greoaie de iluminat, covoraşe neglijent aşezate sau
direct pe podea;
 dacă are scară interioara, aceasta va trebui bine iluminată. De asemenea, vopseaua albă
aplicata pe fiecare parte a scarii poate spori vizibilitatea ;
 să utilizeze o lampă cu lumina slabă instalată lângă pat pe timpul nopţii pentru a nu fi
nevoit sa caute în întuneric când se va da jos din pat ;
 să aibă instalate bare ajutătoare acolo unde are nevoie (duş, cadă, toaletă) şi să aibă
covoraşe antiderapante atât înauntrul cât şi pe marginile căzii sau cabinei de duş ;
 să aibă securizate firele provenite de la diverse aparate electrice ;
 sa aibă la îndemână lucrurile folosite frecvent (haine, încălţăminte etc) pentru a nu fi
nevoit să se urce pe un scaun sau taburet)
 să poarte încălţăminte cu talpă antiderapantă, să evite halatele prea lungi, să poarte
ochelarii daca are nevoie, să stea pe marginea patului cateva minute inainte de a se ridica
 să se foloseasca de baston sau cadru ori de câte ori simte că nu este sigur pe mişcările sale